Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ministrul lucrãrilor publice, transporturilor şi locuinţei şi ministrul finanţelor publice, în conformitate cu prevederile <>art. 17 alin. (8) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , ale <>art. 6 din Hotãrârea Guvernului nr. 482/1999 privind înfiinţarea Societãţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A., ca urmare a aplicãrii prevederilor <>art. 10 lit. j) din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, rãniţilor, precum şi luptãtorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul <>art. 4 alin. (3) din Hotãrârea Guvernului nr. 3/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului lucrãrilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi ale <>art. 14 din Hotãrârea Guvernului nr. 18/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, emit prezentele instrucţiuni. ART. 1 Prezentele instrucţiuni se aplica luptãtorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, urmaşilor eroilor-martiri ai revoluţiei, rãniţilor, pensionarilor de invaliditate care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de munca în lupta pentru victoria revoluţiei, precum şi insotitorului pensionarului de invaliditate de gradul I, care au gratuitate de transport în comun în mediul urban la cãlãtoriile cu metroul, denumiţi în continuare beneficiari ai <>Legii nr. 42/1990 . ART. 2 (1) Cãlãtoriile se efectueazã pe baza abonamentelor anuale - cartele magnetice de cãlãtorie gratuita eliberate de Societatea Comercialã de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A., denumita în continuare Metrorex - S.A., pe baza listelor primite de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor şi a certificatului de revolutionar. (2) Cartelele magnetice de cãlãtorie gratuita cu metroul se elibereazã pe baza actelor de identificare, la punctul de lucru din statia de metrou Gara de Nord 1, şi au valabilitate de la data emiterii pana la sfârşitul anului calendaristic. ART. 3 Evidenta beneficiarilor <>Legii nr. 42/1990 se asigura de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, care are obligaţia ca la începutul anului calendaristic sa prezinte la Metrorex - S.A. tabelele nominale cu beneficiarii de drept. ART. 4 (1) Cartelele magnetice de cãlãtorie gratuita cu metroul pentru beneficiarii <>Legii nr. 42/1990 sunt valabile numai însoţite de actele de identificare. (2) La controlul legitimatiilor de cãlãtorie la accesul în metrou sau în tren utilizatorul trebuie sa prezinte atât cartela de cãlãtorie, cat şi un act de identificare care sa dovedeascã calitatea de beneficiar al <>Legii nr. 42/1990 . ART. 5 Tipãrirea cartelelor magnetice pentru cãlãtoria gratuita a beneficiarilor <>Legii nr. 42/1990 se efectueazã de Metrorex - S.A. ART. 6 Contravaloarea gratuitatilor acordate pentru beneficiarii <>Legii nr. 42/1990 pentru transportul cu metroul se finanţeazã din bugetul Ministerului lucrãrilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei de la capitolul 60.01 "Asistenta socialã, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii", titlul "Cheltuieli materiale şi servicii", conform legii bugetului de stat. ART. 7 Calculul contravalorii aferente gratuitatilor acordate pentru beneficiarii <>Legii nr. 42/1990 se va face de Metrorex - S.A., pe baza centralizatoarelor întocmite lunar cuprinzând numãrul de cãlãtori transportaţi pentru tipul de gratuitate şi a valorii aprobate de Oficiul Concurentei pentru cãlãtoria simpla. ART. 8 (1) Centralizatorul de decont, însoţit de centralizatorul cuprinzând numãrul de cãlãtori transportaţi şi aprobarea valorii cãlãtoriei, este înaintat la Ministerul lucrãrilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei - Direcţia generalã economicã şi relaţii bugetare. (2) Transmiterea documentelor prevãzute la alin. (1) se va efectua lunar, în primele 3 zile lucrãtoare ale lunii curente pentru luna încheiatã, de cãtre Metrorex - S.A. la Ministerul lucrãrilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei - Direcţia generalã economicã şi relaţii bugetare. ART. 9 Modelul abonamentului pentru beneficiarii <>Legii nr. 42/1990 este prezentat în anexa nr. 1, modelul tabelului nominal pentru eliberarea abonamentelor beneficiarilor <>Legii nr. 42/1990 este prezentat în anexa nr. 2, modelul situaţiei centralizatoare lunare cuprinzând numãrul de cãlãtori transportaţi este prezentat în anexa nr. 3, modelul formularului centralizator de decont este prezentat în anexa nr. 4. ART. 10 Anexele nr. 1-4 fac parte integrantã din prezentele instrucţiuni. ART. 11 Metrorex - S.A. rãspunde de realitatea, oportunitatea şi exactitatea datelor prezentate spre decontare. ART. 12 Prezentele instrucţiuni vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul lucrãrilor publice, transporturilor şi locuinţei, Tudor Florescu, secretar de stat p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat ANEXA 1----------- * NOTA C.T.C.E. Piatra-Neamt. MODELUL - abonamentului pentru beneficiarii <>Legii nr. 42/1990 se gãseşte publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 30 iulie 2002, la pagina 7.
ANEXA 2
S.C. METROREX - S.A.
MODELUL
tabelului nominal cuprinzând beneficiarii Legii
nr. 42/1990 care au ridicat cartele magnetice cu valabilitate 31
decembrie ........ de la punctul de lucru Gara de Nord 1
în ziua de ..................
┌────┬─────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────┬──────────┐
│Nr. │ Numele şi prenumele,│ Numãrul │ Numãrul cartelei│ │
│crt.│ codul numeric │ certificatului │ eliberate │Semnatura │
│ │ personal sau B.I. │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────┼──────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
├────┼─────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────┼──────────┤
├────┼─────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────┼──────────┤
├────┼─────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────┼──────────┤
├────┼─────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────┼──────────┤
└────┴─────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────┴──────────┘
Responsabil cartele magnetice,
...............................
ANEXA 3
M.L.P.T.L - S.C. METROREX - S.A.
MODELUL
situaţiei centralizatoare cuprinzând
numãrul de cãlãtori transportaţi, beneficiari
ai <>Legii nr. 42/1990
în luna .........
┌────┬─────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────┐
│Nr. │ │ │
│crt.│ Statia │ Numãrul de cãlãtori transportaţi │
├────┼─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │
├────┼─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤
├────┼─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤
├────┼─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤
├────┼─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤
│ │ TOTAL GENERAL: │ │
└────┴─────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────┘
Director general,
..................
Director economic,
...................
Şef oficiu de calcul,
ANEXA 4
M.L.P.T.L. - S.C. METROREX - S.A.
MODELUL
formularului centralizator de decont cuprinzând
beneficiarii <>Legii nr. 42/1990
în luna ...........
┌────┬──────────────────────────┬─────────────────────────────┬───────────────┐
│Nr. │ Numãrul total de cãlãtori│Valoarea unitarã a cãlãtoriei│Valoarea totalã│
│crt.│ transportaţi │ - lei - │ - lei - │
├────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────┼───────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 = 1 x 2 │
├────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────┼───────────────┤
├────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────┼───────────────┤
├────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────┼───────────────┤
├────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────┼───────────────┤
└────┴──────────────────────────┴─────────────────────────────┴───────────────┘
Director general,
....................
Director economic,
.....................
Şef oficiu de calcul,
......................
Vizat C.F.P.
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.