Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adoptă prezenta lege. TITLUL I Dispoziţii generale CAP. I Domeniul de aplicare şi principii generale ale cooperării judiciare internaţionale în materie penală ART. 1 Domeniul de aplicare Prezenta lege se aplică următoarelor forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală: a) extrădarea; b) predarea în baza unui mandat european de arestare; c) transferul de proceduri în materie penală; d) recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie penală; e) transferarea persoanelor condamnate; f) comisiile rogatorii; g) înfăţişarea martorilor, experţilor şi a persoanelor urmărite; h) notificarea actelor de procedură care se întocmesc ori se depun într-un proces penal; i) cazierul judiciar. ART. 2 Definirea unor termeni şi expresii În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile următoare se definesc astfel: a) cerere de asistenţă judiciară internaţională în materie penală - cererea prin care se solicită cooperarea într-o cauză penală, în una din formele prevăzute la art. 1; b) stat solicitant - statul care formulează cererea de asistenţă judiciară internaţională; c) stat solicitat - statul căruia îi este adresată cererea de asistenţă judiciară internaţională; d) autoritate centrală - acea autoritate astfel desemnată de statul solicitant sau de statul solicitat, în scopul transmiterii cererilor de asistenţă judiciară internaţională; e) autoritate judiciară - instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, stabilite potrivit legii române, precum şi autorităţile care au această calitate în statul solicitant, conform declaraţiilor acestuia din urmă la instrumentele internaţionale aplicabile; f) persoană urmărită - persoana care formează obiectul unui ordin sau mandat de urmărire internaţională; g) persoană extrădabilă - persoana care formează obiectul unei proceduri de extrădare; h) extrădat sau persoană extrădată - persoana a cărei extrădare a fost aprobată; i) condamnare - orice pedeapsă sau măsură de siguranţă, pronunţată de către o instanţă de judecată, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni; j) măsură de siguranţă - orice măsură privativă de libertate care a fost dispusă pentru completarea sau înlocuirea unei pedepse printr-o hotărâre penală; k) hotărâre - o hotărâre judecătorească prin care se pronunţă o condamnare; l) stat de condamnare - statul în care a fost condamnată persoana care poate fi transferată sau care deja a fost transferată; m) stat de executare - statul către care condamnatul poate fi transferat sau a fost deja transferat în vederea executării condamnării sale; n) resortisant al unui stat de condamnare sau de executare, în cazul României, este cetăţeanul român; o) în sensul titlului III din prezenta lege, autoritate judiciară emitentă este autoritatea judiciară a unui stat membru al Uniunii Europene competentă să emită un mandat european de arestare potrivit legii acelui stat; p) în sensul titlului III din prezenta lege, autoritate judiciară de executare este autoritatea judiciară a unui stat membru al Uniunii Europene competentă să execute un mandat european de arestare potrivit legii acelui stat. ART. 3 Limitele cooperării judiciare Aplicarea prezentei legi este subordonată protecţiei intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică şi a altor interese ale României, definite prin Constituţie. ART. 4 Preeminenţa dreptului internaţional (1) Prezenta lege se aplică în baza şi pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate. (2) Cooperarea cu un tribunal penal internaţional sau o organizaţie internaţională publică, în conformitate cu dispoziţiile în materie ale unor instrumente internaţionale speciale, cum sunt statutele tribunalelor penale internaţionale, se examinează printr-o procedură legală distinctă, prevederile prezentei legi putând fi aplicate în mod corespunzător, în completare, dacă este necesar. ART. 5 Curtoazia internaţională şi reciprocitatea (1) În lipsa unei convenţii internaţionale, cooperarea judiciară se poate efectua în virtutea curtoaziei internaţionale, la cererea transmisă pe cale diplomatică de către statul solicitant şi cu asigurarea scrisă a reciprocităţii dată de autoritatea competentă a acelui stat. (2) În cazul prevăzut la alineatul precedent, prezenta lege constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile judiciare române. (3) Lipsa reciprocităţii nu împiedică să se dea curs unei cereri de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, dacă aceasta: a) se dovedeşte necesară datorită naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva anumitor forme grave ale criminalităţii; b) poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei inculpatului ori condamnatului sau la reintegrarea sa socială; c) poate servi la clarificarea situaţiei judiciare a unui cetăţean român. ART. 6 Asigurarea de reciprocitate În cazul în care statul român solicită asistenţă judiciară în baza curtoaziei internaţionale, asigurarea reciprocităţii va fi dată de către ministrul justiţiei, pentru fiecare caz, ori de câte ori va fi necesar, la cererea motivată a autorităţii judiciare române competente. ART. 7 Dreptul aplicabil Cererile de asistenţă judiciară adresate autorităţilor române se îndeplinesc potrivit dreptului procesual intern român, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel. ART. 8 Motive obligatorii de refuz al cooperării judiciare (1) Cooperarea judiciară va fi refuzată dacă: a) procedura penală din statul solicitant nu îndeplineşte sau nu respectă condiţiile Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, sau ale oricărui alt instrument internaţional pertinent în domeniu, ratificat de România; b) există motive serioase să se creadă că asistenţa judiciară este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice sau de apartenenţă la un anumit grup social; c) situaţia persoanei riscă să se agraveze din unul din motivele enunţate la alineatul precedent; d) cererea este formulată într-o cauză aflată pe rolul unor tribunale extraordinare, altele decât cele constituite prin instrumentele internaţionale pertinente, sau în vederea executării unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal; e) se referă la o infracţiune de natură politică sau la o infracţiune conexă unei infracţiuni politice; f) se referă la o infracţiune militară care nu constituie infracţiune de drept comun. (2) Nu sunt considerate infracţiuni de natură politică: a) atentatul la viaţa unui şef de stat sau a unui membru al familiei sale; b) crimele împotriva umanităţii prevăzute de Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, adoptată la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite; c) infracţiunile prevăzute la art. 50 din Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie, la art. 51 din Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor forţelor armate maritime, la art. 129 din Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de război şi la art. 147 din Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la protecţia persoanelor civile în timp de război; d) orice violări similare ale legilor războiului, care nu sunt prevăzute de dispoziţiile din convenţiile de la Geneva prevăzute la lit. c); e) infracţiunile prevăzute la art. 1 al Convenţiei europene pentru reprimarea terorismului, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1997, şi în alte instrumente internaţionale pertinente; f) acţiunile prevăzute în Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptată la 17 decembrie 1984 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite; g) orice altă infracţiune al cărei caracter politic a fost eliminat de tratatele, convenţiile sau acordurile internaţionale la care România este parte. ART. 9 Motive opţionale de refuz al cooperării judiciare (1) Cooperarea judiciară poate fi refuzată atunci când fapta care motivează cererea face obiectul unei proceduri în curs sau atunci când această faptă trebuie sau poate face de asemenea obiectul unei urmăriri ce ţine de competenţa autorităţilor judiciare române. (2) Cooperarea judiciară poate fi de asemenea refuzată atunci când, ţinând cont de împrejurările faptei, acceptarea cererii poate antrena consecinţe grave pentru persoana vizată, din cauza vârstei sale, a stării sale de sănătate sau a oricărui alt motiv cu caracter personal. ART. 10 Non bis in idem (1) Cooperarea judiciară internaţională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceeaşi faptă şi dacă: a) printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal; b) pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părţii neexecutate. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă asistenţa este solicitată în scopul revizuirii hotărârii definitive, pentru unul din motivele care justifică promovarea uneia din căile extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură penală al României. ART. 11 Regula specialităţii (1) Persoana care, ca urmare a unei cereri de extrădare sau a unei alte cereri de asistenţă judiciară în materie penală, se înfăţişează în România, este predată sau transferată în România, nu poate fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută, nici supusă vreunei măsuri de restrângere a libertăţii pentru o altă faptă anterioară predării sau transferării decât cea care a motivat cererea de asistenţă formulată de autorităţile române competente, în afară de cazurile când: a) statul care a predat-o consimte; autorităţile competente române vor prezenta în acest scop o cerere, însoţită de actele în sprijinul acesteia şi de un proces-verbal judiciar în care se consemnează declaraţiile persoanei în cauză; b) având posibilitatea să o facă, persoana predată sau transferată nu a părăsit, în termen de 45 de zile de la liberarea sa definitivă, teritoriul statului român, ori dacă s-a înapoiat după ce l-a părăsit; c) persoana care beneficiază de regula specialităţii renunţă la acest beneficiu; această renunţare trebuie să rezulte din declaraţia dată în faţa judecătorului, care trebuie să se asigure că persoana a exprimat-o voluntar şi pe deplin conştientă de consecinţele acţiunii sale, asistată de un apărător ales sau numit din oficiu. (2) Declaraţiile prevăzute la literele a) şi c) ale alin. (1) se iau în camera de consiliu a secţiei penale a Curţii de apel în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei sau autoritatea judiciară pe rolul căreia se află cauza. (3) Statul solicitant va putea lua totuşi măsurile necesare în vederea, pe de o parte, a unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul său, iar pe de altă parte, a întreruperii prescripţiei potrivit legislaţiei sale, inclusiv recurgerea la o procedură în lipsă. (4) Când calificarea dată faptei incriminate va fi modificată în cursul procedurii, persoana predată sau transferată nu va fi urmărită sau judecată decât în măsura în care elementele constitutive ale infracţiunii recalificate ar îngădui extrădarea sau acordarea unei alte forme de asistenţă judiciară în materie penală. ART. 12 Confidenţialitatea Statul român are obligaţia de a asigura, pe cât posibil, la cererea statului solicitant, confidenţialitatea cererilor de asistenţă judiciară internaţională şi a actelor anexate acestora. În cazul în care condiţia păstrării confidenţialităţii nu ar putea fi asigurată, statul român va înştiinţa statul străin, care va decide. CAP. II Dispoziţii generale privind procedura de cooperare judiciară internaţională în materie penală ART. 13 Autorităţile centrale române Cererile de asistenţă judiciară internaţională în materie penală vor fi transmise prin intermediul următoarelor autorităţi centrale: a) Ministerul Justiţiei, dacă au ca obiect extrădarea şi transferarea persoanelor condamnate sau dacă se referă la activitatea de judecată ori la faza executării hotărârilor penale; b) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă se referă la activităţi din faza de cercetare şi urmărire penală; c) Ministerul Administraţiei şi Internelor, dacă se referă la cazierul judiciar. ART. 14 Transmiterea directă a cererilor de asistenţă judiciară (1) Cererile de asistenţă judiciară internaţională, cu excepţia cererilor de extrădare şi de transferare a persoanelor condamnate, pot fi transmise direct de autorităţile judiciare solicitante autorităţilor judiciare solicitate în cazul în care instrumentul juridic internaţional aplicabil în relaţia între statul solicitant şi statul solicitat reglementează acest mod de transmitere. (2) În afara cazurilor prevăzute la alin. (1), cererile de asistenţă judiciară internaţională, cu excepţia cererilor de extrădare şi de transferare a persoanelor condamnate, pot fi transmise direct de autorităţile judiciare solicitante autorităţilor judiciare solicitate în caz de urgenţă, însă o copie a acestora va fi transmisă simultan la Ministerul Justiţiei sau la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după caz. (3) Procedura prevăzută la alin. (1) şi (2) va fi urmată şi pentru transmiterea răspunsului la cererile urgente de asistenţă judiciară. (4) În cazul prevăzut la alin. (1) şi (2) transmiterile directe se vor putea efectua prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol). ART. 15 Alte modalităţi de transmitere a cererilor (1) Pentru transmiterea cererilor în baza acordului între statul solicitant şi statul solicitat, pot fi folosite şi mijloacele electronice adecvate, în special faxul, atunci când sunt disponibile, dacă autenticitatea şi confidenţialitatea cererii, precum şi credibilitatea datelor transmise sunt garantate. (2) Dispoziţiile alineatului precedent nu împiedică recurgerea la căile urgente prevăzute la art. 14. ART. 16 Competenţa internă în domeniul cooperării judiciare internaţionale în materie penală Competenţa autorităţilor române pentru a formula o cerere de asistenţă judiciară internaţională în materie penală sau a executa o asemenea cerere adresată României este stabilită de dispoziţiile titlurilor următoare ale prezentei legi, precum şi de alte acte normative pertinente. ART. 17 Limbile utilizate (1) Cererile de asistenţă judiciară internaţională în materie penală adresate României şi actele anexe trebuie însoţite de o traducere în limba română sau în una din limbile engleză ori franceză. (2) Cererile de asistenţă judiciară internaţională în materie penală formulate de autorităţile române şi actele anexe vor fi însoţite de traduceri în una din limbile prevăzute în instrumentul juridic aplicabil în relaţia cu statul solicitat. Traducerea cererilor şi a actelor anexe se realizează de autoritatea judiciară solicitantă. (3) Răspunsul la cererile de asistenţă judiciară internaţională în materie penală adresate României va fi redactat în limba română, traducerea acestuia în limba oficială a statului solicitant sau în una din limbile engleză ori franceză fiind facultativă, cu excepţia cazului în care prin instrumentul juridic internaţional aplicabil se dispune altfel. ART. 18 Computarea arestării (1) Durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri de asistenţă judiciară internaţională în materie penală formulate de autorităţile române în temeiul prezentei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române şi se compută din durata pedepsei aplicate de instanţele române. (2) Autorităţile române solicitate sunt obligate să comunice autorităţilor competente ale statului solicitant informaţiile necesare computării duratei arestului executat în România, în baza unei cereri de asistenţă judiciară internaţională adresate autorităţilor judiciare române. ART. 19 Conţinutul general al cererii de asistenţă judiciară şi actele anexate acesteia (1) Cererea de asistenţă judiciară trebuie să indice: a) denumirea autorităţii judiciare emitente şi denumirea autorităţii judiciare solicitate; b) obiectul şi motivele cererii; c) calificarea juridică a faptelor; d) datele de identificare ale învinuitului, inculpatului sau condamnatului, ale persoanei care face obiectul cererii de extrădare sau de transferare ori ale martorului sau expertului, după caz. (2) La cererea de asistenţă judiciară se anexează acte în sprijinul acesteia, în funcţie de natura şi obiectul cererii, astfel cum sunt prevăzute în titlurile următoare. (3) Actele anexate cererii de asistenţă judiciară trebuie certificate de autoritatea judiciară emitentă, fiind scutite de orice alte formalităţi de supralegalizare. ART. 20 Cheltuieli (1) Cheltuielile ocazionate de îndeplinirea unei cereri de asistenţă judiciară în materie penală sunt suportate, de regulă, de statul solicitat. (2) Cu toate acestea, sunt în sarcina statului sau a autorităţii judiciare solicitante: a) indemnizaţiile şi remuneraţiile martorilor şi experţilor, precum şi cheltuielile de călătorie şi de şedere; b) cheltuielile ocazionate de remiterea obiectelor; c) cheltuielile ocazionate de transferul persoanelor pe teritoriul statului solicitant sau la sediul unei autorităţi judiciare; d) cheltuielile ocazionate de tranzitul unei persoane de pe teritoriul unui stat străin sau de la sediul unei autorităţi judiciare către un stat terţ; e) cheltuielile ocazionate de recurgerea la o videoconferinţă pentru îndeplinirea unei cereri de asistenţă judiciară; f) alte cheltuieli considerate drept extraordinare de statul solicitat în funcţie de mijloacele umane şi tehnologice utilizate pentru îndeplinirea cererii. (3) Ca urmare a unui acord între autorităţile române solicitate şi autorităţile străine solicitante, se poate deroga, în cazuri excepţionale, de la dispoziţiile alin. (2). ART. 21 Remiterea de obiecte şi de valori (1) În cazul în care cererea de asistenţă are ca obiect sau implică remiterea de obiecte sau de alte valori, acestea pot fi predate atunci când nu sunt indispensabile dovedirii unei fapte penale a cărei urmărire şi judecată ţine de competenţa autorităţilor judiciare române. (2) Remiterea obiectelor şi a altor valori poate fi amânată sau efectuată sub condiţia restituirii. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu aduc atingere drepturilor terţilor de bună-credinţă şi drepturilor statului român atunci când aceste obiecte şi valori pot reveni acestuia. (4) Obiectele şi valorile nu vor fi predate decât în temeiul unei hotărâri definitive pronunţate în acest sens de autoritatea judiciară competentă. (5) În cazul cererilor de extrădare, predarea obiectelor şi valorilor prevăzute la alin. (1) se poate efectua chiar dacă nu se acordă extrădarea, în special din cauza fugii sau decesului persoanei extrădabile. TITLUL II Extrădarea CAP. I Extrădarea din România SECŢIUNEA 1 Condiţii pentru extrădare ART. 22 Persoane supuse extrădării Pot fi extrădate din România, în condiţiile prezentei legi, la cererea unui stat străin, persoanele care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, ori sunt căutate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă în statul respectiv. ART. 23 Persoane exceptate de la extrădare (1) Nu pot fi extrădaţi din România: a) cetăţenii români, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 24; b) persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România; c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în limitele stabilite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale; d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părţi, martori sau experţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor conferite prin convenţie internaţională. (2) Calitatea de cetăţean român sau de refugiat politic în România se apreciază la data rămânerii definitive a hotărârii asupra extrădării. Dacă această calitate este recunoscută între data rămânerii definitive a hotărârii de extrădare şi data convenită pentru predare, se va pronunţa o nouă hotărâre în cauză. (3) Extrădarea oricărei alte persoane străine poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate. În caz de refuz al extrădării, prevederile art. 25 alin. (1) se aplică în mod corespunzător, iar în caz de amânare a extrădării, prescripţia răspunderii penale sau a executării pedepsei se suspendă. ART. 24 Extrădarea cetăţenilor români Cetăţenii români pot fi extrădaţi din România în baza convenţiilor internaţionale la care aceasta este parte şi pe bază de reciprocitate, numai dacă este îndeplinită cel puţin una din următoarele condiţii: a) în vederea efectuării urmăririi penale şi a judecăţii, dacă statul solicitant dă asigurări considerate ca suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădată va fi transferată în vederea executării pedepsei în România; b) persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de extrădare; c) persoana extrădabilă are şi cetăţenia statului solicitant; d) persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al Uniunii Europene. ART. 25 Transferul procedurii penale în cazurile de refuz al extrădării (1) Refuzul extrădării propriului cetăţean ori a refugiatului politic obligă statul român ca la cererea statului solicitant să supună cauza autorităţilor sale judiciare competente, astfel încât să se poată exercita urmărirea penală şi judecata, dacă este cazul. În acest scop statul solicitant ar urma să transmită gratuit Ministerului Justiţiei din România dosarele, informaţiile şi obiectele privind infracţiunea. Statul solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale. (2) În cazul în care România optează pentru soluţia refuzului extrădării unui cetăţean străin, învinuit sau condamnat în alt stat pentru una din infracţiunile prevăzute la art. 85 alin. (1) sau pentru orice altă infracţiune pentru care legea statului solicitant prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel puţin 5 ani, examinarea propriei competenţe şi exercitarea, dacă este cazul, a acţiunii penale se fac din oficiu, fără excepţie şi fără întârziere. Autorităţile române solicitate hotărăsc în aceleaşi condiţii ca şi pentru orice infracţiune cu caracter grav prevăzută şi pedepsită de legea română. ART. 26 Dubla incriminare (1) Extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru care este învinuită sau a fost condamnată persoana a cărei extrădare se solicită este prevăzută ca infracţiune atât de legea statului solicitant, cât şi de legea română. (2) Prin derogare de la dispoziţiile alin. (1), extrădarea poate fi acordată şi dacă fapta respectivă nu este prevăzută de legea română, dacă pentru această faptă este exclusă cerinţa dublei incriminări printr-o convenţie internaţională la care România este parte. (3) Diferenţele existente între calificarea juridică şi denumirea dată aceleiaşi infracţiuni de legile celor două state nu prezintă relevanţă, dacă prin convenţie internaţională sau, în lipsa acesteia, prin declaraţie de reciprocitate nu se prevede altfel. ART. 27 Infracţiuni fiscale (1) În materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, extrădarea va fi acordată potrivit dispoziţiilor înţelegerii internaţionale aplicabile, pentru fapte cărora le corespund, conform legii statului român, infracţiuni de aceeaşi natură. (2) Extrădarea nu poate fi refuzată pentru motivul că legea română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu cuprinde acelaşi tip de reglementare în materie de taxe şi impozite, de vamă sau de schimb valutar ca legislaţia statului solicitant. ART. 28 Gravitatea pedepsei Extrădarea este acordată de România, în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, numai pentru fapte a căror săvârşire atrage, potrivit legislaţiei statului solicitant şi legislaţiei române, o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani, iar în vederea executării unei sancţiuni penale, numai dacă aceasta este mai mare de un an. ART. 29 Pedeapsa capitală Dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu moartea de către legea statului solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată decât cu condiţia ca statul respectiv să dea asigurări considerate ca îndestulătoare de către statul român că pedeapsa capitală nu se va executa, urmând să fie comutată. ART. 30 Pedeapsa cu suspendarea executării Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării poate fi extrădată în caz de suspendare parţială, dacă fracţiunea de pedeapsă rămasă de executat răspunde exigenţelor de gravitate prevăzute la art. 28 şi nu există alte impedimente legale la extrădare. ART. 31 Infracţiunile comise într-un stat terţ În cazul infracţiunilor comise pe teritoriul unui alt stat decât statul solicitant, extrădarea poate fi acordată atunci când legea română conferă competenţa de urmărire şi judecată autorităţilor judiciare române pentru infracţiuni de acelaşi fel, săvârşite în afara teritoriului statului român, sau atunci când statul solicitant face dovada că statul terţ pe teritoriul căruia s-a săvârşit infracţiunea nu va cere extrădarea pentru fapta respectivă. ART. 32 Lipsa plângerii prealabile Extrădarea nu se acordă în cazul în care, potrivit atât legislaţiei române, cât şi legislaţiei statului solicitant, acţiunea penală poate fi angajată numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar această persoană se opune extrădării. ART. 33 Dreptul la apărare România nu va acorda extrădarea în cazurile în care persoana extrădabilă ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare sau de un tribunal naţional instituit anume pentru cazul respectiv, ori dacă extrădarea este cerută în vederea executării unei pedepse pronunţate de acel tribunal. ART. 34 Judecarea în lipsă (1) În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunţate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, statul român poate refuza extrădarea în acest scop, dacă apreciază că procedura de judecată a nesocotit dreptul la apărare recunoscut oricărei persoane învinuite de săvârşirea unei infracţiuni. Totuşi, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant dă asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare. Hotărârea de extrădare îndreptăţeşte statul solicitant fie să treacă la o nouă judecată în cauză, în prezenţa condamnatului, dacă acesta nu se împotriveşte, fie să îl urmărească pe extrădat, în caz contrar. (2) Când statul român comunică persoanei a cărei extrădare este cerută hotărârea dată în lipsă împotriva sa, statul solicitant nu va considera această comunicare ca o notificare care atrage efecte faţă de procedura penală în acest stat. ART. 35 Prescripţia (1) Extrădarea nu se acordă în cazul în care prescripţia răspunderii penale sau prescripţia executării pedepsei este împlinită fie potrivit legislaţiei române, fie potrivit legislaţiei statului solicitant. (2) Depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripţia neîmplinită anterior. ART. 36 Amnistia Extrădarea nu se admite pentru o infracţiune pentru care a intervenit amnistia în România, dacă statul român avea competenţa să urmărească această infracţiune, potrivit propriei sale legi penale. ART. 37 Graţierea Actul de graţiere adoptat de statul solicitant face inoperantă cererea de extrădare, chiar dacă celelalte condiţii ale extrădării sunt îndeplinite. SECŢIUNEA a 2-a Procedura extrădării din România ART. 38 Cererea de extrădare şi actele anexe (1) Cererea de extrădare, formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, se adresează Ministerului Justiţiei. Dacă cererea se adresează pe cale diplomatică, ea se transmite neîntârziat Ministerului Justiţiei. O altă cale va putea fi convenită prin înţelegere directă între statul solicitant şi statul român solicitat. (2) În sprijinul cererii se vor prezenta: a) în funcţie de faza procesului penal, originalele sau copiile autentice ale hotărârii de condamnare definitive, cu menţiunea rămânerii definitive, deciziilor pronunţate ca urmare a exercitării căilor legale de atac, mandatului de executare a pedepsei închisorii, respectiv originalele sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventivă, rechizitorului sau ale altor acte având putere egală. Autentificarea copiilor acestor acte se face gratuit de instanţa sau parchetul competent, după caz; b) o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea. Data şi locul săvârşirii lor, calificarea lor juridică şi referirile la dispoziţiile legale care le sunt aplicabile se vor indica în modul cel mai exact posibil; c) o copie a dispoziţiilor legale aplicabile sau, dacă aceasta nu este cu putinţă, o declaraţie asupra dreptului aplicabil, precum şi semnalmentele cele mai precise ale persoanei extrădabile şi orice alte informaţii de natură să determine identitatea şi naţionalitatea acesteia; d) date privind durata pedepsei neexecutate, în cazul cererii de extrădare a unei persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsă. ART. 39 Examenul de regularitate internaţională (1) Direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei va face de urgenţă un examen de regularitate internaţională al cererii de extrădare, spre a constata îndeosebi dacă: a) între România şi statul solicitant există norme convenţionale ori o înţelegere privind declaraţia de reciprocitate pentru extrădare; b) există vreun alt impediment dirimant în angajarea procedurii, cum ar fi existenţa unuia din cazurile de refuz al asistenţei judiciare prevăzute la art. 3 sau neidentificarea pe teritoriul României ori decesul persoanei extrădabile; c) cererea şi actele privitoare la extrădare în vederea judecăţii sau pentru executarea pedepsei sunt însoţite de traduceri, conform prevederilor art. 17. (2) În cazul neîndeplinirii condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. a), precum şi în cazul prevăzut la lit. b) a alin. (1), Ministerul Justiţiei restituie cererea şi actele anexe, explicând motivele. În situaţia în care cererea de extrădare şi documentele anexe nu sunt însoţite de traduceri în limba română, urmează ca parchetul competent să ia măsuri pentru efectuarea unei traduceri cât mai urgente. ART. 40 Concursul de cereri (1) Dacă extrădarea este cerută de mai multe state fie pentru aceeaşi faptă, fie pentru fapte diferite, statul român hotărăşte, ţinând seama de toate împrejurările şi, în mod deosebit, de gravitatea şi de locul săvârşirii infracţiunilor, de datele depunerii cererilor respective, de naţionalitatea persoanei reclamate, de existenţa reciprocităţii de extrădare în raport cu statul român şi de posibilitatea unei extrădări ulterioare către alt stat solicitant. (2) Despre existenţa concursului de cereri, Ministerul Justiţiei va înştiinţa de urgenţă autorităţile competente ale statelor solicitante. ART. 41 Procedura de extrădare din România (1) Extrădarea din România se hotărăşte de justiţie. (2) Procedura de extrădare pasivă are un caracter urgent şi se desfăşoară şi în timpul vacanţei judecătoreşti. (3) Procedura de extrădare pasivă cuprinde o etapă administrativă şi una judiciară. (4) Etapa administrativă se referă, în esenţă, la îndeplinirea de către Ministerul Justiţiei, prin compartimentul de specialitate, a următoarelor activităţi: a) primirea cererii de extrădare; b) examinarea cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia din punctul de vedere al regularităţii internaţionale, în condiţiile prevăzute la art. 39; c) transmiterea cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia procurorului general competent, în condiţiile prevăzute la art. 42; d) restituirea motivată a cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia, în cazurile prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. a) şi b); e) punerea în executare, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, a hotărârii definitive prin care s-a dispus extrădarea; f) comunicarea către autoritatea centrală a statului solicitant a soluţiei de respingere a cererii de extrădare sau a cererii de arestare preventivă în vederea extrădării, pronunţată de autoritatea judiciară competentă. (5) Etapa judiciară este cuprinsă între momentul primirii cererii de extrădare sau a cererii de arestare provizorie în vederea extrădării de către procurorul general competent şi momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti asupra cererii de extrădare. ART. 42 Sesizarea procurorului competent Cu excepţia cazurilor de restituire prevăzute la art. 39 alin. (2), cererea de extrădare şi actele anexe se transmit de Ministerul Justiţiei, în cel mult 48 de ore, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei circumscripţie domiciliază ori a fost semnalată prezenţa persoanei extrădabile sau, în cazul când nu se cunoaşte locul unde se află persoana, procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. ART. 43 Reprezentarea statului solicitant (1) Autorităţilor judiciare ale statului solicitant li se poate permite, la cerere, să asiste la etapa judiciară a procedurii de extrădare din România, prin intermediul unui reprezentant desemnat în acest scop. (2) Atunci când cererea prevăzută la alin. (1) nu însoţeşte cererea de extrădare, ea este adresată curţii de apel competente, prin intermediul autorităţii centrale. (3) Cererea este examinată de preşedintele secţiei penale a curţii de apel competente, care se pronunţă în camera de consiliu. ART. 44 Procedura judiciară şi reguli speciale de competenţă (1) Procedura judiciară de extrădare este de competenţa curţii de apel în raza teritorială a căreia domiciliază sau a fost identificată persoana extrădabilă şi a parchetului de pe lângă aceasta. (2) Cererea de extrădare se soluţionează de secţia penală a curţii de apel competente, în complet format din doi judecători. (3) Hotărârea pronunţată asupra cererii de extrădare este supusă recursului, în condiţiile prevăzute la art. 54 alin. (8) şi art. 55. (4) Normele de procedură penală privind urmărirea, judecata şi punerea în executare sunt aplicabile şi în procedura de extrădare, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel. ART. 45 Arestarea provizorie şi sesizarea instanţei (1) Procurorul general competent sau procurorul desemnat de acesta procedează, în 48 de ore de la primirea cererii de extrădare şi a actelor anexe, la identificarea persoanei extrădabile, căreia îi înmânează mandatul de arestare, precum şi celelalte acte transmise de autorităţile statului solicitant. (2) După identificare, procurorul general competent sesizează de îndată curtea de apel competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile şi continuarea procedurii judiciare de soluţionare a cererii de extrădare. (3) Arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune şi este prelungită de acelaşi complet învestit cu soluţionarea cererii de extrădare, printr-o încheiere dată în camera de consiliu şi care nu poate fi atacată cu recurs decât împreună cu hotărârea pronunţată asupra cererii de extrădare. (4) Persoana extrădabilă cu privire la care s-a luat măsura arestării provizorii va fi depusă în arestul poliţiei. (5) În cursul soluţionării cauzei, instanţa, din oficiu, va reexamina la fiecare 30 de zile necesitatea menţinerii măsurii arestării provizorii, putând dispune, după caz, prelungirea acesteia ori înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea. (6) Fiecare prelungire acordată potrivit alin. (5) nu va putea depăşi 30 de zile. Durata totală a măsurii arestării provizorii nu va putea depăşi 180 de zile. (7) În caz de admitere a cererii de extrădare, arestarea provizorie în vederea extrădării se prelungeşte, la fiecare 30 de zile, până la predarea extrădatului, sub rezerva respectării termenelor prevăzute la alin. (5) şi (6). Arestarea provizorie încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale statului solicitant, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, potrivit dispoziţiilor art. 59 alin. (6). (8) Cu excepţia cazului prevăzut la art. 59 alin. (6), instanţa, din oficiu, la sesizarea procurorului competent sau la cererea persoanei extrădabile, poate dispune încetarea stării de arest în vederea extrădării dacă persoana extrădată nu va fi preluată de autorităţile competente ale statului solicitant, în termen de 15 zile de la data convenită pentru predare. (9) În cazul în care împotriva persoanei extrădabile autorităţile judiciare române competente au emis un mandat de arestare preventivă sau un mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru fapte săvârşite pe teritoriul României, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării devine efectiv de la data la care persoana în cauză nu se mai află sub puterea mandatului de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii. ART. 46 Arestarea provizorie în caz de urgenţă (1) În caz de urgenţă, autorităţile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a persoanei urmărite, chiar înainte de formularea şi transmiterea cererii formale de extrădare. (2) Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării trebuie să indice existenţa unui mandat de arestare preventivă sau a unui mandat de executare a unei pedepse aplicate printr-o hotărâre judecătorească definitivă împotriva persoanei urmărite, o expunere sumară a faptelor, care trebuie să precizeze data şi locul unde au fost comise şi să menţioneze dispoziţiile legale aplicabile, precum şi datele disponibile asupra identităţii, cetăţeniei şi localizării acestei persoane. (3) Pentru transmiterea cererii de arestare provizorie în vederea extrădării se pot aplica atât dispoziţiile art. 38 alin. (1), cât şi dispoziţiile art. 14 alin. (4) şi art. 15. (4) Nu se poate da curs unei cereri de arestare provizorie în vederea extrădării decât atunci când nu există nici o îndoială asupra competenţei autorităţii solicitante şi cererea conţine elementele prevăzute la alin. (2). (5) Dispoziţiile art. 45 se aplică în mod corespunzător. (6) Instanţa, din oficiu, la sesizarea procurorului competent sau la cererea persoanei extrădabile, poate dispune încetarea stării de arest provizoriu dacă, în termen de 18 zile de la luarea măsurii, statul român nu a fost sesizat prin cererea de extrădare, însoţită de documentele prevăzute la art. 38. Arestarea provizorie încetează de drept după trecerea unui termen de 40 de zile, dacă în acest interval de timp nu se primesc cererea de extrădare şi înscrisurile necesare. (7) Punerea în libertate provizorie nu exclude o nouă arestare provizorie în vederea extrădării şi nici extrădarea, dacă cererea de extrădare este primită ulterior. ART. 47 Reţinerea în vederea extrădării Procurorul general competent sau procurorul desemnat de acesta poate dispune, prin ordonanţă motivată, reţinerea pentru cel mult 24 de ore, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, a unei persoane urmărite prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol), a cărei arestare provizorie în vederea extrădării este cerută de autorităţile competente ale statului solicitant. ART. 48 Procedura la curtea de apel (1) La primul termen, instanţa procedează la luarea unei declaraţii persoanei extrădabile, care va fi asistată gratuit de un interpret şi de un apărător din oficiu, dacă nu există un avocat ales. Prezenţa procurorului este obligatorie. Procedura este publică, dacă persoana extrădabilă sau procurorul nu se opune, orală şi contradictorie. (2) Persoana extrădabilă sau procurorul de şedinţă poate cere instanţei un termen suplimentar de încă 8 zile, pentru motive suficient justificate. Parchetul este obligat să contribuie la procurarea datelor şi actelor necesare pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile extrădării şi să dispună ridicarea şi depunerea la instanţă a obiectelor la care se referă art. 21. (3) După interogatoriu, persoana extrădabilă poate să opteze fie pentru extrădarea voluntară, fie pentru continuarea procedurii, în caz de opunere la extrădare. ART. 49 Extrădarea voluntară (1) Persoana extrădabilă are dreptul să declare în faţa instanţei că renunţă la beneficiile pe care i le poate conferi legea de a se apăra împotriva cererii de extrădare şi că îşi dă consimţământul să fie extrădată şi predată autorităţilor competente ale statului solicitant. Declaraţia sa este consemnată într-un proces-verbal, semnat de preşedintele completului de judecată, grefier, persoana extrădabilă, avocatul ei şi de interpret. După ce instanţa constată că persoana extrădabilă este pe deplin conştientă de consecinţele opţiunii sale, instanţa, luând şi concluziile procurorului, examinează dacă nu există vreun impediment care exclude extrădarea. Dacă se constată că extrădarea voluntară este admisibilă, instanţa ia act despre aceasta prin sentinţă şi dispune totodată asupra măsurii preventive necesare să fie luată până la predarea persoanei extrădabile. Sentinţa este definitivă, se redactează în 24 de ore şi se transmite de îndată, în copie legalizată, Ministerului Justiţiei, pentru a proceda conform legii. (2) În condiţiile prevăzute la alin. (1), persoana extrădabilă poate declara că renunţă la aplicarea regulii specialităţii, prevăzută la art. 11. ART. 50 Extrădarea simplificată În cazul prevăzut la art. 49, prezentarea unei cereri formale de extrădare şi a actelor prevăzute la art. 38 alin. (2) nu mai este necesară dacă se prevede astfel prin convenţia internaţională aplicabilă în relaţia cu statul solicitant sau în cazul în care legislaţia acelui stat permite o asemenea procedură simplificată de extrădare şi aceasta a fost aplicată unor cereri de extrădare formulate de România. ART. 51 Opoziţia la extrădare a persoanei extrădabile (1) Dacă persoana extrădabilă se opune la cererea de extrădare, ea îşi va putea formula apărările oral şi în scris; totodată va putea propune probe. (2) În urma audierii persoanei extrădabile, dosarul cauzei este pus la dispoziţia apărătorului acesteia pentru a putea prezenta, în scris şi în termen de 8 zile, opoziţia motivată la cererea de extrădare şi a indica mijloacele de probă admise de legea română, numărul de martori fiind limitat la doi. (3) Opoziţia nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare. (4) O dată prezentată opoziţia sau expirat termenul de prezentare a acesteia, procurorul poate solicita un termen de 8 zile pentru a răspunde opoziţiei sau a administra probe, în condiţiile prevăzute la alin. (2). ART. 52 Administrarea probelor Mijloacele de probă încuviinţate de instanţă vor fi administrate în termen de maximum 15 zile, în prezenţa persoanei extrădabile, asistată de apărător şi, dacă este nevoie, de interpret, precum şi a procurorului. ART. 53 Informaţii suplimentare (1) Dacă informaţiile comunicate de statul solicitant se dovedesc insuficiente pentru a permite statului român să pronunţe o hotărâre în aplicarea prezentei legi, instanţa competentă va solicita complinirea informaţiilor necesare. În acest scop, va fixa un termen de 2 luni. (2) Transmiterea solicitării privind informaţiile suplimentare, precum şi a răspunsului se realizează pe una din căile prevăzute la art. 38. ART. 54 Soluţionarea cauzei (1) După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator şi a concluziilor prezentate de partea extrădabilă şi de procuror, curtea de apel poate: a) să dispună, în cazul concursului de cereri prevăzut la art. 40, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite sau sunt înregistrate la curţi de apel diferite, competenţa teritorială aparţinând curţii de apel cea dintâi sesizată; b) să dispună, în cazul necesităţii de a primi informaţii suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 53, amânarea soluţionării cererii de extrădare pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea reiterării cererii, şi acordarea unui ultim termen de încă 2 luni; c) să constate, prin sentinţă, dacă sunt sau nu sunt întrunite condiţiile extrădării. (2) Curtea de apel nu este competentă să se pronunţe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunităţii extrădării. (3) În cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condiţiile de extrădare, hotărăşte admiterea cererii de extrădare, dispunând totodată menţinerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 59. (4) Hotărârea prin care s-a dispus extrădarea se motivează în termen de 5 zile de la data pronunţării. (5) În cazul extrădărilor temporare sau sub condiţie, instanţa va menţiona în dispozitivul sentinţei condiţiile prevăzute în acele articole. (6) În cazul admiterii cererii de extrădare, dacă se remit şi obiecte conform art. 21, se va face menţiune despre acestea în cuprinsul sentinţei, anexându-se eventual un inventar. (7) Dacă instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare, respinge cererea şi dispune punerea în libertate a persoanei extrădabile. Hotărârea se motivează în 24 de ore şi este transmisă procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, care o remite, de îndată, compartimentului de specialitate al Ministerului Justiţiei. (8) Hotărârea asupra extrădării poate fi atacată cu recurs de procurorul general competent şi de persoana extrădabilă, în termen de 5 zile de la pronunţare, la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de extrădare este suspensiv de executare. Recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a dispus extrădarea este suspensiv de executare, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la starea de arest provizoriu în vederea predării. ART. 55 Judecarea recursului şi comunicarea hotărârii (1) După motivarea sentinţei curţii de apel, dosarul cauzei se înaintează, de îndată, Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (2) Preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, primind dosarul, fixează termen de judecată independent de înscrierea pe rol a altor cauze, cu prioritate. (3) Judecarea recursului se face într-un termen de cel mult 10 zile, de un complet format din 3 judecători. (4) În scopul soluţionării recursului, preşedintele completului poate desemna pe unul din judecători sau pe un magistrat asistent să facă un raport scris. (5) Dosarul cauzei se restituie curţii de apel în cel mult trei zile de la soluţionarea recursului. (6) Hotărârea definitivă asupra extrădării se comunică procurorului general de pe lângă curtea de apel care a judecat cauza în primă instanţă, care o remite, de îndată, ministrului justiţiei/compartimentului de specialitate din Ministerul Justiţiei. ART. 56 Analogie Dispoziţiile art. 54 alin. (8) şi art. 55 se aplică în mod corespunzător şi în cazurile în care instanţa se pronunţă cu privire la amânarea extrădării, admiterea sub condiţie a extrădării, consimţământul extinderii obiectului extrădării şi reextrădarea către un stat terţ. ART. 57 Fuga extrădatului Extrădatul care, după ce a fost predat statului solicitant, fuge înainte de soluţionarea cauzei sau de executarea pedepsei pentru care a fost acordată extrădarea şi care se întoarce sau este identificat pe teritoriul României va fi din nou arestat şi predat, în baza unui mandat emis de autoritatea judiciară competentă a statului solicitant, cu excepţia cazului în care acesta a încălcat condiţiile în care extrădarea a fost acordată. SECŢIUNEA a 3-a Efectele extrădării din România ART. 58 Predarea extrădatului (1) Este considerat bază legală necesară şi suficientă pentru predarea extrădatului un extras al hotărârii judecătoreşti rămase definitive, prin care se dispune extrădarea. (2) Ministerul Justiţiei informează de îndată Ministerul Administraţiei şi Internelor, care stabileşte locul şi data predării şi asigură predarea sub escortă a persoanei extrădate. (3) Data predării este fixată în termen de 15 zile începând de la data la care hotărârea de extrădare a devenit definitivă. ART. 59 Termene pentru predarea extrădatului (1) Ministerul Justiţiei va face cunoscută de urgenţă autorităţii competente a statului solicitant soluţia adoptată asupra extrădării, comunicându-i totodată un extras de pe hotărârea definitivă. (2) Orice soluţie de respingere totală sau parţială va fi motivată. (3) În caz de acordare a extrădării, statul solicitant va fi informat despre locul şi data predării, precum şi asupra duratei arestului în vederea extrădării, executat de persoana extrădabilă. (4) Locul predării va fi, de regulă, un punct de frontieră al statului român. Ministerul Administraţiei şi Internelor al României va asigura predarea, comunicând apoi despre aceasta Ministerului Justiţiei. Persoana extrădată este predată şi preluată sub escortă. (5) Sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6), dacă persoana extrădabilă nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile. (6) În caz de forţă majoră care împiedică predarea sau primirea persoanei supuse extrădării, statul interesat va informa despre aceasta celălalt stat. Ambele state se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, dispoziţiile alin. (4) fiind aplicabile. ART. 60 Predarea amânată (1) Existenţa unui proces penal în faţa autorităţilor judiciare române împotriva persoanei extrădabile sau faptul că persoana extrădabilă se află în executarea unei pedepse privative de libertate nu împiedică extrădarea. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1), predarea extrădatului poate fi amânată. În caz de amânare, extrădarea poate deveni efectivă numai după ce procesul penal a luat sfârşit, iar în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, numai după ce aceasta a fost executată sau considerată ca executată. (3) Predarea extrădatului poate fi amânată şi atunci când se constată, pe baza unei expertize medicale, că acesta suferă de o boală care i-ar putea pune viaţa în pericol. (4) În cazul amânării predării persoanei a cărei extrădare a fost aprobată, instanţa emite un mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. În cazul în care persoana extrădată se află, la momentul admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare române, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării intră în vigoare de la data încetării motivelor care au justificat amânarea. ART. 61 Predarea temporară sau sub condiţie (1) În cazul prevăzut la alin. (1) al art. 60, persoana extrădată poate fi predată temporar, în cazul în care statul solicitant face dovada că amânarea predării ar provoca un prejudiciu grav, cum ar fi împlinirea prescripţiei, cu condiţia ca această predare să nu dăuneze desfăşurării procesului penal în curs în România şi ca statul solicitant să dea asigurări că, o dată îndeplinite actele procesuale pentru care a fost acordată extrădarea, va retrimite extrădatul. (2) La cererea statului solicitant, transmisă pe una din căile prevăzute de prezenta lege, predarea temporară se aprobă prin încheiere dată în camera de consiliu, de către preşedintele secţiei penale a curţii de apel care a judecat, în primă instanţă, cererea de extrădare. (3) În vederea soluţionării cererii, instanţa va analiza îndeplinirea criteriilor prevăzute la alin. (1), solicitând şi avizul autorităţii judiciare pe rolul căreia se află cauza ori, după caz, al instanţei de executare. (4) Dacă persoana predată temporar se află în executarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă, executarea acesteia se consideră suspendată de la data când persoana a fost predată autorităţilor competente ale statului solicitant şi până la data când este retrimisă autorităţilor române. ART. 62 Tranzitul (1) Tranzitul pe teritoriul României al unui extrădat care nu este cetăţean român poate fi acordat cu condiţia ca motive de ordine publică să nu se opună şi să fie vorba despre o infracţiune care permite extrădarea, conform legii române. (2) Dacă persoana extrădată are cetăţenia română, tranzitul nu este acordat decât în situaţiile în care se poate aproba extrădarea cetăţenilor români. (3) Tranzitul este acordat la cererea statului interesat, formulată şi transmisă pe calea prevăzută la art. 38 alin. (1), la care se anexează cel puţin mandatul de arestare preventivă sau mandatul de executare a pedepsei închisorii care a justificat acordarea extrădării. (4) Cererea de tranzit se transmite de îndată Curţii de Apel Bucureşti, care, în aceeaşi zi, în complet format din doi judecători ai Secţiei Penale, se pronunţă asupra acesteia prin încheiere dată în camera de consiliu. (5) Încheierea este definitivă şi se comunică imediat Ministerului Justiţiei, care informează de îndată statul solicitant şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. (6) În cazul tranzitului aerian, atunci când nu este prevăzută o aterizare pe teritoriul statului român, este suficientă o notificare transmisă de autoritatea competentă a statului solicitant Ministerului Justiţiei al României. În caz de aterizare forţată, această notificare va produce efectele cererii de arestare provizorie în vederea extrădării, iar statul solicitant va adresa de îndată o cerere formală de tranzit. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător. (7) Extrădatul în tranzit rămâne în stare de arestare provizorie pe perioada şederii sale pe teritoriul român. ART. 63 Reextrădarea către un stat terţ (1) În afara cazului prevăzut la art. 11 alin. (1) lit. b), consimţământul statului român este necesar pentru a îngădui statului solicitant să predea unui alt stat persoana care i-a fost predată şi care ar fi căutată de către statul terţ pentru infracţiuni anterioare predării. Statul român va putea cere prezentarea actelor prevăzute la art. 38 alin. (2). (2) Dispoziţiile art. 54 şi art. 55 se aplică în mod corespunzător. CAP. II Solicitarea extrădării de către România SECŢIUNEA 1 Condiţii pentru solicitarea extrădării ART. 64 Obligaţia de a solicita extrădarea Extrădarea unei persoane împotriva căreia autorităţile judiciare române competente au emis un mandat de arestare preventivă sau un mandat de executare a pedepsei închisorii ori căreia i s-a aplicat o măsură de siguranţă va fi solicitată statului străin pe teritoriul căreia aceasta a fost localizată în toate cazurile în care sunt întrunite condiţiile prevăzute de prezenta lege. ART. 65 Cadrul juridic (1) Dispoziţiile secţiunii 1 a cap. I din prezentul titlu se aplică în mod corespunzător în cazul în care România are calitatea de stat solicitant. (2) În afara condiţiei privind gravitatea pedepsei prevăzute la art. 28, o condiţie suplimentară pentru ca România să poată solicita extrădarea unei persoane, în vederea efectuării urmăririi penale, este ca împotriva acelei persoane să fie pusă în mişcare acţiunea penală, în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală. SECŢIUNEA a 2-a Procedura de solicitare a extrădării ART. 66 Competenţa Competenţa de a formula cererile de extrădare în numele statului român revine preşedintelui secţiei penale a curţii de apel în circumscripţia căreia se află instanţa care a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii sau mandatul de arestare preventivă ori a aplicat măsura de siguranţă. ART. 67 Procedura (1) Biroul Naţional Interpol are obligaţia de a informa instanţa de executare sau instanţa emitentă a mandatului de arestare preventivă de îndată ce persoana care face obiectul mandatului a fost localizată. Informarea va fi transmisă direct, cu o copie la Ministerul Justiţiei. (2) De îndată ce este informată despre localizarea pe teritoriul unui stat străin a unei persoane date în urmărire internaţională, instanţa de executare sau instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă apreciază, printr-o încheiere motivată, asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute în prezenta lege pentru a se solicita extrădarea. (3) Instanţa se pronunţă prin încheiere, dată în camera de consiliu, de un singur judecător, fără citarea părţilor, cu participarea procurorului. (4) Încheierea cuprinzând propunerea de a se solicita extrădarea este definitivă şi se comunică, în cel mult 48 de ore, curţii de apel competente să solicite extrădarea, însoţită de actele prevăzute la art. 38 alin. (2). (5) Încheierea prin care instanţa a hotărât că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se solicita extrădarea se comunică, în termenul prevăzut la alin. (4), şi Ministerului Justiţiei. (6) Împotriva încheierii prevăzute la alin. (4) poate declara recurs procurorul, din oficiu, în termen de 3 zile de la pronunţare, sau la cererea ministrului justiţiei, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii Ministerului Justiţiei. (7) În termen de 72 de ore de la primirea încheierii prevăzute la alin. (3) sau, după caz, a încheierii instanţei de recurs prin care s-a hotărât solicitarea extrădării, preşedintele secţiei penale a curţii de apel competente formulează cererea de extrădare şi o transmite, însoţită de actele prevăzute la art. 38 alin. (2) şi de traduceri certificate în limba statului solicitat sau în limbile engleză sau franceză, direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei, care examinează îndeplinirea condiţiilor de regularitate internaţională pentru a se solicita extrădarea. Dispoziţiile art. 39 se aplică în mod corespunzător. (8) În funcţie de concluziile examenului de regularitate internaţională, direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei asigură transmiterea cererii de extrădare către autoritatea competentă a statului solicitat, pe una din căile prevăzute la art. 38 alin. (1), după caz, sau întocmeşte un act prin care propune motivat ministrului justiţiei să nu se transmită cererea de extrădare. (9) Atunci când se constată că nu sunt întrunite condiţiile de regularitate internaţională pentru a se transmite cererea de extrădare, ministrul justiţiei emite un ordin care poate fi atacat cu recurs la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 5 zile de la comunicare. (10) Procedura prevăzută în acest articol are caracter confidenţial, până în momentul în care statul solicitat este învestit cu cererea de extrădare. ART. 68 Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării (1) În caz de urgenţă şi dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru a se solicita extrădarea, autorităţile române pot solicita, înainte de formularea unei cereri formale de extrădare, arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanelor date în urmărire internaţională în baza unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autoritatea judiciară competentă. (2) Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării este formulată de autoritatea judiciară emitentă a mandatului de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii şi se transmite Biroului Naţional Interpol din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care are obligaţia de a o difuza pe canalele Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol). Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării poate fi transmisă şi prin intermediul Ministerului Justiţiei. (3) Autorităţile române au obligaţia de a retrage cererea de arestare provizorie în vederea extrădării, în cazul în care persoana extrădabilă nu se mai află sub puterea mandatului de arestare preventivă sau de executare a pedepsei. ART. 69 Rejudecarea extrădatului Prin cererea de extrădare, statul român va da asigurări, în condiţiile art. 34 alin. (1), privind rejudecarea cauzei în prezenţa persoanei extrădate. ART. 70 Solicitarea reextrădării către România Dispoziţiile art. 63 sunt aplicabile în mod corespunzător în cazul în care România solicită unui stat străin reextrădarea unei persoane a cărei extrădare fusese anterior acordată acestuia de către un stat terţ. SECŢIUNEA a 3-a Efectele extrădării în România ART. 71 Preluarea extrădatului Dispoziţiile referitoare la predarea-preluarea persoanei extrădate prevăzute la art. 58 şi 59 se aplică în mod corespunzător în cazul persoanelor extrădate din străinătate în România. ART. 72 Primirea extrădatului (1) Persoana extrădată, adusă în România, va fi, de urgenţă, predată administraţiei penitenciare sau autorităţii judiciare competente, după caz. (2) Dacă extrădatul a fost condamnat în lipsă, el va fi rejudecat, la cerere, cu respectarea drepturilor prevăzute la art. 34 alin. (1). ART. 73 Comunicarea soluţiei Ministerul Justiţiei informează autoritatea judiciară română competentă despre modul de soluţionare a cererii de extrădare de către statul solicitat şi, după caz, despre durata arestării provizorii în vederea extrădării, pentru a fi computată potrivit dispoziţiilor art. 18. CAP. III Dispoziţii comune ART. 74 Cheltuieli (1) Cheltuielile privind procedura de extrădare efectuate pe teritoriul României se suportă de statul român, prin bugetele autorităţilor şi instituţiilor implicate, în funcţie de atribuţiile conferite fiecăreia dintre acestea prin prezenta lege. (2) Cheltuielile de tranzit se suportă de statul solicitant. ART. 75 Frauda la extrădare Predarea unei persoane prin expulzare, readmisie, reconducere la frontieră sau altă măsură de acelaşi fel este interzisă ori de câte ori ascunde voinţa de a se eluda regulile de extrădare. ART. 76 Extrădarea aparentă (1) Când cererea de predare este formulată în baza unor acte internaţionale speciale, cum sunt statutele tribunalelor penale internaţionale, remiterea pentru urmărire şi judecată a persoanelor învinuite de săvârşirea unor crime grave se examinează printr-o procedură legală distinctă. (2) De asemenea, începând cu data la care România va fi membră a Uniunii Europene, dispoziţiile prezentului titlu nu se vor mai aplica în raporturile cu celelalte state membre ale acesteia, fiind înlocuite cu dispoziţiile titlului III. TITLUL III Cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în baza unui mandat european de arestare şi predare CAP. I Dispoziţii generale ART. 77 Definiţia mandatului european de arestare Mandatul european de arestare este o hotărâre judecătorească emisă de instanţa competentă a unui stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării şi predării de către un alt stat membru a persoanei solicitate, în vederea efectuării urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. ART. 78 Autorităţile române competente (1) În România sunt desemnate ca autorităţi judiciare emitente instanţele judecătoreşti. (2) Autorităţile judiciare române de executare sunt curţile de apel. (3) Autoritatea centrală română este Ministerul Justiţiei. ART. 79 Conţinutul mandatului european de arestare (1) Mandatul european de arestare va conţine următoarele informaţii: a) identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate; b) denumirea, adresa, numerele de telefon şi fax, precum şi adresa de e-mail ale autorităţii judiciare emitente; c) indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 81 şi art. 85 din prezenta lege; d) natura şi încadrarea juridică a infracţiunii, ţinându-se seama mai ales de prevederile art. 85; e) o descriere a circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate; f) pedeapsa pronunţată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracţiunea săvârşită; g) dacă este posibil, alte consecinţe ale infracţiunii. (2) Mandatul european de arestare este întocmit conform modelului din anexa care face parte integrantă din prezenta lege. (3) Mandatul european de arestare transmis autorităţii competente a unui alt stat membru trebuie tradus în limba oficială sau în limbile oficiale ale statului de executare sau în una ori mai multe alte limbi oficiale ale Instituţiilor Comunităţilor Europene, pe care acest stat le acceptă, conform declaraţiei depuse la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene. (4) Mandatul european de arestare transmis spre executare autorităţilor române trebuie tradus în limba română sau în una din limbile engleză şi franceză. ART. 80 Cheltuieli Cheltuielile ocazionate pe teritoriul statului român de executarea unui mandat european de arestare revin României. Celelalte cheltuieli rămân în sarcina statului emitent. CAP. II Emiterea unui mandat european de arestare ART. 81 Obiectul mandatului european de arestare (1) Autorităţile judiciare române pot emite un mandat european de arestare în următoarele condiţii: a) în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecăţii, dacă fapta este pedepsită de legea penală română cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an; b) în vederea executării pedepsei, dacă pedeapsa aplicată este mai mare de 4 luni, ori în vederea executării unei măsuri de siguranţă; c) în vederea executării unei măsuri de siguranţă privative de libertate mai mare de 4 luni. (2) Autorităţile judiciare române emitente pot solicita autorităţilor judiciare de executare să remită bunurile care constituie mijloace materiale de probă. ART. 82 Transmiterea mandatului european de arestare (1) În cazul în care se cunoaşte locul unde se află persoana solicitată, autoritatea judiciară română emitentă poate transmite direct autorităţii judiciare de executare mandatul european de arestare. (2) În cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana solicitată, autoritatea judiciară română emitentă poate fie să decidă introducerea descrierii persoanei în cauză în Sistemul de Informaţii Schengen, fie să transmită mandatul european de arestare prin Interpol. ART. 83 Procedura de transmitere (1) Autorităţile judiciare române pot transmite mandatul european de arestare prin orice mijloc de transmitere sigur, care lasă o urmă scrisă, cu condiţia ca autoritatea judiciară de executare să poată verifica autenticitatea acestuia. Dacă nu este posibilă utilizarea SIS, transmiterea se poate face prin Interpol. De asemenea, mandatul european de arestare poate fi transmis şi prin sistemul de telecomunicaţii al Reţelei Judiciare Europene. (2) Dacă autoritatea judiciară emitentă nu cunoaşte autoritatea judiciară de executare, se va efectua cercetarea necesară, inclusiv prin punctele de contact ale Reţelei Judiciare Europene, pentru a obţine informaţiile necesare de la Statul Membru de executare. (3) Orice dificultate care ar interveni în legătură cu transmiterea unui mandat european de arestare se va soluţiona direct între autoritatea judiciară emitentă şi autoritatea judiciară de executare. (4) Ulterior transmiterii mandatului european de arestare, autoritatea judiciară română emitentă poate transmite orice informaţii suplimentare necesare pentru executarea mandatului. (5) Autorităţile judiciare emitente române vor transmite o copie a mandatului european de arestare Ministerului Justiţiei. ART. 84 Predarea temporară (1) Atunci când s-a emis un mandat european în situaţia prevăzută la art. 81 alin. (1) lit. a), autoritatea judiciară emitentă română va putea solicita autorităţii judiciare de executare, înainte ca aceasta să se fi pronunţat asupra predării definitive, predarea temporară în România a persoanei urmărite, în vederea ascultării sale, sau va putea solicita să fie autorizată luarea declaraţiei acestei persoane pe teritoriul statului de executare a mandatului. (2) Dacă autoritatea judiciară de executare, după ce a aprobat predarea persoanei urmărite, dispune suspendarea predării până la terminarea unui proces în curs sau până la executarea pedepsei aplicate în statul de executare a mandatului pentru o faptă diferită de cea care face obiectul mandatului european, autoritatea judiciară română emitentă va putea solicita predarea temporară a persoanei în vederea ascultării sale sau a judecăţii. CAP. III Executarea unui mandat european de arestare ART. 85 Fapte care dau loc la predare (1) În cazul în care mandatul european de arestare a fost emis pentru una din infracţiunile enumerate mai jos, indiferent de denumirea lor în statul emitent, şi care este sancţionată în statul emitent cu închisoarea sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate pe o perioadă de minimum 3 ani, predarea se va acorda chiar dacă nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări: 1. apartenenţa la un grup infracţional organizat; 2. terorismul; 3. infracţiunile privind traficul de persoane şi infracţiuni în legătură cu traficul de persoane; 4. traficul de migranţi; 5. exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă; 6. infracţiunile privind traficul de droguri sau precursori; 7. infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, materiilor explozive, materialelor nucleare şi al altor materii radioactive; 8. infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunile în legătură directă cu infracţiunile de corupţie şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene; 9. spălarea banilor; 10. falsificarea de monedă şi alte valori, falsificarea de valori străine, inclusiv falsificarea monedei euro; 11. infracţiunile săvârşite prin intermediul reţelelor şi sistemelor informatice sau de comunicaţii; 12. infracţiunile împotriva mediului înconjurător, inclusiv traficul ilegal al speciilor animale protejate şi al speciilor şi varietăţilor vegetale protejate; 13. ajutorul la intrarea şi şederea în situaţii ilegale; 14. omuciderea voluntară, vătămarea corporală gravă; 15. traficul de ţesuturi sau organe umane; 16. lipsirea de libertate în mod ilegal, arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă; 17. rasismul şi xenofobia; 18. tâlhăria şi pirateria; 19. traficul ilegal de bunuri culturale, inclusiv antichităţile şi operele de artă; 20. înşelăciunea; 21. deturnarea de fonduri; 22. infracţiunile contra proprietăţii intelectuale; 23. înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor; 24. falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual şi uzul de fals; 25. traficul ilegal de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere; 26. traficul de vehicule furate; 27. violul; 28. sclavia; 29. distrugerea şi distrugerea calificată, săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă pericol public; 30. infracţiunile pentru care competenţa de judecată aparţine Curţii Penale Internaţionale; 31. sechestrarea de aeronave şi vapoare; 32. sabotajul. (2) Pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), predarea poate fi subordonată condiţiei ca faptele care motivează emiterea mandatului european să constituie infracţiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia. ART. 86 Proceduri prealabile (1) Atunci când o autoritate judiciară română primeşte un mandat european de arestare, dar nu este competentă să îl soluţioneze, transmite mandatul autorităţii judiciare de executare competente şi informează despre acesta autoritatea judiciară emitentă. (2) Autoritatea judiciară de executare română verifică în prealabil dacă mandatul european de arestare este însoţit de traduceri, potrivit art. 79 alin. (4). În cazul în care mandatul nu este tradus, autoritatea judiciară de executare română poate comunica acest lucru autorităţii judiciare emitente, cu scopul de a remite traducerea în cel mai scurt timp posibil, sau poate dispune efectuarea traducerii, dacă este posibil. Procedura se va suspenda până la primirea traducerii. (3) Autorităţile judiciare de executare române comunică Ministerului Justiţiei, în cel mai scurt timp, faptul receptării tuturor mandatelor europene de arestare care le sunt trimise spre executare. ART. 87 Condiţii speciale (1) Executarea unui mandat european de arestare de către autorităţile judiciare de executare române poate fi supusă următoarelor condiţii: a) în cazul în care mandatul de arestare european a fost emis în scopul executării unei pedepse aplicate printr-o hotărâre pronunţată în lipsă sau dacă persoana în cauză nu a fost legal citată cu privire la data şi locul şedinţei de judecată care a condus la hotărârea pronunţată în lipsă, autoritatea judiciară emitentă va da o asigurare considerată suficientă care să garanteze persoanei care face obiectul mandatului de arestare european că va avea posibilitatea să obţină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezenţa sa; b) în cazul în care infracţiunea în baza căreia s-a emis mandatul de arestare european este sancţionată cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate pe viaţă, dispoziţiile legale ale statului membru emitent trebuie să prevadă posibilitatea revizuirii pedepsei sau a măsurii de siguranţă aplicate ori liberarea condiţionată, după executarea a cel puţin 20 de ani din pedeapsă sau măsura de siguranţă aplicată, ori aplicarea unor măsuri de clemenţă. (2) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin. (1), cetăţenii români sunt predaţi în baza unui mandat european de arestare emis în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecăţii cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. ART. 88 Motive de refuz al executării (1) Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare; b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune; c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română. (2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: a) în situaţia prevăzută la art. 85 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite sau nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent; b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare; c) când împotriva persoanei care face obiectul mandatului european s-a pronunţat în alt stat membru al Uniunii Europene o hotărâre definitivă pentru aceleaşi fapte; d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit legii statului de condamnare; e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României; f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român; g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române; h) când autoritatea judiciară română competentă a decis fie să nu urmărească, fie să înceteze urmărirea persoanei solicitate pentru infracţiunea pe care se bazează mandatul de arestare european. ART. 89 Arestarea şi punerea la dispoziţia autorităţii judiciare (1) Arestarea unei persoane în baza unui mandat european de arestare se execută în condiţiile şi cu respectarea garanţiilor prevăzute de Codul de procedură penală. (2) În termen de cel mult 24 de ore de la arestare, persoana urmărită va fi trimisă în faţa judecătorului secţiei penale a curţii de apel competente. (3) Judecătorul informează persoana urmărită asupra existenţei mandatului european de arestare, asupra conţinutului acestuia, asupra posibilităţii de a consimţi la predarea către statul emitent, precum şi cu privire la drepturile sale procesuale. (4) Persoana arestată este depusă în arestul poliţiei. (5) Arestarea persoanei se comunică autorităţii judiciare emitente de către autoritatea judiciară de executare. ART. 90 Ascultarea persoanei arestate (1) Ascultarea persoanei arestate se face de un complet format din doi judecători ai secţiei penale a curţii de apel competente, în termen de maximum 48 de ore de la arestare, cu participarea procurorului, a apărătorului persoanei arestate şi, dacă este cazul, a unui interpret, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală. (2) Persoana arestată va fi întrebată, în primul rând, asupra consimţământului irevocabil la predare. (3) Dacă persoana arestată consimte la predarea sa, se întocmeşte un proces-verbal care va fi semnat de către persoana arestată, membrii completului de judecată, reprezentantul Ministerului Public şi grefier şi în care se consemnează, dacă este cazul, şi renunţarea la drepturile conferite de regula specialităţii. (4) În toate cazurile, instanţa va lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că persoana arestată şi-a dat consimţământul la predare în mod liber şi în deplină cunoştinţă asupra consecinţelor juridice ale acestuia, în special asupra caracterului irevocabil. În acelaşi fel se va proceda referitor la renunţarea la regula specialităţii. (5) Dacă persoana arestată nu consimte la predare, instanţa procedează la ascultarea acesteia asupra existenţei cauzelor de refuz sau de condiţionare a predării. (6) Instanţa poate fixa, în condiţiile prezentei legi, un termen pentru administrarea probelor propuse de persoana arestată şi de procuror cu privire la cauzele de refuz sau de condiţionare a predării. (7) În toate cazurile, reprezentantul Ministerului Public va pune concluzii. ART. 91 Informaţii suplimentare (1) Când mandatul european transmis nu conţine informaţiile prevăzute la art. 79 alin. (1), autoritatea judiciară de executare va solicita autorităţii judiciare emitente informaţiile omise. De asemenea, va putea solicita orice informaţii suplimentare privind motivele de refuz sau de condiţionare a executării mandatului. (2) În acest scop, autoritatea judiciară de executare fixează un termen în care să fie transmise informaţiile suplimentare, ţinând cont de termenele maxime prevăzute la art. 95 din prezenta lege. ART. 92 Predarea temporară sau interogatoriul persoanei urmărite (1) În situaţiile prevăzute la art. 81 alin. (1) lit. a), dacă autoritatea judiciară emitentă o solicită, se va putea aproba predarea temporară a persoanei urmărite în statul emitent al mandatului sau se va proceda la luarea unei declaraţii acestei persoane. (2) În cazul în care s-a acordat predarea temporară a persoanei deţinute, aceasta se va efectua în condiţiile şi pe durata stabilite de comun acord cu autoritatea judiciară emitentă. În toate cazurile, persoana urmărită va trebui să se întoarcă în România pentru a participa la desfăşurarea procedurii de predare în baza mandatului european de arestare. (3) În cazul în care nu se acordă predarea temporară sau aceasta nu este solicitată, autoritatea judiciară de executare română procedează la luarea unei declaraţii persoanei urmărite, după caz, cu participarea persoanei desemnate de autoritatea judiciară emitentă, în conformitate cu legea statului emitent. Ascultarea persoanei urmărite se face potrivit prevederilor Codului de procedură penală român şi în condiţiile stabilite potrivit înţelegerii dintre autorităţile judiciare vizate. În toate cazurile se vor respecta drepturile procesuale ale persoanei urmărite. ART. 93 Măsuri (1) În cursul procedurii, autoritatea judiciară de executare, ascultând şi concluziile procurorului, va dispune fie arestarea provizorie, fie punerea în libertate a persoanei urmărite, în acest din urmă caz luând toate măsurile necesare pentru a evita fuga persoanei urmărite. (2) Autoritatea judiciară de executare va decide ţinând cont de circumstanţele cazului şi de necesitatea asigurării executării mandatului european de arestare. (3) În orice moment al procedurii şi ţinând seama de circumstanţele cauzei, autoritatea judiciară de executare, pe baza concluziilor procurorului, va putea dispune încetarea stării de arest provizoriu, luând măsurile necesare pentru a evita fuga persoanei urmărite. (4) Împotriva hotărârii pronunţate potrivit dispoziţiilor prezentului articol, pot declara recurs în faţa Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie procurorul şi persoana urmărită. ART. 94 Hotărârea asupra predării (1) Dacă persoana urmărită a consimţit să fie predată statului emitent şi Ministerul Public nu învederează existenţa unor motive de condiţionare a predării, autoritatea judiciară de executare va dispune predarea acesteia către statul emitent. (2) Cât timp autoritatea judiciară de executare nu a pronunţat o hotărâre definitivă cu privire la mandatul european de arestare, aceasta va asigura condiţiile materiale necesare pentru ca predarea efectivă a persoanei să fie posibilă după luarea acestei hotărâri. (3) Autoritatea judiciară de executare va comunica de îndată autorităţii judiciare emitente decizia definitivă referitoare la mandatul european de arestare. (4) Orice refuz al executării unui mandat european de arestare va fi motivat. ART. 95 Termene (1) Mandatul european de arestare se soluţionează şi se execută în regim de urgenţă. (2) Dacă persoana urmărită consimte la predare, hotărârea se pronunţă în termen de 10 zile de la termenul de judecată la care persoana urmărită şi-a exprimat consimţământul la predare şi este definitivă şi executorie. (3) În cazul în care persoana urmărită nu consimte la predare, hotărârea se pronunţă în termen de 60 de zile de la arestare. (4) Când, pentru motive justificate, nu se poate pronunţa o hotărâre în termenele prevăzute la alineatele precedente, instanţa poate amâna pronunţarea pentru 30 de zile, comunicând autorităţii judiciare emitente această împrejurare, precum şi motivele amânării şi menţinând măsurile necesare în vederea predării. (5) Când, din motive excepţionale, nu pot fi respectate termenele prevăzute în prezentul articol, autoritatea judiciară de executare română va informa Eurojust, precizând motivele întârzierii. ART. 96 Predarea persoanei urmărite (1) Predarea se realizează de către poliţie, după o informare prealabilă a autorităţii desemnate în acest scop de către autoritatea judiciară emitentă asupra locului şi datei fixate, în termen de 10 zile de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti de predare. (2) Dacă, din motive independente de voinţa unuia dintre statele emitente sau de executare, predarea nu se poate efectua în acest termen, autorităţile judiciare implicate vor intra imediat în contact pentru a fixa o nouă dată de predare. În acest caz, predarea va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită. (3) În mod excepţional, predarea poate fi amânată temporar, pentru motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor temeiuri suficiente pentru a se crede că predarea va periclita, în mod evident, viaţa sau sănătatea persoanei solicitate. Executarea mandatului european de arestare va avea loc imediat ce aceste motive încetează să existe. În acest sens, autoritatea judiciară executoare va informa de îndată autoritatea judiciară emitentă şi împreună vor conveni o nouă dată de predare. În acest caz, predarea va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită. (4) În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte. (5) În toate cazurile, în momentul predării, autoritatea judiciară de executare română va aduce la cunoştinţa autorităţii judiciare emitente durata privării de libertate pe care a suferit-o persoana la care se referă mandatul european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura de siguranţă care se va aplica. ART. 97 Predarea amânată sau condiţionată (1) Când persoana urmărită este urmărită penal sau judecată de autorităţile judiciare române pentru o faptă diferită de cea care motivează mandatul european de arestare, autoritatea judiciară de executare română, chiar dacă s-a dispus executarea mandatului, va putea amâna predarea până la terminarea judecăţii sau până la executarea pedepsei. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), dacă autoritatea judiciară emitentă o solicită, autoritatea judiciară de executare română poate dispune predarea temporară a persoanei urmărite, în condiţiile stabilite printr-un acord încheiat în scris cu autoritatea judiciară emitentă. ART. 98 Remiterea de obiecte (1) La cererea autorităţii judiciare emitente sau din oficiu, autoritatea judiciară de executare română va dispune remiterea, în conformitate cu legea română, a obiectelor care constituie mijloace materiale de probă sau au fost dobândite de persoana solicitată ca urmare a săvârşirii infracţiunii care stă la baza emiterii mandatului european de arestare, fără a aduce atingere drepturilor pe care statul român sau terţii le pot avea asupra acestora. Obiectele se restituie la terminarea procesului penal. (2) Obiectele prevăzute la alin. (1) se remit chiar şi atunci când mandatul european de arestare nu se poate executa din cauza decesului sau evadării persoanei urmărite. (3) În cazul în care bunurile sunt supuse confiscării în România, autoritatea judiciară de executare va putea refuza remiterea acestora sau va putea să o efectueze temporar, dacă acest lucru este necesar bunei desfăşurări a procesului penal aflat pe rolul autorităţilor judiciare române. ART. 99 Concursul de cereri (1) În cazul în care două sau mai multe state membre au emis un mandat european de arestare în legătură cu aceeaşi persoană, autoritatea judiciară de executare română va decide asupra priorităţii de executare, ţinând seama de toate circumstanţele şi, în special, de locul săvârşirii şi gravitatea infracţiunii, de data emiterii mandatelor, precum şi de împrejurarea că mandatul a fost emis în vederea urmăririi penale, a judecăţii sau în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă. Autoritatea judiciară de executare română va putea solicita, dacă este cazul, avizul Eurojust cu privire la această hotărâre. (2) În cazul concurenţei între un mandat european de arestare şi o cerere de extrădare prezentată de către un stat terţ, autoritatea judiciară de executare română va decide luând în considerare toate circumstanţele şi în special cele prevăzute la alin. (1) şi cele prevăzute în convenţia de extrădare aplicabilă în relaţia cu statul terţ. În cazul în care va da prioritate cererii de extrădare, se vor aplica dispoziţiile titlului II. (3) În cazul în care decide să se acorde întâietate cererii de extrădare, autoritatea judiciară de executare română va aduce acest lucru la cunoştinţa autorităţii emitente a mandatului european de arestare. (4) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere obligaţiilor derivate din calitatea de parte la Statutul Curţii Penale Internaţionale. CAP. IV Alte dispoziţii ART. 100 Regula specialităţii (1) Consimţământul sau autorizarea pentru judecarea sau executarea unei pedepse sau măsuri de siguranţă, pentru orice infracţiune comisă înainte de predarea unei persoane, alta decât cea care a motivat această predare statului român, se prezumă cu condiţia ca statul autorităţii judiciare de executare să fi informat Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene despre dispoziţia sa favorabilă în această privinţă, cu excepţia cazului special în care autoritatea judiciară de executare declară contrariul în hotărârea sa de predare. (2) Dacă s-a formulat declaraţia prevăzută la alin. (1), persoana predată autorităţilor române nu va putea fi judecată sau privată de libertate pentru o altă infracţiune comisă înainte de predarea sa, cu excepţia cazului în care statul de executare a mandatului autorizează acest lucru. În acest scop, autoritatea judiciară emitentă română va prezenta autorităţii judiciare de executare o cerere de autorizare, însoţită de informaţiile prevăzute la art. 79 alin. (1). (3) În situaţia în care România este statul de executare, statul emitent va trebui să solicite autorizarea la care se referă alin. (2), iar autoritatea judiciară română de executare va decide, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii, dacă infracţiunea care motivează cererea a fost motivul predării în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, şi fără a aduce atingere garanţiilor la care se referă art. 89. (4) Dispoziţiile alineatelor anterioare nu se aplică atunci când intervine una dintre următoarele circumstanţe: a) când persoana urmărită a renunţat în mod expres în faţa autorităţii judiciare de executare la regula specialităţii, înaintea predării; b) când persoana urmărită a renunţat, după predare, să recurgă la regula specialităţii în legătură cu anumite infracţiuni anterioare predării sale. Declaraţia de renunţare la regula specialităţii se dă în faţa autorităţii judiciare competente a statului membru emitent, întocmindu-se un proces-verbal conform dreptului intern al acestuia. Persoana urmărită are dreptul de a fi asistată de un avocat. Renunţarea la regula specialităţii trebuie să fie voluntară şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor acesteia; c) când, având posibilitatea să părăsească teritoriul statului membru căruia i-a fost predată, persoana în cauză nu a făcut acest lucru în termen de 45 de zile de la punerea sa definitivă în libertate sau s-a întors pe acest teritoriu după ce l-a părăsit; d) când infracţiunea nu este sancţionată cu o pedeapsă privativă de libertate; e) când la terminarea procesului penal nu se aplică o pedeapsă privativă de libertate sau o măsură de siguranţă. ART. 101 Tranzitul (1) Tranzitul pe teritoriul României al unei persoane, în vederea executării unui mandat european de arestare, se acordă la cererea statului emitent, care trebuie să prezinte următoarele date: a) existenţa unui mandat european de arestare; b) identitatea şi cetăţenia persoanei care face obiectul mandatului european; c) încadrarea juridică a faptei; d) descrierea împrejurărilor în care infracţiunea a fost săvârşită, inclusiv data şi locul. (2) Cererea şi informaţiile prevăzute la alin. (1) nu trebuie prezentate în cazul tranzitului aerian fără escală, cu excepţia cazului în care s-ar produce o aterizare forţată. (3) Cererea şi informaţiile privind tranzitul se transmit Ministerului Justiţiei, care le înaintează, de îndată, Curţii de Apel Bucureşti. (4) Curtea de Apel Bucureşti, în complet format din 2 judecători ai Secţiei penale, se pronunţă cu privire la cererea de tranzit, în ziua primirii acesteia, prin încheiere dată în camera de consiliu. (5) Încheierea este definitivă şi se comunică imediat Ministerului Justiţiei, care informează de îndată statul emitent. (6) În cazul în care persoana ce face obiectul mandatului european are cetăţenia română, tranzitul nu este acordat decât dacă este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 87 alin. (2). ART. 102 Predarea ulterioară (1) Consimţământul la predarea de către statul român a unei persoane către alt stat membru, în baza unui mandat european de arestare emis pentru o infracţiune comisă înaintea predării sale, se presupune că a fost dat de toate acele state de executare care au informat Secretariatul General asupra dispoziţiei favorabile în această privinţă, mai puţin în cazul special în care autoritatea judiciară de executare declară contrariul în hotărârea de predare. (2) Consimţământul autorităţii judiciare de executare din alt stat nu este necesar la predarea de către statul român a unei persoane care i-a fost predată în executarea unui mandat european pentru o infracţiune comisă înaintea predării sale, în următoarele cazuri: a) dacă persoana urmărită, având ocazia să părăsească teritoriul statului căruia i-a fost predată, nu a făcut acest lucru în termen de 45 de zile de la punerea sa definitivă în libertate sau s-a întors pe acest teritoriu după ce l-a părăsit; b) dacă persoana urmărită a consimţit să fie predată unui stat membru, altul decât statul de executare, în baza unui mandat de arestare european. Consimţământul se exprimă în faţa autorităţii judiciare competente a statului membru emitent şi se consemnează într-un proces-verbal întocmit conform dreptului intern al acestuia. Persoana urmărită are dreptul de a fi asistată de un avocat. Consimţământul trebuie exprimat în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor sale; c) dacă persoana urmărită renunţă la regula specialităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 100 alin. (4) lit. a)-c). (3) În situaţiile nereglementate în alin. (2), este necesară aprobarea autorităţii judiciare de executare, care se va solicita în conformitate cu dispoziţiile art. 77, anexând cererii informaţiile prevăzute la art. 79 alin. (1) şi însoţite de o traducere. (4) Când România nu a formulat declaraţia la care se referă alin. (1), consimţământul statului român la predarea unei persoane de către statul emitent unui stat terţ, în baza unui mandat european de arestare emis pentru o infracţiune anterioară predării sale de către statul român, se exprimă pe baza cererii de autorizare formulate de către statul emitent. Cererea se aprobă de către autoritatea română de executare în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia, dacă infracţiunea care motivează cererea constituie motiv de predare în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, şi fără a aduce atingere garanţiilor la care se referă art. 89. ART. 103 Predarea ulterioară unei extrădări (1) În cazul în care persoana urmărită a fost extrădată în România dintr-un stat terţ de care aceasta a fost protejată prin dispoziţiile acordului în baza căruia a fost extrădată, referitoare la regula specialităţii, autoritatea judiciară română de executare va solicita autorizarea statului care a extrădat-o pentru a putea fi predată statului emitent. Termenele prevăzute la art. 95 vor începe să curgă de la data la care regula specialităţii încetează să se aplice. (2) În timp ce soluţionează cererea de autorizare, autoritatea judiciară română de executare va continua să asigure condiţiile materiale necesare pentru o predare efectivă. ART. 104 Extrădarea ulterioară (1) Extrădarea unei persoane care a fost predată în România în baza unui mandat european de arestare, solicitată ulterior de către un stat care nu este membru al Uniunii Europene, nu se poate acorda fără consimţământul autorităţii judiciare de executare care a aprobat predarea. (2) În cazul în care autorităţile judiciare române au acordat predarea unei persoane unui alt stat membru al Uniunii Europene, în baza unui mandat european de arestare, iar autorităţile judiciare emitente solicită consimţământul de a extrăda persoana urmărită către un terţ stat care nu este membru al Uniunii Europene, consimţământul va fi acordat în conformitate cu instrumentele bilaterale sau multilaterale la care România este parte, luându-se în considerare cererea de extrădare. ART. 105 Imunităţi şi privilegii (1) Când persoana la care se referă mandatul european de arestare se bucură de imunitate în România, autoritatea judiciară de executare va solicita fără întârziere autorităţii competente ridicarea acestui privilegiu. (2) Dacă ridicarea imunităţii este de competenţa unui alt stat sau a unei organizaţii internaţionale, cererea va fi formulată de autoritatea judiciară care a emis mandatul european de arestare. Autoritatea judiciară de executare va comunica această împrejurare autorităţii judiciare emitente. (3) În timpul în care cererea de retragere a imunităţii la care se referă alin. (2) este în curs de soluţionare, autoritatea judiciară de executare ia măsurile pe care le consideră necesare pentru a garanta predarea efectivă când persoana a încetat să se mai bucure de privilegiul imunităţii. (4) Termenele prevăzute la art. 95 încep să curgă de la data când autoritatea judiciară de executare a fost informată despre ridicarea sau retragerea imunităţii. (5) Când persoana la care se referă mandatul european de arestare a ajuns în România, ca urmare a extrădării dintr-un stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, iar predarea este limitată la infracţiunea pentru care s-a acordat, termenele prevăzute la alineatul precedent încep să curgă din momentul în care autorităţile statului care a extrădat persoana urmărită îşi dau acordul ca regula specialităţii să rămână fără efect, iar persoana poate fi predată statului emitent al mandatului european. Până la luarea deciziei, autoritatea judiciară de executare va lua măsurile necesare pentru a se efectua predarea, dacă este cazul. ART. 106 Relaţia cu alte instrumente juridice Condiţiile, cerinţele şi procedura de emitere şi de executare a mandatului european de arestare sunt cele stabilite în prezenta lege, cu excepţia celor prevăzute în convenţiile bilaterale sau multilaterale la care România este parte, în care se simplifică sau se facilitează procedura de predare, în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 2 al art. 31 al Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre. ART. 107 Transmiterea mandatului european prin intermediul Reţelei Judiciare Europene Transmiterea mandatului european de arestare se va putea efectua prin intermediul sistemului de telecomunicaţii protejat de Reţeaua Judiciară Europeană, reglementat prin Decizia nr. 2002/187/JAI din 28 februarie 2002, în momentul în care acesta va fi operativ. ART. 108 Dispoziţii tranzitorii (1) Dispoziţiile din prezentul titlu se aplică mandatelor europene de arestare şi predare care se emit ulterior intrării sale în vigoare, chiar atunci când se referă la fapte anterioare acestei date. (2) Procedurile de extrădare în curs în momentul intrării în vigoare a prezentului titlu vor continua să se soluţioneze potrivit titlului II. TITLUL IV Transferul de proceduri în materie penală CAP. I Cererea de transfer al procedurii penale ART. 109 Dispoziţii generale Exercitarea unei proceduri penale sau continuarea unei proceduri iniţiate de autorităţile judiciare române competente, pentru o faptă care constituie infracţiune conform legii române, pot fi transferate unui stat străin care declară că le preia, în condiţiile prevăzute în prezentul titlu. ART. 110 Condiţii speciale (1) Autorităţile judiciare române pot solicita transferul exercitării urmăririi penale sau al judecăţii sau continuarea acestora într-un stat străin dacă, în afara condiţiilor generale prevăzute de prezenta lege, sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii speciale: a) fapta constituie infracţiune, potrivit legii române şi legii statului solicitat; b) fapta este sancţionată de lege cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani; c) transferul procedurii penale serveşte intereselor unei bune administrări a justiţiei sau favorizează reintegrarea socială în caz de condamnare. (2) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), transferul procedurii penale poate avea loc şi în următoarele cazuri: a) inculpatul se află în executarea unei pedepse pe teritoriul statului solicitat, pentru o infracţiune mai gravă decât cea comisă în România; b) inculpatul are domiciliul pe teritoriul statului solicitat şi, în temeiul legii acestui stat, extrădarea este refuzată sau ar fi refuzată în cazul formulării unei cereri. (3) Transferul procedurii penale poate fi solicitat şi atunci când autorităţile judiciare române consideră că prezenţa inculpatului la judecată nu poate fi asigurată şi acest lucru este posibil în statul străin. ART. 111 Procedura de transfer (1) Transferul procedurii penale se solicită de instanţa română competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă. (2) Cererea de transfer al procedurii penale este formulată în baza unei încheieri prin care instanţa dispune, motivat, transferul. (3) Instanţa poate dispune transferul procedurii la cererea motivată a Ministerului Public sau a inculpatului ori din oficiu. (4) Dacă inculpatul se află în străinătate, acesta poate să ceară, personal sau prin reprezentant legal ori prin avocat, transferul procedurii penale, direct sau prin intermediul autorităţilor statului străin ori al oficiilor consulare române, care o transmit autorităţii centrale. (5) Încheierea prevăzută la alin. (2) poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare sau de la comunicare, după caz. (6) Încheierea prin care se dispune transferul procedurii, rămasă definitivă, suspendă termenul de prescripţie a răspunderii penale, precum şi continuarea procedurii penale începute, sub rezerva actelor şi demersurilor cu caracter urgent. (7) Cererea este transmisă Ministerului Justiţiei, însoţită de copii autentice ale tuturor actelor de procedură întocmite în cauză. ART. 112 Transmiterea cererii Ministerul Justiţiei asigură transmiterea cererii de transfer a procedurii penale pe una din căile prevăzute de prezenta lege. ART. 113 Efectele transferului (1) După ce transferul procedurii penale a fost aprobat de statul solicitat, nici o altă procedură pentru aceeaşi faptă nu mai poate fi începută de autorităţile judiciare române. (2) Suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale se menţine până la soluţionarea cauzei de către autorităţile competente ale statului solicitat. (3) Statul român redobândeşte dreptul de a începe sau, după caz, de a relua urmărirea penală pentru acea faptă dacă: a) statul solicitat îl informează că nu poate finaliza urmărirea penală ce i-a fost transferată; b) ulterior, ia cunoştinţă de existenţa unui motiv care, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, ar împiedica cererea de transfer al procedurii penale. (4) În caz de condamnare, hotărârea pronunţată în procedura iniţiată sau continuată în statul solicitat, rămasă definitivă, se înscrie în cazierul judiciar şi produce aceleaşi efecte ca şi când ar fi fost pronunţată de o instanţă română. CAP. II Preluarea urmăririi sau a procedurii penale ART. 114 Cererea de preluare a procedurii penale (1) Orice cerere de preluare a procedurii penale adresată de un stat străin parchetelor sau instanţelor române se înaintează, după caz, Ministerului Justiţiei sau Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (2) Cererea de preluare a urmăririi penale se soluţionează de parchetul de pe lângă curtea de apel în circumscripţia căreia domiciliază sau a fost identificată persoana urmărită. Cererea de preluare a judecăţii se soluţionează de secţia penală a curţii de apel în circumscripţia căreia domiciliază sau a fost identificată persoana urmărită. (3) Procurorul general competent sau procurorul desemnat de acesta dispune asupra urmării date cererii în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală. (4) Cererea de preluare a judecăţii se transmite de Ministerul Justiţiei parchetului de pe lângă curtea de apel competentă să o soluţioneze. Procurorul general competent sesizează curtea de apel cu propunerea de admitere sau respingere a cererii. (5) O dată învestită cu o cerere de preluare a judecăţii, curtea de apel competentă dispune prin încheiere motivată asupra admisibilităţii cererii. Încheierea este supusă recursului, în termen de 5 zile de la pronunţare. (6) În cazul în care cererea a fost considerată admisibilă, judecata continuă potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală. (7) Statul român va face cunoscut statului solicitant, prin intermediul uneia dintre autorităţile prevăzute la alin. (1), după caz, modul de soluţionare a cererii de transfer al procedurii penale şi va transmite autorităţii străine competente o copie a hotărârii definitive pronunţate în cauză. TITLUL V Recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale CAP. I Recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale străine ART. 115 Dispoziţii generale (1) Hotărârile penale străine rămase definitive pot fi executate în România în condiţiile prevăzute de prezentul titlu. (2) În vederea executării pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine, autorităţile competente ale statului de condamnare formulează o cerere de recunoaştere şi executare. ART. 116 Condiţii speciale de admisibilitate (1) Cererea de recunoaştere şi executare este admisibilă atunci când sunt îndeplinite, pe lângă condiţiile generale stabilite de prezenta lege, următoarele condiţii speciale: a) condamnarea este pronunţată pentru o faptă penală de competenţa instanţelor statului solicitat; b) în cazul în care condamnarea a fost pronunţată în absenţa condamnatului, acesta a avut posibilitatea legală de a recurge la o nouă procedură de judecată sau de a exercita o cale de atac împotriva hotărârii; c) hotărârea de condamnare nu conţine dispoziţii contrare principiilor fundamentale de ordine publică ale statului român; d) fapta nu face obiectul urmăririi penale în România; e) fapta constituie infracţiune, potrivit legii penale române; f) condamnatul este cetăţean român, străin sau apatrid cu domiciliul în România; g) executarea hotărârii în România poate servi la favorizarea reintegrării sociale a condamnatului sau la repararea pagubei provocate de infracţiune; h) durata pedepselor sau a măsurilor de siguranţă aplicate prin hotărâre este mai mare de un an; i) condamnatul îşi dă consimţământul. (2) Hotărârea străină poate fi, de asemenea, executată dacă condamnatul se află în executarea, în România, a unei pedepse pentru o altă faptă decât cea stabilită prin sentinţa a cărei executare este cerută. (3) Executarea unei hotărâri străine prin care a fost aplicată o pedeapsă sau o măsură de siguranţă este, de asemenea, admisibilă, chiar dacă condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. h) şi i) nu sunt îndeplinite, atunci când extrădarea condamnatului a fost refuzată pentru faptele la care se referă hotărârea a cărei executare se solicită. (4) Dispoziţiile alin. (3) sunt, de asemenea, aplicabile, în baza acordului dintre România şi statul interesat, după audierea persoanei în cauză, în cazurile în care se aplică o măsură de expulzare ulterioară executării pedepsei. (5) Executarea hotărârii este posibilă, independent de verificarea condiţiilor prevăzute la alin. (1), şi atunci când România a acordat, în prealabil, extrădarea cetăţeanului român. ART. 117 Executarea hotărârilor pronunţate de autorităţile administrative Executarea hotărârilor pronunţate în proceduri administrative, pentru fapte asimilate infracţiunilor, astfel cum acestea sunt definite prin Convenţia europeană privind valoarea internaţională a hotărârilor represive, adoptată la Haga la 28 mai 1970, este posibilă, cu condiţia ca persoana în cauză să fi avut posibilitatea să exercite o cale de atac în faţa unei instanţe judecătoreşti. ART. 118 Limitele executării (1) Executarea hotărârii străine este limitată la: a) executarea unei pedepse privative de libertate, a unei măsuri de siguranţă privative de libertate sau a amenzii, dacă, după caz, există pe teritoriul României bunuri suficiente pentru a garanta, în întregime sau parţial, această executare; b) executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale; c) executarea dispoziţiilor civile dintr-o hotărâre penală străină, dacă partea interesată o cere. (2) Plata cheltuielilor de procedură este limitată la cheltuielile datorate statului solicitant. (3) Executarea pedepsei amenzii se face în lei, la cursul de schimb oficial al zilei. (4) Pedepsele complementare şi accesorii, precum şi măsurile de siguranţă nu vor fi executate decât în cazurile în care au corespondent în legea română. ART. 119 Procedura de recunoaştere (1) Cererea de recunoaştere a hotărârii străine a cărei executare se solicită se transmite Ministerului Justiţiei. (2) Cererea este însoţită de o copie autentică a hotărârii prevăzute la alin. (1) şi, după caz, de o declaraţie prin care condamnatul îşi exprimă consimţământul, în condiţiile prevăzute la art. 116 alin. (1) lit. i), precum şi de o informare asupra duratei arestului preventiv sau a părţii de pedeapsă executate până la data prezentării cererii. (3) Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, efectuează controlul de regularitate internaţională a cererii, după care, după caz, o transmite procurorului general competent, în vederea sesizării instanţei competente, ori o restituie, motivat. ART. 120 Autorităţi judiciare competente Autorităţile judiciare române competente sunt curtea de apel în circumscripţia căreia, după caz, domiciliază, îşi are reşedinţa sau a fost identificat condamnatul şi, respectiv, parchetul de pe lângă aceasta. ART. 121 Legea aplicabilă şi efectele executării (1) Executarea unei hotărâri penale străine are loc potrivit legii române. (2) Hotărârile străine recunoscute şi executate în România produc aceleaşi efecte ca şi hotărârile pronunţate de instanţele române. (3) Statul străin care solicită executarea este singurul competent să decidă asupra unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de executat. (4) Amnistia şi graţierea pot fi acordate atât de statul străin, cât şi de statul român. (5) Statul străin trebuie să informeze statul român asupra intervenirii oricăreia dintre cauzele care determină încetarea executării, prevăzute la alin. (4). (6) Începerea executării pedepsei în România are ca efect renunţarea statului străin la executarea pe teritoriul acestuia, exceptând cazul în care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, caz în care acest stat redobândeşte dreptul la executare. În cazul pedepsei amenzii, statul străin redobândeşte dreptul la executare începând din momentul în care este informat asupra neexecutării, totale sau parţiale, a acestei pedepse. CAP. II Executarea hotărârilor penale române în străinătate ART. 122 Condiţii (1) Executarea unei hotărâri judecătoreşti române poate fi delegată unui stat străin în unul din următoarele cazuri: a) condamnatul este cetăţean al statului solicitat sau al unui stat terţ sau este apatrid şi are domiciliul pe teritoriul acelui stat; b) condamnatul este cetăţean român cu domiciliul pe teritoriul statului solicitat sau are şi cetăţenia statului solicitat; c) potrivit legii statului solicitat, extrădarea condamnatului în România în vederea executării pedepsei nu este admisibilă; d) există motive să se creadă că executarea hotărârii în statul solicitat poate favoriza reintegrarea socială a condamnatului; e) condamnatul, după ce a fost informat asupra consecinţelor executării în străinătate, îşi dă consimţământul; f) durata pedepsei aplicate este mai mare de un an. (2) Delegarea este, de asemenea, admisibilă dacă condamnatul se află în executarea unei pedepse privative de libertate în statul străin pentru o altă faptă decât cea care a motivat condamnarea în România. (3) Executarea în străinătate a unei hotărâri române prin care se dispune o pedeapsă sau măsură de siguranţă este de asemenea admisibilă, chiar dacă condiţiile prevăzute la lit. d) şi e) ale alin. (1) nu sunt îndeplinite, atunci când condamnatul se află pe teritoriul statului străin şi extrădarea pentru faptele menţionate în hotărâre nu este posibilă sau este refuzată. (4) Dispoziţiile alin. (3) sunt de asemenea aplicabile, dacă împrejurările cauzei o cer, în baza unui acord cu statul străin, atunci când se aplică măsura de siguranţă a expulzării. (5) Delegarea se acordă cu condiţia neagravării, în statul străin, a pedepsei aplicate prin hotărârea pronunţată în România. ART. 123 Efectele formulării unei cereri de recunoaştere (1) Acceptarea de către statul străin a delegării executării are ca efect renunţarea de către statul român la executarea hotărârii pe teritoriul României. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu împiedică statul român să redobândească dreptul la executarea hotărârii în cazul în care condamnatul se sustrage de la executare sau, în cazul unei pedepse pecuniare, începând din momentul în care a fost informat de neexecutarea totală sau parţială a acestei pedepse. ART. 124 Procedura (1) Cererea de delegare a executării unei hotărâri într-un stat străin este formulată de instanţa de executare, din oficiu, sau la cererea procurorului competent ori a condamnatului, ori de câte ori sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 122. (2) La cerere se anexează actele prevăzute la art. 119. (3) Atunci când este necesar consimţământul condamnatului, acesta va fi dat în camera de consiliu a instanţei de executare, exceptând cazul în care condamnatul se află în străinătate; în acest caz, consimţământul poate fi dat în faţa unui funcţionar consular român sau în faţa autorităţii judiciare străine competente. (4) În cazul în care condamnatul se află în România şi nu a formulat el însuşi cererea prevăzută la alin. (1), procurorul competent procedează la notificarea acestuia. (5) Lipsa unui răspuns al condamnatului echivalează cu consimţământul la formularea cererii, fapt asupra căruia este informat prin notificare. CAP. III Destinaţia amenzilor şi a obiectelor sechestrate ART. 125 Destinaţia amenzilor şi a obiectelor confiscate (1) Sumele de bani rezultate în urma executării amenzilor aplicate prin hotărâri străine de condamnare revin statului român. (2) La cererea statului de condamnare, sumele de bani prevăzute la alin. (1) pot fi predate acestuia în măsura în care, în circumstanţe similare, sumele de bani rezultate în urma executării amenzilor aplicate prin hotărâri de condamnare pronunţate în România sunt remise statului român. (3) Obiectele confiscate în temeiul unei hotărâri străine revin statului român, dar la cererea statului de condamnare, ele îi pot fi predate atunci când prezintă un interes deosebit pentru acest stat şi există garanţia reciprocităţii. (4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător în caz de delegare a executării unei hotărâri judecătoreşti române într-un stat străin. TITLUL VI Transferarea persoanelor condamnate CAP. I Dispoziţii generale ART. 126 Declaraţia de cooperare Statul român asigură, la cererea unui stat străin, în condiţiile prezentului titlu, asistenţă în materia transferării persoanelor condamnate. ART. 127 Dreptul aplicabil (1) Prezenta lege se aplică în domeniul transferării persoanelor condamnate, în conformitate cu normele cuprinse în convenţiile internaţionale la care România este parte, iar în absenţa acestora, pe bază de reciprocitate. (2) Dispoziţiile prezentei legi se aplică deopotrivă, în completare, situaţiilor nereglementate prin convenţiile internaţionale la care se referă alin. (1). (3) Prezenta lege nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor care decurg din normele internaţionale privitoare la transferarea în străinătate a deţinuţilor, în scopul audierii acestora în calitate de martori sau al confruntării. (4) În cuprinsul cererii de transferare a condamnatului, statul român va indica instrumentul internaţional în temeiul căruia cererea este formulată. ART. 128 Obiectivul transferării persoanelor condamnate (1) O persoană condamnată definitiv pe teritoriul României poate fi transferată pe teritoriul statului al cărui resortisant este, în vederea executării pedepsei, potrivit dispoziţiilor prezentei legi. (2) În temeiul reciprocităţii convenţionale, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în cazul în care un cetăţean român a fost condamnat în alt stat. (3) Persoana condamnată se poate adresa statului de condamnare ori statului de executare, pentru a fi transferată în vederea executării pedepsei. (4) Transferarea poate fi cerută fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare. ART. 129 Condiţiile transferării Transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiţii: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei. În cazuri excepţionale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni; d) transferul este consimţit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei. Consimţământul nu se cere în cazul evadatului care se refugiază în statul de executare al cărui resortisant este; e) faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc. ART. 130 Cereri şi răspunsuri (1) Cererea de transferare, precum şi răspunsul la aceasta trebuie formulate în scris. (2) Cererea se adresează de către autoritatea competentă a statului solicitant autorităţii competente a statului solicitat. Răspunsul se comunică pe aceeaşi cale. (3) Autoritatea competentă potrivit alin. (2) este, în cazul statului român, Ministerul Justiţiei, iar în cazul statului străin, în înţelesul prezentei legi, autoritatea centrală competentă. (4) Statul român solicitat va informa statul străin solicitant, în cel mai scurt termen, asupra hotărârii sale privind acceptarea sau refuzul transferării solicitate. ART. 131 Dreptul aplicabil Cererile de transferare adresate statului român se soluţionează potrivit dreptului intern român, în afară de cazurile în care, prin prezenta lege, se prevede altfel. ART. 132 Cadrul juridic Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător în cazul în care statul român are calitatea de stat de executare. CAP. II Procedura SECŢIUNEA 1 Statul român ca stat de condamnare ART. 133 Obligaţia de a furniza informaţii (1) Orice persoană condamnată de către o instanţă română, căreia i se pot aplica prevederile prezentei legi, căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile prezentului titlu, trebuie să fie informată în scris, prin grija Ministerului Justiţiei, despre conţinutul exact al convenţiei internaţionale incidente. (2) În cazul în care condamnatul s-a adresat statului român, ca stat de condamnare, în vederea transferării sale, Ministerul Justiţiei va informa despre aceasta autoritatea centrală competentă a statului de executare, în cel mai scurt termen, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. (3) Informaţiile trebuie să cuprindă: a) numele, data şi locul naşterii condamnatului; b) dacă este cazul, adresa condamnatului în statul de executare; c) o expunere a faptelor care au atras condamnarea; d) natura, durata şi data începerii executării pedepsei. (4) În cazul în care condamnatul s-a adresat statului de executare în vederea transferării sale, statul român va comunica acestui stat, la cerere, informaţiile prevăzute la alin. (3). (5) Condamnatul trebuie să fie informat în scris despre orice demers întreprins de către oricare dintre cele două state în aplicarea prevederilor alin. (1)-(4), precum şi despre orice hotărâre luată de unul dintre aceste state cu privire la cererea de transferare. ART. 134 Înscrisuri ajutătoare (1) În scopul soluţionării cererii de transferare, statul român solicită statului de executare transmiterea următoarelor acte: a) un document sau o declaraţie care să ateste că persoana condamnată este resortisant al statului de executare; b) o copie de pe dispoziţiile legale ale statului de executare, din care să rezulte că faptele care au determinat pronunţarea hotărârii în statul de condamnare constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare; c) o declaraţie conţinând informaţiile privitoare la procedura pentru care se va opta, în vederea punerii în executare a condamnării. Dispoziţiile art. 145 şi 146 se aplică în mod corespunzător. (2) Cu excepţia cazului în care unul dintre cele două state nu îşi dă acordul la transferare, statul român comunică statului de executare următoarele: a) copia autentică a hotărârii de condamnare definitive, precum şi o copie a dispoziţiilor legale aplicabile; b) un document menţionând durata condamnării deja executate, inclusiv informaţii asupra oricărei detenţii provizorii, asupra reducerii pedepsei, sau un alt act privind stadiul executării condamnării; c) declaraţia privind consimţământul la transferare, prevăzut la art. 129 lit. d); d) dacă este cazul, orice raport sau constatare medicolegală ori alte acte medicale care atestă starea fizică şi mintală a condamnatului, tratamentul urmat de acesta pe teritoriul statului român şi eventualele recomandări pentru continuarea tratamentului în statul de executare, precum şi, în cazul condamnatului minor, copia referatului de anchetă socială efectuată în cauză. (3) Statul român poate solicita statului de executare transmiterea oricăruia dintre documentele prevăzute la alin. (1) înainte de a formula cererea de transferare sau de pronunţare a hotărârii de acceptare ori de refuzare a transferării. (4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător în cazul în care statul de executare solicită statului român transmiterea documentelor prevăzute la alin. (2). ART. 135 Consimţământul condamnatului (1) Statul român va proceda în aşa fel încât persoana care ar urma să îşi dea consimţământul la transferare, în temeiul art. 129 lit. d), să o facă de bunăvoie şi în deplină cunoştinţă de consecinţele juridice care decurg din aceasta. (2) Statul român trebuie să dea statului de executare posibilitatea să verifice, prin intermediul unui consul sau al altui funcţionar desemnat de acord cu statul de executare, că acest consimţământ a fost dat în condiţiile alin. (1). ART. 136 Efectul transferării pentru statul de condamnare (1) Preluarea condamnatului de către autorităţile statului de executare suspendă executarea pedepsei în România. (2) Statul român nu mai poate să asigure executarea ori să continue executarea condamnării atunci când statul de executare consideră, potrivit legii, ca terminată executarea condamnării. ART. 137 Căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de condamnare (1) Dreptul de a exercita căile extraordinare de atac în vederea desfiinţării sau modificării hotărârii definitive de condamnare aparţine statului român, ca stat de condamnare. Condamnatul poate să exercite sau, după caz, să solicite exercitarea unei căi extraordinare de atac, chiar după transferare. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu au legătură cu procedura conversiunii condamnării, reglementată prin art. 146. ART. 138 Procedura prealabilă (1) Cererea de transferare formulată de un resortisant străin condamnat de o instanţă română se transmite Ministerului Justiţiei din România. La primirea cererii, Ministerul Justiţiei solicită să îi fie transmise, în regim de urgenţă: a) de către instanţa de executare, actele şi informaţiile la care se referă art. 133 alin. (3) şi art. 134 alin. (2) lit. a)-c); b) de către Direcţia Generală a Penitenciarelor, actele prevăzute la art. 134 alin. (2) lit. d). (2) După primirea actelor şi informaţiilor prevăzute la alin. (1), Ministerul Justiţiei le va traduce şi apoi le va transmite, împreună cu cererea de transferare, autorităţii centrale din statul de executare, de la care va solicita, totodată, transmiterea documentelor prevăzute la art. 134 alin. (1), precum şi hotărârea privind acceptarea cererii de transferare. (3) Prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile dacă autorităţile române deţin informaţii sau documente care atrag în mod necesar refuzul transferării. O asemenea soluţie poate fi dată de către curtea de apel competentă, sesizată de procurorul general al curţii, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei. Sentinţa curţii de apel se motivează şi este supusă recursului, în termen de 5 zile de la pronunţare. (4) Dacă soluţia de refuz al transferării, prevăzută la alin. (3), rămâne definitivă, Ministerul Justiţiei va informa despre aceasta, în cel mai scurt timp, autoritatea centrală a statului de executare. Informarea condamnatului se va face în timp util, conform art. 133, alin. (5), prin intermediul Direcţiei Generale a Penitenciarelor. ART. 139 Soluţii (1) În cazul în care procedura de soluţionare a cererii de transferare continuă, toate documentele, inclusiv cele furnizate de statul de executare, sunt supuse mai întâi controlului de regularitate internaţională la Ministerul Justiţiei. După observarea îndeplinirii condiţiilor, ministerul transmite cererea şi actele ajutătoare, însoţite de traduceri, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel competentă. La dosar se vor ataşa şi înscrisurile depuse în legătură cu cererea de transferare de către oficiul consular străin competent, potrivit art. 135 alin. (2). (2) Procurorul general, primind cererea şi actele prevăzute la alin. (1), procedează la luarea unei declaraţii condamnatului, pentru a se asigura că acesta şi-a dat consimţământul la transferare, personal sau prin reprezentant, în condiţiile prevăzute la art. 134 alin. (1). Declaraţia condamnatului se consemnează într-un proces-verbal, care se semnează de către procuror şi persoana condamnată. (3) Procurorul general sesizează, în vederea soluţionării cererii de transferare, curtea de apel în a cărei circumscripţie se află locul de detenţie ori, în cazul în care condamnatul nu a început executarea pedepsei, domiciliul acestuia. (4) Cererea se judecă în camera de consiliu, cu participarea procurorului, cu citarea persoanei condamnate, precum şi, dacă este cazul, cu participarea unui interpret. Condamnatul poate fi asistat, la cerere, de un apărător ales ori, în lipsă, numit din oficiu. Judecarea cererii se face de urgenţă şi cu precădere, iar hotărârea se motivează în cel mult 5 zile de la pronunţare. (5) Împotriva sentinţei pot declara recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, procurorul general al curţii de apel, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi condamnatul. Dispoziţiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător. (6) Ministerul Justiţiei va informa, în cel mai scurt timp, autoritatea centrală a statului de executare, cu privire la soluţia definitivă pronunţată de către instanţele române asupra cererii de transferare. Prevederile art. 138 alin. (4) teza a 2-a sunt aplicabile. (7) Dacă transferarea condamnatului a fost acceptată, Ministerul Justiţiei informează despre aceasta Ministerul Administraţiei şi Internelor, care asigură predarea sub escortă. (8) În cazul unei persoane care, după ce a fost condamnată printr-o hotărâre penală definitivă pronunţată de o instanţă română, evadează şi se refugiază pe teritoriul statului al cărui resortisant este, statul român poate să adreseze acestui stat o cerere de preluare a executării condamnării. Cererea se formulează de către procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa de executare. Cererea poate include şi solicitarea ca statul pe teritoriul căruia s-a refugiat condamnatul să ia măsura arestării acestuia sau orice altă măsură pentru a garanta că evadatul va rămâne pe teritoriul său până la comunicarea hotărârii asupra cererii de preluare a executării. După traducerea cererii şi a actelor-anexe acestea se transmit Ministerului Justiţiei, spre a fi comunicate autorităţii centrale din statul solicitat. ART. 140 Refuzul opţional al transferării Cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată, în principal, pentru următoarele motive: a) persoana a fost condamnată pentru infracţiuni grave care au avut un ecou profund defavorabil în opinia publică din România; b) pedeapsa prevăzută de legea statului de executare este vădit superioară sau inferioară în raport cu cea stabilită prin hotărârea instanţei române; c) există indicii suficiente că, o dată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române; d) persoana condamnată nu a reparat pagubele produse prin infracţiune şi nu a plătit cheltuielile la care a fost obligată prin hotărârea instanţei române şi nici nu a garantat plata despăgubirilor; e) dacă există indicii suficiente că statul de executare nu va respecta regula specialităţii. SECŢIUNEA a 2-a Statul român ca stat de executare ART. 141 Acte necesare (1) Statul român are obligaţia de a furniza, la cererea statului de condamnare, actele prevăzute la art. 134 alin. (1). (2) Prevederile art. 134 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător. ART. 142 Consimţământul condamnatului Statul român va solicita oficiului consular român competent, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, să obţină de la condamnat sau de la reprezentantul acestuia o declaraţie în care să se consemneze consimţământul la transfer, exprimat în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor juridice care decurg din transferarea condamnatului în România. ART. 143 Probe necesare soluţionării cererii (1) Oficiul consular român va fi solicitat să întocmească un înscris asupra situaţiei sociale şi familiale a condamnatului, ţinând seama de afirmaţiile acestuia şi indicând posibilităţile sale de readaptare în România. (2) Statul român va cere autorităţii centrale din statul de condamnare să îi furnizeze o copie de pe cazierul judiciar al condamnatului, precum şi informaţii privitoare la eventualele relaţii întreţinute de acesta cu medii sociale criminogene. ART. 144 Efectele transferării pentru statul de executare (1) Autorităţile competente ale statului român sunt obligate: a) fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătoreşti, în condiţiile enunţate la art. 145; b) fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare printr-o pedeapsă prevăzută de legislaţia română pentru aceeaşi infracţiune, în condiţiile enunţate la art. 145. (2) La cererea statului de condamnare, statul român este obligat să indice statului de condamnare, înainte de transferarea persoanei condamnate, care dintre cele două proceduri prevăzute la alin. (1) va fi urmată. (3) Executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare. ART. 145 Continuarea executării În cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare. ART. 146 Conversiunea condamnării (1) Dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, statul român poate, prin hotărâre judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea. Această pedeapsă trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce priveşte felul pedepsei aplicate prin hotărârea statului de condamnare şi, în nici un caz, nu poate să agraveze situaţia condamnatului. (2) În cazul schimbării condamnării se aplică procedura prevăzută de legislaţia română. În ceea ce priveşte întinderea conversiunii pedepsei şi a criteriilor aplicabile, instanţa română va trebui să respecte următoarele condiţii: a) va fi legată de constatarea faptelor în măsura în care acestea figurează, în mod explicit sau implicit, în hotărârea pronunţată în statul de condamnare; b) nu va putea schimba o pedeapsă privativă de libertate printr-o pedeapsă pecuniară; c) va deduce integral din pedeapsă perioada de privaţiune de libertate deja executată de condamnat; d) nu va agrava situaţia penală a condamnatului, nici nu va fi ţinută de limita inferioară a pedepsei eventual prevăzute de legislaţia statului de condamnare pentru infracţiunea sau infracţiunile săvârşite. (3) Când procedura de schimbare a condamnării are loc după transferarea persoanei condamnate, statul român va menţine acea persoană în detenţie sau va lua alte măsuri în scopul de a asigura prezenţa ei pe teritoriul statului român până la finalizarea acestei proceduri. ART. 147 Încetarea executării Executarea pedepsei încetează de îndată ce statul român a fost informat de către statul de condamnare despre orice hotărâre sau măsură care atrage imposibilitatea continuării executării. ART. 148 Informaţii privind executarea Statul român va furniza informaţii statului de condamnare în ceea ce priveşte executarea pedepsei în următoarele situaţii: a) când pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată; b) în cazul în care condamnatul a evadat; c) dacă statul de condamnare solicită un raport special. ART. 149 Acceptarea sau respingerea cererii (1) În cazul în care Ministerul Justiţiei din România primeşte o cerere de transferare din partea unui resortisant român condamnat într-un alt stat, înştiinţează despre această cerere autoritatea centrală din statul de condamnare, căreia îi solicită totodată informaţiile prevăzute la art. 133 alin. (3), documentele prevăzute la art. 134 alin. (2), precum şi o declaraţie precizând dacă autorităţile competente îşi dau consimţământul la transfer. (2) Dacă cererea de transferare este refuzată, Ministerul Justiţiei îl înştiinţează despre aceasta pe condamnat. (3) Dacă cererea este aprobată, Ministerul Justiţiei transmite autorităţii centrale din statul de condamnare documentele prevăzute la art. 134 alin. (1). (4) Îndată ce Ministerul Justiţiei primeşte declaraţia de consimţământ de la statul de condamnare, transmite documentele procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel competentă, care, la rândul său, sesizează curtea de apel pentru ca aceasta să recunoască hotărârea străină şi să o pună în executare, conform prevederilor art. 145 sau art. 146, după caz. (5) Hotărârea se motivează în termen de 3 zile şi este supusă recursului în termen de 10 zile de la comunicare. Comunicarea hotărârii către condamnat se face prin fax sau prin alt mijloc de transmitere, la autoritatea centrală din statul de condamnare, de către Ministerul Justiţiei, în cel mai scurt timp posibil. (6) Curtea de apel emite un mandat de executare a pedepsei, pe care Ministerul Justiţiei îl transmite autorităţii centrale competente din statul de condamnare, în vederea transferării persoanei condamnate. (7) Predarea condamnatului va avea loc, de regulă, pe teritoriul statului de condamnare, iar preluarea acestuia de către statul român se face prin grija Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu înştiinţarea Ministerului Justiţiei. (8) Condamnatul transferat în România nu mai poate fi urmărit penal pentru aceeaşi infracţiune care a constituit obiectul condamnării în străinătate. ART. 150 Autorităţile judiciare competente Autorităţile judiciare competente în procedurile la care se referă art. 149 sunt Curtea de Apel Bucureşti şi parchetul de pe lângă aceasta. ART. 151 Reglementări convergente Prevederile art. 149 se completează cu cele ale art. 138 şi 139, care se aplică în mod corespunzător. ART. 152 Refuzul opţional al transferării Cererea de transferare a persoanei condamnate poate să fie refuzată, în principal, dacă: a) procesul în care s-a pronunţat condamnarea nu s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile pertinente din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; b) împotriva condamnatului s-a pronunţat în România o hotărâre de condamnare pentru aceeaşi faptă ori este în curs o procedură penală având ca obiect aceeaşi faptă pentru care acesta a fost condamnat în străinătate; c) persoana condamnată a părăsit România, stabilindu-şi domiciliul într-un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu mai sunt semnificative; d) persoana condamnată a comis o infracţiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a întreţinut relaţii strânse cu membri ai unor organizaţii criminale, de natură să facă îndoielnică reinserţia sa socială în România. SECŢIUNEA a 3-a Alte dispoziţii ART. 153 Amnistia, graţierea şi comutarea pedepsei Autoritatea română competentă poate acorda amnistia, graţierea sau comutarea pedepselor aplicate persoanelor condamnate la care se referă prezenta lege. ART. 154 Tranzitul (1) Statul român poate admite o cerere de tranzit pe teritoriul său, al unui condamnat, formulată de către un stat terţ, dacă acesta din urmă a convenit cu un alt stat asupra transferării spre sau dinspre teritoriul său. (2) Statul român poate refuza acordarea tranzitului: a) dacă persoana condamnată este cetăţean român sau apatrid cu domiciliul în România; b) dacă fapta care a atras condamnarea nu constituie infracţiune, potrivit legii penale române. (3) Cererile de tranzit şi răspunsurile se comunică pe calea prevăzută la art. 130 alin. (2). Hotărârea asupra cererii este dată de Curtea de Apel Bucureşti, în camera de consiliu. (4) Statul român, căruia îi este cerută tranzitarea, poate menţine condamnatul în detenţie pe perioada strict necesară tranzitării teritoriului său. Detenţia este asigurată de către Ministerul Justiţiei. (5) La cererea statului solicitant, statul român, solicitat să acorde tranzitul, poate să dea asigurarea că persoana condamnată nu va fi nici urmărită, nici deţinută, sub rezerva aplicării alin. (4), nici supusă vreunei alte măsuri de restrângere a libertăţii pe teritoriul statului român, pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului de condamnare. Asigurarea se dă de către Curtea de Apel Bucureşti, prin hotărârea prevăzută la alin. (3). (6) Cererea de tranzit nu este necesară dacă se foloseşte spaţiul aerian românesc şi nu este prevăzută nici o aterizare pe teritoriul României. ART. 155 Supralegalizarea Cu excepţia înscrisurilor la care se referă art. 134 alin. (2) lit. a), documentele transmise în aplicarea prezentei legi nu necesită supralegalizare. ART. 156 Cheltuieli Cheltuielile ocazionate de aplicarea prezentului titlu sunt în sarcina statului de executare, cu excepţia cheltuielilor ocazionate exclusiv pe teritoriul statului de condamnare. CAP. III Dispoziţii finale ART. 157 Aplicarea în timp Dispoziţiile prezentului titlu se aplică executării pedepselor pronunţate atât înainte, cât şi după intrarea în vigoare a prezentei legi. TITLUL VII Comisiile rogatorii internaţionale ART. 158 Obligaţia de executare Statul român asigură îndeplinirea, în conformitate cu dispoziţiile legii române, a comisiilor rogatorii în materie penală, care îi sunt adresate de către autorităţile judiciare ale statului solicitant. ART. 159 Comisia rogatorie internaţională Comisia rogatorie internaţională în materie penală este acea formă de asistenţă judiciară internaţională care constă în împuternicirea pe care o autoritate judiciară dintr-un stat o acordă unei autorităţi de acelaşi fel din alt stat, mandatată să îndeplinească, în locul şi în numele său, unele activităţi judiciare privitoare la un anumit proces penal. ART. 160 Obiectul comisiei rogatorii (1) Obiectul cererii de comisie rogatorie îl constituie cu precădere: a) localizarea şi identificarea persoanelor şi obiectelor; ascultarea inculpatului, ascultarea părţii vătămate, a celorlalte părţi, a martorilor şi experţilor, precum şi confruntarea; percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, sechestrul şi confiscarea specială; cercetarea la faţa locului şi reconstituirea; expertizele, constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legală; transmiterea de informaţii necesare într-un anumit proces, interceptările şi înregistrările audio şi video, examinarea documentelor de arhivă şi a fişierelor specializate şi alte asemenea acte de procedură; b) transmiterea mijloacelor materiale de probă; c) comunicarea de documente sau dosare. (2) Dacă statul solicitant doreşte ca martorii sau experţii să depună jurământ, va cere aceasta în mod expres, iar statul român va da curs acestei cereri în situaţiile în care legea internă română nu se opune. (3) Statul român va transmite numai copii sau fotocopii certificate de pe documentele sau dosarele cerute. Dacă statul solicitant cere în mod expres transmiterea documentelor originale, se va da curs, în măsura posibilului, acestei cereri. ART. 161 Data şi locul comisiei rogatorii Dacă statul solicitant cere în mod expres, statul român îl va informa despre data şi locul îndeplinirii comisiei rogatorii. Autorităţile şi persoanele în cauză, menţionate de statul solicitant, vor putea să asiste şi să colaboreze la efectuarea comisiei rogatorii, în limitele permise de legea română. ART. 162 Percheziţiile, ridicarea de obiecte şi înscrisuri şi sechestrul (1) Comisiile rogatorii având ca obiect percheziţiile, ridicarea de obiecte şi înscrisuri şi sechestrul sunt supuse următoarelor condiţii: a) infracţiunea care motivează comisia rogatorie trebuie să fie susceptibilă de a da loc la extrădare în România, ca stat solicitat; b) îndeplinirea comisiei rogatorii trebuie să fie compatibilă cu legea statului român. (2) Condiţiile prevăzute la alin. (1) pot să atragă regula reciprocităţii. ART. 163 Remiterea obiectelor şi dosarelor (1) Statul român va putea să amâne remiterea obiectelor, a dosarelor sau a documentelor a căror comunicare este cerută, dacă acestea îi sunt necesare pentru o procedură penală în curs. (2) Obiectele şi originalele dosarelor şi ale documentelor, comunicate în îndeplinirea unei comisii rogatorii, vor fi restituite cât mai curând posibil statului român de către statul solicitant, în afară de cazul în care statul român renunţă la ele. ART. 164 Audierile prin videoconferinţă (1) În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul României trebuie să fie audiată ca martor sau expert de către autorităţile judiciare ale unui stat străin şi este inoportun sau imposibil pentru acea persoană să compară personal pe teritoriul acelui stat, statul străin poate solicita ca audierea să aibă loc prin videoconferinţă, potrivit alineatelor următoare. (2) O asemenea cerere poate fi acceptată de statul român dacă nu contravine principiilor sale fundamentale de drept şi cu condiţia să dispună de mijloacele tehnice care să permită efectuarea audierii prin videoconferinţă. (3) În cererea de audiere prin videoconferinţă trebuie să se precizeze, în afară de informaţiile prevăzute la art. 19, motivul pentru care nu este oportun sau este imposibil ca martorul sau expertul să fie prezent personal la audiere, precum şi denumirea autorităţii judiciare şi numele persoanelor care vor proceda la audiere. (4) Martorul sau expertul vor fi citaţi potrivit legii române. (5) Audierea prin videoconferinţă se desfăşoară potrivit următoarelor reguli: a) audierea are loc în prezenţa magistratului român competent, asistat, după caz, de un interpret; magistratul român verifică identitatea persoanei audiate şi este obligat să asigure respectarea principiilor fundamentale ale legii române. În cazul în care constată că sunt încălcate principiile fundamentale ale dreptului român, magistratul ia de îndată măsurile necesare pentru a asigura desfăşurarea audierii în conformitate cu legea română; b) autorităţile judiciare române competente şi cele ale statului solicitant convin, după caz, asupra măsurilor de protecţie a martorului sau expertului; c) audierea se efectuează direct de către autoritatea judiciară competentă a statului solicitant sau sub coordonarea acesteia, potrivit legii sale interne; d) martorul sau expertul va fi asistat, după caz, de un interpret, potrivit legii române; e) persoana chemată ca martor sau expert poate invoca dreptul de a nu depune mărturie, care îi este conferit fie de legea română, fie de legea statului solicitat. (6) Fără a aduce atingere măsurilor convenite pentru protecţia martorilor, autoritatea judiciară română întocmeşte un proces-verbal în care se consemnează data şi locul audierii, identitatea persoanei audiate, informaţii privind depunerea jurământului şi condiţiile tehnice în care audierea s-a desfăşurat. Procesul-verbal se transmite autorităţii judiciare competente a statului solicitant. (7) Dispoziţiile Codului de procedură penală se aplică în mod corespunzător. (8) Dispoziţiile prezentului articol se pot aplica şi în cazul audierii învinuiţilor sau inculpaţilor, dacă persoana în cauză consimte şi dacă există un acord în acest sens între autorităţile judiciare române şi cele ale statului solicitant. ART. 165 Transmiterea spontană de informaţii (1) Autorităţile judiciare române pot, fără cerere prealabilă, să transmită autorităţilor competente ale unui stat parte la Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 8 noiembrie 2001, informaţiile obţinute în cadrul unei anchete, atunci când consideră că acestea ar putea ajuta statul destinatar să iniţieze o procedură penală sau când informaţiile ar putea conduce la formularea unei cereri de asistenţă judiciară. (2) Statul român poate impune anumite condiţii privitoare la modul de utilizare a informaţiilor transmise, potrivit prevederilor alin. (1). Statul destinatar este obligat să respecte condiţiile impuse. ART. 166 Livrări supravegheate (1) Autorităţile judiciare române competente vor autoriza, la cerere, în condiţiile legii române, livrări supravegheate, în cadrul unor proceduri penale privind infracţiuni care pot da loc la extrădare. (2) Livrările supravegheate se derulează potrivit legii române. ART. 167 Anchete sub acoperire (1) Statul român poate conveni cu un stat străin să îşi acorde asistenţă reciprocă pentru desfăşurarea unor anchete de către agenţi sub acoperire. (2) Autorităţile române competente vor decide, de la caz la caz, potrivit legii române. În condiţiile legii române, autorităţile judiciare române şi cele străine vor stabili modalităţile concrete de desfăşurare a anchetei şi statutul juridic al agenţilor. ART. 168 Echipele mixte de anchetă (1) În vederea facilitării soluţionării unei cereri de comisie rogatorie, se pot constitui echipe comune de anchetă, cu un obiectiv precis şi cu o durată limitată care poate fi prelungită prin acordul statelor implicate. Componenţa echipei este decisă de comun acord. (2) O echipă comună de anchetă poate fi creată în special când: a) în cadrul unei proceduri în curs în statul solicitant se impune efectuarea unor anchete dificile şi care implică importante mijloace umane şi de altă natură, care privesc ambele state; b) mai multe state efectuează anchete care necesită o acţiune coordonată şi concertată în statele în cauză. (3) Cererea de formare a unei echipe comune de anchetă poate fi formulată de orice stat implicat. Echipa este formată în unul dintre statele în care ancheta trebuie efectuată. (4) Cererea de formare a unei echipe comune de anchetă cuprinde propuneri referitoare la componenţa echipei. (5) Componenţii echipei comune desemnaţi de autorităţile române au calitatea de "membri", în timp ce cei desemnaţi de un stat străin au calitatea de "membri detaşaţi". (6) Activitatea echipei comune de anchetă pe teritoriul statului român se desfăşoară potrivit următoarelor reguli generale: a) conducătorul echipei este un reprezentant al autorităţii judiciare române competente; b) acţiunile echipei se desfăşoară conform legii române. Membrii echipei şi membrii detaşaţi ai echipei îşi execută sarcinile sub responsabilitatea persoanei prevăzute la lit. a). (7) Membrii detaşaţi pe lângă echipa comună de anchetă sunt abilitaţi să fie prezenţi la efectuarea oricăror acte procedurale, cu excepţia cazului când conducătorul echipei decide contrariul. (8) Atunci când echipa comună de anchetă urmează să efectueze acte de procedură pe teritoriul statului solicitant, membrii detaşaţi pot cere autorităţilor lor competente să efectueze actele respective. (9) Un membru detaşat pe lângă echipa comună de anchetă poate, conform dreptului său naţional şi în limitele competenţelor sale, să furnizeze echipei informaţiile care sunt la dispoziţia statului care l-a detaşat în scopul derulării anchetelor penale efectuate de echipă. (10) Informaţiile obţinute în mod obişnuit de un membru sau un membru detaşat în cadrul participării la o echipă comună de anchetă şi care nu pot fi obţinute în alt mod de către autorităţile competente ale statelor implicate pot fi utilizate în scopurile următoare: a) în scopul pentru care a fost creată echipa; b) pentru a descoperi, a cerceta sau a urmări alte infracţiuni, cu consimţământul statului pe teritoriul căruia au fost obţinute informaţiile; c) pentru a preveni un pericol iminent şi serios pentru securitatea publică şi cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la lit. b); d) în alte scopuri, cu condiţia ca acest lucru să fie convenit de către statele care au format echipa. ART. 169 Supravegherea transfrontalieră (1) Sub rezerva existenţei unor dispoziţii contrare în convenţia aplicabilă în relaţia cu acel stat, agenţii unui stat străin, care, în cadrul unei anchete judiciare, supraveghează pe teritoriul acelui stat o persoană ce se presupune că a participat la săvârşirea unei infracţiuni care dă loc la extrădare sau o persoană faţă de care sunt motive serioase să se creadă că poate duce la identificarea sau localizarea persoanei menţionate mai sus, sunt autorizaţi să continue această supraveghere pe teritoriul statului român, în baza unei cereri de asistenţă judiciară prezentată în prealabil. La cerere, supravegherea poate fi exercitată de autorităţile române competente. (2) Cererea de asistenţă judiciară prevăzută la alin. (1) va fi adresată Ministerului Justiţiei. (3) Atunci când, din considerente de urgenţă, autorizarea prealabilă a statului român nu poate fi solicitată, agenţii străini ce acţionează în cadrul anchetei judiciare sunt autorizaţi să continue pe teritoriul României supravegherea unei persoane bănuite că a comis una din faptele enumerate la alin. (5), în condiţiile următoare: a) trecerea frontierei va fi comunicată imediat, în timpul supravegherii, Ministerului Justiţiei; b) o cerere de asistenţă judiciară conform alin. (1) şi care expune motivele ce justifică trecerea frontierei, fără autorizaţie prealabilă, va fi transmisă fără întârziere. (4) Supravegherea prevăzută la alin. (1) şi (2) nu se poate desfăşura decât în condiţiile următoare: a) agenţii observatori trebuie să respecte dispoziţiile prezentului articol şi ale legii române; b) sub rezerva situaţiilor prevăzute la alin. (3), pe timpul supravegherii, agenţii au asupra lor un document care să ateste că le-a fost acordată permisiunea; c) agenţii observatori trebuie să fie în măsură să justifice calitatea lor oficială; d) agenţii observatori pot purta armă de serviciu în timpul supravegherii; utilizarea ei este interzisă, cu excepţia cazului de legitimă apărare; e) pătrunderea în domiciliul unei persoane şi în alte locuri inaccesibile publicului este intersiză; f) agenţii observatori nu pot nici reţine, nici aresta persoana supravegheată; g) orice operaţiune va face obiectul unui raport către autorităţile române competente; h) autorităţile statului căruia îi aparţin agenţii observatori, la cererea autorităţilor române, contribuie la desfăşurarea în bune condiţii a anchetei ce urmează operaţiunii la care au participat, inclusiv la procedurile judiciare. (5) Supravegherea nu poate avea loc decât pentru una din următoarele fapte: a) omor; b) viol; c) distrugere şi distrugere calificată, săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice asemenea mijloc; d) falsificare de monede şi alte valori; e) furt şi tăinuire în formă calificată; f) delapidare; g) lipsire de libertate în mod ilegal; h) infracţiuni privind traficul de persoane şi infracţiuni în legătură cu traficul de persoane; i) infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori; j) infracţiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, materiilor explozive, materialelor nucleare şi al altor materii radioactive; k) transport ilegal de deşeuri toxice şi dăunătoare; l) trafic de migranţi; m) abuz sexual asupra copiilor. ART. 170 Confiscarea Bunurile provenite din săvârşirea infracţiunii care face obiectul cererii de comisie rogatorie vor fi confiscate potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare. ART. 171 Principiul specialităţii comisiei rogatorii Statul român solicitant nu va folosi documentele şi informaţiile primite de la statul solicitat decât în scopul îndeplinirii obiectului comisiei rogatorii. ART. 172 Măsuri provizorii La cererea statului solicitant, se pot lua măsurile provizorii prevăzute de legea română în vederea protejării mijloacelor de probă, menţinerii unei situaţii existente sau protejării intereselor ameninţate. TITLUL VIII Înfăţişarea în statul solicitant a martorilor, experţilor şi a persoanelor urmărite ART. 173 Înfăţişarea anumitor martori sau experţi (1) Dacă statul român solicitant apreciază că înfăţişarea în persoană a unui martor sau expert în faţa autorităţilor sale judiciare este în mod deosebit necesară, el va trebui să facă menţiune despre aceasta în cererea de înmânare a citaţiei. Statul străin solicitat va comunica statului român răspunsul martorului sau expertului. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), în cerere sau în citaţie se menţionează cuantumul aproximativ al indemnizaţiilor, precum şi al cheltuielilor de călătorie şi de şedere rambursabile. (3) Dacă i se prezintă o cerere în acest sens, statul solicitat poate acorda un avans martorului sau expertului. Acest avans se va menţiona în citaţie şi va fi rambursat de către statul român solicitant. ART. 174 Nivelul cheltuielilor Indemnizaţiile cuvenite şi cheltuielile de transport şi de şedere, rambursabile martorului sau expertului de către statul român solicitant, vor fi calculate de la locul de reşedinţă al acestuia şi vor fi acordate la niveluri cel puţin egale cu cele prevăzute de tarifele şi regulamentele în vigoare în statul în care audierea trebuie să aibă loc. ART. 175 Neprezentarea martorului sau expertului Martorul sau expertul care nu s-a prezentat în urma primirii citaţiei de înfăţişare a cărei comunicare a fost cerută nu va putea fi supus, chiar dacă citaţia va cuprinde un ordin categoric, nici unei sancţiuni sau măsuri de constrângere, în afară de cazul în care el va reveni din proprie iniţiativă pe teritoriul statului român solicitant şi dacă va fi din nou citat aici, în mod legal. ART. 176 Refuzul de a depune mărturie Dacă un martor care dă curs citaţiei şi se prezintă în faţa autorităţii judiciare a statului român solicitant refuză să depună mărturie în totalitate sau în parte, nu poate fi supus vreunei măsuri de restrângere a libertăţii sau împiedicat în alt mod să părăsească România, chiar dacă, potrivit legii române, un asemenea refuz ar constitui o infracţiune sau ar putea atrage măsuri coercitive. ART. 177 Imunităţi (1) Nici un martor sau expert, oricare ar fi cetăţenia sa, care, în urma primirii unei citaţii, va consimţi să se înfăţişeze în faţa autorităţilor judiciare ale statului român solicitant, nu va putea fi nici urmărit, nici deţinut, nici supus vreunei alte restricţii a libertăţii sale individuale pe teritoriul României pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului străin solicitat. (2) Dacă în timpul procesului ar putea fi dispusă arestarea unui martor care este bănuit că a săvârşit o infracţiune în legătură cu mărturia sa în faţa autorităţilor judiciare ale statului român solicitant, alta decât refuzul de a depune mărturie, se va lua în considerare faptul dacă interesele justiţiei nu ar fi mai bine protejate prin încredinţarea urmăririi, dacă este posibil, către statul străin solicitat. (3) Nici o persoană, oricare ar fi cetăţenia ei, citată în faţa autorităţilor judiciare ale statului român solicitant, în vederea efectuării urmăririi penale pentru anumite infracţiuni, nu va putea fi nici urmărită, nici deţinută, nici supusă vreunei alte măsuri de restrângere a libertăţii în România pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului străin solicitat şi care nu sunt menţionate în citaţie. (4) Imunitatea prevăzută de prezentul articol încetează dacă martorul, expertul sau persoana urmărită, având posibilitatea să părăsească teritoriul statului român solicitant în termen de 15 zile consecutive după ce prezenţa sa nu mai este cerută de autorităţile judiciare române, va rămâne totuşi pe teritoriul României sau se va reîntoarce aici după ce îl va fi părăsit. ART. 178 Transferul temporar al martorilor deţinuţi (1) Orice persoană deţinută, a cărei prezenţă în vederea audierii ca martor sau a confruntării este cerută de statul solicitant, va fi transferată temporar pe teritoriul acelui stat, cu condiţia reîntoarcerii sale în termenul indicat de către statul român şi sub rezerva dispoziţiilor art. 177, în măsura în care acestea pot fi aplicate în mod corespunzător. (2) Transferarea poate fi refuzată: a) dacă persoana deţinută nu consimte la transferare; b) dacă prezenţa persoanei deţinute este necesară într-un proces penal în curs pe teritoriul statului solicitat; c) dacă transferarea persoanei deţinute este susceptibilă să îi prelungească detenţia; sau d) dacă alte considerente imperioase se opun transferării sale pe teritoriul statului solicitant. (3) În cazul prevăzut al alin. (1) şi sub rezerva dispoziţiilor art. 154 alin. (2) lit. a) şi b), tranzitul pe teritoriul unui stat terţ, parte la Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg, la 20 aprilie 1959, al persoanei deţinute va fi acordat la cererea adresată de către Ministerul Justiţiei al statului solicitant Ministerului Justiţiei al statului solicitat pentru tranzit, însoţită de toate documentele necesare. (4) România va putea să refuze acordarea tranzitului cetăţenilor săi. (5) Persoana transferată rămâne în detenţie pe teritoriul statului solicitant şi, dacă este cazul, pe teritoriul statului solicitat pentru tranzit, în afară de cazul în care statul solicitat pentru transferare nu cere punerea acesteia în libertate. (6) Perioada în care persoana deţinută a fost transferată, conform dispoziţiilor prezentului articol, va fi dedusă din durata pedepsei aplicate. (7) Locul predării deţinutului către statul solicitant, precum şi locul preluării sale de la acest stat vor fi un punct de frontieră al statului român. Deţinutul este predat şi preluat sub escortă. Ministerul Administraţiei şi Internelor va asigura predarea şi preluarea, informând Ministerul Justiţiei. (8) Dispoziţiile alin. (7) se aplică în mod corespunzător în cazul în care statul român este stat solicitant. ART. 179 Protecţia martorilor Martorii audiaţi conform dispoziţiilor prezentului titlu beneficiază, după caz, de protecţie, potrivit legislaţiei în vigoare. TITLUL IX Comunicarea actelor de procedură ART. 180 Obligaţia de comunicare Statul român va proceda la comunicarea către destinatarul aflat în România a actelor de procedură transmise în acest scop de către statul solicitant. ART. 181 Actele de procedură Prin acte de procedură se înţelege, în principal, citaţiile pentru părţi sau martori, actul de inculpare, alte acte de urmărire penală, hotărârile judecătoreşti, cererile pentru exercitarea căilor de control judiciar sau actele privind executarea unei pedepse, plata unei amenzi ori plata cheltuielilor de procedură. ART. 182 Comunicarea şi dovada comunicării (1) Comunicarea actelor de procedură va putea fi efectuată prin simpla lor transmitere către destinatar. Dacă statul solicitant o cere în mod expres, statul român va efectua comunicarea în una dintre formele prevăzute de legislaţia română pentru înmânări analoage sau într-o formă specială compatibilă cu această legislaţie. (2) Dovada comunicării se face printr-un document datat şi semnat de destinatar sau printr-o declaraţie a autorităţii judiciare române solicitate, constatând faptul comunicării, forma şi data efectuării comunicării. Actul sau declaraţia se transmite de îndată statului solicitant. La cererea acestuia din urmă, statul român va preciza dacă notificarea a fost făcută în conformitate cu legea română. În cazul în care comunicarea nu s-a putut face, statul român înştiinţează de îndată statul solicitant despre motivul necomunicării. ART. 183 Termenul necesar comunicării Citaţia pentru înfăţişare, destinată unei persoane urmărite care se află pe teritoriul României, se transmite autorităţilor române competente cel mai târziu cu 40 de zile înainte de data fixată pentru înfăţişare. De acest termen se ţine seama la fixarea datei înfăţişării şi la transmiterea citaţiei. ART. 184 Comunicarea prin poştă a actelor de procedură (1) Autorităţile judiciare române pot transmite direct, prin poştă, actele de procedură şi hotărârile judecătoreşti persoanelor care se află pe teritoriul unui stat străin, dacă prin instrumentul juridic internaţional aplicabil în relaţia cu acel stat se prevede astfel. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), actele de procedură şi hotărârile judecătoreşti sunt însoţite de o notă care indică faptul că destinatarul poate obţine de la autoritatea judiciară emitentă informaţii asupra drepturilor şi obligaţiilor sale. TITLUL X Cazierul judiciar ART. 185 Comunicarea de înscrisuri şi date (1) Statutul român comunică, în măsura în care autorităţile judiciare române pot ele însele să le obţină într-un asemenea caz, extrasele de pe cazierul judiciar şi orice date referitoare la acesta, care îi vor fi cerute, pentru o cauză penală, de autorităţile judiciare ale statului străin solicitant. (2) În alte cazuri, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se va da curs unei asemenea cereri, în condiţiile prevăzute de legea română. ART. 186 Transmiterea informaţiilor (1) Statul român va transmite statului străin interesat informaţii despre hotărârile penale şi despre măsurile ulterioare, care se referă la cetăţenii statului străin şi care au făcut obiectul unei menţiuni în cazierul judiciar. Aceste informaţii se comunică cel puţin o dată pe an. (2) Dacă persoana în cauză este cetăţean al mai multor state, informaţiile se comunică fiecărui stat interesat, în afara cazului în care această persoană are cetăţenia statului român. (3) Statul român transmite statului străin interesat, la cererea acestuia, în cazuri speciale, câte o copie de pe hotărârile şi măsurile prevăzute la alin. (1), precum şi orice altă informaţie referitoare la acestea, pentru a-i permite să examineze dacă ele necesită măsuri pe plan intern. ART. 187 Autoritatea judiciară română competentă (1) Informaţiile la care se referă art. 186 se transmit prin intermediul Ministerului Justiţiei. (2) Informaţiile de acelaşi fel, primite de la autorităţile competente ale statelor străine în cadrul schimbului de informaţii, se primesc de către Ministerul Justiţiei, care le transmite Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, spre a se proceda în raport cu atribuţiile privitoare la recunoaşterea şi, respectiv, înregistrarea hotărârilor penale străine. TITLUL XI Dispoziţii finale ART. 188 Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: a) Legea nr. 296/2001 privind extrădarea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 18 iunie 2001; b) Legea nr. 704/2001 privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 17 decembrie 2001; c) Legea nr. 756/2001 asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 4 ianuarie 2002; c) Ordonanţa Guvernului nr. 69/1999 pentru facilitarea aplicării convenţiilor internaţionale în materie de transfer al persoanelor condamnate, la care România este parte, în privinţa predării-preluării condamnaţilor, aprobată prin Legea nr. 113/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 30 august 1999; d) art. 519-521 din Codul de procedură penală; e) orice alte dispoziţii contrare. ART. 189 (1) Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia titlului III, care va intra în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană. (2) Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, dispoziţiile titlului III vor înlocui, în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, dispoziţiile în materie de extrădare. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALER DORNEANU PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 28 iunie 2004. Nr. 302. ANEXĂ
MANDAT EUROPEAN DE ARESTARE
Prezentul mandat este emis de către .......................................
autoritatea judiciară competentă.
Solicit arestarea şi predarea în sarcina autorităţilor judiciare a persoanei
menţionate în continuare, .............................. (în vederea efectuării
urmăririi penale sau a executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă
privative de libertate).
a) Informaţii referitoare la identitatea persoanei urmărite:
Numele: ....................................................................
Prenumele: ................................................................
Numele avut înaintea căsătoriei (dacă este cazul) ..........................
Porecla (dacă este cazul): ................................................
Sexul: ....................................................................
Cetăţenia: ................................................................
Data naşterii: ............................................................
Locul naşterii: ...........................................................
Reşedinţa şi/sau domiciliul cunoscut: .....................................
............................................................................
Limba (limbile) pe care le înţelege persoana urmărită (dacă sunt cunoscute):
........... ................................................................
Trăsături fizice particulare/descrierea persoanei urmărite: ...............
............................................................................
............................................................................
Fotografia şi amprentele digitale ale persoanei urmărite, dacă sunt
disponibile şi se pot trimite, sau adresa persoanei care poate fi contactată cu
scopul de a le obţine sau pentru a obţine o caracterizare a ADN (dacă nu s-a
inclus o astfel de informaţie şi se dispune de ea pentru transmiterea sa)
b) Actul pe care se întemeiază mandatul de arestare
1. Mandatul de arestare sau hotărârea judecătorească definitivă: ...........
................................................................................
Tipul: .....................................................................
Hotărârea judecătorească definitivă şi executorie: .........................
................................................................................
Referinţa: .................................................................
c) Indicaţii privind durata pedepsei:
1. Durata maximă a pedepsei sau a măsurii de siguranţă privative de
libertate care se poate aplica pentru infracţiune sau infracţiuni: .............
................................................................................
................................................................................
2. Durata pedepsei sau a măsurii de siguranţă privative de libertate
aplicate:
................................................................................
Pedeapsa care rămâne de executat: ..........................................
................................................................................
................................................................................
d) Hotărârea pronunţată în lipsă şi în cadrul unei proceduri judecătoreşti
în timpul căreia persoana era absentă sau nereprezentată:
- Persoana despre care este vorba a fost citată personal sau informată prin
alte mijloace cu privire la data şi locul şedinţei în care s-a pronunţat
hotărârea în lipsă
- Persoana în cauză nu a fost citată personal şi nici informată prin alte
mijloace cu privire la data şi locul şedinţei în care s-a dictat hotărârea în
lipsă, însă dispune de următoarele garanţii juridice după predarea către
autorităţile judiciare (dacă astfel de garanţii se pot prezenta anticipat):
Precizarea garanţiilor juridice: ...........................................
................................................................................
................................................................................
................................................................................
................................................................................
e) Infracţiunea (infracţiunile):
Prezentul mandat se referă la un total de .................... infracţiune/
infracţiuni.
Descrierea circumstanţelor în care s-a/s-au comis infracţiunea/
infracţiunile, inclusiv momentul (data şi ora), locul şi gradul de participare
la aceasta/acestea a persoanei urmărite: .......................................
................................................................................
Natura şi încadrarea juridică a infracţiunii sau infracţiunilor şi
dispoziţia legală sau codul aplicabil: .........................................
................................................................................
................................................................................
I. Să se marcheze căsuţele corespunzătoare dacă este vorba de una sau de mai
multe dintre următoarele infracţiuni, sancţionate în statul membru emitent cu o
pedeapsă de cel puţin trei ani, aşa cum sunt definite în dreptul statului membru
emitent:
[] apartenenţa la un grup infracţional organizat;
[] terorism;
[] infracţiuni privind traficul de persoane şi infracţiuni în legătură cu
traficul de persoane;
[] traficul de migranţi;
[] exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă;
[] infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori;
[] infracţiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor,
materiilor explozive, materialelor nucleare şi al altor materii radioactive;
[] infracţiuni de corupţie, infracţiuni asimilate infracţiunilor de
corupţie, infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie şi
infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene;
[] spălarea banilor;
[] falsificare de monedă şi alte valori, falsificare de valori străine,
inclusiv falsificarea monedei euro;
[] infracţiuni săvârşite prin intermediul reţelelor şi sistemelor
informatice sau de comunicaţii;
[] infracţiuni împotriva mediului înconjurător, inclusiv traficul ilegal al
speciilor animale protejate şi al speciilor şi varietăţilor vegetale protejate;
[] ajutorul la intrarea şi şederea în situaţii ilegale;
[] omuciderea voluntară, vătămarea corporală gravă;
[] traficul de ţesuturi sau organe umane;
[] lipsirea de libertate în mod ilegal, arestarea nelegală şi cercetarea
abuzivă;
[] rasismul şi xenofobia,
[] tâlhăria şi pirateria;
[] trafic ilegal de bunuri culturale, inclusiv antichităţile şi operele de
artă;
[] înşelăciune;
[] deturnare de fonduri;
[] infracţiuni contra proprietăţii intelectuale;
[] înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor;
[] fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals;
[] trafic ilegal de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere;
[] trafic de vehicule furate;
[] viol;
[] sclavie;
[] distrugere şi distrugere calificată, săvârşită prin incendiere, explozie
sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă pericol public;
[] infracţiuni pentru care competenţa de judecată aparţine Curţii Penale
Internaţionale;
[] sechestrare de aeronave şi vapoare;
[] sabotaj.
II. Descrierea detaliată a infracţiunii sau infracţiunilor, altele decât
cele enumerate la punctul I:
...............................................................................
...............................................................................
f) Alte circumstanţe privind fapta sau persoana învinuitului/inculpatului
(informaţie facultativă): (N.B. Se pot include observaţii asupra extrateri-
torialităţii, suspendării termenelor de prescripţie.)
...............................................................................
...............................................................................
g) Prezentul mandat se referă, de asemenea, la remiterea obiectelor care
pot constitui mijloace materiale de probă.
Prezentul mandat se referă de asemenea la remiterea obiectelor aflate în
posesia persoanei urmărite pentru săvârşirea infracţiunii:
Descrierea şi localizarea obiectelor (în cazul în care sunt cunoscute):
............................................................................
............................................................................
h) Infracţiunea sau infracţiunile pentru care s-a emis prezentul mandat
sunt sancţionate cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă:
- dispoziţiile legale ale statului membru emitent care prevăd revizuirea
pedepsei aplicate sau liberarea condiţionată, după executarea a cel puţin 20
de ani din pedeapsa aplicată, şi/sau
- dispoziţiile legale ale statului membru emitent care prevăd aplicarea
măsurilor de clemenţă la care are drept persoana în cauză, în conformitate cu
dreptul sau practica statului membru emitent, ce pot determina neexecutarea
pedepsei.
i) Autoritatea judiciară emitentă a prezentului mandat:
Denumirea oficială: .......................................................
Numele reprezentantului său: ..............................................
Funcţia: ..................................................................
Referinţa dosarului: .....................................................
Adresa: ...................................................................
Nr. de tel: (prefixul ţării) (prefixul oraşului) (...) ....................
Nr. de fax: (prefixul ţării) (prefixul oraşului) (...) ....................
E-mail: ..................................................................
Adresa persoanei de contact (competentă pentru efectuarea predării
efective):
...............................................................................
În cazul în care se desemnează o autoritate centrală pentru transmiterea şi
receptarea mandatelor de arestare europene:
Numele autorităţii centrale: .............................................
Persoana de contact, dacă este cazul (funcţia/gradul şi numele): ..........
...............................................................................
Adresa: ...................................................................
Nr. de tel: (prefixul ţării) (prefixul oraşului) (...) ....................
Nr. de fax: (prefixul ţării) (prefixul oraşului) (...) ....................
E-mail: ..................................................................
Semnătura autorităţii judiciare emitente, a reprezentantului sau a
amândurora:
...............................................................................
Numele: ...................................................................
Funcţia: ..................................................................
Data: .....................................................................
Timbru oficial (dacă există)
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
