Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 119 din 30 iunie 2010  privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 119 din 30 iunie 2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 30 iunie 2010
LEGE nr. 119 din 30 iunie 2010
privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 30 iunie 2010


Parlamentul României adoptã prezenta lege.

ART. 1
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi, urmãtoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul <>Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare:
a) pensiile militare de stat;
b) pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor;
c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate
al instanţelor judecãtoreşti şi al parchetelor de pe lângã acestea;
d) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular;
e) pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari;
f) pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor;
g) pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilã;
h) pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi.
ART. 2
(1) Pensiile de serviciu anticipate şi anticipate parţiale dintre cele prevãzute la <>art. 1 devin pensii pentru limitã de vârstã în înţelesul Legii nr. 19/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) Pensiile anticipate de serviciu dintre cele prevãzute la art. 1 lit. c) şi f) devin pensii pentru limitã de vârstã în înţelesul <>Legii nr. 19/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(3) Pensiile de invaliditate şi pensiile de urmaş dintre cele prevãzute la art. 1 devin pensii de invaliditate, respectiv pensii de urmaş, în înţelesul <>Legii nr. 19/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(4) Pensiile de serviciu, altele decât cele menţionate la alin. (1)-(3), dintre cele prevãzute la <>art. 1, devin pensii pentru limitã de vârstã în înţelesul Legii nr. 19/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 3
(1) Pensiile prevãzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în platã, se recalculeazã prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecãrei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevãzut de <>Legea nr. 19/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) În situaţia pensiilor dintre cele prevãzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determinã considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevãzute de <>Legea nr. 19/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(3) În termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, se elaboreazã metodologia de recalculare a pensiilor prevãzute la art. 1, care se aprobã prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 4
(1) Recalcularea pensiilor prevãzute la art. 1 se realizeazã de cãtre instituţiile în evidenţa cãrora se aflã persoanele beneficiare, dupã cum urmeazã:
a) într-o perioadã de 5 luni de la data intrãrii în vigoare a hotãrârii Guvernului prevãzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevãzute la art. 1 lit. a) şi b);
b) într-o perioadã de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a hotãrârii Guvernului prevãzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevãzute la art. 1 lit. c)-h).
(2) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se stabileşte în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor <>Legii nr. 19/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi se plãteşte de la data de întâi a lunii urmãtoare expirãrii perioadei de recalculare prevãzute la alin. (1) lit. a) sau b), dupã caz.
ART. 5
(1) Prevederile art. 3 şi 4 se aplicã în mod corespunzãtor şi pensiilor stabilite potrivit prevederilor <>Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale <>Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurãri sociale ale poliţiştilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) Pentru pensiile prevãzute la art. 1 lit. a) sau b), punctajul mediu anual realizat se determinã prin împãrţirea numãrului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale persoanelor la 20 de ani reprezentând stagiul complet de cotizare.
(3) La cuantumul pensiilor prevãzute la art. 1 lit. a) sau b), stabilite ca urmare a procesului de recalculare, se aplicã prevederile <>art. 11 teza a III-a din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(4) În cazul pensiilor prevãzute la alin. (1), pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu pot fi dovedite venituri de naturã salarialã, la determinarea punctajului mediu anual se utilizeazã salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.
ART. 6
(1) În termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale se aprobã procedura de încadrare în grade de invaliditate, în vederea înscrierii la pensie de invaliditate.
(2) Într-un interval de un an de la data intrãrii în vigoare a procedurii prevãzute la alin. (1), Casa Naţionalã de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurãri Sociale, prin Institutul Naţional de Expertizã Medicalã şi Recuperare a Capacitãţii de Muncã, organizeazã verificarea încadrãrii în grad de invaliditate a pensionarilor de invaliditate aflaţi în evidenţã la acea datã.
(3) Dacã în urma verificãrii încadrãrii în grad de invaliditate realizate potrivit alin. (2) rezultã cã dreptul la pensia de invaliditate a fost acordat prin sãvârşirea unor infracţiuni, atât beneficiarul pensiei de invaliditate, cât şi persoanele care au participat, în orice mod, la sãvârşirea unei infracţiuni ce a avut ca rezultat încadrarea în grad de invaliditate rãspund, în condiţiile legii.
(4) Beneficiarul pensiei de invaliditate obţinute prin sãvârşirea unor infracţiuni va putea fi obligat sã restituie integral sumele astfel încasate, în condiţiile legii.
ART. 7
(1) Procedura de stabilire, platã, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevãzutã de <>Legea nr. 19/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) Pensiilor prevãzute la <>art. 2 li se aplicã în mod corespunzãtor dispoziţiile din Legea nr. 19/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care reglementeazã aceste categorii de pensii.
ART. 8
Pentru pensiile prevãzute la art. 1 lit. a) şi b), pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintã, potrivit legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncã se acordã perioade suplimentare la vechimea în muncã sau la vechimea în serviciu, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale, dupã cum urmeazã:
a) 3 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncã;
b) 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii speciale de muncã;
c) 12 luni pentru fiecare an lucrat în alte condiţii de muncã, aşa cum sunt reglementate în domeniul apãrãrii naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, pe baza criteriilor şi metodologiei de încadrare prevãzute de <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncã şi activitãţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificãrile ulterioare, şi de <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncã şi activitãţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, cu modificãrile ulterioare.
ART. 9
Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii:
a) vechimea în muncã recunoscutã pentru stabilirea pensiilor pânã la data de 1 aprilie 2001;
b) vechimea în serviciu recunoscutã pentru stabilirea pensiilor, în cazul persoanelor prevãzute la art. 1 lit. a) şi b), pânã la intrarea în vigoare a prezentei legi.
ART. 10
Constituie stagiu de cotizare şi perioada suplimentarã la vechimea în muncã sau la vechimea în serviciu acordatã în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I şi a II-a de muncã, respectiv în condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, în cazul beneficiarilor pensiilor prevãzute la art. 1 lit. a) şi b).
ART. 11
Beneficiarii pensiilor prevãzute la art. 1 lit. a) şi b) care au desfãşurat activitãţi în locuri de muncã încadrate în grupele I şi a II-a de muncã, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfãşurat activitãţi în locuri de muncã încadrate în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncã, potrivit legii, beneficiazã de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, dupã cum urmeazã:
a) cu 25% pentru perioadele în care au desfãşurat activitãţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncã, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncã încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii;
b) cu 50% pentru perioadele în care au desfãşurat activitãţi în locuri încadrate în grupa I de muncã, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncã încadrate în condiţii speciale, potrivit legii;
c) cu 50% pentru perioadele în care au desfãşurat activitãţi în locuri încadrate în alte condiţii de muncã, potrivit legii.
ART. 12
Persoanele ale cãror drepturi la pensie sunt stabilite, în condiţiile legii, ulterior datei intrãrii în vigoare a prezentei legi vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege.

Aceastã lege a fost adoptatã în temeiul prevederilor <>art. 114 alin. (3) din Constituţia României , republicatã, în urma angajãrii rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, şi în condiţiile <>art. 147 alin. (2) din Constituţia României , republicatã, cu respectarea dispoziţiilor <>art. 76 alin. (1) din Constituţia României , republicatã, în şedinţa comunã din data de 29 iunie 2010.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANÃ

Bucureşti, 30 iunie 2010.
Nr. 119.

-------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016