Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 3 din 12 ianuarie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2015 privind unele măsuri pentru asigurarea mijloacelor de transport destinate activităţii de curierat a materialelor clasificate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 24 din 13 ianuarie 2016
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43 din 14 octombrie 2015 privind unele măsuri pentru asigurarea mijloacelor de transport destinate activităţii de curierat a materialelor clasificate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 21 octombrie 2015, cu următoarele modificări:
1. La articolul 4 punctul 3, alineatul (5) al articolului 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(5) Serviciul de Protecţie şi Pază poate asigura protecţie şi preşedinţilor de partide parlamentare, stabiliţi potrivit alin. (2), la cererea acestora."
2. La articolul 4 punctul 6, alineatul (7) al articolului 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(7) Serviciul de Protecţie şi Pază poate beneficia, potrivit reglementărilor în vigoare, pentru activităţile de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare în domeniul securităţii, în cadrul programelor finanţate şi cofinanţate de Comisia Europeană, de fonduri structurale, fonduri naţionale sau alte mecanisme financiare, în cadrul unor consorţii cu participare internaţională, sau ca unic aplicant."
3. La articolul 4 punctul 7, litera f) a articolului 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"f) planifică, derulează şi implementează proiecte finanţate şi cofinanţate din fonduri europene, naţionale sau alte mecanisme financiare, împreună cu parteneri interni şi externi sau prin alte modalităţi prevăzute de lege."
4. La articolul 4, punctul 9 se abrogă.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 12 ianuarie 2016.
Nr. 3.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: