Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE Nr. 123 din 22 decembrie 1992 privind aderarea Romaniei la Conventia pentru reprimarea actelor ilicite impotriva sigurantei navigatiei maritime, precum si la Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite impotriva sigurantei platformelor fixe situate pe platoul continental, adoptate la Roma la 10 martie 1988
EMITENT: PARLAMENTUL ROMANIEI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 2 din 12 ianuarie 1993
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ARTICOL UNIC
România adera la Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite impotriva siguranţei navigaţiei maritime, adoptatã la Roma la 10 martie 1988, precum şi Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite impotriva siguranţei platformelor fixe situate pe platoul continental, adoptate la Roma la 10 martie 1988.
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 16 iulie 1991, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
prof. univ. OLIVIU GHERMAN
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 8 decembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NASTASE
CONVENŢIE
pentru reprimarea actelor ilicite impotriva siguranţei navigaţiei maritime*)
Statele pãrţi la prezenta convenţie,
ţinînd seama de ţelurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite privitoare la menţinerea pãcii şi securitãţii internaţionale, dezvoltãrii de relaţii prieteneşti şi cooperãrii între state,
recunoscind îndeosebi dreptul fiecãruia la viata, la libertate şi la siguranta persoanei sale, astfel cum este prevãzut în Declaraţia universala a drepturilor omului şi în Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice,
profund preocupate de escaladarea, în intreaga lume, a actelor de terorism, sub toate formele, care pun în primejdie sau nimicesc vieţi omeneşti nevinovate, compromit libertãţile fundamentale şi aduc o grava atingere demnitãţii persoanelor,
considerind ca actele ilicite îndreptate impotriva siguranţei navigaţiei maritime compromit securitatea persoanelor şi bunurilor, stinjenesc în mod serios exploatarea serviciilor maritime şi submineaza încrederea popoarelor lumii în siguranta navigaţiei maritime,
considerind ca asemenea acte preocupa în mod deosebit comunitatea internationala în ansamblul sau,
convinse de urgenta necesitate de a se dezvolta o cooperare internationala între state în ce priveşte colaborarea de mãsuri eficiente menite sa previnã toate actele ilicite îndreptate impotriva siguranţei navigaţiei maritime, sa urmãreascã şi sa sanctioneze pe autorii lor,
reamintind Rezoluţia nr. 40/61 a Adunãrii Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 9 decembrie 1985 prin care, între altele, "se cere insistent tuturor statelor ca în mod unilateral, cît şi în colaborare cu celelalte state, precum şi organelor competente ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sa contribuie la eliminarea progresiva a cauzelor ascunse ale terorismului internaţional şi de a acorda o deosebita atentie tuturor situaţiilor - între altele colonialismului, rasismului, situaţiilor care vadesc violari masive şi flagrante ale drepturilor omului şi libertãţilor fundamentale şi celor care sînt legate de ocupaţia strãinã - care ar putea duce la acte de terorism internaţional şi compromite pacea şi securitatea internationala",
reamintind între altele ca Rezoluţia nr. 40/61 "condamna fãrã echivoc drept criminale toate actele, metodele şi practicile de terorism oriunde ele se produc şi oricare ar fi autorii, între altele acelea care compromit relaţiile prieteneşti între state şi securitatea acestora",
reamintind, de asemenea, ca prin Rezoluţia nr. 40/61 Organizaţia Maritima Internationala a fost invitata "sa studieze problema terorismului exercitat la bordul navelor sau impotriva navelor, în vederea formularii recomandãrilor privind mãsurile indicate a se lua",
ţinînd seama de Rezoluţia A. 584 (14) din 20 noiembrie 1985 a Adunãrii Organizaţiei Maritime Internaţionale care cerea precizarea unor mãsuri vizind prevenirea actelor ilicite care compromit siguranta navelor şi a pasagerilor şi echipajelor lor,
menţionînd ca faptele echipajului legate de disciplina normalã la bord nu sînt vizate de prezenta convenţie,
afirmind ca este de dorit sa se menţinã în studiu regulile şi normele privitoare la prevenirea şi la controlul actelor ilicite îndreptate impotriva navelor şi persoanelor aflate la bordul acestor nave, spre a le tine la zi în mãsura nevoii şi, în aceasta privinta, luind cu satisfactie act de mãsurile vizind prevenirea faptelor ilicite care compromit siguranta navelor, a pasagerilor şi echipajelor lor, recomandate de Comitetul pentru siguranta maritima al Organizaţiei Maritime Internaţionale,
afirmind în plus ca problemele care nu sînt reglementate de prezenta convenţie vor continua sa fie guvernate de regulile şi principiile dreptului internaţional general,
recunoscind necesitatea pentru toate statele, în lupta impotriva faptelor ilicite impotriva siguranţei navigaţiei maritime, sa respecte cu stricteţe regulile şi principiile dreptului internaţional general,
au convenit precum urmeazã:
ART. 1
În înţelesul prezentei convenţii, prin nava, se înţelege o ambarcatiune de mare de orice tip, neatasata permanent de fundul marii, inclusiv aparatajul cu propulsie, aparatajul submersibil şi orice alte aparataje plutitoare.
ART. 2
1. Prezenta convenţie nu se aplica:
a) navelor de rãzboi ; sau
b) navelor aparţinînd unui stat sau exploatate de un stat cînd sînt folosite ca nave de rãzboi auxiliare sau pentru vama ori poliţie; sau
c) navelor ce au fost retrase din navigaţie sau dezarmate.
2. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu aduce atingerea imunitãţilor de care se bucura navele de rãzboi şi celelalte nave de stat folosite în scopuri necomerciale.
ART. 3
1. Sãvîrşeşte o infracţiune orice persoana care, în mod ilicit şi intentionat:
a) pune stapinire pe o nava sau exercita controlul asupra sa prin violenta sau ameninţare cu violenta; sau
b) comite un act de violenta impotriva unei persoane aflate la bordul unei nave, dacã acest act este de natura sa compromita siguranta navei; sau
c) distruge o nava sau cauzeazã unei nave încãrcãturii sale daune de natura sa compromita siguranta navigaţiei navei; sau
d) plaseaza sau face sa se plaseze pe o nava, prin orice mijloc, un dispozitiv ori o substanta apta sa distruga nava care sa cauzeze navei sau încãrcãturii sale daune ce compromit sau sînt de natura a compromite siguranta navigaţiei navei; sau
e) distruge sau avariaza în mod grav instalaţii sau servicii de navigaţie sau le produce grave perturbatii în funcţionare, dacã unul dintre aceste acte este de natura sa compromita siguranta navigaţiei unei nave; sau
f) comunica o informaţie cunoscind ca este falsa şi, prin aceasta, compromite siguranta navigaţiei unei nave; sau
g) raneste sau ucide orice persoana, cînd aceste fapte prezintã o legatura de conexitate cu una dintre infracţiunile prevãzute la alin. a)-f), deopotrivã în caz de comitere sau tentativa.
2. Sãvîrşeşte, de asemenea, o infracţiune orice persoana care:
a) incearca sa comita una dintre infracţiunile prevãzute la paragraful 1; sau
b) instiga o alta persoana sa comita una dintre infracţiunile prevãzute la paragraful 1, dacã infracţiunea este efectiv comisã sau este în orice alt mod complicele persoanei care comite o asemenea infracţiune; sau
c) ameninta sa comita oricare dintre infracţiunile prevãzute la alin. b), c) şi e) ale paragrafului 1, dacã aceasta ameninţare este de natura sa compromita siguranta navigaţiei navei în cauza, indiferent ca ameninţarea respectiva este sau nu legatã, potrivit legislaţiei naţionale, de o condiţie vizind sa constringa o persoana fizica sau juridicã sa îndeplineascã sau sa se abţinã sa îndeplineascã un act oarecare.
ART. 4
1. Prezenta convenţie se aplica dacã vasul navigheaza sau dacã, potrivit planului sau de deplasare, trebuie sa navigheze în ape, traversind ape sau provenind din ape situate dincolo de limita exterioarã a marii teritoriale a unui singur stat, sau de limitele laterale ale marii sale teritoriale cu statele vecine.
2. În cazurile în care convenţia nu este aplicabilã în conformitate cu paragraful 1, dispoziţiile sale sînt totuşi aplicabile dacã autorul sau autorul prezumat al infracţiunii este descoperit pe teritoriul unui stat parte altul decît statul vizat în paragraful 1.
ART. 5
Orice stat parte reprima infracţiunile prevãzute în art. 3 prin pedepse corespunzãtoare care iau în considerare natura grava a acestor infracţiuni.
ART. 6
1. Orice stat parte ia mãsurile necesare stabilirii competentei sale urmãrind atribuirea jurisdicţiei asupra infracţiunilor prevãzute în art. 3 cînd infracţiunea este sãvîrşitã:
a) impotriva sau la bordul unei nave arborind, în momentul producerii infracţiunii, pavilionul acestui stat; sau
b) pe teritoriul acestui stat, inclusiv marea sa teritorialã; sau
c) de cãtre un cetãţean al acestui stat.
2. Un stat parte poate, de asemenea, sa-şi stabileascã competenta urmãrind atribuirea jurisdicţiei asupra oricãreia dintre aceste infracţiuni:
a) cînd este comisã de o persoana apatridã cu resedinta obişnuitã în acest stat; sau
b) cînd, în cursul sãvîrşirii sale, un cetãţean al acestui stat este reţinut, amenintat, rãnit sau ucis; sau
c) cînd ea este comisã în scopul constringerii acestui stat de a savirsi un act oarecare sau sa se abţinã.
3. Oricare stat parte care şi-a stabilit competenta pentru cazurile vizate la paragraful 2 notifica aceasta Secretarului General al Organizaţiei Maritime Internaţionale (denumit în continuare secretarul general). Dacã numitul stat, ulterior, abroga aceasta legislaţie, el notifica faptul secretarului general.
4. Orice stat parte ia mãsurile necesare stabilirii competentei sale urmãrind atribuirea jurisdicţiei asupra infracţiunilor prevãzute la art. 3 în cazurile în care autorul prezumat al infracţiunii se afla pe teritoriul sau şi nu-l extrãdeazã unuia dintre statele pãrţi care şi-au stabilit competenta lor în conformitate cu paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol.
5. Prezenta convenţie nu inlatura nici o competenta penalã exercitatã potrivit legislaţiei naţionale.
ART. 7
1. Dacã considera ca împrejurãrile îl indreptatesc şi potrivit cu legislaţia sa, oricare stat parte pe teritoriul cãruia se afla autorul sau autorul prezumat al infracţiunii asigura reţinerea acestei persoane sau ia orice alte mãsuri necesare pentru a-i asigura prezenta în intervalul necesar punerii în mişcare a urmãririi penale sau a unei proceduri de extrãdare.
2. Statul respectiv procedeazã, de îndatã, la anchetarea cu titlu preliminar în vederea stabilirii faptelor în conformitate cu propria sa legislaţie.
3. Orice persoana fata de care sînt luate mãsurile vizate la paragraful 1 al prezentului articol este în drept:
a) sa ia legatura fãrã intirziere cu cel mai apropiat reprezentant calificat al statului de a cãrui naţionalitate se bucura sau care este în alt mod abilitat sa stabileascã aceasta comunicare ori, dacã este vorba de o persoana apatridã, a statului pe teritoriul cãruia îşi are resedinta sa obişnuitã;
b) de a primi vizita reprezentantului acestui stat.
4. Drepturile vizate la paragraful 3 se exercita în cadrul legilor şi regulamentelor statului pe teritoriul cãruia se afla autorul prezumat al infracţiunii, intelegindu-se totuşi ca aceste legi şi regulamente trebuie sa permitã deplina realizare a scopurilor pentru care drepturile se acorda în baza paragrafului 3.
5. Cînd un stat parte a dispus detenţia unei persoane în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol, el avizeazã imediat despre aceasta detenţie, precum şi despre împrejurãrile care o justifica, statele ce şi-au stabilit propria competenta în conformitate cu paragraful 1 al art. 6 şi, dacã considera oportun, orice alte state interesate. Statul care procedeazã la anchetarea cu titlu preliminar, vizata la paragraful 2 al prezentului articol, comunica neîntîrziat acelor state concluziile respective şi le informeazã dacã înţelege sa-şi exercite competenta sa.
ART. 8
1. Comandantul navei unui stat parte (statul pavilionului) poate sa predea autoritãţilor oricãrui alt stat parte (statul destinatar) orice persoana despre care are serioase motive sa creadã ca a savirsit una dintre infracţiunile prevãzute la art. 3.
2. Statul pavilionului se îngrijeşte asa fel încît comandantul navei sale sa fie obligat, atunci cînd este practic cu putinta şi dacã este posibil mai înainte de a intra în marea teritorialã a statului destinatar, avînd la bord orice persoana pe care îşi propune sa o predea, potrivit dispoziţiilor paragrafului 1, sa notifice autoritãţilor statului destinatar intenţia sa de a preda aceasta persoana şi motivele ce justifica aceasta decizie.
3. Statul destinatar accepta predarea numitei persoane, afarã dacã are motive sa creadã ca convenţia nu se aplica faptelor care motiveaza predarea şi procedeazã potrivit dispoziţiilor art. 7. Orice refuz de a primi o persoana trebuie sa fie motivat.
4. Statul pavilionului se îngrijeşte ca sa fie obligat comandantul navei sale sa comunice autoritãţilor statului destinatar elementele probatorii referitoare la infracţiunea prezumatã, aflate în posesia sa.
5. Un stat destinatar, care a acceptat predarea unei persoane în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 3, poate, la rindul sau, sa ceara statului pavilionului sa accepte predarea acestei persoane. Statul de pavilion examineazã o asemenea cerere şi, dacã îi da urmare, acţioneazã în conformitate cu dispoziţiile art. 7. Dacã statul pavilionului respinge o cerere, el comunica statului destinatar motivele pe care se sprijinã aceasta decizie.
ART. 9
Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu afecteazã în nici un fel regulile dreptului internaţional privind exercitarea competentei statelor în materie de ancheta sau de executare la bord referitoare la navele care nu arboreaza pavilionul lor.
ART. 10
1. Statul parte pe teritoriul cãruia autorul sau autorul prezumat al infracţiunii este descoperit este obligat, în cazul în care se aplica art. 6, dacã el nu-l extrãdeazã, sa supunã pricina, fãrã intirziere şi fãrã nici o excepţie, indiferent dacã infracţiunea a fost sau nu sãvîrşitã pe teritoriul sau, autoritãţilor sale competente pentru exercitarea acţiunii penale potrivit unei proceduri conforme cu legislaţia acestui stat. Aceste autoritãţi pronunţa decizia lor în aceleaşi condiţii ca pentru oricare alta infracţiune cu caracter grav în conformitate cu legile acestui stat.
2. Orice persoana impotriva cãreia este pornitã o procedura urmãtoare uneia dintre infracţiunile prevãzute la art. 3 se bucura de garanţia unui tratament echitabil în toate fazele procedurii, inclusiv beneficiul tuturor drepturilor şi garanţiilor prevãzute pentru o asemenea procedura în legile statului pe teritoriul cãruia se afla.
ART. 11
1. Infracţiunile prevãzute la art. 3 sînt de drept incluse printre motivele de extrãdare în toate tratatele de extrãdare încheiate între statele pãrţi. Statele pãrţi se angajeazã sa cuprindã aceste infracţiuni printre cazurile de extrãdare în orice tratat de extrãdare ce s-ar încheia între ele.
2. Dacã un stat parte care supune extrãdarea existenţei unui tratat este sesizat cu o cerere de extrãdare de cãtre un alt stat parte cu care nu este legat printr-un tratat de extrãdare, statul parte solicitat are latitudinea sa considere ca prezenta convenţie constituie baza juridicã a extrãdãrii în ce priveşte infracţiunile prevãzute la art. 3. Extrãdarea este subordonata celorlalte condiţii prevãzute în dreptul statului parte solicitat.
3. Statele pãrţi care nu subordoneazã extrãdarea existenţei unui tratat recunosc infracţiunile prevãzute la art. 3 drept cazuri de extrãdare între ele în condiţiile prevãzute de dreptul statului solicitat.
4. Dacã este necesar, între statele pãrţi, infracţiunile prevãzute la art. 3 sînt considerate, în vederea extrãdãrii, ca fiind comise atît la locul unde s-au produs, cît şi într-un loc pendinte de jurisdicţia statului parte care cere extrãdarea.
5. Un stat parte care primeşte mai mult decît o cerere de extrãdare emanind de la state care şi-au stabilit competenta, potrivit dispoziţiilor art. 7, şi care hotãrãşte sa nu treacã la urmãrire tine seama, observind toate formele, atunci cînd alege statul cãruia autorul sau autorul prezumat al infracţiunii trebuie sa fie extrãdat, de interesele şi rãspunderile statului parte al cãrui pavilion îl arbora nava în momentul comiterii infracţiunii.
6. Cînd examineazã o cerere de extrãdare prezentatã în temeiul prezentei convenţii referitoare la autorul prezumat al unei infracţiuni, statul solicitat tine seama, observind toate formele, de problema de a şti dacã aceasta persoana îşi poate exercita drepturile sale, astfel cum sînt prevãzute în paragraful 3 al art. 7, în statul reclamant.
7. În ceea ce priveşte infracţiunile definite în prezenta convenţie, dispoziţiile tuturor tratatelor şi acordurilor de extrãdare încheiate între statele pãrţi sînt modificate între statele pãrţi în mãsura în care ele sînt incompatibile cu prezenta convenţie.
ART. 12
1. Statele pãrţi îşi acorda asistenta judiciarã cît mai cuprinzatoare cu putinta în orice procedura penalã referitoare la infracţiunile prevãzute la art. 3, inclusiv pentru obţinerea elementelor probatorii de care dispun şi care sînt necesare în folosul procedurii.
2. Statele pãrţi se achitã de obligaţiile lor decurgind din paragraful 1 în conformitate cu orice tratat de asistenta judiciarã ce poate exista între ele. În lipsa unui atare tratat, statele pãrţi îşi acorda aceasta asistenta în conformitate cu legislaţia lor nationala.
ART. 13
1. Statele pãrţi colaboreazã la prevenirea infracţiunilor prevãzute la art. 3, între altele:
a) luind toate mãsurile posibile pentru prevenirea pregãtirii, pe teritoriile lor respective, a unor infracţiuni menite a fi comise în interiorul sau în afarã teritoriilor lor;
b) fãcînd schimb de informaţii potrivit dispoziţiilor legislaţiei lor naţionale şi coordonînd mãsurile administrative şi alte mãsuri luate, dacã este cazul, în scopul de a preveni sãvîrşirea infracţiunilor prevãzute la art. 3.
2. Cînd navigaţia unui vas a fost intirziata sau întreruptã, urmãtor sãvîrşirii unei infracţiuni prevãzute la art. 3, oricare stat parte pe teritoriul cãruia se afla nava, pasagerii sau echipajul, trebuie sa facã tot ce îi sta în putinta pentru a evita ca nava, pasagerii, echipajul ori incarcatura acesteia sa nu fie reţinute sau întîrziate nejustificat.
ART. 14
Orice stat parte îndreptãţit a crede ca o infracţiune prevãzutã la art. 3 va fi sãvîrşitã transmite, în conformitate cu legislaţia sa nationala, cît mai degraba cu putinta, toate informaţiile utile aflate în posesia sa statelor care, potrivit vederilor sale, ar fi statele care şi-au stabilit competenta lor în conformitate cu art. 6.
ART. 15
1. Orice stat parte comunica cît mai degraba cu putinta secretarului general, conform legislaţiei sale naţionale, toate informaţiile utile aflate în posesia sa privitoare:
a) la împrejurãrile infracţiunii;
b) la mãsurile luate în aplicarea paragrafului 2 al art. 13;
c) la mãsurile luate fata de autorul sau autorul prezumat al infracţiunii şi, îndeosebi, la rezultatul oricãrei proceduri de extrãdare sau altei proceduri judiciare.
2. Statul parte în care o acţiune penalã a fost pornitã impotriva autorului prezumat al infracţiunii, comunica, în conformitate cu legislaţia sa nationala, rezultatul definitiv al acesteia secretarului general.
3. Informaţiile comunicate potrivit paragrafelor 1 şi 2 sînt transmise de cãtre secretarul general tuturor statelor pãrţi, membrilor Organizaţiei Maritime Internaţionale (denumita în continuare organizaţia), celorlalte state interesate şi organizaţiilor interguvernamentale internaţionale corespunzãtoare.
ART. 16
1. Orice diferend între statele pãrţi privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, care nu poate fi soluţionat pe calea negocierii într-un termen rezonabil este supus arbitrajului, la cererea unuia dintre ele. Dacã, în urmãtoarele şase luni de la data cererii de arbitraj, pãrţile nu izbutesc sa se punã de acord asupra organizãrii arbitrajului, oricare dintre ele poate supune diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, depunind o cerere potrivit cu Statutul Curţii.
2. Orice stat poate, în momentul semnãrii, ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii prezentei convenţii sau aderãrii la ea, sa declare ca nu se considera legat prin una sau prin toate dispoziţiile paragrafului 1. Celelalte state pãrţi nu sînt legate prin dispoziţiile arãtate fata de orice stat parte care a formulat o asemenea rezerva.
3. Orice stat care a formulat o rezerva potrivit cu dispoziţiile paragrafului 2 poate oricind sa renunţe la aceasta rezerva printr-o notificare adresatã secretarului general.
ART. 17
1. Prezenta convenţie este deschisã la 10 martie 1988, la Roma, semnãrii de cãtre statele participante la Conferinţa internationala asupra reprimãrii actelor ilicite impotriva siguranţei navigaţiei maritime şi din 14 martie 1988 pînã la 8 martie 1989, la sediul organizaţiei, semnãrii de cãtre toate statele. Ea rãmîne apoi deschisã aderãrii.
2. Statele îşi pot exprima consimţãmîntul de a fi legate de prezenta convenţie prin:
a) semnarea fãrã rezerve în ceea ce priveşte ratificarea, acceptarea sau aprobarea; sau
b) semnarea sub rezerva ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii, urmatã de ratificare, de acceptare sau aprobare; sau
c) aderare.
3. Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea se efectueazã prin depunerea unui instrument, în acest scop, la secretarul general.
ART. 18
1. Prezenta convenţie intra în vigoare nouãzeci de zile de la data la care cincisprezece state, fie ca au semnat convenţia fãrã rezerve privind ratificarea, acceptarea sau aprobarea, fie ca au depus un instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
2. Pentru un stat care depune un instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare a prezentei convenţii sau de aderare la aceasta dupã ce condiţiile guvernind intrarea sa în vigoare au fost îndeplinite, ratificare, acceptarea, aprobarea sau aderarea produce efect nouãzeci de zile dupã data depunerii.
ART. 19
1. Prezenta convenţie poate fi denunţatã de cãtre oricare dintre statele pãrţi în orice moment dupã expirarea unei perioade de un an, socotitã de la data la care prezenta convenţie intra în vigoare fata de acel stat.
2. Denunţarea se efectueazã prin mijlocirea depunerii unui instrument de denunţare la secretarul general.
3. Denunţarea produce efect la un an dupã data la care secretarul general a primit instrumentul de denunţare sau la expirarea oricãrui termen mai lung denunţat în acest instrument.
ART. 20
1. O conferinţa poate fi convocatã de cãtre organizaţie în vederea revizuirii sau modificãrii prezentei convenţii.
2. Secretarul general convoacã o conferinţa a statelor pãrţi la prezenta convenţie pentru revizuirea sau modificarea convenţiei, la cererea unei treimi din statele pãrţi sau a zece state pãrţi, dacã aceasta ultima cifra este mai ridicatã.
3. Orice instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare depus dupã data intrãrii în vigoare a unui amendament la prezenta convenţie este considerat aplicabil convenţiei astfel cum a fost modificatã.
ART. 21
1. Prezenta convenţie este depusa la secretarul general.
2. Secretarul general:
a) informeazã toate statele care au semnat prezenta convenţie sau au aderat, precum şi pe toţi membrii organizaţiei despre:
(i) orice noua semnatura sau orice depunere a unui nou instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, precum şi despre data lor;
(ii) data intrãrii în vigoare a prezentei convenţii;
(iii) depunerea oricãrui instrument de denunţare a prezentei convenţii, precum şi despre data la care a fost primit şi data la care denunţarea produce efect;
(iv) primirea oricãrei declaraţii sau notificãri fãcute în puterea prezentei convenţii;
b) transmite copii certificate pentru conformitate ale prezentei convenţii tuturor statelor care au semnat-o sau care au aderat.
3. Imediat dupã intrarea în vigoare a prezentei convenţii, o copie certificatã pentru conformitate a acesteia se transmite de cãtre depozitar secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru a fi înregistratã şi publicatã în conformitate cu art. 102 al Cartei Naţiunilor Unite.
ART. 22
Prezenta convenţie este întocmitã într-un singur exemplar original în limbile engleza, arabã, chineza, spaniola, franceza şi rusa, fiecare text fiind deopotrivã autentic.
Drept pentru care, subsemnaţii, autorizaţi în modul cuvenit de guvernele lor respective, au semnat prezenta convenţie.
Facuta la Roma, astãzi zece martie una mie noua sute optzeci şi opt.
PROTOCOL
pentru reprimarea actelor ilicite impotriva siguranţei platformelor fixe situate pe platoul continental*)
Statele pãrţi la prezentul protocol,
fiind pãrţi la Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite impotriva siguranţei navigaţiei maritime,
recunoscind ca motivele pentru care convenţia a fost elaborata se aplica, deopotrivã, platformelor fixe situate pe platoul continental,
ţinînd seama de dispoziţiile numitei convenţii,
afirmind ca problemele care nu sînt reglementate prin prezentul protocol vor continua sa fie guvernate de regulile şi principiile dreptului internaţional general,
au convenit precum urmeazã:
ART. 1
1. Dispoziţiile art. 5 şi 7 şi cele ale art. 10 la 16 din Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite impotriva siguranţei navigaţiei maritime (denumita în continuare convenţia), se aplica deopotrivã, mutatis mutandis, infracţiunilor prevãzute la art. 2 al prezentului protocol, cînd aceste infracţiuni sînt sãvîrşite la bord sau impotriva platformelor fixe situate pe platoul continental.
2. În cazurile în care prezentul protocol nu este aplicabil potrivit paragrafului 1, dispoziţiile sale sînt totuşi aplicabile dacã autorul sau autorul prezumat al infracţiunii este descoperit pe teritoriul unui stat parte, altul decît statul în ale cãrui ape interioare sau în marea teritorialã a cãruia platforma fixa este situata.
3. În înţelesul prezentului protocol platforma fixa desemneazã o insula artificiala, o instalatie sau o lucrare ataşatã permanent de fundul marii în vederea explorãrii sau exploatãrii resurselor sau pentru alte scopuri economice.
ART. 2
1. Sãvîrşeşte o infracţiune orice persoana care în mod ilicit şi intentionat:
a) pune stapinire pe o platforma fixa sau exercita controlul asupra acesteia prin violenta ori ameninţare cu violenta; sau
b) sãvîrşeşte un act de violenta impotriva unei persoane aflate la bordul unei platforme fixe, dacã acest act este de natura sa compromita siguranta platformei; sau
c) distruge o platforma fixa sau îi cauzeazã daune de natura sa compromita securitatea sa; sau
d) plaseaza sau pune sa se plaseze pe o platforma fixa, prin orice mijloc ar fi, un dispozitiv sau o substanta apta sa distruga platforma fixa sau de natura sa compromita siguranta sa; sau
e) raneste sau ucide orice persoana, cînd aceste fapte prezintã o legatura de conexitate cu una dintre infracţiunile prevãzute la alin. a)-d) fie ca aceasta a fost comisã, fie ca a fost tentativa.
2. Sãvîrşeşte, de asemenea, o infracţiune orice persoana care:
a) incearca sa comita una dintre infracţiunile prevãzute la paragraful 1; sau
b) instiga o alta persoana sa comita una dintre aceste infracţiuni, dacã infracţiunea este efectiv comisã, sau este în orice mod complicele persoanei care sãvîrşeşte o asemenea infracţiune; sau
c) ameninta sa comita oricare dintre infracţiunile prevãzute la alin. b) şi c) ale paragrafului 1, dacã aceasta ameninţare este de natura sa compromita siguranta platformei fixe, ameninţarea menţionatã fiind sau nu legatã, potrivit legislaţiei naţionale, de o condiţie vizind a constringe o persoana fizica sau juridicã sa îndeplineascã sau sa se abţinã sa îndeplineascã un act oarecare.
ART. 3
1. Orice stat parte ia mãsurile necesare stabilirii competentei sale urmãrind atribuirea jurisdicţiei asupra infracţiunilor prevãzute la art. 2 cînd infracţiunea este sãvîrşitã:
a) impotriva sau la bordul unei platforme fixe cînd ea se afla pe platoul continental al acestui stat; sau
b) de cãtre un cetãţean al acestui stat.
2. Un stat parte poate, de asemenea, sa-şi stabileascã competenta urmãrind atribuirea jurisdicţiei asupra oricãreia dintre aceste infracţiuni:
a) cînd este comisã de o persoana apatridã cu resedinta obişnuitã în acest stat;
b) cînd, în cursul sãvîrşirii sale, un cetãţean al acestui stat este reţinut, amenintat, rãnit ori ucis; sau
c) cînd ea este comisã în scopul constringerii acestui stat de a îndeplini un act oarecare sau sa se abţinã.
3. Orice stat parte care şi-a stabilit competenta pentru cazurile vizate la paragraful 2 notifica aceasta Secretarului general al Organizaţiei Maritime Internaţionale (denumit în continuare secretarul general). Dacã numitul stat, ulterior, abroga aceasta legislaţie, el notifica aceasta secretarului general.
4. Orice stat parte ia mãsurile necesare pentru a-şi stabili competenta, urmãrind atribuirea jurisdicţiei asupra infracţiunilor prevãzute la art. 2, în cazurile în care autorul prezumat al infracţiunii se afla pe teritoriul sau şi nu-l extrãdeazã unuia dintre statele pãrţi care şi-au stabilit competenta în conformitate cu paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol.
5. Prezentul protocol nu inlatura nici o competenta penalã exercitatã în conformitate cu legislaţia nationala.
ART. 4
Nici o dispoziţie a prezentului protocol nu afecteazã în vreun fel regulile dreptului internaţional privitoare la platformele fixe situate pe platoul continental.
ART. 5
1. Prezentul protocol este deschis la 10 martie 1988 la Roma şi, de la 14 martie 1988 la 9 martie 1989, la sediul Organizaţiei Maritime Internaţionale (denumita în continuare organizaţia), semnãrii de cãtre oricare stat care a semnat convenţia. El rãmîne apoi deschis aderãrii.
2. Statele îşi pot exprima consimţãmîntul de a fi legate de prezentul protocol prin:
a) semnarea fãrã rezerve cît priveşte ratificarea, acceptarea sau aprobarea; sau
b) semnarea sub rezerva ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii, urmatã de notificare, de acceptare sau de aprobare; sau
c) aderare.
3. Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea se efectueazã prin depunerea unui instrument în acest scop la secretarul general.
4. Numai un stat care a semnat convenţia fãrã rezerva cu privire la ratificare, acceptare sau aprobare sau care a ratificat, acceptat, aprobat convenţia sau a aderat la ea poate deveni parte la prezentul protocol.
ART. 6
1. Prezentul protocol intra în vigoare nouãzeci de zile socotite de la data la care trei state fie ca au semnat protocolul, fãrã rezerva, privitor la ratificare, acceptare sau aprobare, fie ca au depus un instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare. Totuşi, prezentul protocol nu poate intra în vigoare mai înaintea intrãrii în vigoare a convenţiei.
2. Pentru un stat care depune un instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare a prezentului protocol sau de aderare la acesta dupã ce condiţiile guvernind intrarea sa în vigoare au fost îndeplinite, ratificarea, acceptarea sau aderarea produce efect la nouãzeci de zile dupã data depunerii.
ART. 7
1. Prezentul protocol poate fi denunţat de cãtre oricare dintre statele pãrţi în orice moment dupã expirarea unei perioade de un an, socotitã de la data la care prezentul protocol intra în vigoare fata de acest stat.
2. Denunţarea se efectueazã prin depunerea unui instrument de denunţare la secretarul general.
3. Denunţarea produce efect la un an dupã data la care secretarul general a primit instrumentul de denunţare sau la expirarea oricãrui termen mai lung denunţat în acest instrument.
4. O denunţare a convenţiei de cãtre un stat parte este consideratã ca denunţare a prezentului protocol de cãtre aceasta parte.
ART. 8
1. O conferinţa poate fi convocatã de cãtre organizaţie în vederea revizuirii sau modificãrii prezentului protocol.
2. Secretarul general convoacã o conferinţa a statelor pãrţi la prezentul protocol spre a revizui sau modifica protocolul, la cererea unei treimi din statele pãrţi sau a cinci state pãrţi, dacã aceasta din urma cifra este mai ridicatã.
3. Orice instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare depus dupã data intrãrii în vigoare a unui amendament la prezentul protocol este considerat a se aplica protocolului astfel modificat.
ART. 9
1. Prezentul protocol este depus la secretarul general.
2. Secretarul general:
a) informeazã toate statele care au semnat prezentul protocol sau au aderat la el, precum şi pe toţi membrii organizaţiei despre:
(i) orice noua semnatura sau orice depunere a unui nou instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, precum şi despre data lor;
(ii) data intrãrii în vigoare a prezentului protocol;
(iii) depunerea oricãrui instrument de denunţare a prezentului protocol, precum şi despre data la care a fost primit şi despre data la care denunţarea produce efect;
(iv) primirea oricãrei declaraţii sau notificãri fãcute în puterea prezentului protocol sau a convenţiei, privind prezentul protocol;
b) transmite copii certificate conforme ale prezentului protocol tuturor statelor care l-au semnat sau au aderat.
3. Imediat dupã intrarea în vigoare a prezentului protocol, o copie certificatã conformã este transmisã de cãtre depozitar secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite spre a fi înregistratã şi publicatã potrivit art. 102 al Cartei Naţiunilor Unite.
ART. 10
Prezentul protocol este întocmit într-un singur exemplar original în limbile engleza, arabã, chineza, spaniola, franceza şi rusa, fiecare text fiind deopotrivã autentic.
Drept pentru care subsemnaţii, autorizaţi în modul cuvenit de cãtre guvernele lor respective, au semnat prezentul protocol.
Fãcut la Roma, astãzi zece martie una mie noua sute optzeci şi opt.
--------------------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
