Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
INSTRUCTIUNI din 25 mai 2011 pentru aplicarea titlului IX din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE - AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 31 mai 2011
1. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 205 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare (denumitã în continuare Codul de procedurã fiscalã) - Posibilitatea de contestare
1.1. Orice persoanã care formuleazã o contestaţie pentru lipsa unui act administrativ fiscal trebuie sã demonstreze dreptul sãu sau interesul legitim lezat.
1.2. Prin lipsa actului administrativ fiscal se înţelege nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri a contribuabilului pentru emiterea unui act administrativ fiscal.
1.3. În cazul deciziilor emise potrivit art. 89 din Codul de procedurã fiscalã, bazele de impunere se pot contesta numai prin contestarea deciziei referitoare la baza de impunere, nu şi a deciziilor de impunere emise ulterior în temeiul acesteia.
2. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 206 din Codul de procedurã fiscalã - Forma şi conţinutul contestaţiei
2.1. În situaţia în care contestatorul precizeazã cã obiectul contestaţiei îl formeazã actul administrativ fiscal atacat, fãrã însã a menţiona, înãuntrul termenului acordat de organul de soluţionare, cuantumul sumei totale contestate, individualizatã pe feluri de impozite, taxe, datorie vamalã, contribuţii, precum şi accesorii ale acestora, sau mãsurile pe care le contestã, contestaţia se considerã formulatã împotriva întregului act administrativ fiscal.
2.2. În situaţia în care contestaţia este formulatã printr-un împuternicit al contestatorului, organele de soluţionare competente vor verifica împuternicirea, iar în cazul în care contestatorul se aflã în procedurã de insolvenţã/reorganizare/faliment/lichidare, contestaţia va purta semnãtura şi ştampila administratorului special/administratorului judiciar sau a lichidatorului, dupã caz.
2.3. În situaţia în care contestaţia nu îndeplineşte cerinţele care privesc depunerea în original a împuternicirii sau în copie legalizatã, semnãtura, precum şi ştampilarea acesteia, organele de soluţionare competente vor solicita contestatorului, printr-o scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, ca în termen de 5 zile de la comunicare sã îndeplineascã aceste cerinţe. În caz contrar, contestaţia va fi respinsã, fãrã a se mai antama fondul cauzei.
2.4. Confirmãrile de primire se vor anexa la dosarul cauzei.
2.5. Organul de soluţionare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt şi de drept pentru care a contestat actul administrativ fiscal respectiv.
3. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 207 din Codul de procedurã fiscalã - Termenul de depunere a contestaţiei
3.1. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat, iar la primirea contestaţiei organul emitent al actului administrativ fiscal va întocmi dosarul contestaţiei, precum şi referatul cu propuneri de soluţionare. Întocmirea dosarului contestaţiei nu este obligatorie în situaţia în care, potrivit art. 209 alin. (2) din Codul de procedurã fiscalã, organul emitent este competent pentru soluţionarea contestaţiei.
3.2. Dosarul contestaţiei va cuprinde: contestaţia în original, care trebuie sã poarte semnãtura persoanei îndreptãţite, precum şi amprenta ştampilei, în cazul contestatorului persoanã juridicã, împuternicirea avocaţialã în original sau în copie legalizatã, dupã caz, actul prin care se desemneazã administratorul special/administratorul judiciar/lichidatorul, actul administrativ fiscal atacat, în copie, precum şi anexele acestuia, copii ale documentelor care au legãturã cu cauza supusã soluţionãrii, documentele depuse de contestator şi sesizarea penalã în copie, dacã este cazul.
3.3. În situaţia în care competenţa de soluţionare nu îi aparţine, organul emitent al actului atacat va înainta dosarul contestaţiei, precum şi referatul cu propuneri de soluţionare organului de soluţionare competent, în termen de 5 zile de la data înregistrãrii contestaţiei, dupã verificarea îndeplinirii cerinţelor procedurale.
3.4. În cazul în care contestaţia este depusã la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintatã, în termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
3.5. În cazul în care contestaţia este depusã direct la organul competent de soluţionare, acesta o va transmite organului emitent al actului atacat, în vederea constituirii dosarului contestaţiei, a verificãrii condiţiilor procedurale, precum şi a întocmirii referatului cu propuneri de soluţionare.
3.6. Referatul cu propuneri de soluţionare cuprinde precizãri privind îndeplinirea condiţiilor de procedurã, menţiuni privind sesizarea organelor de urmãrire şi cercetare penalã, dupã caz, precum şi propuneri de soluţionare a contestaţiei, având în vedere toate argumentele contestatorului şi documentele în susţinere; în caz contrar dosarul se restituie în vederea completãrii.
3.7. În referat se va menţiona obligatoriu dacã s-a fãcut sau nu sesizare penalã.
3.8. Referatul se aprobã de conducãtorul organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat.
3.9. În condiţiile în care din actele dosarului cauzei nu se poate verifica respectarea termenului de depunere a contestaţiei, iar în urma demersurilor întreprinse nu se poate face dovada datei la care contestatorul a luat la cunoştinţã de actul administrativ fiscal atacat, inclusiv în situaţia în care comunicarea prin publicitate a fost viciatã prin nerespectarea procedurii în materie, aceasta va fi consideratã depusã în termenul legal.
În situaţia depunerii prin poştã a contestaţiei, organul emitent al actului administrativ fiscal atacat este obligat sã anexeze la dosarul contestaţiei plicul prin care a fost transmisã contestaţia.
3.10. Dispoziţiile privind termenele din Codul de procedurã civilã se aplicã în mod corespunzãtor, astfel:
a) Termenul de depunere a contestaţiei se calculeazã pe zile libere, cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel, neintrând în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul.
De exemplu: Actul administrativ fiscal este comunicat contribuabilului în data de 29 iunie, termenul de 30 de zile începe sã curgã de la data de 30 iunie şi se împlineşte în data de 29 iulie, astfel încât ultima zi de depunere a contestaţiei este 30 iulie.
b) Termenul care se sfârşeşte într-o zi de sãrbãtoare legalã sau când serviciul este suspendat (de exemplu, zile de repaus sãptãmânal) se va prelungi pânã la sfârşitul primei zile de lucru urmãtoare.
De exemplu: În situaţia în care data de 30 iunie prezentatã la exemplul anterior este sâmbãtã, ultima zi de depunere a contestaţiei este luni, 1 august.
c) Termenul de 3 luni prevãzut la art. 207 alin. (4) din Codul de procedurã fiscalã se sfârşeşte în ziua lunii corespunzãtoare zilei de plecare.
De exemplu: Actul administrativ fiscal este comunicat contribuabilului în data de 15 ianuarie, termenul de 3 luni se sfârşeşte în data de 15 aprilie, astfel încât ultima zi de depunere a contestaţiei este data de 15 aprilie.
d) Termenul care, începând la data de 29, 30 sau 31 a lunii, se sfârşeşte într-o lunã care nu are o asemenea zi se va socoti împlinit în ultima zi a lunii, cum ar fi exemplul expus mai jos:
Actul administrativ fiscal este comunicat în data de 30 noiembrie, termenul de 3 luni se sfârşeşte în ultima zi a lunii februarie, respectiv 28 sau 29 februarie, reprezentând ultima zi de depunere a contestaţiei.
3.11. Când contestatorul îşi majoreazã pretenţiile, dispoziţiile procedurale privind termenul de depunere a contestaţiei se aplicã corespunzãtor pentru diferenţele contestate suplimentar.
3.12. Contestaţia poate fi depusã în termenul de 3 luni în situaţia în care actul administrativ atacat nu cuprinde unul dintre elementele prevãzute la art. 43 alin. (2) lit. i) din Codul de procedurã fiscalã.
4. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 208 din Codul de procedurã fiscalã - Retragerea contestaţiei
4.1. Cererea de retragere trebuie sã fie semnatã de contestator sau de împuternicit, cu îndeplinirea aceloraşi condiţii de formã prevãzute la formularea şi depunerea contestaţiei. Dovada calitãţii de împuternicit se face potrivit legii. În cazul în care contestatorul se aflã în procedurã de insolvenţã/reorganizare/faliment/lichidare, cererea de retragere a contestaţiei va purta semnãtura şi ştampila administratorului special/administratorului judiciar sau a lichidatorului, dupã caz.
4.2. Persoanele fizice vor anexa la cererea de retragere copia actului de identitate.
4.3. Dupã primirea cererii de retragere a contestaţiei, organul de soluţionare competent va comunica contestatorului decizia prin care ia act de renunţarea la contestaţie.
5. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 209 din Codul de procedurã fiscalã - Organul competent
5.1. Actele administrative fiscale care intrã în competenţa de soluţionare a organelor specializate prevãzute la art. 209 alin. (1) din Codul de procedurã fiscalã sunt cele prevãzute expres şi limitativ de lege.
5.2. Prin organ central cu atribuţii de inspecţie fiscalã, prevãzut la art. 209 alin. (1) lit. c) din Codul de procedurã fiscalã, se înţelege direcţia din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã care are competenţã pentru desfãşurarea la nivel naţional a activitãţii de inspecţie fiscalã în toate domeniile de activitate şi la toate categoriile de contribuabili, în vederea identificãrii şi combaterii evaziunii fiscale.
5.3. Alte acte administrative fiscale pot fi: dispoziţia de mãsuri, decizia privind stabilirea rãspunderii reglementatã de art. 28 din Codul de procedurã fiscalã, notele de compensare, înştiinţãri de platã, procesul-verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului, declaraţiile vamale de punere în liberã circulaţie etc.
5.4. Competenţa de soluţionare este datã de cuantumul total al sumelor contestate, reprezentând impozite, taxe, contribuţii, datorie vamalã stabilite de platã de cãtre organul fiscal, accesorii ale acestora, precum şi al diminuãrii pierderii fiscale.
5.5. În cazul soluţionãrii contestaţiei formulate împotriva unei decizii de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de platã stabilite de inspecţia fiscalã emisã ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate pentru soluţionarea unui decont cu sumã negativã de TVA cu opţiune de rambursare, competenţa de soluţionare este datã de suma stabilitã ca TVA suplimentarã de platã.
5.6. În situaţia în care, în urma unei inspecţii fiscale efectuate la un contribuabil, organul de inspecţie fiscalã emite atât decizie de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de platã stabilite de inspecţia fiscalã, cât şi dispoziţie de mãsuri privind diminuarea pierderii fiscale, cele douã acte administrative fiscale sunt acte distincte, competenţa de soluţionare fiind cea care rezultã din suma contestatã aferentã fiecãrui act administrativ fiscal luat individual. În situaţia dispoziţiei de mãsuri privind diminuarea pierderii fiscale, competenţa de soluţionare este datã de suma cu care se diminueazã pierderea. Determinarea competenţei de soluţionare în funcţie de valoarea şi natura juridicã a fiecãrui act administrativ fiscal, luat individual, poate fi stabilitã numai în ipoteza în care între Dispoziţia de mãsuri privind diminuarea pierderii fiscale şi Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de platã stabilite de inspecţia fiscalã, emise în urma inspecţiei fiscale, de cãtre acelaşi organ de inspecţie fiscalã pentru acelaşi contribuabil, nu existã nicio legãturã.
5.7. Atunci când, ca urmare a constatãrii pierderii înlesnirilor la platã, contestatorului i se stabilesc, pe cale de consecinţã, debite şi accesorii, competenţa de soluţionare a contestaţiei aparţine organelor prevãzute la art. 209 alin. (1) din Codul de procedurã fiscalã, în funcţie de cuantumul sumei contestate.
5.8. În cazul contestaţiilor formulate de contribuabilii nerezidenţi, pentru care nu a fost stabilitã competenţa de administrare conform art. 36 alin. (3) din Codul de procedurã fiscalã, competenţa de soluţionare a contestaţiei revine organelor specializate constituite la nivelul direcţiilor generale în a cãror razã teritorialã se face constatarea actului sau a faptului supus dispoziţiilor legale fiscale.
6. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 210 din Codul de procedurã fiscalã - Decizia de soluţionare
6.1. În soluţionarea contestaţiei, organele de soluţionare competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã se pronunţã prin decizie.
6.2. Decizia emisã în soluţionarea contestaţiei este definitivã în sistemul cãilor administrative de atac, în sensul cã asupra ei organul de soluţionare competent nu mai poate reveni, cu excepţia situaţiilor privind îndreptarea erorilor materiale, potrivit legii, şi este obligatorie pentru organele fiscale emitente ale actelor administrative fiscale contestate.
7. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 211 din Codul de procedurã fiscalã - Forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei
7.1. Decizia se semneazã de cãtre directorul general al Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, de conducãtorii direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene/a municipiului Bucureşti sau de înlocuitorii acestora, dupã caz.
7.2. În cazul contestaţiilor soluţionate potrivit art. 209 alin. (2) din Codul de procedurã fiscalã, decizia se semneazã de conducãtorul organului fiscal din care face parte organul fiscal competent în soluţionarea acestor contestaţii.
7.3. În situaţia în care înlocuitorii conducãtorilor direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sunt conducãtorii organului de inspecţie fiscalã, va fi desemnatã o altã persoanã din cadrul direcţiei generale respective, care sã semneze decizia de soluţionare.
7.4. Decizia privind soluţionarea contestaţiei se întocmeşte şi se comunicã astfel:
a) câte un exemplar se comunicã contestatorului, persoanelor introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, organului care a întocmit actul atacat, dupã caz;
b) un exemplar rãmâne la dosarul contestaţiei;
c) un exemplar se pãstreazã la dosarul deciziilor.
7.5. În situaţia în care decizia de soluţionare a contestaţiei priveşte creanţe fiscale, organul emitent al actului fiscal atacat va înainta o copie a deciziei la compartimentul/serviciul/biroul cu atribuţii de evidenţã analiticã pe plãtitori.
7.6. Organele care soluţioneazã contestaţiile vor ţine evidenţa acestora într-un registru, din care sã rezulte identitatea contestatorului, obiectul cauzei, modul de soluţionare şi de comunicare a soluţiei şi calea de atac.
8. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 212 din Codul de procedurã fiscalã - Introducerea altor persoane în procedura de soluţionare
8.1. În procedura de soluţionare a contestaţiilor intervenţia altor persoane poate fi voluntarã sau forţatã.
8.2. Intervenţia voluntarã este forma de participare la cerere, în soluţionarea contestaţiilor, a terţilor ale cãror interese juridice de naturã fiscalã sunt afectate în urma emiterii deciziei.
8.2.1. Intervenţia voluntarã se face la cererea unei terţe persoane care urmãreşte realizarea unui interes propriu.
8.2.2. Intervenţia se poate depune la organul competent de soluţionare pânã la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei.
8.2.3. Organul de soluţionare competent se va pronunţa asupra admisibilitãţii cererii, urmând a fi înştiinţat intervenientul printr-o adresã.
8.2.4. Atunci când intervenţia urmãreşte realizarea sau conservarea unor interese de naturã juridicã fiscalã proprii, aceasta are caracter principal.
8.2.5. Atunci când intervenţia este fãcutã pentru apãrarea dreptului uneia dintre pãrţi, aceasta are caracter accesoriu.
8.2.6. Atât în cazul intervenţiei cu caracter principal, cât şi în cazul intervenţiei cu caracter accesoriu, cererea de intervenţie trebuie sã îndeplineascã cerinţele prevãzute pentru forma şi conţinutul contestaţiei, iar asupra cererii de intervenţie principalã organele competente de soluţionare se vor pronunţa prin decizie.
8.3. Intervenţia forţatã este forma de participare a terţilor în soluţionarea contestaţiilor, care sunt introduşi de cãtre organele de soluţionare din oficiu sau la cererea contestatorului. În cazul în care cererea de intervenţie forţatã este formulatã de contestator, aceasta va fi motivatã în fapt şi în drept.
8.3.1. Organul de soluţionare competent se va pronunţa asupra admisibilitãţii cererii, urmând a fi înştiinţat contestatorul printr-o adresã.
8.3.2. Introducerea din oficiu a intervenienţilor se realizeazã printr-o adresã a organului de soluţionare care instrumenteazã cauza.
8.3.3. Intervenţia forţatã la solicitarea contestatorului se poate depune la organul competent de soluţionare pânã la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei.
9. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 213 din Codul de procedurã fiscalã - Soluţionarea contestaţiei
9.1. Pentru lãmurirea cauzelor, organul de soluţionare competent poate solicita puncte de vedere direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã sau altor instituţii competente sã se pronunţe în cauzele respective.
Direcţiile de specialitate vor transmite punctele de vedere în termen de cel mult 10 zile de la solicitare.
9.2. În situaţia în care pentru aceeaşi cauzã existã puncte de vedere contradictorii sau contrare punctului de vedere exprimat de organul de soluţionare competent, cauza respectivã poate fi supusã dezbaterii Comisiei fiscale centrale din Ministerul Finanţelor Publice, potrivit legii.
9.3. Organul de soluţionare competent va verifica existenţa excepţiilor de procedurã şi, mai apoi, a celor de fond, înainte de a proceda la soluţionarea pe fond a contestaţiei.
9.4. În soluţionarea contestaţiilor, excepţiile de procedurã pot fi urmãtoarele: excepţia de nerespectare a termenului de depunere a contestaţiei, excepţia de necompetenţã a organului care a încheiat actul contestat, excepţia lipsei semnãturii sau a ştampilei de pe contestaţie.
9.5. Excepţiile de fond în procedura de soluţionare a contestaţiilor pot fi urmãtoarele: excepţia lipsei de interes, excepţia lipsei de calitate procesualã, prescripţia, puterea de lucru judecat şi excepţia reverificãrii pentru aceeaşi perioadã şi pentru aceleaşi obligaţii fiscale.
9.6. În situaţiile în care organele competente au de soluţionat douã sau mai multe contestaţii, formulate de aceeaşi persoanã fizicã sau juridicã împotriva unor titluri de creanţã fiscalã, sau alte acte administrative fiscale încheiate de aceleaşi organe fiscale sau alte organe fiscale vizând aceeaşi categorie de obligaţii fiscale sau tipuri diferite, dar care sub aspectul cuantumului se influenţeazã reciproc, se va proceda la conexarea dosarelor, dacã prin aceasta se asigurã o mai bunã administrare şi valorificare a probelor în rezolvarea cauzei.
9.7. Prin conexarea dosarelor nu se poate stabili o altã competenţã de soluţionare decât cea care rezultã din contestarea fiecãrui act administrativ fiscal luat individual.
9.8. În cazul în care contestatorul îşi restrânge sau îşi majoreazã pretenţiile formulate iniţial, organul de soluţionare învestit îşi va declina competenţa în favoarea organului de soluţionare competent.
9.9. În cazul în care contestaţiile sunt astfel formulate încât au şi alt caracter pe lângã cel de cale administrativã de atac, pentru aceste aspecte cererea se va înainta organelor competente de cãtre organul învestit cu soluţionarea cãii administrative de atac, dupã soluţionarea acesteia.
9.10. La solicitarea organului de soluţionare a contestaţiei, pentru lãmurirea aspectelor care fac obiectul contestaţiei, organele competente vor efectua cercetare la faţa locului, întocmind în acest sens proces-verbal de cercetare la faţa locului, care va fi ataşat la dosarul contestaţiei aflat în curs de soluţionare.
9.11. Dispoziţiile art. 40 din Codul de procedurã fiscalã privind abţinerea şi recuzarea se aplicã în mod corespunzãtor.
10. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 214 din Codul de procedurã fiscalã - Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativã
10.1. Dacã prin decizie se suspendã soluţionarea contestaţiei pânã la rezolvarea cauzei penale, organul de soluţionare competent va relua procedura administrativã, în condiţiile art. 213 alin. (1) din Codul de procedurã fiscalã, numai dupã încetarea definitivã şi irevocabilã a motivului care a determinat suspendarea. Aceasta trebuie doveditã de cãtre organele fiscale sau de contestator printr-un înscris emis de organele abilitate. Soluţia datã de organele de cercetare şi urmãrire penalã trebuie însoţitã de rezoluţia motivatã, atunci când suspendarea a fost pronunţatã pânã la rezolvarea cauzei penale. Dacã solicitarea de reluare a procedurii de soluţionare aparţine împuternicitului contestatorului, altul decât cel care a formulat contestaţia, acesta trebuie sã facã dovada calitãţii de împuternicit, conform pct. 2.2-2.4 din prezentele instrucţiuni.
10.2. În situaţia în care solicitarea de reluare a procedurii aparţine contestatorului, organele de soluţionare vor cere organului fiscal abilitat, printr-o adresã, comunicarea faptului cã motivul de încetare a suspendãrii soluţionãrii contestaţiei a rãmas definitiv/definitiv şi irevocabil.
10.3. La reluarea procedurii administrative, organul de soluţionare competent poate solicita organului fiscal care a sesizat organele de urmãrire şi cercetare penalã punctul de vedere privind soluţionarea contestaţiei în raport cu soluţia organelor penale.
10.4. La soluţionarea contestaţiilor, organele de soluţionare se vor pronunţa şi în raport cu motivarea rezoluţiilor de scoatere de sub urmãrire penalã, neîncepere sau încetare a urmãririi penale, precum şi a expertizelor efectuate în cauzã, în mãsura în care au implicaţii asupra aspectelor fiscale.
10.5. În situaţia în care contestaţia este formulatã atât împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de platã stabilite de inspecţia fiscalã, cât şi împotriva unei dispoziţii de mãsuri privind diminuarea pierderii fiscale, dacã soluţionarea contestaţiei privind unul dintre cele douã acte administrative fiscale afecteazã modul de soluţionare al celuilalt act administrativ fiscal, se va ţine cont de prevederile art. 214 alin. (1) lit. b) din Codul de procedurã fiscalã, în sensul cã organul de soluţionare competent poate sã suspende procedura de soluţionare a unui act administrativ fiscal, pânã la definitivarea altei judecãţi.
10.6. Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativã trebuie motivatã de legãtura de cauzalitate dintre obligaţiile fiscale şi stabilirea de cãtre organele de urmãrire penalã a faptului cã existã indiciile sãvârşirii unei infracţiuni.
10.7. Organul de soluţionare competent poate suspenda procedura de soluţionare a contestaţiei, la cererea contestatorului, dacã acesta prezintã motive întemeiate, cu excepţia situaţiei în care motivul suspendãrii îl reprezintã cererea înaintatã instanţei judecãtoreşti competente prin care s-a solicitat suspendarea executãrii actului administrativ fiscal contestat. Amânarea datei de soluţionare a contestaţiei se poate solicita o singurã datã. La aprobarea suspendãrii, organul de soluţionare competent va stabili şi termenul pânã la care se suspendã procedura. Procedura administrativã este reluatã la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, dupã caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent, indiferent dacã motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.
11. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 216 din Codul de procedurã fiscalã - Soluţii asupra contestaţiei
11.1. Contestaţia poate fi respinsã ca:
a) neîntemeiatã, în situaţia în care argumentele de fapt şi de drept prezentate în susţinerea contestaţiei nu sunt de naturã sã modifice cele dispuse prin actul administrativ fiscal atacat;
b) nemotivatã, în situaţia în care contestatorul nu prezintã argumente de fapt şi de drept în susţinerea contestaţiei sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse soluţionãrii;
c) fiind fãrã obiect, în situaţia în care sumele şi mãsurile contestate nu au fost stabilite prin actul administrativ fiscal atacat sau dacã prin reluarea procedurii administrative, luându-se act de soluţia pronunţatã de instanţa penalã, se constatã cã cererea rãmâne lipsitã de obiect;
d) inadmisibilã, în situaţia contestãrii deciziilor de impunere emise în temeiul deciziei referitoare la baza de impunere, având în vedere prevederile art. 205 alin. (6) din Codul de procedurã fiscalã.
11.2. Aceste soluţii nu sunt prevãzute limitativ.
11.3. Prin decizie se poate lua act de renunţarea la contestaţie, în situaţia în care contestatorul solicitã retragerea acesteia.
11.4. Prin decizie se poate constata autoritatea de lucru judecat atunci când existã identitate de obiect, pãrţi şi cauzã. Este lucru judecat atunci când existã a doua contestaţie care are acelaşi obiect, este întemeiatã pe aceeaşi cauzã şi este între aceleaşi pãrţi, fãcutã de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate. Excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica atât de organul de soluţionare a contestaţiei de pãrţi, cât şi de orice persoanã direct interesatã.
11.5. În situaţia în care se pronunţã o soluţie de desfiinţare totalã sau parţialã a actului atacat, în considerentele deciziei se vor prezenta numai motivele care au condus la desfiinţare.
11.6. Decizia de desfiinţare va fi pusã în executare în termen de 30 de zile de la data comunicãrii, iar verificarea va viza strict aceeaşi perioadã şi acelaşi obiect al contestaţiei pentru care s-a emis decizia, inclusiv pentru calculul accesoriilor aferente.
11.7. Prin noul act administrativ fiscal, întocmit conform considerentelor deciziei de soluţionare, nu se pot stabili în sarcina contestatorului sume mai mari decât cele din actul desfiinţat, acesta putând fi contestat potrivit legii.
12. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 217 din Codul de procedurã fiscalã - Respingerea contestaţiei pentru neîndeplinirea condiţiilor procedurale
12.1. Contestaţia poate fi respinsã ca:
a) nedepusã la termen, în situaţia în care aceasta a fost depusã peste termenul prevãzut de lege;
b) fiind depusã de o persoanã lipsitã de calitatea de a contesta, în situaţia în care aceasta este formulatã de o persoanã fizicã sau juridicã lipsitã de calitate procesualã;
c) fiind depusã de o persoanã lipsitã de capacitate de exerciţiu, potrivit legii;
d) lipsitã de interes, în situaţia în care contestatorul nu demonstreazã cã a fost lezat în dreptul sau interesul sãu legitim;
e) prematur formulatã, în situaţia în care sumele contestate nu sunt individualizate prin titlu de creanţã şi în situaţia în care nu au fost emise decizii privind baza de impunere.
12.2. Aceste soluţii nu sunt prevãzute limitativ.
13. Instrucţiuni pentru aplicarea art. 218 din Codul de procedurã fiscalã - Comunicarea deciziei şi calea de atac
13.1. Decizia de soluţionare a contestaţiei se comunicã prin modalitãţile de comunicare a actului administrativ fiscal prevãzute de art. 44 din Codul de procedurã fiscalã.
14. Dispoziţii tranzitorii privind soluţionarea contestaţiilor
14.1. Contestaţiile formulate de contribuabilii care sunt încadraţi în categoria marilor contribuabili şi care ulterior depunerii contestaţiei nu mai îndeplinesc condiţiile prevãzute de lege pentru marii contribuabili vor fi soluţionate de organul de soluţionare competent la data depunerii contestaţiei.
14.2. Contestaţiile formulate de contribuabilii mici şi mijlocii şi care ulterior depunerii contestaţiei îndeplinesc condiţiile prevãzute de lege pentru marii contribuabili vor fi soluţionate de organul de soluţionare competent la data depunerii contestaţiei.
14.3. Contestaţiile formulate de un contribuabil care ulterior depunerii contestaţiei îşi schimbã domiciliul fiscal în condiţiile legii vor fi soluţionate de organul de soluţionare competent la data depunerii contestaţiei.
14.4. În situaţiile în care procedura administrativã de soluţionare a contestaţiei a fost suspendatã pânã la soluţionarea laturii penale, iar instanţa judecãtoreascã se pronunţã definitiv, determinând reluarea procedurii administrative, competenţa de soluţionare aparţine organului de soluţionare competent la data pronunţãrii respectivei sentinţe.
15. Instrucţiuni privind îndreptarea erorilor materiale din deciziile privind soluţionarea contestaţiilor
15.1. Procedura de efectuare a corecţiei erorilor materiale din deciziile de soluţionare a contestaţiilor cuprinde activitãţile ce trebuie efectuate pentru corectarea erorilor materiale.
15.2. Îndreptarea erorilor materiale se va realiza cu respectarea prevederilor art. 48 din Codul de procedurã fiscalã.
15.3. Erorile materiale reprezintã greşelile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile pãrţilor din raportul juridic fiscal, erorile de calcul, inversãrile de cifre sau preluãrile eronate ale unor sume din documente sau situaţii.
15.4. Erorile materiale din deciziile de soluţionare a contestaţiilor pot fi îndreptate de cãtre organul de soluţionare a contestaţiilor competent, la iniţiativa acestuia, a organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat, a contestatorului sau a oricãrei persoane direct interesate.
15.5. În situaţia solicitãrii de îndreptare a unei erori materiale din decizia de soluţionare a contestaţiei de cãtre organul fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat, contestator sau altã persoanã direct interesatã, organul de soluţionare a contestaţiei poate solicita şi alte documente necesare justificãrii erorilor.
15.6. Decizia de rectificare a actului care conţine erori va avea acelaşi numãr de înregistrare, la care se adaugã particular "bis" şi va purta data emiterii efective.
15.7. Decizia de soluţionare a contestaţiei care corecteazã erori materiale va fi comunicatã atât organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat, cât şi contestatorului sau altor persoane direct interesate. Întocmirea deciziei de soluţionare a contestaţiei care corecteazã erori materiale se face conform pct. 7.4.
16. Instrucţiuni privind publicarea pe site a deciziilor de soluţionare a contestaţiilor
16.1. În cadrul Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor, birourilor/serviciilor de soluţionare contestaţii din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene/ Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti toate deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor şi soluţiile instanţelor judecãtoreşti, dupã caz, dupã depersonalizarea lor se transpun într-un format citibil pentru a fi postate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã.
16.2. Depersonalizarea deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor se face prin eliminarea oricãror elemente care ar conduce la identificarea persoanelor fizice sau juridice implicate ori a funcţionarilor publici care au participat la redactarea şi semnarea deciziei.
În acelaşi fel se va proceda şi în cazul soluţiilor pronunţate de instanţele judecãtoreşti.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
