Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Prevederile prezentei legi stabilesc măsurile referitoare la producerea, comercializarea şi importul materialelor forestiere de reproducere. ART. 2 Prevederile prezentei legi nu sunt aplicabile pentru: a) puieţi şi părţi de plante pentru care se poate demonstra că nu sunt folosiţi în scopuri forestiere; b) materialul forestier de reproducere folosit în cadrul unor experimente, programe de ameliorare, scopuri ştiinţifice, de conservare a resurselor genetice - conservării genelor; c) materialul forestier de reproducere care este destinat exportului şi reexportului către ţări terţe. ART. 3 (1) În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează: a) material forestier de reproducere - material biologic vegetal prin care se realizează reproducerea arborilor din speciile şi hibrizii artificiali, importanţi pentru scopuri forestiere. Speciile şi hibrizii artificiali, importanţi pentru scopuri forestiere în România sunt prevăzute în anexa nr. 1; b) material de bază - sursa din care se obţin materiale forestiere de reproducere; c) arboret autohton sau sursă autohtonă de seminţe - arboretul regenerat pe cale naturală, în condiţiile în care, pe aceeaşi suprafaţă, în mod succesiv, arboretele care l-au precedat au fost, de asemenea, regenerate pe cale naturală; el poate fi regenerat şi artificial, dar cu material obţinut din sursa de seminţe sau arboretul care a existat anterior pe suprafaţa respectivă ori din sursa de seminţe sau arboretele autohtone limitrofe; d) arboret indigen sau sursă indigenă de seminţe - arboretul autohton sau sursa autohtonă de seminţe, ori arboretul sau sursa de seminţe obţinute pe cale artificială din seminţe a cărui/cărei origine este situată în aceeaşi regiune de provenienţă; e) origine - locul de unde provine materialul forestier de reproducere din care s-a constituit un arboret. Originea se identifică prin nominalizarea unităţilor teritoriale de amenajament, şi anume: ocolul silvic, unitatea de producţie şi unitatea amenajistică. Originea unui arboret sau unei surse de seminţe poate fi cunoscută sau necunoscută; f) provenienţă - locul în care se găseşte un arboret; g) regiune de provenienţă - suprafaţa sau gruparea de suprafeţe cu condiţii ecologice relativ uniforme şi în care arboretele au caracteristici fenotipice sau genetice similare. Criteriile de delimitare a regiunilor de provenienţă sunt prevăzute în anexa nr. 2; h) sursă identificată - material forestier de reproducere provenit dintr-o sursă de seminţe sau din arboretul dintr-o singură regiune de provenienţă şi care îndeplineşte cerinţele prevăzute în anexa nr. 3; i) selecţionat - material forestier de reproducere provenit dintr-un arboret dintr-o singură regiune de provenienţă care a fost selectat fenotipic la nivel de populaţie şi care îndeplineşte cerinţele prevăzute în anexa nr. 4; j) calificat - material forestier de reproducere provenit din plantaje, părinţi de familii, clone sau amestecuri de clone ale căror componente au fost selectate fenotipic la nivel individual şi care îndeplineşte cerinţele prevăzute în anexa nr. 5, fără a fi obligatorie iniţierea sau finalizarea testării; k) testat - material forestier de reproducere provenit din arborete, plantaje, părinţi de familii, clone sau amestecuri de clone şi unde superioritatea acestuia a fost demonstrată prin teste sau culturi comparative ori prin estimarea superiorităţii materialului forestier de reproducere calculată din evaluarea genetică a componentelor materialului de bază şi care îndeplineşte cerinţele prevăzute în anexa nr. 6; l) producerea materialului forestier de reproducere - totalitatea etapelor care se desfăşoară pentru recoltarea seminţelor, a fructelor, a conurilor, a părţilor de plante, pentru extragerea din fructe/conuri a seminţelor, precum şi pentru folosirea seminţelor sau părţilor de plante în scopul obţinerii puieţilor forestieri; m) comercializarea materialului forestier de reproducere - prezentarea spre vânzare, oferirea spre vânzare, inclusiv comerţul între state membre ale Uniunii Europene, vânzarea sau livrarea către un terţ, inclusiv livrarea în cadrul unui contract de prestări servicii, precum şi orice cedare, sau transfer, în scopul unei exploatări comerciale a materialelor forestiere de reproducere, fie că este sau nu este remunerată, ori furnizarea de material de reproducere în sistem lohn; n) importul materialului forestier de reproducere - comercializare dintr-o ţară terţă în Uniunea Europeană; o) catalogul naţional al materialelor de bază - evidenţa, la nivel naţional, a tuturor unităţilor-sursă, pe categorii, specii şi regiuni de provenienţă; p) listă naţională a materialului de bază - rezumatul Catalogului naţional al materialelor de bază; q) material de bază aprobat - materialul de bază inclus în Catalogul naţional al materialelor de bază; r) unitate-sursă - sursă de seminţe, arboret, părinţi de familii, clonă, plantaj sau cultură de plante-mamă, înregistrată în Catalogul naţional al materialelor de bază cu număr/cod unic de înregistrare; s) lot de material forestier de reproducere, denumit în continuare lot - totalitatea materialului forestier de reproducere obţinut dintr-o singură unitate-sursă, într-un singur an de producţie; t) lot divizat - cantitatea de material forestier de reproducere, parte dintr-un lot, care se comercializează, la un moment dat, către un beneficiar; u) autoritate - autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, responsabilă la nivel naţional cu aplicarea prevederilor prezentei legi; v) testare - evidenţierea calităţii materialului forestier de reproducere prin culturi/teste comparative sau prin estimări rezultate din evaluarea genetică a materialului de bază; w) certificare - confirmarea de către împuternicitul/ reprezentantul autorităţii a originii/provenienţei şi calităţii materialului forestier de reproducere, produs pentru comercializare în scopuri forestiere, în conformitate cu categoriile prevăzute în anexa nr. 7, sistemul naţional sau cu sistemul Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare; x) scop forestier - orice activitate care are ca rezultat înfiinţarea sau regenerarea unei păduri, aşa cum este ea definită în legislaţia naţională în vigoare; y) furnizor - orice persoană fizică sau juridică ce lucrează în domeniul comercializării sau al importului de material forestier de reproducere; z) resurse genetice forestiere - arborete naturale sau chiar artificiale din specii autohtone sau introduse (exotice) conservate în situ şi ex situ. (2) Materialul forestier de reproducere prevăzut la alin. (1) lit. a) este format din: a) seminţe în stare brută - seminţe, conuri şi fructe, din care, după prelucrare, se obţin seminţe, destinate producerii de puieţi forestieri; b) părţi de plante - butaşi, muguri, marcote, altoi, frunze, rădăcini, lăstari, folosiţi pentru producerea de puieţi forestieri şi explante sau embrioni folosiţi în micropropagare pentru producerea de puieţi forestieri; c) puieţi forestieri - plante obţinute din seminţe, părţi de plante sau din regenerări naturale. (3) Materialul de bază prevăzut la alin. (1) lit. b) este constituit din: a) sursă de seminţe - arborii de pe o anumită suprafaţă din care se recoltează seminţe; b) arboret - porţiune de pădure omogenă atât din punctul de vedere al populaţiei de arbori, cât şi al condiţiilor staţionale; c) părinţi de familii - arbori din care se obţin descendenţi prin polenizare deschisă sau controlată, cu care, ulterior, se înfiinţează plantaje. Polenizarea deschisă - half-sib, unde numai componenta maternă este identificată, şi polenizarea controlată - full-sib, unde ambele componente parentale sunt identificate. Totalitatea descendenţilor cu cel puţin un părinte comun constituie o familie; d) clonă - totalitatea descendenţilor - rameţi - obţinuţi dintr-un singur arbore - ortet - prin înmulţire vegetativă, respectiv prin butăşire, altoire, micropropagare, lăstărire şi altele asemenea; e) plantaj - o cultură forestieră, denumită şi livadă seminceră, constituită din arbori proveniţi din mai multe clone sau familii, identificate, în proporţii definite, izolată faţă de surse de polen străin şi care este condusă astfel încât să producă în mod frecvent recolte abundente de seminţe, uşor de recoltat; f) culturi de plante-mamă sau amestec de clone - culturi speciale, constituite din arbori provenind din una sau mai multe clone identificate, în amestec cu proporţii definite, din care se obţin părţi de plante pentru înmulţire vegetativă. (4) Originea definită la alin. (1) lit. e) poate fi: a) locul unde se găseşte arboretul sau sursa de seminţe, pentru un arboret autohton sau o sursă autohtonă de seminţe; b) locul din care au fost recoltate seminţe sau puieţi din regenerare naturală din care s-a creat arboretul, pentru un arboret neautohton sau o sursă neautohtonă de seminţe. ART. 4 Prin activităţi cu scop forestier, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (1) lit. x), nu se înţeleg următoarele: a) aliniamentele de-a lungul căilor de transport; b) parcurile şi spaţiile verzi din intravilanul localităţilor; c) producerea de pomi de Crăciun; d) culturi speciale pentru biomasă destinate scopurilor energetice sau alte culturi speciale. ART. 5 Nu intră în noţiunea de comercializare, aşa cum a fost definită la art. 3 alin. (1) lit. m), materialul forestier de reproducere folosit în scop personal, pentru realizarea de plantaţii forestiere, pe terenuri din afara fondului forestier naţional, care nu a fost subvenţionat parţial sau total din fonduri publice. ART. 6 (1) Autoritatea, în conformitate cu legislaţia naţională, poate atribui sarcinile care îi revin în conformitate cu prevederile prezentei legi structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii şi/sau unei persoane juridice, care în temeiul statutului său recunoscut oficial are atribuţii de serviciu public cu specific silvic şi ai căror angajaţi nu au interese personale în acţiunile pe care le întreprind şi în deciziile pe care le iau în domeniul controlului producerii, comercializării, importului şi exportului materialelor forestiere de reproducere. (2) Autoritatea notifică Comisiei Europene organismul responsabil cu aplicarea prevederilor prezentei legi. ART. 7 Desemnarea persoanelor responsabile cu controlul respectării prevederilor prezentei legi se face prin ordin al conducătorului autorităţii. ART. 8 Materialul forestier de reproducere, comercializat în scopuri forestiere, se obţine numai din material de bază aprobat în conformitate cu prevederile prezentei legi. ART. 9 Pentru comercializare în alte scopuri, materialul forestier de reproducere trebuie să fie însoţit de etichetă în care să se menţioneze: "Nu este utilizat în scopuri forestiere". ART. 10 Seminţelor le sunt aplicabile prevederile prezentei legi chiar şi în cazul în care sunt comercializate pentru scopuri neforestiere. CAP. II Material de bază aprobat ART. 11 (1) Materialul de bază poate fi aprobat şi inclus în Catalogul naţional al materialelor de bază numai de către autoritate. (2) Propunerea de includere a unei unităţi-sursă în Catalogul naţional al materialelor de bază se face: a) la cererea proprietarului, în cazul pădurilor proprietate privată; b) la cererea administratorului de pădure, în cazul pădurilor proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale; c) de către persoanele desemnate potrivit prevederilor art. 7, în cazul pădurilor proprietate privată şi în cazul pădurilor proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, dacă există interes public cu privire la conservarea şi folosirea resurselor forestiere genetice. (3) Părinţii de familie, clonele, plantajele sau culturile de plantă-mamă înfiinţate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se menţin în Catalogul naţional al materialelor de bază pe toată durata de funcţionare a acestora prevăzută în normele tehnice în vigoare. ART. 12 Autoritatea este obligată să ia următoarele măsuri: a) să evalueze, în privinţa menţinerii calităţii care a stat la baza aprobării, la intervale de minimum 5 ani, materialul de bază din care se obţine materialul forestier de reproducere din categoriile "selecţionat", "calificat" şi "testat"; b) să aprobe ca material de bază şi arboreturile ale căror caracteristici prezintă abateri de la condiţiile cerute prin prevederile art. 19 lit. a), în scopul valorificării superiorităţii resurselor genetice forestiere care sunt adaptate natural la condiţiile locale şi regionale. Abaterile care se acceptă nu trebuie să depăşească un procent de 20% din numărul de condiţii impuse şi se vor justifica prin scopul urmărit la realizarea noilor arborete; c) să aprobe temporar, pentru o perioadă de maximum 3 ani, materiale de bază pentru producerea materialelor de reproducere din categoria "testat", chiar dacă testele nu sunt definitive. Această aprobare se dă în condiţiile în care, din rezultatele provizorii ale evaluării genetice sau din testele comparative de referinţă, aşa cum sunt prevăzute în anexa nr. 6, unitatea care a realizat testele confirmă faptul că, după finalizarea testelor, aceste materiale vor satisface condiţiile de aprobare în această categorie; d) să efectueze cel puţin o dată pe an şi ori de câte ori consideră a fi necesar inspecţii periodice la materialul de bază aprobat; e) în cazul în care cerinţele prevăzute la lit. a)-d) nu sunt îndeplinite, autoritatea poate retrage aprobarea materialului forestier de reproducere în cauză. ART. 13 În situaţia în care materialul de bază prevăzut la art. 12 lit. a) şi c) constă în organisme modificate genetic, aşa cum sunt definite la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2007 privind introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 247/2009, un asemenea material este acceptat numai dacă folosirea lui nu afectează sănătatea oamenilor şi a mediului înconjurător. ART. 14 (1) Materialele forestiere de reproducere obţinute din materialul de bază aprobat nu vor fi certificate de către autoritate pentru comercializare, prin emiterea certificatului de identitate, dacă: a) speciile prevăzute în anexa nr. 1 nu fac parte din una dintre categoriile "sursă identificată", "selecţionat", "calificat" sau "testat" şi nu îndeplinesc condiţiile prevăzute în anexele nr. 3-6; b) hibrizii artificiali prevăzuţi în anexa nr. 1, inclusiv cei obţinuţi prin multiplicare vegetativă, nu fac parte din una dintre categoriile "selecţionat", "calificat" sau "testat" şi îndeplinesc condiţiile prevăzute în anexele nr. 4-6. Materialul de reproducere din cadrul categoriei "selecţionat" poate fi comercializat doar în cazul în care a făcut obiectul înmulţirii în masă din seminţe; c) speciile şi hibrizii artificiali prevăzuţi în anexa nr. 1, constituiţi parţial sau integral din organisme modificate genetic, nu fac parte din categoria "testat" şi nu îndeplinesc condiţiile prevăzute în anexele nr. 3-6. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică materialelor forestiere de reproducere destinate următoarelor scopuri: a) testare, cercetare ştiinţifică, activitate de selecţie sau conservare genetică; b) altele decât în scop forestier. ART. 15 Încadrarea materialului forestier de reproducere obţinut din materialul de bază aprobat potrivit prevederilor prezentei legi se realizează potrivit prevederilor anexei nr. 7. CAP. III Regiunile de provenienţă ART. 16 Se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii: a) stabilirea şi descrierea regiunilor de provenienţă pentru materiale de bază din România, din care se obţin materiale forestiere de reproducere; b) delimitarea pe hartă a regiunilor de provenienţă pentru materialele de bază din care se obţin materiale forestiere de reproducere din categoriile "sursă identificată" şi "selecţionat", pentru speciile de interes din România; c) regulile de transfer al materialului forestier de reproducere pentru principalele specii forestiere pe categorii de material de bază şi pe regiuni de provenienţă. ART. 17 (1) Informaţiile privitoare la originea/provenienţa materialului forestier de reproducere folosit la lucrările de împădurire se înscriu, în mod obligatoriu, în amenajamentele silvice, la fiecare unitate amenajistică, în termen de 30 de zile de la recepţia lucrărilor de împădurire şi se preiau, ca informaţii despre arboret, la fiecare reamenajare. (2) Pentru împădurire se precizează categoria de material forestier de reproducere şi numărul/codul unic de identificare al unităţii-sursă din care a fost obţinut. (3) În cazul culturilor de clone şi hibrizi artificiali se va înscrie indicativul taxonomic al clonei utilizate. (4) Harta regiunilor de provenienţă se înaintează Comisiei Europene şi statelor membre ale Uniunii Europene. CAP. IV Catalogul naţional al materialelor de bază şi Lista naţională a materialelor de bază ART. 18 Catalogul naţional al materialelor de bază, pe categorii, specii şi regiuni de provenienţă, cuprinde detaliile de descriere şi numărul/codul unic de identificare al fiecărei unităţi-sursă şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii. ART. 19 Materialul de bază se include în Catalogul naţional al materialelor de bază, dacă: a) îndeplineşte condiţiile prevăzute în una dintre anexele nr. 3-6, după caz; b) pentru fiecare unitate-sursă se atribuie un singur număr/cod. ART. 20 (1) În cazurile de deficit sau de excedent de materiale forestiere de reproducere prin ordin al conducătorului autorităţii se modifică cerinţele minime de aprobare a materialului de bază prevăzute în anexele nr. 3-6 pentru o perioadă determinată de timp, dar nu mai mare de un an. (2) Modificarea poate fi în sensul diminuării sau, după caz, al majorării acestor cerinţe. (3) În cazul aprobării materialului de bază prin reducerea cerinţelor minime, pe eticheta lotului materialului forestier de reproducere obţinut din acesta se va face menţiunea "exigenţe reduse". ART. 21 (1) Lista naţională a materialelor de bază cuprinde: a) un sumar al materialului de bază aprobat, pe regiuni de provenienţă, din care se obţine material forestier de reproducere din categoriile "sursă identificată" şi "selecţionat"; b) toate unităţile-sursă, pentru categoriile "calificat" şi "testat", cu informaţiile din Catalogul naţional al materialelor de bază; (2) Lista naţională a materialelor de bază se înaintează, la cerere, Comisiei Europene şi statelor membre ale Uniunii Europene. (3) Lista naţională a materialelor de bază se elaborează în conformitate cu modelul stabilit în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1.597/2002 al Comisiei din 6 septembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Directivei 1999/105/CE a Consiliului în ceea ce priveşte modelul listelor naţionale de materiale de bază destinate materialului forestier de reproducere. ART. 22 Actualizarea Catalogului naţional al materialelor de bază se aprobă anual, prin ordin, de către conducătorul autorităţii. CAP. V Certificatul de identitate ART. 23 (1) Autoritatea stabileşte în detaliu conţinutul şi forma certificatului de identitate prevăzut în anexele nr. 8/a-8/c. (2) Certificatul de identitate este un formular cu regim special ce conţine elemente de securizare, se multiplică prin grija autorităţii şi se pune la dispoziţia persoanelor împuternicite cu certificarea. ART. 24 Certificatul de identitate se emite în 4 exemplare de culori diferite, fiecare dintre acestea având următoarea destinaţie: a) alb -- pentru primul loc de destinaţie, respectiv: unitatea de prelucrare, uscătoria de seminţe şi altele asemenea; b) roz - pentru autoritate; c) galben - pentru unitatea de specialitate împuternicită de autoritate; d) albastru - pentru proprietarul sau administratorul de pădure, după caz. ART. 25 (1) Pe toată durata procesului de producţie producătorul fiecărui lot de material forestier de reproducere este obligat să asigure identitatea şi identificarea acestuia, prin schiţe, după caz, tăbliţe indicatoare, etichete. (2) Datele minime de identificare pentru un lot sunt prevăzute în anexa nr. 9. (3) După producerea materialului forestier de reproducere, producătorul completează, pentru fiecare lot, în registrul de evidenţă propriu, datele de identificare pentru lotul obţinut din materialul de bază aprobat. În cazul materialului de reproducere din categoria "testat", obţinut din material de bază conform art. 12 lit. c), în registru se face menţiunea "Aprobat provizoriu". (4) Modelul registrului de evidenţă prevăzut la alin. (3) se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii. (5) În situaţia obţinerii de loturi divizate, producătorul menţionează în registru de evidenţă numărul de loturi obţinute şi cantităţile aferente fiecăruia. ART. 26 (1) Autoritatea poate aproba multiplicări vegetative succesive ale materialului forestier de reproducere din una dintre categoriile "selecţionat", "calificat" sau "testat", obţinut din aceeaşi unitate-sursă de material. (2) Materialul forestier de reproducere obţinut în condiţiile alin. (1) se identifică ca atare printr-un certificat de identitate nou. ART. 27 Verificarea identităţii materialului forestier de reproducere, documentată prin eliberarea unui certificat de identitate, constituie baza asigurării identităţii şi se face conform anexei nr. 10. CAP. VI Separarea, amestecul şi sigilarea materialului forestier de reproducere ART. 28 (1) Autoritatea poate aproba, în vederea diminuării numărului de loturi: a) amestecul de material forestier de reproducere obţinut din două sau mai multe unităţi-sursă de material, din categoriile "sursă identificată" şi "selecţionat", situate într-o singură regiune de provenienţă. Amestecul se poate realiza pentru material forestier de reproducere obţinut din aceeaşi categorie sau din ambele categorii menţionate. Pentru amestecul obţinut, certificatul de identitate pentru lot se eliberează, după caz, pentru aceeaşi categorie, dacă amestecul s-a realizat din componente provenind din aceeaşi categorie, sau pentru categoria "sursă identificată", în cazul în care amestecul s-a realizat cu material forestier de reproducere provenind din ambele categorii de unităţi-sursă de material; b) amestecul materialului forestier de reproducere obţinut din material de bază neautohton sau neindigen cu material forestier de reproducere obţinut din material de bază de origine necunoscută. În certificatul de identitate pentru lotul obţinut se menţionează că origine "necunoscută"; c) amestecul de material forestier de reproducere obţinut dintr-o singură unitate-sursă de material, din ani diferiţi de producţie. În certificatul de identitate al lotului astfel obţinut se înregistrează ca an de producţie ultimul an de producţie şi proporţia materialului forestier de reproducere din lot pe ceilalţi ani de producţie. (2) În situaţia în care amestecul de material forestier de reproducere se face conform prevederilor alin. (1) lit. a) şi b), numărul de identificare din Catalogul naţional al materialelor de bază al unităţii - sursă de material se înlocuieşte cu codul regiunii de provenienţă. ART. 29 (1) Seminţele forestiere se comercializează numai în ambalaje sigilate. (2) Sigilarea trebuie făcută în aşa fel încât, dacă ambalajul este desfăcut, acest lucru să poată fi observat, iar sigiliul devine inutilizabil. ART. 30 Pentru seminţele amestecate se va elibera un nou certificat de identitate, care identifică componentele amestecului. CAP. VII Comercializarea materialelor forestiere de reproducere ART. 31 (1) Pentru păstrarea identităţii, producătorii sunt obligaţi ca la toate stadiile producerii să ţină materialul forestier de reproducere supus comercializării în loturi separate şi trebuie să eticheteze loturile conform prevederilor prezentei legi. (2) În cazul materialului forestier de reproducere obţinut din material de bază, care constă în organisme modificate genetic, orice document de însoţire ori etichetă sau oricare alt document va evidenţia în mod obligatoriu acest fapt. ART. 32 (1) Materialul forestier de reproducere poate fi comercializat numai în loturi sau loturi divizate, însoţit de: a) eticheta producătorului sau alt document al furnizorului, conţinutul acesteia fiind prevăzut în anexa nr. 9; b) documentele legale prevăzute de legislaţia în vigoare privind transportul mărfurilor; c) copia buletinului de analiză emis de un laborator autorizat, numai în cazul seminţelor; d) sigiliul specific lotului materialului forestier de reproducere. (2) Culoarea etichetei prevăzute la alin. (1) lit. a) este galbenă în cazul "sursei identificate" a materialului de reproducere, verde în cazul materialului de reproducere "selecţionat", roz în cazul în care materialul de reproducere este "calificat" şi albastră în cazul în care materialul de reproducere este "testat". (3) Pentru materialul forestier de reproducere care îndeplineşte cerinţe mai puţin stricte şi este autorizat pentru comercializare de către un stat membru al Uniunii Europene în baza unei decizii a Comisiei Europene, etichetele sau documentele furnizorului trebuie să prezinte menţiunea "exigenţe reduse". (4) În cazul cantităţilor mici de seminţe stabilirea cantităţilor pentru diferite specii se face conform anexei la Regulamentul (CE) nr. 2.301/2002 al Comisiei din 20 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Directivei 1999/105/CE a Consiliului în ceea ce priveşte definirea expresiei "cantităţi reduse de seminţe". ART. 33 (1) Materialul forestier de reproducere pentru speciile şi hibrizii prevăzuţi în anexa nr. 1 nu poate fi comercializat dacă nu îndeplineşte cerinţele prevăzute în anexa nr. 11 şi în standardele naţionale armonizate. (2) Lista standardelor naţionale armonizate pentru materialele forestiere de reproducere preia standardele internaţionale aprobate la nivel comunitar şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii. (3) Comercializarea către utilizatorul final cu scopul însămânţării sau al plantării de material de reproducere poate fi interzisă de către un stat membru al Uniunii Europene în baza unei autorizări din partea Comisiei Europene, dacă există motive să se creadă că: a) folosirea materialului de reproducere menţionat anterior, potrivit caracteristicilor fenotipice sau genetice, are un efect defavorabil asupra domeniului forestier, a mediului înconjurător, a resurselor genetice sau asupra biodiversităţii pe tot teritoriul statului membru al Uniunii Europene sau doar pe o porţiune a acestuia, bazându-se pe dovezile în legătură cu regiunea de provenienţă sau cu originea materialului ori pe rezultatele experimentelor sau cercetărilor ştiinţifice realizate în locaţii adecvate, fie în interiorul său în afara Comunităţii Europene; b) pe baza rezultatelor cunoscute ale unor experimente ori cercetări ştiinţifice sau a rezultatelor obţinute din practica forestieră în legătură cu supravieţuirea şi dezvoltarea materialului săditor în privinţa caracteristicilor morfologice şi fiziologice pe care le deţine materialul de reproducere respectiv, au un efect defavorabil asupra domeniului forestier, a mediului înconjurător, a resurselor genetice sau asupra biodiversităţii, pe întreg teritoriul statului membru al Uniunii Europene sau doar pe o parte a acestuia. ART. 34 Materialul forestier de reproducere trebuie să fie însoţit de certificat de sănătate emis conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 214/2001, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 35 (1) Cerinţele care trebuie îndeplinite de loturile de seminţe, părţi de plante şi puieţi din speciile prevăzute în anexa nr. 1 pentru comercializare sunt prevăzute în anexa nr. 11. (2) În cazul Populus sp, părţile de plante vor fi comercializate numai dacă eticheta sau documentele furnizorului vor fi completate cu date ce vor respecta cerinţele Comisiei Europene prevăzute la pct. 3 din anexa nr. 11. CAP. VIII Importul şi exportul materialelor forestiere de reproducere ART. 36 (1) Importul materialului forestier de reproducere este admis dacă ţara exportatoare evidenţiază aceeaşi exigenţă cu privire la aprobarea materialului de bază şi producerea materialului forestier de reproducere ca şi România. (2) Acordul pentru un astfel de import se dă de către autoritate, dacă materialul care urmează să fie importat oferă garanţii echivalente ca şi cel produs în ţară în condiţiile prezentei legi. (3) În cazul în care se realizează import cu material forestier de reproducere în lot divizat, în documentele de însoţire vor fi incluse, în mod obligatoriu, menţiuni privind mărimea şi destinaţia celorlalte loturi divizate. ART. 37 Materialul forestier de reproducere destinat comerţului poate fi importat numai în conformitate cu schema Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) - Controlul materialelor forestiere de reproducere destinate comerţului internaţional. ART. 38 Exportatorul trebuie să informeze autoritatea cu privire la exportul materialelor forestiere de reproducere. CAP. IX Asigurarea originii şi identităţii materialelor forestiere de reproducere ART. 39 (1) Materialul forestier de reproducere poate fi produs doar de către producătorii înregistraţi conform legislaţiei în vigoare. (2) Producătorii şi furnizorii de material forestier de reproducere sunt înregistraţi oficial de către autoritate, în conformitate cu metodologia de autorizare aprobată de aceasta. (3) Lista producătorilor şi furnizorilor autorizaţi poate fi consultată de către cei interesaţi la autoritate şi la unităţile subordonate. ART. 40 (1) Autoritatea are obligaţia efectuării controlului producătorilor, furnizorilor şi beneficiarilor în mod regulat şi sistematic. (2) Producătorii, furnizorii şi beneficiarii sunt obligaţi să permită controlul şi să pună la dispoziţia organului de control împuternicit de autoritate documentele legale referitoare la materialele forestiere de reproducere ce fac obiectul controlului. (3) Regulamentul privind modul în care se realizează controlul prevăzut la alin. (1) se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (4) Producătorii şi furnizorii transmit autorităţii informaţii detaliate privind toate loturile deţinute şi comercializate. ART. 41 În situaţia în care în urma experienţelor se constată că un anumit material forestier de reproducere are efect negativ asupra pădurii, sănătăţii oamenilor sau mediului, autoritatea este obligată să interzică imediat producerea, comercializarea şi folosirea acestuia, să excludă materialul de bază din care acesta s-a obţinut din Catalogul naţional al materialelor de bază şi să îl distrugă. CAP. X Verificarea producerii, comercializării, importului şi exportului materialelor forestiere de reproducere ART. 42 Autoritatea este responsabilă cu verificarea implementării prevederilor legale în vigoare referitoare la materialele forestiere de reproducere. ART. 43 Autoritatea poate dispune distrugerea materialului forestier de reproducere care nu poate fi supus comercializării. ART. 44 (1) Autoritatea acordă asistenţa necesară experţilor Comisiei Europene, în situaţia în care aceştia efectuează inspecţii la faţa locului pe teritoriul României pentru verificarea conformităţii materialului de reproducere, în conformitate cu prevederile prezentei legi. (2) Autoritatea cooperează cu autorităţile oficiale din celelalte state membre în scopul obţinerii informaţiilor necesare privind comercializarea materialului forestier de reproducere, în special în cazul transferurilor dintr-un stat membru al Uniunii Europene în altul, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.598/2002 al Comisiei din 6 septembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Directivei 1999/105/CE a Consiliului privind asistenţa administrativă reciprocă între organismele oficiale. CAP. XI Catalogul naţional al resurselor genetice forestiere ART. 45 (1) În scopul asigurării adaptabilităţii populaţiilor şi speciilor forestiere prin menţinerea la un nivel corespunzător a variabilităţii genetice, respectând Protocolul de asociere al României la Programul European al Resurselor Genetice Forestiere - EUFORGEN, se elaborează Catalogul naţional al resurselor genetice forestiere, cu elementele de evidenţă, descriere şi identificare specifice, pentru fiecare resursă genetică. (2) Catalogul prevăzut la alin. (1) se elaborează în concordanţă cu regiunile de provenienţă ale resurselor genetice forestiere şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii. ART. 46 Instrucţiunile tehnice privind managementul durabil al resurselor genetice forestiere se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. CAP. XII Sancţiuni ART. 47 Neetichetarea lotului/lotului divizat în conformitate cu prevederile art. 9 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 500 lei. ART. 48 Comercializarea sau folosirea de materiale forestiere de reproducere care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute în anexa nr. 11 şi în cerinţele specifice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 250 lei la 1.000 lei, iar materialul forestier de reproducere în cauză se confiscă. ART. 49 Neasigurarea de către producător a identităţii sau identificării lotului, prin schiţe, după caz, tăbliţe indicatoare, etichete, pe toată durata procesului de producţie, sau realizarea necorespunzătoare a acestor obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei. ART. 50 Necompletarea de către producător, la momentul constituirii lotului, a datelor solicitate prin formularul filei de registru pentru lot sau pentru lot divizat, potrivit prevederilor art. 25 alin. (3) şi (5), constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 500 lei. ART. 51 Neîntocmirea certificatului de identitate pentru materialele forestiere de reproducere, obţinute în condiţiile art. 28 alin. (2), constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei. ART. 52 Realizarea amestecului de materiale forestiere de reproducere cu nerespectarea prevederilor art. 30 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei. ART. 53 Comercializarea materialului forestier de reproducere în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 31 sau 34 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, iar materialul forestier de reproducere în cauză se confiscă. ART. 54 Nepunerea la dispoziţia organului de control competent a documentelor prin care se atestă provenienţa materialelor forestiere de reproducere constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei. ART. 55 Încălcarea regulilor de transfer pentru materialul forestier de reproducere în cazul deficitului de material forestier de reproducere într-o regiune de provenienţă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei. ART. 56 (1) Ocoalele silvice care au realizat împăduriri au obligaţia de a prezenta la fiecare reamenajare informaţiile privitoare la originea/provenienţa materialelor forestiere de reproducere utilizate. (2) Neprezentarea către proiectanţi a informaţiilor privitoare la originea/provenienţa materialului forestier de reproducere utilizat de către ocoalele silvice care au realizat plantaţii forestiere constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei. ART. 57 Neînscrierea de către unităţile specializate autorizate pentru lucrările de amenajare a pădurilor în amenajamentul silvic a informaţiilor referitoare la originea/provenienţa materialelor forestiere de reproducere folosite la realizare plantaţiilor forestiere constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei. ART. 58 Neînscrierea de către ocoalele silvice în termen de 30 de zile de la recepţia lucrărilor de împădurire în amenajamentele silvice a informaţiilor privitoare la originea/provenienţa materialului forestier de reproducere utilizat la lucrările de împădurire şi/sau nepreluarea acestora ca informaţii despre arboret la fiecare reamenajare constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei. ART. 59 Importul materialului forestier de reproducere care nu respectă schema Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) - Controlul materialelor forestiere de reproducere destinate comerţului internaţional, precum şi normele comunitare şi naţionale în vigoare constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei, iar materialul forestier de reproducere în cauză se confiscă. ART. 60 Comercializarea de materiale forestiere de reproducere din material de bază neaprobat constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei. ART. 61 Producerea şi/sau comercializarea de materiale forestiere de reproducere modificate genetic constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000, iar materialul forestier de reproducere în cauză se confiscă. ART. 62 Nedeclararea faptului că materialul forestier de reproducere provine din material de bază modificat genetic constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei. ART. 63 (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 47-62 se fac de către personalul autorităţii împuternicit în acest scop. (2) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 47-62, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. (3) Contravenţiilor prevăzute la art. 47-62 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. CAP. XIII Dispoziţii finale ART. 64 Modificarea anexelor prezentei legi se face prin hotărâre a Guvernului. ART. 65 Se aprobă, prin ordin al conducătorului autorităţii: a) modelul filei Catalogului naţional al materialelor de bază; b) modelul etichetei lotului/lotului divizat; c) modelul buletinului de analiză a seminţelor; d) îndrumări cu privire la comercializarea şi transferul materialelor forestiere de reproducere pentru speciile de interes forestier din România; e) metodologia de autorizare a producătorului şi furnizorului de material forestier de reproducere. ART. 66 Pentru o perioadă care nu trebuie să depăşească 10 ani, se poate aproba materialul de bază din care să se obţină material de reproducere din categoria "testat" din toate speciile şi hibrizii artificiali care fac obiectul prezentei legi, dacă, din rezultatele provizorii ale testelor de evaluare genetică sau comparative prevăzute în anexa nr. 6, se poate presupune că materialul corespunde cerinţelor de aprobare prevăzute în prezenta lege, în situaţia în care testele sunt terminate. ART. 67 Autoritatea asigură resursele financiare şi personalul necesar în vederea îndeplinirii prevederilor prezentei legi. ART. 68 Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezenta lege. ART. 69 Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, Ordonanţa Guvernului nr. 11/2004 privind producerea, comercializarea şi utilizarea materialelor forestiere de reproducere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 30 ianuarie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 161/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă. Prezenta lege transpune Directiva 1999/105/CE a Consiliului din 22 decembrie 1999 privind comercializarea materialului forestier de reproducere, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 11 din 15 ianuarie 2000. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, IOAN OLTEAN PREŞEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ Bucureşti, 15 iunie 2011. Nr. 107. ANEXA 1 LISTA speciilor şi hibrizilor artificiali importanţi pentru scopuri forestiere în România
┌────┬──────────────────────┬──────────┐
│Nr. │Denumirea botanică │Denumirea │
│crt.│ │populară │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│1. │Abies alba Mill. │Brad │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│2. │Acer platanoides L. │Paltin de │
│ │ │câmp │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│3. │Acer pseudoplatanus L.│Paltin de │
│ │ │munte │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│4. │Alnus glutinosa │Anin negru│
│ │Gaertn. │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│5. │Alnus incana Moench. │Anin alb │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│6. │Betula pendula Roth. │Mesteacăn │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│7. │Betula pubescens Ehrh.│Mesteacăn │
│ │ │pufos │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│8. │Carpinus betulus L. │Carpen │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│9. │Castanea sativa Mill. │Castan │
│ │ │comestibil│
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│10. │Fagus sylvatica L. │Fag │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│11. │Fraxinus excelsior L. │Frasin │
│ │ │comun │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│12. │Fraxinus angustifolia │Frasin de │
│ │Vahl. │luncă │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│13. │Juglans nigra L. │Nuc negru │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│14. │Larix decidua Mill. │Larice │
│ │ │european │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│15. │Larix x eurolepis │Larice │
│ │Henry │eurolepis │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│16. │Larix kaempheri Carr. │Larice │
│ │ │japonez │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│17. │Picea abies Karst. │Molid │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│18. │Picea sitchensis Carr.│Molid de │
│ │ │Sitka │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│19. │Pinus cembra L. │Zâmbru │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│20. │Pinus nigra Arnold │Pin negru │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│21. │Pinus nigra var. │Pin negru │
│ │banatica │de Banat │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│22. │Pinus sylvestris L. │Pin │
│ │ │silvestru │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Populus sp. şi │ │
│23. │hibrizii artificiali │Plopi │
│ │între aceste specii │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│24. │Prunus avium L. │Cireş │
│ │ │păsăresc │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│25. │Pseudotsuga menziesii │Duglas │
│ │Mirb. Franco │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│26. │Quercus cerris L. │Cer │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│27. │Quercus frainetto Ten.│Gârniţă │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│28. │Quercus pedunculiflora│Stejar │
│ │K. Koch. │brumăriu │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│29. │Quercus petraea Liebl.│Gorun │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│30. │Quercus pubescens │Stejar │
│ │Willd. │pufos │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│31. │Quercus robur L. │Stejar │
│ │ │pedunculat│
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│32. │Quercus rubra L. │Stejar │
│ │ │roşu │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│33. │Quercus suber L. │Stejar de │
│ │ │plută │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│34. │Robinia pseudacacia L.│Salcâm │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│35. │Tilia cordata Mill. │Tei pucios│
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Tilia platyphyllos │Tei cu │
│36. │Scop. │frunza │
│ │ │mare │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│37. │Tilia tomentosa Moench│Tei │
│ │ │argintiu │
└────┴──────────────────────┴──────────┘
ANEXA 2 CRITERII de delimitare a regiunilor de provenienţă 1. Regiunile de provenienţă se delimitează pentru fiecare specie importantă pentru scopuri forestiere inclusă în anexa nr. 1. 2. Regiunile de provenienţă se delimitează pentru materialele de bază din care se obţine material forestier de reproducere din categoriile "sursă identificată" şi "selecţionat". 3. Criterii geografice: a) latitudinea: amplitudinea latitudinală a unei regiuni de provenienţă nu trebuie să fie mai mare de 2 grade; b) altitudinea: amplitudinea altitudinală într-o regiune de provenienţă nu trebuie să depăşească 500 m; c) orografia terenului: constituie limite ale regiunilor de provenienţă cumpenele de ape care separă expoziţii generale diferite, care duc la schimbări semnificative ale climatului. 4. Criterii climatice: a) temperatura medie anuală: într-o regiune de provenienţă diferenţa dintre temperatura medie multianuală a diferitelor puncte nu trebuie să aibă valori mai mari de 2°C; b) precipitaţii medii anuale: diferenţa dintre cantitatea medie multianuală a precipitaţiilor din diferite puncte ale unei regiuni de provenienţă nu trebuie să fie mai mare în echivalent de 200 mm; c) lungimea sezonului de vegetaţie: diferenţa dintre lungimea sezonului de vegetaţie din diverse puncte ale unei regiuni de provenienţă nu poate fi mai mare de 30 de zile. 5. Criterii staţionale şi de vegetaţie: a) potenţialul staţional: regiunea de provenienţă se delimitează în funcţie de potenţialul staţional pentru specia respectivă (superior, mediu, inferior); b) tipul de sol: se delimitează regiuni de provenienţă distincte în cazul identificării de soluri cu caracteristici extreme (sărături, lăcovişte, gleizate/pseudogleizate etc.); c) procentul de participare a speciei pentru care se constituie regiunea de provenienţă nu trebuie să difere cu mai mult de 30% între arboreturile de amestec. 6. Regiunea de provenienţă se delimitează pe suprafaţa cea mai mică, rezultată prin aplicarea criteriilor menţionate la pct. 1-5. ANEXA 3 CERINŢE MINIME pentru admiterea materialelor de bază destinate producerii materialelor forestiere de reproducere din categoria "sursă identificată" 1. Materialul de bază poate fi sursă de seminţe sau un arboret dintr-o singură regiune de provenienţă. 2. Materialul de bază a dovedit capacitate de adaptare în condiţii extreme pentru vegetaţia forestieră. 3. Materialul de bază trebuie să fie indigen/autohton. 4. Controlul privind îndeplinirea condiţiilor pentru admiterea acestui tip de material de bază se face, prin sondaj, de către autoritate. 5. Dacă se urmăreşte ca materialul forestier de reproducere obţinut din aceste surse să fie folosit în scopuri forestiere deosebite şi anume împădurire de terenuri degradate chimic, în zone poluate şi altele asemenea, controlul prevăzut la pct. 4 este obligatoriu pentru tot materialul de bază din care se obţine material forestier de reproducere care se foloseşte în aceste scopuri. 6. Trebuie să se indice regiunea de provenienţă şi localizarea, precum şi altitudinea sau treapta altitudinală de unde este recoltat materialul de reproducere. ANEXA 4 CERINŢE MINIME pentru admiterea materialelor de bază destinate producerii materialelor forestiere de reproducere din categoria "selecţionat" 1. Materialul de bază este un arboret. 2. Materialul de bază se evaluează în funcţie de scopul pentru care se constituie, din materialul forestier de reproducere obţinut din acesta, viitorul arboret. 3. Sunt prioritare arboreturile autohtone/indigene. 4. Se admit, în aceeaşi regiune de provenienţă, şi arboreturi neautohtone/neindigene cu caracteristici fenotipice deosebit de valoroase. La acestea se menţionează originea, dacă este cunoscută. 5. Izolarea faţă de surse de polen străine. Cerinţa este realizată dacă arboreturile sunt situate la o distanţă suficient de mare de: a) alte arboreturi formate din aceeaşi specie, cu caracteristici inferioare; b) alte arboreturi, formate din specii înrudite, susceptibile la hibridare. Îndeplinirea acestei cerinţe este cu atât mai importantă cu cât arboreturile vecine, formate din aceeaşi specie sau din specii susceptibile la hibridare, nu sunt indigene sau sunt de origine necunoscută. Dacă condiţia de izolare nu este îndeplinită, este necesar ca pe o fâşie exterioară, care urmăreşte conturul arboretului, lată de 300-400 m, să se extragă arborii fenotipic inferiori din aceeaşi specie sau din speciile înrudite susceptibile la hibridare. În cazul speciilor forestiere entomofile, lăţimea acestei fâşii trebuie să fie mai mare (cel puţin 3 km pentru albine). 6. Numărul de arbori din arboret. În arboret trebuie să se găsească una sau mai multe grupe de arbori din specia pentru care se constituie materialul de bază. În fiecare grupă numărul de arbori trebuie să fie suficient pentru a asigura interfecundarea. Consistenţa optimă este, pentru foioase, 0,6, iar pentru răşinoase, 0,8. Pentru speciile dioice, proporţia dintre exemplarele femele şi mascule trebuie să fie de circa 2:3. Pentru a înlătura efectele nefavorabile ale consangvinizării, arboreturile trebuie să aibă o suprafaţă minimă de 3 ha şi un minim de 50 arbori seminceri/ha. 7. Vârsta. Arborii care constituie arboretul trebuie să aibă vârsta la care criteriile impuse pentru selecţie să poată fi evaluate fără echivoc. 8. Omogenitatea. Variaţia individuală a caracterelor după care se face selecţia trebuie să fie normală. Determinările se fac pe bază statistică. Arborii cu caracteristici inferioare trebuie eliminaţi, după caz. 9. Adaptabilitatea. Arboreturile trebuie să evidenţieze clar adaptarea la condiţiile ecologice specifice în regiunea de provenienţă. 10. Starea sanitară şi rezistenţa la factorii dăunători. Arborii trebuie să fie sănătoşi şi să dovedească rezistenţă la atacurile organismelor dăunătoare, exceptând vătămările datorate poluării. 11. Scopul pentru care se creează arboretul din materialul forestier de reproducere: a) producţia de lemn: producţia de lemn trebuie să fie superioară mediei pentru condiţii ecologice analoage; b) calitatea lemnului: se urmăreşte în mod deosebit pentru materialul de bază admis în scopul obţinerii materialelor forestiere de reproducere, utilizate pentru crearea de arboreturi destinate obţinerii de masă lemnoasă din care se obţin sortimente industriale superioare. Se îndeplineşte prin: - asigurarea unei frecvenţe de maximum 20% arbori înfurciţi şi maximum 10% arbori cu fibră torsă, la foioase; – trunchiuri cilindrice, elagate pe cel puţin 60% din înălţimea totală, număr mic de ramuri în verticil, subţiri şi inserate în unghi apropiat de 90°, la răşinoase; c) crearea de arboreturi în condiţii extreme. Se acordă prioritate materialului de bază care a evidenţiat adaptare la condiţii similare sau apropiate; d) alte scopuri. Materialul de bază se evaluează în funcţie de scopul pentru care se creează arboretul din materialul forestier de reproducere şi, în funcţie de acesta, se acordă prioritate altor criterii, stabilite în conformitate cu prevederile prezentei legi. ANEXA 5 CERINŢE MINIME pentru admiterea materialului de bază destinat producerii materialelor forestiere de reproducere din categoria "Calificat" Materialul de bază poate fi constituit din plantaje, părinţi de familii, clone sau amestec de clone. A. Cerinţe pentru plantaje: a) constituenţii (arborii) clonelor sau familiilor componente vor fi plantaţi într-un dispozitiv corespunzător normelor ştiinţifice privind instalarea şi conducerea plantajelor şi materializat în aşa fel încât fiecare constituent să poată fi identificat. Instalarea plantajelor este aprobată de autoritate; b) toate schimbările referitoare la tipul, obiectivul, planul de instalare şi de încrucişare, componentele, izolarea, locul de instalare, precum şi toate schimbările referitoare la aceste elemente vor fi aprobate de autoritate; c) clonele sau familiile componente să fie selecţionate pentru caracterele fenotipice, acordându-se o atenţie deosebită cerinţelor formulate la pct. 7, 9, 10 şi 11 din anexa nr. 4; d) în evidenţele fiecărui plantaj să fie menţionate răriturile practicate, criteriile de selecţie folosite în aplicarea acestora, lucrările de conducere efectuate, şi anume: tăieri în coroană, fertilizări, combateri de dăunători şi altele asemenea şi cantităţile de seminţe/fructe recoltate anual; e) conducerea plantajelor şi recoltarea seminţelor să se facă în conformitate cu obiectivele pentru care acestea au fost create. În situaţia în care un plantaj este destinat producerii unui hibrid interspecific, este necesară determinarea, printr-un test de control, a procentului de hibrizi prezenţi în materialul de reproducere obţinut. B. Cerinţe pentru părinţi de familii: a) părinţii vor fi selecţionaţi pentru caractere remarcabile, o atenţie deosebită fiind acordată cerinţelor formulate la pct. 7, 9, 10 şi 11 din anexa nr. 4, sau selecţionaţi după aptitudinea lor de combinare; b) obiectivul, planul de încrucişare şi sistemul de polenizare, componentele parentale, izolarea, locul de instalare, precum şi toate schimbările referitoare la aceste elemente vor fi aprobate de autoritate; c) identitatea, numărul şi proporţia părinţilor constitutivi ai unui amestec vor fi aprobate de autoritate; d) în situaţia în care părinţii sunt destinaţi producerii unui hibrid interspecific este necesară determinarea, printr-un test de control, a procentului de hibrizi prezenţi în materialul de reproducere obţinut. C. Cerinţa pentru clone: a) clonele trebuie să poată fi identificate prin caractere distinctive, aprobate de autoritate; b) valoarea clonelor pentru silvicultură trebuie să fie demonstrată printr-o experimentare suficient de lungă sau stabilită prin teste; c) orteţii utilizaţi pentru producerea clonelor trebuie să fie selecţionaţi pentru caracterele lor remarcabile, o atenţie deosebită fiind acordată cerinţelor formulate la pct. 7-11 din anexa nr. 4; d) perioada pentru aprobarea acestui tip de material este limitată la maximum 5 ani. D. Cerinţe pentru amestecuri de clone: a) clonele din amestec trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la lit. C; b) identitatea, numărul şi proporţiile clonelor constitutive ale unui amestec, precum şi metoda de selecţie utilizată şi arboriimamă trebuie să fie aprobaţi de autoritate. ANEXA 6 CERINŢE MINIME pentru admiterea materialelor de bază destinate producerii materialelor forestiere de reproducere din categoria "Testat" 1. Materialul de bază trebuie să satisfacă cerinţele prevăzute în anexa nr. 3 sau 4. 2. Testele stabilite în scopul admiterii materialelor de bază sunt pregătite, instalate şi conduse, iar rezultatele lor sunt interpretate conform procedurilor recunoscute pe plan internaţional. 3. Pentru teste comparative, materialele forestiere de reproducere testate trebuie să fie comparate cu unul sau, de preferat, mai mulţi martori aprobaţi ori cu caracteristici predeterminate. 4. Testele trebuie să fie concepute de aşa manieră încât să permită evaluarea caracterelor specifice. Aceste caractere vor fi specificate pentru fiecare test. Ponderea cea mai mare trebuie acordată adaptării, creşterii şi rezistenţei la principalii dăunători şi boli. În plus, alte caractere, considerate ca importante în funcţie de obiectivul propus, vor fi evaluate în funcţie de condiţiile ecologice ale regiunii în care este efectuat testul. 5. Documentaţie Dosarul de evidenţă trebuie să cuprindă o descriere a locului testului/testelor, mai ales situaţia geografică, climatul, tipul de sol, utilizarea anterioară, instalarea, lucrările silvice efectuate, precum şi toate vătămările provocate de factori biotici şi abiotici şi să fie la dispoziţia autorităţii. Rezultatele obţinute în urma evaluării la diferite vârste ale materialului testat trebuie să fie înregistrate de autoritate. 6. Instalarea testelor: a) eşantioanele din materialele forestiere de reproducere supuse testelor trebuie recoltate, plantate şi tratate identic, atât cât permite tipul de material utilizat; b) testele trebuie instalate după un dispozitiv statistic valid şi să conţină un număr suficient de constituenţi, pentru care să poată fi evaluate caracteristicile specifice ale fiecărui eşantion examinat. 7. Analiza şi valabilitatea rezultatelor: a) datele obţinute din experienţe trebuie analizate prin metode statistice recunoscute pe plan internaţional şi rezultatele trebuie prezentate pentru fiecare caracter examinat; b) metodologia după care s-au efectuat testele şi rezultatele obţinute în detaliu trebuie să fie accesibile; c) trebuie să se menţioneze, de asemenea, caracteristicile susceptibile de a limita utilizarea materialului, precum şi regiunea unde adaptarea este probabilă, comparativ cu condiţiile în care s-a efectuat testul; d) dacă în timpul testelor s-a dovedit că materialul forestier de reproducere nu posedă cel puţin caracteristicile materialului de bază sau rezistenţă similară acestuia în ceea ce priveşte organismele vătămătoare, atunci acest material de bază va fi exclus din Catalogul naţional al materialului de bază. 8. Testele se vor efectua şi interpreta numai de specialişti ai institutului de specialitate sau sub directa îndrumare şi coordonare a acestora. 9. Pentru evaluarea genetică a constituenţilor materialului de bază este necesară îndeplinirea următoarelor cerinţe suplimentare faţă de cele enumerate la pct. 1-8: a) evaluarea genetică se face numai pentru constituenţii următoarelor materiale de bază: plantaje, părinţi de familii, clone şi amestecuri de clone; b) documentaţia suplimentară cuprinde următoarele informaţii: - identitatea, originea şi pedigree-ul constituenţilor evaluaţi; – planul de încrucişare utilizat pentru producerea materialului forestier de reproducere utilizat în testele de evaluare; c) prin tehnica de testare trebuie îndeplinite următoarele condiţii: - valoarea genetică a fiecărui constituent trebuie să fie estimată prin teste de evaluare conduse în două sau mai multe locuri, dintre care cel puţin unul să fie în condiţiile de mediu corespunzătoare utilizării propuse a materialului forestier de reproducere; – superioritatea genetică estimată a materialelor forestiere de reproducere trebuie să fie calculată în funcţie de valoarea genetică şi de planul de încrucişare aplicat; d) testele de evaluare genetică şi procedura de calcul trebuie aprobate de autoritate; e) pentru interpretarea rezultatelor: - estimarea superiorităţii materialului forestier de reproducere trebuie calculată în raport cu arboretul de referinţă, pentru fiecare caracter sau pentru ansamblul caracterelor; – trebuie stabilit dacă valoarea estimării genetice a materialului forestier de reproducere este inferioară arboretului de referinţă pentru caracterele importante. 10. Pentru testarea comparativă a materialelor forestiere de reproducere este necesară îndeplinirea următoarelor cerinţe suplimentare faţă de cele enumerate la pct. 1-8: a) eşantioanele din materialele de reproducere testate trebuie să reprezinte efectiv materialele de reproducere obţinute din materialele de bază pentru care este solicitată admiterea; b) materialele de reproducere multiplicate pe cale sexuată, care sunt supuse testelor, trebuie: - să fie recoltate în anii de înflorire şi de fructificaţie satisfăcători; este admisă polenizarea artificială; – să fie recoltate după metode care să asigure că eşantioanele obţinute sunt reprezentative; c) performanţele martorilor utilizaţi în teste, în scopul comparării, trebuie, pe cât posibil, să fie cunoscute pe o perioadă suficient de lungă în regiunea unde este condus testul. Martorii reprezintă în principal materiale care, la începutul testului, au fost deja verificate în silvicultură în condiţiile ecologice pentru care este propusă utilizarea materialului. Martorii provin, pe cât posibil, din arboreturi selecţionate după criteriile prevăzute în anexa nr. 4 sau din materiale de bază admise oficial pentru producerea materialelor testate; d) în cazul testelor pentru hibrizi artificiali, cele două specii-părinte trebuie să facă parte din martori; e) trebuie utilizaţi cât mai mulţi martori posibil. În caz de necesitate şi bine justificat, martorii pot fi înlocuiţi prin materialele supuse testelor cele mai apropiate sau prin media componentelor testate; f) aceiaşi martori trebuie utilizaţi într-o gamă cât mai largă de teste, care să acopere diferite condiţii de mediu; g) din interpretarea rezultatelor trebuie demonstrat că materialul examinat prezintă, în raport cu martorii, o superioritate statistic semnificativă pentru cel puţin un caracter important; h) existenţa rezultatelor semnificativ inferioare martorilor pentru caractere de importanţă economică sau de mediu trebuie să fie clar evidenţiată. Ele trebuie compensate prin rezultatele caracterelor favorabile. 11. Rezultatele din testele din faza juvenilă pot servi ca bază pentru o aprobare condiţionată. Dovada superiorităţii, bazată pe testele timpurii, trebuie reexaminată la un interval de maximum 10 ani. 12. Teste precoce, efectuate în pepinieră, în seră sau în laborator, sunt admise pentru aprobare condiţionată ori pentru aprobare finală, dacă se poate demonstra că există o legătură strânsă între caracterul măsurat şi caracterele care sunt în general evaluate în testele conduse în condiţii de maturitate a arboretului. Testele precoce se desfăşoară conform cerinţelor descrise la pct. 10. ANEXA 7 Încadrarea materialelor forestiere de reproducere pe categorii în funcţie de materialul de bază aprobat din care provin
┌───────────┬───────────────────────────────────────────┐
│Materialul │Categoria de material forestier de │
│de bază din│reproducere*/Culoarea etichetei │
│care │ │
│provine ├────────────┬───────────┬─────────┬────────┤
│materialul │Sursă │ │ │ │
│forestier │identificată│Selecţionat│Calificat│Testat/ │
│de │/Galben │/Verde │/Roz │Albastru│
│reproducere│ │ │ │ │
├───────────┼────────────┼───────────┼─────────┼────────┤
│Sursă de │ │ │ │ │
│seminţe │ │ │ │ │
├───────────┼────────────┼───────────┼─────────┼────────┤
│Arboret │ │ │ │ │
├───────────┼────────────┼───────────┼─────────┼────────┤
│Plantaj │ │ │ │ │
├───────────┼────────────┼───────────┼─────────┼────────┤
│Părinţi de │ │ │ │ │
│familii │ │ │ │ │
├───────────┼────────────┼───────────┼─────────┼────────┤
│Clone │ │ │ │ │
├───────────┼────────────┼───────────┼─────────┼────────┤
│Amestec de │ │ │ │ │
│clone │ │ │ │ │
└───────────┴────────────┴───────────┴─────────┴────────┘
* Umbrirea arată categoria în care se încadrează materialul forestier de reproducere obţinut. ANEXA 8/a CERTIFICAT DE IDENTITATE pentru materialul forestier de reproducere obţinut din sursă de seminţe/arborete (certificatul trebuie să conţină toate informaţiile înscrise mai jos şi în formatul exact) Eliberat în conformitate cu ............
┌────────┬─────────────┬───────────────┐
│Ţara: │Certificat: │/Nr. ......./An│
│România │RO ..... │........ │
└────────┴─────────────┴───────────────┘
Se certifică faptul că materialul forestier de reproducere descris mai jos a fost produs: În conformitate cu Directiva CE [] În conformitate cu dispoziţiile tranzitorii [] 1. Denumirea botanică/populară .............................
┌──────────────────────────────────────┐
│2. Natura materialului forestier de │
│reproducere: │
├──────────────────────────────────────┤
│- seminţe [] │
├──────────────────────────────────────┤
│- părţi de plantă [] │
├──────────────────────────────────────┤
│- puieţi [] │
└──────────────────────────────────────┘
┌───────────────────────┬┬─────────────┐
│3. Categoria ││4. Tipul de │
│materialului forestier ││material de │
│de reproducere: ││bază: │
│- sursă identificată []││- sursă de │
│- selecţionat [] ││seminţe [] │
│- testat [] ││- arboret [] │
└───────────────────────┴┴─────────────┘
5. Scopul: ................................................................. 6. Codul de identificare din Catalogul naţional sau numărul de referinţă din Lista naţională: ............................................/amestec: .................................. 7.
┌───────────┬─────────────┬────────────┐
│Autohton []│Nonautohton │Necunoscut │
│ │[] │[] │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│Indigen [] │Nonindigen []│ │
└───────────┴─────────────┴────────────┘
8. Originea materialului de bază (pentru materialele nonautohtone/nonindigene, dacă este cunoscută) .......................................... 9. Ţara şi regiunea de provenienţă: (provenienţa intitulată succint, după caz): ........ ........................................................................................ 10. Altitudinea sau limitele altitudinale ale locului în care este situat materialul de bază: ........................................................................................ 11. Anul recoltării, pentru seminţe: ........................................... 12. Cantitatea: ................................................................
┌───────────────────────────────────────┐
│13. Materialul din prezentul certificat│
│este rezultatul divizării unui lot mai │
│mare pentru care s-a întocmit un │
│certificat anterior? │
├───────────────────┬───────────────────┤
│Da [] │Nu [] │
├───────────────────┴───────────────────┤
│Numărul certificatului anterior: │
│......................... Cantitatea în│
│lotul iniţial: │
│............................ │
├───────────────────────────────────────┤
│14. Vârsta puieţilor (din pepinieră): │
│…………………………………. │
└───────────────────────────────────────┘
15. Este un material propagat vegetativ dintr-un material obţinut din seminţe? Da [] Nu [] Metoda de propagare: ................... Numărul de cicluri de propagare: ................. 16. Alte informaţii utile: ................................................................
┌──────────────────────────────────────┐
│17. Numele şi adresa producătorului: │
│………………………………… │
└──────────────────────────────────────┘
┌─────────────┬─────────────┬─────────────┐
│ │ │Numele şi │
│ │ │funcţia │
│Numele şi │Ştampila │persoanei │
│adresa │autorităţii │care │
│autorităţii │împuternicite│reprezintă │
│împuternicite│Data: │autoritatea │
│ │ │împuternicită│
│ │ │Semnătura │
└─────────────┴─────────────┴─────────────┘
ANEXA 8/b CERTIFICAT DE IDENTITATE pentru materialul forestier de reproducere obţinut din plantaje/părinţi de familii (certificatul trebuie să conţină toate informaţiile înscrise mai jos şi în formatul exact) Eliberat în conformitate cu ....................
┌────────┬─────────────┬───────────────┐
│Ţara: │Certificat: │/Nr. ......./An│
│România │RO ..... │........ │
└────────┴─────────────┴───────────────┘
Se certifică faptul că materialul forestier de reproducere descris mai jos a fost produs: În conformitate cu Directiva CE [] În conformitate cu dispoziţiile tranzitorii [] 1. a) Denumirea botanică/populară ............................. b) Denumirea materialului de bază (cum este înscris în Catalogul naţional)..........
┌──────────────────────────────────────┐
│2. Tipul materialului forestier de │
│reproducere: │
├──────────────────────────────────────┤
│- seminţe [] │
├──────────────────────────────────────┤
│- părţi de plante [] │
├──────────────────────────────────────┤
│- loturi de puieţi [] │
└──────────────────────────────────────┘
┌───────────────────────┬┬─────────────┐
│3. Categoria ││4. Tipul de │
│materialului forestier ││material de │
│de reproducere: ││bază: │
│- calificat [] ││- plantaj [] │
│- testat [] ││- părinţi de │
│ ││familii [] │
└───────────────────────┴┴─────────────┘
5. Scopul: .............................................................................. 6. Codul de identificare din Catalogul naţional: ........................................ 7. Autohton []/ Indigen []; Nonautohton []/ Nonindigen []; Necunoscut [] 8. Originea materialului de bază (pentru materialele nonautohtone/nonindigene, dacă este cunoscută) .................................... ......................................................................................... 9. Regiunea de provenienţă a materialului de bază (provenienţa intitulată succint): .....
┌─────────────────┬────────────────────┐
│ │- polenizare liberă │
│ │[] │
│ ├────────────────────┤
│10. Seminţe │- polenizare │
│obţinute din: │suplimentară [] │
│ ├────────────────────┤
│ │- polenizare │
│ │controlată [] │
└─────────────────┴────────────────────┘
11. Anul recoltării pentru seminţe: ...................................................... 12. Cantitatea: ..........................................................................
┌────────────────────────────────────────────────────────┐
│13. Materialul din prezentul certificat este rezultatul │
│divizării unui lot mai mare pentru care s-a întocmit un │
│certificat anterior? │
├──────────────┬─────────────────────────────────────────┤
│Da [] │Nu [] │
├──────────────┴─────────────────────────────────────────┤
│Numărul certificatului anterior: │
│......................... Cantitatea în lotul iniţial: │
│............................ │
├──────────────┬─────────────────────────────────────────┤
│ │15. Numărul componentelor parentale: │
│14. Vârsta ├─────────────────────────────────────────┤
│puieţilor (din│Familii: │
│pepinieră): │.........................................│
│………………………………….├─────────────────────────────────────────┤
│ │Clone: ..................................│
└──────────────┴─────────────────────────────────────────┘
16. Altitudinea sau limitele altitudinale ale locului în care este situat materialul de bază: .......................................................................................... 17. Au fost făcute modificări genetice în producerea materialului de bază? Da [] Nu []
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│18. Pentru materialele obţinute din părinţi de familii: │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│- Sistemul de │
│încrucişare:.................................................................................. │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│- Procentul de participare a familiilor componente: │
│........................................... │
├───────────────────────────────────────────┬─────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│19. Este un material propagat vegetativ │[] Da │[] Nu │
│dintr-un material obţinut din seminţe? │ │ │
├───────────────────────────────────────────┴┬────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│Metoda de propagare: │Numărul de cicluri de propagare: │
│............................................│............................................................│
└────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────┘
20. Alte informaţii utile: ..............................................................
┌──────────────────────────────────────┐
│21. Numele şi adresa producătorului: │
└──────────────────────────────────────┘
┌─────────────┬─────────────┬─────────────┐
│ │ │Numele şi │
│ │ │funcţia │
│Numele şi │Ştampila │persoanei │
│adresa │autorităţii │care │
│autorităţii │împuternicite│reprezintă │
│împuternicite│Data: │autoritatea │
│ │ │împuternicită│
│ │ │Semnătura │
└─────────────┴─────────────┴─────────────┘
ANEXA 8/c CERTIFICAT DE IDENTITATE pentru materialul forestier de reproducere obţinut din clone/amestec de clone (certificatul trebuie să conţină toate informaţiile înscrise mai jos şi în formatul exact) Eliberat în conformitate cu ............
┌────────┬─────────────┬───────────────┐
│Ţara: │Certificat: │/Nr. ......./An│
│România │RO ..... │........ │
└────────┴─────────────┴───────────────┘
Se certifică faptul că materialul forestier de reproducere descris mai jos a fost produs: În conformitate cu Directiva CE [] În conformitate cu dispoziţiile tranzitorii [] 1. a) Denumirea botanică/populară ............................. b) Numele clonei sau amestecului de clone ..........................................
┌──────────────────────────────────────┐
│2. Tipul materialului forestier de │
│reproducere: │
├──────────────────────────────────────┤
│- părţi de plante [] │
├──────────────────────────────────────┤
│- puieţi [] │
└──────────────────────────────────────┘
┌───────────────────────┬┬─────────────┐
│3. Categoria ││4. Tipul de │
│materialului forestier ││material de │
│de reproducere: ││bază: │
│- calificat [] ││- clone [] │
│- testat [] ││- amestec de │
│ ││clone [] │
└───────────────────────┴┴─────────────┘
5. Scopul: .............................................................................. 6. Codul de identificare din Catalogul naţional: ........................................ 7.
┌───────────┬─────────────┬────────────┐
│Autohton []│Nonautohton │Necunoscut │
│ │[] │[] │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│Indigen [] │Nonindigen []│ │
└───────────┴─────────────┴────────────┘
8. Originea materialului de bază (pentru materialele nonautohtone/nonindigene, dacă este cunoscută) ......................................................................................... 9. Regiunea de provenienţă a materialului de bază (provenienţa intitulată succint):...... ......................................................................................... 10. Au fost făcute modificări genetice în producerea materialului de bază? Da [] Nu []
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│11. a) Metoda de propagare: │
│.........................................................................│
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│b) Numărul de cicluri de propagare: │
│............................................................ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
12. Cantitatea:.................
┌───────────────────────────────────────┐
│13. Materialul din prezentul certificat│
│este rezultatul divizării unui lot mai │
│mare pentru care s-a întocmit un │
│certificat anterior? │
├───────────────────┬───────────────────┤
│Da [] │Nu [] │
├───────────────────┴───────────────────┤
│Numărul certificatului anterior: │
│......................... Cantitatea în│
│lotul iniţial: │
│............................ │
└───────────────────────────────────────┘
┌──────────────────────────────────────┐
│14. Vârsta puieţilor (din pepinieră): │
│................................ │
└──────────────────────────────────────┘
┌─────────────────────────────────────────────────────┐
│15. Pentru amestecuri de clone: │
├─────────────────────────────┬───────────────────────┤
│ │Procentul de │
│Numărul de clone din amestec:│participare a clonelor │
│.............................│componente: │
│ │.......................│
└─────────────────────────────┴───────────────────────┘
16. Alte informaţii utile: ...........................................
┌──────────────────────────────────────┐
│17. Numele şi adresa producătorului: │
└──────────────────────────────────────┘
┌─────────────┬─────────────┬─────────────┐
│ │ │Numele şi │
│ │ │funcţia │
│Numele şi │Ştampila │persoanei │
│adresa │autorităţii │care │
│autorităţii │împuternicite│reprezintă │
│împuternicite│Data: │autoritatea │
│ │ │împuternicită│
│ │ │Semnătura │
└─────────────┴─────────────┴─────────────┘
ANEXA 9 DATE MINIME de identificare pentru un lot (Eticheta) 1. Numele furnizorului şi numărul certificatului de identitate 2. Denumirea botanică/populară 3. Categoria de material forestier de reproducere 4. Scopul*): a) forestier; b) alte scopuri. *) Se va bifa a) sau b), în funcţie de scopul dorit. 5. Tipul materialului de bază 6. Cantitatea 7. Numărul din Catalogul naţional al materialului de bază sau codul de identificare al regiunii de provenienţă a materialului de bază din care s-a obţinut 8. Regiunea de provenienţă - pentru categoriile de material de reproducere din "Sursă identificată" şi "Selecţionat" sau orice alt material de reproducere, dacă este cazul 9. După caz, în situaţia în care originea materialului este autohtonă sau indigenă, neautohtonă ori neindigenă sau necunoscută 10. În cazul loturilor de seminţe, anul fructificaţiei 11. Vârsta şi tipul lotului de puieţi, pentru puieţi sau butaşi, în situaţia în care sunt tăiaţi, transplantaţi sau containerizaţi 12. Dacă este modificat genetic 13. Puritate 14. Procentajul de germinare a seminţelor pure/Procentajul de viabilitate 15. Greutatea a 1.000 de seminţe pure 16. Numărul de seminţe germinabile per kilogram/Numărul de seminţe viabile per kilogram ANEXA 10 VERIFICAREA obţinerii de material forestier de reproducere Cel care face recoltarea va notifica personalul responsabil cu controlul respectării prevederilor prezentei legi, de la nivelul unităţii de specialitate, specificând: a) data la care se intenţionează să se facă recoltarea (să fie cu cel târziu o lună înainte); b) anunţarea începutului efectiv al recoltării cu 3 zile înainte; c) precizarea unităţii-sursă. A. Material de reproducere din categoria "Sursă identificată": - recoltarea să se facă de la cel puţin 15 arbori. B. Material de reproducere din categoria "Selecţionat": a) Recoltarea să se facă dintr-un număr minim de: - 20 de arbori pentru speciile: Abies alba, Fagus sylvatica, Larix decidua, Picea abies, Pinus nigra, Pinus sylvestris, Quercus petraea, Quercus robur; – 10 arbori pentru celelalte specii. b) Recoltarea de probe şi trimiterea acestora să se facă separat pentru fiecare arbore în parte. c) Cantitatea minimă a probei pe arbore: - Abies alba, Picea abies. ................. 1 con; – Larix decidua, Pinus nigra, Pinus sylvestris, Pseudotsuga menziesii .... 3 conuri; – Alnus glutinosa, Alnus incana ........ 5 conuleţe; – Quercus petraea, Quercus Robur, Quercus Rubra, Quercus Cerris ....... 10 seminţe; – Acer platanoides, Acer pseudoplatanus, Carpinus betulus, Fagus sylvatica, Fraxinus angustifolia, Fraxinus excelsior, Prunus avium, Robinia pseudacacia, Tilia cordata, Tilia platyphillos ....... 20 de seminţe. C. Material de reproducere din categoriile "Calificat" şi "Testat": - pentru arborete şi plantaje sunt valabile aceleaşi prevederi ca şi pentru categoria "Selecţionat". ANEXA 11 CERINŢE care trebuie îndeplinite de loturile de seminţe, părţi de plante şi puieţi din speciile prevăzute în anexa nr. 1 pentru comercializare 1. Loturile de seminţe din speciile listate în anexa nr. 1 nu pot fi comercializate dacă nu ating nivelul minim de puritate a speciei de 99%. 2. Pot fi admise, fără a se face abstracţie de la prevederile pct. 1, loturile de seminţe rezultate din combinarea naturală a speciilor înrudite, prevăzute în anexa nr. 1, exceptând hibrizii artificiali, indicându-se puritatea speciilor loturilor de fructe sau de seminţe, în cazul în care nu ajunge la 99%. 3. Părţile de plante şi hibrizii artificiali, Populus sp., nu pot fi comercializate, dacă: a) butaşii de tulpină au unul dintre următoarele defecte: - sunt obţinuţi din ramuri cu vârste de peste 2 ani; – au mai puţin de 2 muguri bine formaţi; – sunt afectaţi de necroze sau au semne ale unor atacuri de dăunători; – au simptome de uscare, încingere, mucegăire sau putrezire; b) dimensiunile minime ale butaşilor de tulpină nu sunt: - lungime minimă: 20 cm – diametru minim la vârf: - clasa CE1 8 mm; – clasa CE2 10 mm; c) lăstarii au unul dintre următoarele defecte: - lemnul are mai mult de 3 ani; – au mai puţin de 5 muguri bine formaţi; – sunt afectaţi de necroze sau au semne ale unor atacuri de dăunători; – au vătămări, altele decât tăierile iniţiale; – au simptome de uscare, încingere, mucegăire sau putrezire; – au tulpini multiple; – au curburi excesive ale tulpinii; d) clasele de mărime pentru lăstari nu sunt:
┌─────┬─────────────────────┬──────────┐
│Clasa│Diametrul minim (mm) │Înălţimea │
│ │la o lungime medie │minimă (m)│
├─────┴─────────────────────┴──────────┤
│Regiuni nonmediteraneene │
├─────┬─────────────────────┬──────────┤
│N1 │6 │1,5 │
├─────┼─────────────────────┼──────────┤
│N2 │15 │3,00 │
├─────┴─────────────────────┴──────────┤
│Regiuni mediteraneene │
├─────┬─────────────────────┬──────────┤
│S1 │25 │3,00 │
├─────┼─────────────────────┼──────────┤
│S2 │30 │4,00 │
└─────┴─────────────────────┴──────────┘
4. Loturile de puieţi din speciile şi hibrizii artificiali, prevăzute în anexa nr. 1, trebuie să fie de calitate corespunzătoare în ceea ce priveşte caracteristicile generale, sănătatea, vitalitatea şi calitatea fiziologică. 5. Lotul de puieţi nu poate fi comercializat decât dacă cel puţin 95% din puieţii din lot sunt de calitate corespunzătoare. 6. Puieţii sunt consideraţi necorespunzători dacă au una dintre deficienţele următoare: a) vătămări fizice; b) lipsa mugurelui terminal; c) tulpini multiple; d) sistemul radicelar deformat; e) simptome de uscare, încingere, mucegăire sau putrezire ori de vătămări datorate dăunătorilor specifici; f) formă asimetrică. 7. Calitatea puieţilor în funcţie de dimensiuni se determină conform standardelor în vigoare. 8. Mărimea containerelor: - în cazul altor specii, volumul minim al containerului va fi de 200 cmc. -------