Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
LEGE nr. 253 din 15 octombrie 2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2020 pentru completarea Legii nr. 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, Autostrada Unirii
Parlamentul României adoptă prezenta lege. ARTICOL UNIC Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105 din 25 iunie 2020 pentru completarea Legii nr. 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, Autostrada Unirii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 1 iulie 2020, cu următoarele modificări şi completări: 1. La articolul unic punctul 1, articolul 1^1 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 1^1 Autostrada Unirii cuprinde două tronsoane de autostradă: Autostrada Târgu Mureş-Târgu-Neamţ şi Autostrada Târgu-Neamţ-Iaşi-Ungheni şi un pod peste râul Prut."
2. La articolul unic punctul 1, după articolul 1^1 se introducdouănoi articole, articolele 1^2 şi 1^3, cu următorul cuprins: "ART. 1^2 Termenul/Termenele pentru finalizarea efectivă a construcţiei, recepţionarea şi deschiderea circulaţiei pe cele două tronsoane de autostradă sunt 31 decembrie 2026 pentru tronsonul Ungheni-Iaşi-Târgu-Neamţ, respectiv 31 decembrie 2030 pentru tronsonul Târgu Mureş-Târgu-Neamţ. ART. 1^3 Termenul/Termenele pentru finalizarea efectivă a obiectivului de investiţii Autostrada Unirii în zona tronsonului Ditrău-Târgu-Neamţ, km 75 + 000 - km 95 + 000, şi a podului peste Prut la Ungheni, inclusiv zona aferentă punctului de trecere a frontierei, este 31 decembrie 2030."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, FLORIN-CLAUDIU ROMAN PREŞEDINTELE SENATULUI ANCA DANA DRAGU
Bucureşti, 15 octombrie 2021. Nr. 253.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email