Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
LEGE nr. 171 din 7 octombrie 2019 privind exonerarea de la plată a unor obligaţii
Parlamentul României adoptă prezenta lege. ART. 1 (1) Se exonerează de la plata sumelor stabilite ca debite principale şi accesorii reprezentând contravaloarea prestaţiilor aferente furnizării de energie electrică neachitate ca urmare a neacordării subvenţiilor pentru decontarea energiei electrice destinate irigaţiilor, precum şi a altor obligaţii contractuale, ce decurg din neacordarea acestor subvenţii, aferente anului 2009, nerecuperate de către Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare de la organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii, constatate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi. (2) La data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata de către organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii a sumelor menţionate la alin. (1), precum şi orice formă de recuperare a acestor sume.
ART. 2 Stingerea în contabilitate a obligaţiilor prevăzute la art. 1 se efectuează din oficiu de către Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, urmând ca acestea să se scadă din evidenţa analitică pe plătitor, pe bază de borderou de scădere.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.