Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 283 din 28 decembrie 2010  privind camerele pentru agricultura, silvicultura si dezvoltare rurala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 283 din 28 decembrie 2010 privind camerele pentru agricultura, silvicultura si dezvoltare rurala

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 7 ianuarie 2011
    Parlamentul României adoptã prezenta lege.

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    (1) Prezenta lege stabileşte modul de înfiinţare, organizare şi funcţionare a camerelor pentru agriculturã, silviculturã şi dezvoltare ruralã, zonale, judeţene, regionale şi a Camerei Agricole Naţionale, denumite în continuare camere agricole.
    (2) Termenii utilizaţi în prezenta lege sunt definiţi în anexa nr. 1.
    (3) Înfiinţarea camerelor agricole are ca scop înfãptuirea obiectivelor fundamentale din zonele rurale înscrise în Agenda Lisabona:
    a) competitivitate;
    b) ameliorarea terenurilor agricole şi forestiere;
    c) rolul primordial al agromediului în dezvoltarea durabilã a zonelor rurale;
    d) creşterea calitãţii vieţii în zonele rurale.
    ART. 2
    (1) Camerele agricole sunt instituţii de utilitate publicã, nonprofit, cu personalitate juridicã, create în scopul de a reprezenta, promova şi ocroti interesele agriculturii, zootehniei şi silviculturii, cu toate ramurile lor, precum şi de a contribui prin toate mijloacele la sporirea producţiei tuturor ramurilor agricole, zootehnice şi silvice, denumite în continuare domenii ale agriculturii şi conexe.
    (2) Funcţionarea camerelor agricole rãspunde obiectivului de descentralizare a administraţiei publice centrale prin înfiinţarea unei reţele naţionale de structuri autonome ce promoveazã interesul public general, prin acţiune la nivel local şi prin integrarea specificului zonal în procesul de elaborare a politicilor diferenţiate pe tipuri de agriculturã.
    (3) Camerele agricole au rol consultativ şi reprezintã principalul partener de dialog al autoritãţii publice centrale cu competenţe în domeniile agriculturii şi conexe, precum şi al celorlalte autoritãţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, pe domeniile de competenţã.
    ART. 3
    Camerele agricole pot înfiinţa societãţi comerciale potrivit legislaţiei în vigoare.
    ART. 4
    Guvernul, autoritãţile publice centrale, judeţene şi locale, precum şi asociaţiile profesionale, cooperativele, sindicatele, patronatele sau orice alte forme de asociere ale acestora conlucreazã, prin reprezentanţi, în vederea asigurãrii cadrului adecvat de înfiinţare, organizare şi funcţionare a camerei agricole la nivel zonal, judeţean, regional şi naţional, în condiţiile legii.
    ART. 5
    Camerele agricole se constituie în urma alegerilor organizate la nivelul fiecãrui colegiu zonal şi vor fi organizate astfel:
    a) la nivel zonal, colegiul zonal al camerei agricole zonale;
    b) la nivel judeţean, colegiul judeţean al camerei agricole judeţene;
    c) la nivel regional, colegiul regional al camerei agricole regionale;
    d) la nivel naţional, Colegiul Naţional al Camerei Agricole Naţionale.

    CAP. II
    Organizarea alegerilor pentru camerele agricole

    ART. 6
    (1) În termen de 10 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi se înfiinţeazã Comitetul Naţional de Iniţiativã, format din 21 de membri, dintre care:
    a) 7 reprezentanţi ai formelor asociative din agriculturã;
    b) 4 reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale;
    c) un reprezentant al Ministerului Administraţiei şi Internelor;
    d) un reprezentant al Ministerului Mediului şi Pãdurilor;
    e) 8 membri ai Parlamentului României, din comisiile de agriculturã, 5 deputaţi şi 3 senatori, dintre care unul va fi preşedintele Comitetului Naţional de Iniţiativã.
    (2) La propunerea Comisiei pentru agriculturã, silviculturã, industrie alimentarã şi servicii specifice din Camera Deputaţilor se numesc, prin hotãrâre a Guvernului, membrii Comitetului Naţional de Iniţiativã.
    (3) La nivel judeţean, prin hotãrâre a Comitetului Naţional de Iniţiativã, se constituie comitetul judeţean de iniţiativã, format din 7 membri, dupã cum urmeazã:
    a) un reprezentant al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, din direcţiile pentru agriculturã şi dezvoltare ruralã judeţene;
    b) un reprezentant al inspectoratului teritorial de regim silvic şi de vânãtoare;
    c) un reprezentant al Ministerului Administraţiei şi Internelor;
    d) un reprezentant al Agenţiei de Plãţi şi Intervenţie pentru Agriculturã;
    e) 3 reprezentanţi ai formelor asociative din agriculturã.
    (4) Comitetele regionale de iniţiativã se formeazã din preşedinţii comitetului judeţean de iniţiativã, prin decizie a Comitetului Naţional de Iniţiativã.
    (5) Comitetele de iniţiativã judeţene, regionale şi naţionale se dizolvã, de drept, dupã validarea alegerilor şi atribuţiile acestora vor fi preluate de colegiile camerelor agricole judeţene, regionale şi al Camerei Agricole Naţionale. Comitetul Naţional de Iniţiativã rezolvã contestaţiile, valideazã alegerile şi publicã, în termen de 10 zile, în Monitorul Oficial al României, Partea I, rezultatul alegerilor.
    (6) Modul de funcţionare a comitetelor de iniţiativã este prevãzut în anexa nr. 2.
    ART. 7
    Atribuţiile comitetului judeţean de iniţiativã sunt urmãtoarele:
    a) urmãreşte respectarea dispoziţiilor legale cu privire la desfãşurarea alegerilor pentru camera agricolã localã în circumscripţiile comunale;
    b) verificã listele electorale pentru fiecare camerã agricolã în parte;
    c) tipãreşte şi distribuie comisiilor electorale locale buletinele de vot, ştampilele de control şi ştampilele cu menţiunea "votat";
    d) rezolvã sesizãrile referitoare la propria lui activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare;
    e) stabileşte rezultatul alegerilor;
    f) face publice datele cu privire la alegeri şi rezultatul acestora;
    g) primeşte de la comisiile electorale locale buletinele de vot întrebuinţate şi necontestate, precum şi pe cele anulate sau neutilizate, listele electorale utilizate, ştampilele şi celelalte materiale necesare votãrii pe fiecare grupã de reprezentanţi din camerele agricole locale şi judeţene;
    h) desemneazã membrii, preşedintele şi vicepreşedintele comisiei electorale locale.

    CAP. III
    Sistemul electiv

    ART. 8
    (1) Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales sunt garantate.
    (2) Dreptul de vot este conferit în mod egal, fãrã privilegii sau discriminãri, oricãrui cetãţean român ori cetãţean strãin al unui stat membru al Uniunii Europene, care este rezident în România, desfãşoarã activitãţi cu profil agricol sau asimilat şi îndeplineşte cel puţin una dintre urmãtoarele condiţii:
    a) este agricultor, silvicultor sau crescãtor de animale şi se regãseşte în baza de date a Agenţiei de Plãţi şi Intervenţie pentru Agriculturã şi a ocoalelor silvice private;
    b) este membru al asociaţiilor profesionale, al sindicatelor şi patronatelor din agriculturã sau din domeniile conexe, constituite în conformitate cu prevederile legale.
    (3) Fiecare alegãtor are dreptul la un singur vot.
    (4) Dreptul de vot se exercitã numai în baza actului de identitate valabil.
    (5) Dreptul de vot se exercitã numai în localitatea arondatã secţiei de votare din colegiul zonal în care alegãtorul îşi desfãşoarã activitatea specificã.
    ART. 9
    (1) Alegerea membrilor colegiului zonal al camerei agricole zonale se face prin vot într-un singur tur de scrutin, pe lista colegiului camerei agricole zonale propusã de cãtre:
    a) asociaţii din domeniul agricol şi silvic, constituite şi înregistrate la nivel judeţean, în conformitate cu prevederile legale, şi grupuri de producãtori recunoscute de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale;
    b) patronate din domeniul agricol şi conex, constituite în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
    c) sindicate din domeniul agricol şi conex, constituite în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
    d) cooperative agricole, constituite în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
    e) reprezentanţi ai proprietarilor de pãduri şi ai composesoratelor;
    f) colegiul medicilor veterinari;
    g) instituţii de învãţãmânt şi cercetare agricolã;
    h) fermierii înscrişi în baza de date a Agenţiei de Plãţi şi Intervenţie pentru Agriculturã.
    (2) Pentru funcţia de membru al colegiului zonal al camerei agricole zonale poate candida orice persoanã care îndeplineşte prevederile cuprinse la alin. (1), cu condiţia depunerii unei liste de susţinãtori de minimum 50 de alegãtori înscrişi în listele electorale.
    (3) Modelul listei de susţinãtori este prevãzut în anexa nr. 3.
    (4) Un elector poate semna pentru un singur candidat.
    (5) Candidaturile se depun cu cel puţin 30 de zile înainte de data alegerilor.
    (6) Structurile implicate în alegerea colegiilor zonale ale camerelor agricole zonale sunt urmãtoarele:
    a) circumscripţia electoralã - pentru alegerea colegiilor zonale se constituie circumscripţia electoralã zonalã, care cuprinde una sau mai multe unitãţi administrativ-teritoriale şi se constituie prin decizie a comitetului judeţean de iniţiativã, în termen de 10 zile de la data stabilirii alegerilor;
    b) comisia electoralã - este alcãtuitã din 5 persoane, dintre care un preşedinte, un vicepreşedinte şi 3 membri, şi se înfiinţeazã prin decizie a comitetului judeţean de iniţiativã. Membrii comisiei electorale trebuie sã aibã studii superioare sau medii;
    c) biroul electoral - se organizeazã la nivelul fiecãrei secţii de votare prin decizie a comisiei electorale de circumscripţie, în termen de 10 zile de la data constituirii comisiei electorale de circumscripţie, prin decizie a preşedintelui comisiei electorale de circumscripţie;
    d) secţia de votare - se organizeazã la nivelul fiecãrei unitãţi administrativ-teritoriale, aparţinãtoare colegiilor zonale. Fiecare secţie de votare are arondaţi 243 de electori. Responsabil de amenajarea secţiei de votare este primarul localitãţii.
    (7) Listele electorale se întocmesc în termen de 60 de zile de la data stabilirii alegerilor pe baza datelor preluate de la Agenţia de Plãţi şi Intervenţie pentru Agriculturã şi de la ocoalele silvice. Listele electorale se pun la dispoziţia birourilor electorale ale secţiilor de votare cu 10 zile înainte de data alegerilor.
    (8) Comisiile electorale au urmãtoarele atribuţii:
    a) primesc propunerile de candidaţi pentru a fi aleşi în colegiile zonale ale camerelor agricole zonale;
    b) primesc de la comitetul judeţean de iniţiativã buletinele de vot, ştampilele de control şi ştampilele cu menţiunea "votat" şi le distribuie cãtre birourile electorale locale, centralizeazã la nivel de circumscripţie rezultatul votului pentru fiecare candidat ce urmeazã a fi ales în colegiile camerelor agricole;
    c) rezolvã sesizãrile cu privire la activitatea birourilor electorale;
    d) asigurã logistica necesarã desfãşurãrii alegerilor la nivelul fiecãrui birou al secţiilor de votare;
    e) supravegheazã desfãşurarea alegerilor la nivelul circumscripţiilor electorale;
    f) predau, cu proces-verbal, comitetului judeţean de iniţiativã, buletinele de vot utilizate şi necontestate, precum şi pe cele anulate sau neutilizate, listele electorale utilizate, ştampilele şi celelalte materiale necesare votãrii.
    (9) Birourile electorale ale secţiilor de votare au urmãtoarele atribuţii:
    a) primesc copii de pe listele electorale şi asigurã condiţiile necesare în vederea verificãrii acestora de cãtre electori;
    b) primesc de la comisia electoralã de circumscripţie buletinele de vot, ştampilele de control şi ştampilele cu menţiunea "votat";
    c) supravegheazã operaţiunea de votare şi iau toate mãsurile de ordine în localul secţiei de votare şi în jurul acestuia;
    d) numãrã voturile şi consemneazã rezultatul votului pentru constituirea colegiilor zonale ale camerelor agricole zonale;
    e) rezolvã întâmpinãrile cu privire la propria lor activitate;
    f) predau, cu proces-verbal, cãtre comisia electoralã de circumscripţie, buletinele de vot întrebuinţate şi necontestate, cele anulate sau neutilizate, listele electorale utilizate, ştampilele şi celelalte materiale necesare votãrii, precum şi componenţa colegiilor zonale ale camerelor agricole zonale.
    (10) Contestaţiile se depun în termen de 48 de ore de la data comunicãrii rezultatului alegerilor şi se soluţioneazã printr-o rezoluţie de cãtre comitetul judeţean de iniţiativã, în termen de douã zile de la data depunerii acestora. Rezoluţia poate fi contestatã la judecãtoria de pe raza teritorialã a camerei agricole zonale, în termen de 24 de ore de la data comunicãrii, şi se va soluţiona în termen de 24 de ore, hotãrârea pronunţatã fiind definitivã şi irevocabilã.
    ART. 10
    (1) Colegiul camerei agricole zonale este format din 9 reprezentanţi şi 5 membri supleanţi aleşi prin vot secret, în ordinea numãrului de voturi înscrise în procesele-verbale.
    (2) În termen de maximum 15 zile de la data validãrii alegerilor, colegiul zonal al camerei agricole zonale se întruneşte în şedinţã ordinarã şi îşi alege biroul permanent alcãtuit din preşedinte, vicepreşedinte şi secretar.
    (3) Biroul permanent ales trebuie sã fie, de regulã, constituit din persoane cu studii superioare sau medii. Acestea trebuie sã activeze în domeniile agricol, silvic sau în domenii de activitate conexe şi sã aibã o vechime de cel puţin 3 ani în domeniile de activitate menţionate.
    (4) Atribuţiile biroului permanent se stabilesc prin regulament aprobat de colegiul zonal al camerelor agricole zonale.
    (5) În termen de 30 de zile de la constituire, colegiul zonal al camerei agricole zonale adoptã în şedinţã ordinarã regulamentul de organizare şi funcţionare, elaborat în baza regulamentului-cadru.
    (6) Preşedintele colegiului zonal al camerei agricole zonale poate fi înlocuit la şedinţele colegiului judeţean al camerei agricole judeţene de vicepreşedinte, mandatat în acest sens.
    (7) Funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte şi secretar al biroului permanent al camerei agricole zonale sunt incompatibile cu funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, secretar sau membru al colegiului judeţean, regional şi naţional.
    (8) Locul rãmas vacant în urma promovãrii unui membru al biroului permanent al camerei agricole zonale în colegiul judeţean sau regional va fi ocupat de urmãtorul candidat înscris în procesul-verbal de constatare a rezultatelor alegerilor.
    (9) Regulamentul de organizare şi funcţionare se aprobã de cãtre colegiul judeţean al camerei agricole judeţene, în maximum 30 de zile de la data constituirii.
    ART. 11
    (1) Colegiile judeţene ale camerelor agricole judeţene sunt formate din preşedinţii birourilor permanente ale colegiilor zonale ale camerelor agricole zonale sau de un alt membru al colegiului, ales prin vot secret.
    (2) O persoanã poate candida pentru un singur colegiu judeţean al camerei agricole judeţene şi pe o singurã listã. În caz contrar, candidatura sa este nulã de drept.
    (3) Colegiile judeţene ale camerelor agricole judeţene se întrunesc în şedinţã ordinarã, o datã la 3 luni, la propunerea preşedintelui biroului permanent sau a unei treimi din numãrul membrilor colegiului.
    (4) Biroul permanent al colegiului judeţean al camerei agricole judeţene este format din 9 membri: preşedinte, 4 vicepreşedinţi, un secretar şi 3 membri.
    (5) Membrii biroului permanent al colegiului judeţean al camerei agricole judeţene se aleg prin vot direct şi secret de cãtre membrii colegiului judeţean al camerelor agricole judeţene.
    (6) Preşedintele biroului permanent al colegiului judeţean al camerei agricole judeţene trebuie sã fie absolvent de studii superioare de specialitate şi cu o vechime de minimum 5 ani în domeniile de activitate prevãzute de prezenta lege.
    (7) Biroul permanent al colegiului judeţean al camerei agricole judeţene se întruneşte ori de câte ori este nevoie, la propunerea preşedintelui biroului permanent sau la propunerea unei treimi din numãrul membrilor biroului permanent al colegiului judeţean.
    (8) Preşedintele colegiului judeţean al camerei agricole judeţene este angajat şi conduce aparatul tehnic operaţional.
    (9) Funcţiile din biroul permanent al colegiului judeţean al camerei agricole judeţene, prevãzute la alin. (4), sunt incompatibile cu funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, secretar sau membru al colegiului zonal, judeţean şi naţional.
    ART. 12
    (1) Colegiul regional al camerei agricole regionale este format din membrii birourilor permanente ale colegiilor camerelor agricole judeţene sau din membri desemnaţi prin vot secret din cadrul colegiilor judeţene. Componenţa nominalã se stabileşte prin votul secret al colegiului judeţean al camerei agricole judeţene.
    (2) Biroul permanent al colegiului regional al camerelor agricole regionale este format din 9-11 membri, aleşi prin vot direct şi secret, dintre care un preşedinte, un vicepreşedinte, un secretar şi un numãr de membri egal cu numãrul colegiilor judeţene ale camerelor agricole judeţene.
    (3) Colegiul regional al camerei agricole regionale se întruneşte în şedinţã ordinarã o datã la 3 luni sau ori de câte ori este nevoie, la propunerea preşedintelui sau a unei treimi din numãrul membrilor.
    (4) Colegiul regional al camerei agricole regionale se întruneşte în şedinţã extraordinarã la propunerea preşedintelui sau a jumãtate din numãrul membrilor.
    (5) Biroul permanent al colegiului regional al camerei agricole regionale se întruneşte cel puţin o datã pe lunã, la propunerea preşedintelui sau a unei treimi din numãrul membrilor.
    (6) Preşedintele camerei agricole regionale este angajat şi conduce aparatul tehnic operaţional.
    (7) Funcţiile din biroul permanent al camerei agricole regionale, prevãzute la alin. (2), sunt incompatibile cu funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, secretar sau membru al colegiului zonal, judeţean şi naţional.
    ART. 13
    (1) Colegiul Naţional al Camerei Agricole Naţionale este constituit din preşedinţii colegiilor regionale ale camerelor agricole regionale.
    (2) Biroul permanent al Colegiului Naţional al Camerei Agricole Naţionale este format din 5 membri, dintre care un preşedinte, un vicepreşedinte, un secretar şi 2 membri, aleşi prin vot direct şi secret de cãtre membrii acestuia.
    (3) Colegiul Naţional al Camerei Agricole Naţionale se întruneşte în şedinţã ordinarã cel puţin o datã pe trimestru sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui sau a unei treimi din numãrul membrilor.
    (4) Colegiul Naţional al Camerei Agricole Naţionale se întruneşte în şedinţã extraordinarã, la propunerea preşedintelui sau a jumãtate din numãrul membrilor.
    (5) Preşedintele Camerei Agricole Naţionale este angajat şi conduce aparatul tehnic operaţional.
    (6) Funcţiile din biroul permanent al Colegiului Naţional al Camerei Agricole Naţionale, prevãzute la alin. (2), sunt incompatibile cu funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, secretar sau membru al colegiului zonal, judeţean şi regional.
    ART. 14
    (1) La nivel judeţean şi regional se constituie comisii de cenzori formate din 3 persoane specializate în domeniul economic, desemnate de colegiile judeţene şi regionale ale camerelor agricole.
    (2) Comisiile de cenzori vor avea în componenţã, în mod obligatoriu, un expert contabil autorizat.

    CAP. IV
    Aparatul tehnic operaţional

    ART. 15
    (1) Aparatul tehnic operaţional este constituit din personal contractual angajat de camerele agricole judeţene, regionale şi de Camera Agricolã Naţionalã.
    (2) Aparatul tehnic operaţional la nivelul colegiului zonal al camerei agricole zonale se constituie în funcţie de numãrul de fermieri arondaţi la camera agricolã zonalã.
    (3) Aparatul tehnic operaţional al colegiului zonal al camerei agricole zonale este alcãtuit din minimum 3 specialişti.
    (4) Repartizarea specialiştilor pe colegii zonale ale camerelor agricole zonale se realizeazã de biroul permanent al camerelor agricole judeţene.
    (5) Salarizarea aparatului tehnic va fi similarã funcţionarilor publici, în conformitate cu <>Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, cu modificãrile ulterioare*), iar angajãrile, promovãrile, sancţiunile şi întreruperea raporturilor de muncã se vor face în conformitate cu <>Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
----------
    *) <>Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice a fost abrogatã prin <>Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010.

    (6) Pentru desfãşurarea activitãţii în condiţii optime, aparatul tehnic operaţional beneficiazã, la cerere, de bunuri proprietate publicã a statului atribuite în folosinţã gratuitã.
    ART. 16
    Aparatul tehnic operaţional la nivel de judeţ este alcãtuit din 5-7 specialişti, care include jurişti, economişti şi alţi specialişti.
    ART. 17
    (1) Comitetul Naţional al Camerei Agricole Naţionale şi comitetele regionale şi judeţene ale camerelor agricole vor organiza primele alegeri pentru constituirea camerelor agricole în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
    (2) Comitetul Naţional al Camerei Agricole Naţionale, comitetele judeţene şi de iniţiativã se dizolvã de drept la data validãrii primelor alegeri pentru constituirea camerelor agricole.
    ART. 18
    Camera agricolã zonalã, judeţeanã, regionalã şi Camera Agricolã Naţionalã sunt structuri care exercitã urmãtoarele competenţe:
    a) administrative, juridice şi bugetare, conform prevederilor legale;
    b) de elaborare a propunerilor de reglementare la nivel zonal şi naţional în domeniul de activitate;
    c) de consultare, ca partener de dialog instituţional al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, precum şi al structurilor locale sau centrale aflate în subordinea, în coordonarea ori sub autoritatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale;
    d) de avizare, cu caracter consultativ, la solicitarea autoritãţilor locale şi judeţene, pentru proiecte privind amenajarea teritorialã şi managementul spaţiului rural;
    e) în formarea profesionalã, în colaborare cu instituţiile specializate, publice sau private, din ţarã ori din strãinãtate, ce asigurã formarea profesionalã de specialitate a tinerilor şi adulţilor;
    f) de mediere, ca modalitate facultativã de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilã;
    g) de reprezentare şi promovare a intereselor specifice, profesionale şi locale, precum şi a interesului general al persoanelor care deruleazã activitãţi în domeniile agriculturii şi conexe;
    h) în promovarea bunelor practici agricole şi a normelor de bunãstare a animalelor;
    i) de aplicare a politicilor agricole, conform atribuţiilor delegate de instituţiile statului;
    j) de consiliere şi asistenţã tehnicã a agricultorilor şi a celor cu activitãţi asimilate în activitãţile de producţie şi comercializare a produselor şi în organizarea profesionalã;
    k) de organizare a pregãtirii profesionale.

    CAP. V
    Atribuţiile camerelor agricole

    ART. 19
    (1) La nivel zonal, camerele agricole au urmãtoarele atribuţii:
    a) avizeazã scoaterea din circuitul agricol a terenurilor arondate colegiilor;
    b) elaboreazã documentaţiile pentru schimbarea categoriilor de folosinţã a terenurilor;
    c) elaboreazã documentaţiile pentru înscrierea în cartea funciarã a terenurilor agricole şi forestiere;
    d) avizeazã tãierile de nuci din afara fondului forestier;
    e) avizeazã tãierile din plantaţiile din afara fondului forestier;
    f) sprijinã fermierii înscrişi în registrul Agenţiei de Plãţi şi Intervenţie pentru Agriculturã în vederea absorbţiei fondurilor, plãţii directe, plãţii pentru zone defavorizate, plãţii compensatorii pentru mãsurile de agromediu şi pentru toate formele de sprijin care pot fi acordate, atât din bugetul Uniunii Europene, cât şi din bugetul naţional;
    g) organizeazã, împreunã cu structurile şi instituţiile de cercetare, instituţiile de învãţãmânt mediu şi superior, cursuri de specializare, formare şi formare continuã a fermierilor din colegiul arondat;
    h) asigurã asistenţã de specialitate cu privire la aplicarea tehnologiilor în fermele arondate colegiului;
    i) asigurã asistenţã de specialitate fermierilor care doresc sã îşi dezvolte programe de investiţii noi şi modernizare;
    j) reprezintã interesele colegiului zonal în relaţiile cu reprezentanţii consiliilor locale şi primãriilor arondate;
    k) certificã calitatea de producãtor agricol.
    (2) La nivel judeţean, camerele agricole au urmãtoarele atribuţii:
    a) asigurã asistenţã juridicã de specialitate colegiilor zonale ale camerelor agricole zonale, în conformitate cu prevederile <>Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completãrile ulterioare, şi ale <>Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
    b) elaboreazã programul de achiziţii publice şi asigurã logistica necesarã desfãşurãrii activitãţii colegiilor zonale ale camerelor agricole zonale;
    c) angajeazã personalul de specialitate şi îl repartizeazã colegiilor zonale ale camerei agricole;
    d) pune în aplicare deciziile biroului permanent al colegiului judeţean al camerelor agricole judeţene cu privire la angajarea, promovarea, sancţionarea şi încetarea raporturilor de muncã ale specialiştilor din colegiile zonale şi din colegiile judeţene;
    e) reprezintã interesele colegiului judeţean al camerei agricole judeţene şi ale colegiilor zonale în relaţiile cu colegiul regional;
    f) reprezintã interesele camerei agricole judeţene în relaţia cu instituţiile judeţene, cu instituţiile deconcentrate şi descentralizate ale ministerelor în teritoriu şi ale consiliului judeţean;
    g) încheie contracte de prestãri de servicii cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale.
    (3) La nivel regional, camerele agricole au urmãtoarele atribuţii:
    a) evalueazã activitatea specialiştilor din aparatul tehnic operaţional al colegiilor camerelor agricole zonale şi judeţene şi acordã calificative în funcţie de rezultatele acestora;
    b) reprezintã interesele camerelor agricole regionale în raport cu alte camere agricole regionale şi cu Camera Agricolã Naţionalã;
    c) elaboreazã programe de dezvoltare regionalã în corelare cu propunerile colegiilor zonale şi judeţene;
    d) pune la dispoziţia colegiilor camerelor agricole judeţene şi zonale informaţii cu privire la evoluţia politicilor agricole comune;
    e) pune la dispoziţia colegiilor camerelor agricole zonale şi a colegiilor camerelor agricole judeţene legislaţia naţionalã în domeniul agriculturii şi dezvoltãrii rurale;
    f) organizeazã societãţi comerciale regionale cu sucursale la nivel de judeţ şi filiale la nivelul colegiilor zonale;
    g) organizeazã parteneriate publice-private cu consiliile locale şi consiliile judeţene;
    h) face propuneri de acte normative care urmãresc îmbunãtãţirea politicilor agricole naţionale la nivel regional;
    i) reprezintã interesele zonei montane.
    (4) La nivel naţional, camera agricolã are urmãtoarele atribuţii generale:
    a) reprezintã interesele camerelor agricole regionale în raport cu toate instituţiile statului şi cu alte organisme interne, la nivelul Uniunii Europene şi la nivel internaţional;
    b) promoveazã iniţiativele camerelor agricole regionale având ca partener Guvernul României;
    c) în baza propunerilor camerelor agricole regionale elaboreazã planuri şi strategii sectoriale regionale şi naţionale;
    d) încheie înţelegeri, protocoale, parteneriate interne şi internaţionale;
    e) contribuie la elaborarea, promovarea şi implementarea politicilor agricole şi de dezvoltare ruralã având ca partener Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale;
    f) aprobã, în prima şedinţã, nivelul cotizaţiilor membrilor.
    ART. 20
    Camera Agricolã Naţionalã are urmãtoarele atribuţii:
    a) reprezintã interesele Camerei Agricole Naţionale şi ale camerelor agricole zonale şi judeţene în raport cu toate instituţiile statului şi cu oricare alte organisme publice sau private naţionale, europene ori internaţionale;
    b) asigurã asistenţã juridicã celor pe care îi reprezintã, în conformitate cu prevederile <>Legii nr. 514/2003, cu completãrile ulterioare, şi ale <>Legii nr. 51/1995, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
    c) sprijinã organizarea şi consolidarea, la nivel naţional, a formelor asociative din agriculturã, silviculturã, cooperative, grupuri de producãtori şi altele asemenea;
    d) se implicã, în limitele cadrului legal, în soluţionarea litigiilor între camerele agricole zonale şi judeţene în scopul soluţionãrii pe cale amiabilã a acestora, acolo unde acest lucru este posibil;
    e) organizeazã seminare, simpozioane, târguri, expoziţii şi manifestãri ştiinţifice de profil în ţarã şi în strãinãtate;
    f) promoveazã produsele şi serviciile româneşti din domeniu, în ţarã şi în strãinãtate;
    g) elaboreazã planuri şi strategii sectoriale zonale, regionale şi naţionale;
    h) încheie înţelegeri, protocoale şi parteneriate interne şi internaţionale;
    i) colaboreazã cu instituţiile de cercetare din domeniu pentru creşterea competitivitãţii agriculturii şi cercetãrii aplicate româneşti;
    j) contribuie la elaborarea, promovarea şi implementarea politicilor agricole sau conexe ca partener al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale şi al celorlalte instituţii guvernamentale;
    k) organizeazã activitãţi de perfecţionare profesionalã a personalului camerelor agricole zonale şi judeţene;
    l) susţine şi asigurã activitatea de inovare în domeniul asistenţei tehnice acordate agricultorilor şi identificã noi surse de finanţare a camerelor agricole zonale şi judeţene.

    CAP. VI
    Finanţarea

    ART. 21
    (1) Finanţarea aparatului tehnic operaţional se asigurã din:
    a) cotizaţii ale agricultorilor membri ai camerelor agricole;
    b) dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţii legale;
    c) dividendele societãţilor comerciale înfiinţate în condiţiile art. 3;
    d) venituri realizate din activitãţi economice directe;
    e) donaţii şi/sau sponsorizãri;
    f) resurse obţinute de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, pentru plata serviciilor de asistenţã acordate fermierilor de cãtre aparatul tehnic operaţional;
    g) alte venituri prevãzute de lege.
    (2) Guvernul aprobã, prin hotãrâre, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, în urma negocierilor cu Camera Agricolã Naţionalã, anterior elaborãrii bugetului de stat pentru anul urmãtor, programul privind planul de servicii minime de asistenţã acordate agricultorilor, precum şi nivelul tarifelor pentru plata serviciilor de asistenţã acordate fermierilor de cãtre aparatul tehnic operaţional.

    CAP. VII
    Relaţia cu autoritãţile administraţiei publice

    ART. 22
    Este obligatorie consultarea camerelor agricole zonale, judeţene şi a Camerei Agricole Naţionale de cãtre toate autoritãţile administraţiei publice locale şi centrale, înaintea luãrii deciziilor cu privire la programele de dezvoltare localã, la implementarea unor industrii ce ar putea afecta exploataţiile agricole şi spaţiul rural, precum şi pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol.
    ART. 23
    Pentru realizarea programelor prevãzute la art. 22 este obligatorie obţinerea avizului camerelor agricole zonale, judeţene, regionale sau al Camerei Agricole Naţionale.

    CAP. VIII
    Controlul, rãspunderile, contravenţiile şi sancţiunile

    ART. 24
    Controlul finanţãrilor de la bugetul de stat se va exercita de cãtre autoritãţile competente, conform legislaţiei în vigoare.
    ART. 25
    (1) Constituie contravenţii urmãtoarele fapte:
    a) nerespectarea termenelor stabilite privind organizarea alegerilor camerelor agricole;
    b) înscrierea cu intenţie a unui agricultor în mai multe liste electorale;
    c) înscrierea în listele electorale a unor persoane care nu au drept de vot;
    d) refuzul nejustificat de a înmâna buletinul de vot şi ştampila de votare agricultorului înscris în listã;
    e) nerespectarea de cãtre primari a prevederilor prezentei legi cu privire la organizarea alegerilor.
    (2) Contravenţiile prevãzute la alin. (1) se sancţioneazã cu amendã de la 1.500 lei la 2.000 lei.
    (3) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, dupã caz, de la data comunicãrii acestuia jumãtate din minimul amenzii prevãzute la alin. (2), agentul constatator fãcând menţiune despre aceasta în procesul-verbal.
    (4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de cãtre reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor.
    (5) Contravenţiilor prevãzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

    CAP. IX
    Dispoziţii finale

    ART. 26
    (1) Primele alegeri pentru camerele agricole zonale se organizeazã în termen de 120 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
    (2) Data organizãrii primelor alegeri potrivit alin. (1) se stabileşte prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltãrii rurale, cu cel puţin 60 de zile înainte de organizarea acestora.
    ART. 27
    (1) Resursele financiare necesare primelor alegeri se asigurã de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale. Ministrul agriculturii şi dezvoltãrii rurale va stabili prin ordin, în termen de 10 zile de la data înfiinţãrii Comitetului Naţional de Iniţiativã, sumele necesare organizãrii primelor alegeri, precum şi modalitãţile de decontare a acestora.
    (2) Se autorizeazã Ministerul Finanţelor Publice sã introducã, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificãrile rezultate din prevederile alin. (1) în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului acestuia.
    ART. 28
    Autoritãţile administraţiei publice locale şi judeţene pun la dispoziţia comitetului judeţean de iniţiativã spaţiile şi logistica necesare desfãşurãrii în bune condiţii a alegerilor.
    ART. 29
    Campania electoralã pentru alegerile camerelor agricole judeţene poate începe cu 15 zile calendaristice înainte de data alegerilor colegiilor zonale ale camerelor agricole zonale şi se încheie în preziua alegerilor.
    ART. 30
    Votarea are loc într-o singurã zi, duminica.
    ART. 31
    (1) Mandatul persoanelor alese în cadrul camerelor agricole este de 4 ani.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), mandatul rezultat din primele alegeri este de 2 ani.
    ART. 32
    (1) Normele metodologice de aplicare a prezentei legi vor fi elaborate în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a acesteia şi se aprobã prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Comitetului Naţional de Iniţiativã, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale.
    (2) Lista camerelor agricole zonale, judeţene şi regionale, precum şi Lista prevãzutã la anexa nr. 4 va fi stabilitã prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Comitetului Naţional de Iniţiativã, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale.
    ART. 33
    Anexele nr. 1-4 fac parte integrantã din prezenta lege.
    ART. 34
    Orice dispoziţie contrarã prezentei legi se abrogã.

    Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, în condiţiile <>art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor <>art. 75 şi ale <>art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicatã.

                        PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                             ROBERTA ALMA ANASTASE

                             PREŞEDINTELE SENATULUI
                               MIRCEA-DAN GEOANÃ

    Bucureşti, 28 decembrie 2010.
    Nr. 283.


    ANEXA 1


                                   DEFINIŢII

    În sensul prezentei legi, termenii de mai jos se definesc astfel:
    1. agricultor - profesie definitã conform actelor normative;
    2. bune practici agricole - ansamblu de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice puse la dispoziţia producãtorilor agricoli, a fermierilor şi a tuturor celor implicaţi în activitãţi cu profil agricol pentru a fi implementate în practicã. Însuşite de cãtre fiecare producãtor agricol şi implementate corect, bunele practici agricole contribuie atât la obţinerea unor producţii calitativ superioare şi rentabile, cât şi la conservarea mediului ambiental, cu limitarea consecinţelor ecologice nefavorabile la nivel naţional, regional, local, pe termen scurt sau lung;
    3. fermã - exploataţie agricolã zootehnicã sau mixtã, autorizatã pentru a produce, în scop experimental ori pentru comercializare, bunuri de consum recunoscute ca atare;
    4. fermier - persoanã fizicã sau juridicã, ce deţine ori administreazã o suprafaţã de 1 ha teren amplasatã în maximum 3 parcele a 3.000 mý fiecare, înscrisã în registrele Agenţiei de Plãţi şi Intervenţie pentru Agriculturã (eligibilã pentru plãţile directe pe hectar);
    5. lucrãtor din domeniile agriculturii şi conexe - persoanã fizicã din spaţiul rural care deruleazã activitãţi de producţie, procesare şi servicii în domeniile cu specific agricol, apicol, sericicol, piscicol şi silvic;
    6. profesiune agricolã - exercitarea în mod constant şi cu titlu de activitate principalã, de acţiuni cu profil agricol, specifice sau generale, recunoscute şi remunerate ca atare;
    7. spaţiu rural - în conformitate cu Recomandarea nr. 1.296/1996 a Adunãrii Consiliului Europei cu privire la Carta Spaţiului Rural, spaţiul rural cuprinde o zonã interioarã sau de coastã care conţine satele şi oraşele mici în care majoritatea terenului este utilizat pentru:
    a) agriculturã, silviculturã, acvaculturã şi pescuit;
    b) activitãţi economice şi culturale;
    c) amenajãri de zone neurbane pentru timpul liber;
    d) alte folosinţe, cu excepţia celor de locuit;
    8. zonã - una sau mai multe unitãţi administrativ-teritoriale care vor alcãtui o circumscripţie electoralã transformatã ulterior în colegiul camerei agricole zonale;
    9. regiune - teritoriu alcãtuit din douã sau mai multe judeţe, suprapus actualelor regiuni de dezvoltare economicã.


    ANEXA 2


                             COMITETE DE INIŢIATIVÃ
                             - Mod de funcţionare -

    Comitetul Naţional de Iniţiativã, comitetele regionale, precum şi comitetele judeţene de iniţiativã îşi încep activitatea în termen de 10 zile de la data înfiinţãrii.

    A. Comitetul Naţional de Iniţiativã
    Comitetul Naţional de Iniţiativã se întruneşte în şedinţe ordinare, la convocarea preşedintelui, ori de câte ori este nevoie. Deciziile se iau cu votul majoritãţii membrilor Comitetului Naţional de Iniţiativã.
    Comitetul Naţional de Iniţiativã:
    a) preia, prin detaşare, de la ministerele implicate, personalul necesar funcţionãrii;
    b) solicitã ministerelor şi asociaţiilor implicate nominalizarea persoanelor care vor face parte din comitetele judeţene de iniţiativã;
    c) solicitã Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale o locaţie în care sã îşi desfãşoare activitatea.
    În termen de 20 de zile de la data înfiinţãrii, convoacã, la nivel regional, comitetele judeţene de iniţiativã în vederea constituirii comitetelor regionale de iniţiativã. În aceeaşi perioadã, comitetele regionale şi comitetele judeţene de iniţiativã vor aproba programul de pregãtire şi desfãşurare a alegerilor.
    Comitetul Naţional de Iniţiativã monitorizeazã, pe parcursul alegerilor, activitatea comitetelor regionale şi judeţene de iniţiativã.
    Comitetul Naţional de Iniţiativã solicitã Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale lista cu persoanele care vor face parte din comisiile electorale şi birourile electorale.
    Comitetul Naţional de Iniţiativã soluţioneazã sesizãrile comitetelor regionale şi judeţene de iniţiativã.

    B. Comitetul regional de iniţiativã
    Comitetul regional de iniţiativã se întruneşte în şedinţe ordinare, la convocarea preşedintelui, ori de câte ori este nevoie. Deciziile se iau cu votul majoritãţii membrilor comitetului regional de iniţiativã. În prima şedinţã îşi desemneazã preşedintele.
    Comitetul regional de iniţiativã:
    a) delimiteazã, împreunã cu comitetele judeţene de iniţiativã, circumscripţiile electorale;
    b) numeşte, împreunã cu comitetele judeţene de iniţiativã, comisiile electorale ale circumscripţiilor şi birourile electorale ale secţiilor de votare;
    c) soluţioneazã sesizãrile comitetelor judeţene de iniţiativã;
    d) asigurã comitetelor judeţene de iniţiativã materialele necesare desfãşurãrii alegerilor;
    e) propune Comitetului Naţional de Iniţiativã validarea sau invalidarea alegerilor colegiilor zonale şi judeţene ale camerelor agricole.

    C. Comitetul judeţean de iniţiativã
    Comitetul judeţean de iniţiativã se întruneşte în şedinţe ordinare, la convocarea preşedintelui, ori de câte ori este nevoie. Deciziile se iau cu votul majoritãţii membrilor comitetului judeţean de iniţiativã. În prima şedinţã îşi desemneazã preşedintele.
    Comitetul judeţean de iniţiativã:
    a) în termen de 10 zile de la data numirii, delimiteazã circumscripţiile electorale pentru alegerea colegiilor zonale ale camerelor agricole;
    b) desemneazã, în termen de 20 de zile de la data delimitãrii circumscripţiilor electorale, membrii comisiilor electorale de circumscripţie şi ai birourilor electorale de secţie;
    c) urmãreşte ca, în termen de 60 de zile de la data stabilirii alegerilor, Agenţia de Plãţi şi Intervenţie pentru Agriculturã sã punã la dispoziţia comisiilor electorale de circumscripţie listele electorale;
    d) preia de la comisiile electorale de circumscripţie, în termen de 24 de ore de la finalizarea alegerilor, procesele-verbale cu rezultatul alegerilor pe circumscripţiile electorale ale colegiilor zonale ale camerelor agricole;
    e) propune comitetului regional de iniţiativã validarea sau invalidarea rezultatului alegerilor colegiilor zonale şi judeţene ale camerelor agricole;
    f) solicitã comitetului regional de iniţiativã bugetul necesar desfãşurãrii alegerilor.


    ANEXA 3

                        LISTA*)
     susţinãtorilor pentru candidatul ..................................
                                      (prenumele şi numele candidatului)
          ca membru al colegiului zonal al camerei agricole
              zonale .......................................




───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Semnãtura Numele Prenumele Data Denumirea Seria Numãrul Domiciliul/
crt. naşterii actului de actului actului Reşedinţa
                                             identitate de de (str., nr.,
                                                         identitate identitate comuna/
                                                                                 oraşul/
                                                                                municipiul,
                                                                                sectorul/
                                                                                judeţul)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────



--------
    *) Lista este act public şi se aflã sub incidenţa Codului penal.




                                   DECLARAŢIE

    Subsemnatul, ......./(prenumele şi numele) /............, domiciliat în ..........................., nãscut la data de ................................ în comuna/oraşul/municipiul ................................, judeţul ..............................., posesor al C.I./B.I. seria ........ nr. ................., declar pe propria rãspundere cã toate datele şi semnãturile cuprinse în prezenta listã, care are un numãr de ............... poziţii, corespund realitãţii.


                          Data Semnãtura
                         ........ ............




    ANEXA 4


                                    LISTA*)
       unitãţilor aflate în subordonarea, coordonarea şi sub autoritatea
                    Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii
                Rurale şi a personalului propus a se restructura

    1. Camerele agricole judeţene
    2. Administraţia Naţionalã a Îmbunãtãţirilor Funciare
    3. Direcţiile judeţene pentru agriculturã şi dezvoltare ruralã

----------
    *) Lista definitivã a unitãţilor şi a personalului propus a se restructura se va stabili de Comitetul Naţional de Iniţiativã şi de reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                                               -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016