Cel mai bun serviciu de monitorizare a actelor publicate in Monitorul Oficial
───────
*) Traducere.
Înaltele pãrţi contractante,
recunoscând gravele probleme umanitare postconflict cauzate de resturile explozive de rãzboi,
conştiente de necesitatea de a încheia un protocol asupra mãsurilor generale de remediere postconflict cu scopul de a reduce riscurile generate de resturile explozive de rãzboi şi a efectelor acestora,
dorind sã aibã în vedere mãsuri generale de prevenire, prin aplicarea voluntarã a celor mai bune practici, specificate în anexa tehnicã, pentru a îmbunãtãţi fiabilitatea muniţiilor şi a minimiza astfel apariţia resturilor explozive de rãzboi,
au convenit urmãtoarele:
ART. 1
Prevederi generale şi scopul aplicãrii
1. În conformitate cu Carta Naţiunilor Unite şi cu regulile de drept internaţional din domeniul conflictelor armate aplicabil lor, înaltele pãrţi contractante au convenit sã se conformeze obligaţiilor specificate în acest protocol, atât individual, cât şi în cooperare cu alte înalte pãrţi contractante, pentru a minimiza riscurile generate de resturile explozive de rãzboi şi efectele acestora în situaţiile postconflict.
2. Acest protocol se aplicã în cazul resturilor explozive de rãzboi ce se gãsesc în zona de uscat, incluzând apele interne, a înaltelor pãrţi contractante.
3. Acest protocol se aplicã situaţiilor rezultate din conflictele la care se face referire în art. 1 paragrafele 1-6 ale Convenţiei privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice care ar putea fi considerate ca producând efecte traumatice excesive sau care ar lovi fãrã discriminare (Convenţie), aşa cum a fost amendatã la 21 decembrie 2001.
4. Art. 3, 4, 5 şi 8 se aplicã în cazul resturilor explozive de rãzboi, altele decât cele existente, aşa cum sunt ele definite în art. 2 paragraful 5.
ART. 2
Definiţii
În cadrul prezentului protocol,
1. muniţie explozivã înseamnã muniţii convenţionale ce conţin exploziv, excluzând minele, minele-capcanã şi alte dispozitive, aşa cum acestea sunt definite în Protocolul II la Convenţie, în forma amendatã la 3 mai 1996;
2. muniţie neexplodatã înseamnã muniţie explozivã care a fost amorsatã, cãreia i-a fost montat focosul, a fost armatã sau pregãtitã în alt mod pentru utilizare într-un conflict armat. Aceasta a fost trasã, largatã, lansatã sau proiectatã şi ar fi trebuit sã explodeze, dar nu a funcţionat;
3. muniţie explozivã abandonatã înseamnã muniţie explozivã care nu a fost utilizatã pe timpul unui conflict armat şi care a fost pãrãsitã sau aruncatã de cãtre o parte la un conflict armat şi care nu mai este sub controlul pãrţii care a pãrãsit-o sau a aruncat-o. Muniţia explozivã abandonatã poate sau nu sã fi fost amorsatã, sã îi fi fost montat focosul, sã fi fost armatã sau altfel pregãtitã pentru utilizare;
4. resturi explozive de rãzboi înseamnã muniţie neexplodatã şi muniţie abandonatã;
5. resturi explozive de rãzboi existente înseamnã muniţie neexplodatã şi abandonatã care a existat înainte de intrarea în vigoare a acestui protocol pentru înalta parte contractantã pe teritoriul cãreia acestea existã.
ART. 3
Asanarea, înlãturarea sau distrugerea resturilor explozive de rãzboi
1. Fiecare înaltã parte contractantã şi parte la un conflict armat vor purta responsabilitãţile precizate în acest articol cu privire la toate resturile explozive de rãzboi ce se gãsesc pe teritoriul aflat sub controlul lor. În cazurile în care un utilizator de muniţie explozivã care a devenit rest exploziv de rãzboi nu exercitã controlul asupra teritoriului, utilizatorul, dupã încheierea ostilitãţilor, va asigura, printre altele, asistenţã tehnicã, financiarã, materialã sau pe linia resurselor umane, bilateral sau printr-o a treia parte agreatã de ambele pãrţi, incluzând între altele sistemul Naţiunilor Unite sau alte organizaţii relevante, pentru a facilita marcarea şi asanarea, înlãturarea sau distrugerea unor astfel de resturi explozive de rãzboi.
2. Dupã încetarea ostilitãţilor active şi cât de curând fezabil, fiecare înaltã parte contractantã şi parte la un conflict armat vor marca şi vor asana, vor înlãtura sau vor distruge resturile explozive de rãzboi din zonele afectate aflate sub controlul lor. Zonelor afectate de resturi explozive de rãzboi care sunt evaluate, în conformitate cu paragraful 3, ca generatoare de risc umanitar grav li se va acorda un statut prioritar pentru asanare, înlãturare sau distrugere.
3. Dupã încheierea ostilitãţilor active şi cât de curând fezabil, fiecare înaltã parte contractantã şi parte la un conflict armat vor lua urmãtoarele mãsuri în zonele afectate aflate sub controlul lor, pentru a reduce riscurile generate de resturile explozive de rãzboi:
a) vor identifica şi vor evalua ameninţarea generatã de resturile explozive de rãzboi;
b) vor evalua şi vor stabili prioritãţile în privinţa nevoilor şi posibilitãţilor de realizare practicã a marcãrii şi asanãrii, înlãturãrii şi distrugerii;
c) vor marca şi vor asana, vor înlãtura sau vor distruge resturile explozive de rãzboi;
d) vor lua mãsuri pentru mobilizarea resurselor pentru a duce la bun sfârşit aceste activitãţi.
4. În conducerea activitãţilor anterior menţionate înaltele pãrţi contractante şi pãrţile la un conflict armat vor ţine cont de standardele internaţionale, incluzând Standardele internaţionale de acţiune împotriva minelor.
5. Înaltele pãrţi contractante vor coopera, acolo unde este cazul, atât între ele, cât şi cu alte state, organizaţii internaţionale şi regionale relevante şi organizaţii nonguvernamentale pentru asigurarea, printre altele, a resurselor tehnice, financiare, materiale şi umane, inclusiv, în condiţii corespunzãtoare, pentru preluarea operaţiilor reunite necesare pentru a îndeplini prevederile acestui articol.
ART. 4
Înregistrarea, pãstrarea şi transmiterea informaţiei
1. Înaltele pãrţi contractante şi pãrţile la un conflict armat vor înregistra şi vor reţine informaţia asupra utilizãrii sau abandonãrii muniţiei explozive, în cea mai mare mãsurã posibilã şi atât cât este practic realizabil, pentru a facilita realizarea rapidã a marcãrii şi asanãrii, a înlãturãrii sau distrugerii resturilor explozive de rãzboi, a educaţiei în privinţa riscului şi a furnizãrii informaţiei relevante pãrţii sub controlul cãreia se aflã teritoriul şi populaţiei civile din acea zonã.
2. Înaltele pãrţi contractante şi pãrţile la un conflict armat care au utilizat sau abandonat muniţie explozivã care ar fi putut sã devinã resturi explozive de rãzboi, fãrã întârziere dupã încetarea ostilitãţilor active şi atât cât este realizabil practic, având în vedere interesele de securitate ale acestor pãrţi, vor face disponibile astfel de informaţii cãtre partea sau pãrţile ce controleazã zona afectatã, bilateral sau printr-o a treia parte reciproc acceptatã, incluzând între altele Naţiunile Unite sau, la cerere, cãtre alte organizaţii relevante cu care partea care furnizeazã informaţiile este satisfãcutã şi care preiau sau vor prelua educaţia în privinţa riscului şi marcarea şi asanarea, înlãturarea sau distrugerea resturilor explozive de rãzboi în zona afectatã.
3. La înregistrarea, pãstrarea şi transmiterea unor astfel de informaţii, înaltele pãrţi contractante vor avea în vedere partea 1 a anexei tehnice.
ART. 5
Alte precauţii pentru protecţia populaţiei civile, a indivizilor civili şi a obiectivelor civile împotriva riscurilor şi efectelor generate de resturile explozive de rãzboi
Înaltele pãrţi contractante şi pãrţile la un conflict armat vor lua toate mãsurile de precauţie, pe teritoriul afectat de resturi explozive de rãzboi aflat sub controlul lor, pentru a proteja populaţia civilã, indivizii civili şi obiectivele civile de riscurile şi efectele generate de resturile explozive de rãzboi. Mãsurile de precauţie fezabile sunt acele mãsuri de precauţie care sunt practic realizabile sau practic posibile, având în vedere toate circumstanţele de moment, incluzând consideraţiile de naturã umanitarã şi militarã. Aceste mãsuri de precauţie pot include avertizãri, educaţia populaţiei civile în privinţa riscului, marcarea, împrejmuirea şi monitorizarea teritoriului afectat de resturi explozive de rãzboi, aşa cum este precizat în partea 2 a anexei tehnice.
ART. 6
Prevederi pentru protecţia misiunilor şi organizaţiilor umanitare împotriva efectelor resturilor explozive de rãzboi
1. Fiecare înaltã parte contractantã şi parte la un conflict:
a) vor proteja împotriva efectelor resturilor explozive de rãzboi, în limita fezabilului, misiunile şi organizaţiile umanitare care opereazã sau urmeazã sã opereze, cu consimţãmântul înaltei pãrţi contractante sau al pãrţii la un conflict armat în zona aflatã sub controlul acesteia;
b) vor furniza, la cererea unei astfel de misiuni sau organizaţii umanitare, în mãsura în care este fezabil, informaţie asupra locaţiei tuturor resturilor explozive de rãzboi de care are cunoştinţã pe teritoriul unde misiunea sau organizaţia internaţionalã solicitantã va opera sau opereazã.
2. Prevederile acestui articol nu vor prejudicia prevederile dreptului internaţional umanitar în vigoare sau ale altor instrumente internaţionale aplicabile ori decizii ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, care asigurã un nivel de protecţie mai înalt.
ART. 7
Asistenţa cu privire la resturile explozive de rãzboi existente
1. Fiecare înaltã parte contractantã are dreptul de a cere şi de a primi asistenţã, unde este cazul, din partea altor înalte pãrţi contractante, a statelor care nu sunt pãrţi şi a organizaţiilor şi instituţiilor internaţionale relevante, în rezolvarea problemelor ridicate de resturile explozive de rãzboi existente.
2. Fiecare înaltã parte contractantã, în mãsurã sã o facã, va acorda asistenţã pentru rezolvarea problemelor ridicate de resturile explozive de rãzboi existente, în funcţie de necesitãţi şi în mãsura posibilitãţilor. La acordarea asistenţei, înaltele pãrţi contractante vor ţine, de asemenea, cont de obiectivele umanitare ale acestui protocol şi de standardele internaţionale, incluzând Standardele internaţionale de acţiune împotriva minelor.
ART. 8
Cooperare şi asistenţã
1. Fiecare înaltã parte contractantã, în mãsurã sã o facã, va asigura asistenţã pentru marcarea şi asanarea, înlãturarea şi distrugerea resturilor explozive de rãzboi şi pentru educaţia populaţiei civile şi activitãţi conexe, printre altele prin sistemul Naţiunilor Unite, prin alte organizaţii internaţionale, regionale sau organizaţii ori instituţii naţionale relevante, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, societãţile naţionale ale Crucii Roşii sau Semilunii Roşii şi federaţia internaţionalã a acestora, organizaţii internaţionale sau pe baze bilaterale.
2. Fiecare înaltã parte contractantã, în mãsurã sã o facã, va asigura asistenţã pentru îngrijirea, reabilitarea şi reintegrarea socioeconomicã a victimelor resturilor explozive de rãzboi. Astfel de asistenţã poate fi asiguratã, printre altele, prin sistemul Naţiunilor Unite, prin instituţii sau organizaţii internaţionale regionale sau naţionale, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, societãţile naţionale ale Crucii Roşii sau Semilunii Roşii şi federaţia internaţionalã a acestora, organizaţii internaţionale sau pe baze bilaterale.
3. Fiecare înaltã parte contractantã, în mãsurã sã o facã, va contribui la fondurile mutuale din sistemul Naţiunilor Unite, precum şi la alte fonduri mutuale relevante, pentru a facilita furnizarea de asistenţã sub egida acestui protocol.
4. Fiecare înaltã parte contractantã va avea dreptul sã participe la cel mai intens posibil schimb de echipamente, materiale şi informaţie ştiinţificã şi tehnologicã, altele decât tehnologia legatã de armament, necesare pentru implementarea acestui protocol. Înaltele pãrţi contractante se angajeazã sã faciliteze astfel de schimburi în conformitate cu legislaţia lor naţionalã şi sã nu impunã restricţii exagerate asupra furnizãrii echipamentelor pentru asanare şi asupra informaţiilor tehnologice cu scop umanitar legate de acestea.
5. Fiecare înaltã parte contractantã se angajeazã sã furnizeze informaţii la bazele de date relevante stabilite în sistemul Naţiunilor Unite, în special informaţii privind diversele mijloace şi tehnologii de asanare a resturilor explozive de rãzboi, liste de experţi, agenţii de experţi sau puncte naţionale de contact pe problema asanãrii resturilor explozive de rãzboi şi, pe bazã de voluntariat, informaţii tehnice asupra tipurilor relevante de muniţie explozivã.
6. Înaltele pãrţi contractante pot înainta cereri de asistenţã susţinute de informaţii relevante cãtre Naţiunile Unite, cãtre alte organisme corespunzãtoare sau cãtre alte state. Aceste cereri pot fi înaintate secretarului general al Naţiunilor Unite, care le va transmite cãtre toate înaltele pãrţi contractante şi cãtre organizaţiile internaţionale şi nonguvernamentale relevante.
7. În cazul unor cereri adresate Naţiunilor Unite, secretarul general al Naţiunilor Unite, în cadrul resurselor de care dispune, poate întreprinde cele necesare pentru evaluarea situaţiei şi, în cooperare cu înalta parte contractantã solicitantã şi cu alte înalte pãrţi contractante cu responsabilitãţi conform celor enunţate în art. 3, recomandã acordarea de asistenţã corespunzãtoare. Secretarul general al Naţiunilor Unite poate, de asemenea, sã raporteze înaltelor pãrţi contractante asupra oricãrei astfel de evaluãri, precum şi asupra tipului şi dimensiunii asistenţei necesare, incluzând posibilele contribuţii de la fondurile cu destinaţie specialã create în cadrul Naţiunilor Unite.
ART. 9
Mãsuri preventive generale
1. Având în vedere diferitele situaţii şi capacitãţi, fiecare înaltã parte contractantã este încurajatã sã ia mãsuri generale de prevenire orientate cãtre minimizarea apariţiei resturilor explozive de rãzboi, incluzându-le, dar fãrã a se limita la ele, pe cele la care se face referire în partea a 3-a a anexei tehnice.
2. Fiecare înaltã parte contractantã poate, pe bazã de voluntariat, sã schimbe informaţii cu privire la eforturile pentru a promova şi a stabili cele mai bune practici cu privire la paragraful 1.
ART. 10
Consultãri ale înaltelor pãrţi contractante
1. Înaltele pãrţi contractante se angajeazã sã se consulte între ele şi sã coopereze în toate problemele legate de aplicarea acestui protocol. În acest scop, o conferinţã a înaltelor pãrţi contractante va fi organizatã dupã cum a stabilit majoritatea, dar nu mai puţin de 18 înalte pãrţi contractante.
2. Activitatea conferinţelor înaltelor pãrţi contractante va include:
a) revizuirea statutului şi a aplicãrii acestui protocol;
b) luarea în considerare a aspectelor cu privire la implementarea naţionalã a protocolului, incluzând raportarea naţionalã sau actualizarea pe bazã anualã;
c) pregãtirea pentru conferinţele de revizuire.
3. Costurile conferinţelor înaltelor pãrţi contractante vor fi suportate de înaltele pãrţi contractante şi statele care nu sunt pãrţi, ce participã la conferinţã, în conformitate cu scala de evaluare a Naţiunilor Unite ajustatã corespunzãtor.
ART. 11
Respectarea prevederilor protocolului
1. Fiecare înaltã parte contractantã va cere ca forţele armate şi agenţiile sau departamentele sale relevante sã emitã instrucţiuni şi proceduri de operare şi ca personalul acestora sã primeascã o pregãtire în conformitate cu prevederile relevante ale acestui protocol.
2. Înaltele pãrţi contractante se angajeazã sã se consulte şi sã coopereze bilateral, prin secretarul general al Naţiunilor Unite sau prin alte proceduri internaţionale corespunzãtoare, pentru a rezolva orice problemã care poate sã aparã cu privire la interpretarea sau aplicarea prevederilor acestui protocol.
ANEXĂ TEHNICĂ
Aceastã anexã tehnicã include cele mai bune practici propuse pentru atingerea obiectivelor conţinute în art. 4, 5 şi 9 ale acestui protocol. Aceastã anexã va fi implementatã de cãtre înaltele pãrţi contractante pe bazã de voluntariat.
1. Înregistrarea, stocarea şi furnizarea de informaţii cu privire la muniţia neexplodatã (UXO) şi muniţia explozivã abandonatã (AXO)
a) Înregistrarea informaţiei: în ceea ce priveşte muniţia explozivã care poate sã fi devenit UXO, un stat trebuie sã facã toate eforturile spre a înregistra urmãtoarele informaţii, pe cât de precis posibil:
(i) locaţia zonelor asupra cãrora s-a tras cu muniţie explozivã;
(ii) numãrul aproximativ de muniţie explozivã utilizatã în zonele de la pct. (i);
(iii) tipul şi natura muniţiei explozive utilizate în zonele de la pct. (i);
(iv) locaţia generalã a UXO cunoscute şi probabile.
Acolo unde un stat a fost obligat sã abandoneze muniţie explozivã în decursul operaţiilor, se vor face toate eforturile spre a lãsa AXO într-o stare sigurã şi în condiţii de securitate şi se va înregistra informaţia asupra acestor muniţii dupã cum urmeazã:
(v) locaţia AXO;
(vi) cantitatea aproximativã de AXO la fiecare loc în parte;
(vii) tipurile de AXO la fiecare loc specific.
b) Stocarea informaţiei: acolo unde un stat a înregistrat informaţia în conformitate cu paragraful a), aceasta va fi stocatã într-o astfel de manierã încât sã permitã extragerea şi disponibilizarea ei în conformitate cu paragraful c).
c) Disponibilizarea informaţiei: informaţia înregistratã şi stocatã de cãtre un stat în conformitate cu paragrafele a) şi b) trebuie, luând în considerare interesele de securitate şi alte obligaţii ale statelor ce o furnizeazã, sã fie fãcutã disponibilã în conformitate cu urmãtoarele prevederi:
(i) Conţinut:
Asupra UXO informaţia fãcutã disponibilã trebuie sã conţinã detalii despre:
1. locaţia generalã a UXO cunoscute şi probabile;
2. tipurile şi numãrul aproximativ de muniţie explozivã utilizatã în zonele asupra cãrora s-a tras;
3. metodele de identificare a muniţiei explozive, incluzând culoarea, dimensiunea, forma şi alte marcaje relevante;
4. metoda pentru distrugerea sigurã a muniţiei explozive.
Asupra AXO informaţia fãcutã disponibilã trebuie sã conţinã detalii despre:
5. locaţia AXO;
6. numãrul aproximativ de AXO la fiecare loc specific;
7. tipurile de AXO la fiecare loc specific;
8. metoda de identificare AXO, incluzând culoarea, dimensiunea şi forma;
9. informaţia asupra tipurilor şi metodelor de ambalare pentru AXO;
10. starea de pregãtire pentru utilizare;
11. locaţia şi natura minelor-capcanã cunoscute a fi prezente în zona AXO.
(ii) Primitorul:
Informaţia trebuie sã fie fãcutã disponibilã cãtre partea sau pãrţile ce controleazã teritoriul afectat şi cãtre acele persoane sau instituţii cu care statul ce o face disponibilã este de acord şi care sunt sau vor fi implicate în asanarea UXO sau AXO în zona afectatã, în educarea populaţiei civile asupra riscurilor generate de UXO şi AXO.
(iii) Mecanismul:
Un stat trebuie, acolo unde este fezabil, sã facã uz de acele mecanisme stabilite internaţional sau local pentru disponibilizarea informaţiei, cum ar fi UNMAS, IMSMA şi alte agenţii-expert, dupã cum sunt considerate corespunzãtoare de statul ce face disponibilã informaţia.
(iv) Repere de timp:
Informaţia trebuie fãcutã disponibilã cât de repede posibil, luându-se în considerare aspecte ca operaţiile militare în curs şi operaţiile umanitare din zona afectatã, disponibilitatea şi credibilitatea informaţiei, precum şi aspectele relevante privind securitatea.
2. Avertizãri, educaţie în privinţa riscului, marcare, împrejmuire şi monitorizare
Termeni-cheie
a) Avertizãrile constau în furnizarea punctualã de informaţie de atenţionare cãtre populaţia civilã, cu scopul de a minimiza riscurile cauzate de resturile explozive de rãzboi în teritoriile afectate.
b) Educaţia populaţiei civile în privinţa riscului trebuie sã se constituie în programe de educare în privinţa riscului menite a facilita schimbul de informaţii între comunitãţile afectate, autoritãţile guvernamentale şi organizaţiile umanitare, astfel încât comunitãţile afectate sã fie informate asupra ameninţãrilor din partea resturilor explozive de rãzboi. Programele de educaţie în privinţa riscului sunt în general activitãţi pe termen lung.
Elemente de cea mai bunã practicã în privinţa avertizãrilor şi educaţiei în privinţa riscului
c) Toate programele de avertizare şi educaţie în privinţa riscului trebuie, acolo unde este posibil, sã ia în considerare standardele naţionale sau internaţionale, incluzând Standardele internaţionale de acţiune împotriva minelor.
d) Avertizãrile şi educaţia în privinţa riscului trebuie sã fie asigurate pentru populaţia civilã afectatã, care include civilii care trãiesc în interiorul sau în jurul zonelor ce conţin resturi explozive de rãzboi, şi pentru civilii care tranziteazã aceste zone.
e) Avertizãrile trebuie asigurate, cât mai repede posibil, în funcţie de contextul şi de informaţia avutã la dispoziţie. Un program de educaţie în privinţa riscului trebuie sã înlocuiascã un program de avertizare în cel mai scurt timp posibil. Avertizãrile şi educaţia în privinţa riscului trebuie asigurate întotdeauna pentru comunitãţile afectate, în cel mai scurt timp posibil.
f) Pãrţile la un conflict trebuie sã angajeze terţe pãrţi, cum ar fi organizaţii internaţionale sau organizaţii nonguvernamentale, atunci când ele nu dispun de resursele şi instruirea necesare furnizãrii unei educaţii eficiente în privinţa riscului.
g) Pãrţile la un conflict trebuie, dacã este posibil, sã asigure resurse suplimentare pentru avertizãri şi educaţie în privinţa riscului. Astfel de elemente pot include: furnizarea de sprijin logistic, producerea de materiale pentru educaţie în privinţa riscului, sprijin financiar şi furnizarea de informaţie cartograficã generalã.
Marcarea, împrejmuirea şi monitorizarea unei zone afectate de resturi explozive de rãzboi
h) Atunci când este posibil, în orice moment pe parcursul unui conflict şi dupã aceea, acolo unde existã resturi explozive de rãzboi, pãrţile la un conflict, în cel mai scurt timp şi în mãsura cea mai mare posibilã, trebuie sã asigure ca zonele ce conţin resturi explozive de rãzboi sã fie marcate, împrejmuite şi monitorizate astfel încât sã se asigure excluderea eficientã a civililor, în conformitate cu urmãtoarele prevederi.
i) În marcarea zonelor suspecte a fi periculoase trebuie utilizate semne de avertizare bazate pe metode de marcare recunoscute de comunitãţile afectate. Semnele şi alte marcatoare pentru împrejmuirea zonelor periculoase trebuie, în limita posibilului, sã fie vizibile, lizibile, durabile şi rezistente la efectele mediului înconjurãtor şi trebuie sã identifice în mod clar care parte a perimetrului marcat este în interiorul zonei afectate de resturi explozive de rãzboi şi care parte este consideratã ca fiind sigurã.
j) O structurã corespunzãtoare trebuie sã fie stabilitã ca purtãtoare a responsabilitãţii pentru monitorizarea şi întreţinerea marcajelor temporare şi permanente, integrat cu programele naţionale şi locale de educaţie în privinţa riscului.
3. Mãsuri de prevenire generale
Statele care produc sau procurã muniţie explozivã trebuie, în cea mai mare mãsurã posibilã şi în limita convenabilului, sã facã tot posibilul sã asigure cã urmãtoarele mãsuri sunt implementate şi respectate pe timpul duratei de viaţã a muniţiei explozive.
a) Managementul fabricãrii muniţiilor
(i) Procesul de producţie trebuie proiectat astfel încât sã se asigure muniţiilor cea mai mare siguranţã în funcţionare.
(ii) Procesul de producţie trebuie sã fie subiect al unor mãsuri de control al calitãţii certificate.
(iii) Pe timpul producţiei de muniţie explozivã trebuie aplicate standarde de asigurare a calitãţii certificate, internaţional recunoscute.
(iv) Testarea de acceptanţã trebuie sã fie efectuatã prin trageri de testare reale într-o anumitã gamã de condiţii sau prin alte proceduri validate.
(v) La tranzacţiile sau transferurile de muniţie explozivã trebuie solicitate standarde de înalt nivel în ceea ce priveşte siguranţa în funcţionare.
b) Managementul muniţiilor
În scopul asigurãrii celui mai bun nivel posibil de siguranţã în funcţionarea pe termen lung a muniţiei explozive, statele sunt încurajate sã aplice norme de cea mai bunã practicã şi proceduri de operare cu privire la stocarea, transportul, stocarea în teren şi manipularea acestora, în conformitate cu urmãtoarele recomandãri.
(i) Muniţia explozivã, acolo unde este necesar, trebuie sã fie stocatã în facilitãţi sigure sau în containere corespunzãtoare care protejeazã muniţia explozivã şi componentele sale în atmosferã controlatã, dacã este cazul.
(ii) Un stat trebuie sã transporte muniţia explozivã cãtre şi din facilitãţile de producţie, depozitare sau în teren de o manierã care sã minimizeze afectarea acesteia.
(iii) Acolo unde este necesar vor fi utilizate de cãtre state containere corespunzãtoare şi medii controlate atunci când transportã muniţie explozivã.
(iv) Riscul de explozii în depozite trebuie minimizat prin utilizarea de aranjamente corespunzãtoare ale stocurilor.
(v) Statele trebuie sã aplice proceduri de localizare, urmãrire şi testare a muniţiei explozive, care trebuie sã includã informaţii asupra datei de fabricaţie a fiecãrui numãr, lot sau grup de fabricaţie şi informaţii despre în ce loc şi în ce condiţii muniţia explozivã a fost stocatã şi la ce factori de mediu a fost expusã.
(vi) Periodic, stocurile de muniţie explozivã trebuie sã fie supuse, acolo unde este cazul, unor teste prin trageri reale, pentru a se asigura cã acestea funcţioneazã corespunzãtor.
(vii) Subansamblurile de muniţie explozivã trebuie, acolo unde este cazul, sã fie supuse testãrilor de laborator, pentru a se asigura cã muniţia funcţioneazã corespunzãtor.
(viii) Acolo unde este necesar trebuie întreprinse acţiuni corespunzãtoare, incluzând ajustarea timpului de viaţã estimat al muniţiilor, ca o consecinţã a informaţiei obţinute din procedurile de analizã, urmãrire şi testare, pentru a menţine siguranţa în funcţionare a muniţiei explozive stocate.
c) Instruire
Instruirea corespunzãtoare a întregului personal implicat în manipularea, transportul şi utilizarea muniţiei explozive este un factor important în eforturile de a asigura operarea sigurã conform cu cele estimate. Statele trebuie de aceea sã adopte şi sã întreţinã programe de instruire corespunzãtoare pentru a se asigura cã personalul este instruit corect cu privire la muniţiile cu care acesta are de a face.
d) Transferul
Un stat care planificã sã transfere muniţia explozivã cãtre alt stat care nu a posedat anterior acel tip de muniţie explozivã trebuie sã facã toate eforturile spre a se asigura cã statul primitor are capacitatea de a stoca, întreţine şi utiliza corect acea muniţie explozivã.
e) Producţia viitoare
Un stat trebuie sã examineze cãile şi mijloacele de a îmbunãtãţi siguranţa în funcţionare a muniţiei explozive pe care intenţioneazã sã o producã sau sã o procure, cu obiectivul de a se atinge cea mai mare siguranţã în funcţionare posibilã.
