Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 140 din 4 iulie 2008 pentru ratificarea Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii nr. 150/1978 privind administratia muncii: rol, functii si organizare, adoptata la Geneva la 7 iunie 1978, in cadrul celei de-a 64-a sesiuni a Conferintei generale a acesteia
EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 576 din 30 iulie 2008
Parlamentul României adoptã prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se ratificã Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 150/1978 privind administraţia muncii: rol, funcţii şi organizare, adoptatã la Geneva la 7 iunie 1978, în cadrul celei de-a 64-a sesiuni a Conferinţei generale a acesteia.
Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
Bucureşti, 4 iulie 2008.
Nr. 140.
CONVENŢIA ORGANIZAŢIEI INTERNAŢIONALE A MUNCII Nr. 150/1978
privind administraţia muncii: rol, funcţii şi organizare*)
__________
*) Traducere.
Conferinţa generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,
convocatã la Geneva de cãtre Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii, unde s-a reunit la 7 iunie 1978 în cea de-a 64-a sesiune a sa,
reamintind termenii convenţiilor şi recomandãrilor internaţionale ale muncii existente - îndeosebi ai Convenţiei privind inspecţia muncii, 1947, ai Convenţiei privind inspecţia muncii (agriculturã), 1969, ai Convenţiei privind serviciul de ocupare, 1948 -, care prevãd exercitarea unor activitãţi specifice de administraţie a muncii,
considerând cã este oportun sã adopte instrumente care stabilesc orientãri cu privire la sistemul de administraţie a muncii în general,
reamintind termenii Convenţiei privind politica de ocupare, 1964, şi ai Convenţiei privind dezvoltarea resurselor umane, 1975; reamintind, de asemenea, obiectivul ocupãrii depline şi adecvat remunerate şi afirmând necesitatea elaborãrii de programe privind administraţia muncii, care sã se desfãşoare în vederea atingerii acestui obiectiv şi care sã aibã ca efect realizarea obiectivelor convenţiilor menţionate,
recunoscând necesitatea respectãrii depline a autonomiei organizaţiilor angajatorilor şi lucrãtorilor; reamintind, în acest sens, termenii convenţiilor şi recomandãrilor internaţionale ale muncii existente, care garanteazã drepturile de asociere, organizare şi negociere colectivã - în special Convenţia privind libertatea de asociere şi protecţia dreptului de organizare, 1948, şi Convenţia privind dreptul de organizare şi negociere colectivã, 1949 - şi care interzic orice act de ingerinţã din partea autoritãţilor publice, care ar putea sã limiteze aceste drepturi sau sã împiedice exercitarea legalã a acestora; considerând, de asemenea, cã organizaţiile angajatorilor şi lucrãtorilor joacã un rol esenţial în atingerea progresului economic, social şi cultural,
dupã ce a decis sã adopte anumite propuneri cu privire la administraţia muncii: rol, funcţii şi organizare, temã care constituie cel de-al patrulea punct pe ordinea de zi a sesiunii,
dupã ce a decis cã aceste propuneri vor lua forma unei convenţii internaţionale,
adoptã la 26 iunie 1978 prezenta convenţie, care va fi denumitã Convenţia privind administraţia muncii, 1978.
ART. 1
În scopul aplicãrii prezentei convenţii:
a) termenul administraţia muncii desemneazã activitãţile de administraţie publicã în domeniul politicii naţionale a muncii;
b) termenul sistemul de administraţie a muncii vizeazã toate organismele administraţiei publice responsabile şi/sau angajate în administrarea muncii - fie cã sunt departamente ministeriale sau agenţii publice, inclusiv agenţiile parastatale şi regionale sau locale, organismele sau orice altã formã descentralizatã de administraţie -, precum şi orice cadru instituţional pentru coordonarea activitãţilor acestor organisme şi pentru asigurarea consultãrii şi participãrii angajatorilor, lucrãtorilor şi organizaţiilor acestora.
ART. 2
Orice stat membru care ratificã prezenta convenţie poate, potrivit legislaţiei, reglementãrilor sau practicii naţionale, sã delege ori sã încredinţeze anumite activitãţi de administraţie a muncii unor organizaţii neguvernamentale, în special unor organizaţii ale angajatorilor şi lucrãtorilor sau, acolo unde este cazul, unor reprezentanţi ai angajatorilor şi lucrãtorilor.
ART. 3
Un stat membru care ratificã prezenta convenţie poate considera anumite activitãţi din domeniul politicii sale naţionale a muncii ca fiind aspecte care, în conformitate cu legislaţia, reglementãrile, practicile naţionale, sunt reglementate prin recurs la negocierile directe dintre organizaţiile angajatorilor şi lucrãtorilor.
ART. 4
Orice stat membru care ratificã prezenta convenţie va trebui sã asigure, în mod adecvat condiţiilor naţionale, organizarea şi funcţionarea eficientã pe teritoriul sãu a unui sistem de administraţie a muncii, ale cãrui funcţii şi responsabilitãţi sunt coordonate corespunzãtor.
ART. 5
1. Orice stat membru care ratificã prezenta convenţie va trebui sã asigure mecanismele corespunzãtoare condiţiilor naţionale în vederea asigurãrii, în cadrul sistemului de administraţie a muncii, a consultãrilor, cooperãrii şi negocierilor dintre autoritãţile publice şi organizaţiile angajatorilor şi lucrãtorilor cele mai reprezentative sau, acolo unde este cazul, reprezentanţii angajatorilor şi lucrãtorilor.
2. În mãsura compatibilitãţii cu legislaţia, reglementãrile şi practicile naţionale, aceste mecanisme se vor realiza la nivel naţional, regional şi local, precum şi la nivelul diferitelor sectoare de activitate economicã.
ART. 6
1. Organismele competente din cadrul sistemului de administraţie a muncii trebuie, dupã caz, sã fie responsabile sau sã contribuie la pregãtirea, administrarea, coordonarea, controlul şi evaluarea politicii naţionale a muncii şi sã fie instrumentul din sfera administraţiei publice pentru pregãtirea şi aplicarea legislaţiei şi reglementãrilor în domeniu.
2. În mod special, ţinând cont de normele internaţionale ale muncii, aceste organisme vor trebui:
a) sã participe la pregãtirea, administrarea, coordonarea, controlul şi evaluarea politicii naţionale de ocupare, în conformitate cu legislaţia, reglementãrile şi practicile naţionale;
b) sã analizeze şi sã urmãreascã situaţia persoanelor angajate, a persoanelor care nu au un loc de muncã şi a celor subocupate, ţinând cont de legislaţia, reglementãrile şi practicile naţionale cu privire la condiţiile de muncã, viaţa profesionalã şi condiţiile de angajare, sã atragã atenţia asupra deficienţelor şi abuzurilor constatate în aceste domenii şi sã facã propuneri privind mijloacele pentru depãşirea acestora;
c) sã îşi ofere serviciile angajatorilor şi lucrãtorilor, precum şi organizaţiilor acestora, în condiţiile permise de legislaţia, reglementãrile sau practicile naţionale, în vederea promovãrii la nivel naţional, regional şi local, precum şi la nivelul diferitelor sectoare de activitate economicã -, a consultãrii şi cooperãrii eficiente dintre autoritãţile şi organismele publice şi organizaţiile angajatorilor şi lucrãtorilor, precum şi între aceste organizaţii;
d) sã ofere, la cerere, consiliere tehnicã angajatorilor şi lucrãtorilor, precum şi organizaţiilor acestora.
ART. 7
În cazul în care condiţiile naţionale impun satisfacerea nevoilor unui numãr cât mai mare de lucrãtori şi în mãsura în care astfel de activitãţi nu sunt încã asigurate, orice stat membru care ratificã prezenta convenţie va promova extinderea în etape progresive, dacã este necesar, a funcţiilor sistemului de administraţie a muncii pentru a include activitãţi ce vor fi exercitate în colaborare cu alte organisme competente, referitoare la condiţiile de muncã şi de viaţã profesionalã ale unor categorii de lucrãtori care, prin lege, nu sunt salariaţi, precum:
a) fermierii care nu angajeazã forţã de muncã externã, arendaşii şi categorii similare de lucrãtori agricoli;
b) lucrãtorii independenţi care nu angajeazã forţã de muncã externã, ocupaţi în sectorul informal, astfel cum este definit de practica naţionalã;
c) membrii cooperativelor şi întreprinderilor gestionate de angajaţi;
d) persoanele care lucreazã în cadrul unor sisteme stabilite prin cutumã sau tradiţii comunitare.
ART. 8
În mãsura în care legislaţia, reglementãrile şi practicile naţionale permit, organismele competente din cadrul sistemului de administraţie a muncii vor trebui sã participe la pregãtirea politicii naţionale în domeniul relaţiilor internaţionale ale muncii şi la reprezentarea statului în acest domeniu, precum şi la pregãtirea mãsurilor ce vor fi luate la nivel naţional în acest scop.
ART. 9
În vederea asigurãrii unei coordonãri adecvate a funcţiilor şi responsabilitãţilor sistemului de administraţie a muncii într-un mod determinat, prin legislaţia, reglementãrile sau practicile naţionale, ministerul muncii sau orice alt organism asemãnãtor trebuie sã aibã mijloacele de a verifica dacã organismele parastatale responsabile de anumite activitãţi în domeniul administraţiei muncii şi orice organisme regionale sau locale cãrora le-au fost delegate astfel de activitãţi acţioneazã conform legislaţiei naţionale şi susţin obiectivele care le-au fost stabilite.
ART. 10
1. Personalul din sistemul de administraţie a muncii va fi alcãtuit din persoane calificate corespunzãtor pentru a exercita funcţiile încredinţate, care au acces la formarea profesionalã necesarã desfãşurãrii acestor activitãţi şi care sunt independente faţã de orice influenţã exterioarã.
2. Acest personal beneficiazã de statutul, mijloacele materiale şi resursele financiare necesare exercitãrii eficiente a funcţiilor sale.
ART. 11
Ratificarea oficialã a prezentei convenţii va fi comunicatã pentru înregistrare directorului general al Biroului Internaţional al Muncii.
ART. 12
1. Prezenta convenţie se aplicã doar statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ale cãror ratificãri au fost înregistrate de cãtre directorul general al Biroului Internaţional al Muncii.
2. Convenţia va intra în vigoare dupã 12 luni de la data la care ratificãrile a douã state membre au fost înregistrate de cãtre directorul general al Biroului Internaţional al Muncii.
3. În continuare, pentru orice stat membru, prezenta convenţie va intra în vigoare dupã 12 luni de la data la care ratificarea sa a fost înregistratã.
ART. 13
1. Oricare stat membru care a ratificat prezenta convenţie o poate denunţa la expirarea a 10 ani de la data la care aceasta a intrat în vigoare pentru prima datã, printr-un act comunicat spre înregistrare directorului general al Biroului Internaţional al Muncii. Aceastã denunţare nu va avea efect mai devreme de un an de la data la care a fost înregistratã.
2. Fiecare stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, în decurs de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionate în paragraful precedent, nu îşi exercitã dreptul de denunţare prevãzut în prezentul articol va fi angajat faţã de prevederile prezentei convenţii pentru încã o perioadã de 10 ani, iar în continuare poate denunţa prezenta convenţie la fiecare 10 ani, în condiţiile prevãzute în prezentul articol.
ART. 14
1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii cu privire la înregistrarea tuturor ratificãrilor şi denunţãrilor ce i-au fost comunicate de cãtre acestea.
2. În notificãrile cãtre statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii cu privire la înregistrarea celei de-a doua ratificãri care i-a fost comunicatã, directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va atrage atenţia statelor membre ale Organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.
ART. 15
Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Naţiunilor Unite, pentru înregistrare, în conformitate cu prevederile art. 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii detaliate cu privire la toate actele de ratificare sau denunţare înregistrate de el, în concordanţã cu prevederile articolelor precedente.
ART. 16
Oricând considerã necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta Conferinţei generale un raport cu privire la funcţionarea prezentei convenţii şi va examina oportunitatea introducerii pe agenda Conferinţei generale a temelor privind revizuirea parţialã sau totalã a acesteia.
ART. 17
În cazul în care Conferinţa generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii va adopta o nouã convenţie care revizuieşte prezenta convenţie parţial sau total, atunci, cu excepţia situaţiei în care noua convenţie prevede altfel:
a) ratificarea de cãtre un stat membru a noii convenţii de revizuire va implica ipso jure denunţarea imediatã a prezentei convenţii, în pofida prevederilor art. 13 din prezenta convenţie, sub rezerva cã noua convenţie de revizuire va intra în vigoare;
b) de la data la care noua convenţie de revizuire intrã în vigoare, prezenta convenţie înceteazã sã mai fie deschisã ratificãrii de cãtre statele membre.
ART. 18
Versiunile în limbile englezã şi francezã ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
