Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 238 din 18 decembrie 2019  pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2020    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 238 din 18 decembrie 2019 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2020

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1022 din 19 decembrie 2019
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    ART. 1
    Prezenta lege aprobă plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) şi art. 29 alin. (1) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 2
    (1) Plafonul soldului bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este în anul 2020 de –3,60%, iar în anul 2021 de –3,34%.
    (2) Plafonul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este de 9,7% în anul 2020 şi de 9,4% în anul 2021.

    ART. 3
    (1) Plafonul privind datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene pentru sfârşitul anului 2020, este de 40% din produsul intern brut.
    (2) În anul 2020, plafonul privind finanţările rambursabile care pot fi contractate de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale este în sumă de 1.200 milioane lei, iar plafonul privind tragerile din finanţările rambursabile contractate, sau care urmează a fi contractate de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, este în sumă de 1.300 milioane lei. Valoarea aferentă finanţărilor rambursabile care poate fi autorizată pentru o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială este de maximum 100 milioane lei anual.
    (3) Plafoanele prevăzute la alin. (2) nu cuprind finanţările rambursabile destinate refinanţării datoriei publice locale, finanţările rambursabile destinate proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi nici pe cele destinate proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale.
    (4) Plafonul privind emiterea de garanţii de către Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, pentru anul 2020, este de 8.000 milioane lei.
    (5) Prin derogare de la prevederile art. 6 şi 7 din Legea nr. 69/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020, plafoanele nominale ale cheltuielilor totale şi ale cheltuielilor de personal, stabilite potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. g) din aceeaşi lege, sunt prevăzute în anexa nr. 1.
    (6) Prin derogare de la prevederile art. 6 şi 7 din Legea nr. 69/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020 sunt stabilite plafoanele nominale ale soldurilor bugetului general consolidat, bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale şi ale altor bugete componente ale bugetului general consolidat şi sunt prevăzute în anexa nr. 2.
    (7) În anul 2020, plafonul soldului primar al bugetului general consolidat este de –26.683,3 milioane lei.

    ART. 4
    (1) Obiectivul bugetar pe termen mediu este reprezentat de atingerea unui nivel al soldului structural anual al administraţiei publice de –1% din produsul intern brut.
    (2) Prin derogare de la prevederile art. 6 şi 7 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 69/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prezenta lege nu prevede calea de ajustare către obiectivul bugetar pe termen mediu prevăzut la alin. (1), iar nivelul plafoanelor soldului structural anual al administraţiei publice este prevăzut în anexa nr. 3. Ajustarea soldului structural anual al administraţiei publice se face începând cu anul 2020.
    (3) În anul 2020, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 69/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică.

    ART. 5
    Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale vor elabora propunerile de cheltuieli bugetare, în concordanţă cu prevederile Legii nr. 69/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu încadrarea în plafoanele prevăzute în prezenta lege.

    ART. 6
    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta lege.

    Această lege a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 12 decembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                    ION-MARCEL CIOLACU
                    PREŞEDINTELE SENATULUI
                    TEODOR-VIOREL MELEŞCANU

    Bucureşti, 18 decembrie 2019.
    Nr. 238.
    ANEXA 1

    Plafoane nominale ale cheltuielilor totale şi ale cheltuielilor de personal pe anul 2020*)

┌──────────────────────────────────────────────────┐
│- milioane lei - │
├────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│ │ │din care: │
│ │Cheltuieli├──────────┤
│ │totale │Cheltuieli│
│ │ │de │
│ │ │personal │
├────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Bugetul general consolidat │371.586,5 │109.754,4 │
├────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Bugetul de stat │193.839,0 │56.906,0 │
├────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Bugetul general centralizat │ │ │
│al unităţilor │78.792,8 │32.894,4 │
│administrativ-teritoriale**)│ │ │
├────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Bugetul asigurărilor sociale│87.465,0 │370,0 │
│de stat │ │ │
├────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Bugetul asigurărilor pentru │1.037,5 │148,0 │
│şomaj │ │ │
├────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Bugetul Fondului naţional │ │ │
│unic de asigurări sociale de│41.041,4 │310,0 │
│sănătate**) │ │ │
├────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Bugetul instituţiilor/ │ │ │
│activităţilor finanţate │32.671,6 │18.287,0 │
│integral şi/sau parţial din │ │ │
│venituri proprii**) │ │ │
├────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Alte bugete componente ale │ │ │
│bugetului general │5.643,8 │839,0 │
│consolidat**) │ │ │
└────────────────────────────┴──────────┴──────────┘

    *) Nu includ asistenţa financiară din partea UE sau alţi donatori.
    **) Estimări.

    ANEXA 2

    Plafoanele nominale ale soldului bugetului general consolidat şi ale principalelor bugete componente pentru anul 2020

┌──────────────────────────────────────┐
│- milioane lei - │
├────────────────────────────┬─────────┤
│Bugetul general consolidat │–40.633,9│
├────────────────────────────┼─────────┤
│din care: │ │
├────────────────────────────┼─────────┤
│Bugetul de stat │–47.583,1│
├────────────────────────────┼─────────┤
│Bugetul asigurărilor sociale│12,2 │
│de stat │ │
├────────────────────────────┼─────────┤
│Bugetul Fondului naţional │ │
│unic de asigurări sociale de│113,0 │
│sănătate │ │
├────────────────────────────┼─────────┤
│Bugetul asigurărilor pentru │1.491,2 │
│şomaj │ │
├────────────────────────────┼─────────┤
│Bugetul instituţiilor/ │ │
│activităţilor finanţate │1.895,9 │
│integral şi/sau parţial din │ │
│venituri proprii │ │
└────────────────────────────┴─────────┘


    ANEXA 3

    Plafoanele soldului structural anual al administraţiei publice

┌──────────────────────────────────────────────────────┐
│% din PIB │
├──────────────┬────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┤
│ │2017│2018*)│2019*)│2020*)│2021*)│2022*)│
├──────────────┼────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│Sold │ │ │ │ │ │ │
│structural │ │ │ │ │ │ │
│anual al │–3,0│–2,70 │–3,71 │–3,39 │–3,24 │–2,62 │
│administraţiei│ │ │ │ │ │ │
│publice │ │ │ │ │ │ │
└──────────────┴────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┘

    *) Estimări.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016