Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 31 din 16 martie 2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2020 privind trecerea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului şi în coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative
EMITENT: Parlamentul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 263 din 17 martie 2021
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91 din 27 mai 2020 privind trecerea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului şi în coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 4 iunie 2020, cu următoarele modificări şi completări:
1. La articolul 7 punctul 1, alineatul (2) al articolului 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Rezervele de stat fac parte din domeniul privat al statului şi se administrează de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, care se organizează şi funcţionează prin hotărâre a Guvernului ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Secretariatului General al Guvernului, precum şi ca instituţie publică din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională."
2. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 8
La articolul 4 din Legea nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014, cu modificările ulterioare, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
ART. 4
(1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor care revin Guvernului privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare - parte componentă a apărării şi securităţii naţionale - se organizează şi funcţionează prin hotărâre a Guvernului, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, denumită în continuare Administraţia Naţională, instituţie publică din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională."
3. După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 9^1, cu următorul cuprins:
"ART. 9^1
Articolul 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională şi ale persoanelor private de libertate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 9 aprilie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
ART. 1
Personalul din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, precum şi din Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale are dreptul, în timp de pace, la hrană gratuită, în condiţiile prezentei ordonanţe."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
LUDOVIC ORBAN
PREŞEDINTELE SENATULUI
ANCA DANA DRAGU
Bucureşti, 16 martie 2021.
Nr. 31.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: