Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 237 din 19 iulie 2023  privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse  de carbon în sectoarele industriei şi transporturilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 237 din 19 iulie 2023 privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei şi transporturilor

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 669 din 20 iulie 2023
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    ART. 1
    Prezenta lege are ca obiect instituirea unor măsuri pentru furnizorii de combustibili şi pentru consumatorii industriali de hidrogen, în vederea integrării hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei şi transporturilor.

    ART. 2
    În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
    1. combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică - combustibili lichizi şi gazoşi al căror conţinut energetic provine din surse regenerabile, altele decât biomasa, aşa cum este definită la art. 2 lit. b) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care respectă un prag de 70% în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
    2. hidrogen regenerabil - hidrogen obţinut din surse regenerabile, altele decât biomasa, şi care respectă un prag de 70% în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
    3. hidrogen cu emisii reduse de carbon - hidrogen al cărui conţinut energetic este derivat din surse neregenerabile şi care respectă un prag de 70% în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
    4. furnizor de combustibil - entitatea astfel cum este definită la art. 2 pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 163/2022 pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
    5. furnizor de hidrogen - producător şi/sau importator care asigură introducerea pe piaţa din România pentru prima oară a combustibililor din surse regenerabile de origine nebiologică şi/sau a hidrogenului cu emisii reduse de carbon;
    6. consumator industrial de hidrogen - operator economic consumator de hidrogen care intră sub incidenţa secţiunilor B, C, F şi H din CAEN Rev.2 aprobată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, cu excepţia operatorilor economici consumatori de hidrogen ca produs intermediar pentru producţia de combustibili convenţionali pentru transport;
    7. staţie publică de realimentare cu hidrogen - instalaţie de realimentare pentru furnizarea hidrogenului, fixă ori mobilă, care este situată într-un amplasament sau o incintă deschisă publicului larg, indiferent dacă infrastructura pentru combustibili alternativi este situată pe o proprietate publică ori privată, indiferent dacă se aplică limitări sau condiţii în ceea ce priveşte accesul la amplasament ori incintă şi indiferent de condiţiile aplicabile de utilizare a infrastructurii pentru combustibili alternativi;
    8. certificat de furnizare de hidrogen regenerabil - document emis furnizorilor de hidrogen de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei care atestă cantitatea de combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică furnizată pe piaţă de către aceştia;
    9. certificat de furnizare de hidrogen cu emisii reduse de carbon - document emis furnizorilor de hidrogen de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei cu emisii reduse de carbon care atestă cantitatea de hidrogen cu emisii scăzute de carbon furnizată pe piaţă de către aceştia.


    ART. 3
    (1) Furnizorii de combustibili au obligaţia să îşi asigure combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică de la furnizori de hidrogen.
    (2) Furnizorii de combustibili au obligaţia să se asigure că valoarea energetică provenită din cantitatea de combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică furnizaţi pe piaţă în România şi utilizată în sectorul transporturilor pe perioada unui an este cel puţin egală cu 5% din conţinutul energetic al tuturor combustibililor furnizaţi pentru consum sau pentru utilizare pe piaţă, în România, începând cu anul 2030.
    (3) Fiecare furnizor de combustibili are obligaţia să se asigure că valoarea energetică provenită din cantitatea de combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică şi din energia electrică din surse regenerabile utilizată pentru electromobilitate furnizată pe piaţă în România şi utilizată în sectorul transporturilor, în perioada 2024-2029, este cel puţin egală cu 0%, în anul 2024, 0,5%, în anul 2025, 1%, în anul 2026, 2%, în anul 2027, 3%, în anul 2028, şi 4,5%, în anul 2029, din conţinutul energetic al tuturor combustibililor puşi pe piaţă în România în anul respectiv.

    ART. 4
    (1) Consumatorii industriali de hidrogen au obligaţia să îşi asigure combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică şi hidrogen cu emisii reduse de carbon de la furnizori de hidrogen.
    (2) Fiecare consumator industrial de hidrogen din hidrogenul utilizat în industrie în scopuri energetice şi neenergetice are obligaţia să se asigure că:
    a) începând cu anul 2030, minimum 50% va fi combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică sau hidrogen cu emisii reduse de carbon şi minimum 42% din resurse regenerabile de origine nebiologică;
    b) începând cu anul 2035, minimum 75% va fi combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică sau hidrogen cu emisii reduse de carbon şi minimum 65% din resurse regenerabile de origine nebiologică.


    ART. 5
    Pentru calcularea cotelor procentuale prevăzute la art. 3 alin. (2) şi (3) şi raportarea anuală a acestora în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) se aplică următoarele reguli:
    a) pentru calcularea numitorului, şi anume conţinutul energetic al tuturor combustibililor furnizaţi pentru consum sau pentru utilizare pe piaţă în România în sectorul transporturilor, se iau în considerare toţi combustibilii furnizaţi acestui sector - benzină, motorină, gaz natural, biocombustibili, biogaz, combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică şi combustibili pe bază de carbon reciclat sau orice alt combustibil lichid ori gazos;
    b) pentru calcularea numărătorului se iau în considerare conţinutul energetic al combustibililor din surse regenerabile de origine nebiologică furnizaţi în sectorul transporturilor şi conţinutul energetic al combustibililor din surse regenerabile de origine nebiologică, când aceştia sunt utilizaţi drept produs intermediar pentru producţia de combustibili convenţionali:
    (i) conţinutul energetic al hidrogenului din surse regenerabile de origine nebiologică furnizat către vehicule cu hidrogen în staţii publice de realimentare se înmulţeşte cu 1,6 în calcularea numărătorului;
    (ii) conţinutul energetic al combustibililor din surse regenerabile de origine nebiologică furnizaţi în modurile de transport aerian şi maritim se înmulţeşte cu 1,2 în calcularea numărătorului;

    c) pentru calcularea atât a numărătorului, cât şi a numitorului se utilizează valorile privind conţinutul energetic al combustibililor stabilite în anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 163/2022;
    d) perioada de referinţă este 1 ianuarie-31 decembrie a fiecărui an calendaristic anterior anului de raportare.


    ART. 6
    (1) Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei emite certificate de furnizare de hidrogen regenerabil şi certificate de furnizare de hidrogen cu emisii reduse de carbon, la cererea furnizorilor de hidrogen din surse regenerabile de origine nebiologică, respectiv hidrogen cu emisii reduse de carbon, potrivit procedurii stabilite conform prevederilor art. 14 alin. (1).
    (2) Certificatele de furnizare de hidrogen regenerabil şi certificatele de furnizare de hidrogen cu emisii reduse de carbon se emit în format electronic şi conţin cel puţin următoarele informaţii: tipul de combustibil pus pe piaţă, sursa de energie folosită, anul în care a fost pus pe piaţă şi sectorul în care a fost furnizat.
    (3) Certificatele de furnizare de hidrogen regenerabil sunt utilizate pentru atestarea atingerii ţintelor prevăzute la art. 3 alin. (2) şi (3), în anul emiterii sau în anul următor, în cazul în care acestea fac referire la combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică furnizaţi în sectorul transporturilor.
    (4) Certificatele de furnizare de hidrogen regenerabil sunt utilizate pentru atestarea atingerii ţintelor prevăzute la art. 4 alin. (2) în anul emiterii sau în anul următor, în cazul în care acestea fac referire la combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică furnizaţi în sectoarele enumerate la art. 2 pct. 6.
    (5) Certificatele de furnizare de hidrogen cu emisii reduse de carbon sunt utilizate pentru atestarea atingerii ţintelor prevăzute la art. 4 alin. (2) în anul emiterii sau în anul următor, în cazul în care acestea fac referire la hidrogen cu emisii reduse de carbon furnizat în sectoarele enumerate la art. 2 pct. 6.
    (6) Un certificat de furnizare de hidrogen regenerabil şi un certificat de furnizare de hidrogen cu emisii reduse de carbon corespund unei valori energetice de 120 MJ şi au o valabilitate de 24 de luni.
    (7) Furnizorii de combustibili, furnizorii de hidrogen şi consumatorii industriali de hidrogen au dreptul de a tranzacţiona certificate de furnizare de hidrogen regenerabil şi certificate de furnizare de hidrogen cu emisii reduse de carbon, potrivit procedurii stabilite conform prevederilor art. 14 alin. (1).
    (8) În cadrul procesului de emitere de certificate de furnizare de hidrogen regenerabil şi certificate de furnizare de hidrogen cu emisii reduse de carbon, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei este abilitată să verifice măsura în care pragul de 70% în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră aplicabil combustibililor din surse regenerabile nebiologice şi hidrogenului cu emisii reduse de carbon este îndeplinit cu respectarea prevederilor art. 12.

    ART. 7
    (1) Consumatorii industriali de hidrogen transmit/trimit Ministerului Energiei un raport care conţine următoarele informaţii:
    a) cantităţile şi tipul de hidrogen consumat, procesele industriale consumatoare şi locaţiile aferente;
    b) originea hidrogenului consumat şi sursa de energie folosită pentru producţia acestuia;
    c) cantităţile necesare de combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică şi ale hidrogenului cu emisii reduse de carbon;
    d) modalităţile de producere sau strategia de procurare a combustibililor din surse regenerabile de origine nebiologică şi a hidrogenului cu emisii reduse de carbon necesare;
    e) modificările necesare proceselor industriale consumatoare de hidrogen;
    f) costurile asociate tranziţiei către combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică şi către hidrogen cu emisii reduse de carbon, inclusiv o estimare a diferenţei dintre costurile de producţie asociate utilizării combustibililor din surse regenerabile şi a hidrogenului cu emisii reduse de carbon versus modalităţile de producţie actuale;
    g) planul de investiţii aferent acestor acţiuni şi strategia de finanţare a acestuia, pe perioada de raportare sau multianual, în cazul investiţiilor preconizate a acoperi mai multe perioade de raportare;
    h) dificultăţi şi riscuri preconizate în aplicarea acestui plan.

    (2) Primul raport se va elabora şi transmite până la data de 30 iunie 2025 şi, ulterior, o dată la fiecare 2 ani.

    ART. 8
    (1) Fiecare furnizor de combustibili din sectorul transporturilor calculează şi raportează anual Ministerului Energiei şi Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, începând din anul 2025, cel târziu până la data de 30 aprilie, următoarele informaţii referitoare la anul calendaristic precedent:
    a) conţinutul energetic al tuturor combustibililor furnizaţi pentru consum sau pentru utilizare pe piaţă în România în domeniul transportului: benzina, motorina, gazul natural, biocombustibilii, biogazul, combustibilii din surse regenerabile de origine nebiologică utilizaţi în transporturi şi combustibilii pe bază de carbon reciclat furnizaţi sau orice alt combustibil lichid sau gazos furnizat în domeniul transportului;
    b) conţinutul energetic al combustibililor din surse regenerabile de origine nebiologică furnizaţi în domeniul transportului, cu specificarea conţinutului energetic al hidrogenului regenerabil de origine nebiologică furnizat către vehicule cu hidrogen în staţii publice de realimentare;
    c) conţinutul energetic al combustibililor din surse regenerabile de origine nebiologică furnizaţi în modurile de transport aerian şi maritim şi conţinutul energetic al combustibililor din surse regenerabile de origine nebiologică utilizaţi drept produs intermediar pentru producţia de combustibili convenţionali.

    (2) Furnizorii de combustibili fac dovada îndeplinirii cotelor prevăzute la art. 3 alin. (2) şi (3), în baza numărului de certificate de furnizare de hidrogen regenerabil valabile şi deţinute la data de 31 martie a anului anterior anului de raportare, cu valoare totală exprimată în MJ.
    (3) Numărul de certificate de furnizare de hidrogen regenerabil prevăzute la alin. (2), echivalente îndeplinirii cotei, se anulează.

    ART. 9
    (1) Nerespectarea procentelor minime de combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică din hidrogen cu emisii reduse de carbon prevăzute la art. 3 alin. (2) şi (3) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă. Constatarea şi aplicarea sancţiunii se fac de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei conform Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 62/2013 pentru aprobarea Regulamentului de constatare, notificare şi sancţionare a abaterilor de la reglementările emise în domeniul energiei aplicabil activităţii de control desfăşurate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi a Regulamentului de constatare, notificare şi sancţionare a abaterilor de la reglementările emise în domeniul energiei aplicabil activităţii de investigaţii desfăşurate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Amenda se calculează direct proporţional cu fiecare MJ de combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică nerealizat pentru a atinge procentele minime prevăzute la art. 3 alin. (2) şi (3), având în vedere conţinutul energetic al combustibililor furnizaţi pentru consum sau pentru utilizare pe piaţă în sectorul transporturilor aplicabil în anul respectiv.
    (3) Cuantumul amenzii prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin înmulţirea numărului de MJ nerealizaţi potrivit art. 3 alin. (2) şi (3) cu o valoare stabilită prin hotărâre a Guvernului, ce nu poate fi mai mică de 0,25 lei.
    (4) Plata amenzii nu exonerează furnizorii de combustibili de obligaţia de a restitui un număr de certificate egal cu cotele minime restante în raportarea anului calendaristic următor.

    ART. 10
    (1) Fiecare consumator industrial de hidrogen, începând din anul 2031, cel târziu până la data de 30 aprilie a fiecărui an, raportează Ministerului Energiei şi Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei următoarele informaţii: conţinutul energetic al hidrogenului pentru scopuri energetice şi neenergetice finale consumat de aceştia, cu excepţia hidrogenului utilizat drept produs intermediar pentru producţia de combustibili convenţionali pentru transport, şi conţinutul energetic al combustibililor din surse regenerabile de origine nebiologică şi al hidrogenului cu emisii scăzute de carbon consumat de aceştia, scopuri energetice şi neenergetice finale, cu excepţia combustibililor din surse regenerabile de origine nebiologică utilizaţi drept produs intermediar pentru producţia de combustibili convenţionali pentru transport.
    (2) Consumatorii industriali de hidrogen fac dovada îndeplinirii cotelor prevăzute la art. 4 în baza numărului de certificate de furnizare de hidrogen regenerabil sau certificate de furnizare de hidrogen cu emisii reduse de carbon valabile şi deţinute la data de 31 martie a anului anterior anului de raportare, cu valoare totală exprimată în MJ.
    (3) Numărul de certificate de furnizare de hidrogen regenerabil sau certificate de furnizare de hidrogen cu emisii reduse de carbon prevăzute la alin. (2), echivalente îndeplinirii cotei, se anulează.

    ART. 11
    (1) Nerespectarea procentelor minime de combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică din hidrogen cu emisii reduse de carbon prevăzute la art. 4 alin. (2) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă. Constatarea şi aplicarea sancţiunii se fac de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, conform Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 62/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Amenda se calculează direct proporţional cu fiecare MJ de combustibil din surse regenerabile de origine nebiologică sau de hidrogen cu emisii scăzute de carbon nerealizat pentru a atinge procentele minime prevăzute la art. 4 alin. (2), având în vedere conţinutul energetic al combustibililor furnizaţi pentru consum sau pentru utilizare pe piaţă în sectorul transporturilor aplicabil în anul respectiv.
    (3) Cuantumul amenzii prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin înmulţirea numărului de MJ nerealizaţi potrivit art. 4 alin. (2) cu o valoare stabilită prin hotărâre a Guvernului, ce nu poate fi mai mică de 0,17 lei.
    (4) Plata amenzii nu exonerează consumatorii industriali de hidrogen de obligaţia de a restitui un număr de certificate egal cu cotele minime restante în raportarea anului calendaristic următor.

    ART. 12
    (1) În cadrul procesului de emitere a certificatelor de furnizare de hidrogen regenerabil şi a certificatelor de furnizare de hidrogen cu emisii reduse de carbon, furnizorii de hidrogen fac dovada respectării pragului de 70% în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră aplicabil combustibililor din surse regenerabile de origine nebiologică şi hidrogenului cu emisii reduse de carbon pentru care se solicită emiterea certificatelor de furnizare.
    (2) În ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, pragul de 70% prevăzut la art. 2 pct. 1 şi 2 este calculat în conformitate cu anexa nr. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 163/2022.
    (3) Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pe ciclul de viaţă este calculată conform metodologiei prevăzute la art. 28 alin. (5) din Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile şi în baza actelor delegate emise de Comisia Europeană pentru specificarea metodologiei de evaluare a reducerilor de emisii de gaze cu efect de seră ale combustibililor lichizi şi gazoşi de origine nebiologică produşi din surse regenerabile.
    (4) Pentru a stabili ponderea energiei regenerabile dintr-o cantitate de combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică, produşi utilizând electricitate, se vor aplica prevederile art. 27 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 163/2022.
    (5) Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pe ciclul de viaţă este verificată prin utilizarea unei scheme voluntare recunoscute de Comisia Europeană, în baza art. 30 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 163/2022, sau de către un alt organism de certificare acreditat de către organismul naţional de acreditare sau de către orice organism de acreditare recunoscut la nivel european.
    (6) Asociaţia de Acreditare din România (RENAR) stabileşte procedurile de acreditare şi supraveghere a organismelor de certificare acreditate.

    ART. 13
    (1) Contravenţiilor prevăzute la art. 9 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia dispoziţiilor art. 8 alin. (2) lit. a) şi ale art. 28 alin. (1).
    (2) Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 14
    (1) În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei elaborează şi aprobă, prin ordin al preşedintelui, normele privind emiterea, forma, conţinutul, modalitatea de transfer, de tranzacţionare, de predare şi anulare a certificatelor de furnizare de hidrogen regenerabil şi a certificatelor de furnizare de hidrogen cu emisii reduse de carbon, precum şi procedura de verificare prevăzută la art. 6 alin. (8).
    (2) În termen de 180 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Ministerului Energiei, aprobă prin hotărâre normele de aplicare a prezentei legi.
    (3) În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul aprobă prin hotărâre, la propunerea Ministerului Energiei, cuantumul amenzilor prevăzute la art. 9 alin. (3) şi art. 11 alin. (3).

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    ALFRED-ROBERT SIMONIS
                    PREŞEDINTELE SENATULUI
                    NICOLAE-IONEL CIUCĂ

    Bucureşti, 19 iulie 2023.
    Nr. 237.

    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016