Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
*) Republicată în temeiul art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 29 aprilie 2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 296/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1183 din 14 decembrie 2021, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 156/2000 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 25 martie 2019 şi, ulterior, a mai fost modificată şi completată şi prin Legea nr. 227/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1019 din 2 noiembrie 2020.
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
Statul român asigură, în conformitate cu prevederile prezentei legi, protecţia cetăţenilor români cu domiciliul în România care lucrează în străinătate.
ART. 2
(1) Prezenta lege reglementează condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de înregistrare a persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României ca agenţi de plasare a forţei de muncă în străinătate.
(2) Serviciile specializate de plasare a forţei de muncă realizate pe teritoriul României de către un agent de plasare a forţei de muncă în străinătate constau în informarea, consilierea şi medierea cetăţenilor români în vederea angajării acestora în străinătate.
(3) Serviciile prevăzute la alin. (2) sunt furnizate de către agenţii de plasare a forţei de muncă înfiinţaţi pe teritoriul României sau de către alţi furnizori de servicii de plasare a forţei de muncă stabiliţi pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, sau al Spaţiului Economic European, înregistraţi în condiţiile prevăzute de prezenta lege ori, după caz, supuşi procedurii de notificare.
ART. 3
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) plasare a forţei de muncă - activitate prin care se realizează următoarele:
1. identificarea locurilor de muncă oferite de angajatori, persoane juridice sau persoane fizice din străinătate;
2. constituirea unei bănci de date privind solicitanţii de locuri de muncă şi ofertele de locuri de muncă în străinătate;
3. publicarea locurilor de muncă şi a condiţiilor de ocupare a acestora;
4. preselecţia sau, după caz, selecţia candidaţilor, corespunzător cerinţelor locurilor de muncă oferite şi în concordanţă cu pregătirea, aptitudinile şi interesele acestora, testarea aptitudinilor, întocmirea şi gestionarea dosarului de personal şi a documentaţiei necesare;
5. întreprinderea demersurilor pentru angajarea persoanelor selectate pe locurile de muncă oferite;
6. punerea în legătură cu angajatori străini a persoanelor care au domiciliul în România şi care se află în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii unui raport de muncă;
b) agent de plasare a forţei de muncă - persoana juridică constituită în temeiul Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv filialele societăţilor comerciale străine, înfiinţate în România potrivit art. 42 şi 44 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care are ca activitate principală „Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă“ cod CAEN - 7810, denumită în continuare agent de plasare;
c) mediere - activitatea prin care se realizează punerea în legătură a angajatorului străin cu persoana care are domiciliul în România şi se află în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii unui raport de muncă, astfel cum este definit de legislaţie, în contractele colective de muncă sau de practicile în vigoare în fiecare stat membru, luând în considerare jurisprudenţa Curţii de Justiţie;
d) interpunere - intervenţia unui terţ ca mijlocitor între agentul de plasare şi angajatorul străin sau persoana mediată, în vederea facilitării activităţii de mediere;
e) furnizor de servicii de plasare a forţei de muncă - persoana juridică stabilită pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, sau al Spaţiului Economic European, care are dreptul legal de a presta servicii de plasare a forţei de muncă în baza legislaţiei statului de stabilire, fiind supus, după caz, unei proceduri de acreditare, autorizare ori înregistrare pentru prestarea de astfel de servicii;
f) alte categorii de intermediari - orice altă persoană fizică sau juridică;
g) persoana mediată - persoana aflată în căutarea unui loc de muncă, cu domiciliul în România şi care beneficiază, în vederea angajării, de activitatea de mediere conform prevederilor prezentei legi;
h) lucrător sezonier - lucrătorul cetăţean român plasat pe un loc de muncă, pe o perioadă contractuală care nu depăşeşte 90 de zile, pentru a presta o activitate care se desfăşoară în funcţie de succesiunea anotimpurilor, în temeiul unuia sau mai multor contracte de muncă sau, după caz, al documentului echivalent acestuia, încheiate pe o perioadă determinată cu un angajator stabilit în statul de primire;
i) activitate care se desfăşoară în funcţie de succesiunea anotimpurilor - o activitate care depinde, într-o anumită perioadă a anului, de un eveniment periodic sau de o succesiune de evenimente legate de condiţii sezoniere pe durata cărora nivelul de forţă de muncă necesar este considerabil superior nivelului obişnuit pentru operaţiunile curente;
j) stat de primire - orice stat care este membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, precum şi oricare alt stat, membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii.
ART. 4
(1) Guvernul României, prin autorităţile competente, va depune diligenţele necesare pentru încheierea de acorduri, înţelegeri, tratate sau convenţii cu autorităţi publice similare din alte state, în vederea stabilirii condiţiilor de protecţie a cetăţenilor români cu domiciliul în România care lucrează în ţările respective.
(2) La negocierea acordurilor, înţelegerilor, tratatelor sau convenţiilor prevăzute la alin. (1), partea română va urmări respectarea principiului egalităţii de tratament şi a reglementărilor aplicabile în ceea ce priveşte nivelul salariului minim în statul de primire, durata timpului de lucru şi de odihnă, condiţiile generale de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă, asigurarea pentru accidente de muncă sau boli profesionale şi securitate socială.
(3) Pentru lucrătorii sezonieri, anterior încheierii acordurilor, înţelegerilor, tratatelor sau convenţiilor prevăzute la alin. (1), partea română negociază inclusiv clauze referitoare la condiţiile de cazare pe care ar trebui să le ofere angajatorii, respectând normele naţionale din statul de primire, şi la acordarea unei indemnizaţii pentru asigurarea hranei zilnice, pe perioada în care lucrătorii sezonieri îşi desfăşoară efectiv activitatea, precum şi la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors către domiciliul din România.
ART. 5
Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare, va depune diligenţele necesare pentru ca, prin intermediul autorităţilor publice sau al organismelor străine competente, să se asigure cetăţenilor români prevăzuţi la art. 1:
a) respectarea, pe durata angajării, a drepturilor prevăzute de legislaţia statului de primire, de acordurile, înţelegerile şi convenţiile bilaterale şi multilaterale la care România şi statul de primire sunt parte, precum şi a clauzelor contractului individual de muncă sau, după caz, documentului echivalent acestuia, cu respectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (5);
b) aplicarea măsurilor de protecţie a salariaţilor, prevăzute de legislaţia statului respectiv;
c) soluţionarea eventualelor litigii, având ca obiect respectarea drepturilor cetăţenilor români, potrivit legislaţiei statului de primire.
CAP. II
Activitatea agenţilor de plasare a forţei de muncă şi a furnizorilor de servicii de plasare a forţei de muncă în străinătate
ART. 6
(1) Agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă desfăşoară activităţi de mediere a cetăţenilor români, cu domiciliul în România, care solicită să lucreze pe baza ofertelor ferme de locuri de muncă transmise din străinătate de către persoane juridice sau fizice, în calitate de angajatori.
(2) Interpunerea altor categorii de intermediari între agentul de plasare sau furnizorul de servicii de plasare a forţei de muncă, persoana mediată şi angajatorul străin este interzisă, cu excepţia cazurilor reglementate de legislaţia statului de primire.
(3) În sensul prezentei legi, este interzisă medierea a cărei finalitate o reprezintă stabilirea unui alt tip de raport juridic decât cel de muncă.
ART. 7
Agenţii de plasare au obligaţia să prelucreze datele cu caracter personal ale cetăţenilor români cu domiciliul în România care solicită locuri de muncă în străinătate, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare*).
*) Legea nr. 677/2001 a fost abrogată prin art. V alin. (1) din Legea nr. 129/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 19 iunie 2018.
Toate trimiterile la Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, din actele normative se interpretează ca trimiteri la Regulamentul general privind protecţia datelor şi la legislaţia de punere în aplicare a acestuia, conform art. V alin. (2) din Legea nr. 129/2018.
ART. 8
(1) Agenţii de plasare desfăşoară pe teritoriul României activitatea de mediere în vederea angajării cetăţenilor români în străinătate dacă îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
a) s-au înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul, în condiţiile stabilite prin normele metodologice**) de aplicare a prezentei legi;
**) A se vedea nota de subsol corespunzătoare asteriscului de la art. 20.
b) au încheiat cu persoane juridice sau fizice, stabilite într-un alt stat decât România, care au calitate de angajator conform legislaţiei statului respectiv, contracte care conţin oferte ferme de locuri de muncă;
c) dispun de spaţiul şi dotările necesare pentru buna desfăşurare a activităţii;
d) au încadrat în muncă personal calificat în domeniul resurselor umane care face dovada experienţei în recrutare de personal;
e) nu au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie, prevăzută de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, incompatibilă cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare;
f) nu se află în faliment;
g) nu se află în dizolvare.
(2) Furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă pot desfăşura activitatea de plasare pe teritoriul României dacă au notificat inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială urmează să desfăşoare activităţile specifice în condiţiile art. 10 alin. (1)-(3).
(3) După înregistrarea la inspectoratul teritorial de muncă conform alin. (1) lit. a), agenţii de plasare au obligaţia de a organiza o bază de date care să conţină:
a) ofertele ferme de locuri de muncă din străinătate, cu toate specificaţiile acestora, cu elementele prevăzute la art. 11 alin. (1), atât în limba statului de primire sau într-o altă limbă de circulaţie internaţională, cât şi în limba română;
b) informaţii referitoare la condiţiile de ocupare a locurilor de muncă;
c) datele de identificare ale solicitanţilor locurilor de muncă, precum şi datele referitoare la calificările şi aptitudinile acestora.
(4) Pentru medierea cetăţenilor români în vederea angajării în străinătate, agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă încheie cu solicitanţii locurilor de muncă contracte de mediere în formă scrisă, cu includerea elementelor prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a) şi d)-ş), al căror conţinut este stabilit prin Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 384/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă efectuează în mod gratuit activităţi de mediere a cetăţenilor români în vederea angajării în străinătate, fără perceperea de la aceştia de comisioane, tarife sau taxe.
ART. 9
(1) În vederea înregistrării la inspectoratele teritoriale de muncă, agenţii de plasare trebuie să prezinte următoarele documente:
a) certificatul constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, din care să rezulte că au ca activitate principală „Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă“ cod CAEN - 7810;
b) dovada înregistrării la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal ca operator de date cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare***);
***) A se vedea nota corespunzătoare asteriscului de la art. 7.
c) alte documente, stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) Agenţii de plasare care se supun procedurii de înregistrare, potrivit prezentei legi, au obligaţia de a notifica înfiinţarea de filiale, sucursale ori alte sedii secundare, anterior începerii prestării de activităţi în cadrul acestora, atât inspectoratului teritorial de muncă unde sunt înregistraţi, cât şi inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială funcţionează respectivele sedii secundare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, a documentului prin care se atestă înfiinţarea acestora.
ART. 10
(1) În vederea prestării, cu caracter permanent în România, a serviciilor prevăzute la art. 2 alin. (2), furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a notifica inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială au stabilit un sediu permanent în România, potrivit legii, anterior începerii prestării acestor servicii, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) În vederea prestării transfrontaliere, cu caracter temporar sau ocazional în România, a serviciilor prevăzute la art. 2 alin. (2), furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a notifica inspectoratele teritoriale de muncă în a căror rază teritorială intenţionează să îşi desfăşoare activitatea pe teritoriul României, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă prevăzuţi la alin. (1) au obligaţia de a notifica înfiinţarea pe teritoriul României de filiale, sucursale ori alte sedii secundare, ale căror activităţi intră în sfera de aplicare a prezentei legi, inspectoratelor teritoriale de muncă în a căror rază teritorială funcţionează respectivele filiale, sucursale ori sedii, anterior începerii prestării activităţii în cadrul acestora, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
ART. 11
(1) Ofertele ferme din contractele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) vor cuprinde cel puţin următoarele elemente:
a) datele de identificare ale angajatorului străin, inclusiv domiciliul fiscal al acestuia;
b) durata ofertei ferme;
c) numărul locurilor de muncă din străinătate conţinute de ofertele ferme;
d) funcţia, meseria sau ocupaţia;
e) durata angajării în luni/zile, condiţiile de angajare, de încetare a angajării sau de reangajare;
f) durata maximă a timpului de muncă şi durata minimă a repausului periodic;
g) remuneraţia brută şi netă, tariful orar şi/sau salariul lunar brut şi net, moneda în care se efectuează plata, modalităţile de plată şi datele de plată a salariului;
h) salariul minim/tariful minim garantat în plată prin legislaţia statului de primire;
i) sporuri, ore suplimentare şi alte drepturi salariale;
j) cazurile în care pot fi urmărite drepturile salariale;
k) durata minimă a concediului de odihnă anual plătit, modul de acordare şi drepturile băneşti aferente concediului de odihnă, prevăzute în legislaţia statului de primire;
l) condiţiile de muncă şi de climă, măsurile privind sănătatea şi securitatea în muncă, de igienă la locul de muncă şi securitate socială;
m) încheierea şi semnarea unei asigurări de sănătate a angajaţilor români în aceleaşi condiţii cu cetăţenii din statul de primire;
n) acordarea de despăgubiri în caz de boli profesionale, accidente de muncă sau deces;
o) specificarea condiţiilor de cazare de care va beneficia pe toată durata şederii, cazare de natură să îi asigure un nivel de trai adecvat, sau, după caz, de închiriere a unei locuinţe şi condiţiile de acordare a unei indemnizaţii pentru asigurarea hranei;
p) asigurarea transportului lucrătorilor cetăţeni români în statul de primire, transportul de la locul cazării la locul desfăşurării activităţii, precum şi condiţiile de transport şi de repatriere a salariaţilor români, inclusiv în caz de boli profesionale, accidente de muncă sau deces;
q) obiceiurile locului şi orice alte aspecte specifice de natură a pune în pericol viaţa, libertatea sau siguranţa lucrătorilor cetăţeni români;
r) taxele, impozitele şi contribuţiile care grevează asupra veniturilor lucrătorilor cetăţeni români, asigurându-se, după caz, evitarea dublei impuneri sau a dublei perceperi de contribuţii de asigurări sociale;
s) datele de contact ale ambasadelor/misiunilor diplomatice ale României în statul de primire;
ş) datele de contact ale autorităţilor locale din statul de primire la care lucrătorul cetăţean român poate depune o reclamaţie cu privire la nerespectarea contractului sau, după caz, documentului echivalent acestuia, încheiat cu angajatorul.
(2) Ofertele ferme de locuri de muncă din străinătate pentru lucrătorii sezonieri, cu toate specificaţiile acestora, atât în limba statului de primire sau într-o altă limbă de circulaţie internaţională, cât şi în limba română, vor cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la alin. (1), şi următoarele elemente:
a) un contract de închiriere sau un document echivalent în care sunt precizate în mod clar condiţiile de cazare puse la dispoziţie lucrătorului sezonier de către angajator, precum şi dovada că angajatorul asigură, în ceea ce priveşte cazarea, îndeplinirea standardelor generale în materie de sănătate şi siguranţă în vigoare în statul de primire;
b) angajamentul că angajatorul lucrătorului sezonier va asigura decontul călătoriei dus-întors între domiciliul lucrătorului sezonier din România şi locul de muncă din statul de primire;
c) condiţiile de acordare a unei indemnizaţii pentru asigurarea hranei zilnice;
d) asigurarea de sănătate sau, după caz, abonamentul medical privat, pe perioada contractuală, sau angajamentul că angajatorul lucrătorului sezonier încheie pentru acesta, pe perioada contractuală, asigurarea de sănătate sau, după caz, abonamentul medical privat.
(3) În cazul în care decontarea prevăzută la alin. (2) lit. b) este asigurată de către angajator, se interzice recuperarea respectivelor costuri de transport de la lucrătorul sezonier.
(4) În cazul în care cazarea este organizată de către angajator şi sunt îndeplinite standardele generale în materie de sănătate şi siguranţă în vigoare în statul de primire, lucrătorului sezonier i se poate solicita plata unei chirii al cărei cost nu poate fi mai mare de 25% din remuneraţia sa netă.
(5) Agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a asigura includerea elementelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d)-ş), respectiv alin. (2)-(4) în situaţia lucrătorilor sezonieri în contractul de mediere şi în contractul individual de muncă sau, după caz, în documentul echivalent acestuia pentru statele prevăzute la art. 12 alin. (2), încheiat între angajatorul străin şi lucrătorul cetăţean român, cu respectarea legislaţiei statului pe teritoriul căruia urmează să fie angajat.
(6) În cazul în care deplasarea lucrătorilor către acelaşi loc de muncă din statul de primire se efectuează în grupuri mai mari de 10 persoane, agentul de plasare a forţei de muncă şi furnizorul de servicii de plasare a forţei de muncă are obligaţia organizării transportului prin persoane juridice autorizate să efectueze transport internaţional de persoane.
(7) Agenţii de plasare a forţei de muncă şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a se asigura că, anterior deplasării acestora, lucrătorii plasaţi la muncă în străinătate deţin toate documentele necesare accesului şi exercitării dreptului la muncă în statul de primire.
(8) Agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a se asigura că lucrătorii plasaţi la muncă în străinătate deţin toate informaţiile referitoare la condiţiile speciale de intrare în statul de primire, respectiv la regulile speciale care trebuie respectate, conform legislaţiei statului de primire, în condiţiile existenţei unui risc epidemiologic.
(9) Agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a se asigura că lucrătorii plasaţi la muncă în străinătate beneficiază de timp suficient pentru studierea ofertelor ferme de muncă, anterior semnării contractelor, şi că le-a fost explicat conţinutul acestora, în detaliu. Durata minimă a timpului alocat studierii ofertelor ferme de muncă şi explicării acestora este de 5 zile, în cazul lucrătorilor aflaţi la prima mediere. În cazul lucrătorilor care, anterior, au mai beneficiat de servicii de mediere, durata minimă a timpului alocat studierii ofertelor ferme de muncă şi explicării acestora este de 2 zile.
ART. 12
(1) Pentru statele în care contractele individuale de muncă se încheie, potrivit legislaţiei aplicabile în statul respectiv, în formă scrisă, agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a asigura încheierea acestora de către părţi atât în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, cât şi în limba română, precum şi punerea la dispoziţia lucrătorului român a acestui contract, înainte de plecarea acestuia din România.
(2) Pentru statele în care forma de angajare nu se realizează prin încheierea unui contract de muncă, agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a asigura comunicarea şi punerea la dispoziţia lucrătorului cetăţean român, înainte de plecarea acestuia din România, a documentului echivalent contractului de muncă potrivit legislaţiei statului de primire, atât în limba română, cât şi în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul.
(3) Agenţii de plasare, respectiv furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a păstra la sediul social, respectiv la sediul permanent din România contractul de mediere, precum şi câte o copie, în limba română şi în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, a contractului individual de muncă, semnat de părţi conform alin. (1), sau, după caz, un exemplar al documentului prevăzut la alin. (2), pentru o perioadă de 3 ani de la data încheierii acestora, şi de a le pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, cu ocazia controlului.
(4) Agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a transmite inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul social agenţii, respectiv inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială furnizorii de servicii îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României o notificare privind plasarea forţei de muncă, cu cel puţin 5 zile lucrătoare anterioare plecării din ţară a persoanelor plasate la muncă în străinătate.
(5) Notificarea prevăzută la alin. (4) cuprinde următoarele elemente: statul de primire, denumirea şi adresa sediului social al angajatorului străin, adresa locaţiilor în care urmează să se presteze activitatea, numărul lucrătorilor români care urmează să plece din ţară, datele de identificare ale acestora, activitatea pe care urmează să o presteze, data la care se efectuează deplasarea, locaţia de unde se efectuează deplasarea, condiţiile de realizare a transportului şi datele de identificare ale operatorului de transport.
(6) Transmiterea notificării prevăzute la alin. (4) la inspectoratul teritorial de muncă se realizează prin orice mijloc de comunicare scrisă, inclusiv prin e-mail.
(7) Notificarea prevăzută la alin. (4) se repartizează de către conducătorul inspectoratului teritorial de muncă direct compartimentelor cu atribuţii de control care valorifică informaţiile primite în acţiunile de control.
ART. 13
(1) Agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a transmite lunar inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, până la data de 5 a lunii următoare, situaţia privind contractele de mediere încheiate şi persoanele angajate în străinătate, conform modelului stabilit prin normele metodologice de aplicare a legii.
(2) Inspecţia Muncii centralizează situaţiile prevăzute la alin. (1) şi le pune la dispoziţia Ministerului Afacerilor Externe în vederea facilitării acordării de asistenţă şi protecţie consulară în beneficiul persoanelor mediate şi angajate în străinătate.
(3) Situaţiile prevăzute la alin. (1) sunt administrate cu respectarea regimului juridic specific datelor cu caracter personal.
(4) Inspecţia Muncii pune la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la cerere, situaţia privind persoanele mediate şi angajate în străinătate.
ART. 14
Cetăţenii români care lucrează în străinătate şi sunt încadraţi pe locurile de muncă prevăzute în contractele care conţin oferte ferme de locuri de muncă, reglementate la art. 8 alin. (1) lit. b), beneficiază în ţară, în condiţiile legii, de prestaţiile acordate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, sistemul asigurărilor pentru şomaj sau de sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, dacă, în temeiul contractelor individuale de asigurare încheiate cu instituţiile competente din România, plătesc contribuţiile corespunzătoare stabilite pe baza declaraţiilor privind veniturile lunare realizate în străinătate sau în condiţiile prevederilor acordurilor bilaterale în domeniul securităţii sociale încheiate de România cu alte state.
ART. 15
În cazurile în care misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României sunt sesizate de către cetăţenii români angajaţi în străinătate cu privire la încălcarea legislaţiei aplicabile în materie de dreptul muncii şi a clauzelor contractului individual de muncă sau, după caz, a documentului echivalent acestuia pentru statele prevăzute la art. 12 alin. (2), încheiate cu respectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (5), acestea transmit sesizările respective autorităţilor locale competente ale statului pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea angajatorul.
ART. 16
În cazul plasării în străinătate a unor cetăţeni români fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 11 alin. (2) şi art. 12, agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă sunt obligaţi să suporte costurile aferente repatrierii cetăţenilor români în cauză, în baza documentelor justificative, dacă aceste costuri nu sunt suportate de către angajator.
ART. 17
În cazul plasării în străinătate a unor lucrători cetăţeni români care, după semnarea contractului de mediere, nu îşi respectă obligaţiile ce decurg din acesta, lucrătorii sunt obligaţi să achite o sumă reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de către agentul de plasare sau de către furnizorul de servicii de plasare a forţei de muncă, în baza documentelor justificative, fără ca această sumă să depăşească 200 euro/lucrător, cu excepţia cazului în care au fost agreate contractual şi plătite alte sume.
ART. 18
Controlul îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 8-13 şi al activităţii desfăşurate de agenţii de plasare a forţei de muncă şi de către furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă se realizează de inspectorii de muncă.
CAP. III
Contravenţii
ART. 19
(1) Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:
a) efectuarea de către agenţii de plasare a forţei de muncă sau de către furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă în străinătate a activităţii de mediere în vederea angajării cetăţenilor români în străinătate, cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) şi (2), cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei;
b) încălcarea prevederilor art. 6 alin. (3), cu amendă între 25.000 lei şi 40.000 lei;
c) efectuarea de către agenţii de plasare a forţei de muncă a activităţii de mediere în vederea angajării cetăţenilor români în străinătate, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1), cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei;
d) efectuarea de către furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă în străinătate a activităţii de plasare pe teritoriul României, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (2), cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei;
e) efectuarea de către agenţii de plasare a forţei de muncă sau de către furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă în străinătate a activităţii de mediere în vederea angajării cetăţenilor români în străinătate, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (4), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;
f) efectuarea de către agenţii de plasare a forţei de muncă sau de către furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă în străinătate a activităţii de mediere în vederea angajării cetăţenilor români în străinătate, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (5), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;
g) încălcarea prevederilor art. 10, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;
h) încălcarea prevederilor art. 11, cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, pentru fiecare alineat încălcat;
i) încălcarea prevederilor art. 12 alin. (1) şi (2), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru fiecare lucrător cu privire la care obligaţia a fost încălcată;
j) încălcarea prevederilor art. 12 alin. (3), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;
k) încălcarea prevederilor art. 12 alin. (4), cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei;
l) încălcarea prevederilor art. 12 alin. (5), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;
m) exercitarea activităţii de mediere în vederea angajării cetăţenilor români în străinătate de către alte persoane juridice sau de către persoane fizice, în afara agenţilor de plasare sau furnizorilor de servicii de plasare a forţei de muncă în străinătate, cu amendă de la 25.000 lei la 40.000 lei;
n) netransmiterea situaţiei lunare, în condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la alin. (1) se fac de către inspectorii de muncă.
CAP. IV
Dispoziţii finale
ART. 20
În aplicarea dispoziţiilor prezentei legi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Externe vor elabora norme metodologice, care vor fi supuse aprobării prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia*).
*) În anul 2001, Ministerul Muncii şi Securităţii Sociale şi Ministerul Afacerilor Externe au elaborat Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 384/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 24 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 21
Dispoziţiile din prezenta lege, referitoare la răspunderea contravenţională, se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 22
Dispoziţiile art. 14 se aplică şi cetăţenilor români care lucrează în străinătate în baza unui contract individual de muncă încheiat cu o persoană fizică sau juridică străină, aflat în executare la data intrării în vigoare a prezentei legi.
ART. 23
La data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziţii contrare se abrogă.
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2021 care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 156/2000 şi care se aplică în continuare ca dispoziţii proprii ale actului modificator:
"ART. IV
(1) Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 384/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează corespunzător în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Până la data intrării în vigoare a normelor prevăzute la alin. (1) se aplică prevederile din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 384/2001, cu modificările şi completările ulterioare."
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
