Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 132 din 18 iulie 2012  pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 16/2012 privind stabilirea unor masuri de reorganizare in cadrul administratiei publice centrale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 132 din 18 iulie 2012 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 16/2012 privind stabilirea unor masuri de reorganizare in cadrul administratiei publice centrale

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    ART. I
    Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16 din 8 mai 2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 10 mai 2012, cu următoarele modificări şi completări:

    1. Articolul VI se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. VI. - Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 3, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
    «(3) În cazul în care viceprim-ministrul nu are şi calitatea de ministru, acesta dispune de un aparat propriu de lucru care face parte din aparatul de lucru al Guvernului.»
    2. La articolul 3, alineatele (4) şi (6) se abrogă.
    3. Articolul 20 va avea următorul cuprins:
    «Art. 20. - Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din Secretariatul General al Guvernului, Cancelaria Primului-Ministru, departamente şi alte asemenea structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului.»
    4. La articolul 21, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    «Art. 21. - (1) Atribuţiile Cancelariei Primului-Ministru se stabilesc prin decizie a primului-ministru.»"

    2. La articolul VII, înaintea punctului 1 se introduce un nou punct, cu următorul cuprins:
    "- La articolul 1 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    «a) Cancelaria Primului-Ministru, structură fără personalitate juridică, în subordinea directă a primului-ministru, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de şeful Cancelariei, cu rang de ministru, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a primului-ministru; în cadrul Cancelariei Primului-Ministru îşi desfăşoară activitatea unul sau mai mulţi secretari de stat şi consilieri de stat, numiţi, respectiv eliberaţi din funcţie prin decizie a primului-ministru;»".

    3. La articolul VII, după punctul 2 se introduc trei noi puncte, punctele 2^1 - 2^3, cu următorul cuprins:
    "2^1. La articolul 1 alineatul (1), după litera j) se introduce o nouă literă, litera j^1), cu următorul cuprins:
    «j^1) Unitatea centrală pentru coordonarea parteneriatului public-privat, structură fără personalitate juridică, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de un director general, numit în condiţiile legii.»
    2^2. La articolul 1, alineatul (2) se abrogă.
    2^3. La articolul 2, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    «Art. 2. - (1) Primul-ministru, prin Cancelaria Primului-Ministru, coordonează activitatea următoarelor entităţi:»".

    4. La articolul VII punctul 3, după litera a^3) a alineatului (1) al articolului 2 se introduce o nouă literă, litera a^4), cu următorul cuprins:
    "a^4) Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;".

    5. După articolul XIII se introduc trei noi articole, articolele XIV - XVI, cu următorul cuprins:
    "Art. XIV. - Ordonanţa Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 30 ianuarie 1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
    «Art. 1. - În sensul prezentei ordonanţe, prin demnitar din administraţia publică centrală, denumit în continuare demnitar, se înţelege: primul-ministru, viceprim-ministrul, ministrul de stat, ministrul, ministrul delegat, secretarul general al Guvernului, şeful Cancelariei Primului-Ministru, secretarul general adjunct al Guvernului, consilierul de stat, secretarul de stat şi asimilatul acestuia din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Cancelariei Primului-Ministru, Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul şi din cadrul ministerelor, precum şi conducătorul organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu rang de secretar de stat.»
    2. La anexa nr. 1, numărul curent 3 va avea următorul cuprins:
    «3. Ministru, ministru delegat, secretarul general al Guvernului, şeful Cancelariei Primului-Ministru»
    Art. XV. - Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. La articolul 34, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
    «(2^1) Prin excepţie de la alin. (2), funcţionarii publici de conducere pot fi numiţi în funcţii de demnitate publică din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice din administraţia publică centrală în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice aflate în raporturi ierarhice cu aceasta.»
    2. La articolul 94 alineatul (1), după litera a) se introduc două noi litere, literele a^1) şi a^2), cu următorul cuprins:
    «a^1) este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică, pentru perioada respectivă, cu excepţiile prevăzute la art. 34;
    a^2) este încadrat la cabinetul unui demnitar;».
    Art. XVI. - Alineatul (2^1) al articolului 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 12 aprilie 2007, aprobată prin Legea nr. 98/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    «(2^1) Direcţiile, serviciile, birourile şi compartimentele din structura Secretariatului General al Guvernului deservesc şi Cancelaria Primului-Ministru.»".

    ART. II
    Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, coordonarea sistemului informatic al instituţiilor şi structurilor care funcţionează în sediul Guvernului, precum şi al altor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului se asigură de Cancelaria Primului-Ministru.
    ART. III
    La data intrării în vigoare a prezentei legi, în cuprinsul actelor normative în vigoare, denumirea "aparatul propriu de lucru al primului-ministru" se înlocuieşte cu denumirea "Cancelaria Primului-Ministru".

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

                        PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                             ROBERTA ALMA ANASTASE

                             PREŞEDINTELE SENATULUI
                                  VASILE BLAGA

    Bucureşti, 18 iulie 2012.
    Nr. 132.

                               --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016