Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul <>art. 28 alin. (1) şi (3) din Legea concurentei nr. 21/1996 ,
Consiliul Concurentei adopta prezentele instrucţiuni.
CAP. 1
Introducere
1.1 Obiectivul instrucţiunilor
1. Prezentele instrucţiuni stabilesc principiile evaluãrii acordurilor de cooperare pe orizontala sub incidenta <>art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 , denumita în continuare lege. Cooperarea este de tip orizontal dacã acordul sau practica concertata se realizeazã între agenţi economici care opereazã la acelaşi nivel pe piata. În majoritatea situaţiilor cooperarea orizontala are ca finalitate cooperarea dintre concurentii de pe piata. Aceasta cooperare acoperã domenii cum ar fi: cercetarea şi dezvoltarea, producţia, achiziţiile sau comercializarea.
2. Acordurile de cooperare pe orizontala pot crea probleme privind concurenta pe pieţele afectate. Este cazul acordurilor prin care pãrţile convin sa fixeze preţurile ori volumul producţiei, sa îşi împartã pieţele sau clienţii, sau cazul acordurilor care conferã pãrţilor posibilitatea de a-şi menţine sau majorã puterea pe piata, cu efecte negative asupra preţurilor, volumului producţiei, inovatiei, diversificãrii produselor şi calitãţii acestora.
3. Pe de alta parte, cooperarea pe orizontala poate aduce beneficii economice substanţiale. Agenţii economici reactioneaza la presiunea concurentiala din ce în ce mai mare, la efectele globalizarii pieţelor, la progresele tehnologice rapide şi, în general, la natura din ce în ce mai dinamica a pieţelor. Cooperarea poate fi un instrument pentru împãrţirea riscurilor, reducerea costurilor, utilizarea în comun a know-how şi aplicarea mai rapida a inovatiei. Pentru întreprinderile mici şi mijlocii cooperarea reprezintã un important mijloc de adaptare la evoluţia pieţei.
4. Consiliul Concurentei, recunoscând beneficiile economice care se pot crea prin cooperare, trebuie sa fie sigur ca este menţinutã concurenta efectivã pe piata. Art. 5 alin. (2) din lege stabileşte cadrul legal al unei evaluãri complexe, luându-se în considerare atât efectele anticoncurentiale, cat şi beneficiile economice.
5. Consiliul Concurentei a adoptat "Regulamentul privind acordarea exceptarii, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 bis din 3 aprilie 1997. Prin acest regulament s-a stabilit un numãr de 8 categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate susceptibile de a fi exceptate de la aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) din lege în anumite condiţii. În cele 8 categorii au fost incluse atât acordurile de cercetare-dezvoltare, la cap. IV, cat şi acordurile de specializare, la cap. V. Pieţele în schimbare au generat o gama şi o utilizare din ce în ce mai diversificate ale cooperãrii orizontale. Sunt necesare orientãri mai complete şi actualizate pentru a se îmbunãtãţi claritatea şi transparenta în acest domeniu, cu privire la aplicabilitatea art. 5 din lege. În scopul unei abordari cu accent pe
evaluarea economicã, pentru asigurarea unei protecţii mai eficiente a concurentei şi pentru o mai mare siguranta juridicã a agenţilor economici s-a impus adoptarea de cãtre Consiliul Concurentei a unor noi regulamente privind exceptarea categoriilor de acorduri de cercetare-dezvoltare şi de specializare, cu abrogarea corespunzãtoare a capitolelor vechiului regulament.
6. Obiectivul prezentelor instrucţiuni este de a oferi un cadru analitic pentru tipurile cele mai frecvente de cooperare orizontala, inclusiv pentru cele doua categorii de acorduri de cercetare-dezvoltare şi de specializare, care fac obiectul noilor regulamente adoptate de Consiliul Concurentei. Acest cadru se bazeazã în primul rând pe criteriile folosite la analiza contextului economic al unui acord de cooperare. Criteriile economice (cum ar fi puterea pe piata a pãrţilor şi alţi factori referitori la structura pieţei) alcãtuiesc un element-cheie al evaluãrii impactului pe care îl poate genera cooperarea asupra pieţei. Având în vedere marea varietate a tipurilor şi combinatiilor de cooperãri orizontale, precum şi diversitatea condiţiilor de piata în care opereazã, este imposibil sa se ofere raspunsuri specifice la toate situaţiile posibile.
1.2. Domeniul de aplicare a instrucţiunilor
7. Prezentele instrucţiuni se referã la înţelegerile sau la practicile concertate, denumite în continuare acorduri, care se realizeazã între doi sau mai mulţi agenţi economici care opereazã la acelaşi nivel pe piata, de exemplu la acelaşi nivel de producţie sau de distribuţie. Termenul concurenţi, conform utilizãrii sale în prezentele instrucţiuni, cuprinde atât concurentii reali, cat şi concurentii potenţiali. Un agent economic este considerat concurent real fie dacã acţioneazã pe aceeaşi piata relevanta, fie dacã, în lipsa acordului, are capacitatea sa îşi modifice rapid producţia pentru a intra pe piata relevanta fãrã costuri sau riscuri suplimentare semnificative, ca rãspuns la o creştere mica şi permanenta a preţurilor pe aceasta piata, adicã dacã exista substituibilitate imediata din punct de vedere al furnizorului. Acelaşi tip de rationament poate conduce la gruparea diverselor zone geografice. Când substituibilitatea din punct de vedere al furnizorului poate atrage dupã sine necesitatea adaptãrii semnificative a activelor corporale şi necorporale existente, efectuarea de investiţii suplimentare, luarea de decizii strategice sau întârzierea adoptãrii lor, agentul economic nu va fi considerat concurent real, ci un concurent potenţial. Un agent economic este considerat concurent potenţial dacã exista dovezi ca, în lipsa acordului, agentul economic respectiv ar putea face investiţiile suplimentare necesare, astfel încât sa pãtrundã pe piata relevanta ca rãspuns la o creştere mica şi permanenta a preţurilor pe aceasta piata.
Prezentele instrucţiuni se referã numai la acele tipuri de cooperãri care determina creşterea eficientei, adicã la acordurile de cercetare-dezvoltare, de producţie, de achiziţii, de comercializare, privind standardele şi acordurile de mediu.
8. Acordurile încheiate între agenţii economici care opereazã la niveluri diferite pe lantul de producţie sau de distribuţie, adicã acordurile verticale, nu sunt incluse, în principiu, în prezentele instrucţiuni, fiind cuprinse în "Instrucţiunile privind aplicarea <>art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale". În cazul în care acordurile verticale, cum sunt acordurile de distribuţie, se încheie între concurenţi, efectele lor asupra pieţei şi posibilele probleme de concurenta pot fi asemãnãtoare cu cele ale acordurilor orizontale. Prin urmare, acordurile trebuie evaluate conform principiilor descrise în prezentele instrucţiuni. Aceasta nu exclude aplicarea suplimentarã a "Instrucţiunilor privind aplicarea <>art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale", pentru a se evalua restricţiile verticale incluse în aceste acorduri.
9. Acordurile pot combina diverse etape de cooperare, ca de exemplu activitatea de cercetare-dezvoltare combinata cu aplicarea rezultatelor acesteia. Dacã nu cad sub incidenta "Regulamentului Consiliului Concurentei privind autorizarea concentrarilor economice", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 bis din 14 aprilie 1997, acordurile orizontale sunt evaluate conform prevederilor prezentelor instrucţiuni. În funcţie de obiectivele urmãrite prin cooperare se stabileşte capitolul corespunzãtor din prezentele instrucţiuni care se aplica acordului respectiv. La stabilirea obiectivelor se iau în considerare mai ales 2 factori: în primul rând, punctul de plecare al cooperãrii şi, în al doilea rând, gradul de integrare a diferitelor funcţii care se combina. Cooperarea care presupune cercetare-dezvoltare în comun, precum şi aplicarea în comun a rezultatelor este cuprinsã la capitolul "Acorduri de cercetare-dezvoltare", deoarece producţia în comun va avea loc numai dacã cercetarea-dezvoltarea în comun a reuşit. Aceasta implica faptul ca rezultatele cercetãrii-dezvoltãrii în comun sunt decisive pentru producţie. Prin urmare, acordul de cercetare-dezvoltare poate fi considerat ca fiind punctul de plecare al cooperãrii. Evaluarea se va schimba dacã acordul a prevãzut o integrare deplina în domeniul producţiei şi doar o integrare parţialã a unor activitãţi de cercetare-dezvoltare. În acest caz posibilele efecte anticoncurentiale şi beneficiile economice ale cooperãrii se vor lega în mare mãsura de producţia în comun, iar acordul va fi examinat în conformitate cu principiile stabilite la capitolul "Acordurile de producţie". Înţelegerile mai complexe, cum ar fi aliantele strategice, care combina în diverse moduri o serie de domenii şi instrumente diferite de cooperare, nu fac obiectul prezentelor instrucţiuni. Evaluarea fiecãrui domeniu de cooperare din cadrul unui acord se poate realiza cu ajutorul capitolului corespunzãtor din instrucţiuni, iar înţelegerile complexe vor fi analizate şi în integralitatea lor.
10. Criteriile stabilite în prezentele instrucţiuni se aplica la cooperarea privind bunurile şi serviciile, denumite colectiv produse. Operaţiunile care intra sub incidenta Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice, emis de Consiliul Concurentei, nu sunt analizate prin prisma principiilor conţinute în prezentele instrucţiuni.
11. Evaluarea conform art. 5, asa cum este descrisã în prezentele instrucţiuni, nu va prejudicia posibila aplicare paralela a art. 6 din lege la acordurile de cooperare orizontala.
1.3. Principiile de baza ale evaluãrii în baza art. 5 din lege
1.3.1. Art. 5 alin. (1) din lege
12. Art. 5 alin. (1) se aplica înţelegerilor de cooperare pe orizontala şi pe verticala, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrangerea, împiedicarea sau denaturarea concurentei, denumite în continuare restrangeri ale concurentei, pe piata româneascã sau pe o parte a acesteia.
13. În unele cazuri natura cooperãrii indica de la început aplicabilitatea art. 5 alin. (1) din lege. Este cazul acordurilor care prin obiectul lor urmãresc restrangerea concurentei prin intermediul fixãrii preţurilor, limitãrii producţiei sau împãrţirii pieţelor ori clienţilor. Aceste acorduri sunt considerate ca având efecte negative asupra concurentei pe piata şi, ca urmare, nu este necesar sa se examineze efectele lor reale asupra concurentei şi pieţei pentru a se stabili dacã se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege.
14. Multe acorduri de cooperare orizontala nu au ca obiect o restrangere a concurentei. În acest caz este necesarã analizarea efectelor acordului. Pentru aceasta analiza nu este suficient ca acordul sa limiteze concurenta dintre pãrţi. Concurenta de pe intreaga piata trebuie sa fie afectatã în asemenea mãsura încât sa existe premisele unor efecte negative asupra pieţei din punctul de vedere al preţurilor, producţiei, inovatiei sau diversitatii ori calitãţii bunurilor şi serviciilor.
15. Faptul ca un acord poate provoca astfel de efecte negative depinde de contextul economic, ţinându-se seama atât de natura acordului, cat şi de puterea combinata de pe piata a pãrţilor, care determina - împreunã cu alţi factori structurali - capacitatea acordului de cooperare de a afecta concurenta într-o mãsura semnificativã.
1.3.1.1. Natura acordului
16. Natura unui acord se referã la factori cum ar fi domeniul şi obiectivul cooperãrii, relaţia concurentiala dintre pãrţi şi gradul în care îşi combina activitãţile.
17. Este mica probabilitatea ca anumite tipuri de acorduri, de exemplu majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare sau cooperarea în vederea fixãrii standardelor ori a îmbunãtãţirii condiţiilor de mediu, sa cuprindã restrictii cu privire la preţuri şi producţie. Dacã aceste tipuri de acorduri au totuşi efecte negative, aceste efecte se referã la inovaţie sau la varietatea produselor. Uneori ele pot conduce la închiderea pieţei.
18. Alte tipuri de cooperare, cum ar fi acordurile de producţie sau de achiziţii, provoacã în mod tipic un anumit grad de combinare a costurilor totale. Dacã acest grad este semnificativ, pãrţile îşi pot coordona mai uşor atât preţurile pe piata, cat şi producţia. Costurile în comun pot fi semnificative numai în anumite condiţii. În primul rând, domeniul de cooperare, de exemplu producţie şi achiziţii, trebuie sa reprezinte un procent ridicat din costurile totale pe o piata data. În al doilea rând, pãrţile trebuie sa îşi combine în mare mãsura activitãţile în domeniul lor de cooperare. Este, de exemplu, cazul în care pãrţile produc sau achiziţioneazã în comun un produs intermediar important sau un procent însemnat din totalul vânzãrilor lor de un anumit produs finit.
19. Datoritã naturii lor unele categorii de acorduri nu se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege. Acest lucru este valabil în cazul cooperãrii care nu presupune coordonarea comportamentului concurential al pãrţilor pe piata, cum ar fi:
a) cooperarea între pãrţi neconcurente;
b) cooperarea între agenţi economici concurenţi care nu îşi pot realiza în mod independent proiectul sau activitatea la care se referã cooperarea;
c) cooperarea privind o activitate care nu influenţeazã parametrii relevanti ai concurentei.
Aceste categorii de cooperãri se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege dacã implica agenţi economici cu o putere pe piata semnificativã, care pot genera probleme de închidere a pieţei pentru terţe pãrţi.
20. O alta categorie de acorduri care poate fi incadrata de la început la art. 5 alin. (1) din lege este cea a acordurilor de cooperare care au ca obiect restrangerea concurentei prin fixarea preţurilor, limitarea producţiei sau împãrţirea pieţelor ori a clienţilor. Aceste restrictii sunt considerate deosebit de dãunãtoare pentru ca afecteazã direct rezultatul procesului concurential. Fixarea preţurilor şi limitarea producţiei conduc direct la preţuri mai ridicate pentru clienţi sau la oferte sub cantitatea cerutã. Împãrţirea pieţelor ori a clienţilor reduce posibilitatea de alegere a clienţilor şi genereazã creşterea preţurilor sau scãderea producţiei. Se poate presupune deci ca aceste restrictii au efecte negative asupra pieţei. Prin urmare, ele sunt interzise indiferent de cifrele de afaceri şi de cotele de piata ale pãrţilor, fãrã sa beneficieze, conform prevederilor art. 8 din lege, de exceptarea pe criteriul de minimis.
21. Acordurile care nu aparţin categoriilor menţionate mai sus necesita analize ulterioare pentru a se decide dacã se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege. Analiza poate cuprinde criterii legate de piata, cum ar fi poziţia pe piata a pãrţilor sau alţi factori structurali.
1.3.1.2. Puterea pe piata şi structura pieţei
22. Punctul de plecare al analizei este poziţia pãrţilor pe pieţele afectate de cooperare. Aceasta permite sa se stabileascã dacã pãrţile îşi vor pãstra, vor dobândi sau îşi vor majorã puterea pe piata prin cooperare, adicã mãsura în care pot produce efecte negative pe piata în ceea ce priveşte preţurile, producţia, inovatia sau varietatea ori calitatea produselor sau serviciilor. Pentru a se efectua aceasta analiza trebuie definite pieţele relevante, folosind metodologia din Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante, în scopul stabilirii partii substanţiale de piata, emise de Consiliul Concurentei şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.
23. Dacã pãrţile au împreunã o cota de piata combinata mica şi probabilitatea apariţiei vreunui efect restrictiv al cooperãrii este şi ea redusã, nu este nevoie, în mod normal, de analize mai profunde. În cazul în care una dintre cele doua pãrţi ale unui acord are o cota de piata nesemnificativa şi nu poseda resurse importante, chiar şi o cota de piata combinata mare nu poate fi consideratã ca indicând un efect restrictiv asupra concurentei pe piata. Dacã exista mai mult de doua pãrţi, cota cumulatã a tuturor concurenţilor aflaţi în cooperare trebuie sa fie semnificativ mai mare decât cota celui mai mare concurent participant.
24. Pe lângã poziţia pe piata a pãrţilor şi cotele lor de piata cumulate, un alt factor care poate fi luat în considerare la evaluarea impactului cooperãrii asupra concurentei este concentrarea pieţei, adicã poziţia şi numãrul concurenţilor de pe piata. Se poate folosi ca indicator Indicele Herfindahl-Hirschman (HHI), care reprezintã suma patratelor cotelor de piata separate ale tuturor concurenţilor. La un HHI sub 1.000 concentrarea pieţei poate fi consideratã redusã, între 1.000 şi 1.800 este medie, iar peste 1.800 este mare. Indicele HHI obţinut dupã cooperare este important pentru evaluarea posibilelor efecte de piata ale unei cooperãri. Un alt posibil indicator ar fi indicele de concentrare a marilor firme, care aduna patratele cotelor de piata individuale ale principalilor concurenţi.
25. În funcţie de poziţia pe piata a pãrţilor şi de concentrarea pieţei pot fi luati în considerare şi alţi factori, cum ar fi stabilitatea în timp a cotelor de piata, barierele la intrarea pe piata şi probabilitatea intrãrii pe piata, puterea cumparatorilor/furnizorilor comparativ cu cea a pãrţilor sau natura produselor (de exemplu, omogenitate, maturitate). Dacã din punct de vedere al inovatiei exista probabilitatea unui impact asupra concurentei, care nu poate fi mãsurat corespunzãtor pe baza pieţelor existente, pot fi luati în considerare factori specifici de analiza a acestor efecte.
1.3.2. Art. 5 alin. (2) din lege
26. Acordurile care se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege pot fi exceptate dacã sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevãzute la art. 5 alin. (2) din lege.
1.3.2.1. Beneficii economice
27. O condiţie importanta pentru exceptare este ca acordul sa contribuie la îmbunãtãţirea producţiei sau a distribuţiei produselor ori la promovarea progresului tehnic sau economic. Deoarece aceste beneficii sunt legate de eficienta statica sau dinamica, ele pot fi denumite beneficii economice. Beneficiile economice pot prevala asupra efectelor restrictive privind concurenta. De exemplu, o cooperare poate permite agenţilor economici sa ofere bunuri şi servicii de o calitate superioarã, la preţuri mai mici, sau sa lanseze mai repede inovaţii. Majoritatea cresterilor de eficienta sunt determinate de combinarea şi de integrarea diverselor capacitãţi sau resurse. Pãrţile trebuie sa demonstreze ca majorarea eficientei va fi probabil generata de cooperare şi ca aceasta nu poate fi realizatã prin mijloace mai puţin restrictive. Declaraţiile de creştere a eficientei trebuie sa fie fundamentate. Speculatiile sau declaraţiile cu caracter general privitoare la reducerea costurilor nu sunt suficiente.
28. Consiliul Concurentei nu ia în considerare reducerile de costuri ca urmare a reducerii producţiei, partajarii pieţei sau a simplei exercitari a puterii pe piata.
1.3.2.2 Beneficii pentru consumatori
29. Beneficiile economice trebuie sa apara nu doar la pãrţile la acord, ci şi la consumatori. În general, transmiterea beneficiilor cãtre consumatori va depinde de intensitatea concurentei pe piata relevanta. Presiunile concurentiale vor asigura de regula transferul reducerilor de costuri cãtre consumatori prin intermediul scaderii preţurilor sau prin stimularea agenţilor economici de a introduce produse noi pe piata cat mai repede posibil. Prin urmare, dacã pe piata se menţine o concurenta suficienta pentru a motiva pãrţile din acord, procesul concurential va garanta de regula transferul cãtre consumatori al unei cote importante din beneficiile economice.
1.3.2.3 Indispensabilitatea
30. Restrangerea concurentei trebuie sa fie necesarã pentru realizarea beneficiilor economice. Dacã exista mijloace mai puţin restrictive prin care se obţin beneficii similare, creşterea declarata a eficientei nu poate fi folositã pentru a motiva restrangeri ale concurentei. Caracterul indispensabil al unor astfel de restrictionari depinde de condiţiile pieţei şi de durata acordului. De exemplu, acordurile de exclusivitate pot rezolva problema "pasagerului clandestin", în sensul ca pot proteja un participant la acord impotriva practicii unor cumpãrãtori care, dupã ce obţin de la un agent economic toate informaţiile necesare deciziei de a cumpara un anumit produs, cumpara produsul respectiv de la un concurent al acestuia, care, deşi nu a fãcut cheltuieli cu promovarea produsului nu oferã reduceri de preţ substanţiale. Astfel, cel din urma obţine profituri fãrã efort. De aceea acordurile de exclusivitate pot fi acceptate. În unele împrejurãri însã aceste acorduri nu sunt necesare şi pot amplifica efectul restrictiv.
1.3.2.4. Menţinerea concurentei
31. Criteriul eliminãrii concurentei pentru o parte substantiala a pieţei produselor este legat de problema dominantei. Dacã un agent economic este într-o poziţie dominanta sau care poate deveni dominanta, ca o consecinta a acordului orizontal, acordul în cauza produce efecte anticoncurentiale în sensul art. 5 alin. (1) din lege şi nu poate fi, în principiu, exceptat.
1.3.3. Art. 5 alin. (3) din lege
32. În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din lege, beneficiul exceptarii prevãzut la alin. (2) al aceluiaşi articol se acorda prin decizie a Consiliului Concurentei, pentru cazurile individuale de înţelegeri, decizii de asociere sau practici concertate, şi se stabileşte prin regulament al Consiliului Concurentei, pentru unele categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate.
33. Prezentele instrucţiuni cuprind modul de abordare şi procedura care trebuie urmatã de cãtre agenţii economici în toate cazurile de înţelegeri de cooperare pe orizontala, indiferent dacã înţelegerea reprezintã un caz individual sau poate fi consideratã a se încadra într-o categorie exceptatã.
34. Cele mai frecvente forme de acorduri în domeniul producţiei/specializãrii, pana la un prag al cotei de piata de 20%, iar, în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii, pana la un prag de 25%, sunt exceptate de la aplicarea art. 5 alin. (1) din lege, în conformitate cu prevederile "Regulamentului privind acordarea exceptarii acordurilor de specializare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 " şi, respectiv, ale "Regulamentului privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", dacã acordurile - considerate ca se încadreazã în categoriile exceptate - îndeplinesc condiţiile pentru aplicarea exceptarii categoriei şi nu conţin restrictii grave, "clauze negre", care sa facã inaplicabila exceptarea respectivei categorii. Dacã exista una sau mai multe asemenea restrictii, beneficiul exceptarii categoriei se pierde pentru întregul acord.
35. Pentru exceptarile individuale ale acordurilor de cooperare pe orizontala, inclusiv ale acordurilor de specializare şi de cercetare-dezvoltare, care nu se încadreazã în condiţiile de exceptare prevãzute în cele doua regulamente mai sus menţionate, agenţii economici vor proceda în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) şi (8) din lege, cu prevederile "Regulamentului pentru aplicarea prevederilor <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 privind practicile anticoncurentiale", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997 şi cu prevederile "Regulamentului privind stabilirea şi perceperea tarifelor pentru procedurile şi serviciile prevãzute de <>Legea concurentei nr. 21/1996 şi de regulamentele emise în aplicarea acesteia", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997, cu modificãrile anexei la cel din urma. Analiza încadrãrii acestor acorduri în prevederile art. 5 din lege se va face în conformitate cu prevederile prezentelor instrucţiuni.
CAP. 2
Acordurile de cercetare-dezvoltare
2.1. Definitie
36. Acordurile de cercetare-dezvoltare pot fi diferite ca forma şi domeniu afectat. Ele pot acoperi o gama larga de tipuri, începând cu subcontractarea anumitor activitãţi de cercetare-dezvoltare pana la îmbunãtãţirea în comun a tehnologiilor existente sau la cooperarea în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii şi comercializãrii de produse complet noi. Înţelegerile pot lua forma unui acord de cooperare sau a unei societãţi în comun de cooperare. Acest capitol are în vedere toate formele de acorduri de cercetare-dezvoltare, inclusiv acordurile legate de acestea, referitoare la producerea sau la comercializarea rezultatelor cercetãrii-dezvoltãrii, cu condiţia ca obiectul principal al cooperãrii sa fie cercetarea-dezvoltarea. Sunt exceptate fuziunile şi societãţile în comun concentrative, care intra sub incidenta Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice, emis de cãtre Consiliul Concurentei.
37. Cooperarea în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii poate reduce paralelismele privind costurile, precum şi costurile inutile, generand un schimb de idei şi de experienta semnificativ şi având drept rezultat dezvoltarea mai rapida a produselor şi tehnologiilor. Ca regula generalã, cooperarea în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii tinde cãtre globalizarea acestei activitãţi.
38. Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) alcãtuiesc o categorie dinamica şi eterogena, care se confrunta cu numeroase provocari, inclusiv cererea crescanda din partea marilor companii pentru care adeseori acestea lucreazã ca subcontractanţi. În sectoarele în care activitatea de cercetare-dezvoltare este intensa, IMM aflate în dezvoltare rapida, adeseori denumite întreprinderi incepatoare, au printre obiective şi pe acela de a intra în topul firmelor active pe segmentele de piata care se dezvolta rapid. Pentru a face fata acestor provocari şi pentru a rãmâne competitive IMM trebuie sa aibe, în mod constant, activitate de inovaţie. Prin cooperarea în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii se oferã posibilitatea creşterii volumului acestei activitãţi efectuate de cãtre IMM, astfel încât acestea sa poatã concura efectiv cu agenţii economici mai puternici de pe piata.
39. În anumite circumstanţe acordurile de cercetare-dezvoltare pot crea totuşi probleme de concurenta, cum ar fi efectele restrictive asupra preţurilor, producţiei, inovatiei, diversitatii sau calitãţii produselor.
2.2. Pieţe relevante
40. Cheia definirii pieţei relevante, când se evalueaza efectele unui acord de cercetare-dezvoltare, este identificarea acelor produse, tehnologii sau eforturi în direcţia cercetãrii-dezvoltãrii, care vor acţiona ca o constrângere la competitivitate asupra pãrţilor. La un capãt al spectrului situaţiilor posibile inovatia poate conduce la realizarea unui produs sau a unei tehnologii, care sa concureze pe o piata existenta a produselor sau a tehnologiilor. Este cazul cercetãrii-dezvoltãrii îndreptate cãtre micile îmbunãtãţiri sau diversificari, cum ar fi noi modele ale unui anumit produs. În acest caz efectele posibile privesc piata produselor existente. La celãlalt capãt inovatia poate avea drept rezultat un produs complet nou, care îşi creeazã propria piata (de exemplu, spectrul de acţiune al unui vaccin nou în cazul unei boli anterior incurabile). În acest caz pieţele existente sunt relevante numai dacã sunt într-un fel legate de inovatia respectiva. Totuşi, majoritatea cazurilor privesc probabil situaţii între cele doua extreme, de exemplu, situaţii în care efortul de inovare poate crea produse sau tehnologii care pe parcurs le înlocuiesc pe cele existente (de exemplu, CD care au înlocuit plãcile de pick-up). O analiza atenta a acestor situaţii poate necesita acoperirea atât a pieţelor existente, cat şi a impactului acordului asupra inovatiei.
Pieţele existente
a) Pieţele produselor
41. În cazul în care cooperarea se referã la cercetarea-dezvoltarea pentru îmbunãtãţirea produselor existente, aceste produse existente, inclusiv substitutele apropiate, formeazã piata relevanta vizata de cooperare. Acest fapt rezulta din prevederile Instrucţiunilor privind definirea pieţei relevante, în vederea stabilirii partii substanţiale de piata, emise de cãtre Consiliul Concurentei şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.
42. Dacã eforturile în direcţia cercetãrii-dezvoltãrii au drept scop modificarea semnificativã a unui produs existent sau chiar realizarea unui produs nou care sa îl înlocuiascã pe cel existent, substituirea cu produsul existent poate fi imperfecta sau poate necesita mult timp. În consecinta, produsele vechi şi cele potenţial inlocuitoare nu ar putea aparţine aceleiaşi pieţe relevante. Poate fi vizata totuşi piata pentru produsele existente, dacã exista probabilitatea ca unirea eforturile de cercetare-dezvoltare sa conducã la coordonarea comportamentului pãrţilor ca furnizori ai produselor existente. Exploatarea puterii pe piata existenta este totuşi posibila numai dacã pãrţile luate împreunã au o poziţie puternica atât în ceea ce priveşte piata produselor existente, cat şi capacitatea de a efectua activitãţi de cercetare-dezvoltare.
43. Dacã cercetarea-dezvoltarea se referã la o componenta importanta a produsului finit, nu numai piata pentru aceasta componenta poate fi relevanta pentru evaluare, dar şi piata existenta pentru produsul finit. De exemplu, dacã producãtorii de automobile coopereazã unii cu alţii în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii pentru un nou tip de motor, piata automobilelor poate fi afectatã de aceasta cooperare în cercetare-dezvoltare. Piata pentru produsele finite este totuşi relevanta pentru evaluare numai dacã componenta vizata de cercetare-dezvoltare reprezintã un element-cheie din punct de vedere economic şi tehnic al acestor produse finite şi dacã pãrţile la acordul de cercetare-dezvoltare sunt concurenţi importanti pentru produsele finite.
b) Pieţele tehnologiilor
44. Cooperarea în cercetare-dezvoltare poate viza nu numai produsele, dar şi tehnologiile. Dacã drepturile de proprietate intelectualã sunt comercializate separat de produsele respective, piata relevanta a tehnologiilor trebuie şi ea definitã. Pieţele tehnologiilor constau din proprietatea intelectualã acordatã prin licenta şi substitutele sale apropiate, de exemplu, alte tehnologii pe care clienţii le pot folosi ca inlocuitori.
45. Metodologia de definire a pieţelor tehnologiilor urmeazã aceleaşi principii ca şi definirea pieţei produselor. Pornind de la tehnologia comercializata de cãtre pãrţi, este nevoie sa se identifice acele tehnologii cãtre care se pot indrepta clienţii, ca reactie la o creştere uşoarã, dar permanenta, a preţurilor pe piata relevanta. Dupã identificarea acestor tehnologii se pot calcula cotele de piata, impartind venitul obţinut de pãrţi din licentiere la venitul total obţinut din licentiere de cãtre toţi vanzatorii de tehnologii substituibile.
46. Poziţia pãrţilor pe piata tehnologiilor existente este un criteriu relevant de evaluare atunci când cooperarea în cercetare-dezvoltare priveşte îmbunãtãţirea semnificativã a tehnologiilor existente sau realizarea unei tehnologii noi care poate înlocui tehnologia existenta. Cota de piata a pãrţilor poate fi totuşi luatã ca punct de plecare pentru aceasta analiza. Pe piata tehnologiilor trebuie pus un accent deosebit pe concurenta potenţiala. Dacã agenţii economici care nu îşi licentiaza în mod curent tehnologiile pot intra pe piata tehnologiilor, aceştia ar putea restrânge capacitatea pãrţilor de a creste preţul tehnologiilor lor.
Concurenta în inovaţie (eforturi de cercetare-dezvoltare)
47. Cooperarea în cercetare-dezvoltare poate sa nu afecteze doar concurenta pe pieţele existente, dar şi concurenta în inovaţie. Este cazul în care cooperarea priveşte dezvoltarea unor produse/tehnologii noi care pot fie sa le înlocuiascã candva pe cele existente - dacã sunt în curs de aparitie -, fie sa urmãreascã o utilizare noua care nu va conduce la înlocuirea produselor existente, ci va crea o cerere complet noua.
În aceste situaţii efectele asupra concurentei în inovaţie sunt importante, dar în unele cazuri nu pot fi suficient evaluate prin analiza concurentei actuale sau potenţiale pe piata produselor ori tehnologiilor existente. În funcţie de natura procesului de inovaţie specific fiecãrui sector industrial se pot distinge doua situaţii.
48. În prima situaţie, care se regaseste, de exemplu, în industria farmaceutica, procesul inovarii este structurat de asemenea maniera încât este posibila identificarea timpurie a polilor cercetãrii-dezvoltãrii. Polii cercetãrii-dezvoltãrii sunt eforturile de cercetare-dezvoltare îndreptate cãtre un produs sau o tehnologie noua şi substitutele pentru acea cercetare-dezvoltare, adicã situaţia în care cercetarea-dezvoltarea are drept scop realizarea de produse sau tehnologii substituibile celor realizate prin cooperare şi care beneficiazã de acces comparabil la resurse, precum şi de un grafic de timp similar. În acest caz se poate analiza dacã dupã acord au mai rãmas suficienti poli de cercetare-dezvoltare. Punctul de plecare al analizei este activitatea de cercetare-dezvoltare a pãrţilor. Apoi, trebuie identificati polii credibili de cercetare-dezvoltare aflaţi în concurenta. Pentru a evalua credibilitatea polilor concurenţi trebuie luate în considerare urmãtoarele aspecte: natura, domeniul şi dimensiunea altor posibile eforturi de cercetare-dezvoltare, accesul lor la resursele financiare şi umane, know-how/patente sau alte active specializate, precum şi viteza acestora de acţiune şi capacitatea lor de a exploata posibilele rezultate. Un pol de cercetare-dezvoltare nu este un concurent credibil dacã nu poate fi privit ca înlocuitor apropiat al efortului de cercetare-dezvoltare al pãrţilor din punctul de vedere, de exemplu, al accesului la resurse sau al timpului de reactie.
49. În cea de-a doua situaţie eforturile inovatoare dintr-o ramura industriala nu sunt clar structurate pentru a face posibila identificarea polilor cercetãrii-dezvoltãrii. În aceasta situaţie Consiliul Concurentei va incerca, doar în cazuri excepţionale, sa evalueze impactul unei anumite cooperãri în cercetarea-dezvoltarea privind inovatia şi se va limita la evaluarea pieţelor produselor/tehnologiilor, care sunt legate de cooperarea în cercetarea-dezvoltarea respectiva.
Calcularea cotelor de piata
50. Calcularea cotelor de piata atât pentru exceptarea categoriei, în conformitate cu prevederile "Regulamentului privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", cat şi pentru evaluarea individualã a acestor acorduri trebuie sa reflecte distincţia dintre pieţele existente şi concurenta în inovaţie. La începutul cooperãrii punctul de referinta este piata produselor susceptibile de imbunatatire sau înlocuire prin produse în curs de schimbare. Dacã acordul de cercetare-dezvoltare are drept scop doar îmbunãtãţirea sau modernizarea produselor existente, aceasta piata cuprinde produsele direct vizate de cercetare-dezvoltare. Cotele de piata pot fi astfel calculate pe baza valorii vânzãrilor de produse existente. Dacã cercetarea-dezvoltarea are drept scop înlocuirea unui produs existent, noul produs, dacã va fi reuşit, va deveni un substitut pentru produsele existente. Pentru a evalua poziţia concurentiala a pãrţilor, este şi în acest caz posibil sa se calculeze cotele de piata pe baza valorii vânzãrilor de produse existente. În consecinta, prevederile regulamentului sus-menţionat îşi bazeazã exceptarea, în aceste situaţii, pe cota de piata de pe "piata relevanta a produselor care pot fi imbunatatite sau înlocuite de produsele care fac obiectul contractului". Pentru exceptare, aceasta cota de piata nu poate depãşi 25%.
51. Dacã cercetarea-dezvoltarea are drept scop punerea la punct a unui produs care va crea o cerere complet noua, cotele de piata bazate pe vânzãri nu pot fi calculate. Este posibila doar o analiza a efectelor acordului asupra concurentei în inovaţie. În consecinta, regulamentul sus-menţionat excepteazã aceste acorduri, indiferent de cota de piata, pentru o perioada de şapte ani dupã introducerea produsului pe piata. Totuşi, beneficiul exceptarii categoriei poate fi retras, dacã acordul elimina concurenta efectivã în inovaţie. Dupã perioada de şapte ani, pot fi calculate cotele de piata pe baza vânzãrilor, aplicându-se pragul de cota de piata de 25%.
2.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege
2.3.1. Natura acordului
52. Majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare nu se încadreazã în prevederile art. 5 alin. (1) din lege. Acest lucru este valabil în primul rând în cazul acordurilor de cooperare în cercetare-dezvoltare, aflate într-o etapa mai mult teoreticã, foarte îndepãrtatã de exploatarea posibilelor rezultate.
53. De altfel, cooperarea în cercetare-dezvoltare între pãrţi neconcurente, în general, nu restrânge concurenta. Un acord de cooperare încheiat între agenţi economici neconcurenti poate avea totuşi efecte de închidere a pieţei care sa îl încadreze în prevederile art. 5 alin. (1) din lege, dacã se referã la exclusivitate în exploatarea rezultatelor şi dacã una dintre pãrţile la acord deţine o cota semnificativã pe piata tehnologiei, fãrã de care nu se pot exploata rezultatele. Relaţia concurentiala dintre pãrţi trebuie analizata în contextul pieţelor existente afectate şi/sau al inovatiei. Dacã pãrţile nu reuşesc sa efectueze în mod independent activitatea de cercetare-dezvoltare necesarã, nu exista nici o concurenta care sa poatã fi restrânsã. Acest lucru este valabil, de exemplu, pentru agenţii economici care îşi pun laolalta priceperea, tehnologiile şi alte resurse. Problema concurentei potenţiale trebuie evaluatã pe baze realiste. De exemplu, pãrţile nu pot fi definite ca potenţiali concurenţi pentru simplul motiv ca prin cooperare îşi pot permite sa desfãşoare activitãţi de cercetare-dezvoltare. Întrebarea decisiva este dacã fiecare parte, separat, are mijloacele necesare, ca active, know-how şi alte resurse, pentru realizarea activitãţii de cercetare-dezvoltare.
54. Cooperarea prin subcontractarea activitãţii de cercetare-dezvoltare pe care anterior agentul economic, care comanda aceasta activitate, o realiza cu forte proprii, activitate captiva, se realizeazã de agenţi economici specializaţi, institute de cercetãri sau centre universitare, care nu opereazã în sensul exploatãrii rezultatelor. În mod tipic, aceste acorduri se combina cu un transfer de know-how şi/sau cu o clauza de livrare exclusiva a posibilelor rezultate. Datoritã raporturilor de complementaritate în care se afla pãrţile aflate în cooperare, în aceste situaţii nu se aplica art. 5 alin. (1) din lege.
55. Cooperarea în cercetare-dezvoltare, care nu cuprinde exploatarea în comun a posibilelor rezultate prin licentiere, producţie şi/sau comercializare, se încadreazã rareori la art. 5 alin. (1) din lege. Aceste acorduri de cercetare-dezvoltare "pure" pot sa genereze probleme de concurenta doar dacã concurenta efectivã în inovaţie este semnificativ redusã.
56. Dacã adevãratul obiect al acordului nu este cercetarea-dezvoltarea, ci crearea unui cartel deghizat care sa urmãreascã fixarea preţurilor, limitarea producţiei sau alocarea pieţelor, acordul intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege. Cu toate acestea un acord de cercetare-dezvoltare care cuprinde exploatarea în comun a viitoarelor rezultate nu este neapãrat restrictiv pentru concurenta.
57. Acordurile de cercetare-dezvoltare care nu pot fi evaluate de la bun început ca fiind clar nerestrictive pot intra sub incidenta prevederilor art. 5 alin. (1) din lege şi trebuie analizate în contextul lor economic. Acest lucru este valabil pentru cooperarea în cercetare-dezvoltare, stabilitã într-o etapa foarte apropiatã de lansarea pe piata şi care a fost convenitã între agenţi economici concurenţi, fie pe pieţele produselor/tehnologiilor existente, fie pe pieţele inovarii.
2.3.2. Puterea pe piata şi structura pieţelor
58. Cooperarea în cercetare-dezvoltare poate avea efecte negative pe piata în trei privinte: în primul rând, aceasta poate restrânge inovatia, în al doilea rând, poate genera coordonarea comportamentului pãrţilor pe pieţele existente şi, în al treilea rând, pot aparea probleme de închidere a pieţei, la nivelul exploatãrii rezultatelor. Exista probabilitatea apariţiei acestor tipuri de efecte negative pe pieţe, atunci când pãrţile din cooperare au o putere semnificativã pe pieţele existente şi/sau când concurenta în inovare este semnificativ redusã. Fãrã putere pe piata nu exista stimulentul coordonãrii comportamentului pe pieţele existente sau al reducerii ori incetinirii inovatiei. Probleme de închidere a pieţei pot aparea numai în contextul cooperãrii, care implica cel puţin un agent economic cu putere de piata semnificativã în ceea ce priveşte o tehnologie foarte importanta sau exploatarea exclusiva a rezultatelor.
59. Nu exista un prag absolut al cotei de piata care sa indice faptul ca un acord de cercetare-dezvoltare creeazã un anumit grad de putere pe piata, incadrandu-se astfel la art. 5 alin. (1). Totuşi, acordurile de cercetare-dezvoltare sunt exceptate dacã au fost încheiate între pãrţi cu o cota de piata combinata care nu depãşeşte 25% şi dacã îndeplinesc celelalte condiţii de aplicare a prevederilor "Regulamentului privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ". Prin urmare, la majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare efectele restrictive trebuie analizate numai în cazul în care cota de piata combinata a pãrţilor depãşeşte 25%.
60. Acordurile care, datoritã unei cote de piata cumulate a pãrţilor care depãşeşte pragul de 25%, nu sunt exceptate în baza regulamentului sus-menţionat nu restrang neapãrat concurenta. Totuşi, cu cat este mai puternica poziţia combinata a pãrţilor pe pieţele existente şi/sau cu cat concurenta în inovaţie este mai restrictionata, cu atât mai probabila este aplicarea art. 5 alin. (1) din lege, iar evaluarea necesita o analiza mai detaliatã.
61. În cazul în care cercetarea-dezvoltarea are ca obiect îmbunãtãţirea sau modernizarea produselor/tehnologiilor existente, posibilele efecte privesc pieţele relevante ale acelor produse/tehnologii existente. Efectele asupra preţurilor, producţiei şi/sau inovatiei sunt totuşi posibile numai dacã pãrţile împreunã au o poziţie puternica, intrarea pe piata respectiva este dificila şi sunt identificabile putine alte activitãţi de inovare. În plus, dacã cercetarea-dezvoltarea priveşte numai un input relativ minor al produsului finit, efectele asupra concurentei la produsele finite sunt limitate. În general, trebuie facuta deosebirea între acordurile de cercetare-dezvoltare pure şi cooperarea mai cuprinzatoare, care implica diferite etape de exploatare a rezultatelor, de exemplu licentiere, producţie, comercializare. Dupã cum s-a menţionat mai sus, acordurile de cercetare-dezvoltare pure se încadreazã rareori la art. 5 alin. (1) din lege. Acest lucru este valabil mai ales pentru cercetarea-dezvoltarea îndreptatã spre îmbunãtãţirea limitatã a produselor/tehnologiilor existente. Dacã în aceasta situaţie cooperarea în cercetare-dezvoltare cuprinde exploatarea în comun numai prin licentiere, sunt puţin probabile efectele restrictive, cum ar fi închiderea pieţei. Dacã sunt totuşi incluse producţia şi/sau comercializarea în comun a produselor/tehnologiilor uşor imbunatatite, cooperarea trebuie examinata mai îndeaproape. În primul rând, apariţia efectelor negative asupra preţurilor şi producţiei pe pieţele existente este mai probabila dacã în aceasta situaţie sunt implicaţi concurenţi puternici. În al doilea rând, cooperarea se poate apropia mai mult de cazul acordului de producţie pentru ca activitãţile de cercetare-dezvoltare nu pot forma de facto centrul de greutate al unei asemenea colaborãri.
62. În cazul în care cercetarea-dezvoltarea este îndreptatã cãtre un produs sau o tehnologie complet noua, care îşi creeazã propria piata, efectele asupra preţului şi nivelului producţiei pe pieţele existente sunt puţin probabile. Analiza trebuie sa se axeze pe posibilele restrictii asupra inovarii, privind, de exemplu, calitatea şi varietatea viitoarelor produse/tehnologii sau viteza de inovare. Aceste efecte restrictive pot aparea când doi sau mai mulţi agenţi economici angajaţi în realizarea unui produs nou încep sa coopereze în etapa în care fiecare, separat, se afla aproape de lansarea produsului. În acest caz inovatia poate fi restrânsã chiar şi de un acord de cercetare-dezvoltare pur. Totuşi, în general, cooperarea în cercetare-dezvoltare privind produsele complet noi este proconcurentiala. Acest principiu nu se modifica semnificativ dacã este vorba de exploatarea în comun a rezultatelor, nici chiar dacã este vorba de comercializarea în comun. Într-adevãr, aspectul exploatãrii în comun a rezultatelor în aceste situaţii este relevant numai atunci când problema închiderii accesului la tehnologiile de vârf este importanta. Aceste probleme nu ar aparea totuşi dacã pãrţile ar acorda licenţe unei terţe pãrţi.
63. Majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare se vor situa undeva între cele doua situaţii prevãzute la pct. 61 şi 62. Ele pot avea deci efecte asupra inovatiei, precum şi repercusiuni asupra pieţelor existente. În consecinta, atât piata existenta, cat şi efectul asupra inovatiei pot avea relevanta pentru evaluarea cu privire la poziţia combinata a pãrţilor. Se vor avea în vedere: indicele de concentrare, numãrul de agenţi economici/inovatori şi condiţiile de intrare pe piata. În unele cazuri pot aparea atât efecte restrictive asupra preţului/nivelului de producţie pe pieţele existente, cat şi efecte negative asupra inovarii prin incetinirea vitezei de dezvoltare. De exemplu, dacã pe piata existenta a unei tehnologii concurentii semnificativi coopereazã pentru a pune la punct o noua tehnologie care într-o zi poate înlocui produsele existente, aceasta cooperare va avea probabil efecte restrictive, dacã pãrţile au o putere de piata semnificativã, ceea ce ar stimula exploatarea ei, şi dacã au şi o poziţie puternica în ceea ce priveşte cercetarea-dezvoltarea. Un efect similar poate aparea dacã un agent economic important de pe piata existenta coopereazã cu un concurent mult mai mic sau potenţial, care tocmai se pregãteşte sa lanseze pe piata un produs/tehnologie noua, care poate periclita poziţia agentului existent.
64. Acordurile pot ieşi din cadrul categoriei exceptate, indiferent de puterea pe piata a pãrţilor. Acest lucru este valabil, de exemplu, pentru acordurile care restrang accesul unei pãrţi la rezultatele activitãţii, pentru ca aceste acorduri, de regula, nu promoveazã progresul tehnic şi economic printr-o diseminare crescutã a cunoştinţelor tehnice între pãrţi. "Regulamentul privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 " prevede o exceptare specifica de la aceasta regula generalã în cazul centrelor universitare, institutelor de cercetare sau firmelor specializate, care oferã activitatea de cercetare-dezvoltare ca serviciu şi care nu acţioneazã în vederea exploatãrii industriale a rezultatelor cercetãrii şi dezvoltãrii. Acordurile care conţin drepturi de acces exclusiv pot îndeplini, dacã se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege, criteriile de exceptare prevãzute la art. 5 alin. (2) din lege, mai ales dacã drepturile de acces exclusiv sunt indispensabile economic, avându-se în vedere piata, riscurile şi nivelul investiţiilor necesare pentru exploatarea rezultatelor cercetãrii şi dezvoltãrii.
2.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege
2.4.1. Beneficiile economice
65. Majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare, cu sau fãrã exploatarea în comun a rezultatelor, aduc beneficii economice prin economisirea costurilor şi prin schimbul eficient de idei şi experienta, ceea ce conduce la apariţia de produse şi tehnologii imbunatatite sau noi care se realizeazã mai rapid decât de obicei. În aceste condiţii este rezonabil sa se prevadã exceptarea acestor acorduri care duc la restrangerea concurentei pana la un prag al cotei de piata sub care se poate presupune, în sensul aplicãrii art. 5 alin. (2) din lege, ca, în general, efectele pozitive ale acordurilor de cercetare-dezvoltare vor prevala asupra oricãror efecte negative asupra concurentei.
66. Dacã se creeazã o putere considerabila pe piata sau dacã aceasta creste ca urmare a cooperãrii, pãrţile trebuie sa demonstreze ca exista beneficii semnificative în urma realizãrii cooperãrii, ca va avea loc o lansare mai rapida a noilor produse/tehnologii sau sa probeze alte dovezi de eficienta.
2.4.2. Indispensabilitatea
67. Un acord de cercetare-dezvoltare nu poate fi exceptat dacã impune restrictii care nu sunt strict necesare atingerii beneficiilor scontate. Clauzele specifice, enumerate la art. 7 din "Regulamentul privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", vor face de obicei imposibila exceptarea, chiar şi în cazul unei evaluãri individuale. Acestea pot fi considerate deci un bun indicator al restrictiilor care nu sunt indispensabile cooperãrii.
2.4.3. Menţinerea concurentei
68. Nu va fi posibila exceptarea dacã pãrţilor li se oferã posibilitatea eliminãrii concurentei pe o parte substantiala a pieţei produselor/tehnologiilor respective. Dacã, în urma încheierii unui acord de cercetare-dezvoltare, un agent economic este dominant sau devine dominant, fie pe pieţele existente, fie în ceea ce priveşte inovatia, acordul în cauza produce efecte anticoncurentiale în sensul art. 5 din lege şi, în principiu, nu poate fi exceptat. Referitor la inovaţie, acest lucru este valabil dacã, de exemplu, acordul combina singurii doi poli existenţi ai cercetãrii.
Momentul evaluãrii acordului şi durata exceptarii
69. Acordurile de cercetare-dezvoltare care se extind asupra producţiei şi comercializãrii în comun a produselor/tehnologiilor noi necesita o atentie deosebita în ceea ce priveşte momentul efectuãrii evaluãrii.
70. La începutul cooperãrii nu se ştie dacã aceasta va avea succes şi nu se cunosc o serie de factori, cum ar fi viitoarea poziţie pe piata a pãrţilor şi dezvoltarea viitoare a pieţelor produselor şi tehnologiilor. În consecinta, evaluarea la momentul realizãrii cooperãrii se limiteazã la pieţele de tehnologii şi produse existente şi/sau la pieţele de inovaţie, conform descrierii din prezentul capitol. Dacã pe baza analizei nu este probabila eliminarea concurentei, acordul de cercetare-dezvoltare poate beneficia de exceptare. Aceasta exceptare va acoperi în mod normal durata etapei de cercetare-dezvoltare plus, în ceea ce priveşte producerea şi comercializarea în comun a rezultatelor, o etapa suplimentarã pentru posibila lansare şi introducere pe piata. Motivul pentru care se include aceasta etapa suplimentarã de exceptare este acela ca agenţii economici care ajung primii pe piata cu un produs sau cu o tehnologie noua vor beneficia iniţial de segmente mari de piata, iar cercetarea-dezvoltarea realizatã cu succes este adeseori rasplatita prin protejarea proprietãţii intelectuale. Poziţia puternica pe piata, datoratã acestui "avantaj al primului venit", nu poate fi în mod normal interpretatã ca eliminare a concurentei. Prin urmare, categoria exceptatã acoperã acordurile de cercetare-dezvoltare pentru o perioada suplimentarã de 7 ani, adicã dincolo de etapa cercetãrii-dezvoltãrii, indiferent dacã pãrţile obţin în aceasta perioada o cota de piata mare pentru produsele sau tehnologiile noi. Acest lucru este valabil şi în situaţia evaluãrii individuale a cazurilor care nu se încadreazã în prevederile "Regulamentului privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", cu condiţia îndeplinirii criteriilor pentru celelalte aspecte ale acordului, prevãzute la art. 5 alin. (2) din lege. Aceasta nu exclude posibilitatea îndeplinirii criteriilor cuprinse la art. 5 alin. (2) şi pe o perioada mai mare de 7 ani, dacã se poate demonstra ca acea perioada reprezintã perioada minima necesarã pentru a garanta o recuperare adecvatã a investiţiilor fãcute.
71. Dacã dupã aceasta perioada se efectueazã o noua evaluare a cooperãrii în cercetare-dezvoltare, de exemplu ca urmare a unei reclamaţii, analiza trebuie sa se bazeze pe situaţia existenta pe piata în momentul respectiv. Exceptarea pe categorii va continua sa se aplice dacã în acel moment cota pãrţilor pe piata relevanta nu depãşeşte 25%.
CAP. 3
Acordurile de producţie (inclusiv acordurile de specializare)
3.1. Definitie
72. Acordurile privind producţia sunt de mai multe tipuri, în funcţie de forma şi obiect. Ele pot avea forma producţiei în comun în cadrul unei societãţi în comun, adicã a unei societãţi controlate în comun care activeazã în unul sau mai multe sectoare de producţie, sau pot fi acorduri de specializare ori de subcontractare, prin care una dintre pãrţi se angajeazã sa fabrice un anumit produs. Aceste instrucţiuni nu se ocupa de societãţile în comun care fac obiectul Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice, emis de cãtre Consiliul Concurentei.
73. În general, se disting 3 categorii de acorduri privind producţia: acorduri privind producţia în comun, prin care pãrţile convin sa fabrice în comun anumite produse, acorduri de specializare unilaterala sau reciprocã, prin care pãrţile convin în mod unilateral sau reciproc sa sisteze fabricarea unui produs pe care sa îl cumpere de la cealaltã parte, şi acorduri de subcontractare, prin care o parte, contractorul, încredinţeazã celeilalte pãrţi, subcontractorul, fabricarea unui produs.
74. Acordurile de subcontractare încheiate între agenţi economici concurenţi fac obiectul acestor instrucţiuni, iar acordurile de subcontractare încheiate între agenţi economici neconcurenti fac obiectul "Instrucţiunilor privind aplicarea <>art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale".
3.2. Pieţele relevante
75. Pentru a evalua raporturile concurentiale dintre pãrţile acordului trebuie definitã în primul rând piata sau pieţele relevante ale produsului şi pieţele geografice afectate de cooperare, adicã piata sau pieţele produsului care face obiectul acordului. În al doilea rând, un acord privind producţia mai poate afecta, pe lângã piata produsului care face obiectul acordului, şi comportamentul concurential al pãrţilor pe pieţele riverane acesteia, situate fata de ea în amonte, în aval sau în vecinãtatea lor pe acelaşi nivel. Totuşi, efectele pe pieţele riverane apar doar dacã, în urma cooperãrii pe o piata, rezulta ca necesarã coordonarea comportamentului concurential pe o alta piata, adicã atunci când pieţele sunt interdependente şi când pãrţile deţin poziţii importante pe pieţele riverane.
3.3. Evaluarea în baza art. 5 alin. (1) din lege
3.3.1. Natura acordului
76. Probleme privind concurenta pot aparea mai ales când pãrţile care îşi coordoneazã comportamentul concurential prin acordurile privind producţia sunt furnizori. Astfel de probleme apar când pãrţile care coopereazã sunt concurenţi actuali sau potenţiali pe cel puţin una dintre aceste pieţe relevante, adicã pe pieţele direct afectate de cooperare şi/sau pe pieţele riverane, dupã caz.
77. Faptul ca pãrţile sunt concurente nu determina automat coordonarea comportamentului lor. În plus, cooperarea pãrţilor trebuie în mod normal sa acopere o parte semnificativã a activitãţilor lor pentru a inregistra costuri în comun substanţiale. Cu cat este mai mare volumul cheltuielilor în comun, cu atât creste potenţialul unei limitãri a concurentei prin preţ, în special în cazul produselor omogene.
78. Pe lângã problemele legate de cooperare, acordurile privind producţia pot avea, de asemenea, efecte negative pentru terţe pãrţi, cum ar fi problemele privind închiderea pieţelor pentru acestea. Ele nu sunt cauzate de o relatie concurentiala între pãrţi, ci de o poziţie puternica pe piata a cel puţin uneia dintre pãrţi, de exemplu pe o piata din amonte pentru un componentcheie, care da posibilitatea pãrţilor sa majoreze costurile rivalilor lor pe o piata din aval în contextul unei relaţii mai mult pe verticala sau complementare între pãrţile cooperante. De aceea, în cazul fabricãrii în comun a unui component important sau în cazul acordurilor de subcontractare, trebuie analizata în primul rând posibilitatea închiderii pieţei.
79. În afarã cazului în care apare problema închiderii pieţei, acordurile privind producţia, încheiate între pãrţi care nu sunt concurenţi, nu intra în mod normal sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege. Nu intra sub incidenta art. 5 din lege nici acordurile prin care inputurile sau componentele care anterior erau fabricate pentru consumul propriu, producţia captiva, sunt cumpãrate de la un terţ în baza unui acord de subcontractare ori specializare unilaterala. Este exceptat cazul în care exista indicii ca agentul economic care anterior a produs doar pentru consumul propriu putea intra pe piata vânzãrilor de produse finite cãtre terţi, piata producţiei necaptive, fãrã sa înregistreze costuri sau riscuri suplimentare semnificative, ca rãspuns la modificãrile permanente, dar mici ale preţurilor pe pieţele cu care are legãturi.
80. Cooperarea dintre agenţii economici care sunt concurenţi pe pieţe aflate în strânsã legatura cu piata pe care are loc cooperarea nu poate fi apreciatã ca fiind anticoncurentiala dacã singura posibilitate, justificabila comercial, pentru intrarea pe o noua piata, în scopul lansãrii unui nou produs sau serviciu ori pentru realizarea unui anumit proiect, este cooperarea.
81. Dacã pãrţile la acord înregistreazã în comun doar o mica parte din costurile lor totale, este mica probabilitatea de a aparea un efect asupra comportamentului concurential al pãrţilor care au calitatea de furnizori. De exemplu, se poate presupune ca exista costuri în comun mici atunci când doi sau mai mulţi agenţi economici convin sa coopereze printr-o specializare sau fabricare în comun a unui produs intermediar care reprezintã doar o mica parte din cheltuielile de producţie pentru fabricarea unui produs finit şi, ca urmare, din cheltuielile totale. La fel se pune problema în cazul unui acord de subcontractare între concurenţi, prin care inputul cumpãrat de unul dintre concurenţi de la celãlalt reprezintã doar o mica parte din costurile de producţie aferente produsului finit. Se poate aprecia, de asemenea, ca exista costuri în comun reduse atunci când pãrţile fabrica în comun un produs finit, dar într-o cantitate mica fata de producţia lor totalã de astfel de produse. Chiar în cazul în care se realizeazã în comun o cantitate semnificativã cheltuielile în comun pot fi totuşi reduse sau moderate dacã produsul care face obiectul cooperãrii este eterogen şi implica un marketing costisitor.
82. Acordurile de subcontractare dintre concurenţi nu intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege dacã se limiteazã la tranzacţii ocazionale pe piata produselor finite, fãrã alte obligaţii suplimentare şi fãrã ca acestea sa facã parte dintr-un cadru mai larg de relaţii comerciale între pãrţi.
83. Acordurile prin care se fixeazã preţurile de vânzare ale pãrţilor, se limiteazã producţia sau se împart pieţele ori grupurile de clienţi restrictioneaza concurenta şi intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege, cu urmãtoarele excepţii:
a) când pãrţile convin asupra volumului producţiei care face obiectul acordului privind producţia, de exemplu capacitatea de producţie şi volumul producţiei unei societãţi în comun sau volumul convenit de achiziţii; sau
b) când o societate în comun de producţie, care realizeazã şi distribuţia produselor sale, fixeazã preţul de vânzare al acestor produse, cu condiţia ca fixarea preţului de cãtre societatea în comun sa fie efectul integrãrii diferitelor funcţii, adicã societatea în comun sa fie consideratã ca având funcţionare deplina, asa cum este definitã funcţionarea deplina în Regulamentul privind autorizarea concetrarilor economice.
În ambele cazuri acordul privind producţia sau preţurile nu va fi evaluat separat, ci în ansamblul efectelor pe care le are pe piata societãţii în comun, pentru a determina incidenta cu prevederile art. 5 alin. (1) din lege.
84. Acordurile privind producţia, care, pe baza principiilor menţionate, nu pot fi caracterizate în mod clar ca fiind restrictive sau nerestrictive, pot intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege şi trebuie analizate de cãtre Consiliul Concurentei pe criterii economice.
3.3.2. Puterea de piata şi structura pieţei
85. Punctul de plecare în analiza este poziţia pãrţilor pe piata în cauza, deoarece în absenta unei puteri semnificative pe piata pãrţile la un acord privind producţia nu au interes sa îşi coordoneze comportamentele concurentiale, în calitate de furnizori. În al doilea rând, nu este afectatã concurenta pe o piata dacã pãrţile nu au o putere semnificativã pe acea piata, chiar dacã pãrţile şi-ar coordona comportamentul.
86. Acordurile de specializare unilaterala sau reciprocã, precum şi cele de producţie în comun sunt exceptate dacã pe piata relevanta cota de piata rezultatã din combinarea cotelor de piata ale celor doua pãrţi la acord nu depãşeşte 20% şi dacã celelalte condiţii pentru aplicarea prevederilor "Regulamentului privind acordarea exceptarii acordurilor de specializare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 " sunt îndeplinite. De aceea, efectele de restrictionare ale acordurilor care intra în categoria exceptatã trebuie analizate doar în cazul în care cota de piata combinata a pãrţilor depãşeşte 20%.
87. Acordurile care nu intra în categoria exceptatã necesita o analiza detaliatã. Punctul de plecare este poziţia pãrţilor pe piata. Urmeazã apoi gradul de concentrare al pieţei, numãrul de agenţi economici de pe piata şi celelalte elemente descrise la cap. I.
88. De obicei analiza se referã doar la piata/pieţele relevanta/relevante pe care are loc cooperarea. În anumite circumstanţe, cum ar fi situaţia în care pãrţile deţin împreunã o cota de piata importanta pe piata din amonte, din aval sau pe alte pieţe aflate în strânsã legatura cu pieţele pe care are loc cooperarea, este necesar sa fie analizate şi aceste pieţe riverane. Aceasta se aplica în special la cooperarile pe pieţele din amonte, realizate de agenţi economici care deţin şi pe pieţele din aval cote de piata comune, semnificative. În mod similar, dacã pãrţile deţin singure cote de piata importante, ca furnizori sau cumpãrãtori de un anumit input, poate sa fie necesarã şi analizarea problemelor de închidere a pieţei.
Poziţia pãrţilor pe piata, gradul de concentrare al pieţei, numãrul de concurenţi şi alte elemente de structura
89. În cazul în care cota de piata combinata a pãrţilor este mai mare de 20% trebuie evaluate efectele acordului privind producţia pe piata. Pentru aceasta gradul de concentrare al pieţei şi cotele de piata sunt elemente esenţiale. Cu cat cota de piata combinata a pãrţilor este mai mare, cu atât este mai mare gradul de concentrare pe piata pe care se încheie acordul. Totuşi, o cota de piata comuna, cu puţin peste gradul stabilit prin regulamentul sus-menţionat, nu implica întotdeauna un grad mare de concentrare a pieţei. De exemplu, o cota de piata comuna, cu puţin peste 20%, poate aparea pe o piata cu un grad moderat al concentrarii, HHI situat sub 1.800. Într-un astfel de caz este mica probabilitatea unor efecte de restrictionare a concurentei. Totuşi, pe o piata cu un grad mai mare de concentrare o cota comuna mai mare de 20% poate, împreunã cu alte elemente, determina restrictionari ale concurentei (exemplul 1 din anexa la cap. III). Situaţia se schimba dacã piata este foarte dinamica, cu intrari frecvente pe piata şi cu o structura care se schimba, de asemenea, frecvent.
90. În cazul acordurilor având ca obiect producţia în comun, efectele de reţea, adicã legãturile existente între un numãr semnificativ de concurenţi, pot avea, de asemenea, un rol important. Pe o piata concentrata crearea unei noi legãturi poate inclina balanţa evaluãrii şi poate face posibila o înţelegere anticoncurentiala chiar în cazul unei cote de piata comune semnificative a pãrţilor, dar în limite moderate (exemplul 2 din anexa la cap. III).
91. În anumite circumstanţe, un acord de cooperare încheiat între concurenţi potenţiali poate crea, de asemenea, probleme privind concurenta. Situaţia se limiteazã totuşi la cazurile în care un agent economic puternic pe o piata coopereaza cu un agent economic a cãrui intrare pe piata este aproape sigura, de exemplu cu un furnizor puternic al aceluiaşi produs sau serviciu, care acţioneazã pe o piata geograficã invecinata. Reducerea concurentei potenţiale creeazã probleme deosebite dacã la momentul respectiv concurenta pe piata este deja mica şi se manifesta în special prin teama fata de noile intrari.
Cooperarea pe pieţele din amonte
92. Fabricarea în comun a unui component de baza sau a unui alt input pentru realizarea produsului finit al pãrţilor poate avea efecte negative pe piata, atunci când apar:
a) probleme de închidere a pieţei (exemplul 3 din anexa la cap. III), cu condiţia ca pãrţile sa detina o poziţie importanta pe piata relevanta a inputurilor, când acestea sunt destinate terţilor, şi cu condiţia ca în cazul unei cresteri mici, dar permanente a preţului produsului în cauza, sa nu se schimbe destinaţia inputurilor de la varianta utilizãrii pentru consumul propriu la varianta vânzãrii lui cãtre terţi;
b) efecte legate de pieţele riverane (exemplul 4 din anexa la cap. III), cu condiţia ca inputul sa reprezinte un cost cu pondere semnificativã în costurile totale şi cu condiţia ca pãrţile sa detina o poziţie puternica pe piata din aval a produsului finit.
Acorduri de subcontractare între concurenţi
93. Probleme similare pot aparea atunci când un agent economic comanda unui concurent al sau, în baza unui acord de subcontractare, un component de baza sau un alt input pentru realizarea produsului sau final. Aceasta poate duce la:
a) probleme de închidere a pieţei, cu condiţia ca pãrţile sa detina o poziţie importanta, ca furnizor sau cumpãrãtor, pe piata relevanta a inputurilor care nu sunt destinate consumului propriu. Astfel, acordul de subcontractare îi va impiedica pe ceilalţi concurenţi sa obţinã respectivele inputuri la preţuri competitive sau îi va impiedica pe ceilalţi furnizori sa livreze inputurile în condiţii concurentiale, pentru ca ei vor pierde un numãr însemnat de clienţi;
b) efecte legate de pieţele riverane (exemplul 4 din anexa la cap. III), cu condiţia ca inputul sa reprezinte un cost cu pondere semnificativã în costurile totale şi cu condiţia ca pãrţile sa detina o poziţie puternica pe piata din aval a produsului finit.
Acorduri de specializare
94. Acordurile de specializare reciprocã, încheiate între pãrţi care deţin împreunã o cota de piata mai mare decât cea stabilitã pentru încadrarea în categoria exceptatã, intra sub incidenta prevederilor art. 5 alin. (1) din lege şi vor fi analizate în detaliu, pentru ca exista probabilitatea împãrţirii pieţei (exemplul 5 din anexa la cap. III).
3.4. Evaluarea în baza art. 5 alin. (2) din lege
3.4.1. Beneficii economice
95. Se poate admite ca majoritatea acordurilor privind producţia genereazã unele beneficii economice sub forma economiilor de scara sau de scop ori sub forma unor tehnologii de producţie imbunatatite, în afarã cazului în care aceste acorduri sunt instrumente pentru fixarea preţurilor, limitarea producţiei sau a distribuţiei şi alocarea clienţilor. În aceste condiţii este justificatã exceptarea acordurilor care au ca efect restrictionarea concurentei, ale cãror pãrţi deţin un segment de piata comun, situat sub o limita sub care se presupune ca în general, în aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2), efectele pozitive ale acordurilor privind producţia prevaleazã asupra oricãror efecte negative asupra concurentei. De aceea, acordurile care privesc specializãrile unilaterale sau reciproce, precum şi acordurile care privesc producţia în comun sunt categorii exceptate, cu condiţia sa nu conţinã clauze care sa le excludã de la exceptare, iar pãrţile la acord sa detina în comun o cota de piata care sa nu depãşeascã 20% pe piata relevanta.
96. Pentru acele acorduri care nu se încadreazã în condiţiile de exceptare pãrţile trebuie sa demonstreze ca exista efecte pozitive, cum ar if ameliorarea producţiei, a distribuţiei sau de alta natura. Nu pot fi luate în considerare eficientizarile de care beneficiazã doar pãrţile, reducerile de costuri înregistrate prin diminuarea volumului producţiei sau împãrţirea pieţelor.
3.4.2. Indispensabilitatea
97. Restrictionarile care nu sunt strict necesare pentru atingerea beneficiilor economice descrise mai sus nu vor fi acceptate. De exemplu, pãrţile nu vor fi restrictionate în privinta comportamentului lor concurential, legat de producţia care nu face obiectul cooperãrii.
3.4.3. Menţinerea concurentei
98. Nu va fi posibila nici o exceptare dacã pãrţile acţioneazã în scopul eliminãrii concurentei pe o parte substantiala a pieţei produsului. Atunci când, ca urmare a punerii în aplicare a acordului privind producţia, un agent economic este într-o poziţie dominanta sau dobândeşte o astfel de poziţie, acordul în cauza are efecte anticoncurentiale în sensul prevederilor art. 5 din lege şi nu poate fi, în principiu, exceptat. Aceasta analiza se va face pe piata relevanta a produsului care face obiectul cooperãrii şi pe pieţele riverane, dupã caz.
CAP. 4
Acordurile de cumpãrare
4.1. Definitie
99. Prezentul capitol se referã la acordurile care privesc cumpãrarea în comun de produse. Cumpãrarea în comun se poate realiza de cãtre un agent economic controlat în comun, de cãtre o companie la care mai multe firme deţin un numãr mic de acţiuni, printr-o înţelegere contractualã sau printr-o forma mai puţin strânsã de cooperare.
100. Acordurile de cumpãrare se încheie adeseori de cãtre IMM pentru a realiza volume şi disconturi similare marilor competitori. Aceste acorduri între IMM sunt deci, în mod normal, proconcurentiale. Chiar dacã se creeazã un nivel mediu de putere pe piata, aceasta situaţie poate fi contracarata de economiile de scara, realizate cu condiţia ca pãrţile sa îşi punã volumele de achiziţii laolalta, în mod real.
101. Achiziţiile în comun pot implica acorduri pe orizontala, precum şi pe verticala. În aceste cazuri este necesarã o analiza în doua etape. Mai întâi, acordurile pe orizontala trebuie evaluate în concordanta cu principiile descrise în prezentele instrucţiuni. Dacã evaluarea conduce la concluzia ca o cooperare între concurenţi în domeniul achiziţiilor este acceptabilã, va fi necesarã încã o evaluare pentru a se examina acordurile pe verticala, încheiate cu furnizori sau cu vânzãtori individuali. Aceasta din urma evaluare va respecta regulile din "Regulamentul privind aplicarea <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale" şi din "Instrucţiunile privind aplicarea <>art. 5 din Legea nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale".
102. Un exemplu poate fi asociaţia formatã de un grup de detailisti pentru cumpãrarea în comun a produselor. Acordurile pe orizontala încheiate între membrii asociaţiei sau deciziile adoptate de cãtre asociaţie trebuie mai întâi evaluate ca acorduri pe orizontala, în conformitate cu prezentele instrucţiuni. Numai dacã aceasta evaluare este pozitiva devine relevanta evaluarea acordurilor pe verticala, încheiate în consecinta între asociaţie şi membrii individuali sau între asociaţie şi furnizori. Acordurile sunt acoperite, în anumite limite, prin "Regulamentul privind aplicarea <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale". Acordurile care nu se încadreazã la exceptarea pe verticala a categoriilor nu vor fi considerate ilegale, dar vor necesita o examinare individualã.
4.2. Pieţele relevante
103. Pieţele care pot fi afectate de achiziţiile în comun sunt doua, şi anume: piata la care se referã direct cooperarea, adicã piata de achiziţii relevanta şi pieţele de vânzare, adicã pieţele din aval pe care acţioneazã participanţii la înţelegerea de achiziţii în comun, ca vânzãtori.
104. Definirea pieţelor de achiziţii relevante respecta principiile descrise în "Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante, în scopul stabilirii partii substanţiale de piata", emise de cãtre Consiliul Concurentei, şi se bazeazã pe conceptul de substituibilitate în vederea identificarii restrangerilor concurentiale. Singura diferenţa la definirea "pieţei de vânzãri" este ca substituibilitatea trebuie definitã din punctul de vedere al ofertei, nu din punctul de vedere al cererii. Cu alte cuvinte, alternativele la nivelul furnizorilor sunt decisive în identificarea constrangerilor concurentiale asupra cumparatorilor. Acestea pot fi analizate, de exemplu, prin examinarea reacţiei furnizorilor la o scãdere mica, dar de durata a preţurilor. Dacã se defineste piata, cota de piata poate fi calculatã ca fiind procentul pe care îl reprezintã achiziţiile fãcute de pãrţi din totalul vânzãrilor de produse sau servicii pe piata relevanta (vezi exemplul 1 din anexa la cap. IV).
105. Dacã pãrţile sunt şi concurente pe una sau mai multe pieţe de vânzare, aceste pieţe sunt şi ele relevante pentru evaluare. Restrangerile de concurenta pe aceste pieţe sunt mai probabile dacã pãrţile vor câştiga putere pe piata prin coordonarea comportamentului lor şi dacã pãrţile deţin în comun un procent semnificativ din totalul costurilor. Acesta este, de exemplu, cazul detailistilor care sunt activi pe aceeaşi piata cu amãnuntul relevanta şi achiziţioneazã împreunã o cantitate semnificativã din produsele pe care le oferã apoi spre revânzare. Este, de asemenea, valabil când fabricantii şi vanzatorii concurenţi ai unui produs finit achiziţioneazã în comun un procent ridicat din inputurile lor.
4.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege
4.3.1. Natura acordului
106. Prin însãşi natura lor acordurile de achiziţii comune se încheie între agenţii economici care concureazã pe piata de achiziţii. Dacã însã este vorba de cooperarea între cumpãrãtori concurenţi care nu sunt activi pe aceeaşi piata relevanta din aval (de exemplu, detailistii care sunt activi pe pieţe geografice diferite şi care nu pot fi consideraţi concurenţi potenţiali în mod realist), art. 5 alin. (1) din lege se aplica foarte rar, cu excepţia situaţiei în care pãrţile au o poziţie puternica pe pieţele de achiziţii, lucru care poate fi folosit pentru a afecta poziţia concurentiala a altor agenţi economici pe pieţele lor de vânzare.
107. Acordurile de cumpãrare se încadreazã prin natura lor la art. 5 alin. (1) din lege, numai dacã cooperarea nu priveşte în mod real achiziţia comuna, ci serveşte ca instrument de creare a unui cartel deghizat, care sa urmãreascã fixarea preţurilor, limitarea nivelului producţiei, împãrţirea pieţelor sau alte practici ilegale.
108. Majoritatea acordurilor de cumpãrare trebuie analizate în contextul lor juridic şi economic. Analiza trebuie sa acopere atât pieţele de achiziţii, cat şi pieţele de vânzare.
4.3.2. Puterea pe piata şi structura pieţei
109. Punctul de plecare al analizei este examinarea puterii de cumpãrare a pãrţilor. Se poate considera ca exista putere de cumpãrare dacã un acord de cumpãrare reprezintã un procent suficient de mare din volumul total al pieţei de achiziţii, astfel încât preţurile sa poatã fi impinse sub nivelul concurentei ori accesul la piata sa fie împiedicat pentru cumpãrãtorii concurenţi. Un nivel ridicat al puterii de cumpãrare asupra furnizorilor de pe piata poate genera ineficiente, cum ar fi scãderea calitãţii, diminuarea eforturilor de inovare sau chiar oferta inacceptabila.
Principalele preocupãri în contextul puterii de cumpãrare trebuie sa vizeze împiedicarea transmiterii cãtre consumatorii din aval a preţurilor mai scãzute şi faptul ca acest lucru poate provoca cresteri ale costurilor la concurentii cumpãrãtorului pe pieţele de vânzare, pentru ca furnizorii vor incerca sa recupereze reducerile de preţ pentru un grup de clienţi prin creşterea preţurilor la alt grup de clienţi sau concurentii vor avea acces mai scãzut la furnizorii eficienti. În consecinta, pieţele de achiziţii şi pieţele de vânzare se caracterizeazã prin interdependenta, asa cum se prezintã în continuare:
Interdependentele dintre pieţele de achiziţii şi pieţele de vânzare
110. Cooperarea dintre cumpãrãtorii concurenţi poate restrânge considerabil concurenta prin crearea unei puteri de cumpãrare. În timp ce crearea unei puteri de cumpãrare poate duce la preţuri mai mici pentru consumatori, puterea de cumpãrare nu este totdeauna proconcurentiala şi, în anumite condiţii, poate chiar sa provoace efecte negative grave asupra concurentei.
111. În primul rând, costurile mai mici de achiziţii care deriva din exercitarea puterii de cumpãrare nu pot fi considerate proconcurentiale dacã cumpãrãtorii au împreunã putere pe piata de vânzare. În acest caz economiile înregistrate la costuri nu se vor transmite la consumatori. Cu cat pãrţile au o putere combinata mai mare pe pieţele lor de vânzare, cu atât creste stimulentul ca ele sa îşi coordoneze comportamentul ca vânzãtori. Acest lucru poate fi facilitat dacã pãrţile ajung la un nivel ridicat de participare a costurilor prin achiziţiile în comun. De exemplu, dacã un grup de detailisti mari cumpara împreunã un procent ridicat din achiziţiile lor, un procent ridicat din totalul costurilor lor va fi comun. Efectele negative ale achiziţiilor în comun pot fi deci similare producţiei în comun.
112. În al doilea rând, puterea pe pieţele de vânzare poate fi creata sau amplificata prin puterea de cumpãrare care este folositã pentru a obstructiona concurentii sau pentru a creste costurile rivalilor. Deţinerea unei puteri de cumpãrare semnificative de cãtre un grup de clienţi poate duce la obstructionarea cumparatorilor concurenţi prin limitarea accesului lor la furnizorii eficienti. De asemenea, aceasta poate sa producã cresteri ale costurilor concurenţilor pentru ca furnizorii vor incerca sa îşi recupereze reducerile de preţ la un grup de consumatori prin cresteri de preţ la alt grup de consumatori (de exemplu, discriminarea detailistilor de cãtre furnizori în ceea ce priveşte rabatul acordat). Acest lucru este posibil numai dacã furnizorii de pe pieţele de achiziţii au şi ei un anume grad de putere pe piata. În ambele cazuri concurenta pe pieţele de vânzare poate fi restrânsã în continuare prin puterea de cumpãrare.
113. În majoritatea cazurilor probabilitatea existenţei unei puteri de piata este mica atunci când pãrţile la acord au o cota comuna pe piata de achiziţii mai mica de 15% sau o cota comuna pe piata de vânzãri, de asemenea, sub 15%. La aceste niveluri ale segmentelor de piata este foarte probabil sa fie îndeplinite condiţiile de exceptare de la art. 5 alin. (2) din lege, dar aceasta se va stabili doar în urma analizei cazului. Legea concurentei stabileşte la art. 8 ca prevederile art. 5 din lege nu se aplica în cazul agenţilor economici la care cifra de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile a fi calificate practici anticoncurentiale nu depãşeşte un plafon stabilit anual de cãtre Consiliul Concurentei, iar cota de piata detinuta de pãrţi nu depãşeşte 5%.
114. O cota de piata situata peste 15% nu indica în mod automat ca acordul de cooperare poate avea efecte negative pe piata, dar implica o analiza mai atenta a impactului acordului de cumpãrare în comun asupra pieţei, care sa cuprindã, între altele, analiza gradului de concentrare a pieţei şi posibilele reactii de contracarare ale furnizorilor puternici. Pãrţile trebuie sa demonstreze ca efectele pozitive prevaleazã asupra restrictionarilor concurentei.
4.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege
4.4.1. Beneficiile economice
115. Acordurile de cumpãrare pot aduce beneficii economice, cum ar fi economiile de scara la comenzi şi transport, beneficii care pot prevala asupra efectelor restrictive. Dacã pãrţile au împreunã o putere de cumpãrare sau de vânzare semnificativã, problema eficientelor trebuie examinata cu atentie. Economiile înregistrate la costuri, generate de simpla exercitare a puterii şi de care nu beneficiazã şi consumatorii, nu pot fi luate în considerare.
4.4.2. Indispensabilitatea
116. Acordurile de cumpãrare nu pot fi exceptate dacã impun restrictii care nu sunt strict necesare atingerii beneficiilor susmenţionate. Obligativitatea de a cumpara exclusiv prin cooperare poate fi, în anumite circumstanţe, indispensabila pentru realizarea volumului necesar în vederea obţinerii de economii de scara. Aceasta obligativitate trebuie însã evaluatã în contextul fiecãrui caz în parte.
4.4.3. Menţinerea concurentei
117. Exceptarea nu este posibila dacã pãrţilor li se da posibilitatea sa elimine concurenta pe o parte substantiala a pieţei produselor/tehnologiilor respective. Aceasta evaluare trebuie sa acopere pieţele de achiziţii şi de vânzare.
Segmentele de piata combinate ale pãrţilor pot fi considerate ca punct de plecare. Trebuie apoi sa se analizeze dacã aceste segmente de piata indica o poziţie dominanta şi dacã exista factori de atenuare, cum ar fi puterea furnizorilor pe pieţele de achiziţii sau intrarea potenţiala pe pieţele de vânzare. Dacã în urma încheierii unui acord de cumpãrare un agent economic este sau devine dominant pe piata de achiziţii sau de vânzãri, acordul respectiv care produce efecte anticoncurentiale în sensul art. 5 din lege nu poate fi, în principiu, exceptat.
CAP. 5
Acordurile de comercializare
5.1. Definitie
118. Acordurile la care se referã prezentul capitol au ca obiect cooperarea dintre concurenţi în domeniul vânzãrii, distribuţiei sau promovãrii produselor lor. Aceste acorduri pot avea un domeniu foarte variat şi larg, depinzand de funcţiile de marketing care sunt vizate de cooperare. La un capãt al spectrului exista vânzarea în comun care duce la stabilirea în comun a tuturor aspectelor comerciale legate de vânzarea produsului, inclusiv preţul. La celãlalt capãt exista acorduri mai limitate care se referã doar la o anumitã funcţie de marketing, cum ar fi distribuţia, activitatea de service sau activitatea publicitara.
119. Dintre aceste acorduri mai limitate cel mai important pare sa fie acordul de distribuţie. Acest tip de acorduri face în general obiectul "Regulamentului privind aplicarea <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale" şi al "Instrucţiunilor privind aplicarea <>art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale", exceptând situaţia în care pãrţile sunt concurenţi reali sau potenţiali. În acest caz regulamentul de mai sus acoperã numai acordurile pe verticala nereciproce dintre concurenţi, dacã: a) cumpãrãtorul, împreunã cu agenţii economici legaţi, are o cifra de afaceri anuala care nu depãşeşte 100 miliarde lei; sau b) furnizorul este un fabricant ori distribuitor de produse, iar cumpãrãtorul este un distribuitor care nu este şi fabricant de produse care concureazã cu produsele contractuale; sau c) furnizorul este un prestator de servicii la mai multe niveluri comerciale, în timp ce cumpãrãtorul nu presteazã servicii concurente la nivelul comercial la care achiziţioneazã serviciile contractuale. Dacã concurentii convin sa îşi distribuie produsele pe baza de reciprocitate, exista posibilitatea ca acordurile sa aibã ca obiect sau efect împãrţirea pieţelor între pãrţi ori sa ducã la înţelegeri secrete ilegale. Acest lucru este valabil şi pentru acordurile nereciproce dintre concurentii care depãşesc o anumitã mãrime. Aceste acorduri trebuie în primul rând evaluate conform principiilor expuse mai jos. Dacã evaluarea conduce la concluzia ca o cooperare între concurenţi în domeniul distribuţiei este, în principiu, acceptabilã, va fi necesarã o alta evaluare pentru a se examina restrictionarile pe verticala incluse în aceste acorduri.
120. Mai trebuie facuta o distincţie între acordurile în care pãrţile convin numai asupra comercializãrii în comun şi acordurile în care comercializarea este în legatura cu o alta cooperare. Se poate da exemplul producţiei sau achiziţiei în comun. Aceste acorduri vor fi examinate conform evaluãrilor pentru tipurile respective de acorduri.
5.2. Pieţe relevante
121. Pentru a evalua raporturile concurentiale dintre pãrţile aflate în cooperare, trebuie mai întâi definite pieţele de produse şi pieţele geografice relevante la care se referã direct cooperarea, adicã pieţele de care aparţin produsele care fac obiectul acordului. În al doilea rând, un acord de comercializare de pe o piata poate afecta şi comportamentul concurential al pãrţilor de pe o piata invecinata, strâns legatã de piata direct vizata de cooperare.
5.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege
5.3.1. Natura acordului
122. Acordurile de comercializare la care se referã prezentul capitol intra sub incidenta regulilor de concurenta numai dacã pãrţile la acord sunt concurente. Dacã în mod clar pãrţile nu concureazã între ele în ceea ce priveşte produsele sau serviciile vizate în acord, acesta nu poate crea probleme de concurenta de natura orizontala. Acordul se poate încadra însã la art. 5 alin. (1) din lege dacã conţine restrictii pe verticala, cum ar fi restrictii asupra vânzãrilor pasive, menţinerea preţurilor la revânzare etc. Acest lucru este valabil şi în cazul în care este obiectiv necesarã o cooperare în comercializare pentru a permite unei pãrţi sa între pe o piata pe care nu ar fi putut intra separat, de exemplu din cauza costurilor aferente. O aplicare specifica a acestui principiu o reprezintã înţelegerile de tip consortiu, care permit companiilor implicate sa vina cu o oferta credibila pentru proiecte pe care nu ar fi putut sa le realizeze sau sa le oferteze în mod individual. Pentru ca ele nu sunt concurenţi potenţiali la licitaţie, nu apar restrangeri de concurenta.
123. Principalele probleme de concurenta în ceea ce priveşte acordurile de comercializare dintre concurenţi sunt: fixarea preţurilor şi tarifelor, împãrţirea pieţelor şi trucarea liciitatiilor. Acordurile limitate doar la vânzarea în comun au de regula ca obiect şi efect coordonarea politicii de preţuri între fabricantii concurenţi. În acest caz acordurile nu numai ca elimina concurenta prin preţ dintre pãrţi, dar restrang, de asemenea, şi volumul produselor livrate de participanţi în cadrul sistemului de repartizare a comenzilor. Prin urmare, acordurile restrang concurenta dintre pãrţi în ceea ce priveşte oferta şi limiteazã opţiunile cumparatorilor, intrand astfel sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege.
124. Aceasta evaluare nu se modifica dacã acordul este neexclusiv. Art. 5 alin. (1) din lege se aplica în continuare chiar dacã pãrţile au libertatea de a face vânzãri în afarã acordului, atâta timp cat se presupune ca acordul va duce la o coordonare generalã a preţurilor practicate de cãtre pãrţi.
125. În cazul înţelegerilor de comercializare care nu reuşesc sa realizeze vânzarea în comun apar doua probleme majore. Prima este aceea ca o comercializare în comun oferã posibilitatea clara de a face un schimb de informaţii comerciale, mai ales în privinta strategiei de comercializare şi a stabilirii preţurilor. A doua problema este ca, în funcţie de structura costurilor comercializãrii, un input semnificativ pentru costurile finale poate fi suportat în comun de cãtre pãrţi. În consecinta, concurenta realã prin preţ la nivelul vânzãrilor finale poate fi astfel limitatã.
Acordurile de comercializare în comun se încadreazã deci la art. 5 alin. (1) din lege fie pentru ca permit schimbul de informaţii comerciale strategice, fie pentru ca influenţeazã o parte semnificativã a costurilor finale ale pãrţilor.
126. Problema majorã legatã de înţelegerile de distribuţie dintre concurentii care sunt activi pe pieţe geografice diferite este aceea ca pot conduce sau pot fi un instrument de împãrţire (alocare) a pieţelor. În cazul acordurilor de distribuţie reciprocã a produselor (fiecare distribuie produsele celuilalt), pãrţile la acord îşi împart pieţele sau clienţii şi elimina concurenta dintre ele. Chestiunea de baza la evaluarea acordurilor de acest tip este dacã acordul în cauza este obiectiv necesar pãrţilor pentru a pãtrunde una pe piata celeilalte. În caz afirmativ, acordul nu creeazã probleme de concurenta cu caracter orizontal. Totuşi, acordul de distribuţie se poate încadra la art. 5 alin. (1) din lege dacã conţine restrictii pe verticala, cum ar fi restrictii asupra vânzãrilor pasive, menţinerii preţurilor la revânzare etc. Dacã acordul nu este obiectiv necesar pãrţilor pentru a pãtrunde una pe piata celeilalte, atunci acesta intra sub incidenta interdicţiei prevãzute la art. 5 alin. (1) din lege. Dacã acordul nu este reciproc, riscul împãrţirii pieţei este mai mic. Trebuie totuşi sa se analizeze dacã acordul nereciproc constituie baza unei înţelegeri mutuale între doi agenţi economici de a nu pãtrunde unul pe piata celuilalt ori este un mijloc de control al accesului la piata sau al concurentei din partea celor care intra venind de pe alte pieţe.
5.3.2. Puterea pe piata şi structura pieţei
127. În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din lege, acordurile care implica fixarea preţurilor şi tarifelor, alocarea pieţelor şi trucarea licitaţiilor se vor încadra întotdeauna la art. 5 alin. (1) din lege, indiferent de puterea pe piata a pãrţilor.
128. Acordurile de comercializare dintre concurenţi, care nu privesc preţuri, tarife, partajarea pieţelor sau licitaţii, fac obiectul art. 5 alin. (1) din lege dacã pãrţile la acord au un anumit nivel de punere pe piata, conform art. 8 alin. (1) din lege. În majoritatea cazurilor, probabilitatea existenţei unei puteri de piata este mica atunci când pãrţile la acord au o cota comuna de piata mai mica de 15%. La acest nivel al cotei comune de piata este foarte probabil sa fie îndeplinite condiţiile de exceptare de la art. 5 alin. (2) din lege, dar aceasta se va stabili doar în urma analizei cazului. Legea concurentei stabileşte la art. 8 alin. (1) ca prevederile art. 5 nu se aplica în cazul agenţilor economici la care cifra de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile a fi calificate drept practici anticoncurentiale nu depãşeşte un plafon stabilit anual de cãtre Consiliul Concurentei, iar cota de piata detinuta de pãrţi nu depãşeşte 5%.
129. O cota de piata situata peste 15% nu indica în mod automat ca acordul de cooperare poate avea efecte negative pe piata, dar implica o analiza mai atenta a impactului acordului de comercializare în comun asupra pieţei, care sa cuprindã în primul rând evaluarea gradului de concentrare a pieţei. Cu cat piata este mai concentrata, cu atât sunt mai utile informaţiile privind preţurile sau strategiile de marketing pentru reducerea gradului de incertitudine şi cu atât sunt mai motivate pãrţile sa recurgã la schimbul de astfel de informaţii. Pãrţile trebuie sa demonstreze ca efectele pozitive prevaleazã asupra restrictionarilor concurentei.
5.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege
5.4.1. Beneficiile economice
130. Eficientele care trebuie luate în considerare la evaluarea posibilei exceptari a acordului de comercializare în comun vor depinde de natura activitãţii. În general, fixarea preţurilor nu se poate justifica decât dacã este indispensabila pentru integrarea altor funcţii de comercializare, iar aceasta integrare va genera eficiente substanţiale. Dimensiunea eficientelor obţinute depinde, între altele, de importanta activitãţilor de comercializare în comun pentru structura generalã a costurilor produsului respectiv. Distribuţia în comun este deci tipul de acord care genereazã eficiente semnificative, mai ales pentru fabricantii de bunuri de consum distribuite pe scara larga şi mai puţin pentru fabricantii de produse industriale care sunt cumpãrate de cãtre un numãr limitat de utilizatori.
131. Eficientele declarate nu ar trebui sa fie economiile realizate numai ca urmare a eliminãrii costurilor inerente, legate de concurenta, ci trebuie sa rezulte din integrarea activitãţilor economice. Reducerea costurilor de transport, care este doar rezultatul alocãrii clienţilor, fãrã nici o integrare a sistemului logistic, nu poate fi deci consideratã o eficienta care sa facã acordul exceptabil.
132. Beneficiile eficientei declarate trebuie sa fie demonstrate. Un element important în aceasta privinta ar fi contribuţia semnificativã a ambelor pãrţi la capital, tehnologie şi active. Economiile de costuri, realizate prin reducerea suprapunerii resurselor şi a facilitãţilor utilizate, pot fi şi ele acceptate. Dacã însã comercializarea în comun nu reprezintã altceva decât o agenţie de vânzãri care nu face investiţii, acordul poate fi un cartel deghizat ilegal şi ca atare nu îndeplineşte condiţiile art. 5 alin. (2) din lege.
5.4.2. Indispensabilitatea
133. Acordul de comercializare nu poate fi exceptat dacã impune restrictii care nu sunt strict necesare pentru atingerea beneficiilor de mai sus. Asa cum s-a menţionat, chestiunea indispensabilitatii este importanta, în special în cazul acelor acorduri care implica fixarea preţurilor sau împãrţirea pieţelor.
5.4.3. Menţinerea concurentei
134. Nu este posibila nici o exceptare dacã pãrţile au posibilitatea de a elimina concurenta de pe o parte substantiala a pieţei produselor în cauza. La efectuarea acestei evaluãri segmentele de piata combinate ale pãrţilor pot fi considerate un punct de plecare. Apoi este nevoie sa se analizeze dacã aceste segmente de piata indica o poziţie dominanta şi dacã exista factori de atenuare, cum ar fi potenţialul intrãrii pe piata. Dacã în urma încheierii unui acord de comercializare un agent economic este dominant sau devine dominant, acordul care produce efecte anticoncurentiale în sensul art. 5 din lege nu poate fi, în principiu, exceptat.
CAP. 6
Acordurile cu privire la standarde
6.1. Definitie
135. Acordurile de standardizare au ca obiectiv principal definirea cerinţelor tehnice şi calitative cu care trebuie sa fie conforme produsele actuale sau viitoare, procedeele sau metodele de producţie. Standardizarea poate lua forme diferite, de la adoptarea standardelor prin consens naţional de cãtre organismele europene sau naţionale de standardizare recunoscute, consortii şi foruri, pana la acorduri între agenţi economici unici. Acordurile de standardizare pot acoperi aspecte diverse, cum ar fi standardizarea diverselor clase sau dimensiuni ale unui produs anume ori specificaţiile tehnice de pe pieţele unde compatibilitatea şi interoperabilitatea cu alte produse ori sisteme este esenţialã. Condiţiile accesului la o anumitã marca de calitate sau ale aprobãrii de cãtre organismul de reglementare pot fi, de asemenea, considerate standarde.
136. Standardele referitoare la furnizarea de servicii profesionale, cum ar fi regulile de admitere într-o profesiune liberala, nu sunt acoperite de prezentele instrucţiuni.
6.2. Pieţe relevante
137. Acordurile de standardizare produc efecte pe 3 pieţe posibile, care vor fi definite în conformitate cu "Instrucţiunile cu privire la definitia pieţei relevante, în scopul stabilirii partii substanţiale de piata", emise de cãtre Consiliul Concurentei. În primul rând se produc efecte pe pieţele produselor la care se referã standardele. Standardele privitoare la produsele complet noi pot ridica probleme similare cu cele de la acordurile de cercetare-dezvoltare în ceea ce priveşte definirea pieţei (vezi secţiunea 2.2 pct. 41). În al doilea rând, se produc efecte pe piata serviciilor pentru stabilirea standardelor, dacã exista diferite organisme sau acorduri de stabilire a standardelor. În al treilea rând, se produc efecte, dacã este cazul, pe piata distinctã pentru testare şi certificare.
6.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege
138. Stabilirea standardelor se poate realiza prin acorduri între agenţi economici privati sau sub egida organismelor publice sau a organismelor însãrcinate cu serviciile de interes economic general. Implicarea acestor organisme face obiectul prevederilor art. 9 din lege.
6.3.1. Natura acordului
139. Dacã participarea la stabilirea standardelor este nerestrictionata şi transparenta, acordurile de standardizare, conform definitiei de mai sus, care nu stabilesc obligativitatea de conformitate cu standardul respectiv sau care sunt pãrţi ale unui acord mai larg de asigurare a compatibilitatii produselor, nu restrang concurenta. În mod normal acest lucru este valabil pentru standardele adoptate de cãtre organisme de standardizare recunoscute, care se bazeazã pe proceduri nediscriminatorii, deschise şi transparente.
140. Nu exista restrictii apreciabile în cazul standardelor care au o acoperire neglijabila a pieţei relevante, cu condiţia ca situaţia sa nu se schimbe. Nu se regãsesc restrictionari apreciabile ale concurentei nici în acordurile care pun laolalta IMM pentru a standardiza formele de acces sau condiţiile ofertelor colective ori acordurile care standardizeaza aspecte, cum ar fi caracteristici minore ale produsului, formulare şi rapoarte, care au efect nesemnificativ asupra principalilor factori ce afecteazã concurenta pe pieţele relevante.
141. Acordurile care utilizeazã un standard ca mijloc între alte pãrţi ale unui acord restrictiv mai larg, de excludere a concurenţilor reali sau potenţiali, vor intra întotdeauna sub incidenta art. 5 alin (1) din lege. De exemplu, un acord prin care o asociaţie nationala de producãtori fixeazã un standard şi exercita presiuni asupra terţelor pãrţi de a nu comercializa produse care nu se conformeazã cu standardul respectiv intra în aceasta categorie.
142. Acordurile de standardizare pot fi încadrate la art. 5 alin. (1) din lege dacã oferã pãrţilor un control comun asupra producţiei şi/sau inovatiei, restrangand astfel capacitatea lor de a concura în ceea ce priveşte caracteristicile produsului şi afectand terţe pãrţi, precum furnizorii sau cumpãrãtorii de produse standardizate. Evaluarea fiecãrui acord trebuie sa ia în considerare natura standardului şi efectul probabil asupra pieţelor vizate, precum şi aria restrictiilor posibilie care depãşesc obiectivul primar al standardizarii, conform definitiei de mai sus.
143. Existenta unei restrictionari a concurentei în acordurile de standardizare depinde de mãsura în care pãrţile îşi pãstreazã libertatea de a elabora standarde sau produse alternative care nu se conformeazã standardului convenit. Acordurile de standardizare pot restrânge concurenta dacã impiedica pãrţile sa conceapa standarde alternative ori sa comercializeze produse alternative, care nu sunt conforme cu standardul. Acordurile care încredinţeazã anumitor organisme dreptul exclusiv de a verifica conformitatea cu standardul depãşesc obiectivul primar al definirii standardului şi pot restrânge concurenta. Acordurile care impun restrictii asupra marcarii care sa ateste conformitatea cu standardele pot şi ele sa restrângã concurenta, dacã restricţiile nu sunt impuse prin prevederi de reglementare.
6.3.2. Puterea pe piata şi structura pieţei
144. Segmentele de piata mari pe care pãrţile le deţin pe piata afectatã nu vor constitui neapãrat o problema pentru acordurile de standardizare. Eficacitatea lor este adesea proporţionalã cu segmentul de industrie implicat în stabilirea şi/sau aplicarea standardului. Pe de alta parte, standardele care nu sunt accesibile terţelor pãrţi pot discrimina sau impiedica accesul pãrţilor terţe sau pot segmenta pieţele în funcţie de aria geograficã de aplicare. Astfel, evaluarea posibilelor restrictionari ale concurentei prevãzute în acord se va axa pe analiza de la caz la caz a posibilitãţilor de eliminare a barierelor de intrare pe piata.
6.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege
6.4.1. Beneficiile economice
145. Consiliul Concurentei abordeaza în general pozitiv acordurile care promoveazã intrepatrunderile economice pe piata sau care încurajeazã dezvoltarea de noi pieţe şi îmbunãtãţirea condiţiilor de furnizare. Pentru a materializa aceste beneficii economice informaţiile necesare privind aplicarea standardelor trebuie sa fie disponibile pentru cei care vor sa între pe piata, iar un procent considerabil al industriei trebuie sa fie implicat în fixarea standardului de o maniera transparenta. Rãmâne în sarcina pãrţilor sa demonstreze ca restricţiile de fixare, utilizare sau acces la standard creeazã beneficii economice.
146. Pentru a se obţine beneficii tehnice sau economice standardele nu trebuie sa limiteze inovatia. Acest lucru va depinde în principal de durata de viata a produselor la care se referã standardul, în corelare cu etapa de dezvoltare a pieţei (creştere rapida, creştere, stagnare etc.). Efectele asupra inovarii trebuie analizate de la caz la caz. Pãrţile ar putea fi solicitate sa dovedeascã faptul ca standardizarea colectivã sporeşte eficienta pentru consumator atunci când un standard nou poate atrage dupã sine uzura morala rapida, nejustificatã, a produselor existente, fãrã beneficii suplimentare obiective.
6.4.2. Indispensabilitatea
147. Prin natura lor standardele nu vor cuprinde toate specificaţiile sau tehnologiile posibile. În unele cazuri poate fi necesar, în beneficiul consumatorilor sau al economiei în ansamblu, sa existe o singura soluţie tehnologicã. Acest standard trebuie însã stabilit pe baze nediscriminatorii. În mod ideal standardele ar trebui sa fie impartiale din punct de vedere tehnologic. Oricum, trebuie justificatã preferinta pentru un standard în defavoarea altuia.
148. Toţi concurentii de pe pieţele afectate de acordul de standard ar trebui sa aibã posibilitatea de a se implica în dezbateri. Prin urmare, participarea la stabilirea standardului ar trebui sa fie deschisã tuturor, exceptând situaţia în care pãrţile demonstreaza ineficiente importante ca urmare a acestei participari sau în care se preconizeaza proceduri recunoscute pentru reprezentarea intereselor colective, cum este cazul organismelor de standardizare oficiale.
149. Ca regula generalã trebuie sa se facã o distincţie clara între stabilirea unui standard şi, dacã este cazul, cercetarea-dezvoltarea aferentã, exploatarea comercialã a standardului respectiv. Acordurile cu privire la standarde ar trebui sa se refere strict la atingerea obiectivelor lor, fie ca este vorba de compatibilitate tehnica sau de un anumit nivel de calitate. De exemplu, trebuie sa se demonstreze foarte clar de ce este indispensabil pentru apariţia beneficiilor economice ca un acord de diseminare a unui standard într-un sector industrial în care un singur concurent oferã o alternativa sa oblige pãrţile din acord sa boicoteze alternativa.
6.4.3. Menţinerea concurentei
150. Adoptarea unui standard privat de cãtre un grup de firme care deţine o poziţie dominanta va conduce la crearea unui standard industrial de facto. Principala preocupare va fi deci ca aceste standarde sa fie cat mai accesibile posibil şi sa fie aplicate de o maniera clar nediscriminatorie. Pentru a evita eliminarea concurentei pe pieţele relevante tertele pãrţi trebuie sa aibã acces la standard în condiţii corecte, rezonabile şi nediscriminatorii.
151. Dacã organizaţii sau grupuri de firme private stabilesc ca un standard sau o tehnologie aflatã în proprietatea lor sa devinã un standard de facto, concurenta va fi eliminata în cazul în care tertele pãrţi sunt impiedicate sa aibã acces la acest standard.
CAP. 7
Acordurile de mediu
7.1. Definitie
152. Acordurile de mediu sunt cele prin care pãrţile se angajeazã sa reducã poluarea, astfel cum este ea definitã în legislaţia mediului, sau sa îndeplineascã obiective de mediu. Prin urmare, obiectivul stabilit sau mãsurile convenite trebuie sa fie direct legate de reducerea unui poluant sau a unui tip de deseu, identificate ca fãcând parte din aceasta legislaţie sau obiectiv. Sunt excluse acordurile care genereazã reducerea poluarii ca produs secundar al altor mãsuri.
153. Acordurile de mediu pot stabili standarde cu privire la performanta de mediu a produselor, inputuri sau outputuri, ori a procedeelor de producţie. Dacã unele acorduri de mediu pot fi asimilate standardizarii, se vor aplica aceleaşi principii de evaluare. Alte categorii posibilie cuprind acordurile încheiate între agenţi economici care activeazã la acelaşi nivel comercial, prin care pãrţile prevãd atingerea în comun a unui obiectiv de mediu, cum ar fi reciclarea anumitor materiale, reducerea noxelor sau îmbunãtãţirea eficientei energetice.
154. La nivelul sectoarelor industriale se elaboreazã planuri cuprinzatoare pentru respectarea obligaţiilor privind colectarea şi reciclarea deşeurilor. Aceste planuri cuprind de obicei un set complex de înţelegeri, unele având caracter orizontal, iar altele vertical. Dacã aceste înţelegeri conţin restrictii verticale, ele nu vor face obiectul prezentelor instrucţiuni.
7.2. Pieţele relevante
155. Efectele trebuie evaluate pe pieţele la care se referã acordul, care vor fi definite în conformitate cu "Instrucţiunile privind definitia pieţei relevante, în scopul stabilirii partii substanţiale de piata", emise de cãtre Consiliul Concurentei. Dacã poluantul nu este un produs, piata relevanta cuprinde piata produsului în care este inglobat poluantul. În ceea ce priveşte acordurile de colectare/reciclare, pe lângã efectele asupra pieţei pe care acţioneazã pãrţile ca producãtori sau distribuitori trebuie evaluate şi efectele asupra pieţei serviciilor de colectare, care acoperã potenţial produsul în cauza.
7.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege
156. Încheierea unor acorduri de mediu poate fi incurajata sau impusa de cãtre autoritãţi în exercitarea prerogativelor lor publice. Prezentele instrucţiuni se referã numai la evaluarea care trebuie facuta cu privire la compatibilitatea acordului cu art. 5 din lege.
7.3.1 .Natura acordului
157. Unele acorduri de mediu nu se vor încadra în aria de interdicţie a art. 5 alin. (1) din lege, indiferent de segmentul de piata comun al pãrţilor.
158. Acest lucru se poate intampla dacã nu se impune pãrţilor nici o obligaţie individualã sau dacã acestea se angajeazã, la modul general, sa contribuie la atingerea obiectivului de mediu la nivel sectorial. În acest din urma caz evaluarea va avea în vedere libertatea pãrţilor în ceea ce priveşte mijloacele disponibile, din punct de vedere economic şi tehnic, în vederea atingerii obiectivului de mediu convenit. Cu cat mijloacele sunt mai variate, cu atât sunt mai puţin considerabile efectele restrictive potenţiale.
159. În acelaşi fel, acordurile care stabilesc performanta de mediu a produselor sau procedeelor care nu afecteazã considerabil produsul ori diversitatea produselor pe piata relevanta sau a cãror importanta este marginala în influentarea deciziilor de achiziţii nu se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege. Dacã unele produse sunt interzise sau eliminate treptat de pe piata, restricţiile nu pot fi considerate apreciabile dacã au o pondere minora pe piata geograficã relevanta.
160. În sfârşit, acordurile prin care se creeazã o piata noua, ca de exemplu acordurile de reciclare, în general nu vor restrânge concurenta, cu condiţia şi atâta timp cat pãrţile nu au posibilitatea de a efectua activitãţile în mod independent pentru ca nu exista alternative şi/sau alţi concurenţi.
161. Acordurile de mediu se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege prin natura lor atunci când obiectivul real al cooperãrii nu priveşte o problema de mediu, ci serveşte ca instrument de creare a unui cartel deghizat, ilegal, prin care se fixeazã preţurile, se limiteazã producţia sau se împart pieţele, şi când cooperarea este un instrument, între altele cuprins într-un acord restrictiv mai larg, care este menit sa excludã concurentii reali sau potenţiali.
7.3.2. Puterea pe piata şi structura pieţei
162. Acordurile de mediu care acoperã o pondere însemnatã a unui sector industrial se vor încadra la art. 5 alin. (1) din lege dacã restrang în mod apreciabil capacitatea pãrţilor de a concepe caracteristicile produselor lor sau tehnologia de fabricaţie a acestora, conferindu-le astfel o influenta reciprocã asupra producţiei şi vânzãrilor. Pe lângã restricţiile impuse pãrţilor, acordul de mediu poate reduce sau afecta substanţial nivelul producţiei terţelor pãrţi, furnizori sau cumpãrãtori.
163. De exemplu, acordurile de mediu care pot elimina treptat sau pot afecta semnificativ un procent ridicat al vânzãrilor pãrţilor, în legatura cu produsele sau procedeele lor de protecţie, se vor încadra la art. 5 alin. (1) dacã pãrţile deţin un procent semnificativ al pieţei. Acelaşi lucru este valabil în cazul acordurilor prin care pãrţile îşi aloca cote individuale de poluare.
164. În mod asemãnãtor, acordurile prin care pãrţile care deţin cote de piata semnificative desemneazã un agent economic ca fiind prestatorul exclusiv de servicii de colectare/reciclare a produselor lor pot şi ele sa restrângã concurenta în mod apreciabil, cu condiţia existenţei altor prestatori reali ori potenţiali.
7.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege
7.4.1. Beneficiile economice
165. Consiliul Concurentei face o abordare pozitiva a utilizãrii acordurilor de mediu, ca instrumente de politica pentru realizarea obiectivelor stabilite prin reglementãrile specifice, cu condiţia ca aceste acorduri sa fie compatibile cu regulile concurentei.
166. Acordurile de mediu care intra sub incidenta prevederilor art. 5 alin. (1) din lege pot genera beneficii economice care, la nivelul consumatorilor individuali sau colectivi, prevaleazã asupra efectelor negative asupra concurentei. Pentru îndeplinirea acestor condiţii trebuie sa existe beneficii nete din punct de vedere al reducerii presiunii problemelor de mediu care rezulta din acord, în comparatie cu situaţia obişnuitã în care nu se iau nici un fel de mãsuri. Cu alte cuvinte, beneficiile economice scontate trebuie sa aibã o pondere mai mare decât costurile.
167. Aceste costuri cuprind efectele slabirii concurentei, asociate cu costurile de conformitate pentru agenţii economici operatori şi/sau cu efectele asupra terţelor pãrţi. Beneficiile ar putea fi evaluate în doua etape. Dacã consumatorii, în mod individual, beneficiazã periodic, în urma încheierii acordului, de o rata pozitiva a rentabilitatii, nu este nevoie ca beneficiile de mediu cumulate sa fie stabilite în mod obiectiv. În caz contrar, poate fi necesarã o analiza cost-beneficiu pentru a evalua dacã încadrarea beneficiilor nete pentru consumatori sunt, în general, în limite rezonabile de prognoza.
7.4.2. Indispensabilitatea
168. Cu cat eficienta economicã a unui acord de mediu este demonstrata mai obiectiv, cu atât mai clar fiecare prestare de serviciu poate fi consideratã indispensabila pentru atingerea obiectivului de mediu, în contextul economic dat.
169. Evaluarea obiectivã a prestãrilor care la prima vedere pot fi considerate ca nefiind strict necesare trebuie fundamentatã printr-o analiza cost-eficienta, care sa indice faptul ca mijloacele alternative de obţinere a beneficiilor de mediu scontate ar fi mai costisitoare din punct de vedere economic şi financiar, conform unor previziuni rezonabile. De exemplu, trebuie sa se demonstreze foarte clar ca o taxa unica, perceputã indiferent de costurile individuale ale colectãrii deşeurilor, este indispensabila pentru buna funcţionare a unui sistem de colectare la scara industriala.
7.4.3. Menţinerea concurentei
170. Indiferent de câştigurile de mediu, de câştigurile economice şi de necesitatea de a presta serviciile respective, acordul nu trebuie sa elimine concurenta din punctul de vedere al diferentierii produselor sau procedeelor, al inovatiei tehnologice sau al intrãrii pe piata într-un interval scurt de timp ori, dacã este relevant, un interval de timp mediu. De exemplu, în cazul drepturilor exclusive de colectare, acordate agentului de colectare/reciclare care are concurenţi potenţiali, durata acestor drepturi trebuie sa ia în considerare posibila aparitie a unei alternative pentru operator.
ANEXA 1
--------
la cap. II
-----------
EXEMPLE
Exemplul 1
Situaţia: Exista doi agenţi economici importanti pe piata existenta a producţiei de componente electronice: A, cu o cota de 30% din piata, şi B, cu o cota de 30%. Fiecare a fãcut investiţii semnificative în cercetarea-dezvoltarea necesarã realizãrii de componente electronice miniaturizate şi a pus la punct prototipuri. Acum cei doi convin sa îşi uneascã eforturile în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii prin crearea unei societãţi în comun, pentru a finaliza activitatea de cercetare-dezvoltare şi a produce componentele respective, care vor fi revandute firmelor-mama, acestea urmând sa le comercializeze separat. Restul pieţei este acoperit de firme mici care nu au suficiente resurse de realizare a investiţiilor necesare.
Analiza: Componentele electronice miniaturizate care pot concura cu componentele existente în anumite domenii reprezintã în esenta o tehnologie noua, iar analiza trebuie sa se refere la polii cercetãrii indreptati cãtre aceasta viitoare piata. Dacã societatea în comun va continua sa existe, atunci va exista o singura cale cãtre tehnologia de fabricaţie necesarã, iar dacã agenţii economici A şi B nu infiintau societatea în comun, ar fi putut ajunge pe piata în mod individual, cu produse separate. Chiar dacã acordul prezintã avantaje în ceea ce priveşte crearea mai rapida de tehnologii noi, acesta reduce varietatea şi creeazã costuri în comun ale pãrţilor. Mai mult, trebuie luatã în considerare posibilitatea pãrţilor de a abuza de poziţia lor puternica pe piata existenta. Deoarece la nivelul cercetãrii-dezvoltãrii agenţii economici A şi B nu au concurenţi pe piata, stimulentul ca aceştia sa urmãreascã realizarea de noi tehnologii se reduce considerabil. Deşi unele dintre aceste aspecte pot fi remediate, solicitandu-se pãrţilor sa licentieze know-how cel mai important pentru fabricarea de componente miniaturizate terţelor pãrţi în condiţii de preţ rezonabile, nu pot fi remediate toate problemele şi nu se pot îndeplini toate condiţiile exceptarii.
Exemplul 2
Situaţia: O mica firma de cercetare, A, care nu deţine o unitate proprie de comercializare, a descoperit şi brevetat o substanta farmaceutica pe baza unei tehnologii noi care va revolutiona tratamentul unei anumite boli. Firma A încheie un acord de cercetare-dezvoltare cu firma B, un mare fabricant al produselor farmaceutice, care pana în acel moment erau utilizate în tratarea bolii respective. Firma B nu are un program de cercetare-dezvoltare similar. Pentru produsele existente firma B are o cota de piata de circa 75%, dar brevetele expira în urmãtorii 5 ani. Mai exista alţi doi poli ai cercetãrii, care, utilizând aceeaşi noua tehnologie de baza, se afla cam în aceeaşi etapa a cercetãrii. Firma B va oferi finanţare şi know-how substanţiale în vederea fabricãrii produsului şi a lansãrii ulterioare pe piata. Firmei B i se acorda o licenta de producţie şi de distribuţie exclusive ale produsului rezultat pe perioada de valabilitate a patentului. Se presupune ca pãrţile vor introduce împreunã produsul pe piata în circa 5-7 ani.
Analiza: Produsul va aparţine probabil unei pieţe relevante noi. Pãrţile aduc în aceasta cooperare resurse şi facilitãţi complementare, iar probabilitatea intrãrii produsului pe piata creste considerabil. Deşi firma B deţine o putere considerabila pe piata existenta, aceasta putere va scãdea în curând, iar existenta altor poli de cercetare va elimina tendinta de a reduce eforturile de cercetare-dezvoltare. Drepturile de exploatare pe parcursul perioadei de valabilitate a brevetului rãmase îi vor fi necesare firmei B pentru a face investiţiile considerabile de care este nevoie, iar firma A nu are propriile resurse de comercializare. Este deci improbabil ca acordul sa restrângã concurenta.
ANEXA 1
--------
la cap. III
------------
EXEMPLE
Producţia în comun
Urmãtoarele doua exemple se referã la cazuri ipotetice care au generat probleme privind concurenta pe piata relevanta a produselor fabricate în comun, în baza unui acord.
Exemplul 1
Situaţia: Doi furnizori A şi B ai unui produs chimic de baza au hotãrât sa construiascã o unitate de producţie noua, controlatã de cãtre o societate în comun. Aceasta unitate de producţie va realiza aproape 50% din volumul producţiei lor totale. Produsul X este un produs omogen şi nu se poate substitui altor produse, adicã are piata sa relevanta distinctã. Piata este aproape stabilã. Pãrţile nu şi-au propus sa creascã volumul total al producţiei, dar au închis doua fabrici vechi a cãror producţie a fost preluatã de noua unitate de producţie. Atât producãtorul A, cat şi producãtorul B deţin câte o cota de piata de 20%. Pe piata mai activeazã încã alţi 3 furnizori importanti, având fiecare câte un segment de piata de 10-15%, precum şi alţi cativa furnizori mai mici.
Analiza: Este foarte probabil ca aceasta societate în comun sa aibã efecte asupra comportamentului concurential al pãrţilor la acord, deoarece prin cooperare ar dobândi o putere de piata considerabila, dacã nu chiar o poziţie dominanta. Efectele de restrictionare pe piata pot fi deosebit de periculoase. În aceasta situaţie este foarte puţin probabil ca efectele pozitive ale câştigurilor în eficienta sa prevaleze asupra efectelor negative de restrictionare, datoritã faptului ca nu este de asteptat o creştere a volumului producţiei.
Exemplul 2
Situaţia: Doi furnizori A şi B înfiinţeazã pe aceeaşi piata ca în exemplul de mai sus o societate în comun de producţie. Societatea în comun va produce, de asemenea, 50% din volumul total de producţie al pãrţilor. Producãtorul A şi producãtorul B deţin fiecare câte o cota de piata de 15%. Pe piata mai activeazã încã 3 agenţi economici: producãtorul C, cu o cota de piata de 30%, producãtorul D, cu o cota de piata de 25%, şi producãtorul E, cu o cota de piata de 15%. Producãtorul B are deja o unitate de producţie în comun cu producãtorul E.
Analiza: În acest caz piata se caracterizeazã printr-un numãr foarte mic de producãtori şi printr-o structura aproape simetrica. Societatea în comun creeazã o legatura suplimentarã între producãtori. Cooperarea dintre producãtorii A şi B va conduce de facto la majorarea gradului de concentrare a pieţei şi la adâncirea legãturilor dintre producãtorul E şi grupul format de producãtorii A şi B. Este foarte probabil ca aceasta cooperare sa aibã efecte de restrictionare pe piata deloc neglijabile, iar câştigurile în eficienta sa nu fie semnificative, ca şi în cazul precedent.
Exemplul 3 se referã, de asemenea, la piata relevanta a unui produs rezultat dintr-o fabricaţie în comun, dar demonstreaza ca şi alte criterii de evaluare pot fi la fel de importante ca şi cota de piata (acest caz se referã la opţiunea de a produce cu forte proprii un input - producţie captiva - sau de a-l achizitiona de la alt agent economic prin cooperare - producţie necaptiva).
Exemplul 3
Situaţia: Agenţii economici A şi B au înfiinţat o societate în comun de producţie prin restructurarea unitãţilor de producţie existente, pentru fabricarea produsului intermediar X. Societatea în comun vinde produsul X exclusiv agenţilor economici A şi B. Societatea în comun produce 40% din producţia de X a agentului economic A şi 50% din producţia de X a agentului economic B. Agenţii economici A şi B sunt atât utilizatori captivi ai produsului X, cat şi furnizori pe piata necaptiva. Pe piata totalã a produsului X agentul economic A deţine o cota de piata de 10%, agentul economic B, 20%, iar societatea în comun, 14%. Totuşi, pe piata necaptiva agentul economic A deţine o cota de 25%, iar agentul economic B, 35%.
Analiza: Deşi pãrţile la acord deţin cote importante pe piata necaptiva, cooperarea nu va putea elimina concurenta efectivã pe piata produsului X dacã trecerea de la producţia captiva la cea necaptiva se face cu costuri mici. Cu toate acestea, doar o schimbare rapida va contracara cota pe piata foarte mare de 60%. Altfel, aceasta producţie în comun va crea probleme de concurenta serioase, care nu vor putea fi contrabalansate de beneficiile economice semnificative obţinute.
Exemplul 4 se referã la o cooperare la fabricarea unui produs intermediar important, cu efecte pe piata din aval.
Exemplul 4
Situaţia: Agenţii economici A şi B vor infiinta o societate în comun pentru fabricarea produsului intermediar X. Ei vor închide capacitatile lor de producţie care fabricau produsul X, urmând sa îşi acopere necesarul de produse X exclusiv de la societatea în comun. Costurile de producţie pentru realizarea produsului intermediar X reprezintã 50% din costurile totale pentru realizarea produsului finit Y. Pe piata produsului Y agenţii economici A şi B deţin fiecare câte o cota de 20%. Pe piata mai activeazã încã doi furnizori importanti ai produsului Y, fiecare cu câte 15%, precum şi cativa concurenţi mici.
Analiza: În acest caz costurile în comun sunt mari; în plus, pãrţile la acord vor dobândi prin cooperare o poziţie importanta pe piata. Cazul ridica probleme importante de concurenta, iar analiza şi evaluarea sunt similare celor din exemplul 1, deşi în acest caz cooperarea are loc pe piata din amonte.
Specializare reciprocã
Exemplul 5
Situaţia: Atât agentul economic A, cat şi agentul economic B produc şi livreaza produsele omogene X şi Y aparţinând unor pieţe diferite. Cotele de piata ale agentului economic A sunt urmãtoarele: pe piata produsului X, 28%, iar pe piata produsului Y, 10%. Cotele de piata ale agentului economic B sunt urmãtoarele: pe piata produsului X, 10%, iar pe piata produsului Y, 30%. Pentru atingerea economiilor de scara agenţii au încheiat un acord de specializare reciprocã, în baza cãruia agentul economic A va produce în viitor doar produsul X, iar agentul economic B va produce în viitor doar produsul Y. Ei au convenit livrarea incrucisata, astfel încât amândoi sa rãmânã pe piata ca furnizori. Având în vedere ca produsele sunt omogene, costurile de distribuţie sunt mici. Pe piata mai activeazã încã doi furnizori-producãtori, având fiecare câte 15% din piata, restul furnizorilor detinand 5-10% din piata.
Analiza: Având în vedere ca rãmân separate doar costurile de distribuţie, care sunt relativ mici, costurile în comun sunt extrem de ridicate. În consecinta, cota de piata rãmasã deschisã concurentei rãmâne foarte mica. Prin coordonarea comportamentului lor pãrţile dobândesc atât pe piata produsului X, cat şi pe piata produsului Y poziţii importante. În plus, se poate aprecia ca în timp volumul livrãrilor agentului economic A de produse Y şi al agentului economic B de produse X se va diminua. Cazul creeazã probleme serioase de concurenta, care nu pot fi compensate de atingerea economiilor de scara.
Scenariul se poate schimba dacã produsele X şi Y sunt eterogene, ceea ce determina costuri de marketing şi distribuţie foarte mari (de exemplu, 65-70% din costurile totale). În plus, dacã pentru creşterea vânzãrilor oferta trebuie sa cuprindã gama completa de produse diferenţiate, este mica probabilitatea ca una sau ambele pãrţi la acord sa nu mai livreze pe piata produsului X şi/sau Y. Într-un astfel de scenariu pot fi îndeplinite condiţiile de exceptare (cu condiţia ca economiile de scara sa fie semnificative), chiar dacã cotele de piata sunt mari.
Acord de subcontractare încheiat între concurenţi
Exemplul 6
Situaţia: Agenţii economici A şi B sunt concurenţi pe piata produsului finit X. Agentul economic A deţine o cota de piata de 15%, iar B, 20%. Amândoi sunt, de asemenea, producãtori ai produsului intermediar Y, care este un input pentru realizarea produsului X, dar este utilizat şi la realizarea altor produse. Costurile pentru realizarea produsului Y reprezintã 10% din costurile pentru realizarea produsului X. Agentul economic A fabrica produsul Y doar pentru consumul sau propriu, iar agentul economic B îl vinde şi unor terţe pãrţi. Cota agentului economic B pe piata produsului Y este de 10%. Între agenţii economici A şi B se încheie un acord de subcontractare, în baza cãruia agentul economic A va cumpara 60% din necesarul sau de produse Y de la agentul economic B. El va continua sa producã 40% din necesarul sau de produse Y, pentru a nu pierde dreptul de utilizare a know-how pentru produsul Y.
Analiza: Având în vedere ca agentul economic A fabrica produsul Y doar pentru consumul intern, trebuie analizata în primul rând posibilitatea ca acesta sa între pe piata vânzãrilor de produse Y cãtre terţe pãrţi. Dacã nu exista aceasta posibilitate, atunci acordul nu restrânge concurenta pe piata produsului Y. Având în vedere ca, în baza acordului, costurile în comun sunt mici, este, de asemenea, mica probabilitatea sa apara efecte pe pieţele riverane pieţei produsului X.
Dacã agentul economic A poate fi considerat un potenţial intrant pe piata vânzãrilor produsului Y cãtre terţe pãrţi, va trebui avutã în vedere poziţia agentului economic B pe piata produsului Y. Deoarece cota de piata a agentului economic B este mica, rezultatul analizei nu se va schimba.
ANEXA 1
-------
la cap. IV
-----------
EXEMPLE
Exemplul 1
Mai mulţi fabricanti de automobile convin sa cumpere în comun produsul X. Achiziţiile lor combinate de produs X reprezintã 15 bucãţi. Toate vânzãrile de produse X cãtre fabricantii de automobile reprezintã 50 bucãţi. Totuşi, produsul X este vândut şi fabricantilor de alte produse în afarã de autovehicule. Toate vânzãrile de produse X reprezintã 100 bucãţi. Astfel, cota de piata (de achiziţie) a grupului este de 15%.
Exemplul 2
Situaţia: Doi fabricanti, A şi B, decid sa cumpere împreunã componenta X. Aceştia sunt concurenţi pe piata de vânzare. Împreunã achiziţiile de componenta X reprezintã 35% din piata geograficã relevanta a componentei X. Exista alţi 6 fabricanti (concurentii fabricantilor A şi B de pe piata lor de vânzare) care deţin restul de 65% din piata de achiziţii; unul are 25%, iar ceilalţi mult mai puţin. Structura ofertei este destul de concentrata având 6 furnizori de componenta X, doi cu câte un segment de piata de 30%, iar restul cu segment între 10% şi 15% (HHI 2.300 - 2.500). Pe piata vânzãrilor fabricantii A şi B ajung la un segment de piata comun de 35%.
Analiza: Datoritã puterii pãrţilor pe piata de vânzare, beneficiile posibilelor economii de costuri nu pot fi transferate mai departe la consumatorii finali. Mai mult, achiziţia în comun va genera probabil o creştere a costurilor concurenţilor mai mici ai pãrţilor pentru ca furnizorii puternici îşi recupereazã reducerile de preţ pentru acest grup prin creşterea preţurilor la clienţii mai mici. Rezultatul poate fi creşterea concentrarii pe piata din aval. În plus, cooperarea poate conduce la alte concentrari la nivelul furnizorilor, pentru ca cei mici, care probabil lucreazã deja aproape sau sub scara optima minima, vor fi falimentati dacã nu continua sa îşi reducã preţurile. Aceasta situaţie provoacã probabil o restrangere semnificativã a concurentei care nu poate fi depãşitã, ca importanta, de câştigurile în eficienta din unirea volumului.
Exemplul 3
Situaţia: 150 de mici detailisti încheie un acord de constituire a unei organizaţii mixte de achiziţii. Aceştia sunt obligaţi sa cumpere prin intermediul organizaţiei un volum minim, care reprezintã circa 50% din totalul costurilor fiecãrui detailist. Detailistii pot cumpara prin intermediul organizaţiei mai mult decât volumul minim şi pot face achiziţii şi în afarã cooperãrii. Ei au o cota de piata comuna de 20% atât pe piata de achiziţii, cat şi pe piata de vânzãri. A şi B sunt cei doi concurenţi majori, A detinand un segment de 25% pe fiecare dintre pieţele respective, iar B 35%. Ceilalţi concurenţi mai mici au decis sa se constituie şi ei într-un grup de achiziţii în comun. Cei 150 de detailisti realizeazã economii de scara prin combinarea unui volum semnificativ şi a sarcinilor de achiziţii.
Analiza: Detailistii pot atinge un nivel ridicat al costurilor comune, dacã achiziţioneazã împreunã un volum mai mare decât cel minim convenit. Împreunã au însã o poziţie medie pe piata achiziţiilor şi a vânzãrilor. În plus, cooperarea genereazã unele economii de scara. Acest tip de cooperare este de regula exceptat.
Exemplul 4
Situaţia: Doua reţele de supermagazine încheie un acord de achiziţie în comun a produselor care reprezintã circa 50% din totalul costurilor lor. Pe pieţele de achiziţii relevante ale diverselor categorii de produse pãrţile au segmente între 20% şi 40%, iar pe piata relevanta de vânzãri (presupunand ca este implicata o singura piata geograficã) ating 40%. Pe pieţele de achiziţii mai exista alţi 5 detailisti importanti, fiecare cu cote cuprinse între 10 şi 15%. Nu este probabila intrarea pe piata.
Analiza: Aceasta înţelegere de achiziţii în comun va avea efect asupra comportamentului concurential al pãrţilor pentru ca prin cooperare acestea vor dobândi o putere pe piata semnificativã. Situaţia este valabilã mai ales când intrarea pe piata este slabã. Stimulentul de a-şi coordona comportamentul este mai mare când costurile sunt asemãnãtoare. Adaosurile comerciale similare ale pãrţilor vor constitui un stimulent în plus pentru pãrţi de a practica aceleaşi preţuri. Chiar dacã eficientele sunt produse prin cooperare, acordul nu va fi exceptat din cauza nivelului ridicat al puterii pe piata.
Exemplul 5
Situaţia: Micile cooperative încheie un acord de constituire a unei organizaţii în comun de achiziţii. Ele sunt obligate sa cumpere un volum minim prin intermediul organizaţiei. Pãrţile pot cumpara peste volumul minim prin intermediul organizaţiei, dar pot achizitiona şi în afarã cooperãrii. Fiecare parte are o cota totalã de piata de 5% pe fiecare piata de achiziţii şi de vânzare, ceea ce înseamnã un segment combinat de 25%. Mai exista încã doi detailisti importanti, fiecare cu cote cuprinse între 20-25%, precum şi o serie de mici detailisti cu cote sub 5%.
Analiza: Înfiinţarea organizaţiei de achiziţii în comun va conferi probabil pãrţilor o poziţie atât pe piata achiziţiilor, cat şi pe cea a vânzãrilor, care sa le permitã sa concureze cu cei doi detailisti majori. De altfel, prezenta acestor doi concurenţi cu niveluri similare ale poziţiei pe piata va conduce la transmiterea eficientelor acordului cãtre consumatori. În acest scenariu acordul se excepteazã.
ANEXA 1
--------
la cap. V
---------
EXEMPLE
Exemplul 1
Situaţia: 5 mici fabricanti de produse alimentare, fiecare cu un segment de piata de 2% din totalul pieţei produselor alimentare, convin asupra urmãtoarelor: sa îşi combine facilitãţile de distribuţie, sa comercializeze sub aceeaşi denumire a marcii şi sa îşi vândã produsele la acelaşi preţ. Aceasta presupune investiţii semnificative în depozitare, transport, publicitate, forta de marketing şi de vânzare. În acest mod s-a redus semnificativ baza de cost, care reprezintã de regula 50% din preţul la care vand şi, totodatã, pãrţilor li s-a creat posibilitatea de a oferi un sistem de distribuţie mai rapid şi mai eficient. Clienţii producãtorilor de bunuri alimentare sunt marile reţele de detailisti.
Piata este dominata de 3 grupuri de firme multinationale de produse alimentare, fiecare detinand 20% din piata. Restul pieţei este acoperit de mici producãtori independenţi. Gama de produse a pãrţilor la acord se suprapune în unele domenii semnificative, dar pe nici o piata de produse segmentul lor combinat nu depãşeşte 15%.
Analiza: Acordul implica fixarea preţurilor şi deci intra sub incidenta art. 5 alin. (1), chiar dacã pãrţile la acord nu pot fi considerate a avea putere pe piata. Dar integrarea activitãţilor de marketing şi distribuţie se dovedeşte a crea eficiente semnificative, care sunt benefice pentru clienţi atât din punctul de vedere al oferirii unui serviciu imbunatatit, cat şi al reducerii costurilor. Problema este deci dacã acordul este exceptabil în temeiul art. 5 alin. (2) din lege. Pentru soluţionarea acestei probleme trebuie sa se stabileascã dacã fixarea preţurilor este indispensabila pentru integrarea celorlalte funcţii de marketing şi pentru atingerea beneficiilor economice. În acest caz fixarea preţurilor poate fi consideratã indispensabila, deoarece clienţii - marile lanturi de detailisti - nu vor sa opereze cu multe preţuri diferite. Fixarea preţurilor este, de asemenea, indispensabila, deoarece scopul - o marca de produse comuna - poate fi atins în mod credibil numai dacã sunt standardizate toate aspectele comercializãrii, inclusiv preţul. Deoarece pãrţile nu au putere pe piata, iar acordul creeazã eficiente semnificative, acesta este compatibil cu art. 5 din lege.
Exemplul 2
Situaţia: Doi producãtori de rulmenti, având fiecare o cota de piata de 5%, creeazã o societate în comun de vânzãri care le va comercializa produsele, va stabili preţurile şi va repartiza comenzile firmelor-mama. Acestea îşi rezerva dreptul de a vinde în afarã acestei structuri. Livrãrile cãtre clienţi continua sa se facã direct de la fabricile firmelor-mama. Pãrţile pretind ca acest lucru va crea eficienta, deoarece forta comuna de vânzare poate prezenta şi livra produsele pãrţilor în acelaşi timp, la acelaşi client, eliminandu-se astfel suprapunerea inutila a eforturilor de vânzare. În plus, societatea în comun va repartiza pe mãsura posibilitãţilor comenzile fabricii celei mai apropiate, reducand deci cheltuielile de transport.
Analiza: Acordul presupune fixarea preţurilor şi astfel se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege, chiar dacã pãrţile din acord nu pot fi considerate ca având putere pe piata. Nu este exceptabil în sensul art. 5 alin. (2) din lege, deoarece eficientele pretinse se referã numai la reduceri de costuri generate de eliminarea concurentei dintre pãrţi.
Exemplul 3
Situaţia: Doi producãtori de bãuturi racoritoare activeazã pe doua pieţe geografice diferite. Fiecare deţine o cota de piata de 20% pe piata lor localã. Ei convin sa îşi distribuie reciproc produsele pe pieţele geografice respective.
Ambele pieţe sunt dominate de un mare producãtor multinational de racoritoare, cu un segment de piata de 50% pe fiecare piata.
Analiza: Acordul se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege, dacã pãrţile pot fi considerate concurenţi potenţiali. Pentru a rãspunde la aceasta intrebare este necesarã o analiza a barierelor la intrarea pe pieţele geografice respective. Dacã pãrţile ar fi putut intra una pe piata celeilalte în mod independent, atunci acordul lor ar elimina concurenta dintre ele. Totuşi, chiar dacã nivelul cotelor de piata ale pãrţilor arata ca deţin o oarecare putere pe piata, analiza structurii pieţei ilustreaza ca acordul nu elimina concurenta dintre ele. În plus, acordul de distribuţie reciprocã este în beneficiul clienţilor, deoarece contribuie la creşterea optiunilor pe fiecare piata geograficã. Acordul ar putea fi deci exceptat chiar dacã s-ar considera ca restrânge concurenta.
ANEXA 1
--------
la cap. VI
----------
EXEMPLE
Exemplul 1
Situaţia: Un numãr de fabricanti de videocasete convin sa elaboreze o marca sau un standard de calitate pentru a indica faptul ca videocaseta îndeplineşte anumite specificaţii tehnice minime. Fabricantii au libertatea de a produce videocasete care nu se conformeazã standardului, iar standardul este disponibil gratuit pentru ceilalţi întreprinzãtori.
Analiza: Dacã acordul nu restrânge concurenta în alt mod, în acest caz art. 5 alin. (1) din lege nu este încãlcat, deoarece participarea la stabilirea standardului este nerestrictionata şi transparenta, iar acordul de standardizare nu prevede obligativitatea respectãrii standardului. Dacã pãrţile ar fi convenit sa producã doar videocasete conforme cu noul standard, acordul ar fi limitat dezvoltarea tehnica şi ar fi împiedicat pãrţile sa vândã produse diversificate, ceea ce ar fi încãlcat art. 5 alin. (1) din lege.
Exemplul 2
Situaţia: Un grup de concurenţi activi pe diverse pieţe care sunt interdependente, în sensul ca produsele trebuie sa fie compatibile, concurenţi care deţin peste 80% din pieţe relevante, convine sa conceapa în comun un standard nou, care sa fie introdus în concurenta cu alte standarde deja prezente pe piata, aplicate pe scara larga de concurentii lor. Diversele produse conforme cu noul standard nu vor fi compatibile cu standardele existente. Din cauza investiţiilor semnificative, necesare convertirii producţiei şi menţinerii ei în cadrul noului standard, pãrţile convin sa lanseze pe piata un anumit volum de produse conforme cu noul standard pentru a crea asa-numita "masa critica" pe piata. Ele convin, de asemenea, sa îşi limiteze nivelul producţiei individuale care nu se conformeazã standardului la nivelul din anul precedent.
Analiza: Datoritã puterii de piata a pãrţilor şi restrângerii producţiei, acest acord se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege şi nu va îndeplini condiţiile alin. (2) decât dacã va da posibilitatea accesului nediscriminatoriu şi în condiţii rezonabile la informaţiile tehnice respective al celorlalţi furnizori care doresc sa concureze.
ANEXA 1
---------
la cap. VII
-----------
EXEMPLE
Situaţia: Aproape toţi producãtorii şi importatorii unui anumit aparat de uz casnic (de exemplu, maşini de spãlat) convin, cu încurajarea unui organism public, sa nu mai fabrice sau sa nu mai importe produse care nu sunt conforme cu anumite criterii de mediu (de exemplu, eficienta energetica). Împreunã pãrţile deţin 90% din piata. Produsele care vor fi astfel eliminate treptat de pe piata reprezintã un procent semnificativ din totalul vânzãrilor. Ele vor fi înlocuite cu produse care nu ridica probleme de mediu, dar care în acelaşi timp sunt şi mai scumpe. În plus, acordul reduce în mod indirect nivelul de producţie al terţelor pãrţi (de exemplu, furnizorii de energie electrica, furnizorii de componente inglobate în produsele eliminate treptat).
Analiza: Acordul conferã pãrţilor control asupra producţiei şi importurilor individuale şi priveşte un procent apreciabil din vânzãrile şi din nivelul de producţie al acestora, reducand, totodatã, şi nivelul de producţie al terţilor. Posibilitãţile de alegere ale consumatorilor, care se axeaza parţial şi pe caracteristicile de mediu ale produsului, se vor reduce, iar preţurile probabil vor creste. Prin urmare, acordul se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege. Implicarea autoritãţii publice este irelevanta pentru aceasta evaluare.
Pe de alta parte, produsele noi sunt mai avansate din punct de vedere tehnic şi, reducand o problema de mediu vizata indirect (emisii de la producerea de electricitate), nu creeazã şi nu maresc în mod inevitabil o alta problema de mediu (de exemplu, consumul mãrit de apa, utilizarea detergentilor). Contribuţia neta la îmbunãtãţirea situaţiei de mediu cantareste pe ansamblu mai mult decât creşterea costurilor. În plus, cumpãrãtorii individuali ai produselor mai scumpe vor recupera rapid creşterile de cost, deoarece produsele care nu ridica probleme de mediu au costuri de operare mai scãzute. Alte alternative la acord se dovedesc a fi mai puţin sigure şi eficiente în ceea ce priveşte realizarea aceloraşi beneficii nete. Diversele mijloace tehnice sunt disponibile din punct de vedere economic pãrţilor, în vederea fabricãrii produselor care sunt conforme cu caracteristicile de mediu convenite, iar concurenta se va pãstra pentru alte caracteristici ale produsului. Prin urmare, condiţiile de exceptare în temeiul art. 5 alin. (2) din lege sunt îndeplinite.
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
