Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 189 din 14 octombrie 1998  privind finantele publice locale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 189 din 14 octombrie 1998 privind finantele publice locale

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 404 din 22 octombrie 1998
Parlamentul României adopta prezenta lege.

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 1
În sensul prezentei legi, prin termenii şi expresiile de mai jos se înţelege:
1. autoritãţi ale administraţiei publice locale - consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ca autoritãţi deliberative, şi primãrii, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarul general al municipiului Bucureşti, ca autoritãţi executive;
2. articol bugetar - subdiviziune a clasificatiei cheltuielilor bugetare în funcţie de caracterul economic al operaţiunilor în care acestea se concretizeazã şi care desemneazã natura unei cheltuieli, indiferent de acţiunea la care se referã;
3. cheltuieli bugetare - cheltuieli aprobate şi efectuate din bugetele locale, din bugetele instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi din bugetele activitãţilor finanţate integral din venituri extrabugetare, în limita şi cu destinaţia stabilite prin bugetele respective;
4. clasificatie bugetarã - gruparea, într-o ordine obligatorie şi dupã criterii unitare, precis determinate, a veniturilor şi cheltuielilor cuprinse în bugetele locale, bugetele instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi bugetele activitãţilor finanţate din venituri extrabugetare; se utilizeazã atât în faza de elaborare şi aprobare a bugetelor respective, cat şi în execuţia acestora, servind la înscrierea în bugete a veniturilor în funcţie de provenienta lor şi a cheltuielilor în raport cu obiectivul sau cu funcţia cãreia îi sunt destinate aceste cheltuieli şi cu caracterul economic al operaţiunilor în care acestea se concretizeazã;
5. credit bugetar - suma aprobatã în bugetele locale, în bugetele instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi în bugetele activitãţilor finanţate integral din venituri extrabugetare, reprezentând limita maxima pana la care se pot angaja şi efectua cheltuieli;
6. datorie publica localã - totalitatea obligaţiilor de plata la un moment dat ale autoritãţii administraţiei publice locale, rezultate din acorduri şi contracte de împrumut interne şi externe, prin care se stipuleazã termenii şi condiţiile împrumutului dintre beneficiar şi creditor;
7. deficit bugetar - partea cheltuielilor ce nu poate fi acoperitã din veniturile bugetare ale anului respectiv, prezentate la art. 8 alin. (1), cu excepţia veniturilor şi a cheltuielilor cu destinaţie specialã;
8. deschidere de credite bugetare - aprobare comunicatã trezoreriei statului de cãtre ordonatorul principal de credite, în limita cãreia se pot efectua plati de casa din bugetele locale;
9. dobanda - preţul folosirii temporare a capitalului împrumutat;
10. echilibru bugetar - egalitatea dintre veniturile bugetare şi cheltuielile bugetare în cadrul unui exerciţiu bugetar;
11. excedent bugetar - suma cu care veniturile bugetare depãşesc cheltuielile bugetare pe un an bugetar;
12. execuţie bugetarã - activitatea de încasare a veniturilor bugetare şi de efectuare a cheltuielilor aprobate prin buget;
13. execuţie de casa a bugetului - complex de operaţiuni care se referã la încasarea, pãstrarea şi eliberarea de resurse financiare pentru efectuarea cheltuielilor publice locale. La baza execuţiei de casa a bugetului stau urmãtoarele principii: delimitarea atribuţiilor persoanelor care dispun de utilizarea resurselor financiare de atribuţiile celor care executa încasarea acestora şi unitatea de casa, potrivit cãreia veniturile fiecãrui buget sunt concentrate în întregime în cont, de unde se elibereazã resurse financiare pentru efectuarea cheltuielilor, fiind interzisã efectuarea de plati direct din veniturile bugetare încasate;
14. fond de rezerva bugetarã - fond prevãzut la partea de cheltuieli a bugetelor locale. Cuantumul acestui fond se stabileşte o data cu elaborarea şi adoptarea bugetului respectiv, fiind destinat finanţãrii unor acţiuni sau sarcini intervenite în cursul anului, precum şi inlaturarii efectelor unor calamitati naturale;
15. impozit - prelevare a unei pãrţi din veniturile şi din averea persoanelor fizice şi juridice, obligatorie, cu titlu nerambursabil şi fãrã contraprestatie;
16. împrumut - suma acordatã de un creditor unei autoritãţi a administraţiei publice locale, rambursabila la un anumit termen (scadenta), cu obţinerea unei sume în plus (dobanda) în favoarea creditorului;
17. taxa - suma plãtitã de o persoana fizica sau juridicã, de regula pentru serviciile prestate acesteia de cãtre un agent economic, o instituţie sau un serviciu de utilitate publica;
18. trezorerie - totalitatea operaţiunilor bãneşti, financiare şi bugetare, efectuate de cãtre autoritãţile executive pentru mobilizarea mijloacelor bãneşti necesare îndeplinirii sarcinilor şi funcţiilor acestora;
19. varsamant - plata unei sume, efectuatã de un agent economic sau de o instituţie publica ori financiarã în vederea stingerii unei obligaţii legale;
20. venituri bugetare - resursele bãneşti care se cuvin bugetelor locale, bugetelor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, bugetelor activitãţilor finanţate integral din venituri extrabugetare, în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe şi alte vãrsãminte;
21. virare de credite bugetare - diminuarea creditului bugetar de la o subdiviziune a clasificatiei bugetare care prezintã disponibilitati şi majorarea corespunzãtoare a unei alte subdiviziuni la care mijloacele financiare sunt insuficiente, cu respectarea dispoziţiilor legale de efectuare a operaţiunilor respective;
22. fond de rulment - partea din excedentul anual bugetar definitiv al bugetului local, care se constituie la nivelul fiecãrei unitãţi administrativ-teritoriale şi se utilizeazã potrivit prevederilor prezentei legi;
23. sume defalcate - partea din unele venituri ale bugetului de stat, care se aloca unitãţilor administrativ-teritoriale în vederea echilibrarii bugetelor proprii ale acestora, potrivit prevederilor prezentei legi şi ale legii bugetului de stat.
ART. 2
(1) Prezenta lege stabileşte normele privind formarea, administrarea, utilizarea şi controlul resurselor financiare ale unitãţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local.
(2) Resursele financiare ale unitãţilor administrativ-teritoriale se constituie din impozite, taxe şi alte venituri fiscale, venituri nefiscale, venituri din capital, cote şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cote adiţionale la unele venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale, transferuri cu destinaţie specialã de la bugetul de stat şi venituri cu destinaţie specialã.
(3) Fundamentarea, dimensionarea şi repartizarea cheltuielilor publice locale, pe destinaţii şi ordonatori de credite, se efectueazã în concordanta cu atribuţiile care revin autoritãţilor administraţiei publice locale şi cu prioritãţile stabilite de acestea, în vederea functionarii lor şi în interesul comunitãţii respective.
(4) Formarea şi utilizarea resurselor financiare publice locale şi contul de execuţie a bugetelor locale sunt supuse controlului Curţii de Conturi, potrivit legii.
ART. 3
Trecerea de cãtre Guvern, în administrarea şi finanţarea autoritãţilor administraţiei publice locale, a unor cheltuieli publice ca urmare a descentralizãrii acestora şi a altor cheltuieli publice noi se face prin lege, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realizãrii acestora.
ART. 4
La baza elaborãrii, aprobãrii şi execuţiei bugetare stau principiile autonomiei locale, echilibrului, realitãţii, anualitatii şi publicitãţii.
ART. 5
Autoritãţile administraţiei publice locale au urmãtoarele competente şi raspunderi în ceea ce priveşte finanţele publice locale:
1. elaborarea şi aprobarea bugetelor locale la termenele stabilite;
2. stabilirea, încasarea şi urmãrirea impozitelor şi taxelor locale, în condiţiile legii;
3. urmãrirea execuţiei bugetelor locale şi rectificarea acestora, pe parcursul anului bugetar, în condiţii de echilibru bugetar;
4. stabilirea şi urmãrirea modului de prestare a serviciilor publice locale, inclusiv opţiunea trecerii sau nu a acestor servicii în rãspunderea unor agenţi economici specializaţi sau servicii publice locale, urmãrindu-se eficientizarea acestora în beneficiul cetãţenilor;
5. administrarea eficienta a bunurilor din proprietatea publica sau privatã a unitãţilor administrativ-teritoriale;
6. angajarea de împrumuturi pe termen scurt, mediu şi lung şi urmãrirea achitãrii la scadenta a obligaţiilor de plata rezultate din acestea;
7. administrarea resurselor financiare pe parcursul execuţiei bugetare, în condiţii de eficienta;
8. stabilirea optiunilor şi a prioritatilor în aprobarea şi în efectuarea cheltuielilor publice locale;
9. elaborarea, aprobarea, modificarea şi urmãrirea realizãrii programelor de dezvoltare în perspectiva a unitãţilor administrativ-teritoriale ca baza a gestionãrii bugetelor locale anuale;
10. organizarea şi urmãrirea efectuãrii controlului financiar de gestiune asupra gestiunilor proprii, gestiunilor instituţiilor şi serviciilor publice din subordinea consiliilor locale, consiliilor judeţene şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
ART. 6
(1) Prin bugete locale se înţelege bugetele de venituri şi cheltuieli ale unitãţilor administrativ-teritoriale.
(2) Bugetele locale şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se aproba astfel:
1. bugetele locale, de cãtre consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz;
2. bugetele instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate integral sau parţial din bugetele locale, de cãtre consiliile menţionate la pct. 1, în funcţie de subordonarea acestora;
3. bugetele instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate integral din venituri extrabugetare, de cãtre organul de conducere a acestora, cu avizul ordonatorului principal de credite.
(3) Fiecare comuna, oraş, municipiu, sector al municipiului Bucureşti, judeţ, respectiv municipiul Bucureşti, întocmeşte bugetul local, în condiţii de autonomie, potrivit legii. Între aceste bugete nu exista relaţii de subordonare.
(4) Ordonatorii principali de credite elaboreazã şi prezintã, o data cu proiectul anual al bugetului local, o prognoza a acestuia pe urmãtorii 3 ani, precum şi programul de investiţii publice, detaliat pe obiective şi pe ani de execuţie.
(5) Instituţiile publice, în înţelesul prezentei legi, cuprind autoritãţile unitãţilor administrativ-teritoriale, instituţiile publice şi serviciile publice de interes local, cu personalitate juridicã, indiferent de modul de finanţare a activitãţii acestora.
ART. 7
(1) Veniturile şi cheltuielile publice locale se grupeazã conform clasificatiei indicatorilor privind finanţele publice, elaborata de Ministerul Finanţelor.
(2) Clasificatia indicatorilor privind finanţele publice cuprinde la venituri - capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli - pãrţi, capitole, subcapitole, titluri şi articole, precum şi alineate, dupã caz.

CAP. 2
Veniturile şi cheltuielile bugetelor locale

ART. 8
(1) Veniturile bugetelor locale se formeazã din impozite, taxe, alte venituri şi din venituri cu destinaţie specialã, prevãzute în anexa nr. 1, precum şi din cote şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cote adiţionale la unele venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale şi din transferuri cu destinaţie specialã de la bugetul de stat.
(2) Impozitele şi taxele locale se stabilesc de cãtre consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, în limitele şi în condiţiile legii.
(3) Din impozitul pe salarii datorat bugetului de stat, unitatea plãtitoare vireazã, la data plãţii salariului, o cota de 50% la bugetul de stat, 40% la bugetul unitãţilor administrativ-teritoriale în a cãror raza se desfãşoarã activitatea şi 10% la bugetul judeţului respectiv. Pentru municipiul Bucureşti cota este de 50% şi se repartizeazã de cãtre Consiliul General al Municipiului Bucureşti pe bugetele fiecãrui sector, respectiv pe bugetul municipiului Bucureşti. Aceste cote pot fi modificate anual prin legea bugetului de stat.
(4) Prin lege se vor stabili, începând cu anul 1999, cote adiţionale la unele venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale, care sa constituie venituri ale bugetelor locale.
(5) Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, stabilesc şi aproba cotele adiţionale, prevãzute la alin. (4), în cadrul limitelor maxime aprobate prin lege şi în funcţie de necesitãţile functionarii normale a serviciilor publice de interes local şi de îndeplinirea atribuţiilor care revin autoritãţilor administraţiei publice locale.
ART. 9
(1) Sumele încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor rezultate în urma demolarii, dezmembrarii sau dezafectarii, în condiţiile prevãzute de lege, a unor mijloace fixe sau din vânzarea unor bunuri materiale care aparţin instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate integral din bugetele locale, dupã deducerea cheltuielilor efectuate pentru aceste operaţiuni, constituie venituri ale bugetelor locale şi se vãrsa la acestea.
(2) Sumele încasate potrivit alin. (1) de cãtre celelalte instituţii şi servicii publice de interes local se reţin de cãtre acestea, în vederea realizãrii de investiţii.
(3) Sumele încasate din concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparţinând domeniului public sau privat, de interes local sau judeţean, constituie venituri ale bugetelor locale.
(4) Sumele încasate din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat al unitãţilor administrativ-teritoriale constituie venituri cu destinaţie specialã ale bugetelor locale şi se utilizeazã pentru realizarea de investiţii din competenta autoritãţilor administraţiei publice locale.
(5) Sumele încasate din valorificarea bunurilor confiscate se fac venit la bugetul local, în funcţie de subordonarea instituţiilor care au dispus confiscarea acestora, în condiţiile legii, dupã deducerea cheltuielilor legate de activitatea de valorificare.
ART. 10
(1) Pentru asigurarea echilibrului bugetar al unor unitãţi administrativ-teritoriale, prin legea bugetului de stat se pot stabili sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi criterii de repartizare a acestora pe unitãţile administrativ-teritoriale.
(2) Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferurile cu destinaţie specialã din bugetul de stat se aproba anual, prin legea bugetului de stat, pe ansamblul fiecãrui judeţ, respectiv al municipiului Bucureşti.
(3) Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, aprobate anual, o cota de pana la 25% se aloca bugetului propriu al judeţului, iar diferenţa se repartizeazã pe comune, oraşe şi municipii, de cãtre consiliul judeţean, prin hotãrâre, dupã consultarea primarilor şi cu asistenta tehnica de specialitate a direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat, în funcţie de criteriile de repartizare aprobate.
(4) În cadrul cotei menţionate la alin. (3), anual, prin legea bugetului de stat, se stabileşte limita maxima pe fiecare judeţ.
(5) Transferurile de la bugetul de stat la bugetele locale se vor acorda pentru investiţii finanţate din împrumuturi externe, la a cãror realizare contribuie şi Guvernul.
(6) Propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, formulate pe baza criteriilor aprobate, şi de transferuri se cuprind în proiectele de buget pe ansamblul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, care se prezintã Ministerului Finanţelor, prin direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, pentru corelare cu proiectul bugetului de stat.
ART. 11
Din bugetele locale se finanţeazã acţiuni social-culturale, sportive, de tineret, inclusiv ale cultelor, acţiuni de interes local în beneficiul colectivitãţii, cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a administraţiei publice locale, cheltuieli cu destinaţie specialã, prezentate în anexa nr. 2, precum şi alte cheltuieli prevãzute prin dispoziţii legale.
ART. 12
(1) Consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale, dupã caz, pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrãri şi servicii de interes public local. Colaborarea sau asocierea se realizeazã pe baza de convenţii sau contracte de asociere, în care se prevãd şi resursele financiare reprezentând contribuţia fiecãrei autoritãţi a administraţiei publice locale implicate. Convenţiile sau contractele de asociere se încheie de cãtre ordonatorii principali de credite, în condiţiile mandatelor aprobate de cãtre fiecare consiliu implicat în colaborare sau asociere.
(2) Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, pot participa cu capital social sau cu bunuri la societãţi comerciale, pentru realizarea de lucrãri şi servicii de interes public local sau judeţean, dupã caz.
(3) Fondurile necesare aplicãrii prevederilor alin. (1) şi (2) se asigura din bugetele locale.
ART. 13
(1) Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, vor crea, vor organiza şi vor urmãri asigurarea serviciilor publice de interes local, pe baza unor studii tehnico-economice, fie prin gestionarea directa a acestora, fie prin delegarea gestiunii lor persoanelor fizice sau juridice prin încheierea de contracte corespunzãtoare.
(2) Prevederile alin. (1) nu absolvã autoritãţile administraţiei publice locale de rãspunderile prevãzute la art. 5.
ART. 14
(1) În bugetele locale se înscrie fondul de rezerva bugetarã la dispoziţia consiliului local, judeţean şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, în cota de pana la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se poate utiliza, pe baza hotãrârilor consiliilor respective, pentru finanţarea acţiunilor sau a sarcinilor intervenite în cursul anului, precum şi pentru înlãturarea efectelor unor calamitati naturale.
(2) Fondul de rezerva bugetarã prevãzut la alin. (1) poate fi majorat, în cursul anului, de cãtre consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, din disponibilitãţile de credite bugetare care nu mai sunt necesare pana la sfârşitul anului.
ART. 15
Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, pot aproba şi pot utiliza, în întregime, sumele încasate din veniturile proprii peste cele aprobate prin bugetele locale, pentru suplimentarea cheltuielilor prevãzute în aceste bugete, în urmãtoarele condiţii:
1. depãşirea încasãrilor sa fie realizatã pe total venituri proprii aprobate prin bugetul local respectiv şi sa se menţinã pana la finele anului;
2. bugetele respective sa nu aibã împrumuturi restante, precum şi dobânzi şi comisioane neachitate, aferente împrumuturilor contractate.
ART. 16
(1) Cheltuielile pentru investiţiile judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor, dupã caz, şi ale instituţiilor şi serviciilor publice de subordonare judeteana şi localã, care se finanţeazã, potrivit legii, din bugetele locale şi din împrumuturi, se înscriu în programul de investiţii al fiecãrei unitãţi administrativ-teritoriale, care se aproba ca anexa la bugetul local de cãtre consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz.
(2) Obiectivele de investiţii şi celelalte cheltuieli asimilate investiţiilor se înscriu în programul de investiţii, numai dacã, în prealabil, documentaţiile tehnico-economice, respectiv notele de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuãrii cheltuielilor de investiţii, au fost elaborate şi aprobate potrivit dispoziţiilor legale.
(3) Ordonatorii principali de credite stabilesc prioritãţile în repartizarea sumelor pe fiecare obiectiv înscris în programul de investiţii, în limita fondurilor cuprinse în proiectul de buget cu aceasta destinaţie, asigurând, totodatã, utilizarea raţionalã şi eficienta a acestor fonduri, precum şi realizarea obiectivelor de investiţii în cadrul duratelor de execuţie aprobate.
(4) În programul de investiţii se nominalizeaza obiectivele de investiţii în continuare, precum şi obiectivele de investiţii noi. În programele de investiţii se cuprind într-o poziţie globalã, sub denumirea alte cheltuieli de investiţii: achiziţiile de imobile; dotãrile independente; cheltuielile de proiectare pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate şi a studiilor de fezabilitate, aferente obiectivelor de investiţii noi; cheltuielile de proiectare şi de execuţie privind consolidãrile şi intervenţiile pentru prevenirea sau înlãturarea efectelor produse de acţiuni accidentale şi calamitati naturale: cutremure, inundatii, alunecãri, prabusiri şi tasari de teren, incendii, accidente tehnice, precum şi alte cheltuieli legate de realizarea investiţiilor - lucrãri de foraj, cartarea terenului, fotogrammetrie, determinãri seismologice, consultanţa, asistenta tehnica şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor -, potrivit legii. Poziţia globalã se detaliazã prin liste separate de cãtre ordonatorul principal de credite, pe baza de note de fundamentare, care vor cuprinde elemente referitoare la necesitatea, oportunitatea şi alţi indicatori caracteristici unor asemenea investiţii, şi se aproba de cãtre consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, o data cu bugetul local.
(5) Documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a cãror finanţare se asigura integral sau în completare din bugetele locale, precum şi cele din împrumuturi interne şi externe, contractate direct de autoritãţile administraţiei publice locale, se aproba, dupã caz, de cãtre consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
(6) Documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a cãror finanţare se asigura în completare din transferuri de la bugetul de stat în condiţiile prevederilor art. 10 alin. (5), precum şi integral sau în completare din împrumuturi externe garantate de Guvern se aproba, cu acordul prealabil al Ministerului Finanţelor, de cãtre:
1. consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru investiţiile proprii şi pentru cele ale instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea lor, a cãror valoare este cuprinsã între 2 miliarde lei şi 80 miliarde lei;
2. consiliile locale ale municipiilor, pentru investiţiile proprii şi pentru cele ale instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea lor, a cãror valoare este cuprinsã între 2 miliarde lei şi 45 miliarde lei;
3. consiliile locale ale oraşelor, pentru investiţiile proprii şi pentru cele ale instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea lor, a cãror valoare este cuprinsã între 2 miliarde lei şi 35 miliarde lei;
4. consiliile locale ale comunelor şi cele ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru investiţiile proprii şi pentru cele ale instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea lor, a cãror valoare este cuprinsã între 2 miliarde lei şi 25 miliarde lei.
(7) Ordonatorii principali de credite, conducãtorii instituţiilor şi serviciilor publice de subordonare localã, care au calitatea de ordonatori secundari sau terţiari de credite pentru investiţiile proprii a cãror valoare nu depãşeşte 2 miliarde lei, aproba documentaţiile tehnico-economice, cu avizul prealabil al consiliului local, judeţean şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, dupã caz.
(8) Documentaţiile tehnico-economice pentru obiectivele de investiţii noi, ale cãror valori depãşesc plafoanele maxime prevãzute la alin. (6), se aproba de cãtre Guvern.
(9) Documentaţiile tehnico-economice pentru investiţiile destinate prevenirii sau inlaturarii efectelor produse de acţiuni accidentale şi de calamitati naturale, elaborate şi avizate potrivit dispoziţiilor legale, precum şi notele de fundamentare privind celelalte cheltuieli de investiţii cuprinse în poziţia globalã alte cheltuieli de investiţii se aproba de cãtre ordonatorii principali de credite.
(10) Dupã aprobarea documentaţiilor tehnico-economice potrivit prevederilor alin. (5)-(9), actualizarea valorii totale a fiecãrei investiţii, potrivit evoluţiei indicilor de preţuri, se face pe rãspunderea şi cu aprobarea fiecãrui ordonator de credite în calitate de investitor.
(11) Valoarea obiectivelor de investiţii noi, dupã caz, a investiţiilor destinate prevenirii sau inlaturarii efectelor produse de acţiuni accidentale şi de calamitati naturale, ale cãror documentaţii tehnico-economice au fost aprobate potrivit competentelor prevãzute în prezentul articol, este estimativã pana la contractarea execuţiei lucrãrilor, conform prevederilor legale privind achiziţiile publice.
(12) Limitele valorice privind competentele de aprobare a documentaţiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi se pot modifica prin hotãrâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia indicilor de preţuri.
ART. 17
(1) În bugetele locale nu se pot înscrie şi nu se pot aproba cheltuieli fãrã asigurarea resurselor financiare corespunzãtoare.
(2) Cheltuielile prevãzute în capitolele şi articolele de cheltuieli au destinaţie precisa şi limitatã.
(3) În cursul execuţiei bugetare, în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor acte normative a cãror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin bugetele locale, iniţiatorii au obligaţia sa prevadã şi mijloacele necesare acoperirii golurilor de venituri sau sporului de cheltuieli.
ART. 18
(1) Alocaţiile pentru cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virari de credite bugetare.
(2) Virãrile de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificatiei bugetare se aproba de cãtre consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, pe baza justificarilor corespunzãtoare ale ordonatorilor principali de credite şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor, începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar.
(3) Virãrile de credite bugetare în cadrul aceluiaşi capitol bugetar sunt în competenta fiecãrui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice subordonate, şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor, începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar.

CAP. 3
Elaborarea, aprobarea şi execuţia bugetelor locale

ART. 19
(1) Proiectele bugetelor locale se elaboreazã pe baza proiectelor de bugete proprii ale administraţiei publice locale, ale instituţiilor şi serviciilor publice de subordonare localã.
(2) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale vor iniţia acţiuni de implementare a finanţãrii bugetare, pe baza de programe care vor fi întocmite de cãtre instituţiile şi serviciile publice de interes local, în scopul finanţãrii unor acţiuni, obiective, proiecte.
(3) Programele analizate de cãtre ordonatorii principali de credite vor fi propuse spre aprobare ca anexe la bugetul local.
ART. 20
(1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintã proiectele bugetelor locale, echilibrate, direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, pana la data de 15 mai a fiecãrui an, urmând ca acestea sa depunã la Ministerul Finanţelor proiectele bugetelor locale pe ansamblul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, cel mai târziu pana la data de 1 iunie a fiecãrui an.
(2) Ministerul Finanţelor examineazã propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi de transferuri cu destinaţie specialã, cuprinse în proiectele bugetelor locale, şi, cu acordul Guvernului, comunica, pana la data de 1 iulie, direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat limitele sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi ale transferurilor cu destinaţie specialã, precum şi criteriile de repartizare a acestora pe unitãţile administrativ-teritoriale, în vederea definitivãrii proiectelor bugetelor locale de cãtre ordonatorii principali de credite. Limitele sumelor se transmit, pentru informare, consiliilor judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(3) Ordonatorii principali de credite, pe baza limitelor sumelor primite potrivit prevederilor alin. (2), elaboreazã şi depun la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, pana la data de 20 iulie, noile propuneri pentru proiectul bugetului, urmând ca acestea sa transmitã proiectele bugetelor locale pe ansamblul judeţului şi municipiului Bucureşti la Ministerul Finanţelor pana la data de 1 august a fiecãrui an.
(4) Proiectele bugetelor locale se prezintã spre aprobare consiliilor locale, judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat. Pe parcursul exerciţiului bugetar, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, pot aproba rectificarea bugetelor locale, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a rectificarii bugetului de stat, precum şi ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite.
ART. 21
(1) Proiectul bugetului local se publica în presa localã sau se afişeazã la sediul primãriei, dupã care, în termen de 15 zile, este supus aprobãrii consiliului local, judeţean şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, dupã caz.
(2) Proiectul bugetului local este însoţit de raportul primarului, al preşedintelui consiliului judeţean sau al primarului general al municipiului Bucureşti, dupã caz, precum şi de contestaţiile depuse de cãtre locuitori, în termen de 15 zile de la data publicãrii sau afişãrii proiectului.
(3) Consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, se pronunţa asupra contestaţiilor şi adopta proiectul bugetului local, dupã ce acesta a fost votat pe capitole, subcapitole, articole şi anexe.
ART. 22
Veniturile şi cheltuielile prevãzute în bugetele locale se repartizeazã pe trimestre, în funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada în care este necesarã efectuarea cheltuielilor, şi se aproba de cãtre:
1. Ministerul Finanţelor, pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi pentru transferurile de la acest buget, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, transmise de direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, în termen de 20 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat;
2. ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, pentru bugetele proprii şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice subordonate, în termen de 15 zile de la aprobarea sumelor prevãzute la pct. 1.
ART. 23
Pe baza bugetelor locale aprobate, în condiţiile legii, de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat întocmesc şi transmit Ministerului Finanţelor bugetele pe ansamblul fiecãrui judeţ, respectiv al municipiului Bucureşti, cu repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor, grupate în cadrul fiecãrui judeţ şi al municipiului Bucureşti pe comune, oraşe, municipii, sectoare ale municipiului Bucureşti şi bugetul propriu, pe structura clasificatiei bugetare stabilitã de Ministerul Finanţelor.
ART. 24
(1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt preşedinţii consiliilor judeţene, primarul general al municipiului Bucureşti şi primãrii celorlalte unitãţi administrativ-teritoriale.
(2) Conducãtorii instituţiilor sau serviciilor publice cu personalitate juridicã din subordinea fiecãrui consiliu local, judeţean şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sunt, dupã caz, ordonatori de credite secundari sau terţiari.
ART. 25
(1) Ordonatorii principali de credite repartizeazã creditele bugetare, aprobate prin bugetele locale, pe unitãţile ierarhic inferioare, în raport cu sarcinile acestora, cuprinse în bugetele respective, şi aproba efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale.
(2) Ordonatorii secundari de credite repartizeazã creditele bugetare aprobate pe unitãţi ierarhic inferioare, ai cãror conducatori sunt ordonatori terţiari de credite, şi aproba efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale.
(3) Ordonatorii terţiari de credite utilizeazã creditele bugetare ce le-au fost repartizate, numai pentru nevoile unitãţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.
(4) Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor sau serviciilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
(5) Ordonatorii de credite pot delega dreptul de a aproba folosirea creditelor bugetare.
ART. 26
(1) Ordonatorii principali, secundari şi terţiari de credite rãspund de:
1. elaborarea proiectului de buget propriu;
2. urmãrirea modului de încasare a veniturilor;
3. necesitatea, oportunitatea şi legalitatea angajãrii şi utilizãrii creditelor bugetare în limita şi cu destinaţia aprobate prin bugetul propriu;
4. integritatea bunurilor aflate în administrare;
5. organizarea şi ţinerea la zi a contabilitãţii şi prezentarea la termen a bilanţurilor contabile şi a conturilor de execuţie bugetarã.
(2) Angajarea şi efectuarea cheltuielilor din creditele bugetare aprobate în buget se aproba de ordonatorul de credite şi se efectueazã numai cu viza prealabilã de control financiar preventiv intern, care atesta respectarea dispoziţiilor legale, încadrarea în creditele bugetare aprobate şi destinaţia acestora.
(3) În situaţia refuzului de viza de control financiar preventiv intern, menţionatã la alin. (2), ordonatorul de credite poate dispune, pe propria rãspundere, angajarea şi efectuarea cheltuielilor respective.
ART. 27
Transferurile cãtre bugetele locale, în cadrul limitelor prevãzute în bugetul de stat, se efectueazã de cãtre Ministerul Finanţelor, prin direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, la cererea ordonatorilor principali de credite, în funcţie de necesitãţile execuţiei bugetare.
ART. 28
Finanţarea cheltuielilor din bugetele locale se asigura prin deschideri de credite de cãtre ordonatorii principali ai acestora, în limita creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale şi potrivit destinaţiei stabilite în raport cu gradul de folosire a sumelor puse la dispoziţie anterior şi cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementeazã efectuarea cheltuielilor respective.
ART. 29
(1) Efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe baza de documente justificative, care sa confirme angajamentele contractuale sau din convenţii, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrãri, plata salariilor şi a altor drepturi bãneşti, plata obligaţiilor bugetare, precum şi a altor obligaţii.
(2) Ordonatorii de credite pot efectua plati în avans de pana la 30% pentru anumite categorii de cheltuieli, în condiţiile dispoziţiilor legale.
ART. 30
Ordonatorii principali de credite întocmesc şi prezintã spre aprobare, consiliilor judeţene, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor locale, dupã caz, pana la data de 31 mai a anului urmãtor, conturile anuale de execuţie a bugetelor locale, în structura urmãtoare:
a) la venituri:
1. prevederi bugetare aprobate iniţial;
2. prevederi bugetare definitive;
3. încasãri realizate;
b) la cheltuieli:
1. credite aprobate iniţial;
2. credite definitive;
3. plati efectuate.
ART. 31
Trimestrial, ordonatorii principali de credite întocmesc dãri de seama contabile asupra execuţiei bugetare, care se depun la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat; dupã verificarea şi centralizarea lor, acestea întocmesc şi depun la Ministerul Finanţelor darea de seama contabila centralizata asupra execuţiei bugetelor locale, pe ansamblu, la termenele şi potrivit normelor stabilite de acesta.
ART. 32
(1) Excedentul anual al bugetului local, rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, dupã efectuarea regularizarilor în limita transferurilor din bugetul de stat, se utilizeazã, în ordine, pentru:
1. rambursarea eventualelor împrumuturi restante, plata dobânzilor şi a comisioanelor aferente acestora;
2. constituirea fondului de rulment.
(2) Fondul de rulment se pãstreazã într-un cont distinct, deschis fiecãrei unitãţi administrativ-teritoriale, la unitãţile teritoriale ale trezoreriei statului şi poate fi utilizat, temporar, pentru acoperirea unor goluri de casa provenite din decalaje între veniturile şi cheltuielile anului curent, precum şi pentru acoperirea definitiva a eventualului deficit bugetar rezultat la finele exerciţiului bugetar.
(3) Fondul de rulment poate fi utilizat şi pentru finanţarea unor investiţii din competenta autoritãţilor administraţiei publice locale sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale în interesul colectivitãţii.
(4) Utilizarea fondului de rulment în condiţiile alin. (2) şi (3) se aproba de consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz.
ART. 33
Execuţia de casa a bugetelor locale se efectueazã prin unitãţile teritoriale ale trezoreriei statului, evidentiindu-se în conturi distincte:
1. veniturile bugetare pe structura clasificatiei bugetare;
2. cheltuielile în limita creditelor bugetare aprobate şi a destinaţiei stabilite;
3. alte operaţiuni financiare ale ordonatorilor de credite bugetare dispuse de aceştia;
4. veniturile extrabugetare şi cheltuielile dispuse din acestea, pe instituţii publice locale şi categorii de resurse.
ART. 34
Metodologia de elaborare şi de execuţie a bugetelor locale se stabileşte de cãtre Ministerul Finanţelor.

CAP. 4
Finanţele instituţiilor şi serviciilor publice

ART. 35
(1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se asigura astfel:
1. integral din bugetul local, în funcţie de subordonare;
2. din venituri extrabugetare şi din subvenţii acordate de la bugetul local, în funcţie de subordonare;
3. integral din venituri extrabugetare.
(2) Instituţiile şi serviciile publice, finanţate integral din bugetul local, vãrsa veniturile realizate la acest buget.
ART. 36
(1) Instituţiile şi serviciile publice de interes local mai pot folosi, pentru desfãşurarea şi lãrgirea activitãţii lor, mijloace materiale şi bãneşti primite de la persoane juridice şi fizice, sub forma de donaţii şi sponsorizãri, cu respectarea dispoziţiilor legale.
(2) Fondurile acordate de persoanele juridice şi fizice în vederea participãrii împreunã cu autoritãţile administraţiei publice locale la finanţarea unor acţiuni de interes public, precum şi mijloacele bãneşti primite în condiţiile alin. (1), în situaţia instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate integral de la buget, sunt vãrsate direct la bugetul local din care se finanţeazã acestea. Cu aceste sume se majoreazã creditele bugetare ale bugetului local, iar fondurile se vor utiliza potrivit prevederilor art. 28 şi cu respectarea destinaţiilor stabilite de transmitator.
ART. 37
Finanţarea cheltuielilor unor instituţii publice, indiferent de subordonare, se asigura atât din bugetul de stat, cat şi din bugetele unor unitãţi administrativ-teritoriale, numai în cazurile în care, prin legea bugetarã anuala sau prin legi speciale, se stabilesc categoriile de cheltuieli care se finanţeazã prin fiecare buget.
ART. 38
(1) Veniturile extrabugetare ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, finanţate în condiţiile art. 35 alin. (1) pct. 2 şi 3, se încaseazã, administreazã, utilizeazã şi contabilizeaza de cãtre acestea.
(2) Veniturile proprii ale bugetelor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, finanţate potrivit art. 35 alin. (1) pct. 2 şi 3, provin din taxe, chirii, manifestãri culturale şi sportive, concursuri artistice, publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, valorificari de produse din activitãţi proprii sau anexe, prestãri de servicii şi altele.
ART. 39
(1) Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, finanţate în condiţiile art. 35 alin. (1) pct. 2, se regularizeazã la sfârşitul anului cu bugetele locale, în limita sumelor primite de la acestea, dacã legea nu prevede altfel.
(2) Soldurile anuale rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, finanţate integral din venituri extrabugetare, rãmân la dispoziţia acestora, urmând a fi folosite în anul urmãtor cu aceeaşi destinaţie.
(3) Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, pot hotãrî ca soldurile anuale rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor şi serviciilor publice subordonate, finanţate integral din venituri extrabugetare, sa se preia la bugetul local, dupã deducerea sumelor încasate anticipat şi a obligaţiilor de plata.
ART. 40
(1) Execuţia de casa a bugetelor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se efectueazã prin unitãţile teritoriale ale trezoreriei statului.
(2) Plãţile pentru investiţiile instituţiilor publice de interes local, indiferent de forma de finanţare, se efectueazã prin unitãţile teritoriale ale trezoreriei statului, pe baza listei de investiţii, a fondurilor aprobate pentru cheltuieli de capital şi cu respectarea dispoziţiilor legale privind investiţiile şi decontarea acestora.
ART. 41
Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, pot aproba înfiinţarea de activitãţi integral finanţate din venituri extrabugetare pe lângã unele instituţii şi servicii publice, stabilind, totodatã, domeniul de activitate, categoriile de venituri, natura cheltuielilor, sistemul de organizare şi funcţionare a acestor activitãţi.
ART. 42
(1) Bugetele de venituri şi cheltuieli pentru activitãţile finanţate integral din venituri extrabugetare se întocmesc o data cu bugetul instituţiei sau serviciului public de interes local de care aparţin şi se aproba o data cu bugetul acestora, în condiţiile art. 6 alin. (2) pct. 2.
(2) Veniturile şi cheltuielile activitãţilor finanţate integral din venituri extrabugetare se grupeazã pe baza clasificatiei indicatorilor privind finanţele publice, aprobatã de Ministerul Finanţelor.
(3) În situaţia nerealizarii veniturilor prevãzute în bugetele activitãţilor finanţate integral din venituri extrabugetare, cheltuielile vor fi efectuate în limita veniturilor realizate.
(4) Soldurile anuale, rezultate din execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale activitãţilor finanţate integral din venituri extrabugetare, se reporteazã în anul urmãtor cu aceeaşi destinaţie sau se preiau ca venit la bugetul local, în condiţiile prevederilor art. 39 alin. (3).
ART. 43
(1) În cazul în care, la înfiinţarea unor instituţii şi servicii publice de interes local sau a unor activitãţi finanţate integral din venituri extrabugetare, acestea nu dispun de fonduri suficiente, în baza unor documentaţii temeinic fundamentate, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, pot acorda împrumuturi temporare din bugetul local, pe baza de convenţie.
(2) Împrumuturile acordate în condiţiile alin. (1) vor fi rambursate integral în termen de un an de la data acordãrii.
ART. 44
(1) Pentru funcţionarea unor servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice şi juridice, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, stabilesc taxe speciale.
(2) Cuantumul taxelor speciale se stabileşte anual şi trebuie sa acopere cel puţin sumele investite şi cheltuielile curente de întreţinere şi funcţionare a acestor servicii.
(3) Taxele speciale, instituite potrivit prevederilor prezentului articol, constituie venituri cu destinaţie specialã ale bugetelor locale, fiind utilizate în scopurile pentru care au fost înfiinţate.
(4) Sumele rãmase neutilizate din taxele speciale, stabilite ca diferenţa între veniturile încasate şi plãţile efectuate, se reporteazã în anul urmãtor cu aceeaşi destinaţie, o data cu încheierea exerciţiului bugetar. Acelaşi regim se aplica şi celorlalte venituri cu destinaţie specialã.
ART. 45
(1) Taxele speciale se încaseazã numai de la persoanele fizice şi juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.
(2) Prin regulamentul aprobat de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, se vor determina condiţiile în care se pot percepe taxele speciale, modul în care se obţine acordul persoanelor fizice şi juridice plãtitoare, precum şi modul de repartizare a acestora.
(3) Hotãrârile luate de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, în legatura cu repartizarea taxelor speciale pe persoanele fizice şi juridice plãtitoare vor fi afişate la sediul acestora sau prin publicare.
(4) Impotriva acestor hotãrâri orice persoana interesatã poate face contestaţie în termen de 15 zile de la afişarea sau publicarea acestora. Dupã expirarea acestui termen consiliul care a adoptat hotãrârea se întruneşte şi delibereazã asupra contestaţiilor primite.
ART. 46
Constatarea, aşezarea şi urmãrirea încasãrii taxelor speciale se realizeazã prin compartimentele de specialitate ale primãriilor, consiliilor judeţene şi ale Primãriei Municipiului Bucureşti, dupã caz.
ART. 47
(1) Serviciile publice de interes local care desfãşoarã activitãţi de natura economicã au obligaţia calculãrii, înregistrãrii şi recuperãrii uzurii fizice şi morale a mijloacelor fixe aferente acestor activitãţi, prin tarif sau preţ, potrivit legii.
(2) Sumele reprezentând amortizarea calculatã pentru aceste mijloace fixe se utilizeazã pentru realizarea de investiţii în domeniul respectiv şi se evidenţiazã distinct în programul de investiţii, ca sursa de finanţare a acestora.
(3) Activitãţile de natura economicã, pentru care se calculeazã amortizarea mijloacelor fixe, se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.

CAP. 5
Împrumuturi contractate de autoritãţile administraţiei publice locale

ART. 48
(1) Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, pot aproba contractarea de împrumuturi interne sau externe, pe termen mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinantarea datoriei publice locale, în condiţiile respectãrii prevederilor prezentului capitol.
(2) Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, hotãrãsc contractarea de împrumuturi, cu votul a cel puţin doua treimi din numãrul membrilor ce le compun.
(3) Datoria publica localã, angajata în condiţiile alin. (1), reprezintã o obligaţie generalã care trebuie rambursata, conform acordurilor încheiate, din resursele aflate la dispoziţia unitãţii administrativ-teritoriale, cu excepţia transferurilor de la bugetul de stat cu destinaţie specialã.
(4) Instrumentele datoriei publice locale sunt, în principal, urmãtoarele:
1. titluri de valoare;
2. împrumuturi de la bãncile comerciale sau de la alte instituţii de credit.
(5) Emiterea şi lansarea titlurilor de valoare se pot face direct de cãtre autoritãţile administraţiei publice locale sau prin intermediul unor agenţii sau al altor instituţii specializate.
(6) Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, pot angaja împrumuturi interne fãrã garanţia Guvernului, potrivit prevederilor prezentului capitol, cu condiţia informãrii prealabile a Ministerului Finanţelor.
(7) Împrumuturile externe se vor contracta numai cu aprobarea comisiei de autorizare a acestor împrumuturi, constituitã din reprezentanţi ai autoritãţilor administraţiei publice locale, ai Guvernului şi ai Bãncii Naţionale a României, a carei componenta se aproba prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 49
(1) Ratele scadente aferente împrumuturilor contractate, dobânzile şi comisioanele datorate de unitãţile administrativ-teritoriale se prevãd în bugetul local.
(2) Împrumuturile contractate de unitãţile administrativ-teritoriale pot fi garantate de cãtre autoritatea administraţiei publice locale prin orice sursa de venituri, cu excepţia prevãzutã la art. 48 alin. (3). Orice garantare prin venituri devine valabilã şi se aplica din momentul acordãrii garanţiei; veniturile care se constituie în garanţie şi care sunt încasate la bugetul local vor fi supuse condiţiilor acordului de garantare respectiv, care se va aplica cu prioritate fata de orice revendicari ale unor terţi cãtre autoritatea administraţiei publice locale respective, indiferent dacã aceste terţe pãrţi cunosc sau nu cunosc acordul de garantare. Documentul prin care se încheie acordul de garantare prin venituri trebuie înregistrat la primãrie sau, dupã caz, la consiliul judeţean respectiv şi la împrumutãtor.
(3) Toate acordurile de împrumut încheiate potrivit prevederilor prezentei legi vor fi considerate ca fiind pe deplin autorizate şi vor constitui obligaţii care pot fi impuse bugetelor locale respective.
ART. 50
(1) Datoria publica localã nu reprezintã obligaţii sau raspunderi ale Guvernului şi aceasta va fi rambursata exclusiv din veniturile prin care s-a garantat împrumutul respectiv de cãtre autoritãţile administraţiei publice locale.
(2) Documentele care fac dovada datoriei publice locale vor include o clauza prin care unitatea administrativ-teritorialã se obliga sa ramburseze datoria şi sa plãteascã dobânzile şi comisioanele aferente acestei datorii numai din veniturile autoritãţii administraţiei publice locale respective, fãrã ca Guvernul sa aibã vreo obligaţie de plata şi fãrã ca credibilitatea sau capacitatea de impozitare a Guvernului sa fie folositã pentru garantarea rambursarii datoriei unitãţii administrativ-teritoriale, a plãţii dobânzilor şi comisioanelor aferente.
(3) Documentele care fac dovada datoriei publice locale, care nu respecta prevederile alin. (2), nu vor fi considerate valabile.
ART. 51
(1) Autoritãţilor administraţiei publice locale li se interzice accesul la orice fel de împrumut, dacã totalul datoriilor anuale reprezentând ratele scadente la împrumuturile contractate, dobânzile şi comisioanele aferente acestora, inclusiv ale împrumutului care urmeazã sa fie angajat în anul respectiv, depãşeşte limita de 20% din totalul veniturilor curente ale bugetelor locale, potrivit anexei nr. 1, inclusiv cotele defalcate din impozitul pe salarii.
(2) În scopul calculãrii acestei limite, pentru împrumuturile contractate cu o rata variabila a dobânzii se va lua în calcul valoarea datoriei la rata dobânzii valabile la data efectuãrii calculului.
(3) În scopul calculãrii acestei limite, împrumuturile acordate în valuta vor fi luate în calcul la valoarea cursului de schimb comunicat de Banca Nationala a României la data efectuãrii calculului.
ART. 52
(1) Valoarea totalã a datoriei contractate de autoritatea administraţiei publice locale va fi înscrisã în registrul de evidenta a datoriei publice locale al acestei autoritãţi şi se raporteazã anual prin dãrile de seama contabile.
(2) Registrul de evidenta a datoriei publice locale va include informaţii care sa specifice suma totalã a datoriilor autoritãţilor administraţiei publice locale, precum şi detalierea datoriilor şi alte informaţii stabilite prin norme metodologice privind registrul de evidenta a datoriei publice locale, emise de Ministerul Finanţelor.
ART. 53
(1) În situaţia în care, pe parcursul execuţiei, apar goluri temporare de casa ca urmare a decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetului local, acestea pot fi acoperite prin împrumuturi fãrã dobanda din disponibilitãţile contului general al trezoreriei statului, numai dupã utilizarea fondului de rulment.
(2) Valoarea totalã a împrumutului care poate fi angajat de autoritãţile administraţiei publice locale potrivit prevederilor alin. (1) este supusã urmãtoarelor limite:
1. nu va depãşi 5% din totalul veniturilor estimate a fi încasate pe durata anului fiscal în care se face împrumutul;
2. în condiţiile prevederilor pct. 1, autoritãţile administraţiei publice locale nu pot angaja împrumuturi mai mari decât fondurile pe care le pot rambursa pe durata aceluiaşi an fiscal.
(3) Rambursarea fondurilor împrumutate conform prevederilor prezentului articol va fi garantatã cu veniturile estimate a fi încasate în anul fiscal respectiv, în condiţiile respectãrii garantarii, prin venituri, a celorlalte datorii publice locale.
ART. 54
(1) Activitatea autoritãţilor administraţiei publice locale va fi supusã unei verificãri excepţionale de cãtre Curtea de Conturi, potrivit prevederilor prezentului articol, în urmãtoarele situaţii:
1. autoritatea administraţiei publice locale nu îşi ramburseazã toate obligaţiile de plata pe termen scurt pana la sfârşitul anului fiscal în care au fost angajate împrumuturile;
2. dacã, la un anumit moment pe durata anului fiscal, datoriile pe termen scurt ale autoritãţii administraţiei publice locale depãşesc limita stabilitã la art. 53 alin. (2) pct. 1.
(2) Curtea de Conturi va solicita autoritãţilor administraţiei publice locale care se afla într-una dintre situaţiile specificate la alin. (1) sa întocmeascã şi sa depunã un plan de redresare, prin care aceasta se obliga sa se supunã prevederilor art. 53 alin. (2) în termen de 12 luni.
(3) Ministerul Finanţelor poate acorda din disponibilitãţile contului general al trezoreriei statului împrumuturi cu dobanda autoritãţilor administraţiei publice locale, în cadrul planului de redresare, cu condiţia ca acestea sa se angajeze la rambursarea acestor fonduri într-un termen stabilit de Ministerul Finanţelor, dar care nu poate depãşi 2 ani.

CAP. 6
Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 55
Guvernul poate acorda garanţii la împrumuturile externe contractate de autoritãţile administraţiei publice locale, în condiţiile prevederilor Legii privind datoria publica.
ART. 56
(1) Exerciţiul bugetar este anual, coincide cu anul calendaristic şi se încheie pe baza normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor.
(2) Execuţia bugetarã se încheie la data de 31 decembrie a fiecãrui an. Orice venit neincasat şi orice cheltuiala neefectuata pana la data de 31 decembrie se vor incasa sau se vor efectua, dupã caz, în contul bugetului local pe anul urmãtor.
(3) Creditele bugetare neutilizate pana la închiderea anului sunt anulate de drept.
(4) Toate operaţiunile de încasãri şi plati, efectuate în cursul unui an în contul bugetului local sau judeţean, aparţin exerciţiului corespunzãtor de execuţie a bugetului respectiv.
ART. 57
(1) Este interzisã efectuarea de plati direct din veniturile încasate, cu excepţia cazurilor când legea prevede altfel.
(2) Nici o cheltuiala nu poate fi înscrisã în bugetul local şi nici nu poate fi efectuatã din acest buget, dacã nu exista baza legalã pentru asemenea cheltuieli.
ART. 58
Obligaţiile financiare rezultate din acordurile de colaborare, cooperare, asociere, înfrãţire, precum şi din aderarea la asociaţii interne şi internaţionale de autoritãţi ale administraţiei publice locale, hotãrâte de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz, în condiţiile legii, se suporta din bugetele locale ale acestora.
ART. 59
(1) Prin bugetele locale şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice locale sunt aprobate credite bugetare în limita cãrora se pot angaja şi efectua cheltuieli şi reprezintã limite maxime, care nu pot fi depasite.
(2) Utilizarea creditelor bugetare pentru alte destinaţii decât cele aprobate atrage, în condiţiile legii, rãspunderea celor vinovaţi.
ART. 60
Este interzis instituţiilor publice locale sa efectueze operaţiunile de încasãri şi plati prin bãncile comerciale.
ART. 61
Soldul fondului de tezaur constituit la nivelul consiliului judeţean şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti se va utiliza, pana la lichidare, pentru realizarea de investiţii publice de interes judeţean, cu aprobarea consiliului judeţean şi, respectiv, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
ART. 62
Dacã bugetele locale nu au fost aprobate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplica în continuare bugetele locale ale anului precedent, pana la aprobarea noilor bugete, dar nu mai târziu de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat.
ART. 63
(1) Constituie contravenţii urmãtoarele fapte dacã, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni:
1. nerespectarea dispoziţiilor art. 15, art. 16 şi ale art. 30;
2. nerespectarea dispoziţiilor art. 17, art. 18, art. 31 şi ale art. 59;
3. nerespectarea dispoziţiilor art. 20, art. 25 alin. (4), art. 26, art. 28, art. 51 alin. (1), art. 57 şi ale art. 60.
(2) Contravenţiile prevãzute la pct. 1 se sancţioneazã cu amenda de la 500.000 lei la 1.500.000 lei, cele de la pct. 2, cu amenda de la 1.000.000 lei la 2.000.000 lei, iar cele de la pct. 3, cu amenda de la 1.500.000 lei la 3.000.000 lei. Nivelul acestor amenzi poate fi actualizat prin hotãrâre a Guvernului.
(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de cãtre Curtea de Conturi, Ministerul Finanţelor şi de cãtre alte organe împuternicite prin lege.
ART. 64
Contravenţiilor prevãzute la <>art. 63 li se aplica prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia art. 25-27.
ART. 65
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezenta lege.
ART. 66
(1) Prezenta lege intra în vigoare la data de 1 ianuarie 1999.
(2) Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abroga: capitolul III "Elaborarea, aprobarea, execuţia şi încheierea execuţiei bugetelor locale" şi alte prevederi referitoare la bugetele locale din <>Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 17 iulie 1996; capitolul VIII "Administrarea finanţelor publice" din <>Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 18 aprilie 1996; <>Decretul Consiliului de Stat nr. 151/1975 privind autofinantarea unor activitãţi ale instituţiilor de stat - pentru prevederile referitoare la instituţiile publice şi activitãţile de subordonare localã -, publicat în Buletinul Oficial nr. 130 din 12 decembrie 1975, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 14 septembrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
ANDREI IOAN CHILIMAN

Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 14 septembrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
MIRCEA IONESCU-QUINTUS


ANEXA 1




LISTA
impozitelor, taxelor şi a altor venituri ale bugetelor locale


Nr. Denumirea
crt. veniturilor
-------------------------------------------------------------------------------

CAPITOLUL I
Veniturile proprii care se prevãd în bugetele proprii ale judeţelor

A. VENITURI CURENTE

1. Impozitul pe profit
2. Alte impozite directe
2.1. Alte încasãri din impozite directe
3. Vãrsãminte din profitul net
4. Vãrsãminte de la instituţiile publice
4.1. Alte venituri de la instituţiile publice
5. Diverse venituri
5.1. Venituri din amenzile şi sancţiunile aplicate, potrivit dispoziţiilor
legale, de organele proprii
5.2. Restituiri de fonduri din finanţarea bugetarã localã a anilor
precedenti
5.3. Venituri din concesiuni şi închirieri
5.4. Încasãri din valorificarea bunurilor confiscate, potrivit legii
5.5. Încasãri din alte surse

B. VENITURI DIN CAPITAL

6. Venituri din valorificarea unor bunuri
6.1. Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice

C. VENITURI CU DESTINAŢIE SPECIALĂ

7. taxe speciale
8. Venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat
9. Venituri din fondul pentru drumurile publice
10. Venituri din fondul de intervenţie
11. Venituri din fondul pentru locuinţe
12. Venituri din amortizarea mijloacelor fixe
13. Donaţii şi sponsorizãri
14. Sume acordate de persoane juridice şi fizice în vederea participãrii la
finanţarea unor acţiuni de interes public


CAPITOLUL II
Veniturile proprii care se prevãd în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului Bucureşti

A. VENITURI CURENTE

1. Impozitul pe profit
2. Impozite şi taxe de la populaţie
2.1. Impozitul pe veniturile liber-profesionistilor, meseriasilor şi ale
altor persoane fizice independente şi asociaţii familiale
2.2. Impozitul pe clãdiri şi terenuri de la persoane fizice
2.3. taxe asupra mijloacelor de transport deţinute de persoane fizice
2.4. Impozitul pe veniturile din închirieri de imobile
2.5. Alte impozite şi taxe de la populaţie
3. Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, folosite în alte
scopuri decât pentru agricultura sau silvicultura
4. Impozitul pe clãdiri şi terenuri de la persoane juridice
5. taxe asupra mijloacelor de transport deţinute de persoane juridice
6. Alte impozite directe
6.1. Alte încasãri din impozite directe
7. Impozitul pe spectacole
8. Alte impozite indirecte
8.1. Alte încasãri din impozite indirecte
9. Vãrsãminte din profitul net
10. Vãrsãminte de la instituţiile publice
10.1. taxe pentru examinarea conducãtorilor de autovehicule, eliberarea
permiselor de conducere şi alte venituri privind circulaţia pe
drumurile publice
10.2. Venituri din încasarea contravalorii lucrãrilor de combatere a
dãunãtorilor şi bolilor în sectorul vegetal - de la centrele locale
pentru protecţia plantelor
10.3. Veniturile punctelor de insamantari artificiale
10.4. Veniturile circumscriptiilor sanitar-veterinare
10.5. Vãrsãminte din disponibilitãţile instituţiilor publice şi ale
activitãţilor autofinantate
10.6. Alte venituri de la instituţiile publice
11. Diverse venituri
11.1. Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputatii şi
despãgubiri
11.2. Venituri din amenzile şi sancţiunile aplicate, potrivit dispoziţiilor
legale, de organele proprii
11.3. Restituiri de fonduri din finanţarea bugetarã localã a anilor
precedenti
11.4. Venituri din concesiuni şi închirieri
11.5. Încasãri din valorificarea bunurilor confiscate, potrivit legii
11.6. Încasãri din alte surse

B. VENITURI DIN CAPITAL

12. Venituri din valorificarea de bunuri
12.1. Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice
12.2. Venituri din vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului

C. VENITURI CU DESTINAŢIE SPECIALĂ

13. taxe speciale
14. Venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat
15. Venituri din fondul pentru drumurile publice
16. Venituri din fondul de intervenţie
17. Venituri din fondul pentru locuinţe
18. Venituri din amortizarea mijloacelor fixe
19. Donaţii şi sponsorizãri
20. Sume acordate de persoane juridice şi fizice în vederea participãrii la
finanţarea unor acţiuni de interes public

-------------------------------------------------------------------------------

NOTA:
Lista impozitelor locale, taxelor şi a altor venituri ale bugetelor locale poate fi actualizatã ca urmare a perfecţionãrii legislaţiei fiscale, precum şi prin legile bugetare anuale, în concordanta cu programele de creştere a autonomiei financiare a unitãţilor administrativ-teritoriale şi de descentralizare a serviciilor publice.



ANEXA 2




LISTA
cheltuielilor care se prevãd în bugetele locale


Nr. Denumirea
crt. veniturilor
-------------------------------------------------------------------------------

CAPITOLUL I
Cheltuieli care se prevãd în bugetele proprii ale judeţelor

1. Autoritãţi executive

2. Cultura şi religie
2.1. Biblioteci judeţene
2.2. Muzee
2.3. Instituţii profesioniste de spectacol şi concerte
2.4. Şcoli populare de arta
2.5. Centre de conservare şi de valorificare a traditiei şi creatiei
populare
2.6. Culte religioase
2.7. Alte instituţii şi acţiuni privind cultura

3. Asistenta socialã, ajutoare şi indemnizaţii
3.1. Serviciu public specializat pentru protecţia copilului
3.2. Alte acţiuni privind asistenta socialã, ajutoare şi indemnizaţii

4. Servicii, dezvoltare publica şi locuinţe
4.1. Alimentari cu apa, staţii de epurare pentru ape uzate, colectoare,
staţii de pompare
4.2. Reţele, centrale şi puncte termice
4.3. Canalizare
4.4. Amenajãri hidrotehnice de interes local, în intravilan
4.5. Alte acţiuni privind serviciile, dezvoltarea publica şi locuinţe

5. Transporturi
5.1. Drumuri şi poduri
5.2. Aeroporturi
5.3. Alte cheltuieli în domeniul transporturilor

6. Alte acţiuni
6.1. Comandamente militare
6.2. Protecţie civilã
6.3. Alte cheltuieli

7. Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, dobânzilor şi comisioanelor aferente

8. Plati de dobânzi şi comisioane

9. Rambursãri împrumuturi
9.1. Rambursare împrumuturi pentru investiţii
9.2. Rambursare împrumuturi acordate din trezoreria statului

10. Fonduri de rezerva
10.1. Fond de rezerva bugetarã la dispoziţia consiliilor judeţene

11. Cheltuieli cu destinaţie specialã
11.1. Servicii publice finanţate din taxe speciale
11.2. Cheltuieli din fondul pentru drumurile publice
11.3. Cheltuieli din fondul de intervenţie
11.4. Cheltuieli din fondul pentru locuinţe
11.5. Cheltuieli din amortizarea mijloacelor fixe
11.6. Cheltuieli din donaţii
11.7. Cheltuieli din sume acordate de persoane juridice şi fizice în
vederea participãrii la finanţarea unor acţiuni de interes public


CAPITOLUL II
Cheltuieli care se prevãd în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului Bucureşti

1. Autoritãţi executive

2. Învãţãmânt*)
2.1. Învãţãmânt preşcolar
2.2. Învãţãmânt primar şi gimnazial
2.3. Învãţãmânt liceal
2.4. Învãţãmânt profesional
2.5. Învãţãmânt postliceal
2.6. Internate, cãmine şi cantine pentru elevi (alocaţii de la bugetele
locale în completarea veniturilor proprii)

3. Sãnãtate
3.1. Crese
3.2. Alte instituţii şi acţiuni sanitare

4. Cultura şi religie
4.1. Biblioteci publice
4.2. Muzee
4.3. Instituţii profesioniste de spectacole şi concerte
4.4. Case de cultura
4.5. Cãmine culturale
4.6. Culte religioase
4.7. Alte instituţii şi acţiuni privind cultura

5. Asistenta socialã, ajutoare şi indemnizaţii
5.1. Cãmine de bãtrâni şi pensionari
5.2. Cãmine-spital pentru invalizi şi bolnavi cronici
5.3. Cantine de ajutor social
5.4. Cãmine pentru copii infirmi şi cãmine-atelier
5.5. Ajutor social
5.6. Serviciu public specializat pentru protecţia copilului
5.7. Indemnizaţii de naştere
5.8. Alte acţiuni privind asistenta socialã, ajutoare şi indemnizaţii

6. Servicii, dezvoltare publica şi locuinţe
6.1. Strãzi
6.2. Iluminat public
6.3. Salubritate
6.4. Grãdini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement
6.5. Locuinţe
6.6. Alimentari cu apa, staţii de epurare pentru ape uzate, colectoare,
staţii de pompare
6.7. Reţele, centrale şi puncte termice
6.8. Canalizare
6.9. Amenajãri hidrotehnice de interes local, în intravilan
6.10. Introducere de gaze naturale în localitãţi
6.11. Alte acţiuni privind serviciile, dezvoltarea publica şi locuinţe

7. Transporturi
7.1. Drumuri şi poduri
7.2. Transport în comun
7.3. Alte cheltuieli în domeniul transporturilor.

8. Agricultura**)
8.1. Combaterea dãunãtorilor şi bolilor în sectorul vegetal - centre locale
pentru protecţia plantelor
8.2. Puncte de insamantari artificiale
8.3. Circumscripţii sanitar-veterinare (exclusiv epizootii)

9. Alte acţiuni economice
9.1. Prevenirea şi combaterea inundatiilor şi gheturilor
9.2. Alte cheltuieli pentru acţiuni economice

10. Alte acţiuni
10.1. Comandamente militare
10.2. Protecţie civilã
10.3. Alte cheltuieli
11. Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, dobânzilor şi comisioanelor aferente

12. Plati de dobânzi şi comisioane

13. Rambursãri împrumuturi
13.1. Rambursare împrumuturi pentru investiţii
13.2. Rambursare împrumuturi acordate din trezoreria statului

14. Fonduri de rezerva
14.1. Fond de rezerva bugetarã la dispoziţia consiliilor locale

15. Cheltuieli cu destinaţie specialã
15.1. Servicii publice finanţate din taxe speciale
15.2. Cheltuieli din fondul pentru drumurile publice
15.3. Cheltuieli din fondul de intervenţie
15.4. Cheltuieli din fondul pentru locuinţe
15.5. Cheltuieli din amortizarea mijloacelor fixe
15.6. Cheltuieli din donaţii
15.7. Cheltuieli din sume acordate de persoane juridice şi fizice în
vederea participãrii la finanţarea unor acţiuni de interes public

-------------------------------------------------------------------------------

*) Din bugetele locale se finanţeazã cheltuielile de întreţinere şi gospodãrie, reparaţii curente şi reparaţii capitale, unele cheltuieli de investiţii, aprobate potrivit legii, pentru racordari la reţeaua de gaze naturale, alimentari cu apa sau alte lucrãri privind îmbunãtãţirea instalaţiilor de încãlzire la unitãţi ale învãţãmântului preuniversitar de stat, precum şi alte cheltuieli prevãzute de dispoziţiile legale.
**) Cheltuielile care se finanţeazã din bugetele locale sunt urmãtoarele: cheltuieli de personal, materiale şi servicii şi cheltuieli de capital.

NOTA:
Lista cheltuielilor care se prevãd în bugetele locale poate fi actualizatã ca urmare a perfecţionãrii legislaţiei, precum şi prin legile bugetare anuale, în concordanta cu programele de creştere a autonomiei financiare a unitãţilor administrativ-teritoriale şi de descentralizare a serviciilor publice.



----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016