Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 257 din 16 iunie 2004 privind ratificarea Conventiei internationale pentru reprimarea atentatelor teroriste cu explozibili, adoptata la New York la 15 decembrie 1997
EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 21 iunie 2004
Parlamentul României adoptã prezenta lege.
ART. 1
Se ratificã Convenţia internaţionalã pentru reprimarea atentatelor teroriste cu explozibili, adoptatã la New York la 15 decembrie 1997.
ART. 2
Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare se va formula urmãtoarea declaraţie:
"În baza art. 6 alin. 3 din convenţie, România declarã cã stabileşte jurisdicţia sa pentru infracţiunile prevãzute la art. 2, în toate cazurile prevãzute de art. 6 alin. 1 şi 2, potrivit dispoziţiilor aplicabile în materie din dreptul intern."
Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicatã.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Bucureşti, 16 iunie 2004.
Nr. 257.
CONVENŢIE INTERNAŢIONALĂ
pentru reprimarea atentatelor teroriste cu
explozibili, adoptatã la New York la 15 decembrie 1997* )
_______
*) Traducere.
Statele pãrţi la prezenta convenţie,
luând în considerare scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite privitoare la menţinerea pãcii şi securitãţii internaţionale şi dezvoltarea relaţiilor de bunã vecinãtate, prietenie şi cooperare între state,
fiind profund preocupate de intensificarea în lumea întreagã a actelor de terorism sub toate formele şi manifestãrile,
amintind Declaraţia consacratã celei de-a 50-a aniversãri a Naţiunilor Unite la 24 octombrie 1995,
amintind, de asemenea, Declaraţia asupra mãsurilor privind eliminarea terorismului internaţional, anexatã la Rezoluţia Adunãrii Generale 49/60 din 9 decembrie 1994, în care, inter alia, "statele membre ale Naţiunilor Unite reafirmã în mod solemn condamnarea fãrã echivoc a tuturor actelor, metodelor şi practicilor teroriste ca fiind criminale şi fãrã justificare, indiferent de locul sau de persoana care le-a comis, inclusiv acele acte care pun în pericol relaţiile prieteneşti dintre state şi popoare şi ameninţã integritatea teritorialã şi securitatea statelor",
observând cã Declaraţia asupra mãsurilor privind eliminarea terorismului internaţional a încurajat, de asemenea, statele "sã examineze de urgenţã domeniul de aplicare a prevederilor legale internaţionale în vigoare care privesc prevenirea şi eliminarea terorismului în toate formele şi manifestãrile sale, în scopul de a se asigura prin aceasta cã existã un cadru legal care sã acopere toate aspectele în materie",
amintind Rezoluţia Adunãrii Generale 51/210 din 17 decembrie 1996 şi Declaraţia anexatã la aceasta, vizând completarea Declaraţiei din 1994 privind mãsurile pentru eliminarea terorismului internaţional,
observând cã atacurile teroriste cu explozibili sau alte dispozitive letale au devenit extrem de rãspândite,
observând, de asemenea, cã acordurile multilaterale existente nu conţin o abordare adecvatã a acestui tip de atacuri,
fiind convinse de nevoia urgentã de a intensifica cooperarea între state în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea de mãsuri practice şi eficiente de prevenire a unor astfel de acte de terorism, precum şi de urmãrire în justiţie şi pedepsire a autorilor,
considerând cã producerea unor astfel de acte preocupã în mod deosebit întreaga comunitate internaţionalã,
observând cã activitãţile forţelor militare ale statelor sunt guvernate de reguli de drept internaţional ce nu sunt incluse în cadrul acestei convenţii şi cã excluderea anumitor acţiuni din sfera de aplicare a acestei convenţii nu are efectul de a trece cu vederea sau de a transforma actele ilicite în acte licite ori de a împiedica condamnarea acestor acte în baza altor legi,
au convenit dupã cum urmeazã:
ART. 1
În sensul prezentei convenţii, termenii de mai jos au urmãtoarele semnificaţii:
1. bunuri de stat sau de guvern - orice echipament ori mijloc de transport având caracter temporar sau permanent folosit ori ocupat de cãtre reprezentanţi ai unui stat, membri ai Guvernului, reprezentanţi ai puterii legislative sau judecãtoreşti, de cãtre oficiali ori angajaţi ai statului, ai oricãrei alte entitãţi sau autoritãţi publice sau de cãtre oficiali ori angajaţi ai organizaţiilor interguvernamentale în legãturã cu funcţiile oficiale;
2. infrastructurã - orice amplasament public sau privat ce furnizeazã servicii de utilitate publicã, cum ar fi: furnizarea apei, evacuarea apelor uzate, furnizarea energiei, a combustibilului sau a comunicaţiilor;
3. prin dispozitiv exploziv sau alt dispozitiv letal se înţelege:
a) orice armã sau dispozitiv exploziv ori incendiar care este conceput în scopul sau care are capacitatea de a provoca moartea, prejudicii corporale grave ori importante pierderi materiale;
b) orice armã sau dispozitiv conceput în scopul ori care are capacitatea de a provoca moartea, prejudicii corporale grave sau importante pierderi materiale prin emisie ori rãspândire de produse chimice toxice, agenţi biologici, toxine sau substanţe similare ori iradieri sau materiale radioactive;
4. forţe armate ale unui stat - forţele pe care un stat le organizeazã, antreneazã şi echipeazã în conformitate cu dreptul sãu intern, cu scopul principal de a asigura apãrarea şi securitatea naţionalã, şi persoanele care acţioneazã în sprijinul acestor forţe armate şi care sunt în mod oficial sub comanda, autoritatea şi rãspunderea acestora;
5. loc public - pãrţile oricãror clãdiri, terenuri, drumuri publice, cursuri de apã şi alte locuri care sunt accesibile ori deschise publicului, în mod continuu, periodic sau ocazional, şi includ orice spaţiu comercial, cultural, istoric, educativ, religios, guvernamental, de divertisment, recreativ ori un altul care este de asemenea accesibil sau deschis publicului;
6. sistem de transport public - orice echipament, vehicul sau mijloc, public ori privat, care este utilizat în cadrul serviciilor de transport de persoane sau de mãrfuri accesibile publicului.
ART. 2
1. Comite o infracţiune în sensul prezentei convenţii orice persoanã care, în mod ilicit şi deliberat, livreazã, plaseazã, face sã explodeze sau detoneazã un dispozitiv exploziv ori alt dispozitiv letal, în sau împotriva unui loc public, a unei clãdiri guvernamentale ori a unei alte clãdiri publice, a unui sistem de transport public sau împotriva unei infrastructuri:
a) cu intenţia de a provoca moartea sau prejudicii corporale grave; sau
b) cu intenţia de a cauza distrugeri masive acestui loc, sistem, acestei clãdiri sau infrastructuri, atunci când aceste distrugeri antreneazã ori riscã sã antreneze pierderi economice considerabile.
2. Comite, de asemenea, o infracţiune orice persoanã care încearcã sã comitã o infracţiune în sensul alin. 1.
3. Comite, de asemenea, o infracţiune orice persoanã care:
a) este complice la o infracţiune în sensul alin. 1 sau 2;
b) organizeazã sau dã ordine altor persoane de a comite o infracţiune în sensul alin. 1 sau 2;
c) contribuie în orice alt mod la comiterea uneia sau mai multor infracţiuni vizate la alin. 1 sau 2 de cãtre un grup de persoane care acţioneazã cu un scop comun; contribuţia trebuie sã fie fãcutã cu intenţie şi cu scopul fie de a facilita activitatea criminalã generalã a grupului sau scopurile acestuia, fie având pe deplin cunoştinţã de intenţia grupului de a comite infracţiunea/infracţiunile vizatã/vizate.
ART. 3
Prezenta convenţie nu se aplicã în cazul în care infracţiunea este comisã în interiorul unui singur stat, când autorul prezumat şi victimele infracţiunii sunt cetãţeni ai acestui stat, când autorul prezumat al infracţiunii se gãseşte pe teritoriul acestui stat şi nici un alt stat nu are motive sã stabileascã propria competenţã, conform alin. 1 sau 2 al art. 6 din prezenta convenţie, fiind înţeles cã în aceste cazuri se vor aplica prevederile art. 10-15, dupã cum este cazul.
ART. 4
Fiecare stat parte ia mãsurile care pot fi necesare pentru:
a) a califica drept infracţiuni în dreptul sãu intern infracţiunile vizate în art. 2 din prezenta convenţie;
b) a prevedea pentru aceste infracţiuni pedepse corespunzãtoare, ţinând seama de gravitatea lor.
ART. 5
Fiecare stat parte adoptã mãsurile necesare, inclusiv legislaţie internã, dacã este cazul, pentru a asigura faptul cã actele calificate de prezenta convenţie ca fiind criminale, mai ales cele concepute spre a provoca teroare în rândul populaţiei, al unui grup de persoane sau al unor indivizi, nu vor putea fi justificate prin considerente de naturã politicã, filozoficã, ideologicã, rasialã, etnicã, religioasã sau prin alte motive similare şi cã sunt pasibile de pedepse proporţionale cu gravitatea lor.
ART. 6
1. Fiecare stat parte adoptã mãsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa referitor la infracţiunile vizate la art. 2, atunci când:
a) infracţiunea a fost comisã pe teritoriul sãu;
b) infracţiunea a fost comisã la bordul unei nave aflate sub pavilionul sãu ori al unei aeronave înmatriculate conform legislaţiei sale în momentul în care a fost comisã infracţiunea; sau
c) infracţiunea a fost comisã de unul dintre cetãţenii sãi.
2. Fiecare stat parte poate, de asemenea, sã-şi stabileascã propria competenţã asupra unor astfel de infracţiuni atunci când:
a) infracţiunea a fost comisã împotriva unuia dintre cetãţenii sãi;
b) infracţiunea a fost comisã împotriva unui bun public al acelui stat, situat în afara teritoriului sãu, inclusiv o ambasadã sau unul dintre localurile sale diplomatice ori consulare;
c) infracţiunea a fost comisã de un apatrid care îşi are reşedinţa obişnuitã pe teritoriul acelui stat;
d) infracţiunea a fost comisã cu scopul de a constrânge acel stat sã îndeplineascã sau sã se abţinã de la îndeplinirea unui act;
e) infracţiunea a fost comisã la bordul unei aeronave aflate în exploatarea guvernului acelui stat.
3. Cu ocazia ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii prezentei convenţii ori a aderãrii la aceasta, fiecare stat parte îl informeazã pe secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra competenţei pe care a stabilit-o potrivit legislaţiei sale interne, în conformitate cu alin. 2. În caz de modificare, statul parte respectiv îl informeazã imediat asupra acesteia pe secretarul general.
4. Fiecare stat parte adoptã totodatã mãsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa în ceea ce priveşte infracţiunile vizate la art. 2, în cazul în care autorul prezumat al infracţiunii se gãseşte pe teritoriul sãu şi acesta nu îl extrãdeazã cãtre unul dintre statele pãrţi care şi-au stabilit competenţa în conformitate cu alin. 1 şi 2.
5. Prezenta convenţie nu exclude exercitarea oricãrei competenţe în materie penalã, stabilitã de un stat parte, în conformitate cu dreptul sãu intern.
ART. 7
1. De îndatã ce este informat cã autorul sau autorul prezumat al uneia dintre infracţiunile prevãzute la art. 2 ar putea sã se gãseascã pe teritoriul sãu, statul parte în cauzã va lua, conform legislaţiei sale interne, mãsurile necesare pentru a investiga faptele care i-au fost aduse la cunoştinţã.
2. Dacã precizeazã cã împrejurãrile o justificã, statul parte pe teritoriul cãruia se gãseşte autorul sau autorul prezumat al infracţiunii ia mãsurile corespunzãtoare, în conformitate cu legislaţia sa internã, pentru a asigura prezenţa acestei persoane în vederea urmãririi sau extrãdãrii.
3. Orice persoanã împotriva cãreia au fost luate mãsurile vizate la alin. 2 este în drept:
a) sã comunice fãrã întârziere cu cel mai apropiat reprezentant calificat al statului a cãrui cetãţenie o are sau care este în alt mod abilitat sã-i protejeze drepturile ori, dacã este vorba de o persoanã apatridã, al statului pe teritoriul cãruia îşi are reşedinţa obişnuitã;
b) sã primeascã vizita unui reprezentant al acelui stat;
c) sã fie informatã asupra drepturilor pe care i le conferã prevederile lit. a) şi b).
4. Drepturile enunţate la alin. 3 se exercitã în conformitate cu legile şi reglementãrile statului pe teritoriul cãruia se aflã autorul sau autorul prezumat al infracţiunii, înţelegându-se totodatã cã aceste legi şi reglementãri trebuie sã permitã deplina realizare a scopurilor pentru care drepturile enunţate la alin. 3 se acordã.
5. Dispoziţiile alin. 3 şi 4 nu aduc prejudiciu dreptului oricãrui stat parte ce şi-a stabilit competenţa conform lit. c) a alin. 1 sau lit. c) a alin. 2 al art. 6, de a invita Comitetul Internaţional al Crucii Roşii sã ia legãtura cu autorul prezumat şi sã îl viziteze.
6. Atunci când un stat parte a reţinut o persoanã în temeiul dispoziţiilor prezentului articol, acesta va notifica imediat, direct sau prin intermediul secretarului general, statele pãrţi care şi-au stabilit competenţa conform alin. 1 şi 2 ale art. 6 şi orice alt stat parte interesat, dacã o considerã oportun, despre faptul cã acea persoanã a fost reţinutã, precum şi despre circumstanţele care justificã reţinerea acelei persoane. Statul care procedeazã la ancheta prevãzutã la alin. 1 va informa urgent celelalte state pãrţi asupra rezultatelor obţinute şi dacã intenţioneazã sã-şi exercite jurisdicţia.
ART. 8
1. Statul parte pe teritoriul cãruia se gãseşte autorul prezumat al infracţiunii este obligat, în cazurile în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 6, dacã nu extrãdeazã acea persoanã, sã prezinte cazul, fãrã întârziere şi fãrã nici o excepţie, indiferent dacã infracţiunea a fost sau nu comisã pe teritoriul sãu, autoritãţilor sale competente, pentru a exercita acţiunea penalã potrivit procedurii prevãzute de legislaţia sa.
2. De fiecare datã când legislaţia internã a unui stat parte nu îi permite acestuia sã extrãdeze sau sã predea pe unul dintre cetãţenii sãi decât cu condiţia ca acea persoanã sã fie trimisã înapoi pentru a-şi executa pedeapsa la care a fost condamnatã la terminarea procesului sau procedurii pentru care extrãdarea sau predarea i-a fost cerutã şi cu condiţia ca acest stat şi statul care reclamã extrãdarea sã accepte aceastã formulã şi celelalte stipulaţii pe care le considerã potrivite, extrãdarea sau predarea condiţionatã este suficientã pentru a dispensa statul în cauzã de obligaţia prevãzutã la alin. 1.
ART. 9
1. Infracţiunile prevãzute la art. 2 sunt considerate de plin drept cazuri de extrãdare în orice tratat privind extrãdarea încheiat între statele pãrţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenţii. Statele pãrţi se angajeazã sã includã aceste infracţiuni drept cazuri de extrãdare în orice tratat privind extrãdarea încheiat ulterior între ele.
2. Atunci când un stat parte care condiţioneazã extrãdarea de existenţa unui tratat primeşte o cerere de extrãdare de la un alt stat parte cu care nu are încheiat un tratat privind extrãdarea, statul cãruia i s-a cerut extrãdarea poate sã considere prezenta convenţie ca fiind baza juridicã pentru extrãdare în ceea ce priveşte infracţiunile prevãzute la art. 2. Extrãdarea este subordonatã celorlalte condiţii prevãzute de legislaţia statului cãruia i s-a cerut extrãdarea.
3. Statele pãrţi care nu condiţioneazã extrãdarea de existenţa unui tratat, recunosc între ele infracţiunile prevãzute la art. 2 drept cazuri de extrãdare, în condiţiile prevãzute de legislaţia statului care cere extrãdarea.
4. Dacã este necesar, infracţiunile prevãzute la art. 2 sunt considerate, pentru îndeplinirea condiţiilor extrãdãrii între statele pãrţi, ca fiind comise şi pe teritoriul statelor care şiau stabilit jurisdicţia în conformitate cu art. 6 alin. 1 şi 2.
5. Prevederile referitoare la infracţiunile prevãzute la art. 2 ale tututor tratatelor sau acordurilor privind extrãdarea încheiate între statele pãrţi sunt considerate ca fiind modificate între statele pãrţi în mãsura în care sunt incompatibile cu prezenta convenţie.
ART. 10
1. Statele pãrţi îşi acordã reciproc cea mai extinsã asistenţã judiciarã în vederea efectuãrii oricãrei anchete, proceduri penale sau proceduri de extrãdare ce vizeazã infracţiunile prevãzute la art. 2, inclusiv pentru obţinerea elementelor de probã de care dispun şi care sunt necesare scopurilor procedurii.
2. Statele pãrţi îşi vor îndeplini obligaţiile prevãzute la alin. 1 în conformitate cu orice tratat sau acord privind acordarea pe bazã de reciprocitate a asistenţei judiciare care existã între ele. În absenţa unui asemenea tratat sau acord, statele pãrţi îşi acordã asistenţã în conformitate cu legislaţia lor internã.
ART. 11
Datoritã necesitãţii extrãdãrii sau asistenţei judiciare între statele pãrţi, nici una dintre infracţiunile prevãzute la art. 2 nu este consideratã o infracţiune politicã, infracţiune conexã unei infracţiuni politice sau o infracţiune inspiratã de raţiuni politice. În consecinţã, o cerere de extrãdare sau de asistenţã judiciarã fondatã pe o asemenea infracţiune nu poate fi respinsã pentru simplul motiv cã vizeazã o infracţiune politicã, o infracţiune conexã unei infracţiuni politice sau o infracţiune având motive politice.
ART. 12
Nici una dintre dispoziţiile prezentei convenţii nu va fi interpretatã ca enunţând o obligaţie de extrãdare sau de asistenţã judiciarã, dacã statul parte cãruia i s-a cerut aceasta are motive serioase de a crede cã cererea de extrãdare sau de asistenţã judiciarã vizând infracţiunile prevãzute la art. 2 a fost prezentatã cu scopul de a urmãri şi de a pedepsi o persoanã pe motive de rasã, religie, naţionalitate, origine etnicã sau opinii politice ori cã soluţionarea acestei cereri ar aduce un prejudiciu situaţiei acestei persoane pentru oricare dintre aceste motive.
ART. 13
1. Orice persoanã aflatã în detenţie sau care executã o pedeapsã pe teritoriul unui stat parte, a cãrei prezenţã este cerutã într-un alt stat parte în scopul depunerii de mãrturie, identificãrii ori pentru ca aceasta sã-şi dea concursul la stabilirea faptelor în cadrul anchetei sau cercetãrilor iniţiate în virtutea prezentei convenţii, poate face obiectul trimiterii dacã sunt întrunite condiţiile de mai jos:
a) persoana respectivã consimte în mod liber şi în cunoştinţã de cauzã la aceasta;
b) autoritãţile competente din cele douã state vizate consimt la acest transfer, în condiţiile pe care ele le considerã cuvenite.
2. În scopul prezentului articol:
a) statul spre care se face transferul are puterea şi obligaţia de a-l ţine pe cel interesat în detenţie, în afarã de cazul în care a primit o cerere sau o autorizaţie contrarã din partea statului din care persoana a fost transferatã;
b) statul spre care este efectuat transferul îşi îndeplineşte fãrã întârziere obligaţia de a returna persoana respectivã în paza statului din care a fost transferatã, conform celor convenite în prealabil sau conform celor decise de cãtre autoritãţile competente din cele douã state;
c) statul spre care se efectueazã transferul nu poate pretinde statului din care se face transferul sã angajeze o procedurã de extrãdare pentru ca persoana interesatã sã îi fie remisã;
d) perioada de detenţie pe teritoriul statului parte în care a fost transferatã persoana în cauzã se deduce din pedeapsa de executat în statul din care aceasta a fost transferatã.
3. Dacã statul parte din care o persoanã urmeazã sã fie transferatã în conformitate cu prezentul articol nu îşi dã acordul în acest sens, persoana respectivã, indiferent de cetãţenia pe care o are, nu va fi urmãritã, deţinutã sau supusã altor restricţii privind libertatea sa de mişcare pe teritoriul statului spre care acea persoanã este transferatã, în legãturã cu actele sau condamnãrile anterioare plecãrii sale de pe teritoriul statului din care acea persoanã a fost transferatã.
ART. 14
Oricãrei persoane aflate în detenţie sau împotriva cãreia este luatã orice altã mãsurã ori procedurã în conformitate cu prezenta convenţie i se garanteazã un tratament echitabil şi toate drepturile şi garanţiile conform legislaţiei statului pe teritoriul cãruia se gãseşte şi dispoziţiilor din dreptul internaţional aplicabile, inclusiv cele referitoare la drepturile omului.
ART. 15
Statele pãrţi colaboreazã în vederea prevenirii infracţiunilor prevãzute la art. 2, în special:
a) luând toate mãsurile posibile, inclusiv, dacã este necesar, prin adaptarea legislaţiei interne, pentru a preveni sau pentru a împiedica pregãtirea, pe teritoriul lor, a infracţiunilor ce urmau a fi comise în interiorul sau în exteriorul teritoriului acestor state, în special mãsuri ce interzic desfãşurarea pe teritoriile lor a unor activitãţi ilegale de cãtre indivizi, grupuri şi organizaţii care încurajeazã, instigã, organizeazã, finanţeazã în cunoştinţã de cauzã sau comit infracţiunile prevãzute la art. 2;
b) schimbând informaţii exacte şi verificate în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei lor interne şi coordonând mãsurile administrative şi alte mãsuri adecvate dispuse în scopul prevenirii comiterii infracţiunilor vizate la art. 2;
c) consultându-se în ceea ce priveşte stabilirea unor norme vizând marcarea explozibililor pentru a le putea detecta originea în urma anchetelor efectuate dupã explozie, când este necesar, prin intermediul cercetãrii şi dezvoltãrii metodelor de detecţie a explozibililor şi a altor substanţe periculoase care pot cauza moartea ori leziuni corporale, schimbând informaţii legate de mãsurile de prevenire, cooperarea şi transferul de tehnologie, echipamente şi materiale conexe.
ART. 16
Statul parte în care a fost începutã urmãrirea penalã împotriva autorului prezumat al infracţiunii comunicã rezultatul definitiv, în conformitate cu legislaţia sa internã sau cu procedurile aplicabile, secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care informeazã celelalte state pãrţi.
ART. 17
Statele pãrţi îşi îndeplinesc obligaţiile ce decurg din prezenta convenţie, cu respectarea principiilor egalitãţii suverane şi a integritãţii teritoriale a statelor, precum şi a principiului neamestecului în afacerile interne ale celorlalte state.
ART. 18
Nici una dintre dispoziţiile prezentei convenţii nu abiliteazã vreun stat parte sã exercite, pe teritoriul unui alt stat parte, competenţe sau funcţii care sunt rezervate exclusiv autoritãţilor acelui stat parte prin dreptul sãu intern.
ART. 19
1. Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu are incidenţã asupra celorlalte drepturi, obligaţii şi forme de rãspundere ale statelor pãrţi şi indivizilor în virtutea dreptului internaţional, în special din scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite şi din dreptul internaţional umanitar.
2. Nu sunt reglementate de prezenta convenţie activitãţile forţelor armate pe durata unui conflict armat, în sensul dat acestor termeni de dreptul internaţional umanitar şi care sunt guvernate de acest drept, şi activitãţile întreprinse de forţele armate ale unui stat în exerciţiul funcţiilor lor oficiale, atât timp cât sunt reglementate de dreptul internaţional.
ART. 20
1. Orice diferend între douã sau mai multe state pãrţi privind interpretarea ori aplicarea prezentei convenţii, care nu este soluţionat pe calea negocierilor într-un termen de timp rezonabil, este supus arbitrajului, la cererea unuia dintre state. Dacã, în decurs de 6 luni de la data cererii de arbitraj, pãrţile nu reuşesc sã se punã de acord asupra organizãrii arbitrajului, oricare dintre statele pãrţi poate supune diferendul respectiv Curţii Internaţionale de Justiţie, depunând o cerere, în conformitate cu Statutul Curţii.
2. Orice stat poate declara, la momentul semnãrii, ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii prezentei convenţii sau la aderarea la aceasta, cã nu se considerã legat de prevederile alin. 1. Celelalte state pãrţi nu sunt ţinute de prevederile alin. 1 faţã de orice stat parte care a formulat o asemenea rezervã.
3. Statul care a formulat o rezervã potrivit dispoziţiilor alin. 2 o poate retrage în orice moment, adresând o notificare în acest scop secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 21
1. Prezenta convenţie este deschisã spre semnare tuturor statelor începând cu data de 12 ianuarie 1998 şi pânã la 31 decembrie 1999, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York.
2. Prezenta convenţie va face obiectul ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse pe lângã secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
3. Prezenta convenţie este deschisã aderãrii oricãrui stat. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lângã secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 22
1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în cea de-a 30-a zi care va urma datei depunerii pe lângã secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al 22-lea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare.
2. Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica, accepta sau aproba prezenta convenţie ori care vor adera la aceasta dupã depunerea celui de-al 22-lea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare, prezenta convenţie va intra în vigoare în cea de-a 30-a zi dupã depunerea de cãtre acel stat a instrumentului sãu de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare.
ART. 23
1. Orice stat parte poate denunţa prezenta convenţie adresând o notificare scrisã în aceastã privinţã secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
2. Denunţarea va produce efect dupã expirarea unui termen de un an de la data la care notificarea a fost primitã de secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 24
Originalul prezentei convenţii, ale cãrei texte în limbile arabã, chinezã, englezã, francezã, rusã şi spaniolã sunt egal autentice, va fi depus la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va transmite copii certificate tuturor statelor.
Drept care, subsemnaţii, împuterniciţi în mod corespunzãtor în acest scop de cãtre guvernele lor, au semnat prezenta convenţie, care a fost deschisã spre semnare la New York la 12 ianuarie 1998.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
