Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adoptã prezenta lege.
ART. I
Se aprobã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50 din 9 iunie 2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, cu urmãtoarele modificãri şi completãri:
1. Articolul 2 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 2. - Prezenta ordonanţã de urgenţã se aplicã contractelor de credit, cu urmãtoarele excepţii:
a) contracte de închiriere sau de leasing, în cazul în care obligaţia de cumpãrare a obiectului contractului nu este stabilitã nici prin respectivul contract, nici prin alt contract separat;
b) contracte de credit sub forma «descoperitului de cont"», pe baza cãrora creditul trebuie rambursat în termen de o lunã;
c) contracte de credit pe baza cãrora creditul este acordat fãrã dobândã şi fãrã alte costuri, precum şi contracte de credit cu termen de rambursare într-o perioadã de 3 luni şi pentru care sunt de plãtit numai costuri nesemnificative. Prin costuri nesemnificative se înţelege costuri de pânã la 0,5% din valoarea contractului de credit;
d) contracte de credit acordate de cãtre un angajator angajaţilor sãi cu titlu accesoriu, ca sprijin pentru aceştia, fãrã dobândã sau cu o dobândã anualã efectivã mai micã decât cea practicatã pe piaţã şi care nu se oferã în general publicului;
e) contracte de credit încheiate cu firmele de investiţii, aşa cum sunt definite la <>art. 2 alin. (2) lit. p) şi x) din Regulamentul nr. 32/2006 privind serviciile de investiţii financiare, aprobat prin <>Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 121/2006, cu modificãrile ulterioare, sau cu instituţiile de credit definite la art. 7 alin. (1) pct. 10, 11 şi 13 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în scopul de a permite unui investitor sã efectueze o tranzacţie referitoare la unul sau mai multe instrumente financiare dintre cele prevãzute la <>art. 2 pct. 1 din Regulamentul nr. 31/2006 privind completarea unor reglementãri ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, în vederea implementãrii unor prevederi ale directivelor europene, aprobat prin <>Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 106/2006, atunci când societatea de investiţii sau instituţia de credit care acordã creditul este implicatã într-o astfel de tranzacţie;
f) contracte de credit care sunt rezultatul unei hotãrâri pronunţate de o instanţã sau de o altã autoritate instituitã conform prevederilor legale;
g) contracte de credit referitoare la amânarea, cu titlu gratuit, a plãţii unei datorii existente, neînţelegându-se prin acestea contractele de restructurare, de reeşalonare etc.;
h) contracte de credit la încheierea cãrora consumatorului i se cere sã punã la dispoziţia creditorului un bun mobil, cu titlu de garanţie, şi în cazul cãrora rãspunderea juridicã a consumatorului este strict limitatã la respectivul bun mobil oferit drept garanţie. Nu se înţeleg prin aceasta contractele de credit în temeiul cãrora bunul oferit drept garanţie este însuşi bunul finanţat;
i) contracte de credit referitoare la credite acordate unui public restrâns pe baza unei dispoziţii legale de interes general, la rate ale dobânzii mai mici decât cele practicate în mod obişnuit pe piaţã sau fãrã dobândã ori în condiţii care sunt mai avantajoase pentru consumator decât cele obişnuite de pe piaţã şi cu dobânzi mai mici decât cele practicate în mod normal pe piaţã."
2. La articolul 5, partea introductivã se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 5. - Se aplicã numai prevederile art. 1-10, art. 21-29, art. 31-34, art. 45, art. 46 alin. (1) lit. a)-i) şi lit. m), art. 48, 50, 51, art. 54-57, art. 66-78 şi ale art. 80-96 contractelor de credit încheiate de o organizaţie care îndeplineşte urmãtoarele condiţii:".
3. La articolul 11 alineatul (2), litera b) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"b) pe hârtie sau pe alt suport durabil şi sunt redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mãrimea de minimum 12 p. În cazul în care informaţiile sunt redactate pe hârtie, culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat formularul trebuie sã fie în contrast cu cea a fontului utilizat;".
4. La articolul 11, dupã alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu urmãtorul cuprins:
"(2^1) Informaţiile precontractuale trebuie redactate astfel încât sã nu inducã în eroare consumatorii, prin utilizarea unor expresii tehnice, juridice sau specifice domeniului financiar-bancar, prin utilizarea de prescurtãri sau iniţiale ale unor denumiri, cu excepţia celor prevãzute de lege sau de limbajul obişnuit. Termenii tehnici vor fi explicitaţi la solicitarea consumatorului, în scris, fãrã costuri suplimentare."
5. La articolul 14 alineatul (1), literele o) şi t) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
"o) o avertizare privind consecinţele neefectuãrii plãţilor. Avertizarea trebuie sã conţinã, în mod obligatoriu, termenele la care se fac raportãrile la Biroul de Credit şi termenul minim la care creditorul poate declanşa procedura de executare silitã;
...................................................................................
t) dreptul consumatorului de a primi gratuit un exemplar al proiectului de contract de credit în cazul creditelor garantate cu ipotecã, cu o altã garanţie comparabilã sau cu un drept asupra unui bun imobil, precum şi contractelor de credit al cãror scop îl constituie dobândirea ori pãstrarea drepturilor de proprietate asupra unui bun imobil existent sau proiectat ori renovarea, amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea sau creşterea valorii unui bun imobil. În acest caz, pct. 5 referitor la alte aspecte juridice importante, rubrica 5, prevãzut în anexa nr. 2, se reformuleazã dupã cum urmeazã: «Dreptul de a primi proiectul de contract de credit. Aveţi dreptul sã primiţi un exemplar al proiectului de contract de credit.» Aceastã dispoziţie nu se aplicã în cazul în care în momentul cererii creditorul nu poate sã încheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale interne;".
6. La articolul 14 alineatul (2), litera b) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"b) cheltuieli estimative aferente constituirii ipotecii şi evaluãrii garanţiilor."
7. La articolul 22 alineatul (2), litera b) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"b) pe hârtie sau pe alt suport durabil şi sunt redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mãrimea de minimum 12 p. În cazul în care informaţiile sunt redactate pe hârtie, culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat formularul trebuie sã fie în contrast cu cea a fontului utilizat;".
8. Articolul 28 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 28. - Fãrã a aduce atingere excepţiei prevãzute la art. 2 lit. b), în cazul contractelor de credit care sunt acordate sub forma "descoperit de cont" şi care trebuie rambursate într-o perioadã de o lunã, descrierea caracteristicilor principale ale serviciului financiar include cel puţin elementele prevãzute la art. 25 lit. c), e), f), g) şi i)."
9. La articolul 30, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 30. - (1) Creditorul evalueazã bonitatea consumatorului pe baza unui volum suficient de informaţii obţinute, inclusiv de la consumator, şi, dupã caz, pe baza consultãrii bazei de date relevante, înainte de încheierea unui contract de credit."
10. La articolul 30, alineatul (3) se abrogã.
11. Articolul 33 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 33. - (1) Contractele de credit sunt redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mãrimea de minimum 12 p, pe hârtie sau pe un alt suport durabil. În cazul în care contractul este redactat pe hârtie, culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat contractul trebuie sã fie în contrast cu cea a fontului utilizat.
(2) Contractele de credit trebuie sã conţinã informaţii complete, clare şi uşor de înţeles, în limba românã. Aceste informaţii vor fi detaliate sau explicate suplimentar de cãtre bancã, la cererea expresã a consumatorului, înainte de semnarea contractului sub forma unei note, anexã la contract."
12. Articolul 34 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 34. - La momentul semnãrii contractului, toate pãrţile contractante primesc câte un exemplar original al contractului de credit, cu excepţia contractelor încheiate la distanţã."
13. La articolul 35 alineatul (1), literele a) şi b) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
"a) se interzice majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor şi spezelor bancare, cu excepţia costurilor impuse prin legislaţie;
b) se interzic introducerea şi perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricãror alte speze bancare, cu excepţia costurilor specifice unor produse şi servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevãzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevãzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiţionale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislaţie;".
14. La articolul 35 alineatul (1), dupã litera d) se introduc douã noi litere, literele e) şi f), cu urmãtorul cuprins:
"e) se interzice perceperea unui comision, unui tarif, unei speze bancare sau a oricãrui alt cost, în cazul în care consumatorul doreşte schimbarea datei de scadenţã a ratelor;
f) se interzice perceperea unor comisioane în situaţiile în care consumatorii solicitã schimbarea garanţiilor, în condiţiile în care consumatorul plãteşte toate costurile aferente constituirii şi evaluãrii noilor garanţii."
15. Articolul 36 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 36. - (1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analizã dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursãrii anticipate, costuri aferente asigurãrilor şi, dupã caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
(2) Comisionul de analizã dosar şi cel unic vor fi stabilite în sumã fixã, aceeaşi sumã fiind perceputã tuturor consumatorilor cu acelaşi tip de credit în cadrul aceleiaşi instituţii de credit.
(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de cãtre creditor în scopul utilizãrii/rambursãrii creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculeazã ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului."
16. La articolul 37, litera a) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"a) dobânda va fi compusã dintr-un indice de referinţã EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumitã perioadã sau din rata dobânzii de referinţã a Bãncii Naţionale a României, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul adaugã o anumitã marjã fixã pe toatã perioada derulãrii contractului;".
17. La articolul 37, litera b) se abrogã.
18. La articolul 37, literele c)-e) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
"c) în acord cu politica comercialã a fiecãrei instituţii de credit, creditorul poate reduce marja şi/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referinţã, acesta având dreptul ca, pe parcursul derulãrii contractului, sã revinã la valoarea marjei menţionate în contract la data încheierii acestuia şi/sau la nivelul real al indicelui de referinţã;
d) modul de calcul al dobânzii trebuie indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicitãţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorãrii, cât şi în cel al reducerii acesteia;
e) elementele care intrã în formula de calcul al dobânzii variabile şi valoarea acestora vor fi afişate pe site-urile de internet şi la toate punctele de lucru ale creditorilor."
19. Dupã articolul 37 se introduce un nou articol, articolul 37^1, cu urmãtorul cuprins:
"Art. 37^1. - În cazul în care debitorul solicitã refinanţarea creditului la aceeaşi bancã, în mãsura în care acesta s-a dovedit bun-platnic, banca va examina cererea şi, în funcţie de situaţia financiarã a acestuia, poate acorda creditul de refinanţare, respectându-se toate condiţiile noii oferte de creditare."
20. La articolul 38, dupã alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu urmãtorul cuprins:
"(1^1) Rambursarea creditelor se poate face în douã moduri: prin rate egale (anuitãţi) sau prin rate descrescãtoare. Consumatorul are dreptul sã aleagã modalitatea prin care doreşte sã ramburseze creditul."
21. La articolul 38, alineatele (2) şi (3) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
"(2) Dobânda penalizatoare se calculeazã pe bazã de procent fix şi se aplicã la sumele restante în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepţia sumelor provenite din calculul dobânzii.
(3) Rata dobânzii aplicabilã în cazul creditelor restante nu poate depãşi cu mai mult de douã puncte procentuale rata dobânzii aplicatã atunci când creditul nu înregistreazã restanţã, în cazul în care consumatorul sau soţul/soţia acestuia se afla în una dintre urmãtoarele situaţii: şomaj, reducere drasticã a salariului, deces. Prin reducerea drasticã a salariului se înţelege o reducere de cel puţin 15% din valoarea acestuia. Aceastã dobândã va fi perceputã pânã la încetarea evenimentului care a generat reducerea veniturilor, dar nu mai mult de 12 luni. În caz de deces, perioada nu poate fi mai micã de 6 luni."
22. Articolul 39 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 39. - În cazul imposibilitãţii consumatorilor de a accepta majorarea dobânzii, creditorul nu are dreptul sã denunţe unilateral sau sã rezilieze contractul. Creditorul trebuie sã facã o propunere, transmisã în scris, de reeşalonare sau de refinanţare a creditului, în raport cu veniturile actuale ale consumatorului."
23. La articolul 40 alineatul (4), litera b) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"b) creditorul poate declara scadent sau denunţa unilateral contractul ori poate penaliza consumatorul în cazul afectãrii reputaţiei creditorului;".
24. La articolul 40 alineatul (4), dupã litera b) se introduc douã noi litere, literele c) şi d), cu urmãtorul cuprins:
"c) creditorul poate declara scadent anticipat creditul în cazul în care consumatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform altor contracte de credit încheiate cu alţi creditori;
d) creditorul impune consumatorului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanţie cu o societate agreatã de bancã."
25. La articolul 40, alineatul (5) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"(5) Creditorii nu au dreptul sã refuze încasarea ratelor de credit în moneda în care s-a acordat creditul, cu excepţia operatorilor economici care încheie contracte de leasing."
26. La articolul 41, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 41. - (1) Orice notificare cu privire la modificarea conţinutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisã consumatorilor cu cel puţin 30 de zile înainte de aplicarea acestora, cu excepţia situaţiilor în care consumatorul solicitã modificãri ale contractului care implicã schimbarea costurilor, de exemplu prelungirea perioadei de creditare sau modificarea ratelor."
27. Articolul 42 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 42. - Creditorii au obligaţia de a primi şi de a înregistra reclamaţiile de la consumatori, de a lua toate mãsurile necesare pentru a rãspunde la aceste reclamaţii în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea acestora şi de a depune diligenţele necesare în vederea reparãrii eventualelor prejudicii cauzate consumatorilor."
28. La articolul 43, partea introductivã se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 43. - La încetarea contractului de credit, creditorul oferã consumatorului gratuit, din oficiu, un document care fie atestã faptul cã au fost stinse toate obligaţiile dintre pãrţi decurgând din contractul respectiv, fie indicã obligaţiile contractuale neîndeplinite. Totodatã, se închid şi conturile creditului, fãrã a fi necesarã depunerea unei alte cereri de cãtre consumator şi fãrã plata unor costuri suplimentare, cu excepţia urmãtoarelor situaţii:".
29. La articolul 46 alineatul (1), litera f) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"f) rata dobânzii aferente creditului şi tipul acesteia, fixã sau variabilã;".
30. La articolul 58, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 58. - (1) Consumatorul are la dispoziţie un termen de 14 zile calendaristice în care se poate retrage din contractul de credit fãrã a invoca motive. Acest termen nu se aplicã în cazul contractului de credit legat, acordat exclusiv pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii, cu excepţia situaţiilor prevãzute la art. 63-65, precum şi în cazul contractului de leasing."
31. Articolul 66 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 66. - (1) Consumatorul are dreptul, în orice moment, sã se libereze în tot sau în parte de obligaţiile sale care decurg dintr-un contract de credit. În acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, aceastã reducere constând în dobânda şi costurile aferente perioadei dintre data rambursãrii anticipate şi data prevãzutã pentru încetarea contractului de credit.
(2) Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi condiţionat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit numãr de rate."
32. La articolul 71, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 71. - (1) Consumatorul este informat cu privire la cesiunea prevãzutã la art. 70."
33. La articolul 79, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 79. - (1) Contractele de credit nu pot fi încheiate în afara punctelor de lucru organizate în acest scop în spaţii comerciale, în condiţiile legii."
34. Articolul 81 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 81. - Consumatorii beneficiazã de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţã în cazul tuturor contractelor pe baza cãrora se pot efectua trageri ori operaţiuni care intrã în domeniul de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţã, indiferent de modul în care contractele sunt intitulate sau formulate ori de obiectul acestora."
35. Articolul 82 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 82. - În cazul în care, pe baza aceluiaşi contract, consumatorului i se presteazã atât servicii de creditare, cât şi servicii de platã, furnizorii de servicii financiare oferã consumatorilor informaţiile şi respectã drepturile acestora potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã şi ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de platã, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 197/2010."
36. La articolul 88, dupã alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu urmãtorul cuprins:
"(2^1) Aceste limite pot fi depãşite în cazul unor amenzi cumulative, aplicate pentru reclamaţii diferite, pânã la dublul amenzilor iniţiale."
37. Articolul 89 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 89. - (1) Odatã cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate propune una dintre urmãtoarele mãsuri complementare:
a) suspendarea derulãrii campaniei publicitare care încalcã prevederile art. 8 şi 9, pânã la intrarea în legalitate;
b) aducerea tuturor contractelor similare în conformitate cu prevederile legale, în termen de 30 de zile.
(2) Mãsura complementarã propusã pentru a fi aplicatã potrivit alin. (1) lit. a) sau b) se dispune prin ordin emis de conducãtorul Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
(3) Ordinul emis în cazul prevãzut la alin. (1) lit. b) poate fi contestat la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile <>Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(4) Creditorii sunt obligaţi sã informeze Banca Naţionalã a României, în termen de douã zile lucrãtoare, despre sancţiunile ce le-au fost aplicate de Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Consumatorilor pentru încãlcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţã.
(5) Banca Naţionalã a României are în vedere, în activitatea de supraveghere prudenţialã a creditorilor, informaţiile primite potrivit alin. (4)."
38. Articolul 91 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 91. - De la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, prevederile <>Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se aplicã numai contractelor încheiate cu persoane juridice, cu excepţia art. 1, art. 2 lit. a)-g), art. 3-5, 10-12, art. 13 alin. (2), art. 16-25, 27-28 şi 33-34, care se aplicã şi contractelor încheiate cu consumatori persoane fizice."
39. Articolul 95 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 95. - Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţã nu se aplicã contractelor în curs de derulare la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, cu excepţia dispoziţiilor art. 37^1, ale art. 66-69 şi, în ceea ce priveşte contractele de credit pe duratã nedeterminatã existente la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 66-71."
ART. II
(1) Actele adiţionale încheiate şi semnate pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi în vederea asigurãrii conformitãţii contractelor cu prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 50/2010 îşi produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreaţi între pãrţi.
(2) Actele adiţionale nesemnate de cãtre consumatori, considerate acceptate tacit pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, îşi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notificã cealaltã parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
IOAN OLTEAN
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
Bucureşti, 28 decembrie 2010.
Nr. 288.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: