Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 226 din 29 noiembrie 2011 privind reparatiile morale si materiale pentru fostele cadre militare active, indepartate abuziv din armata in perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961
EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 2 decembrie 2011
Parlamentul României adoptã prezenta lege.
ART. 1
Fostele cadre militare active, combatante în rândurile armatei regale române, care au fost îndepãrtate abuziv din armatã în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961 din considerente politice, religioase, etnice sau sociale, au dreptul la reparaţii morale şi materiale, potrivit dispoziţiilor prezentei legi.
ART. 2
(1) Determinarea calitãţii de cadru militar activ, îndepãrtat abuziv din armatã, se face la cererea persoanelor interesate, de câte o comisie constituitã la nivelul Ministerului Apãrãrii Naţionale, respectiv al Ministerului Administraţiei şi Internelor, denumite în continuare comisii.
(2) Componenţa comisiilor prevãzute la alin. (1) şi regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora se stabilesc prin ordin al ministrului apãrãrii naţionale, respectiv al ministrului administraţiei şi internelor, la propunerea structurii de resurse umane, în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
(3) Comisiile sunt obligate sã se pronunţe asupra cererilor, în termen de cel mult 45 de zile de la depunerea dosarelor cuprinzând actele prevãzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi, printr-o hotãrâre motivatã.
(4) Împotriva hotãrârilor comisiilor, persoanele în cauzã pot face contestaţie, potrivit dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 3
(1) Se considerã cadre militare active, îndepãrtate abuziv din armatã, persoanele care au fost trecute în rezervã sau direct în retragere, indiferent de gradul avut în momentul respectiv, pentru unul dintre urmãtoarele motive:
a) convingerile moral-politice şi religioase ale cadrului militar ori apartenenţa politicã a soţiei sau a rudelor acestora, pânã la gradul al IV-lea inclusiv;
b) statutul social rezultat din ocupaţia soţiei cadrului militar sau a rudelor acestora, pânã la gradul al IV-lea inclusiv;
c) starea materialã a cadrului militar, a soţiei sau a rudelor acestora, pânã la gradul al IV-lea inclusiv;
d) existenţa în strãinãtate a unor rude ale cadrului militar sau ale soţiei acestuia, pânã la gradul al IV-lea inclusiv;
e) deţinerea de cãtre rudele cadrului militar sau ale soţiei acestuia, pânã la gradul al IV-lea inclusiv, a unor funcţii importante la nivel de demnitar, înainte de instaurarea regimului comunist;
f) existenţa unor rude ale cadrului militar sau ale soţiei acestuia, pânã la gradul al IV-lea inclusiv, care au fost condamnate sau arestate;
g) efectuarea de studii sau specializãri, de cãtre cadrul militar, în alte ţãri decât Uniunea Sovieticã;
h) refuzul de a se înscrie în Partidul Comunist Român;
i) atitudini sau manifestãri considerate ostile regimului comunist;
j) considerente etnice.
(2) Sunt considerate cadre militare active, îndepãrtate abuziv din armatã, şi persoanele care au solicitat trecerea în cadrul disponibil al armatei, dar nu au beneficiat de despãgubirile prevãzute de Legea nr. 433/1946 pentru crearea cadrului disponibil al Armatei.
(3) Nu pot avea calitatea de cadru militar activ, îndepãrtat abuziv din armatã, cei care:
a) de bunãvoie au depus cerere de trecere în rezervã, cu excepţia celor care fac dovada, în condiţiile dreptului comun, cã au fost forţaţi prin ameninţare şi presiune de autoritãţile comuniste sã solicite trecerea în rezervã;
b) au fost îndepãrtaţi din armatã pentru alte motive decât cele prevãzute la alin. (1);
c) au desfãşurat activitãţi în slujba unor puteri strãine, îndreptate împotriva ţãrii;
d) au fost condamnaţi pentru infracţiuni contra pãcii şi omenirii;
e) au îndeplinit funcţii politice în armatã.
(4) În cazul în care faptele prevãzute la alin. (3) sunt constatate dupã stabilirea calitãţii de cadru militar activ, îndepãrtat abuziv din armatã, cel în cauzã este obligat sã restituie sumele încasate potrivit prevederilor prezentei legi, precum şi contravaloarea facilitãţilor de care a beneficiat având aceastã calitate.
(5) Dovedirea situaţiilor prevãzute la alin. (1) se face de persoanele în cauzã cu documente oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibilã, prin orice alt mijloc de probã prevãzut de lege, în condiţiile stabilite de normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(6) Pentru cazurile în care, din diferite motive, cei îndreptãţiţi nu posedã livret militar ori alte acte oficiale sau nu li se poate elibera dovada necesarã datoritã inexistenţei sau distrugerii arhivelor, confirmatã în scris, calitatea persoanelor prevãzute la art. 1 se stabileşte de comisiile de reconstituire cu martori, în condiţiile prevãzute de lege şi de normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
ART. 4
(1) La propunerea comisiilor prevãzute la art. 2 alin. (1), fostele cadre militare active, îndepãrtate abuziv din armatã, pot fi înaintate în gradul urmãtor, cu respectarea dispoziţiilor prevãzute de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) Fostelor cadre militare active, îndepãrtate abuziv din armatã, prevãzute la art. 3 alin. (1) şi (2), li se acordã o indemnizaţie reparatorie lunarã, calculatã prin aplicarea unui coeficient de 0,5 la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurãrilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, începând cu luna urmãtoare obţinerii calitãţii de cadru militar activ, îndepãrtat abuziv din armatã.
(3) Plata drepturilor prevãzute la alin. (2) se efectueazã de cãtre structurile financiar-contabile ale Ministerului Apãrãrii Naţionale şi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, pe baza hotãrârilor pronunţate de comisii.
ART. 5
Persoanele prevãzute la art. 3 alin. (1) şi (2), care nu au calitatea de veteran de rãzboi, beneficiazã de asistenţã medicalã gratuitã în toate instituţiile medicale civile de stat sau militare şi de medicamente gratuite, atât pe perioada tratamentelor ambulatorii, cât şi pe timpul spitalizãrii, precum şi de scutirea de la plata abonamentelor de telefon şi de radioteleviziune.
ART. 6
Beneficiazã de prevederile prezentei legi şi persoanele care se repatriazã şi îşi stabilesc domiciliul în România, dobândind şi cetãţenia românã, precum şi cetãţenii români cu domiciliul în strãinãtate.
ART. 7
Soţia supravieţuitoare a fostului cadru militar activ, îndepãrtat abuziv din armatã, dacã nu s-a recãsãtorit, primeşte jumãtate din indemnizaţia reparatorie lunarã prevãzutã la art. 4 alin. (2).
ART. 8
Cererile pentru stabilirea drepturilor prevãzute de prezenta lege se depun direct la comisiile constituite potrivit art. 2 alin. (1), la centrele militare judeţene sau la cele ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 6 luni de la data intrãrii în vigoare a normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.
ART. 9
Dispoziţiile prezentei legi se aplicã, în mod corespunzãtor, şi fostelor cadre militare active, îndepãrtate abuziv din comandamentele şi unitãţile de jandarmi şi grãniceri, în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961, din considerente politice, religioase, etnice sau sociale.
ART. 10
(1) Ministerul Finanţelor Publice introduce modificãrile corespunzãtoare în structura bugetelor Ministerului Apãrãrii Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca urmare a aplicãrii prevederilor prezentei legi.
(2) Plata drepturilor prevãzute de prezenta lege se face începând cu anul bugetar 2012, în limita fondurilor aprobate cu aceastã destinaţie în bugetul ordonatorilor principali de credit care asigurã aplicarea prezentei legi.
ART. 11
În termen de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, Ministerul Apãrãrii Naţionale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor vor elabora normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care vor fi adoptate prin hotãrâre a Guvernului.
Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
IOAN OLTEAN
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
Bucureşti, 29 noiembrie 2011.
Nr. 226.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: