Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. 1
În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2015, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2015, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:
I. Finanţe publice şi economie:
1. rectificarea bugetului de stat pe anul 2015;
2. rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015;
3. reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative;
4. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/2012, cu modificările ulterioare;
5. reglementări privind cazierul fiscal;
6. măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii;
7. măsuri privind autorizarea şi plata obligaţiilor financiare la organisme şi organizaţii internaţionale la care România este parte;
8. reglementări privind aplicarea unor măsuri de protecţie socială pentru persoanele disponibilizate prin concedieri colective la unii operatori economici din industria de apărare;
9. reglementări privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi;
10. modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor;
11. reglementarea unor măsuri speciale în procedura de valorificare a creanţelor statului aflate în portofoliul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului;
12. reglementarea unor măsuri privind preluarea de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a unor active şi/sau active funcţionale prin procedura de dare în plată;
13. abrogarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale "Roman" - S.A. Braşov şi constituirea parcului industrial pe platforma Societăţii Comerciale "Roman" - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 560/2004;
14. măsuri de eficientizare a activităţii unor operatori economici cu capital integral sau majoritar de stat şi modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
15. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare;
16. modificarea şi completarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare;
17. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările ulterioare;
18. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
19. reglementarea unor măsuri cu privire la titlurile de participare deţinute de Compania Naţională "Poşta Română" - S.A.
II. Transporturi şi infrastructură:
1. modificarea şi completarea Legii nr. 265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră, republicată;
2. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2011 privind înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 8/2012, cu modificările ulterioare;
3. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
4. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
5. înfiinţarea Autorităţii de Reformă Feroviară;
6. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
7. măsuri privind instituirea spaţiului feroviar unic european pe teritoriul României.
III. Agricultură, dezvoltare rurală şi mediu:
1. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 338/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
2. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
3. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014;
4. modificarea art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare;
5. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
6. reglementarea unor măsuri privind reorganizarea activităţii de inspecţie pentru clasificarea carcaselor, funcţionarea sistemului de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, monitorizarea şi raportarea preţurilor acestora.
IV. Afaceri interne:
1. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
2. aprobarea participării Ministerului Afacerilor Interne, prin Jandarmeria Română, la Centrul de Excelenţă NATO pentru Operaţii de Stabilitate.
V. Justiţie:
- reglementări privind statutul personalului de probaţiune.
VI. Dezvoltare regională, administraţie publică, fonduri externe nerambursabile:
1. reglementarea unor măsuri în domeniul cooperării transfrontaliere, transnaţionale şi interregionale;
2. modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
3. reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile;
4. modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
VII. Sănătate:
- completarea art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată, cu modificările ulterioare.
VIII. Servicii sociale:
1. modificarea şi completarea Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
2. modificarea art. 37 alin. (3) lit. e) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, precum şi abrogarea art. 11 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 515/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
IX. Educaţie şi cercetare ştiinţifică:
1. măsuri privind aprobarea şi realizarea manualelor şcolare;
2. reglementări privind asigurarea calităţii în formarea profesională a adulţilor;
3. modificarea şi completarea Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare;
4. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru stabilirea unor măsuri organizatorice referitoare la Planul naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare pe perioada 2015-2020 (PNCDI III);
5. modificarea şi completarea Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, cu modificările şi completările ulterioare;
6. măsuri privind dreptul absolvenţilor de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate şi sancţionarea instituţiilor de învăţământ care şcolarizează fără autorizare.
X. Prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege
XI. Măsuri de corelare legislativă ce pot interveni în reglementarea domeniilor prevăzute la pct. I-IX
ART. 2
În conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (3) din Constituţia României, republicată, ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2015. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 30 iunie 2015.
Nr. 182.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: