Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adoptă prezenta lege. PARTEA I TITLUL I Obligaţii de integritate şi transparenţă în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice CAP. I Declararea averii şi a intereselor ART. 1 (1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică următoarelor categorii de persoane, care au obligaţia declarării averii şi a intereselor: 1. Preşedintele României; 2. consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat; 3. preşedinţii Camerelor Parlamentului, deputaţii şi senatorii; 4. membrii din România în Parlamentul European şi membrii în Comisia Europeană din partea României; 5. primul-ministru, membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, asimilaţii acestora, precum şi consilierii de stat din aparatul de lucru al primului-ministru; 6. membrii Consiliului Superior al Magistraturii; 7. judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, asimilaţii acestora, precum şi asistenţii judiciari; 8. personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor; 9. judecătorii Curţii Constituţionale; 10. membrii Curţii de Conturi şi personalul cu funcţii de conducere şi de control din cadrul acesteia; 11. preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţie; 12. Avocatul Poporului şi adjuncţii săi; 13. preşedintele şi vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal; 14. membrii Consiliului Concurenţei; 15. membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; 16. membrii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare; 17. membrii Consiliului Economic şi Social; 18. membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor; 19. membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private; 20. membrii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării; 21. membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului; 22. membrii consiliilor de administraţie şi ai comitetelor directoare ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi ale Societăţii Române de Televiziune; 23. preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi membrii Consiliului Naţional de Integritate; 24. directorul general şi membrii consiliului director al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES; 25. directorul Serviciului Român de Informaţii, prim-adjunctul şi adjuncţii săi; 26. directorul Serviciului de Informaţii Externe şi adjuncţii săi; 27. personalul diplomatic şi consular; 28. directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, prim-adjunctul şi adjunctul său; 29. directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, prim-adjunctul şi adjuncţii săi; 30. aleşii locali; 31. persoanele cu funcţii de conducere şi de control, precum şi funcţionarii publici, inclusiv cei cu statut special, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul tuturor autorităţilor publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituţiilor publice; 32. persoanele cu funcţii de conducere şi de control din cadrul unităţilor sistemului de învăţământ de stat şi unităţilor de stat din sistemul de sănătate publică; 33. personalul încadrat la cabinetul demnitarului în administraţia publică centrală, precum şi personalul încadrat la cancelaria prefectului; 34. membrii consiliilor de administraţie, ai consiliilor de conducere sau ai consiliilor de supraveghere, precum şi persoanele care deţin funcţii de conducere în cadrul regiilor autonome de interes naţional sau local, companiilor şi societăţilor naţionale sau, după caz, societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar sau semnificativ; 35. guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorii, membrii consiliului de administraţie, angajaţii cu funcţii de conducere ai Băncii Naţionale a României, precum şi personalul din conducerea băncilor la care statul este acţionar majoritar sau semnificativ; 36. personalul instituţiilor publice, inclusiv personalul angajat cu contract individual de muncă, implicat în realizarea procesului de privatizare, precum şi personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, inclusiv personalul angajat cu contract individual de muncă, care administrează sau implementează programe ori proiecte finanţate din fonduri externe sau din fonduri bugetare; 37. preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii federaţiilor şi confederaţiilor sindicale; 38. prefecţii şi subprefecţii; 39. candidaţii pentru funcţiile de Preşedinte al României, deputat, senator, consilier judeţean, consilier local, preşedinte al consiliului judeţean sau primar. (2) Obligaţia privind declararea averii şi a intereselor revine, în condiţiile prezentei legi, şi celorlalte categorii de persoane, care sunt numite în funcţie de Preşedintele României, de Parlament, de Guvern sau de primul-ministru, cu excepţia celor care ocupă funcţii aparţinând cultelor religioase. (3) Activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2) se desfăşoară în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, înfiinţată prin Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, denumită în continuare Agenţia. Pentru preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei, precum şi pentru personalul acesteia, activitatea de evaluare a averii, a intereselor şi a incompatibilităţilor se desfăşoară în cadrul Consiliului Naţional de Integritate. ART. 2 Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se completează potrivit anexelor nr. 1 şi 2 şi se trimit Agenţiei copii certificate, împreună cu codul numeric personal al declarantului. ART. 3 (1) Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese reprezintă acte personale, putând fi rectificate numai în condiţiile prevăzute de prezenta lege. (2) Declaraţiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere, potrivit anexei nr. 1. (3) Declaraţiile de interese se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind funcţiile şi activităţile prevăzute în anexa nr. 2, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Persoanele care candidează pentru funcţiile de Preşedinte al României, deputat, senator, membru din România în Parlamentul European, consilier judeţean, consilier local, preşedinte al consiliului judeţean sau primar sunt obligate să îşi declare averea şi interesele. (5) Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese ale persoanelor prevăzute la alin. (4) se depun la Biroul Electoral Central sau, după caz, la biroul electoral de circumscripţie, odată cu declaraţia de acceptare a candidaturii, în două exemplare. Biroul Electoral Central şi biroul electoral de circumscripţie transmit un exemplar al declaraţiilor de avere şi al declaraţiilor de interese la Agenţie, în termen de cel mult 48 de ore de la depunere. (6) Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese ale candidaţilor pentru funcţia de Preşedinte al României, întocmite potrivit anexelor nr. 1 şi 2, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, precum şi pe pagina de internet a Agenţiei, în termen de 10 zile de la data depunerii sau a primirii, după caz, şi se menţin publicate pe această pagină. (7) Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese ale candidaţilor pentru funcţia de deputat, senator, consilier judeţean, consilier local, preşedinte al consiliului judeţean sau primar, întocmite potrivit anexelor nr. 1 şi 2, se afişează pe pagina de internet a Agenţiei, în termen de 10 zile de la data primirii. ART. 4 (1) Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se depun în termen de 30 de zile de la data numirii sau a alegerii în funcţie ori de la data începerii activităţii. (2) Persoanele prevăzute de prezenta lege au obligaţia să depună sau să actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie. Declaraţiile de avere se întocmesc după cum urmează: pentru anul fiscal anterior încheiat la 31 decembrie, în cazul veniturilor, respectiv situaţia la data declarării pentru celelalte capitole din declaraţie, potrivit anexei nr. 1. Persoanele suspendate din exerciţiul funcţiei sau al demnităţii publice pentru o perioadă ce acoperă integral un an fiscal vor actualiza declaraţiile în termen de 30 de zile de la data încetării suspendării. (3) În termen de cel mult 30 de zile de la data încheierii mandatului sau a încetării activităţii, persoanele prevăzute de prezenta lege au obligaţia să depună noi declaraţii de avere şi declaraţii de interese. (4) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care nu aveau obligaţia de a depune declaraţia de avere şi declaraţia de interese, şi pentru care prezenta lege stabileşte această obligaţie, trebuie să depună aceste declaraţii, potrivit legii. CAP. II Implementarea prevederilor legale privind declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese ART. 5 (1) În cadrul entităţilor în care persoanele au obligaţia de a depune declaraţii de avere şi declaraţii de interese, în conformitate cu prevederile legale, se desemnează persoane responsabile care asigură implementarea prevederilor legale privind declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. (2) Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se depun după cum urmează: a) Preşedintele României, consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat - la persoana desemnată de şeful Cancelariei Administraţiei Prezidenţiale; b) preşedinţii Camerelor Parlamentului, deputaţii şi senatorii - la persoana desemnată de secretarul general al Camerei din care aceştia fac parte; c) membrii din România în Parlamentul European şi membrii în Comisia Europeană din partea României - la Autoritatea Electorală Permanentă; d) primul-ministru, membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat şi asimilaţii acestora, precum şi consilierii de stat din aparatul de lucru al primului-ministru - la persoana desemnată de secretarul general al Guvernului; e) membrii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii, procurorii, asistenţii judiciari şi magistraţii-asistenţi - la persoana desemnată de secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii; f) membrii Consiliului Naţional de Integritate, precum şi preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei - la persoana desemnată de secretarul general al Senatului; g) consilierii judeţeni şi consilierii locali, primarii, precum şi preşedinţii de consiliu judeţean - la persoana desemnată de secretarii unităţilor administrativ-teritoriale respective; h) prefecţii şi subprefecţii - la persoana desemnată de secretarul cancelariei prefectului; i) alte categorii de persoane prevăzute de lege - la persoana desemnată de şeful compartimentului de resurse umane sau, după caz, de şeful secretariatului din cadrul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau unităţilor din care fac parte. (3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege, persoanele desemnate potrivit prevederilor alin. (2) sunt subordonate direct conducătorului instituţiei respective, care răspunde pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii acestora. (4) În perioada detaşării sau delegării, persoanele care sunt obligate să depună declaraţii de avere şi declaraţii de interese le depun la instituţia de la care au fost delegate sau detaşate. ART. 6 (1) Persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese îndeplinesc următoarele atribuţii: a) primesc, înregistrează declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese şi eliberează la depunere o dovadă de primire; b) la cerere, pun la dispoziţia personalului formularele declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese; c) oferă consultanţă pentru completarea corectă a rubricilor din declaraţii şi pentru depunerea în termen a acestora; d) evidenţiază declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese în registre speciale cu caracter public, denumite Registrul declaraţiilor de avere şi Registrul declaraţiilor de interese, ale căror modele se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei; e) asigură afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, pe pagina de internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii. Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se păstrează pe pagina de internet a instituţiei şi a Agenţiei pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului şi 3 ani după încetarea acestora şi se arhivează potrivit legii; f) trimit Agenţiei, în vederea îndeplinirii atribuţiilor de evaluare, copii certificate ale declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese depuse şi câte o copie certificată a registrelor speciale prevăzute la lit. d), în termen de cel mult 10 zile de la primirea acestora; g) întocmesc, după expirarea termenului de depunere, o listă cu persoanele care nu au depus declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese în acest termen şi informează de îndată aceste persoane, solicitându-le un punct de vedere în termen de 10 zile lucrătoare; h) acordă consultanţă referitor la conţinutul şi aplicarea prevederilor legale privind declararea şi evaluarea averii, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor şi întocmesc note de opinie în acest sens, la solicitarea persoanelor care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese. (2) Lista definitivă cu persoanele care nu au depus în termen sau au depus cu întârziere declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese, însoţită de punctele de vedere primite, se transmite Agenţiei până la data de 1 august a aceluiaşi an. ART. 7 (1) Dacă, în termen de 10 zile de la primirea declaraţiei de avere şi a declaraţiei de interese, persoanele responsabile potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) sesizează deficienţe în completarea acestora, vor recomanda, în scris, pe bază de semnătură sau scrisoare recomandată, persoanei în cauză rectificarea declaraţiei de avere şi/sau a declaraţiei de interese, în termen de cel mult 30 de zile de la transmiterea recomandării. Rectificarea declaraţiei poate fi iniţiată şi de către persoanele prevăzute la art. 1, în termen de 40 de zile de la depunerea iniţială. Declaraţia de avere şi/sau declaraţia de interese rectificată pot/poate fi însoţite/însoţită de documente justificative. (2) Declaraţia de avere şi/sau declaraţia de interese depuse/depusă, împreună cu documentele justificative, se trimit/se trimite de îndată Agenţiei, în copie certificată. (3) Până la expirarea termenului de depunere a declaraţiei de avere şi/sau a declaraţiei de interese rectificate, Agenţia nu poate declanşa procedurile prevăzute de prezenta lege, în condiţiile în care sunt depuse în termenul legal. TITLUL II Proceduri de asigurare a integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice CAP. I Proceduri în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale ART. 8 (1) Scopul Agenţiei este asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, prin exercitarea de responsabilităţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice. În îndeplinirea acestui scop, Agenţia poate dezvolta relaţii de colaborare prin încheierea de protocoale cu entităţi din ţară sau din străinătate. (2) Activitatea de evaluare efectuată de inspectorii de integritate din cadrul Agenţiei se desfăşoară cu privire la situaţia averii existente pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor persoanelor care fac obiectul prezentei legi, conform prevederilor acesteia, care se completează cu dispoziţiile actelor normative în vigoare. (3) Principiile după care se desfăşoară activitatea de evaluare sunt legalitatea, confidenţialitatea, imparţialitatea, independenţa operaţională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum şi prezumţia dobândirii licite a averii. ART. 9 (1) În vederea desfăşurării activităţii în condiţii de profesionalism, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 8 alin. (3), repartizarea lucrărilor se face în mod aleatoriu, de către conducerea inspectorilor de integritate, prin sistem electronic. (2) Redistribuirea lucrărilor repartizate inspectorilor de integritate se poate face numai în următoarele cazuri: a) imposibilitate de exercitare a atribuţiilor timp de cel puţin 20 de zile; b) solicitare motivată a inspectorului de integritate căruia i-a fost repartizată lucrarea; c) suspendare din activitate, în condiţiile legii; d) incompatibilitate; e) conflict de interese; f) există diferenţe semnificative în sensul prevederilor art. 18 între modificările intervenite în averea inspectorului de integritate pe durata exercitării funcţiei publice şi veniturile obţinute în această perioadă; g) lăsarea în nelucrare, din motive imputabile inspectorului de integritate, pe o durată mai mare de 30 de zile lucrătoare. ART. 10 Inspectorii de integritate desfăşoară următoarele activităţi: a) primesc, colectează, centralizează şi procesează date şi informaţii cu privire la situaţia averii existente pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese privind persoanele care ocupă funcţii sau demnităţi publice; b) evaluează declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese; c) efectuează controlul depunerii la termen a declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese de către persoanele prevăzute de prezenta lege; d) evaluează, în condiţiile prezentului capitol, diferenţele semnificative, în sensul prevederilor art. 18, dintre modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă; e) evaluează conflicte de interese sau incompatibilităţi ale persoanelor care ocupă demnităţi sau funcţii publice; f) întocmesc rapoarte de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, identifică elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităţilor, precum şi, după caz, a legislaţiei disciplinare, contravenţionale sau penale; g) întocmesc rapoarte de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, nu identifică elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităţilor; h) aplică sancţiunile şi iau măsurile prevăzute de lege în competenţa acestora. ART. 11 (1) Activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora. (2) Activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor, exclusiv pentru perioada exercitării funcţiilor sau demnităţilor publice. ART. 12 (1) Agenţia îndeplineşte activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002. (2) Sesizarea din oficiu se face într-una din următoarele modalităţi: a) pe baza unui raport de sesizare, întocmit de preşedintele Agenţiei; b) pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, aprobată de conducerea inspectorilor de integritate; în cazul în care aceasta respinge propunerea de sesizare din oficiu, refuzul motivat se transmite preşedintelui Agenţiei, pentru a dispune fie începerea verificărilor, fie menţinerea propunerii. (3) Sesizarea făcută cu rea-credinţă atrage după sine răspunderea juridică a celui care a făcut sesizarea. (4) Repartizarea lucrării iniţiate la sesizarea atât a oricărei persoane fizice sau juridice, cât şi a celei din oficiu, prevăzută la alin. (2), se face în mod aleatoriu, potrivit art. 9 alin. (1). (5) Agenţia poate formula acţiune în regres în cel mult un an de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost obligată la plată împotriva persoanei vinovate. (6) Agenţia asigură afişarea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, pe pagina de internet a Agenţiei, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, a adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii. Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se menţin pe pagina de internet a Agenţiei pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului şi 3 ani după încetarea acestuia şi se arhivează potrivit legii. SECŢIUNEA a 2-a Evaluarea averii ART. 13 (1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează: a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice; b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice. (2) Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută. ART. 14 (1) Dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere. (2) Persoana informată şi invitată potrivit alin. (1) poate să prezinte inspectorului de integritate date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. (3) Informarea şi invitarea se fac prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (4) Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informaţii pe care le consideră necesare. (5) Dacă persoana a cărei avere este evaluată este căsătorită ori dacă are copii în întreţinere, în sensul Codului familiei, evaluarea se va extinde şi asupra averii soţului/soţiei şi, după caz, asupra averii copiilor aflaţi în întreţinere. ART. 15 (1) Pe parcursul desfăşurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi persoanelor fizice, documentele şi informaţiile necesare desfăşurării activităţii de evaluare, cu obligaţia păstrării confidenţialităţii. (2) La solicitarea motivată a inspectorului de integritate, persoanele fizice şi juridice, conducătorii autorităţilor, ai instituţiilor sau ai societăţilor publice ori private, precum şi cei ai regiilor autonome sunt obligaţi să comunice acestuia, în termen de cel mult 30 de zile, datele, informaţiile, înscrisurile şi documentele solicitate potrivit prevederilor alin. (1), indiferent de suportul acestora, precum şi date, informaţii sau documente pe care le deţin, care ar putea conduce la soluţionarea lucrării. ART. 16 (1) Pentru lămurirea tuturor aspectelor privind diferenţele semnificative, în sensul prevederilor art. 18, poate fi efectuată o expertiză extrajudiciară, potrivit legii, cu acordul persoanei a cărei avere este supusă evaluării. (2) Persoana a cărei avere este supusă evaluării are dreptul să-şi aleagă un expert asistent, pe cheltuială proprie, în condiţiile prevederilor alin. (1). (3) În cazul în care persoana a cărei avere este supusă evaluării nu îşi dă acordul pentru efectuarea expertizei, inspectorul de integritate poate solicita judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul persoana cercetată admiterea efectuării unei expertize extrajudiciare, pe cheltuiala Agenţiei. ART. 17 (1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, sunt identificate în continuare, pe baza datelor şi informaţiilor existente la dispoziţia inspectorului de integritate, diferenţe semnificative în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate întocmeşte un raport de evaluare. (2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare. (3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins: a) partea descriptivă a situaţiei de fapt; b) punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat; c) evaluarea eventualelor diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18; d) concluzii. (4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor fiscale, celor de urmărire penală şi celor disciplinare, precum şi comisiei de cercetare a averilor prevăzute în Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege. În cadrul organelor fiscale şi de urmărire penală se desemnează persoane responsabile pentru relaţia cu Agenţia, care asigură declanşarea de urgenţă şi cu precădere a procedurilor specifice în cadrul acestora. (5) În cazul în care inspectorul de integritate consideră că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la alin. (1), întocmeşte un raport de evaluare în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul procedurii. Acest raport poate cuprinde, dacă este cazul, menţiuni privind erorile constatate în ceea ce priveşte întocmirea necorespunzătoare a declaraţiilor de avere şi sugestii de îndreptare. (6) Persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, este considerată incompatibilă. (7) Dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător. ART. 18 Prin diferenţe semnificative, în sensul prezentei legi, se înţelege diferenţa mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă. ART. 19 (1) Rapoartele de evaluare, transmise organelor fiscale, organelor de urmărire penală, comisiei de cercetare a averilor prevăzute în Legea nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu cele aduse prin prezenta lege, precum şi instituţiilor prevăzute la art. 26, vor fi obligatoriu evaluate de aceste instituţii, inclusiv sub aspectul propunerilor, şi se vor lua, de urgenţă şi cu precădere, măsurile care se impun, potrivit competenţelor legale. (2) Organele fiscale şi organele de urmărire penală vor informa trimestrial Agenţia asupra măsurilor luate în dosarele transmise potrivit prevederilor alin. (1). SECŢIUNEA a 3-a Evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor ART. 20 (1) Dacă, în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere. (2) Persoana informată potrivit prevederilor alin. (1) este invitată să prezinte inspectorului de integritate date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. (3) Informarea şi invitarea se vor face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (4) Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice date ori informaţii pe care le consideră necesare. (5) Prevederile art. 13 şi 15 se aplică în mod corespunzător. ART. 21 (1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, întocmeşte un raport de evaluare. (2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare. (3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins: a) partea descriptivă a situaţiei de fapt; b) punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat; c) evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate; d) concluzii. (4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare. ART. 22 (1) Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ. (2) Dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum şi, dacă este cazul, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. (3) Dacă raportul de evaluare a incompatibilităţii nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare; dacă este cazul, Agenţia sesizează în termen de 6 luni instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilităţile. (4) Dacă în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate constată inexistenţa unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, întocmeşte un raport în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul evaluării, în condiţiile art. 17 alin. (5) teza a doua. ART. 23 (1) În cazul unui conflict de interese, dacă au legătură cu situaţia de conflict de interese, toate actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate absolută. (2) Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese poate fi introdusă de Agenţie chiar dacă persoana în cauză nu mai deţine acea funcţie. (3) Instanţa va putea dispune motivat, pe lângă constatarea nulităţii absolute, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. ART. 24 (1) Acţiunile introduse la instanţele de contencios administrativ urmează regulile de competenţă prevăzute în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător. (2) Procedura de judecată este cea prevăzută în Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi se aplică în mod corespunzător, în măsura în care nu există în prezenta lege prevederi derogatorii de la aceasta. ART. 25 (1) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. (2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate. (3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. (4) Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârşirii unor abateri dintre cele cuprinse în prezenta lege nu pot consta în mustrare sau avertisment. ART. 26 (1) Agenţia va comunică raportul de evaluare, după cum urmează: a) pentru Preşedintele României şi pentru primul-ministru - Parlamentului; b) pentru ceilalţi membri ai Guvernului - primului-ministru, care propune Preşedintelui României eliberarea din funcţie, potrivit prevederilor Constituţiei României, republicată, şi ale Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare; c) pentru secretarii de stat, subsecretarii de stat, precum şi pentru asimilaţii acestora - primului-ministru, care poate dispune eliberarea din funcţie; d) pentru senatori şi deputaţi - Camerei din care face parte parlamentarul, care va aplica sancţiunile disciplinare potrivit legii şi regulamentului Camerei respective; e) pentru judecători, procurori, membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi magistraţi-asistenţi - Consiliului Superior al Magistraturii, care va aplica o sancţiune disciplinară; f) pentru judecătorii Curţii Constituţionale - Curţii Constituţionale, care va aplica o sancţiune disciplinară; g) pentru membrii Curţii de Conturi, Avocatul Poporului şi adjuncţii săi - Parlamentului; h) pentru aleşii locali, cu excepţia primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene - consiliului local sau, după caz, consiliului judeţean, care va aplica o sancţiune disciplinară, potrivit legii; i) pentru primari şi preşedinţii consiliilor judeţene - instituţiei prefectului; j) pentru funcţionarii publici - comisiei de disciplină sau consiliului de disciplină, care propune autorităţii prevăzute de lege aplicarea unei sancţiuni, potrivit legii; k) pentru celelalte persoane prevăzute de prezenta lege - comisiilor de disciplină, autorităţii ori instituţiei competente, care vor aplica o sancţiune disciplinară, potrivit legii. (2) Sancţiunea disciplinară se dispune şi în cazul în care raportul de evaluare al Agenţiei a fost comunicat şi organelor de urmărire penală, potrivit prevederilor art. 21 alin. (4). (3) Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunea poate fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale. În cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înainte de sesizarea Agenţiei, sancţiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, dacă legea nu dispune altfel. TITLUL III Sancţiuni ART. 27 (1) Nerespectarea obligaţiei de a răspunde solicitărilor Agenţiei, prevăzute de prezenta lege, se sancţionează cu amendă civilă de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere. Sesizarea instanţei se face de către inspectorul de integritate din cadrul Agenţiei. (2) Instanţa competentă să decidă aplicarea amenzii prevăzute la alin. (1) este judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul persoanei juridice sancţionate sau domiciliul persoanei fizice sancţionate. Judecata se face de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor. (3) Hotărârea instanţei prin care se aplică amenda este supusă recursului, în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei absenţi. ART. 28 Fapta persoanelor care, cu intenţie, depun declaraţii de avere sau declaraţii de interese care nu corespund adevărului constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului penal. ART. 29 (1) Nedepunerea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese în termenele prevăzute de prezenta lege, precum şi nedeclararea, în declaraţia întocmită potrivit anexei nr. 1, a cuantumului veniturilor realizate, sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei. Agenţia poate declanşa din oficiu procedura de evaluare. (2) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 6 de către persoanele responsabile cu implementarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei. Aceeaşi sancţiune se aplică şi conducătorului entităţii respective, dacă acesta nu îndeplineşte obligaţiile prevăzute de prezenta lege. (3) Neaplicarea sancţiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcţiei publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune. ART. 30 Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute de prezenta lege se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Agenţiei, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 31 (1) Sesizarea făcută cu rea-credinţă, dacă prin aceasta a cauzat persoanei denunţate un prejudiciu moral sau material, constituie infracţiunea de denunţare calomnioasă. (2) Nerespectarea principiilor prevăzute la art. 8 alin. (3) angajează răspunderea civilă, penală sau administrativă a Agenţiei şi, după caz, a membrilor acesteia. ART. 32 Dispoziţiile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, ale Codului de procedură civilă, ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu dispoziţiile altor acte normative, inclusiv ale celor care reglementează alte incompatibilităţi sau conflicte de interese, dacă acestea nu sunt contrare prezentei legi şi Legii nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare. PARTEA a II-a Dispoziţii tranzitorii şi finale ART. 33 Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 3 august 2009, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolele 1-12 se abrogă. 2. La articolul 13, alineatul (3) se abrogă. 3. Articolul 14 se abrogă. 4. La articolul 15, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(2) Agenţia este condusă de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, numiţi de Senat, pe bază de concurs, organizat de Consiliul Naţional de Integritate. Mandatul preşedintelui şi al vicepreşedintelui se menţin până la sfârşitul perioadei de exercitare a acestora.(3) Potrivit principiului independenţei operaţionale, preşedintele, vicepreşedintele şi inspectorii de integritate nu vor solicita sau primi dispoziţii referitoare la evaluările privind averea persoanelor, conflictele de interese şi incompatibilităţile de la nicio autoritate publică, instituţie sau persoană." 5. La articolul 16, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(2) Preşedintele Agenţiei are calitatea de ordonator principal de credite. În cazul în care funcţia de preşedinte al Agenţiei este vacantă, precum şi în orice alte cazuri în care preşedintele se află în imposibilitate de a-şi exercită funcţia, calitatea de ordonator principal de credite este exercitată de vicepreşedintele Agenţiei sau de secretarul general al Agenţiei. ..........................................................................(4) Structura organizatorică a Agenţiei, atribuţiile, sarcinile şi răspunderile personalului din aparatul propriu al acesteia se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I." 6. Articolul 17 se abrogă. 7. La articolul 26, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Constatarea situaţiei prevăzute la art. 25 lit. b) se face de o comisie alcătuită din 5 membri desemnaţi de Consiliu, la propunerea preşedintelui Consiliului care, pe baza raportului de audit extern independent prevăzut la alin. (3), asigură evaluarea capacităţii manageriale a funcţiilor Agenţiei. Concluziile comisiei de evaluare se prezintă Consiliului şi se înaintează Senatului de către preşedintele Consiliului." 8. La articolul 28 alineatul (1), litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins: "h) asigură întocmirea strategiei privind procedurile de evaluare a averii, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor de către Agenţie, ţinând seama şi de recomandările Consiliului; strategia se întocmeşte anual şi se prezintă pentru aprobare Consiliului;" 9. La articolul 28, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul general al Agenţiei nu îndeplinesc atribuţii operative referitoare la evaluările privind averea persoanelor, conflictele de interese şi incompatibilităţile." 10. Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 29 (1) Salarizarea şi celelalte drepturi ale personalului Agenţiei se stabilesc ţinându-se seama de importanţa, răspunderea, complexitatea şi specificul activităţii desfăşurate, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege, urmărindu-se garantarea independenţei şi a autonomiei acestuia, potrivit legii. (2) Preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei sunt salarizaţi potrivit anexei nr. XI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi beneficiază de alte sporuri, premii şi drepturi salariale prevăzute de lege pentru inspectorii de integritate. (3) Nivelul salariilor de bază pentru funcţiile de inspector de integritate sunt cele din anexa nr. XI la Legea-cadru nr. 330/2009. (4) Agenţia suportă, pentru membrii Consiliului, cheltuielile de deplasare de la domiciliu, în cazul în care domiciliul acestora se află în altă localitate decât municipiul Bucureşti, precum şi celelalte cheltuieli necesare efectuării deplasărilor în ţară şi în străinătate, în interesul realizării obiectivelor prezentei legi, în limitele bugetului aprobat. (5) Membrii Consiliului au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă, conform dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2010 privind modificarea art. II din Legea nr. 203/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată prin Legea nr. 148/2010, respectiv 1% din venitul salarial brut al preşedintelui Agenţiei. Aceste drepturi se impozitează în condiţiile legii." 11. La articolul 31, alineatele (1) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "ART. 31 (1) Arestarea preventivă a preşedintelui, a vicepreşedintelui sau a unui inspector de integritate al Agenţiei atrage suspendarea de drept din funcţia pe care acesta o deţine. ......................................................................... (5) Dacă se dispune revocarea măsurii arestării preventive, suspendarea încetează, iar persoana respectivă va fi reintegrată în funcţia deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare." 12. După articolul 35 se introduce un nou articol, articolul 35^1, cu următorul cuprins: "ART. 35^1 (1) Poate fi numită în funcţia de membru al Consiliului Naţional de Integritate persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) este cetăţean român; b) are capacitate deplină de exerciţiu; c) are studii superioare atestate în condiţiile legii; d) nu a fost agent sau colaborator al serviciilor de informaţii înainte de anul 1990, nu a fost şi nu este lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informaţii; e) nu s-a constatat în mod definitiv că s-a aflat într-o stare de incompatibilitate, în conflict de interese sau că ar fi existat diferenţe semnificative mai mari de 10.000 de euro; f) nu a fost condamnat pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, pentru care nu a intervenit reabilitarea, şi nu are cazier fiscal; g) este apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei. (2) Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. d) se face pe baza declaraţiei pe propria răspundere, autentificată de un notar public." 13. La articolul 37, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "ART. 37 (1) Mandatul membrilor Consiliului este de 4 ani. .......................................................................... (3) Mandatul de membru încetează, înainte de termen, prin revocare de către Senat, pentru neîndeplinirea atribuţiilor legale, prin demisie ori în caz de deces. Reprezintă neîndeplinirea atribuţiilor legale şi cazul în care un membru al Consiliului absentează nemotivat la 3 şedinţe consecutive sau la oricare 6 şedinţe ale Consiliului în cursul unui an." 14. La articolul 38 alineatul (2), literele c) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "c) aprobă prin hotărâre regulamentele de organizare şi funcţionare ale Consiliului şi comisiilor Consiliului, precum şi norme interne de conduită; ...........................................................................f) formulează recomandări referitoare la strategia şi activitatea Agenţiei de evaluare a averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor;" 15. După articolul 38 se introduce un nou articol, articolul 38^1, cu următorul cuprins: "ART. 38^1 Activitatea de evaluare a averii, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei, precum şi pentru personalul acesteia se face, în condiţiile prezentei legi, de către o comisie de evaluare din cadrul Consiliului Naţional de Integritate, alcătuită din 5 membri desemnaţi de Consiliu, la propunerea preşedintelui Consiliului." 16. Articolele 41-57 se abrogă. ART. 34 (1) Verificările aflate în curs de desfăşurare la Agenţie la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă potrivit procedurii prevăzute de aceasta. (2) Actele şi lucrările efectuate în cadrul Agenţiei, rămase definitive până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, rămân valabile. (3) Probele administrate şi actele procesuale efectuate la instanţe şi organe de urmărire penală înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi se menţin. (4) Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese depuse până la intrarea în vigoare a prezentei legi rămân valabile şi vor putea fi valorificate de către Agenţie în cadrul procedurilor sale pentru exercitarea atribuţiilor specifice prevăzute de lege. ART. 35 Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 3 se abrogă. 2. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 10 (1) Pe lângă fiecare curte de apel va funcţiona o comisie de cercetare a averilor, denumită în continuare comisie de cercetare, formată din: a) 2 judecători de la curtea de apel, desemnaţi de preşedintele acesteia, dintre care unul în calitate de preşedinte; b) un procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă curtea de apel, desemnat de prim-procurorul acestui parchet. (2) Preşedintele şi membrii comisiei de cercetare sunt desemnaţi pe o perioadă de 3 ani. Pe aceeaşi perioadă şi de către aceleaşi persoane vor fi desemnaţi şi 3 supleanţi, care îi vor înlocui pe titulari în cazul în care aceştia, din motive legale, nu vor putea lua parte la lucrările comisiei de cercetare. (3) Comisia de cercetare are un secretar, desemnat de preşedintele curţii de apel dintre grefierii acestei instanţe." 3. După articolul 10 se introduc patru noi articole, articolele 10^1-10^4, cu următorul cuprins: "ART. 10^1 Comisia de cercetare va începe acţiunea de control de îndată ce este sesizată de Agenţia Naţională de Integritate cu raportul de evaluare. ART. 10^2 (1) Actele şi lucrările comisiei de cercetare nu sunt publice. Persoana în cauză poate lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului şi poate fi asistată de avocat. (2) Preşedintele dispune citarea de urgenţă, în faţa comisiei de cercetare, a reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi a persoanei a cărei avere este supusă controlului şi a soţului sau soţiei, după caz, pentru a fi ascultaţi. Comisia de cercetare poate cita orice persoană care ar putea da relaţii utile pentru lămurirea provenienţei bunurilor persoanei controlate şi poate solicita autorităţilor publice sau oricărei alte persoane juridice informaţii necesare pentru soluţionarea cauzei. Cei care, în perioada supusă controlului, au dobândit bunuri de la persoana în cauză vor fi ascultaţi în mod obligatoriu. (3) Comisia de cercetare poate efectua cercetări locale sau poate dispune efectuarea unei expertize pentru lămurirea cauzei. (4) Cercetările efectuate de alte persoane decât membrii comisiei de cercetare sunt nule. ART. 10^3 Cei citaţi în faţa comisiei de cercetare vor fi ascultaţi pe rând şi vor prezenta dovezile care au stat la baza raportului de evaluare. Persoana a cărei avere este supusă controlului va putea produce în faţa comisiei de cercetare probe în apărare sau va putea solicita administrarea acestora de către comisia de cercetare şi, dacă consideră necesar, poate depune o declaraţie în care va arăta veniturile realizate şi modul de dobândire a averii. ART. 10^4 (1) Comisia de cercetare hotărăşte cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronunţând o ordonanţă motivată, prin care poate dispune: a) trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat; b) clasarea cauzei, când constată că provenienţa bunurilor este justificată; c) suspendarea controlului şi trimiterea cauzei parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracţiuni. (2) Ordonanţa de clasare se comunică părţilor şi parchetului de pe lângă curtea de apel în raza căreia funcţionează comisia de cercetare sau, după caz, parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori organelor fiscale. (3) Controlul se reia de către comisia de cercetare, dacă: a) după clasarea cauzei apar elemente noi care pot conduce la o soluţie contrară; b) organul de urmărire penală, după efectuarea cercetărilor, în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), nu sesizează instanţa penală." 4. La articolul 14, alineatul (2) se abrogă. 5. Articolul 24 se abrogă. 6. La articolul 26, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 26 (1) Hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă, prin care se constată că dobândirea unei cote-părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi se comunică Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi organului de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice de la domiciliul persoanei a cărei avere a fost cercetată, în vederea executării. Cheltuielile de publicare se suportă din bugetul Ministerului Justiţiei." 7. La articolul 28, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Cererea de cercetare a averii unei persoane, care a deţinut o demnitate sau o funcţie publică dintre cele prevăzute în prezenta lege, poate fi făcută în termen de cel mult 3 ani de la data încheierii mandatului ori a eliberării din funcţie." ART. 36 La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2005 privind modificarea formularelor pentru declaraţia de avere şi pentru declaraţia de interese, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 martie 2005, aprobată prin Legea nr. 158/2005. ART. 37 În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, persoanele care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese vor completa şi vor depune noi declaraţii, potrivit anexelor nr. 1 şi 2. ART. 38 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta lege. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2) din Constituţia României, republicată, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PREŞEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ Bucureşti, 1 septembrie 2010. Nr. 176. ANEXA 1 DECLARATIE DE AVERE Subsemnatul/Subsemnata, .........., având funcţia de .............. la ........, CNP ..........., domiciliul ............., cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că împreună cu familia*1) deţin următoarele: I. Bunuri imobile 1. Terenuri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
┌──────┬───────────┬──────────┬─────────┬─────┬─────────┬────────────┐
│Adresa│ │Anul │ │Cota-│Modul │ │
│sau │Categoria*)│dobândirii│Suprafaţa│parte│de │Titularul*2)│
│zona │ │ │ │ │dobândire│ │
├──────┼───────────┼──────────┼─────────┼─────┼─────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────┼──────────┼─────────┼─────┼─────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────┼──────────┼─────────┼─────┼─────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────┼──────────┼─────────┼─────┼─────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└──────┴───────────┴──────────┴─────────┴─────┴─────────┴────────────┘
*) Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apă; (5) alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. 2. Clădiri NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în alte ţări.
┌──────┬───────────┬──────────┬─────────┬─────┬─────────┬────────────┐
│Adresa│ │Anul │ │Cota-│Modul │ │
│sau │Categoria*)│dobândirii│Suprafaţa│parte│de │Titularul*2)│
│zona │ │ │ │ │dobândire│ │
├──────┼───────────┼──────────┼─────────┼─────┼─────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────┼──────────┼─────────┼─────┼─────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────┼──────────┼─────────┼─────┼─────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────┼──────────┼─────────┼─────┼─────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└──────┴───────────┴──────────┴─────────┴─────┴─────────┴────────────┘
* Categoriile indicate sunt: (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) casă de vacanţă; (4) spaţii comerciale/de producţie. *1) Prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. *2) La "Titular" se menţionează, în cazul bunurilor proprii, numele proprietarului (titularul, soţul/soţia, copilul), iar în cazul bunurilor în coproprietate, cota-parte şi numele coproprietarilor. II. Bunuri mobile 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii
┌──────┬─────┬──────┬──────────┬─────────┐
│Natura│Marca│Nr. │Anul de │Modul de │
│ │ │bucăţi│fabricaţie│dobândire│
├──────┼─────┼──────┼──────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │
├──────┼─────┼──────┼──────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │
├──────┼─────┼──────┼──────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │
├──────┼─────┼──────┼──────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │
└──────┴─────┴──────┴──────────┴─────────┘
2. Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 Euro NOTĂ: Se vor menţiona toate bunurile aflate în proprietate, indiferent dacă ele se află sau nu pe teritoriul României la momentul declarării.
┌────────────┬───────────┬─────────────┐
│Descriere │Anul │Valoarea │
│sumară │dobândirii │estimată │
├────────────┼───────────┼─────────────┤
│ │ │ │
├────────────┼───────────┼─────────────┤
│ │ │ │
├────────────┼───────────┼─────────────┤
│ │ │ │
├────────────┼───────────┼─────────────┤
│ │ │ │
└────────────┴───────────┴─────────────┘
III. Bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni
┌──────────┬────────────┬──────────┬────────────┬────────┐
│Natura │ │Persoana │ │ │
│bunului │Data │către care│Forma │Valoarea│
│înstrăinat│înstrăinării│s-a │înstrăinării│ │
│ │ │înstrăinat│ │ │
├──────────┼────────────┼──────────┼────────────┼────────┤
├──────────┼────────────┼──────────┼────────────┼────────┤
├──────────┼────────────┼──────────┼────────────┼────────┤
└──────────┴────────────┴──────────┴────────────┴────────┘
IV. Active financiare 1. Conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investite, inclusiv carduri de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în bănci sau instituţii financiare din străinătate.
┌─────────────┬───────┬──────┬───────┬───────┐
│Instituţia │ │ │ │ │
│care │ │ │Deschis│Sold/ │
│administrează│Tipul*)│Valuta│în anul│valoare│
│şi adresa │ │ │ │la zi │
│acesteia │ │ │ │ │
├─────────────┼───────┼──────┼───────┼───────┤
├─────────────┼───────┼──────┼───────┼───────┤
├─────────────┼───────┼──────┼───────┼───────┤
├─────────────┼───────┼──────┼───────┼───────┤
├─────────────┼───────┼──────┼───────┼───────┤
└─────────────┴───────┴──────┴───────┴───────┘
*) Categoriile indicate sunt: (1) Cont curent sau echivalente (inclusiv card); (2) Depozit bancar sau echivalente; (3) Fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare (se vor declara cele aferente anului fiscal anterior). 2. Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 Euro NOTĂ: Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate.
┌──────────┬───────┬───────────┬────────┐
│Emitent │ │ │ │
│titlu/ │ │ │ │
│societatea│ │ │ │
│în care │ │ │ │
│persoana │ │Numar de │Valoarea│
│este │Tipul*)│titluri/ │zotală │
│acţionar │ │Cota de │la zi │
│sau │ │participare│ │
│asociat/ │ │ │ │
│beneficiar│ │ │ │
│de │ │ │ │
│împrumut │ │ │ │
├──────────┼───────┼───────────┼────────┤
├──────────┼───────┼───────────┼────────┤
├──────────┼───────┼───────────┼────────┤
├──────────┼───────┼───────────┼────────┤
├──────────┼───────┼───────────┼────────┤
└──────────┴───────┴───────────┴────────┘
*) Categoriile indicate sunt: (1) Hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal. 3. Alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an: ......................................................... ......................................................... NOTĂ: Se vor declara inclusiv cele aflate în străinătate. V. Datorii Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro. NOTĂ: Se vor declara inclusiv pasivele financiare acumulate în străinătate.
┌────────┬─────────────┬───────┬───────┐
│Creditor│Contractat în│Scadent│Valoare│
│ │anul │la │ │
├────────┼─────────────┼───────┼───────┤
├────────┼─────────────┼───────┼───────┤
├────────┼─────────────┼───────┼───────┤
├────────┼─────────────┼───────┼───────┤
└────────┴─────────────┴───────┴───────┘
VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro*
┌────────┬──────────┬──────────┬───────┐
│ │Sursa │Serviciul │ │
│Cine a │venitului:│prestat/ │Venitul│
│realizat│numele, │Obiectul │anual │
│venitul │adresa │generator │încasat│
│ │ │de venit │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
│1.1. │ │ │ │
│Titular │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
│1.2. Sot│ │ │ │
│/soţie │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
│1.3. │ │ │ │
│Copii │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
└────────┴──────────┴──────────┴───────┘
*) Se exceptează de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I şi al II-lea. VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare) NOTĂ: Se vor declara inclusiv veniturile provenite din străinătate.
┌────────┬──────────┬──────────┬───────┐
│ │Sursa │Serviciul │ │
│Cine a │venitului:│prestat/ │Venitul│
│realizat│numele, │Obiectul │anual │
│venitul │adresa │generator │încasat│
│ │ │de venit │ │
├────────┴──────────┴──────────┴───────┤
│1. Venituri din salarii │
├────────┬──────────┬──────────┬───────┤
│1.1. │ │ │ │
│Titular │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
│1.2. Soţ│ │ │ │
│/soţie │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
│1.3. │ │ │ │
│Copii │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┴──────────┴──────────┴───────┤
│2. Venituri din activităţi │
│independente │
├────────┬──────────┬──────────┬───────┤
│2.1. │ │ │ │
│Titular │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
│2.2. Soţ│ │ │ │
│/soţie │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┴──────────┴──────────┴───────┤
│3. Venituri din cedarea folosinţei │
│bunurilor │
├────────┬──────────┬──────────┬───────┤
│3.1. │ │ │ │
│Titular │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
│3.2. Soţ│ │ │ │
│/soţie │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┴──────────┴──────────┴───────┤
│4. Venituri din investiţii │
├────────┬──────────┬──────────┬───────┤
│4.1. │ │ │ │
│Titular │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
│4.2. Soţ│ │ │ │
│/soţie │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┴──────────┴──────────┴───────┤
│5. Venituri din pensii │
├────────┬──────────┬──────────┬───────┤
│5.1. │ │ │ │
│Titular │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
│5.2. Soţ│ │ │ │
│/soţie │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┴──────────┴──────────┴───────┤
│6. Venituri activităţi agricole │
├────────┬──────────┬──────────┬───────┤
│6.1. │ │ │ │
│Titular │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
│6.2. Soţ│ │ │ │
│/soţie │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┴──────────┴──────────┴───────┤
│7. Venituri din premii şi din jocuri │
│de noroc │
├────────┬──────────┬──────────┬───────┤
│7.1. │ │ │ │
│Titular │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
│7.2. Soţ│ │ │ │
│/soţie │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
│7.3. │ │ │ │
│Copii │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┴──────────┴──────────┴───────┤
│8. Venituri din alte surse │
├────────┬──────────┬──────────┬───────┤
│8.1. │ │ │ │
│Titular │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
│8.2. Soţ│ │ │ │
│/soţie │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
│8.3. │ │ │ │
│Copii │ │ │ │
├────────┼──────────┼──────────┼───────┤
└────────┴──────────┴──────────┴───────┘
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate.
┌────────────────────────┬─────────────┐
│Data completării │Semnătura │
│………………….. │……………………. │
└────────────────────────┴─────────────┘
ANEXA 2 DECLARAŢIE DE INTERESE Subsemnatul/Subsemnata, .........., având funcţia de .............. la ........, CNP ..........., domiciliat în ............., cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere:
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│1. Asociat sau acţionar la societăţi comerciale, companii/societăţi naţionale, │
│instituţii de credit, grupuri de interes economic, precum şi membru în │
│asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale: │
├────────────────┬──────────────────┬───────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│Unitatea │ │Nr. de părţi │Valoarea totală a părţilor sociale şi/│
│-denumirea şi │Calitatea deţinută│sociale sau de │sau a acţiunilor │
│adresa- │ │acţiuni │ │
├────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│1.1. ... │ │ │ │
├────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼──────────────────────────────────────┤
├────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼──────────────────────────────────────┤
├────────────────┴──────────────────┴───────────────────┴──────────────────────────────────────┤
│2. Calitatea de membru în organele de conducere, administrare şi control ale │
│societăţilor comerciale, ale regiilor autonome, ale companiilor/societăţilor │
│naţionale, ale instituţiilor de credit, ale grupurilor de interes economic, ale │
│asociaţiilor sau fundaţiilor ori ale altor organizaţii neguvernamentale: │
├────────────────┬──────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────┤
│Unitatea │ │ │
│-denumirea şi │Calitatea deţinută│Valoarea beneficiilor │
│adresa- │ │ │
├────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤
│2.1. ... │ │ │
├────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤
├────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤
├────────────────┴──────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────┤
│3. Calitatea de membru în cadrul asociaţiilor profesionale şi/sau sindicale │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3.1. ... │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4. Calitatea de membru în organele de conducere, administrare şi control, │
│retribuite sau neretribuite, deţinute în cadrul partidelor politice, funcţia │
│deţinută şi denumirea partidului politic │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4.1. ... │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5. Contracte, inclusiv cele de asistenţă juridică, consultanţă şi civile, │
│obţinute sau aflate în derulare în timpul exercitării funcţiilor, mandatelor │
│sau demnităţilor publice finanţate de la bugetul de stat, local şi din fonduri │
│externe ori încheiate cu societăţi comerciale cu capital de stat sau unde │
│statul este acţionar majoritar/minoritar: │
├────────────────┬─────────────┬───────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┤
│5.1 Beneficiarul│ │Procedura │ │ │ │ │
│de contract: │Instituţia │prin care a│ │Data │ │Valoarea │
│numele, │contractantă:│fost │Tipul │încheierii │Durata │totală │
│prenumele/ │denumirea şi │încredinţat│contractului│contractului│contractului│a │
│denumirea şi │adresa │contractul │ │ │ │contractului│
│adresa │ │ │ │ │ │ │
├────────────────┼─────────────┼───────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│Titular │ │ │ │ │ │ │
│.............. │ │ │ │ │ │ │
├────────────────┼─────────────┼───────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│Soţ/soţie │ │ │ │ │ │ │
│............. │ │ │ │ │ │ │
├────────────────┼─────────────┼───────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│Rude de gradul │ │ │ │ │ │ │
│I*1) │ │ │ │ │ │ │
│ale titularului │ │ │ │ │ │ │
│...... │ │ │ │ │ │ │
├────────────────┼─────────────┼───────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│Societăţi │ │ │ │ │ │ │
│comerciale/ │ │ │ │ │ │ │
│Persoană fizică │ │ │ │ │ │ │
│autorizată/ │ │ │ │ │ │ │
│Asociaţii │ │ │ │ │ │ │
│familiale/ │ │ │ │ │ │ │
│Cabinete │ │ │ │ │ │ │
│individuale, │ │ │ │ │ │ │
│cabinete │ │ │ │ │ │ │
│asociate, │ │ │ │ │ │ │
│societăţi civile│ │ │ │ │ │ │
│profesionale sau│ │ │ │ │ │ │
│societăţi civile│ │ │ │ │ │ │
│profesionale cu │ │ │ │ │ │ │
│răspundere │ │ │ │ │ │ │
│limitată care │ │ │ │ │ │ │
│desfăşoară │ │ │ │ │ │ │
│profesia de │ │ │ │ │ │ │
│avocat/ │ │ │ │ │ │ │
│Organizaţii │ │ │ │ │ │ │
│neguvernamentale│ │ │ │ │ │ │
│/Fundaţii/ │ │ │ │ │ │ │
│Asociaţii*2) │ │ │ │ │ │ │
└────────────────┴─────────────┴───────────┴────────────┴────────────┴────────────┴────────────┘
*1) Prin rude de gradul I se înţelege părinţi pe linie ascendentă şi copii pe linie descendentă. *2) Se vor declara numele, denumirea şi adresa beneficiarului de contract unde, prin calitatea deţinută, titularul, soţul/soţia şi rudele de gradul I obţin contracte, aşa cum sunt definite la pct. 5. Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate.
┌────────────────────────┬─────────────┐
│Data completării │Semnătura │
│………………….. │……………………. │
└────────────────────────┴─────────────┘
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.