Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 214 din 7 iulie 2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
EMITENT: Parlamentul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 634 din 11 iulie 2023
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. I
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 137, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă ţinând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ţinând seama de veniturile totale şi activele totale cuprinse în situaţiile financiare anuale sau, după caz, în raportările contabile anuale, pe care persoana juridică are obligaţia de a le întocmi şi depune, potrivit legii, pentru exerciţiul financiar anterior trimiterii în judecată."
2. La articolul 137, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:
"(3^1) Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ţinând seama de valoarea activului patrimonial la data trimiterii în judecată, în cazul persoanei juridice care:
a) nu are obligaţia întocmirii şi depunerii, potrivit legii, a documentelor prevăzute la alin. (3);
b) a fost înfiinţată în anul trimiterii în judecată."
3. La articolul 151, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) În cazul prevăzut la alin. (1), la individualizarea pedepsei se va ţine seama, după caz, de:
a) veniturile totale şi activele totale cuprinse în ultima situaţie financiară sau, după caz, raportare contabilă pe care persoana juridică care a comis infracţiunea are obligaţia de a le întocmi şi depune, potrivit legii, anterior fuziunii ori divizării, cu luarea în considerare a părţii din patrimoniul acesteia care a fost transmisă fiecărei persoane juridice participante la operaţiune;
b) valoarea activului patrimonial de la data fuziunii ori divizării, în cazul persoanei juridice care, potrivit legii, nu are obligaţia întocmirii şi depunerii documentelor prevăzute la lit. a), respectiv, în cazul persoanei juridice înfiinţate în anul trimiterii în judecată, cu luarea în considerare a părţii din patrimoniul acesteia care a fost transmisă fiecărei persoane juridice participante la operaţiune."
ART. II
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 248 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 248
Procedura de aplicare şi de ridicare a măsurii
(1) În cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi şi libertăţi sau judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă o propunere motivată de luare faţă de suspect sau inculpat a măsurii internării medicale provizorii.
(2) Propunerea prevăzută la alin. (1) va fi însoţită de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din care să rezulte necesitatea aplicării măsurii internării medicale provizorii.
(3) Judecătorul sesizat conform alin. (1) fixează de îndată termen de soluţionare a propunerii şi dispune aducerea cu mandat a suspectului sau a inculpatului.
(4) Soluţionarea propunerii se face numai după audierea suspectului sau inculpatului, dacă starea sa de sănătate o permite, în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu. Când suspectul sau inculpatul se află deja internat într-o unitate de asistenţă medicală şi deplasarea sa nu este posibilă, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară procedează la audierea acestuia, în prezenţa avocatului, în locul unde se află.
(5) Participarea procurorului este obligatorie.
(6) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la soluţionarea propunerii de luare a măsurii internării medicale provizorii să fie asistat şi de către un medic desemnat de acesta, care poate prezenta concluzii judecătorului de drepturi şi libertăţi ori, după caz, judecătorului de cameră preliminară. Suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de medicul desemnat de acesta şi la alcătuirea planului terapeutic.
(7) Judecătorul se pronunţă de îndată asupra propunerii, printr-o încheiere care poate fi contestată în termen de 5 zile de la pronunţare. Contestaţia nu suspendă punerea în aplicare a măsurii de siguranţă.
(8) Dacă admite propunerea, judecătorul dispune internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului, luându-se, dacă este cazul, măsurile prevăzute la art. 229.
(9) În cazul în care respinge propunerea, judecătorul poate dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului, dacă acesta se află în situaţia prevăzută la art. 109 alin. (1) din Codul penal.
(10) Dacă după dispunerea măsurii s-a produs însănătoşirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care înlătură starea de pericol, la sesizarea procurorului ori a medicului curant sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau judecătorul de cameră preliminară care a luat măsura sau, după caz, în faţa căruia se află cauza dispune, prin încheiere motivată, în urma efectuării expertizei medico-legale psihiatrice, ridicarea măsurii internării medicale provizorii ori, dacă suspectul sau inculpatul se află în situaţia prevăzută la art. 109 alin. (1) din Codul penal, înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării provizorii la tratament medical. Dispoziţiile alin. (3)-(7) se aplică în mod corespunzător.
(11) În cursul judecăţii, faţă de inculpat se poate dispune internarea medicală provizorie, la propunerea procurorului, ori din oficiu, de către instanţa în faţa căreia se află cauza, în urma efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice din care să rezulte necesitatea aplicării măsurii internării medicale provizorii. Dispoziţiile alin. (3)-(10) se aplică în mod corespunzător.
(12) Dispoziţiile art. 246 alin. (13) se aplică în mod corespunzător."
2. După articolul 248 se introduce o nouă secţiune, secţiunea a 3-a, alcătuită din art. 248^1, cu următorul cuprins:
" SECŢIUNEA a 3-a
Dispoziţii privind expertizele medico-legale psihiatrice
ART. 248^1
Efectuarea expertizelor medico-legale psihiatrice
În cazul expertizelor medico-legale psihiatrice prevăzute de prezentul capitol, dispoziţiile art. 184 alin. (2)-(28) se aplică în mod corespunzător."
3. La articolul 252^1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 252^1
(1) În cursul procesului penal, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată care a instituit sechestrul poate dispune de îndată valorificarea bunurilor mobile sau imobile sechestrate, la cererea proprietarului bunurilor sau atunci când există acordul acestuia."
4. Articolul 252^3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 252^3
Valorificarea bunurilor mobile sechestrate în cursul procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii
(1) În cursul procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, a unei dintre părţi sau a custodelui, poate dispune asupra valorificării bunurilor mobile sechestrate. În acest scop, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată fixează un termen, care nu poate fi mai scurt de 10 zile, la care sunt citate în camera de consiliu părţile, precum şi custodele bunurilor, atunci când a fost desemnat unul. Participarea procurorului este obligatorie.
(2) La termenul fixat se pune în discuţia părţilor şi, după caz, a custodelui, în camera de consiliu, valorificarea bunurilor mobile sechestrate şi li se pune în vedere că au dreptul de a face observaţii sau cereri legate de acestea. Lipsa părţilor legal citate nu împiedică desfăşurarea procedurii.
(3) Asupra valorificării bunurilor mobile sechestrate, precum şi cu privire la cererile prevăzute la alin. (2), judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată dispune prin încheiere motivată.
(4) Împotriva încheierii prevăzute la alin. (3) se poate face contestaţie la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară ori, după caz, la instanţa ierarhic superioară, respectiv la completul competent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de către părţi, custode, procuror, precum şi de către orice altă persoană interesată, dispoziţiile art. 252^2 alin. (4)-(7) aplicându-se în mod corespunzător."
5. Articolul 482 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 482
Conţinutul acordului de recunoaştere a vinovăţiei
(1) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei cuprinde:
a) data şi locul încheierii;
b) numele, prenumele şi calitatea celor între care se încheie;
c) date privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. (1);
d) descrierea faptei ce formează obiectul acordului;
e) încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege;
f) probele şi mijloacele de probă;
g) declaraţia expresă a inculpatului prin care recunoaşte comiterea faptei şi acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
h) felul şi cuantumul pedepsei ori ale măsurii educative, precum şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat;
i) semnătura procurorului, inculpatului, avocatului şi, după caz, a reprezentantului legal.
(2) În cazul neîncheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei sau al respingerii acestuia prin hotărâre judecătorească definitivă, declaraţia dată de inculpat în vederea încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu poate fi folosită pentru soluţionarea cauzei în lipsa acordului expres al acestuia, exprimat în scris în prezenţa apărătorului ales sau numit din oficiu. În lipsa acestui acord, actul care consemnează declaraţia dată de inculpat în vederea încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se înlătură din dosarul cauzei."
ART. III
Legea nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 24 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
"ART. 29
(1) Din dispoziţia procurorului, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau, după caz, a instanţei de judecată, Agenţia procedează la valorificarea de îndată a bunurilor imobile sechestrate, în cazurile prevăzute la art. 252^1 alin. (1) din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a bunurilor mobile sechestrate, în cazurile prevăzute la art. 252^1 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Bunurile mobile prevăzute la alin. (1) se pot valorifica de la locul unde se află depozitate. Bunurile se predau în temeiul unui proces-verbal de predare-preluare încheiat între Agenţie şi organele care duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, potrivit art. 251 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Modelul procesului-verbal este prevăzut în anexa nr. 4.
(3) În baza informaţiilor gestionate prin sistemul informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni, Agenţia poate propune, din oficiu, procurorului, judecătorului de drepturi şi libertăţi, judecătorului de cameră preliminară sau, după caz, instanţei de judecată iniţierea procedurii de valorificare a bunurilor mobile sechestrate.
(4) Agenţia este autorizată, cu aprobarea prealabilă a procurorului, a judecătorului de cameră preliminară sau, după caz, a instanţei de judecată, să obţină acordul proprietarului bunului în vederea valorificării în condiţiile art. 252^1-252^4 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege."
2. La articolul 29^6, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) În cazurile în care Agenţia este informată cu privire la existenţa unor drepturi referitoare la bunurile supuse vânzării, procedura de valorificare se suspendă şi este informat procurorul, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată care a dispus valorificarea bunurilor mobile sau imobile."
3. La articolul 29^14, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"ART. 29^14
(1) Valorificarea de către Agenţie a bunurilor imobile sechestrate se realizează din dispoziţia procurorului, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau, după caz, a instanţei de judecată, în condiţiile art. 252^1 alin. (1) din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
ALFRED-ROBERT SIMONIS
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Bucureşti, 7 iulie 2023.
Nr. 214.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: