Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ART. 1
Se ratifica Convenţia nr. 154 privind promovarea negocierii colective, adoptatã la 19 iunie 1981, la Geneva, de Conferinţa generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii.
ART. 2
Se ratifica Convenţia nr. 168 privind promovarea angajãrii şi protecţia contra somajului, adoptatã la 21 iunie 1988, la Geneva, de Conferinţa generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii.
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 8 septembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
MARŢIAN DAN
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 13 octombrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU
CONVENŢIA nr. 154
privind promovarea negocierii colective, 1981*)
*) Traducere
Conferinţa generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocatã la Geneva de cãtre Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi care s-a reunit la 3 iunie 1981 în cea de-a 67-a sesiune a sa,
reafirmind prevederea din Declaraţia de la Philadelphia, care recunoaşte "obligaţia solemna pentru Organizaţia Internationala a Muncii de a susţine realizarea, în cadrul diferitelor natiuni ale lumii, a unor programe apte sa realizeze... recunoaşterea efectivã a dreptului de negociere colectivã" şi notînd ca acest principiu este "pe deplin aplicabil tuturor popoarelor lumii",
ţinînd cont de importanta capitala a normelor internaţionale conţinute în: Convenţia asupra libertãţii sindicale şi protecţia dreptului sindical, 1948; Convenţia asupra dreptului de organizare şi negociere colectivã, 1949; Recomandarea asupra convenţiilor colective, 1951; Recomandarea asupra concilierii şi arbitrajului facultativ, 1951; Convenţia şi Recomandarea asupra relaţiilor de munca în funcţiune publica, 1978, precum şi Convenţia şi Recomandarea asupra administraţiei muncii, 1978,
considerind ca este de dorit sa se facã cele mai mari eforturi pentru a realiza scopurile acestor norme şi, în special, principiile generale conţinute în art. 4 al Convenţiei asupra dreptului la organizare şi negociere colectivã, 1949, şi paragraful 1 al Recomandarii asupra convenţiilor colective, 1951,
considerind în consecinta ca aceste norme ar trebui sa fie completate prin mãsuri corespunzãtoare bazate pe respectivele norme şi destinate promovãrii negocierii colective libere şi voluntare,
dupã ce a hotãrît sa adopte diferite propuneri referitoare la promovarea negocierii colective, problema care constituie cel de-al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii,
dupã ce a hotãrît ca aceste propuneri sa fie transpuse sub forma unei convenţii internaţionale,
adopta la 1 iunie 1981 urmãtoarea convenţie care va fi denumita Convenţie asupra negocierii colective, 1981.
Partea I
Domenii de aplicare şi definiţii
ART. 1
1. Prezenta convenţie se aplica tuturor ramurilor de activitate economicã.
2. Mãsura în care garanţiile prevãzute de cãtre prezenta convenţie se aplica forţelor armate şi poliţiei poate fi stabilitã prin legislaţia sau practica nationala.
3. În ce priveşte funcţia publica, prin legislaţie sau practica nationala pot fi fixate modalitãţi speciale de aplicare a prezentei convenţii.
ART. 2
În sensul prezentei convenţii, termenul negociere colectivã se aplica tuturor negocierilor care au loc între o persoana care angajeazã, un grup de persoane care angajeazã sau una ori mai multe organizaţii ale lucrãtorilor, pe de alta parte, în vederea:
a) fixãrii condiţiilor de munca şi angajãrii; şi/sau
b) reglementãrii relaţiilor între cei ce angajeazã lucrãtori; şi/sau
c) reglementãrii relaţiilor între cei ce angajeazã sau organizaţiile lor şi una sau mai multe organizaţii ale lucrãtorilor.
ART. 3
1. În cazul cînd legea sau practica nationala recunoaşte existenta reprezentanţilor lucrãtorilor, asa cum ei sînt definiţi în art. 3 alin. b) din Convenţia privind reprezentanţii lucrãtorilor, 1971, legea sau practica nationala poate stabili în ce mãsura termenul negociere colectivã va trebui sa includã, de asemenea, în sensul prezentei convenţii, negocierile cu aceşti reprezentanţi.
2. Atunci cînd, în aplicarea paragrafului 1 de mai sus, termenul negociere colectivã include, de asemenea, negocierile cu reprezentanţii lucrãtorilor vizati în acest paragraf, de fiecare data cînd este cazul vor trebui luate mãsuri corespunzãtoare pentru a garanta ca prezenta acestora nu poate servi la slabirea situaţiei organizaţiilor lucrãtorilor interesaţi.
Partea a II-a
Metode de aplicare
ART. 4
În cazul cînd aplicarea prezentei convenţii nu este asigurata pe calea contractelor colective, a sentinţelor arbitrale sau în orice alta forma conformã cu practica nationala, ea va trebui facuta pe calea legislaţiei naţionale.
Partea a III-a
Promovarea negocierii colective
ART. 5
1. Vor trebui luate mãsuri adaptate circumstanţelor naţionale, în vederea promovãrii negocierii colective.
2. Mãsurile vizate la paragraful 1 de mai sus trebuie sa aibã urmãtoarele obiective:
a) negocierea colectivã sa fie posibila pentru toţi cei ce angajeazã şi pentru toate categoriile de lucrãtori din ramurile de activitate vizate de prezenta convenţie;
b) negocierea colectivã sa fie progresiv extinsã la toate domeniile acoperite de alin. a), b) şi c) ale art. 2 al prezentei convenţii;
c) sa se incurajeze dezvoltarea regulilor de procedura convenite între organizaţiile celor ce angajeazã şi organizaţiile lucrãtorilor;
d) negocierea colectivã sa nu fie împiedicatã de inexistenta unor reguli care sa reglementeze desfãşurarea sa sau de insuficienta sau de caracterul impropriu al acestor reguli;
e) organele şi procedurile de reglementare a conflictelor de munca sa fie concepute de o asemenea maniera încît sa contribuie la promovarea negocierii colective.
ART. 6
Dispoziţiile acestei convenţii nu constituie un obstacol pentru funcţionarea sistemelor de relaţii profesionale în care are loc negocierea colectivã în cadrul mecanismelor sau instituţiilor de conciliere şi/sau arbitraj, la care pãrţile participa în mod voluntar la negocierea colectivã.
ART. 7
Mãsurile luate de autoritãţile publice pentru a incuraja şi promova dezvoltarea negocierii colective vor face obiectul consultãrilor prealabile şi, de fiecare data cînd aceasta este posibil, al acordurilor între puterea publica şi organizaţiile celor ce angajeazã şi ale lucrãtorilor.
ART. 8
Mãsurile luate în vederea promovãrii negocierii colective nu vor putea fi concepute şi aplicate de o maniera care sa împiedice libertatea negocierii colective.
Partea a IV-a
Dispoziţii finale
ART. 9
Prezenta convenţie nu revizuieste nici una dintre convenţiile sau recomandãrile existente.
ART. 10
Ratificarile oficiale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrate de cãtre acesta.
ART. 11
1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale cãror ratificãri vor fi înregistrate de cãtre directorul general.
2. Ea va intra în vigoare dupã 12 luni de la înregistrarea de cãtre directorul general a cel puţin doua ratificãri din partea statelor membre.
3. În continuare, pentru fiecare stat membru, aceasta convenţie va intra în vigoare dupã 12 luni de la data înregistrãrii ratificãrii sale.
ART. 12
1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie o poate denunta la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrãrii iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decît dupã expirarea termenului de un an de la înregistrarea ei.
2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, în termen de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionatã la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de a o denunta, prevãzutã de prezentul articol, va fi obligat pentru o noua perioada de 10 ani şi, drept urmare, va putea sa denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecãrei perioade de 10 ani, în condiţiile prevãzute de prezentul articol.
ART. 13
1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificãrilor şi denuntarilor care îi vor fi comunicate de cãtre statele membre ale organizaţiei.
2. Notificind statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificãri care i-a fost comunicatã, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.
ART. 14
Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Naţiunilor Unite, în scopul înregistrãrii, potrivit art. 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificarile şi toate actele de denunţare înregistrate în conformitate cu articolele precedente.
ART. 15
Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferintei generale un raport asupra aplicãrii prezentei convenţii şi va examina, dacã este cazul, sa înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia.
ART. 16
1. În cazul în care conferinţa va adopta o noua convenţie care sa revizuiasca total sau parţial prezenta convenţie şi numai dacã noua convenţie nu va dispune altfel:
a) ratificarea de cãtre un stat membru a noii convenţii de revizuire va antrena, de plin drept, fãrã a se tine seama de art. 12 de mai sus, denunţarea imediata a prezentei convenţii, sub rezerva ca noua convenţie de revizuire sa fi intrat în vigoare;
b) cu începere de la data intrãrii în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va inceta sa mai fie deschisã pentru ratificare de cãtre statele membre.
2. Prezenta convenţie va rãmîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul sau, pentru statele membre care au ratificat-o şi care nu vor ratifica convenţia de revizuire.
ART. 17
Textele francez şi englez ale prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate.
CONVENŢIA nr. 168
privind promovarea angajãrii şi protecţia contra somajului, 1988*)
*) Traducere
Conferinţa generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocatã la Geneva de cãtre Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi care s-a reunit la 1 iunie 1988 în cea de-a 75-a sesiune a sa,
subliniind importanta muncii şi a angajãrii productive în cadrul întregii societãţi, ţinînd cont nu numai de resursele pe care le creeazã pentru comunitate, dar şi de veniturile pe care le aduc lucrãtorilor, de rolul social care li se conferã şi de sentimentul de satisfactie personalã care deriva din aceasta,
amintind normele internaţionale existente în domeniul angajãrii şi al protecţiei contra somajului (Convenţia şi Recomandarea privind somajul, 1934; Recomandarea privind somajul (tineri), 1935; Recomandarea privind garantarea mijloacelor de existenta, 1944; Convenţia privind securitatea socialã (norme minime), 1952; Convenţia şi Recomandarea privind politica de angajare, 1964; Convenţia şi Recomandarea privind valorificarea resurselor umane, 1975; Convenţia şi Recomandarea privind administraţia muncii, 1978; Recomandarea privind politica angajãrii (dispoziţii complementare) 1984,
considerind ca amploarea somajului şi a subangajarii afecteazã diverse tari din lume în toate stadiile de dezvoltare şi în special problemele tinerilor, dintre care un mare numãr este în cãutarea unui prim loc de munca,
considerind ca de la adoptarea instrumentelor internaţionale referitoare la protecţia contra somajului, menţionate mai sus, s-au produs în legislaţia şi practica a numeroase state membre importante evolutii care fac necesarã revizuirea normelor existente, în special Convenţia asupra somajului, 1934, şi adoptarea de noi norme internaţionale referitoare la promovarea deplinei angajari, productive şi liber alese, prin toate mijloacele potrivite, inclusiv securitatea socialã,
notînd ca dispoziţiile referitoare la prestaţiile de şomaj ale Convenţiei privind securitatea socialã (norme minime), 1952, fixeazã un nivel de protecţie depãşit azi de cea mai mare parte a regimurilor de indemnizaţie existente în ţãrile industrializate şi ca n-au fost încã completate cu norme mai avansate, spre deosebire de cele referitoare la alte prestaţii, dar ca principiile pe care se bazeazã aceasta convenţie rãmîn valabile şi ca normele sale pot sa mai constituie încã un obiectiv ce trebuie atins de cãtre anumite tari în dezvoltare, în mãsura sa instituie un regim de indemnizaţii de şomaj,
recunoscind ca politicile care determina o creştere economicã susţinutã şi neinflationista, o reactie supla la schimbãri, precum şi la crearea şi promovarea tuturor formelor de angajare productiva şi liber aleasã, inclusiv micile întreprinderi, cooperativele, lucrãtorii independenţi şi initiativele locale în favoarea angajãrii, chiar şi prin redistribuirea resurselor actualmente consacrate finanţãrii activitãţilor de asistenta pura, în favoarea activitãţilor apte de a promova angajarea, în special orientarea, formarea şi reeducarea profesionalã, oferã cea mai buna protecţie contra efectelor nefaste ale somajului involuntar, ca totuşi somajul involuntar exista şi ca este necesar, în consecinta, sa se facã astfel încît sistemele de securitate socialã sa aducã un ajutor angajarilor şi un sprijin economic persoanelor care someaza din motive involuntare,
dupã ce a hotãrît sa adopte diverse propuneri referitoare la promovarea angajãrii şi a securitãţii sociale, problema care constituie cel de-al cincilea punct pe ordinea de zi a sesiunii, tocmai în vederea revizuirii Convenţiei privind somajul, 1934,
considerind ca aceste propuneri ar trebui sa ia forma unei convenţii internaţionale,
adopta, la 21 iunie 1988, urmãtoarea convenţie, care va fi denumita Convenţie privind promovarea angajãrii şi protecţia contra somajului, 1988.
Partea I
Dispoziţii generale
ART. 1
În sensul prezentei convenţii:
a) termenul legislaţie cuprinde legi şi reglementãri, precum şi dispoziţii statutare în materie de securitate socialã;
b) termenul prescris înseamnã determinat prin sau în virtutea legislaţiei naţionale.
ART. 2
Orice stat membru trebuie sa ia mãsuri corespunzãtoare pentru a-şi coordona regimul de protecţie contra somajului şi politica sa de angajare. În acest scop, trebuie vegheat ca regimul sau de protecţie contra somajului şi, în special, modalitãţile de indemnizare pentru şomaj sa contribuie la promovarea deplinei angajari, productive şi liber alese, şi sa nu aibã ca efect descurajarea celor ce angajeazã de a oferi şi a lucrãtorilor de a cauta o angajare productiva.
ART. 3
Dispoziţiile prezentei convenţii trebuie sa fie puse în aplicare în consultare şi în colaborare cu organizaţiile celor ce angajeazã şi ale lucrãtorilor, în conformitate cu practica nationala.
ART. 4
1. Orice stat membru care ratifica prezenta convenţie poate, printr-o declaraţie care însoţeşte ratificarea sa, sa excludã de la angajamentul care rezulta din aceasta ratificare dispoziţiile partii a VII-a.
2. Orice stat membru care a fãcut o astfel de declaraţie poate sa o anuleze oricind printr-o declaraţie ulterioara.
ART. 5
1. Orice stat membru poate, printr-o declaraţie care însoţeşte ratificarea, sa-şi rezerve dreptul la cel mult 2 derogãri temporare prevãzute la paragraful 4 al art. 10, la paragraful 3 al art. 11, la paragraful 2 al art. 15, la paragraful 2 al art. 18, la paragraful 4 al art. 19, la paragraful 2 al art. 23, la paragraful 2 al art. 24 şi la paragraful 2 al art. 25. Aceasta declaraţie trebuie sa enunte motivele care justifica aceste derogãri.
2. Contrar dispoziţiilor de la paragraful 1, un membru, a cãrui aplicare limitatã a sistemului de securitate socialã o justifica, poate, printr-o declaraţie care însoţeşte ratificarea sa, sa-şi rezerve dreptul derogarilor temporare prevãzute la paragraful 4 al art. 10, la paragraful 3 al art. 11, la paragraful 2 al art. 15, la paragraful 2 al art. 18, la paragraful 4 al art. 19, la paragraful 2 al art. 23, la paragraful 2 al art. 24, şi la paragraful 2 al art. 25. Aceasta declaraţie trebuie sa enunte motivele care justifica aceste derogãri.
3. Orice stat membru care face o declaraţie pentru aplicarea paragrafului 1 sau a paragrafului 2, în rapoartele asupra aplicãrii prezentei convenţii pe care le prezintã în virtutea art. 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, trebuie sa facã cunoscut, în legatura cu fiecare dintre derogarile al cãror beneficiu şi l-a rezervat:
a) fie ca motivele pe care le-a avut pentru acest lucru continua sa existe;
b) fie ca renunţa, începînd de la o data determinata, sa se prevaleze de derogarea respectiva.
4. Orice stat membru care face o declaraţie pentru aplicarea paragrafului 1 sau a paragrafului 2 va trebui, în funcţie de obiectul declaraţiei sale şi atunci cînd circumstanţele o vor permite;
a) sa acopere eventualitatea somajului parţial;
b) sa mãreascã numãrul de persoane protejate;
c) sa majoreze cuantumul indemnizaţiilor;
d) sa reducã durata perioadei de asteptare;
e) sa extindã durata de plata a indemnizaţiilor;
f) sa adapteze regimurile legale de securitate socialã la condiţiile activitãţii profesionale a lucrãtorilor care lucreazã cu program redus;
g) sa se straduiasca sa garanteze îngrijiri medicale beneficiarilor de indemnizaţii de şomaj şi persoanelor din sarcina lor;
h) sa se straduiasca sa garanteze luarea în considerare a perioadelor în cursul cãrora aceste indemnizaţii sînt plãtite în vederea achiziţionãrii dreptului la prestaţii de securitate socialã şi, dacã este cazul, pentru calculul prestaţiilor de invaliditate, de batrinete şi de urmaşi.
ART. 6
1. Orice stat membru trebuie sa garanteze egalitatea de tratament tuturor persoanelor protejate, fãrã discriminare bazatã pe rasa, culoare, sex, religie, opinie politica, ascendenta nationala, naţionalitate, origine etnicã sau socialã, invaliditate sau virsta.
2. Dispoziţiile paragrafului 1 nu se opun adoptãrii de mãsuri speciale care sînt justificate de cãtre situaţia unor grupuri determinate, în cadrul regimurilor vizate la paragraful 2 al art. 12, sau destinate sa rãspundã necesitãţilor specifice ale unor categorii de persoane care intimpina probleme speciale pe piata muncii, în special grupurile dezavantajate, şi nici încheierii de acorduri bilaterale sau multilaterale între state referitoare la prestaţiile de şomaj pe o baza de reciprocitate.
Partea a II-a
Promovarea angajãrii productive
ART. 7
Orice stat membru trebuie sa formuleze ca obiectiv prioritar o politica care vizeazã promovarea deplinei angajari, productive şi liber alese, prin toate mijloacele adecvate, inclusiv securitatea socialã. Aceste mijloace ar trebui sa includã, în special, serviciile de angajare, pregãtire şi orientare profesionalã.
ART. 8
1. Orice stat membru trebuie sa se straduiasca sa stabileascã, sub rezerva legislaţiei şi a practicii naţionale, mãsuri speciale pentru promovarea posibilitãţilor adiţionale de angajare şi de ajutor pentru angajare şi sa înlesneascã angajarea productiva şi liber aleasã a unor categorii determinate de persoane dezavantajate, care au sau sînt susceptibile de a avea dificultãţi pentru gãsirea unei angajari durabile, asa cum sînt femeile, ţinerii lucrãtori, persoanele handicapate, muncitorii în virsta, somerii de lungã durata, muncitorii migranti cu statut legal şi muncitorii afectaţi de schimbãrile structurale.
2. Orice stat membru trebuie sa specifice în rapoartele sale, în baza art. 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, categoriile de persoane în favoarea cãrora se obliga sa promoveze mãsuri de angajare.
3. Orice stat membru trebuie sa se straduiasca sa extindã în mod progresiv promovarea angajãrii productive la un numãr mai mare de categorii decît cel care era acoperit la origine.
ART. 9
Mãsurile vizate prin prezenta parte trebuie sa se inspire din Convenţia şi Recomandarea asupra valorificãrii resurselor umane, 1975 şi ale Recomandarii privind politica angajãrii (dispoziţii complementare), 1984.
Partea a III-a
Eventualitati acoperite
ART. 10
1. Eventualitatile acoperite trebuie sa cuprindã, în condiţii prestabilite, somajul complet, definit ca o pierdere a cistigului datoratã imposibilitãţii de a obţine o angajare convenabila, ţinînd cont de dispoziţiile paragrafului 2 al art. 21, pentru o persoana capabilã de a lucra, disponibilã pentru munca şi efectiv în cãutare de angajare.
2. Orice stat membru trebuie sa se straduiasca sa extindã protecţia convenţiei, în condiţii prestabilite, la urmãtoarele eventualitati:
a) pierderea cistigului, datoratã somajului parţial, definit ca o reducere temporarã a duratei normale sau legale de lucru;
b) suspendarea sau reducerea cistigului, datoratã unei suspendãri temporare a lucrului, fãrã încetarea raportului de munca, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.
3. Orice stat membru trebuie, în afarã de acestea, sa se straduiasca sa prevadã acordarea de indemnizaţii lucrãtorilor cu program redus, care sînt efectiv în cãutare de o angajare cu program normal de lucru. Totalul indemnizaţiilor şi cistigurilor provenind din angajarea lor cu program redus poate fi de natura sa-i determine sa caute o angajare cu program normal.
4. Atunci cînd o declaraţie facuta în virtutea art. 5 este în vigoare, aplicarea paragrafelor 2 şi 3 poate fi amînatã.
Partea a IV-a
Persoane protejate
ART. 11
1. Persoanele protejate trebuie sa cuprindã categorii prestabilite de salariaţi, care sa formeze, în total, cel puţin 85 % din ansamblul salariaţilor, inclusiv agenţii detinind funcţii publice şi ucenicii.
2. Contrar dispoziţiilor paragrafului 1, agenţii detinind funcţii publice, a cãror angajare este garantatã prin legislaţia nationala pînã la virsta normalã de pensionare, pot fi excluşi de la protecţie.
3. Atunci cînd o declaraţie facuta în virtutea art. 5 este în vigoare, persoanele protejate trebuie sa cuprindã:
a) fie categorii prescrise de salariaţi, care sa formeze, în total, cel puţin 50% din ansamblul salariaţilor;
b) fie, dacã nivelul de dezvoltare o justifica în mod special, categorii prescrise de salariaţi, care sa formeze, în total, cel puţin 50% din ansamblul salariaţilor care lucreazã în întreprinderi industriale care folosesc cel puţin 20 de persoane angajate.
Partea V-a
Metode de protecţie
ART. 12
1. Orice stat membru poate determina metoda sau metodele de protecţie pe care le-a ales pentru a pune în aplicare dispoziţiile convenţiei, fie ca este vorba de regimuri contributive sau necontributive, sau de combinarea unor astfel de regimuri, cu condiţia sa nu se dispunã altfel prin prezenta convenţie.
2. Totuşi, dacã legislaţia unui stat membru protejeaza pe toţi rezidentii ale cãror resurse în timpul eventualitatii nu exced limitele prescrise, protecţia acordatã poate fi limitatã în funcţie de resursele beneficiarului şi familiei sale, în conformitate cu dispoziţiile art. 16.
Partea a VI-a
Atribuirea de indemnizaţii
ART. 13
Prestaţiile acordate şomerilor sub forma de plati periodice pot fi legate de metodele de protecţie.
ART. 14
În cazul somajului complet trebuie acordate indemnizaţii sub forma de plati periodice, calculate astfel încît sa furnizeze beneficiarului o indemnizaţie parţialã şi tranzitorie a pierderii cistigului şi sa evite, în acelaşi timp, efectele descurajatoare pentru cãutarea unui loc de munca şi crearea de locuri de munca.
ART. 15
1. În cazul somajului complet şi a suspendãrii cistigului datorat unei încetãri temporare a lucrului, fãrã încetarea raportului de munca, dacã aceasta ultima eventualitate este acoperitã, trebuie sa se acorde indemnizaţii sub forma de plati periodice calculate în modul urmãtor:
a) atunci cînd aceste indemnizaţii sînt determinate în raport cu cotizaţiile vãrsate de cãtre persoana protejata sau în numele sau, sau cu cîştigul anterior, ele trebuie fixate la cel puţin 50% din cîştigul anterior, în limita eventuala a maximului indemnizaţiei sau cistigului, legate, de exemplu, de salariul unui muncitor calificat sau de salariul mediu al lucrãtorilor din regiunea respectiva;
b) atunci cînd aceste indemnizaţii nu sînt stabilite în funcţie de cotizaţiile şi cîştigul anterior, ele trebuie fixate la cel puţin 50% din salariul minim legal sau din salariul pentru o munca necalificatã obişnuitã, sau la un cuantum minim indispensabil pentru cheltuieli esenţiale, cuantumul cel mai mare trebuind sa fie reţinut.
2. Atunci cînd o declaraţie facuta în virtutea art. 5 este în vigoare, cuantumul indemnizaţiilor trebuie sa fie cel puţin egal cu:
a) fie 45% din cîştigul anterior;
b) fie 45% din salariul minim legal sau din salariul unui muncitor necalificat obişnuit, fãrã ca acest procentaj sa poatã fi inferior cuantumului minimal indispensabil pentru cheltuielile esenţiale.
3. Dacã acest lucru este potrivit, procentajele specificate la paragrafele 1 şi 2 pot fi atinse comparind plãţile periodice, fãrã impozit şi cotizatie, cu cîştigul fãrã impozit şi cotizatie.
ART. 16
Contrar dispoziţiilor art. 15, indemnizaţiile acordate dupã durata iniţialã specificatã la alin. a) al paragrafului 2 art. 19, precum şi indemnizaţiile acordate de cãtre un stat membru vizat la paragraful 2 al art. 12 pot fi fixate ţinînd cont de alte resurse de care dispune beneficiarul şi familia sa, dincolo de o limita stabilitã, în funcţie de un barem prestabilit. În orice caz, aceste indemnizaţii, combinate cu orice alte prestaţii la care ei pot avea dreptul, trebuie sa le garanteze condiţii de existenta sanatoase şi convenabile în funcţie de normele naţionale .
ART. 17
1. Dacã legislaţia unui stat membru subordoneazã dreptul la indemnizaţiile de şomaj îndeplinirii unui stagiu, acest stagiu nu trebuie sa depãşeascã durata consideratã necesarã pentru a evita abuzurile.
2. Orice stat membru trebuie sa se straduiasca sa adapteze stagiul la condiţiile de activitate profesionalã a lucrãtorilor sezonieri.
ART. 18
1. Dacã legislaţia unui stat membru prevede ca indemnizaţiile nu încep a fi acordate în caz de şomaj complet decît la expirarea unui termen de asteptare, durata acestui termen nu trebuie sa depãşeascã 7 zile.
2. Atunci cînd o declaraţie facuta în virtutea art. 5 este în vigoare, durata termenului de asteptare nu trebuie sa depãşeascã 10 zile.
3. Atunci cînd este vorba de lucrãtori sezonieri, termenul de asteptare prevãzut la paragraful 1 poate fi adaptat la condiţiile activitãţii lor profesionale.
ART. 19
1. Indemnizaţiile acordate în caz de şomaj complet şi de suspendare a cistigului, datorate unei încetãri temporare a lucrului fãrã încetarea raportului de munca, trebuie sa fie vãrsate pe toatã durata acestor eventualitati.
2. Totuşi, în caz de şomaj complet:
a) durata iniţialã a acordãrii indemnizaţiilor vizate la art. 15 poate fi limitatã la 26 de saptamini pentru cazurile de şomaj sau la 39 de saptamini în cursul întregii perioade de 24 de luni;
b) în caz de prelungire a somajului, la expirarea acestei perioade iniţiale de indemnizaţie, durata de acordare a indemnizaţiilor calculate, eventual, în funcţie de resursele beneficiarului şi ale familiei sale, în conformitate cu dispoziţiile art. 16, poate fi limitatã la o perioada stabilitã.
3. Dacã legislaţia unui stat membru prevede ca durata iniţialã a acordãrii indemnizaţiilor vizate la art. 15 este esalonata în funcţie de durata stagiului, media duratelor prevãzute pentru acordarea indemnizaţiilor trebuie sa ajungã la cel puţin 26 de saptamini.
4. Atunci cînd o declaraţie facuta în virtutea art. 5 este în vigoare, durata de acordare a indemnizaţiilor poate fi limitatã la 13 saptamini în cursul unei perioade de 12 luni sau la o medie de 13 saptamini, dacã legislaţia prevede ca durata iniţialã de acordare este esalonata în funcţie de durata stagiului.
5. În cazul vizat la alin. b) al paragrafului 2, orice stat membru trebuie sa depunã eforturi pentru a acorda celor interesaţi un ajutor suplimentar adecvat, spre a le permite sa regaseasca o angajare productiva şi liber aleasã, în special recurgind la mãsuri specificate în partea a II-a.
6. Durata plãţii indemnizaţiilor acordate lucrãtorilor sezonieri poate fi adaptatã condiţiilor activitãţii lor profesionale, fãrã a prejudicia dispoziţiile alin. b) al paragrafului 2.
ART. 20
Indemnizaţiile la care ar fi avut dreptul o persoana protejata în caz de şomaj total sau parţial, sau de suspendare a cistigului datorat unei încetãri temporare a lucrului, fãrã încetarea raportului de munca, pot fi refuzate, suprimate, suspendate sau reduse într-un mod stabilit, dupã cum urmeazã:
a) atît timp cît cel interesat nu se gãseşte pe teritoriul statului membru;
b) atunci cînd, dupã aprecierea autoritãţii competente, cel interesat a contribuit deliberat la concedierea sa;
c) atunci cînd, dupã aprecierea autoritãţii competente, cel interesat a pãrãsit în mod voluntar slujba sa fãrã motiv legitim;
d) pe durata unui conflict profesional, atunci cînd cel interesat a încetat lucrul pentru a lua parte la acest conflict sau cînd este împiedicat sa lucreze în legatura directa cu încetarea lucrului datoritã amintitului conflict;
e) atunci cînd cel interesat a încercat sa obţinã sau a obţinut în mod fraudulos indemnizaţiile;
f) atunci cînd cel interesat a neglijat, fãrã motiv legitim, utilizarea serviciilor puse la dispoziţia sa în domeniul angajãrii, orientarii, pregãtirii profesionale, reorientarii profesionale sau reintegrarii într-o munca convenabila;
g) atît timp cît cel interesat primeşte o alta prestaţie de menţinere a venitului, prevãzutã de cãtre legislaţia statului membru în cauza, cu excepţia unei prestaţii familiale, sub rezerva ca partea indemnizaţiilor care este suspendatã sa nu depãşeascã cealaltã prestaţie.
ART. 21
1. Indemnizaţiile la care o persoana protejata ar fi avut dreptul în caz de şomaj complet pot fi refuzate, suprimate, suspendate sau reduse într-o mãsura prestabilita, atunci cînd cel interesat refuza acceptarea unei angajari convenabile.
2. În aprecierea caracterului convenabil sau nu al unei angajari trebuie sa se ţinã cont, în special, de condiţiile prestabilite şi într-o mãsura corespunzãtoare de virsta somerului, de vechimea sa în profesia anterioarã, de experienta capatata, de durata somajului, de starea pieţei muncii, de repercursiunile acestei angajari asupra situaţiei personale şi familiale a celui interesat şi de faptul dacã locul de munca este disponibil ca urmare directa a unei încetãri a lucrului datoritã unui conflict profesional în curs de desfãşurare.
ART. 22
Atunci cînd o persoana protejata a primit direct de la cel ce angajeazã sau din orice alta sursa, în virtutea legislaţiei naţionale sau a unei convenţii colective, o indemnizaţie de plecare a carei funcţie principala este sa contribuie la compensarea pierderii cistigului suferit în caz de şomaj complet:
a) indemnizaţiile de şomaj la care ar fi avut dreptul cel interesat pot fi suspendate pe timpul unei perioade care corespunde celei în care indemnizaţia de plecare permite compensarea pierderii cistigului; sau
b) indemnizaţia de plecare poate fi redusã cu o suma corespunzãtoare valorii convertite într-un varsamint unic al indemnizaţiilor de somaj la care ar fi avut dreptul cel interesat în timpul unei perioade care corespunde celei în timpul cãreia indemnizaţia de plecare permite compensarea suferitã prin pierderea cistigului, la alegerea fiecãrui stat membru.
ART. 23
1. Orice stat membru, a cãrui legislaţie include ingrijirile medicale şi subordoneazã direct sau indirect acest drept unei condiţii de activitate profesionalã, trebuie sa se straduiasca sa garanteze, în condiţii prestabilite, îngrijiri medicale beneficiarilor de indemnizaţii de şomaj, precum şi persoanelor aflate în sarcina lor.
2. Atunci cînd o declaraţie facuta în virtutea art. 5 este în vigoare, punerea în aplicare a paragrafului 1 poate fi amînatã.
ART. 24
1. Orice stat membru trebuie, în condiţii prescrise, sa se straduiasca sa garanteze beneficiarilor indemnizaţiilor de şomaj luarea în considerare a perioadelor în cursul cãrora aceste indemnizaţii sînt acordate:
a) pentru dobindirea dreptului şi, dacã este cazul, calculul prestaţiilor de invaliditate, de batrinete şi de urmaşi;
b) pentru dobindirea dreptului la ingrijirile medicale, la indemnizaţiile de boala şi de maternitate şi la prestaţii familiale, dupã terminarea somajului, cînd legislaţia statului membru respectiv prevede asemenea prestaţii şi îi subordoneazã direct sau indirect dreptul la o condiţie de activitate profesionalã.
2. Cînd o declaraţie facuta în virtutea art. 5 este în vigoare, aplicarea paragrafului 1, poate fi intirziata.
ART. 25
1. Orice stat membru trebuie sa asigure adaptarea regimurilor legale de securitate socialã care sînt legate de exercitarea unei activitãţi profesionale la condiţiile activitãţii profesionale a lucrãtorilor cu timp parţial, a cãror durata de munca sau cistiguri nu pot, în condiţii prestabilite, sa fie considerate ca neglijabile.
2. Atunci cînd o declaraţie facuta în virtutea art. 5 este în vigoare, punerea în aplicare a paragrafului 1 poate fi amînatã.
Partea a VII-a
Dispoziţii speciale pentru noii solicitanti de angajare
ART. 26
1. Statele membre trebuie sa ia în considerare faptul ca exista numeroase categorii de persoane în cãutare de lucru, care nu au fost niciodatã recunoscute ca someri sau care au încetat de a mai fi sau care nu au aparţinut niciodatã unor regimuri de indemnizaţie de şomaj sau care au încetat de a le mai aparţine. În consecinta, cel puţin 3 din urmãtoarele 10 categorii de persoane în cãutare de lucru trebuie sa beneficieze de prestaţii sociale, în condiţii şi conform unor modalitãţi prestabilite:
a) ţinerii care şi-au terminat pregãtirea profesionalã;
b) ţinerii care şi-au terminat studiile;
c) ţinerii care şi-au terminat stagiul militar obligatoriu;
d) orice persoana la terminarea unei perioade pe care a consacrat-o educãrii unui copil sau îngrijirii unei persoane bolnave, handicapate sau în virsta;
e) persoanele al cãror soţ sau sotie a decedat, atunci cînd nu are dreptul la prestaţii de urmaşi;
f) persoanele divortate sau separate;
g) detinutii eliberaţi;
h) adultii, inclusiv invalizii, care au terminat o perioada de pregãtire;
i) muncitorii migranti, la întoarcerea lor în ţara de origine, sub rezerva drepturilor lor dobîndite în baza legislaţiei ultimei tari unde au muncit;
j) persoanele care, înainte, au lucrat pe cont propriu.
2. Orice stat membru trebuie sa specifice în raporturile sale, pe baza art. 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, categoriile de persoane vizate la paragraful 1, pe care se angajeazã sa le protejeze.
3. Orice stat membru trebuie sa se straduiasca sa extindã progresiv protecţia la un numãr de categorii de persoane mai ridicat decît cel pe care l-a acceptat la origine.
Parte a VIII-a
Garanţii juridice, administrative şi financiare
ART. 27
1. În caz de refuz, de suprimare, de suspendare, de reducere a indemnizaţiilor sau de contestare a cuantumului lor, orice solicitant trebuie sa aibã dreptul de a face o reclamaţie la organismul care administreazã regimul de prestaţii şi de a exercita ulterior dreptul la recurs la un organ independent. Solicitantul trebuie sa fie informat în scris despre procedurile ce se aplica şi care trebuie sa fie simple şi rapide.
2. Procedura de recurs trebuie sa permitã solicitantului, în conformitate cu legislaţia şi practica nationala, sa fie reprezentat sau asistat de cãtre o persoana calificatã, aleasã de cãtre el, printr-un delegat al unei organizaţii reprezentative a lucrãtorilor sau printr-un delegat al unei organizaţii reprezentative a persoanelor protejate.
ART. 28
Orice stat membru trebuie sa-şi asume o responsabilitate generalã pentru buna administrare a instituţiilor şi serviciilor care concura la aplicarea convenţiei.
ART. 29
1. Atunci cînd administrarea este asigurata printr-un departament guvernamental responsabil fata de un parlament, reprezentanţii persoanelor protejate şi ai celor ce angajeazã trebuie, în condiţii prestabilite, sa fie asociaţi cu titlu consultativ la acesta.
2. Atunci cînd administrarea nu este asigurata de cãtre un departament guvernamental responsabil în fata unui parlament:
a) reprezentanţi ai persoanelor protejate trebuie sa participe la administrare sau sa fie asociaţi cu drept consultativ în condiţii prestabilite;
b) legislaţia nationala poate sa prevadã participarea reprezentanţilor celor ce angajeazã;
c) legislaţia poate, de asemenea, prevedea participarea reprezentanţilor autoritãţilor publice.
ART. 30
Atunci cînd subvenţiile sînt acordate de cãtre stat sau de sistemul de securitate socialã în vederea salvgardarii angajarilor, statele membre trebuie sa ia mãsurile necesare pentru a garanta utilizarea exclusiva a acestor subvenţii în scopul prevãzut şi a impiedica orice frauda sau orice abuz din partea beneficiarilor.
ART. 31
Prezenta convenţie revizuieste Convenţia privind somajul, 1934.
ART. 32
Ratificarile oficiale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrate de cãtre acesta.
ART. 33
1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii a cãror ratificare a fost înregistratã de cãtre directorul general.
2. Ea va intra în vigoare dupã 12 luni dupã ce ratificarile a doua state membre au fost înregistrate de cãtre directorul general.
3. În continuare, aceasta convenţie va intra în vigoare, pentru fiecare stat membru, la 12 luni dupã data înregistrãrii ratificãrii sale.
ART. 34
1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie poate sa o denunţe la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrãrii iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de cãtre acesta. Denunţarea nu va avea efect decît la un an de la data înregistrãrii sale.
2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie, care, în termen de un de la expirarea perioadei de 10 ani menţionatã la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevãzutã la prezentul articol, va fi obligat pentru o noua perioada de 10 ani şi, ca urmare, va putea denunta prezenta convenţie la expirarea fiecãrei perioade de 10 ani, în condiţiile prevãzute în prezentul articol.
ART. 35
1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificãrilor şi denuntarilor care îi vor fi comunicate de cãtre statele membre ale organizaţiei.
2. Notificind statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificãri care i-a fost comunicatã, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.
ART. 36
Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Naţiunilor Unite, în scopul înregistrãrii, în conformitate cu art. 102 al Cartei Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificarile şi toate actele de denunţare pe care le-a înregistrat în conformitate cu articolele precedente.
ART. 37
Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferintei generale un raport asupra aplicãrii prezentei convenţii şi va examina dacã este cazul sa înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii sale totale sau parţiale.
ART. 38
1. În cazul în care conferinţa va adopta o noua convenţie care sa revizuiasca total sau parţial prezenta convenţie şi numai dacã noua convenţie nu dispune altfel:
a) ratificarea de cãtre un stat membru a noii convenţii de revizuire va antrena, de plin drept, fãrã a se tine seama de art. 34 de mai sus, denunţarea imediata a prezentei convenţii, sub rezerva ca noua convenţie de revizuire sa fi intrat în vigoare;
b) cu începere de la data intrãrii în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va inceta sa mai fie deschisã pentru ratificare de cãtre statele membre.
2. Prezenta convenţie va rãmîne în orice caz în vigoare în forma şi conţinutul sau pentru statele membre care au ratificat-o şi care nu vor ratifica convenţia de revizuire.
ART. 39
Textele francez şi englez ale prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate.
-------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
