Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 19 din 11 ianuarie 2006  privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 19 din 11 ianuarie 2006 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 38 din 16 ianuarie 2006
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    ART. UNIC
    Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 30 din 14 iulie 2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, adoptată în temeiul art. 1 pct. VIII.6 din Legea nr. 209/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 20 iulie 2005, cu următoarele modificări şi completări:
    1. La articolul I, punctul 3 va avea următorul cuprins:

    "3. Literele l), m), n) şi p) ale articolului 4 vor avea următorul cuprins:
    l) valoarea efectivă a unei tranzacţii prin compensare - valoarea nominală probată de către contractant, confirmată de operatorul economic sau de instituţia publică din România cu care s-a derulat operaţiunea compensatorie şi acceptată de Agenţie, din care se scad, dacă este cazul, valoarea acceptată a importurilor şi/sau profitul realizat de contractant şi/sau de entitatea eligibilă şi transferat în afara ţării după plata impozitelor şi taxelor legale;
    m) valoarea de compensare a unei tranzacţii prin compensare - valoarea rezultată prin aplicarea multiplicatorului de compensare la valoarea efectivă a tranzacţiei;
    n) multiplicator de compensare - coeficientul utilizat pentru calcularea valorii de compensare a unei tranzacţii prin compensare. Valorile coeficienţilor şi modul de aplicare a acestora se stabilesc, la propunerea Agenţiei de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială, prin hotărâre a Guvernului;
    ...........................................................................
    p) creditare - procesul de scădere a valorii creditului de compensare din valoarea obligaţiei de compensare, stabilită prin acordul de compensare;"
    2. La articolul I punctul 4, alineatul (2) al articolului 5 va avea următorul cuprins:
    "(2) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi în cazul în care un operator economic din România, pentru realizarea obiectului unui contract încheiat cu o autoritate contractantă, încheie contracte de import de produse, servicii sau lucrări necesare domeniului apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale a căror valoare depăşeşte, individual sau cumulat, 3 milioane euro."

    3. La articolul I, după punctul 6 se introduce punctul 6^1 cu următorul cuprins:
    "6^1. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
    ART. 7
    Perioada în care obligaţia de compensare trebuie îndeplinită este de maximum 10 ani, în funcţie de valoarea obligaţiei şi de complexitatea acesteia, dar fără să depăşească cu mai mult de 2 ani durata de executare a contractului de achiziţie. Preşedintele Agenţiei poate propune prelungirea oricăreia dintre perioadele de mai sus, perioada de îndeplinire a obligaţiei de compensare respective fiind stabilită prin hotărâre a Guvernului."

    4. La articolul I punctul 7, litera d) a alineatului (1^1) al articolului 8 va avea următorul cuprins:
    "d) încasări din alte activităţi stabilite prin hotărâre a Guvernului;"

    5. La articolul I punctul 8, litera g) a alineatului (2) al articolului 8 va avea următorul cuprins:
    "g) stabilirea reglementărilor privind derularea operaţiunilor compensatorii şi a tuturor documentelor conexe acestora;"

    6. La articolul I, după punctul 20 se introduc punctele 20^1 - 20^3, cu următorul cuprins:
    "20^1. Alineatul (1) al articolului 23 va avea următorul cuprins:
    ART. 23
    (1) Executarea obligaţiei de compensare începe efectiv din momentul semnării acordului de compensare cu contractantul.
20^2. La articolul 23, după alineatul (1) se introduce alineatul (1^1) cu următorul cuprins:
    (1^1) Executarea obligaţiei de compensare poate începe după semnarea contractului de achiziţie şi înainte de semnarea acordului de compensare cu contractantul, în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
20^3. Alineatul (2) al articolului 23 va avea următorul cuprins:
    (2) Executarea obligaţiei de compensare se realizează prin acumularea, în perioada prevăzută în acordul de compensare, a unui credit curent egal cu valoarea obligaţiei de compensare."

    7. La articolul I, după punctul 29 se introduce punctul 29^1 cu următorul cuprins:
    "29^1. Alineatul (1) al articolului 34 va avea următorul cuprins:
    ART. 34
    (1) Dacă obligaţiile de compensare nu sunt îndeplinite la termen şi în modul cerut, contractantul va plăti părţii române penalităţi de întârziere de 0,01% pe zi din suma neobţinută prin operaţiunea compensatorie. Limita penalităţilor va fi stabilită prin hotărâre a Guvernului."

    8. La articolul I, după punctul 31 se introduce punctul 31^1 cu următorul cuprins:
    "31^1. Alineatul (2) al articolului 43^1 va avea următorul cuprins:
    (2) Înţelegerea contractantului cu membri ai Agenţiei sau cu agenţi economici români, în scopul denaturării rezultatului procedurii de încheiere a acordurilor de compensare sau de executare a obligaţiei de compensare, constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale."

    9. La articolul II, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Data de referinţă pentru aplicarea termenelor prevăzute la art. 7 şi la art. 19 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 354/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este a 30-a zi de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe."

    10. La articolul IV, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "ART. IV
    (1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Agenţia de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială va prezenta propuneri pentru o hotărâre a Guvernului referitoare la aprobarea domeniilor prioritare care pot beneficia de operaţiuni compensatorii şi a modului de ierarhizare a acestora prin multiplicatori de compensare."


    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    DANIELA POPA
                    PREŞEDINTELE SENATULUI
                    NICOLAE VĂCĂROIU

    Bucureşti, 11 ianuarie 2006.
    Nr. 19.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016