Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 123 din 30 mai 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil
EMITENT: Parlamentul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 415 din 6 iunie 2017
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. I
Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 aprilie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 15, alineatele (2)-(5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(2) Inventarul patrimoniului cultural naţional mobil clasat, întocmit pe baza ordinelor privind bunurile culturale mobile clasate, centralizarea, evidenţa informatizată şi administrarea documentelor care au stat la baza întocmirii acestuia se efectuează de Institutul Naţional al Patrimoniului.
(3) Datele privind patrimoniul cultural naţional mobil clasat, cu excepţia listei cuprinzând bunurile culturale mobile, descrierea şi imaginea acestora, nu au destinaţie publică, fără acordul proprietarilor bunurilor.
(4) Date privind patrimoniul cultural naţional mobil clasat pot fi furnizate, la cerere, de Institutul Naţional al Patrimoniului instituţiilor specializate, cercetătorilor şi altor experţi şi specialişti acreditaţi, în vederea desfăşurării unor activităţi specifice de identificare şi cercetare. Valorificarea datelor astfel dobândite poate fi făcută numai cu consimţământul deţinătorului. Comunicarea publică a datelor de identificare a proprietarului se poate face numai cu acordul prealabil al acestuia.
(5) Informaţiile cuprinse în inventarul prevăzut la alin. (1) pot fi furnizate organelor de poliţie, organelor de urmărire penală, instanţelor judecătoreşti, pentru exercitarea atribuţiilor legale ale acestora, precum şi autorităţilor competente ale statului membru solicitant care doresc să verifice dacă bunul în cauză constituie un bun cultural, cu condiţia ca această verificare să fie efectuată în termen de 6 luni de la data notificării statelor membre cu privire la descoperirea bunurilor culturale pe teritoriul lor şi la existenţa unor motive întemeiate pentru a presupune că respectivele bunuri au părăsit ilegal teritoriul altui stat membru."
2. Articolul 59 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 59
Prezentul capitol reglementează restituirea de către statul român a bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, începând cu data de 1 ianuarie 1993."
3. La articolul 60 alineatul (1), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) patrimoniul cultural naţional al României, fiind clasificat sau definit ca atare înainte ori după părăsirea ilegală a teritoriului naţional;
b) patrimoniul naţional al unui stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislaţia statului respectiv, fiind clasificat sau definit ca atare înainte ori după părăsirea ilegală a teritoriului unui stat membru al Uniunii Europene;"
4. La articolul 60 alineatul (1), litera e) se abrogă.
5. Articolul 61 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 61
(1) În înţelesul prezentului capitol, părăsirea ilegală a teritoriului unui stat membru al Uniunii Europene desemnează, după caz:
a) ieşirea unui bun cultural de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, cu încălcarea legislaţiei acestui stat în materie de protecţie a bunurilor culturale sau cu încălcarea Regulamentului (CE) nr. 116/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind exportul bunurilor culturale;
b) nerevenirea la sfârşitul unei scoateri legale temporare în afara teritoriului naţional sau orice încălcare a uneia dintre condiţiile acestei scoateri temporare a unui bun cultural.
(2) În înţelesul prezentului capitol, prin stat membru solicitant se înţelege statul membru al cărui bun cultural a părăsit ilegal teritoriul său.
(3) În înţelesul prezentului capitol, prin stat membru solicitat se înţelege statul membru pe teritoriul căruia se găseşte un bun cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui alt stat membru.
(4) În înţelesul prezentului capitol, prin restituire se înţelege returnarea materială a bunului cultural pe teritoriul statului membru solicitant.
(5) În înţelesul prezentului capitol, prin posesor se înţelege persoana care deţine material bunul cultural în numele său.
(6) În înţelesul prezentului capitol, prin deţinător se înţelege persoana care deţine material bunul cultural în numele altcuiva."
6. La articolul 64, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"ART. 64
(1) Statul membru al Uniunii Europene, proprietar al bunului cultural descoperit, are dreptul de a verifica dacă bunul respectiv este un bun cultural, în termen de 6 luni de la data comunicării notificării prevăzute la art. 62 alin. (1) şi, după caz, la art. 63 alin. (2).
(2) Măsurile de conservare prevăzute la art. 62 alin. (2) şi la art. 63 alin. (2) încetează dacă statul membru al Uniunii Europene interesat nu introduce acţiunea în restituire în termen de 3 ani de la data la care a luat cunoştinţă despre locul în care se află bunul cultural şi despre identitatea posesorului sau detentorului, în condiţiile prezentului capitol."
7. La articolul 64, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins:
"(6) Cooperarea şi consultarea cu autorităţile centrale ale statelor membre se vor face şi prin utilizarea modulului pentru bunuri culturale al Sistemului de informare al pieţei interne, denumit în continuare I.M.I., instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1.024/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieţei interne şi de abrogare a Deciziei 2008/49/CE a Comisiei.
(7) Schimbul de informaţii prin intermediul I.M.I. se face în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile privind protecţia datelor cu caracter personal şi a vieţii private."
8. La articolul 65, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, va prezenta Comisiei Europene, o dată la 5 ani, un raport privind acţiunile introduse cu privire la restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene."
9. La articolul 66, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 66
(1) Acţiunea în restituire prevăzută la art. 65 alin. (1) se prescrie în termen de 3 ani de la data la care statul membru al Uniunii Europene reclamant a luat cunoştinţă despre locul în care se află bunul cultural şi despre identitatea posesorului sau detentorului, dar nu mai târziu de 30 de ani de la data la care bunul cultural a părăsit ilegal teritoriul statului reclamant, membru al Uniunii Europene."
10. La articolul 67, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
"(3^1) Pentru a determina dacă posesorul a depus diligenţa necesară, se ţine cont de toate circumstanţele achiziţiei, în special de documentaţia privind provenienţa bunului, de autorizaţiile de ieşire necesare în temeiul legislaţiei statului membru solicitant, de natura părţilor, de preţul plătit, de eventuala consultare de către posesor a registrelor accesibile privind bunurile culturale furate şi de orice informaţii pertinente pe care acesta ar fi putut să le obţină în mod rezonabil sau de orice alt demers pe care o persoană rezonabilă l-ar fi întreprins în aceleaşi circumstanţe."
11. La articolul 67, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
"(4^1) În caz de donaţie sau de succesiune, posesorul nu poate beneficia de un statut favorabil faţă de persoana de la care a achiziţionat bunul cu acest titlu."
12. La articolul 67, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:
"(5^1) Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale ia măsuri pentru restituirea către statul reclamant a bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul acestuia, în vederea efectuării de către statul reclamant a plăţii despăgubirilor acordate de instanţa de judecată posesorului sau deţinătorului de bună-credinţă, precum şi instituţiei specializate care a efectuat cheltuielile privind conservarea bunului cultural."
13. La articolul 70, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Bunurile culturale care fac obiectul prezentului capitol sunt prevăzute la art. 60."
14. La articolul 70, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
"(6) Înainte de a introduce acţiunea în restituire, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale poate decide participarea la o procedură de arbitraj, în conformitate cu legislaţia internă a statului membru solicitat."
15. La articolul 71, alineatul (1) se abrogă.
16. Articolul 73 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 73
(1) Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va notifica, inclusiv prin intermediul I.M.I., autorităţilor competente ale statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la recuperarea bunurilor culturale ce au părăsit ilegal teritoriul României.
(2) Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va utiliza I.M.I., după caz, pentru a difuza informaţii relevante privind bunurile culturale care au fost furate sau care au părăsit ilegal teritoriul României."
17. Anexa se abrogă.
ART. II
Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, va prezenta Comisiei Europene primul raport privind acţiunile introduse cu privire la restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, în maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
ART. III
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va elabora, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, normele metodologice privind regimul circulaţiei bunurilor culturale mobile, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
ART. IV
Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica, dânduse textelor o nouă numerotare.
Prezenta lege transpune Directiva 2014/60/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 privind restituirea obiectelor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012 (Reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 159 din 28 mai 2014.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
PETRU-GABRIEL VLASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 30 mai 2017.
Nr. 123.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: