Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 174 din 4 noiembrie 1997 pentru ratificarea Conventiei privind securitatea personalului Natiunilor Unite si a celui asociat, adoptata la New York la 9 decembrie 1994
EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 7 noiembrie 1997
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se ratifica Convenţia privind securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat, adoptatã la New York la 9 decembrie 1994.
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 4 septembrie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI
OLIVIU GHERMAN
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 6 octombrie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ANDREI IOAN CHILIMAN
CONVENŢIE
privind securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat*)
------------
*) Traducere.
Statele pãrţi la convenţie,
profund preocupate de creşterea numãrului de morţi şi rãniţi, rezultatã din atacurile deliberate impotriva personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat,
având în vedere ca atacurile sau alte rele tratamente impotriva personalului care acţioneazã în numele Naţiunilor Unite sunt nejustificate şi inacceptabile, indiferent de cine le-ar comite,
recunoscând ca operaţiunile Naţiunilor Unite sunt conduse în interesul comun al comunitãţii internaţionale şi în concordanta cu principiile şi scopurile Cartei Naţiunilor Unite,
constiente de importanta contribuţie pe care personalul Naţiunilor Unite şi cel asociat o aduc la eforturile Naţiunilor Unite în domeniul diplomaţiei preventive, restabilirii, menţinerii şi consolidãrii pãcii, operaţiunilor umanitare şi a altor operaţiuni,
constiente de angajamentele existente pentru asigurarea securitãţii personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat, inclusiv mãsurile luate de principalele organe ale Naţiunilor Unite în acest domeniu,
recunoscând, cu toate acestea, ca mãsurile luate actualmente pentru protejarea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat sunt insuficiente,
constiente ca eficacitatea şi siguranta operaţiunilor Naţiunilor Unite sunt întãrite atunci când se desfãşoarã cu consimţãmântul şi cooperarea statului gazda,
cerând tuturor statelor în care personalul Naţiunilor Unite şi cel asociat este desfãşurat, precum şi celorlalte state pe care asemenea personal s-ar putea baza, sa aducã un sprijin fãrã rezerve în scopul desfãşurãrii operaţiunilor Naţiunilor Unite şi al îndeplinirii mandatului acestora,
convinse de necesitatea de a adopta mãsuri efective pentru prevenirea atacurilor comise impotriva personalului Naţiunilor Unite şi celui asociat şi pentru pedepsirea tuturor autorilor acestor fapte,
au convenit cele ce urmeazã:
ART. 1
Definiţii
În sensul prezentei convenţii:
a) prin personal al Naţiunilor Unite se înţelege:
(i) persoanele angajate sau desfãşurate de cãtre secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în calitate de membri ai componentelor militare, de poliţie sau civile ale unei operaţiuni a Naţiunilor Unite;
(ii) alţi funcţionari sau experţi în misiune ai Organizaţiei Naţiunilor Unite sau ai instituţiilor specializate, sau ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomica, prezenţi în calitate oficialã în zona în care are loc o operaţiune a Naţiunilor Unite;
b) prin personal asociat se înţelege:
(i) persoanele desemnate de cãtre un guvern sau de cãtre o organizaţie interguvernamentalã, cu acordul instituţiei competente a Organizaţiei Naţiunilor Unite;
(ii) persoanele angajate de cãtre secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, de cãtre o instituţie specializatã sau de cãtre Agenţia Internationala pentru Energie Atomica;
(iii) persoanele desfãşurate de cãtre o organizaţie sau o instituţie neguvernamentala umanitara, în virtutea unui acord cu secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu o instituţie specializatã sau cu Agenţia Internationala pentru Energie Atomica, pentru a desfasura activitãţi în sprijinul executãrii mandatului unei operaţiuni a Naţiunilor Unite;
c) prin operaţiune a Naţiunilor Unite se înţelege o operaţiune stabilitã de cãtre instituţia competenta a Naţiunilor Unite în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite şi sub autoritatea şi controlul Naţiunilor Unite:
(i) în cazul în care operaţiunea vizeazã menţinerea sau restabilirea pãcii şi securitãţii internaţionale; sau
(ii) în cazul în care consiliul de securitate sau adunarea generalã a declarat, în sensul prezentei convenţii, ca exista un risc excepţional pentru securitatea personalului participant la operaţiune;
d) prin stat gazda se înţelege statul pe al cãrui teritoriu are loc o operaţiune a Naţiunilor Unite;
e) prin stat de tranzit se înţelege statul, altul decât statul gazda, pe teritoriul cãruia personalul Naţiunilor Unite şi cel asociat sau echipamentul lor se gãsesc în tranzit sau sunt temporar prezente în cadrul unei operaţiuni a Naţiunilor Unite.
ART. 2
Domeniul aplicãrii
1. Prezenta convenţie se aplica personalului Naţiunilor Unite şi celui asociat, precum şi operaţiunilor Naţiunilor Unite, asa cum sunt definite în art. 1.
2. Aceasta convenţie nu se va aplica unei operaţiuni a Naţiunilor Unite, autorizata de cãtre Consiliul de Securitate ca acţiune coercitivã în virtutea cap. VII al Cartei Naţiunilor Unite, în cadrul cãreia personalul participa în calitate de combatant impotriva unor forte armate organizate şi cãreia i se aplica prevederile dreptului conflictelor armate internaţionale.
ART. 3
Identificarea
1. Componentele militare şi de poliţie ale unei operaţiuni a Naţiunilor Unite, precum şi vehiculele, navele şi aeronavele lor trebuie sa poarte un semn distinctiv de identificare. Restul personalului, precum şi alte vehicule, nave şi aeronave, utilizate în cadrul operaţiunilor Naţiunilor Unite, trebuie sa poarte semne de identificare adecvate, exceptând cazurile în care s-a decis altfel de cãtre secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
2. Fiecare membru al personalului Naţiunilor Unite şi al celui asociat trebuie sa poarte asupra lui documente de identificare adecvate.
ART. 4
Acorduri privind statutul operaţiunii
Statul gazda şi Natiunile Unite vor încheia în cel mai scurt timp posibil un acord privind statutul operaţiunii Naţiunilor Unite şi al întregului personal angajat în operaţiune, cuprinzând, în special, prevederi referitoare la privilegiile şi imunitãţile componentelor militare şi de poliţie ale operaţiunii.
ART. 5
Tranzit
Statul de tranzit va facilita tranzitul liber al personalului Naţiunilor Unite şi al celui asociat, precum şi al echipamentului lor, cãtre şi dinspre statul gazda.
ART. 6
Respectarea legilor şi regulamentelor
1. Fãrã a aduce atingere privilegiilor şi imunitãţilor de care poate beneficia sau cerinţelor funcţiunilor sale, personalul Naţiunilor Unite şi cel asociat:
a) va respecta legile şi regulamentele statului gazda şi statului de tranzit; şi
b) se va abţine de la orice acţiune sau activitate incompatibilã cu caracterul impartial şi internaţional al funcţiunilor lor.
2. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va adopta toate mãsurile necesare pentru a asigura respectarea acestor obligaţii.
ART. 7
Obligaţia de a asigura securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a personalului asociat
1. Personalul Naţiunilor Unite şi cel asociat, echipamentele şi localurile lor nu trebuie sa devinã obiectul vreunui atac sau al oricãrei acţiuni care ar putea sa-i împiedice în îndeplinirea mandatului.
2. Statele pãrţi vor adopta toate mãsurile necesare pentru a asigura securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat. Statele pãrţi vor adopta, în special, toate mãsurile necesare pentru a proteja personalul Naţiunilor Unite şi pe cel asociat, desfãşurat pe teritoriile lor impotriva infracţiunilor prevãzute în art. 9.
3. Statele pãrţi vor coopera cu Organizaţia Naţiunilor Unite şi, dacã este cazul, cu alte state pãrţi, în vederea aplicãrii prezentei convenţii, în special de fiecare data când statul gazda nu este în mãsura sa adopte mãsurile necesare.
ART. 8
Obligaţia de a elibera sau de a preda organizaţiei personalul Naţiunilor Unite şi pe cel asociat, capturat sau reţinut
Exceptând dispoziţiile contrare ale unui eventual acord asupra statutului forţelor implicate în operaţiune, dacã membri ai personalului Naţiunilor Unite sau ai celui asociat sunt capturati sau deţinuţi în cadrul exercitãrii funcţiunilor lor şi dacã identitatea lor a fost stabilitã, ei nu pot sa fie supuşi la interogatorii şi trebuie sa fie imediat eliberaţi şi predati Organizaţiei Naţiunilor Unite sau altor autoritãţi abilitate. În intervalul în care sunt reţinuţi, ei trebuie sa fie trataţi în conformitate cu normele universal recunoscute în materie de drepturi ale omului, cu principiile şi spiritul convenţiilor de la Geneva din anul 1949.
ART. 9
Infracţiuni impotriva personalului Naţiunilor Unite şi celui asociat
1. Comiterea intenţionatã:
a) a unei crime, rapiri sau a oricãrui alt atac asupra persoanei sau libertãţii vreunui membru al personalului Naţiunilor Unite sau al personalului asociat;
b) a unui atac violent asupra localurilor oficiale, reşedinţei personale sau mijloacelor de transport ale unui membru al personalului Naţiunilor Unite sau ale celui asociat, de natura sa pericliteze persoana sau libertatea sa;
c) a unei ameninţãri cu efectuarea unui astfel de atac, pentru a constrânge o persoana fizica sau juridicã de a realiza sau de a se obţine de la realizarea unui act oarecare;
d) a unei încercãri de a comite un astfel de atac;
e) a unei participari în calitate de complice la un astfel de atac sau la o tentativa de a comite un astfel de atac, sau organizarea, sau ordonarea comiterii unui astfel de atac de cãtre alte persoane,
este consideratã de cãtre fiecare stat parte ca o infracţiune în raport cu propria sa legislaţie interna.
2. Fiecare stat parte va pedepsi în mod adecvat infracţiunile menţionate la paragraful 1, având în vedere gravitatea lor.
ART. 10
Competenta
1. Fiecare stat parte va adopta mãsurile necesare în vederea stabilirii competentei sale asupra infracţiunilor prevãzute în art. 9, în urmãtoarele cazuri:
a) când infracţiunea este comisã pe teritoriul acestui stat, la bordul unui vas sau al unei aeronave înmatriculate în acest stat;
b) când presupusul autor al infracţiunii are cetãţenia acestui stat.
2. Un stat poate sa-şi stabileascã competenta asupra oricãrei astfel de infracţiuni, când aceasta este comisã:
a) de cãtre o persoana apatridã cu domiciliul permanent pe teritoriul acestui stat;
b) când victima este cetãţean al acestui stat; sau
c) cu scopul de a constrânge acest stat de a îndeplini sau de a se abţine de la îndeplinirea unei acţiuni oarecare.
3. Orice stat parte, care şi-a stabilit competenta pentru cazurile prevãzute în paragraful 2, va notifica acest fapt secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Dacã acest stat parte renunţa ulterior la aceasta competenta, va notifica secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
4. Fiecare stat parte va adopta mãsurile considerate necesare în vederea stabilirii competentei sale asupra infracţiunilor prevãzute la art. 9, în cazurile în care autorul prezumtiv al infracţiunii se gãseşte pe teritoriul sau şi nu îl extrãdeazã, în conformitate cu art. 15, cãtre oricare dintre statele pãrţi care şi-au stabilit competenta în conformitate cu paragraful 1 sau 2.
5. Prezenta convenţie nu exclude alta competenta penalã exercitatã în conformitate cu legislaţia interna.
ART. 11
Prevenirea infracţiunilor impotriva personalului Naţiunilor Unite şi celui asociat
Statele pãrţi vor coopera în scopul prevenirii infracţiunilor prevãzute la art. 9, în special prin:
a) adoptarea tuturor mãsurilor posibile în vederea prevenirii pregãtirii pe teritoriile lor a comiterii unor astfel de infracţiuni în interiorul sau exteriorul teritoriilor lor;
b) schimburi de informaţii, în conformitate cu legislaţia nationala, şi prin coordonarea adoptãrii de mãsuri administrative şi a altor mãsuri necesare prevenirii comiterii acestor infracţiuni.
ART. 12
Schimbul de informaţii
1. În condiţiile prevãzute de legislaţia sa interna, statul parte pe al cãrui teritoriu a fost comisã o infracţiune prevãzutã la art. 9, dacã are motive sa creadã ca presupusul autor a pãrãsit teritoriul sau, va comunica secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi, direct sau prin intermediul acestuia, statului sau statelor interesate toate faptele pertinente privind infracţiunea comisã şi toate informaţiile disponibile privind identitatea presupusului autor.
2. Ori de câte ori o infracţiune prevãzutã la art. 9 a fost comisã, orice stat parte, care deţine informaţii privind victima sau circumstanţele infracţiunii, va face tot posibilul pentru a le transmite în condiţiile prevãzute de legislaţia sa interna, integral şi rapid, secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi statului sau statelor interesate.
ART. 13
Mãsuri pentru asigurarea urmãririi penale sau a extrãdãrii
1. Atunci când împrejurãrile o cer, statul parte pe teritoriul cãruia se afla autorul prezumtiv va lua mãsuri corespunzãtoare în conformitate cu legislaţia sa interna, pentru a asigura prezenta persoanei în cauza în vederea urmãririi penale sau a extrãdãrii.
2. Mãsurile luate în conformitate cu legislaţia nationala şi în baza paragrafului 1 vor fi notificate, fãrã întârziere, secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite fie direct, fie prin intermediul acestuia:
a) statului unde a fost comisã infracţiunea;
b) statului sau statelor al cãror cetãţean este autorul prezumtiv sau, dacã acesta este apatrid, statului sau statelor pe teritoriul cãrora îşi are domiciliul permanent;
c) statului sau statelor al cãror cetãţean este victima; şi
d) altor state interesate.
ART. 14
Urmãrirea penalã a autorilor prezumtivi
Statul parte pe al cãrui teritoriu se afla autorul prezumtiv, dacã nu extrãdeazã aceasta persoana, va supune cazul, fãrã nici o excepţie şi fãrã întârziere, autoritãţilor sale competente, în vederea urmãririi penale în conformitate cu legislaţia sa interna. Aceste autoritãţi vor lua o decizie în condiţii similare pentru orice infracţiune de drept comun de natura grava, în conformitate cu legislaţia acestui stat.
ART. 15
Extrãdarea autorilor prezumtivi
1. În mãsura în care infracţiunile prevãzute la art. 9 nu figureazã drept cazuri de extrãdare într-un tratat de extrãdare existent între statele pãrţi, aceste infracţiuni trebuie incluse ca atare în aceste tratate. Statele pãrţi se obliga sa introducã aceste infracţiuni drept cazuri de extrãdare în oricare tratat de extrãdare care va fi încheiat între ele.
2. Dacã un stat parte, care conditioneaza extrãdarea de existenta unui tratat, primeşte o cerere de extrãdare din partea unui alt stat cu care nu are încheiat un tratat de extrãdare, poate opta pentru considerarea acestei convenţii ca baza legalã de extrãdare în ceea ce priveşte aceste infracţiuni. Extrãdarea trebuie sa se facã în conformitate cu prevederile legislaţiei statului cãruia i s-a cerut extrãdarea.
3. Statele pãrţi care nu conditioneaza extrãdarea de existenta unui tratat vor recunoaşte aceste infracţiuni drept cazuri de extrãdare între ele, în conformitate cu prevederile legislaţiei statului cãruia i s-a cerut extrãdarea.
4. Între statele pãrţi, în ceea ce priveşte extrãdarea, fiecare dintre aceste infracţiuni va fi consideratã ca şi cum ar fi fost comisã nu numai în locul unde s-a produs, ci şi pe teritoriile statelor pãrţi care şi-au stabilit competenta în conformitate cu paragraful 1 sau 2 al art. 10.
ART. 16
Asistenta reciprocã în materie penalã
1. Statele pãrţi îşi vor acorda o cat mai larga asistenta reciprocã, în legatura cu procedurile penale angajate impotriva infracţiunilor prevãzute la art. 9, inclusiv asistenta în obţinerea probelor de care dispun şi care sunt necesare în vederea finalizarii urmãririi penale. Legislaţia statului solicitat se va aplica în toate cazurile.
2. Dispoziţiile prevãzute în paragraful 1 nu vor afecta obligaţiile de asistenta reciprocã, care decurg din orice alt tratat.
ART. 17
Tratamentul echitabil
1. Oricãrei persoane, care face obiectul anchetarii sau urmãririi penale în legatura cu oricare dintre infracţiunile prevãzute la art. 9, trebuie sa i se garanteze un tratament şi un proces echitabile şi deplina protecţie a drepturilor sale în toate etapele anchetei sau ale urmãririi penale.
2. Orice autor prezumtiv al infracţiunii are dreptul:
a) sa ia legatura, fãrã întârziere, cu cel mai apropiat reprezentant autorizat al statului sau al statelor al cãror cetãţean este sau care sunt în orice alt mod abilitate sa-i protejeze drepturile sau, dacã este apatrid, cu statul care, la cererea celui în cauza, este dispus sa-i apere drepturile; şi
b) sa fie vizitat de un reprezentant al acelui stat sau al acelor state.
ART. 18
Notificarea rezultatului urmãririi penale
Statul pe teritoriul cãruia prezumtivul autor este obiectul urmãririi penale va comunica rezultatul final al acestei urmãriri secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va informa celelalte state pãrţi.
ART. 19
Difuzarea
Statele pãrţi se obliga sa difuzeze cat mai larg posibil prezenta convenţie şi, în special, sa includã studiul ei, precum şi al prevederilor pertinente ale dreptului internaţional umanitar în programele lor de instruire militarã.
ART. 20
Clauze de salvgardare
Nici una dintre prevederile acestei convenţii nu va afecta:
a) aplicabilitatea dreptului umanitar internaţional şi a normelor universal recunoscute în materie de drepturi ale omului, consacrate în instrumentele internaţionale referitoare la protecţia operaţiunilor Naţiunilor Unite, precum şi a personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat, sau obligaţia acestui personal de a respecta acest drept sau aceste norme;
b) drepturile şi obligaţiile pe care le au statele, în conformitate cu prevederile Cartei Naţiunilor Unite, privind consimţãmântul la intrarea persoanelor pe teritoriul lor;
c) obligaţia personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat de a acţiona în conformitate cu termenii mandatului unei operaţiuni a Naţiunilor Unite;
d) dreptul statelor care pun la dispoziţie, în mod voluntar, personal pentru o operaţiune a Naţiunilor Unite de a-şi retrage personalul, punând capãt participãrii sale la operaţiune;
sau
e) dreptul la o indemnizaţie corespunzãtoare în caz de deces, invaliditate, accident sau de boala, pentru persoanele puse la dispoziţie, în mod voluntar, de un stat, în vederea unei operaţiuni a Naţiunilor Unite, legatã de exercitarea funcţiilor de menţinere a pãcii.
ART. 21
Dreptul la legitima apãrare
Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu poate fi interpretatã ca limitand dreptul la legitima apãrare.
ART. 22
Reglementarea diferendelor
1. Orice diferend între doua sau mai multe state pãrţi, privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, care nu este soluţionat prin negocieri, va fi supus arbitrajului, la solicitarea uneia dintre pãrţi. Dacã, într-un interval de 6 luni de la solicitarea arbitrajului, pãrţile sunt în imposibilitatea de a ajunge la o înţelegere privind organizarea arbitrajului, una dintre ele poate sa supunã diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, prin introducerea unei cereri în conformitate cu statutul Curţii.
2. Orice stat va putea, în momentul semnãrii, ratificãrii, acceptãrii, aprobãrii sau aderãrii la aceasta convenţie, sa declare ca nu se considera obligat sa respecte, în tot sau în parte, paragraful 1. Celelalte state pãrţi nu vor fi obligate sa respecte paragraful 1 în totalitate sau pãrţi pertinente ale acestuia fata de un stat parte care a formulat o astfel de rezerva.
3. Orice stat parte, care a formulat o rezerva în conformitate cu paragraful 2, va putea, în orice moment, sa-şi retragã aceasta rezerva printr-o notificare adresatã secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 23
Reuniuni de examinare
La solicitarea unuia sau a mai multor state pãrţi şi cu aprobarea majoritãţii statelor pãrţi, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite convoacã o reuniune a statelor pãrţi, în vederea examinãrii punerii în aplicare a convenţiei şi a oricãror probleme legate de aplicarea sa.
ART. 24
Semnarea
Prezenta convenţie este deschisã pentru semnare tuturor statelor, pana la 31 decembrie 1995, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York.
ART. 25
Ratificarea, acceptarea sau aprobarea
Prezenta convenţie este supusã ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 26
Aderarea
Prezenta convenţie este deschisã pentru aderarea oricãrui stat. Instrumentele de aderare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 27
Intrarea în vigoare
1. Prezenta convenţie va intra în vigoare la 30 (treizeci) de zile de la depunerea, la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a 22 (douãzeci şi doua) de instrumente de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
2. Pentru orice stat care ratifica, accepta, aproba sau adera la aceasta convenţie, dupã depunerea a 22 (douãzeci şi doua) de instrumente de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, convenţia va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi de la data depunerii de cãtre acest stat a instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
ART. 28
Denunţarea
1. Un stat parte poate denunta aceasta convenţie, printr-o notificare scrisã, adresatã secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
2. Denunţarea va produce efecte la un an dupã data la care secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a primit notificarea.
ART. 29
Autenticitatea textelor
Originalul acestei convenţii, ale carei texte, în limbile arabã, chineza, engleza, franceza, rusa şi spaniola sunt egal autentice, va fi depus pe lângã secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va trimite copii certificate tuturor statelor.
Încheiatã la New York la 9 decembrie 1994.
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
