Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   INSTRUCTIUNI din 2 septembrie 2010  privind individualizarea sanctiunilor pentru contraventiile prevazute la art. 50 si 50^1 din Legea concurentei nr. 21/1996     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

INSTRUCTIUNI din 2 septembrie 2010 privind individualizarea sanctiunilor pentru contraventiile prevazute la art. 50 si 50^1 din Legea concurentei nr. 21/1996

EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 10 septembrie 2010

În temeiul <>art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Consiliul Concurenţei adoptã prezentele instrucţiuni.

CAP. I
Introducere

Scopul prezentelor instrucţiuni, emise în aplicarea <>art. 52 din Legea nr. 21/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, denumitã în continuare lege, este de a stabili modalitãţile şi criteriile de individualizare a sancţiunilor în cazul sãvârşirii uneia dintre contravenţiile prevãzute la art. 50 şi 50^1 din lege, ţinându-se seama de gravitatea şi durata faptei.
Prin prezentele instrucţiuni se urmãreşte asigurarea transparenţei şi a obiectivitãţii în procesul de individualizare a sancţiunilor pentru sãvârşirea uneia dintre contravenţiile prevãzute la art. 50 şi 50^1 din lege, realizarea efectului disuasiv al sancţiunilor, precum şi asigurarea certitudinii juridice întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi, precum şi autoritãţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale.
Metodologia de stabilire a cuantumului amenzii se întemeiazã pe determinarea unui nivel de bazã, care se va putea majora în cazul existenţei circumstanţelor agravante sau se va reduce în cazul existenţei circumstanţelor atenuante.

CAP. II
Nivelul de bazã

I. Determinarea nivelului de bazã
1. Nivelul de bazã se determinã în funcţie de gravitatea şi durata faptei, potrivit prevederilor art. 52 alin. (1) din lege.
2. Ca punct de plecare pentru determinarea nivelului de bazã al amenzii în cazul contravenţiilor prevãzute la art. 50 din lege este avutã în vedere cifra de afaceri totalã realizatã de contravenient în anul financiar anterior sancţionãrii.
II. Gravitatea
1. În evaluarea gravitãţii încãlcãrii trebuie avute în vedere, printre altele, natura faptei, în special dacã informaţiile solicitate puteau avea un impact semnificativ asupra soluţionãrii cazului aflat în analiza Consiliului Concurenţei, datoritã naturii, importanţei şi caracterului util ale acestora.
2. În funcţie de gravitate, faptele se împart în 3 categorii:
a) încãlcãri de gravitate micã: cuantum de la 0,1% pânã la 0,3% din cifra de afaceri totalã, în cazul contravenţiilor prevãzute la art. 50, sau o sumã cuprinsã între 20.000 lei şi 400.000 lei, în ipoteza prevãzutã la art. 51^1 alin. (2) lit. a), ori o sumã cuprinsã între 5.000 lei şi 10.000 lei, în cazul faptelor prevãzute la art. 50^1 din lege, sãvârşite de autoritãţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi locale;
b) încãlcãri de gravitate medie: cuantum de la 0,3% pânã la 0,5% din cifra de afaceri totalã, în cazul contravenţiilor prevãzute la art. 50, sau o sumã cuprinsã între 400.001 lei şi 1.200.000 lei, în ipoteza prevãzutã la art. 51^1 alin. (2) lit. a), ori o sumã cuprinsã între 10.001 lei şi 17.000 lei, în cazul faptelor prevãzute la art. 50^1 din lege, sãvârşite de autoritãţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi locale;
c) încãlcãri de gravitate mare: cuantum de la 0,5 % pânã la 0,9% din cifra de afaceri totalã, în cazul contravenţiilor prevãzute la art. 50, sau o sumã cuprinsã între 1.200.001 lei şi 1.600.000 lei, în ipoteza prevãzutã la art. 51^1 alin. (2) lit. a), sau o sumã cuprinsã între 17.001 lei şi 23.000 lei, în cazul faptelor prevãzute la art. 50^1 din lege, sãvârşite de autoritãţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi locale.
3. Contravenţiile prevãzute la art. 50 lit. d) şi e) din lege sunt considerate, de regulã, a fi fapte de gravitate mare şi vor fi încadrate ca atare. Inspecţia reprezintã cel mai important mijloc prin care pot fi gãsite dovezi ale unor posibile încãlcãri ale regulilor de concurenţã prezumate de Consiliul Concurenţei. Prin refuzul de a se supune unei inspecţii dispuse de autoritatea de concurenţã este compromis caracterul inopinat al acesteia, existând posibilitatea ca documentele în legãturã cu obiectul şi scopul investigaţiei, aflate la sediul întreprinderii care se opune inspecţiei, sã fie modificate, ascunse, distruse total ori parţial. Prin astfel de acţiuni se pericliteazã exercitarea efectivã a atribuţiilor conferite prin lege Consiliului Concurenţei.
III. Durata
În funcţie de durata încãlcãrilor, acestea se împart în 3 categorii, cãrora le este atribuit un factor de la 1 la 2, dupã cum urmeazã:
a) încãlcãri de scurtã duratã (mai puţin de 15 zile) sau cu consumare instantanee: factor 1;
b) încãlcãri de duratã medie (15-30 de zile): factor 1,5;
c) încãlcãri de lungã duratã (peste 30 de zile): factor 2.
IV. Nivelul de bazã se obţine prin înmulţirea procentului determinat în funcţie de gradul de gravitate a încãlcãrii cu factorul aferent duratei încãlcãrii, dupã urmãtoarea formulã:
Nivel de bazã = gravitate x factor (duratã)

CAP. III
Adaptarea nivelului de bazã

1. Nivelul de bazã poate fi majorat sau redus cu un procent cuprins între 5% şi 10% pentru fiecare circumstanţã agravantã sau atenuantã reţinutã.
2. Circumstanţe agravante
Nivelul de bazã poate fi majorat atunci când existã circumstanţe agravante, precum:
a) experienţa anterioarã în ceea ce priveşte procedurile sau notificãrile desfãşurate în faţa autoritãţii de concurenţã;
b) sãvârşirea de cãtre aceeaşi întreprindere a unei încãlcãri de acelaşi tip cu o încãlcare constatatã de Consiliul Concurenţei prin decizie anterioarã adoptatã în comisie sau prin procesverbal întocmit de inspectorii de concurenţã;
c) mãsurile de intimidare asupra altor întreprinderi pentru a le determina sã nu furnizeze informaţiile solicitate de Consiliul Concurenţei sau sã le furnizeze de o manierã inexactã ori incompletã sau orice încercare de a determina astfel de atitudini;
d) alte împrejurãri de natura celor de mai sus;
3. Circumstanţe atenuante
Nivelul de bazã va fi diminuat atunci când existã circumstanţe atenuante, precum:
a) colaborarea efectivã cu Consiliul Concurenţei în cursul procedurilor, dincolo de obligaţia legalã de a coopera;
b) încetarea încãlcãrii din propria voinţã a fãptuitorului;
c) alte împrejurãri care demonstreazã voinţa întreprinderii sau a autoritãţii publice de a facilita aflarea adevãrului în cauzele aflate în atenţia Consiliului Concurenţei.

CAP. IV
Alte prevederi

1. Pentru contravenţiile prevãzute la art. 50 din lege, rezultatul final al calculului amenzii, conform metodei prevãzute în prezentele instrucţiuni, nu se poate situa sub pragul de 0,1% din cifra de afaceri totalã realizatã de contravenient în anul financiar anterior sancţionãrii şi nu poate în niciun caz sã depãşeascã 1% din cifra de afaceri totalã din anul financiar anterior sancţionãrii, respectiv, în situaţia prevãzutã la art. 51^1 alin. (1) din lege, din cifra de afaceri aferentã anului imediat anterior anului de referinţã pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicãrii sancţiunii, pentru întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi.
2. Pentru contravenţiile prevãzute la art. 50^1 din lege, amenda calculatã conform metodei prevãzute în prezentele instrucţiuni nu poate fi mai micã de 5.000 lei şi nu poate depãşi 40.000 lei.
3. În situaţia în care contravenţiile prevãzute la art. 50 din lege au fost sãvârşite de cãtre o întreprindere sau o asociaţie de întreprinderi nou-înfiinţatã, care nu a înregistrat cifrã de afaceri în anul anterior sancţionãrii, amenda calculatã potrivit metodei prevãzute în prezentele instrucţiuni nu poate fi mai micã de 20.000 lei şi nu poate depãşi 2.000.000 lei.
4. Atunci când în urma aplicãrii criteriilor de individualizare prevãzute la cap. II şi III, pragul de 1% din cifra de afaceri totalã, prevãzut la art. 50 din lege, sau pragul de 2.000.000 lei, prevãzut la art. 51^1 alin. (2) lit. a) din lege, sunt depãşite, amenda va fi redusã la 1% din cifra de afaceri totalã realizatã de contravenient sau la 2.000.000 lei.
5. La data intrãrii în vigoare a prezentelor instrucţiuni se abrogã Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevãzute la <>art. 55 din Legea concurenţei nr. 21/1996 , puse în aplicare prin <>Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 106/2004 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 17 mai 2004.

-----------


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016