Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. 1
(1) În scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate şi al creşterii accesului la educaţie a acestora, se instituie stimulentul educaţional, sub formă de tichete sociale.
(2) Stimulentul educaţional se acordă în cadrul unui program de interes naţional, potrivit prevederilor art. 9 alin. (2) şi (5) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare.
(3) Finanţarea acordării stimulentului educaţional se face din bugetul de stat prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, alocate pentru bugetele locale cu această destinaţie.
ART. 2
Stimulentele educaţionale se acordă copiilor din familii defavorizate în condiţiile în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele criterii:
a) vârsta minimă a copilului este de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului şcolar curent - copiii pot fi înscrişi la grădiniţă şi înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spaţiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani;
b) vârsta maximă a copilului este de 6 ani, împliniţi după data de 1 septembrie a anului şcolar curent, în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale metodologiei de înscriere în învăţământul primar;
c) venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 3
(1) Stimulentul educaţional se acordă, la cerere, unuia dintre părinţi, reprezentantului legal al copilului sau, după caz, persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Pentru eficientizarea măsurii de stimulare a accesului în învăţământul preşcolar al copiilor provenind din familii defavorizate, stimulentele educaţionale se acordă sub forma tichetelor sociale.
(3) Tichetele sociale sunt bonuri de valoare reglementate exclusiv de prevederile prezentei legi şi destinate exclusiv acordării stimulentului educaţional în conformitate cu prevederile prezentei legi.
(4) Tichetele sociale se emit numai de către unităţile autorizate de Ministerul Finanţelor Publice, denumite în continuare unităţi emitente. Procedura de emitere şi modelul tichetelor sociale se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.
(5) Unităţile emitente desfăşoară această activitate numai în baza autorizaţiei de funcţionare, acordată de Ministerul Finanţelor Publice. Autorizaţia de funcţionare se acordă potrivit criteriilor stabilite de către Ministerul Finanţelor Publice, prin ordin al ministrului, astfel încât să se asigure dezvoltarea concurenţială a serviciilor prevăzute de prezenta lege.
(6) Unităţile care emit tichete sociale sunt obligate să ia măsurile necesare pentru asigurarea circulaţiei acestora în condiţii de siguranţă.
ART. 4
(1) Procedura de acordare a tichetelor sociale se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, adoptată în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Modalitatea de identificare a beneficiarilor se stabileşte prin hotărâre a consiliului local, respectiv hotărâri ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
ART. 5
(1) Acordarea stimulentelor educaţionale este condiţionată de frecvenţa regulată la grădiniţă a copiilor din familiile beneficiare ale stimulentului educaţional prevăzut de prezenta lege.
(2) În sensul prezentei legi, prin frecvenţă regulată se înţelege prezenţa zilnică a copilului la grădiniţă în luna monitorizată, cu excepţia absenţelor motivate.
(3) Se consideră absenţe motivate, ce nu afectează acordarea tichetelor sociale, următoarele cazuri, cu condiţia ca acestea să nu depăşească 50% din zilele de grădiniţă:
a) absenţe medicale: motivate, numai dacă părinţii aduc scutiri medicale corespunzătoare perioadelor în care au lipsit copiii, la revenirea acestora la grădiniţă. În caz excepţional, o singură dată pe an şcolar, copiii pot beneficia de tichete sociale şi dacă în luna monitorizată au lipsit mai mult de 50% din zilele de grădiniţă, din motive medicale;
b) învoiri: copiii pot fi învoiţi de către părinţi în limita a 3 zile pe lună, cu condiţia anunţării cadrelor didactice.
ART. 6
Valoarea nominală lunară minimă a stimulentului educaţional se raportează la indicatorul social de referinţă şi este de 0,1 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris la grădiniţă, beneficiar al stimulentului educaţional.
ART. 7
(1) Stimulentele educaţionale acordate sub forma tichetelor sociale sunt utilizate pentru achiziţionarea produselor alimentare, de igienă, a produselor de îmbrăcăminte şi/sau a rechizitelor.
(2) Este interzisă utilizarea tichetelor pentru achiziţionarea de ţigări şi/sau băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformarea în bani.
(3) În cazul în care se constată una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2), acordarea stimulentului educaţional încetează, iar sumele utilizate astfel se recuperează de la titularul dreptului.
ART. 8
(1) Stimulentul educaţional nu este inclus în veniturile salariale, nu este impozabil, conform Codului fiscal, şi nu se urmăreşte silit decât pentru recuperarea sumelor necuvenite acordate cu acelaşi titlu.
(2) Stimulentul educaţional nu se ia în calcul la stabilirea unor obligaţii legale de întreţinere şi nici la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficii de asistenţă socială sau alte prestaţii sociale bazate pe testarea veniturilor.
ART. 9
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. 4 alin. (1), care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Finanţelor Publice elaborează normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(3) În termenul prevăzut la alin. (2) se emit ordinul comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice prevăzut la art. 3 alin. (4), precum şi ordinul ministrului finanţelor publice prevăzut la art. 3 alin. (5).
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 28 octombrie 2015.
Nr. 248.
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: