Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
-------------
*) Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea mediului a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 28 iunie 2011.
ART. 1
Prezenta lege stabileşte măsuri de natură penală pentru a asigura o protecţie eficace a mediului.
ART. 2
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu - nerespectarea prevederilor privind acţiuni sau inacţiuni interzise potrivit actelor normative în domeniu, prin care se transpun actele juridice prevăzute în anexele A şi B la Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 328 din 6 decembrie 2008, cu modificările ulterioare, astfel cum sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi 2;
b) specii de floră şi faună sălbatică protejate - speciile prevăzute în anexele A şi B la Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecţia speciilor, faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 61 din 3 martie 1997, cu modificările ulterioare;
c) comerţ - comerţul astfel cum este definit în art. 2 lit. u) din Regulamentul (CE) nr. 338/97, cu modificările ulterioare;
d) materiale nucleare - materiale nucleare, astfel cum sunt definite de art. 1 pct. 1 lit. h) din Convenţia privind răspunderea civilă pentru daune nucleare, încheiată la Viena la 21 mai 1963, la care România a aderat prin Legea nr. 106/1992, cu modificările ulterioare;
e) prejudiciu semnificativ adus mediului - o daună ireversibilă sau de lungă durată, cuantificabilă ori nu în bani, produsă în orice mod asupra mediului, sau care a provocat ori este de natură să provoace decesul sau vătămarea gravă a integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane;
f) instalaţie în care se desfăşoară o activitate periculoasă - instalaţie prevăzută de legislaţia în vigoare în care se desfăşoară activităţi care pot avea un impact semnificativ asupra mediului;
g) materiale în sensul art. 8 alin. (1) - orice material chimic, biologic, radioactiv sau nuclear, prevăzut de actele normative menţionate în anexele nr. 1 şi 2, care poate produce un impact semnificativ asupra mediului;
h) materiale radioactive periculoase - substanţe care prezintă un risc radiologic deosebit potrivit legislaţiei în vigoare.
ART. 3
Colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deşeuri, inclusiv supravegherea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, precum şi acţiunile întreprinse de brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
ART. 4
Exportul sau importul de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, în cazul în care această activitate intră în domeniul de aplicare al art. 2 pct. 35 din Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deşeuri, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 190 din 12 iulie 2006, cu modificările ulterioare, indiferent dacă transportul se efectuează prin una sau mai multe operaţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
ART. 5
Exploatarea cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu a unei instalaţii în care se desfăşoară o activitate periculoasă sau în care sunt depozitate ori utilizate substanţe sau preparate periculoase, de natură a provoca în afara instalaţiei decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
ART. 6
(1) Comerţul cu exemplare din speciile de faună sau floră sălbatică protejate ori cu părţi sau derivate ale acestora, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, cu excepţia cazurilor în care fapta afectează o cantitate mică de astfel de exemplare şi are un impact nesemnificativ asupra stării de conservare a speciilor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) În cazul în care comerţul se realizează cu specii de faună din cele prevăzute la art. 33 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările ulterioare, se aplică sancţiunile prevăzute la art. 52 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă.
ART. 7
Producţia, importul, exportul, introducerea pe piaţă sau folosirea de substanţe care diminuează stratul de ozon, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
ART. 8
(1) Deversarea, emiterea sau introducerea, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, a unei cantităţi de materiale în aer sau sol care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
(2) Deversarea, emiterea sau introducerea, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, de surse de radiaţii ionizante în aer, apă sau sol care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
ART. 9
(1) Infracţiunile prevăzute la art. 3, 7 şi 8, săvârşite din culpă, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de acel articol, ale cărei limite se reduc la jumătate.
(2) Faptele prevăzute la art. 4, 5 şi 6, săvârşite din culpă, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de acel articol, ale cărei limite speciale se reduc la jumătate, sau cu amendă.
ART. 10
Faptele prevăzute la art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite din culpă, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de acel articol, ale cărei limite se reduc la jumătate.
ART. 11
Faptele prevăzute la art. 52 alin. (1) lit. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările ulterioare, săvârşite din culpă, se sancţionează cu amendă.
ART. 12
Faptele prevăzute la art. 2-8 se pedepsesc potrivit prezentei legi, dacă nu constituie, conform legislaţiei în vigoare, infracţiuni mai grave.
ART. 13
Orice persoană care în exercitarea atribuţiilor legale constată săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de prezenta lege are obligaţia de a sesiza de îndată organele de urmărire penală.
ART. 14
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta lege.
*
Prezenta lege transpune Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 328 din 6 decembrie 2008.
ANEXA 1
LISTA ACTELOR NORMATIVE
care cuprind prevederi a căror nerespectare
reprezintă o încălcare a dispoziţiilor legale în
domeniu potrivit art. 2 lit. a) din lege şi care
transpun actele juridice prevăzute în
anexa A la Directiva 2008/99/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din
19 noiembrie 2008 privind protecţia mediului
prin intermediul dreptului penal
- Legea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 12 decembrie 2011, şi rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2012;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările ulterioare;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.078 din 30 noiembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006, cu modificările şi completările ulterioare*);
-------------
*) Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.078 din 30 noiembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006, cu modificările ulterioare, a fost abrogată prin Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 1 noiembrie 2013.
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2007 privind utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 28 iunie 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2008;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 22 iunie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările şi completările ulterioare**);
-------------
**) Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 22 iunie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 25 noiembrie 2011, cu modificările ulterioare.
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 6 decembrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 655/2001, cu modificările şi completările ulterioare***);
-------------
***) Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 6 decembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 655/2001, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 28 iunie 2011.
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2007 privind introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 28 iunie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 247/2009;
- Hotărârea Guvernului nr. 472/2000 privind unele măsuri de protecţie a calităţii resurselor de apă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 15 iunie 2000;
- Hotărârea Guvernului nr. 964/2000 privind aprobarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 25 octombrie 2000, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la terminale şi la staţiile de benzină, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 29 august 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 100/2002 pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru potabilizare şi a Normativului privind metodele de măsurare şi frecvenţa de prelevare şi analiză a probelor din apele de suprafaţă destinate producerii de apă potabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 20 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 6 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare****);
---------------
****) Hotărârea Guvernului nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 6 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 1 noiembrie 2013.
- Hotărârea Guvernului nr. 202/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind calitatea apelor de suprafaţă care necesită protecţie şi ameliorare în scopul susţinerii vieţii piscicole, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 22 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 459/2002 pentru aprobarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 mai 2002, cu modificările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 5 septembrie 2002, cu completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 124/2003 privind prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 20 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 347/2003 privind restricţionarea introducerii pe piaţă şi a utilizării anumitor substanţe şi preparate periculoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 7 aprilie 2003*);
--------------
*) Hotărârea Guvernului nr. 347/2003 privind restricţionarea introducerii pe piaţă şi a utilizării anumitor substanţe şi preparate periculoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 7 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 662/2011 pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 347/2003 privind restricţionarea introducerii pe piaţă şi a utilizării anumitor substanţe şi preparate periculoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 29 iulie 2011.
- Hotărârea Guvernului nr. 2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 11 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 88/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi control al zonelor naturale utilizate pentru îmbăiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 13 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 689/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 18 mai 2004, cu modificările şi completările ulterioare**);
------------
**) Hotărârea Guvernului nr. 689/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 18 mai 2004, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 928/2012 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei şi de introducere a unui mecanism de monitorizare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 1 octombrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare.
- Hotărârea Guvernului nr. 974/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile şi a Procedurii de autorizare sanitară a producţiei şi distribuţiei apei potabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 26 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 1.559/2004 privind procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor în vederea plasării pe piaţă şi a utilizării lor pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 19 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 2.195/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi/sau punere în funcţiune a ambarcaţiunilor de agrement, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 6 ianuarie 2005;
- Hotărârea Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 20 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 1.360/2005 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 964/2000 privind aprobarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.061 din 28 noiembrie 2005;
- Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 10 mai 2005, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de măsuri împotriva poluării cu substanţe chimice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 20 mai 2005, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 1.037/2010 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 2 noiembrie 2010;
- Hotărârea Guvernului nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 2 septembrie 2005;
- Hotărârea Guvernului nr. 992/2005 privind limitarea utilizării anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 12 septembrie 2005, şi rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 21 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare***);
---------------
***) Hotărârea Guvernului nr. 992/2005 privind limitarea utilizării anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 12 septembrie 2005 şi rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 21 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 322/2013 privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 13 iunie 2013.
- Hotărârea Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 şi 852 bis din 21 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 22 martie 2007;
- Hotărârea Guvernului nr. 210/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2007;
- Hotărârea Guvernului nr. 470/2007 privind limitarea conţinutului de sulf din combustibilii lichizi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 332/2007 privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe maşini mobile nerutiere şi a motoarelor secundare destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfă şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor de gaze şi de particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 şi 472 bis din 13 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 804/2007 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 8 august 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 546/2008 privind gestionarea calităţii apei de îmbăiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 29 mai 2008, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 856/2008 privind gestionarea deşeurilor din industriile extractive, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 27 august 2008;
- Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 25 septembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 53/2009 pentru aprobarea Planului naţional de protecţie a apelor subterane împotriva poluării şi deteriorării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 18 februarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 1.326/2009 privind transportul mărfurilor periculoase în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 27 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 440/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi de la instalaţiile mari de ardere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 27 mai 2010*);
----------------
*) Hotărârea Guvernului nr. 440/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi de la instalaţiile mari de ardere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 27 mai 2010, va fi abrogată potrivit art. 77 alin. (2) din Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 1 noiembrie 2013, începând cu data de 1 ianuarie 2016.
- Ordinul ministrului agriculturii, al alimentaţiei şi pădurilor, ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 396/707/1.944/2002 privind interzicerea utilizării pe teritoriul României a produselor de uz fitosanitar conţinând anumite substanţe active, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 18 noiembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 şi 275 bis din 18 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului de stat, al ministrului economiei şi comerţului nr. 751/870/2004 privind gestionarea deşeurilor din industria dioxidului de titan, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 5 ianuarie 2005**);
------------
**) Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului de stat, ministrul economiei şi comerţului, nr. 751/870/2004 privind gestionarea deşeurilor din industria dioxidului de titan, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 5 ianuarie 2005, a fost abrogat prin Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 1 noiembrie 2013.
- Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 344/708/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecţia mediului şi în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare în agricultură, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2004, cu modificările ulterioare;
- Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.281/2005/1.121/2006 privind stabilirea modalităţilor de identificare a containerelor pentru diferite tipuri de materiale în scopul aplicării colectării selective, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 19 ianuarie 2006;
- Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 644/2005 pentru stabilirea unor reguli privind transportul mărfurilor periculoase pe calea ferată, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 17 mai 2005;
- Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 927/2005 privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 octombrie 2005***);
----------------
***) Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 927/2005 privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 octombrie 2005, a fost abrogat prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 794/2012 privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 23 februarie 2012.
- Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.523/2008 pentru încadrarea vehiculelor rutiere care efectuează transporturi internaţionale de marfă, în categorii de poluare şi de siguranţă a circulaţiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 2009;
- Ordinul ministrului mediului nr. 137/2009 privind aprobarea valorilor de prag pentru corpurile de ape subterane din România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 18 martie 2009;
- Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.681/2005 pentru aprobarea Listei standardelor româneşti care adoptă standardele europene armonizate, ale căror prevederi se referă la ambarcaţiunile de agrement, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 21 octombrie 2005, cu modificările ulterioare;
- Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.447/2008 privind aprobarea cerinţelor tehnice pentru navele de navigaţie interioară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 19 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;
- Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 61 din 3 martie 1997), cu modificările ulterioare;
- Regulamentul (CE) nr. 1.005/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind substanţele care diminuează stratul de ozon (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 286 din 31 octombrie 2009), cu modificările şi completările ulterioare;
- Regulamentul (CE) nr. 850/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind poluanţii organici persistenţi şi de modificare a Directivei 79/117/CEE (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004), cu modificările ulterioare;
- Regulamentul (CE) nr. 648/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 31 martie 2004 privind detergenţii (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 104 din 8 aprilie 2004), cu modificările şi completările ulterioare;
- Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 mai 2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 161 din 14 iunie 2006), cu modificările ulterioare;
- Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deşeuri (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 190 din 12 iulie 2006), cu modificările şi completările ulterioare;
- Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce priveşte emisiile provenind de la vehiculele uşoare pentru pasageri şi de la vehiculele uşoare comerciale (Euro 5 şi Euro 6) şi privind accesul la informaţiile referitoare la repararea şi întreţinerea vehiculelor (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 171 din 29 iunie 2007), cu modificările şi completările ulterioare;
- Regulamentul (CE) nr. 1.418/2007 al Comisiei din 29 noiembrie 2007 privind exportul anumitor deşeuri destinate recuperării enumerate în anexa III sau III A la Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului în anumite ţări în care Decizia OCDE privind controlul circulaţiei transfrontaliere a deşeurilor nu se aplică (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 316 din 4 decembrie 2007), cu modificările ulterioare.
ANEXA 2
LISTA ACTELOR NORMATIVE
care cuprind prevederi a căror nerespectare
reprezintă o încălcare a dispoziţiilor legale în domeniu,
potrivit art. 2 lit. a) din lege, şi care transpun actele
juridice prevăzute în anexa B la Directiva 2008/99/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008
privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal
- Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 29 august 2000, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 356/2005 pentru aprobarea Normelor privind sursele orfane şi controlul surselor închise de mare activitate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.109 din 8 decembrie 2005;
- Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 443/2008 pentru aprobarea Normelor privind supravegherea şi controlul expedierilor internaţionale de deşeuri radioactive şi combustibil nuclear uzat implicând teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 27 noiembrie 2008.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: