Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adoptă prezenta lege. ART. I Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13 din 28 februarie 2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate şi cultura de usturoi, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 29 februarie 2024, cu modificările ulterioare, cu următoarele modificări şi completări: 1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Prezenta schemă este compatibilă cu piaţa internă, în conformitate cu prevederile Comunicării Comisiei Europene - Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (2022/C131/01), cu modificările şi completările ulterioare." 2. La articolul 5 alineatul (1), litera e) se abrogă. 3. La articolul 5, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alin. (3^1)-(3^3), cu următorul cuprins: "(3^1) Cuantumul ajutorului de stat prevăzut la alin. (3) se suplimentează cu echivalentul în lei al sumei de 1.500 euro pentru 1.000 mp, stabilit la cursul de schimb prevăzut la alin. (3), cu respectarea pragului maxim de 280.000 euro/beneficiar.(3^2) Plata sumei reprezentând ajutor de stat, prevăzută la alin. (3^1), se efectuează până la data de 30 septembrie 2024 inclusiv, cu condiţia depunerii documentelor privind obţinerea şi valorificarea unei cantităţi de minimum 3 kg tomate/mp, de pe suprafaţa de 1.000 mp.(3^3) Documentele privind obţinerea şi valorificarea producţiei de tomate, prevăzută la alin. (3^2), reprezintă copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare şi trebuie depuse de către beneficiari la DAJ până cel târziu la data de 2 septembrie 2024 inclusiv." 4. La articolul 5, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 371.189,02 mii lei, echivalentul sumei de 75.240 mii euro, şi se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2024, la capitolul 83.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare», titlul 51 «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice», articolul 51.01 «Transferuri curente», alineatul 51.01.01 «Transferuri către instituţii publice», direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, care asigură sumele necesare acordării schemei de la capitolul 83.10 «Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare», titlul 40 «Subvenţii», articolul 40.15 «Sprijinirea producătorilor agricoli" 5. La articolul 6 alineatul (1), litera e) se abrogă. 6. La articolul 6, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alin. (2^1)-(2^3), cu următorul cuprins: "(2^1) Cuantumul ajutorului de stat prevăzut la alin. (2) se suplimentează cu echivalentul în lei al sumei de 1.500 euro/ha, stabilit la cursul de schimb prevăzut la alin. (2), cu respectarea pragului maxim de 280.000 euro/beneficiar.(2^2) Plata sumei reprezentând ajutor de stat, prevăzută la alin. (2^1), se efectuează până la data de 20 decembrie 2024 inclusiv, cu condiţia depunerii documentelor privind obţinerea şi valorificarea unei cantităţi de minimum 3 kg/10 mp de usturoi, de pe suprafaţa stabilită de către DAJ.(2^3) Documentele privind obţinerea şi valorificarea producţiei de usturoi, prevăzută la alin. (2^2), reprezintă copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare şi trebuie depuse de către beneficiari la DAJ până cel târziu la data de 2 decembrie 2024 inclusiv." 7. La articolul 6, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 86.581,16 mii lei, echivalentul sumei de 17.550 mii euro, şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2024, în cadrul capitolului 83.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare», titlul 51 «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice», articolul 51.01 «Transferuri curente», alineatul 51.01.01 «Transferuri către instituţii publice», direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, care asigură sumele necesare acordării schemei de la capitolul 83.10 «Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare», titlul 40 «Subvenţii», articolul 40.15 «Sprijinirea producătorilor agricoli" 8. La articolul 10, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(2) Directorul executiv al DAJ desemnează prin decizie echipe formate dintr-un reprezentant al DAJ, care, împreună cu reprezentantul APIA desemnat conform alin. (1), se deplasează în teren pentru verificarea suprafeţei înfiinţate cu tomate cultivate în spaţii protejate.(3) Directorul executiv al DAJ desemnează prin decizie echipe formate dintr-un reprezentant al DAJ, care, împreună cu reprezentantul APIA desemnat conform alin. (1), se deplasează în teren pentru verificarea suprafeţei înfiinţate cu usturoi." 9. Anexele nr. 1 şi 3 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 la prezenta lege. ART. II (1) Cererile de acordare a ajutorului de stat, depuse potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate şi cultura de usturoi, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, cu modificările ulterioare, îşi păstrează valabilitatea în vederea acordării sumelor suplimentare prevăzute la art. 5 alin. (3^1) şi art. 6 alin. (2^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2024, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege. (2) Formularele prevăzute în anexele nr. 2, 4 şi 7-10 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2024, cu modificările ulterioare, se utilizează şi în situaţia acordării sumelor suplimentare prevăzute la art. 5 alin. (3^1) şi art. 6 alin. (2^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2024, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege. ART. III Se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare, prevăzute de prezenta lege, în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2024. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, ALFRED-ROBERT SIMONIS p. PREŞEDINTELE SENATULUI, SORIN-MIHAI CÎMPEANU Bucureşti, 1 iulie 2024. Nr. 206. ANEXA 1 (Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2024)
┌─────────────────────────────────┬─────────────────────────┐
│DAJ │Modalitate de depunere │
│.................................├────────┬─────┬──────────┤
│Nr. şi data cererii ............ │Personal│Poştă│Format │
│ │ │ │electronic│
└─────────────────────────────────┴────────┴─────┴──────────┘
┌─────────────────┬────────────────────┐
│Numele: │Prenumele: │
├─────────────────┴────────────────────┤
│Domiciliul: │
├──────────────────────────────────────┤
│ │
├──────────────────────────────────────┤
│BI/CI seria ...................nr. │
│........................, eliberat(ă) │
│la data de ...................... de │
│................................... │
├──────────────────────────────────────┤
│CNP: │
├─────────────────┬────────────────────┤
│Telefon: │E-mail: │
└─────────────────┴────────────────────┘
Persoane juridice şi PFA/II/IF
┌──────────────────────────────────────┐
│Denumirea: │
├──────────────────────────────────────┤
│Sediul social: │
├──────────────────────────────────────┤
│Înregistrată la ONRC cu nr. │
│......................... │
├──────────────────────────────────────┤
│CUI/CIF: │
├──────────────────────────────────────┤
│Cod CAEN: │
├────────────────────┬─────────────────┤
│Telefon: │E-mail: │
└────────────────────┴─────────────────┘
Coordonate bancare:
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Banca/Trezoreria │Sucursala/Agenţia │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Nr. cont IBAN: │ │
└──────────────────┴───────────────────┘
Reprezentant legal/împuternicit (pentru cazurile în care cererea este semnată prin împuternicit)
┌───────────┬─────────────────────────┐
│Numele │Prenumele │
├───────────┼─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┤
│CNP │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┤
│Nr. şi data împuternicirii/procurii │
│notariale │
└─────────────────────────────────────┘
II. Suprafaţa şi suma solicitată În baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate şi cultura de usturoi, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2024, solicit acordarea unui ajutor financiar, după cum urmează:
┌───────────┬───┬─────────┬─────────┬──────────┬──────────┐
│ │ │ │Grant │Valoarea │Valoarea │
│ │ │Suprafaţa│financiar│maximă a │ajutorului│
│Specificare│Cod│declarată│unitar │ajutorului│solicitat │
│ │ │ │(lei/ha) │financiar │(lei) │
│ │ │ │ │(lei) │ │
├───────────┼───┼─────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│(0) │(1)│(2) │(3) │(4 = 2 x │(5) │
│ │ │ │ │3) │ │
├───────────┼───┼─────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│Tomate │ │ │X │X │X │
└───────────┴───┴─────────┴─────────┴──────────┴──────────┘
┌────┬──────────────┬───┬───┬───┬───┬─────────────┐
│Nr. │Documente │ │ │ │ │Nu este │
│crt.│ataşate │DA │NU │DA │NU │cazul. │
│ │cererii │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼───┼───┼───┼───┼─────────────┤
│(0) │(1) │(2)│(3)│(4)│(5)│(6) │
├────┼──────────────┼───┼───┼───┼───┼─────────────┤
│ │copie de pe │ │ │ │ │ │
│ │buletinul de │ │ │ │ │ │
│ │identitate - │ │ │ │ │ │
│ │BI/cartea de │ │ │ │ │ │
│ │identitate - │ │ │ │ │ │
│ │CI al/a │ │ │ │ │ │
│ │beneficiarului│ │ │ │ │ │
│1. │sau │ │ │ │ │ │
│ │împuternicire/│ │ │ │ │ │
│ │procură │ │ │ │ │ │
│ │notarială şi o│ │ │ │ │ │
│ │copie a BI/CI │ │ │ │ │ │
│ │al/a unui │ │ │ │ │ │
│ │reprezentant │ │ │ │ │ │
│ │legal, după │ │ │ │ │ │
│ │caz │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼───┼───┼───┼───┼─────────────┤
│ │copia │ │ │ │ │ │
│ │documentului │ │ │ │ │ │
│2. │pentru │ │ │ │ │ │
│ │coordonate │ │ │ │ │ │
│ │bancare │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼───┼───┼───┼───┼─────────────┤
│ │copie a │ │ │ │ │ │
│ │atestatului de│ │ │ │ │ │
│3. │producător │ │ │ │ │ │
│ │valabil până │ │ │ │ │ │
│ │la 31 │ │ │ │ │ │
│ │decembrie 2024│ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼───┼───┼───┼───┼─────────────┤
│ │copie a │ │ │ │ │ │
│ │certificatului│ │ │ │ │ │
│ │de │ │ │ │ │ │
│ │înregistrare │ │ │ │ │ │
│ │la Oficiul │ │ │ │ │ │
│ │Naţional al │ │ │ │ │ │
│ │Registrului │ │ │ │ │ │
│4. │Comerţului/ │ │ │ │ │ │
│ │Registrul │ │ │ │ │ │
│ │naţional al │ │ │ │ │ │
│ │asociaţiilor │ │ │ │ │ │
│ │şi fundaţiilor│ │ │ │ │ │
│ │sau a actului │ │ │ │ │ │
│ │în baza căruia│ │ │ │ │ │
│ │îşi desfăşoară│ │ │ │ │ │
│ │activitatea │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼───┼───┼───┼───┼─────────────┤
│ │adeverinţă, în│ │ │ │ │ │
│ │original, din │ │ │ │ │ │
│ │Registrul │ │ │ │ │ │
│ │agricol, │ │ │ │ │ │
│ │conform │ │ │ │ │ │
│ │înscrisurilor │ │ │ │ │ │
│ │aferente │ │ │ │ │ │
│ │anului 2024, │ │ │ │ │ │
│ │care atestă │ │ │ │ │ │
│ │suprafaţa de │ │ │ │ │ │
│ │teren │ │ │ │ │ │
│ │cultivată cu │ │ │ │ │ │
│5. │tomate în │ │ │ │ │ │
│ │spaţii │ │ │ │ │ │
│ │protejate │ │ │ │ │ │
│ │utilizată de │ │ │ │ │ │
│ │solicitant în │ │ │ │ │ │
│ │baza oricărui │ │ │ │ │ │
│ │act juridic │ │ │ │ │ │
│ │care conferă │ │ │ │ │ │
│ │dreptul de │ │ │ │ │ │
│ │folosinţă │ │ │ │ │ │
│ │asupra │ │ │ │ │ │
│ │terenului în │ │ │ │ │ │
│ │cauză │ │ │ │ │ │
├────┴──────────────┼───┴───┴───┼───┴─────────────┤
│Semnătura │ │ │
│solicitantului/ │Ştampila │ │
│administratorului/ │(dacă este │Data │
│reprezentantului │cazul) │.................│
│legal/ │ │ │
│împuternicitului │ │ │
└───────────────────┴───────────┴─────────────────┘
NOTE: - Se bifează DA/NU/Nu este cazul, pentru toate documentele depuse. – Coloanele (2) şi (3) se completează de către beneficiar. – Coloanele (4), (5) şi (6) se completează de către funcţionarul DAJ care a preluat cererea. Semnătura funcţionarului DAJ care a preluat cererea ....................... III. Declaraţii Subsemnatul/Subsemnata, ................................................................, identificat/ă cu BI/CI nr. ......... seria ...................., eliberat(ă) de ................................... la data de ............................, având CNP ........................................, în calitate de titular/administrator/reprezentant legal al ............................................................., declar că: am luat cunoştinţă de: - condiţiile şi modalităţile de acordare a ajutorului, pe care mă angajez să le respect; – faptul că DAJ poate solicita beneficiarului documente justificative suplimentare în orice moment; – reducerea proporţională a sumei cuvenite în situaţia depăşirii resurselor financiare totale, precum şi de faptul că în situaţia unor diferenţe rămase acestea se distribuie proporţional tuturor beneficiarilor; drept care declar şi mă angajez la următoarele: - declar că datele înscrise în formularul de cerere şi în documentele anexate sunt reale, corecte, complete şi perfect valabile; – mă oblig să furnizez orice document justificativ care îmi va fi solicitat şi să mă supun oricărui control efectuat de către instituţiile abilitate; – mă oblig să restitui ajutorul de stat încasat, în situaţia constatării de către DAJ că este ajutor necuvenit; – mă oblig să mă înrolez în platforma Sistem informatic integrat de management şi monitorizare (SIMM), în vederea asigurării trasabilităţii producţiei de tomate; – să aduc la cunoştinţă că am primit/am solicitat sume prin alte scheme de sprijin finanţate de la bugetul de stat pe secţiunea 2.1 Cuantumuri limitate ale ajutoarelor, pct. 62 lit. a) din Comunicarea Comisiei Europene - Cadrul temporar Ucraina, după cum urmează: (i) actul normativ ................................................, suma .......................................; (ii) actul normativ ................................................, suma .......................................; (iii) actul normativ ................................................, suma ....................................... – mă oblig să restitui ajutorul de stat încasat, în situaţia constatării de către DAJ că este ajutor necuvenit; – sunt de acord ca datele din cerere să fie introduse în baza de date, procesate şi verificate în vederea calculării plăţii şi transmise autorităţilor responsabile în vederea elaborării de studii statistice şi de evaluări economice, precum şi făcute publice cu respectarea prevederilor Legii nr. 129/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; – cunoscând că falsul în declaraţii se pedepseşte conform art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, declar că datele înscrise în formularul de cerere şi în documentele anexate sunt reale, corecte, complete şi perfect valabile.
┌─────────┬────────┬───────────────────┐
│ │Ştampila│Data │
│Semnătura│(după │...................│
│ │caz) │ │
└─────────┴────────┴───────────────────┘
IV. Lista documentelor ataşate cererii ......................................................................................... Cererea a fost verificată şi este completă, corectă şi poate fi înregistrată. Semnătură beneficiar ........................... Semnătură funcţionar .......................... Data .................... ANEXA 2 (Anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2024)
┌─────────────────────────────────┬─────────────────────────┐
│DAJ │Modalitate de depunere │
│.................................├────────┬─────┬──────────┤
│Nr. şi data cererii ............ │Personal│Poştă│Format │
│ │ │ │electronic│
└─────────────────────────────────┴────────┴─────┴──────────┘
┌────────────────┬─────────────────────┐
│Numele: │Prenumele: │
├────────────────┴─────────────────────┤
│Domiciliul: │
├──────────────────────────────────────┤
│ │
├──────────────────────────────────────┤
│BI/CI seria ................... nr. │
│........................, eliberat(ă) │
│la data de ...................... de │
│................................. │
├──────────────────────────────────────┤
│CNP: │
├────────────────┬─────────────────────┤
│Telefon: │E-mail: │
└────────────────┴─────────────────────┘
Persoane juridice şi PFA/II/IF
┌──────────────────────────────────────┐
│Denumirea: │
├──────────────────────────────────────┤
│Sediul social: │
├──────────────────────────────────────┤
│Înregistrată la ONRC cu nr. │
│........... │
├──────────────────────────────────────┤
│CUI/CIF: │
├──────────────────────────────────────┤
│Cod CAEN: │
├────────────────────┬─────────────────┤
│Telefon: │E-mail: │
└────────────────────┴─────────────────┘
Coordonate bancare:
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Banca/Trezoreria │Sucursala/Agenţia │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Nr. cont IBAN: │ │
└──────────────────┴───────────────────┘
Reprezentant legal/Împuternicit (pentru cazurile în care cererea este semnată prin împuternicit)
┌───────────┬─────────────────────────┐
│Numele │Prenumele │
├───────────┼─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┤
│CNP │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┤
│Nr. şi data împuternicirii/procurii │
│notariale │
└─────────────────────────────────────┘
II. Suprafaţa şi suma solicitată În baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate şi cultura de usturoi, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2024, solicit acordarea unui ajutor financiar, după cum urmează:
┌───────────┬───┬─────────┬─────────┬──────────┬──────────┐
│ │ │ │Grant │Valoarea │Valoarea │
│ │ │Suprafaţa│financiar│maximă a │ajutorului│
│Specificare│Cod│declarată│unitar │ajutorului│solicitat │
│ │ │ │(lei/ha) │financiar │(lei) │
│ │ │ │ │(lei) │ │
├───────────┼───┼─────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│(0) │(1)│(2) │(3) │(4 = 2 x │(5) │
│ │ │ │ │3) │ │
├───────────┼───┼─────────┼─────────┼──────────┼──────────┤
│Usturoi │ │ │X │X │X │
└───────────┴───┴─────────┴─────────┴──────────┴──────────┘
┌────┬──────────────┬───┬───┬───┬───┬─────────────┐
│Nr. │Documente │ │ │ │ │Nu este │
│crt.│ataşate │DA │NU │DA │NU │cazul. │
│ │cererii │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼───┼───┼───┼───┼─────────────┤
│(0) │(1) │(2)│(3)│(4)│(5)│(6) │
├────┼──────────────┼───┼───┼───┼───┼─────────────┤
│ │copie de pe │ │ │ │ │ │
│ │buletinul de │ │ │ │ │ │
│ │identitate - │ │ │ │ │ │
│ │BI/cartea de │ │ │ │ │ │
│ │identitate - │ │ │ │ │ │
│ │CI al/a │ │ │ │ │ │
│ │beneficiarului│ │ │ │ │ │
│1. │sau │ │ │ │ │ │
│ │împuternicire/│ │ │ │ │ │
│ │procură │ │ │ │ │ │
│ │notarială şi o│ │ │ │ │ │
│ │copie a BI/CI │ │ │ │ │ │
│ │al/a unui │ │ │ │ │ │
│ │reprezentant │ │ │ │ │ │
│ │legal, după │ │ │ │ │ │
│ │caz │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼───┼───┼───┼───┼─────────────┤
│ │copia │ │ │ │ │ │
│ │documentului │ │ │ │ │ │
│2. │pentru │ │ │ │ │ │
│ │coordonate │ │ │ │ │ │
│ │bancare │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼───┼───┼───┼───┼─────────────┤
│ │copie a │ │ │ │ │ │
│ │atestatului de│ │ │ │ │ │
│3. │producător │ │ │ │ │ │
│ │valabil până │ │ │ │ │ │
│ │la 31 │ │ │ │ │ │
│ │decembrie 2024│ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼───┼───┼───┼───┼─────────────┤
│ │copie a │ │ │ │ │ │
│ │certificatului│ │ │ │ │ │
│ │de │ │ │ │ │ │
│ │înregistrare │ │ │ │ │ │
│ │la Oficiul │ │ │ │ │ │
│ │Naţional al │ │ │ │ │ │
│ │Registrului │ │ │ │ │ │
│4. │Comerţului/ │ │ │ │ │ │
│ │Registrul │ │ │ │ │ │
│ │naţional al │ │ │ │ │ │
│ │asociaţiilor │ │ │ │ │ │
│ │şi fundaţiilor│ │ │ │ │ │
│ │sau a actului │ │ │ │ │ │
│ │în baza căruia│ │ │ │ │ │
│ │îşi desfăşoară│ │ │ │ │ │
│ │activitatea │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼───┼───┼───┼───┼─────────────┤
│ │adeverinţă, în│ │ │ │ │ │
│ │original, din │ │ │ │ │ │
│ │Registrul │ │ │ │ │ │
│ │agricol, │ │ │ │ │ │
│ │conform │ │ │ │ │ │
│ │înscrisurilor │ │ │ │ │ │
│ │aferente │ │ │ │ │ │
│ │anului 2024, │ │ │ │ │ │
│ │care atestă │ │ │ │ │ │
│ │suprafaţa de │ │ │ │ │ │
│ │teren │ │ │ │ │ │
│5. │cultivată cu │ │ │ │ │ │
│ │usturoi │ │ │ │ │ │
│ │utilizată de │ │ │ │ │ │
│ │solicitant în │ │ │ │ │ │
│ │baza oricărui │ │ │ │ │ │
│ │act juridic │ │ │ │ │ │
│ │care conferă │ │ │ │ │ │
│ │dreptul de │ │ │ │ │ │
│ │folosinţă │ │ │ │ │ │
│ │asupra │ │ │ │ │ │
│ │terenului în │ │ │ │ │ │
│ │cauză │ │ │ │ │ │
├────┴──────────────┼───┴───┴───┼───┴─────────────┤
│Semnătura │ │ │
│solicitantului/ │Ştampila │ │
│administratorului/ │(dacă este │Data │
│reprezentantului │cazul) │.................│
│legal/ │ │ │
│împuternicitului │ │ │
└───────────────────┴───────────┴─────────────────┘
NOTE: - Se bifează DA/NU/Nu este cazul pentru toate documentele depuse. – Coloanele (2) şi (3) se completează de către beneficiar. – Coloanele (4), (5) şi (6) se completează de către funcţionarul DAJ care a preluat cererea. Semnătura funcţionarului DAJ care a preluat cererea ....................... III. Declaraţii Subsemnatul/Subsemnata, ................................................................, identificat/ă cu BI/CI nr. ......... seria ...................., eliberat(ă) de ................................... la data de ............................, având CNP ........................................, în calitate de titular/administrator/reprezentant legal al ............................................................., declar că: am luat cunoştinţă de: - condiţiile şi modalităţile de acordare a ajutorului, pe care mă angajez să le respect; – faptul că DAJ poate solicita beneficiarului documente justificative suplimentare în orice moment; – reducerea proporţională a sumei cuvenite în situaţia depăşirii resurselor financiare totale, precum şi de faptul că în situaţia unor diferenţe rămase acestea se distribuie proporţional tuturor beneficiarilor; drept care declar şi mă angajez la următoarele: - declar că datele înscrise în formularul de cerere şi în documentele anexate sunt reale, corecte, complete şi perfect valabile; – mă oblig să furnizez orice document justificativ care îmi va fi solicitat şi să mă supun oricărui control efectuat de către instituţiile abilitate; – să aduc la cunoştinţă că am primit/am solicitat sume prin alte scheme de sprijin finanţate de la bugetul de stat pe secţiunea 2.1 Cuantumuri limitate ale ajutoarelor, pct. 62 lit. a) din Comunicarea Comisiei Europene - Cadrul temporar Ucraina, după cum urmează: (i) actul normativ ................................................, suma .......................................; (ii) actul normativ ................................................, suma .......................................; (iii) actul normativ ................................................, suma .......................................; – mă oblig să restitui ajutorul de stat încasat, în situaţia constatării de către DAJ că este ajutor necuvenit; – sunt de acord ca datele din cerere să fie introduse în baza de date, procesate şi verificate în vederea calculării plăţii şi transmise autorităţilor responsabile în vederea elaborării de studii statistice şi de evaluări economice, precum şi făcute publice cu respectarea prevederilor Legii nr. 129/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; – cunoscând că falsul în declaraţii se pedepseşte conform art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, declar că datele înscrise în formularul de cerere şi în documentele anexate sunt reale, corecte, complete şi perfect valabile.
┌─────────┬────────┬───────────────────┐
│ │Ştampila│Data │
│Semnătura│(după │...................│
│ │caz) │ │
└─────────┴────────┴───────────────────┘
IV. Lista documentelor ataşate cererii ........................................................................... Cererea a fost verificată şi este completă, corectă şi poate fi înregistrată. Semnătură beneficiar ........................... Semnătură funcţionar ......................... Data .................... -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.