Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 29 din 16 ianuarie 2002 privind ratificarea Conventiei dintre Romania si Republica Federala Germania pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit si pe capital, semnata la Berlin la 4 iulie 2001
EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 31 ianuarie 2002
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se ratifica Convenţia dintre România şi Republica Federala Germania pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnatã la Berlin la 4 iulie 2001.
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 19 noiembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 20 decembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA
CONVENŢIE
între România şi Republica Federala Germania pentru evitarea
dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital
România şi Republica Federala Germania,
dorind sa promoveze relaţiile lor economice reciproce prin reducerea obstacolelor fiscale,
au convenit dupã cum urmeazã:
ART. 1
Persoane vizate
Prezenta convenţie se aplica persoanelor care sunt rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante.
ART. 2
Impozite vizate
1. Prezenta convenţie se aplica impozitelor pe venit şi pe capital stabilite în numele unui stat contractant, al unui land sau al unei unitãţi administrativ-teritoriale ori al unei autoritãţi locale a acestuia, indiferent de modul în care sunt percepute.
2. Sunt considerate impozite pe venit şi pe capital toate impozitele stabilite pe venitul total, pe capitalul total sau pe elementele de venit ori de capital, inclusiv impozitele pe câştigurile provenite din înstrãinarea proprietãţii mobiliare sau imobiliare, impozitul pe fondul total de salarii plãtit de întreprindere, precum şi impozitul asupra creşterii capitalului.
3. Impozitele existente asupra cãrora se aplica prezenta convenţie sunt, în special:
a) în România:
- impozitul pe venitul obţinut de persoanele fizice;
- impozitul pe profit;
- impozitul pe salarii şi alte remuneraţii similare;
- impozitul pe venitul agricol; şi
- impozitul pe dividende,
denumite în continuare impozit roman;
b) în Republica Federala Germania:
- impozitul pe venit (Einkommensteuer);
- impozitul pe corporatie (Korperschaftsteuer);
- impozitul comercial (Gewerbesteuer); şi
- impozitul pe capital (Vermogensteuer);
- inclusiv suplimentele percepute asupra acestora,
denumite în continuare impozit german.
4. Convenţia se va aplica, de asemenea, oricãror impozite identice sau în esenta similare, care sunt stabilite dupã data semnãrii acestei convenţii în plus sau în locul impozitelor existente. Autoritãţile competente ale statelor contractante se vor informa reciproc asupra oricãror modificãri importante aduse în legislatiile lor fiscale respective.
ART. 3
Definiţii generale
1. În sensul prezentei convenţii, în mãsura în care contextul nu cere o interpretare diferita:
a) termenul România înseamnã teritoriul de stat al României, inclusiv marea sa teritorialã şi spaţiul aerian de deasupra teritoriului şi marii teritoriale asupra cãrora România îşi exercita suveranitatea, precum şi zona contigua, platoul continental şi zona economicã exclusiva asupra cãrora România îşi exercita, în conformitate cu legislaţia sa şi potrivit normelor şi principiilor dreptului internaţional, drepturi suverane şi prerogativele suveranitãţii;
b) termenul Republica Federala Germania înseamnã teritoriul de stat al Republicii Federale Germania, precum şi suprafata ocupatã de fundul şi subsolul marii, precum şi de coloana de apa suprajacenta, adiacenta marii teritoriale, în mãsura în care Republica Federala Germania îşi exercita drepturile sale suverane şi prerogativele suveranitãţii sale, în conformitate cu dreptul internaţional şi cu legislaţia sa nationala, în scopul explorãrii, exploatãrii, conservãrii şi administrãrii resurselor naturale minerale sau biologice;
c) expresiile un stat contractant şi celãlalt stat contractant înseamnã România sau Republica Federala Germania, dupã cum cere contextul;
d) termenul persoana înseamnã o persoana fizica, o societate şi orice asociere de persoane;
e) termenul societata înseamnã orice persoana juridicã sau orice entitate care este consideratã ca o persoana juridicã în scopul impozitãrii;
f) expresiile întreprindere a unui stat contractant şi întreprindere a celuilalt stat contractant înseamnã, dupã caz, o întreprindere exploatatã de un rezident al unui stat contractant sau o întreprindere exploatatã de un rezident al celuilalt stat contractant;
g) expresia transport internaţional înseamnã orice transport efectuat cu o nava sau aeronava exploatatã de o întreprindere care are sediul conducerii efective într-un stat contractant, cu excepţia cazului în care nava sau aeronava este exploatatã numai între locuri situate în celãlalt stat contractant;
h) termenul naţional înseamnã:
) în cazul României: orice persoana fizica având cetãţenia României şi orice persoana juridicã, asociere de persoane şi orice alta entitate constituitã şi având statutul în conformitate cu legislaţia în vigoare în România;
bb) în cazul Republicii Federale Germania: orice german, în conformitate cu Legea fundamentalã a Republicii Federale Germania, şi orice persoana juridicã, asociere de persoane şi asociaţie, având statutul în conformitate cu legislaţia în vigoare în Republica Federala Germania;
i) expresia autoritate competenta înseamnã:
) în cazul României, Ministerul Finanţelor Publice sau reprezentanţii sãi autorizaţi;
bb) în cazul Republicii Federale Germania, Ministerul Federal al Finanţelor sau autoritatea imputernicita de acesta.
2. În ceea ce priveşte aplicarea acestei convenţii în orice moment de cãtre un stat contractant, orice termen care nu este definit în convenţie va avea, dacã contextul nu cere o interpretare diferita, înţelesul pe care îl are în acel moment în cadrul legislaţiei acestui stat cu privire la impozitele la care prezenta convenţie se aplica, orice înţeles dat de legislaţia fiscalã aplicabilã în acest stat prevaland asupra intelesului dat termenului de alte legi ale acestui stat.
ART. 4
Rezident
1. În sensul prezentei convenţii, expresia rezident al unui stat contractant înseamnã orice persoana care, potrivit legislaţiei acestui stat, este supusã impunerii în acest stat datoritã domiciliului sau, rezidentei sale, locului de conducere sau oricãrui alt criteriu de natura similarã şi include, de asemenea, acest stat, un land şi orice unitate administrativ-teritorialã sau autoritate localã a acestuia. Aceasta expresie nu include însã orice persoana care este supusã impunerii în acest stat numai pentru faptul ca realizeazã venituri din surse sau din capital, situate în acest stat.
2. Când, în conformitate cu prevederile paragrafului 1, o persoana fizica este rezidenţã a ambelor state contractante, statutul sau se determina dupã cum urmeazã:
a) aceasta va fi consideratã rezidenţã numai a statului în care are o locuinta permanenta la dispoziţia sa; dacã dispune de o locuinta permanenta în ambele state, ea va fi consideratã rezidenţã a statului cu care legãturile sale personale şi economice sunt mai strânse (centrul intereselor vitale);
b) dacã statul în care aceasta persoana are centrul intereselor sale vitale nu poate fi determinat sau dacã ea nu dispune de o locuinta permanenta la dispoziţia sa în nici unul dintre state, ea va fi consideratã rezidenţã numai a statului în care locuieşte în mod obişnuit;
c) dacã aceasta persoana locuieşte în mod obişnuit în ambele state sau nu locuieşte în nici unul dintre ele ea va fi consideratã rezidenţã numai a statului al cãrui naţional este;
d) dacã aceasta persoana este naţional al ambelor state sau nu este naţional al nici unuia dintre ele, autoritãţile competente ale statelor contractante vor rezolva problema de comun acord.
3. Când, potrivit prevederilor paragrafului 1, o societate este rezidenţã a ambelor state contractante, ea va fi consideratã rezidenţã a statului în care se afla sediul conducerii sale efective.
ART. 5
Sediu permanent
1. În sensul prezentei convenţii, expresia sediu permanent înseamnã un loc fix de afaceri prin care întreprinderea îşi desfãşoarã în întregime sau în parte activitatea.
2. Expresia sediu permanent include îndeosebi:
a) un loc de conducere;
b) o sucursala;
c) un birou;
d) o fabrica;
e) un atelier; şi
f) o mina, un put petrolier sau de gaze, o cariera sau orice alt loc de extracţie a resurselor naturale.
3. Un şantier de construcţii sau un proiect de construcţii ori de instalare constituie sediu permanent numai dacã dureazã mai mult de 12 luni.
4. Independent de prevederile anterioare ale acestui articol, expresia sediu permanent se considera ca nu include:
a) folosirea de instalaţii numai în scopul depozitarii, expunerii sau livrãrii de bunuri ori mãrfuri aparţinând întreprinderii;
b) menţinerea unui stoc de bunuri sau de mãrfuri aparţinând întreprinderii numai în scopul depozitarii, expunerii ori livrãrii;
c) menţinerea unui stoc de bunuri sau de mãrfuri aparţinând întreprinderii numai în scopul prelucrãrii de cãtre o alta întreprindere;
d) menţinerea unui stoc de bunuri sau de mãrfuri aparţinând întreprinderii, care sunt expuse în cadrul unui târg comercial sau al unei expoziţii şi care sunt vândute de întreprindere la închiderea targului sau expoziţiei menţionate;
e) menţinerea unui loc fix de afaceri numai în scopul cumpãrãrii de bunuri sau de mãrfuri ori al colectãrii de informaţii pentru întreprindere;
f) menţinerea unui loc fix de afaceri numai în scopul desfãşurãrii pentru întreprindere a oricãrei alte activitãţi cu caracter pregatitor sau auxiliar;
g) menţinerea unui loc fix de afaceri numai pentru orice combinare de activitãţi menţionate în subparagrafele a)-f), cu condiţia ca intreaga activitate a locului fix de afaceri ce rezulta din aceasta combinare sa aibã un caracter pregatitor sau auxiliar.
5. Independent de prevederile paragrafelor 1 şi 2, atunci când o persoana - alta decât un agent cu statut independent cãruia i se aplica prevederile paragrafului 7 - acţioneazã în numele unei întreprinderi, are şi exercita în mod obişnuit într-un stat contractant împuternicirea de a încheia contracte în numele întreprinderii, aceasta întreprindere se considera ca are un sediu permanent în acel stat în privinta oricãror activitãţi pe care persoana le exercita pentru întreprindere, în afarã de cazul în care activitãţile acestei persoane sunt limitate la cele menţionate în paragraful 4, care, dacã sunt exercitate printr-un loc fix de afaceri, nu fac din acest loc fix de afaceri un sediu permanent potrivit prevederilor acelui paragraf.
6. Independent de prevederile precedente ale acestui articol, o societate de asigurãri, cu excepţia reasigurarilor, a unui stat contractant se considera ca are un sediu permanent în celãlalt stat contractant, dacã încaseazã prime pe teritoriul celuilalt stat sau asigura riscuri situate acolo prin intermediul unei persoane, alta decât un agent cu statut independent cãruia i se aplica prevederile paragrafului 7.
7. O întreprindere nu se considera ca are un sediu permanent într-un stat contractant numai prin faptul ca aceasta îşi exercita activitatea de afaceri în acel stat printr-un broker, agent comisionar sau orice alt agent cu statut independent, cu condiţia ca aceste persoane sa acţioneze în cadrul activitãţii lor de afaceri obişnuite.
8. Faptul ca o societate care este rezidenţã a unui stat contractant controleazã sau este controlatã de o societate care este rezidenţã a celuilalt stat contractant ori care îşi exercita activitatea de afaceri în acel celãlalt stat (printr-un sediu permanent sau în alt mod) nu este suficient pentru a face una dintre aceste societãţi un sediu permanent al celeilalte.
ART. 6
Venituri din proprietãţi imobiliare
1. Veniturile realizate de un rezident al unui stat contractant din proprietãţi imobiliare (inclusiv veniturile din exploatãri agricole sau forestiere) situate în celãlalt stat contractant pot fi impuse în celãlalt stat.
2. Expresia proprietãţi imobiliare are înţelesul care este atribuit de legislaţia statului contractant în care proprietãţile în cauza sunt situate. Expresia include, în orice caz, accesoriile proprietãţii imobiliare, inventarul viu şi echipamentul utilizat în exploatãri agricole şi forestiere, drepturile asupra cãrora se aplica prevederile dreptului civil cu privire la proprietatea funciarã, uzufructul proprietãţilor imobiliare şi drepturile la rente variabile sau fixe pentru exploatarea ori concesionarea exploatãrii zãcãmintelor minerale, izvoarelor şi a altor resurse naturale; navele şi aeronavele nu sunt considerate proprietãţi imobiliare.
3. Prevederile paragrafului 1 se aplica veniturilor obţinute din exploatarea directa, din închirierea sau din folosirea în orice alta forma a proprietãţii imobiliare.
4. Prevederile paragrafelor 1 şi 3 se aplica, de asemenea, veniturilor provenind din proprietãţi imobiliare ale unei întreprinderi şi veniturilor din proprietãţi imobiliare utilizate pentru exercitarea unei profesii independente.
ART. 7
Profiturile întreprinderii
1. Profiturile unei întreprinderi a unui stat contractant sunt impozabile numai în acel stat, în afarã de cazul în care întreprinderea exercita activitate de afaceri în celãlalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo. Dacã întreprinderea exercita activitate de afaceri în acest mod, profiturile întreprinderii pot fi impuse în celãlalt stat, dar numai acea parte din ele care este atribuibila acelui sediu permanent.
2. Sub rezerva prevederilor paragrafului 3, când o întreprindere a unui stat contractant exercita activitate de afaceri în celãlalt stat contractant, printr-un sediu permanent situat acolo, atunci se atribuie în fiecare stat contractant acelui sediu permanent profiturile pe care le-ar fi putut realiza dacã ar fi constituit o întreprindere distinctã şi separatã, exercitând activitãţi identice sau similare în condiţii identice sau similare şi tratand cu toatã independenta cu întreprinderea al carei sediu permanent este.
3. La determinarea profiturilor unui sediu permanent sunt admise ca deductibile cheltuielile ce pot fi dovedite ca fiind efectuate pentru scopurile urmãrite de acest sediu permanent, inclusiv cheltuielile de conducere şi cheltuielile generale de administrare efectuate, indiferent de faptul ca s-au efectuat în statul în care se afla situat sediul permanent sau în alta parte.
4. În mãsura în care într-un stat contractant se obişnuieşte ca profitul care se atribuie unui sediu permanent sa fie determinat prin repartizarea profitului total al întreprinderii în diversele sale pãrţi componente, nici o prevedere a paragrafului 2 nu impiedica acest stat contractant sa determine profitul impozabil în conformitate cu repartiţia uzualã; metoda de repartizare adoptatã trebuie totuşi sa fie aceea prin care rezultatul obţinut sa fie în concordanta cu principiile enunţate în prezentul articol.
5. Nici un profit nu se atribuie unui sediu permanent numai pentru faptul ca acest sediu permanent cumpara produse sau mãrfuri pentru întreprindere.
6. În vederea aplicãrii prevederilor paragrafelor precedente ale acestui articol, profitul care se atribuie unui sediu permanent se determina în fiecare an prin aceeaşi metoda, în afarã de cazul în care exista motive temeinice şi suficiente de a proceda altfel.
7. Când profiturile includ elemente de venit care sunt tratate separat în alte articole din prezenta convenţie, prevederile acelor articole nu sunt afectate de prevederile prezentului articol.
ART. 8
Transport naval, pe cai navigabile interioare şi aerian
1. Profiturile obţinute din exploatarea în trafic internaţional a navelor sau a aeronavelor sunt impozabile numai în statul contractant în care se afla sediul conducerii efective a întreprinderii.
2. Profiturile obţinute din exploatarea vaselor angajate în transport pe cai navigabile interioare sunt impozabile numai în statul contractant în care se afla sediul conducerii efective a întreprinderii.
3. În vederea aplicãrii prevederilor acestui articol, sintagma profituri obţinute din exploatarea în trafic internaţional a navelor sau a aeronavelor se considera ca include profituri din:
a) închirierea ocazionala de nave sau aeronave goale;
şi
b) folosirea sau închirierea de containere (inclusiv remorchere şi echipament auxiliar utilizat pentru transportul containerelor), cu condiţia ca aceste activitãţi sa fie legate de exploatarea în trafic internaţional a navelor sau a aeronavelor.
4. Dacã locul conducerii efective a unei întreprinderi de transport naval sau a unei întreprinderi de transport pe cai navigabile interioare se afla la bordul unei nave sau al unui vas, acesta se considera a fi situat în statul contractant în care se afla portul de înregistrare a navei sau a vasului ori, dacã nu exista un astfel de port, în statul contractant în care este rezident cel care exploateazã nava sau vasul.
5. Prevederile paragrafului 1 se aplica, de asemenea, profiturilor obţinute din participarea la un pool, la o exploatare în comun sau la o agenţie internationala de transporturi.
ART. 9
Întreprinderi asociate
1. Atunci când:
a) o întreprindere a unui stat contractant participa, direct sau indirect, la conducerea, controlul ori la capitalul unei întreprinderi a celuilalt stat contractant; sau
b) aceleaşi persoane participa, direct sau indirect, la conducerea, controlul ori la capitalul unei întreprinderi a unui stat contractant şi al unei întreprinderi a celuilalt stat contractant,
şi fie într-un caz, fie în celãlalt, cele doua întreprinderi sunt legate în relaţiile lor comerciale sau financiare prin condiţii acceptate sau impuneri, care diferã de cele care ar fi fost stabilite între întreprinderi independente, profiturile, care, în absenta acestor condiţii, ar fi fost obţinute de una dintre întreprinderi, dar nu au putut fi obţinute în fapt datoritã acestor condiţii, pot fi incluse în profiturile acelei întreprinderi şi impuse în consecinta.
2. Atunci când un stat contractant include în profiturile unei întreprinderi aparţinând acelui stat şi impune, în consecinta, profiturile asupra cãrora o întreprindere a celuilalt stat contractant a fost supusã impozitãrii în celãlalt stat şi profiturile astfel incluse sunt profituri care ar fi revenit întreprinderii primului stat menţionat dacã condiţiile stabilite între cele doua întreprinderi ar fi fost cele care ar fi fost convenite între întreprinderi independente, celãlalt stat contractant va proceda la modificarea corespunzãtoare a sumei impozitului stabilit asupra acestor profituri. La efectuarea acestei modificãri se tine seama de celelalte prevederi ale prezentei convenţii şi, dacã este necesar, autoritãţile competente ale statelor contractante se vor consulta reciproc.
ART. 10
Dividende
1. Dividendele plãtite de o societate care este rezidenţã a unui stat contractant unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în celãlalt stat contractant.
2. Totuşi aceste dividende pot fi, de asemenea, impuse în statul contractant în care este rezidenţã societatea plãtitoare de dividende şi potrivit legislaţiei acestui stat, dar dacã beneficiarul efectiv al dividendelor este rezident al celuilalt stat contractant, impozitul astfel stabilit nu va depãşi:
a) 5% din suma bruta a dividendelor, dacã beneficiarul efectiv este o societate (alta decât un parteneriat) care deţine în mod direct cel puţin 10% din capitalul societãţii plãtitoare de dividende;
b) 15% din suma bruta a dividendelor în toate celelalte cazuri.
Prezentul paragraf nu afecteazã impunerea societãţii în ceea ce priveşte profiturile din care se plãtesc dividendele.
3. Termenul dividende folosit în acest articol înseamnã veniturile provenind din acţiuni, drepturi de folosinta sau titluri de creanta, din acţiuni miniere, pãrţi de fondator sau alte venituri care sunt supuse aceluiaşi regim de impunere ca veniturile din acţiuni de cãtre legislaţia statului în care este rezidenţã societatea distribuitoare a dividendelor şi veniturile generate de certificatele aparţinând unui fond de investiţii.
4. Prevederile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplica dacã beneficiarul efectiv al dividendelor, fiind rezident al unui stat contractant, desfãşoarã activitate de afaceri în celãlalt stat contractant în care societatea plãtitoare de dividende este rezidenţã printr-un sediu permanent situat acolo sau desfãşoarã în celãlalt stat contractant profesii independente printr-o baza fixa situata acolo, iar deţinerea drepturilor generatoare de dividende în legatura cu care dividendele sunt plãtite este efectiv legatã de un asemenea sediu permanent sau baza fixa. În aceasta situaţie se aplica prevederile art. 7 sau 14, dupã caz.
5. Când o societate rezidenţã a unui stat contractant realizeazã profituri sau venituri din celãlalt stat contractant, celãlalt stat nu poate percepe nici un impozit asupra dividendelor plãtite de acea societate, cu excepţia cazului în care asemenea dividende sunt plãtite unui rezident al celuilalt stat sau când deţinerea drepturilor generatoare de dividende în legatura cu care dividendele sunt plãtite este efectiv legatã de un sediu permanent sau baza fixa situata în celãlalt stat şi nici nu poate sa supunã profiturile nedistribuite ale societãţii unui impozit asupra profiturilor nedistribuite, chiar dacã dividendele plãtite sau profiturile nedistribuite reprezintã în întregime sau în parte profituri ori venituri provenind din celãlalt stat.
ART. 11
Dobânzi
1. Dobânzile provenind dintr-un stat contractant şi plãtite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în celãlalt stat.
2. Totuşi aceste dobânzi pot fi, de asemenea, impuse în statul contractant din care provin, potrivit legislaţiei acestui stat, dar dacã beneficiarul efectiv al dobânzilor este rezident al celuilalt stat contractant, impozitul astfel stabilit nu va depãşi 3% din suma bruta a dobânzilor.
3. Independent de prevederile paragrafului 2,
a) dobânzile provenind din România şi plãtite Guvernului Republicii Federale Germania, Deutsche Bundesbank, Kreditanstalt fur Wiederaufbau sau Deutsche Investitions und Entwicklungsgesellschaft (DEG) şi dobânzile plãtite în legatura cu un împrumut garantat de HERMES-Deckung sunt scutite de impozitul roman;
b) dobânzile provenind din Republica Federala Germania şi plãtite Guvernului României sunt scutite de impozitul german dacã sunt obţinute şi deţinute efectiv de cãtre Guvernul României, de o unitate administrativ-teritorialã sau autoritate localã a acestuia ori de orice agenţie sau unitate bancarã ori instituţie a Guvernului României, a unitãţii administrativ-teritoriale sau a autoritãţii locale ori dacã creanţele unui rezident din România sunt garantate, asigurate sau finanţate de o instituţie financiarã aparţinând în întregime Guvernului României.
4. Independent de prevederile paragrafului 2, dacã şi atât timp cat Republica Federala Germania, în conformitate cu legislaţia sa interna, nu va percepe impozit prin reţinere la sursa asupra dobânzilor plãtite unui rezident din România, cota menţionatã la paragraful 2 va fi redusã la 0%.
5. Termenul dobânzi, astfel cum este folosit în prezentul articol, înseamnã veniturile din titluri de creanta de orice natura, însoţite sau neinsotite de garanţii ipotecare, şi, în special, veniturile din efecte publice, titluri de creanta sau obligaţiuni, inclusiv primele şi premiile legate de asemenea efecte, titluri de creanta sau obligaţiuni. Penalitãţile pentru plata cu întârziere nu sunt considerate dobânzi în sensul prezentului articol.
6. Prevederile paragrafelor 1 şi 4 nu se aplica dacã beneficiarul efectiv al dobânzilor, fiind un rezident al unui stat contractant, desfãşoarã activitate de afaceri în celãlalt stat contractant din care provin dobânzile, printr-un sediu permanent situat acolo, sau presteazã în celãlalt stat contractant profesii independente printr-o baza fixa situata acolo, iar creanta în legatura cu care sunt plãtite dobânzile este efectiv legatã de un asemenea sediu permanent sau baza fixa. În aceasta situaţie se aplica prevederile art. 7 sau 14, dupã caz.
7. Dobânzile se considera ca provin dintr-un stat contractant când plãtitorul este un rezident al acestui stat. Totuşi, atunci când plãtitorul dobânzilor, fie ca este sau nu este rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent sau o baza fixa în legatura cu care a fost contractatã creanta generatoare de dobânzi şi aceste dobânzi se suporta de acest sediu permanent sau baza fixa, aceste dobânzi se considera ca provin din statul contractant în care este situat sediul permanent sau baza fixa.
8. Când, datoritã relaţiilor speciale existente între debitor şi beneficiarul efectiv sau între ambii şi o alta persoana, suma dobânzilor, ţinându-se seama de creanta pentru care sunt plãtite, depãşeşte suma care s-ar fi convenit între debitor şi beneficiarul efectiv în lipsa unor astfel de relaţii, prevederile prezentului articol se aplica numai la aceasta ultima suma menţionatã. În acest caz partea excedentarã a plãţilor este impozabilã potrivit legislaţiei fiecãrui stat contractant, ţinându-se seama de celelalte prevederi ale prezentei convenţii.
ART. 12
Redevenţe
1. Redevenţele provenind dintr-un stat contractant şi plãtite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în celãlalt stat.
2. Totuşi aceste redevenţe pot fi, de asemenea, impuse în statul contractant din care provin, potrivit legislaţiei acestui stat, dar dacã beneficiarul efectiv al redevenţelor este rezident al celuilalt stat contractant, impozitul astfel stabilit nu va depãşi 3% din suma bruta a redevenţelor.
3. Termenul redevenţe folosit în prezentul articol înseamnã plati de orice fel primite pentru folosirea sau concesionarea oricãrui drept de autor asupra unei opere literare, artistice ori ştiinţifice (inclusiv asupra filmelor de cinematograf sau filmelor, înregistrãrilor pe benzi ori alte mijloace radio sau de televiziune ori alt fel de transmisiune), orice patent, marca de comerţ, desen sau model, plan, formula secreta ori procedeu de fabricaţie sau pentru utilizarea ori dreptul de a utiliza orice drept de autor asupra programelor de computer sau pentru informaţii referitoare la experienta în domeniul industrial, comercial ori ştiinţific. Termenul redevenţe include, de asemenea, plati de orice fel primite pentru utilizarea sau dreptul de a utiliza numele unei persoane, imaginea acesteia ori orice alte drepturi similare legate de personalitate, precum şi plati primite în legatura cu înregistrarea la radio sau televiziune a spectacolelor artiştilor sau a performantelor sportivilor.
4. Prevederile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplica dacã beneficiarul efectiv al redevenţelor, fiind un rezident al unui stat contractant, desfãşoarã activitate de afaceri în celãlalt stat contractant din care provin redevenţele, printr-un sediu permanent situat acolo, sau presteazã în celãlalt stat profesii independente printr-o baza fixa situata acolo, iar dreptul sau proprietatea pentru care se plãtesc redevenţele este efectiv legatã de un asemenea sediu permanent sau baza fixa. În aceasta situaţie se aplica prevederile art. 7 sau 14, dupã caz.
5. Redevenţele se considera ca provin dintr-un stat contractant când plãtitorul este un rezident al acestui stat. Totuşi, atunci când plãtitorul redevenţelor, fie ca este sau nu este rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent sau o baza fixa de care este legatã obligaţia de a plati redevenţele şi acestea sunt suportate de un asemenea sediu permanent sau baza fixa, aceste redevenţe se considera ca provin din statul contractant în care este situat sediul permanent sau baza fixa.
6. Când, datoritã relaţiilor speciale existente între plãtitor şi beneficiarul efectiv sau între ambii şi o alta persoana, suma redevenţelor, avându-se în vedere utilizarea, dreptul sau informaţia pentru care sunt plãtite, depãşeşte suma care ar fi fost convenitã între plãtitor şi beneficiarul efectiv în lipsa unor astfel de relaţii, prevederile prezentului articol se aplica numai la aceasta ultima suma menţionatã. În acest caz partea excedentarã a plãţilor este impozabilã potrivit legislaţiei fiecãrui stat contractant, ţinându-se seama de celelalte prevederi ale prezentei convenţii.
ART. 13
Câştiguri de capital
1. Câştigurile realizate de un rezident al unui stat contractant din înstrãinarea proprietãţilor imobiliare situate în celãlalt stat contractant pot fi impuse în celãlalt stat.
2. Câştigurile obţinute din înstrãinarea acţiunilor şi a altor drepturi similare într-o societate ale carei active sunt formate în principal - direct sau indirect - din proprietãţi imobiliare situate într-un stat contractant pot fi impuse în acest stat.
3. Câştigurile provenind din înstrãinarea proprietãţii mobiliare fãcând parte din activul unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celãlalt stat contractant sau a proprietãţii mobiliare ţinând de o baza fixa de care dispune un rezident al unui stat contractant în celãlalt stat contractant pentru exercitarea unei profesii independente, inclusiv câştigurile provenind din înstrãinarea unui asemenea sediu permanent (singur sau cu intreaga întreprindere) sau a acelei baze fixe pot fi impuse în celãlalt stat.
4. Câştigurile provenind din înstrãinarea navelor sau a aeronavelor exploatate în trafic internaţional, a vaselor angajate în transportul pe cai navigabile interioare sau a proprietãţilor mobiliare necesare în exploatarea acestor nave, aeronave sau vase sunt impozabile numai în statul contractant în care este situat sediul conducerii efective a întreprinderii.
5. Câştigurile provenind din înstrãinarea oricãror proprietãţi, altele decât cele la care se face referire în paragrafele 1-4, sunt impozabile numai în statul contractant în care este rezident cel care înstrãineazã.
6. Atunci când o persoana fizica a fost rezidenţã a unui stat contractant timp de 5 ani sau mai mult şi a devenit rezidenţã a celuilalt stat contractant, prevederile paragrafului 5 nu vor impiedica primul stat menţionat sa impoziteze, în concordanta cu legislaţia sa interna, creşterea valorii acţiunilor ce reprezintã capitalul unei societãţi rezidente a primului stat menţionat, pentru perioada de rezidenţã a acestei persoane fizice în primul stat menţionat. În aceasta situaţie creşterea de capital impozabilã în primul stat menţionat nu va fi inclusã în determinarea unei cresteri ulterioare de capital în celãlalt stat.
ART. 14
Profesii independente
1. Veniturile realizate de un rezident al unui stat contractant din exercitarea unor servicii profesionale sau a altor activitãţi cu caracter independent sunt impozabile numai în acest stat, în afarã de cazul în care acesta dispune de o baza fixa la dispoziţia sa în celãlalt stat contractant în scopul exercitãrii activitãţilor sale. Dacã dispune de o astfel de baza fixa, poate fi impusa în celãlalt stat contractant numai acea parte din venit care este atribuibila acelei baze fixe.
2. Expresia servicii profesionale cuprinde în special activitãţile independente de ordin ştiinţific, literar, artistic, educativ sau pedagogic, precum şi exercitarea independenta a profesiilor de medic, avocat, inginer, arhitect, dentist şi contabil.
ART. 15
Profesii dependente
1. Sub rezerva prevederilor art. 16-19, salariile şi alte remuneraţii similare obţinute de un rezident al unui stat contractant pentru o activitate salariata sunt impozabile numai în acel stat, în afarã de cazul în care activitatea salariata este exercitatã în celãlalt stat contractant. Dacã activitatea salariata este astfel exercitatã, remuneraţiile primite pot fi impuse în celãlalt stat.
2. Independent de prevederile paragrafului 1, remuneraţiile obţinute de un rezident al unui stat contractant pentru o activitate salariata exercitatã în celãlalt stat contractant sunt impozabile numai în primul stat menţionat, dacã:
a) beneficiarul este prezent în celãlalt stat pentru o perioada sau perioade care nu depãşesc în total 183 de zile în orice perioada de 12 luni, începând sau sfârşind în anul fiscal vizat; şi
b) remuneraţiile sunt plãtite de o persoana sau în numele unei persoane care angajeazã şi care nu este rezidenţã a celuilalt stat; şi
c) remuneraţiile nu sunt suportate de un sediu permanent sau de o baza fixa pe care cel care angajeazã o are în celãlalt stat.
3. Prevederile paragrafului 2 nu se aplica remuneraţiilor obţinute dintr-o activitate salariata desfasurata în cadru organizat pentru închirierea profesionalã a forţei de munca.
4. Independent de prevederile precedente ale acestui articol, remuneraţiile primite pentru o activitate salariata exercitatã la bordul unei nave sau aeronave exploatate în trafic internaţional sau la bordul unui vas angajat în transport pe cãile navigabile interioare sunt impozabile în statul contractant în care se afla sediul conducerii efective a întreprinderii care exploateazã nava, aeronava sau vasul.
ART. 16
Remuneraţiile membrilor consiliului de administraţie
Remuneraţiile şi alte plati similare primite de un rezident al unui stat contractant în calitatea sa de membru al consiliului de administraţie al unei societãţi care este rezidenţã a celuilalt stat contractant pot fi impuse în celãlalt stat.
ART. 17
Artişti şi sportivi
1. Independent de prevederile art. 7, 14 şi 15, veniturile obţinute de un rezident al unui stat contractant în calitate de artist de spectacol, cum sunt artiştii de teatru, de film, de radio sau televiziune, ori ca interpret muzical sau ca sportiv din activitãţile lui personale desfãşurate în aceasta calitate în celãlalt stat contractant pot fi impuse în celãlalt stat.
2. Când veniturile în legatura cu activitãţile personale desfãşurate de un artist de spectacol sau de un sportiv în aceasta calitate nu revin artistului de spectacol sau sportivului, ci unei alte persoane, acele venituri, independent de prevederile art. 7, 14 şi 15, pot fi impuse în statul contractant în care sunt exercitate activitãţile artistului de spectacol sau ale sportivului.
3. Prevederile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplica veniturilor obţinute din desfãşurarea de activitãţi de cãtre artişti sau sportivi într-un stat contractant, cu condiţia ca deplasarea în acest stat sa fie finanţatã în întregime sau în principal din fonduri publice aparţinând celuilalt stat contractant, land, unitate administrativ-teritorialã sau autoritate localã a acestuia sau unei organizaţii recunoscute ca fiind în celãlalt stat contractant o organizaţie de caritate. În aceasta situaţie veniturile sunt impozabile numai în statul contractant în care persoana fizica în cauza este rezidenţã.
ART. 18
Pensii, anuitati şi plati similare
1. Sub rezerva prevederilor paragrafului 2 al art. 19, pensiile şi alte remuneraţii similare sau anuitatile plãtite unui rezident al unui stat contractant de cãtre celãlalt stat contractant sunt impozabile numai în primul stat menţionat.
2. Independent de prevederile paragrafului 1, plãţile primite de o persoana fizica rezidenţã a unui stat contractant în cadrul legislaţiei referitoare la asigurãrile sociale a celuilalt stat contractant sunt impozabile numai în celãlalt stat.
3. Independent de prevederile paragrafului 1, plãţile periodice sau ocazionale fãcute de unul dintre statele contractante, de un land, o unitate administrativ-teritorialã sau autoritate localã a acestuia unei persoane rezidente a celuilalt stat contractant, ca o compensaţie pentru persecutia politica sau daune suferite ori pagube materiale cauzate acesteia în urma unui rãzboi (inclusiv mãsuri reparatorii), ori plãţile pentru un serviciu militar sau civil alternativ ori plãţile fãcute ca urmare a unei crime, vaccinari sau a unui eveniment similar sunt impozabile numai în primul stat menţionat.
4. Termenul anuitate înseamnã o suma determinata, platibila în mod periodic, la scadente fixe, în timpul vieţii sau într-o perioada specificatã ori determinabilã, în virtutea unui angajament, cu obligaţia de a face în schimb plati pentru deplina şi corespunzãtoare recompensare în bani sau în echivalent banesc.
5. Plãţile pentru întreţinere, inclusiv cele necesare pentru creşterea copiilor, fãcute de un rezident al unui stat contractant unui rezident al celuilalt stat contractant sunt scutite de impozite în celãlalt stat. Aceasta prevedere nu se aplica în situaţia în care astfel de plati de întreţinere sunt deductibile în primul stat menţionat la calculul veniturilor impozabile ale plãtitorului; alocaţiile fiscale acordate pentru uşurarea poverii sociale nu sunt considerate deduceri în sensul acestui paragraf.
ART. 19
Funcţii publice
1. a) Salariile şi alte remuneraţii similare, altele decât pensiile, plãtite de un stat contractant, un land, o unitate administrativ-teritorialã ori o autoritate localã a acestuia sau de orice alta entitate juridicã, în baza dreptului public din acest stat, unei persoane fizice pentru serviciile prestate acestui stat, land, unitate administrativ-teritorialã ori autoritate localã sau oricãrei alte entitãţi juridice, în baza dreptului public, sunt impozabile numai în acest stat.
b) Totuşi astfel de remuneraţii sunt impozabile numai în celãlalt stat contractant, dacã serviciile sunt prestate în acel stat şi persoana fizica este rezidenţã a acelui stat, şi
) este un naţional al acelui stat; sau
bb) nu a devenit rezidenţã a acelui stat numai în scopul prestãrii serviciilor.
2. a) Pensiile plãtite de sau din fonduri create de un stat contractant, de un land, de o unitate administrativ-teritorialã ori de o autoritate localã a acestuia sau de orice alta entitate juridicã, în baza dreptului public din acel stat, unei persoane fizice pentru serviciile prestate acelui stat, acelui land, acelei unitãţi administrativ-teritoriale ori acelei autoritãţi locale sau oricãrei alte entitãţi juridice, în baza dreptului public din acel stat, sunt impozabile numai în acel stat.
b) Totuşi aceste pensii sunt impozabile numai în celãlalt stat contractant, dacã persoana fizica este rezidenţã şi naţional al acelui stat.
3. Prevederile art. 15-18 se aplica remuneraţiilor şi pensiilor plãtite pentru serviciile prestate în legatura cu o activitate de afaceri desfasurata de un stat contractant, de un land, de o unitate administrativ-teritorialã ori de o autoritate localã a acestuia sau de orice alta entitate juridicã, în baza dreptului public din acel stat.
4. Prevederile paragrafului 1 se aplica în acelaşi mod pentru remuneraţiile plãtite, în baza unui program de asistenta pentru dezvoltare a unui stat contractant, land, a unei unitãţi administrativ-teritoriale sau autoritãţi locale a acestuia, din fonduri furnizate exclusiv de cãtre acel stat, land, unitate administrativ-teritorialã sau autoritate localã unui specialist sau unui voluntar trimis în celãlalt stat contractant cu consimţãmântul celuilalt stat.
5. Prevederile paragrafelor 1 şi 2 se aplica în acelaşi mod pentru remuneraţiile plãtite de cãtre sau pentru Institutul Goethe sau pentru Serviciul german de schimburi academice ("Deutscher Akademischer Austauschdienst") al Republicii Federale Germania. Un tratament asemãnãtor pentru remuneraţiile altor instituţii similare din statele contractante poate fi reglementat de comun acord între autoritãţile competente. Dacã astfel de remuneraţii nu sunt impozabile în statul în care se afla sediul central al instituţiei, atunci se aplica prevederile art. 15.
ART. 20
Profesori şi studenţi
1. O persoana fizica care este invitata într-un stat contractant de cãtre acel stat sau de cãtre o universitate, colegiu, şcoala, muzeu ori de cãtre o alta instituţie culturalã din acel stat sau care se afla în acel stat în baza unui program oficial de schimb cultural pentru o perioada care nu depãşeşte 2 ani, numai în scopul de a preda, de a tine prelegeri sau de a cerceta la o astfel de instituţie, şi care este sau a fost, imediat anterior sosirii sale în acel stat, rezidenţã a celuilalt stat contractant, este scutitã de impozit în primul stat menţionat în ceea ce priveşte remuneraţia primitã pentru o astfel de activitate, cu condiţia ca remuneraţia respectiva sa provinã din surse aflate în afarã acelui stat.
2. Sumele pe care le primeşte pentru întreţinere, educare sau pregãtire un student ori un practicant care este sau a fost rezident al celuilalt stat contractant, imediat anterior venirii sale într-un stat contractant, şi care este prezent în ultimul stat contractant menţionat numai în scopul educãrii sau pregãtirii sale nu sunt impozabile în acel stat, cu condiţia ca astfel de sume sa provinã din surse aflate în afarã acelui stat.
ART. 21
Alte venituri
1. Elementele de venit ale unui rezident al unui stat contractant, indiferent de unde provin, care nu sunt tratate la articolele precedente, sunt impozabile numai în acel stat.
2. Prevederile paragrafului 1 nu se vor aplica asupra veniturilor, altele decât veniturile provenind din proprietãţile imobiliare, dacã primitorul unor astfel de venituri, fiind rezident al unui stat contractant desfãşoarã activitate de afaceri în celãlalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo sau exercita în celãlalt stat profesii independente printr-o baza fixa situata acolo, şi dreptul sau proprietatea în legatura cu care venitul este plãtit este efectiv legatã de un asemenea sediu permanent sau baza fixa. În aceasta situaţie se aplica prevederile art. 7 sau 14, dupã caz.
ART. 22
Capital
1. Capitalul reprezentat de proprietãţi imobiliare deţinute de un rezident al unui stat contractant şi care sunt situate în celãlalt stat contractant poate fi impus în celãlalt stat.
2. Capitalul reprezentat de proprietãţi mobiliare, fãcând parte din activul unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celãlalt stat contractant, sau de proprietãţi mobiliare aparţinând unei baze fixe pe care un rezident al unui stat contractant o are în celãlalt stat contractant pentru exercitarea unei profesii independente poate fi impus în celãlalt stat.
3. Capitalul constituit din nave şi aeronave exploatate în trafic internaţional, din vase angajate în transportul pe cai navigabile interioare şi din proprietãţile mobiliare ţinând de exploatarea unor asemenea nave, aeronave şi vase este impozabil numai în statul contractant în care se afla sediul conducerii efective a întreprinderii.
4. Toate celelalte elemente de capital ale unui rezident al unui stat contractant sunt impozabile numai în acest stat.
ART. 23
Evitarea dublei impuneri în statul de rezidenţã
1. În cazul României, dubla impunere va fi evitata dupã cum urmeazã:
Când un rezident al României realizeazã venituri sau deţine capital care, în conformitate cu prevederile acestei convenţii, pot fi impuse în Republica Federala Germania, România va acorda:
a) ca o deducere din impozitul pe venitul acelui rezident o suma egala cu impozitul pe venit plãtit în Republica Federala Germania;
b) ca o deducere din impozitul pe capitalul acelui rezident o suma egala cu impozitul pe capital plãtit în Republica Federala Germania.
Totuşi aceasta deducere nu va putea depãşi în nici un caz acea parte a impozitului pe venit sau a impozitului pe capital, astfel cum este calculatã înainte ca deducerea sa fie acordatã, care este atribuibila, dupã caz, venitului sau capitalului care poate fi impozitat în Republica Federala Germania.
2. În cazul unui rezident al Republicii Federale Germania impozitul va fi determinat dupã cum urmeazã:
a) În afarã de cazul în care este permis un credit fiscal conform subparagrafului b), vor fi scutite din baza de impunere a impozitului german orice element de venit care provine din România şi orice element de capital situat în România care, conform prezentei convenţii, poate fi impus în România.
În cazul elementelor de venit din dividende prevederile precedente se aplica numai asupra acelor dividende care sunt plãtite unei societãţi (alta decât un parteneriat) rezidente a Republicii Federale Germania de cãtre o societate care, fiind rezidenţã a României, cel puţin 10% din capitalul sau este deţinut direct de o societate germanã, şi care nu sunt deduse când se calculeazã profitul societãţii care distribuie acele dividende.
Vor fi excluse din baza de stabilire a impozitelor pe capital orice detineri de acţiuni în baza cãrora dividendele, dacã ar fi plãtite, ar fi scutite, conform prevederilor precedente.
b) Sub rezerva prevederilor din legislaţia fiscalã germanã referitoare la acordarea creditului pentru impozitul plãtit în strãinãtate, va fi admis ca un credit, fata de impozitul german, impozitul roman plãtit potrivit legislaţiei romane şi în concordanta cu prezenta convenţie, pentru urmãtoarele elemente de venit:
) dividendele care nu sunt tratate la subparagraful a);
bb) dobânzi;
cc) redevenţe;
dd) elementele de venit care pot fi impuse în România potrivit prevederilor paragrafului 2 al art. 13;
ee) elementele de venit care pot fi impuse în România potrivit prevederilor paragrafului 3 al art. 15;
ff) remuneraţiile membrilor consiliului de administraţie;
gg) elementele de venit în sensul art. 17.
c) Prevederile subparagrafului b) se aplica în locul prevederilor subparagrafului a) asupra elementelor de venit, astfel cum sunt definite în art. 7 şi 10, şi asupra activelor din care sunt obţinute aceste venituri, dacã un rezident al Republicii Federale Germania nu dovedeşte ca venitul brut al sediului permanent în anul în care profitul a fost realizat sau venitul brut al companiei rezidente în România în anul pentru care dividendele au fost plãtite a fost obţinut în întregime sau aproape în întregime din activitãţi în sensul alin. 1-6 ale paragrafului 1 al secţiunii 8 din Legea germanã referitoare la relaţiile fiscale externe (Aussensteuergesetz) sau din participari în sensul paragrafului 2 al secţiunii 8 din aceasta lege; aceleaşi prevederi se vor aplica proprietãţilor imobiliare utilizate de un sediu permanent şi veniturilor din proprietãţile imobiliare ale sediului permanent (paragraful 4 al art. 6) şi profiturilor obţinute din înstrãinarea proprietãţilor imobiliare (paragraful 1 al art. 13) şi proprietãţi mobiliare fãcând parte din activul de afaceri al unui sediu permanent (paragraful 3 al art. 13).
d) Totuşi Republica Federala Germania îşi va menţine dreptul de a lua în considerare la determinarea cotei de impozit elementele de venit şi de capital, care în baza prevederilor prezentei convenţii sunt scutite de impozit german.
e) Independent de prevederile subparagrafului a), dubla impunere va fi evitata prin acordarea unui credit fiscal, dupã cum este prevãzut în subparagraful b);
) dacã în statul contractant elementele de venit sau de capital sunt tratate la prevederi diferite din aceasta convenţie ori sunt atribuite la diferite persoane (cu excepţia prevederilor art. 9) şi acest conflict nu poate fi rezolvat printr-o procedura în conformitate cu paragraful 3 al art. 25 şi ca rezultat al diferenţei de tratament sau atribuire, venitul respectiv sau capitalul va rãmâne neimpozitat ori va fi impozitat cu o cota mai scãzutã decât cea care ar fi fost aplicatã fãrã existenta acestui conflict; sau
bb) dacã, dupã ce au avut loc consultãri cu autoritãţile competente ale României, Republica Federala Germania notifica României, pe cai diplomatice, elementele de venit asupra cãrora se intenţioneazã sa se aplice prevederile subparagrafului b). Dubla impunere este evitata pentru venitul notificat prin acordarea unui credit fiscal din prima zi a anului calendaristic în care a fost facuta notificarea.
ART. 24
Nediscriminarea
1. Nationalii unui stat contractant nu vor fi supuşi în celãlalt stat contractant nici unei impozitãri sau obligaţii legate de aceasta, diferita sau mai împovãrãtoare decât impozitarea ori obligaţia la care sunt sau pot fi supuşi nationalii celuilalt stat aflaţi în aceeaşi situaţie, mai ales în ceea ce priveşte rezidenţã. Aceasta prevedere, independent de prevederile art. 1, se aplica, de asemenea, persoanelor care nu sunt rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante.
2. Impunerea unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celãlalt stat contractant nu va fi stabilitã în condiţii mai puţin favorabile în celãlalt stat decât impunerea stabilitã întreprinderilor celuilalt stat care desfãşoarã aceleaşi activitãţi. Aceasta prevedere nu va fi interpretatã ca obligând un stat contractant sa acorde rezidenţilor celuilalt stat contractant nici o deducere personalã, înlesnire şi reducere în ceea ce priveşte impunerea, pe care le acorda numai rezidenţilor sãi.
3. Cu excepţia cazului în care se aplica prevederile paragrafului 1 al art. 9, ale paragrafului 8 al art. 11 sau ale paragrafului 6 al art. 12, dobânzile, redevenţele şi alte plati fãcute de o întreprindere a unui stat contractant unui rezident al celuilalt stat contractant se vor deduce, în scopul determinãrii profiturilor impozabile ale unei asemenea întreprinderi, în aceleaşi condiţii ca şi cum ar fi fost plãtite unui rezident al primului stat menţionat. În mod similar, orice datorii ale unei întreprinderi a unui stat contractant fata de un rezident al celuilalt stat contractant vor fi deductibile, în vederea determinãrii capitalului impozabil al acestei întreprinderi, în aceleaşi condiţii ca şi când ar fi fost contractate fata de un rezident al primului stat menţionat.
4. Întreprinderile unui stat contractant, al cãror capital este integral sau parţial deţinut ori controlat în mod direct sau indirect de unul ori de mai mulţi rezidenţi ai celuilalt stat contractant, nu vor fi supuse în primul stat contractant menţionat nici unei impuneri sau nici unei obligaţii legate de aceasta, care sa fie diferita sau mai împovãrãtoare decât impunerea şi obligaţiile legate de aceasta, la care sunt sau pot fi supuse alte întreprinderi similare ale primului stat menţionat.
5. Prevederile prezentului articol se aplica, independent de prevederile art. 2, impozitelor de orice fel şi natura.
ART. 25
Procedura amiabila
1. Când o persoana considera ca datoritã mãsurilor luate de unul sau de ambele state contractante rezulta sau va rezulta pentru ea o impozitare care nu este conformã cu prevederile prezentei convenţii, ea poate, indiferent de cãile de atac prevãzute de legislaţia interna a acestor state, sa supunã cazul sau autoritãţii competente a statului contractant al cãrui rezident este sau, dacã situaţia sa se încadreazã în prevederile paragrafului 1 al art. 24, acelui stat contractant al cãrui naţional este. Cazul trebuie prezentat în termen de 3 ani de la prima notificare a acţiunii din care rezulta o impunere contrarã prevederilor prezentei convenţii.
2. Autoritatea competenta se va strãdui, dacã reclamaţia îi pare intemeiata şi dacã ea însãşi nu este în mãsura sa ajungã la o soluţionare corespunzãtoare, sa rezolve cazul pe calea unei înţelegeri amiabile cu autoritatea competenta a celuilalt stat contractant, în vederea evitãrii unei impozitãri care nu este în conformitate cu prezenta convenţie. Orice înţelegere realizatã va fi aplicatã indiferent de perioada de prescripţie prevãzutã în legislaţia interna a statelor contractante.
3. Autoritãţile competente ale statelor contractante se vor strãdui sa rezolve pe calea înţelegerii amiabile orice dificultãţi ori dubii rezultate ca urmare a interpretãrii sau aplicãrii acestei convenţii. De asemenea, se pot consulta reciproc pentru evitarea dublei impuneri, în cazurile neprevãzute de convenţie.
4. Autoritãţile competente ale statelor contractante pot comunica direct între ele, în scopul realizãrii unei înţelegeri, în sensul paragrafelor precedente. Când pentru a se ajunge la o înţelegere apare necesar un schimb oral de opinii, un atare schimb poate avea loc prin intermediul unei comisii formate din reprezentanţi ai autoritãţilor competente ale statelor contractante.
ART. 26
Schimb de informaţii
1. Autoritãţile competente ale statelor contractante vor face schimb de informaţii necesare pentru aplicarea prevederilor prezentei convenţii sau ale legislatiilor interne ale statelor contractante, privitoare la impozitele vizate de convenţie, în mãsura în care impozitarea la care se referã nu este contrarã prevederilor convenţiei. Schimbul de informaţii nu este limitat de prevederile art. 1. Orice informaţie obţinutã de un stat contractant va fi tratata ca secret în acelaşi mod ca şi informaţia obţinutã conform prevederilor legislaţiei interne a acestui stat şi va fi dezvaluita numai persoanelor sau autoritãţilor (inclusiv la instanţe judecãtoreşti şi organe administrative) însãrcinate cu stabilirea, încasarea, aplicarea, urmãrirea impozitelor sau cu soluţionarea contestaţiilor cu privire la impozitele care fac obiectul prezentei convenţii. Asemenea persoane sau autoritãţi vor folosi informaţia numai în aceste scopuri. Acestea pot dezvalui informaţia în procedurile judecãtoreşti sau deciziile judiciare.
2. Prevederile paragrafului 1 nu vor fi interpretate ca impunând unui stat contractant obligaţia:
a) de a lua mãsuri administrative, în scopul furnizarii de informaţii, contrare propriei legislaţii şi practicii administrative a acelui stat sau a celuilalt stat contractant;
b) de a furniza informaţii care nu pot fi obţinute pe baza legislaţiei proprii sau în cadrul practicii administrative normale a acelui sau a celuilalt stat contractant;
c) de a furniza informaţii care ar dezvalui un secret comercial, industrial, profesional ori un procedeu de fabricaţie sau comercial ori informaţii a cãror divulgare ar fi contrarã ordinii publice.
ART. 27
Reguli procedurale privind impozitarea prin reţinere la sursa
1. În situaţia în care plãţile pot fi impuse cu cote reduse sau nu sunt impozabile în statul de sursa, fiecare stat contractant va aplica procedurile prin care plãtitorul sa poatã face plãţile în conformitate cu prevederile prezentei convenţii.
2. Autoritãţile competente pot sa implementeze, în baza unei înţelegeri amiabile, prevederile acestui articol sau sa stabileascã, dacã este necesar, alte proceduri pentru implementarea reducerilor sau a scutirilor de impozite care fac obiectul acestei convenţii. Statul contractant din care provin elementele de venit poate sa solicite autoritãţii competente certificarea rezidentei în celãlalt stat contractant.
3. Orice cerere de rambursare trebuie sa fie prezentatã pana la sfârşitul celui de-al patrulea an urmãtor anului calendaristic în care impozitul prin reţinere la sursa a fost aplicat asupra dividendelor, dobânzilor, redevenţelor sau altor elemente de venit.
ART. 28
Procedura de aplicare a convenţiei în cazuri speciale
1. Aceasta convenţie nu trebuie interpretatã în sensul ca un stat contractant este împiedicat sa aplice prevederile sale legale interne pentru prevenirea evaziunii fiscale sau evitarea plãţii impozitelor.
2. Dacã prevederile paragrafului 1 conduc la o dubla impunere, autoritãţile competente se vor consulta reciproc asupra modului de evitare a dublei impuneri, în conformitate cu paragraful 3 al art. 25.
ART. 29
Membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare
Prevederile prezentei convenţii nu vor afecta privilegiile fiscale de care beneficiazã membrii misiunilor diplomatice sau ai posturilor consulare în virtutea regulilor generale ale dreptului internaţional sau a prevederilor unor acorduri speciale.
ART. 30
Protocol
Protocolul anexat este parte integrantã a prezentei convenţii.
ART. 31
Intrarea în vigoare
1. Prezenta convenţie va fi ratificatã; instrumentele de ratificare vor fi schimbate cat mai curând posibil.
2. Prezenta convenţie va intra în vigoare la data la care are loc schimbul instrumentelor de ratificare, iar prevederile sale vor produce efecte în ambele state contractante:
a) în cazul impozitelor reţinute prin stopaj la sursa în legatura cu sumele plãtite, la sau dupã prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat urmãtor anului în care convenţia a intrat în vigoare;
b) în cazul celorlalte impozite percepute, la sau dupã prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat urmãtor anului în care convenţia a intrat în vigoare.
3. La data intrãrii în vigoare a prezentei convenţii Convenţia dintre Republica Federala Germania şi Republica Socialistã România privind evitarea dublei impuneri asupra veniturilor şi averii, semnatã la 29 iunie 1973, va inceta sa mai producã efecte:
a) în cazul impozitelor reţinute prin stopaj la sursa în legatura cu sumele plãtite, la sau dupã prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat urmãtor anului în care convenţia a intrat în vigoare;
b) în cazul celorlalte impozite percepute, la sau dupã prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat urmãtor anului în care convenţia a intrat în vigoare.
ART. 32
Denunţarea
Prezenta convenţie va rãmâne în vigoare pe o perioada nedeterminatã, dar fiecare stat contractant poate, la sau înainte de a 30-a zi a lunii iunie a anului calendaristic, începând dupã expirarea unei perioade de 5 ani de la data intrãrii sale în vigoare, sa trimitã celuilalt stat contractant, pe cai diplomatice, o nota de denunţare şi, în aceasta situaţie, prezenta convenţie va inceta sa aibã efect:
a) în cazul impozitelor reţinute prin stopaj la sursa în legatura cu sumele plãtite, la sau dupã prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat urmãtor anului în care a fost remisã nota de denunţare;
b) în cazul celorlalte impozite percepute, la sau dupã prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat urmãtor anului în care a fost remisã nota de denunţare.
Semnatã la Berlin la 4 iulie 2001, în doua exemplare originale, fiecare în limbile romana, germanã şi engleza, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergenţe în interpretarea textelor în limbile romana şi germanã, textul în limba engleza va prevala.
Pentru România,
Mihai Nicolae Tanasescu,
ministrul finanţelor publice
Pentru Republica Federala Germania,
Gerhard Westdickenberg,
director general
Ministerul Federal al Finanţelor
PROTOCOL
la Convenţia dintre România şi Republica Federala Germania pentru
evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit
şi pe capital, semnatã la Berlin la 4 iulie 2001
La semnarea Convenţiei dintre România şi Republica Federala Germania pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital semnatarii, pe deplin autorizaţi, au cãzut de acord, în plus, asupra urmãtoarelor prevederi care fac parte integrantã din convenţia menţionatã:
1. Referitor la art. 7:
a) Când o întreprindere a unui stat contractant vinde produse sau mãrfuri ori desfãşoarã activitãţi de afaceri în celãlalt stat contractant, prin intermediul unui sediu permanent situat acolo, profiturile acelui sediu permanent nu vor fi determinate pe baza sumei totale primite de întreprindere, ci numai pe baza sumei care poate fi atribuibila activitãţii sediului permanent desfãşurate pentru astfel de vânzãri sau afaceri.
b) În cazul contractelor, în special cele pentru expertize, livrãri, instalãri de echipamente industriale, comerciale sau ştiinţifice ori construcţii de clãdiri, sau cele pentru lucrãri publice, când întreprinderea are un sediu permanent în celãlalt stat contractant, profiturile unui asemenea sediu permanent nu vor fi determinate pe baza sumei totale din contract, ci numai pe baza acelei pãrţi a contractului care este efectiv executatã de un sediu permanent în statul contractant în care este situat. Profiturile obţinute din furnizarea de bunuri cãtre acel sediu permanent sau profiturile referitoare la partea din contract care este executatã în statul contractant în care este situat sediul principal al întreprinderii vor fi impozabile numai în acel stat.
c) Sumele primite pentru servicii tehnice, inclusiv pentru studii ori prospecţiuni de natura ştiinţificã, geologica sau tehnica ori pentru contracte de engineering, inclusiv schiţele referitoare la acestea, sau pentru servicii de consultanţa ori servicii de supraveghere sunt considerate plati asupra cãrora se aplica prevederile art. 7 sau 14 din convenţie. Totuşi, dacã şi în mãsura în care aceste plati sunt fãcute pentru un transfer real de know-how, se aplica prevederile art. 12 din convenţie.
2. Referitor la art. 10 şi 11:
Independent de prevederile art. 10 şi 11 din convenţie, dividendele şi dobânzile pot fi impuse în statul contractant din care provin şi potrivit legislaţiei acelui stat:
a) dacã acestea sunt obţinute din drepturi sau creanţe purtãtoare de o clauza de participare la profituri, inclusiv veniturile obţinute de un partener pasiv ("stiller Gesellschafter") din aceasta participare sau dintr-un împrumut cu o rata a dobânzii, legatã de profiturile debitorului ("partiarisches Darlehen") sau din obligaţiuni cu participari la profituri ("Gewinnobligationen"), în sensul legii fiscale a Republicii Federale Germania; şi
b) cu condiţia ca acestea sa fie deductibile la determinarea profiturilor debitorului unui astfel de venit.
3. Referitor la art. 26:
Dacã, potrivit legislaţiei interne, sunt schimbate date personale în baza acestei convenţii, se vor aplica urmãtoarele prevederi adiţionale:
a) Statul contractant care primeşte datele le poate utiliza numai pentru scopurile stabilite şi vor fi supuse condiţiilor stabilite de statul contractant care le furnizeazã.
b) Statul contractant care primeşte datele va informa, la cerere, statul contractant care le furnizeazã în legatura cu utilizarea datelor furnizate şi asupra rezultatelor obţinute ca urmare a folosirii acestora.
c) Datele personale pot fi furnizate numai autoritãţilor responsabile. Orice furnizare ulterioara de date cãtre alte autoritãţi poate fi efectuatã numai cu aprobarea prealabilã a statului contractant care le furnizeazã.
d) Statul contractant care furnizeazã datele va fi obligat sa asigure ca datele furnizate sunt corecte şi ca ele sunt necesare scopurilor pentru care sunt furnizate. Vor fi luate în considerare orice interdicţii stabilite în legislaţia interna referitoare la furnizarea de date. Dacã reiese ca au fost furnizate date incorecte sau date care nu ar fi trebuit sa fie furnizate, statul contractant primitor va fi informat asupra acestei situaţii, fãrã nici o întârziere. Acel stat contractant va fi obligat sa corecteze sau sa elimine astfel de date.
e) Ca urmare a cererii primite persoana respectiva va fi informatã în legatura cu datele furnizate despre ea şi în legatura cu modul de utilizare a unor astfel de date. Nu va exista nici o obligaţie de a furniza aceasta informaţie în situaţia în care, dacã s-ar pune în balanţa, ar reieşi ca interesul public pentru pãstrarea acesteia depãşeşte interesul persoanei respective în primirea informatiei. În toate celelalte aspecte dreptul persoanei vizate de a fi informatã asupra datelor existente, referitoare la ea, va fi guvernat de legislaţia interna a statului contractant în al cãrui teritoriu suveran este facuta cererea pentru informaţie.
f) Statul contractant primitor va fi responsabil, potrivit legislaţiei sale interne, pentru orice persoana care suferã prejudicii ca rezultat al schimburilor de date fãcute în baza acestei convenţii. Referitor la persoana prejudiciata statul contractant primitor nu poate invoca drept scuza ca prejudiciul a fost cauzat de statul contractant care a furnizat datele.
g) Dacã legislaţia interna a statului contractant stabileşte prevederi speciale pentru ştergerea datelor personale furnizate, acel stat contractant va informa în mod corespunzãtor statul contractant primitor. Indiferent de existenta unei asemenea legi, datele personale furnizate vor fi şterse o data ce ele nu mai sunt necesare pentru scopurile pentru care au fost furnizate.
h) Statele contractante furnizoare şi primitoare vor fi obligate sa ţinã înregistrãri oficiale ale datelor personale furnizate şi primite.
i) Statele contractante furnizoare şi primitoare vor fi obligate sa ia mãsuri efective pentru a proteja datele personale furnizate impotriva unui acces neautorizat, unei schimbãri neautorizate sau impotriva unei dezvaluiri neautorizate.
4. Referitor la art. 28:
Prevederea cap. 4 din Legea germanã referitoare la relaţiile fiscale externe (Aussensteuergesetz) sau o legislaţie corespondenta din România este consideratã a fi prevedere în sensul paragrafului 1 al art. 28.
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: