Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 255 din 30 decembrie 1998 (*republicata*)  privind protectia noilor soiuri de plante*)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 255 din 30 decembrie 1998 (*republicata*) privind protectia noilor soiuri de plante*)

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 26 ianuarie 2007
----
*) Republicatã în temeiul <>art. IV din Legea nr. 119/2006 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 11 mai 2006, dându-se textelor o nouã numerotare.
<>Legea nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 31 decembrie 1998 şi a mai fost modificatã prin:
- <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor mãsuri necesare în procesul de integrare europeanã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.179 din 28 decembrie 2005, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 332/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 20 iulie 2006;
- <>Legea nr. 381/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietãţii industriale şi regimul de utilizare a acestora, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2006.


CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
Obiectul protecţiei
(1) Drepturile amelioratorului asupra noilor soiuri de plante aparţinând tuturor genurilor şi speciilor de plante, incluzând, printre altele, hibrizii între genuri şi specii, sunt protejate, recunoscute şi apãrate pe teritoriul României prin acordarea unui brevet pentru soi de cãtre Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci, denumit în continuare Oficiu, în condiţiile prezentei legi.
(2) Drepturile prevãzute la alin. (1) nu vor aduce atingere dispoziţiilor legale referitoare al bunele moravuri şi ordinea publicã, apãrarea sãnãtãţii şi vieţii oamenilor, animalelor şi plantelor, protejarea mediului, a proprietãţii industriale ori comerciale sau a concurenţei, a comerţului şi a producţiei agricole.
ART. 2
Definiţii
În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc dupã cum urmeazã:
a) soi - grupul de plante aparţinând unui taxon botanic de cel mai jos rang cunoscut, care poate fi:
1. definit prin expresia caracterelor rezultând dintr-un anumit genotip sau dintr-o anumitã combinaţie de genotipuri;
2. distinct faţã de orice alt grup de plante, prin expresia a cel puţin unuia dintre caracterele prevãzute la pct. 1;
3. considerat ca o entitate cu privire la capacitatea sa de a fi reprodus ca atare;
b) soi protejat - un soi cultivat pentru care se acordã un brevet pentru soi de cãtre Oficiu;
c) material de înmulţire - seminţe, plante întregi sau diferite pãrţi de plante care au capacitatea sã reproducã plante întregi;
d) ameliorator este:
1. persoana care a creat sau a descoperit şi a dezvoltat un nou soi;
2. persoana care este angajatorul persoanei prevãzute la pct. 1 sau cea care a comandat activitatea de creare de noi soiuri, în conformitate cu legea sau pe baza unui contract care specificã faptul cã dreptul amelioratorului aparţine primului;
3. succesorul în drepturi al persoanei prevãzute la pct. 1 sau 2, dupã caz;
e) solicitant - persoana care a înregistrat o cerere de brevet pentru soi la Oficiu;
f) titular de brevet pentru soi - persoana care deţine brevetul pentru soi sau succesorul sãu în drepturi;
g) teste de creştere - experienţele organizate în vegetaţie pentru determinarea distinctivitãţii, uniformitãţii şi stabilitãţii;
h) Convenţie - Convenţia internaţionalã pentru protecţia noilor soiuri de plante din 2 decembrie 1961, revizuitã la Geneva la 10 noiembrie 1972, la 23 octombrie 1978 şi la 19 martie 1991, la care România a aderat prin <>Legea nr. 186/2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 noiembrie 2000;
i) Oficiul comunitar - Oficiul comunitar pentru protecţia soiurilor de plante;
j) Buletinul Oficial - Buletinul Oficial de Proprietate Industrialã - Secţiunea noile soiuri de plante;
k) autoritatea naţionalã - autoritatea responsabilã cu efectuarea testelor de creştere.
ART. 3
Tratamentul naţional
De dispoziţiile prezentei legi beneficiazã şi persoanele fizice sau juridice strãine cu domiciliul, respectiv cu sediul în afara teritoriului României, în condiţiile Convenţiei prevãzute la art. 2 lit. h) şi ale altor convenţii la care România este parte.
ART. 4
Reprezentarea
(1) Persoanele fizice şi juridice care solicitã protecţia pentru un nou soi pot fi reprezentate în procedurile în faţa Oficiului de cãtre un reprezentant autorizat, în condiţiile şi la termenele prevãzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(2) Pentru persoanele fizice sau juridice care nu au domiciliul sau sediul pe teritoriul României reprezentarea este obligatorie.

CAP. II
Brevetabilitatea noilor soiuri de plante

ART. 5
Condiţii pentru acordarea protecţiei
(1) Oficiul acordã protecţie pentru un nou soi de plantã şi elibereazã brevetul pentru soi dacã acesta este:
a) nou;
b) distinct;
c) uniform;
d) stabil.
(2) Soiul trebuie sã poarte o denumire, potrivit prevederilor art. 15.
ART. 6
Noutatea
(1) Soiul este nou dacã la data înregistrãrii cererii de brevet pentru soi sau la data invocãrii prioritãţii, materialul de înmulţire ori recoltat nu a fost vândut sau nici nu a fost pus printr-un alt mod la dispoziţia terţilor, de cãtre ameliorator sau cu acordul acestuia, în scopul exploatãrii comerciale a noului soi:
a) pe teritoriul României, cu un an înaintea înregistrãrii cererii de brevet pentru soi;
b) pe teritoriul altor state, cu mai mult de 4 ani de la înregistrarea cererii de brevet pentru soi, iar pentru pomi şi viţa-de-vie, cu mai mult de 6 ani.
(2) De asemenea, nu îşi pierde noutatea soiul care:
a) face obiectul unui contract de transmitere de drepturi, dacã anterior înregistrãrii cererii nu a avut loc exploatarea comercialã a noului soi;
b) face obiectul unui acord între ameliorator şi o altã persoanã, în virtutea cãruia amelioratorul autorizeazã producerea materialului de înmulţire sub controlul sãu;
c) face obiectul unui acord al amelioratorului cu un terţ privind efectuarea unui studiu sau experiment în plin câmp sau în laborator ori a unor experimentãri pe un eşantion mic de plante în vederea evaluãrii noului soi;
d) a fost pus la dispoziţie unui terţ, sub formã de material de înmulţire sau ca material recoltat, ca urmare a folosirii în scopurile specificate la art. 34, şi care nu este folosit pentru înmulţiri ulterioare, aceste acte nefiind considerate ca exploatare comercialã a noului soi, în sensul prevederilor art. 34;
e) a fost pus la dispoziţie, ca urmare a faptului cã amelioratorul a expus soiul într-o expoziţie recunoscutã oficial;
f) a fost pus la dispoziţie unui organism oficial, în cadrul unei obligaţii legale sau pe bazã de contract, în vederea producerii, reproducerii, multiplicãrii, condiţionãrii sau a depozitãrii, fãrã ca persoana care a solicitat protecţia sã îşi piardã dreptul exclusiv de exploatare a soiului, cu condiţia ca nicio altã punere la dispoziţie în scop comercial sã nu fi fost fãcutã anterior; dacã o astfel de punere la dispoziţie a soiului a fost utilizatã pentru producerea unui hibrid şi acesta a fost comercializat, se aplicã prevederile alin. (1);
g) a fost pus la dispoziţie de o unitate sau de o firmã unei alte unitãţi sau unei firme cãreia îi este subordonatã sau dacã amândouã unitãţile sau firmele aparţin în întregime unei terţe unitãţi sau firme, cu condiţia sã nu fi avut loc o altã punere la dispoziţie.
ART. 7
Distinctivitatea
(1) Soiul este distinct dacã se deosebeşte clar, prin unul sau mai multe caractere relevante care rezultã di nt r-un anumit genotip sau dintr-o combinaţie de genotipuri, faţã de orice alt soi a cãrui existenţã este notoriu cunoscutã la data depunerii cererii de brevet pentru soi la Oficiu sau, dupã caz, la data de prioritate invocatã.
(2) Distinctivitatea unui soi este definitã prin caractere care pot fi recunoscute, descrise şi identificate precis.
(3) Soiurile considerate notoriu cunoscute sunt cele:
a) protejate în România şi înregistrate în Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri sau în alte state pãrţi contractante la Convenţie;
b) înregistrate în catalogul oficial al soiurilor comercializate în România sau în registre şi cataloage similare din alte state pãrţi contractante la Convenţie;
c) pentru care existã o cerere înregistratã pentru protecţia soiului sau pentru înscrierea lui într-un registru de soiuri din România, cu condiţia ca cererea sã conducã la acordarea protecţiei sau la înregistrarea soiului;
d) pentru care existã o cerere înregistratã în strãinãtate pentru acordarea protecţiei sau pentru înregistrarea soiului, cu condiţia ca cererea sã conducã la acordarea protecţiei sau la înregistrare;
e) oferite spre vânzare sau vândute pe teritoriul României ori al altor state.
ART. 8
Uniformitatea
Soiul este uniform dacã, supuse variaţiilor previzibile pe parcursul ciclului de înmulţire, plantele rãmân suficient de uniforme în caracterele relevante, inclusiv cele folosite în examinarea distinctivitãţii soiului, precum şi în alte caractere folosite pentru descrierea soiului.
ART. 9
Stabilitatea
Soiul este stabil, dacã, dupã înmulţiri repetate sau în cazuri speciale, la sfârşitul fiecãrui ciclu de înmulţire, caracterele relevante pentru stabilirea distinctivitãţii sau oricare alte caractere folosite pentru descrierea soiului rãmân neschimbate.

CAP. III
Dreptul la protecţie

ART. 10
Dreptul la brevetul pentru soi
(1) Dreptul la brevetul pentru soi aparţine amelioratorului şi poate fi transmis prin cesiune.
(2) Dacã mai mulţi amelioratori au creat sau au descoperit şi au dezvoltat în comun un nou soi, dreptul la brevetul pentru soi aparţine în comun acestora.
(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplicã şi în cazul în care douã sau mai multe persoane au descoperit soiul şi altã persoanã sau alte persoane l-au dezvoltat.
(4) Dreptul la brevetul pentru soi poate, de asemenea, sã aparţinã în comun amelioratorului şi altei persoane, dacã amelioratorul şi cealaltã persoanã declarã în scris cã sunt de acord sã deţinã în comun acest drept.
(5) Amelioratorul care a creat un nou soi în timpul serviciului este îndreptãţit, dacã nu este altfel prevãzut în contractul sãu individual de muncã, la brevetul pentru soi şi la o remuneraţie echitabilã.
(6) În situaţia în care dreptul la brevetul pentru soi aparţine la douã sau mai multe persoane potrivit alin. (2)-(4), una dintre ele sau mai multe pot împuternici pe celelalte, printr-o declaraţie scrisã, sã revendice dreptul la brevetul pentru soi.

CAP. IV
Procedura de examinare a cererii de eliberare a brevetului pentru soi

ART. 11
Depunerea cererii de brevet pentru soi
Cererea de brevet pentru soi poate fi depusã la Oficiu de orice persoanã fizicã ori juridicã sau de reprezentantul legal al acesteia:
a) direct la Oficiu;
b) prin poştã;
c) în formã electronicã.
ART. 12
Conţinutul cererii de brevet pentru soi
(1) Cererea de brevet pentru soi se depune în limba românã, pe formular-tip, şi conţine:
a) datele de identificare a solicitantului, cuprinzând numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa, dacã este persoanã fizicã, ori denumirea firmei, sediul şi formele legale de constituire, dacã este persoanã juridicã;
b) denumirea speciei în limba latinã şi denumirea comunã în limba românã;
c) propunerea provizorie de denumire a noului soi;
d) chestionarul tehnic care descrie principalele caractere ale soiului în forma standardizatã;
e) informaţii referitoare la cererea sau cererile anterioare pentru o eventualã revendicare a prioritãţii;
f) informaţii despre exploatarea anterioarã a soiului.
(2) Cererea de brevet pentru soi va fi însoţitã de:
a) dovada de platã a taxei de înregistrare a cererii;
b) documentele de prioritate;
c) o procurã, dacã solicitantul este reprezentat printr-un reprezentant, autorizat de Oficiu potrivit art. 47 alin. (2) lit. f).
(3) Cererea de brevet trebuie sã se refere la un singur soi.
ART. 13
Data de depozit a cererii de brevet pentru soi
(1) Data de depozit a cererii de brevet pentru soi este data depunerii cererii la Oficiu, dacã aceastã cerere conţine cel puţin elementele prevãzute la art. 12 alin. (1), însoţitã de taxa de înregistrare a cererii.
(2) Data de depozit a cererii de brevet pentru soi este cea stabilitã la alin. (1) şi în cazul în care solicitanţii, persoane fizice sau juridice strãine, au depus documentaţia într-o limbã strãinã, cu condiţia ca, în termen de 3 luni de la depunerea cererii de brevet pentru soi, sã depunã la Oficiu o traducere a documentelor în limba românã.
ART. 14
Dreptul de prioritate
(1) Cererea de brevet pentru soi conferã un drept de prioritate, cu începere de la data de depozit, faţã de orice altã cerere de brevet pentru soi depusã ulterior pentru acelaşi soi sau pentru un soi care nu se poate distinge clar de acesta, în sensul art. 7.
(2) Orice persoanã care a depus anterior o primã cerere într-un stat parte contractantã la Convenţie sau la Oficiul comunitar beneficiazã de un drept de prioritate de 12 luni de la data de depozit, dacã în acest interval de timp solicitã la Oficiu acordarea unui brevet pentru soi, cu condiţia ca prima cerere sã aibã atribuitã o datã de depozit.
(3) Pentru dovedirea prioritãţii din alt stat, solicitantul trebuie sã prezinte la Oficiu, într-un interval de 3 luni de la depunerea cererii, o copie autentificatã dupã documentele primei cereri, precum şi materialul de înmulţire sau alte documente din care sã rezulte cã soiul din ambele cereri este identic.
(4) Recunoaşterea prioritãţii solicitate potrivit alin. (3) se face sub condiţia achitãrii taxei de prioritate prevãzute de lege.
(5) Nerespectarea termenului prevãzut la alin. (2) sau neplata taxei de prioritate atrage nerecunoaşterea prioritãţii invocate.
(6) Actele sãvârşite în intervalul prevãzut la alin. (2), cum ar fi depunerea altei cereri, publicarea sau folosirea soiului care face obiectul primei cereri, nu constituie motiv de respingere a cererii ulterioare şi nici nu dau naştere la drepturi pentru terţi.
(7) Solicitantul are dreptul la o perioadã de graţie de 2 ani dupã expirarea duratei de prioritate sau dacã prima cerere a fost respinsã ori retrasã în vederea transmiterii documentelor, informaţiilor sau materialului de înmulţire solicitat pentru examinarea cererii ulterioare.
ART. 15
Denumirea soiului
(1) Soiul va purta o denumire genericã pentru a putea fi identificat.
(2) Aceeaşi denumire, pentru acelaşi soi, va fi folositã pe teritoriul României şi în orice alt stat parte contractantã la Convenţie sau pe bazã de acorduri bilaterale.
(3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplicã dacã denumirea contravine alin. (7).
(4) Denumirea soiului trebuie sã difere de orice altã denumire care desemneazã un alt soi existent aparţinând aceleiaşi specii de plante sau unei specii îndeaproape înrudite cu aceasta, cu excepţia cazului când celãlalt soi nu mai existã şi denumirea acestuia nu are o semnificaţie specialã.
(5) Denumirea soiului nu trebuie sã fie compusã numai din cifre, cu excepţia cazurilor când aceastã practicã este recunoscutã pentru desemnarea anumitor soiuri.
(6) Denumirea soiului nu va induce în eroare sau nu va da naştere la confuzii cu privire la caracterele soiului, la valoarea sau identitatea sa ori a amelioratorului.
(7) Dacã o cerere este depusã simultan în România şi în alte ţãri, soiul va fi înregistrat cu aceeaşi denumire în toate celelalte ţãri, cu excepţia cazului în care denumirea este apreciatã de cãtre Oficiu ca fiind nepotrivitã.
(8) Dacã, în virtutea unui drept obţinut anterior, o denumire a fost folositã pentru un alt soi sau poate crea confuzie în utilizarea denumirii altui soi, Oficiul va cere solicitantului sã transmitã o altã denumire pentru soiul sãu.
(9) Solicitantul, în vederea stabilirii unei denumiri corecte, poate cere la Oficiu, înainte de depunerea cererii, efectuarea unei cercetãri documentare referitoare la denumirea propusã, cu condiţia plãţii taxei legale.
(10) Orice persoanã care oferã spre vânzare sau comercializeazã material de înmulţire din soiul protejat este obligatã sã foloseascã denumirea acelui soi şi dupã expirarea duratei de protecţie a soiului.
(11) O denumire propusã nu poate fi folositã ca denumire a soiului protejat dacã este identicã sau similarã cu o marcã, denumire de origine ori indicaţie geograficã pentru produse protejate, identice sau similare cu cele la care se referã soiul, ori dacã aduce atingere altor drepturi de proprietate industrialã protejate.
(12) Denumirea soiului se înregistreazã în Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri, odatã cu acordarea şi eliberarea brevetului pentru soi.
(13) Dacã cel puţin una dintre condiţiile prevãzute la alin. (1)-(11) nu este îndeplinitã, Oficiul va anula denumirea înregistratã şi va acorda solicitantului un termen de 30 de zile pentru propunerea altei denumiri.
(14) Deţinãtorul unui soi nu poate folosi o denumire identicã cu denumirea soiului protejat, pentru a nu încãlca folosirea liberã a denumirii soiului, chiar dupã expirarea termenului de valabilitate a brevetului pentru soi.
(15) O terţã persoanã poate folosi un drept acordat de o denumire identicã cu denumirea soiului protejat pentru un alt soi numai dacã acest drept a fost dobândit anterior.
ART. 16
Examinarea formalã a cererii de brevet pentru soi
(1) În termen de douã luni de la depunerea cererii de brevet pentru un nou soi, Oficiul examineazã documentaţia depusã de solicitant, sub aspectul regularitãţii formale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor prevãzute la art. 10 alin. (1)-(4) şi la art. 12.
(2) Dacã în urma examinãrii formale se constatã cã cererea de brevet pentru soi îndeplineşte condiţiile prevãzute la alin. (1), aceasta se înregistreazã în Registrul naţional al cererilor de brevete pentru soiuri. Înscrierea în Registrul naţional al cererilor de brevete pentru soiuri se notificã solicitantului.
(3) Cererile de brevete pentru noile soiuri înregistrate la Oficiu se publicã, în termen de 3 luni de la data înregistrãrii, în Buletinul Oficial.
(4) În cazul în care cererea de brevet pentru soi nu îndeplineşte una dintre condiţiile prevãzute la art. 10 şi 12, Oficiul hotãrãşte, în cadrul unei comisii de examinare, respingerea cererii.
ART. 17
Examinarea pe fond a cererii
(1) Oficiul va examina pe fond, în termen de 9 luni de la data înregistrãrii cererii, documentaţia cererii de brevet pentru soi privind noutatea şi denumirea soiului, potrivit prevederilor art. 6, 14 şi 15.
(2) Oficiul notificã solicitantului sau succesorului sãu în drepturi rezultatul examinãrii pe fond a cererii; în cazul unui rezultat negativ, se acordã un termen de maximum 3 luni pentru rãspuns.
(3) Pentru motive justificate, solicitantul poate cere prelungirea cu douã luni a termenului de rãspuns acordat de Oficiu.
(4) Dacã în urma examinãrii pe fond Oficiul hotãrãşte, în cadrul comisiei de examinare, cã cererea îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 6-10, 12 şi 15, aceasta va fi supusã examinãrii tehnice de cãtre autoritatea naţionalã competentã sau de o altã autoritate recunoscutã internaţional, cãreia Oficiul îi va transmite documentaţia în termen de o lunã de la luarea hotãrârii.
(5) Dacã cererea nu îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 6-10, 12 şi 15, iar solicitantul nu rãspunde în termen notificãrii Oficiului şi nici nu cere o prelungire a termenului de rãspuns, Oficiul respinge cererea.
ART. 18
Examinarea tehnicã a noului soi
(1) Soiul va fi supus unei examinãri tehnice de cãtre autoritatea naţionalã cu competenţe în domeniu, pentru a se stabili:
a) dacã soiul aparţine taxonului botanic declarat de solicitant;
b) dacã soiul este distinct, uniform şi stabil, potrivit prevederilor art. 7-9;
c) descrierea oficialã a soiului.
(2) Examinarea tehnicã a soiului se efectueazã de cãtre o autoritate naţionalã competentã.
(3) Dacã testele de creştere pentru un soi nu s-au efectuat de o autoritate naţionalã competentã sau de cãtre o autoritate recunoscutã internaţional, Oficiul poate lua în considerare raportul tehnic elaborat de o altã autoritate competentã, cu acordul solicitantului şi cu condiţia plãţii taxei legale, şi în conformitate cu procedura conform Convenţiei.
(4) Autoritatea naţionalã competentã sau o unitate delegatã în numele acesteia va efectua experienţele necesare stabilirii îndeplinirii condiţiilor prevãzute la art. 7-9. Solicitantul va pune la dispoziţie gratuit material de înmulţire aparţinând soiului, în cantitatea şi la data cerute de cãtre autoritatea care desfãşoarã testele de creştere, şi notificã aceasta Oficiului.
(5) Autoritatea competentã, în termen de un an de la iniţierea testãrii soiului, va transmite Oficiului şi solicitantului un raport preliminar, iar în termen de 2 ani va elabora raportul tehnic cu rezultatele obţinute şi tabelul cu caracterele noului soi.
(6) Testarea soiului nu va afecta condiţia de noutate şi nu va putea fi folositã împotriva acordãrii drepturilor amelioratorului.
(7) Dacã testele de creştere sunt efectuate de cãtre ameliorator, acestea pot fi analizate de cãtre autoritatea naţionalã care le poate declara valabile.
(8) Autoritatea competentã confirmã Oficiului valabilitatea testelor de creştere printr-o notificare, însoţitã de tabelul caracterelor noului soi, în interval de maximum 6 luni de la transmiterea documentaţiei.
(9) Dacã soiul testat îndeplineşte şi condiţiile referitoare la valoarea agronomicã şi de utilizare, solicitantul, în vederea comercializãrii soiului, poate cere înregistrarea soiului în Catalogul oficial al soiurilor şi hibrizilor de plante de culturã din România, în conformitate cu prevederile <>Legii nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calitãţii, comercializarea seminţelor şi a materialului sãditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante.
(10) Oficiul va respinge cererea de brevet pentru soi dacã valabilitatea testelor este infirmatã de cãtre autoritatea naţionalã.
(11) Infirmarea valabilitãţii testelor efectuate de ameliorator se va face, motivat, de cãtre autoritatea naţionalã.
(12) Hotãrârile Oficiului pot fi atacate de cãtre solicitant la comisia de reexaminare, în termen de 3 luni de la comunicare.
ART. 19
Testarea noului soi
(1) În vederea testãrii noului soi, autoritatea naţionalã poate sã organizeze teste de creştere proprii sau se pot folosi experienţele solicitantului pentru efectuarea observaţiilor.
(2) Testele de creştere se organizeazã în conformitate cu metodologia aprobatã de Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale şi de Oficiu, avându-se în vedere normele europene şi internaţionale privind testarea noilor soiuri.
(3) Dupã primirea documentaţiei şi efectuarea examinãrii formale, Oficiul transmite documentaţia autoritãţii naţionale, care stabileşte locul şi cantitatea de material necesare organizãrii experienţelor şi notificã aceasta solicitantului, invitându-l sã transmitã materialul de înmulţire solicitat.
(4) Oficiul şi autoritatea naţionalã pot cere solicitantului sã transmitã toate informaţiile, documentele şi materialele necesare pentru desfãşurarea în condiţii optime a examinãrii tehnice.
(5) Dacã în termenul acordat solicitantul nu transmite informaţiile, documentele şi materialele cerute, Oficiul respinge cererea de brevet pentru soi.
(6) Solicitantul are dreptul ca, oricând pe perioada de testare a soiului, sã cearã inspectarea culturilor.
ART. 20
Examinarea de cãtre Oficiu din proprie iniţiativã
În cursul procedurilor, Oficiul va putea investiga îndeplinirea condiţiilor prevãzute la art. 18 şi 19.
ART. 21
Hotãrârile Oficiului
(1) Pe baza raportului tehnic al autoritãţii naţionale sau al unei autoritãţi recunoscute internaţional, Oficiul stabileşte dacã noul soi îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 6-8 şi 15 şi, dupã caz, acordã brevetul pentru soi sau respinge cererea de brevet pentru soi.
(2) O hotãrâre de respingere poate fi luatã de Oficiu numai dupã ce solicitantului i-au fost notificate motivele respingerii şi dupã ce i-a fost acordat un termen de cel puţin 3 luni pentru rãspuns.
(3) Hotãrârile se publicã în primul numãr al Buletinului Oficial care apare dupã luarea hotãrârii.
(4) Pe baza evoluţiei cunoştinţelor agrobiologice şi a metodologiei de descriere a soiului, Oficiul sau solicitantul poate, dupã o consultare reciprocã, sã adapteze descrierea oficialã a soiului protejat, în cursul duratei de valabilitate a brevetului, fãrã modificarea întinderii protecţiei acordate şi a caracteristicilor noului soi. Adaptãrile aduse descrierii oficiale se publicã în Buletinul Oficial.
(5) Hotãrârile luate de Oficiu pot fi contestate, motivat, de cãtre solicitant la comisia de reexaminare, potrivit prevederilor art. 42 alin. (1).
ART. 22
Procedura oralã
(1) Procedura oralã va avea loc din iniţiativa Oficiului sau la cererea oricãreia dintre pãrţile implicate, în cadrul procedurii de apel.
(2) Procedura oralã în faţa comisiei de reexaminare, inclusiv pronunţarea deciziilor, va fi publicã, cu excepţia situaţiei în care, datoritã unor dezavantaje pentru pãrţi, comisia decide ca aceasta sã nu fie publicã.
ART. 23
Protecţia provizorie
(1) Pe perioada de la data publicãrii cererii de brevet pentru soi, potrivit art. 16 alin. (3), pânã la data acordãrii brevetului pentru soi, solicitantul beneficiazã provizoriu de aceleaşi drepturi conferite titularului de brevet pentru soi prevãzute la art. 31 alin. (1).
(2) Încãlcarea drepturilor prevãzute la alin. (1) de cãtre terţi atrage pentru persoanele vinovate obligaţia de despãgubire, potrivit dreptului comun, titlul pentru plata despãgubirilor fiind executoriu dupã acordarea brevetului pentru soi.
(3) Persoanele care, în perioada de protecţie provizorie, efectueazã, fãrã autorizaţia titularului, faptele prevãzute la art. 31 alin. (1) sãvârşesc infracţiunile prevãzute la art. 44 alin. (1) şi (2).
(4) În cazul în care cererea de brevet pentru soi este respinsã, solicitantul nu beneficiazã de drepturile prevãzute la alin. (1).
ART. 24
Prelungirea termenului limitã
(1) Termenele limitã privind examinarea cererii de brevet pentru soi, precum şi pentru repetarea testelor de creştere pot fi prelungite cu pânã la un an, cu plata taxelor legale.
(2) La cererea solicitantului, înaintea expirãrii termenelor limitã potrivit art. 17, durata termenelor poate fi prelungitã cu câte 3 luni, dar nu mai mult de douã ori, sub condiţia plãţii taxei legale.
ART. 25
Retragerea cererii de brevet pentru soi
Ca urmare a unei notificãri depuse de solicitant la Oficiu, cererea de brevet pentru soi poate fi retrasã în orice moment, pânã la luarea hotãrârii de acordare a brevetului pentru soi.
ART. 26
Revocarea brevetului pentru soi
(1) În termen de 3 luni de la publicarea acordãrii brevetului pentru soi în Buletinul Oficial, orice persoanã interesatã poate cere la Oficiu revocarea brevetului pentru soi, dacã nu este îndeplinitã cel puţin una dintre condiţiile prevãzute la art. 6-10 sau 15. Cererea se va face în scris, pentru motive întemeiate.
(2) Persoanele care cer la Oficiu revocarea brevetului pentru soi au acces la documente, la rezultatele examinãrii tehnice şi la descrierea oficialã a soiului.
(3) Cererea de revocare se va examina de cãtre comisia de reexaminare, în termen de 3 luni de la depunerea la Oficiu.
(4) Comisia de reexaminare poate sã solicite autoritãţii naţionale sau altei unitãţi autorizate sã repete testele de creştere sau sã foloseascã un expert de culturã care sã participe la examinarea soiului.
(5) Hotãrârea comisiei de reexaminare se comunicã pãrţilor, în termen de 15 zile de la pronunţare.
(6) Hotãrârea comisiei de reexaminare poate fi supusã cãilor de atac, potrivit prevederilor art. 42.
(7) Hotãrârile rãmase definitive şi irevocabile se publicã în primul numãr al Buletinului Oficial, dupã luna luãrii hotãrârii.
ART. 27
Prioritatea unei noi cereri în cazul revocãrii
În situaţia în care o cerere de revocare este motivatã de nerespectarea condiţiilor prevãzute la art. 10 şi conduce la retragerea sau la anularea cererii de brevet pentru soi, şi dacã persoana care a solicitat revocarea depune o cerere de brevet pentru soi, în interval de o lunã de la retragere sau de la respingerea cererii pentru acelaşi soi, poate cere ca data de depozit a noii cereri sã fie consideratã data retragerii sau respingerii cererii anterioare.
ART. 28
Eliberarea brevetului pentru soi şi înregistrarea denumirii soiului
(1) Brevetul pentru soi este eliberat de directorul general al Oficiului, în temeiul hotãrârii de acordare a brevetului pentru soi.
(2) Brevetul pentru soi şi denumirea soiului se înscriu în Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri, care este public şi poate fi consultat de terţi, cu plata taxei de inspectare prevãzute de lege.
(3) În cazul cererii depuse de mai mulţi solicitanţi, brevetul pentru soi se elibereazã primului solicitant menţionat în cerere, iar celorlalţi li se elibereazã câte un duplicat al brevetului pentru soi.
(4) Amelioratorul, în cazul în care nu este titularul brevetului, este îndreptãţit sã primeascã, la cerere, o copie dupã brevetul pentru soi eliberat.
ART. 29
taxe pentru eliberarea brevetului pentru soi şi înregistrarea denumirii soiului
(1) Pentru procedurile de examinare în faţa Oficiului, solicitantul va plãti taxe, potrivit <>Ordonanţei Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietãţii industriale şi regimul de utilizare a acestora, republicatã.
(2) Taxele se vor plãti pentru urmãtoarele proceduri:
a) înregistrarea cererii de brevet pentru soi, potrivit art. 12 alin. (2);
b) examinarea denumirii soiului, potrivit art. 15;
c) examinarea formalã, potrivit art. 16;
d) examinarea condiţiilor de fond, potrivit art. 17;
e) examinarea tehnicã, pe grupe de specii;
f) eliberarea brevetului pentru soi, potrivit art. 28;
g) contestarea hotãrârilor, potrivit art. 21 alin. (5), şi revocarea brevetului, potrivit art. 26;
h) menţinerea în vigoare a brevetului pentru soi pe grupe de specii, pentru fiecare an de protecţie, potrivit art. 38.
(3) Taxele pentru procedurile prevãzute la alin. (2) se plãtesc în contul Oficiului.

CAP. V
Protecţia soiului

ART. 30
Durata de protecţie a soiului
(1) Durata de protecţie a soiului se calculeazã de la data acordãrii brevetului pentru soi pânã la sfârşitul celui de-al 25-lea an calendaristic care urmeazã anului acordãrii.
(2) Durata de protecţie pentru soiurile de pomi, viţã-de-vie şi cartofi se calculeazã de la data acordãrii brevetului pentru soi pânã la sfârşitul celui de-al 30-lea an calendaristic care urmeazã anului acordãrii.

CAP. VI
Drepturile titularului

ART. 31
Drepturile titularului de brevet pentru soi
(1) Titularul de brevet pentru soi beneficiazã de dreptul exclusiv de exploatare a noului soi şi de dreptul de a interzice oricãrei persoane sã efectueze, fãrã autorizaţia sa, urmãtoarele acte privind materialul de înmulţire sau materialul recoltat aparţinând soiului protejat:
a) producerea sau reproducerea;
b) condiţionarea în scopul înmulţirii;
c) oferirea spre vânzare;
d) vânzarea sau orice altã formã de comercializare;
e) importul;
f) exportul;
g) depozitarea pentru unul dintre scopurile prevãzute la lit. a)-f).
(2) Pentru materialul recoltat, prevederile alin. (1) sunt aplicabile dacã urmãtoarele condiţii sunt îndeplinite cumulativ:
a) materialul recoltat a fost obţinut fãrã autorizaţia titularului de a folosi materialul de înmulţire din soiul protejat;
b) titularul a omis sã îşi exercite drepturile în legãturã cu constituenţii noului soi.
(3) Prevederile alin. (1) se aplicã şi pentru soiurile care:
a) sunt esenţial derivate din soiul protejat, dacã soiul protejat nu este el însuşi un soi esenţial derivat;
b) nu se disting clar de soiul protejat, potrivit prevederilor art. 7;
c) necesitã, pentru producere, folosirea repetatã a soiului protejat.
(4) În sensul prevederilor alin. (3) lit. a), un soi este considerat esenţial derivat dintr-un soi iniţial dacã:
a) este predominant derivat din soiul iniţial sau dintr-un soi care, la rândul sãu, este predominant derivat din soiul iniţial;
b) este distinct faţã de soiul iniţial din care a derivat, potrivit art. 7;
c) este în esenţã identic cu soiul iniţial, în expresia caracterelor care rezultã din genotipul sau din combinaţia de genotipuri dintre ele, cu excepţia deosebirilor rezultate din derivare.
(5) Titularul de brevet pentru soi este îndreptãţit sã solicite redevenţe sau o remuneraţie echitabilã pentru exploatarea soiului protejat în cazul acordãrii de licenţe pe bazã contractualã, iar licenţiatul este obligat la plata sumelor de bani convenite.
(6) Litigiile se soluţioneazã de cãtre instanţele judecãtoreşti potrivit dreptului comun.
ART. 32
Excepţii de la drepturile titularului de brevet pentru soi
(1) Drepturile conferite titularului de brevet pentru soi nu se extind asupra:
a) folosirii soiului în scop personal şi necomercial;
b) folosirii soiului în scop experimental, care include crearea de noi soiuri din materialul iniţial;
c) folosirii soiului pentru crearea, descoperirea şi dezvoltarea de alte soiuri;
d) actelor prevãzute la art. 31 alin. (1) pentru alte soiuri care se încadreazã la lit. c), cu excepţia cazului în care prevederile art. 31 alin. (3) sunt aplicabile sau dacã celãlalt soi ori material aparţinând soiului este protejat printr-un drept de proprietate industrialã echivalent;
e) actelor a cãror interzicere ar încãlca prevederile art. 1 alin. (2).
(2) Persoanele care folosesc soiul protejat în unul dintre scopurile prevãzute la alin. (1) sunt obligate sã informeze titularul despre aceasta.
(3) Exploatarea soiului de cãtre terţi în intervalul cuprins între decãderea din drepturi a titularului şi revalidarea brevetului nu constituie o încãlcare a drepturilor prevãzute la art. 31.
ART. 33
Privilegiul fermierului
(1) Pentru stimularea producţiei agricole la speciile de plante prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta lege, fermierii pot sã exploateze, sã înmulţeascã soiul pe terenul lor, sã îl cultive, sã obţinã recolte pentru folosul propriu, fãrã a deţine o licenţã de la titular, cu excepţia soiurilor protejate care sunt hibrizi sau soiuri sintetice.
(2) Fermierii pot folosi sãmânţa obţinutã pentru semãnat sau prin procesatorii de sãmânţã.
(3) În situaţia în care sãmânţa se foloseşte prin procesatori, aceasta trebuie sã rãmânã identicã cu sãmânţa din soiul protejat şi cu produsul recoltat.
(4) Fermierii sunt obligaţi sã plãteascã titularului o remuneraţie echitabilã pentru folosirea seminţei din soiul protejat, mai scãzutã decât preţul plãtit pentru o licenţã de înmulţire a materialului de cea mai slabã calitate, folositã pentru certificarea oficialã a soiului protejat.
(5) Titularul este îndreptãţit sã cearã, în scris, informaţiile necesare în legãturã cu sãmânţa din soiul protejat, produsã de fermier.
(6) Fermierii şi procesatorii de sãmânţã au obligaţia sã furnizeze titularului, la cerere, informaţii în scris despre datele lor de identificare.
(7) Procesatorii de seminţe sunt obligaţi, la cerere, sã furnizeze titularului informaţii în scris despre cantitatea de sãmânţã din soiul protejat, livratã pentru procesare, precum şi despre cantitatea de sãmânţã obţinutã dupã procesare, data şi locul prelucrãrii şi identitatea persoanei pentru care s-a fãcut procesarea.
(8) Fermierii au obligaţia, la cerere, sã furnizeze titularului informaţii în scris despre cantitatea de sãmânţã utilizatã şi, dupã caz, identitatea procesatorului de sãmânţã.
(9) Titularul are obligaţia, la cerere, sã furnizeze fermierilor informaţii în scris referitoare la preţul încasat pentru licenţa de producere de sãmânţã, de categoria cea mai slabã, calificatã pentru certificarea oficialã, din soiul protejat în aceeaşi zonã.
(10) Titularul, în scopul monitorizãrii şi respectãrii dispoziţiilor alin. (1)-(5), poate cere fermierilor şi procesatorilor de sãmânţã dovezi în susţinerea informaţiilor prevãzute la alin. (6)-(8).
ART. 34
Epuizarea drepturilor titularului de brevet pentru soi
Dreptul titularului de brevet pentru soi nu se extinde asupra actelor referitoare la materialul de înmulţire şi la materialul recoltat din soiul protejat sau dintr-un soi prevãzut la art. 31 alin. (2), precum şi nici asupra celor referitoare la oricare parte de plantã din soiul protejat sau la oricare material derivat din acest soi, care a fost vândut sau a fost comercializat de cãtre titular ori cu consimţãmântul acestuia, decât dacã astfel de acte implicã:
a) înmulţirea soiului protejat, cu excepţia cazului în care aceastã înmulţire a fost fãcutã atunci când materialul a fost pus la dispoziţie terţilor pentru înmulţire;
b) exportul de material din soiul protejat într-o ţarã terţã care nu protejeazã soiurile de plante din genurile şi speciile cãrora le aparţine soiul protejat, cu excepţia cazului în care materialul este destinat consumului alimentar.

CAP. VII
Încetarea efectelor brevetului pentru soi

ART. 35
Anularea brevetului pentru soi
(1) Oficiul declarã brevetul pentru soi nul dacã constatã una dintre urmãtoarele situaţii:
a) soiul nu era nou, în sensul art. 6, sau distinct, în sensul art. 7, la data depunerii cererii sau la data revendicãrii prioritãţii, dupã caz;
b) acordarea brevetului pentru soi s-a bazat esenţial pe informaţii şi documente furnizate de ameliorator, soiul nu a fost uniform, în sensul art. 8, sau stabil, în sensul art. 9, la data acordãrii drepturilor;
c) persoana cãreia i s-a acordat brevetul pentru soi nu era îndreptãţitã, cu excepţia cazului în care a avut loc o transmitere a drepturilor cãtre persoana îndreptãţitã.
(2) Hotãrârile Oficiului se comunicã pãrţilor în termen de 15 zile de la pronunţare şi pot fi supuse cãilor de atac prevãzute la art. 42.
(3) Hotãrârea de anulare a brevetului pentru soi, rãmasã definitivã şi irevocabilã, se publicã în Buletinul Oficial şi anularea se opereazã în Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri.
ART. 36
Decãderea din drepturi a titularului de brevet pentru soi
(1) Oficiul decade titularul de brevet pentru soi din drepturile decurgând din acesta, atunci când constatã una dintre urmãtoarele situaţii:
a) titularul de brevet pentru soi nu îndeplineşte obligaţia de menţinere a soiului protejat, prevãzutã la art. 38 alin. (1);
b) titularul de brevet pentru soi nu dã curs cererii Oficiului sau autoritãţii naţionale de a furniza informaţii sau material în scopul verificãrii existenţei soiului protejat pe parcursul perioadei de valabilitate a brevetului pentru soi;
c) titularul de brevet pentru soi nu propune în termenul acordat o denumire adecvatã pentru soi, atunci când Oficiul solicitã schimbarea denumirii soiului, deoarece aceasta nu mai satisface condiţiile prevãzute la art. 15;
d) titularul de brevet pentru soi nu plãteşte taxele de menţinere în vigoare a brevetului pentru soi.
(2) Oficiul nu va proceda la decãderea titularului din drepturi înainte de a-i notifica neîndeplinirea uneia dintre obligaţiile prevãzute la alin. (1). Decãderea din drepturi a titularului de brevet pentru soi se publicã în Buletinul Oficial şi produce efecte de la data înscrierii în Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri.
(3) Titularul de brevet pentru soi poate cere la Oficiu revalidarea brevetului pentru soi pentru motive justificate, în termen de 6 luni de la data publicãrii decãderii.
(4) Hotãrârea privind cererea de revalidare a brevetului pentru soi se comunicã pãrţilor în termen de 15 zile de la pronunţare şi poate fi supusã cãilor de atac prevãzute la art. 42. Revalidarea se publicã în Buletinul Oficial.
ART. 37
Renunţarea la brevetul pentru soi
(1) Titularul de brevet pentru soi poate renunţa oricând pe durata protecţiei soiului la brevetul pentru soi, pe baza unei declaraţii scrise transmise la Oficiu.
(2) Renunţarea la brevetul pentru soi produce efecte de la data transmiterii cererii la Oficiu.
(3) Renunţarea se înscrie în Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri şi produce efecte pentru terţi de la data publicãrii în Buletinul Oficial.
(4) Dacã brevetul pentru soi a fãcut obiectul unui contract de licenţã, renunţarea este posibilã numai cu acordul licenţiatului.

CAP. VIII
Exploatarea soiului protejat

ART. 38
Menţinerea soiului protejat
(1) Titularul de brevet pentru soi este obligat ca, pe toatã durata de valabilitate a brevetului pentru soi, sã menţinã soiul, astfel încât acesta sã îşi pãstreze toate caracterele prezentate în descrierea oficialã, la data acordãrii brevetului pentru soi.
(2) Pentru verificarea distinctivitãţii, a uniformitãţii şi a stabilitãţii noului soi, autoritatea naţionalã poate cere titularului de brevet pentru soi sã furnizeze seminţe, material de înmulţire, documente sau orice alte informaţii necesare verificãrii.
(3) Oficiul poate cere titularului de brevet pentru soi, pe toatã durata de valabilitate a brevetului, informaţii şi documente din care sã rezulte existenţa soiului şi menţinerea caracteristicilor acestuia.
(4) Dacã titularul de brevet pentru soi nu dã curs cererii adresate de Oficiu, titularul de brevet este decãzut din drepturile conferite de brevetul pentru soi, potrivit prevederilor art. 36 alin. (1) lit. a).
ART. 39
Transmiterea drepturilor asupra soiului
(1) Dreptul la acordarea unui brevet pentru soi, dreptul la brevetul pentru soi, precum şi drepturile ce decurg din brevetul pentru soi pot fi transmise altor persoane fizice sau juridice.
(2) Transmiterea drepturilor se poate face prin cesiune, licenţã exclusivã sau neexclusivã ori prin succesiune legalã sau testamentarã.
(3) Dacã o altã persoanã decât cea care figureazã în brevet este îndreptãţitã la acordarea brevetului pentru soi, Oficiul elibereazã brevetul pentru soi persoanei îndreptãţite şi publicã schimbarea în Buletinul Oficial.
(4) Dacã brevetul pentru soi aparţine mai multor persoane, partea ce îi revine uneia dintre acestea poate fi transmisã unor terţi, dacã li se notificã acest lucru în scris, iar aceştia nu rãspund în interval de o lunã.
(5) Transmiterea drepturilor intrã în vigoare la data încheierii.
(6) Transmiterea drepturilor nu afecteazã drepturile dobândite de cãtre terţi înaintea datei de transmitere.
(7) Transmiterea drepturilor se înscrie, dupã caz, în Registrul naţional al cererilor de brevete pentru soiuri sau în Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri, se publicã în Buletinul Oficial şi devine opozabilã terţilor de la aceastã datã.
(8) O transmitere care încã nu a fost înscrisã în Registru poate totuşi sã fie invocatã împotriva terţilor care au dobândit drepturi dupã data de transmitere, dacã la data la care au dobândit aceste drepturi cunoşteau cã s-a fãcut transmiterea.
ART. 40
Contractul de licenţã
(1) Dacã se acordã o licenţã exclusivã, licenţiatul beneficiazã de dreptul exclusiv de exploatare a noului soi, în limitele prevãzute în contractul de licenţã.
(2) Dacã se acordã o licenţã neexclusivã, titularul îşi pãstreazã dreptul de a acorda licenţã şi altor persoane, iar licenţiatul nu poate sã transmitã terţilor dreptul de exploatare primit.
(3) Titularul de brevet pentru soi poate solicita la Oficiu publicarea ofertei de licenţã în Buletinul Oficial.
(4) Oficiul va înregistra contractul de licenţã în Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri şi îl va publica în Buletinul Oficial.
(5) La solicitarea persoanei interesate, Oficiul poate înregistra şi alte transmiteri de drepturi asupra soiului protejat, cu plata taxei legale.
ART. 41
Licenţa obligatorie
(1) Pentru motive de interes public, la cererea unei pãrţi interesate se poate acorda o licenţã obligatorie, neexclusivã, de cãtre Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale.
(2) În situaţia acordãrii licenţei obligatorii, se vor preciza activitãţile permise şi condiţiile rezonabile.
(3) Condiţiile rezonabile vor lua în considerare interesele titularului brevetului pentru soi, care ar putea fi afectate de acordarea licenţei obligatorii.
(4) Licenţa obligatorie se acordã pe o perioadã limitatã în timp, cu plata unei remuneraţii cãtre titular, care, la rândul sãu, va îndeplini anumite obligaţii necesare exploatãrii licenţei obligatorii.
(5) Acordarea licenţei obligatorii nu împiedicã titularul sã îşi exploateze soiul sau sã acorde alte licenţe neexclusive terţilor.
(6) La expirarea fiecãrui an calendaristic de licenţã obligatorie sau oricând în timpul duratei de exploatare acordate, pãrţile implicate pot cere modificarea condiţiilor de exploatare a licenţei obigatorii.
(7) În cazul unui soi esenţial derivat, dacã titularul soiului iniţial refuzã sã acorde o licenţã de exploatare a soiului derivat, o licenţã obligatorie neexclusivã poate fi acordatã în temeiul unei hotãrâri judecãtoreşti definitive.
(8) Dacã titularul unei invenţii biotehnologice solicitã acordarea unei licenţe obligatorii neexclusive pentru folosirea unui soi protejat, Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale poate acorda o licenţã obligatorie neexclusivã, cu condiţia plãţii unei remuneraţii rezonabile titularului soiului protejat, în urmãtoarele situaţii:
a) titularul invenţiei a cerut titularului brevetului pentru soi o licenţã pe bazã contractualã şi nu a obţinut-o; sau
b) invenţia constituie un progres tehnic semnificativ, de un interes economic deosebit.
(9) Dacã titularul unui brevet pentru soi solicitã acordarea unei licenţe pentru folosirea unei invenţii biotehnologice protejate printr-un brevet de invenţie, Tribunalul Bucureşti, potrivit <>Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicatã, cu modificãrile ulterioare, poate acorda o licenţã obligatorie neexclusivã, cu plata cãtre titular a unei redevenţe rezonabile.
(10) La solicitarea motivatã, prezentatã de persoana interesatã, Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale sau, dupã caz, Tribunalul Bucureşti poate retrage licenţa obligatorie, atunci când circumstanţele care au condus la acordarea acesteia au încetat sã mai existe, cu condiţia ca interesele legitime ale persoanei care a dobândit-o sã fie protejate într-o manierã corespunzãtoare. Licenţa nu va fi retrasã dacã circumstanţele care au determinat acordarea acesteia riscã sã se producã din nou.
(11) Hotãrârile privind acordarea utilizãrii unei licenţe obligatorii, precum şi cele privind remuneraţia prevãzutã în raport cu utilizarea acesteia pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare.
(12) Hotãrârile judecãtoreşti definitive şi irevocabile privind acordarea sau, dupã caz, retragerea licenţei obligatorii se comunicã de persoana interesatã la Oficiu, care le înregistreazã în Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri şi publicã menţiunea acestor hotãrâri în Buletinul Oficial, în termen de o lunã de la comunicare.

CAP. IX
Apãrarea drepturilor privind noile soiuri de plante

ART. 42
Cãile de atac împotriva hotãrârilor Oficiului
(1) Hotãrârile luate de Oficiu pot fi contestate de cãtre persoanele interesate. Cererea va fi depusã la Oficiu în interval de douã luni de la comunicarea hotãrârii, iar motivele contestãrii, în interval de pânã la 4 luni.
(2) Contestaţia sau, dupã caz, cererea de revocare ori de anulare a brevetului pentru soi va fi examinatã de cãtre comisia de reexaminare în termen de 3 luni de la depunere, dacã dovezile permit soluţionarea cauzei în acest termen. Componenţa acestei comisii va fi alta decât a celei de examinare şi va fi alcãtuitã din reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale şi ai Oficiului.
(3) Hotãrârile comisiei se comunicã pãrţilor în termen de 15 zile de la pronunţare şi pot fi atacate cu apel la Tribunalul Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(4) Hotãrârea Tribunalului Bucureşti poate fi atacatã cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare.
(5) La cererea instanţei judecãtoreşti, Oficiul este obligat sã transmitã documentele şi informaţiile necesare judecãrii cauzei cu care a fost învestitã.
ART. 43
Competenţele instanţelor judecãtoreşti
Litigiile cu privire la calitatea de ameliorator, titular de brevet pentru soi, sau cele cu privire la alte drepturi nãscute din brevetul pentru soi, inclusiv drepturile patrimoniale ale amelioratorului, din contractul de cesiune sau licenţã ori cele referitoare la nerespectarea prevederilor art. 38 alin. (1) şi ale art. 39 sunt de competenţa instanţelor judecãtoreşti.

CAP. X
Infracţiuni şi pedepse

SECŢIUNEA 1

ART. 44
Infracţiuni de contrafacere şi divulgare
(1) Constituie infracţiune de contrafacere efectuarea fãrã autorizaţia titularului brevetului pentru soi şi cu intenţie a oricãrui act prevãzut la art. 31 alin. (1).
(2) De asemenea, constituie infracţiune sãvârşirea cu intenţie a urmãtoarelor fapte:
a) folosirea pentru materialul de înmulţire, produs şi vândut, a unei alte denumiri decât cea înregistratã;
b) folosirea denumirii înregistrate a unui nou soi pentru materialul de înmulţire, produs şi vândut, care nu aparţine acestui soi;
c) atribuirea, pentru materialul de înmulţire produs şi vândut, a unei denumiri foarte apropiate de cea a soiului protejat, astfel încât sã poatã produce confuzii;
d) vânzarea de material de înmulţire cu menţiunea falsã cã aparţine soiului pentru care s-a acordat brevet pentru soi, inducând astfel în eroare cumpãrãtorul;
e) falsul la înscrierea unui soi în Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri;
f) întocmirea de rapoarte false, precum şi falsificarea documentelor cerute de prezenta lege;
g) furnizarea de documente care conţin informaţii false.
(3) Faptele prevãzute la alin. (1) şi (2) se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã de la 10.000 lei la 30.000 lei. Tentativa se pedepseşte.
(4) Divulgarea de date sau informaţii, reprezentând un secret comercial referitor la un nou soi pentru care s-a depus o cerere de acordare a unui brevet pentru soi, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendã de la 10.000 lei la 30.000 lei. Tentativa se pedepseşte.
(5) În situaţia în care infracţiunile prevãzute la alin. (1), (2) şi (4) sunt sãvârşite de un funcţionar, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a pãrţii vãtãmate.
(6) Pentru prejudiciile cauzate titularului de brevet, acesta are dreptul la despãgubiri, potrivit prevederilor dreptului comun, şi poate solicita instanţei judecãtoreşti sã dispunã mãsura de confiscare sau, dupã caz, distrugerea produselor contrafãcute.

SECŢIUNEA a 2-a

ART. 45
Acţiunea în contrafacere
(1) O acţiune în contrafacere poate fi pornitã numai dupã publicarea acordãrii brevetului pentru soi.
(2) Dacã a fost acordatã o licenţã şi nu sunt alte prevederi în contract, licenţiatul poate introduce o acţiune în contrafacere doar cu consimţãmântul titularului brevetului pentru soi.
(3) Deţinãtorul unei licenţe exclusive poate introduce o acţiune în contrafacere, dacã l-a înştiinţat pe titularul brevetului pentru soi şi acesta nu a acţionat în termenul solicitat de licenţiat.
(4) Când o acţiune în contrafacere a fost pornitã de cãtre titularul brevetului pentru soi, licenţiatul se poate constitui parte civilã pentru repararea prejudiciului.

CAP. XI
Mãsuri asigurãtorii şi probe

ART. 46
Mãsuri asigurãtorii, probe
(1) Titularul brevetului pentru soi poate solicita instanţei judecãtoreşti:
a) ordonarea unor mãsuri asigurãtorii, atunci când existã un risc de încãlcare a drepturilor decurgând din brevetul pentru soi şi dacã aceastã încãlcare riscã sã cauzeze un prejudiciu ireparabil şi existã un risc de distrugere a elementelor de probã;
b) ordonarea, imediat dupã urmãrire, a unor mãsuri privind încetarea faptelor de încãlcare a drepturilor decurgând din brevetul pentru soi, sãvârşite de o terţã persoanã cu ocazia introducerii în circuitul comercial a unor mãrfuri importante, care implicã o atingere a acestor drepturi;
c) ordonarea mãsurii confiscãrii sau distrugerii materialului de înmulţire prevãzut la art. 44 alin. (2).
(2) Instanţa va putea dispune autorului încãlcãrii drepturilor decurgând din brevetul pentru soi sã informeze titularul asupra indentitãţii terţilor care au participat la producerea şi distribuirea materialului de înmulţire prevãzut la art. 44 alin. (2).
(3) Pentru ordonarea mãsurilor prevãzute la alin. (1) sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedurã civilã.
(4) Când ordonã mãsuri asigurãtorii, instanţa poate obliga reclamantul la plata unei cauţiuni, în suma stabilitã de aceasta.
(5) Instanţa va putea cere reclamantului sã furnizeze orice elemente probatorii de care dispune, pentru a dovedi cã este deţinãtorul dreptului care a fost încãlcat ori a cãrui încãlcare este inevitabilã.
(6) În cazurile în care mijloacele de probã în susţinerea pretenţiilor reclamantului se aflã sub controlul pârâtului, instanţa va putea ordona ca probele sã fie produse de cãtre pârât, sub condiţia garantãrii confidenţialitãţii informaţiilor, potrivit legii.
(7) Instanţa va putea ordona reclamantului sã plãteascã toate daunele cauzate pârâtului, ca urmare a unei exercitãri abuzive a drepturilor procedurale cu privire la un nou soi.
ART. 47
Competenţe
(1) Competenţele pentru punerea în aplicare a prezentei legi aparţin Oficiului şi Ministerului Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãririi Rurale.
(2) Oficiul, ca organ de specialitate în subordinea Guvernului şi unicã autoritate pe teritoriul României pentru acordarea protecţiei în domeniul proprietãţii industriale, acordã brevete pentru noile soiuri, în conformitate cu prezenta lege şi cu respectarea convenţiilor la care România este parte, având urmãtoarele atribuţii:
a) înregistreazã, publicã şi examineazã cererile de acordare a brevetelor pentru noile soiuri;
b) organizeazã şi ţine Registrul naţional al cererilor de brevete pentru soiuri şi Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri;
c) editeazã periodic Buletinul Oficial, care conţine informaţii cu privire la cererile de brevete pentru soiuri, la denumirea de noi soiuri şi la propunerile de denumiri, precum şi la noile soiuri pentru care s-a acordat brevet;
d) asigurã schimbul de publicaţii cu administraţiile naţionale similare strãine şi cu organisme şi organizaţii internaţionale de profil;
e) stabileşte, împreunã cu Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale, caracteristicile cuprinse în chestionarul tehnic, avându-se în vedere normele de examinare elaborate pe specii de plante de cãtre Oficiul comunitar;
f) atestã reprezentanţii autorizaţi pentru procedurile privind protecţia noilor soiuri de plante în faţa Oficiului.
(3) În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale:
a) decide din punct de vedere tehnic asupra metodologiei de testare a noilor soiuri prin autoritatea naţionalã desemnatã pentru efectuarea examinãrii tehnice;
b) colaboreazã cu Oficiul, cu asociaţiile amelioratorilor, ale titularilor de brevete pentru soiuri, ale producãtorilor de seminţe şi material de înmulţire, cu institutele şi staţiunile de cercetare de profil, în vederea protecţiei şi promovãrii noilor soiuri, şi stabileşte strategia de dezvoltare în domeniul creãrii de noi soiuri;
c) desemneazã experţi de culturã, ca reprezentanţi în comisia de reexaminare;
d) acordã licenţe obligatorii, potrivit prevederilor art. 41 alin. (2).
(4) Oficiul şi Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale, prin reprezentanţii lor, dezvoltã relaţii de cooperare cu statele pãrţi contractante ale Convenţiei, cu Oficiul Uniunii Internaţionale pentru Noile Soiuri de Plante şi cu Oficiul comunitar în domeniul protecţiei noilor soiuri de plante.
ART. 48
Protecţia noilor soiuri în strãinãtate
Persoanele fizice şi juridice române au dreptul sã îşi aleagã statul sau organizaţia interguvernamentalã unde vor sã depunã pentru prima datã o cerere de brevet pentru soi sau pentru un titlu de protecţie echivalent.
ART. 49
Registrul naţional al cererilor de brevete pentru soiuri
În Registrul naţional al cererilor de brevete pentru soiuri (RNCBS) sunt publicate cel puţin urmãtoarele indicaţii:
a) numãrul cererii de brevet pentru soi;
b) specia, taxonul botanic şi denumirea soiului;
c) data de depozit;
d) numele şi adresa solicitantului;
e) numele şi adresa amelioratorului;
f) numele şi adresa mandatarului;
g) modificãrile în situaţia juridicã a cererii de brevet pentru soi.
ART. 50
Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri
În Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri (RNBS) sunt înregistrate cel puţin urmãtoarele indicaţii:
a) data şi numãrul cererii de acordare a brevetului pentru soi, completate la Oficiu;
b) data de prioritate;
c) data de depozit;
d) numele şi adresa solicitantului;
e) statul în care solicitantul îşi are sediul;
f) numele şi adresa mandatarului;
g) numele şi adresa amelioratorului;
h) taxonul botanic;
i) denumirea soiului;
j) numele/denumirea şi adresa/sediul titularului;
k) schimbãrile privind adresa şi numele titularului;
l) orice modificare sau transmitere de drepturi;
m) taxa de eliberare şi de menţinere a brevetului pentru soi;
n) titularul brevetului pentru soi;
o) declaraţii de renunţare la brevetele pentru soi;
p) hotãrârea de anulare sau decãdere, dupã caz.
ART. 51
Protecţia soiurilor la Oficiul comunitar
(1) Dacã un solicitant român doreşte sã depunã o cerere de protecţie la Oficiul comunitar, acesta poate sã o depunã:
a) direct la Oficiul comunitar, printr-un mandatar cu sediul sau rezidenţa în Comunitatea Europeanã; sau
b) la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci, care va funcţiona ca oficiu receptor al cererii de protecţie.
(2) Cererea de protecţie a noului soi conţinând documentele prevãzute în Regulamentul comunitar 2.100/1994, depusã la Oficiu, va fi transmisã la Oficiul comunitar în interval de douã sãptãmâni de la depunere, sub condiţia plãţii taxei de înregistrare a cererii.
(3) Data de depozit a cererii la Oficiul comunitar va fi data la care se primeşte o cerere completã şi dacã sunt plãtite taxele legale.
(4) Orice soi protejat prin dreptul comunitar nu mai poate constitui obiectul unui brevet pentru soi naţional.
(5) Dacã titularul unui drept naţional pentru un soi dobândeşte ulterior un drept comunitar, titlul naţional se suspendã.

CAP. XII
Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 52
Dispoziţii tranzitorii şi finale
(1) Cererile de brevete pentru soi, înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci în condiţiile <>Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie şi ale <>Hotãrârii Guvernului nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a <>Legii nr. 64/1991 *), pentru care nu s-a luat o hotãrâre de admitere sau de respingere, se soluţioneazã potrivit prevederilor prezentei legi.
----
*) <>Hotãrârea Guvernului nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a <>Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 aprilie 1992, cu modificãrile ulterioare, a fost abrogatã prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 499/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a <>Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 22 mai 2003.

(2) Prezenta lege intrã în vigoare la 90 de zile de la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) În termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va aproba, la propunerea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci, regulamentul pentru aplicarea prezentei legi.
(4) La data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abrogã dispoziţiile referitoare la protecţia soiurilor şi hibrizilor de plante, prevãzute la art. 7 alin. 3 şi la <>art. 11 din Legea nr. 64/1991 , dispoziţiile referitoare la soiuri şi hibrizi de plante din <>cap. III al Hotãrârii Guvernului nr. 152/1992 , precum şi orice alte dispoziţii contrare.
NOTĂ:
Reproducem mai jos art. II şi <>art. III din Legea nr. 119/2006 , care nu sunt încorporate în textul republicat al <>Legii nr. 255/1998 şi care se aplicã, în continuare, ca dispoziţii proprii ale <>Legii nr. 119/2006 :
"Art. II. - (1) Cererile de brevete pentru soi înregistrate la Oficiu în condiţiile <>Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, cu modificãrile ulterioare, pentru care nu s-a luat o hotãrâre de acordare sau respingere pânã la intrarea în vigoare a prezentei legi, se soluţioneazã potrivit prevederilor prezentei legi.
(2) Durata de protecţie a brevetului pentru soi, eliberat înainte de data intrãrii în vigoare a prezentei legi, pentru speciile de cartof şi hamei, este de 30 de ani de la data acordãrii.
Art. III. - (1) Prezenta lege intrã în vigoare la 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În termen de 3 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, <>Hotãrârea Guvernului nr. 200/2000 privind aprobarea Regulamentului pentru aplicarea <>Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 30 martie 2000, se modificã în mod corespunzãtor.
(3) În tot cuprinsul <>Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, cu modificãrile ulterioare, sintagma "brevet de soi" se înlocuieşte cu sintagma «brevet pentru soi»."

ANEXĂ

SPECIILE DE PLANTE AGRICOLE
la care se solicitã dispoziţiile privitoare la
privilegiul fermierului

a) Plante furajere
Cicer arietinum L. - nãut
Lupinus luteus L. - lupin galben
Medicago sativa L. - lucernã
Pisum sativum L. - mazãre de grãdinã
Trifolium alexandrinum L. - trifoi egiptean
Trifolium resupinatum L. - trifoi persan
Vicia faba L. - bob
Vicia sativa L. - mãzãriche
Lolium multiflorum Lam. - rye gras italian
b) Cereale
Avena sativa L. - orz
Hordeum vulgare L. - ovãz
Oryza sativa L. - orez
Phalaris canariensis L. - mei
Secale cereale L. - secarã
X Triticosecale Wittm. - triticale
Triticum aestivum L. Emend, Fiori et Paol - grâu comun
Triticum durum Desf. - grâu dur
Triticum spelta L. - grâu
c) Cartof
Solanum tuberosum L. - cartofi
d) Plante tehnice şi oleaginoase
Brassica napus L. - rapiţã
Brassica rapa L. - gulie
Linum usitatissimum L. - in pentru ulei (exclus inul pentru fibrã).

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016