Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 129 din 29 decembrie 1992  privind protecţia desenelor şi modelelor*)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 129 din 29 decembrie 1992 privind protecţia desenelor şi modelelor*)

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 242 din 4 aprilie 2014
──────────
*) Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare.──────────
    Legea nr. 129/1992 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 20 decembrie 2007 şi ulterior a mai fost modificată prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările ulterioare.
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    (1) Drepturile asupra desenelor şi modelelor sunt dobândite şi protejate în România prin înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, denumit în continuare O.S.I.M., în condiţiile prezentei legi.
    (2) Prezenta lege se aplică desenelor şi modelelor ce fac obiectul unei înregistrări sau solicitări de înregistrare în România ori care îşi produc efectele în România, ca urmare a unei protecţii comunitare sau internaţionale.
    (3) Străinii cu domiciliul sau sediul în afara teritoriului României beneficiază de prevederile prezentei legi în condiţiile convenţiilor internaţionale privind desenele şi modelele, la care România este parte.

    ART. 2
    În înţelesul prezentei legi, termenii sau expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
    a) Aranjamentul de la Haga - Aranjamentul privind depozitul internaţional de desene şi modele industriale, adoptat la Haga la 6 noiembrie 1925, cu modificările şi completările ulterioare, la care România a aderat prin Legea nr. 44/1992;
    b) autor - persoana fizică sau un grup de persoane fizice constituit pe baza unei înţelegeri, care a creat desenul sau modelul;
    c) certificat de înregistrare - titlul de protecţie acordat de O.S.I.M. pentru desenele şi modelele înregistrate;
    d) desen sau model - aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, redat în două sau trei dimensiuni, rezultat din combinaţia dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură şi/sau materiale ale produsului în sine şi/sau ornamentaţia acestuia;
    e) desen sau model comunitar - desenul sau modelul protejat în condiţiile Regulamentului nr. 6/2002/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr. 3 din 5 ianuarie 2002, de către Oficiul pentru Armonizare în Piaţa Internă, cu efect pe întregul teritoriu al Comunităţilor Europene;
    f) detalii nesemnificative - acele elemente grafice sau de formă, care nu determină caracterul individual al desenului sau modelului;
    g) înregistrare - modul de dobândire a drepturilor asupra desenelor şi modelelor în temeiul prezentei legi sau al convenţiilor internaţionale la care România este parte;
    h) mandatar autorizat - persoana care exercită profesiunea de consilier în proprietate industrială în condiţiile legii şi care poate reprezenta o parte interesată în procedurile în faţa O.S.I.M.;
    i) produs - orice articol obţinut printr-un proces industrial sau artizanal, conţinând printre altele şi elemente concepute spre a fi asamblate într-un produs complex, ambalaje, forme de prezentare, aranjamente, simboluri grafice, caractere tipografice; programele de calculator nu sunt considerate produs;
    j) produs complex - un produs compus din elemente multiple ce pot fi înlocuite de o manieră care să permită dezasamblarea şi reasamblarea produsului;
    k) solicitant - persoana fizică sau juridică ce solicită la O.S.I.M. înregistrarea, respectiv eliberarea unui certificat de înregistrare a unui desen sau model;
    l) titular - persoana fizică sau juridică căreia îi aparţin drepturile conferite prin înregistrarea desenului sau modelului şi pentru care se eliberează certificatul de înregistrare.


    ART. 3
    (1) Dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine autorului desenului sau modelului ori succesorului său în drepturi, pentru desenele şi modelele create în mod independent.
    (2) În cazul în care mai multe persoane au creat în mod independent un desen sau model, dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine persoanei care a depus prima cererea de înregistrare.
    (3) În cazul în care desenul sau modelul a fost creat ca urmare a unor contracte cu misiune creativă sau de către salariaţi, în cadrul atribuţiilor de serviciu, dreptul aparţine persoanei care l-a comandat.

    ART. 4
    Până la proba contrară, solicitantul este prezumat a avea dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului.

    ART. 5
    (1) Drepturile asupra unui desen sau model dobândite conform prezentei legi nu prejudiciază drepturile asupra desenelor sau modelelor neînregistrate, mărcilor şi altor semne distinctive, brevetelor de invenţie şi modelelor de utilitate, caracterelor tipografice, topografiilor de produse semiconductoare.
    (2) Protecţia desenului sau modelului înregistrat în conformitate cu prezenta lege nu exclude şi nu prejudiciază protecţia prin drept de autor a acestuia.

    CAP. II
    Condiţii pentru protecţia desenelor şi modelelor
    ART. 6
    (1) Obiectul cererii poate fi înregistrat în măsura în care constituie un desen sau model, în sensul art. 2, este nou şi are un caracter individual.
    (2) Un desen sau model este considerat nou dacă niciun desen ori model identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate.
    (3) Se consideră că desenele sau modelele sunt identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă numai în ceea ce priveşte detaliile nesemnificative.
    (4) Se consideră că un desen sau model are caracter individual dacă impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferită de cea produsă asupra unui asemenea utilizator de orice desen ori model făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate.
    (5) La evaluarea caracterului individual trebuie să se ia în considerare gradul de libertate a autorului în elaborarea desenului sau modelului.
    (6) Dacă un desen sau model aplicat la un produs ori încorporat într-un produs constituie o parte componentă a unui produs complex, acesta va fi considerat nou şi având caracter individual numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
    a) partea componentă, odată încorporată în produsul complex, rămâne vizibilă pe durata utilizării normale a acestuia; utilizare normală înseamnă utilizarea de către beneficiar, fără a include întreţinerea sau reparaţiile;
    b) caracteristicile vizibile ale părţii componente îndeplinesc ele însele condiţiile privind noutatea şi caracterul individual.


    ART. 7
    (1) În sensul aplicării art. 6, se consideră că un desen sau model a fost făcut public dacă a fost publicat ori dezvăluit în alt mod, expus, utilizat în comerţ, cu excepţia situaţiilor în care aceste evenimente nu ar fi putut, în mod rezonabil şi în cadrul activităţii obişnuite, să devină cunoscute cercurilor specializate din sectorul în cauză care acţionează în cadrul Uniunii Europene înainte de data de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost invocată o prioritate, înaintea datei de prioritate. Cu toate acestea, nu se va considera că desenul sau modelul a fost făcut public pentru simplul motiv că a fost dezvăluit unei terţe persoane în condiţii explicite sau implicite de confidenţialitate.
    (2) În aplicarea art. 6 alin. (2) şi (4), divulgarea nu este luată în considerare dacă desenul sau modelul pentru care se solicită protecţie a fost făcut public:
    a) de către autor sau succesorul său în drepturi ori de către un terţ pe baza informaţiilor furnizate sau actelor îndeplinite de autor sau succesor;
    b) în perioada de 12 luni precedând data de depozit a cererii de înregistrare sau, dacă o prioritate este revendicată, la data de prioritate.

    (3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în situaţia în care desenul sau modelul a fost făcut public, ca urmare a unui abuz în legătură cu autorul sau succesorul său.

    ART. 8
    (1) Desenul sau modelul care este determinat exclusiv de o funcţie tehnică nu poate fi înregistrat.
    (2) Nu poate fi înregistrat un desen sau model care trebuie reprodus în forma şi la dimensiunile exacte, pentru a permite ca produsul în care acesta este încorporat sau căruia îi este aplicat să fie conectat mecanic ori amplasat, în jurul sau pe un alt produs, astfel încât fiecare produs să îşi poată îndeplini funcţia proprie.
    (3) Poate fi înregistrat un desen sau model care permite asamblări sau conexiuni multiple între produsele interschimbabile în cadrul unui sistem modular.

    ART. 9
    Sunt excluse de la protecţie desenele sau modelele contrare ordinii publice sau bunelor moravuri.

    CAP. III
    Înregistrarea şi eliberarea titlului de protecţie
    ART. 10
    (1) Cererea de înregistrare a unui desen sau model trebuie să cuprindă:
    a) solicitarea de înregistrare a desenului sau modelului;
    b) datele de identificare a solicitantului;
    c) numărul de desene sau modele pentru care se solicită protecţia;
    d) indicarea produselor în care este încorporat desenul sau modelul, dacă este cazul;
    e) descrierea elementelor noi, caracteristice desenului sau modelului pentru care se solicită protecţia, aşa cum apar în reprezentările grafice depuse;
    f) numele autorilor sau o declaraţie pe răspunderea solicitantului că autorii au renunţat la dreptul de a fi menţionaţi în cerere şi/sau în publicaţiile desenului sau modelului;
    g) reprezentările grafice ale desenului sau modelului, în 3 exemplare.

    (2) Cererea de înregistrare mai poate conţine, după caz, şi alte elemente care nu condiţionează data depozitului reglementar:
    a) datele de identificare a mandatarului autorizat, în cazul în care acesta a fost desemnat în cererea de înregistrare;
    b) actele de prioritate, în cazul în care se invocă una dintre priorităţile prevăzute la art. 16 şi 17;
    c) solicitarea amânării publicării;
    d) procura de reprezentare în faţa O.S.I.M.;
    e) declaraţia indicând informaţiile care, după cunoştinţa solicitantului, permit să se dovedească îndeplinirea condiţiilor de acordare a protecţiei desenului sau modelului pentru care se solicită înregistrarea.


    ART. 11
    (1) Reprezentările grafice trebuie să redea complet desenul sau modelul care face obiectul cererii de înregistrare, astfel încât caracteristicile sale estetice să fie evidenţiate. În caz contrar, cererea de înregistrare se respinge. Reprezentările grafice trebuie să fie de o calitate suficientă, pentru ca toate detaliile desenului sau modelului să fie evidenţiate şi publicarea să fie posibilă.
    (2) În cazul unui desen, reprezentările grafice pot fi însoţite de 3 specimene.
    (3) Nu se admit la înregistrare desene sau modele reprezentate grafic în mod schematic sau de principiu.

    ART. 12
    (1) Cererea de înregistrare şi descrierea, prezentate conform art. 10 şi redactate în limba română, însoţite de reprezentările grafice ale desenului sau modelului ori, după caz, de specimene, se depun la O.S.I.M. şi constituie depozitul reglementar.
    (2) O.S.I.M. înregistrează cererea dacă sunt depuse minimum următoarele: o cerere care să conţină solicitarea de înregistrare a desenului sau modelului, datele de identificare a solicitantului şi reprezentările grafice sau specimenele, într-un exemplar.
    (3) Dacă în termen de două luni de la data depunerii cererii de înregistrare conform alin. (2) nu sunt depuse completările necesare pentru constituirea depozitului reglementar conform alin. (1), cererea de înregistrare se respinge.
    (4) Data depozitului reglementar este data la care au fost depuse documentele prevăzute la alin. (2) sau data care rezultă din tratatele ori convenţiile privind desenele sau modelele la care România este parte.
    (5) Cererea de înregistrare având dată de depozit se înscrie în Registrul cererilor depuse.
    (6) Registrul cererilor depuse poate să fie realizat atât pe format hârtie, cât şi în format electronic.

    ART. 13
    (1) În procedurile în faţa O.S.I.M. solicitantul înregistrării sau succesorul său în drepturi poate fi reprezentat de un consilier în proprietate industrială autorizat.
    (2) Pentru persoanele care nu au domiciliul sau sediul pe teritoriul României, reprezentarea conform alin. (1) este obligatorie, cu excepţia depunerii cererii.

    ART. 14
    (1) Un depozit multiplu poate cuprinde mai multe desene sau modele ale aceleiaşi categorii de produse, în conformitate cu clasificarea internaţională a desenelor şi modelelor.
    (2) Desenele şi modelele care fac obiectul unui depozit multiplu trebuie să satisfacă o regulă de unitate de concepţie, de unitate de producţie sau de unitate de utilizare ori trebuie să aparţină aceluiaşi ansamblu sau aceleiaşi compoziţii de articole.

    ART. 15
    Depozitul reglementar asigură solicitantului un drept de prioritate, cu începere de la data constituirii acestuia, faţă de orice alt depozit ulterior privind acelaşi desen sau model.

    ART. 16
    (1) Persoanele fizice sau persoanele juridice ale statelor părţi la convenţiile la care România este parte beneficiază de un drept de prioritate de 6 luni, cu începere de la data primului depozit, dacă solicită protecţia în acest termen, pentru acelaşi desen sau model.
    (2) Se recunoaşte un drept de prioritate de 6 luni, întemeiat pe un depozit de model de utilitate.

    ART. 17
    Dacă solicitantul a prezentat anumite produse şi servicii în cadrul unei expoziţii internaţionale oficiale sau oficial recunoscute, în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale, semnată la Paris la data de 22 noiembrie 1928, ratificată de România prin Legea nr. 246/1930 , cu modificările şi completările ulterioare, organizată pe teritoriul României sau într-un stat membru al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, în forma revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967, şi dacă o cerere de înregistrare a desenului sau modelului sub care au fost prezentate aceste produse a fost depusă la O.S.I.M. într-un termen de 6 luni de la data prezentării în expoziţie, solicitantul va beneficia de un drept de prioritate de la data introducerii produsului în expoziţie; această perioadă nu prelungeşte termenul de prioritate prevăzut la art. 16.

    ART. 18
    Priorităţile prevăzute la art. 16 şi 17 sunt recunoscute dacă sunt invocate odată cu depunerea cererii şi dacă în termen de 3 luni de la data depunerii cererii se confirmă prin acte de prioritate.

    ART. 19
    (1) Cererile de înregistrare depuse la O.S.I.M. vor fi supuse unei examinări preliminare din care să rezulte:
    a) îndeplinirea condiţiilor de formă ale cererii, prevăzute la art. 10 alin. (1);
    b) îndeplinirea condiţiilor prescrise pentru reprezentările grafice, prevăzute la art. 11;
    c) îndeplinirea condiţiilor prescrise pentru celelalte documente sau acte anexate la cerere, prevăzute la art. 10 alin. (2);
    d) achitarea taxelor în termenul şi cuantumul prevăzute de lege.

    (2) În cazul în care neregularităţile nu sunt remediate în termenul acordat de O.S.I.M., cererea se va respinge sau, după caz, nu se va recunoaşte prioritatea.
    (3) Dacă se constată neregularităţi, acestea se notifică solicitantului, acordându-i-se un termen necesar pentru remedieri.
    (4) Cererile care nu îndeplinesc condiţiile de depozit multiplu se vor diviza de către solicitant, la cererea O.S.I.M.
    (5) Solicitantul are obligaţia să divizeze cererea în termenul acordat de O.S.I.M., constituind câte un depozit reglementar pentru fiecare grup de desene sau modele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14.
    (6) În cazul în care solicitantul nu divizează cererea în termenul acordat, O.S.I.M. divizează din oficiu cererea în mai multe cereri divizate şi va lua în examinare numai prima cerere, respingându-le pe celelalte.
    (7) Cererile divizate nu pot fi depuse decât pentru elementele care nu depăşesc conţinutul cererii iniţiale. Cererile divizate sunt considerate ca fiind depuse la data de depozit a cererii iniţiale.

    ART. 20
    (1) Cererea de înregistrare a desenului sau modelului, precum şi reproducerea, fotografia sau reprezentarea grafică a acestuia se publică în Buletinul oficial de proprietate industrială al O.S.I.M., în format electronic, în termen de maximum 4 luni de la data constituirii depozitului reglementar, în alb-negru sau, la cerere, în culori.
    (2) Publicarea prevăzută la alin. (1) poate fi amânată, la cererea solicitantului, pe o perioadă care nu poate depăşi 30 de luni, calculată de la data depunerii cererii sau de la data priorităţii, când aceasta a fost invocată.
    (3) Publicarea cererilor internaţionale de către Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale este considerată o publicare conform alin. (1).

    ART. 21
    (1) Persoanele interesate pot face opoziţii scrise la O.S.I.M. privind cererea de înregistrare a desenului sau modelului, în termen de două luni de la data publicării acestuia, pentru motivele prevăzute la art. 22 alin. (3).
    (2) O.S.I.M. notifică solicitantului cererii opoziţia formulată, indicând numele persoanei care a formulat-o, precum şi motivele opoziţiei privind înregistrarea desenului sau modelului.
    (3) În termen de două luni de la data notificării opoziţiei, solicitantul poate prezenta punctul său de vedere.
    (4) Opoziţia formulată cu privire la cererea de desen sau model publicată se soluţionează de către o comisie din cadrul Serviciului desene şi modele în termen de 3 luni de la depunere. Comisia emite un raport de admitere sau de respingere a opoziţiei, care va fi avut în vedere la examinarea de fond.
    (5) Soluţionarea opoziţiei poate fi suspendată în următoarele situaţii:
    a) când se bazează pe o cerere de înregistrare a unui desen sau model, până la luarea unei hotărâri cu privire la aceasta;
    b) desenul sau modelul opus face obiectul unei acţiuni în anulare, până la soluţionarea definitivă a cauzei.


    ART. 22
    (1) Cererile de înregistrare a desenelor sau modelelor se examinează de către Comisia de examinare a desenelor şi modelelor. Comisia hotărăşte, după caz, înregistrarea sau respingerea desenului sau modelului, în termen de 12 luni de la data publicării cererii, ori poate lua act de renunţarea la cerere sau de retragerea acesteia. Comisia va lua hotărârea de înregistrare a desenului sau modelului pe baza unui raport de examinare şi în conformitate cu prevederile art. 2, 6 şi 7.
    (2) Înregistrarea desenelor sau modelelor se face în Registrul desenelor şi modelelor şi se publică în Buletinul oficial de proprietate industrială al O.S.I.M.
    (3) Cererea de înregistrare a unui desen sau model va fi respinsă sau înregistrarea va fi anulată pentru următoarele motive:
    a) nu sunt îndeplinite prevederile art. 2, 6 şi 7;
    b) obiectul cererii se încadrează în prevederile art. 8 şi 9;
    c) încorporează, fără acordul titularului, o operă protejată prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, sau orice alt drept de proprietate industrială protejat;
    d) constituie o utilizare improprie a oricăruia dintre obiectele menţionate în lista cuprinsă în art. 6 ter din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, în forma revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967, la care România a aderat prin Decretul nr. 1.177/1968, sau o utilizare abuzivă a emblemelor şi stemelor, altele decât cele menţionate în art. 6 ter din convenţie;
    e) solicitantul nu a făcut dovada că este persoană îndreptăţită la înregistrarea desenului sau modelului în sensul art. 3;
    f) desenul sau modelul este în conflict cu un desen sau model anterior care a făcut obiectul unei divulgări publice după data de depozit a cererii de înregistrare sau după data de prioritate, dacă o prioritate este revendicată, şi care este protejat de la o dată anterioară prin înregistrarea unui desen sau model comunitar ori printr-o cerere de înregistrare a unui desen sau model comunitar, sau prin înregistrarea unui desen sau model în România ori printr-o cerere de obţinere a protecţiei în România;
    g) desenul sau modelul foloseşte un semn distinctiv ce conferă titularului semnului dreptul de a interzice această utilizare.

    (4) Când un desen sau model a fost respins la înregistrare ori când un drept asupra unui desen sau model a fost declarat nul în temeiul alin. (3), desenul sau modelul poate fi înregistrat ori dreptul asupra desenului poate fi menţinut într-o formă modificată, dacă în acea formă cerinţele de protecţie vor fi îndeplinite, iar identitatea desenului sau modelului va fi păstrată. Înregistrarea sau menţinerea într-o formă modificată poate să includă înregistrarea însoţită de o renunţare parţială din partea deţinătorului dreptului asupra desenului sau modelului ori de înregistrarea în Registrul desenelor şi modelelor a hotărârii judecătoreşti a instanţei care a pronunţat nulitatea parţială a dreptului asupra desenului sau modelului.
    (5) Dreptul asupra unui desen poate fi declarat nul chiar după ce a expirat sau s-a renunţat la el.
    (6) În examinarea cererii, se vor lua în considerare fondul documentar de desene şi modele existent la O.S.I.M., înregistrările internaţionale de desene şi modele la Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, desenele/modelele comunitare, precum şi orice alte documente relevante pentru procedurile de examinare depuse de persoanele interesate. În procedurile de examinare, O.S.I.M. poate solicita orice completări necesare, iar în cazul desenelor, chiar specimene.
    (7) Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi cererilor internaţionale depuse conform Aranjamentului de la Haga, care îşi extind efectele lor în România, în afară de cazul în care nu se prevede altfel.

    ART. 23
    Dacă înregistrarea unui desen sau model, reînnoirea înregistrării acestuia sau înscrierea unei modificări în Registrul de desene şi modele a fost afectată, în mod evident, din eroare materială, O.S.I.M. poate, în termen de 3 luni cu începere de la data înregistrării sau de la data înscrierii, să revoce înregistrarea, reînnoirea sau înscrierea modificării efectuate. Hotărârea de revocare, motivată, se comunică persoanelor interesate în termen de 30 de zile.

    ART. 24
    (1) Hotărârile privind cererile de înregistrare a desenului sau modelului pot fi contestate, în scris şi motivat, la O.S.I.M., în termen de 30 de zile de la comunicare.
    (2) Contestaţia va fi examinată, în termen de cel mult 3 luni de la depunerea contestaţiei, de către Comisia de contestaţii din Departamentul de apeluri al O.S.I.M.*)
    ----------

──────────
*) Organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci sunt reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 573/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 11 septembrie 1998, cu modificările ulterioare.──────────

    ART. 25
    (1) Hotărârea Comisiei de contestaţii se comunică părţilor în termen de 30 de zile de la pronunţare şi poate fi atacată cu contestaţie la Tribunalul Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea este supusă numai apelului.
    (2) Hotărârile Comisiei de contestaţii rămase definitive se publică în Buletinul oficial de proprietate industrială al O.S.I.M., în termen de 60 de zile de la pronunţarea hotărârii.
    (3) În faţa Comisiei de contestaţii părţile se pot prezenta personal sau pot fi reprezentate prin avocat, prin consilier juridic sau printr-un consilier în proprietate industrială autorizat.

    ART. 26
    Toate hotărârile luate în cadrul O.S.I.M. vor fi motivate.

    ART. 27
    Eliberarea certificatelor de înregistrare de desene sau modele de către O.S.I.M. se face în temeiul hotărârilor de admitere a cererii de înregistrare a desenelor sau modelelor, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea de admitere a rămas definitivă şi irevocabilă.

    ART. 28
    (1) Procedurile privind cererile de înregistrare de desene şi modele şi certificatele de înregistrare sunt supuse taxelor, în cuantumul şi la termenele stabilite conform legii. Taxele se plătesc în contul O.S.I.M.
    (2) Taxele datorate de persoanele fizice şi persoanele juridice cu domiciliul sau, după caz, cu sediul în străinătate se plătesc în valută în contul O.S.I.M.
    (3) Neplata taxelor la termenele legale atrage neefectuarea procedurii respective sau respingerea cererii de înregistrare a desenului ori modelului.

    ART. 29
    (1) Solicitantul sau titularul certificatului de înregistrare care, din motive de forţă majoră, nu a putut să respecte un termen privind procedurile în faţa O.S.I.M. este repus în termen, dacă prezintă o cerere motivată, în termen de 60 de zile de la încetarea cauzei care l-a împiedicat să acţioneze, dar nu mai târziu de un an de la expirarea termenului nerespectat.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în următoarele situaţii:
    a) invocarea priorităţii conform art. 16-18;
    b) plata taxelor de înregistrare şi publicare;
    c) înregistrarea unei opoziţii conform art. 21;
    d) formularea contestaţiilor conform art. 24.

    (3) Cererea de repunere în termen va fi însoţită de dovada privind plata taxei legale.

    CAP. IV
    Drepturi şi obligaţii
    ART. 30
    Pe întreaga durată de valabilitate a înregistrării desenelor sau modelelor, titularul are un drept exclusiv de a le utiliza şi de a împiedica utilizarea lor de o terţă parte care nu dispune de consimţământul său. Titularul are dreptul de a interzice terţilor să efectueze, fără consimţământul său, următoarele acte: reproducerea, fabricarea, comercializarea ori oferirea spre vânzare, punerea pe piaţă, importul, exportul sau folosirea unui produs în care desenul sau modelul este încorporat ori la care acesta se aplică sau stocarea unui astfel de produs în aceste scopuri.

    ART. 31
    (1) Întinderea protecţiei este determinată de reprezentările grafice ale desenelor sau modelelor înregistrate.
    (2) Protecţia acordată unui desen sau model în baza prezentei legi se extinde la orice desen sau model care nu produce o impresie vizuală globală diferită asupra unui utilizator avizat.
    (3) La stabilirea sferei de protecţie se ia în considerare gradul de libertate a autorului în realizarea desenului sau modelului.

    ART. 32
    Drepturile conferite la art. 30 nu se exercită în privinţa:
    a) actelor efectuate exclusiv în scop personal şi necomercial, experimental, de cercetare sau învăţământ, cu condiţia ca aceste acte să nu prejudicieze exploatarea normală a desenelor sau modelelor şi să se menţioneze sursa;
    b) activităţilor de reproducere în domeniul cercetării sau învăţământului, în scopul citării ori predării, cu condiţia ca aceste activităţi să fie compatibile cu practica comercială loială, să nu aducă atingere în mod nedrept exploatării normale a desenului sau modelului şi ca sursa să fie menţionată;
    c) echipamentelor aflate pe vehicule de transport maritim sau aerian înregistrate într-o altă ţară, atunci când acestea intră temporar pe teritoriul României, ori importului de piese de schimb şi accesorii în scopul reparării acestor vehicule sau al executării de reparaţii pe aceste vehicule;
    d) folosirii sau luării măsurilor efective şi serioase de folosire a desenelor sau modelelor de către terţi, în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului şi revalidarea certificatului;
    e) folosirii desenului sau modelului cu bună-credinţă, în perioada cuprinsă între data publicării decăderii din drepturi a titularului şi data publicării dreptului restabilit.


    ART. 33
    Drepturile decurgând din înregistrarea desenului sau modelului nu se vor putea exercita în cazul introducerii pe piaţa comunitară a produselor în care sunt încorporate desene sau modele protejate ori la care acestea se aplică, introduse pe piaţă anterior de către titularul certificatului de înregistrare sau cu consimţământul acestuia.

    ART. 34
    (1) Începând cu data publicării cererii persoana fizică sau persoana juridică îndreptăţită la eliberarea certificatului de înregistrare beneficiază provizoriu de aceleaşi drepturi conferite în conformitate cu prevederile art. 30, până la eliberarea certificatului de înregistrare, cu excepţia cazurilor în care cererea de înregistrare a fost respinsă sau retrasă.
    (2) Încălcarea prevederilor alin. (1) atrage pentru persoanele vinovate obligaţia de despăgubire potrivit dreptului comun; titlul pentru plata despăgubirilor se poate executa numai după eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului.

    ART. 35
    (1) Perioada de valabilitate a unui certificat de înregistrare a desenului sau modelului este de 10 ani de la data constituirii depozitului reglementar şi poate fi reînnoită pe 3 perioade succesive de 5 ani.
    (2) Pe întreaga perioadă de valabilitate a certificatului, titularul este obligat la plata taxelor de menţinere în vigoare a acestuia.
    (3) O.S.I.M. acordă un termen de graţie de cel mult 6 luni pentru plata taxelor de menţinere în vigoare, pentru care se percep majorări.
    (4) Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturi.
    (5) Decăderea titularului din drepturi se publică în Buletinul oficial de proprietate industrială al O.S.I.M.
    (6) În cazul decăderii din drepturi a titularului, acesta poate solicita la O.S.I.M. revalidarea certificatului de înregistrare, în termen de 6 luni de la data decăderii, pentru motive temeinice.

    ART. 36
    Dreptul exclusiv de exploatare decurgând din înregistrarea desenului sau modelului încetează în următoarele situaţii:
    a) la expirarea perioadei de valabilitate;
    b) prin anularea certificatului de înregistrare;
    c) prin decăderea titularului din drepturi;
    d) prin renunţarea titularului certificatului de înregistrare.


    ART. 37
    Titularii certificatelor de înregistrare a desenelor sau modelelor pot menţiona pe produse semnul D, respectiv litera "D" majusculă, înscrisă într-un cerc, însoţită de numele titularului sau de numărul certificatului.

    ART. 38
    (1) Dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului, drepturile care decurg din cererea de înregistrare a desenului sau modelului, precum şi drepturile născute din înregistrare sunt transmisibile în tot sau în parte.
    (2) Transmiterea se poate face pe cale succesorală, prin cesiune sau licenţă.
    (3) Transmiterea se înscrie la O.S.I.M. în Registrul desenelor şi modelelor şi produce efecte faţă de terţi numai de la data publicării în Buletinul oficial de proprietate industrială al O.S.I.M. a menţiunii de transmitere.
    (4) Înscrierea transmiterii de drepturi asupra desenelor sau modelelor aflate în litigiu se suspendă până la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti cu privire la acestea.

    ART. 39
    (1) Autorul, titular al certificatului de înregistrare a desenului sau modelului, beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract cu persoanele care exploatează desenul sau modelul.
    (2) În cazul încheierii unui contract de cesiune, drepturile patrimoniale ale autorului se stabilesc în acest contract.

    ART. 40
    Cererile internaţionale făcute în conformitate cu Aranjamentul de la Haga se depun la Organizaţia Mondială a Proprietăţii intelectuale, direct sau prin intermediul O.S.I.M.

    ART. 41
    (1) Autorul are dreptul să i se menţioneze numele, prenumele şi calitatea în certificatul de înregistrare eliberat, precum şi în orice acte sau publicaţii privind desenul sau modelul.
    (2) Datele din certificatul de înregistrare se înscriu în carnetul de muncă.

    ART. 42
    (1) Înregistrarea desenului sau modelului poate fi anulată, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, pentru motivele prevăzute la art. 22 alin. (3).
    (2) Anularea poate fi cerută pe toată durata de valabilitate a certificatului de înregistrare şi se judecă de către Tribunalul Bucureşti.
    (3) Hotărârea de anulare se înregistrează la O.S.I.M. şi se publică în termen de maximum două luni de la data înregistrării acesteia.

    ART. 43
    Litigiile cu privire la calitatea de autor al desenului sau modelului, calitatea de titular al certificatului de înregistrare, cele cu privire la drepturile patrimoniale născute din contractele de cesiune sau licenţă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit dreptului comun.

    CAP. V
    Desenele şi modelele comunitare
    ART. 44
    Desenele şi modelele comunitare beneficiază de protecţie pe teritoriul României, în baza Regulamentului nr. 6/2002/CE privind desenele şi modelele comunitare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr. 3 din 5 ianuarie 2002.

    ART. 45
    Cererile de desene şi modele comunitare pot fi depuse direct la Oficiul pentru Armonizare în Piaţa Internă sau prin intermediul O.S.I.M.

    ART. 46
    Când o cerere de desen sau model comunitar este depusă la O.S.I.M. în temeiul art. 35 din Regulamentul nr. 6/2002/CE, O.S.I.M. înscrie data primirii pe cerere, şi, fără să procedeze la examinare, o transmite la Oficiul comunitar în termen de două săptămâni, cu plata unei taxe de transmitere în cuantum de 70 de lei.

    ART. 47
    Litigiile având ca obiect desene sau modele comunitare, pentru care Regulamentul nr. 6/2002/CE atribuie competenţa tribunalelor de desene şi modele comunitare în sensul art. 80 alin. (1) din regulament, sunt de competenţa Tribunalului Bucureşti, care soluţionează cauzele în primă instanţă.

    CAP. VI
    Atribuţiile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci în domeniul protecţiei desenelor şi modelelor
    ART. 48
    O.S.I.M. este organul guvernamental de specialitate, cu autoritate unică pe teritoriul României, care asigură protecţia desenelor şi modelelor.

    ART. 49
    O.S.I.M. are următoarele atribuţii în domeniul protecţiei desenelor şi modelelor:
    a) acordă protecţie prin eliberarea certificatului de înregistrare a desenelor şi modelelor;
    b) este depozitarul Registrului cererilor depuse şi al Registrului desenelor şi modelelor;
    c) efectuează, la cerere, cercetări documentare privind desenele şi modelele publicate şi servicii de mediere;
    d) întreţine relaţii cu organizaţiile guvernamentale similare şi cu organizaţiile internaţionale de specialitate la care România este membră;
    e) informează Comisia Europeană cu privire la dispoziţiile naţionale adoptate în scopul transpunerii dispoziţiilor Directivei 98/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind protecţia juridică a desenelor şi modelelor industriale;
    f) acordă, la cerere, asistenţă în domeniul proprietăţii industriale, organizează cursuri de instruire pentru specialiştii în domeniu;
    g) editează şi publică periodic în Buletinul oficial de proprietate industrială al O.S.I.M. date privitoare la desene şi modele.


    CAP. VII
    Răspunderi şi sancţiuni
    ART. 50
    (1) Însuşirea fără drept, în orice mod, a calităţii de autor al desenului ori modelului constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
    (2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.

    ART. 51
    În cazul în care, printr-o hotărâre judecătorească, se stabileşte că o altă persoană decât cea care figurează în cererea de înregistrare sau în certificatul de înregistrare este îndreptăţită la eliberarea certificatului de înregistrare, O.S.I.M. eliberează certificatul de înregistrare persoanei îndreptăţite şi publică schimbarea titularului.

    ART. 52
    (1) Săvârşirea fără drept a oricărui act prevăzut la art. 30, după data înregistrării desenului sau modelului, constituie infracţiunea de contrafacere şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă.
    (2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.

    ART. 53
    (1) Dacă titularul unui desen ori model înregistrat sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimţământul titularului face dovada credibilă că dreptul de proprietate industrială asupra desenului sau modelului face obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii.
    (2) Instanţa judecătorească poate să dispună în special:
    a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie;
    b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

    (3) Dispoziţiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispoziţiile Codului de procedură civilă privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.
    (4) Măsurile provizorii pot fi dispuse şi împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terţ pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege.

    ART. 54
    Autorităţile vamale pot dispune, fie din oficiu, fie la cererea titularului desenului sau modelului înregistrat, suspendarea vămuirii la importul mărfurilor, în cazurile prevăzute la art. 53, până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

    ART. 55
    Certificatele de înregistrare a desenelor şi modelelor în vigoare reprezintă active necorporale şi pot fi înregistrate în patrimoniul titularului, persoană juridică.

    ART. 56
    (1) La cererea instanţei judecătoreşti, O.S.I.M. este obligat să înainteze actele, documentele şi informaţiile necesare judecării cauzei cu care a fost învestită.
    (2) În toate litigiile privind desenele şi modelele citarea titularilor este obligatorie.
    *
    Prezenta lege*) transpune dispoziţiile Directivei 98/71/CE privind protecţia juridică a desenelor şi modelelor comunitare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr. 289 din 28 octombrie 1998, şi creează cadrul juridic necesar aplicării directe, de la data aderării României la Uniunea Europeană, a Regulamentului nr. 6/2002/CE privind desenele şi modelele comunitare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr. 3 din 5 ianuarie 2002.
    --------

──────────
*) Menţiunea privind transpunerea normelor comunitare este prevăzută în Legea nr. 280/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 129/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 26 octombrie 2007.──────────


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016