Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 127 din 30 septembrie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi a Legii petrolului nr. 238/2004
EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 1 octombrie 2014
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. I
Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 3, după punctul 69 se introduce un nou punct, punctul 69^1, cu următorul cuprins:
"69^1. serviciu public - activitatea de interes general în domeniul energiei electrice, autorizată şi monitorizată de o autoritate publică;"
2. La articolul 3, după punctul 79 se introduce un nou punct, punctul 79^1, cu următorul cuprins:
"79^1. trader de energie electrică - persoana fizică sau juridică ce cumpără şi vinde energie electrică exclusiv pe piaţa angro de energie electrică sau la import/export;"
3. La articolul 6, litera ş) se abrogă.
4. După articolul 7 se introduce un articol nou, articolul 7^1, cu următorul cuprins:
"Art. 7^1
Conformare şi relaţii
(1) ANRE monitorizează punerea în aplicare a normelor referitoare la rolurile şi responsabilităţile operatorilor de transport şi de sistem, ale operatorilor de distribuţie, ale furnizorilor, ale clienţilor şi ale altor participanţi de pe piaţă, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 714/2009.
(2) ANRE soluţionează plângerile împotriva operatorului de transport şi de sistem şi împotriva operatorilor de distribuţie referitoare la obligaţiile ce le revin în temeiul prezentei legi, prin emiterea unei decizii în termen de 60 de zile de la data înregistrării plângerii, cu posibilitate de prelungire cu încă 60 de zile, dacă autoritatea are nevoie de date suplimentare. Acest termen extins poate fi prelungit în continuare cu maximum 60 de zile, cu acordul reclamantului. Demararea procesului de soluţionare a plângerilor de către ANRE nu aduce atingere dreptului petenţilor de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru soluţionarea aceloraşi plângeri. Litigiile dintre operatorul de transport şi de sistem şi proprietarul reţelei de transport se supun aceleiaşi proceduri.
(3) Pentru soluţionarea plângerilor prevăzute la alin. (2) este permisă şi procedura privind soluţionarea alternativă, conform prevederilor Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE (Directiva privind SAL în Materie de consum).
(4) Relaţiile de cooperare şi schimb de informaţii între ANRE şi Agenţia de Cooperare a Reglementatorilor în Domeniul Energiei, denumită în continuare ACER, şi, respectiv, între ANRE şi celelalte autorităţi de reglementare din cadrul Uniunii Europene se realizează cu respectarea aceluiaşi nivel de confidenţialitate a informaţiilor precum cel impus autorităţii emitente.
(5) ANRE are obligaţia de punere în aplicare a normelor referitoare la rolurile şi responsabilităţile operatorilor de transport şi de sistem, ale operatorilor de distribuţie, ale furnizorilor, ale clienţilor şi ale altor participanţi de pe piaţă, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 714/2009.
(6) ANRE poate solicita avizul ACER cu privire la conformitatea unei decizii luate de o autoritate de reglementare cu liniile directoare menţionate în Directiva 2009/72/CE sau în Regulamentul (CE) nr. 714/2009.
(7) ANRE poate să informeze Comisia Europeană, în cazul în care consideră că o decizie relevantă pentru comerţul transfrontalier, luată de o altă autoritate de reglementare, nu este conformă cu liniile directoare emise de Comisia Europeană sau cu prevederile din Regulamentul (CE) nr. 714/2009, în termen de 60 de zile de la data deciziei respective, dacă există suficiente informaţii privind o astfel de situaţie.
(8) ANRE se conformează, în termen de 60 de zile, unei decizii a Comisiei Europene care impune retragerea/revocarea unei decizii a ANRE şi informează Comisia Europeană în consecinţă.
(9) În activitatea de monitorizare a pieţei de energie electrică, ANRE publică pe site-ul propriu rapoarte trimestriale privind funcţionarea acesteia."
5. La articolul 10 alineatul (2), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
"h) activitatea traderului de energie electrică."
6. La articolul 13 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) în cazul operatorilor economici din domeniul energiei electrice, aceştia trebuie să organizeze evidenţa contabilă utilizând conturi separate pentru fiecare dintre activităţile de transport şi distribuţie, aşa cum li s-ar cere să facă dacă respectivele activităţi ar fi realizate de operatori economici separaţi, astfel încât să permită reflectarea exactă a veniturilor şi cheltuielilor aferente fiecărei activităţi, în scopul evitării discriminării şi subvenţiilor încrucişate şi denaturării concurenţei, precum şi pentru încurajarea competiţiei; de asemenea, aceştia ţin evidenţe contabile separate, care pot fi consolidate, pentru alte activităţi din sectorul energiei electrice, precum şi pentru alte activităţi din afara sectorului energiei electrice; veniturile rezultate din deţinerea în proprietate a reţelei de transport sau de distribuţie trebuie specificate separat în conturi analitice de venituri; evidenţele contabile interne cuprind un bilanţ şi un cont de profit şi de pierderi pentru fiecare activitate în parte;"
7. La articolul 21, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Participanţii la piaţa de energie electrică şi structurile operaţionale asociate sunt: producătorul, operatorul de transport şi de sistem, operatorul pieţei de energie electrică, operatorul de distribuţie, furnizorul, traderul de energie electrică şi clientul final."
8. Articolul 30 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 30
Transportul energiei electrice
(1) Activitatea de transport al energiei electrice constituie serviciu public de interes naţional.
(2) Transportul energiei electrice se realizează de către operatori de transport şi de sistem, persoane juridice certificate de autoritatea competentă, în condiţiile prezentei legi.
(3) Reţeaua electrică de transport al energiei electrice existentă pe teritoriul României este proprietatea publică a statului pentru activele concesionate către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., precum şi pentru bunurile de retur conform contractului de concesiune şi dispoziţiilor legale.
(4) Terenurile pe care se situează reţeaua electrică de transport prevăzută la alin. (3) sunt şi rămân în proprietatea publică a statului pe durata de existenţă a reţelei.
(5) Activele rezultate din investiţiile efectuate din surse proprii sau din surse atrase ale operatorului de transport şi de sistem, pe durata concesiunii, concretizate în dezvoltări, modernizări şi retehnologizări ale reţelei electrice de transport al energiei electrice prevăzute la alin. (3), fac parte din proprietatea publică a statului.
(6) Activele prevăzute la alin. (5) sunt considerate active corporale supuse amortizării, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(7) Prin derogare de la prevederile pct. I subpct. 14 din anexa la Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, reţelele electrice de transport al energiei electrice, realizate de către operatori economici care se pot certifica ca operatori de transport şi de sistem conform prevederilor art. 34 alin. (2), au regimul juridic de proprietate privată şi se pot conecta la reţeaua electrică de transport al energiei electrice prevăzută la alin. (3), în condiţiile de serviciu public reglementate de ANRE."
9. Articolul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 31
Certificarea operatorului de transport şi de sistem
(1) În cazul în care reţeaua electrică de transport aparţinea unui operator economic integrat vertical la 3 septembrie 2009, operatorul de transport şi de sistem care gestionează această reţea electrică se certifică în calitate de operator de sistem independent astfel:
a) ANRE certifică persoana juridică în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 34 alin. (1);
b) pentru a respecta condiţiile prevăzute la art. 34 alin. (1), (3) şi (4), prin hotărâre a Guvernului, elaborată la propunerea ministerului de resort, se desemnează entitatea publică ce deţine, în numele statului, calitatea de acţionar majoritar la operatorii economici care desfăşoară activităţi de producere şi furnizare, pe de o parte, precum şi entitatea publică ce deţine, în numele statului, calitatea de acţionar majoritar la operatorul de transport şi de sistem, pe de altă parte;
c) în termen de 15 zile de la adoptarea măsurilor prevăzute la lit. b), operatorul de transport şi de sistem transmite ANRE, cu avizul proprietarului reţelei de transport, cererea de certificare însoţită de documentaţia justificativă privind îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 34 alin. (1);
d) ANRE emite o decizie de certificare preliminară în termen de maximum 4 luni de la data înregistrării cererii operatorului de transport şi de sistem care se notifică Comisiei Europene, însoţită de documentaţia aferentă;
e) procedura de certificare a operatorului de transport şi de sistem se finalizează conform prevederilor art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 714/2009;
f) desemnarea operatorului de transport şi de sistem în calitate de operator de sistem independent se aprobă de Comisia Europeană ca urmare a comunicării de către ANRE a operatorului economic certificat, după încheierea procedurii de certificare conform lit. e).
(2) În cazul în care un operator economic deţine în proprietate o reţea electrică de transport energie electrică, acesta acţionează ca operator de transport şi de sistem. Procesul de certificare a acestuia, respectiv a celor care îndeplinesc prevederile art. 97 alin. (4) şi se încadrează în definiţia operatorului de transport şi de sistem se realizează de către ANRE, cu respectarea etapelor prevăzute la alin. (1) lit. d) şi e) şi, respectiv, a prevederilor art. 34 alin. (2).
(3) Împreună cu decizia de certificare, autoritatea competentă este obligată să notifice Comisiei Europene orice solicitare de certificare a proprietarului reţelei de transport sau a operatorului de transport şi de sistem, care este controlat de o persoană ori de persoane din una sau mai multe ţări terţe, precum şi orice circumstanţe în urma cărora o persoană sau persoane din una ori mai multe ţări terţe ar dobândi controlul asupra reţelei de transport sau asupra operatorului de transport şi de sistem, dacă este cazul.
(4) După expirarea termenului de 120 de zile de la transmiterea unei solicitări de certificare din partea unui operator de transport şi de sistem, în lipsa unei decizii a ANRE, certificarea se consideră acordată. Certificarea explicită sau cea tacită devine efectivă numai după ce este notificată Comisiei Europene împreună cu toate informaţiile pertinente aferente şi este urmată procedura prevăzută la art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 714/2009.
(5) Deciziile de certificare a unui operator de transport şi sistem emise de ANRE se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se notifică Comisiei Europene.
(6) ANRE desemnează şi notifică Comisiei Europene operatorul de transport şi de sistem care deţine în proprietate o reţea de transport, după închiderea procedurii de certificare conform alin. (2)- (5)."
10. La articolul 32 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) entitatea respectivă respectă cerinţele art. 34 alin. (1) şi (2);"
11. La articolul 32, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) În termen de 60 de zile de la emiterea avizului de către Comisia Europeană, ANRE adoptă şi publică decizia finală cu privire la certificare împreună cu avizul, ţinând cont în cel mai înalt grad de acesta. În situaţia în care Comisia Europeană nu emite un aviz în termen de două luni de la primirea solicitării sau în termen de 120 de zile în cazul în care aceasta a solicitat o opinie suplimentară, se poate considera că nu există obiecţii privind decizia ANRE."
12. La articolul 33, partea introductivă a alineatului (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) ANRE poate decide o reevaluare a îndeplinirii de către operatorul de transport şi de sistem a cerinţelor prevăzute la art. 34 alin. (1)- (3):"
13. Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 34
Condiţii de certificare a operatorului de transport şi de sistem
(1) Certificarea operatorului de transport şi de sistem care gestionează o reţea electrică de transport, în calitate de operator de sistem independent, se realizează dacă sunt îndeplinite următoarele cerinţe:
a) aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane nu are/nu au dreptul:
(i) să exercite, direct sau indirect, controlul asupra unui operator economic care desfăşoară oricare dintre activităţile de producere ori de furnizare şi în acelaşi timp să exercite, direct sau indirect, controlul ori să exercite vreun drept asupra operatorului de transport şi de sistem sau asupra unei reţele de transport; ori
(ii) să exercite, direct sau indirect, controlul asupra operatorului de transport şi de sistem ori asupra unei reţele de transport şi să exercite, totodată, direct sau indirect, controlul ori să exercite vreun drept asupra unui operator economic care desfăşoară oricare dintre activităţile de producere sau de furnizare;
b) aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane nu este/nu sunt abilitată/abilitate să numească membri în consiliul de supraveghere, în consiliul de administraţie ori în alte organisme care reprezintă operatorul de transport şi de sistem din punct de vedere juridic în cazul unui operator de transport şi de sistem sau în cazul unei reţele de transport şi, de asemenea, să exercite, direct ori indirect, controlul sau să exercite vreun drept asupra unui operator economic care desfăşoară oricare dintre activităţile de producere ori de furnizare;
c) aceeaşi persoană nu este abilitată să fie membru în consiliul de supraveghere, în consiliul de administraţie sau în alte organisme care reprezintă operatorul economic din punct de vedere juridic, atât în cazul unui operator economic care desfăşoară oricare dintre activităţile de producere sau de furnizare, cât şi în cazul unui operator de transport şi de sistem ori în cazul unei reţele de transport;
d) operatorul de transport şi de sistem dispune de resursele financiare, tehnice, fizice şi umane pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 36;
e) operatorul de transport şi de sistem îşi asumă angajamentul de a respecta un plan de dezvoltare a reţelei de transport pe 10 ani, aprobat de autoritatea competentă;
f) operatorul de transport şi de sistem are capacitatea de a respecta obligaţiile ce îi revin în temeiul Regulamentului (CE) nr. 714/2009, inclusiv în ceea ce priveşte cooperarea cu alţi operatori de transport şi de sistem la nivel european şi regional;
g) proprietarul reţelei de transport îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 37.
(2) Certificarea operatorului de transport şi de sistem care deţine o reţea de transport în proprietate se realizează dacă sunt îndeplinite următoarele cerinţe:
a) aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane nu are/nu au dreptul:
(i) să exercite, direct sau indirect, controlul asupra unui operator economic care desfăşoară oricare dintre activităţile de producere ori de furnizare şi în acelaşi timp să exercite, direct sau indirect, controlul ori să exercite vreun drept asupra operatorului de transport sau asupra unei reţele de transport; ori
(ii) să exercite, direct sau indirect, controlul asupra operatorului de transport şi de sistem ori asupra unei reţele de transport şi totodată să exercite, direct sau indirect, controlul ori să exercite vreun drept asupra unui operator economic care desfăşoară oricare dintre activităţile de producere sau de furnizare;
b) aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane nu este/nu sunt abilitată/abilitate să numească membri în consiliul de supraveghere, în consiliul de administraţie ori în alte organisme care reprezintă operatorul de transport şi de sistem din punct de vedere juridic, în cazul unui operator de transport şi de sistem sau în cazul unei reţele de transport, şi, de asemenea, să exercite, direct ori indirect, controlul sau să exercite vreun drept asupra unui operator economic care desfăşoară oricare dintre activităţile de producere ori de furnizare;
c) aceeaşi persoană nu este abilitată să fie membru în consiliul de supraveghere, în consiliul de administraţie sau în alte organisme care reprezintă operatorul economic din punct de vedere juridic, atât în cazul unui operator economic care desfăşoară oricare dintre activităţile de producere sau de furnizare, cât şi în cazul unui operator de transport şi de sistem ori în cazul unei reţele de transport.
(3) Drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) şi, respectiv, la alin. (2) lit. a) şi b) cuprind, în special:
(i) competenţa de a exercita drepturi de vot;
(ii) competenţa de a numi membri în consiliul de supraveghere, consiliul de administraţie sau alte organe care reprezintă operatorul economic din punct de vedere juridic; sau
(iii) deţinerea unei cote majoritare.
(4) În sensul alin. (1) lit. a) şi, respectiv, al alin. (2) lit. a), noţiunea "operator economic care desfăşoară activitate de producere sau de furnizare de energie" include şi activităţile de producere şi furnizare de gaze naturale, iar termenii "operator de transport şi sistem" şi "reţea de transport" includ şi termenii care se utilizează în acelaşi sens în sectorul gazelor naturale.
(5) Dacă două organisme publice diferite exercită controlul, pe de o parte, asupra unui operator de transport şi de sistem ori asupra unei reţele de transport şi, pe de altă parte, asupra unui operator economic care desfăşoară oricare dintre activităţile de producere sau de furnizare, atunci se consideră că cele două organisme nu sunt aceeaşi persoană ori aceleaşi persoane dacă sunt îndeplinite criteriile de separare prevăzute la alin. (1) sau (2), după caz.
(6) Orice operator de transport şi de sistem certificat pe teritoriul României în condiţiile legii poate să facă parte dintr-o asociere în participaţiune, formată din 2 sau mai mulţi operatori economici care deţin reţele de transport şi care exercită rolul de operator de transport şi de sistem în două sau mai multe state membre, pentru sistemele de transport în cauză."
14. La articolul 36 alineatul (2), după litera b) se introduc două noi litere, literele c) şi d), cu următorul cuprins:
"c) pentru asigurarea mecanismelor de cuplare a pieţelor de energie electrică la care România este parte;
d) pentru compensarea schimburilor neplanificate cu sistemele electroenergetice vecine."
15. La articolul 36 alineatul (7), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"g) asigură alocarea capacităţilor de interconexiune, colectează venituri rezultate din gestionarea congestiilor şi efectuează plăţi în temeiul mecanismului de compensare între operatorii de transport şi de sistem în conformitate cu art. 13 din Regulamentul (CE) nr. 714/2009, acordând şi gestionând accesul terţilor şi oferind explicaţii motivate atunci când refuză un astfel de acces, fără să abuzeze, în situaţia vânzării sau a cumpărării de energie electrică de către operatori economici afiliaţi, de informaţiile sensibile din punct de vedere comercial obţinute de la terţi în contextul acordării accesului la reţea, sub supravegherea ANRE;"
16. La articolul 36 alineatul (7), după litera r) se introduce o nouă literă, litera s), cu următorul cuprins:
"s) previne transferarea discriminatorie a informaţiilor sensibile comercial."
17. La articolul 36, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:
"(7^1) Operatorul de transport şi de sistem certificat ca operator de sistem independent răspunde de operarea, întreţinerea şi dezvoltarea reţelei de transport şi de garantarea capacităţii pe termen lung a acesteia de a soluţiona cererile rezonabile prin planificarea investiţiilor. În ceea ce priveşte dezvoltarea reţelei de transport, operatorul de sistem independent este responsabil de planificarea, inclusiv de procedura de autorizare, construirea şi darea în exploatare a noii infrastructuri."
18. La articolul 36, alineatul (10) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(10) Operatorul de transport şi de sistem publică informaţiile referitoare la propriile activităţi, necesare utilizatorilor de reţea, conform reglementărilor ANRE, în vederea asigurării accesului eficient la reţea, a unei concurenţe efective şi a funcţionării eficiente a pieţei de energie, păstrează confidenţialitatea informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial pe care leau obţinut în cursul desfăşurării activităţii, inclusiv a celor obţinute de la terţi în contextul acordării sau al negocierii accesului la reţea, şi nu divulgă nicio informaţie sensibilă din punct de vedere comercial către celelalte părţi ale operatorului economic, cu excepţia cazului în care acest lucru se impune în vederea încheierii unei tranzacţii comerciale."
19. La articolul 36, după alineatul (12) se introduc două noi alineate, alineatele (13) şi (14), cu următorul cuprins:
"(13) Operatorul de transport şi sistem desemnat elaborează şi transmite ANRE, în vederea aprobării şi publicării, specificaţiile, caracteristicile şi criteriile tehnice de siguranţă, precum şi normele tehnice care stabilesc cerinţele minime de proiectare şi exploatare a echipamentelor care se conectează la sistemul energetic, cu respectarea legislaţiei europene aplicabile. Aceste norme asigură interoperabilitatea sistemelor şi sunt obiective şi nediscriminatorii. Înainte de a fi aprobate de ANRE, normele menţionate sunt notificate Comisiei Europene, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările şi completările ulterioare.
(14) Operatorul de transport şi de sistem este obligat să publice toate costurile privind operarea, menţinerea şi dezvoltarea reţelelor, în conformitate cu reglementările ANRE."
20. La articolul 37, denumirea marginală şi alineatul (1) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 37
Atribuţiile proprietarului reţelei de transport în cazul operatorilor de transport şi de sistem care gestionează o reţea electrică de transport
(1) În cazul operatorilor de transport şi de sistem care gestionează o reţea electrică de transport, proprietarul reţelei de transport:
a) cooperează cu operatorul de transport şi de sistem în vederea îndeplinirii atribuţiilor acestuia, furnizând toate informaţiile relevante atât acestuia, precum şi către ANRE, care monitorizează schimbul de informaţii dintre operatorul de transport şi sistem şi proprietar;
b) finanţează şi/sau îşi dă acordul asupra modalităţii de finanţare a investiţiilor în reţeaua electrică de transport, stabilite de operatorul de transport şi de sistem şi aprobate în prealabil de ANRE, care are obligaţia să efectueze consultări atât cu acesta, cât şi cu celelalte părţi interesate;
c) deţine răspunderea privind activele reţelei de transport, cu excepţia răspunderii privind atribuţiile operatorului de transport şi de sistem;
d) oferă garanţii privind facilitarea finanţării eventualelor extinderi ale reţelei, cu excepţia investiţiilor pentru care şi-a dat acordul să fie finanţate de către orice parte interesată, inclusiv de către operatorul de transport şi de sistem, potrivit prevederilor lit. b)."
21. La articolul 37, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Proprietarul reţelei de transport nu este responsabil de acordarea şi gestionarea accesului terţilor şi n1ici de planificarea investiţiilor în reţeaua de transport."
22. La articolul 38 alineatul (2), după litera d) se introduc două noi litere, literele e) şi f), cu următorul cuprins:
"e) proprietarul reţelei de transport şi operatorul de transport şi de sistem, respectiv partea rămasă din operatorul economic prevăzut la alin. (1) nu utilizează servicii comune, cu excepţia serviciilor pur administrative sau a celor informatice;
f) proprietarul reţelei de transport păstrează confidenţialitatea informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial pe care lea obţinut în cursul desfăşurării activităţilor sale, previne transferarea discriminatorie a acestora şi nu divulgă nicio informaţie sensibilă din punct de vedere comercial către celelalte părţi ale operatorului economic, cu excepţia cazului în care acest lucru se impune în vederea încheierii unei tranzacţii comerciale."
23. Articolul 41 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 41
Interdicţii privind personalul Operatorului de transport şi de sistem
(1) Operatorului de transport şi de sistem care a făcut parte dintr-un operator economic integrat vertical, precum şi personalului din cadrul său le este interzis transferul informaţiilor deţinute, sensibile din punct de vedere comercial, către orice operatori economici din sectorul energiei electrice care desfăşoară activităţi de producţie sau furnizare.
(2) Persoanele care exercită în cadrul operatorului de transport şi de sistem funcţii relevante în temeiul cărora au avut acces la informaţii comerciale sensibile au obligaţia de a păstra confidenţialitatea acestora şi nu pot ocupa funcţii similare în cadrul operatorilor economici din domeniul producerii şi/sau furnizării de energie electrică, pe o perioadă de minimum 2 ani de la data încetării raporturilor contractuale cu operatorul de transport şi de sistem, potrivit clauzelor prevăzute şi reglementate în contractul individual de muncă."
24. După articolul 44 se introduce un nou articol, articolul 44^1, cu următorul cuprins:
"Art. 44^1
Caracterul activităţii de distribuţie
Activitatea de distribuţie a energiei electrice, cu excepţia celei realizate prin sistemele de distribuţie închise, constituie serviciu public de interes general."
25. La articolul 45 alineatul (1), literele a) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) exploatează, retehnologizează, reabilitează şi dezvoltă reţelele electrice de distribuţie, cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare, în condiţii economice, precum şi cu respectarea legislaţiei privind protecţia mediului şi promovarea eficienţei energetice, astfel încât să fie asigurată capacitatea pe termen lung de a satisface solicitări rezonabile de racordare la reţeaua de distribuţie;
..................................................................................................
c) realizează lucrări de dezvoltare a reţelelor electrice de distribuţie, prin consultare, după caz, cu operatorul de transport şi de sistem, prin programe de dezvoltare optimă din punct de vedere economic a acestora, pe baza studiilor de perspectivă şi prin programe specifice de modernizare pentru instalaţii, avizate de ANRE, astfel încât reţeaua de distribuţie să fie sigură, fiabilă şi eficientă."
26. La articolul 48 alineatul (2), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) operatorul de distribuţie are dreptul de a lua decizii, în mod efectiv, independent de operatorul economic integrat pe verticală, cu privire la activele necesare pentru operarea, menţinerea sau dezvoltarea reţelei. Se interzice societăţii-mamă să dea orice fel de instrucţiuni privind activitatea de distribuţie sau să ia decizii individuale ce au în vedere construirea ori reabilitarea unor capacităţi energetice de distribuţie. Operatorul de distribuţie este obligat să nu depăşească condiţiile stabilite în planul financiar aprobat şi să nu aducă atingere drepturilor societăţii-mamă de supraveghere economică şi cele de supraveghere a rentabilităţii activelor unei filiale, a dreptului de a aproba planul financiar anual sau al oricărui instrument echivalent acestuia, precum şi a dreptului de stabilire a limitelor generale ale nivelului de îndatorare a filialei sale. Operatorul de distribuţie este obligat să publice toate costurile privind operarea, menţinerea şi dezvoltarea reţelei, în conformitate cu reglementările ANRE;"
27. La articolul 57, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 57. - (1) Furnizorul/operatorul de distribuţie trebuie să informeze clienţii finali, atât prin intermediul punctelor unice de contact şi paginii de internet, conform reglementărilor ANRE, cât şi prin intermediul facturii sau al documentelor anexate acesteia, precum şi prin materiale promoţionale, cu privire la drepturile acestora, la legislaţia în vigoare şi la căile de soluţionare a litigiilor în cazul unor cereri, plângeri, sesizări, reclamaţii sau contestaţii."
28. La articolul 57, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Punctul unic de contact este constituit dintr-un punct central care coordonează punctele de informare regională/ locală, ce sunt uşor accesibile şi situate la distanţă de maximum 50 km de locurile de consum ale clienţilor finali care beneficiază de serviciu universal, şi oferă acestora informaţii în mod gratuit."
29. La articolul 57, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Furnizorul pune la dispoziţia consumatorilor datele privind consumul într-un format de uz opţional, uşor de înţeles şi armonizat la nivel naţional, conform reglementărilor emise de autoritatea competentă."
30. La articolul 58, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 58. - (1) La cererea scrisă a unui client final, furnizorul este obligat să comunice, în scris, într-un interval de cel mult 15 zile lucrătoare, o ofertă privind condiţiile echitabile de furnizare a energiei electrice, care conţine, obligatoriu, preţul de furnizare, termenii de plată şi data-limită de încheiere a contractului de furnizare, elaborat în conformitate cu reglementările emise de autoritatea competentă.
(2) Fără a aduce atingere Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, contractul de furnizare negociat şi încheiat în baza prevederilor alin. (1) este valabil o perioadă nedeterminată sau pe o perioadă convenită de părţi şi trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:
a) identitatea şi adresa furnizorului;
b) preţurile/tarifele şi serviciile oferite, nivelul de calitate a serviciilor oferite, precum şi termenul prevăzut pentru racordarea iniţială, după caz;
c) tipurile de servicii de mentenanţă oferite, dacă este cazul;
d) mijloacele prin care se pot obţine informaţii actualizate privind toate preţurile/tarifele aplicabile, inclusiv cele pentru mentenanţă, după caz;
e) durata contractului, condiţiile de reînnoire şi de întrerupere a serviciilor şi a contractului şi dacă există dreptul de reziliere fără costuri a contractului;
f) eventualele compensaţii şi modalitatea de rambursare aplicabilă în cazul în care nu sunt îndeplinite nivelurile de calitate a serviciilor prevăzute în contract, inclusiv în cazul facturării inexacte şi realizate cu întârziere;
g) modalităţile de iniţiere a procedurilor de soluţionare a litigiilor, în conformitate cu prevederile art. 57 alin. (1) şi art. 62 alin. (1) lit. h^6);
h) informaţii privind drepturile clienţilor, inclusiv privind soluţionarea plângerilor şi toate informaţiile prevăzute la lit. a)-g), comunicate în mod clar în facturi sau pe paginile de internet ale operatorilor din sectorul energiei electrice."
31. La articolul 62 alineatul (1), litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"h) să schimbe furnizorul în mod gratuit, conform unei proceduri aprobate prin ordin al ANRE;"
32. La articolul 62 alineatul (1), după litera h) se introduc zece noi litere, literele h^1)-h^10), cu următorul cuprins:
"h^1) să li se notifice în mod corespunzător orice intenţie de modificare a condiţiilor/clauzelor contractuale şi să fie informaţi, în momentul notificării, cu privire la dreptul de a rezilia contractul. Furnizorul şi, după caz, alţi operatori economici care au dreptul să încheie contracte bilaterale cu clienţii finali notifică clienţilor orice majorare a tarifelor, în mod direct şi în timp util, nu mai târziu de sfârşitul primei perioade normale de facturare care urmează intrării în vigoare a majorării, într-un mod transparent şi uşor de înţeles;
h^2) să denunţe orice contract în cazul în care nu acceptă noile condiţii/clauze notificate de către furnizorul de energie electrică;
h^3) să primească informaţii transparente privind preţurile şi tarifele practicate, precum şi privind condiţiile/clauzele contractuale referitoare la accesul la serviciile oferite şi prestarea acestora de către operatorii economici din domeniul energiei electrice;
h^4) să primească toate datele pertinente privind consumul în mod nediscriminatoriu în ceea ce priveşte costurile, eforturile sau timpul necesare pentru furnizarea acestor date;
h^5) să beneficieze de mai multe modalităţi de plată, care nu discriminează în mod nejustificat între clienţi. Sistemele de plată anticipată trebuie să fie echitabile şi să reflecte în mod adecvat consumul probabil. În cazul clientului casnic, dacă în urma regularizării suma plătită de acesta în plus este mai mare de 100 lei, atunci furnizorul este obligat să restituie suma plătită de către client. Sumele sub această valoare vor fi compensate în contul facturilor următoare. Orice diferenţă în ceea ce priveşte clauzele şi condiţiile trebuie să reflecte costurile pentru furnizor ale diferitelor sisteme de plată. Condiţiile generale trebuie să fie echitabile şi transparente, prezentate într-un limbaj clar şi uşor de înţeles şi să nu includă bariere necontractuale în calea exercitării drepturilor clienţilor ca de exemplu, dar fără a se limita la documentaţia contractuală excesivă. Clienţii sunt protejaţi împotriva metodelor de vânzare incorecte sau înşelătoare;
h^6) să beneficieze de proceduri transparente, simple şi ieftine de soluţionare a plângerilor. Clienţii au dreptul la un standard ridicat de furnizare a serviciilor şi de soluţionare a plângerilor de către furnizorul şi, după caz, operatorii licenţiaţi care încheie contracte cu clienţii finali de energie electrică. Soluţionarea extrajudiciară a litigiilor prevede rezolvarea corectă şi promptă a litigiilor în termen de 90 de zile şi un sistem de rambursare şi/sau compensare a sumelor reale datorate, în conformitate cu principiile enunţate în Recomandarea 98/257/CE a Comisiei din 30 martie 1998 privind principiile aplicabile organismelor responsabile pentru soluţionarea extrajudiciară a diferendelor cu consumatorii; aceste proceduri se elaborează cu respectarea unei proceduri-cadru emise de ANRE;
h^7) să fie informaţi cu privire la drepturile de care dispun în materie de servicii universale, atunci când au acces la aceste servicii, în temeiul dispoziţiilor prezentei legi;
h^8) să deţină datele privind consumul propriu şi să poată acorda acces la datele de măsurare, prin înţelegere explicită şi în mod gratuit, oricărui furnizor licenţiat. Partea responsabilă de gestionarea datelor este obligată să furnizeze aceste date furnizorului în cauză. Formatul de prezentare a datelor şi procedura de acces al furnizorilor şi al consumatorilor la aceste date sunt reglementate de ANRE. Nu se pot percepe costuri suplimentare în sarcina clienţilor pentru acest serviciu;
h^9) să fie informaţi corespunzător cu privire la consumul real de energie electrică şi la costurile reale, suficient de frecvent, astfel încât aceştia să aibă posibilitatea să îşi regularizeze propriul consum de energie electrică. Informaţiile respective sunt comunicate la intervale de timp corespunzătoare, ţinându-se seama de capacitatea echipamentelor de măsurare ale clientului şi de produsul energetic în cauză. Furnizorul acordă astfel de facilităţi luând în considerare în mod corespunzător raportul eficienţă-cost al acestor măsuri. Nu se pot percepe costuri suplimentare în sarcina consumatorilor pentru acest serviciu;
h^10) să primească un decont final de regularizare a tuturor obligaţiilor de plată, în termen de maximum 42 de zile de la schimbarea furnizorului."
33. La articolul 93 alineatul (1), punctul 38 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"38. nerespectarea de către operatorul de transport şi de sistem a obligaţiilor prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. c);"
34. La articolul 93 alineatul (1), după punctul 38 se introduc şase noi puncte, punctele 39-44, cu următorul cuprins:
"39. nerespectarea de către furnizori sau operatori de distribuţie, după caz, a obligaţiilor prevăzute la art. 57 alin. (1) şi la art. 58 alin. (2);"
40. nerespectarea de către furnizori/operatori de reţea a drepturilor clienţilor finali prevăzute la art. 62 alin. (1), cu excepţia celor precizate la art. 62 alin. (1) lit. a), f), h), j), k) şi l);
41. nerespectarea de către participanţii la piaţă a obligaţiilor ce le revin în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1)-(3), art. 8 alin. (1) şi (5), art. 9 alin. (1) şi (5) şi art. 15 din Regulamentul (UE) nr. 1.227/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie;
42. nerespectarea de către participanţii la piaţă a obligaţiilor ce le revin în temeiul prevederilor art. 3 alin. (1)-(2) lit. e) şi art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1.227/2011;
43. nerespectarea de către furnizori sau operatori de reţea, după caz, a obligaţiilor ce le revin în temeiul prevederilor art. 36 alin. (7) lit. s), art. 45 alin. (1) lit. a) şi art. 57 alin. (11);
44. nerespectarea de către operatorul pieţei de energie electrică a reglementărilor comerciale emise de ANRE."
35. La articolul 93 alineatul (2) punctul 1, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
"d) cu amendă de la 20.000 lei până la 50.000 lei, pentru cele prevăzute la punctele 41 şi 42."
36. La articolul 93 alineatul (2) punctul 2, literele a)-d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) cu amendă de la 8.000 lei până la 200.000 lei, pentru cele prevăzute la pct. 2, 6, 7, 9, 11-14, 16, 17, 23, 25, 27-31, 39, 40 şi 44;
b) cu amendă de la 8.000 lei până la 250.000 lei, pentru cele prevăzute la pct. 1, 3-5, 8, 10, 15, 18, 20-22, 26 şi 36;
c) cu amendă de la 200.000 lei până la 400.000 lei, pentru cele prevăzute la pct. 24, 32-35, 37, 38, 41 şi 42;
d) cu amendă cuprinsă între 5%-10% din cifra de afaceri anuală, pentru cea prevăzută la pct. 19 şi 43."
37. La articolul 93 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) reprezentaţii împuterniciţi ai autorităţii competente în cazul contravenţiilor prevăzute la alin. (1) pct. 1-27 şi pct. 32-44;"
38. La articolul 100, punctele 18, 26, 30, 32 şi 35 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"18. capacitate întreruptibilă - capacitatea care poate fi întreruptă de operatorul sistemului, în conformitate cu condiţiile prevăzute în contractul cu utilizatorul reţelei;
..............................................................................................
26. client industrial - clientul final noncasnic care utilizează gaze naturale în procese industriale prin intermediul unor instalaţii definite conform reglementării nediscriminatorii aprobate de ANRE;
..............................................................................................
30. client întreruptibil de siguranţă - client final care prin reducerea consumului său până la oprire contribuie la menţinerea securităţii în aprovizionarea cu gaze naturale în situaţie de urgenţă. Reglementarea regimului juridic aplicabil clientului întreruptibil de siguranţă, precum şi orice alte măsuri de realizare a implementării Regulamentul UE nr. 994/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale şi de abrogare a Directivei 2004/67/CE a Consiliului se realizează prin hotărâre a Guvernului elaborată la propunerea ministerului de resort în calitate de autoritate competentă;
...............................................................................................
32. conductă de alimentare din amonte - orice conductă ori reţea de conducte exploatată şi/sau construită ca parte a unui proiect de producere de gaze naturale ori ţiţei sau utilizată pentru transportul gazelor naturale de la perimetrul/perimetrele în care se desfăşoară proiectele de producere a gazelor naturale şi ţiţeiului către un sistem, o instalaţie, un terminal de prelucrare sau către un terminal de descărcare de coastă;
..............................................................................................
35. consum tehnologic - cantitatea de gaze naturale, certificată pe baza metodologiei elaborate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, necesară a fi consumată de către un operator economic pentru asigurarea parametrilor tehnologici necesari desfăşurării activităţii de producţie şi înmagazinare, respectiv cantitatea de gaze naturale certificată pe baza metodologiilor elaborate de ANRE, necesară a fi consumată de către un operator economic pentru asigurarea parametrilor tehnologici necesari desfăşurării activităţii de distribuţie, respectiv de transport al gazelor naturale;"
39. La articolul 100, după punctul 37 se introduce un nou punct, punctul 37^1, cu următorul cuprins:
"37^1. contract de tip take or pay - contract de vânzare-cumpărare care obligă cumpărătorul să plătească o anumită cantitate negociată, chiar în absenţa preluării acesteia;"
40. La articolul 100, după punctul 45 se introduce un nou punct, punctul 45^1, cu următorul cuprins:
"45^1. gaz natural comprimat (GNC) - gazul natural comprimat la presiuni cuprinse între 200-280 bari, stocat şi comercializat în recipiente speciale în vederea utilizării drept combustibil;"
41. La articolul 100, punctele 61, 72 şi 79 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"61. operator al pieţei de gaze naturale - persoana juridică ce asigură organizarea şi administrarea pieţelor centralizate, cu excepţia pieţei de echilibrare, în vederea tranzacţionării de gaze naturale pe termen scurt, mediu şi lung;
..................................................................................................
72. piaţa centralizată de gaze naturale - cadrul organizat de desfăşurare a tranzacţiilor cu gaze naturale între diverşi operatori economici, intermediate de un operator al pieţei de gaze naturale, pe baza unor reguli specifice aprobate de autoritatea competentă;
..................................................................................................
79. sectorul gazelor naturale - ansamblul activităţilor desfăşurate de operatorii economici pentru producţia, transportul, înmagazinarea, distribuţia şi furnizarea de gaze naturale, biogaz, biometan, GPL, GNL şi GNC/GNCV, precum şi instalaţiile şi echipamentele folosite pentru realizarea acestor activităţi;"
42. La articolul 100, după punctul 80 se introduce un nou punct, punctul 80^1, cu următorul cuprins:
"80^1. serviciu public - activitatea de interes general în domeniul gazelor naturale, autorizată, şi monitorizată de o autoritate publică;"
43. La articolul 102, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"e) exercită calitatea de concedent pentru serviciul public de distribuţie a gazelor naturale;"
44. După articolul 102 se introduce un nou articol, articolul 102^1, cu următorul cuprins:
"Art. 102^1
Autoritatea de reglementare
(1) ANRE respectă şi pune în aplicare toate deciziile relevante, cu forţă juridică obligatorie, ale ACER şi ale Comisiei Europene, iar Guvernul, ministerul de resort şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, după caz, vor întreprinde toate demersurile necesare în acest sens, conform atribuţiilor şi competenţelor acestora.
(2) ANRE cooperează şi se consultă cu celelalte autorităţi de reglementare din cadrul Uniunii Europene, furnizându-le acestora, precum şi ACER informaţiile necesare îndeplinirii atribuţiilor care le revin în temeiul Directivei 2009/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 2003/55/CE. În ceea ce priveşte schimbul de informaţii, ANRE asigură respectarea aceluiaşi nivel de confidenţialitate ca cel impus autorităţii emitente.
(3) ANRE poate solicita avizul ACER cu privire la conformitatea unei decizii luate de o autoritate de reglementare cu liniile directoare menţionate în Directiva 2009/73/CE sau în Regulamentul (CE) nr. 715/2009.
(4) ANRE poate să informeze Comisia Europeană, în cazul în care consideră că o decizie relevantă pentru comerţul transfrontalier, luată de o altă autoritate de reglementare, nu este conformă cu liniile directoare menţionate în Directiva 2009/73/CE sau în Regulamentul (CE) nr. 715/2009, în termen de 60 de zile de la data deciziei respective.
(5) ANRE se conformează, în termen de 60 de zile, unei decizii a Comisiei Europene care impune retragerea/revocarea unei decizii a ANRE şi informează Comisia Europeană în consecinţă.
(6) ANRE aprobă prin ordin al preşedintelui acesteia şi publică norme tehnice care stabilesc criteriile de siguranţă tehnică şi cerinţele tehnice minime de proiectare, execuţie şi exploatare pentru conectarea la sistem a instalaţiilor GNL, a instalaţiilor de înmagazinare, a altor sisteme de transport sau de distribuţie, precum şi a magistralelor directe. Aceste norme tehnice asigură interoperabilitatea sistemelor şi sunt obiective şi nediscriminatorii şi se notifică Comisiei Europene în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare care transpune Directiva 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice şi al normelor privind serviciile societăţii informaţionale, cu modificările ulterioare.
(7) ANRE controlează, prin persoanele împuternicite, respectarea specificaţiilor, caracteristicilor şi criteriilor tehnice de siguranţă ale instalaţiilor şi echipamentelor utilizate în reţelele de transport şi distribuţie a gazelor naturale, aprobate cu respectarea legislaţiei europene în materie."
45. La articolul 104, după alineatul (8) se introduc două noi alineate, alineatele (9) şi (10), cu următorul cuprins:
"(9) Operatorii care deţin licenţe de operare a sistemului de distribuţie a gazelor naturale şi au încheiate contracte pentru prestarea serviciului public de distribuţie a gazelor naturale cu autorităţile locale, asimilate contractelor de concesiune, beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile concesionarului prevăzute în prezenta lege.
(10) Operatorul de distribuţie desemnat de către ANRE să preia operarea unui sistem de distribuţie, în condiţiile art. 138 alin. (1) lit. g), beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile concesionarului prevăzute în prezenta lege."
46. La articolul 113, alineatele (1)-(4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 113. - (1) Drepturile de uz şi de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar conţinutul acestora este prevăzut la art. 109 şi se exercită fără înscriere în cartea funciară.
(2) Exercitarea drepturilor de uz şi de servitute se realizează cu titlu obligatoriu pe toată durata existenţei obiectivului/sistemului de gaze naturale, atât cu ocazia realizării acestuia, cât şi cu ocazia retehnologizării unei capacităţi în funcţiune, reparaţiei, reviziei, lucrărilor de intervenţie, în caz de avarie, în baza legii, fără nicio altă formalitate prealabilă.
(3) În scopul acordării de indemnizaţii şi despăgubiri juste aferente exercitării drepturilor de uz şi de servitute, titularii de licenţe şi autorizaţii încheie cu proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz şi de servitute o convenţie-cadru al cărei conţinut este stabilit prin hotărâre a Guvernului.
(4) Titularii de licenţe şi autorizaţii sunt obligaţi să procedeze la încheierea convenţiilor-cadru prevăzute la alin. (3), în termen de maximum 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectaţi."
47. La articolul 118, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 118. - (1) Înfiinţarea de noi conducte de alimentare din amonte aferente producţiei de gaze naturale, precum şi de noi obiective de producţie de biogaz, biometan, GNL şi GNC/GNCV sau de noi sisteme de transport, înmagazinare şi distribuţie a gazelor naturale de către persoane juridice române sau străine se desfăşoară pe bază de autorizaţii de înfiinţare.
(2) Desfăşurarea activităţilor de furnizare a gazelor naturale, a biogazului/biometanului, GNL, GNC/GNCV, GPL, de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei sau de înmagazinare a gazelor naturale, a sistemelor de transport, de distribuţie, a terminalelor GNL, precum şi administrarea pieţelor centralizate de gaze naturale se realizează pe bază de licenţă."
48. La articolul 119 punctul 1, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"e) instalaţii aferente activităţii de producere/stocare a GNC/GNCV/biogaz/biometan;"
49. La articolul 119 punctul 1, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
"g) instalaţii de utilizare a GPL, altele decât cele montate pe autovehicule."
50. La articolul 119 punctul 2, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"e)instalaţiilor GNL, GNC, GNCV;"
51. La articolul 119 punctul 3, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) furnizare de gaze naturale, biogaz/biometan, GNL, GNC/GNCV, GPL;"
52. La articolul 122 alineatul (1), după litera i) se introduc două noi litere, literele j) şi k), cu următorul cuprins:
"j) să nu abuzeze de sistemul clasificării informaţiilor şi să permită asigurarea transparenţei informaţiilor publice;
k) să furnizeze corect şi complet datele şi informaţiile solicitate de ANRE, să îndeplinească măsurile dispuse de acesta şi să dea curs convocărilor adresate de către ANRE."
53. La articolul 125, după alineatul (8) se introduc şase noi alineate, alineatele (9)-(14), cu următorul cuprins:
"(9) În cazul în care statul sau alt organism de drept public de nivel central deţine controlul atât asupra operatorilor economici care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare, cât şi la operatori de transport şi de sistem sau asupra unui sistem de transport al gazelor naturale sau al energiei electrice, prin hotărâre a Guvernului se stabileşte, pe de o parte, entitatea publică ce reprezintă statul în deţinerea controlului la operatorii economici care desfăşoară activităţi de producţie şi furnizare în domeniul gazelor naturale şi în domeniul energiei electrice şi, pe de altă parte, entitatea publică ce reprezintă statul în deţinerea controlului la operatorii de transport gaze naturale şi energie electrică.
(10) Orice entitate publică sau privată, inclusiv persoane fizice desemnate sau în nume propriu, care exercită controlul direct ori indirect asupra unui operator economic care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau furnizare în domeniul gazelor naturale ori în domeniul energiei electrice nu are dreptul de a exercita controlul, direct sau indirect, asupra unui operator de transport ori asupra unui sistem de transport din domeniul gazelor naturale sau din domeniul energiei electrice.
(11) Orice entitate publică sau privată, inclusiv persoane fizice desemnate ori în nume propriu, care exercită controlul direct sau indirect asupra unui sistem de transport din domeniul gazelor naturale ori din domeniul energiei electrice nu are dreptul de a exercita controlul, direct sau indirect, asupra unui operator economic care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie ori furnizare în domeniul gazelor naturale sau în domeniul energiei electrice.
(12) Dacă un operator de transport şi de sistem a făcut parte dintr-un operator economic integrat vertical, organelor de conducere ale acestuia, precum şi personalului din cadrul său le este interzis transferul informaţiilor deţinute, sensibile din punct de vedere comercial, menţionate la art. 130 alin. (1) lit. ţ), către orice operatori economici din sectorul gazelor naturale care desfăşoară activităţi de producţie sau furnizare.
(13) Persoanele care exercită în cadrul operatorului de transport şi de sistem funcţii relevante în temeiul cărora au avut acces la informaţii sensibile din punct de vedere comercial au obligaţia de a păstra confidenţialitatea acestora şi nu pot ocupa funcţii similare în cadrul operatorilor economici din domeniul producerii sau furnizării de gaze naturale, pe o perioadă de minimum 2 ani de la data încetării raporturilor contractuale cu operatorul de transport şi de sistem, potrivit clauzelor prevăzute şi reglementate în contractul individual de muncă.
(14) ANRE monitorizează planurile de investiţii ale operatorilor de transport şi de sistem şi furnizează în raportul său anual o evaluare a acestor planuri de investiţii din punctul de vedere al concordanţei lor cu planul la nivel comunitar de dezvoltare a reţelei prevăzut la art. 8 alin. (3) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 715/2009; o astfel de evaluare poate include recomandări de modificare a acestor planuri de investiţii."
54. Articolul 126 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 126
Operarea Sistemului naţional de transport
(1) Operatorul de transport şi de sistem al Sistemului naţional de transport se organizează şi funcţionează ca operator de sistem independent şi este persoana juridică certificată de ANRE în condiţiile prevăzute la art. 128.
(2) În cazul certificării unui operator de transport şi de sistem la care statul deţine controlul simultan cu deţinerea controlului la operatori economici care desfăşoară activităţi de producţie şi furnizare în domeniul gazelor naturale şi în domeniul energiei electrice, cererea de certificare, însoţită de documentaţia justificativă privind îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 128, va fi depusă la ANRE de către operatorul de transport şi de sistem, cu avizul proprietarului sistemului de transport, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 125 alin. (9).
(3) ANRE emite o decizie de certificare preliminară, în termen de 120 de zile de la data înregistrării cererii operatorului de transport şi de sistem, care se notifică Comisiei Europene, însoţită de documentaţia aferentă.
(4) După expirarea termenului prevăzut la alin. (3) certificarea se consideră acordată. Certificarea tacită cu privire la certificarea unui operator de transport şi de sistem se notifică Comisiei Europene, însoţită de documentaţia aferentă.
(5) Procedura de certificare a operatorului de transport şi de sistem se finalizează conform prevederilor art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009.
(6) Desemnarea operatorului de transport şi de sistem în calitate de operator de sistem independent se aprobă de Comisia Europeană ca urmare a comunicării de către ANRE a operatorului economic certificat, după încheierea procedurii de certificare conform alin. (5).
(7) Pe lângă decizia de certificare, autoritatea competentă este obligată să notifice Comisiei Europene orice solicitare de certificare a proprietarului sistemului de transport sau a operatorului de transport şi de sistem, care este controlat de o persoană ori de persoane din una sau mai multe ţări terţe, precum şi orice circumstanţe în urma cărora o persoană ori persoane din una sau mai multe ţări terţe ar dobândi controlul asupra sistemului de transport ori asupra operatorului de transport şi de sistem, dacă este cazul.
(8) La încetarea din orice motiv a contractului de concesiune, bunurile aferente investiţiilor realizate de operatorul de transport şi de sistem al Sistemului naţional de transport al gazelor naturale, în calitate de concesionar, sunt preluate de proprietarul Sistemului naţional de transport al gazelor naturale, în calitate de concedent, sau de către un alt concesionar cu acordul concedentului, în schimbul plăţii unei compensaţii egale cu valoarea reglementată rămasă neamortizată, stabilită de ANRE.
(9) Operatorul de sistem independent are obligaţia să planifice, să execute direct sau prin intermediul operatorilor economici autorizaţi de ANRE şi să pună în funcţiune obiectivele noi."
55. După articolul 126 se introduc două noi articole, articolele 126^1 şi 126^2, cu următorul cuprins:
"Art. 126^1
Operarea sistemelor de transport, altele decât Sistemul naţional de transport
(1) Un operator economic care deţine în proprietate un sistem de transport al gazelor naturale acţionează ca operator de transport şi de sistem, în calitate de titular de acord petrolier pentru transportul gazelor naturale, în condiţiile legii.
(2) Înainte de a fi aprobat şi desemnat în calitate de operator de transport şi de sistem, un operator economic care deţine în proprietate un sistem de transport al gazelor naturale trebuie certificat conform art. 126^2.
(3) Decizia ANRE de certificare se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de internet a ANRE.
Art. 126^2
Certificarea operatorilor de transport şi de sistem care deţin în proprietate un sistem de transport al gazelor naturale
(1) Operatorul economic care deţine în proprietate un sistem de transport al gazelor naturale transmite ANRE o cerere pentru iniţierea procedurii de certificare.
(2) Procedura de certificare cuprinde verificarea de către ANRE a îndeplinirii de către operatorul economic prevăzut la alin. (1) a următoarelor condiţii:
a) aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane nu are/nu au dreptul:
(i) să exercite, direct sau indirect, controlul asupra unui operator economic care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie ori de furnizare a energiei electrice sau a gazelor naturale şi să exercite, direct ori indirect, controlul sau să exercite vreun drept asupra unui operator de transport şi de sistem din domeniul energiei electrice ori al gazelor naturale sau asupra unui sistem de transport al energiei electrice ori al gazelor naturale; sau
(ii) să exercite, direct sau indirect, controlul asupra unui operator de transport şi de sistem din domeniul energiei electrice ori al gazelor naturale sau asupra unui sistem de transport al energiei electrice ori al gazelor naturale şi să exercite, direct sau indirect, controlul ori să exercite vreun drept asupra unui operator economic care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare a energiei electrice ori a gazelor naturale;
b) aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane nu este/nu sunt abilitată/abilitate să numească membri în consiliul de supraveghere, în consiliul de administraţie ori în alte organisme care reprezintă operatorul economic din punct de vedere juridic în cazul unui operator de transport şi de sistem sau în cazul unui sistem de transport al gazelor naturale şi, de asemenea, să exercite, direct ori indirect, controlul sau să exercite vreun drept asupra unui operator economic care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie ori de furnizare a gazelor naturale; şi
c) aceeaşi persoană nu poate fi membru în consiliul de supraveghere, în consiliul de administraţie sau în alte organisme care reprezintă operatorul economic din punct de vedere juridic, atât în cazul unui operator economic care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie ori de furnizare a gazelor naturale, cât şi în cazul unui operator de transport şi de sistem sau al unui sistem de transport.
(3) Drepturile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b) cuprind, în special:
a) competenţa de a exercita drepturi de vot;
b) competenţa de a numi membri în consiliul de supraveghere, în consiliul de administraţie ori în alte organisme care reprezintă întreprinderea din punct de vedere juridic; sau
c) deţinerea unei cote majoritare.
(4) ANRE emite o decizie de certificare, în termen de 120 de zile de la data înregistrării cererii operatorului de transport şi de sistem, care se notifică Comisiei Europene, însoţită de documentaţia aferentă.
(5) După expirarea termenului prevăzut la alin. (4) certificarea se consideră acordată. Certificarea tacită cu privire la certificarea unui operator de transport şi de sistem se notifică Comisiei Europene, însoţită de documentaţia aferentă.
(6) Procedura de certificare a operatorului de transport şi de sistem se finalizează conform prevederilor art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009.
(7) Un operator economic integrat pe verticală care deţine în proprietate o reţea de transport nu poate fi împiedicat să adopte măsurile necesare implementării modelului de separare a proprietăţii în conformitate cu prevederile art. 126^1 alin. (1)."
56. La articolul 127 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) entitatea respectivă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 126^2 sau la art. 128, după caz; şi"
57. La articolul 127 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) entitatea respectivă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 126^2 sau la art. 128, după caz;"
58. La articolul 127, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) În termen de două luni de la emiterea avizului de către Comisia Europeană, ANRE adoptă decizia finală cu privire la certificare, ţinând cont, în cel mai înalt grad, de acest aviz. Decizia ANRE se publică împreună cu avizul Comisiei Europene în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de internet a ANRE. În situaţia în care Comisia Europeană nu emite un aviz în termenul de două luni de la primirea solicitării sau în termen de 120 de zile în cazul în care aceasta a solicitat o opinie suplimentară, se poate considera că aceasta nu a ridicat obiecţii privind decizia ANRE."
59. După articolul 127 se introduce un nou articol, articolul 127^1, cu următorul cuprins:
"Art. 127^1
Asocierea în participaţie ca operator de transport şi de sistem
Orice operator de transport şi de sistem sau operator de sistem independent, care deţine calitatea de titular de acord petrolier pentru transportul gazelor naturale, în condiţiile legii, şi este certificat pe teritoriul României în condiţiile art. 126^2 sau 128, după caz, poate să facă parte dintr-o asociere în participaţie, formată din 2 sau mai mulţi operatori economici care deţin reţele de transport şi care exercită rolul de operator de transport şi de sistem în două sau mai multe state membre, pentru sistemele de transport în cauză."
60. La articolul 128, denumirea marginală se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Condiţii de certificare ale operatorului de transport şi sistem al Sistemului naţional de transport"
61. La articolul 130 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:
"d^1) să elaboreze şi să transmită ANRE, în vederea aprobării şi publicării acestora, metodologii utilizate pentru calcularea sau stabilirea clauzelor şi a condiţiilor privind accesul la infrastructurile transfrontaliere, inclusiv proceduri de alocare de capacitate şi de gestionare a congestiilor;"
62. La articolul 130 alineatul (1), după litera ş) se introduc trei noi litere, literele t)-u), cu următorul cuprins:
"t) să asigure mijloacele adecvate pentru îndeplinirea obligaţiilor privind serviciul public;
ţ) să păstreze confidenţialitatea informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial pe care le-a obţinut în cursul desfăşurării activităţilor sale şi împiedică dezvăluirea discriminatorie de informaţii referitoare la propriile activităţi care ar putea induce avantaje economice; în special, nu divulgă nicio informaţie sensibilă din punct de vedere comercial către celelalte părţi ale operatorului economic decât în cazul în care acest lucru se impune în vederea încheierii unei tranzacţii comerciale;
u) să achiziţioneze energia pe care o utilizează pentru realizarea activităţilor sale în conformitate cu proceduri transparente, nediscriminatorii şi bazate pe reguli de piaţă."
63. La articolul 130 alineatul (2), litera h) se modifică şi va avea cu următorul cuprins:
"h) să folosească, cu titlu gratuit, terenurile proprietate publică ocupate de obiectivele aferente sistemului de transport, precum şi terenurile proprietate publică utilizate pentru lucrările de execuţie, exploatare, întreţinere şi reparaţii, inclusiv terenurile care fac parte din fondul forestier naţional, prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare;"
64. La articolul 130 alineatul (2), după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:
"j) să participe la tranzacţionarea gazelor naturale numai pentru activitatea de echilibrare a sistemului, prin operaţiuni de vânzare-cumpărare în piaţa de echilibrare sau în alte pieţe, conform reglementărilor în vigoare şi normelor ENTSO-G. Tranzacţiile cu gaze naturale se realizează pe baza unor proceduri transparente şi nediscriminatorii, prin mecanisme concurenţiale, conform reglementărilor autorităţii competente."
65. La articolul 130, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) În calitate de operator al pieţei de echilibrare, operatorul de transport şi de sistem derulează următoarele activităţi în vederea informării părţilor interesate:
a) gestionarea echipamentelor de măsurare şi prestarea serviciilor de măsurare a gazelor naturale pentru utilizatorii sistemului de transport;
b) colectarea, centralizarea şi distribuirea datelor şi informaţiilor către operatorii economici din sectorul gazelor naturale care utilizează sistemul de transport pentru desfăşurarea operaţiunilor comerciale în vederea gestionării dezechilibrelor înregistrate între cantităţile de gaze naturale contractate şi cele livrate fizic;
c) elaborarea de prognoze a consumurilor de gaze naturale ale clienţilor ce nu beneficiază de măsurare zilnică;
d) elaborarea de rapoarte şi furnizarea de date statistice, în conformitate cu legislaţia în vigoare."
66. La articolul 131 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) finanţează investiţiile decise de către operatorul de sistem independent şi aprobate de către ANRE sau îşi dă acordul ca acestea să fie finanţate de către orice parte interesată, inclusiv de către operatorul de sistem independent. Măsurile relevante cu privire la finanţare fac obiectul aprobării de către ANRE. Înaintea aprobării, ANRE se consultă atât cu proprietarul activelor, cât şi cu alte părţi interesate;"
67. La articolul 131 alineatul (1), după litera d) se introduc două noi litere, literele e) şi f), cu următorul cuprins:
"e) nu este responsabil cu privire la activitatea de acordare sau de gestionare a accesului terţilor la sistemul de transport organizată de operatorul de sistem independent şi cu privire la planificarea investiţiilor;
f) păstrează confidenţialitatea informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial pe care le-a obţinut în cursul desfăşurării activităţilor sale şi împiedică dezvăluirea discriminatorie de informaţii referitoare la propriile activităţi care ar putea induce avantaje economice. În special, nu divulgă nicio informaţie sensibilă din punct de vedere comercial către celelalte părţi ale operatorului economic decât în cazul în care acest lucru se impune în vederea încheierii unei tranzacţii comerciale."
68. La articolul 131, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Proprietarului sistemului de transport, inclusiv în cazul unui operator de sistem combinat, operatorului de distribuţie şi părţii rămase din operatorul economic le este interzisă utilizarea serviciilor comune, de exemplu utilizarea unui serviciu juridic comun, cu excepţia serviciilor pur administrative sau a celor informatice."
69. La articolul 131, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) ANRE monitorizează relaţiile şi schimburile de informaţii dintre proprietarul sistemului de transport şi operatorul de sistem independent, în vederea garantării respectării de către acesta din urmă a obligaţiilor sale, şi, în special, aprobă proiectele de contracte care urmează a fi încheiate între aceştia şi acţionează ca autoritate de soluţionare a litigiilor între operatorul de sistem independent şi proprietarul sistemului de transport cu privire la plângerile înaintate de oricare dintre aceştia, conform art. 174 alin. (11)."
70. La articolul 138 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:
"d^1) să asigure racordarea terţilor la sistemul de distribuţie, conform unor reglementări specifice, în limitele capacităţilor de distribuţie şi cu respectarea regimurilor tehnologice;"
71. La articolul 138 alineatul (2), litera e) se abrogă.
72. La articolul 138 alineatul (2), litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"f) să sisteze alimentarea cu gaze naturale a instalaţiilor de utilizare, în situaţia în care există pericol de explozie şi este afectată siguranţa în exploatare;"
73. La articolul 138, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Atunci când un operator de distribuţie răspunde de echilibrarea sistemului de distribuţie a gazelor naturale, acesta are obligaţia să elaboreze reguli obiective, transparente şi nediscriminatorii pentru echilibrarea sistemului operat, inclusiv reguli de încadrare tarifară a utilizatorilor sistemului în cazul unui dezechilibru în sistem. Condiţiile, inclusiv regulile şi tarifele, aplicabile prestării serviciilor de echilibrare de către operatorul de distribuţie se stabilesc în mod nediscriminatoriu şi ţinând seama de costuri, în conformitate cu o metodologie aprobată de ANRE, şi sunt publicate."
74. La articolul 142 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:
"f) să asigure mijloacele adecvate pentru îndeplinirea obligaţiilor privind serviciul public."
75. La articolul 142, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Operatorul de înmagazinare păstrează confidenţialitatea informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial pe care lea obţinut în cursul desfăşurării activităţii sale şi împiedică dezvăluirea discriminatorie de informaţii referitoare la propriile activităţi care ar putea induce avantaje economice. În special, nu divulgă nicio informaţie sensibilă din punct de vedere comercial către celelalte părţi ale operatorului economic decât în cazul în care acest lucru se impune în vederea încheierii unei tranzacţii comerciale."
76. La articolul 143, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 143. - (1) Furnizorul de gaze naturale are, în principal, următoarele obligaţii:
a) să încheie contracte de achiziţie a gazelor naturale, astfel încât să asigure acoperirea consumului pentru clienţii săi;
b) să plătească contravaloarea gazelor naturale achiziţionate, conform contractelor încheiate;
c) să desfăşoare activitatea de furnizare a gazelor naturale pe bază de contracte comerciale încheiate conform reglementărilor ANRE;
d) să respecte standardele de performanţă pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale;
e) să pună prompt şi în mod gratuit la dispoziţia clienţilor finali datele relevante privind consumul, utilizând la cererea acestora formatul de prezentare uşor de înţeles, armonizat la nivel naţional, stabilit de către ANRE;
f) să înfiinţeze puncte unice de contact pentru informarea clienţilor finali cu privire la drepturile acestora, la legislaţia în vigoare şi la căile de soluţionare a litigiilor în cazul unor cereri, plângeri, sesizări, reclamaţii sau contestaţii. Punctul unic de contact este constituit dintr-un punct central care coordonează punctele de informare regională/locală, ce sunt uşor accesibile, iar în cazul clienţilor casnici acestea să fie situate la distanţă de maximum 50 km de locul de consum şi să ofere clienţilor finali informaţii în mod gratuit;
g) să permită clienţilor, în mod gratuit, schimbarea efectivă a furnizorului de gaze naturale în termen de 21 de zile de la data solicitării şi să transmită acestora un decont final de lichidare, în termen de maximum 42 de zile de la schimbarea furnizorului;
h) să încheie cu clienţii finali contracte care prevăd condiţii contractuale echitabile şi cel puţin informaţiile prevăzute la art. 145 alin. (4) lit. b) şi să transmită gratuit clientului final o copie a contractului înainte de încheierea sau confirmarea încheierii acestuia. Atunci când contractul este încheiat prin intermediari, informaţiile prevăzute la art. 145 alin. (4) lit. b) sunt oferite, de asemenea, înainte de încheierea contractului;
i) să notifice clienţii finali în mod corespunzător cu privire la orice intenţie de modificare a clauzelor contractuale, precum şi cu privire la orice majorare a preţului/tarifului practicat, după caz, în mod direct şi în timp util, dar nu mai târziu de sfârşitul primei perioade normale de facturare care urmează intrării în vigoare a majorării, într-un mod transparent şi uşor de înţeles;
j) să informeze clienţii finali, în momentul notificării prevăzute la lit. i), cu privire la dreptul de a denunţa contractul, în cazul în care nu acceptă noile condiţii notificate;
k) să transmită clienţilor finali informaţii transparente privind preţurile/tarifele practicate, după caz, precum şi privind condiţiile generale de acces şi de utilizare a serviciilor oferite de către acesta;
l) să pună la dispoziţia clienţilor finali o gamă largă de modalităţi de plată, care nu creează discriminări nejustificate între clienţi. Sistemele de plată anticipată trebuie să fie echitabile şi să reflecte în mod adecvat consumul probabil. Orice diferenţă în ceea ce priveşte clauzele şi condiţiile sistemelor de plată trebuie să reflecte costurile suportate cu aceste sisteme de plată diferite. Condiţiile generale trebuie să fie echitabile şi transparente, prezentate într-un limbaj clar şi uşor de înţeles, şi nu includ bariere necontractuale în calea exercitării drepturilor clienţilor, ca de exemplu documentaţia contractuală excesivă;
m) să nu utilizeze practici comerciale incorecte sau înşelătoare;
n) să ofere clienţilor finali un standard ridicat de servicii şi de soluţionare a plângerilor;
o) să informeze clienţii racordaţi la obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale cu privire la drepturile lor de a fi alimentaţi cu gaze naturale de o calitate specificată, la preţuri rezonabile, conform prevederilor legale în vigoare;
p) să informeze corespunzător clienţii finali cu privire la consumul lor efectiv de gaze naturale şi la costurile reale aferente, suficient de frecvent astfel încât aceştia să aibă posibilitatea să îşi ajusteze propriul consum de gaze naturale. Aceste informaţii se comunică la intervale de timp corespunzătoare, ţinându-se cont de capacitatea echipamentelor de măsurare ale clientului final şi de raportul cost-beneficiu al acestor măsuri, fără să se perceapă clienţilor finali costuri suplimentare pentru acest serviciu;
q) să înmagazineze gaze naturale la nivelurile necesare pentru asigurarea continuităţii în alimentarea cu gaze naturale a clienţilor săi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare."
77. La articolul 145, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) În cazul intervenţiei asupra unui sistem din sectorul gazelor naturale, inclusiv asupra unei instalaţii de utilizare, care pune în pericol siguranţa alimentării cu gaze naturale, operatorul sistemului/instalaţiei este îndreptăţit să întrerupă alimentarea, în conformitate cu reglementările specifice ale ANRE. În cazul constatării, conform prevederilor legale în vigoare, a unor acţiuni menite să denatureze în orice fel indicaţiile echipamentelor de măsurare sau să sustragă gaze naturale prin ocolirea echipamentelor de măsurare, furnizorul este îndreptăţit să solicite clientului final constituirea de garanţii financiare pentru o perioadă de consum echivalent de maximum un an. Refuzul constituirii acestor garanţii dă dreptul furnizorului să solicite operatorului de transport/distribuţie întreruperea alimentării clientului final."
78. La articolul 145, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Clienţii finali de gaze naturale au următoarele drepturi:
a) să aibă acces la obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale în condiţiile legii şi să fie informaţi, atunci când sunt racordaţi la acestea, cu privire la drepturile lor de a fi alimentaţi cu gaze naturale de o calitate specificată, la preţuri rezonabile, conform prevederilor legale în vigoare;
b) fără a aduce atingere Legii nr. 193/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014, să încheie cu furnizorul de gaze naturale un contract care să prevadă condiţii/clauze contractuale echitabile şi care să conţină cel puţin următoarele informaţii:
(i) identitatea şi adresa furnizorului;
(ii) serviciile oferite, calitatea serviciilor oferite, precum şi termenul de începere a derulării contractului, respectiv termenul prevăzut pentru începerea alimentării iniţiale cu gaze naturale, după caz;
(iii) tipurile serviciilor de mentenanţă oferite, după caz, prin contract;
(iv) mijloacele prin care se pot obţine informaţii actualizate privind toate preţurile/tarifele aplicabile, inclusiv cele pentru mentenanţă, după caz;
(v) durata contractului, condiţiile de reînnoire/prelungire şi de întrerupere a serviciilor şi a contractului şi dacă este recunoscut dreptul de a denunţa cu titlu gratuit contractul;
(vi) eventualele compensaţii/despăgubiri şi modalitatea de rambursare aplicabilă în cazul nerespectării calităţii serviciilor prevăzute în contract, inclusiv în cazul facturării inexacte şi realizate cu întârziere;
(vii) modalităţile de iniţiere a procedurilor de soluţionare a litigiilor în conformitate cu lit. j);
(viii) informaţii privind drepturile clienţilor, inclusiv privind soluţionarea plângerilor şi toate informaţiile menţionate la lit. b) comunicate în mod clar prin intermediul facturilor sau pe paginile de internet ale acestor operatori economici;
c) să primească gratuit de la furnizorul de gaze naturale o copie a contractului care să conţină cel puţin informaţiile prevăzute la lit. b) înainte de încheierea sau confirmarea încheierii acestuia. Atunci când contractul este încheiat prin intermediari, informaţiile prevăzute la lit. b) se primesc, de asemenea, înainte de încheierea contractului;
d) să solicite furnizorului/operatorului de sistem modificarea şi completarea contractului încheiat cu acesta, atunci când apar elemente noi ori când consideră necesară detalierea sau completarea unor clauze contractuale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
e) să fie notificaţi în mod corespunzător cu privire la orice intenţie de modificare a contractului, precum şi cu privire la orice majorare a preţului/tarifului, în mod direct şi în timp util, dar nu mai târziu de sfârşitul primei perioade normale de facturare care urmează intrării în vigoare a majorării, într-un mod transparent şi uşor de înţeles, precum şi să fie informaţi, în momentul notificării, cu privire la dreptul de a denunţa contractul, în cazul în care nu acceptă noile condiţii;
f) să denunţe contractul în cazul în care nu acceptă noile condiţii notificate de către furnizorul de gaze naturale;
g) să li se pună la dispoziţie o gamă largă de modalităţi de plată, care să le permită să îşi îndeplinească obligaţiile de plată a facturii, obligaţii de plată prevăzute în contract şi care nu creează discriminări nejustificate între clienţi. Sistemele de plată anticipată trebuie să fie echitabile şi să reflecte în mod adecvat consumul probabil. Orice diferenţă în ceea ce priveşte clauzele şi condiţiile sistemelor de plată trebuie să reflecte costurile suportate de către furnizor pentru diferitele sisteme de plată. Condiţiile generale trebuie să fie echitabile şi transparente, prezentate într-un limbaj clar şi uşor de înţeles, şi nu trebuie să includă bariere necontractuale în calea exercitării drepturilor clienţilor, ca de exemplu documentaţia contractuală excesivă. Clienţii sunt protejaţi împotriva practicilor comerciale incorecte sau înşelătoare;
h) să îşi schimbe furnizorul în mod gratuit, cu respectarea condiţiilor/clauzelor contractuale, în termen de 21 de zile de la data solicitării, conform unei proceduri aprobate de ANRE, care stabileşte în principal etapele procesului de schimbare a furnizorului, modalitatea de stingere a obligaţiilor de plată datorate de clientul final furnizorului ce urmează a fi schimbat, datele ce pot fi solicitate de clientul final sau de noul furnizor în procesul de schimbare, precum şi operatorii de sistem care sunt obligaţi să le furnizeze;
i) să primească un decont final de lichidare, după schimbarea furnizorului de gaze naturale, în termen de maximum 42 de zile de la schimbarea furnizorului;
j) să beneficieze de proceduri transparente, simple şi la cele mai mici costuri de soluţionare a plângerilor. Toţi clienţii finali au dreptul la un standard ridicat de servicii şi de soluţionare a plângerilor de către furnizorul lor de gaze naturale. Astfel de proceduri de soluţionare extrajudiciară a litigiilor trebuie să permită soluţionarea corectă şi promptă a acestora, în termen de maximum 90 de zile, şi să prevadă, în toate cazurile justificate, un sistem de rambursare şi/sau de compensare; aceste proceduri ar trebui să respecte, atunci când este posibil, principiile enunţate în Recomandarea 98/257/CE; aceste proceduri se elaborează cu respectarea unei proceduri-cadru emise de ANRE;
k) să primească informaţii transparente privind preţurile/ tarifele aplicabile, precum şi privind condiţiile generale de acces şi de utilizare a serviciilor oferite de către furnizorul de gaze naturale;
l) să solicite furnizorului întreruperea furnizării gazelor naturale, în cazul în care întreruperea este legată de funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor clientului final sau ale operatorului de sistem;
m) să solicite furnizorului/operatorului de sistem ca atunci când sunt constatate deficienţe tehnice să ia măsuri pentru asigurarea parametrilor de siguranţă în aprovizionarea cu gaze naturale;
n) să solicite şi să primească penalităţile suportate de către furnizorul/operatorul de sistem pentru neîndeplinirea obligaţiilor, în conformitate cu prevederile standardelor de performanţă;
o) să solicite şi să primească, fără să li se perceapă costuri suplimentare pentru acest serviciu, toate datele relevante privind propriul consum sau să împuternicească orice furnizor licenţiat, pe baza unui acord explicit şi gratuit, să aibă acces la datele de măsurare, operatorul de sistem responsabil de gestionarea acestor date având obligaţia să le furnizeze acestuia. ANRE asigură accesul la datele privind consumul clienţilor finali, stabilind, în vederea utilizării cu titlu opţional, un format de prezentare a acestor date, uşor de înţeles, armonizat la nivel naţional, precum şi modalitatea de acces a clienţilor finali şi a furnizorilor la acestea;
p) să fie informaţi corespunzător cu privire la consumul lor efectiv de gaze naturale şi la costurile reale aferente, suficient de frecvent astfel încât să aibă posibilitatea să îşi ajusteze propriul consum de gaze naturale. Aceste informaţii sunt comunicate de furnizor la intervale de timp corespunzătoare, ţinându-se cont de capacitatea echipamentelor de măsurare ale clientului final şi de raportul cost-beneficiu al acestor măsuri, fără ca acesta să perceapă clienţilor finali costuri suplimentare pentru acest serviciu."
79. La articolul 148, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 148. - (1) Racordarea terţilor la conductele de alimentare din amonte, la sistemele de transport, la depozitele de înmagazinare, la instalaţiile/terminalul GNL şi la sistemele de distribuţie a gazelor naturale se realizează în regim reglementat, conform reglementărilor specifice elaborate de ANRE."
80. După articolul 149 se introduce un nou articol, articolul 149^1, cu următorul cuprins:
"Art. 149^1
Derogări privind angajamentele de plată asumate prin contractele de tip take or pay
(1) În cazul în care un operator economic din sectorul gazelor naturale se confruntă sau consideră că se confruntă cu serioase dificultăţi economice şi financiare din cauza angajamentelor de plată asumate prin contracte de tip take or pay, angajamente acceptate prin unul sau mai multe din contractele sale de cumpărare a gazelor naturale, acesta poate adresa ANRE o cerere de derogare temporară de la aplicarea prevederilor art. 147 şi 148.
(2) Cererea de derogare poate fi prezentată la ANRE fie înainte, fie după refuzarea accesului la sistem. În situaţia în care operatorul economic din sectorul gazelor naturale a refuzat accesul la sistem, cererea se prezintă de îndată.
(3) Cererea trebuie să fie însoţită de toate informaţiile relevante privind natura şi importanţa problemei, precum şi privind eforturile depuse de operatorul economic, respectiv pentru rezolvarea problemei.
(4) Decizia privind cererea de derogare referitoare la contractele de tip take or pay încheiate înainte de 4 august 2003 nu trebuie să conducă la situaţii care să facă imposibilă găsirea unor pieţe de desfacere alternative, viabile din punct de vedere economic.
(5) Cererea nu se acceptă dacă vânzările de gaze naturale nu scad sub nivelul garanţiilor de cerere minimă incluse în contractele de cumpărare de gaze naturale de tip take or pay sau în măsura în care aceste contracte pot fi adaptate, respectiv operatorul economic din sectorul gazelor naturale este capabil să găsească pieţe de desfacere alternative.
(6) ANRE analizează cererea de derogare luând în considerare următoarele criterii:
a) obiectivul realizării unei pieţe competitive a gazelor naturale;
b) necesitatea de a îndeplini obligaţiile de serviciu public şi de a garanta siguranţa alimentării;
c) poziţia pe piaţă a operatorului economic din sectorul gazelor naturale şi situaţia reală a concurenţei pe această piaţă;
d) gravitatea dificultăţilor economice şi financiare cu care se confruntă operatorii economici din sectorul gazelor naturale şi operatorul de transport şi de sistem sau clienţii eligibili;
e) datele semnării şi clauzele contractului sau contractelor în cauză, inclusiv măsura în care acestea ţin seama de schimbările de pe piaţă;
f) diligenţele depuse pentru a rezolva problema respectivă;
g) măsura în care, în cazul acceptării angajamentelor de plată în cauză asumate prin contracte de tip take or pay, operatorul economic ar fi putut să prevadă, într-o manieră rezonabilă, luând în considerare dispoziţiile prezentei legi, posibilitatea apariţiei unor dificultăţi serioase;
h) gradul de conectare a sistemului cu alte sisteme şi gradul de interoperabilitate al acestor sisteme;
i) efectele pe care acordarea unei derogări le-ar avea asupra aplicării corecte a dispoziţiilor prezentei legi cu privire la buna funcţionare a pieţei interne a gazelor naturale.
(7) În cazul în care nu există soluţii rezonabile alternative şi, având în vedere criteriile menţionate la alin. (6), ANRE poate decide acordarea unei derogări.
(8) ANRE notifică de îndată Comisia Europeană cu privire la decizia de acordare a derogării, oferind, într-o formă consolidată, toate informaţiile relevante privind respectiva derogare.
(9) În situaţia în care Comisia Europeană solicită ANRE să modifice sau să retragă decizia de acordare a derogării, aceasta se conformează în termen de 28 de zile.
(10) Orice derogare acordată în temeiul dispoziţiilor de mai sus va fi motivată în mod corespunzător şi va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(11) Operatorii economici din sectorul gazelor naturale cărora nu li s-a acordat o derogare, în sensul menţionat în prezentul articol, nu refuză sau nu continuă să refuze accesul la sistem din cauza angajamentelor de plată asumate în cadrul contractelor de cumpărare de gaze naturale de tip take or pay."
81. La articolul 150, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) capacitatea obiectivului/sistemului este insuficientă;"
82. La articolul 151, alineatele (1), (5) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins :
"Art. 151. - (1) Operatorul de distribuţie sau operatorul de transport şi de sistem nu poate refuza racordarea la sistem şi este obligat să finanţeze lucrările dacă realizarea obiectivelor/conductelor necesare racordării este economic justificată.
..................................................................................................
(5) În aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2), operatorul are obligaţia de a realiza un studio tehnico-economic, întocmit conform unei proceduri aprobate de către ANRE, în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării.
..................................................................................................
(7) Operatorul de distribuţie sau operatorul de transport şi de sistem are obligaţia de a realiza şi de a pune în funcţiune obiectivul/conducta realizată în termen de 270 de zile de la data emiterii avizului tehnic de racordare ori de la data semnării contractului, după caz, sau de cel mult 180 de zile de la data obţinerii autorizaţiei de construire."
83. La articolul 152, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) În situaţii justificate, ANRE poate aproba asigurarea necesarului de gaze naturale unor solicitanţi de gaze naturale situaţi în zone delimitate pentru care serviciul public de distribuţie a gazelor naturale a fost concesionat, prin intermediul unei magistrale directe dintr-un sistem de distribuţie învecinat."
84. La articolul 152, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Magistrala directă este finanţată integral de către solicitanţi şi se află în proprietatea acestora."
85. Titlul capitolului VII se modifică şi va avea următorul cuprins:
"CAPITOLUL VII
Prevederi generale privind gazul petrolier lichefiat (GPL), gazul natural comprimat (GNC), gazul natural comprimat pentru vehicule (GNCV) şi gazul natural lichefiat (GNL)"
86. Articolul 155 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 155
Reglementarea utilizării GNC/GNCV
(1) Reglementările tehnice şi comerciale privind tratarea şi comprimarea gazelor naturale pentru producerea GNC/GNCV, precum şi cele privind stocarea acestora în recipientele din staţiile de umplere sunt aprobate de ANRE cu consultarea părţilor interesate.
(2) În scopul realizării cadrului general de reglementare pentru producerea, stocarea, livrarea şi utilizarea GNC/GNCV, ANRE stabileşte Codul tehnic al GNC."
87. După articolul 156 se introduc două noi articole, articolele 156^1 şi 156^2, cu următorul cuprins:
"Art. 156^1
Instalaţii GNL
(1) Lichefierea gazelor naturale, descărcarea, stocarea şi regazeificarea GNL se realizează de către operatorul terminalului/instalaţiilor de stocare GNL.
(2) GNL se utilizează în scopul:
a) realizării de activităţi comerciale;
b) asigurării securităţii în alimentarea cu gaze naturale a clienţilor finali;
c) armonizării variaţiilor consumului sezonier, zilnic şi orar cu alte surse de gaze disponibile.
Art. 156^2
Obligaţiile şi drepturile operatorului terminalului GNL
(1) Operatorul terminalului GNL are, în principal, următoarele obligaţii:
a) să opereze, să întreţină, să reabiliteze şi să modernizeze instalaţiile tehnologice de suprafaţă aferente terminalului GNL, în condiţii de siguranţă, de eficienţă şi de protecţie a mediului;
b) să asigure accesul terţilor la terminalul GNL, pe baza unor criterii obiective, transparente şi nediscriminatorii, conform reglementărilor ANRE;
c) să publice lista instalaţiilor GNL sau a unor părţi dintre acestea care sunt oferite spre acces terţilor;
d) să furnizeze informaţii utilizatorilor terminalului GNL, necesare pentru un acces eficient la sistem;
e) să elaboreze şi să trimită la ANRE planurile de investiţii pe 5 ani a sistemelor pe care le operează; aceste planuri se actualizează anual de către operator până la sfârşitul lunii decembrie şi se aprobă de către ANRE;
f) să asigure mijloacele adecvate pentru îndeplinirea obligaţiilor privind serviciul public;
g) păstrează confidenţialitatea informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial pe care le-a obţinut în cursul desfăşurării activităţilor sale şi împiedică dezvăluirea discriminatorie de informaţii referitoare la propriile activităţi care ar putea induce avantaje economice; nu divulgă nicio informaţie sensibilă din punct de vedere comercial către celelalte părţi ale operatorului economic decât în cazul în care acest lucru se impune în vederea încheierii unei tranzacţii comerciale.
(2) Operatorul terminalului GNL are, în principal, următoarele drepturi:
a) să încaseze tariful aferent prestării serviciului de operare a terminalului GNL, să limiteze şi/sau să întrerupă prestarea serviciului, conform reglementărilor specifice;
b) să elaboreze norme tehnice/comerciale specifice activităţii proprii şi să le supună spre aprobare ANRE;
c) să întrerupă funcţionarea instalaţiilor GNL pentru timpul strict necesar, în vederea executării lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege, cu anunţarea prealabilă a dispecerilor sistemelor afectate şi, după caz, a clienţilor;
d) să refuze în mod justificat accesul terţilor la terminalul GNL, în condiţiile legii.
(3) Operatorul terminalului GNL publică informaţiile referitoare la propriile activităţi, necesare utilizatorilor de sistem/solicitanţilor de acces, conform reglementărilor ANRE, în vederea asigurării accesului eficient la sistem, a unei concurenţe efective şi funcţionării eficiente a pieţei de gaze naturale, nefiindu-le permisă divulgarea informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial obţinute pe parcursul activităţilor acestora, inclusiv cele obţinute de la terţi în contextul acordării accesului la reţea."
88. Articolul 157 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 157
Regimul de autorizare în domeniul GNL, GNC/GNCV şi GPL
Operatorii economici şi/sau persoanele fizice care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare în domeniul GNL, GNC/GNCV, GPL trebuie să deţină autorizaţii/licenţe emise de ANRE în baza unor regulamente specifice."
89. La articolul 171, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) ANRE se conformează deciziei Comisiei Europene de modificare sau de retragere a deciziei de derogare în termen de 30 de zile şi notifică Comisia Europeană în acest sens."
90. La articolul 173, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 173. - (1) Titularii de licenţe de înmagazinare, transport, distribuţie şi furnizare a gazelor naturale şi titularul licenţei de operare a terminalului GNL au obligaţia să îşi desfăşoare activităţile cu respectarea obligaţiilor stipulate în licenţele, respectiv autorizaţiile emise de ANRE, privind siguranţa, calitatea, continuitatea aprovizionării, eficienţa energetică, cu respectarea normelor de securitate şi sănătate a muncii şi de protecţie a mediului, precum şi a prevederilor din contractele directe cu clienţii."
91. La articolul 174, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Participanţii la piaţa de gaze naturale şi structurile operaţionale asociate sunt: producătorii, furnizorii, clienţii finali, operatorul/operatorii de transport şi de sistem, operatorii conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei gazelor naturale, operatorii pieţelor centralizate de gaze naturale, operatorii de distribuţie, operatorii de înmagazinare/stocare şi operatorul terminalului GNL."
92. La articolul 174, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) ANRE acţionează ca o autoritate de soluţionare a litigiilor pentru orice plângere întocmită de terţi la adresa unui operator de transport şi de sistem, operator al terminalului GNL, operator de înmagazinare sau de distribuţie referitoare la obligaţiile ce îi revin operatorului în temeiul prezentei legi şi emite o decizie în termen de două luni de la data primirii plângerii. Acest termen poate fi prelungit cu două luni în cazul în care ANRE doreşte să obţină informaţii suplimentare. În continuare, acest termen mai poate fi prelungit cu acordul reclamantului. Demararea procesului de soluţionare a plângerilor de către ANRE nu aduce atingere dreptului petenţilor de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru soluţionarea aceloraşi plângeri."
93. La articolul 175 alineatul (2), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
"e) să solicite operatorilor de transport şi de sistem, operatorilor de distribuţie, operatorilor de înmagazinare şi operatorului terminalului GNL, în situaţia în care este necesar, să modifice clauzele şi condiţiile reglementărilor comerciale/tehnice, inclusiv tarifele şi metodologiile, elaborate de către aceştia, în scopul de a asigura proporţionalitatea, precum şi aplicarea lor într-un mod nediscriminatoriu."
94. După articolul 177 se introduce un nou articol, articolul 177^1, cu următorul cuprins:
"Art. 177^1
Consumul tehnologic
(1) Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale elaborează metodologia pe baza căreia calculează şi certifică cantităţile de gaze naturale necesar a fi consumate de către operatorii economici pentru asigurarea parametrilor tehnologici necesari desfăşurării activităţii de producţie şi înmagazinare, reprezentând consumul tehnologic aferent acestei activităţi.
(2) ANRE elaborează metodologiile pe baza cărora sunt calculate şi certificate cantităţile de gaze naturale necesar a fi consumate de către operatorii economici pentru asigurarea parametrilor tehnologici necesari desfăşurării activităţii de distribuţie, respectiv activităţii de transport, reprezentând consumul tehnologic aferent acestei activităţi."
95. La articolul 178 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) recuperarea costurilor efectuate într-o manieră prudentă, aferente activităţilor reglementate, asigurarea unei rate rezonabile a rentabilităţii pentru capitalul investit în activităţile reglementate, stimularea dezvoltării capacităţilor de producţie, transport, înmagazinare, distribuţie a gazelor naturale şi a terminalului GNL, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung;"
96. La articolul 178 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) preţurile şi tarifele reglementate se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate şi publicate de autoritatea competentă;"
97. La articolul 178 alineatul (2), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:
"a^1) metodologiile de stabilire a preţurilor şi tarifelor reglementate se aplică nediscriminatoriu, au la bază criterii obiective şi transparente şi sunt supuse procesului de consultare publică înainte de aprobarea lor;"
98. La articolul 179, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 179. - (1) Pe piaţa reglementată care cuprinde activităţile cu caracter de monopol natural, activităţi aferente operării terminalului GNL, activităţile conexe acestora şi furnizarea la preţ reglementat şi în baza contractelor-cadru, sistemele de preţuri şi tarife se stabilesc de ANRE."
99. La articolul 179 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) furnizarea gazelor naturale la preţ reglementat şi în baza contractelor-cadru până la 1 iulie 2021 pentru clienţii casnici;"
100. La articolul 179 alineatul (2), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) furnizarea de ultimă instanţă a gazelor naturale;"
101. La articolul 179 alineatul (2), litera d) se abrogă.
102. La articolul 179 alineatul (2), după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:
"k) activităţile aferente operării terminalului GNL."
103. La articolul 179, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(7) ANRE monitorizează anual rezultatele calendarului de eliminare treptată a preţurilor reglementate pentru clienţii finali şi propune Guvernului, după caz, valorificarea producţiei interne a gazelor naturale pe piaţa internă până la finalizarea calendarului aprobat."
104. La articolul 181 alineatul (3), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) începând cu 1 ianuarie 2015, respectiv cu 1 ianuarie 2016, în condiţiile art. 179 alin. (2) lit. a), şi până la 1 iulie 2021, o structură de amestec import/intern pentru cantitatea de gaze naturale destinată consumului clienţilor casnici."
105. La articolul 194, după punctul 36 se introduce un nou punct, punctul 36^1, cu următorul cuprins:
"36^1. nerespectarea de către operatorul de transport şi de sistem a cerinţelor prevăzute în regulamentele europene, altele decât cele menţionate la pct. 35 şi 36;"
106. La articolul 194, punctul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"37. nerespectarea cerinţelor privind transparenţa prevăzute în reglementările ANRE, precum şi în regulamentele europene;"
107. La articolul 194, după punctul 40 se introduce un nou punct, punctul 41, cu următorul cuprins:
"41. nerespectarea de către furnizor a destinaţiei cantităţilor de gaze naturale achiziţionate din producţia internă, necesare acoperirii consumului pe piaţa reglementată, în condiţiile prezentei legi."
108. La articolul 195 alineatul (1) punctul 2, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) cu amendă de la 15.000 lei la 25.000 lei, cele de la pct. 3, 6, 8, 15, 16, 19, 21, 23, 30, 34 şi 41;"
109. La articolul 195 alineatul (1) punctul 2, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"e) cu amendă cuprinsă între 5% şi 10% din cifra de afaceri anuală, cele de la pct. 35 şi 36^1;"
110. La articolul 201, alineatul (2) se abrogă.
ART. II
Procedura prevăzută la art. 62 alin. (1) lit. h^6), precum şi reglementarea prevăzută la art. 100 pct. 26 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin prezenta lege, se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
ART. III
Prevederile art. 30 alin. (7) din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum au fost modificate şi completate prin prezenta lege, se aplică numai reţelelor de energie electrică pentru care decizia de demarare a investiţiei a fost aprobată după data intrării în vigoare a prezentei legi.
ART. IV
(1)Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se articolelor o nouă numerotare.
(2) Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va adapta cadrul de reglementare în conformitate cu prevederile prezentei legi, în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
ART. V
Legea petrolului nr. 238/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, punctele 2, 7, 8 şi 33 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"2. acord petrolier este actul juridic încheiat, potrivit prevederilor prezentei legi, între autoritatea competentă şi una sau mai multe persoane juridice române ori străine, în vederea acordării concesiunii petroliere;
..................................................................................................
7. concesiune petrolieră semnifică operaţiunea juridică prin care statul român, reprezentat de autoritatea competentă, în calitate de concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane juridice române sau străine, în calitate de concesionar:
a) dreptul şi obligaţia de a efectua, pe risc şi cheltuială proprii, operaţiuni petroliere ce cad sub incidenţa prezentei legi, în schimbul unei redevenţe;
b) dreptul de a utiliza bunurile aflate în proprietatea publică, necesare realizării operaţiunilor petroliere, în schimbul unei redevenţe;
8. concesionar este persoana juridică română sau străină căreia i se acordă concesiunea petrolieră;
..................................................................................................
33. redevenţa petrolieră reprezintă suma datorată de către titularii acordurilor petroliere bugetului de stat, în condiţiile legii, pentru desfăşurarea operaţiunilor petroliere, precum şi pentru utilizarea bunurilor proprietate publică a statului în cadrul operaţiunilor petroliere;"
2. La articolul 2, după punctul 37 se introduce un nou punct, punctul 37^1, cu următorul cuprins:
"37^1. sistem de transport al petrolului reprezintă ansamblul conductelor magistrale interconectate care asigură colectarea petrolului extras din perimetrele de exploatare sau a celui provenit din import şi dirijarea lui de la punctele de predare de către producători, respectiv importatori, la unităţile de prelucrare, spre centrele de distribuţie şi consum sau la export, staţiile de pompare şi comprimare, rampele de încărcare-descărcare pe calea ferată, precum şi toate instalaţiile, echipamentele şi dotările aferente acestora;"
3. La articolul 14, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 14. - (1) Sistemul naţional de transport al petrolului este sistemul de transport al petrolului aflat în proprietatea publică a statului şi este de importanţă strategică."
4. La articolul 14, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Dreptul de operare a sistemului naţional de transport al petrolului se acordă unui titular de acord petrolier, în condiţiile legii."
5. La articolul 15, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 15. - (1) Prin derogare de la prevederile pct. I subpct. 17 din anexa la Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, investiţiile efectuate din surse proprii ale titularului, concretizate în bunuri noi, similare celor prevăzute la art. 14, dar care nu fac parte din sistemul naţional de transport al petrolului, au regimul juridic de bunuri proprietate privată şi se pot conecta la acesta."
6. La capitolul III, denumirea secţiunii 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"SECŢIUNEA 1
Tranzitul ţiţeiului"
7. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 16. - Tranzitul ţiţeiului se efectuează prin conducte magistrale, pe baze contractuale, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a acordurilor internaţionale la care România este parte."
8. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 17. - Contractele de tranzit al ţiţeiului vor fi negociate de entităţile desemnate de statul român cu entităţile corespondente din statele implicate, având la bază şi condiţiile/clauzele contractuale stabilite potrivit mandatului autorităţilor competente.
9. La articolul 26, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 26. - (1) Regimul juridic al transportului gazelor naturale se stabileşte prin lege specială."
10. La articolul 26, alineatul (3) se abrogă.
11. La articolul 49 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:
"b^1) o cotă procentuală din valoarea veniturilor brute realizate din operaţiuni petroliere de transport prin sisteme de transport, altele decât Sistemul naţional de transport al petrolului, precum şi din operaţiunile petroliere efectuate prin terminalele petroliere, altele decât cele aflate în proprietatea publică a statului, cotă determinată pe baza unei metodologii elaborate de autoritatea competentă şi aprobate prin hotărâre a Guvernului;"
ART. VI
Legea petrolului nr. 238/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
*
Prezenta lege transpune art. 3 alin. (5), art. 3 alin. (9) lit. c), art. 5, art. 9 alin. (1)-(3) şi (5)-(7), art. 10 alin. (2) şi (5), art. 11 alin. (8), art. 13 alin. (4) şi alin. (5) lit. b), art. 16 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (2) lit. c), art. 31 alin. (3), art. 37 alin. (1) lit. p) şi q), art. 37 alin. (3) lit. b), art. 37 alin. (11), art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1), (4) şi (8), precum şi anexa I pct. 1 lit. a), b), c), d), e), f), g), h), i) şi j) din Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi de abrogare a Directivei 2003/54/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 211 din 14 august 2009, şi, respectiv, art. 8, art. 9 alin. (1)-(3) şi (5)-(7), art. 10 alin. (2) şi (5), art. 13 alin. (1) şi (5), art. 14 alin. (4) şi alin. (5) lit. b), art. 16 alin. (1), art. 25 alin. (5), art. 36 alin. (9), art. 41 alin. (1) lit. d), g) şi q), art. 41 alin. (3) lit. b), art. 41 alin. (6) lit. a) şi c),art. 41 alin. (10) şi (11), art. 42 alin. (1), art. 43 alin. (1), (4) şi (8), art. 48, precum şi anexa I pct. 1 lit. a), b), c), d), f), g), h) şi i) din Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 2003/55/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 211 din 14 august 2009.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
VIOREL HREBENCIUC
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 30 septembrie 2014.
Nr. 127.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: