Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
LEGE nr. 14 din 9 ianuarie 2003 partidelor politice
ART. 1 Partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale cetãţenilor romani cu drept de vot, care participa în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, indeplinind o misiune publica garantatã de Constituţie. Ele sunt persoane juridice de drept public. ART. 2 Prin activitatea lor, partidele politice promoveazã valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participa cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autoritãţi publice şi stimuleaza participarea cetãţenilor la scrutinuri, potrivit legii. ART. 3 (1) Pot funcţiona ca partide politice numai asociaţiile cu caracter politic, constituite potrivit legii, şi care militeazã pentru respectarea suveranitãţii naţionale, a independentei şi a unitãţii statului, a integritãţii teritoriale, a ordinii de drept şi a principiilor democraţiei constituţionale. (2) Sunt interzise partidele politice care, prin statutul, programele, propaganda de idei ori prin alte activitãţi pe care le organizeazã, incalca prevederile art. 30 alin. (7), art. 37 alin. (2) sau (4) din Constituţie. (3) Este interzisã afilierea partidelor politice la organizaţii din strãinãtate, dacã aceasta afiliere incalca valorile prevãzute la alin. (1). (4) Partidele politice nu pot organiza activitãţi militare sau paramilitare şi nici alte activitãţi interzise de lege. ART. 4 (1) Partidele politice se organizeazã şi funcţioneazã dupã criteriul administrativ-teritorial. (2) Sunt interzise constituirea de structuri ale partidelor politice dupã criteriul locului de munca, precum şi desfãşurarea de activitãţi politice la nivelul agenţilor economici sau al instituţiilor publice. (3) Desfãşurarea de activitãţi politice la nivelul agenţilor economici sau al instituţiilor publice este permisã, cu acordul acestora, numai în campania electoralã, în condiţiile legii. (4) În cadrul organizaţiilor teritoriale partidele politice îşi pot organiza structuri care se vor ocupa de problemele specifice unei anumite categorii sociale sau profesionale. ART. 5 (1) Fiecare partid politic trebuie sa aibã denumire integrala, denumire prescurtata şi semn permanent proprii. Denumirea integrala, denumirea prescurtata şi semnul permanent trebuie sa se deosebeasca clar de cele ale partidelor anterior înregistrate, fiind interzisã utilizarea aceloraşi simboluri grafice, oricare ar fi figura geometrica în care sunt încadrate. (2) Prevederile alin. (1) se aplica şi aliantelor politice, în mod corespunzãtor. (3) Denumirea integrala şi denumirea prescurtata, precum şi semnul permanent nu pot reproduce sau combina simbolurile naţionale ale statului roman, ale altor state, ale organismelor internaţionale ori ale cultelor religioase. Fac excepţie partidele politice care sunt membre ale unor organizaţii politice internaţionale, acestea putând utiliza însemnul organizaţiei respective ca atare sau într-o combinatie specifica. (4) Semnul permanent poate fi schimbat cu cel puţin 6 luni înainte de data alegerilor, de cãtre organele competente ale partidului, conform statutului şi cu respectarea art. 25 şi 26.
CAP. 2 Membrii partidelor politice
ART. 6 Pot fi membri ai partidelor politice cetãţenii care, potrivit Constituţiei, au drept de vot. ART. 7 Din partidele politice nu pot face parte persoanele cãrora le este interzisã prin lege asocierea politica. ART. 8 (1) Un cetãţean roman nu poate face parte în acelaşi timp din doua sau mai multe partide politice. (2) Înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cãrui membru a fost anterior. (3) La înscrierea într-un partid politic orice persoana este obligatã sa declare în scris, pe propria rãspundere, dacã are sau nu calitatea de membru al unui alt partid politic. (4) Membrii organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale care înscriu candidaţi în alegeri pot face parte şi dintr-un partid politic, având dreptul de a candida în condiţiile legii. (5) Nici o persoana nu poate fi constransa sa facã parte sau sa nu facã parte dintr-un partid politic. (6) Dobândirea sau pierderea calitãţii de membru al unui partid politic nu creeazã privilegii sau restrangeri în exercitarea drepturilor cetatenesti.
CAP. 3 Organizarea partidelor politice
ART. 9 Fiecare partid politic trebuie sa aibã statut şi program politic proprii. ART. 10 Statutul partidului politic cuprinde în mod obligatoriu: a) denumirea integrala şi denumirea prescurtata; b) descrierea semnului permanent; c) semnul permanent sub forma grafica alb-negru şi color, în anexa; d) sediul central; e) menţiunea expresã ca urmãreşte numai obiective politice; f) drepturile şi îndatoririle membrilor; g) sancţiunile disciplinare şi procedurile prin care acestea pot fi aplicate membrilor; h) procedura de alegere a organelor executive şi competentele acestora; i) competenta adunãrii generale a membrilor sau a delegaţilor acestora; j) organele împuternicite sa prezinte candidaturi în alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale; k) organul competent sa propunã reorganizarea partidului sau sa decidã asocierea într-o alianta politica ori în alte forme de asociere; l) condiţiile în care îşi înceteazã activitatea; m) modul de administrare a patrimoniului şi sursele de finanţare, stabilite în condiţiile legii; n) organul care reprezintã partidul în relaţiile cu autoritãţile publice şi terţi; o) alte menţiuni prevãzute ca obligatorii în prezenta lege. ART. 11 Statutul şi programul politic ale partidului trebuie sa fie prezentate în forma scrisã şi aprobate de organele împuternicite prin statut. ART. 12 (1) Partidele politice au ca subdiviziuni organizaţii teritoriale, potrivit organizãrii administrative a tarii, care au numãrul minim de membri prevãzut de statut. (2) Organele locale pot reprezenta partidul politic fata de terţi la nivelul local corespunzãtor, pot deschide conturi la banca şi rãspund de gestionarea acestora. ART. 13 (1) Adunarea generalã a membrilor şi organul executiv, indiferent de denumirea pe care o au în statutul fiecãrui partid, sunt foruri obligatorii de conducere a partidului politic şi a organizaţiilor sale teritoriale. Conducerile organizaţiilor teritoriale se aleg pentru o perioada determinata, prevãzutã de statut. (2) Statutul poate prevedea şi alte organe, cu atribuţii formulate explicit. ART. 14 (1) Adunarea generalã a membrilor partidului politic sau a delegaţilor acestora, la nivel naţional, este organul suprem de decizie al partidului. Întrunirea acestuia are loc cel puţin o data la 4 ani. (2) Delegaţii la adunare sunt aleşi de organizaţiile teritoriale prin vot secret. Numãrul acestora se stabileşte în raport cu numãrul de membri. Procedurile de desemnare şi de delegare a acestora trebuie prevãzute în statut. ART. 15 (1) Pentru soluţionarea diferendelor dintre membrii unui partid politic sau dintre aceştia şi conducerile organizaţiilor partidului, se constituie comisii de arbitraj la nivelul partidului şi al organizaţiilor sale teritoriale. (2) Membrii comisiei de arbitraj sunt aleşi pe o durata de cel mult 4 ani. (3) Comisia de arbitraj este organizatã şi funcţioneazã conform unui regulament aprobat de organul statutar, care trebuie sa asigure pãrţilor dreptul la opinie şi dreptul de a se apara, precum şi proceduri echitabile de decizie. ART. 16 (1) Organele împuternicite ale partidului politic hotãrãsc primirea de membri, în condiţiile stabilite de statut, ca urmare a cererilor scrise depuse de solicitanti. (2) Membrii au dreptul de a demisiona din partid în orice moment, cu efect imediat. (3) Dobândirea sau pierderea calitãţii de membru al unui partid politic este supusã numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului. ART. 17 (1) Hotãrârile partidului politic şi ale organizaţiilor sale teritoriale se adopta cu votul majoritãţii prevãzute în statut. (2) Alegerea membrilor conducerii partidului politic şi ai conducerilor organizaţiilor sale teritoriale se face prin vot secret. (3) Statutul trebuie sa prevadã dreptul fiecãrui membru la initiativa politica şi posibilitatea examinãrii acesteia într-un cadru organizat.
CAP. 4 Înregistrarea partidelor politice
ART. 18 (1) Pentru înregistrarea unui partid politic se depun la Tribunalul Bucureşti urmãtoarele documente: a) cererea de înregistrare, semnatã de conducãtorul organului executiv al partidului politic şi de cel puţin 3 membri fondatori, care vor fi citaţi în instanta; b) statutul partidului, întocmit conform prevederilor art. 10; c) programul partidului; d) actul de constituire, împreunã cu lista semnaturilor de sustinere a membrilor fondatori; e) o declaraţie privitoare la sediu şi la patrimoniul partidului; f) dovada deschiderii contului bancar. (2) Cererea de înregistrare se afişeazã la sediul Tribunalului Bucureşti timp de 15 zile. (3) În termen de 3 zile de la data depunerii cererii de înregistrare, anunţul cu privire la aceasta se publica de cãtre solicitant într-un ziar central de mare tiraj. ART. 19 (1) Lista semnaturilor de sustinere trebuie sa menţioneze obiectul sustinerii, data şi locul întocmirii, iar pentru sustinatori trebuie sa conţinã numele şi prenumele, data naşterii, adresa, felul actului de identitate, seria şi numãrul acestuia, codul numeric personal, precum şi semnatura. Sustinatorii înscrierii unui partid politic pot fi numai cetãţeni cu drept de vot. (2) Lista va fi însoţitã de o declaraţie pe propria rãspundere a persoanei care a întocmit-o, care sa ateste autenticitatea semnaturilor, sub sancţiunea prevãzutã de art. 292 din Codul penal. (3) Lista trebuie sa cuprindã cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele tarii şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti. (4) Fiecare lista va cuprinde persoane dintr-o singura localitate. Listele vor fi grupate pe localitãţi şi judeţe, pentru a se putea verifica prevederile alin. (3). ART. 20 (1) Tribunalul Bucureşti examineazã cererea de înregistrare a partidului politic în şedinţa publica, cu participarea reprezentantului Ministerului Public. (2) Persoanele fizice sau juridice interesate pot interveni în proces, dacã depun o cerere de intervenţie în interes propriu, potrivit Codului de procedura civilã. Cererea de intervenţie se comunica din oficiu persoanelor care au semnat cererea de înregistrare. ART. 21 (1) Tribunalul Bucureşti se pronunţa asupra cererii de înregistrare a partidului politic în cel mult 15 zile de la expirarea termenului prevãzut la art. 18 alin. (2). (2) Impotriva deciziei Tribunalului Bucureşti pot face contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 5 zile de la comunicare, persoanele prevãzute la art. 18 alin. (1) lit. a), Ministerul Public sau persoanele prevãzute la art. 20 alin. (2). (3) Curtea de Apel Bucureşti va examina contestaţia în şedinţa publica, în termen de cel mult 15 zile de la înregistrarea acesteia. (4) Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitiva şi irevocabilã. ART. 22 Partidul politic dobândeşte personalitate juridicã de la data rãmânerii definitive şi irevocabile a hotãrârii instanţei privind admiterea cererii de înregistrare. ART. 23 Partidele politice ale cãror cereri de înregistrare au fost admise se înscriu în Registrul partidelor politice. ART. 24 (1) Partidele politice au obligaţia sa depunã la Tribunalul Bucureşti: a) documentele atestând desfãşurarea adunãrilor generale, în termen de 30 de zile de la data acestora; b) documentele provenind de la autoritãţile electorale competente privind desemnarea candidaţilor în alegeri, în termen de 30 de zile de la data alegerilor. (2) Depunerea documentelor prevãzute la alin. (1) la Tribunalul Bucureşti se consemneazã în Registrul partidelor politice. ART. 25 (1) Modificarea statutului sau a programului partidului politic poate avea loc în condiţiile prevãzute de statut. (2) Orice modificare se comunica Tribunalului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data adoptãrii, cu îndeplinirea prevederilor art. 18 alin. (2) şi (3). Tribunalul Bucureşti o examineazã potrivit procedurii prevãzute la art. 20 şi 21. ART. 26 (1) În cazul în care modificãrile nu sunt comunicate conform art. 25 alin. (2) sau dacã instanta a respins cererea de încuviinţare a modificãrii statutului, iar partidul politic în cauza acţioneazã în baza statutului modificat, Ministerul Public va solicita Tribunalului Bucureşti încetarea activitãţii partidului politic şi radierea acestuia din Registrul partidelor politice. (2) În termen de 15 zile de la înregistrarea cererii Ministerului Public, Tribunalul Bucureşti se va pronunţa asupra acesteia. (3) Impotriva hotãrârii Tribunalului Bucureşti partea interesatã poate face contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 5 zile de la data comunicãrii hotãrârii. (4) Curtea de Apel Bucureşti se pronunţa în termen de 15 zile de la înregistrarea contestaţiei, iar hotãrârea sa este definitiva şi irevocabilã. (5) Hotãrârea definitiva şi irevocabilã de admitere a modificãrii statutului se publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. ART. 27 În fiecare an preelectoral partidele politice sunt obligate sa-şi actualizeze listele de membri, cu respectarea cerinţelor prevãzute la art. 19 alin. (3) şi (4). Listele actualizate vor fi depuse la Tribunalul Bucureşti pana la data de 31 decembrie a acelui an.
CAP. 5 Asocierea partidelor politice
ART. 28 (1) Partidele politice se pot asocia pe baza unui protocol de asociere, constituind o alianta politica. (2) În protocolul de asociere a partidelor politice într-o alianta politica trebuie sa se menţioneze denumirea integrala şi denumirea prescurtata ale aliantei politice, precum şi ale partidelor politice componente, semnul permanent al aliantei, obiectivele aliantei, modul de organizare şi factorii de decizie. (3) Prevederile art. 5 alin. (4) se aplica în mod corespunzãtor. (4) Semnul permanent al aliantei politice poate fi unul propriu acesteia sau poate fi preluat de la unul dintre partidele politice componente. ART. 29 (1) Pentru înregistrarea aliantelor politice se depun la Tribunalul Bucureşti urmãtoarele documente: a) cererea de înregistrare a aliantei politice, semnatã de conducerile executive ale partidelor politice componente; b) protocolul de asociere; c) denumirea integrala şi denumirea prescurtata ale aliantei politice; d) descrierea semnului permanent; e) semnul permanent sub forma grafica alb-negru şi color, în anexa la protocol. (2) Procedura prevãzutã la art. 18 alin. (2) şi (3) se aplica în mod corespunzãtor. ART. 30 (1) Pentru aliantele politice prevederile art. 20-22 se aplica în mod corespunzãtor. (2) Aliantele politice ale cãror cereri de înregistrare au fost admise se înscriu în Registrul aliantelor politice. ART. 31 În cazul în care alianta politica se va prezenta în alegeri cu liste comune, candidaţii trebuie sa facã parte dintr-un partid politic membru al aliantei. ART. 32 (1) Partidele politice pot realiza şi alte forme de asociere cu formaţiuni nepolitice, legal constituite, cu scopul promovãrii unor obiective comune. (2) În protocolul de constituire a formelor de asociere prevãzute la alin. (1) se vor mentiona denumirea, semnul permanent - dacã este cazul -, organizaţiile aliate, obiectivele asocierii, modul de organizare şi factorii de decizie şi acesta va fi depus la Tribunalul Bucureşti, pentru a fi înscris în registrul altor forme de asociere a partidelor. ART. 33 Partidele politice membre ale aliantelor politice sau ale altor forme de asociere îşi pãstreazã personalitatea juridicã şi patrimoniul propriu. ART. 34 Orice modificare în componenta aliantei politice sau în protocolul de asociere se comunica la Tribunalul Bucureşti pentru înregistrare, potrivit prevederilor art. 28 şi 29. ART. 35 Obiectivele aliantelor politice, precum şi modul lor de organizare trebuie sa se conformeze prevederilor art. 2 şi 3, cu excepţia participãrii cu candidaţi în alegeri, care este opţionalã. ART. 36 Dacã nici unul dintre partidele politice participante la scrutin nu a obţinut majoritatea absolutã în Parlament, partidele politice cu reprezentare parlamentarã pot constitui coalitii pentru asigurarea guvernarii. Coalitiile nu sunt supuse înregistrãrii, iar protocolul de constituire va cuprinde numai dispoziţii privind asigurarea guvernarii şi a sprijinului parlamentar.
CAP. 6 Reorganizarea partidelor politice
ART. 37 (1) Partidele politice legal constituite pot proceda la reorganizare. (2) Reorganizarea poate consta în comasare, prin absorbţie sau fuziune, ori în divizare, totalã sau parţialã. ART. 38 (1) Comasarea a doua sau mai multe partide legal constituite se realizeazã prin aprobarea protocolului de comasare de cãtre organele supreme de decizie ale fiecãrui partid, prevãzute la art. 14, în cadrul şedinţei comune a acestora. (2) În protocolul de comasare se vor mentiona în mod expres modalitãţile de transfer al sumelor, bunurilor şi contractelor deţinute de partidele comasate, precum şi procedura de garantare a continuitãţii vechimii în partid a membrilor partidelor politice care fuzioneazã. (3) În protocolul de comasare se stabileşte caracterul acesteia: prin absorbţie sau prin fuziune. ART. 39 (1) În situaţia comasarii prin absorbţie, unul dintre partidele politice îşi pãstreazã personalitatea juridicã, subrogandu-se în drepturile şi obligaţiile partidelor absorbite care îşi înceteazã activitatea, inclusiv prin cumularea subvenţiilor acestora. În protocolul de comasare se va preciza care partid îşi pãstreazã personalitatea juridicã, având drept consecinta pãstrarea denumirii integrale, a denumirii prescurtate, a semnului permanent şi electoral, precum şi a programului politic. (2) Protocolul de comasare şi, dacã este cazul, modificãrile la statutul partidului care îşi pãstreazã personalitatea juridicã se comunica, în termen de 10 zile de la adoptarea acestora, Tribunalului Bucureşti, urmandu-se procedura prevãzutã la art. 25 şi 26. (3) Partidele politice absorbite vor fi radiate din Registrul partidelor politice. ART. 40 (1) În urma comasarii prin fuziune a unor partide politice rezulta un partid politic nou, care se subroga în drepturile şi obligaţiile partidelor politice care au fuzionat şi care, în termen de 10 zile, trebuie sa se conformeze prevederilor art. 18, cu excepţia depunerii listei semnaturilor de sustinere. (2) Denumirea integrala, denumirea prescurtata, semnul permanent, semnul electoral şi programul politic ale noului partid pot fi noi sau pot proveni de la unul sau mai multe dintre partidele care participa la fuziune. (3) Tribunalul Bucureşti va examina documentele depuse de partidul politic nou format din comasarea prin fuziune, potrivit prevederilor art. 20-22. (4) Ca urmare a hotãrârii irevocabile a instanţei de înregistrare a noului partid rezultat din comasarea prin fuziune, acesta va fi înscris în Registrul partidelor politice, iar partidele care au procedat la comasare vor fi radiate. ART. 41 (1) Un partid politic legal constituit se poate diviza prin hotãrârea organului sau suprem de decizie, prevãzut la art. 14. (2) Divizarea poate fi totalã sau parţialã. (3) Înregistrarea partidului sau a partidelor rezultate în urma divizãrii se face potrivit prevederilor art. 18-21. (4) Eventualele modificãri ale statutului partidului care îşi pãstreazã personalitatea juridicã se comunica, în termen de 10 zile de la divizare, Tribunalului Bucureşti, urmandu-se procedura prevãzutã la art. 25 şi 26. ART. 42 (1) Divizarea totalã consta în împãrţirea întregului patrimoniu al unui partid politic care îşi înceteazã existenta cãtre doua sau mai multe partide existente sau care iau naştere astfel. (2) În cazul divizãrii totale, prin hotãrârea de admitere a cererii de înscriere a ultimului partid care ia astfel fiinta se va dispune şi radierea din Registrul partidelor politice de la Tribunalul Bucureşti a partidului divizat. ART. 43 Divizarea parţialã consta în desprinderea unei pãrţi din patrimoniul unui partid politic, care îşi pãstreazã personalitatea juridicã, şi transmiterea acestei pãrţi cãtre unul sau mai multe partide care exista sau care se înfiinţeazã în acest fel.
CAP. 7 Încetarea activitãţii partidelor politice
ART. 44 Un partid politic îşi înceteazã activitatea prin: a) dizolvare, prin hotãrâre pronunţatã de Curtea Constituţionalã, pentru încãlcarea art. 37 alin. (2) şi (4) din Constituţia României; b) dizolvare, prin hotãrâre pronunţatã de Tribunalul Bucureşti; c) autodizolvare, hotãrâtã de organele competente prevãzute în statut; d) reorganizare, în situaţiile prevãzute la art. 39 alin. (3), art. 40 alin. (4) sau art. 42 alin. (2). ART. 45 Curtea Constituţionalã hotãrãşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic, potrivit art. 30 alin. (7), art. 37 alin. (2) şi (4) şi <>art. 144 lit. i) din Constituţie, cu procedura stabilitã în Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã. ART. 46 (1) Un partid politic se dizolva pe cale judecãtoreascã în urmãtoarele condiţii: a) când se constata încãlcarea prevederilor art. 30 alin. (7) şi ale art. 37 alin. (2) şi (4) din Constituţie, de cãtre Curtea Constituţionalã, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi (4) din prezenta lege; b) când scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicitã ori contrarã ordinii publice; c) când realizarea scopului partidului politic este urmãritã prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; d) când partidul urmãreşte alt scop decât cel care rezulta din statutul şi programul politic ale acestuia; e) ca urmare a inactivitãţii constatate de Tribunalul Bucureşti conform art. 47 alin. (1); f) ca urmare a neîndeplinirii obiectivelor stabilite la art. 1 şi 2, constatatã de Tribunalul Bucureşti conform art. 48; g) ca urmare a aplicãrii art. 26. (2) Cererea de dizolvare se adreseazã Tribunalului Bucureşti de cãtre Ministerul Public şi se soluţioneazã potrivit normelor de procedura stabilite la art. 26 alin. (2)-(5). ART. 47 (1) Inactivitatea unui partid politic se poate constata în urmãtoarele situaţii: a) nu a ţinut nici o adunare generalã timp de 5 ani; b) nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianta, în doua campanii electorale parlamentare succesive, în cel puţin 18 circumscripţii electorale. (2) Pentru partidul politic aflat în oricare dintre situaţiile prevãzute la alin. (1) Tribunalul Bucureşti, la cererea Ministerului Public, va constata încetarea existenţei sale, cu respectarea normelor de procedura prevãzute la art. 26 alin. (2)-(4). ART. 48 (1) Neîndeplinirea obiectivelor stabilite pentru un partid politic, conform art. 1 şi 2, se poate constata când un partid politic nu obţine la doua alegeri generale succesive un numãr minim de voturi. (2) Numãrul minim necesar îndeplinirii condiţiilor prevãzute la art. 1 şi 2 este de cel puţin 50.000 de voturi la nivel naţional, pentru candidaturile depuse în oricare dintre urmãtoarele scrutinuri: consilii judeţene, consilii locale, Camera Deputaţilor, Senat. ART. 49 Documentele privitoare la autodizolvarea partidului politic se depun, în termen de cel mult 10 zile, la Tribunalul Bucureşti, în vederea radierii din Registrul partidelor politice. ART. 50 Dupã primirea documentelor privitoare la partidele politice care îndeplinesc oricare dintre situaţiile prevãzute la art. 44, Tribunalul Bucureşti va proceda imediat la radierea acestora din Registrul partidelor politice.
CAP. 8 Evidenta partidelor politice şi a aliantelor politice
ART. 51 (1) Registrul partidelor politice este instrumentul legal de evidenta a partidelor politice din România. (2) Instituţia cu drept de a opera în Registrul partidelor politice este numai Tribunalul Bucureşti. (3) Datele din Registrul partidelor politice sunt considerate informaţii de interes public. (4) Înregistrarea şi radierea partidelor politice, operate în Registrul partidelor politice, se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 52 (1) Registrul aliantelor politice este instrumentul legal de evidenta pentru aliantele politice. (2) Prevederile art. 51 alin. (2)-(4) se aplica în mod corespunzãtor.
CAP. 9 Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 53 (1) Partidele politice existente la data intrãrii în vigoare a prezentei legi continua sa funcţioneze pe baza actelor legale de înregistrare valabile la data infiintarii. (2) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, partidele politice existente se vor conformã prevederilor acesteia, urmând procedura judiciarã stabilitã la art. 18-21, sub sancţiunea radierii din Registrul partidelor politice. (3) Termenul de 6 luni pentru înscriere este un termen de decãdere. ART. 54 (1) Denumirea integrala şi denumirea prescurtata ale unui partid politic înregistrat legal, precum şi semnele permanente folosite de acesta, începând cu anul 1990, îi aparţin de drept, dacã le-a folosit primul, şi nu pot fi însuşite sau utilizate de alte partide politice înregistrate ulterior. (2) În accepţiunea prezentei legi, sintagma semn permanent înlocuieşte sintagma însemnul partidului, utilizata în <>Legea partidelor politice nr. 27/1996 . (3) Dispoziţiile alin. (1) se aplica şi aliantelor politice. (4) Dupã expirarea termenului prevãzut la art. 53 alin. (2), partidele şi aliantele politice vor utiliza numai denumirea integrala şi denumirea prescurtata, precum şi semnul permanent înregistrate la Tribunalul Bucureşti, atât în activitatea curenta, cat şi cu ocazia alegerilor. ART. 55 Organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale care participa la alegeri li se aplica în mod corespunzãtor prevederile prezentei legi, cu excepţia art. 6, art. 10 lit. e), art. 12 alin. (1), art. 18, 19, 27, art. 46 alin. (1) lit. e) şi f), art. 47, 48 şi 53. ART. 56 <>Legea partidelor politice nr. 27/1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 29 aprilie 1996, cu modificãrile ulterioare, se abroga, cu excepţia cap. VI - Finanţarea partidelor politice.
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 26 noiembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 77 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALER DORNEANU
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 16 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 77 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VACAROIU
Bucureşti, 9 ianuarie 2003. Nr. 14.
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email