Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare comisiile, transmit toate cererile aflate în curs de soluţionare, împreună cu întreaga documentaţie aferentă acestora, către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. (2) Documentele transmise în completare, la solicitarea comisiilor, ulterior intrării în vigoare a prezentei legi, se înaintează de către comisii, în termen de 15 zile de la înregistrare, către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), cererile care fac obiectul unor dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată se transmit numai împreună cu hotărârea judecătorească prin care a fost soluţionată definitiv cauza. (4) Obligaţiile stabilite în sarcina comisiilor prin hotărâri judecătoreşti definitive ce au ca obiect cererile prevăzute la alin. (1) şi (3) se duc la îndeplinire în procedura stabilită prin prezenta lege. (5) Activitatea comisiilor încetează în termen de 30 de zile de la data finalizării procedurii de transmitere a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare. (6) În scopul accelerării şi eficientizării procesului de despăgubire, în aplicarea prezentei legi, se suplimentează numărul de posturi din structura organizatorică a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor cu un număr de 15 posturi. ART. 2 (1) Cererile prevăzute la art. 1 alin. (1) se soluţionează în ordinea înregistrării acestora la comisii, în termen de maximum 60 de luni de la expirarea termenului prevăzut la art. 9. (2) Cererile pentru care comisiile au solicitat documente suplimentare se soluţionează numai după expirarea termenelor acordate în vederea completării. (3) În cazul cererilor aflate în curs de soluţionare, faţă de care se constată necesitatea unor înscrisuri doveditoare care nu au fost solicitate de către comisii până la transmiterea lor către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, se pot solicita înscrisurile necesare atât instituţiilor publice, cât şi persoanelor care au formulat cerere de despăgubire, moştenitorilor legali şi testamentari sau persoanelor care au vocaţie succesorală în raport cu persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Persoanele care au formulat cerere de despăgubire, moştenitorii legali şi testamentari ai acestora sau persoanele care au vocaţie succesorală pot completa cu înscrisuri dosarele aflate în curs de soluţionare la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în termen de 120 de zile, termen de decădere care curge de la data la care persoanei i se comunică, în scris, care sunt documentele necesare soluţionării cererii. (5) Termenul prevăzut la alin. (4) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care a formulat cerere de despăgubire, a moştenitorilor legali şi testamentari sau a persoanelor care au vocaţie succesorală, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care se face dovada efectuării unor demersuri pentru completarea dosarului. CAP. II Stabilirea şi plata despăgubirilor ART. 3 (1) Pentru soluţionarea cererilor prevăzute la art. 1 se constituie Comisia Specială pentru Acordarea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Specială, care funcţionează în subordinea Secretariatului General al Guvernului. (2) Comisia Specială este formată din 5 membri, licenţiaţi în studii juridice, şi are următoarea componenţă: a) vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor cu atribuţii de coordonare a aplicării Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care este şi preşedintele Comisiei Speciale; b) un reprezentant al Secretariatului General al Guvernului; c) un reprezentant al Ministerului Justiţiei; d) un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne; e) un reprezentant al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. (3) Componenţa nominală a Comisiei Speciale se stabileşte prin decizie a prim-ministrului, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (4) Lucrările Comisiei Speciale se desfăşoară la sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, la solicitarea preşedintelui Comisiei Speciale. (5) Fondurile necesare funcţionării Comisiei Speciale se vor asigura prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. ART. 4 Analiza cererilor şi a întregii documentaţii aferente se realizează de către personalul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin Secretariatul Comisiei Speciale, care se constituie prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. ART. 5 (1) Comisia Specială funcţionează pe baza prevederilor prezentei legi şi a regulamentului aprobat prin decizia prim-ministrului. (2) Comisia Specială are următoarele atribuţii: a) stabileşte, la propunerea Secretariatului, valoarea despăgubirilor băneşti acordate ori respingerea cererilor prevăzute la art. 1; b) validează sau invalidează, în tot sau în parte, la propunerea Secretariatului, hotărârile emise de comisii anterior intrării în vigoare a prezentei legi. În situaţia în care constată că prin hotărâre nu au fost propuse despăgubiri pentru toate bunurile pentru care se face dovada dreptului la despăgubiri, Comisia Specială stabileşte şi valoarea acestora. În cazul hotărârilor care vizează cereri formulate în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia Specială stabileşte valoarea despăgubirilor conform prevederilor prezentei legi; c) pune în executare hotărârile judecătoreşti definitive prin care au fost stabilite obligaţii în sarcina comisiilor şi a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor; d) ia alte măsuri necesare aplicării prezentei legi. (3) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Comisia Specială emite decizii sub semnătura preşedintelui acesteia. Comisia Specială lucrează în prezenţa a minimum 4 membri şi decide cu majoritate de voturi. (4) Decizia Comisiei Speciale se comunică persoanelor îndreptăţite în termen de 30 de zile de la data emiterii. (5) Deciziile Comisiei Speciale pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află domiciliul reclamantului. Hotărârea pronunţată de instanţa de judecată este supusă numai apelului. (6) În cazul nerespectării termenului de soluţionare de 60 de luni, persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (5). (7) Sumele stabilite prin deciziile Comisiei Speciale se plătesc în condiţiile art. 10 şi 11 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările ulterioare. CAP. III Dispoziţii speciale ART. 6 În aplicarea prezentei legi se stabilesc următoarele măsuri: a) numirea şi înlocuirea membrilor Comisiei Speciale se face prin decizie a prim-ministrului; b) membrii Comisiei Speciale beneficiază de indemnizaţie lunară reprezentând 50% din indemnizaţia lunară a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Indemnizaţia se acordă în lunile în care Comisia Specială desfăşoară cel puţin o şedinţă şi se plăteşte din bugetul fiecărei instituţii care are reprezentant în această comisie; c) membrii Secretariatului Comisiei Speciale pot beneficia de un spor de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare; stabilirea acestui spor se face de către Comisia Specială, individual, la propunerea preşedintelui acesteia. CAP. IV Dispoziţii finale ART. 7 (1) Secretariatul propune Comisiei Speciale acordarea de despăgubiri sau respingerea cererii după verificarea existenţei şi întinderii dreptului la despăgubiri, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 164/2014, cu modificările ulterioare, şi ale prezentei legi. (2) Evaluarea bunurilor imobile şi a recoltelor neculese în anul părăsirii teritoriului, ce fac obiectul Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se face, de către Secretariatul Comisiei Speciale, prin raportare la valorile şi limitele prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 164/2014, cu modificările ulterioare. (3) Evaluarea bunurilor imobile ce fac obiectul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se face prin raportare la valorile şi limitele prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege. (4) Evaluarea recoltelor neculese pentru care se acordă despăgubiri potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se face prin raportare la valorile prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege şi la limitele prevăzute la art. 9 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 753/1998, cu modificările şi completările ulterioare, iar în cazul pomilor fructiferi altoiţi şi al plantaţiei de pomi fructiferi altoiţi, prin raportare la valorile şi limitele prevăzute la art. 9 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 753/1998, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Evaluarea bunurilor imobile cu altă destinaţie ce fac obiectul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se face prin raportare la valorile şi limitele prevăzute în anexa nr. 3 la prezenta lege. ART. 8 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta lege. ART. 9 Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor are obligaţia de a centraliza numărul cererilor înregistrate şi de a-l publica pe pagina de internet a acesteia, în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. ART. 10 (1) În cazul în care despăgubirile băneşti sunt solicitate de mai mulţi moştenitori ai aceleiaşi persoane, cererile se conexează, iar Comisia Specială emite o singură decizie pentru toate bunurile solicitate. (2) Cota din despăgubiri ce revine fiecăruia dintre solicitanţi se stabileşte potrivit dreptului comun. ART. 11 Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 4 Cererile formulate în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se analizează şi se soluţionează pe baza actelor care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, certificate de autorităţile competente, acte care pot fi completate cu declaraţii ale martorilor, autentificate." 2. Articolele 5-7 se abrogă. 3. La articolul 10, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) şi d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat pe o perioadă de 5 ani." ART. 12 La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă literele a) şi b) ale alineatului (1), alineatele (2) şi (3) ale articolului 2 şi articolul 7 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 13 La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă articolul 9 din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, CIPRIAN-CONSTANTIN ŞERBAN p. PREŞEDINTELE SENATULUI, ALINA-ŞTEFANIA GORGHIU Bucureşti, 28 iunie 2023. Nr. 188. ANEXA 1
┌────┬───────────────────────────┬─────┐
│Nr. │Categoria de bunuri │Euro/│
│crt.│ │mp │
├────┼───────────────────────────┼─────┤
│1 │Teren intravilan zone │22,06│
│ │urbane (maximum 450 mp) │ │
├────┼───────────────────────────┼─────┤
│2 │Teren intravilan zone │3,54 │
│ │rurale (maximum 1.000 mp) │ │
├────┼───────────────────────────┼─────┤
│3 │Construcţii cu destinaţia │35,96│
│ │de locuinţă din zona urbană│ │
├────┼───────────────────────────┼─────┤
│4 │Construcţii cu destinaţia │27,61│
│ │de locuinţă din zona rurală│ │
├────┼───────────────────────────┼─────┤
│5 │Anexe ale construcţiilor │22,67│
│ │din zona urbană │ │
├────┼───────────────────────────┼─────┤
│6 │Anexe ale construcţiilor │8,31 │
│ │din zona rurală │ │
├────┼───────────────────────────┼─────┤
│7 │Teren agricol*1) │0,62 │
└────┴───────────────────────────┴─────┘
*1) Suprafaţa totală de teren reconstituită nu poate depăşi limita de 50 ha teren de proprietar deposedat. NOTĂ: Valorile prevăzute în prezenta anexă se raportează la suprafaţa utilă a imobilelor. ANEXA 2
┌─────┬────────────────────────┬───────┐
│Nr. │Categoria de recolte │lei/kg │
│crt. │ │ │
├─────┼────────────────────────┼───────┤
│1 │Porumb │0,74 │
├─────┼────────────────────────┼───────┤
│2 │Bumbac │6,64 │
├─────┼────────────────────────┼───────┤
│3 │Floarea-soarelui │1,59 │
└─────┴────────────────────────┴───────┘
ANEXA 3
┌────┬────────────────────┬─────┬──────┐
│ │ │Legea│Legea │
│ │ │nr. 9│nr. │
│Nr. │Categoria de bunuri │/1998│290/ │
│crt.│ │euro/│2003 │
│ │ │mp │euro/ │
│ │ │ │mp │
├────┼────────────────────┼─────┼──────┤
│ │Construcţii cu │ │ │
│1 │destinaţia de spaţiu│72,49│256,53│
│ │comercial din zona │ │ │
│ │urbană │ │ │
├────┼────────────────────┼─────┼──────┤
│ │Construcţii cu │ │ │
│2 │destinaţia de spaţiu│46,54│146,64│
│ │comercial din zona │ │ │
│ │rurală │ │ │
├────┼────────────────────┼─────┼──────┤
│ │Construcţii cu │ │ │
│3 │destinaţia de spaţiu│47,24│63,89 │
│ │industrial din zona │ │ │
│ │urbană │ │ │
├────┼────────────────────┼─────┼──────┤
│ │Construcţii cu │ │ │
│4 │destinaţia de spaţiu│34,50│57,54 │
│ │industrial din zona │ │ │
│ │rurală │ │ │
└────┴────────────────────┴─────┴──────┘
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.