Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 243 din 20 iulie 2023  privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2023 pentru modificarea Legii nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 243 din 20 iulie 2023 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2023 pentru modificarea Legii nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 675 din 21 iulie 2023
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    ARTICOL UNIC
    Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 6 din 18 ianuarie 2023 pentru modificarea Legii nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, adoptată în temeiul art. 1 pct. II.2 din Legea nr. 365/2022 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 19 ianuarie 2023, cu următoarele modificări şi completări:
    1. Partea introductivă a articolului I se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. I
    Legea nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 14 iulie 2022, se modifică şi se completează după cum urmează:"

    2. La articolul I, înaintea punctului 1 se introduc cinci noi puncte, cu următorul cuprins:
    " La articolul 9 alineatul (3), literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    b) identificarea şi inventarierea clădirilor cu destinaţia de locuinţă multietajate, construite înainte de anul 1978, amplasate în localităţi pentru care valoarea de vârf a acceleraţiei terenului pentru proiectare la cutremur a(g) este mai mare sau egală cu 0,20 g, precum şi a clădirilor cu destinaţia de locuinţă expertizate tehnic şi încadrate în clase de risc seismic corespunzătoare;
    c) întocmirea listelor cu clădirile cu destinaţia de locuinţă prevăzute la lit. a) şi b) şi publicarea acestor liste pe paginile de internet ale autorităţilor administraţiilor publice locale, respectiv a municipiului Bucureşti;
 La articolul 10, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    (3) Locuinţele de necesitate care satisfac exigenţele minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi utilităţile pentru aceste locuinţe vor fi asigurate prin grija autorităţilor administraţiei publice locale. Fondurile necesare pentru finanţarea cheltuielilor privind mutarea persoanelor evacuate în şi din locuinţele de necesitate şi, după caz, plata chiriei pe perioada execuţiei lucrărilor de intervenţii se vor asigura din bugetele locale. De asemenea, autorităţile administraţiei publice locale vor asigura spaţiile necesare depozitării, în condiţii de siguranţă şi cu asigurarea accesului proprietarilor, a bunurilor materiale care aparţin persoanelor evacuate.
 La articolul 10, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alin. (5)-(7), cu următorul cuprins:
    (5) Autorităţile administraţiei publice locale sunt scutite de orice taxe de timbru, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile şi acţiunile adresate justiţiei în temeiul prevederilor prezentei legi.

    (6) La cererea primarilor municipiilor, oraşelor şi comunelor, primarului general al municipiului Bucureşti şi primarilor de sector, oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Centrul Naţional de Informaţii Fiscale, precum şi orice alte instituţii, autorităţi, experţi tehnici atestaţi sau alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii, au obligaţia să acorde autorităţilor administraţiei publice locale sprijinul, precum şi informaţiile necesare îndeplinirii activităţilor prevăzute de prezenta lege.

    (7) Este strict interzisă desfăşurarea activităţilor comerciale de orice natură, precum şi amplasarea de mijloace publicitare pe faţada şi/sau pe terasa/învelitoarea imobilului, suspendarea de stâlpi, pereţi, scări interioare şi altele asemenea în cazul clădirilor încadrate în clasa de risc seismic RsI sau RsII prin raport de expertiză tehnică, realizată conform normativului Cod de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, indicativ P100-3, în vigoare la data expertizării de către experţi tehnici atestaţi pentru cerinţa fundamentală rezistenţă mecanică şi stabilitate.
 La articolul 15, litera a) a alineatului (1) se abrogă.
 La articolul 15 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, lit. c), cu următorul cuprins:
    c) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei va stabili prin ordin de ministru criteriile alocării fondurilor pentru investiţii."

    3. La articolul I, după punctul 1 se introduc două noi puncte, pct. 1^1 şi 1^2, cu următorul cuprins:
    "1^1. La articolul 17, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) şi (4), cu următorul cuprins:
    (3) Asociaţiile de proprietari sau proprietarii, definiţi conform prevederilor Legii nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, cu modificările ulterioare, pot aplica pentru obţinerea de credite garantate de stat în vederea reabilitării seismice a clădirilor. Statul garantează creditele de reabilitare seismică a clădirilor şi achită dobânda aferentă acestor credite prin instituţia mandatată de Ministerul Finanţelor.

    (4) De creditele garantate de stat pot beneficia asociaţiile de proprietari sau proprietarii care locuiesc în imobile încadrate în clasele de risc seismic RsI şi RsII.
1^2. La articolul 18, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    (6) Înstrăinarea, în decurs de 5 ani de la îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (4) lit. b), a spaţiilor cu destinaţia de locuinţă din clădirile incluse în program şi la care proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii au fost finanţate prin transferuri de la bugetul de stat prin program este condiţionată de rambursarea integrală a sumelor alocate de la bugetul de stat, precum şi a celor de la bugetele locale, calculate ca fiind cotă-parte din valoarea totală a investiţiei."

    4. La articolul I, după punctul 3 se introduc două noi puncte, pct. 3^1 şi 3^2, cu următorul cuprins:
    "3^1. La articolul 20 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    a) obţinerea hotărârii asociaţiei de proprietari sau a hotărârilor tuturor asociaţiilor de proprietari în cazul clădirilor în care există mai mult de o asociaţie de proprietari, hotărâri luate cu jumătate plus unu din numărul membrilor; în cazul în care proprietarii nu sunt constituiţi în asociaţii de proprietari, cu acordul scris al jumătate plus unu din numărul acestora, pentru introducerea în program, proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii; prevederile art. 10 rămân aplicabile;
3^2. La articolul 24, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alin. (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:
    (1^1) În cazul documentaţiilor conforme prevăzute la alin. (1) pentru care nu se pot încheia contracte de finanţare din cauza fondurilor insuficiente alocate de la bugetul de stat, autorităţile locale, inclusiv sectoarele municipiului Bucureşti, pot decide finanţarea din sursele prevăzute în bugetele locale sau din alte surse legal constituite în acest sens. Modalitatea de implementare se stabileşte prin hotărâre de consiliul local.

    (1^2) Pentru clădirile incluse în subprogramul proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile aflate în proprietatea sau administrarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale sau locale, în cazul în care finanţarea asigurată de la bugetul de stat este insuficientă, autorităţile locale, inclusiv sectoarele municipiului Bucureşti, dar şi consiliile judeţene, pot decide finanţarea din sursele prevăzute în bugetele locale sau din alte surse legal constituite în acest sens."



    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    ALFRED-ROBERT SIMONIS
                    PREŞEDINTELE SENATULUI
                    NICOLAE-IONEL CIUCĂ

    Bucureşti, 20 iulie 2023.
    Nr. 243.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016