Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se ratifica Statutul Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998.
Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare a Statutului Curţii Penale Internaţionale, România formuleazã urmãtoarele declaraţii:
1. În temeiul articolului 87 paragraful 1 litera a) din Statut:
Ministerul Justiţiei este autoritatea centrala romana competenta sa primeascã cererile Curţii Penale Internaţionale, sa le transmitã neîntârziat spre rezolvare organelor judiciare romane competente şi sa comunice Curţii Penale Internaţionale documentele aferente.
2. În temeiul articolului 87 paragraful 2:
Cererile Curţii Penale Internaţionale şi documentele aferente vor fi transmise în limba engleza sau însoţite de traduceri oficiale în aceasta limba.
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 26 februarie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 4 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
PAUL PACURARU
STATUTUL DE LA ROMA AL CURŢII PENALE INTERNAŢIONALE*)
PREAMBUL
*) Traducere
Statele pãrţi la prezentul statut,
constiente ca toate popoarele sunt unite prin legãturi strânse, iar culturile lor formeazã un patrimoniu comun şi preocupate de faptul ca acest mozaic delicat ar putea fi distrus în orice moment,
având în constiinta ca în cursul acestui secol milioane de copii, de femei şi de bãrbaţi au fost victime ale unor atrocitati care sfideaza imaginatia şi lezeaza profund constiinta umanã,
recunoscând ca prin crimele de o asemenea gravitate se ameninta pacea, securitatea şi bunãstarea lumii,
afirmând ca cele mai grave crime care privesc ansamblul comunitãţii internaţionale nu pot rãmâne nepedepsite şi ca reprimarea lor trebuie sa fie asigurata efectiv prin mãsuri luate în cadrul naţional şi prin întãrirea cooperãrii internaţionale,
determinate sa punã capãt impunitatii autorilor acestor crime şi sa coopereze astfel pentru prevenirea unor noi crime,
reamintind ca este de datoria fiecãrui stat sa supunã jurisdicţiei sale penale pe responsabilii de crime internaţionale, reafirmand scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite şi, în special, ca toate statele trebuie sa se abţinã de a recurge la ameninţarea sau folosirea forţei, fie impotriva integritãţii teritoriale sau independentei politice a vreunui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite,
subliniind în aceasta privinta ca nimic din prezentul statut nu poate fi interpretat ca autorizând un stat parte sa intervinã într-un conflict armat sau în afacerile interne ale unui alt stat,
determinate ca, în aceste scopuri şi în interesul generaţiilor prezente şi viitoare, sa înfiinţeze o curte penalã internationala permanenta şi independenta, în relatie cu sistemul Naţiunilor Unite, având competenta în legatura cu crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunitãţii internaţionale,
subliniind ca aceasta curte penalã internationala la înfiinţarea cãreia se referã prezentul statut este complementara jurisdictiilor penale naţionale,
hotãrâte sa garanteze în mod durabil respectarea şi realizarea justiţiei internaţionale,
au convenit cele ce urmeazã:
CAP. 1
Înfiinţarea Curţii
ART. 1
Curtea
Se înfiinţeazã o Curte penalã internationala (Curtea) ca instituţie permanenta, care poate sa îşi exercite competenta fata de persoane pentru crimele cele mai grave, având un rasunet internaţional în sensul prezentului statut. Ea este complementara jurisdictiilor penale naţionale. Competenta şi funcţionarea sa sunt reglementate de dispoziţiile prezentului statut.
ART. 2
Legatura Curţii cu Natiunile Unite
Curtea este legatã de Natiunile Unite printr-un acord care trebuie sa fie aprobat de Adunarea statelor pãrţi la prezentul statut, apoi încheiat de preşedintele Curţii în numele acesteia.
ART. 3
Sediul Curţii
1. Curtea îşi are sediul la Haga, în Olanda (statul gazda).
2. Curtea şi statul gazda convin asupra unui acord de sediu care trebuie sa fie aprobat de Adunarea Statelor Pãrţi, apoi încheiat de preşedintele Curţii în numele acesteia.
3. Dacã socoteşte de cuviinţã, Curtea poate sa funcţioneze într-un alt loc potrivit dispoziţiilor prezentului statut.
ART. 4
Regimul şi competentele juridice ale Curţii
1. Curtea are personalitate juridicã internationala. Ea are, de asemenea, capacitatea juridicã necesarã pentru a-şi exercita funcţiile şi îndeplini misiunea.
2. Curtea poate sa îşi exercite funcţiile şi competentele, potrivit prezentului statut, pe teritoriul oricãrui stat parte, iar printr-o convenţie în acest scop, pe teritoriul oricãrui alt stat.
CAP. 2
Competenta, admisibilitate şi drept aplicabil
ART. 5
Crimele care intra în competenta Curţii
1. Competenta Curţii este limitatã la crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunitãţii internaţionale. În baza prezentului statut Curtea are competenta în ceea ce priveşte urmãtoarele crime:
a) crima de genocid;
b) crimele impotriva umanitãţii;
c) crimele de rãzboi;
d) crima de agresiune.
2. Curtea îşi va exercita competenta în ceea ce priveşte crima de agresiune când va fi adoptatã o dispoziţie conform art. 121 şi 123, care va defini aceasta crima şi va fixa condiţiile exercitãrii competentei Curţii în ceea ce o priveşte. Aceasta dispoziţie va trebui sa fie compatibila cu dispoziţiile pertinente ale Cartei Naţiunilor Unite.
ART. 6
Crima de genocid
În scopurile prezentului statut, prin crima de genocid se înţelege oricare dintre faptele menţionate mai jos, sãvârşitã cu intenţia de a distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, şi anume:
a) uciderea de membri ai grupului;
b) vãtãmarea grava a integritãţii fizice sau mintale privind membri ai grupului;
c) supunerea cu intenţie a grupului unor condiţii de existenta care sa antreneze distrugerea sa fizica totalã sau parţialã;
d) mãsuri vizând împiedicarea naşterilor în sanul grupului;
e) transferarea forţatã de copii aparţinând unui grup în alt grup.
ART. 7
Crime impotriva umanitãţii
1. În scopurile prezentului statut, prin crima impotriva umanitãţii se înţelege una dintre faptele menţionate mai jos, când aceasta este comisã în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat impotriva unei populaţii civile şi în cunostinta de acest atac:
a) omorul;
b) exterminarea;
c) supunerea la sclavie;
d) deportarea sau transferarea forţatã de populaţie;
e) intemnitarea sau alta forma de privare grava de libertate fizica, cu violarea dispoziţiilor fundamentale ale dreptului internaţional;
f) tortura;
g) violul, sclavajul sexual, prostituţia forţatã, graviditatea forţatã, sterilizarea forţatã sau orice alta forma de violenta sexualã de o gravitate comparabila;
h) persecutarea oricãrui grup sau a oricãrei colectivitãţi identificabile din motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios sau sexual, în sensul paragrafului 3, ori în funcţie de alte criterii universal recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional, în corelare cu orice act prevãzut în prezentul paragraf sau orice crima de competenta Curţii;
i) disparitiile forţate de persoane;
j) crima de apartheid;
k) alte fapte inumane cu caracter analog cauzand cu intenţie suferinţe mari sau vãtãmãri grave ale integritãţii fizice ori ale sãnãtãţii fizice sau mintale.
2. În scopurile paragrafului 1;
a) prin atac îndreptat impotriva unei populaţii civile se înţelege comportamentul care consta în comiterea multipla de acte vizate la paragraful 1 impotriva oricãrei populaţii civile, în aplicarea sau în sprijinirea politicii unui stat ori a unei organizaţii având ca scop un asemenea atac;
b) prin exterminare se înţelege îndeosebi fapta de a impune cu intenţie condiţii de viata, ca privarea accesului la hrana şi la medicamente, cu scopul de a antrena distrugerea unei pãrţi a populaţiei;
c) prin supunerea la sclavie se înţelege fapta de a exercita asupra unei persoane unul sau ansamblul atributelor legate de dreptul de proprietate, inclusiv în cadrul traficului de fiinţe umane, în special de femei şi copii;
d) prin deportare sau transfer fortat de populaţie se înţelege fapta de a deplasa în mod fortat persoane, expulzandu-le sau prin alte mijloace coercitive, din regiunea în care ele se afla legal, fãrã motive admise în dreptul internaţional;
e) prin tortura se înţelege fapta de a cauza cu intenţie durere sau suferinţe acute, fizice sau mintale, unei persoane care se afla sub paza sau controlul fãptuitorului; înţelesul acestui termen nu se extinde la durerea sau suferinţele rezultând exclusiv din sancţiuni legale, care sunt inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele;
f) prin graviditate forţatã se înţelege deţinerea ilegala a unei femei însãrcinate în mod fortat, cu intenţia de a modifica compozitia etnicã a unei populaţii sau de a comite alte violari grave ale dreptului internaţional. Aceasta definitie nu poate în nici un fel sa fie interpretatã ca având o incidenta asupra legilor naţionale referitoare la graviditate;
g) prin persecutie se înţelege denegarea cu intenţie şi grav de drepturi fundamentale cu violarea dreptului internaţional, din motive legate de identitatea grupului sau colectivitãţii care face obiectul acesteia;
h) prin crima de apartheid se înţelege fapte inumane analoage celor vizate la paragraful 1, comise în cadrul unui regim institutionalizat de oprimare sistematica şi de dominare a unui grup rasial asupra oricãrui alt grup rasial sau oricãror alte grupuri rasiale şi cu intenţia de a menţine acest regim;
i) prin disparitii forţate de persoane se înţelege cazurile în care persoanele sunt arestate, deţinute sau rapite de cãtre un stat ori o organizaţie politica sau cu autorizarea, sprijinul ori asentimentul acestui stat sau al acestei organizaţii, care refuza apoi sa admitã ca aceste persoane sunt private de libertate sau sa dezvaluie soarta care le este rezervatã ori locul unde se afla, cu intenţia de a le sustrage protecţiei legii pe o perioada prelungitã.
3. În scopurile prezentului statut, prin termenul sex se înţelege unul sau celãlalt sex, masculin ori feminin, dupã contextul societãţii. El nu implica nici un alt sens.
ART. 8
Crime de rãzboi
1. Curtea are competenta în ceea ce priveşte crimele de rãzboi, îndeosebi când aceste crime se înscriu într-un plan sau o politica ori când ele fac parte dintr-o serie de crime analoage comise pe scara larga.
2. În scopurile statutului, prin crime de rãzboi se înţelege:
a) infracţiunile grave la convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, şi anume oricare dintre faptele menţionate mai jos, dacã ele se referã la persoane sau bunuri protejate de dispoziţiile convenţiilor de la Geneva:
(i) omuciderea intenţionatã;
(ii) tortura şi tratamentele inumane, inclusiv experientele biologice;
(iii) fapta de a cauza cu intenţie suferinţe mari sau de a vãtãma grav integritatea fizica ori sãnãtatea;
(iv) distrugerea şi însuşirea de bunuri, nejustificate de necesitaţi militare şi executate pe scara larga într-un mod ilicit şi arbitrar;
(v) fapta de a constrânge un prizonier de rãzboi sau o persoana protejata sa serveascã în forţele unei puteri inamice;
(vi) fapta de a priva cu intenţie un prizonier de rãzboi sau oricare alta persoana protejata de dreptul sau de a fi judecata regulamentar şi impartial;
(vii) deportarea sau transferul ilegal ori detenţia ilegala;
(viii) luarea de ostatici;
b) celelalte violari grave ale legilor şi cutumelor aplicabile conflictelor armate internaţionale în cadrul stabilit al dreptului internaţional, şi anume una dintre faptele ce urmeazã:
(i) fapta de a lansa intentionat atacuri impotriva populaţiei civile în general sau impotriva civililor care nu participa direct la ostilitati;
(ii) fapta de a lansa intentionat atacuri impotriva bunurilor cu caracter civil, adicã a celor care nu sunt obiective militare;
(iii) fapta de a lansa intentionat atacuri impotriva personalului, instalaţiilor, materialului, unitãţilor sau vehiculelor folosite în cadrul unei misiuni de ajutor umanitar sau de menţinere a pãcii conform Cartei Naţiunilor Unite, cu condiţia ca acestea sa aibã dreptul la protecţia pe care dreptul internaţional al conflictelor armate o garanteazã civililor şi bunurilor cu caracter civil;
(iv) fapta de a lansa intentionat un atac ştiind ca el va cauza în mod incidental pierderi de vieţi omeneşti în rândul populaţiei civile, raniri ale persoanelor civile, pagube bunurilor cu caracter civil sau daune extinse, de durata şi grave, mediului înconjurãtor care ar fi vadit excesive în raport cu ansamblul avantajului militar concret şi direct asteptat;
(v) fapta de a ataca sau bombarda, prin orice mijloace, oraşe, sate, locuinţe sau construcţii care nu sunt aparate şi care nu sunt obiective militare;
(vi) fapta de a omori sau de a rani un combatant care, dupã ce a depus armele sau nemaiavand mijloace de a se apara, s-a predat fãrã condiţii;
(vii) fapta de a utiliza pe nedrept pavilionul parlamentar, drapelul sau insignele militare şi uniforma inamicului sau ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi semnele distinctive prevãzute de convenţiile de la Geneva şi, fãcând aceasta, de a cauza pierderi de vieţi omeneşti sau raniri grave;
(viii) transferarea, direct sau indirect, de cãtre o putere ocupanta, a unei pãrţi a populaţiei sale civile, în teritoriul pe care ea îl ocupa, sau deportarea ori transferarea în interiorul sau în afarã teritoriului ocupat a totalitãţii sau a unei pãrţi a populaţiei din acest teritoriu;
(ix) fapta de a lansa intentionat atacuri impotriva clãdirilor consacrate religiei, învãţãmântului, artei, ştiinţei sau acţiunii caritabile, monumentelor istorice, spitalelor şi locurilor unde bolnavii sau rãniţii sunt adunaţi, cu condiţia ca aceste construcţii sa nu fie obiective militare;
(x) fapta de a supune persoanele unei pãrţi adverse cãzute în puterea sa la mutilari ori la experienţe medicale sau ştiinţifice de orice fel, care nu sunt motivate de un tratament medical, dentar sau spitalicesc, nici efectuate în interesul acestor persoane, ci care atrag moartea acestora sau le pun grav sãnãtatea în pericol;
(xi) fapta de a omori sau rani prin trãdare indivizi aparţinând naţiunii sau armatei inamice;
(xii) fapta de a declara ca nu va fi indurare pentru invinsi;
(xiii) fapta de a distruge sau de a confisca bunurile inamicului, în afarã de cazurile în care aceste distrugeri sau confiscari ar fi imperios ordonate de necesitãţile rãzboiului;
(xiv) fapta de a declara stinse, suspendate sau inadmisibile în justiţie drepturile şi acţiunile cetãţenilor partii adverse;
(xv) fapta unui beligerant de a constrânge cetãţenii partii adverse sa ia parte la operaţiunile de rãzboi îndreptate impotriva tarii lor, chiar dacã ei erau în serviciul acestui beligerant înainte de începerea rãzboiului;
(xvi) jefuirea unui oraş sau a unei localitãţi, chiar luate cu asalt;
(xvii) fapta de a utiliza otrava sau arme otravitoare;
(xviii) fapta de a utiliza gaze asfixiante, toxice sau asimilate şi orice lichide, materii sau procedee analoage;
(xix) fapta de a utiliza gloante care se dilata sau se aplatizeaza cu usurinta în corpul uman, cum sunt gloantele al cãror invelis dur nu acoperã în întregime mijlocul sau sunt perforate de taieturi;
(xx) fapte de a folosi arme, proiectile, materiale şi metode de lupta de natura sa cauzeze daune de prisos sau suferinţe inutile ori de a acţiona fãrã discriminare cu violarea dreptului internaţional al conflictelor armate, cu condiţia ca aceste arme, proiectile, materiale şi metode de lupta sa facã obiectul unei interdicţii generale şi ca ele sa fie înscrise într-o anexa a prezentului statut, pe cale de amendament adoptat potrivit dispoziţiilor art. 121 şi 123;
(xxi) atingerile aduse demnitãţii persoanei, îndeosebi tratamentele umilitoare şi degradante;
(xxii) violul, sclavajul sexual, prostituţia forţatã, graviditatea forţatã, astfel cum aceasta a fost definitã la art. 7 paragraful 2 lit. f), sterilizarea forţatã sau orice alta forma de violenta sexualã constituind o infracţiune grava la convenţiile de la Geneva;
(xxiii) fapta de a utiliza prezenta unui civil sau a unei alte persoane protejate pentru a evita ca anumite puncte, zone sau forte militare sa nu fie tinta operaţiunilor militare;
(xxiv) fapta de a lansa intentionat atacuri impotriva clãdirilor, materialului, unitãţilor şi mijloacelor de transport sanitar şi a personalului care foloseşte, conform dreptului internaţional, semnele distinctive prevãzute de convenţiile de la Geneva;
(xxv) fapta de a infometa în mod deliberat civili, ca metoda de rãzboi, privandu-i de bunurile indispensabile supravietuirii, inclusiv impiedicandu-i intentionat sa primeascã ajutoarele prevãzute de convenţiile de la Geneva;
(xxvi) fapta de a proceda la recrutarea şi înrolarea copiilor de varsta mai mica de 15 ani în forţele armate naţionale sau de a-i face sa participe activ la ostilitati;
c) în caz de conflict armat care nu prezintã un caracter internaţional, violarile grave ale art. 3, comun celor 4 Convenţii de la Geneva din 12 august 1949, şi anume oricare dintre faptele menţionate mai jos, comise impotriva persoanelor care nu participa direct la ostilitati, inclusiv membrii fotrelor armate care au depus armele şi persoanele care au fost scoase în afarã luptei din cauza bolii, ranirii, detentiei sau din orice alta cauza:
(i) atentatele la viata şi la integritatea corporalã, mai ales omorul sub toate formele sale, mutilarile, tratamentele cu cruzime şi tortura;
(ii) atingerile aduse demnitãţii persoanei, mai ales tratamentele umilitoare şi degradante;
(iii) luarile de ostatici;
(iv) condamnãrile pronunţate şi executiile efectuate fãrã o judecata prealabilã, date de un tribunal legal constituit şi cu respectarea garanţiilor judiciare general recunoscute ca indispensabile;
d) lit. c) a paragrafului 2 se aplica conflictelor armate care nu prezintã un caracter internaţional şi nu se aplica deci situaţiilor de tulburãri sau tensiuni interne, cum sunt insurectia, actele izolate şi sporadice de violenta şi actele de natura similarã;
e) celelalte violari grave ale legilor şi cutumelor aplicabile conflictelor armate care nu prezintã un caracter internaţional, în cadrul stabilit de dreptul internaţional, şi anume oricare dintre urmãtoarele fapte:
(i) fapta de a lansa intentionat atacuri impotriva populaţiei civile în general sau impotriva persoanelor civile care nu participa direct la ostilitati;
(ii) fapta de a lansa intentionat atacuri impotriva clãdirilor, materialelor, unitãţilor şi mijloacelor de transport sanitar şi a personalului care utilizeazã, conform dreptului internaţional, însemnele distinctive prevãzute de convenţiile de la Geneva;
(iii) fapta de a lansa atacuri deliberate impotriva personalului, instalaţiilor, materialului, unitãţilor sau vehiculelor folosite în cadrul unei misiuni de ajutor umanitar sau de menţinere a pãcii, conform Cartei Naţiunilor Unite, cu condiţia ca acestea sa aibã dreptul la protecţia pe care dreptul internaţional al conflictelor armate îl garanteazã civililor şi bunurilor cu caracter civil;
(iv) fapta de a lansa atacuri deliberate impotriva construcţiilor consacrate religiei, învãţãmântului, artei, ştiinţei sau acţiunii caritabile, monumentelor istorice, spitalelor şi locurilor unde sunt adunaţi bolnavi şi rãniţi, cu condiţia ca aceste clãdiri sa nu fie obiective militare;
(v) jefuirea unui oraş sau a unei localitãţi, chiar luate cu asalt;
(vi) violul, sclavajul sexual, prostituţia forţatã, graviditatea forţatã, astfel este definitã la art. 7 paragraful 2 lit. f), sterilizarea forţatã sau orice alta forma de violenta sexualã constituind o violare grava a art. 3 comun celor 4 convenţii de la Geneva;
(vii) fapta de a proceda la recrutarea şi înrolarea copiilor în varsta mai mica de 15 ani în forţele armate sau în grupãri armate ori de a-i face sa participe activ la ostilitati;
(viii) fapta de a ordonã deplasarea populaţiei civile pentru considerente având legatura cu conflictul, în afarã cazurilor în care securitatea civililor sau imperativele militare o cer;
(ix) fapta de a ucide sau a rani prin trãdare un adversar combatant;
(x) fapta de a declara ca nu va exista indurare pentru invinsi;
(xi) fapta de a supune persoanele care sunt impotriva unei alte pãrţi la conflict, cãzute în puterea sa, la mutilari sau experienţe medicale ori ştiinţifice care nu sunt nici motivate de un tratament medical dentar sau spitalicesc, nici efectuate în interesul acestor persoane şi care atrag moartea acestora sau le pun în mod serios sãnãtatea în pericol;
(xii) fapta de a distruge sau de confisca bunurile unui adversar, în afarã de cazul în care aceste distrugeri sau confiscari sunt imperios ordonate de necesitãţile conflictului;
f) lit. e) a paragrafului 2 se aplica conflictelor armate care nu prezintã un caracter internaţional şi nu se aplica deci situaţiilor de tulburãri şi de tensiuni interne, cum sunt insurectiile, actele izolate sau sporadice de violenta sau alte acte de natura similarã. Lit. e) a paragrafului 2 se aplica conflictelor armate care opun în mod prelungit, pe teritoriul unui stat, autoritãţile guvernului acestui stat şi grupuri armate organizate sau grupuri armate organizate între ele.
3. Nici o prevedere din paragraful 2 lit. c) şi e) nu afecteazã responsabilitatea unui guvern de a menţine sau restabili ordinea publica în stat ori de a apara unitatea şi integritatea teritorialã a statului prin toate mijloacele legitime.
ART. 9
Elementele constitutive ale crimelor
1. Elementele constitutive ale crimelor ajuta Curtea sa interpreteze şi sa aplice art. 6, 7 şi 8 ale prezentului statut. Ele trebuie sa fie aprobate cu o majoritate de doua treimi din numãrul membrilor Adunãrii statelor pãrţi.
2. Amendamentele la elementele constitutive ale crimelor pot fi propuse de:
a) un stat parte;
b) judecãtorii, care decid cu majoritate absolutã;
c) procurorul.
Amendamentele trebuie sa fie adoptate cu majoritatea de doua treimi din numãrul membrilor Adunãrii statelor pãrţi.
3. Elementele constitutive ale crimelor şi amendamentele care se raporteazã la ele sunt conforme prezentului statut.
ART. 10
Nici o dispoziţie din prezentul capitol nu trebuie interpretatã ca limitand sau afectand în vreun fel regulile de drept internaţional existente sau în curs de elaborare, care privesc alte scopuri decât prezentul statut.
ART. 11
Competenta ratione temporis
1. Curtea nu are competenta decât în privinta crimelor ce ţin de competenta sa, comise dupã intrarea în vigoare a prezentului statut.
2. Dacã un stat devine parte la prezentul statut dupã intrarea în vigoare a acestuia, Curtea nu poate sa îşi exercite competenta decât cu privire la crime comise dupã intrarea în vigoare a statutului pentru acest stat, în afarã de cazul în care acel stat face declaraţia prevãzutã la art. 12 paragraful 3.
ART. 12
1. Un stat care devine parte la statut recunoaşte prin aceasta competenta Curţii cu privire la crimele prevãzute la art. 5.
2. În cazurile prevãzute la art. 13 lit. a) sau c) Curtea poate sa îşi exercite competenta dacã unul dintre statele menţionate la lit. a) sau b) ale prezentului paragraf sau ambele state sunt pãrţi la prezentul statut ori au recunoscut competenta Curţii conform paragrafului 3:
a) statul pe teritoriul cãruia comportamentul în cauza s-a produs sau, în cazul în care crima a fost comisã la bordul unei nave ori aeronave, statul pavilionului ori statul de înmatriculare;
b) statul cãruia persoana acuzata de crime îi este resortisant.
3. Dacã recunoaşterea competentei Curţii de cãtre un stat care nu este parte la prezentul statut este necesarã potrivit dispoziţiilor paragrafului 2, acest stat poate, prin declaraţie depusa pe lângã grefier, sa consimtã ca fata de crima în discuţie Curtea sa îşi exercite competenta. Statul care a recunoscut competenta Curţii coopereazã cu aceasta fãrã întârziere şi fãrã excepţie, conform cap. IX.
ART. 13
Exercitarea competentei
Curtea poate sa îşi exercite competenta fata de crimele prevãzute la art. 5, conform dispoziţiilor prezentului statut:
a) dacã o fapta în care una sau mai multe dintre aceste crime par sa fi fost comise este deferita procurorului de cãtre un stat parte, cum este prevãzut la art. 14;
b) dacã o fapta în care una sau mai multe dintre aceste crime par sa fi fost comise este deferita procurorului de Consiliul de Securitate care acţioneazã în baza cap. VII al Cartei Naţiunilor Unite; sau
c) dacã procurorul a deschis o ancheta cu privire la crima în discuţie, în baza art. 15.
ART. 14
Transmiterea unei fapte de cãtre un stat parte
1. Oricare stat parte poate deferi procurorului o fapta în care una sau mai multe crime ce sunt de competenta Curţii par sa fi fost comise şi sa roage procurorul sa ancheteze aceasta fapta pentru a stabili dacã una sau mai multe persoane identificate ar trebui sa fie acuzate pentru aceste crime.
2. Statul care procedeazã la trimitere indica pe cat posibil circumstanţele pertinente ale cauzei şi prezintã documentele justificative de care dispune.
ART. 15
Procurorul
1. Procurorul poate deschide o ancheta din proprie initiativa, vazand informaţiile privind crimele care ţin de competenta Curţii.
2. Procurorul verifica seriozitatea informaţiilor primite. În acest scop el poate cere informaţii suplimentare statelor, organelor Organizaţiei Naţiunilor Unite, organizaţiilor inter-guvernamentale şi neguvernamentale sau altor surse demne de încredere pe care le socoteşte corespunzãtoare şi poate strânge depozitii scrise sau orale la sediul Curţii.
3. Dacã considera ca exista motive întemeiate de a deschide o ancheta, procurorul prezintã Camerei preliminare o cerere de autorizare în acest sens, însoţitã de orice element justificativ obţinut. Victimele pot fi reprezentate la Camera preliminarã conform Regulamentului de procedura şi de probe.
4. Dacã dupã examinarea cererii şi a elementelor justificative care o însoţesc Camera preliminarã considera ca se justifica deschiderea unei anchete şi ca pare sa fie de competenta Curţii cauza, Camera preliminarã îşi da autorizarea, fãrã prejudicierea deciziilor pe care Curtea le va lua ulterior în materie de competenta şi admisibilitate.
5. Un rãspuns negativ al Camerei preliminare nu impiedica procurorul sa prezinte în continuare o noua cerere bazându-se pe noi fapte şi probe având legatura cu aceeaşi situaţie.
6. Dacã dupã examenul preliminar prevãzut la paragrafele 1 şi 2 procurorul conchide ca informaţiile care i-au fost supuse nu justifica deschiderea unei anchete, el avizeazã despre aceasta pe cei care i le-au furnizat. Acestuia nu îi este interzis sa examineze, în lumina noilor fapte sau probe, alte informaţii care i-ar putea fi comunicate în legatura cu aceeaşi cauza.
ART. 16
Amânarea anchetei sau a urmãririi
Nici o ancheta şi nici o urmãrire nu pot fi angajate, nici conduse în baza prezentului statut în perioada de douasprezece luni care urmeazã datei la care Consiliul de Securitate a fãcut o cerere în acest sens Curţii printr-o rezoluţie adoptatã în baza cap. VII al Cartei Naţiunilor Unite; cererea poate fi reînnoitã de cãtre Consiliul de Securitate în aceleaşi condiţii.
ART. 17
Probleme referitoare la admisibilitate
1. Ţinând seama de al zecelea alineat al preambulului şi de art. 1, o cauza este consideratã inadmisibila de cãtre Curte dacã:
a) cauza face obiectul unei anchete sau urmãriri din partea unui stat având competenta în speta, în afarã de cazul în care acest stat nu are vointa sau se afla în incapacitate realã de a duce la bun sfârşit ancheta ori urmãrirea;
b) cauza a fãcut obiectul unei anchete din partea statului având competenta în speta, care a decis sa nu urmãreascã persoana în cauza în afarã de cazul în care aceasta decizie nu este rezultatul lipsei de vointa sau al incapacitãţii statului de a duce într-adevãr la bun sfârşit urmãririle;
c) persoana în cauza a fost deja judecata pentru comportamentul care face obiectul plângerii şi nu poate fi judecata de Curte în baza art. 20 paragraful 3;
d) cauza nu este suficient de grava pentru a i se da curs de cãtre Curte.
2. pentru a determina dacã exista lipsa de vointa a statului într-un caz de speta, Curtea, ţinând seama de garanţiile unui proces echitabil, recunoscute de dreptul internaţional, considera aplicabile una sau mai multe dintre circumstanţele urmãtoare:
a) procedura a fost sau este angajata ori decizia statului a fost luatã în scopul sustragerii persoanei în cauza de la responsabilitatea sa penalã pentru crimele ce ţin de competenta Curţii, prevãzute la art. 5;
b) procedura a suferit o întârziere nejustificatã care, în circumstanţele respective, este incompatibilã cu intenţia de a acţiona în justiţie persoana în cauza;
c) procedura nu a fost sau nu este condusã într-un mod independent ori impartial, ci într-un mod care, în circumstanţele date, este incompatibilã cu intenţia de a acţiona în justiţie persoana în cauza.
3. Pentru a determina dacã exista incapacitate a statului într-un caz de speta Curtea apreciazã dacã statul nu este în mãsura sa se sesizeze cu privire la acuzat, sa reuneascã probele şi marturiile necesare sau sa conducã în alt mod la bun sfârşit procedura, ca urmare a prabusirii în întregime sau într-o mãsura substantiala a propriului aparat judiciar sau a indisponibilitatii acestuia.
ART. 18
Decizia preliminarã asupra admisibilitãţii
1. Când o situaţie este deferita Curţii, dupã cum prevede art. 13 lit. a), şi procurorul a stabilit ca exista considerente întemeiate pentru a deschide o ancheta sau când procurorul a deschis o ancheta conform art. 13 lit. c) şi art. 15, procurorul notifica despre aceasta tuturor statelor pãrţi şi statelor care, potrivit informaţiilor disponibile, ar avea în mod obişnuit competenta în ceea ce priveşte crimele despre care este vorba. Acesta o poate face cu titlu confidenţial, iar când considera ca este necesar pentru a proteja persoane, pentru a preveni distrugerea probelor sau pentru a impiedica fuga de persoane, el poate restrânge sfera informaţiilor pe care le comunica statelor.
2. În luna care urmeazã primirii acestei notificãri un stat poate informa Curtea ca deschide sau ca a deschis o ancheta asupra resortisantilor sãi sau altor persoane care se afla sub jurisdicţia sa pentru actele criminale care ar putea constitui crime prevãzute la art. 5 şi care au legatura cu informaţiile notificate statelor. Dacã statul îi cere, procurorul îi încredinţeazã ancheta cu privire la aceste persoane, în afarã de cazul în care Camera preliminarã nu îl autorizeaza, la cererea sa, de a face el însuşi ancheta.
3. Aceasta amânare de a ancheta poate fi reexaminata de procuror dupã şase luni de la luarea deciziei sau în orice moment în care s-ar produce o schimbare considerabila de împrejurãri decurgând din lipsa de vointa sau din incapacitatea statului de a duce într-adevãr la bun sfârşit ancheta.
4. Statul interesat sau procurorul poate declara apel în fata Camerei de apel impotriva deciziei Camerei preliminare, dupã cum prevede art. 82. Acest apel poate fi examinat dupã o procedura accelerata.
5. Când amana ancheta, dupã cum se prevede la paragraful 2, procurorul poate cere statului în cauza sa îl informeze în mod regulat cu privire la progresele anchetei şi, dupã caz, despre urmãririle angajate în continuare. Statele pãrţi rãspund acestor cereri fara întârzieri nejustificate.
6. În asteptarea deciziei Camerei preliminare sau în orice moment dupã ce s-a hotãrât amânarea anchetei sale, dupã cum prevede prezentul articol, procurorul poate, cu titlu excepţional, sa ceara Camerei preliminare autorizarea de a lua mãsurile de ancheta necesare pentru a conserva probele în cazul în care ocazia strangerii de elemente de proba importante nu va mai aparea sau dacã exista un risc apreciabil ca aceste elemente de proba sa nu mai fie disponibile în continuare.
7. Statul care a contestat o decizie a Camerei preliminare în baza prezentului articol poate contesta admisibilitatea unei cauze, conform art. 19, invocand fapte noi sau o schimbare importanta de circumstanţe.
ART. 19
Contestarea competentei Curţii sau a admisibilitãţii unei cauze
1. Curtea se asigura ca este competenta pentru orice cauza dedusã în fata ei. Curtea poate, din oficiu, sa se pronunţe asupra admisibilitãţii cauzei conform art. 17.
2. Pentru motivele indicate la art. 17 pot contesta admisibilitatea cauzei sau competenta Curţii:
a) acuzatul sau persoana impotriva cãreia a fost eliberat un mandat de arestare ori o citaţie de înfãţişare în baza art. 58;
b) statul care este competent în privinta crimei datoritã faptului ca acesta desfãşoarã sau a condus o ancheta ori ca exercita sau a exercitat urmãriri în speta; sau
c) statul care trebuia sa fi recunoscut competenta Curţii, potrivit art. 12.
3. Procurorul poate cere Curţii sa se pronunţe asupra unei chestiuni de competenta sau de admisibilitate. În procedurile referitoare la competenta şi la admisibilitate cei care au deferit o situaţie în aplicarea art. 13, precum şi victimele pot, de asemenea, sa supunã Curţii observaţii.
4. Admisibilitatea unei cauze sau competenta Curţii nu poate fi contestatã decât o singura data de cãtre persoanele sau statele prevãzute la paragraful 2. Excepţia trebuie ridicatã înaintea deschiderii sau la momentul deschiderii procesului. În circumstanţe excepţionale Curtea poate permite ca o excepţie sa fie ridicatã mai mult decât o data sau într-o faza ulterioara a procesului. Excepţiile de inadmisibilitate ridicate la deschiderea procesului sau în continuare, cu autorizarea Curţii, nu pot fi fondate decât pe dispoziţiile art. 17 paragraful 1 lit. c).
5. Statele prevãzute la paragraful 2 lit. b) şi c) ridica excepţia cat mai curând posibil.
6. Înainte de confirmarea invinuirilor excepţiile de inadmisibilitate sau de incompetenta sunt trimise Camerei preliminare. Dupã confirmarea invinuirilor ele sunt trimise Camerei de prima instanta. Se poate face apel la Camera de apel impotriva deciziilor referitoare la competenta sau admisibilitate, conform art. 82.
7. Dacã excepţia este ridicatã de statul precizat la paragraful 2 lit. b) sau c), procurorul amana ancheta pana când Curtea ia decizia prevãzutã la art. 17.
8. Asteptand sa statueze, procurorul poate cere Curţii autorizarea:
a) sa ia mãsurile de ancheta prevãzute la art. 18 paragraful 6;
b) sa strângã depozitiile sau declaraţiile unui martor ori sa ducã la bun sfârşit operaţiunile de adunare şi examinare a probelor începute înainte de ridicarea exceptiei;
c) sa împiedice, în cooperare cu statele în cauza, fuga persoanelor impotriva cãrora procurorul a cerut deja un mandat de arestare conform art. 58.
9. O excepţie nu altereaza cu nimic validitatea oricãror mãsuri luate de procuror şi oricãror ordonanţe sau mandate emise de Curte înainte ca excepţia sa fie ridicatã.
10. Când Curtea a hotãrât ca o cauza este inadmisibila ţinând seama de art. 17, procurorul poate sa îi ceara sa îşi reaprecieze decizia dacã este sigur ca fapte noi apãrute infirma considerentele pentru care cauza a fost judecata ca inadmisibila în virtutea art. 17.
11. Dacã, ţinând seama de art. 17, procurorul amana ancheta, poate cere statului interesat sa îl informeze asupra derulãrii procedurii. Aceste informaţii sunt confidenţiale dacã statul o cere. Dacã procurorul decide ca urmare sa deschidã o ancheta, el notifica decizia sa statului a carei procedura a stat la originea amânãrii.
ART. 20
Non bis în idem
1. Cu excepţia dispoziţiilor contrare ale prezentului statut, nimeni nu poate fi judecat de Curte pentru actele constitutive de crime pentru care a fost deja condamnat sau anchetat de aceasta.
2. Nimeni nu poate fi judecat de cãtre o alta instanta pentru o crima prevãzutã la art. 5 pentru care a fost deja condamnat sau achitat de cãtre Curte.
3. Oricine a fost judecat de cãtre o alta instanta pentru un comportament cazand de asemenea sub prevederile art. 6, 7 sau 8 nu poate fi judecat de cãtre Curte decât dacã procedura în fata altor instanţe:
a) avea ca scop sa sustragã persoanele în cauza responsabilitãţii penale pentru crime ce ţin de competenta Curţii; sau
b) nu a fost condusã în mod independent sau impartial, cu respectarea garanţiilor prevãzute de dreptul internaţional, ci într-un mod care, în circumstanţele date, era incompatibil cu intenţia de a acţiona persoana în justiţie.
ART. 21
Dreptul aplicabil
1. Curtea aplica:
a) în primul rând, prezentul statut, elementele crimelor şi Regulamentul de procedura şi de probe;
b) în al doilea rând, dupã caz, tratatele aplicabile, principiile şi regulile de drept internaţional, inclusiv principiile stabilite de dreptul internaţional al conflictelor armate;
c) în lipsa, principiile generale ale dreptului desprinse de Curte din legile naţionale reprezentând diferite sisteme juridice ale lumii, inclusiv, dupã caz, legile naţionale ale statelor sub jurisdicţia cãrora s-ar afla în mod obişnuit crima, dacã aceste principii nu sunt incompatibile cu prezentul statut şi nici cu dreptul internaţional, regulile şi normele internaţionale recunoscute.
2. Curtea poate aplica principiile şi normele de drept asa cum ea le-a interpretat în deciziile sale anterioare.
3. Aplicarea şi interpretarea dreptului, prevãzute în prezentul articol, trebuie sa fie compatibile cu drepturile omului recunoscute pe plan internaţional şi fãrã nici o discriminare bazatã pe considerente ca cele ale apartenentei la unul sau celãlalt sex, dupã cum este definit în art. 7 paragraful 3, varsta, rasa, culoarea, limba, religia sau convingerea, opiniile politice sau de alta natura, originea nationala, etnicã sau socialã, averea, naşterea sau orice alta calitate.
CAP. 3
Principii generale de drept penal
ART. 22
Nullum crimen sine lege
1. O persoana nu rãspunde penal în baza prezentului statut decât dacã comportamentul sau constituie, în momentul în care se produce, o crima ce tine de competenta Curţii.
2. Definirea unei crime este de stricta interpretare şi nu poate fi extinsã prin analogie. În caz de ambiguitate ea este interpretatã în favoarea persoanei care face obiectul unei anchete, urmãriri sau condamnãri.
3. Prezentul articol nu impiedica ca un comportament sa fie calificat drept crima, ţinând seama de dreptul internaţional, independent de prezentul statut.
ART. 23
Nulla poena sine lege
O persoana care a fost condamnata de Curte nu poate fi pedepsita decât în conformitate cu dispoziţiile prezentului statut.
ART. 24
Neretroactivite ratione personae
1. Nimeni nu rãspunde penal, în baza prezentului statut, pentru un comportament anterior intrãrii în vigoare a acestuia.
2. Dacã dreptul aplicabil unei cauze este modificat înainte de judecarea definitiva, se aplica dreptul cel mai favorabil persoanei care face obiectul unei anchete, urmãriri sau al unei condamnãri.
ART. 25
Rãspunderea penalã individualã
1. Curtea este competenta în privinta persoanelor fizice în baza prezentului statut.
2. Oricine comite o crima ce tine de competenta Curţii este individual responsabil şi poate fi pedepsit conform prezentului statut.
3. Conform dispoziţiilor prezentului statut, o persoana rãspunde penal şi poate fi pedepsita pentru o crima ce tine de competenta Curţii dacã:
a) comite acea crima, fie individual, împreunã cu o alta persoana sau prin intermediul unei alte persoane, fie ca aceasta alta persoana este sau nu responsabilã penal;
b) ordonã, solicita sau încurajeazã comiterea unei asemenea crime, atunci când exista comitere sau tentativa de comitere a acestei crime;
c) în vederea facilitãrii comiterii unei astfel de crime, ea îşi aduce ajutorul, concursul sau orice alta forma de asistenta la comiterea ori la tentativa de comitere a acestei crime, inclusiv furnizand mijloacele acestei comiteri;
d) contribuie în orice alt mod la comiterea sau la tentativa de comitere a unei asemenea crime de cãtre un grup de persoane actionand împreunã. Aceasta contribuţie trebuie sa fie intenţionatã şi, dupã caz:
(i) sa urmãreascã facilitarea activitãţii criminale sau proiectului criminal al grupului, dacã aceasta activitate sau acest proiect comporta executarea unei crime ce tine de competenta Curţii; sau
(ii) sa fie facuta în deplina cunostinta a intentiei grupului de a comite aceasta crima.
e) fiind vorba de crima de genocid, incita direct şi public pe altul sa o comita;
f) incearca sa comita o asemenea crima prin acte care, prin caracterul lor substanţial, constituie începutul executãrii crimei fãrã ca aceasta sa fie îndeplinitã datoritã unor circumstanţe independente de vointa sa. Cu toate acestea, persoana care abandoneaza efortul de a comite crima sau impiedica prin orice alt mod sãvârşirea ei nu poate fi pedepsita în baza prezentului statut pentru tentativa dacã a renunţat complet şi în mod voluntar la proiectul criminal.
4. Nici o dispoziţie a prezentului statut, referitoare la rãspunderea penalã a indivizilor, nu afecteazã rãspunderea statelor în dreptul internaţional.
ART. 26
Lipsa de competenta în privinta persoanelor sub 18 ani
Curtea nu are competenta fata de o persoana sub varsta de 18 ani în momentul pretinsei comiteri a unei crime.
ART. 27
Lipsa pertinentei calitãţii oficiale
1. Prezentul statut se aplica tuturor în mod egal, fãrã nici o distincţie, bazatã pe calitatea oficialã. În special, calitatea oficialã de şef de stat sau de guvern, de membru al guvernului sau al parlamentului, de reprezentant ales ori de agent al unui stat nu exonereaza în nici un caz de rãspundere penalã, potrivit prezentului statut, şi nici nu constituie ca atare un motiv de reducere a pedepsei.
2. Imunitãţile sau regulile de procedura speciale care pot fi legate de calitatea oficialã a unei persoane, în baza dreptului intern şi a dreptului internaţional, nu impiedica Curtea sa îşi exercite competenta fata de aceasta persoana.
ART. 28
Rãspunderea sefilor militari şi a altor superiori ierarhici
În afarã de alte motive de responsabilitate penalã potrivit prezentului statut pentru crimele ce ţin de competenta Curţii:
a) un şef militar sau o persoana care deţine efectiv funcţia de şef militar rãspunde penal pentru crimele ce ţin de competenta Curţii, comise de forţele plasate sub comanda şi controlul sau efectiv sau sub autoritatea şi controlul sau efectiv, dupã caz, dacã nu a exercitat controlul care se cuvenea asupra forţelor în cazurile în care:
(i) acest şef militar sau aceasta persoana stia ori, datoritã circumstanţelor, ar fi trebuit sa ştie ca aceste forte comiteau sau urmau sa comita aceste crime; şi
(ii) acest şef militar sau aceasta persoana nu a luat toate mãsurile necesare şi rezonabile care erau în puterea sa pentru a impiedica sau a reprima executarea ori pentru a raporta autoritãţilor competente în scopurile anchetei şi urmãririi;
b) în ceea ce priveşte relaţiile dintre superiorul ierarhic şi subordonaţi, neprevãzute la lit. a), superiorul ierarhic rãspunde pentru crimele ce ţin de competenta Curţii, comise de subordonatii plasati sub autoritatea şi sub controlul sau efectiv, dacã nu a exercitat controlul care se cuvenea asupra acestor subordonaţi în cazurile în care:
(i) superiorul stia ca aceşti subordonaţi comiteau sau urmau sa comita aceste crime ori a neglijat în mod deliberat sa ţinã seama de informaţiile care indicau aceasta în mod clar;
(ii) aceste crime erau legate de activitãţi ce tineau de responsabilitatea sa şi de controlul sau efectiv; şi
(iii) superiorul ierarhic nu a luat toate mãsurile necesare şi rezonabile care erau în puterea sa pentru a impiedica sau a reprima executarea ori pentru a raporta autoritãţilor competente în scopurile anchetei şi urmãririi.
ART. 29
Imprescriptibilitatea
Crimele ce ţin de competenta Curţii nu se prescriu.
ART. 30
Element psihologic
1. În afarã de o dispoziţie contrarã nimeni nu rãspunde penal şi nu poate fi pedepsit pentru o crima ce tine de competenta Curţii decât dacã elementul material al crimei este comis cu intenţie şi în cunostinta de cauza.
2. Exista intenţie, în sensul prezentului articol, când:
a) referitor la un comportament o persoana înţelege sa adopte acest comportament;
b) referitor la o consecinta o persoana înţelege sa cauzeze acesta consecinta sau este constienta ca aceasta se va intampla în cursul normal al evenimentelor.
3. Exista cunostinta de cauza, în sensul prezentului articol, când o persoana este constienta ca o circumstanţã exista sau ca o consecinta va avea loc în cursul normal al evenimentelor. "A cunoaşte" şi "în cunostinta de cauza" se interpreteazã în consecinta.
ART. 31
Motive de exonerare a rãspunderii penale
1. În afarã altor motive de exonerare a rãspunderii penale prevãzute de prezentul statut, o persoana nu rãspunde penal dacã, în momentul comportamentului în cauza:
a) suferea de o boala sau o deficienta mintalã care o priva de capacitatea de a înţelege caracterul delictuos sau natura comportamentului sau ori de a-l stãpâni pentru a fi conform exigenţelor legii;
b) era într-o stare de intoxicatie care o priva de facultatea de a înţelege caracterul delictuos sau natura comportamentului sau ori de a-l stãpâni pe acesta pentru a-l alinia la exigenţele legii, cu condiţia sa nu se fi intoxicat în mod voluntar în circumstanţele în care stia ca, datoritã intoxicãrii, risca sa adopte un comportament care sa constituie o crima ce tine de competenta Curţii sau nu sa fi ţinut deloc seama de acest risc;
c) a acţionat rezonabil pentru a se apara, pentru apãrarea altuia sau, în cazul crimelor de rãzboi, pentru a apara bunurile esenţiale supravietuirii sale ori a altuia sau esenţiale la îndeplinirea unei misiuni militare, impotriva recurgerii iminente şi ilicite la forta, într-un mod proporţional cu amploarea pericolului pe care l-ar risca propria persoana sau altcineva ori bunurile protejate. Faptul ca o persoana a participat la o operaţiune defensiva condusã de forte armate nu constituie în sine un motiv de exonerare a rãspunderii penale potrivit prezentei litere;
d) comportamentul despre care se susţine ca ar constitui o crima ce tine de competenta Curţii a fost adoptat sub constrângere, rezultând dintr-o ameninţare cu moartea iminenta sau dintr-o atingere grava, continua ori iminenta a propriei integritati fizice sau a altuia şi dacã a acţionat din necesitate şi într-un mod rezonabil pentru a inlatura aceasta ameninţare, cu condiţia sa nu fi avut intenţia de a produce un prejudiciu mai mare decât cel pe care a încercat sa îl evite. Aceasta ameninţare poate fi:
(i) fie exercitatã de alte persoane;
(ii) fie constituitã de alte circumstanţe independente de vointa sa.
2. Curtea se pronunţa asupra chestiunii de a şti dacã motivele de exonerare a rãspunderii penale prevãzute în prezentul statut sunt aplicabile în cazul cu care este sesizatã.
3. În timpul procesului Curtea poate lua în considerare un motiv de exonerare a rãspunderii, altul decât cele care sunt prevãzute la paragraful 1, dacã acest motiv decurge din dreptul aplicabil prevãzut la art. 21. Procedura de examinare a acestui motiv de exonerare este stabilitã în Regulamentul de procedura şi de probe.
ART. 32
Eroarea de fapt sau eroarea de drept
1. O eroare de fapt nu este un motiv de exonerare a rãspunderii penale decât dacã face sa dispara elementul psihologic al crimei.
2. O eroare de drept care se referã la faptul de a şti dacã un comportament dat constituie o crima ce tine de competenta Curţii nu este un motiv de exonerare a rãspunderii penale. Cu toate acestea, o eroare de drept poate fi un motiv de exonerare a rãspunderii penale dacã face sa dispara elementul psihologic al crimei sau dacã decurge din art. 33.
ART. 33
Ordinul ierarhic şi ordinul legii
1. Faptul ca o crima care tine de competenta Curţii a fost comisã la ordinul unui guvern, al unui superior, militar sau civil, nu exonereaza persoana care a comis-o de responsabilitatea sa penalã, decât dacã:
a) aceasta persoana nu a avut obligaţia legalã de a se supune ordinelor guvernului sau superiorului în cauza;
b) aceasta persoana nu a ştiut ca ordinul este ilegal; şi
c) ordinul nu a fost vadit ilegal.
2. În scopurile prezentului articol, ordinul de a comite genocid sau o crima impotriva umanitãţii este vadit ilegal.
CAP. 4
Componenta şi administrarea Curţii
ART. 34
Organele Curţii
Organele Curţii sunt urmãtoarele:
a) Preşedinţia;
b) Secţia apelurilor, Secţia de prima instanta şi Secţia preliminarã;
c) Biroul procurorului;
d) Grefa.
ART. 35
Exercitarea funcţiilor judecãtorilor
1. Toţi judecãtorii sunt aleşi ca membri cu norma intreaga ai Curţii şi sunt disponibili sa îşi exercite funcţiile cu norma intreaga din momentul în care începe mandatul lor.
2. Judecãtorii care compun Preşedinţia îşi exercita funcţiile cu norma intreaga de la alegerea lor.
3. Preşedinţia poate, în funcţie de volumul de activitate al Curţii şi în consultare cu ceilalţi judecãtori, sa decidã periodic asupra mãsurii prin care aceştia sunt obligaţi sa îşi exercite funcţiile cu norma intreaga.
Deciziile în aceasta privinta sunt luate fãrã încãlcarea dispoziţiilor art. 40.
4. Înţelegerile cu caracter financiar privind judecãtorii care nu sunt obligaţi sa îşi exercite funcţiile cu norma intreaga sunt stabilite conform art. 49.
ART. 36
Calificãri, candidaturi şi alegerea judecãtorilor
1. Sub rezerva paragrafului 2, Curtea este compusa din 18 judecãtori.
2. a) Preşedinţia poate, în numele Curţii, sa propunã creşterea numãrului judecãtorilor prevãzuţi la paragraful 1, motivandu-şi corespunzãtor propunerea. Aceasta este comunicatã fãrã întârziere tuturor statelor pãrţi de cãtre grefier.
b) Propunerea este apoi examinata într-o reuniune a Adunãrii statelor pãrţi, convocatã conform art. 112. Ea este consideratã adoptatã dacã este aprobatã la aceasta reuniune cu o majoritate de doua treimi din numãrul membrilor Adunãrii statelor pãrţi. Ea devine efectivã la data stabilitã de Adunarea statelor pãrţi.
c) (i) Când propunerea de marire a numãrului judecãtorilor a fost adoptatã conform lit. b), alegerea judecãtorilor suplimentari are loc la reuniunea urmãtoare a Adunãrii statelor pãrţi, conform paragrafelor 3-8 şi art. 37 paragraful 2.
(ii) Când propunerea de marire a numãrului judecãtorilor a fost adoptatã şi a devenit efectivã conform lit. b) şi c) pct. (i), Preşedinţia poate propune în orice moment în continuare, dacã activitatea Curţii o justifica, sa reducã numãrul de judecãtori, dar nu sub cel stabilit la paragraful 1. Propunerea este examinata conform procedurii stabilite la lit. a) şi
b). Dacã aceasta este adoptatã, numãrul judecãtorilor se diminueazã progresiv pe mãsura ce mandatul judecãtorilor în exerciţiu urmeazã sa expire şi tot astfel pana când numãrul prevãzut este atins.
3. a) Judecãtorii sunt aleşi dintre persoanele care se bucura de o inalta consideraţie morala, cunoscute pentru imparţialitatea şi integritatea lor şi intrunind condiţiile cerute în statele lor respective pentru exercitarea celor mai înalte funcţii judiciare.
b) Oricare candidat la un post la Curte trebuie:
(i) sa aibã competenta recunoscuta în domeniile dreptului penal şi procedurii penale, precum şi experienta necesarã procesului penal, fie în calitate de judecãtor, de procuror ori avocat sau în orice alta calitate similarã; sau
(ii) sa aibã competenta recunoscuta în domeniile pertinente ale dreptului internaţional, ca dreptul internaţional umanitar şi drepturile omului, precum şi o mare experienta într-o profesiune juridicã ce prezintã interes pentru activitatea judiciarã a Curţii.
c) Oricare candidat la un post la Curte trebuie sa aibã o excelenta cunoaştere şi o practica curenta a cel puţin unei limbi de lucru a Curţii.
4. a) Candidaţii la un post la Curte pot fi prezentaţi de oricare alt stat parte la prezentul statut:
(i) potrivit procedurii de prezentare a candidaturilor la cele mai înalte funcţii judiciare în statul în cauza; sau
(ii) potrivit procedurii de prezentare a candidaturilor la Curtea Internationala de Justiţie, prevãzutã în statutul acesteia.
Candidaturile sunt însoţite de un document detaliat în care se arata ca respectivul candidat întruneşte calitãţile prevãzute la paragraful 3.
b) Fiecare stat parte poate prezenta candidatura unei persoane la o anumitã alegere. Aceasta persoana nu trebuie sa aibã în mod necesar cetãţenia statului care o propune, dar trebuie sa o aibã pe cea a unui stat parte.
c) Adunarea statelor pãrţi poate decide sa constituie, dupã caz, o comisie consultativa pentru examinarea candidaturilor. Formarea şi mandatul acestei comisii sunt stabilite de Adunarea statelor pãrţi.
5. În scopul alegerii sunt stabilite doua liste de candidaţi:
- lista A, care conţine numele candidaţilor ce poseda competentele prevãzute la paragraful 3 lit. b) pct. (i);
- lista B, care conţine numele candidaţilor ce poseda competentele prevãzute la paragraful 3 lit. b) pct. (ii).
Oricare candidat care poseda competentele cerute pentru a figura pe cele doua liste poate sa o aleagã pe cea pe care se prezintã. La prima alegere sunt aleşi cel puţin 9 judecãtori dintre candidaţii din lista A şi cel puţin 5 judecãtori dintre cei din lista B. Alegerile urmãtoare sunt organizate astfel încât sa se menţinã aceeaşi proporţie între judecãtorii aleşi pe una sau pe cealaltã lista.
6. a) Judecãtorii sunt aleşi prin vot secret la o întrunire a Adunãrii statelor pãrţi convocatã în acest scop în baza art. 112. Sub rezerva paragrafului 7, sunt aleşi cei 18 candidaţi care au obţinut cele mai multe voturi şi majoritatea de doua treimi din numãrul statelor pãrţi prezente şi care au votat.
b) Dacã rãmân posturi de ocupat la terminarea primului tur de vot, se procedeazã la votari succesive conform procedurii stabilite la lit. a) pana când posturile rãmase sunt ocupate.
7. Curtea nu poate cuprinde mai mult de un cetãţean al aceluiaşi stat. În aceasta privinta, cel care poate fi considerat cetãţean al mai multor state este considerat a fi cetãţean al statului în care îşi exercita în mod obişnuit drepturile sale civile şi politice.
8. a) În alegerea judecãtorilor statele pãrţi ţin seama de necesitatea de a asigura în componenta Curţii:
(i) reprezentarea principalelor sisteme juridice ale lumii;
(ii) o reprezentare geograficã echitabila; şi
(iii) o reprezentare echitabila a bãrbaţilor şi a femeilor.
b) Statele pãrţi ţin, de asemenea, seama de necesitatea de a asigura prezenta judecãtorilor specializaţi în anumite domenii, inclusiv în problemele legate de violenta impotriva femeilor şi copiilor, dar fãrã sa se limiteze la acestea.
9. a) Sub rezerva lit. b), judecãtorii sunt aleşi pentru un mandat de 9 ani şi, sub rezerva lit. a) şi a art. 37 paragraful 2, ei nu sunt realeşi.
b) La prima alegere o treime din numãrul judecãtorilor aleşi, desemnaţi prin tragere la sorţi, sunt numiţi pentru un mandat de 3 ani; o treime din numãrul judecãtorilor aleşi, desemnaţi prin tragere la sorţi, sunt numiţi pentru un mandat de 6 ani; ceilalţi judecãtori sunt numiţi pentru un mandat de 9 ani.
c) Un judecãtor numit pentru un mandat de 3 ani în aplicarea lit. b) este reeligibil pentru un mandat complet.
10. Cu toate dispoziţiile paragrafului 9, un judecãtor numit la o Camera de prima instanta sau de apel, conform art. 39, care a început sa se ocupe în fata acestei Camere de o cauza în prima instanta sau în apel, rãmâne în funcţie pana la închiderea acestei cauze.
ART. 37
Posturi vacante
1. Se procedeazã prin alegeri pentru ocuparea posturilor devenite vacante, conform dispoziţiilor art. 36.
2. Un judecãtor ales pe un post devenit vacant încheie mandatul predecesorului sau; dacã durata mandatului ce trebuie terminat este inferioarã sau egala cu 3 ani, el este reeligibil pentru un mandat întreg conform art. 36.
ART. 38
Preşedinţia
1. Preşedintele şi primul şi al doilea vicepreşedinte sunt aleşi cu majoritatea absolutã a judecãtorilor. Ei sunt aleşi pentru 3 ani sau pana la expirarea mandatului lor de judecãtor, dacã acesta se încheie înainte de 3 ani. Ei sunt reeligibili o singura data.
2. Primul vicepreşedinte înlocuieşte preşedintele atunci când acesta nu se poate prezenta sau când este recuzat. Al doilea vicepreşedinte înlocuieşte preşedintele când acesta şi primul vicepreşedinte nu se pot prezenta nici unul sau când sunt recuzati.
3. Preşedintele, primul vicepreşedinte şi al doilea vicepreşedinte compun Preşedinţia, care este insarcinata:
a) cu buna administrare a Curţii, cu excepţia Biroului procurorului; şi
b) cu alte funcţii care îi sunt conferite conform prezentului statut.
4. În exercitarea atribuţiilor prevãzute la paragraful 3 lit. a) Preşedinţia acţioneazã împreunã cu procurorul, al cãrui acord îl solicita în toate problemele de interes comun.
ART. 39
Camerele
1. Imediat ce este posibil dupã alegerea judecãtorilor Curtea se organizeazã în secţii, potrivit prevederilor art. 34 lit. b). Secţia apelurilor se compune din preşedinte şi alţi 4 judecãtori; Secţia de prima instanta şi Secţia preliminarã sunt compuse fiecare din cel puţin 6 judecãtori. Repartizarea judecãtorilor la secţii se bazeazã pe natura funcţiilor încredinţate fiecãreia dintre ele şi pe competentele şi experienta judecãtorilor aleşi la Curte, în asa mãsura încât fiecare secţie sa cuprindã proporţia dorita de specialişti în drept penal şi în procedura penalã şi de specialişti în drept internaţional. Secţia preliminarã şi Secţia de prima instanta sunt, în principal, compuse din judecãtori având experienta proceselor penale.
2. a) Funcţiile judiciare ale Curţii sunt exercitate în fiecare secţie prin Camere.
b) (i) Camera de apel este compusa din toţi judecãtorii Sectiei apelurilor.
(ii) Funcţiile Camerei de prima instanta sunt exercitate de 3 judecãtori ai Sectiei de prima instanta.
(iii) Funcţiile Camerei preliminare sunt exercitate fie de 3 judecãtori ai Sectiei preliminare, fie de un singur judecãtor de la aceasta secţie, conform prezentului statut şi Regulamentului de procedura şi de probe.
c) Nici o dispoziţie a prezentului paragraf nu interzice constituirea simultanã a mai mult de o Camera de prima instanta sau Camera preliminarã, când activitatea Curţii o cere.
3. a) Judecãtorii repartizaţi la Secţia preliminarã şi la Secţia de prima instanta funcţioneazã pe o perioada de 3 ani; ei continua sa funcţioneze peste acest termen pana la încheierea oricãrei cauze care le-a fost încredinţatã în aceste secţii.
b) Judecãtorii repartizaţi la Secţia apelurilor funcţioneazã în cadrul acesteia pe toatã durata mandatului lor.
4. Judecãtorii repartizaţi la Secţia apelurilor funcţioneazã exclusiv în aceasta secţie. Cu toate acestea, nici o dispoziţie a prezentului articol nu interzice totuşi repartizarea provizorie de judecãtori de la Secţia de prima instanta la Secţia preliminarã sau invers, dacã Preşedinţia apreciazã ca activitatea Curţii o impune, intelegandu-se ca un judecãtor care a participat la faza preliminarã a unei cauze nu este în nici un caz autorizat sa funcţioneze la Camera de prima instanta sesizatã cu aceasta cauza.
ART. 40
Independenta judecãtorilor
1. Judecãtorii îşi exercita funcţiile în deplina independenta.
2. Judecãtorii nu exercita nici o activitate care ar putea fi incompatibilã cu funcţiile lor judiciare sau care ar putea sa punã la indoiala independenta lor.
3. Judecãtorii trebuie sa îşi exercite funcţiile cu norma completa la sediul Curţii şi nu trebuie sa se ocupe cu nici o alta activitate cu caracter profesional.
4. Orice problema pe care o ridica aplicarea paragrafelor 2 şi 3 este hotãrâtã cu majoritatea absolutã a judecãtorilor. Un judecãtor nu participa la luarea deciziei referitoare la o problema care îl priveşte.
ART. 41
Eliberarea şi recuzarea judecãtorilor
1. Preşedinţia poate elibera un judecãtor, la cererea sa, din funcţiile ce îi sunt atribuite în baza prezentului statut, conform Regulamentului de procedura şi de probe.
2. a) Un judecãtor nu poate sa participe la soluţionarea nici unei cauze în care imparţialitatea sa ar putea sa fie pusã la indoiala în mod rezonabil dintr-un motiv oarecare. Un judecãtor este recuzat într-o cauza conform prezentului paragraf, în special dacã el a intervenit mai înainte, sub orice titlu, în aceasta cauza în fata Curţii sau într-o cauza penalã conexã la nivel naţional în care persoana care face obiectul anchetei sau al urmãririi este implicata. Un judecãtor poate, de asemenea, sa fie recuzat din celelalte motive prevãzute de Regulamentul de procedura şi de probe.
b) Procurorul sau persoana care face obiectul anchetei sau al urmãririi poate cere recuzarea unui judecãtor în baza prezentului paragraf.
c) Orice problema referitoare la recuzarea unui judecãtor este hotãrâtã de majoritatea absolutã a judecãtorilor. Judecãtorul a cãrui recuzare se cere poate sa îşi prezinte observaţiile asupra recuzãrii, dar nu participa la luarea deciziei.
ART. 42
Biroul procurorului
1. Biroul procurorului acţioneazã independent ca organ distinct în cadrul Curţii. El este însãrcinat sa primeascã comunicãrile şi orice informaţie justificativã în forma cuvenitã privind crimele ce ţin de competenta Curţii, sa le examineze, sa conducã anchetele şi sa susţinã acuzarea în fata Curţii. Membrii sãi nu solicita şi nici nu accepta instrucţiuni de la nici o sursa exterioarã.
2. Biroul este condus de procuror. Acesta are autoritate deplina asupra gestiunii şi administraţiei Biroului, inclusiv personalului, instalaţiilor şi celorlalte resurse. Procurorul este sprijinit de unul sau mai mulţi procurori adjuncţi, abilitaţi sa procedeze la orice acte pe care prezentul statut le cere procurorului. Procurorul şi procurorii adjuncţi sunt de nationalitati diferite. Ei îşi exercita funcţiile cu norma intreaga.
3. Procurorul şi procurorii adjuncţi trebuie sa se bucure de o inalta consideraţie morala şi sa aibã o competenta solida şi o mare experienta practica în materie de urmãrire sau judecata în procese penale. Ei trebuie sa aibã o excelenta cunoaştere şi o practica curenta în cel puţin una dintre limbile de lucru ale Curţii.
4. Procurorul este ales prin vot secret de Adunarea statelor pãrţi, cu majoritatea absolutã din rândul membrilor acesteia. Procurorii adjuncţi sunt aleşi în acelaşi mod pe o lista de candidaţi prezentatã de procuror. Procurorul prezintã 3 candidaţi pentru ocuparea fiecãrui post de procuror adjunct. Cu condiţia sa nu se fi stabilit un mandat mai scurt în momentul alegerii, procurorul şi procurorii adjuncţi îşi exercita funcţiile pe o perioada de 9 ani şi nu pot fi realeşi.
5. Nici procurorul şi nici procurorii adjuncţi nu exercita o activitate riscand sa fie incompatibilã cu funcţiile lor în materie de urmãrire sau care sa punã la indoiala independenta lor. Ei nu se vor ocupa cu nici o alta activitate cu caracter profesional.
6. Preşedinţia poate elibera, la cerere, procurorul sau procurorul adjunct din funcţia sa într-o anumitã cauza.
7. Nici procurorul şi nici procurorii adjuncţi nu pot participa la soluţionarea unei cauze în care imparţialitatea lor ar fi pusã, pe buna dreptate, la indoiala dintr-un motiv oarecare. Ei sunt recuzati într-o cauza, conform prezentului paragraf, dacã au intervenit anterior, sub orice titlu, în aceasta cauza în fata Curţii sau într-o cauza penalã conexã la nivel naţional, în care persoana care face obiectul anchetei sau urmãririi este implicata.
8. Orice problema referitoare la recuzarea procurorului sau a unui procuror adjunct este hotãrâtã de cãtre Camera de apel.
a) Persoana care face obiectul anchetei sau urmãririi poate sa ceara în orice moment recuzarea procurorului sau a unui procuror adjunct, din motivele enunţate în prezentul articol.
b) Procurorul sau procurorul adjunct interesat poate sa îşi prezinte, dupã caz, observaţiile asupra problemei.
9. Procurorul numeşte consilieri care sunt specialişti în drept privind anumite probleme, inclusiv, dar fãrã sa se limiteze la acestea, cele ale violenţei sexuale, violentele cu motivare sexualã şi violentele impotriva copiilor.
ART. 43
Grefa
1. Grefa rãspunde de aspectele nejudiciare ale administraţiei şi serviciului Curţii, fãrã prejudicierea funcţiilor şi atribuţiilor procurorului definite la art. 42.
2. Grefa este condusã de un grefier, care este responsabilul principal al administraţiei Curţii. Grefierul îşi exercita funcţiile sub autoritatea preşedintelui Curţii.
3. Grefierul şi grefierul adjunct trebuie sa fie persoane de o inalta moralitate şi de o mare competenta, având o excelenta cunoaştere şi o practica curenta în cel puţin una dintre limbile de lucru ale Curţii.
4. Judecãtorii aleg grefierul cu majoritatea absolutã prin vot secret, ţinând seama de eventualele recomandãri ale Adunãrii statelor pãrţi. Dacã este necesar, ei aleg în acelaşi mod un grefier adjunct la recomandarea grefierului.
5. Grefierul este ales pe o perioada de 5 ani, este reeligibil o data şi îşi exercita funcţiile cu norma intreaga. Grefierul adjunct este ales pe o perioada de 5 ani sau pentru un mandat mai scurt, potrivit celor decise de majoritatea absolutã a judecãtorilor; el este chemat sa îşi exercite funcţiile potrivit cerinţelor serviciului.
6. Grefierul înfiinţeazã în cadrul Grefei o diviziune de ajutor a victimelor şi martorilor. Aceasta diviziune este insarcinata, în consultare cu Biroul procurorului, sa sfatuiasca şi sa ajute în orice mod potrivit martorii, victimele care se prezintã în fata Curţii şi celelalte persoane pe care depozitiile acestor martori pot sa le facã sa se confrunte cu un risc, precum şi sa prevadã mãsurile şi dispoziţiile de luat pentru a le asigura protecţia şi securitatea. Personalul diviziunii cuprinde specialişti în ajutorarea victimelor traumatismelor, inclusiv a traumatismelor datorate violentelor sexuale.
ART. 44
Personalul
1. Procurorul şi grefierul numesc personalul calificat necesar în serviciile lor respective, inclusiv anchetatorii, în cazul procurorului.
2. Când recruteaza personalul, procurorul şi grefierul vegheazã sa se asigure serviciile cu persoane având inalta eficacitate, competenta şi integritate, ţinând seama, mutatis mutandis, de criteriile menţionate la art. 36 paragraful 8.
3. Grefierul, în acord cu Preşedinţia şi cu procurorul, propune statutul personalului, care cuprinde condiţiile de numire, de remunerare şi de încetare a funcţiilor. Statutul personalului este aprobat de adunarea statelor pãrţi.
4. Curtea, în circumstanţe excepţionale, poate sa foloseascã, cu titlu gratuit, personalul pus la dispoziţia sa de statele pãrţi, organizaţiile interguvernamentale şi de organizaţiile neguvernamentale pentru a ajuta orice organ al Curţii în activitãţile sale. Procurorul poate accepta un astfel de personal pentru Biroul procurorului. Persoanele puse la dispoziţie cu titlu gratuit sunt angajate conform directivelor care vor fi stabilite de Adunarea statelor pãrţi.
ART. 45
Angajament solemn
Înainte de preluarea funcţiilor prevãzute în prezentul statut judecãtorii, procurorul, procurorii adjuncţi, grefierul şi grefierul adjunct îşi iau în şedinţa publica angajamentul solemn de a-şi exercita atribuţiile în deplina impartialitate şi constiinta.
ART. 46
Pierderea funcţiei
1. Un judecãtor, procurorul, un procuror adjunct, grefierul sau grefierul adjunct pot fi inlaturati din funcţiile lor, prin decizia luatã conform paragrafului 2, în cazul în care:
a) s-a stabilit ca el a comis o greseala mare sau o abatere de la sarcinile care i-au fost impuse prin prezentul statut, conform celor prevãzute în Regulamentul de procedura şi de probe; sau
b) se afla în incapacitatea de a-şi exercita funcţiile, asa cum sunt definite în prezentul statut.
2. Decizia privind pierderea funcţiei unui judecãtor, procuror sau a unui procuror adjunct, în aplicarea paragrafului 1, este luatã de Adunarea statelor pãrţi prin vot secret:
a) în cazul unui judecãtor, cu majoritatea de doua treimi a statelor pãrţi, la recomandarea adoptatã de majoritatea de doua treimi a celorlalţi judecãtori;
b) în cazul procurorului, cu majoritatea absolutã a statelor pãrţi;
c) în cazul procurorului adjunct, cu majoritatea absolutã a statelor pãrţi, la recomandarea procurorului.
3. Decizia privind pierderea funcţiei de grefier sau de grefier adjunct se ia cu majoritatea absolutã a judecãtorilor.
4. Un judecãtor, un procuror, un procuror adjunct, un grefier sau un grefier adjunct, al cãrui comportament sau aptitudine de a exercita funcţiile prevãzute în prezentul statut este contestatã în baza prezentului articol, are intreaga latitudine de a prezenta şi primi probe şi pentru a-şi prezenta argumentele conform Regulamentului de procedura şi de probe. El nu participa în alt mod la luarea deciziilor.
ART. 47
Sancţiuni disciplinare
Un judecãtor, un procuror, un procuror adjunct, un grefier sau un grefier adjunct care a comis o greseala de o gravitate mai mica decât cele prevãzute la art. 46 paragraful 1 se expune la sancţiunile disciplinare prevãzute de Regulamentul de procedura şi de probe.
ART. 48
Privilegii şi imunitãţi
1. Curtea se bucura pe teritoriul statelor pãrţi de privilegiile şi de imunitãţile necesare îndeplinirii misiunii sale.
2. Judecãtorii, procurorul, procurorii adjuncţi şi grefierul se bucura în exerciţiul funcţiilor lor şi în legatura cu aceste funcţii de privilegiile şi imunitãţile acordate sefilor de misiuni diplomatice. Dupã expirarea mandatului lor ei continua sa se bucure de imunitate în orice procedura legalã pentru cele vorbite, scrise sau pentru actele care ţin de exerciţiul funcţiilor lor oficiale.
3. Grefierul adjunct, personalul Biroului procurorului şi personalul Grefei se bucura de privilegiile, imunitãţile şi facilitãţile necesare exercitãrii funcţiilor lor, conform acordului asupra privilegiilor şi imunitãţilor Curţii.
4. Avocaţii, experţii, martorii şi celelalte persoane a cãror prezenta este cerutã la sediul Curţii beneficiazã de tratamentul necesar bunei funcţionari a Curţii, conform acordului asupra privilegiilor şi imunitãţilor Curţii.
5. Privilegiile şi imunitãţile pot fi ridicate:
a) în cazul judecãtorului sau procurorului, prin decizia luatã cu majoritatea absolutã a judecãtorilor;
b) în cazul grefierului, de cãtre Presedintie;
c) în cazul procurorilor adjuncţi şi al personalului Biroului procurorului, de cãtre procuror;
d) în cazul grefierului adjunct şi al personalului Grefei, de cãtre grefier.
ART. 49
Salarii, indemnizaţii şi rambursarea cheltuielilor
Judecãtorii, procurorul, procurorii adjuncţi, grefierul şi grefierul adjunct primesc salariile, indemnizaţiile şi rambursarea cheltuielilor hotãrâte de adunarea statelor pãrţi. Aceste salarii şi indemnizaţii nu sunt reduse în cursul mandatului.
ART. 50
Limbi oficiale şi limbi de lucru
1. Limbile oficiale ale Curţii sunt engleza, arabã, chineza, spaniola, franceza şi rusa. Hotãrârile Curţii, precum şi celelalte decizii prin care sunt reglementate problemele de fond cei îi sunt supuse sunt publicate în limbile oficiale. Preşedinţia determina, ţinând seama de criteriile stabilite de Regulamentul de procedura şi de probe, care decizii pot fi considerate în scopurile prezentului paragraf ca reglementand probleme de fond.
2. Limbile de lucru ale Curţii sunt engleza şi franceza. Regulamentul de procedura şi de probe defineste cazurile în care alte limbi oficiale pot fi folosite ca limbi de lucru.
3. La cererea unei pãrţi într-o procedura sau a unui stat autorizat sa intervinã într-o procedura Curtea autorizeaza folosirea de cãtre aceasta parte sau de acest stat a unei alte limbi decât engleza şi franceza, dacã ea considera acest fapt ca fiind justificat.
ART. 51
Regulamentul de procedura şi de probe
1. Regulamentul de procedura şi de probe intra în vigoare la adoptarea sa de cãtre Adunarea statelor pãrţi cu majoritatea de doua treimi din numãrul membrilor sãi.
2. Amendamente la Regulamentul de procedura şi de probe pot fi propuse de:
a) oricare stat parte;
b) judecãtorii care acţioneazã cu majoritate absolutã;
c) procuror.
Aceste amendamente intra în vigoare la adoptarea lor cu majoritatea de doua treimi din numãrul membrilor Adunãrii statelor pãrţi.
3. Dupã adoptarea Regulamentului de procedura şi de probe, în cazurile urgente în care situaţia specialã prezentatã în fata Curţii nu este prevãzutã de regulament, judecãtorii pot, cu majoritatea de doua treimi, sa stabileascã reguli provizorii care sa se aplice pana când Adunarea statelor pãrţi, la reuniunea ordinarã sau extraordinarã urmãtoare, le adopta, le modifica sau le respinge.
4. Regulamentul de procedura şi de probe, amendamentele ce îl privesc şi regulile provizorii sunt conforme cu dispoziţiile prezentului statut. Amendamentele la Regulamentul de procedura şi de probe, precum şi regulile provizorii nu se aplica retroactiv în prejudiciul persoanei care face obiectul unei anchete, urmãriri sau al unei condamnãri.
5. În caz de neconcordanta între prezentul statut şi Regulamentul de procedura şi de probe, statutul prevaleazã.
ART. 52
Regulamentul Curţii
1. Judecãtorii adopta cu majoritatea absolutã, conform prezentului statut şi Regulamentului de procedura şi de probe, regulamentul necesar functionarii zilnice a Curţii.
2. Procurorul şi grefierul sunt consultaţi la elaborarea regulamentului Curţii şi a oricãrui amendament referitor la acesta.
3. Regulamentul Curţii şi orice amendament referitor la acesta au efect de la adoptare, dacã judecãtorii nu decid altfel. Ele sunt comunicate imediat dupã adoptarea lor statelor pãrţi spre examinare. Ele rãmân în vigoare dacã majoritatea statelor pãrţi nu fac obiecţii în termen de 6 luni.
CAP. 5
Ancheta şi urmãriri
ART. 53
Deschiderea unei anchete
1. Procurorul, dupã ce a evaluat informaţiile ce i s-au adus la cunostinta, deschide o ancheta, în afarã cazului în care conchide ca nu exista o baza rezonabila pentru urmãrire, în baza prezentului statut. Pentru a lua decizia procurorul examineazã:
a) dacã informaţiile aflate la dispoziţia sa oferã motive credibile ca o crima ce tine de competenta Curţii a fost sau este pe cale sa fie comisã;
b) dacã este sau ar fi admisibilã cauza, ţinând seama de art. 17; şi
c) dacã exista motive serioase de a crede ca, ţinând seama de gravitatea crimei şi de interesele victimelor, ancheta nu ar servi intereselor justiţiei.
Dacã conchide ca nu exista motive serioase pentru urmãrire şi dacã aceasta concluzie se bazeazã exclusiv pe considerentele prevãzute la lit. c), procurorul informeazã despre aceasta Camera preliminarã.
2. Dacã dupã ancheta procurorul conchide ca nu exista motive suficiente pentru începerea urmãririi:
a) pentru ca nu exista o baza suficienta, în drept sau în fapt, pentru a cere un mandat de arestare sau o citaţie de înfãţişare în aplicarea art. 58;
b) deoarece cauza este inadmisibila fata de prevederile art. 17; sau
c) pentru ca urmãrirea nu ar servi intereselor justiţiei, ţinând seama de toate circumstanţele, inclusiv de gravitatea crimei, de interesele victimelor, de varsta sau handicapul autorului prezumat şi de rolul sau în crima invocatã, el informeazã asupra concluziei sale şi considerentelor care au motivat-o, Camera preliminarã şi statul care i-a deferit situaţia, conform art. 14, sau Consiliul de Securitate, dacã este vorba de o situaţie prevãzutã în art. 13 lit. b).
3. a) La cererea statului care a deferit situaţia, conform art. 14, sau a Consiliului de Securitate, dacã este vorba de o situaţie prevãzutã la art. 13 lit. b), Camera preliminarã poate examina decizia de neurmãrire luatã de procuror în baza paragrafelor 1 sau 2 şi sa ceara procurorului sa o reaprecieze.
b) Mai mult, Camera preliminarã poate, din proprie initiativa, sa examineze decizia procurorului de neurmãrire dacã aceasta decizie se bazeazã exclusiv pe consideratiile prevãzute la paragraful 1 lit. c) şi la paragraful 2 lit. c). Într-un asemenea caz decizia procurorului nu are efect decât dacã ea este confirmatã de Camera preliminarã.
4. Procurorul poate în orice moment sa îşi reaprecieze decizia de a deschide sau nu o ancheta sau de a angaja sau nu urmãriri în lumina noilor fapte sau informaţii.
ART. 54
Obligaţii şi competente ale procurorului în materie de anchete
1. Procurorul:
a) pentru stabilirea adevãrului extinde ancheta la toate faptele şi elementele de proba care pot fi utile pentru a determina dacã exista rãspundere penalã, ţinând seama de prezentul statut, şi, fãcând aceasta, ancheteaza atât scopul culpabilizarii, cat şi al dezincriminarii;
b) ia mãsuri corespunzãtoare spre a asigura eficienta anchetelor şi urmãririlor vizând crimele ce ţin de competenta Curţii. Fãcând aceasta, tine seama de interesele şi situaţia personalã a victimelor şi martorilor, inclusiv de varsta, sexul, astfel cum este definit la art. 7 paragraful 3, şi de starea lor de sãnãtate; el tine, de asemenea, seama de natura crimei, în special când aceasta conţine violenţe sexuale, violenţe cu motivare sexualã sau violenţe impotriva copiilor; şi
c) respecta pe deplin drepturile persoanelor menţionate în prezentul statut.
2. Procurorul poate ancheta pe teritoriul unui stat:
a) conform dispoziţiilor cap. IX; sau
b) cu autorizarea Camerei preliminare în baza art. 57 paragraful 3 lit. d).
3. Procurorul poate:
a) sa strângã şi sa examineze elementele de proba;
b) sa convoace şi sa interogheze persoane care fac obiectul unei anchete, victime şi martori;
c) sa ceara cooperarea oricãrui stat sau organizaţii ori dispozitiv guvernamental, conform competentelor lor sau mandatului lor;
d) sa încheie orice înţelegeri sau acorduri care nu sunt contrare dispoziţiilor prezentului statut şi care pot fi necesare pentru facilitarea cooperãrii unui stat, a unei organizaţii interguvernamentale sau a unei persoane;
e) sa se angajeze sa nu divulge în nici un stadiu al procedurii documentele sau informaţiile pe care le-a obţinut, cu condiţia confidenţialitãţii şi numai pentru scopul obţinerii unor noi probe, cu excepţia cazului în care informatorul consimte la divulgarea lor; şi
f) sa ia sau sa ceara sa fie luate mãsuri necesare care sa asigure confidenţialitatea informaţiilor culese, protecţia persoanelor sau asigurarea elementelor de proba.
ART. 55
Drepturi ale persoanelor în cadrul unei anchete
1. Într-o ancheta deschisã în baza prezentului statut o persoana:
a) nu este obligatã sa depunã mãrturie impotriva ei insesi, nici sa se recunoascã vinovata;
b) nu este supusã la nici o forma de coercitie, constrângere sau ameninţare, nici la tortura, nici la vreo alta forma de suferinta sau tratament de cruzime inuman sau degradant;
c) beneficiazã gratuit, dacã nu este interogatã într-o limba pe care o înţelege şi o vorbeşte perfect, de ajutorul unui interpret competent şi de toate traducerile necesare cerinţelor echitãţii; şi
d) nu poate fi arestata sau detinuta arbitrar; ea nu poate fi privatã de libertate dacã aceasta nu are loc pentru motivul şi potrivit procedurii prevãzute în prezentul statut.
2. Când exista motive sa se creadã ca o persoana a comis o crima ce tine de competenta Curţii şi ca aceasta persoana trebuie sa fie interogatã fie de procuror, fie de autoritãţile naţionale în baza unei cereri fãcute conform cap. IX, aceasta persoana are în plus drepturile urmãtoare, asupra cãrora este informatã înainte de a fi interogatã:
a) sa fie informatã înainte de a fi interogatã ca exista motive sa se creadã ca ea a comis o crima ce tine de competenta Curţii;
b) sa pãstreze tacerea, fãrã ca aceasta tãcere sa fie luatã în considerare pentru determinarea culpabilitatii sau a nevinovãţiei sale;
c) sa fie asistatã de un apãrãtor la alegerea sa sau, dacã nu are, de un apãrãtor din oficiu de fiecare data când interesele justiţiei o cer, fãrã a trebui în acest caz sa verse o remunerare, dacã nu are mijloace;
d) sa fie interogatã în prezenta avocatului sau, dacã nu a renunţat la dreptul de a fi asistatã de un avocat.
ART. 56
Rolul Camerei preliminare în situaţia în care ocazia obţinerii de informaţii nu se va mai prezenta
1. a) Când procurorul considera ca o ancheta oferã ocazia unica, care nu se va mai prezenta în continuare, de a lua o mãrturie sau o declaraţie sau de a examina, culege ori verifica elemente de proba în scopurile procesului, avizeazã despre aceasta Camera preliminarã.
b) Camera preliminarã poate, în aceasta situaţie, la cererea procurorului, sa ia toate mãsurile specifice pentru a asigura eficienta şi integritatea procedurii şi, în special, pentru a proteja drepturile apãrãrii.
c) Cu excepţia deciziei contrare a Camerei preliminare, procurorul informeazã, de asemenea, despre circumstanţã prevãzutã în lit. a) persoana care a fost arestata sau s-a prezentat pe baza citaţiei emise în cadrul anchetei, cu scopul ca sa poatã fi ascultata.
2. Mãsurile prevãzute la paragraful 1 lit. b) pot consta în:
a) a face recomandãri sau a emite ordonanţe privind calea de urmat;
b) a ordonã încheierea unui proces-verbal asupra procedurii;
c) a numi un expert;
d) a autoriza avocatul unei persoane care a fost arestata sau s-a înfãţişat la Curte pe baza citaţiei sa participe la procedura sau, când arestarea ori înfãţişarea nu a avut loc sau avocatul nu a fost încã ales, a desemna un avocat care va reprezenta interesele apãrãrii;
e) a insarcina pe unul dintre membrii sãi sau, în caz de nevoie, pe unul dintre judecãtorii disponibili ai Sectiei preliminare sau ai Sectiei primei instanţe sa facã recomandãri sau sa emita ordonanţe privind strângerea ori conservarea probelor sau audierii persoanelor;
f) a lua orice alte mãsuri necesare pentru culegerea sau pãstrarea elementelor de proba.
3. a) Când procurorul nu a solicitat mãsurile prevãzute în prezentul articol, dar Camera preliminarã este de pãrere ca aceste mãsuri sunt necesare pentru pãstrarea elementelor de proba pe care le apreciazã ca esenţiale pentru apãrarea în cursul procesului, consulta procurorul pentru a afla dacã acesta avea motive întemeiate sa nu ceara luarea mãsurilor în cauza. Dacã dupã consultare Camera conchide ca faptul de a nu fi cerut aceste mãsuri nu este justificat, poate lua mãsuri din proprie initiativa.
b) Procurorul poate face apel impotriva deciziei Camerei preliminare de a acţiona din proprie initiativa în baza prezentului paragraf. Acest apel este examinat dupã o procedura accelerata.
4. Admisibilitatea elementelor de proba pãstrate sau strânse în scopurile procesului în aplicarea prezentului articol ori înregistrarea acestor elemente de proba este reglementatã de art. 69, valoarea lor fiind cea pe care le-o da Camera de prima instanta.
ART. 57
Funcţiile şi competentele Camerei preliminare
1. Dacã prezentul statut nu dispune altfel, Camera preliminarã îşi exercita funcţiile conform dispoziţiilor prezentului articol.
2. a) Deciziile date de Camera preliminarã în baza art. 15, 18, 19, a art. 54 paragraful 2, art. 61 paragraful 7 şi a art. 72 sunt luate cu majoritatea judecãtorilor care o compun.
b) În toate celelalte cazuri un singur judecãtor al Camerei preliminare poate exercita funcţiile prevãzute în prezentul statut, dacã nu se prevede altfel printr-o dispoziţie a Regulamentului de procedura şi de probe sau printr-o decizie a Camerei preliminare luate cu majoritate.
3. Independent de alte funcţii care îi sunt conferite în virtutea prezentului statut, Camera preliminarã poate:
a) la cererea procurorului, sa dea ordonanţe şi sa elibereze mandatele care pot fi necesare în scopurile unei anchete;
b) la cererea unei persoane care a fost arestata sau s-a înfãţişat pe baza citaţiei, conform art. 58, sa emita orice ordonanta, inclusiv mãsurile prevãzute la art. 56, sau sa solicite orice concurs, conform cap. IX, care pot fi necesare pentru ajutarea persoanei la pregãtirea apãrãrii;
c) în caz de nevoie, sa asigure protecţia şi respectarea vieţii private a victimelor şi martorilor, conservarea probelor, protecţia persoanelor care au fost arestate ori s-au înfãţişat pe baza citaţiei, precum şi protejarea informaţiilor legate de securitatea nationala;
d) sa autorizeze procurorul sa ia anumite mãsuri de ancheta pe teritoriul unui stat parte fãrã sa îşi asigure cooperarea acestui stat, conform cap. IX, dacã, ţinând seama, în mãsura posibilului, de vederile acestui stat, Camera a stabilit ca în speta acesta este vadit incapabil sa dea urmare unei cereri de cooperare pentru ca nici o autoritate sau componenta competenta a aparatului sau judiciar naţional nu este disponibilã sa dea curs unei cereri de cooperare conform cap. IX;
e) când un mandat de arestare sau o citaţie de înfãţişare a fost emisã în baza art. 58, sa solicite cooperarea statelor în baza art. 93 paragraful 1 lit. k), ţinând seama în mod cuvenit de forta elementelor de proba şi de drepturile pãrţilor în cauza, dupã cum se prevede în prezentul statut şi în Regulamentul de procedura şi de probe, pentru a lua mãsurile conservatorii în scopurile confiscãrii, în special în interesul superior al victimelor.
ART. 58
Eliberarea de cãtre Camera preliminarã a unui mandat de arestare sau a unei citaţii pentru înfãţişare
1. În orice moment dupã deschiderea unei anchete Camera preliminarã elibereazã, la cererea procurorului, un mandat de arestare impotriva unei persoane dacã, dupã examinarea cererii şi a elementelor de proba sau a altor informaţii furnizate de procuror, ea este convinsa ca:
a) exista motive întemeiate sa se creadã ca aceasta persoana a comis o crima ce tine de competenta Curţii; şi
b) arestarea acestei persoane este necesarã pentru a garanta:
(i) ca persoana se va infatisa;
(ii) ca ea nu va impiedica ancheta sau procedura în fata Curţii, nici nu îi va compromite desfãşurarea; sau
(iii) în caz de nevoie, ca ea nu va urmãri executarea crimei despre care este vorba sau a unei crime conexe ce tine de competenta Curţii şi care s-a produs în aceleaşi circumstanţe.
2. Cererea procurorului conţine urmãtoarele elemente:
a) numele persoanei vizate şi orice alte elemente utile pentru identificare;
b) o referire precisa la crima ce tine de competenta Curţii, pe care persoana este banuita ca a comis-o;
c) expunerea succintã a faptelor invocate ca ar constitui aceasta crima;
d) un rezumat al probelor care reprezintã motive întemeiate sa se creadã ca persoana a comis aceasta crima; şi
e) considerentele pentru care procurorul apreciazã ca este necesar sa procedeze la arestarea acestei persoane.
3. Mandatul de arestare conţine elementele urmãtoare:
a) numele persoanei vizate şi orice alte elemente utile de identificare;
b) o referire precisa la crima ce tine de competenta Curţii, care justifica arestarea; şi
c) expunerea succintã a faptelor invocate ca reprezentând aceasta crima.
4. Mandatul de arestare rãmâne în vigoare atâta vreme cat Curtea nu a decis altfel.
5. Pe baza mandatului de arestare Curtea poate sa ceara arestarea provizorie sau arestarea şi predarea persoanei conform cap. IX.
6. Procurorul poate cere Camerei preliminare sa modifice mandatul de arestare prin recalificarea crimelor la care acesta se referã sau prin adãugarea de noi crime. Camera preliminarã modifica mandatul de arestare dacã are motive întemeiate sa creadã ca persoana a comis crimele cu privire la care s-a fãcut o recalificare sau crime noi.
7. Procurorul poate cere Camerei preliminare sa emita o citaţie de înfãţişare în locul mandatului de arestare. Dacã Camera preliminarã este convinsa ca exista motive întemeiate de a crede ca persoana a comis crima care îi este imputatã şi ca o citaţie de înfãţişare este suficienta pentru a garanta ca ea se va prezenta în fata Curţii, emite o citaţie cu sau fãrã condiţii restrictive de libertate (altele decât detenţia), dacã legislaţia nationala prevede aceasta. Citaţia conţine elementele urmãtoare:
a) numele persoanei vizate şi orice alte elemente utile de identificare;
b) data înfãţişãrii;
c) o referire precisa la crima ce tine de competenta Curţii, pe care persoana se banuieste ca ar fi comis-o; şi d) expunere succintã a faptelor invocate ca ar constitui aceasta crima.
Citaţia este notificatã persoanei vizate.
ART. 59
Procedura de arestare în statul de detenţie
1. Statul parte care a primit o cerere de arestare provizorie sau de arestare şi de predare ia imediat mãsuri pentru a face sa fie arestata persoana în cauza, conform legislaţiei şi dispoziţiilor cap. IX.
2. Orice persoana arestata este deferita fãrã întârziere autoritãţii judiciare competente a statului de detenţie care verifica, conform legislaţiei acestui stat, dacã:
a) mandatul vizeazã chiar aceasta persoana;
b) aceasta a fost arestata conform unei proceduri legale; şi
c) drepturile sale au fost respectate.
3. Persoana arestata are dreptul sa ceara autoritãţii competente a statului de detenţie punerea în libertate provizorie în asteptarea predãrii sale.
4. Când se pronunţa asupra acestei cereri, autoritatea competenta a statului de detenţie examineazã dacã, ţinând seama de gravitatea crimelor invocate, urgenta şi circumstanţele excepţionale justifica punerea în libertate provizorie şi dacã garanţiile dorite asigura ca statul de detenţie poate sa se achite de obligaţia sa de a preda Curţii persoana. Autoritatea competenta a statului de detenţie nu poate examina dacã mandatul de arestare a fost eliberat în mod legal fata de art. 58 paragraful 1 lit. a) şi b).
5. Camera preliminarã este avizatã asupra oricãrei cereri de punere în libertate provizorie şi face recomandãri autoritãţii competente a statului de detenţie. Înainte de pronunţarea deciziei aceasta ia integral în considerare aceste recomandãri, inclusiv, dacã este cazul, cele care se referã la mãsurile corespunzãtoare pentru împiedicarea evadãrii persoanei.
6. Dacã punerea în libertate provizorie este acordatã, Camera preliminarã poate cere rapoarte periodice asupra regimului libertãţii provizorii.
7. O data ordonatã predarea de cãtre statul de detenţie, persoana este predatã Curţii cat mai curând posibil.
ART. 60
Procedura iniţialã în fata Curţii
1. De îndatã ce persoana a fost predatã Curţii sau dupã înfãţişarea ei în fata acesteia, voluntar sau prin citare, Camera preliminarã verifica dacã ea a fost informatã asupra crimelor ce îi sunt imputate, inclusiv dreptul de a cere punerea sa în liberate provizorie pe parcursul judecaţii.
2. Persoana la care se referã un mandat de arestare poate cere punerea sa în libertate provizorie pe parcursul judecaţii. Dacã Camera preliminarã este convinsa ca sunt întrunite condiţiile enunţate la art. 58 paragraful 1, persoana este menţinutã în detenţie. Dacã nu, Camera preliminarã o pune în libertate, cu sau fãrã condiţii.
3. Camera preliminarã reexamineaza periodic decizia sa de punere în libertate sau menţinerea în detenţie. Ea poate sa facã aceasta în orice moment, la cererea procurorului sau a persoanei interesate. Camera poate în aceasta situaţie sa îşi modifice decizia privind detenţia, punerea în libertate sau condiţiile acesteia dacã este convinsa ca evoluţia împrejurãrilor faptelor o justifica.
4. Camera preliminarã se asigura ca detenţia înaintea procesului nu se prelungeşte în mod excesiv din cauza unei întârzieri nejustificate imputabile procurorului. Dacã o asemenea întârziere se produce, Camera examineazã posibilitatea de a pune persoana interesatã în libertate, cu sau fãrã condiţii.
5. Dacã este necesar, Camera preliminarã poate emite un mandat de arestare pentru a garanta înfãţişarea persoanei care a fost pusã în libertate.
ART. 61
Confirmarea invinuirilor înainte de proces
1. Sub rezerva paragrafului 2, într-un termen rezonabil dupã predarea persoanei cãtre Curte sau înfãţişarea sa voluntara în fata acesteia, Camera preliminarã tine o şedinţa pentru a confirma invinuirile pe care procurorul înţelege sa se bazeze pentru a cere trimiterea în judecata. Şedinţa se desfãşoarã în prezenta procurorului şi a persoanei care face obiectul anchetei sau a urmãririi, precum şi a avocatului acesteia.
2. Camera preliminarã poate, la cererea procurorului sau din proprie initiativa, sa ţinã o şedinţa în absenta persoanei interesate, pentru a confirma invinuirile pe care procurorul înţelege sa se bazeze pentru a cere trimiterea în judecata, când persoana:
a) a renunţat la dreptul sau de a fi prezenta; sau
b) a fugit sau este de negasit şi tot ceea ce a fost rezonabil posibil a fost fãcut pentru a garanta înfãţişarea sa în fata Curţii şi a o informa asupra invinuirilor care i se aduc şi despre ţinerea unei şedinţe viitoare pentru confirmarea acestor învinuiri.
În aceste cazuri persoana este reprezentatã de un avocat când Camera preliminarã considera ca aceasta serveşte interesele justiţiei.
3. Într-un termen rezonabil înaintea şedinţei, persoana:
a) primeşte notificarea scrisã asupra invinuirilor pe care procurorul înţelege sa se bazeze pentru a cere trimiterea în judecata; şi
b) este informatã asupra elementelor de proba pe care procurorul înţelege sa se bazeze la şedinţa.
Camera preliminarã poate da ordonanţe privind divulgarea informaţiilor în scopurile şedinţei.
4. Înainte de şedinţa procurorul poate continua ancheta şi poate modifica sau retrage invinuirile. Persoana vizata primeşte notificare asupra oricãrui amendament sau retrageri de învinuiri, într-un termen rezonabil înainte de şedinţa. În caz de retragere de învinuiri procurorul informeazã Camera preliminarã despre motivele acestei retrageri.
5. La şedinţa procurorul îşi întemeiazã fiecare dintre învinuiri pe probe suficiente pentru a stabili existenta unor motive serioase de a crede ca persoana a comis crima care îi este imputatã. El se poate baza pe probe sub forma de documente sau de rezumate şi nu este obligat de a face sa se înfãţişeze martorii care trebuie sa fie audiati la proces.
6. La şedinţa persoana poate:
a) sa conteste invinuirile;
b) sa conteste elementele de proba produse de procuror; şi
c) sa prezinte elemente de proba.
7. La terminarea şedinţei Camera preliminarã stabileşte dacã exista probe suficiente care sa dea motive serioase sa se creadã ca persoana a comis fiecare dintre crimele care îi sunt imputate. Potrivit celor stabilite Camera preliminarã:
a) confirma invinuirile pentru care a decis ca existau probe suficiente şi trimite persoana în fata Camerei de prima instanta, pentru a fi judecata pe baza invinuirilor confirmate;
b) nu confirma invinuirile pentru care a decis ca nu exista probe suficiente;
c) amana şedinţa şi cere procurorului sa aibã în vedere:
(i) sa aducã probe suplimentare sau sa procedeze la noi anchete referitoare la o invinuire specialã; sau
(ii) sa modifice o invinuire dacã probele produse par a stabili ca o alta crima, care tine de competenta Curţii, a fost comisã.
8. Când Camera preliminarã nu confirma o invinuire, procurorului nu îi este interzis sa ceara ulterior confirmarea acestei învinuiri, dacã el îşi justifica cererea cu probe suplimentare.
9. Dupã confirmarea invinuirilor şi înainte ca procesul sa înceapã procurorul poate modifica invinuirile, cu autorizarea Camerei preliminare şi dupã ce acuzatul a fost avizat despre aceasta. Dacã procurorul înţelege sa adauge învinuiri suplimentare sau sa substituie invinuirile aduse cu învinuiri mai grave, este necesarã o şedinţa conform prezentului articol, pentru confirmarea invinuirilor noi. Dupã deschiderea procesului procurorul poate retrage invinuirile, cu autorizarea Camerei preliminare.
10. Orice mandat deja eliberat înceteazã sa aibã efect în legatura cu orice invinuire neconfirmata de Camera preliminarã sau retrasã de procuror.
11. Dupã confirmarea invinuirilor, conform prezentului articol, Preşedinţia constituie o Camera de prima instanta, care, sub rezerva paragrafului 9 şi a art. 64 paragraful 4, conduce faza urmãtoare a procedurii şi poate îndeplini în acest scop orice funcţie a Camerei preliminare, utila în speta.
CAP. 6
Procesul
ART. 62
Locul procesului
Dacã nu s-a decis altfel, procesul se tine la sediul Curţii.
ART. 63
Procesul în prezenta acuzatului
1. Acuzatul este prezent la procesul sau.
2. Dacã acuzatul, prezent în fata Curţii, tulbura continuu desfãşurarea procesului, Camera de prima instanta poate ordonã evacuarea acestuia din sala de şedinţa, având grija ca acesta sa urmãreascã procesul şi sa dea instrucţiuni avocatului sau, din exteriorul sãlii, la nevoie cu ajutorul mijloacelor tehnice de comunicaţie. Asemenea mãsuri nu sunt luate decât în circumstanţe excepţionale, când alte soluţii rezonabile s-au dovedit zadarnice, şi numai pentru durata strict necesarã.
ART. 64
Funcţiile şi competentele Camerei de prima instanta
1. Funcţiile şi competentele Camerei de prima instanta, enunţate în prezentul articol, sunt exercitate conform statutului şi Regulamentului de procedura şi de probe.
2. Camera de prima instanta vegheazã ca procesul sa fie condus în mod echitabil şi cu operativitate, cu respectarea deplina a drepturilor acuzatului şi ţinând pe deplin seama de necesitatea de a asigura protecţia victimelor şi a martorilor.
3. Când cauza este trimisa spre judecare, conform prezentului statut, Camera de prima instanta cãreia i-a fost atribuitã:
a) consulta pãrţile şi adopta toate procedurile utile conducerii echitabile şi operative a instanţei;
b) determina limba sau limbile procesului; şi
c) sub rezerva oricãror alte dispoziţii aplicabile din prezentul statut, asigura divulgarea de documente sau de informaţii încã nedivulgate, suficient de devreme înaintea deschiderii procesului, pentru a permite o pregãtire suficienta a acestuia.
4. Camera de prima instanta poate, dacã aceasta este necesar, pentru a-i asigura funcţionarea eficace şi echitabila, sa supunã problemele preliminare Camerei preliminare sau, la nevoie, unui alt judecãtor disponibil al sectiei preliminare.
5. Camera de prima instanta poate, notificând aceasta pãrţilor, sa ordone conexarea sau disjungerea, dupã caz, a invinuirilor aduse impotriva mai multor acuzati.
6. În exercitarea funcţiilor sale, înainte sau în timpul procesului, Camera de prima instanta poate, dacã este necesar:
a) sa îşi asume toate funcţiile Camerei preliminare, prevãzute la art. 61 paragraful 11;
b) sa dispunã înfãţişarea martorilor şi audierea lor, precum şi prezentarea de documente şi de alte elemente de proba, obtinand la nevoie ajutorul statelor, conform dispoziţiilor prezentului statut;
c) sa dispunã protecţia informaţiilor confidenţiale;
d) sa ordone producerea de probe în completarea celor care au fost strânse înaintea procesului sau prezentate la proces de pãrţi;
e) sa asigure protecţia acuzatului, martorilor şi a victimelor; şi
f) sa statueze asupra oricãrei alte probleme pertinente.
7. Procesul este public. Cu toate acestea Camera de prima instanta poate, pe baza împrejurãrilor speciale, sa decidã ca anumite şedinţe sa se desfãşoare cu uşile închise, în scopurile enunţate la art. 68 sau în vederea protejãrii informaţiilor confidenţiale sau sensibile date în depozitii.
8. a) La deschiderea procesului Camera de prima instanta face sa se dea citire acuzatului asupra invinuirilor prealabile confirmate de Camera preliminarã. Camera de prima instanta se asigura ca acuzatul înţelege natura invinuirilor. Camera da acuzatului posibilitatea sa pledeze recunoscandu-se vinovat, potrivit celor prevãzute la art. 65, sau sa pledeze considerându-se nevinovat.
b) La proces preşedintele poate da instrucţiuni pentru conducerea dezbaterilor, mai ales pentru ca acestea sa se desfãşoare în mod echitabil şi impartial. Sub rezerva instrucţiunilor eventuale ale preşedintelui, pãrţile pot sa producã elemente de proba conform dispoziţiilor prezentului statut.
9. Camera de prima instanta poate, mai ales la cererea unei pãrţi sau din oficiu:
a) sa statueze asupra admisibilitãţii sau pertinentei probelor; şi
b) sa ia orice mãsura necesarã pentru a asigura ordinea în şedinţa.
10. Camera de prima instanta vegheazã ca grefierul sa întocmeascã şi sa pãstreze un proces-verbal integral al procesului, relatand cu fidelitate dezbaterile.
ART. 65
Procedura în caz de recunoaştere a vinovatiei
1. Când acuzatul îşi recunoaşte vinovãţia, dupã cum prevede art. 64 paragraful 8 lit. a), Camera de prima instanta stabileşte:
a) dacã acuzatul înţelege natura şi consecinţele recunoaşterii vinovatiei sale;
b) dacã recunoaşterea vinovatiei a fost voluntara, dupã o consultare suficienta cu apãrãtorul acuzatului; şi
c) dacã recunoaşterea vinovatiei este justificatã de faptele cauzei, asa cum rezulta:
(i) din invinuirile prezentate de procuror, cu care acuzatul este de acord;
(ii) din orice document prezentat de procuror, care însoţeşte invinuirile şi pe care acuzatul le accepta; şi
(iii) din orice alte probe, cum sunt marturiile, prezentate de procuror sau de acuzat.
2. Dacã Camera de prima instanta este convinsa ca sunt reunite condiţiile prevãzute la paragraful 1, stabileşte ca recunoaşterea vinovatiei, însoţitã de toate probele complementare prezentate, întruneşte toate elementele constitutive ale crimei la care se referã şi poate sa considere acuzatul vinovat pentru aceasta crima.
3. Dacã Camera de prima instanta nu este convinsa ca sunt reunite condiţiile prevãzute la paragraful 1, stabileşte ca nu exista recunoaştere de vinovãţie, caz în care decide ca procesul sa fie continuat potrivit procedurii normale prevãzute de prezentul statut şi poate trimite cauza unei alte Camere de prima instanta.
4. Dacã Camera de prima instanta este convinsa ca o prezentare mai completa a faptelor cauzei ar fi în interesul justiţiei, îndeosebi în interesul victimelor, ea poate:
a) sa ceara procurorului sa prezinte elemente de proba suplimentare, inclusiv depozitii de martori; sau
b) sa decidã ca procesul sa se continue dupã procedurile normale prevãzute de prezentul statut, caz în care aceasta considera ca nu exista recunoaştere de vinovãţie şi trimite cauza unei alte camere de prima instanta.
5. Orice discuţie între procuror şi apãrare, referitoare la modificarea capetelor de acuzare, recunoaşterea de vinovãţie sau pedeapsa de pronunţat, nu angajeazã Curtea.
ART. 66
Prezumţia de nevinovatie
1. Oricare persoana este prezumatã nevinovatã pana când vinovãţia sa este stabilitã în fata Curţii, conform dreptului aplicabil.
2. Procurorului îi incumba sarcina de a dovedi vinovãţia acuzatului.
3. Pentru a condamna acuzatul Curtea trebuie sa fie convinsa de vinovãţia acestuia dincolo de orice indoiala rezonabila.
ART. 67
Drepturile acuzatului
1. La examinarea invinuirilor ce i se aduc acuzatul are dreptul ca, ţinând seama de dispoziţiile prezentului statut, cauza lui sa fie prezentatã public, echitabil şi impartial. El are dreptul, în deplina egalitate, cel puţin la garanţiile urmãtoare:
a) sa fie informat în termenul cel mai scurt şi în mod detaliat asupra naturii cauzei şi conţinutului invinuirilor într-o limba pe care el o înţelege şi o vorbeşte perfect;
b) sa dispunã de timpul şi de facilitãţile necesare pentru pregãtirea apãrãrii sale şi sa comunice liber şi confidenţial cu avocatul ales de el;
c) sa fie judecat fãrã întârziere excesiva;
d) sub rezerva dispoziţiilor art. 63 paragraful 2, sa fie prezent la procesul sau, sa se apere singur sau sa fie asistat de un apãrãtor la alegerea sa; dacã nu are apãrãtor, sa fie informat despre dreptul de a avea unul şi, de fiecare data când interesul justiţiei o cere, sa i se atribuie din oficiu un apãrãtor de cãtre Curte, fãrã cheltuieli, dacã nu are mijloace sa îl remunereze;
e) sa interogheze sau sa ceara interogarea martorilor acuzarii şi sa obţinã înfãţişarea şi interogarea martorilor apãrãrii în aceleaşi condiţii cu martorii acuzarii. Acuzatul are, de asemenea, dreptul sa îşi susţinã mijloacele de apãrare şi sa prezinte alte probe admisibile în baza prezentului statut;
f) sa fie asistat gratuit de un interpret competent şi sa beneficieze de traducerile necesare pentru satisfacerea cerinţelor echitãţii, dacã limba folositã în orice procedura urmatã de Curte sau în orice document prezentat nu este o limba pe care el o înţelege şi o vorbeşte perfect;
g) sa nu fie fortat sa marturiseasca impotriva sa sau sa îşi recunoascã vinovãţia şi sa pãstreze tacerea, fãrã ca aceasta tãcere sa fie luatã în considerare pentru determinarea vinovatiei sau nevinovãţiei sale;
h) sa facã fãrã prestare de jurãmânt o declaraţie scrisã sau orala pentru apãrarea sa; şi
i) sa nu i se impunã rãsturnarea sarcinii probei, nici sarcina respingerii.
2. În afarã de celelalte comunicãri prevãzute de prezentul statut procurorul comunica apãrãrii, din momentul când aceasta este posibil, probele din posesia sa ori la dispoziţia sa, despre care el apreciazã ca îl disculpa pe acuzat sau tind sa îl disculpe ori sa atenueze vinovãţia sa sau sunt de natura sa afecteze credibilitatea probelor de invinuire. În caz de indoiala în ceea ce priveşte aplicarea prezentului paragraf, Curtea decide.
ART. 68
Protecţia şi participarea la proces a victimelor şi martorilor
1. Curtea ia mãsurile corespunzãtoare pentru a proteja securitatea, bunãstarea fizica şi psihologicã, demnitatea şi respectarea vieţii private a victimelor şi martorilor. Fãcând aceasta, ea tine seama de toţi factorii pertinenţi, mai ales varsta, sexul cum este definit la art. 7 paragraful 3, sau starea sãnãtãţii, precum şi natura crimei, îndeosebi, dar nu în mod exclusiv, când aceasta este însoţitã de violenţe cu caracter sexual, de violenţe cu motivare sexualã sau de violenţe impotriva copiilor. Procurorul ia aceste mãsuri îndeosebi în stadiul anchetei şi urmãririi. Aceste mãsuri nu trebuie sa fie nici prejudiciabile, nici contrare drepturilor apãrãrii şi exigenţelor unui proces echitabil şi impartial.
2. Prin excepţie de la principiul publicitãţii dezbaterilor enuntat la art. 67, Camerele Curţii pot, cu scopul protejãrii victimelor şi martorilor sau a acuzatului, sa ordone şedinţa închisã pentru o anumitã parte a procedurii sau sa permitã ca depozitiile sa fie luate cu mijloace electronice sau cu alte mijloace speciale. Aceste mãsuri sunt aplicate îndeosebi fata de o victima a violentelor sexuale sau fata de un copil care este victima sau martor, în afarã de cazul în care Curtea decide altfel ţinând seama de toate împrejurãrile şi îndeosebi de opiniile victimei sau ale martorului.
3. Când este vorba de interesele personale ale victimelor, Curtea permite ca punctele lor de vedere şi preocuparile lor sa fie expuse şi examinate în stadii ale procedurii pe care le considera potrivite şi într-un mod în care nu este nici prejudiciabil, nici contrar drepturilor apãrãrii şi exigenţelor unui proces echitabil şi impartial. Aceste opinii şi preocupãri pot fi expuse de cãtre reprezentanţii legali ai victimelor, când Curtea apreciazã adecvat, conform Regulamentului de procedura şi de probe.
4. Diviziunea de ajutor a victimelor şi martorilor poate acorda asistenta procurorului şi Curţii în privinta mãsurilor de protecţie, dispoziţiilor de securitate şi potrivit activitãţilor de avizare şi de ajutor prevãzute la art. 43 paragraful 6.
5. Când divulgarea de elemente de proba şi de informaţii în baza prezentului statut risca sa punã grav în pericol un martor sau pe membrii familiei sale, procurorul poate, în oricare procedura care are loc înaintea deschiderii procesului, sa se abţinã de a divulga aceste elemente de proba sau informaţii şi sa prezinte un rezumat. Asemenea mãsuri trebuie sa fie aplicate într-un mod care nu este nici prejudiciabil, nici contrar drepturilor la apãrare şi exigenţelor unui proces echitabil şi impartial.
6. Un stat poate cere sa fie luate mãsurile necesare pentru a asigura protecţia fata de functionarii sau agenţii sãi şi protecţia informaţiilor confidenţiale sau sensibile.
ART. 69
Proba
1. Înainte de a depune mãrturie fiecare martor, conform Regulamentului de procedura şi de probe, îşi ia angajamentul de a spune adevãrul.
2. Martorii sunt ascultaţi personal în şedinţa, sub rezerva mãsurilor prevãzute la art. 68 sau în Regulamentul de procedura şi de probe. Curtea poate, de asemenea, sa autorizeze un martor sa prezinte o declaraţie orala sau o înregistrare video sau audio şi sa prezinte documente sau înscrisuri sub rezerva dispoziţiilor prezentului statut şi conform Regulamentului de procedura şi de probe. Aceste mãsuri nu trebuie sa fie nici prejudiciabile, nici contrare drepturilor la apãrare.
3. Pãrţile pot sa prezinte probe pertinente pentru cauza, conform art. 64. Curtea are competenta de a cere prezentarea oricãror probe pe care le socoteşte necesare pentru aflarea adevãrului.
4. Curtea poate sa se pronunţe asupra pertinentei şi admisibilitãţii probelor, conform Regulamentului de procedura şi de probe, ţinând seama mai ales de valoarea probanta a acestora şi de posibilitatea ca ele sa dãuneze echitãţii procesului sau unei evaluãri echitabile a depoziţiei unui martor.
5. Curtea respecta regulile confidenţialitãţii, astfel cum au fost enunţate în Regulamentul de procedura şi de probe.
6. Curtea nu cere dovedirea faptelor care sunt notorii, dar redacteazã despre acestea un proces-verbal judiciar.
7. Probele obţinute printr-un mijloc care violeaza prezentul statut sau drepturile omului recunoscute pe plan internaţional nu sunt admisibile:
a) dacã violarea pune serios în discuţie credibilitatea probelor; sau
b) dacã admiterea acestor probe ar fi de natura sa compromita procedura şi sa aducã o grava atingere integritãţii sale.
8. Când se pronunţa asupra pertinentei sau admisibilitãţii probelor reunite de un stat, Curtea nu se pronunţa asupra aplicãrii legislaţiei naţionale a acestui stat.
ART. 70
Fapte care aduc atingere administrãrii justiţiei
1. Curtea are competenta de a judeca urmãtoarele infracţiuni care aduc atingere administrãrii justiţiei, când sunt comise cu intenţie:
a) mãrturia mincinoasã a unei persoane care şi-a luat angajamentul de a spune adevãrul în aplicarea art. 69 paragraful 1;
b) prezentarea de elemente de proba false sau falsificate în cunostinta de cauza;
c) coruperea de martori, manevre vizând sa împiedice un martor de a se infatisa sau de a depune mãrturie în mod liber, represalii exercitate impotriva unui martor în legatura cu declaraţia sa, distrugerea sau falsificarea probelor ori împiedicarea strangerii unor astfel de probe;
d) intimidarea unui membru sau agent al Curţii, împiedicarea acţiunii sale sau traficul de influenta, cu scopul de a îl determina, prin constrângere sau convingere, sa nu îşi exercite funcţiile sau sa nu le exercite cum ar trebui;
e) represalii impotriva unui membru sau agent al Curţii datoritã funcţiilor executate de acesta sau de un alt membru sau agent;
f) solicitarea sau acceptarea unei retribuţii ilegale de un membru sau un agent al Curţii în cadrul funcţiilor sale oficiale.
2. Principiile şi procedurile care guverneazã exercitarea de cãtre Curte a competentei sale fata de faptele care aduc atingeri administrãrii justiţiei în baza prezentului articol sunt enunţate în Regulamentul de procedura şi de probe. Modalitãţile de cooperare internationala cu Curtea la punerea în aplicare a prezentului articol sunt reglementate de legislaţia nationala a statului solicitat.
3. În caz de condamnare Curtea poate impune o pedeapsa cu închisoarea, care sa nu depãşeascã 5 ani, sau o amenda prevãzutã de Regulamentul de procedura şi de probe ori ambele.
4. a) Statele pãrţi extind dispoziţiile dreptului lor penal, care reprima faptele care aduc atingeri integritãţii procedurilor de ancheta sau sistemelor lor judiciare, la faptele care aduc atingeri administrãrii justiţiei în baza prevederilor prezentului articol, comise pe teritoriul lor sau de cãtre unul dintre resortisantii sãi.
b) La cererea Curţii un stat parte sesizeazã autoritãţile sale competente, în scopul urmãririi de fiecare data când considera necesar. Aceste autoritãţi instrumenteaza dosarele în cauza cu diligenta, asigurând pentru aceasta mijloacele necesare unei acţiuni eficiente.
ART. 71
Sancţiuni în caz de perturbare a şedinţei
1. Curtea poate sanctiona abaterile de la conduita în şedinţa, inclusiv perturbarea şedinţei sau refuzul deliberat de a respecta instrucţiunile sale, prin mãsuri administrative, altele decât o pedeapsa cu închisoarea, de exemplu, evacuarea temporarã sau permanenta din sala, o amenda sau alte mãsuri prevãzute în Regulamentul de procedura şi de probe.
2. Regimul sancţiunilor prevãzute la paragraful 1 este stabilit în Regulamentul de procedura şi probe.
ART. 72
Protecţia informaţiilor privind securitatea nationala
1. Prezentul articol se aplica în toate cazurile în care divulgarea de informaţii sau de documente ale unui stat ar aduce atingere, potrivit avizului acestui stat, intereselor şi securitãţii sale naţionale. Aceste cazuri sunt în special cele la care se referã art. 56 paragrafele 2 şi 3, art. 61 paragraful 3, art. 64 paragraful 3, art. 67 paragraful 2, art. 68 paragraful 6, articolul 87 paragraful 6 şi art. 93, precum şi cazurile, în orice alt stadiu al procedurii, în care o astfel de divulgare poate fi pusã în cauza.
2. Prezentul articol se aplica, de asemenea, când o persoana care a fost invitata sa furnizeze informaţii sau elemente de proba a refuzat sa o facã sau a informat statul asupra motivului ca divulgarea lor ar aduce atingere intereselor unui stat în materie de securitate nationala şi când acest stat confirma ca, dupã opinia sa, divulgarea acestor informaţii ar aduce atingere intereselor securitãţii sale naţionale.
3. Nici o dispoziţie a prezentului articol nu aduce atingere normelor de confidenţialitate aplicabile în baza art. 54 paragraful 3 lit. e) şi f), nici aplicãrii art. 73.
4. Dacã un stat afla ca informaţii sau documente ale statului sunt sau vor fi probabil divulgate într-o anumitã faza a procedurii şi dacã acesta apreciazã ca o astfel de divulgare ar aduce atingere intereselor securitãţii sale naţionale, acest stat are dreptul sa intervinã în vederea reglementãrii acestei probleme, conform dispoziţiilor prezentului articol.
5. Când un stat apreciazã ca divulgarea informaţiilor ar aduce atingere intereselor securitãţii sale naţionale, el ia, în legatura cu procurorul, apãrarea, Camera preliminarã sau Camera de prima instanta, dupã caz, toate mãsurile rezonabile posibile pentru a gãsi o soluţie de comun acord. Aceste mãsuri pot sa consiste în special în:
a) modificarea sau precizarea cererii;
b) decizia Curţii cu privire la problema pertinentei informaţiilor sau probelor cerute ori cu privire la problema de a şti dacã probele, deşi pertinente, ar putea fi sau au fost obţinute dintr-o alta sursa decât statul solicitat;
c) obţinerea de informaţii sau probe din alta sursa sau sub o forma diferita; sau
d) gãsirea unui acord cu privire la condiţiile în care asistenta ar putea fi furnizatã, mai ales prin comunicarea de rezumate sau de versiuni corectate, impunerea de restrictii la divulgare, recurgerea la o procedura cu uşile închise sau ex parte ori aplicarea altor mãsuri de protecţie autorizate de prezentul statut sau de Regulamentul de procedura şi de probe.
6. Când toate mãsurile rezonabile posibile au fost luate pentru soluţionarea problemei prin înţelegere şi când statul apreciazã ca nu exista nici mijloace şi nici condiţii care sa îi permitã sa comunice sau sa divulge informaţiile sau documentele fãrã a aduce atingere intereselor securitãţii sale naţionale, el aduce la cunostinta despre aceasta procurorului sau Curţii, indicând motivele precise care l-au condus la aceasta concluzie, dacã însãşi expunerea motivelor sale nu aduce în mod necesar atingere intereselor securitãţii sale naţionale.
7. Ca urmare, dacã Curtea hotãrãşte ca probele sunt pertinente şi necesare pentru stabilirea vinovatiei sau nevinovãţiei acuzatului, poate lua mãsurile care urmeazã:
a) când divulgarea informaţiilor sau documentului este solicitatã în cadrul unei cereri de cooperare, conform cap. IX, sau în circumstanţele descrise la paragraful 2 şi statul invoca motivele de refuz prevãzute la art. 93 paragraful 4:
(i) curtea poate, înainte de a trage concluzia prevãzutã la paragraful 7 alin. a) subpunctul (ii), sa ceara consultãri suplimentare în scopul examinãrii observaţiilor statului, inclusiv, în caz de nevoie, ţinerea unei şedinţe cu uşile închise şi ex parte;
(ii) dacã Curtea conchide ca, invocand motivele de refuz enunţate la art. 93 paragraful 4 în circumstanţele spetei, Statul solicitat nu acţioneazã în conformitate cu obligaţiile care îi incumba în baza prezentului statut, Curtea poate trimite cauza conform art. 87 paragraful 7, precizând considerentele care motiveaza concluzia sa; şi
(iii) curtea poate trage orice concluzie pe care o apreciazã adecvatã în speta, când judeca acuzatul, în privinta existenţei sau inexistentei unui fapt; sau
b) în toate celelalte circumstanţe:
(i) sa dispunã divulgarea; sau
(ii) în cazul în care nu dispune divulgarea, sa traga orice concluzie pe care o apreciazã corespunzãtoare în speta, când judeca acuzatul, în privinta existenţei sau inexistentei unui fapt.
ART. 73
Informaţii sau documente provenind de la terţi
Dacã un stat parte este solicitat de cãtre Curte sa furnizeze un document sau o informaţie în posesia sa, sub paza sau sub controlul sau, care i-a fost comunicat cu titlu confidenţial de un stat, de o organizaţie interguvernamentalã sau de o organizaţie internationala, statul cere celui de la care deţine informaţia sau documentul autorizaţia de a-l divulga. Dacã cel care a comunicat informaţia sau documentul este un stat parte, acesta consimte la divulgarea informatiei sau a documentului ori depune eforturi sa soluţioneze problema cu Curtea, sub rezerva dispoziţiilor art. 72. Dacã cel care a comunicat informaţia sau documentul nu este un stat parte şi refuza sa consimtã divulgarea, statul solicitat informeazã Curtea ca el nu este în mãsura sa furnizeze documentul sau informaţia din cauza unei obligaţii preexistente de confidenţialitate fata de cel de la care o deţine.
ART. 74
Condiţii cerute pentru decizie
1. Toţi judecãtorii Camerei de prima instanta asista la fiecare faza a procesului şi la integralitatea dezbaterilor. Preşedinţia poate desemna în fiecare caz unul sau mai mulţi judecãtori supleanţi, în funcţie de disponibilitati, pentru a asista, de asemenea, la toate fazele procesului şi a înlocui un membru al Camerei de prima instanta care nu ar putea continua sa participe la judecata.
2. Camera de prima instanta îşi întemeiazã decizia pe aprecierea probelor şi în raport cu ansamblul procedurilor. Decizia sa nu poate depãşi faptele şi circumstanţele descrise în invinuirile şi modificãrile aduse acestora. Decizia se întemeiazã exclusiv pe probele prezentate şi examinate la proces.
3. Judecãtorii depun eforturi sa ia decizia în unanimitate, în lipsa cãreia o iau cu majoritate.
4. Deliberãrile Camerei de prima instanta sunt şi rãmân secrete.
5. Decizia este prezentatã în scris. Ea conţine expunerea completa şi motivatã a constatãrilor Camerei de prima instanta asupra probelor şi concluziilor. Nu se pronunţa decât o singura decizie. Dacã nu exista unanimitate, decizia conţine opiniile majoritãţii şi ale minoritãţii. Se da citire deciziei sau rezumatului ei în şedinţa publica.
ART. 75
Despãgubiri în favoarea victimelor
1. Curtea stabileşte principii aplicabile formelor de despãgubire cum sunt restituirea, indemnizarea sau reabilitarea, care se acorda victimelor sau titularilor de drepturi. Pe aceasta baza Curtea poate, la cerere sau din proprie initiativa în situaţii excepţionale, sa stabileascã în decizia sa întinderea pagubei, pierderea sau prejudiciul cauzat victimelor sau avanzilor lor cauza, indicând principiile pe care se bazeazã decizia sa.
2. Curtea poate sa pronunţe impotriva unei persoane condamnate o ordonanta indicând reparaţia care sa fie acordatã victimelor sau avanzilor lor cauza. Aceasta despãgubire poate lua mai ales forma restituirii, indemnizaţiei sau reabilitãrii. În caz de nevoie Curtea poate decide ca indemnizaţia acordatã cu titlu de reparaţii este achitatã prin intermediul fondului prevãzut la art. 79.
3. Înainte de a se pronunţa o ordonanta în baza prezentului articol, Curtea poate solicita şi lua în considerare observat iile persoanei condamnate, victimelor, altor persoane interesate sau statelor interesate, precum şi observaţiile formulate în numele acestor persoane sau al acestor state.
4. Când Curtea exercita competenta pe care o conferã prezentul articol şi dupã ce o persoana a fost recunoscuta vinovata de o crima ce tine de competenta sa, hotãrãşte dacã este necesar, pentru a da efect ordonanţelor pe care le da în baza prezentului articol, sa ceara luarea de mãsuri conform art. 93 paragraful 1.
5. Statele pãrţi fac sa se aplice deciziile luate în baza prezentului articol ca şi când dispoziţiile art. 109 erau aplicabile prezentului articol.
6. Dispoziţiile prezentului articol sunt intelese fãrã prejudicierea drepturilor pe care dreptul intern sau internaţional le recunosc victimelor.
ART. 76
Pronunţarea pedepsei
1. În cazul verdictului de vinovãţie Camera de prima instanta stabileşte pedeapsa ce va fi aplicatã, ţinând seama de concluziile şi de probele pertinente prezentate la proces.
2. În afarã cazurilor în care art. 65 se aplica şi înaintea terminãrii procesului, Camera de prima instanta poate din oficiu şi trebuie, la cererea procurorului sau a acuzatului, sa ţinã o şedinţa suplimentarã pentru a lua cunostinta de toate concluziile noi şi de toate probele noi pertinente pentru stabilirea pedepsei conform Regulamentului de procedura şi de probe.
3. Când se aplica paragraful 2, Camera de prima instanta asculta observaţiile prevãzute la art. 75 în cursul şedinţei suplimentare prevãzute la paragraful 2 şi, la nevoie, în timpul oricãrei noi şedinţe.
4. Hotãrârea este pronunţatã în şedinţa publica şi, dacã este posibil, în prezenta acuzatului.
CAP. 7
Pedepsele
ART. 77
Pedepse aplicabile
1. Sub rezerva art. 110, Curtea poate pronunţa contra unei persoane declarate vinovata de o crima prevãzutã la art. 5 din prezentul statut una dintre urmãtoarele pedepse:
a) o pedeapsa cu închisoarea pe timp de cel mult 30 de ani; sau
b) o pedeapsa cu închisoare pe viata, dacã gravitatea extrema a crimei şi situaţia personalã a condamnatului o justifica.
2. La pedeapsa cu închisoarea Curtea poate adauga:
a) o amenda stabilitã conform criteriilor prevãzute de Regulamentul de procedura şi de probe;
b) confiscarea de profituri, de bunuri şi de averi provenind direct sau indirect din crime, fãrã prejudicierea drepturilor terţilor de buna credinţa.
ART. 78
Stabilirea pedepsei
1. Când stabileşte pedeapsa, Curtea tine cont, conform Regulamentului de procedura şi de probe, de considerente precum gravitatea crimei şi situaţia personalã a condamnatului.
2. Când pronunţa o pedeapsa cu închisoarea, Curtea reduce timpul pe care condamnatul l-a petrecut, la ordinul sau, în detenţie. Ea poate reduce, de asemenea, orice alta perioada petrecuta în detenţie datoritã unui comportament legat de crima.
3. Când o persoana este recunoscuta vinovata de mai multe crime, Curtea pronunţa o pedeapsa pentru fiecare crima şi o pedeapsa unica, indicând durata totalã a detentiei. Aceasta durata nu poate fi inferioarã celei privind pedeapsa individualã cea mai grea şi nu poate fi superioarã celei de 30 de ani sau celei privind pedeapsa cu închisoarea pe viata prevãzutã la art. 77 paragraful 1 lit. b).
ART. 79
Fondul în favoarea victimelor
1. Un fond este creat, în baza hotãrârii Adunãrii statelor pãrţi, în profitul victimelor crimelor ce ţin de competenta Curţii şi al familiilor lor.
2. Curtea poate da dispoziţii ca fondurile provenind din amenzi şi din bunurile confiscate sa fie virate fondului.
3. Fondul este administrat dupã principiile stabilite de Adunarea statelor pãrţi.
ART. 80
Statutul, aplicarea pedepselor de cãtre state şi dreptul naţional
Nimic din prezentul capitol nu afecteazã aplicarea de cãtre state a pedepselor prevãzute de dreptul lor intern, precum nici aplicarea dreptului statelor care nu prevede pedepsele menţionate în prezentul capitol.
CAP. 8
Apel şi revizuire
ART. 81
Apel la o hotãrâre privind achitarea sau condamnarea ori impotriva pedepsei
1. Se poate face apel, conform Regulamentului de procedura şi de probe, impotriva unei decizii date în baza art. 74, dupã modalitãţile urmãtoare:
a) Procurorul poate introduce apel pentru unul dintre urmãtoarele motive:
(i) viciu de procedura;
(ii) eroare de fapt;
(iii) eroare de drept;
b) Persoana declarata vinovata sau procurorul în numele acestei persoane poate introduce apel pentru unul dintre urmãtoarele motive:
(i) viciu de procedura;
(ii) eroare de fapt;
(iii) eroare de drept;
(iv) orice alt motiv de natura a compromite echitatea sau regularitatea procedurii sau a deciziei.
2.a) Procurorul sau condamnatul poate, conform Regulamentului de procedura şi de probe, sa introducã apel privind pedeapsa pronunţatã, pe motiv ca exista o disproportie între aceasta şi crima.
b) Dacã cu ocazia unui apel impotriva pedepsei pronunţate Curtea apreciazã ca exista motive care ar putea justifica anularea în întregime sau în parte a deciziei de condamnare, ea poate invita procurorul şi condamnatul sa invoce motivele enumerate la art. 81 paragraful 1 lit. a) sau b) şi se pronunţa asupra deciziei de condamnare conform art. 83.
c) Aceeaşi procedura se aplica dacã cu ocazia unui apel privind numai decizia de condamnare Curtea apreciazã ca exista motive care justifica reducerea pedepsei în baza paragrafului 2 lit. a).
3.a) Dacã Camera de prima instanta nu decide altfel, persoana recunoscuta ca vinovata rãmâne în detenţie pe timpul procedurii de apel.
b) Dacã durata detentiei depãşeşte durata pedepsei pronunţate, persoana recunoscuta ca vinovata este pusã în libertate; cu toate acestea, dacã procurorul face, de asemenea, apel, eliberarea poate fi supusã condiţiilor enumerate la lit. c);
c) în cazul achitãrii acuzatul este imediat pus în libertate, sub rezerva urmãtoarelor condiţii:
(i) în circumstanţe excepţionale şi în funcţie, în special, de riscul evadãrii, de gravitatea infracţiunii şi de sansele succesului apelului, Camera de prima instanta poate ordonã, la cererea procurorului, menţinerea în detenţie a acuzatului pe timpul procedurii apelului;
(ii) hotãrârea data de Camera de prima instanta în baza subpunctului (i) este susceptibilã de apel conform Regulamentului de procedura şi de probe.
4. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 lit. a) şi b), se amana executarea hotãrârii privind condamnarea sau pedeapsa pe perioada termenului consimţit pentru trimiterea în apel şi pe perioada procedurii de apel.
ART. 82
Apel impotriva altor hotãrâri
1. Fiecare parte poate face apel, conform Regulamentului de procedura şi de probe, impotriva urmãtoarelor hotãrâri:
a) hotãrârea privind competenta sau admisibilitatea;
b) hotãrârea privind admiterea sau respingerea punerii în libertate a persoanei care face obiectul unei anchete sau urmãriri;
c) hotãrârea Camerei preliminare de a acţiona din proprie initiativa, în baza art. 56 paragraful 3;
d) hotãrârea care ridica o problema de natura a afecta într-o mare mãsura desfãşurarea echitabila şi rapida a procedurii sau rezultatul procesului şi a carei soluţionare imediata ar putea face, dupã avizul Camerei preliminare sau al Camerei de prima instanta, sa progreseze semnificativ procedura.
2. Decizia Camerei preliminare, prevãzutã la art. 57 paragraful 3 lit. d), este susceptibilã de apel formulat de statul vizat sau de procuror, cu autorizarea Camerei preliminare. Acest apel este examinat dupã o procedura urgenta.
3. Apelul nu are efect suspensiv decât dacã Curtea de apel încuviinţeazã aceasta pe baza unei cereri prezentate conform Regulamentului de procedura şi de probe.
4. Reprezentantul legal al victimelor, persoana condamnata sau proprietarul de buna credinţa al unui bun la care se referã o hotãrâre data în baza art. 75 poate inainta apel impotriva acestei hotãrâri conform Regulamentului de procedura şi de probe.
ART. 83
Procedura de apel
1. În sensul procedurilor prevãzute la art. 81 şi al prezentului articol, Camera de apel are toate competentele Camerei de prima instanta.
2. Dacã Camera de apel considera ca procedura ce face obiectul apelului este viciata în mãsura de a aduce atingere regularitatii deciziei sau a condamnãrii sau ca decizia de condamnare fãcând obiectul apelului este în mod serios viciata de o eroare de fapt sau de drept, ea poate:
a) sa anuleze sau sa modifice decizia sau condamnarea; sau
b) sa ordone un nou proces în fata unei Camere de prima instanta diferite.
În acest scop Camera de apel poate trimite o problema de fapt în fata Camerei de prima instanta sesizate iniţial pentru ca aceasta sa soluţioneze problema şi sa îi facã un raport sau poate ea însãşi sa ceara probe în vederea luãrii deciziei. Când singura persoana condamnata sau procurorul, în numele sau, a introdus apel contra hotãrârii sau a condamnãrii, aceasta nu poate fi modificatã în detrimentul sau.
3. Dacã în cadrul apelului impotriva unei condamnãri Camera de apel constata ca pedeapsa este disproportionata în raport cu crima, ea o poate modifica în conformitate cu cap. VII.
4. Hotãrârea Curţii de apel este adoptatã cu majoritatea judecãtorilor şi data în şedinţa publica. Hotãrârea se motiveaza. În cazul în care nu exista unanimitate, aceasta conţine opiniile majoritãţii şi ale minoritãţii, dar un judecãtor poate prezenta o opinie individualã sau o opinie diferita asupra unei probleme de drept.
5. Camera de apel poate pronunţa hotãrârea în absenta persoanei achitate sau condamnate.
ART. 84
Revizuirea unei hotãrâri de condamnare sau a pedepsei
1. Persoana declarata vinovata sau, dacã ea este decedata, soţul, copiii, pãrinţii sau oricare persoana în viata în momentul decesului sau, cãreia i-a dat în scris mandat expres în acest scop, ori procurorul actionand în numele acestei persoane poate sesiza Camera de apel cu o cerere de revizuire a deciziei definitive asupra vinovatiei sau pedepsei, pentru urmãtoarele motive:
a) s-a descoperit un fapt nou care:
(i) nu era cunoscut în momentul procesului fãrã ca aceasta circumstanţã sa poatã fi imputatã, în întregime sau în parte, solicitantului; şi
(ii) dacã ar fi fost stabilit în timpul procesului, ar fi condus în mod veromisil la o hotãrâre diferita;
b) s-a descoperit ca o proba decisiva, reţinutã în timpul procesului şi în baza cãreia s-a stabilit vinovãţia, era falsa, contrafacuta sau falsificata;
c) unul sau mai mulţi judecãtori care au participat la luarea deciziei asupra vinovatiei sau care au confirmat invinuirile au comis în aceasta cauza un act care constituie o greseala grava sau o abatere de la îndatoririle lor de o gravitate suficienta pentru a justifica eliberarea din funcţiile lor în aplicarea art. 46.
2. Camera de apel respinge cererea dacã o considera nefondata. Dacã ea considera ca cererea este fondatã pe motive valabile, ea poate, conform celor convenite:
a) sa reuneascã din nou Camera de prima instanta care a pronunţat hotãrârea iniţialã;
b) sa constituie o noua Camera de prima instanta; sau
c) sa rãmânã sesizatã asupra cauzei, cu scopul de a determina, dupã ascultarea pãrţilor potrivit modalitãţilor prevãzute de Regulamentul de procedura şi de probe, dacã hotãrârea trebuie sa fie revizuitã.
ART. 85
Indemnizarea persoanelor arestate sau condamnate
1. Oricine a fost victima unei arestari sau detineri ilegale are dreptul la reparatie.
2. Când o condamnare definitiva este anulatã ulterior pentru ca un fapt nou sau nou revelat dovedeşte ca s-a produs o eroare judiciarã, persoana care a suferit o pedeapsa pe baza acestei condamnãri este indemnizata conform legii, cu condiţia sa nu se fi dovedit ca nedezvaluirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilã în întregime sau în parte.
3. În circumstanţe excepţionale, dacã Curtea constata, pe baza faptelor probatorii, ca o eroare judiciarã grava şi evidenta a fost comisã, poate, dupã propria apreciere, sa acorde o indemnizaţie conform criteriilor enunţate în Regulamentul de procedura şi de probe unei persoane care a fost detinuta şi a fost eliberata ca urmare a unei achitari definitive sau pentru ca a încetat urmãrirea din acest motiv.
CAP. 9
Cooperarea internationala şi asistenta judiciarã
ART. 86
Obligaţia generalã de a coopera
Conform dispoziţiilor prezentului statut, statele pãrţi coopereazã deplin cu Curtea în anchetele şi urmãririle pentru crime ce ţin de competenta sa.
ART. 87
Cereri de cooperare. Dispoziţii generale
1.a) Curtea este abilitata sa adreseze cereri de cooperare statelor pãrţi. Aceste cereri sunt transmise pe cale diplomaticã sau pe orice alta cale potrivita pe care fiecare stat parte o alege în momentul ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii prezentului statut ori de aderare la acesta. Orice modificare ulterioara a alegerii caii de transmitere este facuta de fiecare stat parte conform Regulamentului de procedura şi de probe.
b) Dacã este cazul şi fãrã prejudicierea dispoziţiilor lit a), cererile pot fi, de asemenea, transmise prin Organizaţia Internationala de Poliţie Criminalã (INTERPOL) sau prin oricare organizaţie regionala competenta.
2. Cererile de cooperare şi documentele justificative aferente sunt fie redactate într-o limba oficialã a statului solicitat sau însoţite de o traducere în aceasta limba, fie redactate într-una dintre limbile de lucru ale Curţii sau însoţitã de o traducere într-una dintre aceste limbi potrivit alegerii fãcute de statul solicitat în momentul ratificãrii, acceptãrii sau al aprobãrii prezentului statut sau al aderãrii la acesta. Orice modificare ulterioara a acestei alegeri este facuta conform Regulamentului de procedura şi de probe.
3. Statul solicitat respecta caracterul confidenţial al cererilor de cooperare şi de documente justificative aferente, cu excepţia cazului în care divulgarea lor este necesarã pentru a da curs cererii.
4. În ceea ce priveşte cererile de asistenta prezentate conform prezentului capitol Curtea poate lua, în special în materie de protecţie a informaţiilor, mãsurile care pot fi necesare pentru garantarea securitãţii şi bunastarii fizice şi psihologice a victimelor, martorilor potenţiali şi membrilor familiei lor. Curtea poate cere ca orice informaţie furnizatã conform prezentului capitol sa fie comunicatã şi tratata în asa fel încât sa fie apãratã securitatea şi bunãstarea fizica sau psihologicã a victimelor, martorilor potenţiali şi membrilor familiei lor.
5.a) Curtea poate invita orice stat care nu este parte la prezentul statut sa acorde asistenta conform prezentului capitol pe baza unui aranjament ad-hoc sau a unui acord încheiat cu acest stat ori pe orice alta baza corespunzãtoare.
b) Dacã, dupã ce a încheiat cu Curtea un aranjament ad-hoc sau un acord, un stat care nu este parte la prezentul statut nu acorda asistenta care i-a fost cerutã pe baza acestui aranjament sau a acestui acord, Curtea poate sa informeze despre aceasta Adunarea statelor pãrţi sau Consiliul de Securitate când a fost sesizatã de acesta din urma.
6. Curtea poate cere informaţii sau documente oricãrei organizaţii interguvernamentale. Ea poate, de asemenea, sa solicite alte forme de cooperare şi de asistenta convenite cu o organizaţie interguvernamentalã şi care sunt conforme competentelor sau mandatului acesteia.
7. Dacã un stat parte nu este de acord cu o cerere de cooperare a Curţii contrar celor prevãzute în prezentul statut şi o impiedica astfel sa îşi exercite funcţiile şi competentele care îi sunt conferite de prezentul statut, Curtea poate lua act de aceasta şi sa informeze Adunarea statelor pãrţi sau Consiliul de Securitate când a fost sesizatã de acesta din urma.
ART. 88
Proceduri disponibile conform legislaţiei naţionale
Statele pãrţi vegheazã pentru a prevedea în legislaţia lor nationala procedurile care sa permitã realizarea oricãrei forme de cooperare prevãzute în prezentul capitol.
ART. 89
Predarea anumitor persoane Curţii
1. Curtea poate prezenta statului pe teritoriul cãruia o persoana este susceptibilã de a se afla o cerere, însoţitã de documentele justificative indicate la art. 91, vizând ca aceasta persoana sa fie arestata şi sa îi fie predatã şi sa solicite cooperarea acestui stat pentru arestarea şi predarea persoanei. Statele pãrţi rãspund la orice cerere de arestare şi de predare conform dispoziţiilor prezentului capitol şi procedurilor prevãzute de legislatiile lor naţionale.
2. Când persoana a carei predare este solicitatã sesizeazã o instanta nationala cu o contestaţie fondatã pe principiul non bis în idem, dupã cum se prevede la art. 20, statul solicitat consulta imediat Curtea pentru a şti dacã a existat în speta o decizie asupra admisibilitãţii. Dacã s-a decis ca aceasta cauza este admisibilã, statul solicitat da curs cererii. Dacã decizia asupra admisibilitãţii este în curs de a fi luatã, statul solicitat poate amana executarea cererii pana când Curtea va statua.
3.a) Statele pãrţi autorizeaza transportul pe teritoriul lor, conform procedurilor prevãzute de legislaţia lor nationala, al oricãrei persoane transferate Curţii de cãtre un alt stat, în afarã de cazul în care tranzitul prin teritoriul lor ar obstructiona sau întârzia predarea.
b) O cerere de tranzit este transmisã de Curte conform art. 87. Ea conţine:
(i) semnalmentele persoanei transportate;
(ii) o expunere scurta a faptelor şi a calificãrii lor juridice; şi
(iii) mandatul de arestare şi ordonanta de predare.
c) Persoana transportatã rãmâne detinuta în timpul tranzitului.
d) Nici o autorizare nu este necesarã dacã persoana este transportatã pe cale aerianã şi dacã nici o aterizare nu este prevãzutã pe teritoriul statului de tranzit.
e) Dacã o aterizare neprevãzutã are loc pe teritoriul statului de tranzit, acesta poate cere Curţii prezentarea unei cereri de tranzit în formele prevãzute la lit. b). Statul de tranzit pune persoana transportatã în detenţie pana la primirea cererii de tranzit şi pana la efectuarea tranzitului. Cu toate acestea detenţia conform prezentului alineat nu se poate prelungi peste 96 de ore dupã aterizarea neprevãzutã, dacã cererea nu se primeşte în acest termen.
4. Dacã persoana reclamata face obiectul urmãririi sau executãrii unei pedepse în statul solicitat pentru o alta crima decât cea pentru care se cere predarea sa Curţii, statul solicitat, dupã ce a decis sa dea curs cererii Curţii, se consulta cu aceasta.
ART. 90
Cereri concurente
1. Dacã un stat parte primeşte de la Curte, conform art. 89, o cerere de predare şi primeşte, de asemenea, de la un alt stat o cerere de extrãdare a aceleiaşi persoane pentru acelaşi comportament penal, care constituie temeiul crimei pentru care Curtea solicita predarea acestei persoane, el avizeazã despre aceasta Curtea şi statul solicitant.
2. Când statul solicitant este un stat parte, statul solicitat da prioritate cererii Curţii în cazul în care:
a) Curtea a decis, în aplicarea art. 18 şi 19, ca afacerea care priveşte cererea de predare este admisibilã ţinând seama de ancheta condusã sau de urmãririle angajate de statul solicitant în legatura cu cererea de extrãdare a acestuia; sau
b) Curtea nu a luat decizia vizata la alin. a) ca urmare a notificãrii statului solicitat prevãzute la paragraful 1.
3. Când Curtea nu a luat decizia vizata la paragraful 2 lit. a), statul solicitat poate, dacã doreşte, sa înceapã instrumentarea cererii de extrãdare a statului solicitant, asteptand sa se pronunţe Curtea, dupã cum se prevede la lit. b). El nu extrãdeazã persoana câtã vreme Curtea nu hotãrãşte ca este inadmisibila cauza. Curtea se pronunţa conform unei proceduri accelerate.
4. În cazul în care statul solicitant nu este parte la prezentul statut, statul solicitat, dacã nu are o obligaţie internationala de a extrada pe interesat cãtre statul solicitant, da prioritate cererii de predare cãtre Curte, dacã aceasta a hotãrât ca era admisibilã cauza.
5. Când o cauza la care se referã paragraful 4 nu a fost judecata ca fiind admisibilã de cãtre Curte, statul solicitat poate, dacã doreşte, sa înceapã sa instrumenteze cererea de extrãdare a statului solicitant.
6. În cazul în care paragraful 4 se aplica, dar statul solicitat nu este ţinut de o obligaţie internationala de a extrada persoana cãtre statul solicitant care nu este parte, statul solicitat stabileşte dacã este cazul sa remitã persoana Curţii sau sa o extrãdeze cãtre statul solicitant. În decizia sa el tine seama de toate considerentele pertinente, mai ales:
a) ordinea cronologicã a cererilor;
b) interesele statului solicitant, îndeosebi, dupã caz, faptul ca sãvârşirea crimei a avut loc pe teritoriul sau, precum şi cetãţenia victimelor şi a persoanei reclamante;
c) posibilitatea ca statul solicitant sa procedeze, ca urmare, la predarea persoanei cãtre Curte.
7. Dacã un stat parte primeşte de la Curte o cerere de predare şi primeşte, pe de alta parte, de la un alt stat o cerere de extrãdare a aceleiaşi persoane pentru un comportament penal diferit de cel care constituie crima pentru care Curtea cere predarea:
a) statul solicitat da prioritate cererii Curţii dacã nu este ţinut de o obligaţie internationala sa extrãdeze persoana cãtre statul solicitant;
b) dacã este ţinut de o obligaţie internationala sa extrãdeze persoana cãtre statul solicitant, statul solicitat fie remite aceasta persoana Curţii, fie o extrãdeazã cãtre statul solicitant. În alegerea sa el tine seama de toate considerentele pertinente, mai ales de cele care sunt enunţate la paragraful 6, dar acorda o importanta deosebita naturii şi gravitatii referitoare la comportamentul penal în cauza.
8. Când, ca urmare a unei notificãri primite în aplicarea prezentului articol, Curtea a judecat o cauza ca inadmisibila, însã extrãdarea cãtre statul solicitant a fost ulterior refuzatã, statul solicitat informeazã Curtea asupra acestei decizii.
ART. 91
Conţinutul cererii de arestare şi de predare
1. O cerere de arestare şi de predare se face în scris. În caz de urgenta ea poate fi facuta prin orice mijloc care lasa o urma scrisã, cu condiţia sa fie confirmatã potrivit modalitãţilor prevãzute la art. 87 paragraful 1 lit. a).
2. Dacã cererea priveşte arestarea şi predarea unei persoane care face obiectul unui mandat de arestare eliberat de Camera preliminarã în baza art. 58, ea conţine sau este însoţitã de un dosar cuprinzând dovezile justificative urmãtoare:
a) semnalmentele persoanei cautate, suficiente pentru indentificare, şi informaţii asupra locului unde se afla probabil aceasta;
b) o copie a mandatului de arestare;
c) documentele, declaraţiile şi informaţiile care pot fi cerute în statul solicitat, pentru a proceda la predare; cu toate acestea exigenţele statului solicitat nu trebuie sa fie mai grele în acest caz decât în cel al unei cereri de extrãdare prezentate în aplicarea tratatelor şi aranjamentelor încheiate între statul solicitat şi alte state şi ar trebui chiar, dacã este posibil, sa fie mai puţin grele, ţinând seama de caracterul deosebit al Curţii.
3. Dacã cererea priveşte arestarea şi predarea unei persoane care a fost deja recunoscuta ca vinovata, ea conţine sau este însoţitã de un dosar cuprinzând dovezile justificative urmãtoare:
a) o copie a oricãrui mandat de arestare vizând aceasta persoana;
b) o copie a hotãrârii;
c) informat îi atestând ca persoana cautata este într-adevãr cea vizata de hotãrâre; şi
d) dacã persoana cautata a fost condamnata la o pedeapsa, o copie a condamnãrii, iar în cazul unei pedepse cu închisoarea se va indica şi timpul deja executat şi cel rãmas de executat.
4. La cererea Curţii un stat parte tine cu aceasta consultãri, fie într-un mod general, fie în legatura cu o problema deosebita, asupra condiţiilor prevãzute de legislaţia sa interna care ar putea sa se aplice conform paragrafului 2 lit. c). În timpul acestor consultãri statul parte informeazã Curtea asupra exigenţelor speciale ale legislaţiei sale.
ART. 92
Arestarea provizorie
1. În caz de urgenta Curtea poate cere arestarea provizorie a persoanei urmãrite, asteptand ca cererea de predare sa fie prezentatã împreunã cu documentele justificative prevãzute la art. 91.
2. Cererea de arestare provizorie este facuta prin orice mijloc lãsând o urma scrisã şi conţinând:
a) semnalmentele persoanei urmãrite, suficiente pentru identificare, şi informaţii asupra locului unde se afla probabil aceasta;
b) expunerea succintã a crimelor pentru care persoana este urmãritã şi a faptelor care ar fi constitutive ale acestei crime, inclusiv, dacã este posibil, data şi locul unde s-au produs;
c) o declaraţie afirmând existenta impotriva persoanei urmãrite a unui mandat de arestare sau a unei hotãrâri care îi stabileşte vinovãţia; şi
d) o declaraţie indicând ca va urma o cerere de predare a persoane urmãrite.
3. O persoana arestata provizoriu poate fi pusã în libertate dacã statul solicitat nu a primit cererea de predare şi actele justificative prevãzute la art. 91 în termenul prescris de Regulamentul de procedura şi de probe. Totuşi aceasta persoana poate consimţi sa fie predatã înaintea expirãrii acestui termen, dacã legislaţia statului solicitat îi permite. În acest caz statul solicitat procedeazã cat mai curând posibil la predarea acesteia Curţii.
4. Punerea în libertate a persoanei urmãrite, prevãzutã la paragraful 3, nu impiedica arestarea sa ulterioara şi predarea sa, dacã cererea de predare însoţitã de piesele justificative este prezentatã în continuare.
ART. 93
Alte forme de cooperare
1. Statele pãrţi au dreptul, conform dispoziţiilor prezentului capitol şi procedurilor prevãzute de legislatiile lor naţionale, la cereri de asistenta ale Curţii, legate de o ancheta sau de urmãriri şi privind:
a) indentificarea unei persoane, locul unde se afla aceasta sau localizarea bunurilor;
b) strângerea probelor, inclusiv a declaraţiilor fãcute sub jurãmânt, şi producerea de probe, inclusiv expertizele şi rapoartele de care Curtea are nevoie;
c) interogatoriul persoanelor care fac obiectul unei anchete sau urmãriri;
d) înmânarea de documente, inclusiv actele de procedura;
e) mãsurile proprii sa faciliteze înfãţişarea voluntara în fata Curţii a persoanelor care depun ca martori sau experţi;
f) transferul temporar de persoane conform paragrafului 7;
g) examinarea de localitãţi şi situri, în special exhumarea şi examinarea de cadavre ingropate în gropi comune;
h) executarea de perchezitii şi sechestre;
i) transmiterea de dosare şi documente, inclusiv dosarele şi documentele oficiale;
j) protejarea victimelor şi martorilor şi pãstrarea elementelor de proba;
k) indentificarea, localizarea, inghetarea sau sechestrarea produsului crimelor, a bunurilor, a activelor şi instrumentelor care sunt legate de crime, în scopul confiscãrii eventuale a acestora, fãrã a prejudicia drepturile terţilor de buna-credinţa; şi
l) orice alta forma de asistenta care nu este interzisã de legislaţia statului solicitat, menita a facilita ancheta şi urmãririle referitoare la crime care ţin de competenta Curţii.
2. Curtea este abilitata sa dea unui martor sau unui expert care se înfãţişeazã în fata acesteia asigurarea ca nu va fi nici urmãrit, nici reţinut, nici supus de aceasta oricãrei alte restrictii a libertãţii sale personale pentru un act sau o omisiune anterioarã plecãrii sale din statul solicitat.
3. Dacã executarea unei mãsuri deosebite de asistenta descrisã într-o cerere prezentatã conform paragrafului 1 este interzisã în statul solicitat în baza unui principiu juridic fundamental de aplicare generalã, respectivul stat angajeazã fãrã întârziere consultãri cu Curtea pentru a incerca sa soluţioneze probleme. În cursul acestor consultãri se are în vedere acordarea asistenţei cerute, sub o alta forma sau în anumite condiţii. Dacã problema nu este soluţionatã la sfârşitul consultãrii, Curtea modifica cererea.
4. Conform art. 72 un stat parte nu poate respinge, în întregime sau în parte, o cerere de asistenta a Curţii decât dacã aceasta cerere are ca obiect procurarea de documente sau divulgarea de elemente de proba care ating securitatea sa nationala.
5. Înainte de a respinge o cerere de asistenta prevãzutã la paragraful 1 lit. l), statul solicitat hotãrãşte dacã asistenta poate fi acordatã în anumite condiţii sau dacã ar putea fi facuta ulterior ori sub o alta forma, având în vedere ca, dacã Curtea sau procurorul accepta aceste condiţii, ei sunt ţinuţi sa le respecte.
6. Statul solicitat care respinge o cerere de asistenta face cunoscute fãrã întârziere motivele sale Curţii sau procurorului.
7.a) Curtea poate cere transferul temporar al unei persoane deţinute pentru identificare sau sa obţinã mãrturia sa ori sa obţinã de la aceasta orice alt fel de asistenta. Aceasta persoana poate fi transferata dacã condiţiile urmãtoare sunt îndeplinite:
(i) persoana îşi da în mod liber şi în cunostinta de cauza consimţãmântul sau la transfer; şi
(ii) statul solicitat îşi da acordul pentru transfer, sub rezerva condiţiilor pe care acest stat şi Curtea le convin.
b) Persoana transferata rãmâne arestata. O data realizat scopul transferului, Curtea o trimite înapoi fãrã întârziere în statul solicitat.
8.a) Curtea apara caracterul confidenţial al pieselor şi informaţiilor primite, în afarã mãsurilor necesare anchetei şi procedurilor descrise în cerere.
b) Statul solicitat poate la nevoie sa comunice documente şi informaţii procurorului cu titlu confidenţial. Procurorul nu poate în acest caz sa le utilizeze decât pentru a strânge elemente de proba noi.
c) Statul solicitat poate, fie din oficiu, fie la cererea procurorului, sa autorizeze în continuare divulgarea acestor documente şi informaţii. Acestea pot în acest caz sa fie folosite ca mijloc de proba conform dispoziţiilor cap. V şi VI şi Regulamentului de procedura şi de probe.
9.a) (i) Dacã un stat parte primeşte, pe de o parte, de la Curte şi, pe de alta parte, de la un alt stat, în cadrul unei obligaţii internaţionale, cereri concurente având un alt obiect decât predarea sau extrãdarea, el se straduieste, consultandu-se cu Curtea şi cu acest alt stat, sa satisfacã cele doua cereri, la nevoie amanand-o pe una sau pe cealaltã sau subordonand-o anumitor condiţii.
(ii) În lipsa concurenta cererilor este rezolvatã conform principiilor stabilite la articolul 90.
b) Cu toate acestea, când cererea Curţii priveşte informaţii, bunuri sau persoane care se afla sub autoritatea unui stat terţ sau a unei organizaţii internaţionale, pe baza unui acord internaţional, Statul solicitat informeazã Curtea despre aceasta şi aceasta adreseazã cererea sa statului terţ sau organizaţiei internaţionale.
10.a) Dacã primeşte o cerere în acest sens, Curtea poate coopera cu statul parte care conduce o ancheta sau un proces privind un comportament care constituie o crima ce tine de competenta Curţii sau o crima grava potrivit dreptului intern al acestui stat şi sa acorde asistenta acestui stat.
b) (i) Aceasta asistenta conţine mai ales:
a) transmiterea de depozitii, documente şi alte elemente de proba strânse în cursul anchetei sau dintr-un proces judecat de Curte; şi
b) interogarea oricãrei persoane deţinute prin ordin al Curţii.
(ii) în cazul prevãzut la pct. (i) lit. a):
a) transmiterea de documente şi alte elemente de proba obţinute cu asistenta unui stat cere consimţãmântul acestui stat;
b) transmiterea de depozitii, documente şi alte elemente de proba furnizate de un martor sau de un expert se face conform dispoziţiilor art 68;
c) curtea poate, în condiţiile prevãzute în prezentul paragraf, sa soluţioneze o cerere de asistenta emanând de la un stat care nu este parte la prezentul statut.
ART. 94
Amânarea executãrii unei cereri datoritã unei anchete sau urmãriri aflate în curs de desfãşurare
1. Dacã executarea imediata a unei cereri ar dãuna bunului mers al anchetei sau urmãririi în curs într-o alta cauza decât aceea la care se referã cererea, statul solicitat poate amana executarea acesteia pe o perioada stabilitã de comun acord cu Curtea. Totuşi aceasta amânare nu poate dura mai mult decât este necesar pentru a duce la bun sfasit ancheta sau urmãrirea în cauza în statul solicitat. Înainte de a hotãrî amânarea executãrii cererii statul solicitat examineazã dacã asistenta poate fi acordatã imediat în anumite condiţii.
2. Dacã hotãrârea este luatã pentru amânarea executãrii cererii conform paragrafului 1, procurorul poate totuşi sa ceara luarea de mãsuri de conservare a probelor potrivit art. 93 paragraful 1 lit. j).
ART. 95
Amânarea executãrii unei cereri datoritã unei excepţii de inadmisibilitate
Când Curtea examineazã o excepţie de inadmisibilitate conform art. 18 sau 19, statul solicitat poate amana executarea unei cereri fãcute conform prezentului capitol asteptand sa decidã Curtea, în afarã de cazul când Curtea nu a hotãrât în mod expres ca procurorul poate continua sa strângã elemente de proba în aplicarea art. 18 sau 19.
ART. 96
Conţinutul unei cereri care se referã la alte forme de cooperare decât cele prevãzute la articolul 93
1. O cerere care se referã la alte forme de cooperare prevãzute la art. 93 se face în scris. În caz de urgenta ea poate fi facuta prin orice mijloc lãsând o urma scrisã, cu condiţia de a fi confirmatã potrivit modalitãţilor indicate la art. 87 paragraful 1 lit. a).
2. Cererea conţine sau este însoţitã de un dosar cuprinzând urmãtoarele elemente:
a) expunerea succintã a obiectului cererii şi naturii asistenţei solicitate, inclusiv baza juridicã şi motivele cererii;
b) informaţii cat mai detaliate posibil asupra persoanei sau locului care trebuie sa fie identificat sau localizat, în asa fel încât asistenta solicitatã sa poatã fi acordatã;
c) expunerea succintã a faptelor esenţiale care justifica cererea;
d) expunerea motivelor şi explicarea detaliatã a procedurilor sau a condiţiilor ce trebuie respectate;
e) orice informaţie pe care o poate cere legislaţia statului solicitat pentru ca acesta sa dea curs cererii; şi
f) orice alta informaţie utila pentru ca asistenta cerutã sa poatã fi acordatã.
3. La cererea Curţii un stat parte tine cu aceasta consultaţii, fie de o maniera generalã, fie în legatura cu o problema specialã, privind condiţiile prevãzute de legislaţia sa care s-ar putea aplica asa cum se prevede la paragraful 2 lit. e). În timpul acestor consultãri statul parte informeazã Curtea asupra exigenţelor speciale ale legislaţiei sale.
4. Dispoziţiile prezentului articol se aplica, de asemenea, dupã caz, la o cerere de asistenta adresatã Curţii.
ART. 97
Consultaţii
Când un stat parte este sesizat cu o cerere conform prezentului capitol şi constata ca aceasta prezintã dificultãţi care ar putea sa altereze sau sa împiedice executarea, consulta Curtea fãrã întârziere în vederea soluţionãrii acestei probleme. Aceste dificultãţi pot lua îndeosebi urmãtoarele forme:
a) informaţiile nu sunt suficiente pentru a da curs cererii;
b) în cazul unei cereri de predare persoana reclamata nu este gasita în ciuda tuturor eforturilor sau cercetãrile au permis sa se stabileascã ca persoana care se afla în statul de detenţie nu este evident cea vizata în mandat; sau
c) statul solicitat ar fi constrâns, pentru a da curs cererii sub forma sa actuala, sa încalce o obligaţie conventionala pe care o are deja fata de un alt stat.
ART. 98
Cooperarea în legatura cu renunţarea la imunitate şi consimţãmântul pentru predare
1. Curtea nu poate prezenta o cerere de asistenta care ar constrânge statul solicitat sa acţioneze de o maniera incompatibilã cu obligaţiile care îi incumba în dreptul internaţional în materie de imunitate a statelor sau de imunitate diplomaticã a unei persoane sau bunuri ale unui stat terţ, în afarã de cazul în care a obţinut în prealabil cooperarea acestui Stat terţ în vederea ridicãrii imunitatii.
2. Curtea nu poate îndeplini executarea unei cereri de predare care ar constrânge statul solicitat sa acţioneze de o maniera incompatibilã cu obligaţiile ce îi revin în baza acordurilor internaţionale potrivit cãrora consimţãmântul statului de trimitere este necesar pentru a fi predatã Curţii o persoana a acestui stat, în afarã de cazul în care Curtea nu poate obţine în prealabil cooperarea statului de trimitere pentru ca el sa consimtã la predare.
ART. 99
Îndeplinirea cererilor formulate în temeiul art. 93 şi 96
1. Statul solicitat da curs cererilor de asistenta conform procedurii prevãzute de legislaţia sa şi, în afarã de cazul în care aceasta legislaţie nu o interzice, în modalitatea arãtatã în cerere, inclusiv indeplinind orice procedura indicatã în aceasta sau autorizând persoanele indicate în cerere sa fie prezente şi sa participe la executarea cererii.
2. În caz de cerere urgenta documentele sau probele produse pentru a rãspunde la aceasta sunt trimise de urgenta la cererea Curţii.
3. Rãspunsurile statului solicitat sunt comunicate în limba şi în forma lor originala.
4. Fãrã prejudicierea celorlalte articole din prezentul capitol, când aceasta este necesar pentru a executa ef i cient o cerere cãreia i se poate da curs fãrã a se recurge la mãsuri de constrângere, mai ales când este vorba de a audia sau de a lua declaraţii unei persoane care acţioneazã de bunãvoie, inclusiv în afarã prezentei autoritãţilor statului parte solicitat, când aceasta este hotãrâtoare pentru buna executare a cererii sau când este vorba de a inspecta un site public sau un alt loc public fãrã a-l modifica, procurorul poate realiza obiectul cererii direct pe teritoriul statului, potrivit modalitãţilor urmãtoare:
a) când Statul solicitat este statul pe teritoriul cãruia se susţine ca s-a comis crima şi exista o decizie asupra admisibilitãţii, potrivit art. 18 sau 19, procurorul poate sa execute direct cererea dupã ce a avut cu statul solicitat consultãri cat mai extinse posibil;
b) în celelalte cazuri procurorul poate executa cererea dupã consultãri cu statul parte solicitat şi ţinând seama de condiţiile sau preocuparile rezonabile pe care acest stat le-a pus eventual în valoare. Când statul solicitat constata ca executarea unei cereri la care se referã prezentul alineat prezintã dificultãţi, consulta imediat Curtea în vederea remedierii acestora.
5. Dispoziţiile autorizând persoana audiatã sau interogatã de Curte, conform art. 72, sa invoce restricţiile prevãzute pentru a impiedica divulgarea de informaţii confidenţiale privind securitatea nationala se aplica, de asemenea, executãrii cererilor de asistenta la care se referã prezentul articol.
ART. 100
Cheltuieli
1. Cheltuielile obişnuite aferente executãrii cererilor pe teritoriul statului solicitat sunt în sarcina acestui stat, cu excepţia cheltuielilor urmãtoare, care sunt în sarcina Curţii:
a) cheltuieli legate de cãlãtoria şi de protecţia martorilor şi experţilor sau de transferul detinutilor în baza art. 93;
b) cheltuieli de traducere, de interpretare şi de transcriere;
c) cheltuieli de deplasare şi de sejur ale judecãtorilor, procurorului, procurorilor adjuncţi, grefierului, grefierului adjunct şi ale membrilor personalului tuturor organelor Curţii;
d) costul expertizelor sau rapoartelor cerute de Curte;
e) cheltuieli legate de transportul persoanelor predate Curţii de cãtre statul de detenţie; şi
f) dupã consultare, toate cheltuielile extraordinare pe care le poate determina executarea unei cereri.
2. dispoziţiile paragrafului 1 se aplica, dupã caz, cererilor adresate Curţii de statele pãrţi. În acest caz Curtea preia în sarcina sa cheltuielile obişnuite de executare.
ART. 101
Regula specialitatii
1. O persoana predatã Curţii în aplicarea prezentului statut nu poate fi urmãritã, pedepsita sau detinuta din cauza comportamentelor anterioare predãrii sale, dacã acestea nu sunt elementele constitutive ale crimei pentru care ea a fost predatã.
2. Curtea poate cere statului care i-a predat o persoana o derogare de la condiţiile prevãzute la paragraful 1. Ea furnizeazã, la nevoie, informaţii suplimentare conform art. 91. Statele pãrţi sunt abilitate sa acorde o derogare Curţii şi trebuie sa depunã eforturi în acest sens.
ART. 102
Folosirea termenilor
În scopurile prezentului statut, se înţelege prin:
a) predare - faptul pentru un stat de a preda o persoana Curţii, în aplicarea prezentului statut;
b) extrãdare - faptul pentru un stat de a preda o persoana unui alt stat, în aplicarea unui tratat, a unei convenţii sau a legislaţiei naţionale.
CAP. 10
Executare
ART. 103
Rolul statelor în executarea pedepselor cu închisoarea
1.a) Pedepsele cu închisoarea sunt executate într-un stat desemnat de Curte din lista statelor care i-au fãcut cunoscut ca sunt dispuse da primeascã condamnaţi.
b) Când declara ca este dispus sa primeascã condamnaţi, un stat poate însoţi acceptarea de condiţii care trebuie sa fie acceptate de Curte şi sa fie conforme dispoziţiilor prezentului capitol.
c) Statul desemnat într-o cauza data face cunoscut prompt Curţii dacã el accepta sau nu desemnarea.
2.a) Statul inscarcinat cu executarea avizeazã Curtea asupra oricãrei circumstanţe, inclusiv asupra realizãrii oricãrei condiţii convenite în aplicarea paragrafului 1, care ar fi de natura sa modifice sensibil condiţiile sau durata detentiei. Curtea este avizatã cu cel puţin 45 de zile înainte de orice circumstanţã de acest tip cunoscutã sau previzibila. În acest termen statul însãrcinat cu executarea nu ia nici o mãsura care ar putea fi contrarã obligaţiilor sale în virtutea art. 110.
b) Dacã Curtea nu poate accepta schimbarea circumstanţelor vizate la lit. a), ea avizeazã statul inscarcinat cu executarea şi procedeazã conform art. 104 paragraful 1.
3. Când îşi exercita competenta de desemnare conform paragrafului a), Curtea ia în considerare:
a) principiul conform cãruia statele pãrţi trebuie sa împartã rãspunderea executãrii pedepselor cu închisoarea, conform principiilor repartizãrii echitabile enunţate în Regulamentul de proceduri şi de probe;
b) regulile convenţionale ale dreptului internaţional, general acceptate, care guverneazã tratamentul detinutilor;
c) opiniile persoanei condamnate;
d) naţionalitatea persoanei condamnate; şi
e) orice alta circumstanţã referitoare la crima, la situaţia persoanei condamnate sau la executarea efectivã a pedepsei, susceptibilã de a orienta alegerea statului însãrcinat cu executarea.
4. Dacã nici un stat nu este desemnat conform paragrafului 1, pedeapsa cu închisoarea este executatã într-o instituţie penitenciara comunicatã de statul gazda, în condiţiile definite în acordul de sediu menţionat la art. 3 paragraful 2. În acest caz cheltuielile aferente executãrii pedepsei sunt în sarcina Curţii.
ART. 104
Modificarea desemnãrii statului însãrcinat cu executarea
1. Curtea poate decide în orice moment sa transfere un condamnat într-o închisoare din alt stat.
2. Persoana condamnata de Curte poate în orice moment sa ceara acesteia transferul sau în afarã statului însãrcinat cu executarea.
ART. 105
Executarea pedepsei
1. Sub rezerva condiţiilor pe care eventual un stat le-a formulat, potrivit art. 103 paragraful 1 lit b), pedeapsa cu închisoarea este executorie pentru statele pãrţi, care nu pot în nici un caz sa o modifice.
2. Curtea are singura dreptul de a se pronunţa asupra unei cereri de revizuire a deciziei sale asupra vinovatiei sau pedepsei. Statul însãrcinat cu executarea nu impiedica condamnatul sa prezinte o asemenea cerere.
ART. 106
Controlul executãrii pedepsei în condiţii de detenţie
1. Executarea unei pedepse cu închisoarea este supusã controlului Curţii. Ea este conformã regulilor convenţionale internaţionale general acceptate în materie de tratament al detinutilor.
2. Condiţiile de detenţie sunt reglementate de legislaţia statului însãrcinat cu executarea. Ele sunt conforme regulilor convenţionale internaţionale general acceptate în materie de tratament al detinutilor. Ele nu pot în nici un caz sa fie nici mai mult nici mai puţin favorabile decât cele pe care statul însãrcinat cu executarea le rezerva detinutilor condamnaţi pentru infracţiuni similare.
3. Comunicarea dintre condamnat şi Curte este libera şi confidenţialã.
ART. 107
Transferul condamnatului care şi-a executat pedeapsa
1. O data pedeapsa executatã o persoana care nu este resortisant al statului însãrcinat cu executarea poate fi transferata, conform legislaţiei statului însãrcinat cu executarea, într-un alt stat care accepta sau este ţinut sa îl primeascã sau într-un alt stat care accepta sa îl primeascã ca rãspuns la dorinta pe care persoana a exprimat-o, de a fi transferata în acest stat, în afarã de cazul în care statul însãrcinat cu executarea nu autorizeaza aceasta persoana sa rãmânã pe teritoriul sau.
2. Cheltuielile aferente transferului condamnatului într-un alt stat, în aplicarea paragrafului 1, sunt suportate de Curte dacã nici un stat nu le preia în sarcina sa.
3. Sub rezerva dispoziţiilor art. 108 statul de detenţie poate, de asemenea, în aplicarea legislaţiei sale, sa extrãdeze sau sa transfere în orice alt mod persoana statului care a cerut extrãdarea sau predarea sa în scopul judecãrii sau executãrii unei pedepse.
ART. 108
Limite în materie de urmãriri sau de condamnãri pentru alte infracţiuni
1. Condamnatul deţinut de statul însãrcinat cu executarea nu poate fi urmãrit, condamnat sau extrãdat cãtre un stat terţ pentru un comportament anterior transferului sau în statul însãrcinat cu executarea, în afarã de cazul în care Curtea nu a aprobat aceste urmãriri, aceasta condamnare sau aceasta extrãdare la cererea statului însãrcinat cu executarea.
2. Curtea statueazã asupra problemei dupã ce l-a ascultat pe condamnat.
3. Paragraful 1 înceteazã sa se aplice dacã condamnatul rãmâne în mod voluntar peste 30 de zile pe teritoriul statului însãrcinat cu executarea dupã ispasirea totalitãţii pedepsei pronunţate de Curte sau dacã el revine pe teritoriul acestui stat dupã ce l-a pãrãsit.
ART. 109
Executarea amenzilor şi a mãsurilor de confiscare
1. Statele pãrţi fac sa se execute pedepsele cu amenda şi mãsurile de confiscare ordonate de Curte în baza cap. VII, fãrã prejudicierea terţilor de buna-credinţa şi conform procedurii prevãzute de legislaţia lor interna.
2. Când un stat parte nu este în mãsura sa dea efect ordonanţei de confiscare, el ia mãsuri pentru recuperarea valorii produsului, bunurilor sau activelor a cãror confiscare a fost ordonatã de Curte, fãrã prejudicierea drepturilor terţilor de buna-credinţa.
3. Bunurile sau produsul vânzãrii bunurilor imobiliare sau, dupã caz, a altor bunuri, obţinute de statele pãrţi în executarea unei hotãrâri a Curţii, sunt transferate Curţii.
ART. 110
Examinarea de Curte a problemei reducerii pedepsei
1. Statul însãrcinat cu executarea nu poate elibera persoana detinuta înaintea executãrii pedepsei pronunţate de Curte.
2. Curtea are singura dreptul sa decidã reducerea pedepsei. Ea se pronunţa dupã ce l-a ascultat pe condamnat.
3. Când persoana a ispasit doua treimi din pedeapsa sau a executat 25 de ani de închisoare în cazul condamnãrii pe viata, Curtea reexamineaza pedeapsa pentru a stabili dacã este cazul sa o reducã. Ea nu procedeazã la aceasta reexaminare înaintea acestui termen.
4. La reexaminarea prevãzutã la paragraful 3 Curtea poate reduce pedeapsa dacã constata ca una sau mai multe dintre condiţiile urmãtoare sunt îndeplinite:
a) persoana a manifestat, de la început şi în mod continuu, vointa de a coopera cu Curtea în anchetele şi urmãririle efectuate de aceasta;
b) persoana a facilitat spontan executarea deciziilor şi ordonanţelor Curţii în alte cazuri, în special ajutandu-o sa localizeze activele care fac obiectul deciziilor prin care se dispune confiscarea lor, plata unei amenzi sau o reparatie şi care pot fi folosite în favoarea victimelor; sau
c) alţi factori prevãzuţi în Regulamentul de procedura şi de probe atesta o schimbare de circumstanţe evidenta a consecinţelor apreciabile de natura sa justifice reducerea pedepsei.
5. Dacã la reexaminarea prevãzutã la paragraful 3 Curtea stabileşte ca nu este cazul sa fie redusã pedeapsa, ea reexamineaza în continuare problema reducerii pedepsei la intervalele prevãzute în Regulamentul de procedura şi de probe şi aplicând criteriile enunţate în acesta.
ART. 111
Evadarea
Dacã un condamnat evadeaza de la locul sau de detenţie şi pãrãseşte statul însãrcinat cu executarea pedepsei, acest stat poate, dupã consultarea Curţii, sa ceara statului în care se afla condamnatul sa îi fie predat în aplicarea acordurilor bilaterale sau multilaterale în vigoare sau sa ceara Curţii sa solicite predarea acestei persoane, conform cap. IX. Când Curtea solicita predarea unei persoane, ea poate sa ceara ca aceasta persoana sa fie predatã statului în care ea îşi ispaseste pedeapsa sau altui stat pe care îl desemneazã.
CAP. 11
Adunarea statelor pãrţi
ART. 112
Adunarea statelor pãrţi
1. Se constituie o Adunare a statelor pãrţi la prezentul statut.
Fiecare stat parte are în cadrul ei un reprezentant, care poate fi asistat de supleanţi şi de consilier. Celelalte state care au semnat statutul sau Actul final pot sa participe cu titlu de observatori.
2. Adunarea:
a) examineazã şi adopta, dacã este cazul, recomandãrile Comisiei pregãtitoare;
b) da presedintiei, procurorului şi grefierului orientãri generale pentru administrarea Curţii;
c) examineazã rapoartele şi activitãţile biroului stabilit în baza paragrafului 3 şi ia mãsurile cerute;
d) examineazã şi hotãrãşte bugetul Curţii;
e) decide, dacã este cazul, conform art. 36, sa modifice numãrul judecãtorilor;
f) examineazã, conform art. 87 paragrafele 5 şi 7, orice problema referitoare la necooperarea statelor;
g) se achitã de orice alta funcţie compatibila cu dispoziţiile prezentului statut şi ale Regulamentului de procedura şi de probe.
3.a) Adunarea statelor pãrţi are un birou compus dintr-un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi 18 membri aleşi de ea pe o perioada de 3 ani.
b) Biroul are un caracter reprezentativ, ţinând seama îndeosebi de principiul repartizãrii geografice echitabile şi de necesitatea asigurãrii unei reprezentari adecvate principalelor sisteme juridice ale lumii.
c) Biroul se reuneste ori de câte ori este necesar, dar cel puţin o data pe an. El ajuta Adunarea statelor pãrţi sa se achite de responsabilitãţile sale.
4. Adunarea creeazã celelalte organe subsidiare pe care le considera necesare, îndeosebi un mecanism de control independent care procedeazã la inspecţii, evaluãri şi anchete cu scopul administrãrii Curţii cat mai eficace şi mai economic posibil.
5. Preşedintele Curţii, procurorul şi grefierul sau reprezentanţii lor participa, dupã cum se convine, la reuniunile Adunãrii statelor pãrţi şi ale biroului.
6. Adunarea statelor pãrţi se reuneste o data pe an şi, când circumstanţele o cer, ea tine sesiuni extraordinare la sediul Curţii sau la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite. În afarã de cazul în care prezentul statut dispune altfel, sesiunile extraordinare sunt convocate de cãtre birou fie din oficiu, fie la cererea unei treimi a statelor pãrţi.
7. Fiecare stat parte dispune de un vot. Adunarea statelor pãrţi şi biroul se straduiesc în mãsura posibilitãţilor sa adopte deciziile prin consens. În cazul în care consensul nu este posibil şi dacã prin statut nu se dispune altfel:
a) deciziile asupra chestiunilor de fond sunt luate cu majoritatea de doua treimi a celor prezenţi şi votanti, majoritatea absolutã a statelor pãrţi constituind cvorumul pentru vot;
b) deciziile asupra chestiunilor de procedura sunt luate cu majoritatea simpla a statelor pãrţi prezente şi participante la vot.
8. Un stat parte aflat în întârziere cu plata contribuţiei sale la cheltuielile Curţii nu poate participa la vot, nici în adunare şi nici în birou dacã suma arieratelor este egala sau superioarã contribuţiei pe care o datoreazã pentru ultimii doi ani împliniţi. Adunarea poate totuşi autoriza acest stat sa participe la vot în Adunarea statelor pãrţi şi în birou dacã ea constata ca aceasta lipsa este datoratã unor circumstanţe independente de vointa acestuia.
9. Adunarea statelor pãrţi adopta propriul sau regulament interior.
10. Limbile oficiale şi limbile de lucru ale Adunãrii statelor pãrţi sunt cele ale Adunãrii generale a Naţiunilor Unite.
CAP. 12
Finanţare
ART. 113
Regulamentul financiar şi regulile de gestiune financiarã
În afarã unei dispoziţii contrare exprese, toate problemele financiare care se referã la Curte şi la reuniunile Adunãrii statelor pãrţi, inclusiv ale biroului şi ale organelor subsidiare ale acesteia, sunt reglementate de prezentul statut, Regulamentul financiar şi de regulile de gestiune financiarã adoptate de Adunarea statelor pãrţi.
ART. 114
Reglementarea cheltuielilor
Cheltuielile Curţii şi ale Adunãrii statelor pãrţi, inclusiv ale biroului şi ale organelor subsidiare ale acesteia, sunt reglementate prin preluãri din resursele financiare ale Curţii.
ART. 115
Resurse financiare ale Curţii şi ale Adunãrii statelor pãrţi
Cheltuielile Curţii şi ale Adunãrii statelor pãrţi, inclusiv ale biroului şi organelor subsidiare ale acesteia, înscrise în bugetul hotãrât de Adunarea statelor pãrţi, sunt finanţate din urmãtoarele surse:
a) contribuţiile statelor pãrţi;
b) resursele financiare furnizate de Organizaţia Naţiunilor Unite, sub rezerva aprobãrii date de adunarea generalã îndeosebi în cazul cheltuielilor legate de sesizarea Curţii de cãtre Consiliul de Securitate.
ART. 116
Contribuţii voluntare
Fãrã a se aduce atingere art. 115, Curtea poate primi şi utiliza cu titlu de resurse financiare suplimentare contribuţiile voluntare ale guvernelor, organizaţiilor internaţionale, particularilor, întreprinderilor şi ale altor organisme, potrivit criteriilor stabilite în materie de Adunarea statelor pãrţi.
ART. 117
Calculul contribuţiilor
Contribuţiile statelor pãrţi sunt calculate dupã un barem de cote-pãrţi convenit, bazat pe baremul adoptat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru bugetul sau ordinar şi adaptat conform principiilor pe care acest barem este fondat.
ART. 118
Verificarea anuala a conturilor
Rapoartele, documentele şi conturile Curţii, inclusiv situaţiile sale financiare anuale, sunt verificate în fiecare an de un controlor independent.
CAP. 13
Clauze finale
ART. 119
Reglementarea diferendelor
1. Orice diferend referitor la funcţiile judiciare ale Curţii este reglementat prin decizie a Curţii.
2. Orice alt diferend între doua sau mai multe state pãrţi privind interpretarea sau aplicarea prezentului statut, care nu este rezolvat pe cale de negocieri în 3 luni de la începerea acestuia, este trimis Adunãrii statelor pãrţi. Adunarea statelor pãrţi poate incerca sa rezolve ea însãşi diferendul sau sa facã recomandãri asupra altor mijloace de a-l reglementa, inclusiv trimiterea la Curtea Internationala de Justiţie, în conformitate cu statutul acesteia.
ART. 120
Rezerve
Prezentul statut nu admite nici o rezerva.
ART. 121
Amendamente
1. La expirarea unei perioade de 7 ani începând de la data intrãrii în vigoare a prezentului statut, orice stat parte poate propune amendamente la acesta. Textul propunerii de amendament este supus secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care îl comunica fãrã întârziere statelor pãrţi.
2. În cel puţin 3 luni de la data acestei comunicãri Adunarea statelor pãrţi, la reuniunea urmãtoare, decide cu majoritatea membrilor sãi prezenţi şi votanti sa se sesizeze sau nu de aceasta propunere. Adunarea statelor pãrţi poate examina ea însãşi aceasta propunere sau sa convoace o conferinţa de revizuire dacã problema ridicatã o justifica.
3. Adoptarea unui amendament la o reuniune a Adunãrii statelor pãrţi sau la o conferinţa de revizuire cere, dacã nu este posibil sa se ajungã la consens, majoritatea de doua treimi a statelor pãrţi.
4. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 5, un amendament intra în vigoare fata de toate statele pãrţi la un an dupã ce şapte optimi dintre ele au depus instrumentele lor de ratificare sau de acceptare pe lângã secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
5. Un amendament la art. 5, 6, 7 şi 8 din prezentul statut intra în vigoare fata de Statele Pãrţi care l-au acceptat dupã un an de la depunerea instrumentelor lor de ratificare sau de acceptare. Curtea nu îşi exercita competenta în raport cu o crima care face obiectul acestui amendament când aceasta crima a fost comisã de un resortisant al unui stat parte care nu a acceptat amendamentul pe teritoriul acestui stat.
6. Dacã un amendament a fost acceptat de şapte optimi dintre statele pãrţi conform paragrafului 4, orice stat parte care nu l-a acceptat poate sa sa retragã din statut cu efect imediat, în pofida prevederilor art. 127 paragraful 1, dar sub rezerva art. 127 paragraful 2, notificând retragerea sa în cel puţin un an dupã intrarea în vigoare a acestui amendament.
7. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite comunica tuturor statelor pãrţi amendamentele adoptate în cadrul unei reuniuni a Adunãrii statelor pãrţi sau ale unei conferinţe de revizuire.
ART. 122
Amendamente la dispoziţiile cu caracter institutional
1. Oricare stat parte poate propune, în pofida prevederilor art. 121 paragraful 1, amendamente la dispoziţiile cu caracter exclusiv institutional ale prezentului statut, şi anume art. 35, 36 paragrafele 8 şi 9, art. 37, 38, 39 paragrafele 1 (primele doua fraze), 2 şi 4, art. 42 paragrafele 4-9, art. 43 paragrafele 2 şi 3, art. 44, 46, 47 şi 49. Textul oricãrui amendament propus este supus secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite sau oricãrei alte persoane desemnate de Adunarea statelor pãrţi, care îl comunica fãrã întârziere tuturor statelor pãrţi şi celorlalţi participanţi la adunare.
2. Amendamentele la care se referã prezentul articol, pentru care nu este posibil sa se ajungã la un consens, sunt adoptate de Adunarea statelor pãrţi sau de o conferinţa de revizuire cu majoritatea de doua treimi a statelor pãrţi. Ele intra în vigoare fata de toate statele pãrţi dupã 6 luni de la adoptarea lor de adunare sau de conferinţa de revizuire.
ART. 123
Revizuirea statutului
1. La 7 ani dupã intrarea în vigoare a prezentului statut, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va convoca o conferinţa de revizuire cu scopul de a examina orice amendament la prezentul statut. Examinarea va putea sa se refere mai ales, dar nu în mod exclusiv, la lista crimelor prevãzutã la art. 5. Conferinţa va fi deschisã participanţilor la Adunarea statelor pãrţi în aceleaşi condiţii.
2. În orice moment în continuare, la cererea unui stat parte şi în scopurile enunţate la paragraful 1, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu aprobarea majoritãţii statelor pãrţi, va convoca o conferinţa de revizuire.
3. Adoptarea şi intrarea în vigoare a oricãrui amendament la prezentul statut, examinat de o conferinţa de revizuire, sunt reglementate de dispoziţiile art. 121 paragrafele 3-7.
ART. 124
Dispoziţii tranzitorii
Cu toate dispoziţiile art. 12 paragraful 1, un stat care devine parte la prezentul statut poate declara ca, pentru o perioada de 7 ani de la intrarea în vigoare a statutului în ceea ce îl priveşte, el nu accepta competenta Curţii în privinta categoriei de crime prevãzute la art. 8, când se presupune ca o crima a fost comisã pe teritoriul sau de cetãţenii sãi. El poate în orice moment sa îşi retragã aceasta declaraţie. Dispoziţiile prezentului articol vor fi reexaminate la conferinţa de revizuire convocatã conform art. 123 paragraful 1.
ART. 125
Semnare, ratificare, acceptare, aprobare sau aderare
1. Prezentul statut este deschis spre semnare tuturor statelor la 17 iulie 1998, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru alimentaţie şi agricultura, din Roma. El rãmâne deschis pentru semnare pana la 17 octombrie 1998 la Ministerul Afacerilor Externe al Italiei, la Roma, iar dupã aceasta data, pana la 31 decembrie 2000, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York.
2. Prezentul statut este supus ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii statelor semnatare. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse pe lângã secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
3. Prezentul statut este deschis aderãrii tuturor statelor. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lângã secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 126
Intrarea în vigoare
1. Prezentul statut va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmeazã celei de-a saizecea zi dupã data depunerii celui de-al saizecilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare pe lângã secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
2. Fata de fiecare stat care ratifica, accepta sau aproba prezentul statut sau adera la acesta dupã depunerea celui de-al saizecilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, statutul intra în vigoare în prima zi a lunii care urmeazã celei de-a saizecea zi dupã depunerea de cãtre acest stat a instrumentului sau de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.
ART. 127
Retragere
1. Orice stat parte poate, pe cale de notificare scrisã adresatã secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, sa se retragã de la prezentul statut. Retragerea are efect dupã un an de la data la care notificarea a fost primitã, dacã aceasta nu prevede o data ulterioara.
2. Retragerea nu scuteşte statul de obligaţiile puse în sarcina sa de prezentul statut atunci când el era parte la acesta, inclusiv de obligaţiile financiare aferente, şi nu afecteazã nici cooperarea stabilitã cu Curtea cu ocazia anchetelor şi procedurilor penale fata de care statul avea obligaţia de a coopera înainte de data la care retragerea a avut efect. Retragerea nu afecteazã cu nimic urmãrirea examinãrii cauzelor cu care Curtea era deja sesizatã înainte de data la care urmãrirea avea efect.
ART. 128
Texte de referinta
Originalul prezentului statut, ale cãrui texte în engleza, arabã, chineza, spaniola, franceza şi rusa au aceeaşi valoare, va fi depus pe lângã secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va remite copie certificatã pentru conformitate tuturor statelor.
Drept care subsemnaţii, legal împuterniciţi de guvernul respectiv, am semnat prezentul statut.
Întocmit la Roma la 17 iulie 1998.
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
