Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Prezenta lege creează cadrul legislativ pentru: a) dezvoltarea unui sistem de fundamentare a politicilor salariale în sectorul bugetar şi de monitorizare a aplicării acestora; b) dezvoltarea unui sistem de distribuire a resurselor bugetare alocate pentru cheltuielile de personal, prin stabilirea, între limite, a salariilor de bază în sectorul bugetar, în vederea promovării performanţei individuale; c) remunerarea persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică. ART. 2 Dispoziţiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar. ART. 3 În sensul prezentei legi, funcţia de demnitate publică este acea funcţie publică care se ocupă prin mandat obţinut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii. ART. 4 (1) Gestiunea sistemului de stabilire a salariului de bază se asigura de către ordonatorul principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare alocate anual şi în numărul de posturi stabilit prin legile privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale. (2) Stabilirea salariilor de bază individuale se face potrivit normelor de evaluare a performantei individuale. CAP. II Sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar ART. 5 (1) Salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: a) valoarea de referinţa universala, care se exprima în lei şi care este baza unica de determinare a valorii de referinţa, proprie fiecărui sector de activitate bugetară; b) indicatorii de prioritate intersectoriala, exprimaţi în procente, diferenţiaţi pe domenii de activitate; c) valori de referinţa sectoriala, exprimate în lei, rezultate din înmulţirea valorii de referinţa universala cu indicatorii de prioritate intersectoriala, utilizate ca: - baza de calcul pentru configurarea grilelor de intervale specifice sectorului respectiv; – baza de calcul pentru salariile de bază corespunzătoare grilelor de salarizare specifice; – baza de calcul al cuantumului indemnizaţiei lunare; d) grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcţiile specifice fiecărui sector de activitate. (2) Valoarea de referinţa universala, indicatorii de prioritate intersectoriala şi valorile de referinţa sectoriala sunt prevăzute în anexa nr. I. ART. 6 (1) Grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază pentru un sector de activitate bugetară se compune din intervalele de valori prevăzute pentru fiecare funcţie de execuţie, grad profesional sau treapta profesională. (2) Un interval este definit de coeficienţii de multiplicare care, inmultiti cu valoarea de referinţa sectoriala specifica, vor reprezenta limitele între care se stabilesc salariile de bază. ART. 7 Grilele de intervale pentru stabilirea salariilor de bază specifice fiecărui domeniu de activitate sunt prevăzute în anexele nr. IV-VIII. ART. 8 (1) Salariul de bază pentru personalul cu funcţii de conducere este cel corespunzător funcţiei de execuţie, gradului sau treptei profesionale, la care se adauga o indemnizaţie de conducere, diferenţiată în raport cu complexitatea şi răspunderea ce revin funcţiei de conducere, care face parte din salariul de bază. (2) Indemnizaţiile de conducere sunt stabilite în procente din salariul de bază al funcţiei de execuţie şi sunt prevăzute în anexa nr. IX. (3) Indemnizaţiile de conducere se acorda în cadrul plafoanelor prevăzute de prezenta lege, pentru funcţiile de conducere aprobate potrivit structurii organizatorice, conform normelor în vigoare de organizare a instituţiilor la care se referă. (4) Indemnizaţia de conducere se acorda şi persoanelor care conduc sau coordonează programe/proiecte pe perioada de derulare a acestora, prevăzute în programul de activitate al instituţiei respective. CAP. III Mecanismul de reglare a sistemului de stabilire a salariilor de bază ART. 9 Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referinţa universala şi evoluţia acesteia în raport cu creşterea estimată a preţurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectoriala şi cu valorile de referinţa sectoriala, ţinând seama de priorităţile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum şi de evoluţia salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare. CAP. IV Modul de stabilire a salariilor de bază ART. 10 Ordonatorii principali de credite calculează nivelurile salariilor de bază ce corespund grilelor de intervale prevăzute în anexele nr. IV-VIII din prezenta lege şi valorii de referinţa sectoriala rezultate potrivit art. 9, rotunjite din o mie în o mie de lei în favoarea salariatului. ART. 11 Ordonatorii de credite bugetare stabilesc salariile de bază ale personalului din unităţile respective, pe baza metodologiei pentru aplicarea criteriilor de stabilire a salariilor de bază, cu respectarea limitelor de salarii de bază ce corespund grilei de intervale specifice sectorului de activitate din care aceştia fac parte, transmise de ordonatorii principali de credite. ART. 12 (1) Criteriile de stabilire a salariilor de bază între limite, normele de evaluare a performantelor profesionale individuale şi metodologiile de aplicare a acestora, elaborate cu consultarea sindicatelor sau a reprezentanţilor angajaţilor, se aproba prin hotărâre a Biroului permanent al fiecărei Camere a Parlamentului sau prin hotărâre a Guvernului, după caz, la propunerea ordonatorilor principali de credite bugetare, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. (2) Pentru structurile administraţiei publice locale, metodologiile prevăzute la alin. (1) se propun de către Departamentul pentru Administraţie Publica Locală, cu consultarea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale. (3) Perioada în care persoanele prevăzute la art. 19 au ocupat funcţii de demnitate publică constituie vechime în munca şi în specialitate. ART. 13 Salariul de bază al unui salariat se reevalueaza anual de către angajator, cu respectarea limitelor prevăzute pentru gradul profesional sau treapta profesională în care acesta este încadrat. ART. 14 (1) Indemnizaţia de conducere se stabileşte, la încadrarea în funcţie, de către conducătorul instituţiei publice, în raport cu complexitatea activităţii desfăşurate în cadrul acesteia. (2) Indemnizaţia de conducere poate fi reevaluata anual, în raport cu rezultatele obţinute de structura condusă în realizarea obiectivelor, programelor şi proiectelor, după aprobarea bugetului instituţiei publice respective. ART. 15 Salariile de bază şi indemnizaţiile de conducere se stabilesc astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, sa se încadreze în fondurile alocate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile cu salariile, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite. CAP. V Modul de distribuire a fondurilor bugetare destinate cheltuielilor cu salariile în sectorul bugetar ART. 16 Fondurile bugetare destinate cheltuielilor cu salariile se aloca fiecărui ordonator principal de credite, pe baza obiectivelor, proiectelor sau programelor, după caz, corespunzătoare perioadei de planificare bugetară. ART. 17 (1) La fundamentarea fondurilor bugetare destinate cheltuielilor cu salariile, necesare realizării obiectivelor, proiectelor sau programelor, după caz, ordonatorii principali de credite vor previziona volumul de muncă, perioadele de realizare, numărul de personal şi salariile individuale aferente, corespunzătoare sarcinilor. (2) Pentru activităţile curente din atribuţiile prevăzute pentru instituţiile publice respective şi necuprinse în proiecte sau programe, fondurile bugetare destinate cheltuielilor cu salariile se fundamentează pe baza numărului de salariaţi stabilit pentru realizarea acestora şi a salariilor realizate în perioada anterioară, corectate cu evoluţia programata pe perioada următoare. ART. 18 În limita fondurilor bugetare alocate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale, ordonatorii principali de credite defalca, pentru aparatul propriu şi pentru unităţile subordonate, sumele destinate cheltuielilor salariale, în vederea realizării sarcinilor programate. CAP. VI Indemnizaţii pentru persoanele care ocupa funcţii de demnitate publică ART. 19 Persoanele care ocupa funcţii de demnitate publică au dreptul, pentru activitatea desfăşurata, la o indemnizaţie lunară, stabilită în conformitate cu prevederile anexei nr. II. ART. 20 (1) Indemnizaţia lunară, prevăzută la art. 19, este unica forma de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determina în raport cu venitul salarial. (2) Cuantumul indemnizaţiei lunare se stabileşte pe baza valorii de referinţa sectoriala, înmulţită cu coeficientul de multiplicare prevăzut în anexa nr. II, rotunjit din o mie în o mie de lei în favoarea persoanei respective. Valoarea de referinţa sectoriala este cea prevăzută în anexa nr. I. (3) Indemnizaţiile lunare calculate potrivit alin. (2) sunt în suma bruta şi sunt impozabile, potrivit legii. CAP. VII Categorii de personal cu sisteme de salarizare specifice ART. 21 Persoanele care ocupa funcţii asimilate cu funcţii de demnitate publică au dreptul, pentru activitatea desfăşurata, la un salariu de bază lunar, stabilit în conformitate cu prevederile anexei nr. III. ART. 22 (1) Salariul de bază lunar, prevăzut la art. 21, este o suma fixa care include şi indemnizaţia de conducere; venitul salarial lunar pentru persoanele prevăzute la art. 21 se compune din salariul de bază lunar şi din celelalte drepturi salariale acordate personalului din instituţiile publice, potrivit legii. (2) Cuantumul salariului de bază lunar se determina prin înmulţirea valorii de referinţa sectoriala, prevăzută în anexa nr. I, cu coeficientul de multiplicare, prevăzut în anexa nr. III, rotunjit din o mie în o mie de lei în favoarea persoanei respective. (3) Venitul salarial calculat potrivit alin. (1) şi (2) este în suma bruta şi este impozabil, potrivit legii. ART. 23 Coeficienţii de ierarhizare a salariilor de bază pentru funcţiile specifice pentru personalul didactic de predare, stabiliţi pe transe de vechime în învăţământ, precum şi coeficienţii de multiplicare a salariilor de bază pentru funcţiile didactice auxiliare şi funcţiile auxiliare din instituţiile de învăţământ, prevăzuţi în grile de intervale, sunt cuprinşi în anexa nr. VII/1. CAP. VIII Dispoziţii tranzitorii ART. 24 (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, compensaţiile acordate prin hotărârile Guvernului de indexare a salariilor se includ în salariul de bază. Fiecărui salariat i se va menţine salariul de bază avut, inclusiv compensaţiile acordate, cu excepţia celor care se situează sub nivelul minim al funcţiei şi gradului profesional sau al treptei profesionale avute, care vor fi încadraţi la nivelul minim al intervalului respectiv. (2) După aprobarea metodologiei prevăzute la art. 12 din prezenta lege şi cu respectarea prevederilor alin. (1), se procedează la reevaluarea salariului de bază al fiecărui salariat, pentru primul an de aplicare a legii. (3) Dispoziţiile legale referitoare la alte drepturi salariale, cum sunt sporurile pentru condiţii de muncă, sporul pentru vechimea în munca, alte sporuri, precum şi premiile şi stimulentele, acordate persoanelor ale căror salarii de bază se stabilesc potrivit grilelor de salarizare prevăzute în anexele nr. III-VIII, rămân în vigoare. (4) Valoarea de referinţa universala prevăzută în anexa nr. I este stabilită pentru luna iunie 1998, urmând a fi corectată lunar cu creşterile salariale aprobate de către Guvern pentru lunile următoare, în raport cu evoluţia preţurilor de consum în anul 1998. ART. 25 Urmărirea aplicării prezentei legi se asigura de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor, potrivit competentelor ce le revin. ART. 26 (1) În aplicarea prevederilor prezentei legi, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: a) elaborează metodologia-cadru pentru gestionarea resurselor umane în administraţia publică centrala, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii; metodologia-cadru constituie baza elaborării metodologiilor prevăzute la art. 12; b) monitorizează respectarea prevederilor prezentei legi şi propune Guvernului măsuri pentru îmbunătăţirea eficientei utilizării resurselor de muncă în sectorul public. (2) În aplicarea prevederilor prezentei legi, Ministerul Finanţelor: a) stabileşte măsurile necesare punerii în aplicare a prevederilor art. 9; b) elaborează metodologia de fundamentare a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor principali de credite, bazate pe obiective, proiecte sau programe, după caz, inclusiv pe normele referitoare la utilizarea resurselor umane; c) controlează, în ministere şi în celelalte instituţii centrale şi locale ale administraţiei publice şi în instituţiile bugetare din subordinea acestora, execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate; în cazul constatării depăşirii cheltuielilor cu salariile pentru o perioada data, poate dispune sistarea deschiderii creditelor bugetare pentru perioada următoare, respectiv poate dispune imputarea sumelor cheltuite nejustificat, persoanelor vinovate. ART. 27 Prevederile prezentei legi se aplica şi personalului civil încadrat în structurile unor ministere cu atribuţii privind apărarea, ordinea publică şi siguranţa naţionala. CAP. IX Dispoziţii finale ART. 28 Prezenta lege nu se aplica: a) personalului de specialitate juridică, prevăzut în Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică numite; b) preşedintelui, vicepreşedintelui şi secretarului general ai Academiei Romane; salariile de bază ale acestora se stabilesc în conformitate cu prevederile Statutului Academiei Romane; c) personalului diplomatic şi consular de cariera; d) personalului militar din instituţiile publice de apărare naţionala, ordine publică şi siguranţa naţionala. Salarizarea personalului militar şi unele drepturi salariale ale personalului civil se stabilesc prin lege specială. ART. 29 La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga prevederile din actele normative cuprinse în anexa nr. X, precum şi orice alte dispoziţii contrare cu privire la salarizarea personalului din sectorul bugetar. ART. 30 Anexele nr. I-X fac parte integrantă din prezenta lege. Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 7 iulie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VASILE LUPU Aceasta lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 7 iulie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României. p. PREŞEDINTELE SENATULUI CRISTIAN SORIN DUMITRESCU Bucureşti, 15 iulie 1998. Nr. 154. ANEXA I
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţă universală = │
│1.158.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
ELEMENTELE SISTEMULUI DE STABILIRE A SALARIILOR DE BAZĂ
┌────┬──────────────┬───────────────┬────────────┬─────────────┐
│ │ │ │ │Grilele cu │
│ │ │ │Valori de │coeficienţi │
│Nr. │Activităţi │Indicatori de │referinţă │de │
│crt.│(subsisteme) │prioritate │sectorială*)│multiplicare │
│ │ │intersectorială│- lei - │(ierarhizare)│
│ │ │ │ │sunt │
│ │ │ │ │cuprinse în: │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│ │Funcţii de │ │ │ │
│1. │demnitate │0,55 │637.000 │Anexa nr.II/1│
│ │publică alese │ │ │ │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│ │Funcţii de │ │ │ │
│2. │demnitate │0,55 │637.000 │Anexa nr.II/2│
│ │publică numite│ │ │ │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│ │Funcţii │ │ │ │
│ │asimilate cu │ │ │ │
│3. │funcţiile de │0,55 │637.000 │Anexa nr.III │
│ │demnitate │ │ │ │
│ │publică │ │ │ │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│4. │Autorităţi │0,55 │637.000 │Anexa nr.IV │
│ │autonome │ │ │ │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│ │Administraţia │ │ │ │
│ │publică │ │ │ │
│ │centrală de │ │ │ │
│ │specialitate │ │ │ │
│ │(ministere, │ │ │ │
│ │alte organe │ │ │ │
│ │din subordinea│ │ │ │
│ │Guvernului ori│ │ │ │
│5. │a │0,55 │637.000 │Anexa nr.V │
│ │ministerelor, │ │ │ │
│ │serviciile │ │ │ │
│ │Presedenţiei │ │ │ │
│ │aparatul de │ │ │ │
│ │lucru al │ │ │ │
│ │Guvernului si │ │ │ │
│ │aparatul │ │ │ │
│ │Parlamentului)│ │ │ │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│ │Administraţia │ │ │ │
│ │publică locală│ │ │ │
│ │(prefecturi, │ │ │ │
│6. │consilii, │0,55 │637.000 │Anexa nr.VI │
│ │primării si │ │ │ │
│ │servicii │ │ │ │
│ │publice │ │ │ │
│ │subordonate) │ │ │ │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│7. │Învăţământ │0,53 │614.000 │Anexa nr.VII/│
│ │ │ │ │1 │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│8. │Sănătate │0,53 │614.000 │Anexa nr.VII/│
│ │ │ │ │2 │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│9. │Cercetare │0,53 │614.000 │Anexa nr.VII/│
│ │ştiinţifică │ │ │3 │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│10. │Cultură │0,53 │614.000 │Anexa nr.VII/│
│ │ │ │ │4 │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│11. │Culte │0,53 │614.000 │Anexa nr.VII/│
│ │ │ │ │5 │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│12. │Sport │0,52 │603.000 │Anexa nr.VII/│
│ │ │ │ │6 │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│13. │Autoritatea │0,52 │603.000 │Anexa nr.VII/│
│ │vamală │ │ │7 │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│14. │Navigaţie │0,52 │603.000 │Anexa nr.VII/│
│ │ │ │ │8 │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│15. │Agricultură │0,52 │603.000 │Anexa nr.VII/│
│ │ │ │ │9 │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│16. │Cadastru │0,52 │603.000 │Anexa nr.VII/│
│ │ │ │ │10 │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│17. │Protecţia │0,52 │603.000 │Anexa nr.VII/│
│ │mediului │ │ │11 │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│18. │Aviaţia │0,52 │603.000 │Anexa nr.VII/│
│ │sportivă │ │ │12 │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│ │Funcţii de │ │ │ │
│ │execuţie din │ │ │ │
│19. │alte unităţ │0,45 │522.000 │Anexa nr.VIII│
│ │bugetare de │ │ │/1 │
│ │subordonare │ │ │ │
│ │centrală │ │ │ │
├────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┤
│ │Alte funcţii │ │ │ │
│20. │comune din │0,45 │522.000 │Anexa nr.VIII│
│ │sectorul │ │ │/2 │
│ │bugetar │ │ │ │
└────┴──────────────┴───────────────┴────────────┴─────────────┘
*) Valoarea de referinţă sectorială rezulta prin aplicarea indicatorului de prioritate intersectorială asupra valorii de referinţă universală, rotunjită la o mie de lei prin adaos, şi se aplica în luna iunie. ANEXA II/1
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţa sectorială = │
│637.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
FUNCŢII DE DEMNITATE PUBLICĂ ALESE CAP. I Indemnizaţiile persoanelor din cadrul organelor autorităţii publice, alese în funcţie potrivit prevederilor Constituţiei României Coeficienţi de multiplicare
┌────┬────────────────────┬────────────┐
│Nr. │ │Coeficientul│
│crt.│Funcţia │de │
│ │ │multiplicare│
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Preşedinţia României │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│1. │Preşedintele │22,000 │
│ │României │ │
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Parlamentul României │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│ │Preşedintele │ │
│2. │Senatului şi │20,300 │
│ │Preşedintele Camerei│ │
│ │Deputaţilor │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Vicepreşedinţii │ │
│3. │Senatului şi ai │18,700 │
│ │Camerei Deputaţilor │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Secretarii şi │ │
│4. │chestorii Senatului │17,600 │
│ │şi ai Camerei │ │
│ │Deputaţilor │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Preşedinţii │ │
│ │comisiilor │ │
│5. │permanente ale │17,600 │
│ │Senatului şi Camerei│ │
│ │Deputaţilor │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Preşedinţii │ │
│ │grupurilor │ │
│6. │parlamentare ale │17,600 │
│ │Senatului şi Camerei│ │
│ │Deputaţilor │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Vicepreşedinţii │ │
│ │comisiilor │ │
│7. │permanente ale │16,500 │
│ │Senatului şi │ │
│ │CamereiDeputaţilor │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Secretarii │ │
│ │comisiilor │ │
│8. │permanente ale │16,300 │
│ │Senatului şi Camerei│ │
│ │Deputaţilor │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│9. │Senatori, deputaţi │16,100 │
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Primării şi consilii │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│10. │Primar general al │15,400 │
│ │Capitalei │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│11. │Viceprimar al │13,900 │
│ │Capitalei │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Preşedinte al │ │
│12. │consiliului judeţean│14,800 │
│ │(categoria I) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Preşedinte al │ │
│13. │consiliului judeţean│13,900 │
│ │(categoria II) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Vicepreşedinte al │ │
│14. │consiliului judeţean│13,300 │
│ │(categoria I) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Vicepreşedinte al │ │
│15. │consiliului judeţean│12,400 │
│ │(categoria II) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Primar de municipiu │ │
│16. │(cu peste 320.000 │13,000 │
│ │locuitori) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│17. │Primar de municipiu │12,100 │
│ │(categoria I) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│18. │Primar de municipiu │11,100 │
│ │(categoria II) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│19. │Primar de municipiu │10,200 │
│ │(categoria III) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Viceprimar de │ │
│20. │municipiu (cu peste │11,400 │
│ │320.000 locuitori) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Viceprimar de │ │
│21. │municipiu (categoria│10,500 │
│ │I) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Viceprimar de │ │
│22. │municipiu (categoria│9,600 │
│ │II) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Viceprimar de │ │
│23. │municipiu (categoria│8,700 │
│ │III) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│24. │Primar de oraş │9,300 │
│ │(categoria I) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│25. │Primar de oraş │8,500 │
│ │(categoria II) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│26. │Primar de oraş │7,700 │
│ │(categoria III) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│27. │Viceprimar de oraş │7,700 │
│ │(categoria I) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│28. │Viceprimar de oraş │7,000 │
│ │(categoria II) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│29. │Viceprimar de oraş │6,200 │
│ │(categoria III) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Primar de comuna (cu│ │
│30. │peste 15.000 │6,200 │
│ │locuitori) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│31. │Primar de comuna │5,600 │
│ │(categoria I) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│32. │Primar de comuna │5,000 │
│ │(categoria II) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│33. │Primar de comuna │4,400 │
│ │(categoria III) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Viceprimar de comuna│ │
│34. │(cu peste 15.000 │5,000 │
│ │locuitori) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│35. │Viceprimar de comuna│4,400 │
│ │(categoria I) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│36. │Viceprimar de comuna│3,700 │
│ │(categoria II) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│37. │Viceprimar de comuna│3,100 │
│ │(categoria III) │ │
└────┴────────────────────┴────────────┘
CAP. II Indemnizaţia membrilor consiliilor judeţene sau locale Coeficienţi de multiplicare
┌────┬────────────────────┬────────────┐
│Nr. │ │Coeficientul│
│crt.│Funcţia │de │
│ │ │multiplicare│
├────┼────────────────────┴────────────┤
│ │Consilier: │
│ ├────────────────────┬────────────┤
│ │- la Consiliul │ │
│ │General al │3,100 │
│ │Municipiului │ │
│ │Bucureşti │ │
│ ├────────────────────┼────────────┤
│ │- la consilii │ │
│ │judeţene (categoria │3,000 │
│ │I) │ │
│ ├────────────────────┼────────────┤
│ │- la consilii │ │
│ │judeţene (categoria │2,800 │
│ │II) │ │
│ ├────────────────────┼────────────┤
│ │- la consilii locale│ │
│ │municipale (cu peste│2,600 │
│ │320.000 locuitori) │ │
│ ├────────────────────┼────────────┤
│ │- la consilii locale│ │
│ │municipale │2,500 │
│ │(categoria I) │ │
│ ├────────────────────┼────────────┤
│ │- la consilii locale│ │
│ │municipale │2,300 │
│ │(categoria II) │ │
│ ├────────────────────┼────────────┤
│ │- la consilii locale│ │
│1. │municipale │2,100 │
│ │(categoria III) │ │
│ ├────────────────────┼────────────┤
│ │- la consilii locale│ │
│ │orăşeneşti │1,900 │
│ │(categoria I │ │
│ ├────────────────────┼────────────┤
│ │- la consilii locale│ │
│ │orăşeneşti │1,700 │
│ │(categoria II) │ │
│ ├────────────────────┼────────────┤
│ │- la consilii locale│ │
│ │orăşeneşti │1,600 │
│ │(categoria III) │ │
│ ├────────────────────┼────────────┤
│ │- la consilii locale│ │
│ │comunale (cu peste │1,300 │
│ │15.000 locuitori) │ │
│ ├────────────────────┼────────────┤
│ │- la consilii locale│ │
│ │comunale (categoria │1,200 │
│ │I) │ │
│ ├────────────────────┼────────────┤
│ │- la consilii locale│ │
│ │comunale (categoria │1,000 │
│ │II) │ │
│ ├────────────────────┼────────────┤
│ │- la consilii locale│ │
│ │comunale (categoria │0,900 │
│ │III) │ │
└────┴────────────────────┴────────────┘
NOTA: Indemnizaţia se acorda proporţional cu numărul de şedinţe ordinare sau extraordinare ale consiliilor judeţene sau locale, precum şi ale comisiilor de specialitate sau ale delegaţilor permanenţi, la care persoana a participat, din numărul total al şedinţelor organizate. ANEXA II/2
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţa sectorială = │
│637.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
FUNCŢII DE DEMNITATE PUBLICĂ NUMITE Indemnizaţiile persoanelor din cadrul organelor autorităţii publice, numite în funcţii potrivit legii Coeficienţi de multiplicare
┌────┬────────────────────┬────────────┐
│Nr. │ │Coeficientul│
│crt.│Funcţia │de │
│ │ │multiplicare│
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Guvernul României │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│1. │Prim-ministru │20,300 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│2. │Ministru de stat │18,700 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│3. │Ministru │17,600 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│4. │Secretar de stat, │16,100 │
│ │membru al Guvernului│ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│5. │Secretar de stat │15,400 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│6. │Subsecretar de stat │13,000 │
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Curtea Supremă de Justiţie │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│7. │Preşedinte │20,300 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│8. │Vicepreşedinte │17,900 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│9. │Preşedinte de secţie│15,200 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│10. │Judecător │13,900 │
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Parchetul de pe lângă Curtea Supremă │
│de Justiţie │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│11. │Procuror general │16,500 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│12. │Prim adjunct al │14,600 │
│ │procurorului general│ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│13. │Adjunct al │14,300 │
│ │procurorului general│ │
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Curtea Constituţională │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│14. │Preşedinte │20,300 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│15. │Judecător │17,900 │
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Consiliul Legislativ │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│16. │Preşedinte │17,600 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│17. │Preşedinte de secţie│15,400 │
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Avocatul Poporului │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│18. │Avocatul poporului │17,600 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│19. │Adjunct al │15,400 │
│ │avocatului poporului│ │
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Curtea de Conturi │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│20. │Preşedinte │20,300 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│21. │Vicepreşedinte │17,900 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│22. │Preşedinte de secţie│15,200 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│23. │Consilier conturi │13,900 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│24. │Procuror financiar │16,500 │
│ │general │ │
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Prefecturi │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│ │Prefect al │ │
│25. │municipiului │14,200 │
│ │Bucureşti │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│26. │Prefect (la judeţ │13,800 │
│ │categoria I) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│27. │Prefect (la judeţ │13,000 │
│ │categoria II) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Subprefect al │ │
│28. │municipiului │12,700 │
│ │Bucureşti │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│29. │Subprefect (la judeţ│12,000 │
│ │categoria I) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│30. │Subprefect (la judeţ│11,600 │
│ │categoria II) │ │
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Secretariatul General al Guvernului │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│31. │Secretar general al │16,100 │
│ │Guvernului │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Secretar general │ │
│32. │adjunct al │15,400 │
│ │Guvernului │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│33. │Consilier de stat │15,400 │
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Preşedinţia României │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│34. │Consilier │17,600 │
│ │prezidential │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│35. │Consilier de stat │15,400 │
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Parlamentul României │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│ │Secretar general la │ │
│36. │Camera Deputaţilor │16,100 │
│ │şi la Senat │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Secretar general │ │
│37. │adjunct la Camera │15,400 │
│ │Deputaţilor şi la │ │
│ │Senat │ │
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Consiliul Concurentei │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│38. │Preşedinte │17,600 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│39. │Vicepreşedinte │15,400 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│40. │Consilier de │13,000 │
│ │concurenţă │ │
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Comisia Naţională a Valorilor │
│Mobiliare │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│41. │Preşedinte │15,400 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│42. │Vicepreşedinte │14,500 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│43. │Membri │13,000 │
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Consiliul Naţional al Audiovizualului │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│44. │Preşedinte │15,400 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│45. │Membri │13,000 │
└────┴────────────────────┴────────────┘
ANEXA III
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţa sectorială = │
│637.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
FUNCŢII ASIMILATE CU FUNCŢII DE DEMNITATE PUBLICĂ Coeficienţi de multiplicare a salariilor de bază pentru personalul din instituţiile publice din subordinea Guvernului
┌────┬────────────────────┬────────────┐
│Nr. │ │Coeficientul│
│crt.│Funcţia │de │
│ │ │multiplicare│
├────┴────────────────────┴────────────┤
│Instituţii publice din subordinea │
│Guvernului*) │
├────┬────────────────────┬────────────┤
│ │Conducătorul │ │
│ │instituţiei │ │
│1. │(preşedinte, │11,200 │
│ │director general, │ │
│ │şef de oficiu etc.) │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Adjunctul │ │
│ │conducătorului │ │
│2. │instituţiei │9,500 │
│ │(vicepreşedinte, │ │
│ │director general │ │
│ │adjunct etc.) │ │
└────┴────────────────────┴────────────┘
*) Instituţiile publice şi denumirile funcţiilor de conducere utilizate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. ANEXA IV/1
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţa sectorială = │
│637.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
COMISIA NAŢIONALA A VALORILOR MOBILIARE Coeficienţi de multiplicare a salariilor de bază pentru funcţiile de execuţie de specialitate specifice din aparatul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
┌────┬──────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Reglementator │ │ │ │
│ │pieţe de │ │ │ │
│ │capital, │ │ │ │
│ │analist │ │ │ │
│ │politici │ │ │ │
│ │de piaţă, │ │ │ │
│1. │inspector │S │3,400 │6,800 │
│ │autorizare, │ │ │ │
│ │controlor │ │ │ │
│ │valori │ │ │ │
│ │mobiliare, │ │ │ │
│ │supraveghetor,│ │ │ │
│ │anchetator; │ │ │ │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Reglementator │ │ │ │
│ │pieţe de │ │ │ │
│ │capital, │ │ │ │
│ │analist │ │ │ │
│ │politici │ │ │ │
│ │de piaţă, │ │ │ │
│2. │inspector │S │3,075 │6,150 │
│ │autorizare, │ │ │ │
│ │controlor │ │ │ │
│ │valori │ │ │ │
│ │mobiliare, │ │ │ │
│ │supraveghetor,│ │ │ │
│ │anchetator; │ │ │ │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Reglementator │ │ │ │
│ │pieţe de │ │ │ │
│ │capital, │ │ │ │
│ │analist │ │ │ │
│ │politici │ │ │ │
│ │de piaţă, │ │ │ │
│3. │inspector │S │2,750 │5,500 │
│ │autorizare, │ │ │ │
│ │controlor │ │ │ │
│ │valori │ │ │ │
│ │mobiliare, │ │ │ │
│ │supraveghetor,│ │ │ │
│ │anchetator; │ │ │ │
│ │gradul III │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Reglementator │ │ │ │
│ │pieţe de │ │ │ │
│ │capital, │ │ │ │
│ │analist │ │ │ │
│ │politici │ │ │ │
│ │de piaţă, │ │ │ │
│4. │inspector │S │1,975 │3,950 │
│ │autorizare, │ │ │ │
│ │controlor │ │ │ │
│ │valori │ │ │ │
│ │mobiliare, │ │ │ │
│ │supraveghetor,│ │ │ │
│ │anchetator; │ │ │ │
│ │asistent │ │ │ │
└────┴──────────────┴─────────┴──────┴──────┘
ANEXA IV/2
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţă sectorială = │
│637.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
CURTEA DE CONTURI Coeficienţi de multiplicare a salariilor de bază pentru funcţiile de execuţie de specialitate specifice ale Curţii de Conturi
┌────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┼──────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Controlor │ │ │ │
│ │financiar gradul │ │ │ │
│ │I, judecător │ │ │ │
│ │financiar │ │ │ │
│ │gradul I, procuror│ │ │ │
│ │financiar gradul │ │ │ │
│1. │I, magistrat │S │3,400 │6,800 │
│ │asistent gradul I,│ │ │ │
│ │judecător │ │ │ │
│ │financiar gradul I│ │ │ │
│ │inspector, │ │ │ │
│ │procuror financiar│ │ │ │
│ │gradul I inspector│ │ │ │
├────┼──────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Controlor │ │ │ │
│ │financiar gradul │ │ │ │
│ │II, judecător │ │ │ │
│ │financiar │ │ │ │
│2. │gradul II, │S │3,075 │6,150 │
│ │procuror financiar│ │ │ │
│ │gradul II, │ │ │ │
│ │magistrat-asistent│ │ │ │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼──────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Controlor │ │ │ │
│ │financiar gradul │ │ │ │
│ │III, judecător │ │ │ │
│3. │financiar gradul │S │2,750 │5,500 │
│ │III, procuror │ │ │ │
│ │financiar gradul │ │ │ │
│ │III │ │ │ │
├────┼──────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│4. │Controlor │S │1,975 │3,950 │
│ │financiar-asistent│ │ │ │
└────┴──────────────────┴─────────┴──────┴──────┘
ANEXA IV/3
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţă sectorială = │
│637.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
CONSILIUL CONCURENŢEI Coeficienţi de multiplicare a salariilor de bază pentru funcţiile de execuţie de specialitate specifice ale Consiliului Concurenţei
┌────┬──────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│1. │de │S │3,400 │6,800 │
│ │concurenţă│ │ │ │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│2. │de │S │3,075 │6,150 │
│ │concurenţă│ │ │ │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│3. │de │S │2,750 │5,500 │
│ │concurenţă│ │ │ │
│ │gradul III│ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│4. │de │S │1,975 │3,950 │
│ │concurenţă│ │ │ │
│ │asistent │ │ │ │
└────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┘
ANEXA V
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţă sectorială = │
│637.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ CENTRALĂ DE SPECIALITATE (ministere, alte organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor, serviciile Preşedenţiei, aparatul de lucru al Guvernului şi aparatul Parlamentului României) I. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţii de specialitate*) A. Funcţii de conducere
┌────┬──────────┬─────────┬────────────┐
│Nr. │ │Nivelul │Coeficientul│
│crt.│Funcţia │studiilor│de │
│ │ │ │multiplicare│
├────┼──────────┼─────────┼────────────┤
│1. │Secretar │S │8,800 │
│ │general │ │ │
└────┴──────────┴─────────┴────────────┘
NOTĂ: Se utilizează în ministere şi în alte organe centrale de specialitate. B. Funcţii de execuţie
┌────┬────────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴────────────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale │
├────┬────────────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Consilier, expert, │ │ │ │
│ │inspector de │ │ │ │
│1. │specialitate, │S │2,325 │4,650 │
│ │revizor contabil; │ │ │ │
│ │gradul IA │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Consilier, expert, │ │ │ │
│ │inspector de │ │ │ │
│2. │specialitate, │S │2,125 │4,250 │
│ │revizor contabil; │ │ │ │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Consilier, expert, │ │ │ │
│ │inspector de │ │ │ │
│3. │specialitate, │S │1,925 │3,850 │
│ │revizor contabil; │ │ │ │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Referent de │ │ │ │
│ │specialitate, │ │ │ │
│4. │inspector de │S │1,725 │3,450 │
│ │specialitate, │ │ │ │
│ │revizor contabil; │ │ │ │
│ │gradul III │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Referent de │ │ │ │
│ │specialitate, │ │ │ │
│5. │inspector de │S │1,570 │3,100 │
│ │specialitate, │ │ │ │
│ │revizor contabil; │ │ │ │
│ │gradul IV │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Referent, inspector,│ │ │ │
│6. │revizor contabil; │S │1,555 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician-economist,│ │ │ │
│ │secretar superior, │ │ │ │
│ │referent, │ │ │ │
│7. │interpret relaţii, │SSD │1,725 │3,450 │
│ │interpret │ │ │ │
│ │profesional, │ │ │ │
│ │subinginer; gradul I│ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician-economist,│ │ │ │
│ │secretar superior, │ │ │ │
│ │referent, │ │ │ │
│8. │interpret relaţii, │SSD │1,550 │3,100 │
│ │interpret │ │ │ │
│ │profesional, │ │ │ │
│ │subinginer; gradul │ │ │ │
│ │II │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician-economist,│ │ │ │
│ │secretar superior, │ │ │ │
│ │referent, │ │ │ │
│9. │interpret relaţii, │SSD │1,400 │2,800 │
│ │interpret │ │ │ │
│ │profesional, │ │ │ │
│ │subinginer; gradul │ │ │ │
│ │III │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician-economist,│ │ │ │
│ │secretar superior, │ │ │ │
│ │referent, │ │ │ │
│10. │interpret relaţii, │SSD │1,350 │- │
│ │interpret │ │ │ │
│ │profesional, │ │ │ │
│ │subinginer; debutant│ │ │ │
├────┴────────────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe grade profesionale din │
│serviciile de contencios │
├────┬────────────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│11. │Consilier juridic │S │2,325 │4,650 │
│ │gradul IA │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│12. │Consilier juridic │S │2,125 │4,250 │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│13. │Consilier juridic │S │1,925 │3,850 │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│14. │Consilier juridic │S │1,725 │3,450 │
│ │gradul III │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│15. │Consilier juridic │S │1,550 │3,100 │
│ │gradul IV │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│16. │Consilier juridic │S │1,535 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴────────────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│c) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale │
├────┬────────────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│17. │Referent IA │M │1,225 │2,450 │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│18. │Referent I │M │1,075 │2,150 │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│19. │Referent II │M │1,000 │2,000 │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│20. │Referent III │M │0,875 │1,750 │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│21. │Referent IV │M │0,825 │1,600 │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│22. │Referent debutant │M │0,820 │- │
└────┴────────────────────┴─────────┴──────┴──────┘
*) Funcţiile prevăzute la cap. I se utilizează pentru salarizarea funcţiilorde alta specialitate decât cele specifice din cadrul altor instituţii centrale,potrivit legii. II. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţii de conducere specifice şi de execuţie de specialitate specifice aparatului Preşedentiei, Guvernului, Parlamentului, Consiliului Legislativ şi Avocatului Poporului A. Funcţii de conducere specifice
┌────┬────────────┬─────────┬────────────┐
│Nr. │ │Nivelul │Coeficientul│
│crt.│Funcţia*) │studiilor│de │
│ │ │ │multiplicare│
├────┼────────────┼─────────┼────────────┤
│ │Şef │ │ │
│1. │departament,│S │8,800 │
│ │director │ │ │
│ │general;**) │ │ │
└────┴────────────┴─────────┴────────────┘
*) Funcţiile se utilizează şi în cabinetul demnitarului. **) Se utilizează numai în aparatul Parlamentului, Consiliului Legislativ şi al Avocatului Poporului. B. Funcţii de execuţie de specialitate specifice
┌────┬────────────────────┬─────────┬─────────────┐
│Nr. │ │Nivelul │Coeficientul │
│crt.│Funcţia*) │studiilor│de │
│ │ │ │multiplicare │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────────────┤
│1. │Şef departament, │S │8,800 │
│ │director general;**)│ │ │
├────┴────────────────────┴─────────┴─────────────┤
│***) Funcţiile se utilizează şi în cabinetul │
│demnitarului. │
│***) Se utilizează numai în aparatul │
│Parlamentului, Consiliului Legislativ şi al │
│Avocatului Poporului. │
├────┬────────────────────┬─────────┬─────────────┤
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia*) │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Şef birou │ │ │ │
│2. │senatorial**), şef │S │2,125 │4,250 │
│ │cabinet │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Şef birou │ │ │ │
│3. │senatorial**), │SSD │1,775 │3,550 │
│ │stenodactilograf**),│ │ │ │
│ │şef cabinet │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Şef birou │ │ │ │
│4. │senatorial**), │M │1,450 │2,900 │
│ │stenodactilograf**),│ │ │ │
│ │şef cabinet │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│5. │Director de cabinet │S │3,800 │7,600 │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│6. │Consilier │S │3,800 │7,600 │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│7. │Expert │S │3,475 │6,950 │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│8. │Consultant │S │2,375 │4,750 │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│9. │Secretar cabinet │M │1,000 │2,600 │
└────┴────────────────────┴─────────┴──────┴──────┘
***) Funcţiile se utilizează şi în cabinetul demnitarului. ***) Se utilizează numai în aparatul Parlamentului, Consiliului Legislativ şi al Avocatului Poporului. III. Funcţii specifice unor ministere 1. Ministerul Finanţelor a) Funcţii specifice din aparatul propriu şi din unităţile teritoriale Garda financiară - personal militarizat
┌────┬─────────┬─────────┬─────────────┐
│Nr. │ │Nivelul │Coeficientul │
│crt.│Funcţia │studiilor│de │
│ │ │ │multiplicare │
├────┼─────────┼─────────┼─────────────┤
│1. │Comisar │ │8,000 │
│ │general │ │ │
├────┴─────────┴─────────┴─────────────┤
│ │
├────┬─────────┬─────────┬─────────────┤
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia*)│studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴─────────┴─────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬─────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Comisar │ │ │ │
│1. │principal│S │2,325 │4,650 │
│ │IA │ │ │ │
├────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Comisar │ │ │ │
│2. │principal│S │2,125 │4,250 │
│ │I │ │ │ │
├────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Comisar │ │ │ │
│3. │principal│S │1,875 │3,750 │
│ │II │ │ │ │
├────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Comisar │ │ │ │
│4. │principal│S │1,725 │3,450 │
│ │III │ │ │ │
├────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Comisar │ │ │ │
│5. │principal│S │1,680 │3,350 │
│ │IV │ │ │ │
├────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│6. │Comisar │S │1,675 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Comisar │ │ │ │
│7. │principal│SSD │1,925 │3,850 │
│ │I │ │ │ │
├────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Comisar │ │ │ │
│8. │principal│SSD │1,725 │3,450 │
│ │II │ │ │ │
├────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Comisar │ │ │ │
│9. │principal│SSD │1,560 │3,100 │
│ │III │ │ │ │
├────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│10. │Comisar │SSD │1,555 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴─────────┴─────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬─────────┬─────────┬──────┬──────┤
│11. │Comisar │M │1,300 │2,600 │
│ │IA │ │ │ │
├────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│12. │Comisar I│M │1,150 │2,300 │
├────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│13. │Comisar │M │1,050 │2,100 │
│ │II │ │ │ │
├────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│14. │Comisar │M │0,950 │1,900 │
│ │III │ │ │ │
├────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│15. │Comisar │M │0,945 │- │
│ │debutant │ │ │ │
└────┴─────────┴─────────┴──────┴──────┘
b) Funcţii specifice din serviciile publice descentralizate Funcţii de execuţie pe trepte profesionale specifice unităţilor subordonate Ministerului Finanţelor
┌────┬──────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Casier │ │ │ │
│1. │trezorier │M │1,000 │2,000 │
│ │I │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Casier │ │ │ │
│ │trezorier │ │ │ │
│ │II; agent │ │ │ │
│2. │fiscal, │M; G │0,875 │1,750 │
│ │operator │ │ │ │
│ │rol, │ │ │ │
│ │numărător │ │ │ │
│ │bani; I │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Casier │ │ │ │
│ │trezorier,│ │ │ │
│ │agent │ │ │ │
│ │fiscal, │ │ │ │
│3. │operator │M; G │0,820 │- │
│ │rol, │ │ │ │
│ │numărător │ │ │ │
│ │bani; │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
└────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┘
2. Ministerul Afacerilor Externe
┌────┬───────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴───────────┴─────────┴──────┴──────┤
│Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬───────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Referent │ │ │ │
│1. │transmitere│M │1,075 │2,150 │
│ │I │ │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Referent │ │ │ │
│2. │transmitere│M │0,975 │1,950 │
│ │II │ │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Referent │ │ │ │
│3. │transmitere│M │0,910 │1,750 │
│ │III │ │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼──────┼──────┤
│4. │Referent │M │0,900 │- │
│ │debutant │ │ │ │
└────┴───────────┴─────────┴──────┴──────┘
3. Ministerul Industriei şi Comerţului
┌────┬─────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├─────┬───────┤
│ │ │ │minim│maxim │
├────┴─────────┴─────────┴─────┴───────┤
│Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬─────────┬─────────┬─────┬───────┤
│1. │Ministru │S │2,325│7,800*)│
│ │consilier│ │ │ │
├────┼─────────┼─────────┼─────┼───────┤
│2. │Consilier│S │2,125│4,250 │
│ │economic │ │ │ │
├────┼─────────┼─────────┼─────┼───────┤
│ │Secretar │ │ │ │
│3. │economic │S │1,925│3,850 │
│ │I │ │ │ │
├────┼─────────┼─────────┼─────┼───────┤
│ │Secretar │ │ │ │
│4. │economic │S │1,725│3,450 │
│ │II │ │ │ │
├────┼─────────┼─────────┼─────┼───────┤
│ │Secretar │ │ │ │
│5. │economic │S │1,550│3,100 │
│ │III │ │ │ │
└────┴─────────┴─────────┴─────┴───────┘
*) Cuprinde şi indemnizaţia de conducere. 4. Ministerul Tineretului şi Sportului
┌────┬──────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┤
│Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬──────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Instructor│ │ │ │
│ │sportiv, │ │ │ │
│1. │referent │SSD │1,725 │3,450 │
│ │sportiv; │ │ │ │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Instructor│ │ │ │
│ │sportiv, │ │ │ │
│2. │referent │SSD │1,550 │3,100 │
│ │sportiv; │ │ │ │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Instructor│ │ │ │
│ │sportiv, │ │ │ │
│3. │referent │SSD │1,400 │2,800 │
│ │sportiv; │ │ │ │
│ │gradul III│ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Instructor│ │ │ │
│ │sportiv, │ │ │ │
│4. │referent │SSD │1,350 │- │
│ │sportiv; │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
└────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┘
IV. Funcţii specifice unor organe din subordinea Guvernului Oficiul Concurenţei
┌────┬──────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┤
│Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬──────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│1. │de │S │2,325 │4,650 │
│ │concurenta│ │ │ │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│2. │de │S │2,125 │4,250 │
│ │concurenta│ │ │ │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│3. │de │S │1,925 │3,850 │
│ │concurenta│ │ │ │
│ │gradul III│ │ │ │
└────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┘
ANEXA VI
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţă sectorială = │
│637.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
ADMINISTRAŢIA PUBLICA LOCALĂ Prefecturi, consilii, primării şi servicii publice din subordinea acestora I. Coeficienţi de multiplicare pentru activitatea de specialitate Funcţii de execuţie
┌────┬─────────────┬─────────┬────────────┐
│ │ │ │Coeficientul│
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare│
│ │ │ ├─────┬──────┤
│ │ │ │minim│maxim │
├────┴─────────────┴─────────┴─────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬─────────────┬─────────┬─────┬──────┤
│ │Consilier, │ │ │ │
│ │inspector de │ │ │ │
│ │specialitate,│ │ │ │
│1. │revizor │S │1,725│3,450 │
│ │contabil, │ │ │ │
│ │arhitect; │ │ │ │
│ │gradul IA │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Consilier, │ │ │ │
│ │inspector de │ │ │ │
│ │specialitate,│ │ │ │
│2. │revizor │S │1,525│3,050 │
│ │contabil, │ │ │ │
│ │arhitect; │ │ │ │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Referent de │ │ │ │
│ │specialitate,│ │ │ │
│ │inspector de │ │ │ │
│3. │specialitate,│S │1,325│2,650 │
│ │revizor │ │ │ │
│ │contabil, │ │ │ │
│ │arhitect; │ │ │ │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Referent de │ │ │ │
│ │specialitate,│ │ │ │
│ │inspector de │ │ │ │
│4. │specialitate,│S │1,200│2,400 │
│ │revizor │ │ │ │
│ │contabil, │ │ │ │
│ │arhitect; │ │ │ │
│ │gradul III │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Referent, │ │ │ │
│ │inspector, │ │ │ │
│5. │revizor │S │1,125│- │
│ │contabil, │ │ │ │
│ │arhitect; │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Conductor │ │ │ │
│6. │arhitect IA, │SSD │1,225│2,450 │
│ │referent IA, │ │ │ │
│ │subinginer IA│ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Conductor │ │ │ │
│7. │arhitect I, │SSD │1,025│2,050 │
│ │referent I, │ │ │ │
│ │subinginer I │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Conductor │ │ │ │
│8. │arhitect II, │SSD │0,950│1,900 │
│ │referent II, │ │ │ │
│ │subinginer II│ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Conductor │ │ │ │
│ │arhitect, │ │ │ │
│9. │referent, │SSD │0,945│- │
│ │subinginer; │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴─────────────┴─────────┴─────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale din serviciile de contencios│
├────┬─────────────┬─────────┬─────┬──────┤
│ │Consilier │ │ │ │
│10. │juridic │S │2,325│3,850 │
│ │gradul IA │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Consilier │ │ │ │
│11. │juridic │S │2,125│3,450 │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Consilier │ │ │ │
│12. │juridic │S │1,925│3,050 │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Consilier │ │ │ │
│13. │juridic │S │1,725│2,650 │
│ │gradul III │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Consilier │ │ │ │
│14. │juridic │S │1,550│2,300 │
│ │gradul IV │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Consilier │ │ │ │
│15. │juridic │S │1,535│- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴─────────────┴─────────┴─────┴──────┤
│c) Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬─────────────┬─────────┬─────┬──────┤
│16. │Referent, │M │1,125│2,250 │
│ │inspector; IA│ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│17. │Referent, │M │1,050│2,100 │
│ │inspector; I │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│18. │Referent, │M │0,950│1,900 │
│ │inspector; II│ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Referent, │ │ │ │
│19. │inspector; │M │0,885│1,750 │
│ │III │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Referent, │ │ │ │
│20. │inspector; │M │0,880│- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│21. │Agent agricol│M │0,925│1,850 │
│ │I │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│22. │Agent agricol│M; G │0,875│1,750 │
│ │II │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│23. │Agent agricol│M; G │0,800│1,600 │
│ │III │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│24. │Agent agricol│M; G │0,795│- │
│ │debutant │ │ │ │
└────┴─────────────┴─────────┴─────┴──────┘
II. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţii din aparatul prefecturilor şi al consiliilor
┌────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│1. Prefectura Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al │
│Municipiului Bucureşti │
├────┬───────────┬───────────────────────────────────────────────┤
│Nr. │ │Coeficientul de multiplicare │
│crt.│Funcţia ├───────────┬───────────────────────────────────┤
│ │ │minim │maxim │
├────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────┤
│ │Secretar │ │ │
│1. │general al │3,225 │6,450 │
│ │prefecturii│ │ │
├────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────┤
│2. │Secretar │3,225 │6,450 │
├────┴───────────┴───────────┴───────────────────────────────────┤
│2. Prefecturi şi consilii judeţene │
├────┬───────────┬───────────┬───────────────────────────────────┤
│Nr. │ │Categoria I│Categoria II │
│crt.│Funcţia ├─────┬─────┼─────────────────┬─────────────────┤
│ │ │minim│maxim│minim │maxim │
├────┼───────────┼─────┼─────┼─────────────────┼─────────────────┤
│ │Secretar │ │ │ │ │
│3. │general al │3,225│6,450│2,900 │5,800 │
│ │prefecturii│ │ │ │ │
├────┼───────────┼─────┼─────┼─────────────────┼─────────────────┤
│4. │Secretar │3,225│6,450│2,900 │5,800 │
├────┴───────────┴─────┴─────┴─────────────────┴─────────────────┤
│3. Consilii locale: municipale, orăşeneşti, comunale │
├────┬───────────┬───────────┬───────────────────────────────────┤
│ │ │ │Coeficienţi de multiplicare │
├────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │Cu peste │Categoria │
├────┼───────────┤320.000 ├───────────┬───────────┬───────────┤
│ │ │locuitori*)│I │II │III │
├────┼───────────┼─────┬─────┼─────┬─────┼─────┬─────┼─────┬─────┤
│ │ │minim│maxim│minim│maxim│minim│maxim│minim│maxim│
├────┼───────────┼─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┤
│5. │Municipii │ │
├────┼───────────┼─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┤
│ │- secretar │3,200│6,400│2,500│5,000│2,300│4,600│2,175│4,350│
├────┼───────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┤
│ │*) Se aplică şi la sectoarele municipiului Bucureşti. │
├────┼───────────┬───────────────────────────────────────────────┤
│6. │Oraşe │ │
├────┼───────────┼─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┤
│ │- secretar │- │- │2,050│4,100│1,875│3,750│1,725│3,450│
├────┴───────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┤
│ │
├────┬───────────┬───────────┬───────────────────────────────────┤
│ │ │ │Coeficienţi de multiplicare │
├────┼───────────┼───────────┼───────────────────────────────────┤
│ │ │ │Categoria │
├────┼───────────┼───────────┼───────────┬───────────┬───────────┤
│ │ │Cu peste │I │II │III │
│ │ │15.000 │între │între │până la │
│Nr. │ │de │7.001 – │3.001 – │3.000 de │
│crt.│Funcţia │locuitori │15.000 de │7.000 de │locuitori │
│ │ │ │locuitori │locuitori │ │
│ │ ├─────┬─────┼─────┬─────┼─────┬─────┼─────┬─────┤
│ │ │minim│maxim│minim│maxim│minim│maxim│minim│maxim│
├────┼───────────┼─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┤
│ │Comune │ │
│7. ├───────────┼─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┤
│ │- secretar │1,600│3,200│1,525│3,050│1,450│2,900│1,350│2,700│
└────┴───────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┘
ANEXA VII/1
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţă sectorială = │
│614.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
UNITĂŢI DE ÎNVĂŢĂMÂNT I. Coeficienţi de multiplicare (ierarhizare) pentru personalul didactic din învăţământ A. Coeficienţi de multiplicare (ierarhizare) pentru funcţiile didactice din învăţământul superior
┌┬────┬────────────┬─────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────┐
││ │ │ │Funcţii didactice │
││ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────┤
││Nr. │ │Nivelul │Vechimea în învăţământ │
││crt.│Funcţia │studiilor├─────┬───────┬───────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┤
││ │ │ │până │ │6-10 │10-15│15-20│20-25│25-30│30-35│35-40│peste│
││ │ │ │la 3 │3-6 ani│ani │ani │ani │ani │ani │ani │ani │40 de│
││ │ │ │ani │ │ │ │ │ │ │ │ │ani │
│├────┼────────────┼─────────┼─────┼───────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││1. │Profesor │S │- │- │- │2,650│2,750│2,825│2,925│3,050│3,200│3,350│
││ │universitar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼────────────┼─────────┼─────┼───────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││2. │Conferenţiar│S │- │- │2,225 │2,275│2,375│2,450│2,525│2,650│2,800│2,925│
││ │universitar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼────────────┼─────────┼─────┼───────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │Şef lucrări │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
││3. │(lector │S │- │1,825 │1,900 │1,950│2,025│2,100│2,200│2,300│2,400│- │
││ │niversitar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼────────────┼─────────┼─────┼───────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││4. │Asistent │S │1,575│1,600 │1,625 │1,650│1,725│1,775│1,850│1,950│2,050│- │
││ │universitar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼────────────┼─────────┼─────┼───────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││5. │Preparator │S │1,500│1,550*)│1,575*)│- │- │- │- │- │- │- │
└┴────┴────────────┴─────────┴─────┴───────┴───────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┘
*) Pentru preparatorii din domeniul medical. NOTĂ: În limita fondului de salarii aprobat prin bugetul de stat şi în funcţie deveniturile extrabugetare, coeficienţii de multiplicare (ierarhizare) pentrupoziţiile aflate la nr. crt. 1-5 de la pct. I lit. A pot fi majoraţi,proporţional, cu cel mult 2,65 unităţi. B. Coeficienţi de multiplicare (ierarhizare) pentru funcţiile didactice din învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, profesional, liceal şi de maiştri
┌┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
││Funcţii didactice │
├┼────┬──────────────┬─────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
││ │ │ │Vechimea în învăţământ │
││Nr. │ │Nivelul ├─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┤
││crt.│Funcţia │studiilor│până │2-6 │6-10 │10-14│14-18│18-22│22-25│25-30│30-35│35-40│peste│
││ │ │ │la │ani │ani │ani │ani │ani │ani │ani │ani │ani │40 de│
││ │ │ │2 ani│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ani │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││1. │Profesor │S │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- cu grad │ │- │- │1,825│1,900│1,950│1,975│2,075│2,150│2,225│2,325│2,400│
││ │didactic I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- cu grad │ │- │1,525│1,550│1,575│1,600│1,650│1,725│1,825│1,875│1,950│2,025│
││ │didactic II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- definitiv │ │- │1,425│1,450│1,475│1,525│1,550│1,650│1,725│1,800│1,875│1,925│
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- debutant │ │1,400│- │- │- │- │- │- │- │- │- │- │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││2. │Profesor │SSD │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- cu grad │ │- │- │1,525│1,550│1,600│1,650│1,725│1,825│1,875│1,950│2,025│
││ │didactic I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- cu grad │ │- │1,400│1,425│1,475│1,525│1,550│1,650│1,725│1,800│1,875│1,925│
││ │didactic II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- definitiv │ │- │1,360│1,365│1,370│1,375│1,400│1,425│1,525│1,575│1,625│1,700│
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- debutant │ │1,350│- │- │- │- │- │- │- │- │- │- │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││3. │Institutor I │S │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- cu grad │ │- │- │1,525│1,550│1,600│1,650│1,725│1,825│1,875│1,950│2,025│
││ │didactic I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- cu grad │ │- │1,375│1,385│1,400│1,425│1,475│1,525│1,600│1,675│1,725│1,800│
││ │didactic II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- definitiv │ │- │1,360│1,365│1,370│1,375│1,400│1,425│1,475│1,525│1,600│1,650│
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- debutant │ │1,350│- │- │- │- │- │- │- │- │- │- │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││4. │Institutor II │SSD │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- cu grad │ │- │- │1,475│1,525│1,550│1,600│1,675│1,775│1,850│1,900│1,975│
││ │didactic I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- cu grad │ │- │1,350│1,375│1,385│1,400│1,425│1,475│1,550│1,625│1,675│1,750│
││ │didactic II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- definitiv │ │- │1,330│1,335│1,340│1,350│1,375│1,400│1,450│1,500│1,575│1,625│
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- debutant │ │1,325│- │- │- │- │- │- │- │- │- │- │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │Învăţător, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
││ │educatoare, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
││5. │educator, │M │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
││ │maistru- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
││ │instructor; │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- cu grad │ │- │- │1,425│1,475│1,525│1,550│1,650│1,725│1,800│1,875│1,925│
││ │didactic I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- cu grad │ │- │1,325│1,350│1,375│1,385│1,400│1,425│1,525│1,575│1,625│1,700│
││ │didactic II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- definitiv │ │- │1,310│1,315│1,320│1,325│1,350│1,400│1,425│1,475│1,550│1,600│
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │- debutant │ │1,300│- │- │- │- │- │- │- │- │- │- │
│├────┼──────────────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
││ │Profesor, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
││ │învăţător, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
││ │educatoare, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
││ │educator, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
││ │maistru- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
││6. │instructor; │M │1,100│1,105│1,110│1,120│1,130│1,140│1,150│1,160│1,175│1,225│1,275│
││ │cu studii de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
││ │nivel liceal, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
││ │fără pregătire│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
││ │de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
││ │specialitate*)│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└┴────┴──────────────┴─────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┘
*) Funcţiile se ocupă potrivit prevederilor Statutului personalului didactic NOTĂ: În limita fondului de salarii aprobat prin bugetul de stat şi în funcţie deveniturile extrabugetare, coeficienţii de multiplicare (ierarhizare) pentrupoziţiile aflate la nr. crt. 1-5 de la pct. I lit. B pot fi majorati,proporţional, cu cel mult 2,50 unităţi, iar coeficienţii de multiplicare(ierarhizare) pentru poziţia aflată la nr. crt. 6 de la pct. I lit. B pot fimajorati, proporţional, cu cel mult 2,00 unităţi. II. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile auxiliare din instituţiile de învăţământ*)
┌────┬───────────────────┬────────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor**)│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴───────────────────┴────────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale │
├────┬───────────────────┬────────────┬──────┬──────┤
│ │Bibliotecar, │ │ │ │
│1. │documentarist, │S │ │ │
│ │redactor; │ │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul IA***) │ │1,750 │2,375 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,575 │2,150 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,325 │1,800 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III │ │1,150 │1,575 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │1,085 │- │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Bibliotecar, │ │ │ │
│2. │documentarist, │SSD │ │ │
│ │redactor; │ │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,275 │1,725 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,100 │1,500 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III │ │0,975 │1,325 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,955 │- │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│3. │Informatician │S │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul IA │ │1,800 │2,450 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,625 │2,200 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,450 │1,975 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III │ │1,200 │1,625 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul IV │ │1,100 │1,500 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │1,085 │- │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│4. │Informatician │SSD │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,275 │1,725 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,100 │1,500 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III │ │0,975 │1,325 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,955 │- │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│5. │Instructor-animator│S │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,375 │1,875 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,200 │1,625 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III │ │1,100 │1,500 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │1,085 │- │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│6. │Instructor-animator│SSD │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,275 │1,725 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,100 │1,500 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III │ │0,975 │1,325 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,955 │- │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│7. │Asistent social │S │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,500 │2,025 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,250 │1,700 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III │ │1,130 │1,525 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │1,125 │- │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│8. │Asistent social │SSD │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,275 │1,725 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,100 │1,500 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,955 │- │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│9. │Corepetitor │S │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,375 │1,875 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,200 │1,625 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III │ │1,100 │1,500 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │1,085 │- │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│10. │Corepetitor │SSD │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,275 │1,725 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,100 │1,500 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III │ │0,975 │1,325 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,955 │- │
├────┴───────────────────┴────────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale │
├────┬───────────────────┬────────────┬──────┬──────┤
│ │Bibliotecar, │ │ │ │
│11. │documentarist, │PL/M │ │ │
│ │redactor; │ │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │IA │ │1,100 │1,500 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │I │ │0,975 │1,325 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │II │ │0,900 │1,225 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,830 │- │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│12. │Informatician │PL/M │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │IA │ │1,100 │1,500 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │I │ │1,025 │1,400 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │II │ │0,925 │1,250 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │III │ │0,850 │1,125 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,830 │- │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│13. │Instructor-animator│M │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │IA │ │1,100 │1,500 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │I │ │0,975 │1,325 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │II │ │0,900 │1,225 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,830 │- │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Instructor de │ │ │ │
│14. │educaţie │M │ │ │
│ │extraşcolară │ │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │IA │ │1,100 │1,500 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │I │ │1,025 │1,400 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │II │ │0,925 │1,250 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │III │ │0,850 │1,125 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,830 │- │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│15. │Asistent social │PL/M │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │I │ │1,275 │1,725 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │II │ │1,100 │1,500 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │III │ │0,950 │1,300 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,915 │- │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│16. │Corepetitor │M │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │I │ │0,975 │1,325 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │II │ │0,900 │1,225 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │III │ │0,825 │1,125 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,810 │- │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│17. │Tehnician****) │M │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │IA │ │1,100 │1,500 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │I │ │1,025 │1,400 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │II │ │0,925 │1,250 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │III │ │0,900 │1,225 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,890 │- │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│18. │Laborant │PL/M │ │ │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │I │ │0,950 │1,300 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │II │ │0,875 │1,200 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│19. │Pedagog şcolar I │M │0,950 │1,300 │
├────┼───────────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│20. │Pedagog şcolar II │M │0,890 │- │
└────┴───────────────────┴────────────┴──────┴──────┘
*) Ministerul Educaţiei Naţionale, în colaborare cu Ministerul Muncii şiProtecţiei Sociale, este autorizat ca, în funcţie de dinamica învăţământului,să stabilească noi funcţii didactice auxiliare. **) Alte cerinţe pentru ocuparea funcţiilor didactice auxiliare suntprevăzute la art. 8 din Legea nr. 128/1997. ***) Se poate utiliza numai la bibliotecile universitare. ****) Se poate utiliza în cadrul laboratoarelor şi al atelierelor-şcoală. III. Coeficienţi de multiplicare pentru alte funcţii specifice din instituţiile de învăţământ
┌────┬──────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴──────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬──────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│1. │Secretar I*) │S │1,575 │2,150 │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│2. │Secretar II │S │1,375 │1,875 │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│3. │Secretar III │S │1,200 │1,625 │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│4. │Secretar IV │S │1,100 │1,500 │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│5. │Secretar │S │1,085 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│6. │Secretar I*) │SSD │1,275 │1,725 │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│7. │Secretar II │SSD │1,150 │1,575 │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│8. │Secretar III │SSD │1,075 │1,475 │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│9. │Secretar IV │SSD │0,975 │1,325 │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│10. │Secretar │SSD │0,955 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴──────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬──────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│11. │Secretar IA │M │1,100 │1,500 │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│12. │Secretar I │M │1,025 │1,400 │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│13. │Secretar II │M │0,975 │1,325 │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│14. │Secretar III │M │0,900 │1,225 │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│15. │Secretar │M │0,890 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴──────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│c) Alte funcţii │
├────┬──────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Şef │ │ │ │
│16. │atelier-şcoală│M │1,000 │1,350 │
│ │I │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Şef │ │ │ │
│17. │atelier-şcoală│M │0,975 │1,325 │
│ │II │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Şef │ │ │ │
│18. │atelier-şcoală│M │0,900 │1,225 │
│ │III │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│19. │Instructor I │M │0,950 │1,300 │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│20. │Instructor II │M │0,875 │1,200 │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│21. │Model I │M │0,900 │1,225 │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│22. │Model II │M │0,800 │1,100 │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│23. │Supraveghetor │G │0,800 │1,100 │
│ │noapte │ │ │ │
└────┴──────────────┴─────────┴──────┴──────┘
*) Se poate utiliza numai în cele mai mari instituţii de învăţământ stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale. ANEXA VII/2
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţă sectorială = │
│614.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
SĂNĂTATE I. Unităţi sanitare şi de asistenţă socială, altele decât cele clinice
┌───────────────────────────────────────────┐
│A. Coeficienţi de multiplicare pentru │
│personalul de specialitate medico-sanitar │
├────┬───────────────┬─────────┬────────────┤
│ │ │ │Coeficientul│
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare│
│ │ │ ├─────┬──────┤
│ │ │ │minim│maxim │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│1. │Medic primar │S │1,750│7,650 │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│2. │Medic │S │1,340│4,763 │
│ │specialist │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│3. │Medic rezident │S │1,210│3,450 │
│ │anul II-VII │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│4. │Medic rezident │S │1,190│- │
│ │anul I │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│5. │Medic │S │1,230│4,425 │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│6. │Medic stagiar │S │1,165│- │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│7. │Farmacist │S │1,500│3,824 │
│ │primar*) │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│8. │Farmacist │S │1,165│3,450 │
│ │specialist │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Farmacist │ │ │ │
│9. │rezident anul │S │1,125│1,639 │
│ │II-III │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│10. │Farmacist │S │1,100│- │
│ │rezident anul I│ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│11. │Farmacist │S │1,145│2,904 │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│12. │Farmacist │S │1,080│- │
│ │stagiar │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│13. │Dentist │SSD │1,145│3,220 │
│ │principal │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│14. │Dentist │SSD │0,995│2,846 │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│15. │Dentist │SSD │0,950│- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Asistent │ │ │ │
│16. │medical │PL │1,145│2,281 │
│ │principal**) │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│17. │Asistent │PL │0,950│1,425 │
│ │medical**) │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Asistent │ │ │ │
│18. │medical │PL │0,930│- │
│ │debutant**) │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Asistent │ │ │ │
│19. │medical │M │1,015│2,031 │
│ │principal**) │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│20. │Asistent │M │0,915│1,719 │
│ │medical**) │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Asistent │ │ │ │
│21. │medical │M │0,905│- │
│ │debutant**) │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Tehnician │ │ │ │
│22. │dentar │M │1,055│1,869 │
│ │principal***) │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│23. │Tehnician │M │0,925│1,533 │
│ │dentar***) │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Tehnician │ │ │ │
│24. │dentar │M │0,905│- │
│ │debutant***) │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│25. │Soră medicală │M │0,930│1,875 │
│ │principală****)│ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│26. │Soră │M │0,865│1,594 │
│ │medicală****) │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│27. │Soră medicală │M │0,850│- │
│ │debutantă****) │ │ │ │
└────┴───────────────┴─────────┴─────┴──────┘
*) Se poate utiliza numai în unităţi sanitare umane. **) Se aplică şi funcţiilor de asistent farmacie, asistent social şieducator-puericultor, tehnician dentar şi tehnician sanitar din profilurile:utilaje medicale, optician, protezare ortopedica şi protezare auditivă, care austudii de acest nivel. ***) Se aplică şi funcţiilor de tehnician sanitar din profilurile: utilajemedicale, optician, protezare ortopedica şi protezare auditivă. ****) Se aplica şi funcţiilor: oficiant medical, laborant cu liceul sanitar,operator-registrator de urgenţă, moasa, masor, gipsar, autopsier, registratormedical, statistician medical, instructor C.F.M., instructor de educaţie,instructor de ergoterapie, asistent social, educator-puericultor.
┌───────────────────────────────────────────────┐
│B. Coeficienţi de multiplicare pentru │
│personalul de specialitate din compartimentele │
│paraclinice medico-sanitare │
├───┬────────────────────┬─────────┬────────────┤
│ │ │ │Coeficientul│
│Nr.│ │Nivelul │de │
│crt│Funcţia │studiilor│multiplicare│
│ │ │ ├─────┬──────┤
│ │ │ │minim│maxim │
├───┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Biolog, biochimist, │ │ │ │
│28.│chimist, fizician, │S │1,515│4,156 │
│ │fiziokinetoterapeut;│ │ │ │
│ │principal │ │ │ │
├───┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Biolog, biochimist, │ │ │ │
│29.│chimist, fizician, │S │1,145│3,750 │
│ │fiziokinetoterapeut;│ │ │ │
│ │specialist │ │ │ │
├───┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Biolog, biochimist, │ │ │ │
│30.│chimist, fizician, │S │1,080│3,156 │
│ │fiziokinetoterapeut │ │ │ │
├───┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Biolog, biochimist, │ │ │ │
│31.│chimist, fizician, │S │1,075│- │
│ │fiziokinetoterapeut;│ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
├───┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Psiholog, logoped, │ │ │ │
│ │sociolog, profesor │ │ │ │
│32.│C.F.M., │S │1,255│3,508 │
│ │kinetoterapeut, │ │ │ │
│ │asistent social; │ │ │ │
│ │principal │ │ │ │
├───┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Psiholog, logoped, │ │ │ │
│ │sociolog, profesor │ │ │ │
│33.│C.F.M., │S │1,080│2,904 │
│ │kinetoterapeut, │ │ │ │
│ │asistent social │ │ │ │
├───┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Psiholog, logoped, │ │ │ │
│ │sociolog, profesor │ │ │ │
│34.│C.F.M., │S │1,070│- │
│ │kinetoterapeut, │ │ │ │
│ │asistent social; │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
├───┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Profesor C.F.M., │ │ │ │
│35.│biolog, chimist; │SSD │1,145│3,220 │
│ │principal*) │ │ │ │
├───┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│36.│Profesor C.F.M., │SSD │0,995│2,846 │
│ │biolog, chimist;*) │ │ │ │
├───┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Profesor C.F.M., │ │ │ │
│37.│biolog, chimist; │SSD │0,950│- │
│ │debutant*) │ │ │ │
├───┴────────────────────┴─────────┴─────┴──────┤
│C. Coeficienţi de multiplicare pentru │
│personalul auxiliar sanitar │
├───┬────────────────────┬─────────┬─────┬──────┤
│38.│Infirmieră, agent │G │0,800│1,293 │
│ │D.D.D. │ │ │ │
├───┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│39.│Infirmieră, agent │G │0,725│- │
│ │D.D.D.; debutant │ │ │ │
├───┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Brancardier, băieş, │ │ │ │
│40.│nămolar, │G │0,755│1,238 │
│ │spălătoreasă, │ │ │ │
│ │îngrijitoare │ │ │ │
├───┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│41.│Ambulanţier**) │ │1,015│1,815 │
├───┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│42.│Şofer autosanitară │ │0,975│1,760 │
│ │I***) │ │ │ │
├───┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│43.│Şofer autosanitară │ │0,885│1,705 │
│ │II***) │ │ │ │
├───┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│44.│Şofer autosanitară │ │0,865│1,568 │
│ │III***) │ │ │ │
└───┴────────────────────┴─────────┴─────┴──────┘
*) Se aplică şi funcţiilor de educator-puericultor, asistent social şicosmetician, ocupate de persoane care au absolvit cu diploma învăţământulsuperior cu durata studiilor de 2-3 ani învăţământ de zi de 3-4 ani învăţământseral sau fără frecventa. **) Se ocupa prin concurs de către personalul care îndeplineşte condiţiile deîncadrare pentru funcţia de sofer autosanitara I, poseda diploma de absolvire acursului organizat potrivit Ordinului ministrului sănătăţii nr. 388/1992 şiare 2 ani vechime în funcţia de şofer autosanitară I. ***) Se aplica nivelul I şi II pentru salarizarea soferilor autosanitarelordin serviciile de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti, iar nivelul desalarizare II şi III, şoferilor autosanitarelor din alte unităţi sanitare. II. Unităţi clinice, institute şi centre medicale^1)
┌────────────────────────────────────────────────┐
│A. Coeficienţi de multiplicare pentru personalul│
│de specialitate medico-sanitar │
├────┬────────────────────┬─────────┬────────────┤
│ │ │ │Coeficientul│
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare│
│ │ │ ├─────┬──────┤
│ │ │ │minim│maxim │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│1. │Medic primar │S │1,945│8,438 │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│2. │Medic specialist │S │1,470│5,213 │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│3. │Farmacist primar*) │S │1,665│4,198 │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│4. │Farmacist specialist│S │1,255│3,795 │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│5. │Asistent medical │PL │1,210│2,329 │
│ │principal**) │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│6. │Asistent medical**) │PL │0,950│1,840 │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│7. │Asistent medical │M │1,100│2,156 │
│ │principal**) │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│8. │Asistent medical**) │M │0,930│1,725 │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│9. │Soră medicală │M │1,015│1,926 │
│ │principală***) │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│10. │Soră medicală***) │M │0,885│1,639 │
├────┴────────────────────┴─────────┴─────┴──────┤
│B. Coeficienţi de multiplicare pentru personalul│
│de specialitate din compartimentele │
│paraclinice medico-sanitare │
├────┬────────────────────┬─────────┬────────────┤
│ │ │ │Coeficientul│
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare│
│ │ │ ├─────┬──────┤
│ │ │ │minim│maxim │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Biolog, biochimist, │ │ │ │
│11. │chimist, fizician, │S │1,650│4,563 │
│ │fiziokinetoterapeut;│ │ │ │
│ │principal │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Biolog, biochimist, │ │ │ │
│12. │chimist, fizician, │S │1,200│4,125 │
│ │fiziokinetoterapeut;│ │ │ │
│ │specialist │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Psiholog, logoped, │ │ │ │
│ │sociolog, profesor │ │ │ │
│13. │C.F.M., │S │1,400│3,853 │
│ │kinetoterapeut, │ │ │ │
│ │asistent social; │ │ │ │
│ │principal │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│14. │Profesor C.F.M. │SSD │1,175│3,536 │
│ │principal │ │ │ │
└────┴────────────────────┴─────────┴─────┴──────┘
^1) Se poate aplica şi personalului de cercetare cu studii superioare dinunităţile clinice, institutele şi centrele medicale, care este confirmat în gradeleprofesionale de la cap. II lit. A nr. crt. 1-4 şi lit. B nr. crt. 11-13. *) Se poate utiliza numai în unităţi sanitare umane. **) Se aplică şi funcţiei de asistent farmacie. ***) Se aplică şi funcţiilor de oficiant sanitar, laborant cu liceu sanitar. NOTA: 1. Coeficientul de multiplicare a salariului de bază pentru personalul medical cuprinde la cap. II şi sporul pentru institute, centre medicale, clinici universitare, prevăzut la art. 8 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993. 2. Coeficientul de multiplicare limita maximă cuprinde şi salariul de bază mai mare prevăzut la pct. 2 din nota la anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, pentru personalul din anatomia patologica şi medicală legală. Diferenţierea salariilor de bază în cadrul grilelor de intervale corespunzătoare specializării medicale se face potrivit criteriilor stabilite prin metodologia prevăzută la art. 13 din lege. ANEXA VII/3
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţă sectorială = │
│614.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
CERCETARE UNITĂŢI DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ, DEZVOLTARE TEHNOLOGICĂ ŞI PROIECTARE Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate din activitatea de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică
┌────┬───────────┬─────────┬────────────┐
│ │ │ │Coeficientul│
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare│
│ │ │ ├─────┬──────┤
│ │ │ │minim│maxim │
├────┴───────────┴─────────┴─────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬───────────┬─────────┬─────┬──────┤
│ │Cercetător │ │ │ │
│1. │ştiinţific │S │2,125│5,000 │
│ │principal │ │ │ │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Cercetător │ │ │ │
│2. │ştiinţific │S │1,700│3,650 │
│ │principal │ │ │ │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Cercetător │ │ │ │
│3. │ştiinţific │S │1,450│2,900 │
│ │principal │ │ │ │
│ │gradul III │ │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼─────┼──────┤
│4. │Cercetător │S │1,275│2,550 │
│ │ştiinţific │ │ │ │
├────┴───────────┴─────────┴─────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie de specialitate │
│neatestate │
├────┬───────────┬─────────┬─────┬──────┤
│ │Asistent de│ │ │ │
│5. │cercetare │S │1,175│2,350 │
│ │ştiinţifică│ │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │Asistent de│ │ │ │
│6. │cercetare │S │1,165│- │
│ │ştiinţifică│ │ │ │
│ │stagiar │ │ │ │
├────┴───────────┴─────────┴─────┴──────┤
│c) Funcţii de execuţie auxiliare din │
│activitatea de cercetare ştiinţifică, │
│pe trepte profesionale │
├────┬───────────┬─────────┬─────┬──────┤
│7. │Asistent I │M │1,175│2,350 │
├────┼───────────┼─────────┼─────┼──────┤
│8. │Asistent II│M │1,000│2,000 │
├────┼───────────┼─────────┼─────┼──────┤
│9. │Asistent │M │0,925│1,850 │
│ │III │ │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼─────┼──────┤
│10. │Asistent │M │0,890│- │
│ │stagiar │ │ │ │
└────┴───────────┴─────────┴─────┴──────┘
ANEXA VII/4
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţă sectorială = │
│614.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
CULTURA UNITĂŢI DE CULTURĂ I. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate din unităţile teatrale, muzicale şi de cinematografie
┌────┬─────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴─────────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale │
├────┬─────────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Regizor artistic,│ │ │ │
│ │dirijor, solist │ │ │ │
│ │(vocal, balet, │ │ │ │
│ │concertist, │ │ │ │
│ │instrumentist), │ │ │ │
│ │actor, pictor │ │ │ │
│ │scenograf, │S │ │ │
│ │consultant │ │ │ │
│ │artistic, │ │ │ │
│ │coregraf, │ │ │ │
│ │concertmaistru*),│ │ │ │
│ │artist │ │ │ │
│1. │instrumentist I; │ │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,950 │4,500 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,675 │3,350 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III │ │1,500 │3,000 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul IV │ │1,325 │2,650 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul V │ │1,225 │2,450 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │1,185 │- │
├────┴─────────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│*) La salarizarea funcţiei de concertmaistru │
│se utilizează gradele profesionale I, II şi │
│III. │
├────┬─────────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Maestru │ │ │ │
│ │(balet-dans, cor,│ │ │ │
│ │corepetitor), │ │ │ │
│ │dirijor │S │ │ │
│ │cor, producător │ │ │ │
│ │delegat, impresar│ │ │ │
│2. │artistic; │ │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,850 │3,700 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,550 │3,100 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III │ │1,325 │2,650 │
├────┼─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Şef orchestră, │ │ │ │
│ │artist │ │ │ │
│ │instrumentist II,│ │ │ │
│ │maestru │ │ │ │
│ │de studii (balet,│ │ │ │
│ │canto), secretar │ │ │ │
│ │literar │S │ │ │
│ │(muzical, public │ │ │ │
│ │relations), │ │ │ │
│ │operator imagine │ │ │ │
│ │(sunet), sufleor │ │ │ │
│3. │operă, artist │ │ │ │
│ │liric operă; │ │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,675 │3,350 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,500 │3,000 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III │ │1,325 │2,650 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul IV │ │1,225 │2,450 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │1,185 │- │
├────┼─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Artist liric, │ │ │ │
│ │balerin, │ │ │ │
│ │dansator, │ │ │ │
│ │acompaniator, │ │ │ │
│ │corepetitor, │ │ │ │
│ │actor mânuitor │ │ │ │
│ │păpuşi, sculptor │S │ │ │
│ │păpuşi, sufleor │ │ │ │
│ │teatru, artist │ │ │ │
│ │plastic, machior,│ │ │ │
│4. │peruchier, montor│ │ │ │
│ │imagine, editor │ │ │ │
│ │imagine; │ │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,425 │2,850 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,300 │2,600 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III │ │1,225 │2,450 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │1,185 │- │
├────┴─────────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale │
├────┬─────────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Dirijor, şef │ │ │ │
│ │orchestră, │ │ │ │
│ │maestru │ │ │ │
│ │(balet-dans, │ │ │ │
│ │corepetitor), │ │ │ │
│ │concert maistru, │ │ │ │
│ │maestru de │ │ │ │
│ │studii balet, │ │ │ │
│5. │maestru │ │ │ │
│ │lumini-sunet; │ │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │I │ │1,225 │2,450 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │II │ │1,050 │2,100 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │III │ │0,925 │1,850 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,920 │- │
├────┼─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Solist (vocal, │ │ │ │
│ │balet, │ │ │ │
│ │concertist, │ │ │ │
│ │instrumentist), │ │ │ │
│ │actor, │ │ │ │
│ │instrumentist, │ │ │ │
│ │sufleor operă, │ │ │ │
│ │corist │ │ │ │
│6. │operă; │ │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │I │ │1,225 │2,450 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │II │ │1,050 │2,100 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │III │ │0,925 │1,850 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,920 │- │
├────┼─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Maestru artist │ │ │ │
│ │circ, artist │ │ │ │
│ │circ, maestru │ │ │ │
│ │(acordor │ │ │ │
│ │pian-clavecin, │ │ │ │
│ │lutier), │ │ │ │
│ │specialist │ │ │ │
│ │(orgă, │ │ │ │
│ │instrumente de │ │ │ │
│ │suflat); │ │ │ │
│7. ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │I │ │1,500 │3,000 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │II │ │1,325 │2,650 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │III │ │1,225 │2,450 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │IV │ │1,050 │2,100 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │V │ │0,950 │1,900 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,920 │- │
├────┼─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Corist, balerin, │ │ │ │
│ │dansator, │ │ │ │
│ │corepetitor, │ │ │ │
│ │actor │ │ │ │
│ │mânuitor păpuşi, │ │ │ │
│ │sculptor păpuşi, │ │ │ │
│ │sufleor │ │ │ │
│ │teatru, artist │ │ │ │
│ │plastic, machior,│ │ │ │
│ │peruchier, │ │ │ │
│ │montor imagine, │ │ │ │
│ │operator imagine,│ │ │ │
│8. │editor │ │ │ │
│ │imagine, regizor │ │ │ │
│ │scenă (culise), │ │ │ │
│ │secretar │ │ │ │
│ │platou; │ │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │I │ │1,075 │2,150 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │II │ │1,000 │2,000 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │III │ │0,910 │1,800 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,900 │- │
├────┼─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Regizor scenă │ │ │ │
│ │(culise), │M │ │ │
│ │secretar platou; │ │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │I │ │1,075 │2,150 │
│9. ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │II │ │1,000 │2,000 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │III │ │0,910 │1,800 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,900 │- │
├────┼─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Supraveghetor │ │ │ │
│ │sală, controlor │ │ │ │
│10. │bilete, │M; G │0,850 │1,700 │
│ │garderobier, │ │ │ │
│ │plasator │ │ │ │
├────┴─────────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│c) Muncitori din activitatea specifică │
│instituţiilor teatrale şi muzicale │
├────┬─────────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Muncitor │ │ │ │
│ │calificat │ │ │ │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │I │ │1,250 │2,125 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │II │ │1,175 │2,000 │
│11. ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │III │ │1,075 │1,850 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │IV │ │1,000 │1,700 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │V │ │0,900 │1,550 │
│ ├─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │VI │ │0,825 │1,425 │
└────┴─────────────────┴─────────┴──────┴──────┘
II. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate din presă, edituri, informare documentară
┌────┬──────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴──────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬──────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Redactor de │ │ │ │
│ │rubrică, │ │ │ │
│ │redactor, │ │ │ │
│ │lector, │ │ │ │
│ │publicist │S │ │ │
│ │comentator, │ │ │ │
│ │corespondent │ │ │ │
│ │în │ │ │ │
│1. │străinătate; │ │ │ │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,500 │3,000 │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,325 │2,650 │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III │ │1,225 │2,450 │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │1,185 │- │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Şef agenţie │ │ │ │
│ │publicitate, │ │ │ │
│ │administrator │ │ │ │
│ │(publicaţii, │ │ │ │
│ │editură), │S │ │ │
│ │reporter │ │ │ │
│ │(fotoreporter,│ │ │ │
│ │corespondent │ │ │ │
│2. │local); │ │ │ │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I*) │ │1,450 │2,900 │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,300 │2,600 │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III │ │1,200 │2,400 │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │1,185 │- │
├────┴──────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│*) Nivelul de salarizare nu se aplică │
│funcţiilor de administrator (publicaţii, │
│editură). │
├────┬──────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Secretar │ │ │ │
│ │(tehnic) de │ │ │ │
│ │redacţie, │ │ │ │
│ │documentarist,│ │ │ │
│ │traducător, │S │ │ │
│ │caricaturist, │ │ │ │
│ │desenator │ │ │ │
│ │artistic, │ │ │ │
│3. │corector, │ │ │ │
│ │tehnoredactor;│ │ │ │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,425 │2,850 │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,300 │2,600 │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III │ │1,225 │2,450 │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │1,185 │- │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Redactor, │ │ │ │
│ │secretar de │SSD │ │ │
│ │redacţie; │ │ │ │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,325 │2,650 │
│4. ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,225 │2,450 │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III │ │1,060 │2,100 │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │1,055 │- │
├────┴──────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬──────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Redactor, │ │ │ │
│ │secretar │ │ │ │
│ │(tehnic) de │ │ │ │
│ │redacţie, │ │ │ │
│ │documentarist,│ │ │ │
│ │traducător, │M │ │ │
│ │caricaturist, │ │ │ │
│ │desenator │ │ │ │
│ │artistic, │ │ │ │
│5. │corector, │ │ │ │
│ │tehnoredactor;│ │ │ │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │treapta IA │ │1,225 │2,450 │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │treapta I │ │1,075 │2,150 │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │treapta II │ │1,000 │2,000 │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,920 │- │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Laborant foto,│ │ │ │
│ │retuşor foto, │M; G │ │ │
│ │fotograf; │ │ │ │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │treapta I │ │1,050 │2,100 │
│6. ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │treapta II │ │0,925 │1,850 │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │treapta III │ │0,850 │1,700 │
│ ├──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,835 │- │
└────┴──────────────┴─────────┴──────┴──────┘
III. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate din muzee şi biblioteci
┌────┬─────────────────────┬─────────┬────────────┐
│ │ │ │Coeficientul│
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare│
│ │ │ ├─────┬──────┤
│ │ │ │minim│maxim │
├────┴─────────────────────┴─────────┴─────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale │
├────┬─────────────────────┬─────────┬─────┬──────┤
│ │. Muzeograf, │ │ │ │
│ │restaurator, │ │ │ │
│ │conservator, │S │ │ │
│ │bibliograf, │ │ │ │
│ │bibliotecar; │ │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│1. │gradul IA │ │1,650│4,000 │
│ ├─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,375│2,750 │
│ ├─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,250│2,500 │
│ ├─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │debutant │ │1,185│- │
├────┼─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │. Muzeograf, │ │ │ │
│ │restaurator, │ │ │ │
│ │conservator, │SSD │ │ │
│ │bibliograf, │ │ │ │
│ │bibliotecar-arhivist;│ │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│2. │gradul I │ │1,325│3,000 │
│ ├─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │gradul II │ │1,225│2,450 │
│ ├─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │gradul III │ │1,060│2,100 │
│ ├─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │debutant │ │1,055│- │
├────┴─────────────────────┴─────────┴─────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale │
├────┬─────────────────────┬─────────┬─────┬──────┤
│ │Restaurator*), │ │ │ │
│ │conservator, │M │ │ │
│ │trezorier, gestionar │ │ │ │
│ │custode sală; │ │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│3. │treapta I │ │1,225│2,450 │
│ ├─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │treapta II │ │1,075│2,150 │
│ ├─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │treapta III │ │1,000│2,000 │
│ ├─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │debutant │ │0,920│- │
├────┴─────────────────────┴─────────┴─────┴──────┤
│*) În instituţiile muzeale din domeniul tradiţiei│
│populare pot fi încadraţi şi absolvenţi ai │
│învăţământului gimnazial şi profesional. │
├────┬─────────────────────┬─────────┬─────┬──────┤
│ │Bibliotecar │M │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │treapta IA │ │1,225│2,450 │
│ ├─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│4. │treapta I │ │1,075│2,150 │
│ ├─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │treapta II │ │1,000│2,000 │
│ ├─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│ │debutant │ │0,920│- │
├────┼─────────────────────┼─────────┼─────┼──────┤
│5. │Supraveghetor muzeu, │M; G │0,850│1,700 │
│ │mânuitor carte │ │ │ │
└────┴─────────────────────┴─────────┴─────┴──────┘
IV. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate din case de cultură, cămine culturale şi din alte instituţii de cultură
┌────┬────────┬─────────┬───────────────┐
│ │ │ │Coeficientul de│
│Nr. │Funcţia │Nivelul │multiplicare │
│crt.│ │studiilor├───────┬───────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴────────┴─────────┴───────┴───────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬────────┬─────────┬───────┬───────┤
│ │Referent│S │ │ │
│ ├────────┼─────────┼───────┼───────┤
│ │gradul I│ │1,425 │2,850 │
│ ├────────┼─────────┼───────┼───────┤
│ │gradul │ │1,300 │2,600 │
│1. │II │ │ │ │
│ ├────────┼─────────┼───────┼───────┤
│ │gradul │ │1,225 │2,450 │
│ │III │ │ │ │
│ ├────────┼─────────┼───────┼───────┤
│ │debutant│ │1,185 │- │
├────┼────────┼─────────┼───────┼───────┤
│ │Referent│SSD │ │ │
│ ├────────┼─────────┼───────┼───────┤
│ │gradul I│ │1,325 │2,650 │
│ ├────────┼─────────┼───────┼───────┤
│ │gradul │ │1,225 │2,450 │
│2. │II │ │ │ │
│ ├────────┼─────────┼───────┼───────┤
│ │gradul │ │1,060 │2,100 │
│ │III │ │ │ │
│ ├────────┼─────────┼───────┼───────┤
│ │debutant│ │1,055 │- │
├────┴────────┴─────────┴───────┴───────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬────────┬─────────┬───────┬───────┤
│ │Redactor│ │ │ │
│ ├────────┼─────────┼───────┼───────┤
│ │treapta │ │1,225 │2,450 │
│ │IA │ │ │ │
│ ├────────┼─────────┼───────┼───────┤
│3. │treapta │ │1,075 │2,150 │
│ │I │ │ │ │
│ ├────────┼─────────┼───────┼───────┤
│ │treapta │ │1,000 │2,000 │
│ │II │ │ │ │
│ ├────────┼─────────┼───────┼───────┤
│ │debutant│ │0,920 │- │
└────┴────────┴─────────┴───────┴───────┘
ANEXA VII/5
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţă sectorială = │
│614.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
CULTE Coeficienţi de multiplicare pentru personalul clerical*) Funcţii de execuţie
┌────┬─────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Preot │ │ │ │
│ ├─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │S │1,800 │3,600 │
│ ├─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│1. │gradul II│S │1,500 │3,000 │
│ ├─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │definitiv│S │1,350 │2,700 │
│ ├─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │S │1,340 │- │
├────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Preot │ │ │ │
│ ├─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │M │1,300 │2,600 │
│2. ├─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │definitiv│M │1,250 │2,500 │
│ ├─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │M │1,230 │- │
└────┴─────────┴─────────┴──────┴──────┘
*) Se utilizează pentru salarizarea personalului încadrat în unităţile bugetare. Condiţiile de ocupare a gradelor profesionale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Secretariatul de Stat pentru Culte este autorizat sa certifice asimilarea funcţiilor de la culte cu cea de preot. ANEXA VII/6
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţa sectorială = │
│603.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
SPORT UNITĂŢI SPORTIVE I. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate din federaţii sportive
┌────┬────────────┬───────────┬────────────┐
│ │ │ │Coeficientul│
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor*)│multiplicare│
│ │ │ ├─────┬──────┤
│ │ │ │minim│maxim │
├────┴────────────┴───────────┴─────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬────────────┬───────────┬─────┬──────┤
│ │Secretar │ │ │ │
│ │federaţie, │ │ │ │
│ │antrenor │ │ │ │
│ │federal, │ │ │ │
│1. │antrenor │ │1,800│3,800 │
│ │lot │ │ │ │
│ │naţional**),│ │ │ │
│ │expert │ │ │ │
│ │sportiv; │ │ │ │
│ │gradul IA │ │ │ │
├────┼────────────┼───────────┼─────┼──────┤
│ │Secretar │ │ │ │
│ │federaţie, │ │ │ │
│ │antrenor │ │ │ │
│ │federal, │ │ │ │
│2. │antrenor │ │1,625│3,250 │
│ │lot │ │ │ │
│ │naţional**),│ │ │ │
│ │expert │ │ │ │
│ │sportiv; │ │ │ │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼────────────┼───────────┼─────┼──────┤
│ │Secretar │ │ │ │
│ │federaţie, │ │ │ │
│ │antrenor │ │ │ │
│ │federal, │ │ │ │
│3. │antrenor │ │1,450│2,900 │
│ │lot │ │ │ │
│ │naţional**),│ │ │ │
│ │expert │ │ │ │
│ │sportiv; │ │ │ │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼────────────┼───────────┼─────┼──────┤
│ │Secretar │ │ │ │
│ │federaţie, │ │ │ │
│ │antrenor │ │ │ │
│ │federal, │ │ │ │
│ │antrenor │ │ │ │
│4. │lot │ │1,325│2,650 │
│ │naţional**);│ │ │ │
│ │gradul III, │ │ │ │
│ │instructor │ │ │ │
│ │sportiv │ │ │ │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼────────────┼───────────┼─────┼──────┤
│ │Secretar │ │ │ │
│ │federaţie, │ │ │ │
│ │antrenor │ │ │ │
│5. │federal; │ │1,225│2,450 │
│ │gradul IV, │ │ │ │
│ │instructor │ │ │ │
│ │sportiv │ │ │ │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼────────────┼───────────┼─────┼──────┤
│ │Instructor │ │ │ │
│6. │sportiv │ │1,205│- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴────────────┴───────────┴─────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬────────────┬───────────┬─────┬──────┤
│ │Instructor │ │ │ │
│7. │sportiv I, │ │1,225│2,450 │
│ │referent I │ │ │ │
├────┼────────────┼───────────┼─────┼──────┤
│ │Instructor │ │ │ │
│8. │sportiv II, │ │1,100│2,200 │
│ │referent II │ │ │ │
├────┼────────────┼───────────┼─────┼──────┤
│ │Instructor │ │ │ │
│9. │sportiv III,│ │1,025│2,050 │
│ │referent III│ │ │ │
├────┼────────────┼───────────┼─────┼──────┤
│ │Instructor │ │ │ │
│10. │sportiv │ │0,935│- │
│ │debutant │ │ │ │
└────┴────────────┴───────────┴─────┴──────┘
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a funcţiilor se stabilescprin ordin al ministrului tineretului şi sportului. **) Se poate utiliza şi la cluburile sportive, cu aprobareaministrului tineretului şi sportului. II. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate din alte unităţi sportive
┌────┬─────────┬───────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor*)│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴─────────┴───────────┴──────┴──────┤
│Funcţii de execuţie pe categorii de │
│clasificare**) │
├────┬─────────┬───────────┬──────┬──────┤
│ │Antrenor │ │ │ │
│ │categoria│ │ │ │
│1. │I, expert│ │1,500 │3,000 │
│ │sportiv │ │ │ │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼─────────┼───────────┼──────┼──────┤
│ │Antrenor │ │ │ │
│ │categoria│ │ │ │
│2. │II, │ │1,325 │2,650 │
│ │expert │ │ │ │
│ │sportiv │ │ │ │
│ │gradul II│ │ │ │
├────┼─────────┼───────────┼──────┼──────┤
│ │Antrenor │ │ │ │
│ │categoria│ │ │ │
│ │III, │ │ │ │
│3. │referent │ │1,225 │2,450 │
│ │sportiv │ │ │ │
│ │gradul │ │ │ │
│ │III │ │ │ │
├────┼─────────┼───────────┼──────┼──────┤
│ │Antrenor │ │ │ │
│ │categoria│ │ │ │
│4. │IV, │ │1,125 │2,250 │
│ │referent │ │ │ │
│ │sportiv │ │ │ │
│ │gradul IV│ │ │ │
├────┼─────────┼───────────┼──────┼──────┤
│ │Antrenor │ │ │ │
│5. │categoria│ │1,035 │2,050 │
│ │V │ │ │ │
├────┼─────────┼───────────┼──────┼──────┤
│ │Antrenor │ │ │ │
│ │debutant,│ │ │ │
│6. │referent │ │1,025 │- │
│ │sportiv │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
└────┴─────────┴───────────┴──────┴──────┘
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin ordin al ministrului tineretului şi sportului. **) Categoria de clasificare de antrenor corespunde gradului profesional. ANEXA VII/7
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţa sectorială = │
│603.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
AUTORITATEA VAMALĂ DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate CAP. I Aparatul central
┌────┬─────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴─────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬─────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│1. │Expert vamal │S │3,350 │6,700 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │vamal, │ │ │ │
│2. │referent de │S │2,850 │5,700 │
│ │specialitate;│ │ │ │
│ │gradul IA │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │vamal, │ │ │ │
│3. │referent de │S │2,650 │5,300 │
│ │specialitate;│ │ │ │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │vamal, │ │ │ │
│4. │referent de │S │2,450 │4,900 │
│ │specialitate;│ │ │ │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │vamal, │ │ │ │
│5. │referent de │S │2,250 │4,500 │
│ │specialitate;│ │ │ │
│ │gradul III │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │vamal, │ │ │ │
│6. │referent de │S │2,050 │4,100 │
│ │specialitate;│ │ │ │
│ │gradul IV │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │vamal, │ │ │ │
│7. │referent de │S │2,015 │- │
│ │specialitate;│ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│8. │Referent │SSD │2,300 │4,600 │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│9. │Referent │SSD │2,100 │4,200 │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│10. │Referent │SSD │1,900 │3,800 │
│ │gradul III │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│11. │Referent │SSD │1,870 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴─────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬─────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│12. │Referent IA │M │2,150 │4,300 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│13. │Referent I │M │1,950 │3,900 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│14. │Referent II │M │1,750 │3,500 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│15. │Referent III │M │1,550 │3,100 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│16. │Referent IV │M │1,350 │2,700 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│17. │Referent │M │1,320 │- │
│ │debutant │ │ │ │
└────┴─────────────┴─────────┴──────┴──────┘
CAP. II Direcţia Generală a Vamilor Direcţia de supraveghere şi control vamal, Direcţia de supraveghere pentru zonele vamale speciale Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate
┌────┬─────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴─────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬─────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│1. │Expert vamal │S │4,000 │7,500 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │vamal, │ │ │ │
│2. │referent de │S │3,400 │6,800 │
│ │specialitate;│ │ │ │
│ │gradul IA │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │vamal, │ │ │ │
│3. │referent de │S │3,200 │6,400 │
│ │specialitate;│ │ │ │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │vamal, │ │ │ │
│4. │referent de │S │2,950 │5,900 │
│ │specialitate;│ │ │ │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │vamal, │ │ │ │
│5. │referent de │S │2,700 │5,400 │
│ │specialitate;│ │ │ │
│ │gradul III │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │vamal, │ │ │ │
│6. │referent de │S │2,450 │4,900 │
│ │specialitate;│ │ │ │
│ │gradul IV │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │vamal, │ │ │ │
│7. │referent de │S │2,415 │- │
│ │specialitate;│ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│8. │Referent │SSD │2,800 │5,600 │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│9. │Referent │SSD │2,550 │5,100 │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│10. │Referent │SSD │2,300 │4,600 │
│ │gradul III │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│11. │Referent │SSD │2,265 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴─────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬─────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│12. │Referent IA │M │2,650 │5,300 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│13. │Referent I │M │2,400 │4,800 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│14. │Referent II │M │2,200 │4,400 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│15. │Referent III │M │2,000 │4,000 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│16. │Referent IV │M │1,800 │3,600 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│17. │Referent │M │1,770 │- │
│ │debutant │ │ │ │
└────┴─────────────┴─────────┴──────┴──────┘
CAP. III Direcţia regionala vamală Coeficienţi de multiplicare pentru activitatea de specialitate
┌────┬─────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴─────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬─────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│1. │Expert vamal │S │2,950 │5,900 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │vamal, │ │ │ │
│2. │referent de │S │2,450 │4,900 │
│ │specialitate;│ │ │ │
│ │gradul IA │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │vamal, │ │ │ │
│3. │referent de │S │2,250 │4,500 │
│ │specialitate;│ │ │ │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │vamal, │ │ │ │
│4. │referent de │S │2,000 │4,000 │
│ │specialitate;│ │ │ │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │vamal, │ │ │ │
│5. │referent de │S │1,800 │3,600 │
│ │specialitate;│ │ │ │
│ │gradul III │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │vamal, │ │ │ │
│6. │referent de │S │1,770 │- │
│ │specialitate;│ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│7. │Referent │SSD │1,950 │3,900 │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│8. │Referent │SSD │1,750 │3,500 │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│9. │Referent │SSD │1,600 │3,200 │
│ │gradul III │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│10. │Referent │SSD │1,570 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴─────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬─────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│11. │Referent IA │M │1,750 │3,500 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│12. │Referent I │M │1,600 │3,200 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│13. │Referent II │M │1,450 │2,900 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│14. │Referent III │M │1,250 │2,500 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│15. │Referent │M │1,220 │- │
│ │debutant │ │ │ │
└────┴─────────────┴─────────┴──────┴──────┘
CAP. IV Birouri vamale Coeficienţi de multiplicare pentru activitatea de specialitate A. Funcţii de execuţie de categoria A
┌────┬──────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬──────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Expert │S sau │ │ │
│1. │vamal │şcoală │2,650 │5,300 │
│ │ │vamală │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │S sau │ │ │
│2. │vamal │şcoală │2,150 │4,300 │
│ │principal │vamală │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │S sau │ │ │
│3. │vamal │şcoală │1,950 │3,900 │
│ │gradul I │vamală │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │S sau │ │ │
│4. │vamal │şcoală │1,750 │3,500 │
│ │gradul II │vamală │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │S sau │ │ │
│5. │vamal │şcoală │1,550 │3,100 │
│ │gradul III│vamală │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │S sau │ │ │
│6. │vamal │şcoală │1,520 │- │
│ │debutant │vamală │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │Şcoală │ │ │
│7. │vamal │vamală │1,775 │3,550 │
│ │ │sau SSD │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Controlor │Şcoală │ │ │
│8. │vamal │vamală │1,550 │3,100 │
│ │gradul I │sau SSD │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Controlor │Şcoală │ │ │
│9. │vamal │vamală │1,350 │2,700 │
│ │gradul II │sau SSD │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Agent │Şcoală │ │ │
│10. │vamal │vamală │1,320 │- │
│ │debutant │sau SSD │ │ │
├────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬──────────┬─────────┬──────┬──────┤
│11. │Controlor │M │1,600 │3,200 │
│ │vamal I │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│12. │Controlor │M │1,450 │2,900 │
│ │vamal II │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│13. │Controlor │M │1,250 │2,500 │
│ │vamal III │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Controlor │ │ │ │
│14. │vamal │M │1,070 │- │
│ │debutant │ │ │ │
└────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┘
B. Funcţii de execuţie de categoria B
┌────┬──────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬──────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │pentru │ │ │ │
│1. │datoria │S │2,150 │4,300 │
│ │vamală │ │ │ │
│ │principal │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │pentru │ │ │ │
│2. │datoria │S │1,950 │3,900 │
│ │vamală │ │ │ │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │pentru │ │ │ │
│3. │datoria │S │1,750 │3,500 │
│ │vamală │ │ │ │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │pentru │ │ │ │
│4. │datoria │S │1,550 │3,100 │
│ │vamală │ │ │ │
│ │gradul III│ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │ │ │ │
│ │pentru │ │ │ │
│5. │datoria │S │1,520 │- │
│ │vamală │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector │Şcoală │ │ │
│6. │pentru │vamală │1,775 │3,550 │
│ │datoria │sau SSD │ │ │
│ │vamală │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Controlor │ │ │ │
│ │pentru │Şcoală │ │ │
│7. │datoria │vamală │1,550 │3,100 │
│ │vamală │sau SSD │ │ │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Controlor │ │ │ │
│ │pentru │Şcoală │ │ │
│8. │datoria │vamală │1,350 │2,700 │
│ │vamală │sau SSD │ │ │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Controlor │ │ │ │
│ │pentru │Şcoală │ │ │
│9. │datoria │vamală │1,320 │- │
│ │vamală │sau SSD │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬──────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Controlor │ │ │ │
│10. │pentru │M │1,600 │3,200 │
│ │datoria │ │ │ │
│ │vamală I │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Controlor │ │ │ │
│11. │pentru │M │1,450 │2,900 │
│ │datoria │ │ │ │
│ │vamală II │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Controlor │ │ │ │
│12. │pentru │M │1,250 │2,500 │
│ │datoria │ │ │ │
│ │vamală III│ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Controlor │ │ │ │
│ │pentru │ │ │ │
│13. │datoria │M │1,070 │- │
│ │vamală │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
└────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┘
ANEXA VII/8
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţa sectorială = │
│603.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
NAVIGAŢIE UNITĂŢI NAVALE ŞI CAPITANII DE PORTURI Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate
┌────┬────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│1. │Comandant │S │1,550 │4,000 │
│ │instructor │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│2. │Şef mecanic │S │1,450 │2,900 │
│ │instructor │ │ │ │
├────┴────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe nave maritime │
├────┬────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│3. │Comandant │S │1,575 │3,650 │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│4. │Şef mecanic │S │1,475 │2,950 │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Căpitan │ │ │ │
│ │secund, şef │ │ │ │
│5. │mecanic │S │1,250 │2,500 │
│ │secund, şef │ │ │ │
│ │electrician │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Ofiţer │ │ │ │
│ │punte, │ │ │ │
│6. │ofiţer │S │1,175 │2,350 │
│ │mecanic, │ │ │ │
│ │ofiţer │ │ │ │
│ │electrician │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│7. │Ofiţer │S │1,165 │- │
│ │aspirant │ │ │ │
├────┴────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe nave portuare, │
│tehnice, fluviale │
├────┬────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│8. │Căpitan │M │1,225 │2,450 │
│ │dragor │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│9. │Căpitan │M │1,125 │2,250 │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│10. │Şef mecanic │M │1,100 │2,200 │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│11. │Dragor-şef │M │1,075 │2,150 │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│12. │Ofiţer punte│M │1,025 │2,050 │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Ofiţer │ │ │ │
│13. │mecanic, │M │1,000 │2,000 │
│ │ofiţer │ │ │ │
│ │electrician │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│14. │Dragor │M │0,925 │1,850 │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Ofiţer │ │ │ │
│ │punte, │ │ │ │
│ │ofiţer │ │ │ │
│15. │mecanic, │M │0,905 │- │
│ │ofiţer │ │ │ │
│ │electrician,│ │ │ │
│ │dragor; │ │ │ │
│ │aspirant │ │ │ │
├────┴────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│c) Funcţii de execuţie comune pe nave │
├────┬────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│16. │Şef staţie │M │1,075 │2,150 │
│ │RTG │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│17. │Ofiţer RTG I│M │0,975 │1,950 │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│18. │Ofiţer RTG │M │0,900 │1,800 │
│ │II │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│19. │Şef echipaj │ │1,050 │2,100 │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Conducător │ │ │ │
│ │şalupă, şef │ │ │ │
│20. │timonier, │ │0,975 │1,950 │
│ │ajutor │ │ │ │
│ │ofiţer │ │ │ │
│ │mecanic │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Electrician,│ │ │ │
│ │motorist, │ │ │ │
│21. │motopompist,│ │0,925 │1,850 │
│ │timonier, │ │ │ │
│ │marinar │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Electrician,│ │ │ │
│ │motorist, │ │ │ │
│22. │motopompist,│ │0,905 │- │
│ │timonier, │ │ │ │
│ │marinar; │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│23. │Scafandru │ │1,175 │2,350 │
│ │autonom │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│24. │Scafandru │ │1,075 │2,150 │
│ │greu │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│25. │Scafandru │ │1,035 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│d) Funcţii de execuţie de specialitate │
│din activitatea căpităniilor de porturi │
├─────────────────────────────────────────┤
│- Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale - │
├────┬────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Căpitan de │ │ │ │
│26. │port │S │1,475 │2,950 │
│ │specialist │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Căpitan de │ │ │ │
│27. │port gradul │S │1,250 │2,500 │
│ │I │ │ │ │
├────┴────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│- Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale - │
├────┬────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Căpitan de │ │ │ │
│28. │port gradul │M │1,125 │2,250 │
│ │II │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Ofiţer de │ │ │ │
│29. │port gradul │M │1,075 │2,150 │
│ │I │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Ofiţer de │ │ │ │
│30. │port gradul │M │0,975 │1,950 │
│ │II │ │ │ │
├────┼────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Ofiţer de │ │ │ │
│31. │port │M │0,905 │- │
│ │debutant │ │ │ │
└────┴────────────┴─────────┴──────┴──────┘
Capităniile de porturi vor putea utiliza şi funcţiile prevăzute la lit. a)-c) din prezenta anexă, în funcţie de dotare şi de atribuţiile acestora, stabilite conform prevederilor legale. NOTA: Criteriile şi condiţiile pentru ocuparea funcţiilor prevăzute în prezenta anexa se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor şi se utilizează de către toate unităţile, indiferent de subordonare. ANEXA VII/9
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţa sectorială = │
│603.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
AGRICULTURA LABORATOARE CENTRALE: PENTRU CONTROLUL CALITĂŢII SEMINŢELOR, PENTRU CONTROLUL SANITAR- VETERINAR DE DIAGNOSTIC, PENTRU CONTROLUL ALIMENTELOR DE ORIGINE ANIMALA, PENTRU CONTROLUL ŞTIINŢIFIC AL PRODUSELOR BIOLOGICE SI AL MEDICAMENTELOR DE UZ VETERINAR, PENTRU CARANTINĂ FITOSANITARA, PRECUM SI UNITĂŢI CU SI FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ, SUBORDONATE DIRECŢIILOR GENERALE PENTRU AGRICULTURA SI ALIMENTAŢIE SI DIRECŢIILOR SANITAR-VETERINARE JUDEŢENE Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate
┌────┬──────────────┬────────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor │multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴──────────────┴────────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale │
├────┬──────────────┬────────────┬──────┬──────┤
│ │Inginer*), │ │ │ │
│ │meteorolog │ │ │ │
│1. │(hidrolog, │S │1,600 │4,000 │
│ │hidrogeolog, │ │ │ │
│ │pedolog); │ │ │ │
│ │expert │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Inginer*), │ │ │ │
│ │meteorolog │ │ │ │
│2. │(hidrolog, │S │1,400 │2,800 │
│ │hidrogeolog, │ │ │ │
│ │pedolog); │ │ │ │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Inginer*), │ │ │ │
│ │meteorolog │ │ │ │
│3. │(hidrolog, │S │1,225 │2,450 │
│ │hidrogeolog, │ │ │ │
│ │pedolog); │ │ │ │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Inginer*), │ │ │ │
│ │meteorolog │ │ │ │
│4. │(hidrolog, │S │1,175 │2,350 │
│ │hidrogeolog, │ │ │ │
│ │pedolog); │ │ │ │
│ │gradul III │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Inginer*), │ │ │ │
│ │meteorolog │ │ │ │
│5. │(hidrolog, │S │1,165 │- │
│ │hidrogeolog, │ │ │ │
│ │pedolog); │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│6. │Medic primar │S │1,875 │4,500 │
│ │veterinar**) │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Medic │ │ │ │
│7. │veterinar │S │1,600 │3,200 │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Medic │ │ │ │
│8. │veterinar │S │1,400 │2,800 │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Medic │ │ │ │
│9. │veterinar │S │1,210 │2,350 │
│ │gradul III │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Medic │ │ │ │
│10. │veterinar │S │1,206 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Subinginer, │ │ │ │
│ │asistent │ │ │ │
│11. │veterinar, │SSD │1,300 │2,800 │
│ │conductor │ │ │ │
│ │tehnic; I │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Subinginer, │ │ │ │
│ │asistent │ │ │ │
│12. │veterinar, │SSD │1,125 │2,250 │
│ │conductor │ │ │ │
│ │tehnic; II │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Subinginer, │ │ │ │
│ │asistent │ │ │ │
│13. │veterinar, │SSD │1,050 │2,100 │
│ │conductor │ │ │ │
│ │tehnic; III │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Subinginer, │ │ │ │
│ │asistent │ │ │ │
│14. │veterinar, │SSD │1,035 │- │
│ │conductor │ │ │ │
│ │tehnic; │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴──────────────┴────────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale │
├────┬──────────────┬────────────┬──────┬──────┤
│ │Tehnician***),│ │ │ │
│ │observator │ │ │ │
│15. │meteorolog │M │1,125 │2,400 │
│ │(hidrolog, │ │ │ │
│ │hidrogeolog); │ │ │ │
│ │IA │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician***),│ │ │ │
│ │observator │ │ │ │
│16. │meteorolog │M │1,025 │2,050 │
│ │(hidrolog, │ │ │ │
│ │hidrogeolog); │ │ │ │
│ │I │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician***),│ │ │ │
│ │observator │ │ │ │
│17. │meteorolog │M │0,925 │1,850 │
│ │(hidrolog, │ │ │ │
│ │hidrogeolog); │ │ │ │
│ │II │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician***),│ │ │ │
│ │observator │ │ │ │
│18. │meteorolog │M │0,905 │- │
│ │(hidrolog, │ │ │ │
│ │hidrogeolog); │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Asistent │ │ │ │
│19. │veterinar I, │M │1,175 │2,400 │
│ │tehnician │ │ │ │
│ │veterinar IA │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Asistent │ │ │ │
│20. │veterinar II, │M │1,075 │2,150 │
│ │tehnician │ │ │ │
│ │veterinar I │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Asistent │ │ │ │
│21. │veterinar III,│M │0,975 │1,950 │
│ │tehnician │ │ │ │
│ │veterinar II │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Asistent │ │ │ │
│ │veterinar, │ │ │ │
│22. │tehnician │M │0,905 │- │
│ │veterinar; │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│23. │Agent │Şcoală │0,925 │1,850 │
│ │veterinar I │profesională│ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│24. │Agent │Şcoală │0,825 │1,650 │
│ │veterinar II │profesională│ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼──────┼──────┤
│ │Agent │Şcoală │ │ │
│25. │veterinar │profesională│0,820 │- │
│ │debutant │ │ │ │
└────┴──────────────┴────────────┴──────┴──────┘
*) Specialitatea funcţiei de inginer este cea care se regăseşte în activitatea de bază a unităţii (agronomie, horticultura, zootehnie şi altele). Cu acelaşi nivel pot fi salarizate şi funcţiile de biolog (chimist), dacă persoanele încadrate pe aceste funcţii desfăşoară activitate în specialitatea funcţiei. **) În funcţia de medic primar veterinar pot fi încadrate persoanele care au obţinut acest grad profesional pe baza examenului organizat de ministerele coordonatoare. ***) Specialitatea funcţiei de tehnician este cea care se regăseşte în activitatea de bază a unităţii (agronomie, horticultura, zootehnie şi altele). ANEXA VII/10
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţa sectorială = │
│603.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
OFICII DE CADASTRU SI ORGANIZARE A TERITORIULUI Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate
┌────┬──────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬──────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Inginer │ │ │ │
│1. │cadastru │S │1,825 │4,000 │
│ │gradul IA │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inginer │ │ │ │
│2. │cadastru │S │1,400 │2,800 │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inginer │ │ │ │
│3. │cadastru │S │1,275 │2,550 │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inginer │ │ │ │
│4. │cadastru │S │1,190 │2,350 │
│ │gradul III│ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inginer │ │ │ │
│5. │cadastru │S │1,185 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│6. │Subinginer│SSD │1,300 │2,800 │
│ │cadastru I│ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Subinginer│ │ │ │
│7. │cadastru │SSD │1,200 │2,400 │
│ │II │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Subinginer│ │ │ │
│8. │cadastru │SSD │1,060 │2,100 │
│ │III │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Subinginer│ │ │ │
│9. │cadastru │SSD │1,055 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬──────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Tehnician │ │ │ │
│10. │cadastru │M │1,200 │2,400 │
│ │IA │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│11. │Tehnician │M │1,025 │2,050 │
│ │cadastru I│ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician │ │ │ │
│12. │cadastru │M │0,935 │1,850 │
│ │II │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician │ │ │ │
│13. │cadastru │M │0,930 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│14. │Operator │M; G │0,925 │1,850 │
│ │cadastru I│ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Operator │ │ │ │
│15. │cadastru │M; G │0,845 │1,650 │
│ │II │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Operator │ │ │ │
│16. │cadastru │M; G │0,840 │- │
│ │debutant │ │ │ │
└────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┘
ANEXA VII/11
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţa sectorială = │
│603.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
PROTECŢIA MEDIULUI AGENŢII DE PROTECŢIE A MEDIULUI, ADMINISTRAŢIA REZERVAŢIEI BIOSFEREI "DELTA DUNĂRII" Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate
┌────┬─────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴─────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬─────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Inspector de │ │ │ │
│ │specialitate │ │ │ │
│1. │expert, │S │1,600 │4,000 │
│ │inginer │ │ │ │
│ │expert*) │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector de │ │ │ │
│2. │specialitate,│S │1,400 │2,800 │
│ │inginer*); │ │ │ │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector de │ │ │ │
│3. │specialitate,│S │1,225 │2,450 │
│ │inginer*); │ │ │ │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector de │ │ │ │
│4. │specialitate,│S │1,175 │2,350 │
│ │inginer*); │ │ │ │
│ │gradul III │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Inspector, │ │ │ │
│5. │inginer*); │S │1,170 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│6. │Subinginer I │SSD │1,300 │2,800 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│7. │Subinginer II│SSD │1,125 │2,250 │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│8. │Subinginer │SSD │1,050 │2,100 │
│ │III │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│9. │Subinginer │SSD │1,035 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴─────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬─────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Tehnician, │ │ │ │
│10. │observator │M │1,125 │2,400 │
│ │condiţii │ │ │ │
│ │mediu; IA**) │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician, │ │ │ │
│11. │observator │M │1,025 │2,050 │
│ │condiţii │ │ │ │
│ │mediu; I**) │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician, │ │ │ │
│12. │observator │M │0,925 │1,850 │
│ │condiţii │ │ │ │
│ │mediu; II**) │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician, │ │ │ │
│ │observator │ │ │ │
│13. │condiţii │M │0,905 │- │
│ │mediu; │ │ │ │
│ │debutant**) │ │ │ │
└────┴─────────────┴─────────┴──────┴──────┘
*) Specialitatea funcţiei de inginer este cea care se regăseşte în activitatea de bază a unităţii. Cu acelaşi nivel pot fi salarizate, în activitatea de bază, şi funcţiile de biolog, chimist, fizician şi altele, dacă persoanele încadrate pe aceste funcţii desfăşoară activitate în specialitatea funcţiei. **) Specialitatea funcţiilor de tehnician şi de observator condiţii mediu este cea care se regăseşte în activitatea de bază a unităţii. ANEXA VII/12
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţa sectorială = │
│603.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
AVIAŢIA SPORTIVĂ AEROCLUBUL ROMÂNIEI I. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate 1. Personal navigant şi tehnic navigant profesionist Funcţii de execuţie
┌────┬─────────────┬───────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor*)│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┼─────────────┼───────────┼──────┼──────┤
│ │Personal │ │ │ │
│ │navigant şi │ │ │ │
│1. │tehnic │ │ │ │
│ │navigant │ │ │ │
│ │profesionist;│ │ │ │
├────┼─────────────┼───────────┼──────┼──────┤
│ │clasa I │ │1,650 │4,000 │
├────┼─────────────┼───────────┼──────┼──────┤
│ │clasa a II-a │ │1,425 │2,850 │
├────┼─────────────┼───────────┼──────┼──────┤
│ │clasa a III-a│ │1,250 │2,500 │
├────┼─────────────┼───────────┼──────┼──────┤
│ │clasa a IV-a │ │1,175 │2,350 │
├────┼─────────────┼───────────┼──────┼──────┤
│ │clasa a V-a │ │1,165 │- │
└────┴─────────────┴───────────┴──────┴──────┘
*) Nivelul studiilor şi nivelul de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor. 2. Personal tehnic aeronautic
┌────┬────────────┬────────────┬────────────┐
│ │ │ │Coeficientul│
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor │multiplicare│
│ │ │ ├─────┬──────┤
│ │ │ │minim│maxim │
├────┴────────────┴────────────┴─────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe clase │
│profesionale │
├────┬────────────┬────────────┬─────┬──────┤
│ │Inginer de │S │ │ │
│ │aviaţie │ │ │ │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa I │ │1,650│4,000 │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa a II-a│ │1,425│2,850 │
│1. ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa a │ │1,250│2,500 │
│ │III-a │ │ │ │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa a IV-a│ │1,175│2,350 │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │debutant │ │1,165│- │
├────┼────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │Tehnician de│M │ │ │
│ │aviaţie │ │ │ │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa I │ │1,200│2,400 │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa a II-a│ │1,100│2,200 │
│2. ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa a │ │1,000│2,000 │
│ │III-a │ │ │ │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa a IV-a│ │0,925│1,850 │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │debutant │ │0,905│- │
├────┼────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │ │Şcoala │ │ │
│ │Mecanic de │tehnică │ │ │
│ │aviaţie │de aviaţie │ │ │
│ │ │sau │ │ │
│ │ │echivalentă │ │ │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa I │ │1,275│2,550 │
│3. ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa a II-a│ │1,100│2,200 │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa a │ │0,975│1,950 │
│ │III-a │ │ │ │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa a IV-a│ │0,925│1,850 │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │debutant │ │0,905│- │
├────┼────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │Mecanic │ │ │ │
│ │pentru │ │ │ │
│ │întreţinerea│ │ │ │
│ │aparatelor │ │ │ │
│ │de │ │ │ │
│ │lansare la │M; │ │ │
│ │zbor (turn │Şcoală │ │ │
│ │de │profesională│ │ │
│ │paraşutism, │ │ │ │
│ │automosor, │ │ │ │
│ │plior │ │ │ │
│ │paraşute, │ │ │ │
│4. │deltaplanism│ │ │ │
│ │etc.); │ │ │ │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa I │ │1,100│2,400 │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa a II-a│ │1,050│2,100 │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa a │ │0,975│1,950 │
│ │III-a │ │ │ │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa a IV-a│ │0,925│1,850 │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │debutant │ │0,905│- │
├────┼────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │Maistru de │Şcoală de │ │ │
│ │aviaţie │maiştri │ │ │
│ │ │aviaţie │ │ │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│5. │clasa I │ │1,300│2,600 │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa a II-a│ │1,200│2,400 │
│ ├────────────┼────────────┼─────┼──────┤
│ │clasa a │ │1,025│2,050 │
│ │III-a │ │ │ │
└────┴────────────┴────────────┴─────┴──────┘
3. Personal operativ aeronautic
┌────┬──────────┬──────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor │multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴──────────┴──────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬──────────┬──────────┬──────┬──────┤
│ │Meteorolog│ │ │ │
│ │aeronautic│S │ │ │
│ │specialist│ │ │ │
│ ├──────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │gradul I │ │1,650 │4,000 │
│ ├──────────┼──────────┼──────┼──────┤
│1. │gradul II │ │1,425 │2,850 │
│ ├──────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │gradul III│ │1,250 │2,500 │
│ ├──────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │gradul IV │ │1,175 │2,350 │
│ ├──────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │1,165 │- │
├────┴──────────┴──────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬──────────┬──────────┬──────┬──────┤
│ │Meteorolog│M+curs │ │ │
│ │aeronautic│de │ │ │
│ │ │calificare│ │ │
│ ├──────────┼──────────┼──────┼──────┤
│2. │I │ │1,075 │2,150 │
│ ├──────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │II │ │0,975 │1,950 │
│ ├──────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,905 │- │
├────┼──────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │Controlor │M+curs │ │ │
│ │trafic │de │ │ │
│ │dirijare │calificare│ │ │
│ ├──────────┼──────────┼──────┼──────┤
│3. │I │ │1,200 │2,400 │
│ ├──────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │II │ │1,075 │2,150 │
│ ├──────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │III │ │0,975 │1,950 │
├────┼──────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │Controlor │M+curs │ │ │
│ │trafic │de │ │ │
│ │operaţiuni│calificare│ │ │
│ │auxiliare │ │ │ │
│ ├──────────┼──────────┼──────┼──────┤
│4. │I │ │1,100 │2,200 │
│ ├──────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │II │ │1,000 │2,000 │
│ ├──────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │III │ │0,925 │1,850 │
│ ├──────────┼──────────┼──────┼──────┤
│ │debutant │ │0,905 │- │
└────┴──────────┴──────────┴──────┴──────┘
ANEXA VIII/1
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţă sectorială = │
│522.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
FUNCŢII DE EXECUŢIE DIN ALTE UNITĂŢI BUGETARE DE SUBORDONARE CENTRALĂ, PRECUM ŞI DIN COMPARTIMENTELE DE CONTABILITATE, FINANCIAR, APROVIZIONARE, INVESTIŢII DIN ACTIVITĂŢILE CUPRINSE ÎN ANEXELE Nr. VII/1-VII/12 I. Coeficienţi de multiplicare pentru activitatea de specialitate
┌────┬────────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴────────────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale │
├────┬────────────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Consilier, expert, │ │ │ │
│ │inspector de │ │ │ │
│1. │specialitate; │S │1,850 │4,000 │
│ │gradul I; inginer, │ │ │ │
│ │economist; │ │ │ │
│ │specialist IA │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Referent de │ │ │ │
│ │specialitate, │ │ │ │
│ │inspector de │ │ │ │
│2. │specialitate; │S │1,600 │3,200 │
│ │gradul II; │ │ │ │
│ │economist, referent,│ │ │ │
│ │inginer; gradul I │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Referent de │ │ │ │
│ │specialitate, │ │ │ │
│ │inspector de │ │ │ │
│3. │specialitate; │S │1,475 │2,975 │
│ │gradul III; │ │ │ │
│ │economist, referent,│ │ │ │
│ │inginer; gradul II │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Referent de │ │ │ │
│ │specialitate, │ │ │ │
│ │inspector de │ │ │ │
│4. │specialitate; │S │1,375 │2,750 │
│ │gradul IV; │ │ │ │
│ │economist, referent,│ │ │ │
│ │inginer; gradul III │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Referent, inspector,│ │ │ │
│5. │inginer, economist; │S │1,370 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Referent, │ │ │ │
│ │subinginer, │ │ │ │
│6. │conductor arhitect, │SSD │1,500 │3,000 │
│ │arhivist, │ │ │ │
│ │tehnician-economist;│ │ │ │
│ │I │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Referent, │ │ │ │
│ │subinginer, │ │ │ │
│7. │conductor arhitect, │SSD │1,375 │2,775 │
│ │arhivist, │ │ │ │
│ │tehnician-economist;│ │ │ │
│ │II │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Referent, │ │ │ │
│ │subinginer, │ │ │ │
│8. │conductor arhitect, │SSD │1,225 │2,475 │
│ │arhivist, │ │ │ │
│ │tehnician-economist;│ │ │ │
│ │III │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Referent, │ │ │ │
│ │subinginer, │ │ │ │
│9. │conductor arhitect, │SSD │1,220 │- │
│ │arhivist, │ │ │ │
│ │tehnician-economist;│ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴────────────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe grade profesionale din │
│serviciile de contencios │
├────┬────────────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│10. │Consilier juridic │S │1,850 │4,000 │
│ │gradul IA │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│11. │Consilier juridic │S │1,600 │3,200 │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│12. │Consilier juridic │S │1,475 │2,975 │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│13. │Consilier juridic │S │1,375 │2,750 │
│ │gradul III │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│14. │Consilier juridic │S │1,370 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴────────────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│c) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale │
├────┬────────────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Tehnician, │ │ │ │
│15. │merceolog, contabil,│M │1,375 │2,475 │
│ │referent; IA │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician, │ │ │ │
│16. │merceolog, contabil,│M │1,275 │2,300 │
│ │referent; I │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician, │ │ │ │
│17. │merceolog, contabil,│M │1,150 │2,075 │
│ │referent; II │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician, │ │ │ │
│18. │merceolog, contabil,│M │1,075 │1,900 │
│ │referent; III │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician, │ │ │ │
│19. │merceolog, contabil,│M │1,070 │- │
│ │referent; debutant │ │ │ │
└────┴────────────────────┴─────────┴──────┴──────┘
II. Unităţi de perfecţionare a personalului cu pregătire superioară Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate
┌────┬─────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴─────────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│Funcţii de execuţie pe grade profesionale │
├────┬─────────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│1. │Expert-consultant│S │2,000 │4,000 │
│ │IA │ │ │ │
├────┼─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│2. │Expert-consultant│S │1,750 │3,500 │
│ │I │ │ │ │
├────┼─────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│3. │Expert-consultant│S │1,550 │3,100 │
│ │II │ │ │ │
└────┴─────────────────┴─────────┴──────┴──────┘
III. Unităţi de perfecţionare a personalului cu pregătire medie şi centre de calificare şi recalificare Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate
┌────┬──────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬──────────┬─────────┬──────┬──────┤
│1. │Expert │S │1,750 │3,500 │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│2. │Expert │S │1,500 │3,000 │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│3. │Expert │S │1,375 │2,750 │
│ │gradul III│ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│4. │Expert │S │1,370 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬──────────┬─────────┬──────┬──────┤
│5. │Instructor│M │1,375 │2,750 │
│ │I │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│6. │Instructor│M │1,175 │2,350 │
│ │II │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│7. │Instructor│M │1,075 │2,150 │
│ │III │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│8. │Instructor│M │1,070 │- │
│ │debutant │ │ │ │
└────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┘
NOTA: Coeficienţii de multiplicare prevăzuţi în prezenta anexă se aplică şi funcţiilor de specialitate din Şcoala populara de artă. IV. Proiectare Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate
┌────┬──────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬──────────┬─────────┬──────┬──────┤
│1. │Proiectant│S │1,950 │3,900 │
│ │gradul I │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│2. │Proiectant│S │1,700 │3,400 │
│ │gradul II │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│3. │Proiectant│S │1,475 │2,950 │
│ │gradul III│ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│4. │Proiectant│S │1,375 │2,700 │
│ │gradul IV │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│5. │Proiectant│S │1,370 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Subinginer│ │ │ │
│6. │cartograf │SSD │1,500 │3,000 │
│ │I │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Subinginer│ │ │ │
│7. │cartograf │SSD │1,375 │2,750 │
│ │II │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Subinginer│ │ │ │
│8. │cartograf │SSD │1,225 │2,400 │
│ │III │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Subinginer│ │ │ │
│9. │cartograf │SSD │1,220 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬──────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Tehnician │ │ │ │
│10. │proiectant│M │1,375 │2,750 │
│ │I │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician │ │ │ │
│11. │proiectant│M │1,175 │2,350 │
│ │II*) │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician │ │ │ │
│12. │proiectant│M │1,075 │2,150 │
│ │III*) │ │ │ │
├────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Tehnician │ │ │ │
│13. │proiectant│M │1,070 │- │
│ │debutant*)│ │ │ │
└────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┘
*) Coeficienţii de multiplicare prevăzuţi pentru aceasta funcţie seutilizează şi la funcţia de desenator tehnic cartograf. V. Unităţi de informatică Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate
┌────┬──────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┴──────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│a) Funcţii de execuţie pe grade │
│profesionale │
├────┬──────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Analist, │ │ │ │
│1. │programator, │S │2,100 │4,000 │
│ │inginer de │ │ │ │
│ │sistem; IA │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Analist, │ │ │ │
│2. │programator, │S │1,900 │3,800 │
│ │inginer de │ │ │ │
│ │sistem; I │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Analist, │ │ │ │
│3. │programator, │S │1,700 │3,400 │
│ │inginer de │ │ │ │
│ │sistem; II │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Analist, │ │ │ │
│4. │programator, │S │1,475 │2,950 │
│ │inginer de │ │ │ │
│ │sistem; III │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Analist, │ │ │ │
│5. │programator, │S │1,375 │2,700 │
│ │inginer de │ │ │ │
│ │sistem; IV │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Analist, │ │ │ │
│ │programator, │ │ │ │
│6. │inginer de │S │1,370 │- │
│ │sistem; │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Informatician,│ │ │ │
│7. │conductor │SSD │1,500 │3,000 │
│ │tehnic; I │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Informatician,│ │ │ │
│8. │conductor │SSD │1,375 │2,750 │
│ │tehnic; II │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Informatician,│ │ │ │
│9. │conductor │SSD │1,220 │2,400 │
│ │tehnic; III │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Informatician,│ │ │ │
│10. │conductor │SSD │1,219 │- │
│ │tehnic; │ │ │ │
│ │debutant │ │ │ │
├────┴──────────────┴─────────┴──────┴──────┤
│b) Funcţii de execuţie pe trepte │
│profesionale │
├────┬──────────────┬─────────┬──────┬──────┤
│ │Analist │ │ │ │
│11. │(programator) │M │1,375 │2,750 │
│ │ajutor IA │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Analist │ │ │ │
│12. │(programator) │M │1,275 │2,550 │
│ │ajutor I │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Analist │ │ │ │
│13. │(programator) │M │1,150 │2,300 │
│ │ajutor II │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Analist │ │ │ │
│14. │(programator) │M │1,075 │2,100 │
│ │ajutor III │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Analist │ │ │ │
│15. │(programator) │M │1,070 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Operator, │ │ │ │
│16. │controlor │M │1,275 │2,550 │
│ │date; I │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Operator, │ │ │ │
│17. │controlor │M │1,150 │2,300 │
│ │date; II │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Operator, │ │ │ │
│18. │controlor │M │1,050 │2,100 │
│ │date; III │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Operator, │ │ │ │
│19. │controlor │M │0,975 │1,900 │
│ │date; IV │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Operator, │ │ │ │
│20. │controlor │M │0,970 │- │
│ │date; debutant│ │ │ │
└────┴──────────────┴─────────┴──────┴──────┘
ANEXA VIII/2
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea de referinţa sectorială = │
│522.000 lei │
└──────────────────────────────────────┘
ALTE FUNCŢII COMUNE DIN SECTORUL BUGETAR Coeficienţi de multiplicare pentru personalul din activitatea desecretariat-administrativ, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire^1) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
┌────┬─────────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │ │Coeficientul │
│Nr. │ │Nivelul │de │
│crt.│Funcţia │studiilor│multiplicare │
│ │ │ ├──────┬──────┤
│ │ │ │minim │maxim │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│1. │Stenodactilograf IA*)│M │1,300 │2,450 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│2. │Stenodactilograf I │M │1,150 │2,075 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│3. │Stenodactilograf II │M │1,075 │1,900 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│4. │Stenodactilograf │M │1,070 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│5. │Secretar-dactilograf,│M │1,275 │2,300 │
│ │dactilograf; IA*) │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│6. │Secretar-dactilograf,│M; G │1,125 │2,025 │
│ │dactilograf; I │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│7. │Secretar-dactilograf,│M; G │1,025 │1,850 │
│ │dactilograf; II │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│8. │Secretar-dactilograf,│M; G │1,020 │- │
│ │dactilograf; debutant│ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Secretar, │ │ │ │
│9. │secretar-dactilograf;│M; G │1,075 │1,950 │
│ │I**) │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Secretar, │ │ │ │
│10. │secretar-dactilograf;│M; G │0,975 │1,775 │
│ │II**) │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Secretar, │ │ │ │
│11. │secretar-dactilograf;│M; G │0,970 │- │
│ │debutant**) │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│12. │Administrator I │M │1,375 │2,475 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│13. │Administrator II │M │1,250 │2,250 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│14. │Administrator III │M │1,125 │2,025 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│15. │Şef depozit I │M │1,225 │2,225 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│16. │Şef depozit II │M │1,125 │2,025 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│17. │Casier, magaziner; I │M │1,200 │2,175 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│18. │Casier, magaziner; II│M; G │1,075 │1,950 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│19. │Casier, magaziner; │M; G │1,070 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│20. │Funcţionar, arhivar; │M │1,175 │2,125 │
│ │I │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│21. │Funcţionar, arhivar; │M │1,075 │1,950 │
│ │II │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│22. │Funcţionar, arhivar; │M │0,975 │1,775 │
│ │III │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│23. │Funcţionar, arhivar; │M │0,970 │- │
│ │debutant │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│24. │Şef formaţie pază, │ │1,075 │1,950 │
│ │pompieri │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Portar, paznic, │ │ │ │
│ │pompier, îngrijitor, │ │ │ │
│25. │guard, bufetier, │ │0,925 │1,675 │
│ │manipulant bunuri, │ │ │ │
│ │curier; I │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│ │Portar, paznic, │ │ │ │
│ │pompier, îngrijitor, │ │ │ │
│26. │guard, bufetier, │ │0,850 │1,550 │
│ │manipulant bunuri, │ │ │ │
│ │curier; II │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│27. │Maistru I │ │1,325 │2,400 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│28. │Maistru II │ │1,225 │2,225 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│29. │Şofer IA***) │ │1,350 │2,475 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│30. │Şofer I***) │ │1,350 │2,450 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│31. │Şofer II****) │ │1,300 │2,350 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│32. │Muncitor calificat I │ │1,300 │2,350 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│33. │Muncitor calificat II│ │1,225 │2,225 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│34. │Muncitor calificat │ │1,150 │2,075 │
│ │III │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│35. │Muncitor calificat IV│ │1,075 │1,950 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│36. │Muncitor calificat V │ │1,000 │1,800 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│37. │Muncitor calificat VI│ │0,925 │1,675 │
├────┼─────────────────────┼─────────┼──────┼──────┤
│38. │Muncitor necalificat │ │0,850 │1,550 │
└────┴─────────────────────┴─────────┴──────┴──────┘
^1) Se utilizează în administraţia publică şi în unităţile subordonate acesteia, finanţate parţial sau integral de la bugetul de stat. *) Se utilizează în ministere şi în celelalte instituţii centrale ale administraţiei publice. **) Se utilizează în activitatea de secretariat-administrativ din unităţile bugetare. ***) Se utilizează în Parlament, în ministere şi în celelalte instituţii centrale ale administraţiei publice, în parcul propriu. ****) Se utilizează în ministere şi în celelalte instituţii centrale ale administraţiei publice, în parcul comun. NOTA: În unităţile bugetare din subordinea ministerelor şi a celorlalte instituţii ale administraţiei publice, încadrarea soferilor se face ţinându-se seama şi de autovehiculul pe care îl deservesc, potrivit echivalării categoriilor de calificare cu treptele profesionale elaborate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. ANEXA IX/1 INDEMNIZAŢII DE CONDUCERE COMUNE
┌────┬────────────────────┬────────────┐
│ │ │Indemnizaţia│
│ │ │de conducere│
│ │ │în │
│ │ │procente din│
│Nr. │Funcţia │salariul de │
│crt.│ │bază │
│ │ │- % - │
│ │ ├────────────┤
│ │ │limita │
│ │ │maximă │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Director general, │ │
│1. │inspector de stat │55 │
│ │şef │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Director general │ │
│2. │adjunct, inspector │50 │
│ │de stat şef adjunct │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│3. │Director, inspector │50 │
│ │şef │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Director adjunct, │ │
│4. │inspector şef │40 │
│ │adjunct │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│5. │Contabil şef │40 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│6. │Inginer şef │40 │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Şef serviciu, şef │ │
│7. │secţie, şef serviciu│30 │
│ │contencios │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│ │Şef birou, şef │ │
│8. │atelier, şef │25 │
│ │laborator, şef │ │
│ │oficiu │ │
├────┼────────────────────┼────────────┤
│9. │Şef formaţie │15 │
│ │muncitori │ │
└────┴────────────────────┴────────────┘
ANEXA IX/2 INDEMNIZAŢII DE CONDUCERE SPECIFICE
┌────┬────────────────────┬─────────────┐
│ │ │Indemnizaţia │
│ │ │de conducere │
│ │ │în │
│Nr. │ │procente din │
│crt.│Funcţia │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │- % - │
│ │ ├─────────────┤
│ │ │limita maximă│
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│A. Serviciile Preşedinţiei, aparatul │
│Guvernului │
│şi aparatul Parlamentului │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │Director, şef │ │
│1. │sector, şef │50 │
│ │compartiment │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Director adjunct, │ │
│2. │şef sector adjunct, │40 │
│ │şef compartiment │ │
│ │adjunct │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │B. Ministere, alte │ │
│ │organe de │ │
│ │specialitate, precum│ │
│ │şi unităţile │ │
│ │teritoriale de │ │
│ │specialitate din │ │
│ │subordinea acestora │ │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│a) aparatul propriu │
├───────────────────────────────────────┤
│1. Ministerul Finanţelor │
├───────────────────────────────────────┤
│1.1. Garda Financiară - aparatul │
│central │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Comisar general │50 │
│ │adjunct │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Comisar şef divizie │30 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │2. Ministerul │ │
│ │Educaţiei Naţionale │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │ │Indemnizaţia │
│ │ │de conducere │
│Nr. │ │în │
│crt.│Funcţia*) │procente din │
│ │ │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │- % - │
├────┼────────────────────┼──────┬──────┤
│ │ │minim │maxim │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│1. │Inspector general │45 │55 │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│2. │Inspector principal │45 │50 │
│ │de specialitate │ │ │
├────┴────────────────────┴──────┴──────┤
│*) Se calculează conform art. 51 alin. │
│(1) din Legea nr. 128/1997. │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │ │Indemnizaţia │
│ │ │de conducere │
│ │ │în │
│Nr. │ │procente din │
│crt.│Funcţia │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │- % - │
│ │ ├─────────────┤
│ │ │limita maximă│
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│b) servicii publice descentralizate │
├────┬──────────────────────────────────┤
│ │1. Ministerul Finanţelor │
├────┴──────────────────────────────────┤
│1.1. Garda financiară - aparatul │
│teritorial │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Comisar şef secţie │40 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Comisar şef secţie │30 │
│ │adjunct │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│3. │Comisar şef secţie │25 │
│ │divizie │ │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│1.2. Direcţia generală a finanţelor │
│publice şi controlului │
│financiar de stat │
├───────────────────────────────────────┤
│- la nivel de municipiu │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │Director │ │
│1. │administraţie │40 │
│ │financiară │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Director adjunct │ │
│2. │administraţie │30 │
│ │financiară │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│3. │Şef circumscripţie │30 │
│ │fiscală │ │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│- la nivel de comună │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Şef percepţie │25 │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│2. Ministerul Culturii │
├───────────────────────────────────────┤
│2.1. Inspectoratul pentru cultură │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Consilier teritorial│50 │
│ │şef │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Consilier teritorial│40 │
│ │şef adjunct │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │ │Indemnizaţia │
│ │ │de conducere │
│ │ │în │
│Nr. │ │procente din │
│crt.│Funcţia │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │- % - │
│ │ ├──────┬──────┤
│ │ │minim │maxim │
├────┴────────────────────┴──────┴──────┤
│2^1. Ministerul Educaţiei Naţionale │
├───────────────────────────────────────┤
│2^1.1. Inspectoratul şcolar*) │
├────┬────────────────────┬──────┬──────┤
│1. │Inspector şcolar │45 │55 │
│ │general │ │ │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│2. │Inspector şcolar │35 │45 │
│ │general adjunct │ │ │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│3. │Inspector şcolar de │30 │40 │
│ │specialitate │ │ │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│4. │Inspector şcolar │25 │30 │
├────┴────────────────────┴──────┴──────┤
│*) Se calculează conform art. 51 alin. │
│(1) din Legea nr. 128/1997. │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │ │Indemnizaţia │
│ │ │de conducere │
│ │ │în │
│Nr. │ │procente din │
│crt.│Funcţia │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │- % - │
│ │ ├─────────────┤
│ │ │limita maximă│
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│3. Ministerul Sănătăţii │
├───────────────────────────────────────┤
│3.1. Direcţia sanitară │
│Indemnizaţii pentru îndeplinirea unor │
│sarcini, activităţi şi │
│responsabilităţi suplimentare funcţiei │
│de bază, care fac parte │
│din salariul de bază │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Medic inspector │25 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Farmacist inspector │25 │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│c) aparatul propriu al administraţiei │
│publice locale │
│şi serviciile publice din subordinea │
│acesteia │
├───────────────────────────────────────┤
│1. Prefecturi, consilii judeţene, │
│Primăria Municipiului Bucureşti │
│şi Consiliul General al Municipiului │
│Bucureşti, consilii locale │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │ │Indemnizaţia │
│ │ │de conducere │
│ │ │în │
│Nr. │ │procente din │
│crt.│Funcţia │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │- % - │
│ │ ├─────────────┤
│ │ │limita maximă│
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│1.1. La nivel de judeţ şi municipiul │
│Bucureşti │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Şef departament*) │55 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Arhitect şef │50 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│3. │Arhitect şef adjunct│40 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Şef filială, şef │ │
│4. │corp control │30 │
│ │comercial I │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│5. │Şef corp control │25 │
│ │comercial II │ │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│*) Se utilizează numai la Consiliul │
│General al Municipiului Bucureşti │
├───────────────────────────────────────┤
│1.2. La nivel de municipiu şi oraş │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Şef corp control │30 │
│ │comercial I │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Şef corp control │25 │
│ │comercial II │ │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│1.3. La nivel de comună │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Şef percepţie │25 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Şef birou │15 │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│d) din unităţi subordonate ministerelor│
│şi altor │
│organe de specialitate │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │ │Indemnizaţia │
│ │ │de conducere │
│ │ │în │
│Nr. │ │procente din │
│crt.│Funcţia │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │- % - │
│ │ ├─────────────┤
│ │ │limita maximă│
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│1. Ministerul Culturii │
├───────────────────────────────────────┤
│1.1. Funcţiile de conducere din │
│activitatea redacţională │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Redactor-şef │40 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Redactor-şef adjunct│30 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Şef redacţie, │ │
│3. │secretar general de │25 │
│ │redacţie │ │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│1.2. Indemnizaţii pentru îndeplinirea │
│unor sarcini sau activităţi │
│suplimentare funcţiei de bază, care fac│
│parte din salariul de bază │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │Artiştii lirici │ │
│ │operă, artiştii │ │
│ │lirici, coriştii │ │
│ │operă, coriştii, │ │
│ │balerinii, │ │
│1. │artiştii │10 │
│ │instrumentişti, │ │
│ │instrumentiştii, │ │
│ │dansatorii, care │ │
│ │desfăşoară │ │
│ │activitate solistică│ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Artiştii │ │
│ │instrumentişti şi │ │
│2. │instrumentiştii care│10 │
│ │desfăşoară │ │
│ │activitate │ │
│ │de şef de partidă │ │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│1^1. Ministerul Educaţiei Naţionale │
├───────────────────────────────────────┤
│1^1. 1. Unităţi de învăţământ │
├───────────────────────────────────────┤
│1^1. 1.1. Funcţiile didactice de │
│conducere │
│din învăţământul superior*) │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │ │Indemnizaţia │
│ │ │de conducere │
│ │ │în │
│Nr. │ │procente din │
│crt.│Funcţia │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │- % - │
│ │ ├──────┬──────┤
│ │ │minim │maxim │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│1. │Rector │35 │45 │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│2. │Prorector │25 │30 │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│ │Director general │ │ │
│3. │administrativ al │25 │30 │
│ │universităţii │ │ │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│4. │Decan │20 │30 │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│ │Secretar ştiinţific │ │ │
│5. │al senatului │20 │25 │
│ │universitar │ │ │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│6. │Prodecan │15 │20 │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│7. │Administrator-şef al│15 │20 │
│ │facultăţii │ │ │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│ │Secretar ştiinţific │ │ │
│8. │al consiliului │10 │15 │
│ │facultăţii │ │ │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│9. │Director de │15 │20 │
│ │departament │ │ │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│10. │Şef de catedră │10 │15 │
├────┴────────────────────┴──────┴──────┤
│*) Indemnizaţia de conducere se │
│calculează conform art. 91 alin. (1) │
│din Legea nr. 128/1997. │
├───────────────────────────────────────┤
│1^1. 1.2. Funcţiile didactice de │
│conducere din învăţământul │
│gimnazial, profesional, liceal şi de │
│maiştri*) │
├────┬────────────────────┬──────┬──────┤
│1. │Director de şcoală │25 │35 │
│ │sau de liceu │ │ │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│2. │Director adjunct de │20 │25 │
│ │şcoală sau de liceu │ │ │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│ │Director │ │ │
│3. │(educatoare, │15 │25 │
│ │învăţător sau │ │ │
│ │institutor) │ │ │
├────┼────────────────────┼──────┼──────┤
│4. │Directorul Casei │25 │35 │
│ │corpului didactic │ │ │
├────┴────────────────────┴──────┴──────┤
│*) Indemnizaţia se calculează conform │
│art. 51 alin. (1) din Legea nr. 128/ │
│1997. │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │ │Indemnizaţia │
│ │ │de conducere │
│ │ │în │
│Nr. │ │procente din │
│crt.│Funcţia │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │- % - │
│ │ ├─────────────┤
│ │ │limita maximă│
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│1. │Secretar-şef*) │10 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Secretar-şef**) │10 │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│*) Se utilizează numai în învăţământul │
│superior. │
│**) Se utilizează la centrele bugetare,│
│grupurile şcolare sau la unităţile │
│şcolare stabilite de Ministerul │
│Educaţiei Naţionale. │
├───────────────────────────────────────┤
│1^1.1.4. Indemnizaţii pentru │
│îndeplinirea unor sarcini, activităţi │
│şi responsabilităţi suplimentare │
│funcţiei didactice de │
│predare de bază, care fac parte din │
│salariul de bază, │
│stabilite potrivit art. 51 alin. (4) │
│din Legea nr. 128/1997. │
├───────────────────────────────────────┤
│Învăţământul gimnazial, profesional, │
│liceal şi de maiştri │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │ │Indemnizaţia │
│ │ │de conducere │
│ │ │în │
│Nr. │ │procente din │
│crt.│Funcţia │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │- % - │
│ │ ├─────────────┤
│ │ │limita maximă│
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │ │10% din │
│ │ │salariul de │
│1. │Diriginte │bază │
│ │ │al funcţiei │
│ │ │didactice │
│ │ │deţinute │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│1^1.1.5. Indemnizaţii şi sporuri pentru│
│activităţi prestate în │
│afara obligaţiilor funcţiei de bază şi │
│care nu fac │
│parte din salariul de bază │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │Preşedintele │ │
│1. │comisiei de │ │
│ │bacalaureat │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │ │50% din │
│ │ │salariul de │
│ │▪ la o comisie de │bază │
│ │până la 100 de │lunar al │
│ │candidaţi │funcţiei │
│ │ │didactice │
│ │ │în care este │
│ │ │încadrat │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │ │un salariu de│
│ │▪ la o comisie de │bază lunar │
│ │peste 100 de │al funcţiei │
│ │candidaţi │didactice în │
│ │ │care este │
│ │ │încadrat │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │ │10-25% din │
│ │ │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │al funcţiei │
│ │ │didactice │
│ │Personal didactic │în care este │
│2. │desemnat să conducă │încadrat, │
│ │şi să realizeze │calculat în │
│ │practica pedagogică │raport cu │
│ │ │numărul │
│ │ │elevilor sau │
│ │ │al │
│ │ │studenţilor │
│ │ │practicanţi │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │ │Indemnizaţia │
│ │ │de conducere │
│ │ │în │
│Nr. │ │procente din │
│crt.│Funcţia │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │- % - │
│ │ ├─────────────┤
│ │ │limita maximă│
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│2. Ministerul Sănătăţii │
├───────────────────────────────────────┤
│2.1. Inspectoratele de sănătate publică│
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Inspector-şef │50 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Inspector-şef │40 │
│ │adjunct │ │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│2.2. Unităţi sanitare │
├───────────────────────────────────────┤
│2.2.1. Funcţiile de conducere │
│medico-sanitare │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Medic (farmacist) │50 │
│ │director │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Medic (farmacist) │40 │
│ │director adjunct │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Medic şef │ │
│ │(policlinică, staţie│ │
│3. │salvare, centru │40 │
│ │transfuzie sanguină │ │
│ │şi altele similare) │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Medic (farmacist, │ │
│ │biolog, biochimist, │ │
│4. │chimist, psiholog, │25 │
│ │şef secţie, şef │ │
│ │laborator şi altele │ │
│ │similare) │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│5. │Asistent medical şef│25 │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│2.2.2. Indemnizaţii pentru îndeplinirea│
│unor sarcini, activităţi │
│şi responsabilităţi suplimentare │
│funcţiei de bază, │
│care fac parte din salariul de bază │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Farmacist diriginte │15 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Chimist, biolog, │ │
│2. │biochimist; cu │10 │
│ │gestiune │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Asistent medical │ │
│ │(tehnician sanitar, │ │
│ │soră medicală, │ │
│3. │oficiant │10 │
│ │medical, moaşă, │ │
│ │laborant şi altele │ │
│ │similare) şef │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│4. │Spălătoreasă cu │7 │
│ │gestiune; şef echipă│ │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│2.2.3. Indemnizaţii pentru activităţi │
│prestate în afara obligaţiilor │
│funcţiei de bază şi care nu fac parte │
│din salariul de bază │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │Membrii comisiilor │cel mult 25%,│
│ │de avizare │în cursul │
│ │medico-legală, ai │unei luni, │
│ │comisiilor │din salariul │
│ │de expertiză şi │de bază al │
│ │recuperare a │funcţiei │
│ │capacităţii de muncă│de execuţie │
│ │şi ai │îndeplinite │
│ │comisiilor medicale │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │ │Indemnizaţia │
│ │ │de conducere │
│ │ │în │
│Nr. │ │procente din │
│crt.│Funcţia │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │- % - │
│ │ ├─────────────┤
│ │ │limita maximă│
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│3. Ministerul Tineretului şi Sportului │
├───────────────────────────────────────┤
│3.1. Funcţiile de conducere din │
│federaţii sportive │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Preşedinte federaţie│30 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Secretar general │25 │
│ │federaţie │ │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│3.2. Funcţiile de conducere din alte │
│unităţi sportive │
├───────────────────────────────────────┤
│3.2.1. Cluburi │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Preşedinte club │20 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Vicepreşedinte club │10 │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│3.2.2. Complex sportiv │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │Şef complex sportiv │10 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │ │Indemnizaţia │
│ │ │de conducere │
│ │ │în │
│Nr. │ │procente din │
│crt.│Funcţia │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │- % - │
│ │ ├─────────────┤
│ │ │limita maximă│
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│4. Ministerul Transporturilor │
├───────────────────────────────────────┤
│4.1. Unităţi navale şi căpitănii de │
│porturi │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │Funcţiile de │ │
│ │conducere din │ │
│ │unităţile navale şi │ │
│ │căpităniile de │ │
│ │porturi │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│1. │Căpitan şef port │20 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Şef grup scafandri │10 │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│4.2. Pentru activitatea de imersiune, │
│desfăşurată potrivit │
│prevederilor art. 8 lit. f) din │
│Hotărârea Guvernului │
│nr. 281/1993, se acordă o indemnizaţie │
│de 7.300 lei/oră │
│de scufundare │
├───────────────────────────────────────┤
│4.3. Aviaţie sportivă │
│4.3.1. Funcţiile de conducere specifice│
│activităţii de zbor │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Comandant detaşament│50 │
│ │zbor │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Comandant aeroclub │50 │
│ │teritorial │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│3. │Comandant adjunct │30 │
│ │aeroclub teritorial │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│4. │Şef sector zbor │15 │
│ │aeroclub teritorial │ │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│4.3.2. Funcţiile de conducere specifice│
│activităţii tehnic-aeronautice │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Şef grupă lucrări - │30 │
│ │reparaţii (LR) │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Şef sector tehnic │15 │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│4.3.3. Funcţiile de conducere specifice│
│activităţii operativ-aeronautice │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Director zbor │40 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Director tehnic │40 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Şef serviciu │ │
│3. │informare zbor - │30 │
│ │meteo - navigaţie │ │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│4.3.4. Indemnizaţia de zbor pentru │
│personalul navigant şi tehnic, │
│navigant profesionist, precum şi │
│indemnizaţia de exploatare │
│pentru personalul tehnic aeronautic din│
│Aeroclubul României │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │Activitatea pentru │Indemnizaţia │
│ │care se acordă │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Misiuni prevăzute în│până la: │
│1. │Codul aerian │6.200 lei/oră│
│ │ │de zbor │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Misiuni prevăzute în│3.300 lei/ │
│ │Codul aerian │start │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│3. │Salturi cu paraşuta │27.400 lei/ │
│ │ │salt │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Lansarea la zbor a │1.800 lei/ │
│4. │aeronavelor şi │aterizare │
│ │aterizări │ │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│NOTĂ: │
│1. Indemnizaţia de zbor la bază pentru │
│zboruri de acrobaţie şi înaltă │
│acrobaţie aeriană va fi │
│echivalată astfel: │
│1 oră zbor acrobaţie = 2 ore zbor │
│normal; │
│1 oră zbor înaltă acrobaţie = 4 ore │
│zbor normal. │
│Zborul în formaţie este echivalent cu │
│zborul de înaltă acrobaţie. │
│2. Indemnizaţia de zbor la bază, │
│acordată personalului navigant şi │
│tehnic navigant profesionist, │
│face parte din salariul de bază şi │
│constituie baza de calcul pentru toate │
│drepturile care se acordă │
│în raport cu acesta. │
│3. Criteriile pentru acordarea │
│indemnizaţiei de zbor şi de exploatare │
│pe funcţii şi misiuni, în │
│limitele prevăzute, precum şi majorarea│
│cu până la 60% a indemnizaţiei pentru │
│zborurile ce se │
│execută în condiţii deosebite se │
│stabilesc de către Aeroclubul României.│
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │ │Indemnizaţia │
│ │ │de conducere │
│ │ │în │
│Nr. │ │procente din │
│crt.│Funcţia │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │- % - │
│ │ ├─────────────┤
│ │ │limita maximă│
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│5. Ministerul Agriculturii │
│5.1. Funcţiile de conducere din │
│activitatea specifică │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Şef oficiu*), │40 │
│ │inspector şef*) │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Şef staţie, şef │ │
│2. │fermă, şef centru, │30 │
│ │şef circumscripţie │ │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│*) Se utilizează la oficiile sau │
│inspectoratele cu personalitate │
│juridică, după caz. │
├───────────────────────────────────────┤
│5.2. Indemnizaţii pentru îndeplinirea │
│unor sarcini, activităţi │
│şi responsabilităţi suplimentare │
│funcţiei de bază, │
│care fac parte din salariul de bază │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │- Medicii veterinari│ │
│ │încadraţi în │ │
│ │activităţile │ │
│ │prevăzute în │ │
│ │anexa nr. VII/9 la │ │
│ │prezenta lege, │10% din │
│ │autorizaţi să │salariul │
│ │exercite │de bază al │
│ │atribuţii de │funcţiei │
│ │inspector al │de execuţie │
│ │poliţiei │îndeplinite │
│ │sanitar-veterinare. │ │
│ │Mărimea concretă a │ │
│ │sporului se │ │
│ │stabileşte de │ │
│ │organul care │ │
│ │îl autorizează. │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │ │Indemnizaţia │
│ │ │de conducere │
│ │ │în │
│Nr. │ │procente din │
│crt.│Funcţia │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │- % - │
│ │ ├─────────────┤
│ │ │limita maximă│
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│6. Ministerul Apelor, Pădurilor şi │
│Protecţiei Mediului │
│6.1. Funcţii de conducere din │
│activitatea specifică │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Guvernator*) │50 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Inspector şef**) │40 │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│*) Se utilizează numai la Administraţia│
│Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării". │
│**) Se utilizează la agenţiile de │
│supraveghere a protecţiei mediului │
├───────────────────────────────────────┤
│7. Academia Română │
│7.1. Funcţiile de conducere specifice │
│din activitatea de │
│cercetare ştiinţifică, dezvoltare │
│tehnologică şi proiectare │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Director institut │50 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Director adjunct │ │
│2. │ştiinţific, director│40 │
│ │adjunct institut │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│3. │Secretar ştiinţific,│30 │
│ │director centru │ │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│8. Ministerul Muncii şi Protecţiei │
│Sociale │
│8.1. Funcţiile de conducere specifice │
│în unităţile de │
│perfecţionare a personalului cu │
│pregătire medie │
│şi în centre de calificare şi │
│recalificare │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Director centru de │30 │
│ │perfecţionare │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Director adjunct │ │
│2. │centru de │25 │
│ │perfecţionare │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Director centru de │ │
│3. │calificare şi │30 │
│ │recalificare │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│4. │Şef centru de │15 │
│ │calificare │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │ │Indemnizaţia │
│ │ │de conducere │
│Nr. │ │în │
│crt.│Funcţia │procente din │
│ │ │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │- % - │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │ │limita maximă│
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│C. Autoritatea vamală │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Şef birou vamal │30 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│2. │Şef adjunct birou │25 │
│ │vamal │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│3. │Şef tură, şef sector│20 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │ │Indemnizaţia │
│ │ │de conducere │
│Nr. │ │în │
│crt.│Funcţia │procente din │
│ │ │salariul de │
│ │ │bază │
│ │ │- % - │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │ │limita maximă│
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│D. Autorităţi autonome │
├───────────────────────────────────────┤
│1. Funcţii de conducere la Curtea de │
│Conturi │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│ │Director direcţie │ │
│ │control financiar, │ │
│ │şef compartiment │ │
│ │control │ │
│ │financiar la Camera │ │
│ │de Conturi, │ │
│ │preşedinte colegiu │ │
│ │jurisdicţional, │ │
│ │director adjunct la │ │
│1. │Direcţia de control │40 │
│ │financiar şi la │ │
│ │Camera de Conturi a │ │
│ │Municipiului │ │
│ │Bucureşti, şef │ │
│ │serviciu control, │ │
│ │controlor financiar │ │
│ │care │ │
│ │exercită control │ │
│ │preventiv │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Judecător financiar │ │
│2. │inspector, procuror │35 │
│ │financiar inspector │ │
├────┴────────────────────┴─────────────┤
│2. Funcţii de conducere la Comisia │
│Naţională a Valorilor Mobiliare │
├────┬────────────────────┬─────────────┤
│1. │Director general de │55 │
│ │departament │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Director general │ │
│2. │adjunct de │50 │
│ │departament │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│3. │Director │50 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Director adjunct al │ │
│4. │direcţiilor aferente│40 │
│ │departamentelor │ │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│5. │Şef serviciu │30 │
├────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Şef birou din cadrul│ │
│6. │direcţiilor aferente│25 │
│ │departamentelor │ │
└────┴────────────────────┴─────────────┘
ANEXA X PREVEDERI DIN UNELE ACTE NORMATIVE CARE SE ABROGĂ 1. Prevederile referitoare la promovarea în grade, trepte profesionale şi gradaţii, indemnizaţii de conducere, ponderea funcţiilor de conducere prevăzute la art. 8, art. 9, art. 11, art. 12, art. 13, art. 24, art. 25, art. 28 alin. (2) şi alin. (3), art. 30, art. 33, art. 37, art. 39 şi la art. 41, precum şi anexa nr. 7 pct. 2 din nota, anexa nr. 8 şi pct. 1, 3 şi 7 din nota, anexa nr. 9 şi nota de la cap. II, pct. 1 din nota la cap. III lit. B şi pct. 1 şi 2 de la cap. III lit. C, din Legea nr. 40/1991 cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi al personalului Presedentiei, Guvernului şi a celorlalte organe ale puterii executive, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 14 iulie 1993. 2. Art. 1 alin. (3), art. 2, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 8, art. 9, art. 10, cu excepţia alin. (3), art. 11, art. 21 alin. (1) şi (2), art. 29, art. 33 alin. (1) şi (2), art. 36anexele nr. 1-4 şi art. 37 alin. (2) din Legea nr. 53/1991 privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996. 3. Art. 27 din Legea audiovizualului nr. 48/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 25 mai 1992. 4. Coeficienţii de ierarhizare a salariilor de bază, precum şi prevederile cuprinse în notele referitoare la salariile de bază din anexele nr. I/1 - I/4; I/5 nr. crt. 2, I/6 şi I/7; II/1 - II/6; III/1 şi III/2 (cu excepţia pct. 8 din nota), III/3, precum şi anexele nr. V/1, V/1A, V/2 - V/10A, V/11 (cu excepţia cap. IV Corpul gardienilor publici) şi V/12 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1994 privind stabilirea unor coeficienţi de ierarhizare a salariilor de bază pentru personalul din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 29 august 1994, aprobată şi modificată prin Legea nr. 134/1994 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 8 august 1996, se abroga pentru personalul salarizat prin prezenta lege. Prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1994, precum şi prevederile referitoare la majorarea coeficienţilor de ierarhizare a salariilor de bază în cazul unor activităţi de producţie organizate în subordinea consiliilor locale şi judeţene, a unor ministere, reglementate prin hotărâri ale Guvernului. 5. Articolul unic pct. 2 şi 3 din Legea nr. 20/1994 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 40/1991 cu privire la salarizarea preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Presedentiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 12 aprilie 1994. 6. Prevederile referitoare la promovarea în grade, trepte profesionale şi gradaţii, indemnizaţii de conducere, ponderea funcţiilor de conducere, cuprinse la art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 [cu excepţia alin. (7) şi (8)] art. 6, art. 7 alin. (3) şi (4) şi la art. 33 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 25 iunie 1993, pentru personalul salarizat prin prezenta lege. 7. Prevederile referitoare la asimilarea funcţiilor de conducere cu funcţii de nivel guvernamental cuprinse la art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 560/1994 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presa "Rompres", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 21 septembrie 1994. 8. Prevederile referitoare la asimilarea funcţiilor de conducere cu funcţii de nivel guvernamental cuprinse la art. I pct. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 42/1994 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 509/1993 privind funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 24 februarie 1994. 9. Prevederile art. 1 pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 0366 din 28 iunie 1994 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 0282/1993 cu privire la salarizarea personalului militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Paza şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi ale art. 23 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 02821993. 10. Art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, art. 5, art. 7, cu excepţia alin. (1), art. 10 alin. (3), art. 19, art. 24, art. 25, art. 27, art. 28 şi art. 31 (anexele nr. 1-3) din Legea nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor şi personalului Curţii de Conturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 31 mai 1995. Prevederile referitoare la Curtea de Conturi din art. 52 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 24 iunie 1996. Se abroga prevederile referitoare la Curtea de Conturi şi Curtea Constituţională din art. 22 alin. (1), art. 36 şi cap. I şi IIA din anexa la Legea nr. 56/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, ale magistraţilor-asistenţi şi ale celorlalte categorii de personal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 4 iulie 1996. 11. Prevederile referitoare la asimilarea funcţiilor de conducere cu funcţii de nivel guvernamental cuprinse la art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 220/1995 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 20 aprilie 1995. 12. Prevederile referitoare la asimilarea funcţiilor de conducere cu funcţii de nivel guvernamental cuprinse la art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 221/1995 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 20 aprilie 1995. 13. Prevederile referitoare la asimilarea funcţiilor de conducere cu funcţii de nivel guvernamental cuprinse la art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 222/1995 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 19 aprilie 1995. 14. Prevederile referitoare la asimilarea funcţiilor de conducere cu funcţii de nivel guvernamental cuprinse la art. 3 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 223/1995 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 19 aprilie 1995. 15. Prevederile referitoare la asimilarea funcţiilor de conducere cu funcţii de nivel guvernamental cuprinse la art. 3 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 225/1995 privind organizarea şi funcţionarea Biroului Roman de Metrologie Legală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 20 aprilie 1995. 16. Prevederile referitoare la asimilarea funcţiilor de conducere cu funcţii de nivel guvernamental cuprinse la art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 213/1995 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale pentru Statistica, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 14 aprilie 1995. 17. Prevederile referitoare la asimilarea funcţiilor de conducere cu funcţii de nivel guvernamental cuprinse la art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 214/1995 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Prognoza, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 18 aprilie 1995. 18. Prevederile referitoare la asimilarea funcţiilor de conducere cu funcţii de nivel guvernamental cuprinse la art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 215/1995 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Informatica, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 18 aprilie 1995. 19. Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 275/1995 privind majorarea coeficienţilor de ierarhizare a salariilor în unele unităţi bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 10 mai 1995. 20. Prevederile referitoare la sistemul de salarizare a personalului din instituţiile publice de cultura cuprinse la art. 3, precum şi cele cuprinse în normele metodologice emise potrivit art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/1996 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a instituţiilor publice de cultura finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizarii personalului din instituţiile şi activităţile cu profil cultural, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 30 ianuarie 1996, şi art. 3^1 din Legea nr. 86/1996 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 17 iulie 1996, pentru personalul salarizat prin prezenta lege. 21. Prevederile referitoare la sistemul de salarizare a personalului din unităţile sportive cuprinse la art. 3 şi la art. 4, precum şi cele cuprinse în normele metodologice emise potrivit art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/1996, privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a unităţilor sportive finanţate din venituri extrabugetare şi din alocaţii de la bugetul de stat, precum şi a sistemului de salarizare a personalului din aceste unităţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 30 ianuarie 1996, aprobată prin Legea nr. 59/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 5 iulie 1996, pentru personalul salarizat prin prezenta lege. 22. Prevederile referitoare la asimilarea funcţiilor de conducere cu funcţii de nivel guvernamental cuprinse la art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.038/1996 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 12 noiembrie 1996. 23. Art. I pct. 20, anexa nr. 2, cap. A, precum şi prevederile referitoare la funcţiile de conducere utilizate pentru alt personal decât cel de specialitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie şi din Ministerul Justiţiei, din cap. B, din Ordonanţa Guvernului nr. 9/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 30 iulie 1997. Prevederile referitoare la sporul de vechime pentru funcţiile de demnitate publică numite, cuprinse la art. 31 din Legea nr. 50/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 24 iunie 1996. 24. Art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 9, art. 10, cu excepţia alin. (3), art. 22, art. 28, art. 30, cu excepţia anexei nr. 4, din Legea nr. 66/1997 cu privire la salarizarea membrilor şi personalului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, precum şi a personalului burselor de valori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 23 aprilie 1997. 25. Prevederile referitoare la asimilarea funcţiilor de conducere cu funcţii de nivel guvernamental cuprinse la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 67/1997 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional al Cinematografiei şi constituirea Fondului cinematografic naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 30 octombrie 1997. 26. Prevederile referitoare la asimilarea funcţiilor de conducere cu funcţii de nivel guvernamental cuprinse la art. 7 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 287/1998 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 22 mai 1998. 27. Prevederile referitoare la asimilarea funcţiilor de conducere cu funcţii de nivel guvernamental cuprinse la art. 4 alin. (1) şi art. 8 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor şi a Corpului de arbitri, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 60/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 18 martie 1997. 28. Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/1997 privind majorarea salariilor de bază pentru unele categorii de personal din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 26 noiembrie 1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 85/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 27 aprilie 1998. 29. Prevederile referitoare la salarizarea, promovarea în grade, trepte profesionale şi gradaţii a personalului prevăzut la art. 21, art. 41, art. 45, art. 46, art. 62, art. 79, art. 112 şi art. 117, precum şi anexele nr. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 16/1998 privind Statutul personalului vamal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 30 ianuarie 1998. * * * Reglementările cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, Legea nr. 40/1991, republicată, şi Ordonanţa Guvernului nr. 39/1994, cu modificările ulterioare, privind stabilirea salariilor de bază se menţin în vigoare în vederea salarizarii personalului încadrat în activităţile cărora nu li se aplică prevederile prezentei legi. Celelalte reglementări cu privire la nivelul salariilor, stabilirea gradaţiilor pentru personalul prevăzut în prezenta lege, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă. ------