Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul <>art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
Consiliul Concurenţei adoptã prezentele instrucţiuni.
I. Introducere
1. Prezentele instrucţiuni urmãresc o abordare similarã cu cea din Comunicarea Comisiei privind definirea pieţei relevante în sensul dreptului comunitar al concurenţei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 372 din 9 decembrie 1997, şi oferã un cadru conceptual privind definirea pieţei relevante.
2. Prezentele instrucţiuni reprezintã recomandãri şi au rolul de a oferi instrumente utile în activitatea de aplicare a legislaţiei în domeniul concurenţei. Îndrumãrile menţionate în cele ce urmeazã sunt doar o bazã de plecare în identificarea pieţei relevante, iar în analizele sale Consiliul Concurentei nu va urma în mod mecanic fiecare etapã descrisã în prezentele instrucţiuni, ci va analiza doar acele elemente care sunt relevante pentru fiecare caz. Analiza poate fi completatã cu alte elemente de fapt şi va fi întotdeauna circumscrisã fiecãrui caz.
3. Scopul prezentelor instrucţiuni este de a explica modul în care Consiliul Concurenţei utilizeazã conceptele de piaţã relevantã a produsului şi piaţã relevantã geograficã în aplicarea legislaţiei în domeniul concurenţei.
4. Definirea pieţei relevante este un instrument de identificare şi de delimitare a cadrului în interiorul cãruia se exercitã concurenţa între întreprinderi*1). Scopul principal al definirii pieţei relevante este acela de a identifica în mod sistematic constrângerile concurenţiale cu care se confruntã întreprinderile în cauzã*2. Definirea pieţei relevante, atât la nivelul produsului, cât şi la nivel geografic, trebuie sã permitã identificarea concurenţilor reali ai întreprinderilor în cauzã, care sunt capabili sã influenţeze comportamentul respectivelor întreprinderi şi sã le împiedice sã acţioneze independent de presiunile unei concurenţe efective. Definirea pieţei relevante permite, printre altele, calcularea cotelor de piaţã, care pot oferi informaţii relevante privind puterea de piaţã, în vederea aplicãrii <>art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, denumitã în continuare Lege, respectiv a art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (denumit în continuare TFUE)*3), precum şi a art. 15 şi a altor dispoziţii din Lege.
-----------
*1) Prin întreprindere se înţelege orice entitate angajatã într-o activitate economicã, adicã o activitate constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piaţã datã, independent de statutul sãu juridic şi de modul de finanţare.
*2) În sensul prezentelor instrucţiuni, întreprinderile în cauzã sunt, în cazul unei concentrãri, pãrţile care participã la concentrare; în cadrul investigaţiilor realizate în temeiul <>art. 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, denumitã în continuare Lege, acestea sunt întreprinderile investigate sau reclamanţii; în cazul investigaţiilor realizate în sensul art. 5 din Lege, întreprinderile în cauzã sunt pãrţile la înţelegere.
*3) Pe parcursul prezentelor instrucţiuni, referirile la art. 5 şi 6 din Lege se vor interpreta în mod corespunzãtor şi ca referiri la art. 101 şi 102 din TFUE.
5. Conceptul de piaţã relevantã este diferit de alte definiţii ale pieţei utilizate frecvent în alte contexte. De exemplu, întreprinderile utilizeazã deseori termenul "piaţã" pentru a desemna zona în care îşi vând produsele sau pentru a se referi, în sens larg, la sectorul economic în care activeazã. Este posibil ca termenul de piaţã utilizat în mod uzual de cãtre o întreprindere şi piaţa relevantã sã se suprapunã. Cu toate acestea, este necesarã întotdeauna efectuarea unei analize a pieţei relevante din punctul de vedere al concurenţei, conform indicaţiilor furnizate în cele ce urmeazã.
6. Definirea pieţei relevante, atât la nivelul produsului, cât şi la nivel geografic, are o influenţã decisivã asupra evaluãrii unui caz de concurenţã. Prin elaborarea prezentelor instrucţiuni, Consiliul Concurenţei urmãreşte sã indice elementele pe care se bazeazã în procesul de definire a pieţei relevante, în vederea creşterii calitãţii informaţiilor prezentate de cãtre pãrţi şi a nivelului de transparenţã a politicii sale în domeniul concurenţei.
7. Totodatã, întreprinderile vor putea sã anticipeze într-o mai mare mãsurã posibilitatea stabilirii de cãtre Consiliul Concurenţei a faptului cã un anumit caz ridicã probleme de concurenţã. În consecinţã, întreprinderile vor putea sã ia în considerare acest aspect în procesul decizional intern, atunci când planificã, de exemplu, o achiziţie, înfiinţarea unei societãţi în comun sau încheierea anumitor înţelegeri. De asemenea, întreprinderile pot înţelege mai bine ce tip de informaţii sunt considerate relevante de cãtre Consiliul Concurenţei, în vederea definirii pieţei relevante.
II. Definirea pieţei relevante
Definirea pieţei relevante a produsului şi a pieţei relevante geografice
8. Piaţa relevantã a produsului cuprinde toate produsele şi/sau serviciile pe care consumatorul le considerã interschimbabile sau substituibile, datoritã caracteristicilor, preţurilor şi utilizãrii acestora.
9. Piaţa relevantã geograficã cuprinde zona în care întreprinderile în cauzã sunt implicate în cererea şi oferta de produse sau servicii, în care condiţiile de concurenţã sunt suficient de omogene şi care poate fi delimitatã de zonele geografice învecinate, deoarece condiţiile de concurenţã diferã în mod apreciabil în respectivele zone.
10. Prin urmare, piaţa relevantã în cadrul cãreia trebuie evaluatã o anumitã problemã de concurenţã se determinã prin analiza atât a pieţei relevante a produsului, cât şi a pieţei relevante geografice.
Principii fundamentale de definire a pieţei relevante
A. Constrângerile concurenţiale
11. Întreprinderile se confruntã cu 3 mari surse de constrângeri concurenţiale:
- substituibilitatea la nivelul cererii;
- substituibilitatea la nivelul ofertei;
- concurenţa potenţialã.
Din punct de vedere economic, pentru definirea pieţei relevante, substituibilitatea la nivelul cererii reprezintã cel mai rapid şi eficace element disciplinar care acţioneazã asupra furnizorilor unui anumit produs, în special în ceea ce priveşte deciziile acestora în materie de preţuri. O întreprindere sau o asociaţie de întreprinderi nu poate avea un impact semnificativ asupra condiţiilor de vânzare existente, de exemplu, asupra preţurilor, atunci când clienţii sãi sunt în mãsurã sã se orienteze fãrã dificultate spre produse substituibile sau spre furnizori situaţi în altã parte. De aceea, procesul de definire a pieţei relevante constã, în principal, în identificarea surselor alternative reale de aprovizionare la care clienţii întreprinderilor în cauzã pot apela, atât sub aspectul produselor/serviciilor propuse de ceilalţi furnizori, cât şi sub aspectul localizãrii geografice a acestora.
12. Constrângerile concurenţiale care decurg din substituibilitatea la nivelul ofertei, altele decât cele descrise la pct. 18-21, şi din concurenţa potenţialã nu sunt, în general, imediate şi necesitã întotdeauna analizarea unor factori suplimentari. Astfel de constrângeri nu sunt în general luate în considerare în definirea pieţei relevante.
B. Substituibilitatea la nivelul cererii
13. Evaluarea substituibilitãţii la nivelul cererii presupune determinarea gamei de produse considerate de cãtre consumator ca fiind substituibile. Pentru a realiza acest lucru, se poate utiliza testul SSNIP*4). Testul SSNIP încearcã sã identifice cea mai restrânsã piaţã relevantã în care un monopolist ipotetic ar putea practica în mod profitabil o creştere micã, dar semnificativã (de obicei, se ia în considerare o creştere a preţului între 5% şi 10%) şi de duratã a preţului prin evaluarea reacţiilor clienţilor la aceastã creştere. Acest test poate furniza indicaţii cu privire la elementele de fapt necesare definirii pieţei relevante.
------------
*4) Testul monopolistului ipotetic (testul SSNIP - creşterea micã, dar semnificativã şi de duratã a preţurilor), utilizat pentru prima datã de Comisia Europeanã în cazul Nestle/Perrier din 1992.
14. Prin urmare, punctul de plecare în definirea pieţei relevante constã în identificarea tipului de produse pe care întreprinderile implicate le comercializeazã, precum şi a zonei geografice în cauzã. Ulterior, se va testa dacã alte produse şi zone geografice au capacitatea de a exercita o presiune concurenţialã suficientã asupra politicii de preţ a întreprinderilor implicate şi cu rezultate imediate, pentru a putea fi incluse în piaţa relevantã.
15. La nivel conceptual, testul monopolistului ipotetic exploreazã dacã clienţii ar fi în mãsurã sã se orienteze spre produse substitute, uşor accesibile sau spre furnizori situaţi într-o zonã geograficã diferitã în cazul în care un monopolist ipotetic ar practica, în acea zonã geograficã, pentru produsul (produsele) respectiv (respective), o creştere a preţului micã, dar semnificativã şi de duratã. Dacã substituibilitatea la nivelul cererii este suficientã, pentru a face neprofitabilã, din cauza scãderii vânzãrilor, creşterea preţului monopolistului ipotetic, se va include cel mai apropiat produs substitut, respectiv o altã zonã geograficã în piaţa relevantã. Procedeul se va repeta pânã când produsele şi zonele geografice în cauzã vor fi de aşa naturã încât o creştere micã, dar semnificativã şi de duratã a preţului practicatã de un monopolistul ipotetic ar deveni profitabilã. Setul de produse sau de zone geografice astfel determinate vor constitui piaţa relevantã. O analizã echivalentã este aplicabilã în cazurile privind concentrarea puterii de cumpãrare, unde punctul de plecare al analizei este furnizorul, iar testul la nivelul preţurilor permite identificarea canalelor alternative de distribuţie pentru produsele respectivului furnizor. În aplicarea acestor principii, anumite situaţii particulare, astfel cum sunt cele descrise la pct. 52 şi 54, trebuie sã fie examinate cu mai multã atenţie.
16. O concentrare economicã între îmbuteliatori de bãuturi rãcoritoare poate fi oferitã drept exemplu de analizã a substituibilitãţii la nivelul cererii prin aplicarea testului SSNIP. În acest caz, se pune problema dacã diferitele arome de bãuturi rãcoritoare aparţin sau nu aceleiaşi pieţe relevante a produsului. În practicã, întrebarea care se pune este dacã consumatorii aromei "A" ar alege alte arome, în cazul în care aroma "A" ar suferi o creştere definitivã a preţului, între 5% şi 10%. În cazul în care numãrul consumatorilor care ar alege aroma "B", de exemplu, ar fi suficient pentru a face neprofitabilã, din cauza scãderii vânzãrilor, creşterea de preţ a aromei "A", atunci piaţa relevantã a produsului ar cuprinde cel puţin ambele arome "A" şi "B". Testul ar trebui extins în acest caz şi pentru celelalte arome disponibile, pânã când se identificã un ansamblu de produse pentru care o creştere de preţ nu ar atrage o substituibilitate suficientã la nivelul cererii, iar creşterea de preţ ar deveni profitabilã.
17. În cazul în care pieţele implicate în analizã nu prezintã un grad ridicat de concentrare, preţul care va fi luat în considerare, în general, va fi preţul pieţei. Situaţia ar putea fi diferitã în cazul în care preţul pieţei a fost determinat în absenţa manifestãrii unei concurenţe suficiente. În special în cazul investigaţiilor privind abuzul de poziţie dominantã, este posibil ca preţul pieţei sã fi fost supus deja unei creşteri ca urmare a existenţei puterii de piaţã.
C. Substituibilitatea la nivelul ofertei
18. În definirea pieţei relevante s-ar putea, de asemenea, ţine seama de substituibilitatea la nivelul ofertei, în cazurile în care aceasta ar avea efecte echivalente celor ale substituibilitãţii la nivelul cererii, în ceea ce priveşte eficacitatea şi obţinerea unor rezultate imediate. Aceasta înseamnã cã, în cazul în care un monopolist ipotetic ar practica, în acea zonã geograficã, pentru produsul respectiv, o creştere a preţului micã, dar semnificativã şi de duratã, furnizorii care nu produc în mod curent produsul respectiv ar trebui sã fie în mãsurã sã îşi reorienteze producţia spre acesta şi sã îl comercializeze în termen scurt*5) fãrã a suporta costuri sau riscuri suplimentare semnificative. Atunci când aceste condiţii sunt îndeplinite, producţia suplimentarã introdusã pe piaţa relevantã va avea un efect disciplinar asupra comportamentului concurenţial al întreprinderilor implicate. Un astfel de efect este echivalent, sub aspectul eficacitãţii şi al rezultatelor imediate, cu cel al substituibilitãţii la nivelul cererii.
---------
*5) Adicã acea perioadã pentru care o ajustare semnificativã a activelor corporale şi necorporale nu este necesarã.
19. Situaţiile menţionate anterior apar, de obicei, atunci când întreprinderile comercializeazã produse de diferite clase de calitate. Chiar dacã în viziunea unui anumit client final sau al unui grup de consumatori diferitele clase de calitate ale unui anumit produs nu sunt substituibile, acestea vor fi grupate într-o singurã piaţã relevantã a produsului, cu condiţia ca majoritatea furnizorilor sã fie în mãsurã sã ofere aceste produse de calitate diferitã imediat şi fãrã sã înregistreze costuri suplimentare semnificative. În aceste cazuri, piaţa relevantã a produsului va cuprinde toate produsele substituibile la nivelul cererii şi al ofertei, iar vânzãrile de astfel de produse vor fi însumate pentru a se calcula valoarea şi volumul total al pieţei. Acelaşi raţionament poate conduce la gruparea unor zone geografice diferite.
20. Un exemplu practic de analizã a substituibilitãţii la nivelul ofertei în vederea definirii pieţei relevante a produsului poate fi gãsit în sectorul hârtiei. În general, existã diferite clase de calitate a hârtiei, de la hârtia standard de imprimare la hârtia de calitate superioarã utilizatã, de exemplu, pentru publicarea cãrţilor de artã. În ceea ce priveşte cererea, fiecãrui nivel de calitate a hârtiei i se asociazã o anumitã utilizare, de exemplu, o carte de artã sau o publicaţie de lux nu se va imprima pe hârtie de calitate inferioarã. Cu toate acestea, fabricile de hârtie pot fabrica diferite tipuri de hârtie, iar producţia poate fi adaptatã în termen scurt şi cu costuri neglijabile. În consecinţã, în absenţa unor dificultãţi de distribuţie specifice, producãtorii de hârtie pot concura pentru comenzi de diferite tipuri de hârtie, în special în cazul în care respectivele comenzi sunt fãcute cu suficient timp înainte pentru a permite modificarea planurilor de producţie. În aceste condiţii, nu se defineşte o piaţã relevantã a produsului distinctã pentru fiecare nivel de calitate a hârtiei şi fiecare utilizare asociatã acestuia. Prin urmare, diversele niveluri de calitate a hârtiei sunt incluse într-o singurã piaţã relevantã a produsului, iar vânzãrile vor fi însumate pentru a estima valoarea şi volumul total ale pieţei.
21. Substituibilitatea la nivelul ofertei nu poate fi luatã în considerare în etapa de definire a pieţei relevante atunci când necesitã modificãri semnificative ale activelor corporale şi necorporale existente, investiţii suplimentare, decizii strategice sau întârzieri importante. Exemple în care substituibilitatea la nivelul ofertei nu conduce la lãrgirea pieţei relevante pot fi întâlnite în sectorul bunurilor de consum, în special în cel al bãuturilor care sunt mãrci înregistrate. Cu toate cã fabricile de îmbuteliere pot, în principiu, sã îmbutelieze tipuri diferite de bãuturi, în realitate, produsele nu se pot vinde decât cu preţul unor costuri şi întârzieri importante (legate de publicitate, de testarea produselor şi de distribuţie). În aceste condiţii, efectele substituibilitãţii la nivelul ofertei şi ale altor forme de concurenţã potenţialã vor fi examinate într-o etapã ulterioarã a analizei.
D. Concurenţa potenţialã
22. Concurenţa potenţialã, a treia sursã de constrângere concurenţialã, nu este luatã în considerare în definirea pieţei relevante, întrucât condiţiile în care concurenţa potenţialã reprezintã efectiv o constrângere concurenţialã depind de analiza factorilor şi împrejurãrilor specifice referitoare la condiţiile de intrare pe piaţã. Dacã este cazul, aceastã analizã va fi realizatã doar într-o etapã ulterioarã, în general atunci când poziţia pe piaţa relevantã a întreprinderilor implicate a fost deja determinatã şi când aceastã poziţie ridicã probleme de concurenţã.
III. Elementele de fapt care pot fi luate în considerare în definirea pieţelor relevante
A. Procesul de definire a pieţei relevante
23. Pe baza informaţiilor preliminare disponibile sau a informaţiilor comunicate de întreprinderile în cauzã, Consiliul Concurenţei este, în principiu, în mãsurã sã determine, la nivel general, posibilele pieţe relevante în cadrul cãrora, de exemplu, o concentrare economicã sau o restrângere a concurenţei trebuie sã fie evaluatã. În general şi din motive de ordin practic, atunci când analizeazã cazuri individuale, Consiliul Concurenţei trebuie sã decidã între câteva posibile alternative de pieţe relevante.
B. Piaţa relevantã a produsului
24. Problema care se pune de obicei în procesul de definire a pieţe relevante a produsului este de a stabili, într-o primã etapã, pe baza informaţiilor preliminare disponibile sau a informaţiilor comunicate de întreprinderile în cauzã, dacã produsul A şi produsul B aparţin sau nu aceleiaşi pieţe relevante a produsului.
25. Ulterior vor fi luate în considerare o serie de elemente de fapt care permit evaluarea mãsurii în care substituţia între produse ar putea avea loc. Astfel, în anumite cazuri, în funcţie de caracteristicile şi de specificitatea sectoarelor din economie şi a produselor şi serviciilor care sunt analizate, anumite elemente de fapt pot fi decisive, în timp ce, în alte cazuri, aceleaşi elemente de fapt ar putea fi irelevante. În majoritatea cazurilor, evaluarea trebuie sã se bazeze pe examinarea mai multor elemente de fapt. Acesta este un mod de abordare deschis, cu scopul de a exploata în mod eficace toate informaţiile disponibile care ar putea fi relevante în evaluarea cazurilor individuale. Din acest motiv, nu se utilizeazã o ierarhie strictã a diferitelor surse de informaţii sau a diferitelor tipuri de elemente de fapt pentru stabilirea existenţei substituibilitãţii.
26. În numeroase cazuri, includerea celui mai apropiat produs substitut în piaţa relevantã a produsului ar putea fi suficientã pentru a elimina orice probleme de concurenţã. În astfel de situaţii, nu este necesar sã se determine dacã piaţa relevantã a produsului include sau nu produse suplimentare sau sã se delimiteze precis piaţa relevantã a produsului. Atunci când, luând în considerare diferitele pieţe relevante posibile, operaţiunea în cauzã nu ridicã probleme de concurenţã, problema definirii pieţei relevante a produsului rãmâne deschisã.
C. Piaţa relevantã geograficã
27. Procesul de definire a pieţei relevante geografice debuteazã cu elaborarea unei ipoteze preliminare de lucru cu privire la dimensiunea pieţei geografice, pe baza unor indicii generale privind cotele de piaţã deţinute de pãrţi şi de concurenţii lor, precum şi pe baza unei analize preliminare a modului de stabilire a preţurilor şi a diferenţelor de preţ. Aceastã ipotezã iniţialã de lucru permite Consiliului Concurenţei sã îşi concentreze cercetãrile în scopul determinãrii exacte a pieţei relevante geografice.
28. Este necesar sã fie analizate motivele care se aflã la originea oricãrei configuraţii date a preţurilor şi a cotelor de piaţã. Din acest motiv, ipoteza iniţialã de lucru se va verifica cu ajutorul unei analize a caracteristicilor cererii (importanţa preferinţelor naţionale sau locale, comportamentul de cumpãrare al clienţilor, diferenţierea produselor, mãrcile etc.), pentru a stabili dacã întreprinderile situate în alte zone constituie, în mod real, o sursã alternativã de aprovizionare pentru consumatori. În acest caz, experimentul teoretic se bazeazã, de asemenea, pe substituţia care rezultã în urma unor variaţii ale preţurilor, iar întrebarea care se pune este dacã clienţii pãrţilor şi-ar transfera comenzile altor întreprinderi situate în alte zone, în termen scurt şi cu costuri neglijabile.
29. În cazul în care este necesar, factorii care influenţeazã oferta vor fi, de asemenea, analizaţi, pentru a verifica dacã întreprinderile situate în alte zone geografice nu se confruntã cu obstacole în extinderea vânzãrilor în condiţii competitive pe întreaga piaţã geograficã. Respectiva analizã include o examinare a condiţiilor necesare pentru ca o întreprindere sã aibã o prezenţã localã în vederea desfãşurãrii activitãţii de vânzare în zona respectivã, a condiţiilor de acces la canalele de distribuţie, a costurilor de dezvoltare a unei reţele de distribuţie, precum şi a eventualelor bariere de naturã legislativã, tehnicã sau administrativã. Acestea din urmã pot fi legate de achiziţiile publice, de preţuri, de cote şi tarife vamale care limiteazã comerţul sau producţia, de standarde tehnice, de existenţa unor monopoluri, de libertatea de stabilire şi de condiţiile de obţinere a autorizaţiilor administrative, de reglementãrile privind ambalajele etc. Consiliul Concurenţei identificã eventualele obstacole şi bariere care izoleazã întreprinderile situate într-o anumitã zonã geograficã de presiunea concurenţialã a întreprinderilor situate în afara acelei zone geografice, astfel încât sã determine cu precizie gradul de întrepãtrundere a pieţelor la nivel local, naţional, comunitar european sau global.
30. Structura efectivã şi evoluţia fluxurilor comerciale oferã indicaţii suplimentare utile, referitoare atât la importanţa economicã a fiecãrui factor menţionat anterior care influenţeazã cererea sau oferta, cât şi la mãsura în care aceste fluxuri pot constitui sau nu bariere reale care conduc la crearea unor pieţe relevante geografice distincte. În general, analiza fluxurilor comerciale abordeazã problema costurilor de transport şi a mãsurii în care acestea pot reprezenta un obstacol în calea comerţului între zone geografice diferite, luând în considerare amplasamentul unitãţii de producţie, costurile de producţie şi nivelurile preţurilor. Piaţa geograficã nu se suprapune în mod necesar unitãţilor administrativ-teritoriale - judeţe, oraşe - , o piaţã localã putând fi mai micã decât o astfel de unitate sau, dimpotrivã, sã cuprindã mai multe localitãţi ori judeţe sau pãrţi din acestea, conform condiţiilor concrete.
D. Procesul de culegere a datelor şi informaţiilor necesare
31. Atunci când considerã necesarã definirea precisã a pieţei, Consiliul Concurenţei poate contacta clienţii şi întreprinderile importante din sectorul economic respectiv pentru a cunoaşte punctul de vedere al acestora asupra limitelor pieţei relevante a produsului, respectiv a pieţei relevante geografice şi pentru a obţine elementele de fapt necesare formulãrii unei concluzii privind piaţa relevantã. De asemenea, Consiliul Concurenţei poate contacta asociaţiile profesionale din domeniu şi întreprinderile care activeazã pe piaţa din amonte, astfel încât sã poatã defini, în mãsura în care acest lucru este necesar, pieţe relevante ale produsului şi pieţe relevante geografice distincte pentru diferite niveluri de producţie sau de distribuţie a produselor/serviciilor în cauzã. Totodatã, Consiliul Concurenţei poate solicita întreprinderilor în cauzã informaţii suplimentare care pot clarifica anumite elemente necesare definirii pieţei relevante.
32. Consiliul Concurenţei solicitã în scris informaţii celor prevãzuţi la pct. 31 atunci când considerã necesar acest lucru. Solicitãrile de informaţii includ, în mod normal, întrebãri referitoare la reacţiile întreprinderilor la o eventualã creştere a preţurilor şi la opiniile acestora în ceea ce priveşte limitele pieţei relevante. De asemenea, Consiliul Concurenţei solicitã şi elementele de fapt considerate necesare pentru a putea ajunge la o concluzie în ceea ce priveşte definirea pieţei relevante. Consiliul Concurenţei poate discuta şi cu factorii de decizie din cadrul acestor întreprinderi, pentru a înţelege mai bine procesul de negociere între furnizori şi clienţi, precum şi aspectele referitoare la definirea pieţei relevante. În cazul în care este necesar, Consiliul Concurenţei se poate deplasa la sediile pãrţilor, ale clienţilor şi/sau ale concurenţilor lor, pentru a înţelege mai bine procesul de fabricaţie şi de vânzare a produselor respective.
33. Elementele de fapt care pot fi utilizate pentru definirea pieţei relevante pot fi clasificate dupã cum urmeazã:
Elemente de fapt care pot fi utilizate pentru definirea pieţei relevante a produsului
34. Analiza caracteristicilor produsului şi a utilizãrii acestuia permite Consiliului Concurenţei, într-o primã etapã, sã limiteze sfera cercetãrilor sale privind eventualele produse substituibile. Cu toate acestea, caracteristicile produsului şi utilizarea acestuia nu sunt suficiente pentru a demonstra cã douã produse sunt sau nu substituibile la nivelul cererii. Substituibilitatea funcţionalã sau similaritatea caracteristicilor nu pot reprezenta, ca atare, elemente de fapt suficiente, întrucât capacitatea de reacţie a clienţilor la variaţii ale preţurilor poate fi determinatã şi de alte cauze. De exemplu, pot exista constrângeri concurenţiale diferite pe piaţa echipamentelor originale pentru componente de automobil şi pe piaţa pieselor de schimb, determinând astfel definirea a douã pieţe relevante ale produsului. Nici existenţa unor caracteristici diferite ale produselor nu este suficientã, ca atare, pentru a putea exclude substituibilitatea la nivelul cererii, întrucât aceasta din urmã depinde în cea mai mare mãsurã de importanţa pe care clienţii o acordã acestor caracteristici diferite.
35. Elementele de fapt pe care Consiliul Concurenţei le considerã relevante pentru aprecierea substituibilitãţii între douã produse la nivelul cererii pot fi clasificate dupã cum urmeazã:
36. Date şi informaţii privind substituţia în trecutul apropiat. În anumite cazuri, este posibilã analiza datelor şi informaţiilor legate de evenimente sau dezechilibre bruşte produse de curând pe piaţã, care reprezintã exemple reale de substituţie între douã produse. Atunci când este disponibilã, aceastã informaţie este, în principiu, fundamentalã pentru definirea pieţei relevante a produsului. În cazul în care în trecut au existat modificãri ale preţurilor (toate celelalte condiţii ale pieţei fiind identice), reacţiile la nivelul cantitãţilor cerute vor fi determinante pentru stabilirea existenţei substituibilitãţii. De asemenea, lansãrile anterioare de produse noi pe piaţã pot oferi informaţii utile, în cazul în care se pot determina cu precizie produsele pentru care vânzãrile au scãzut în favoarea noului produs.
37. Existã un anumit numãr de teste cantitative care au fost concepute tocmai pentru delimitarea pieţelor. Respectivele teste constau în diferite abordãri econometrice şi statistice: estimarea elasticitãţilor şi a elasticitãţilor încrucişate*6) ale cererii unui produs, teste bazate pe similaritatea variaţiilor preţurilor în timp, analiza legãturilor de cauzalitate între serii de preţuri şi similitudinea nivelurilor preţului şi/sau convergenţa lor. Pentru a determina condiţiile în care s-a produs substituţia în trecut, Consiliul Concurenţei ia în considerare elementele cantitative disponibile, capabile sã reziste unei examinãri riguroase.
-----------
*6) Elasticitatea cererii în funcţie de preţ pentru produsul X este o mãsurã a sensibilitãţii cererii pentru produsul X la variaţiile propriului sãu preţ. Elasticitatea încrucişatã între produsele X şi Y este sensibilitatea cererii pentru produsul X la variaţiile preţului produsului Y.
38. Punctele de vedere ale clienţilor şi ale concurenţilor. În cadrul cercetãrilor sale, Consiliul Concurenţei contacteazã adeseori principalii clienţi şi concurenţi ai întreprinderilor în cauzã, pentru a cunoaşte punctele de vedere ale acestora cu privire la graniţele pieţei relevante a produsului, precum şi pentru a obţine cea mai mare parte a informaţiilor factuale de care are nevoie pentru a ajunge la o concluzie privind definirea pieţei relevante a produsului. Consiliul Concurenţei ţine seama de rãspunsurile argumentate ale clienţilor şi ale concurenţilor în legãturã cu reacţiile la creşteri mici ale preţurilor produselor relevante (de exemplu, între 5% şi 10%) în zona geograficã în cauzã, atunci când aceste rãspunsuri sunt suficient susţinute de elemente de fapt.
39. Preferinţele consumatorilor. În cazul bunurilor de consum, ar putea fi dificil pentru Consiliul Concurenţei sã cunoascã în mod direct opiniile consumatorilor finali în legãturã cu produsele substituibile. Studiile de piaţã, comandate şi utilizate în trecut de întreprinderi în procesul decizional pentru stabilirea preţurilor şi/sau pentru planificarea acţiunilor comerciale, pot furniza Consiliului Concurenţei informaţii utile pentru delimitarea pieţei relevante, iar furnizarea lor ajutã la soluţionarea mai rapidã şi eficientã a cazului. Prin urmare, sondajele de opinie ce au ca scop obţinerea unor informaţii cu privire la obiceiurile de consum şi comportamentul de cumpãrare al consumatorilor, opiniile exprimate de comercianţii cu amãnuntul şi, în general, studiile de piaţã prezentate de pãrţi şi de concurenţii lor sunt luate în considerare pentru a determina dacã o parte semnificativã din punct de vedere economic a consumatorilor considerã cã douã produse sunt substituibile, ţinându-se seama şi de importanţa mãrcilor pentru produsele relevante. Metodologia urmatã în studiile desfãşurate ad hoc de întreprinderile în cauzã sau de cãtre concurenţii lor în scopul unei proceduri de concentrare economicã sau al altei proceduri în temeiul Legii este, în principiu, examinatã cu cea mai mare precauţie, spre deosebire de studiile realizate în desfãşurarea normalã a activitãţilor întreprinderii pentru adoptarea unor decizii de afaceri.
40. Barierele şi costurile asociate unui transfer al cererii cãtre produse potenţial substituibile. Existã un numãr de bariere şi de costuri care ar putea împiedica Consiliul Concurenţei sã considere cã douã produse, care la prima vedere par substituibile la nivelul cererii, aparţin aceleiaşi pieţe relevante a produsului. Este imposibilã realizarea unei liste exhaustive a costurilor de transfer sau a barierelor potenţiale susceptibile sã împiedice substituţia. Cu titlu de exemplu, aceste bariere şi obstacole ar putea avea origini diverse, de exemplu: bariere de reglementare sau alte forme de intervenţii ale statului, constrângeri la nivelul pieţelor din aval, necesitatea realizãrii unor investiţii specifice de capital sau a suportãrii unei micşorãri a producţiei curente pentru a utiliza bunuri intermediare alternative, localizarea clientelei, investiţii specifice în procesul de producţie, în formare şi în capitalul uman, cheltuieli aferente cumpãrãrii de noi utilaje sau alte investiţii, incertitudine în legãturã cu calitatea şi cu reputaţia furnizorilor necunoscuţi etc.
41. Diferitele categorii de clienţi şi discriminarea prin preţ. Existenţa unor grupuri diferite de clienţi ar putea restrânge piaţa relevantã a produsului. Fiecare dintre aceste grupuri distincte de clienţi pentru produsul relevant poate constitui o piaţã relevantã a produsului distinctã atunci când acestea pot fi supuse unei discriminãri prin preţ din partea unui monopolist ipotetic. În astfel de situaţii, piaţa relevantã a produsului ar putea sã fie constituitã din vânzãrile de produse relevante destinate unui anumit grup de clienţi în zona relevantã geograficã. Acesta va fi, de cele mai multe ori, cazul în care sunt îndeplinite douã condiţii: a) este posibilã identificarea cu precizie a grupului cãruia îi aparţine un client la momentul la care îi sunt vândute produsele relevante; şi b) comerţul între clienţi sau arbitrajul de cãtre terţi nu este posibil.
Elementele de fapt care pot fi utilizate pentru definirea pieţei relevante geografice
42. Elementele de fapt pe care Consiliul Concurenţei le considerã relevante pentru definirea pieţei relevante geografice pot fi clasificate dupã cum urmeazã:
43. Date şi informaţii anterioare referitoare la reorientarea comenzilor cãtre alte zone. În anumite cazuri, ar putea fi disponibile date şi informaţii referitoare la faptul cã anumite variaţii de preţ între diferite zone au determinat reacţii din partea clienţilor. În general, testele cantitative utilizate pentru definirea pieţei relevante a produsului pot fi utilizate şi pentru definirea pieţei relevante geografice. Cu toate acestea, trebuie sã se ţinã seama de faptul cã anumite comparaţii ale preţurilor între diferite zone pot fi mai complexe ca urmare a unor factori cum ar fi evoluţia cursurilor de schimb, fiscalitatea şi diferenţierea produselor.
44. Caracteristicile fundamentale ale cererii. Natura cererii pentru produsul relevant poate determina dimensiunea pieţei relevante geografice. Anumiţi factori, cum ar fi loialitatea faţã de mãrcile naţionale sau locale, cultura şi stilul de viaţã, precum şi necesitatea unei prezenţe locale, au un potenţial mare de a limita sfera geograficã a concurenţei.
45. Punctele de vedere ale clienţilor şi ale concurenţilor. Acolo unde este cazul, Consiliul Concurenţei va contacta principalii clienţi şi principalii concurenţi ai pãrţilor implicate în cercetãrile sale, pentru a cunoaşte opiniile acestora cu privire la graniţele pieţei relevante geografice, precum şi pentru a colecta cea mai mare parte a informaţiilor factuale de care are nevoie pentru a ajunge la o concluzie privind definirea pieţei relevante geografice, atunci când aceste opinii sunt suficient susţinute de elemente de fapt.
46. Dimensiunea geograficã a comportamentului de cumpãrare al clienţilor. Analiza comportamentului de cumpãrare al clienţilor la momentul desfãşurãrii cercetãrii permite obţinerea unor elemente de fapt utile în legãturã cu posibilele dimensiuni ale pieţei relevante geografice. Atunci când clienţii cumpãrã, în condiţii similare, de la întreprinderi situate oriunde pe teritoriul României sau când se aprovizioneazã prin licitaţii la care ofertanţii sunt întreprinderi situate oriunde pe teritoriul României, se considerã, în general, cã piaţa geograficã relevantã este teritoriul României.
47. Fluxurile comerciale. Atunci când numãrul clienţilor este atât de mare încât informaţiile furnizate de aceştia nu permit formarea unei imagini clare cu privire la comportamentul de cumpãrare al clienţilor, este posibilã utilizarea ca alternativã a informaţiilor despre fluxurile comerciale, cu condiţia existenţei unor statistici comerciale suficient de detaliate pentru produsele relevante. Analiza fluxurilor comerciale permite obţinerea unor informaţii utile pentru stabilirea dimensiunii pieţei relevante geografice, dar acestea nu sunt suficiente pentru a putea formula concluzii definitive în legãturã cu acest aspect.
48. Barierele şi costurile de transfer asociate reorientãrii comenzilor cãtre întreprinderi situate în alte zone. Înainte de a concluziona cã piaţa relevantã geograficã este localã, trebuie identificate barierele care o izoleazã de alte zone. Obstacolul cel mai evident care va împiedica un client sã îşi reorienteze comenzile spre alte zone este impactul costurilor de transport şi al restricţiilor în materie de transport prevãzute de legislaţie sau determinate de natura produselor relevante. Impactul costurilor de transport limiteazã, de obicei, sfera pieţei geografice pentru produsele voluminoase de valoare micã, ţinându-se cont însã de faptul cã anumite inconveniente sub aspectul transportului ar putea fi compensate de costuri comparativ mai avantajoase în alte domenii (costuri salariale sau cu materiile prime). Accesul la reţeaua de distribuţie într-o zonã datã, barierele de reglementare care mai existã încã în anumite sectoare ar putea, de asemenea, sã constituie obstacole care izoleazã o zonã geograficã datã de presiunea concurenţialã a întreprinderilor situate în afara respectivei zone. Costurile de transfer semnificative, legate de aprovizionarea de la întreprinderi situate în alte zone, reprezintã obstacole suplimentare.
49. Pe baza datelor şi informaţiilor obţinute, Consiliul Concurenţei defineşte piaţa relevantã geograficã, care pentru unele bunuri şi servicii poate avea o dimensiune localã, naţionalã (România), iar pentru altele ar putea avea o dimensiune mai largã, care depãşeşte graniţele ţãrii (de exemplu, o parte a Comunitãţii Europene incluzând România sau chiar internaţionalã).
50. Pct. 34-49 prezintã diferiţii factori care ar putea fi relevanţi pentru definirea pieţei relevante. Acest fapt nu înseamnã cã în fiecare caz individual va fi necesar sã se obţinã elemente de fapt şi sã se evalueze fiecare dintre aceşti factori. În practicã, elementele de fapt furnizate numai de un subansamblu al acestor factori pot fi suficiente pentru a ajunge la o concluzie cu privire la definirea pieţei relevante.
IV. Calcularea cotelor de piaţã
51. Definirea pieţei relevante, atât la nivelul produsului, cât şi la nivel geografic, permite identificarea furnizorilor şi a clienţilor/consumatorilor care acţioneazã pe respectiva piaţã. Pe aceastã bazã se pot calcula mãrimea totalã a pieţei şi cotele de piaţã ale furnizorilor, în funcţie de vânzãrile de produse relevante realizate de aceştia în zona în cauzã. În practicã, mãrimea totalã a pieţei şi cotele de piaţã deţinute de furnizori pot fi cunoscute consultând surse de informaţie cum ar fi previziunile întreprinderilor sau studiile comandate societãţilor de consultanţã şi/sau asociaţiilor profesionale. În absenţa unor astfel de surse de informaţie sau atunci când previziunile disponibile nu sunt credibile, Consiliul Concurenţei poate solicita fiecãrui furnizor de pe piaţa relevantã sã îi comunice propria cifrã de afaceri, astfel încât sã poatã calcula mãrimea totalã a pieţei şi cotele de piaţã.
52. În general, vânzãrile sunt punctul de referinţã pentru calculul cotelor de piaţã, dar existã şi alte repere care, în funcţie de caracteristicile produselor specifice sau de sectorul economic în cauzã, pot oferi informaţii utile, cum ar fi capacitatea, numãrul actorilor pe pieţele de licitaţii, unitãţile de flote în domeniul aerospaţial sau rezervele deţinute în cazul anumitor sectoare, precum cel minier.
53. De regulã, atât volumul, cât şi valoarea vânzãrilor reprezintã informaţii utile. În cazul produselor diferenţiate, se considerã, în general, cã valoarea vânzãrilor şi cota de piaţã corespunzãtoare lor reflectã mai bine poziţia şi puterea relativã a fiecãrui furnizor.
V. Consideraţii suplimentare
54. Existã anumite domenii în care aplicarea principiilor menţionate anterior trebuie realizatã cu precauţie. Este cazul în care se analizeazã pieţele primare şi secundare, în special atunci când comportamentul întreprinderilor la un moment dat trebuie analizat în temeiul art. 6 din Lege. Metoda de definire a pieţelor este aceeaşi, adicã este necesarã evaluarea reacţiilor clienţilor, bazate pe deciziile lor de cumpãrare, la variaţiile preţurilor. În aceste cazuri se va ţine seama, în acelaşi timp, şi de eventualele constrângeri asupra substituibilitãţii impuse de condiţiile de pe pieţele conexe. O definire restrânsã a pieţei produselor secundare, de exemplu, a pieţei pieselor de schimb, ar putea rezulta atunci când compatibilitatea produsului secundar cu produsul primar este importantã. Problemele de identificare a unor produse secundare compatibile, precum şi existenţa preţurilor ridicate şi un ciclu de viaţã lung al produselor primare ar putea face profitabile creşterile preţurilor produselor secundare. O definire mai largã a pieţei produselor secundare ar putea rezulta în cazul în care existã o substituibilitate semnificativã între produsele secundare sau în cazul în care caracteristicile produselor primare pot determina reacţii rapide şi directe ale consumatorilor la creşterile preţurilor produselor secundare.
55. În anumite cazuri, existenţa unor "lanţuri de substituţie" ar putea conduce la definirea unei pieţe relevante în care produsele sau zonele situate la limitele pieţei nu sunt substituibile în mod direct. Un exemplu îl constituie dimensiunea geograficã a unui produs ale cãrui costuri de transport sunt semnificative. În astfel de cazuri, livrãrile efectuate de o anumitã întreprindere sunt limitate la un anumit perimetru din jurul acesteia, din cauza impactului costurilor de transport. În principiu, aceastã zonã ar putea reprezenta piaţa relevantã geograficã. Cu toate acestea, în cazul în care repartizarea întreprinderilor în teritoriu este de aşa naturã încât existã suprapuneri ale perimetrelor din jurul acestora, este posibil ca un efect de substituţie în lanţ sã exercite constrângeri asupra preţurilor practicate pentru respectivele produse şi astfel sã conducã la o definiţie mai largã a pieţei geografice relevante. Acelaşi raţionament se aplicã în cazul în care produsul B este un produs substituibil la nivelul cererii pentru produsele A şi C. Chiar dacã produsele A şi C nu sunt substituibile în mod direct unul în raport cu celãlalt, ele se pot afla pe aceeaşi piaţã relevantã a produsului, întrucât existenţa produsului substituibil B exercitã influenţe asupra preţurilor lor.
56. În practicã, conceptul "lanţ de substituţie" trebuie coroborat cu elemente reale, legate, de exemplu, de interdependenţa la nivelul preţurilor existente la limitele lanţurilor de substituţie, pentru a putea defini, în cazuri individuale, o piaţã relevantã mai largã. De asemenea, nivelurile de preţ la limitele lanţurilor de substituţie trebuie sã fie comparabile din punctul de vedere al caracteristicilor.
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
