Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
INSTRUCTIUNI din 26 martie 2004 privind modul de aplicare a regulilor de concurenta acordurilor de acces din sectorul de Comunicatii Electronice - cadrul general, piete relevante si principii
EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 1 aprilie 2004
INSTRUCŢIUNI din 26 martie 2004
privind modul de aplicare a regulilor de concurenta acordurilor de acces din sectorul de Comunicaţii Electronice - cadrul general, pieţe relevante şi principii
EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 1 aprilie 2004
În temeiul <>art. 28 alin. (1) şi (3) din Legea concurentei nr. 21/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
Consiliul Concurentei adopta prezentele Instrucţiuni:
PREFATA
În industria comunicaţiilor electronice, acordurile de acces sunt esenţiale pentru a permite operatorilor de pe piata sa beneficieze de liberalizare. Scopul acestor Instrucţiuni consta în:
a) stabilirea principiilor de acces ce deriva din dreptul concurentei, pentru a crea o siguranta mai mare pe piata şi condiţii mai stabile pentru iniţiative comerciale şi investitionale în sectoarele comunicaţiilor electronice şi serviciilor multimedia;
b) definirea şi clarificarea relaţiilor dintre legea concurentei şi legislaţia specifica a sectorului (în special în ceea ce priveşte relaţiile dintre regulile de concurenta şi legislaţia privind accesul şi interconectarea reţelelor de comunicaţii electronice);
c) explicarea modalitatii în care vor fi aplicate regulile de concurenta, într-un mod coerent, în sectoarele implicate în furnizarea de noi servicii, şi în special aspectelor de acces în acest context.
INTRODUCERE
1. Având în vedere liberalizarea completa a sectorului de comunicaţii electronice, România trebuie sa înlãture ultimele bariere în ceea ce priveşte furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice cãtre consumatori într-un mediu concurential. Ca rezultat al acestui proces de liberalizare, va aparea un al doilea set de produse şi de servicii, ca de altfel şi necesitatea de acces la facilitãţile necesare pentru furnizarea acestor servicii. În acest sector, interconectarea cu reţeaua publica de comunicaţii electronice este un exemplu tipic de acces, dar nu singurul.
2. Consiliul Concurentei a decis sa trateze acordurile de acces din domeniul comunicaţiilor electronice conform regulilor de concurenta. Prezentele Instrucţiuni trateazã modul în care regulile şi procedurile de concurenta se aplica acordurilor de acces în contextul armonizarii legislaţiei naţionale cu legislaţia europeanã din sectorul comunicaţiilor electronice.
3. În România, la momentul adoptãrii prezentelor Instrucţiuni, cadrul legal de reglementare este constituit din: Ordonanta privind accesul la reţelele de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociata, precum şi interconectarea acestora, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 527/2002 , denumita în continuare ordonanta*1), <>Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 591/2002 *2) şi <>Legea nr. 304/2003 pentru serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice.
___________
*1) Prin <>Ordonanta Guvernului nr. 34/2002 a fost preluatã Directiva Parlamentului European şi a Consiliului European 2002/19/CE din 7 martie 2002 cu privire la accesul la şi interconectarea reţelelor de comunicaţii electronice şi a infrastructurilor asociate (Directiva de acces);
*2) Prin <>Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 79/2002 a fost preluatã Directiva Parlamentului European şi a Consiliului European 2002/21/CE din 7 martie 2002 cu privire la un cadru de reglementare comun pentru reţele şi servicii de comunicaţii electronice (Directiva cadru);
4. În sectorul comunicaţiilor electronice, cadrul legal al procesului de liberalizare şi de armonizare permite şi simplifica posibilitãţile agenţilor economici de a iniţia noi activitãţi pe pieţe noi şi, ca atare, permite utilizatorilor sa beneficieze de rezultatele unei concurente mai puternice. Aceste avantaje nu trebuie sa fie periclitate de practicile restrictive sau abuzive ale agenţilor economici: noilor intrati trebuie sa li se garanteze dreptul de a avea acces la reţelele operatorilor de comunicaţii electronice aflaţi în poziţie dominanta. Din acest motiv, regulile de concurenta sunt esenţiale pentru a asigura obţinerea acestei evolutii. Autoritãţile care au un rol în reglementarea acestui sector sunt: Autoritatea Nationala de Reglementare în Comunicaţii (ANRC) şi Consiliul Concurentei. Pentru ca procesul de concurenta sa funcţioneze corect pe piata, este necesarã asigurarea conlucrarii dintre aceste autoritãţi.
5. Capitolul I al acestor Instrucţiuni stabileşte cadrul general şi detaliazã modul în care autoritatea de concurenta intenţioneazã sa protejeze drepturile agenţilor economici şi ale utilizatorilor conform regulilor de concurenta şi sa evite dublarea inutila a procedurilor.
Capitolul al II-lea stabileşte modalitatea de definire a pieţei în acest sector. Capitolul al III-lea detaliazã principiile pe care Consiliul Concurentei le va urma în aplicarea regulilor de concurenta, în scopul de a ajuta agenţii economici de pe piata comunicaţiilor electronice sa aibã în vedere respectarea cerinţelor <>Legii concurentei nr. 21/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare (denumita în continuare lege) la încheierea acordurilor de acces. Principiile stabilite în prezentele Instrucţiuni se aplica nu numai serviciilor de comunicaţii electronice traditionale, pe linii fixe, dar şi celorlalte tipuri de servicii de comunicaţii electronice, inclusiv unor domenii precum comunicaţiile prin satelit şi comunicaţiile mobile.
Capitolul al IV-lea stabileşte cadrul general de analiza a situaţiei în care acelaşi operator furnizeazã atât reţele de comunicaţii electronice, cat şi reţele de televiziune prin cablu.
6. Prezentele Instrucţiuni se bazeazã pe aspecte care au apãrut în Uniunea Europeanã în timpul etapelor iniţiale ale tranzitiei de la monopoluri la pieţe concurentiale. Data fiind convergenta sectoarelor de comunicaţii electronice, radiodifuziune şi tehnologia informatiei, precum şi întãrirea concurentei de pe aceste pieţe, pot aparea în viitor şi alte aspecte. Aceasta poate conduce la necesitatea de a adapta scopul şi principiile stabilite în prezentele Instrucţiuni acestor noi sectoare.
7. Prezentele Instrucţiuni nu îşi propun sa realizeze o analiza exhaustiva a tuturor problemelor posibile de concurenta din acest sector, întrucât în acest domeniu pot aparea probleme noi.
8. Consiliul Concurentei va lua în considerare, dacã va fi cazul, modificarea sau completarea prezentelor Instrucţiuni, în lumina experienţei ce va fi acumulatã în timpul perioadei iniţiale a procesului de liberalizare a comunicaţiilor electronice în România.
CAP. I
CADRUL GENERAL
Secţiunea 1
Relaţiile dintre regulile de concurenta şi reglementarea specifica a sectorului
9. Problemele de acces sunt reglementate în România prin <>Ordonanta Guvernului nr. 34/2002 . Un furnizor de servicii intra în contact cu o problema de acces, cum ar fi refuzul nejustificat al unui operator ce deţine o poziţie dominanta pe piata comunicaţiilor electronice de a furniza sau furnizarea în termeni nerezonabili a unei linii închiriate de care solicitantul are nevoie pentru a oferi un anumit serviciu consumatorilor sãi şi, prin urmare, trebuie sa ia în considerare un numãr de posibilitãţi în vederea gasirii unei soluţii. În general, atunci când se confrunta cu o problema de acces, pãrţile lezate au doua posibilitãţi: (i) procedurile specifice de acţiune în fata Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, stabilite acum în concordanta cu dreptul comunitar şi (ii) o acţiune în fata autoritãţii de concurenta sau a instanţei judecãtoreşti.
10. Consiliul Concurentei are în vedere faptul ca ANRC are atribuţii diferite şi opereazã într-un cadru legal diferit de cel al Consiliului Concurentei, atunci când acesta din urma aplica regulile de concurenta. Acest cadru legal specific sectorului, bazat pe consideratii de politica a comunicaţiilor electronice, poate avea obiective diferite, dar aflate în concordanta cu obiectivele politicii de concurenta. Consiliul Concurentei va coopera cat de mult posibil cu ANRC.
11. Regulile de concurenta nu sunt suficiente pentru a soluţiona toate problemele din domeniul comunicaţiilor electronice. Prin urmare, ANRC are o sfera de activitate semnificativ extinsã şi un rol semnificativ în reglementarea acestui sector.
12. Este, de asemenea, important faptul ca legislaţia din domeniul comunicaţiilor electronice impune operatorilor de comunicaţii electronice care au o putere semnificativã de piata obligaţii de transparenta şi de nediscriminare, care sunt mai oneroase decât cele impuse conform <>art. 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 , modificatã. Aceasta legislaţie stabileşte obligaţii referitoare la transparenta, obligaţii de furnizare şi obligaţii legate de modalitatea de stabilire a tarifelor. Obligaţiile menţionate sunt impuse de cãtre ANRC, care are, de asemenea, jurisdicţie în asigurarea unei concurente efective pe piata.
13. În legatura cu art. 6 din lege, prezentele Instrucţiuni au în vedere, în principal, situaţia în care, înainte de liberalizare, pe piata a existat un operator de comunicaţii electronice care detinea o poziţie dominanta. Existenta şi poziţia pe piata a operatorilor concurenţi vor fi relevante pentru a determina dacã exista o poziţie dominanta a unui anumit operator sau o poziţie dominanta colectivã: referirile din prezentele Instrucţiuni la poziţia dominanta vor fi interpretate în acest sens.
14. ANRC are jurisdicţie asupra acordurilor de acces, ceea ce nu exclude însã, în condiţiile legii concurentei, obligativitatea notificãrii unor astfel de acorduri la Consiliul Concurentei. ANRC trebuie sa se asigure ca acţiunile întreprinse de cãtre ea sunt în concordanta cu dreptul concurentei. Aceasta obligaţie presupune sa nu întreprindã acţiuni contrare legislaţiei de protecţie a concurentei.
15. Acordurile de acces reglementeazã - în principiu - furnizarea anumitor servicii între agenţi economici independenţi şi nu conduc la crearea unei entitãţi autonome, distincte de pãrţile acordului. De aceea, în mod general, acordurile de acces nu cad sub incidenta Regulamentului Consiliului Concurentei privind autorizarea concentrarilor economice.
16. Conform Regulamentului Consiliului Concurentei privind aplicarea prevederilor art. 5 şi <>art. 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 privind practicile anticoncurentiale, Consiliul Concurentei poate analiza un acord de acces ca urmare a: (i) notificãrii unui asemenea acord, realizatã de cãtre una sau mai multe dintre pãrţile implicate; (ii) unei plângeri impotriva unui acord de acces restrictiv ori impotriva unui comportament al unui agent economic aflat în poziţie dominanta privind acordarea sau refuzul de a acorda accesul; (iii) unei proceduri iniţiate din oficiu de cãtre autoritatea de concurenta referitoare la modalitatea de acordare a accesului sau la refuzul de acordare a accesului; (iv) unei investigaţii a întregului sector.
17. Exista un numãr de domenii în care acordurile vor fi supuse atât regulilor de concurenta, cat şi regulamentelor specifice sectorului de comunicaţii electronice. Acestea din urma au ca scop stabilirea unui regim juridic pentru aceste acorduri. Agenţii economici ce opereazã în sectorul comunicaţiilor electronice trebuie sa fie constienti ca respectarea regulilor de concurenta nu îi absolvã de îndatorirea de a se supune obligaţiilor ce le pot fi impuse în contextul reglementãrilor specifice din domeniu şi viceversa.
Secţiunea a 2- a
Modul de acţiune a Consiliului Concurentei în legatura cu acordurile de acces
18. Acordurile de acces - luate ca întreg - sunt de mare importanta şi, prin urmare, Consiliul Concurentei precizeazã cat mai clar cadrul juridic în care aceste acorduri sa fie încheiate. Acordurile de acces care conţin clauze anticoncurentiale intra sub incidenta art. 5 din lege. Acordurile care implica agenţi economici în poziţie dominanta sau monopolisti pot intra sub incidenta art. 6 din acelaşi act normativ.
Secţiunea a 3-a
Notificãri
19. Acordurile care intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege vor fi notificate Consiliului Concurentei, în vederea obţinerii beneficiului exceptarii individuale, conform art. 5 alin (2) din aceeaşi lege.
Secţiunea a 4- a
Plângeri
20. Persoanele fizice sau juridice care au un interes legitim pot, în condiţiile stabilite prin lege, sa înainteze o plângere Consiliului Concurentei, solicitând efectuarea de investigaţii şi impunerea încetãrii unei încãlcãri a art. 5 sau a art. 6 din lege.
21. Consiliul Concurentei, în analizarea fiecãrui caz adus în atenţia sa, va examina posibilitatea de a stabili existenta încãlcãrii şi cat de semnificative sunt efectele presupusei încãlcãri asupra concurentei, în scopul de a îşi îndeplini, în cele mai bune condiţii posibile, sarcina sa de a asigura respectarea art. 5 şi 6 din lege.
22. Cu privire la acţiunile înaintea ANRC, <>Ordonanta Guvernului nr. 34/2002 prevede ca aceasta are competenta de a interveni şi de a impune schimbãri atât în ceea ce priveşte existenta, cat şi în ceea ce priveşte conţinutul acordurilor de acces. ANRC trebuie sa ţinã cont de necesitatea de a stimula o piata concurentiala şi poate impune condiţii uneia sau mai multor pãrţi, pentru a asigura concurenta efectivã*3).
__________
*3) <>Art. 5(1) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2002
Secţiunea a 5-a
Investigaţii sectoriale din oficiu
23. Atunci când se va dovedi necesar, Consiliul Concurentei poate declansa o investigatie ex officio, care poate acoperi întregul sector.
Secţiunea a 6- a
Amenzi
24. În condiţiile prevãzute de <>Legea concurentei nr. 21/1996 , modificatã, Consiliul Concurentei poate impune amenzi de pana la 10% din cifra de afaceri anuala, agenţilor economici care - cu intenţie sau din culpa - au încãlcat art. 5 alin. (1) sau art. 6 din lege. Atunci când acordurile au fost notificate conform Regulamentului Consiliului Concurentei privind aplicarea prevederilor art. 5 şi <>art. 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 privind practicile anticoncurentiale, în vederea obţinerii beneficiului exceptarii individuale conform art. 5 alin. (2) din lege, Consiliul Concurentei nu va aplica amenzi pentru activitãţile şi acţiunile acoperite prin cererea de dispensa, în perioada cuprinsã între data când cererea devine efectivã şi data emiterii deciziei. Cu toate acestea, Consiliul Concurentei poate retrage aceasta impunitate, informand agentul economic implicat ca, dupã o examinare preliminarã, apreciazã ca interdicţia prevãzutã la art. 5 alin. (1) din lege este aplicabilã acordului şi, prin urmare, aplicarea art. 5 alin. (2) nu este justificatã.
CAP. II
PIEŢELE RELEVANTE
25. În cursul investigarii cazurilor conform cadrului general stabilit la Cap. I, Consiliul Concurentei se va întemeia pentru definirea pieţei relevante pe Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante în scopul stabilirii unei pãrţi substanţiale de piata, emise de cãtre Consiliul Concurentei.
26. Exista trei surse principale de presiune concurentiala asupra agenţilor economici: substituibilitatea din punct de vedere al cererii, substituibilitatea din punct de vedere al ofertei şi concurenta potenţiala, prima constituind cea mai rapida şi mai eficienta forta de disciplinare a furnizorilor unui serviciu sau ai unui produs dat. Substituibilitatea din punct de vedere al cererii este - prin urmare - principalul instrument folosit pentru definirea pieţei relevante a produsului, în scopul identificarii restrictiilor asupra concurentei în sensul art. 5 alin. (1) şi art. 6 din lege.
27. Substituibilitatea din punct de vedere al ofertei poate fi folositã, atunci când circumstanţele o justifica, ca un element suplimentar pentru definirea pieţei relevante. În practica, aceasta nu poate fi distinsa, în mod clar, de concurenta potenţiala. Substituibilitatea din punct de vedere al ofertei şi concurenta potenţiala sunt folosite pentru a determina dacã un agent economic are poziţie dominanta, dacã restrictionarea concurentei este semnificativã în sensul art. 5 din lege sau dacã concurenta a fost eliminata.
28. În analizarea pieţelor relevante este necesar sa se aibã în vedere dezvoltarea pieţei pe termen scurt.
Urmãtoarele secţiuni stabilesc principii de baza cu relevanta în sectorul comunicaţiilor electronice.
Secţiunea 1
Piata relevanta a produsului
29. Punctul 1 lit. a) din Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante în scopul stabilirii unei pãrţi substanţiale de piata, emise de cãtre Consiliul Concurentei prevede ca piata relevanta a produsului "cuprinde toate produsele care sunt considerate de cumpãrãtori ca interschimbabile sau substituibile, datoritã caracteristicilor, preţului şi a utilizãrii date acestora."
30. Liberalizarea sectorului comunicaţiilor electronice va conduce la apariţia unui al doilea tip de piata, acela al accesului la infrastructurile care sunt necesare pentru furnizarea acestor servicii liberalizate. Interconectarea cu reţeaua publica de comunicaţii electronice comutatã este un exemplu tipic de acces. Fãrã interconectare, nu va fi posibil, din punct de vedere comercial, pentru terţi sa furnizeze, de exemplu, o gama completa de servicii de telefonie vocala.
31. Prin urmare, este clar ca în sectorul comunicaţiilor electronice se pot defini cel puţin doua tipuri de pieţe relevante care pot fi luate în considerare - cea a serviciului furnizat utilizatorilor finali şi cea a accesului la facilitãţile necesare pentru a furniza serviciul cãtre utilizatorii finali (informaţii, reţeaua fizica etc). În fiecare caz, va fi necesarã definirea pieţelor relevante ale accesului şi ale serviciului prestat utilizatorilor finali, ca de exemplu interconectarea cu reţeaua publica de comunicaţii electronice şi furnizarea serviciilor de telefonie publica vocala.
32. Atunci când este cazul, Consiliul Concurentei va folosi testul pieţei relevante, care consta în a analiza dacã, în situaţia în care toţi furnizorii serviciilor în cauza ar creste preţurile cu 5-10%, profiturile lor colective ar creste. Conform acestui test, dacã profiturile lor colective ar creste, piata analizata constituie o piata relevanta separatã, distinctã.
33. Consiliul Concurentei considera ca principiile generale de definire a pieţei relevante a produsului din dreptul concurentei se aplica şi pieţelor relevante specifice din domeniul comunicaţiilor electronice. Datoritã schimbãrilor de ordin tehnologic din acest domeniu, orice încercare de a defini pieţele particulare ale produsului în prezentele Instrucţiuni prezintã riscul de a deveni rapid inadecvata şi inutila. Definirea unor pieţe particulare ale produsului - de exemplu, determinarea faptului dacã facilitãţile de iniţiere a apelului şi a celor de receptionare a apelului sunt pãrţi ale aceleiaşi pieţe a infrastructurii - se va realiza pe baza examinãrii detaliate a fiecãrui caz individual.
A. Piata serviciilor
34. Aceasta poate fi definitã, în sens larg, ca fiind furnizarea oricãrui serviciu de comunicaţii electronice cãtre utilizatori. Diferite servicii de comunicaţii electronice vor fi considerate substituibile dacã prezintã un grad suficient de interschimbabilitate pentru utilizatorii finali, ceea ce înseamnã ca poate exista o concurenta realã între diferiţii furnizori ai acestor servicii.
B. Accesul la infrastructuri
35. Pentru ca un furnizor sa presteze servicii utilizatorilor finali, acesta va solicita deseori accesul la una sau mai multe infrastructuri (în aval sau în amonte). De exemplu, pentru a livra material servicii utilizatorilor finali, furnizorul va trebui sa aibã acces la punctele terminale ale reţelei de comunicaţii electronice la care aceşti utilizatori finali sunt conectati. Acest acces poate fi realizat la nivel fizic prin infrastructura specializatã sau partajata, care este furnizatã fie în mod autonom, fie închiriatã de la un furnizor de infrastructura la nivel local. Acest acces poate fi realizat, de asemenea, fie printr-un furnizor de servicii care are deja ca abonati aceşti utilizatori finali, fie printr-un furnizor de interconectare care are acces direct/indirect la punctele terminale considerate.
36. Pe lângã accesul fizic, un furnizor poate avea nevoie de acces la alte infrastructuri pentru a putea oferi serviciile cãtre utilizatorii finali şi sa fie în mãsura de a face cunoscute utilizatorilor finali serviciile sale. Atunci când un agent economic este în poziţie dominanta în furnizarea de servicii, cum ar fi cãrţile de telefon şi serviciile de informaţii, pot aparea probleme similare cu cele legate de accesul fizic la infrastructuri.
37. În multe cazuri, Consiliul Concurentei va trebui sa se ocupe de problemele legate de accesul fizic, o importanta deosebita prezentând accesul la infrastructura reţelei operatorului de comunicaţii electronice aflat în poziţie dominanta.
38. Anumiti operatori de comunicaţii electronice dominanti pot fi tentati sa se opunã acordãrii accesului unor terţi furnizori de servicii ori altor operatori de reţea, în special în domeniile în care serviciile propuse vor concura cu un serviciu furnizat de cãtre însuşi operatorul de comunicaţii electronice aflat în poziţie dominanta. Aceasta opoziţie se va manifesta deseori prin întârzierea nejustificatã în acordarea accesului, prin refuzul de a permite accesul sau printr-o dispoziţie de a nu permite accesul decât în condiţii mai puţin avantajoase pentru solicitant. Este rolul legislaţiei de protecţie a concurentei sa se asigure ca este permisã dezvoltarea acestor pieţe potenţiale de acces şi ca operatorii de comunicaţii electronice dominanti nu pot exercita controlul asupra accesului pentru a frana dezvoltarea pieţelor acestor servicii.
39. În sectorul comunicaţiilor electronice, liberalizarea poate conduce la dezvoltarea unor reţele noi, alternative, care vor avea, în final, un impact asupra definirii pieţei accesului.
Secţiunea a 2-a
Piata geograficã relevanta
40. Piata geograficã relevanta este definitã la punctul 1 lit. b) din Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante în scopul stabilirii unei pãrţi substanţiale de piata, emise de cãtre Consiliul Concurentei ca "zona în care sunt localizati agenţii economici implicaţi în livrarea produselor incluse în piata produsului, zona în care condiţiile de concurenta sunt suficient de omogene şi care poate fi diferenţiatã în arii geografice vecine datoritã, în special, unor condiţii de concurenta substanţial diferite".
41. Cu privire la piata furnizarii serviciilor de comunicaţii electronice şi a accesului, piata relevanta geograficã va fi zona în care condiţiile obiective de concurenta care se aplica furnizorilor de servicii sunt similare şi în care concurentii sunt în mãsura sasi ofere serviciile. Prin urmare, va fi necesar sa se examineze posibilitatea de acces a acestor furnizori de servicii şi a utilizatorilor finali în orice parte a acestei zone, în condiţii similare şi viabile din punct de vedere economic. Condiţiile de reglementare, cum ar fi termenii licenţelor şi orice drepturi speciale sau exclusive deţinute de cãtre furnizorii locali ai accesului, concurenţi, prezintã o importanta deosebita.
CAP. III
PRINCIPII
42. Consiliul Concurentei va aplica principiile stabilite în continuare, în cazurile care îi sunt înaintate.
43. Art. 5 şi art. 6 din lege se aplica şi acordurilor sau practicilor care au fost aprobate sau autorizate de cãtre ANRC sau în cadrul cãrora autoritatea a solicitat includerea unor condiţii, la cererea uneia sau a mai multor pãrţi implicate. Aceste condiţii nu trebuie sa contravina regulilor de concurenta.
44. ANRC poate impune standarde stricte de transparenta, obligaţii cu privire la practicile de furnizare şi de stabilire a tarifelor sau preţurilor, mai ales ca acestea sunt necesare în etapele iniţiale ale liberalizarii. Dacã se considera necesar, legislaţia specifica din domeniul comunicaţiilor electronice va fi folositã ca un instrument în sprijinul interpretãrii normelor de concurenta. Având în vedere obligaţia ANRC de a asigura o concurenta efectivã, aplicarea normelor de concurenta este, de asemenea, necesarã pentru o interpretare corespunzãtoare a legislaţiei specifice din domeniu.
Secţiunea 1
Poziţia Dominanta - <>Art. 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare
45. Pentru ca un agent economic sa poatã opera pe piata serviciilor de comunicaţii electronice, acesta trebuie sa obţinã accesul la diverse infrastructuri. Pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electronice, spre exemplu, va fi necesarã de obicei interconectarea cu reţeaua publica de comunicaţii electronice. Accesul la aceasta reţea va fi aproape întotdeauna controlat de cãtre operatorul de comunicaţii electronice în poziţie dominanta. În ceea ce priveşte acordurile de acces, poziţia dominanta concretizata în controlul asupra facilitãţilor va fi cel mai important aspect.
46. Aprecierea dacã un agent economic se afla sau nu într-o poziţie dominanta nu depinde doar de drepturile legale acordate acestuia. Simpla eliminare a unui monopol legal nu pune capãt existenţei unei poziţii dominante. Apariţia şi dezvoltarea unei concurente efective din partea unor alţi furnizori de reţele, cu capacitate adecvatã şi cu acoperire geograficã corespunzãtoare, se vor produce într-o perioada semnificativã de timp.
47. În sectorul comunicaţiilor electronice, este posibil ca un operator sa detina o poziţie foarte puternica pe piata infrastructurii şi pe pieţele din avalul pieţei infrastructurii.
Costurile infrastructurii constituie, în general, elementul de cost cel mai ridicat al operaţiunilor de pe piata din aval. Mai mult, operatorii vor intalni, de multe ori, aceiaşi concurenţi atât pe piata infrastructurii, cat şi pe pieţele din aval.
48. Este posibil ca, în acest mod, sa fie puse în evidenta anumite situaţii în care exista pieţe strâns legate, iar un operator sa detina o putere foarte mare pe cel puţin una dintre aceste pieţe.
49. Dacã aceste condiţii sunt îndeplinite, Consiliul Concurentei este acela care va determina dacã operatorul în cauza se afla într-o situaţie similarã cu deţinerea unei poziţii dominante pe ansamblul acestor pieţe.
50. În sectorul comunicaţiilor electronice, conceptul de "facilitãţi esenţiale" va juca, în numeroase situaţii, un rol important în stabilirea obligaţiilor ce incumba operatorilor de comunicaţii electronice aflaţi în poziţie dominanta. Acest termen este utilizat pentru a desemna o instalatie sau infrastructura care este esenţialã pentru asigurarea conexiunii cu consumatorii şi/sau pentru a permite concurenţilor sa-şi desfãşoare activitatea şi care nu poate fi reprodusa prin mijloace rezonabile.
51. Un agent economic care controleazã accesul la facilitãţile esenţiale deţine o poziţie dominanta în sensul art. 6 din lege. De asemenea, un agent economic poate deţine o poziţie dominanta în sensul art. 6 din aceeaşi lege şi fãrã a controla o facilitate esenţialã.
A. Piata serviciilor
52. Unul dintre factorii folosiţi pentru a evalua puterea pe piata a unui agent economic este reprezentat de vânzãrile acelui agent economic, exprimate ca procentaj din totalul vânzãrilor de servicii substituibile pe piata geograficã relevanta. În ceea ce priveşte piata serviciilor, Consiliul Concurentei va determina, printre altele, cifra de afaceri corespunzãtoare serviciilor substituibile, excluzandu-se vânzãrile sau consumul intern de servicii de interconectare şi vânzarea sau consumul intern al infrastructurii locale, luând în considerare condiţiile de competitivitate şi structura ofertei şi a cererii de pe piata.
B. Accesul la facilitãţi
53. Conceptul de "acces" se poate referi la o multitudine de situaţii, inclusiv la disponibilitatea unor linii de închiriat care sa-i permitã furnizorului de servicii sa-şi construiascã propria reţea şi sa realizeze propria interconectare în sens restrâns, care înseamnã interconectarea a doua reţele de comunicaţii electronice, spre exemplu fixa şi mobila. În materie de acces, este probabil ca operatorii în funcţiune vor continua sa ocupe o poziţie dominanta pentru o anumitã perioada şi dupã liberalizarea cadrului legal. Aceşti operatori, care controleazã infrastructurile, sunt în mod obişnuit cei mai puternici prestatori de servicii, pana acum ei neavând nevoie sa distinga între realizarea serviciului şi furnizarea acestuia cãtre utilizatorii finali. În mod obişnuit, un operator care era - în acelaşi timp - şi furnizor de servicii nu cerea subdiviziunilor sale care operau în aval sa plãteascã pentru acces şi, prin urmare, sa se calculeze venitul corespunzãtor utilizãrii infrastructurii respective. Când un operator furnizeazã, deopotrivã, accesul şi serviciile, este necesar sa se separe pe cat este posibil veniturile corespunzãtoare fiecãreia din aceste pieţe înainte de a utiliza veniturile ca baza pentru calcularea cotei pe care o deţine agentul economic respectiv pe fiecare dintre pieţele pe care acţioneazã. <>Art. 11 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 34/2002 abordeaza acest aspect, autoritatea de reglementare putând impune operatorilor desemnaţi ca având putere semnificativã de piata obligaţia privind evidenta contabila separatã, în cadrul contabilitãţii interne de gestiune, pentru anumite activitãţi care au legatura cu interconectarea reţelelor de comunicaţii -acoperind atât serviciile de interconectare furnizate în interior, cat şi serviciile de interconectare furnizate altor utilizatori - ori cu accesul la aceste reţele sau la infrastructura asociata.
54. Semnificatia economicã a obţinerii accesului depinde, printre altele, de acoperirea reţelei cu care se solicita interconectarea. De aceea, adiţional folosirii cifrelor de afaceri, Consiliul Concurentei va lua în considerare, ori de câte ori este posibil, numãrul clienţilor care s-au abonat la serviciile companiei care deţine o poziţie dominanta, prin comparatie cu numãrul celor pe care furnizorul de servicii care solicita accesul intenţioneazã sa îl aibã. În consecinta, puterea pe piata a unui anumit agent economic va fi dimensionata în parte prin numãrul abonatilor care sunt conectati la terminalele reţelei de comunicaţii electronice, putere de piata pe care agentul economic a exprimat-o procentual prin raportarea numãrului sau de abonati la totalul numãrului de abonati conectati la terminalele din zona geograficã relevanta.
C. Substituibilitatea din punct de vedere al ofertei
55. Astfel cum s-a arãtat la punctul 27, Substituibilitatea din punct de vedere al ofertei este, de asemenea, importanta pentru chestiunea existenţei unei poziţii dominante pe o piata data. O cota de piata de peste 50% este, de obicei, suficienta pentru a demonstra existenta unei poziţii dominante, deşi exista şi alţi factori care vor fi luati în considerare. De exemplu, Consiliul Concurentei va examina dacã exista şi alţi furnizori de reţele în zona geograficã relevanta, pentru a determina dacã asemenea infrastructuri alternative sunt suficient de dense pentru a concura cu reţeaua operatorului în cauza şi nivelul la care este posibil pentru ca noii furnizori de acces sa între pe piata.
D. Alţi factori relevanti
56. Pentru determinarea existenţei unei poziţii dominante a unui operator, în plus fata de informaţiile referitoare la cota de piata şi substituibilitatea din punct de vedere al ofertei, Consiliul Concurentei va analiza, de asemenea, dacã operatorul are acces privilegiat la facilitãţi care nu pot fi - din motive rezonabile - construite în paralel cu cele existente într-o perioada scurta de timp, fie din motive legale, fie pentru ca ar fi prea costisitor.
57. Pe mãsura ce apare concurenta între furnizorii de acces, care va ameninta poziţia dominanta a agentului economic respectiv, sfera de aplicare a drepturilor care sunt acordate de cãtre autoritãţi şi, mai ales, acoperirea lor teritorialã, vor avea importanta în determinarea puterii pe piata. Consiliul Concurentei va urmãri îndeaproape evoluţia pieţei referitor la aceste aspecte şi va tine seama de orice condiţii care afecteazã piata, pentru analizarea aspectelor de acces din punct de vedere al regulilor de concurenta.
E. Dominanta colectivã
58. Prevederile art. 6 din lege se aplica şi atunci când poziţia dominanta a unui agent economic este împãrţitã cu unul sau mai mulţi agenţi economici. Circumstanţele în care o poziţie dominanta colectivã se creeazã şi se exploateazã în maniera abuzivã nu au fost pe deplin clarificate în jurisprudenta comunitara şi în practica Comisiei Europene, situaţie care se regaseste şi în România.
59. Art. 6 din lege ("abuzul unuia sau mai multor agenţi economici") reglementeazã o situaţie de fapt diferita de cea reglementatã de art. 5 din acelaşi act normativ (înţelegeri anticoncurentiale sau practici concertate între agenţi economici). Cu toate acestea, nu este exclusa o aplicare paralela a art. 5 şi 6 aceloraşi înţelegeri sau practici; nimic nu impiedica însã Consiliul Concurentei sa aplice doar una dintre aceste prevederi legale, chiar atunci când ambele sunt incidente.
60. Pentru ca doi sau mai mulţi agenţi economici sa se afle într-o dominanta colectivã este necesar ca aceştia împreunã sa aibã în mod substanţial aceeaşi poziţie fata de clienţii şi concurentii lor, asemenea unei singure companii care ar deţine o poziţie dominanta. Cu referire concretã la sectorul comunicaţiilor electronice, dominanta colectivã ar fi realizatã de cãtre doi operatori ai infrastructurii de comunicaţii electronice care acoperã aceeaşi piata geograficã.
61. În plus, pentru ca doua sau mai multe companii sa se afle într-o poziţie de dominanta colectivã este necesar, deşi nu şi suficient, ca între aceste companii sa nu existe o concurenta efectivã pe piata relevanta. În practica, aceasta lipsa de concurenta poate sa se datoreze faptului ca agenţii economici respectivi au între ei anumite legãturi, de tipul unor înţelegeri de cooperare sau acorduri de interconectare. Consiliul Concurentei nu considera însã ca aceste legãturi sunt în mod legal absolut necesare pentru a exista o poziţie de dominanta colectivã. O legatura economicã suficienta exista în situaţia în care se manifesta un tip de interdependenta, de genul celor care apar în situaţiile de oligopol. De notat este faptul ca, în practica, asemenea legãturi vor exista adesea în sectorul comunicaţiilor electronice, unde operatorii de comunicaţii electronice aproape în mod inevitabil au diverse legãturi între ei.
62. Dacã se ia exemplul pieţei accesului la bucla localã pe o anumitã piata geograficã relevanta, este foarte posibil ca acest acces sa fie controlat, într-un viitor apropiat, de cãtre doi operatori - operatorul aflat în poziţie dominanta pe piata comunicaţiilor electronice şi un operator de televiziune prin cablu. Pentru a furniza anumite servicii clienţilor, este necesar accesul la bucla localã atât al operatorului aflat în poziţie dominanta pe piata de comunicaţii electronice, cat şi al operatorului de televiziune prin cablu.În funcţie de împrejurãri şi, în special, de relaţia existenta între cei doi operatori, este posibil ca nici unul dintre aceştia sa nu detina o poziţie dominanta: cu toate acestea, împreunã ei pot deţine o poziţie dominanta colectivã pe piata de acces la facilitãţi. Pe termen mai lung, progresul tehnic ar putea permite punerea la punct a altor mecanisme viabile de acces la bucla localã, precum reţelele de energie. Se va tine cont de existenta acestor mecanisme pentru a stabili dacã exista poziţii dominante individuale sau colective.
Secţiunea a 2- a
Abuzul de poziţie dominanta
63. Aplicarea art. 6 din lege presupune existenta unei poziţii dominante şi anumite legãturi între aceasta poziţie dominanta şi pretinsul comportament abuziv. În sectorul comunicaţiilor electronice, va fi necesarã examinarea unui numãr de pieţe asociate, dintre care una sau mai multe pot fi dominate de cãtre un anumit operator. În aceste împrejurãri, exista un numãr de situaţii posibile în care pot aparea abuzuri:
a) comportamentul de pe piata dominata sa aibã efecte pe aceasta piata dominata;
b) comportamentul de pe piata dominata sa aibã efecte pe alte pieţe decât cea dominata;
c) comportamentul de pe alta piata decât cea dominata sa aibã efecte pe piata dominata;
d) comportamentul de pe alta piata decât cea dominata sa aibã efecte pe o piata, alta decât cea dominata.
64. Deşi circumstanţele economice şi de fapt din sectorul comunicaţiilor electronice prezintã adesea un caracter original, în multe cazuri este posibila aplicarea principiilor clasice ale dreptului concurentei. Atunci când se analizeazã problemele de concurenta din acest sector, este important sa se aibã în vedere jurisprudenta existenta şi deciziile Consiliului Concurentei referitoare, de exemplu, la exploatarea unei puteri pe piata pentru a controla alte pieţe, discriminare şi vânzãri legate (în forma vânzãrii legate de servicii).
A. Refuzul de a permite accesul la facilitãţi şi impunerea unor clauze contractuale inechitabile
65. Refuzul de a permite accesul poate constitui o practica interzisã, conform art. 6 din lege, dacã refuzul emana de la o companie care se afla într-o poziţie dominanta datoritã controlului deţinut asupra infrastructurilor, asa cum, în general, va fi în viitor cazul operatorilor de comunicaţii electronice existenţi în prezent pe piata. Un refuz poate avea ca efect împiedicarea menţinerii unui anumit grad de concurenta care exista pe piata sau dezvoltarea acestei concurente.
Refuzul nu va fi abuziv decât dacã rezulta din exploatarea abuzivã a unei poziţii dominante sau produce efecte anticoncurentiale. Pe pieţele serviciilor de comunicaţii electronice vor exista iniţial putini concurenţi, iar refuzul de a permite accesul la facilitãţi va afecta, în general, concurenta de pe aceste pieţe. În toate cazurile de refuz, orice justificare va fi examinata cu atentie pentru a determina dacã aceasta este obiectivã.
66. În linii mari, exista trei posibilitãţi:
(a) refuzul de a permite accesul în scopul prestãrii unui serviciu, când altui operator i s-a permis accesul de cãtre furnizorul de acces pentru a opera pe acea piata a serviciului;
(b) refuzul de a permite accesul în scopul prestãrii unui serviciu, când nici unui alt operator nu i s-a acordat accesul de cãtre furnizorul de acces pentru a opera pe acea piata a serviciului;
(c) o retragere a accesului deja acordat unui anumit client.
Discriminarea
67. Referitor la prima dintre ipotezele menţionate mai sus, este clar ca un refuz de a acorda accesul unui nou client, în situaţia în care furnizorul de acces aflat într-o poziţie dominanta a acordat deja accesul unuia sau mai multor clienţi care opereazã în avalul aceleiaşi pieţe, ar constitui un tratament discriminatoriu care, dacã restrictioneaza concurenta de pe piata din aval, reprezintã un abuz. Dacã operatorii de reţea oferã aceleaşi servicii sau unele similare ca şi operatorul care solicita accesul, ar exista posibilitatea în acest mod a restrictionarii concurentei şi a abuzului de poziţia lor dominanta. Ar putea exista desigur justificãri pentru asemenea refuzuri, de exemplu, fata de solicitantii care prezintã un risc potenţial din punct de vedere al solvabilitãţii. În absenta unei justificãri obiective, un refuz reprezintã de obicei un abuz de poziţie dominanta pe piata de acces.
68. În termeni generali, o companie care deţine o poziţie dominanta are obligaţia de a permite accesul, astfel încât bunurile şi serviciile oferite companiilor din aval sa le fie furnizate în condiţii nu mai puţin favorabile decât cele acordate altor pãrţi, inclusiv în condiţiile aplicate propriilor operaţiuni din aval.
Facilitãţi esenţiale
69. Cu privire la a doua ipoteza menţionatã, se pune întrebarea dacã cel care permite accesul trebuie sa fie obligat sa încheie contract cu furnizorul de servicii, pentru a-i permite acestuia sa opereze pe o noua piata. Dacã nu exista constrângeri legate de capacitate, iar compania care refuza sa permitã accesul la propriile facilitãţi nu a permis accesul la acea facilitate nici propriei reprezentante din aval şi nici altei companii care opereazã pe acea piata a serviciului, atunci se pune problema de a şti ce alta justificare obiectivã ar putea motiva refuzul.
70. În domeniul transportului, s-a stabilit ca o firma care controleazã o facilitate esenţialã trebuie sa permitã accesul la acea facilitate în anumite circumstanţe. Aceeaşi regula se aplica şi sectorului de comunicaţii electronice. Dacã nu exista o alternativa acceptabilã, din punct de vedere comercial, pentru acel serviciu solicitat, atunci partea care solicita accesul nu va putea opera pe piata acelui serviciu dacã accesul nu îi este acordat. În acest caz, refuzul ar limita din acel moment dezvoltarea de noi pieţe sau de noi produse pe acea piata, contrar art. 6 lit. (b) din lege sau ar impiedica dezvoltarea concurentei existente pe piata. Un refuz având asemenea efecte este foarte posibil sa constituie un abuz.
71. Principiul conform cãruia agenţii economici care deţin o poziţie dominanta sunt obligaţi sa încheie contracte în anumite situaţii este adesea relevant în sectorul comunicaţiilor electronice. În mod curent, pentru majoritatea serviciilor de comunicaţii electronice exista monopoluri sau monopoluri virtuale în asigurarea infrastructurii de reţea. Chiar acolo unde restricţiile au fost sau vor fi în curând ridicate, concurenta de pe pieţele din aval va continua sa depindã de preţurile şi condiţiile de acces la serviciile de reţea din amonte, care vor reflecta doar în mod gradual mecanismele concurentiale de pe piata. Dat fiind ritmul rapid al progresului tehnologic din sectorul comunicaţiilor electronice, este posibil sa apara situaţii în care, companiilor care vor incerca sa ofere servicii sau produse noi, care nu se concureazã cu produsele şi serviciile deja oferite de cãtre operatorul cu poziţie dominanta, li se va refuza accesul de cãtre operatorul aflat în poziţie dominanta.
72. Consiliul Concurentei trebuie sa se asigure ca deţinerea controlului asupra facilitãţilor, de care se bucura anumiti operatori, nu este folositã în scopul de a impiedica dezvoltarea unui mediu concurential în sectorul comunicaţiilor electronice. Unei companii, care se afla într-o poziţie dominanta pe o piata a serviciilor şi care sãvârşeşte un abuz interzis de art. 6 din lege pe acea piata, i se va cere sa permitã accesul unuia sau mai multor concurenţi de pe acea piata la facilitãţile deţinute, în scopul încetãrii acelui abuz. În particular, o companie poate sãvârşi un abuz de poziţie dominanta dacã prin acţiunile sale impiedica apariţia unui nou produs sau serviciu.
73. Punctul de pornire în analiza efectuatã de cãtre Consiliul Concurentei va fi identificarea unei pieţe existente sau potenţiale pentru care este solicitat accesul. În scopul de a determina dacã este necesar ca obligaţia de a permite accesul sa fie impusa ca urmare a aplicãrii regulilor de concurenta, se va lua în calcul o eventuala încãlcare a obligaţiei de nediscriminare de cãtre compania aflatã în poziţie dominanta sau urmãtoarele elemente, în mod cumulativ:
(a) accesul la facilitatea în discuţie este esenţial pentru ca agenţii economici sa poatã concura pe acea piata conexã.
Aspectul cheie îl reprezintã determinarea elementelor care sunt esenţiale. Nu este suficient ca poziţia companiei care solicita accesul sa fie mai avantajoasã în cazul în care accesul îi este permis, ci trebuie ca, prin refuzul de a i se acorda accesul, activitatea propusã sa fie ori imposibil de efectuat, ori ineficienta din punct de vedere economic.
(b) capacitatea disponibilã este suficienta pentru acordarea accesului;
(c) compania care deţine facilitãţile nu reuşeşte sa satisfacã cererea de pe o piata a serviciului sau a produsului, blocheaza intrarea unui produs sau serviciu potenţial sau impiedica concurenta pe piata unui serviciu sau produs existent sau potenţial;
(d) compania care solicita accesul este pregatita sa plãteascã un preţ rezonabil şi nediscriminatoriu şi accepta termenii şi condiţiile nediscriminatorii de acces.
Justificãrile admisibile în acest context se pot referi la dificultãţi insurmontabile în acordarea accesului companiei care îl solicita sau la necesitatea celui care deţine infrastructura şi care a fãcut investiţii pentru introducerea unui produs sau serviciu nou de a beneficia de condiţii şi de o amânare suficiente pentru a folosi acea facilitate în scopul de a plasa produsul sau serviciul respectiv pe piata. Cu toate acestea, orice justificare va trebui sa fie examinata cu grija de la caz la caz, întrucât este important pentru sectorul comunicaţiilor electronice ca beneficiile care vor aparea - pentru utilizatorii finali - de pe urma dezvoltãrii unui mediu concurential sa nu fie compromise de acţiunile fostelor monopoluri, care vizeazã sa împiedice apariţia şi dezvoltarea concurentei.
74. Pentru a se determina dacã s-a sãvârşit o încãlcare a art. 6 din lege, vor fi luate în considerare atât situaţia realã din zona respectiva sau din alte zone geografice cat şi, dacã este relevant, relaţia dintre configuraţia tehnica a facilitatii şi acordarea accesului.
75. Problematica privind justificarea obiectivã necesita o analiza foarte riguroasã în acest domeniu. Consiliul Concurentei trebuie sa stabileascã dacã dificultãţile invocate într-un anumit caz sunt insurmontabile, astfel încât sa justifice refuzul de a acorda accesul; în plus, autoritãţile implicate trebuie sa decidã şi dacã aceste dificultãţi sunt suficiente pentru a prevala asupra prejudiciilor aduse concurentei în cazul în care accesul este împiedicat sau ingreunat şi dacã concurenta de pe pieţele serviciilor din aval este limitatã.
76. Furnizorul de acces ar putea manipula trei elemente importante legate de acces, în scopul de a refuza acordarea acestuia: timpul de rãspuns, configuraţia tehnica a reţelei şi preţul.
77. Operatorii de comunicaţii electronice care deţin o poziţie dominanta au obligaţia de a trata solicitarile de acces în mod eficient: refuzul de a rãspunde sau întârzierea inexplicabila sau nejustificatã în a da un rãspuns la o solicitare de acordare a accesului poate constitui un abuz. Consiliul Concurentei va analiza rãspunsul dat unei solicitãri de acordare a accesului din punctul de vedere al:
(a) perioadei de timp şi condiţiilor aplicabile, în mod obişnuit, de cãtre furnizorul de acces la acordarea accesului propriilor filiale sau ramuri operationale;
(b) raspunsurilor la solicitarile de acordare a accesului la facilitãţi similare de pe alte pieţe geografice;
(c) explicatiilor date oricãror alte întârzieri în rezolvarea solicitãrilor de acordare a accesului.
78. Problematica configuraţiei tehnice a reţelei va fi examinata în detaliu, pentru a se determina dacã este realã. În principiu, regulile de concurenta necesita ca partii ce solicita acccesul sa i se acorde acesta la cel mai potrivit punct, cu condiţia ca aceasta sa fie posibila din punct de vedere tehnic pentru furnizorul de acces. Problema fezabilitatii tehnice poate constitui o justificare obiectivã pentru un refuz de acordare a accesului - de exemplu, traficul pentru care accesul este solicitat trebuie sa satisfacã standardele tehnice relevante pentru infrastructura; de asemenea, justificarea obiectivã poate consta în restrictii de capacitate.
79. În afarã de faptul ca poate constitui un abuz de poziţie dominanta, practicarea de preţuri excesive pentru acces poate, de asemenea, sa fie echivalenta cu un refuz efectiv de a acorda accesul.
80. În cadrul acestor verificãri, exista un numãr de elemente care necesita o evaluare atenta. Problema preţului în sectorul de comunicaţii electronice este facilitata de posibilitatea ANRC de a institui sisteme transparente de calcul al costurilor, conform <>Ordonanţei Guvernului nr. 34/2002 .
Retragerea accesului
81. Cat priveşte cea de-a treia situaţie prezentatã la pct. 66, în jurisprudenta comunitara exista analize şi decizii referitoare la cazuri de retragere a accesului acordat concurenţilor din aval, precizându-se ca: "un intreprinzator care are o poziţie dominanta pe o piata de materii prime şi care, cu scopul de a-şi pãstra aceste materii prime pentru prelucrarea propriilor derivate, refuza sa serveascã un client, care este la rândul sau producãtor de asemenea derivate, riscand - prin aceasta - sa elimine concurenta din partea acestui client, abuzeaza de poziţia sa dominanta în sensul art. 86 din Tratat" (<>art. 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare).
82. Rezilierea unilaterala a acordului de acces ridica probleme similare celor examinate în cazul refuzurilor de acordare a accesului. Retragerea accesului acordat deja unui client va constitui, în mod normal, un abuz de poziţie dominanta. Totuşi, şi în acest caz pot fi invocate motive obiective care sa poatã justifica rezilierea contractului. Aceste motive trebuie sa fie proporţionale cu efectele asupra concurentei, determinate de retragerea accesului acordat.
B. Alte forme de abuz
83. Refuzul de a acorda accesul este doar una dintre formele posibile de abuz de poziţie dominanta din acest domeniu. Abuzuri pot aparea şi în cazul în care accesul a fost deja acordat. Un abuz de poziţie dominanta poate aparea, printre altele, atunci când operatorul în cauza se comporta într-o maniera discriminatorie sau atunci când acţiunile operatorului limiteazã dezvoltarea tehnica sau dezvoltarea pieţelor. Exemplele urmãtoare constituie situaţii de abuz.
Configurarea reţelei
84. Configurarea reţelei, de cãtre un operator de reţea care ocupa o poziţie dominanta într-un asemenea mod încât face ca accesul sa fie, în mod obiectiv, mult mai dificil pentru prestatorii de servicii poate constitui un abuz, numai dacã aceasta nu este justificatã de motive obiective. O justificare obiectivã ar putea fi aceea ca aceasta configuratie conduce la ameliorarea eficientei generale a reţelei.
Servicii legate
85. Aceasta problematica prezintã o importanta deosebita atunci când serviciile pentru care operatorul de comunicaţii electronice ocupa o poziţie dominanta sunt legate de alte servicii, pentru care acesta nu deţine o poziţie dominanta. Atunci când operatorul de reţea integrat pe verticala, care deţine o poziţie dominanta, obliga partea care solicita acces sa cumpere unul sau mai multe servicii fãrã a avea o justificare adecvatã, aceasta poate duce la împiedicarea concurenţilor furnizorului de acces în poziţie dominanta de a oferi şi ei - în mod independent - acele elemente ale "pachetului" de servicii. Aceasta cerinta poate astfel sa constituie o încãlcare a art. 6 din lege. Chiar în cazul în care vânzãrile legate de doua produse sunt în concordanta cu uzanţele comerciale sau exista o legatura naturala între cele doua produse în cauza, asemenea vânzãri pot totuşi sa constituie un abuz în sensul art. 6 din lege, cu excepţia cazului când sunt justificate din punct de vedere obiectiv.
Tarifarea
86. Pentru a determina dacã tarifarea ridica probleme din punctul de vedere al aplicãrii regulilor de concurenta, va fi necesar sa se demonstreze ca veniturile şi costurile sunt alocate într-un mod adecvat. Alocarea incorectã a costurilor şi manipularea preţurilor de transfer pot fi folosite ca mecanisme pentru a ascunde de fapt practicarea preţurilor excesive, a preţurilor de ruinare sau practicarea subventionarii incrucisate.
Preţurile excesive
87. Problemele de tarifare legate de accesul furnizorilor de servicii la infrastructura unui operator care deţine o poziţie dominanta sunt legate deseori de niveluri de preţuri excesive. În absenta unei alternative viabile la infrastructura la care prestatorii de servicii incearca sa dobândeascã acces, operatorul ce deţine o poziţie dominanta sau de monopol poate fi tentat sa practice preţuri excesive.
88. Preţul excesiv poate fi definit ca fiind "un preţ exagerat în comparatie cu valoarea economicã a serviciului furnizat". Acest exces poate fi, printre altele, determinat în mod obiectiv prin realizarea unei comparatii între preţul de vânzare al produsului în cauza şi costul de producţie al acestuia.
89. Consiliul Concurentei trebuie sa determine care este costul real al produsului în cauza. Alocarea corespunzãtoare a costurilor este, de aceea, fundamentalã în a determina dacã un preţ este sau nu excesiv. De exemplu, în cazul în care o societate este angajata în mai multe activitãţi, costurile fiecãreia dintre acestea trebuie clar identificate; la acestea trebuie sa se adauge o cota corespunzãtoare din costurile comune. De asemenea, Consiliul Concurentei ar putea sa stabileascã o metoda adecvatã de alocare a costurilor, în cazul în care aceasta alocare face obiectul unui diferend.
90. Pentru a determina dacã un preţ este sau nu excesiv, trebuie sa se ia în considerare legislaţia specifica domeniului, care stabileşte principiile ce trebuie respectate în materie de stabilire a preţurilor din acel sector.
91. În plus, poate servi ca indicator al preţului excesiv comparatia cu alte zone geografice: dacã este posibil, se poate realiza o comparatie între preţurile practicate de cãtre o societate comercialã aflatã în poziţie dominanta şi acelea practicate pe pieţe care sunt deschise concurentei. O asemenea comparatie poate permite sa se determine dacã preţurile practicate de cãtre compania aflatã în poziţie dominanta au fost sau nu corecte, în anumite circumstanţe, atunci când nu exista date comparative, ANRC ar putea ea însãşi sa incerce sa determine care ar fi fost preţul pe o piata deschisã concurentei. În anumite cazuri, o astfel de analiza poate fi avutã în vedere şi de cãtre Consiliul Concurentei pentru a determina dacã un preţ este excesiv sau nu.
Preţuri de ruinare
92. Preţurile de ruinare apar, printre altele, atunci când o companie aflatã în poziţie dominanta vinde un bun sau un serviciu la un preţ situat sub cost, pe o perioada lungã de timp, cu scopul de a impiedica noi agenţi economici sa între pe piata sau cu scopul de a elimina un concurent, ceea ce îi permite companiei aflate în poziţie dominanta sa obţinã în continuare o creştere a puterii pe piata şi, ulterior, o creştere a profiturilor. Practicarea unor astfel de preţuri este interzisã prin prevederile art. 6 lit. f) din lege. O astfel de problema ar putea sa apara, de exemplu, în contextul concurentei dintre diferite reţele de comunicaţii electronice, în cazul în care un operator cu poziţie dominanta poate avea tendinta sa practice preţuri foarte mici în scopul de a elimina concurenta din partea altor furnizori de acces la reţea (intrati de curând pe piata). În general, un preţ este abuziv dacã este sub media costurilor variabile ale societãţii în poziţie dominanta sau dacã este sub media costurilor totale şi dacã practicarea sa face parte dintr-un plan anticoncurential. În industriile de reţea, o simpla aplicare a regulii de mai sus nu reflecta realitatea economicã a acestora.
93. Costurile variabile reprezintã acele costuri care variaza în funcţie de cantitãţile produse. Un agent economic care deţine o poziţie dominanta nu ar avea nici un interes sa practice astfel de preţuri, cu excepţia aceluia de a elimina de pe piata pe vreunul din concurentii sãi şi, prin aceasta, sa aibã posibilitatea de a creste preţurile şi de a profita de poziţia sa de monopol; aceasta deoarece vânzarea de unitãţi de produs la preţuri sub costurile variabile genereazã pierderi echivalente costurilor fixe (acele costuri care rãmân constante indiferent de cantitatea produsã) şi, cel puţin, ale partii din costurile variabile aferente unitãţilor respective.
94. În scopul comercializãrii rentabile a unui serviciu sau grup de servicii, un operator trebuie sa adopte o strategie de stabilire a preţurilor care sa-i permitã acestuia acoperirea tuturor costurilor suplimentare prin veniturile suplimentare obţinute ca rezultat al prestãrii serviciului sau grupului de servicii respectiv. În cazul în care un operator în poziţie dominanta fixeazã un preţ pentru un produs sau un serviciu dat, care este inferior mediei costurilor totale reieşite din prestarea acelui serviciu, operatorul trebuie sa justifice acest preţ în termeni comerciali: un operator în poziţie dominanta care ar obţine beneficiile de pe urma unei asemenea politici de preţuri, doar dacã unul sau mai mulţi concurenţi au fost afectaţi, trebuie considerat ca practicând un abuz.
95. Pentru a dovedi abuzul, autoritatea de concurenta este cea care trebuie sa determine preţul sub care o companie ar putea obţine un profit doar prin eliminarea sau slabirea unuia sau a mai multor concurenţi. Structurile de cost în industiile de reţea tind sa fie diferite de majoritatea altor industrii, în mãsura în care industriile de reţea suporta costuri comune mult mai mari.
96. De exemplu, în cazul furnizarii serviciilor de comunicaţii electronice, un preţ care este egal cu costurile variabile ale unui serviciu poate fi inferior preţului care trebuie practicat de cãtre operator pentru a-şi acoperi costul furnizarii serviciului. Aplicând testul menţionat la punctul 93 preţurilor care vor fi practicate de cãtre un operator pe o perioada mai mare de timp şi pe care se bazeazã pentru a decide sa investeasca, costurile luate în considerare trebuie sa includã costul marginal care este alocat pentru furnizarea serviciului. În analizarea situaţiei, se va acorda atentie perioadei adecvate de timp în care costurile vor fi analizate. În majoritatea cazurilor, exista motive sa se considere ca nu sunt indicate nici perioadele foarte scurte de timp, dar nici cele foarte lungi.
97. În aceste circumstanţe, Consiliul Concurentei va trebui deseori sa examineze costurile suplimentare (incrementale) medii de furnizare a serviciului, putându-se dovedi necesarã analizarea acestora pe o perioada mai mare de un an.
98. În acest context, regulile specifice sectorului de comunicaţii electronice cu privire la cerinţele de contabilitate şi transparenta a acestuia asigura aplicarea efectivã a art. 6 din lege.
Subvenţionarea incrucisata
99. O practica de subventionare incrucisata poate constitui un abuz atunci când un operator se afla în poziţie dominanta pe o piata a produsului sau a serviciului. Dovada unei asemenea practici poate fi facuta demonstrand ca operaţiunile din aval ale companiei în poziţie dominanta nu s-ar putea desfasura profitabil pe baza preţurilor practicate în relaţiile cu concurentii de pe piata din aval de cãtre unitatea de operare din amonte a companiei în poziţie dominanta. Operatorul aflat în poziţie dominanta ar putea ascunde faptul ca unitãţile sale din aval înregistreazã pierderi, alocand activitãţilor legate de acces costuri care ar fi trebuit alocate - în mod normal - operaţiunilor din aval sau determinând în mod impropriu preţurile de transfer în cadrul organizaţiei. <>Ordonanta Guvernului nr. 34/2002 abordeaza acest aspect, ANRC putând impune unui operator în poziţie dominanta integrat pe verticala obligaţii privind evidenta contabila separatã, în cadrul contabilitãţii interne de gestiune, pentru anumite activitãţi care au legatura cu interconectarea reţelelor de comunicaţii electronice ori cu accesul la aceste reţele sau la infrastructura asociata. În plus, îi poate impune sa urmãreascã distinct tarifele la vânzarea de gros şi tarifele de transfer intern pentru a asigura, între altele, îndeplinirea obligaţiei de nediscriminare. Cu toate acestea, existenta contabilitatilor separate nu exclude existenta unui posibil abuz. Consiliul Concurentei va examina faptele pe baza unei analize de la caz la caz.
100. În anumite circumstanţe, o practica de subventionare incrucisata ar putea fi demonstrata şi arãtând ca diferenţa dintre preţurile de acces practicate în relaţiile cu concurentii de pe piata din aval (piata care include şi operaţiunile din aval ale companiei în poziţie dominanta, dacã exista) şi preţul pe care operatorul de reţea îl practica pe piata din aval este insuficienta pentru a permite o furnizare a serviciului în condiţii de eficienta rezonabila pe piata din aval, pentru a obţine un profit normal (cu excepţia cazului când societatea aflatã în poziţie dominanta poate demonstra ca operaţiunile sale din aval se caracterizeazã printr-o eficacitate exceptionala).
101. În ipotezele de mai sus, concurentii de pe piata din aval se vor confrunta cu o practica de subventionare incrucisata care i-ar putea elimina de pe piata.
Discriminare
102. Un furnizor de acces aflat în poziţie dominanta nu poate face discriminãri între pãrţile cu care a încheiat acorduri de acces diferite, atunci când asemenea discriminãri ar restrictiona concurenta. Orice diferentiere fondatã mai degraba pe utilizarea prevãzutã a fi data accesului, decât pe diferenţele între tranzacţiile ce ar putea exista pentru furnizorul de acces este contrarã art. 6 din lege, atunci când discriminarea risca sa restrângã sau sa denatureze concurenta actuala sau potenţiala. Aceasta discriminare ar putea lua forma impunerii unor condiţii diferite, inclusiv practicarea unor preţuri diferite sau alte diferentieri între acordurile de acces, cu excepţia cazului în care asemenea discriminare ar fi în mod obiectiv justificatã, de exemplu pe baza de costuri sau consideratii tehnice sau de faptul ca utilizatorii opereazã la niveluri diferite. Aceasta discriminare ar putea sa restrictioneze concurenta de pe piata din aval pe care compania care solicita accesul a cãutat sa opereze, prin faptul ca ar putea limita posibilitatea acelui operator de a intra pe piata sau de a-şi extinde operaţiunile de pe acea piata.
103. Aceasta discriminare ar putea avea efect asupra concurentei şi atunci când a avut loc între operatori de pe pieţe din aval strâns legate, invecinate. Atunci când exista doua pieţe distincte ale produsului în aval, dar unul dintre produse poate fi considerat substituibil cu celãlalt, însã nu şi din punct de vedere al preţului, orice discriminare prin preţurile practicate în relaţia cu furnizorii celor doua produse ar putea slabi concurenta actuala sau potenţiala.
De exemplu, deşi în prezent serviciile de telefonie vocala fixa şi mobila constituie probabil pieţe ale produsului distincte, aceste pieţe sunt în mãsura sa convearga. Faptul de a practica tarife de interconectare mai mari operatorilor de telefonie mobila, comparativ cu operatorii de telefonie fixa, va tinde sa limiteze aceasta convergenta şi, prin urmare, va avea efect asupra concurentei. Efecte similare asupra concurentei se pot produce şi pe alte pieţe de comunicaţii electronice. Aceasta discriminare va fi, în orice eventualitate, dificil de justificat, data fiind obligaţia de a stabili preţuri în funcţie de costuri.
104. Referitor la discriminarea prin preţ, art. 6 lit. c) din lege interzice discriminarea practicatã de cãtre un agent economic ce deţine o poziţie dominanta fata de clienţii sãi, inclusiv discriminarea între clienţi pe baza faptului ca aceştia accepta sau nu sa trateze în mod exclusiv cu acea companie în poziţie dominanta.
105. Art. 6 din lege nu poate impune unei companii în poziţie dominanta sa nu aplice un tratament diferenţiat pentru categorii diferite de clienţi, atunci când diferentierea poate fi obiectiv justificatã pe baza tipului de interconectare oferit şi/sau pe baza condiţiilor în vigoare de acordare a licenţelor (dat fiind faptul ca aceste diferenţe nu determina o distorsionare a concurentei). Dimpotriva, art.6 de mai sus interzice companiilor în poziţie dominanta sa practice discriminãri pentru tranzacţii similare, atunci când o asemenea discriminare va avea efect asupra concurentei. Determinarea faptului dacã aceste diferenţe produc efecte distorsionante asupra concurentei trebuie efectuatã în fiecare caz în parte. Din aceasta perspectiva, trebuie reamintit ca art. 5 şi 6 din lege se ocupa de aspecte referitoare la concurenta şi nu de aspecte de reglementare a diferitelor sectoare economice.
106. Discriminarea cu privire la orice aspecte sau condiţii ale unor acorduri de acces, fãrã o justificare obiectivã, poate constitui un abuz. Discriminarea se poate referi la elemente ca: fixarea tarifelor, întârzieri la acordarea accesului, aspectele tehnice ale accesului, rutare, numerotare, restrictii de reţea ce exced cerinţelor esenţiale şi folosirea datelor din reţea referitoare la clienţi. Totuşi, existenta discriminarii nu poate fi demonstrata decât pe baza unei analize de la caz la caz. Discriminarea reprezintã o practica interzisã de art. 6, indiferent de faptul ca ea rezulta sau nu în mod clar din termenii unui anumit acord de acces.
107. Exista, în acest context, o obligaţie generalã a operatorului de reţea de a trata clienţii independenţi în acelaşi mod ca şi propria sa filiala sau activitate de furnizare de servicii din aval. Natura clienţilor şi cererile acestora pot juca un rol semnificativ în a determina dacã tranzacţiile sunt comparabile. Practicarea de preţuri diferite pentru clienţi aflaţi pe niveluri diferite (de exemplu vânzare en gros şi en detail) nu constituie în mod necesar o discriminare.
108. Probleme de discriminare pot aparea şi în ceea ce priveşte configurarea tehnica a accesului, data fiind importanta acesteia. Gradul de complexitate tehnica a accesului reprezintã restricţiile asupra tipului sau nivelului din ierarhia reţelei centralei telefonice care asigura accesul sau capacitatea tehnica a acesteia au o importanta deosebita din punct de vedere concurential. Acestea se pot referi la infrastructurile disponibile pentru a asigura o conexiune sau la tipul interfetei şi al sistemului de semnalizare folosit pentru a determina tipul de serviciu ce poate fi pus la dispoziţia partii care solicita accesul. Numãrul şi/sau localizarea punctelor de conectare reprezintã cerinta de a colecta şi distribui traficul pentru o anumitã zona prin centrul de comutare care deserveste direct acea zona - şi nu la un nivel mai înalt al ierarhiei de reţea - poate juca un rol important. Partea care solicita accesul suporta cheltuieli suplimentare fie datoritã furnizarii legãturilor la o distanta mai mare de propriul sau centru de comutare, fie datoritã faptului ca este obligatã sa plãteascã tarife de transport mai mari. Accesul egal reprezintã posibilitatea clienţilor partii care solicita accesul de a beneficia de serviciile prestate de cãtre furnizorul de acces prin tastarea aceluiaşi numãr de cifre ca şi clienţii celui din urma reprezintã o problema de mare importanta în ceea ce priveşte concurenta în domeniul comunicaţiilor electronice.
Justificãri obiective
109. Justificãrile ar putea include factori legaţi de operarea efectivã a reţelei deţinute de operatorul care asigura accesul sau restrictii legate de licentiere, de exemplu, de natura drepturilor de proprietate intelectualã.
C. Abuzul de poziţie dominanta colectivã
110. În cazul unei dominante colective, comportamentul uneia sau al mai multora dintre companiile în poziţie dominanta poate fi abuziv, chiar dacã celelalte nu au acelaşi comportament.
111. În completarea mãsurilor prevãzute de <>Legea concurentei nr. 21/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în situaţia în care nici un operator nu este dispus sa acorde accesul şi nu exista nici o justificare tehnica sau comercialã pentru acest refuz, se presupune ca ANRC ar putea rezolva aceasta problema, impunând uneia sau mai multor companii obligaţia de a acorda accesul, în conformitate cu prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 34/2002 .
Secţiunea a 3-a
Acordurile de acces - <>art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 , cu modificãrile şi completãrile
112. Restricţiile asupra concurentei incluse sau rezultate din acordurile de acces pot avea doua efecte distincte: restrangerea concurentei dintre cele doua pãrţi la acordul de acces sau restrangerea concurentei din partea unor terţi, de exemplu printr-o exclusivitate acordatã uneia sau ambelor pãrţi la acord. Mai mult, în cazul în care o parte a acordului deţine o poziţie dominanta, clauzele acordurilor de acces pot avea ca rezultat consolidarea poziţiei dominante sau extinderea acelei poziţii dominante pe o piata invecinata sau, dacã aceste clauze sunt incorecte, pot constitui o exploatare ilegala a poziţiei dominante.
113. Acordurile în care accesul este, în principiu, nelimitat, nu constituie în sine o restrictionare a concurentei în înţelesul art. 5 alin. (1) din lege. În schimb, obligaţiile de exclusivitate din contractele de furnizare a accesului pot conduce la restrictionarea concurentei întrucât limiteazã accesul altor companii la infrastructura. Deoarece majoritatea reţelelor dispun de o capacitate superioarã celei de care este susceptibil a avea nevoie un utilizator unic, acesta va fi - în general - şi cazul reţelelor de comunicaţii electronice.
114. Acordurile de acces pot avea importante efecte pozitive pentru concurenta, în mãsura în care ele pot îmbunãtãţi accesul pe pieţele din aval. În contextul interconectarii, acordurile de acces sunt esenţiale pentru asigurarea interoperabilitatii serviciilor şi a infrastructurii, conducand astfel la intensificarea concurentei pe pieţele serviciilor din aval, care pot genera o valoare superioarã în comparatie cu infrastructura localã.
115. Totuşi, exista riscul ca acordurile de acces sau anumite clauze ale acestora sa aibã efecte anticoncurentiale. De exemplu, acordurile de acces pot:
a. sa constituie mijloace de coordonare a preţurilor;
b. sa permitã partajarea pieţelor;
c. sa aibã ca efect excluderea unor terţi;
d. sa conducã la un schimb de informaţii comerciale importante între pãrţi.
116. Riscul coordonãrii preţurilor este deosebit de acut în sectorul comunicaţiilor electronice deoarece tarifele de interconectare reprezintã, adesea, peste 50% din totalul costurilor serviciilor furnizate, iar interconectarea cu reţeaua unui operator cu poziţie dominanta este, de obicei, inevitabila. În aceste condiţii, concurenta prin preţ este limitatã, iar riscul coordonãrii preţurilor este - în mod corespunzãtor - mai mare.
117. Mai mult, în loc sa creeze o concurenta între reţele, în anumite condiţii, acordurile de interconectare dintre operatorii de reţele pot constitui instrumente de împãrţire a pieţelor între operatorul de reţea care acorda accesul şi operatorii care solicita acest acces.
118. Într-un sector de comunicaţii electronice liberalizat, tipurile de restrictii anterior menţionate vor fi monitorizate de cãtre Consiliul Concurentei conform regulilor de concurenta. Dreptul pãrţilor afectate de orice comportamente anticoncurentiale de a se adresa autoritãţilor de concurenta nu este modificat de legislaţia de reglementare sectoriala în vigoare.
119. Consiliul Concurentei a identificat anumite tipuri de restrictii care ar putea incalca art. 5 alin. (1) din lege şi, prin urmare, pentru care va fi necesarã obţinerea beneficiului unei exceptari individuale. Aceste clauze sunt, în general, legate de cadrul comercial al accesului.
120. În sectorul comunicaţiilor electronice, în cadrul acordurilor de interconectare, pãrţile vor obţine - în mod inerent - anumite informaţii privind clienţii şi traficul concurenţilor. Acest schimb de informaţii poate, în anumite cazuri, sa influenteze comportamentul concurential al societãţilor implicate şi ar putea cu usurinta sa fie folosit de pãrţi în scopul sãvârşirii unor practici concertate, cum ar fi împãrţirea pieţelor. <>Ordonanta Guvernului nr. 34/2002 prevede ca informaţiile obţinute de la o companie care solicita interconectarea sa fie folosite numai în scopurile pentru care au fost furnizate. În vederea respectãrii regulilor de concurenta şi a prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 34/2002 , operatorii vor trebui sa introducã mãsuri de siguranta care sa garanteze faptul ca informaţiile confidenţiale vor fi accesibile doar acelor pãrţi ale companiei implicate în realizarea acordurilor de interconectare şi ca aceste informaţii nu vor fi folosite în scopuri anticoncurentiale. În condiţiile în care aceste mãsuri de siguranta sunt complete şi funcţioneazã corect, în principiu, nu trebuie sa existe motiv pentru care simplele acorduri de interconectare sa cada sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege.
121. Clauzele de exclusivitate, în special cele în virtutea cãrora traficul va fi condus exclusiv prin reţeaua de comunicaţii electronice a uneia sau a celor doua pãrţi, mai degraba decât prin cea a terţului cu care au fost încheiate acorduri de acces vor trebui sa facã obiectul unei analize prin prisma art. 5 alin. (2) din lege. Dacã nu se furnizeazã nici o justificare pentru aceasta rutare, clauzele de acest gen vor fi interzise. Aceste clauze de exclusivitate nu sunt, prin urmare, inerente acordurilor de acces.
122. Este foarte puţin probabil ca acordurile de acces care au fost încheiate în scop anticoncurential sa îndeplineascã criteriile de acordare a unei exceptari individuale conform art. 5 alin. (2) din lege.
123. Mai mult, acordurile de acces pot avea impact asupra structurii concurentiale de pe piata. Tarifele pentru accesul local vor constitui, deseori, o parte considerabila a costului total al serviciului furnizat consumatorului final de cãtre partea care solicita accesul, limitand astfel posibilitatea manifestãrii concurentei prin preţ. Datoritã necesitãţii de a proteja acest grad limitat de concurenta, Consiliul Concurentei va acorda atentie examinãrii acordurilor de acces în contextul efectelor lor potenţiala pe pieţele relevante, pentru a se asigura ca aceste acorduri nu constituie mijloace indirecte sau ascunse pentru fixarea sau coordonarea tarifelor plãtite de cãtre utilizatorii finali, practica ce constituie una dintre cele mai grave încãlcãri ale art. 5 alin. (1) din lege. Din acest punct de vedere, pieţele de tip oligopol vor fi tratate cu o atentie specialã.
124. În plus, clauzele care implica o discriminare ce conduce la excluderea terţilor au în aceeaşi mãsura şi un efect de restrictionara a concurentei. Cea mai importanta este discriminarea prin preţ, calitate sau alte aspecte comerciale semnificative ale accesului, în detrimentul partii care solicita accesul, care are ca scop, în general, favorizarea într-o maniera incorectã a operaţiunilor furnizorului de acces.
CAP. IV
CADRUL DE ANALIZA A SITUAŢIEI ÎN CARE UN OPERATOR FURNIZEAZÃ ATÂT REŢELE DE COMUNICAŢII ELECTRONICE, CAT ŞI REŢELE DE TELEVIZIUNE PRIN CABLU
125. Consiliul Concurentei considera ca furnizarea de reţele de comunicaţii electronice şi de reţele de televiziune prin cablu, de cãtre un operator aflat în poziţie dominanta, poate constitui o piedica în calea dezvoltãrii pieţei şi a manifestãrii efectelor pozitive pentru concurenta ale liberalizarii.
126. Pentru a se obţine efectele scontate, ca rezultat al procesului de liberalizare, mãsurile minime ar trebui sa vizeze:
a) asigurarea transparenţei informatiei contabile şi prevenirea comportamentului discriminatoriu, acolo unde un operator de comunicaţii electronice în poziţie dominanta, ce furnizeazã infrastructura de reţea publica comutatã de comunicaţii electronice, furnizeazã şi infrastructura de reţea de televiziune prin cablu;
b) asigurarea separarii contabilitãţii financiare pentru serviciile de furnizare a fiecãrei reţele şi pentru activitãţile operatorului ce constau în furnizarea de servicii de comunicaţii electronice.
127. Simpla separare a contabilitãţii va asigura doar transparenta fluxurilor financiare, în timp ce separarea legalã ar putea conduce la o mai mare transparenta a activelor şi a costurilor şi ar facilita monitorizarea profitabilitatii şi a managementului operaţiunilor pe reţeaua de cablu. Furnizarea reţelelor de comunicaţii electronice şi a reţelelor de cablu TV sunt activitãţi legate. Prin urmare, poziţia unui operator pe una dintre aceste pieţe are impact asupra poziţiei sale de pe o alta piata, iar supravegherea activitãţilor sale de pe aceste pieţe devine mai dificila.
128. În aplicarea regulilor de concurenta în cazuri specifice este esenţial sa fie avut în vedere contextul juridic şi economic. Aceasta implica faptul ca schimbãrile în condiţiile pieţei, cum ar fi cele generate de progresul tehnologic, au un impact direct în analiza efectuatã în baza legii. În momentul convergentei şi al apariţiei noilor pieţe ale serviciilor multimedia, deţinerea incrucisata a proprietãţii între reţelele de comunicaţii electronice şi cele de cablu are un impact potenţial mult mai ridicat cu privire la puterea de piata şi la potenţialul abuz de poziţie dominanta. Comportamentul comercial al agentului economic în cauza va necesita, prin urmare, o analiza mai detaliatã, având în vedere ca exista o mare probabilitate pentru apariţia unui comportament abuziv şi a unor efecte de împiedicare a accesului pe piata. În aceste condiţii, contabilitatea separatã ar putea constitui o mãsura insuficienta, fiind mai indicatã implementarea separarii legale, în sensul de operare a celor doua tipuri de reţele - de cablu TV şi de comunicaţii electronice - prin entitãţi legale distincte.
129. În plus, pe pieţele de telefonie localã, este indicat ca operatorul care exploateazã cele doua reţele sa nu fie singurul furnizor al infrastructurii pentru concurentii sãi, având în vedere condiţiile specifice ale pieţelor relevante locale de telefonie, unde, de regula, construirea de infrastructuri paralele este lenta şi costisitoare.
130. O eventuala excludere a utilizãrii reţelei de comunicaţii electronice publice pentru difuzarea de programe de televiziune ar putea conduce însã la creşterea deficitului de capacitate disponibilã pentru acest tip de transmisie. Limitarea capacitãţii disponibile ar putea avea, în special, efecte severe asupra furnizorilor de servicii de televiziune prin cablu.
131 Consiliul Concurentei intenţioneazã sa acţioneze conform art. 5 sau art. 6 din lege şi Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice, în urma unei analize de la caz la caz, pentru reducerea unor efecte anticoncurentiale viitoare ale furnizarii de cãtre un anumit operator a reţelelor de televiziune prin cablu şi a celor de comunicaţii electronice. Acţiunea poate fi pornitã din oficiu sau în urma sesizãrii cu o plângere conform art. 6 din lege. De asemenea, Consiliul Concurentei poate acţiona ca rezultat al unei notificãri realizate de cãtre o companie de comunicaţii electronice şi televiziune prin cablu în poziţie dominanta, având ca obiect extinderea sa în noi zone mulţi-media, prin impunerea unor modificãri structurale sau a altor mãsuri pe care le va considera indicate pentru menţinerea unui mediu concurential normal.
132. În acest sector, art. 6 din lege ar trebui aplicat a fortiori unui agent economic care este proprietarul atât al unei reţele de comunicaţii electronice, cat şi al unei reţele de cablu, în particular când deţine o poziţie dominanta pe ambele pieţe. Atunci când un agent economic deţine o poziţie dominanta pe doua pieţe, acesta nu trebuie ca - prin comportamentul sau - sa submineze şi sa distorsioneze concurenta. Aceasta dominanta nu trebuie folositã, în special, ca o parghie pe pieţe invecinate, impiedicand astfel apariţia unor servicii noi sau consolidand poziţia dominanta prin achiziţii sau înfiinţarea de societãţi cooperative fie orizontale, fie verticale.
133. Pentru a acţiona impotriva unor practici interzise de art. 6 din lege, Consiliul Concurentei poate decide declanşarea unor investigaţii, din oficiu sau în urma unei plângeri. În plus, în baza art. 5 din aceeaşi lege, a prevederilor Regulamentului Consiliului Concurentei privind aplicarea prevederilor art. 5 şi <>art. 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 privind practicile anticoncurentiale şi a Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice, Consiliul Concurentei poate primi o notificare a unei operaţiuni, pe care o va analiza în lumina circumstanţelor specifice ale cazului. Este posibil ca extinderea pe pieţe invecinate a unui operator în poziţie dominanta, atât pe reţele de comunicaţii electronice, cat şi pe reţele de televiziune prin cablu, sa genereze îndoieli serioase privind compatibilitatea operaţiunii în cauza cu un mediu concurential normal.
134. Furnizarea reţelelor de comunicaţii electronice şi a celor de televiziune prin cablu de cãtre un singur operator, fost monopolist, conduce la crearea unei poziţii de start asimetrice pentru operatorii de comunicaţii electronice dominanti comparativ cu noii intrati pe piata, având în vedere ca pieţele din acest domeniu tind sa fie convergente; în primul rând, va acţiona ca o constrângere semnificativã asupra dezvoltãrii optime a acestor pieţe. În mod clar aceasta situaţie va avea ca efect reducerea concurentei pe piata comunicaţiilor electronice, cat timp noii intrati vor fi incapabili sa acceseze bucla localã independent de operatorul în poziţie dominanta. În al doilea rând, aceasta situaţie creeazã o mai mare posibilitate pentru ca operatorul dual în poziţie dominanta sa acţioneze într-o maniera care sa împiedice inovatia şi sa întârzie dezvoltarea pieţelor multimedia din România.
CONCLUZII
135. Consiliul Concurentei considera ca regulile de concurenta şi reglementãrile specifice ale sectorului formeazã un set coerent de mãsuri pentru asigurarea unui mediu de piata concurential şi liberalizat al pieţelor de comunicaţii electronice din România.
136. Atunci când vor fi invocate regulile de concurenta, Consiliul Concurentei va stabili care sunt pieţele relevante şi va aplica art. 5 şi 6 din lege în concordanta cu principiile expuse în prezentele Instrucţiuni.
137. Abordarea stabilitã în Instrucţiunile de fata va promova concurenta pe pieţele de comunicaţii electronice şi servicii multimedia, în beneficiul consumatorilor, prin oportunitatile create pentru noii intrati şi prin încurajarea concurentei la nivelul buclei locale, dezvoltarea unor noi servicii pentru consumatori şi crearea unei industrii multimedia puternice.
138. La data intrãrii în vigoare a prezentelor Instrucţiuni, se abroga Instrucţiunile Consiliului Concurentei privind modul de aplicare a regulilor de concurenta acordurilor de acces din sectorul de comunicaţii electronice - cadru general, pieţe relevante şi principii, puse în aplicare prin <>Ordin al Preşedintelui Consiliului Concurentei nr. 225/2002 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 920/17 decembrie 2002.
_______________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
