LEGE nr. 108 din 16 iunie 1999 (*republicata*) pentru infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii

──────────────────
    *) Republicatã în temeiul <>art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 137/1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 23 septembrie 1999.
    <>Legea nr. 108/1999  a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 21 iunie 1999, şi a fost modificatã şi completatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 137/1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 23 septembrie 1999 (aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 320/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 28 iunie 2001) şi prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 238/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 26 martie 2002.

     CAP. 1
    Dispoziţii generale

     ART. 1
    (1) Se înfiinţeazã Inspecţia Muncii, organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Muncii şi Solidaritãţii Sociale, cu sediul în municipiul Bucureşti.
    (2) Inspecţia Muncii are personalitate juridicã şi este finanţatã de la bugetul de stat şi din venituri extrabugetare.
     ART. 2
    Inspecţia Muncii are în subordine inspectorate teritoriale de munca, unitãţi cu personalitate juridicã, care se organizeazã în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.
     ART. 3
    Inspecţia Muncii, prin Ministerul Muncii şi Solidaritãţii Sociale, poate propune Guvernului înfiinţarea în subordinea sa, în condiţiile prevãzute de regulamentul de organizare şi funcţionare, a unor unitãţi cu personalitate juridicã, prin intermediul cãrora sa se asigure pregãtirea sau perfecţionarea pregãtirii personalului propriu, precum şi efectuarea unor prestaţii legate de specificul activitãţii.
     ART. 4
    (1) Funcţionarea Inspecţiei Muncii se reglementeazã prin regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidaritãţii Sociale, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
    (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii va fi adoptat în termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I**).

────────────
    **) A se vedea <>Hotãrârea Guvernului nr. 767/1999  privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 24 septembrie 1999, cu modificãrile ulterioare.

     CAP. 2
    Atribuţiile Inspecţiei Muncii

     ART. 5
    Obiectivele principale ale activitãţii Inspecţiei Muncii sunt urmãtoarele:
    a) controlul aplicãrii prevederilor legale referitoare la relaţiile de munca, la securitatea şi sãnãtatea în munca, la protecţia salariaţilor care lucreazã în condiţii deosebite şi a prevederilor legale referitoare la asigurãrile sociale;
    b) informarea autoritãţilor competente despre deficientele legate de aplicarea corecta a dispoziţiilor legale în vigoare;
    c) furnizarea de informaţii celor interesaţi despre cele mai eficace mijloace de respectare a legislaţiei muncii;
    d) asistarea tehnica a angajatorilor şi angajaţilor, pentru prevenirea riscurilor profesionale şi a conflictelor sociale;
    e) iniţierea de propuneri adresate Ministerului Muncii şi Solidaritãţii Sociale pentru îmbunãtãţirea legislaţiei existente şi elaborarea de noi acte legislative în domeniu.
     ART. 6
    (1) În îndeplinirea obiectivelor prevãzute la art. 5, Inspecţia Muncii are urmãtoarele atribuţii:
    a) în domeniul stabilirii relaţiilor de munca controleazã:
    - încadrarea în munca şi încetarea activitãţii persoanelor care desfãşoarã orice activitate în temeiul unui contract individual de munca sau al unei convenţii civile de prestãri de servicii;
    - stabilirea şi respectarea duratei timpului de lucru;
    - stabilirea şi acordarea drepturilor salariale, precum şi a celorlalte drepturi decurgând din munca prestatã;
    - accesul fãrã nici o discriminare pe piata muncii al tuturor persoanelor apte de munca, respectarea normelor specifice privind condiţiile de munca ale tinerilor, femeilor, precum şi ale unor categorii de persoane defavorizate;
    - respectarea celorlalte prevederi cuprinse în legislaţia muncii şi a clauzelor contractelor colective de munca;
    b) în domeniul securitãţii şi al sãnãtãţii în munca:
    - acorda asistenta tehnica persoanelor juridice la elaborarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale şi controleazã realizarea acestora;
    - efectueazã sau solicita mãsurãtori şi determinãri, examineazã probe de produse şi de materiale în unitãţi şi în afarã acestora, pentru clarificarea unor situaţii de pericol;
    - dispune sistarea activitãţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor tehnice, în cazul în care constata o stare de pericol iminent de accidentare sau de imbolnavire profesionalã, şi sesizeazã, dupã caz, organele de urmãrire penalã;
    - acorda angajatorilor, persoane juridice şi fizice, autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securitãţii în munca;
    - retrage autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securitãţii în munca, dacã constata ca prin modificarea condiţiilor care au stat la baza emiterii acesteia nu se respecta prevederile legislaţiei în vigoare;
    - cerceteazã accidentele de munca conform prevederilor Normelor metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea şi evidenta accidentelor de munca;
    - coordoneazã activitatea de instruire şi informare a angajaţilor în domeniul securitãţii, sãnãtãţii şi al relaţiilor de munca şi urmãreşte activitatea de formare a specialiştilor în domeniu;
    - controleazã aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la certificarea produselor, maşinilor, utilajelor şi a echipamentelor de protecţie din punct de vedere al securitãţii în munca, la intrarea acestora pe teritoriul naţional, prin inspectorii de munca sau prin organisme acreditate de Ministerul Muncii şi Solidaritãţii Sociale;
    - controleazã respectarea îndeplinirii cerinţelor legale referitoare la sãnãtatea în munca şi la înlãturarea riscurilor de îmbolnãviri profesionale.
    (2) Inspecţia Muncii furnizeazã, la cerere, celor interesaţi, contra cost, asistenta de specialitate.
     ART. 7
    (1) Contravaloarea unor prestaţii prevãzute la art. 6 alin. (1) lit. b), precum şi a asistenţei acordate în condiţiile prevãzute la art. 6 alin. (2) se suporta de cãtre beneficiarii acestora şi constituie venituri ce se gestioneazã în regim extrabugetar de cãtre Inspecţia Muncii şi, dupã caz, de cãtre unitãţile subordonate acesteia şi se utilizeazã pentru acoperirea cheltuielilor curente, de capital şi de personal.
    (2) Prestaţiile prevãzute la art. 6 alin. (1) lit. b), pentru care se percep tarife, cuantumul acestora, precum şi tarifele pentru asistenta acordatã în condiţiile prevãzute la art. 6 alin. (2) se stabilesc prin ordin al ministrului muncii şi solidaritãţii sociale.
     ART. 8
    În realizarea atribuţiilor sale Inspecţia Muncii coopereazã cu ministere, inspecţii din alte domenii, instituţii publice sau private, cu reprezentanţii partenerilor sociali şi poate apela la serviciile unor experţi sau ale unor organisme specializate, în condiţiile stabilite de regulamentul de organizare şi funcţionare propriu.
     ART. 9
    Ministerul Apãrãrii Naţionale, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei - Direcţia Generalã a Penitenciarelor, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Paza organizeazã activitãţile de inspecţie a muncii prin serviciile proprii de specialitate, care au competenta exclusiva numai pentru structurile respective.

     CAP. 3
    Organizarea Inspecţiei Muncii

     ART. 10
    (1) Inspecţia Muncii este condusã de un inspector general de stat.
    (2) În exercitarea atribuţiilor de conducere inspectorul general de stat are în subordine 2 inspectori generali de stat adjuncţi.
    (3) Inspectorul general de stat este numit prin ordin al ministrului muncii şi solidaritãţii sociale.
    (4) Atribuţiile inspectorilor generali de stat adjuncţi sunt stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare propriu.
     ART. 11
    Inspectoratele teritoriale de munca sunt conduse de câte un inspector şef, numit de ministrul muncii şi solidaritãţii sociale la propunerea inspectorului general de stat.
     ART. 12
    Personalul Inspecţiei Muncii este alcãtuit din inspectori de munca şi din alte categorii de personal.
     ART. 13
    Structura organizatoricã a Inspecţiei Muncii şi a inspectoratelor teritoriale de munca, precum şi numãrul maxim al personalului acestora se stabilesc prin ordin al ministrului muncii şi solidaritãţii sociale, pe baza şi în limita numãrului de posturi aprobate pentru Ministerul Muncii şi Solidaritãţii Sociale prin hotãrâre a Guvernului.
     ART. 14
    (1) Salarizarea personalului încadrat la Inspecţia Muncii se stabileşte prin lege. Pana la adoptarea unei legi proprii salarizarea se va realiza astfel:
    a) pentru Inspecţia Muncii, potrivit prevederilor legale aplicabile aparatului propriu al Ministerului Muncii şi Solidaritãţii Sociale;
    b) pentru inspectoratele teritoriale de munca, potrivit prevederilor legale aplicabile serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Muncii şi Solidaritãţii Sociale.
    (2) Echivalarea funcţiilor specifice de conducere şi de execuţie din Inspecţia Muncii se face prin hotãrâre a Guvernului, pana la adoptarea unei legi proprii privind salarizarea personalului Inspecţiei Muncii.
     ART. 15
    Inspecţia Muncii prezintã anual ministrului muncii şi solidaritãţii sociale un raport de activitate privind modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile stabilite prin prezenta lege.

     CAP. 4
    Inspectorul de munca

     ART. 16
    (1) Inspectorii de munca sunt funcţionari publici.
    (2) Inspectorii de munca sunt independenţi fata de orice schimbare guvernamentalã şi de orice influenta neprevãzutã din afarã.
     ART. 17
    (1) Încadrarea inspectorilor de munca se face prin concurs sau examen, în raport cu pregãtirea profesionalã şi cu aptitudinile candidaţilor.
    (2) Numirile în funcţii de conducere se fac pe baza unor criterii stabilite în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspecţiei Muncii.
     ART. 18
    Inspectorii de munca sunt obligaţi:
    a) sa nu aibã nici un interes, direct sau indirect, de orice natura ar fi acesta, în unitãţile care se afla sub incidenta controlului lor;
    b) sa nu dezvaluie secretele de fabricaţie şi, în general, procedurile de exploatare, de care ar putea lua cunostinta în exercitarea funcţiilor lor, nici dupã momentul încetãrii, indiferent de motiv, a contractului lor individual de munca;
    c) sa pãstreze confidenţialitatea oricãrei reclamaţii care semnaleaza nerespectarea prevederilor legale în domeniul reglementat de prezenta lege şi sa nu dezvaluie conducatorului persoanei juridice şi persoanei fizice sau reprezentantului acestora faptul ca inspecţia a fost efectuatã ca urmare a unei reclamaţii.
     ART. 19
    (1) Inspectorii de munca au urmãtoarele drepturi:
    a) sa aibã acces liber, permanent şi fãrã înştiinţare prealabilã, în sediul persoanei juridice şi în orice alt loc de munca organizat de aceasta;
    b) sa solicite conducerii persoanei juridice sau persoanei fizice documentele şi informaţiile necesare pentru realizarea controlului sau pentru efectuarea cercetãrii accidentelor de munca;
    c) sa procure dovezi, sa efectueze investigaţii sau examene, sa ceara prezentarea documentaţiei pe care o considera necesarã, sa realizeze mãsurãtori sau sa preleveze mostre de substanţe utilizate în procesul de producţie;
    d) sa impunã ca abaterile constatate în domeniu sa fie remediate pe loc sau într-un timp limitat;
    e) sa ceara, acolo unde este cazul, modificarea instalaţiilor sau a proceselor tehnologice utilizate, dacã acestea nu asigura securitatea lucrãtorilor la locul de munca;
    f) sa dispunã întreruperea sau suspendarea imediata a proceselor de munca atunci când constata o stare de pericol iminent de accident sau de imbolnavire profesionalã pentru lucrãtorii care participa la procesul de producţie sau pentru alte persoane;
    g) sa apeleze la organisme agreate pentru a verifica starea locurilor de munca sau a materialelor folosite;
    h) sa dispunã mãsuri atunci când conducãtorul persoanei juridice nu îşi îndeplineşte obligaţiile legale;
    i) sa sesizeze organele de urmãrire penalã cu privire la cazurile de abateri considerate infracţiuni;
    j) sa între în toate locurile în care se efectueazã lucrãri ce implica riscuri pentru securitatea şi sãnãtatea lucrãtorilor;
    k) sa ceara informaţii, fie singuri, fie în prezenta martorilor, de la orice persoana şi despre orice problema care constituie obiectul controlului;
    l) sa propunã retragerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al securitãţii în munca, dacã constata ca, prin modificarea condiţiilor care au stat la baza acesteia, nu se respecta prevederile legislaţiei în vigoare.
    (2) Mãsurile luate de inspectorii de munca pot fi contestate pe cãile judiciare sau administrative prevãzute de lege.

     CAP. 5
    Sancţiuni

     ART. 20
    Împiedicarea, în orice mod, de cãtre un angajator, persoana fizica sau juridicã, a inspectorilor de munca sa îşi exercite controlul în limitele prevãzute la art. 6 şi 19 constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amenda de la 45.000.000 lei la 90.000.000 lei.
     ART. 21
    Refuzul unui angajator, persoana fizica sau juridicã, de a aduce la îndeplinire mãsurile obligatorii, dispuse de inspectorul de munca, la termenele stabilite de acesta, în limitele şi cu respectarea prevederilor art. 6 şi 19, constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amenda de la 30.000.000 lei la 100.000.000 lei.
     ART. 22
    (1) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevãzute la art. 20 şi 21 se fac de cãtre inspectorii de munca.
    (2) Prevederile prezentei legi referitoare la contravenţii se completeazã cu dispoziţiile <>Legii nr. 32/1968  privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificãrile ulterioare*).

──────────
    *) <>Legea nr. 32/1968 , publicatã în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 148 din 14 noiembrie 1968, a fost abrogatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 2 din 12 iulie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001 (aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002).
    La <>art. 48 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001  se prevede ca ori de câte ori într-o lege specialã sau în alt act normativ anterior se face trimitere la <>Legea nr. 32/1968  privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, aceasta se va socoti facuta la dispoziţiile corespunzãtoare ale <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 .

    (3) Prin derogare de la prevederile <>Legii nr. 72/1996  privind finanţele publice, un procent de 15% din sumele încasate cu titlu de amenda constituie venituri extrabugetare care se încaseazã, se administreazã, se contabilizeaza şi se utilizeazã de Inspecţia Muncii.
    (4) Veniturile prevãzute la alin. (3) se vor folosi pentru acoperirea unei cote-pãrţi din cheltuelile curente de capital, precum şi pentru constituirea şi utilizarea, numai pana la data aplicãrii prevederilor art. 14, a fondului de stimulare a personalului încadrat la aceasta instituţie. Modul de repartizare a stimulentelor se stabileşte prin decizie emisã de inspectorul general de stat.
     ART. 23
    Inspectorii de munca sunt competenţi sa constate şi sa sanctioneze toate faptele care, potrivit legii, constituie contravenţii şi pentru care se prevede ca agentul constatator face parte din personalul Ministerului Muncii şi Solidaritãţii Sociale, al direcţiilor generale de munca şi solidaritate socialã şi al inspectoratelor teritoriale de munca.
     ART. 24
    În cazul sãvârşirii repetate de cãtre angajatori a unor abateri grave de la prevederile legislaţiei muncii sau de la normele de securitate şi sãnãtate în munca, Inspecţia Muncii poate cere radierea persoanei juridice din registrul comerţului.

     CAP. 6
    Dispoziţii finale

     ART. 25
    (1) Inspecţia Muncii preia în administrare de la Ministerul Muncii şi Solidaritãţii Sociale, pe baza de protocol, clãdirile şi terenurile aferente, precum şi toate celelalte bunuri necesare activitãţilor specifice.
    (2) Pentru dezvoltarea activitãţilor proprii autoritãţile publice centrale sau locale vor atribui Inspecţiei Muncii, cu prioritate, în condiţiile prevãzute de lege, terenuri, clãdiri şi spaţii.
     ART. 26
    (1) Sumele realizate în condiţiile art. 7, care se gestioneazã în regim extrabugetar, se pãstreazã la trezoreria statului şi sunt purtãtoare de dobanda.
    (2) Sumele prevãzute la alin. (1), neutilizate pana la sfârşitul anului, se reporteazã în anul urmãtor, putând fi utilizate cu aceleaşi destinaţii.
     ART. 27
    Personalul preluat de cãtre Inspecţia Muncii de la Ministerul Muncii şi Solidaritãţii Sociale se considera transferat în interesul serviciului.
     ART. 28
    (1) Prezenta lege intra în vigoare la 90 de zile de la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (2) <>Hotãrârea Guvernului nr. 188/1999  privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale se modifica în mod corespunzãtor**).

──────────────────
    **) <>Hotãrârea Guvernului nr. 188/1999  a fost abrogatã prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 4/2001  privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Solidaritãţii Sociale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 9 ianuarie 2001.

    (3) Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abroga <>art. 181 şi 182 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 10/1972 , publicatã în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 140 din 1 decembrie 1972, precum şi orice dispoziţii contrare prevederilor prezentei legi.


                   ─────────────────