Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   INSTRUCTIUNI din 10 august 2004  pentru aplicarea prevederilor   art. 3 si 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2004 privind masuri de diminuare a arieratelor din economie    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

INSTRUCTIUNI din 10 august 2004 pentru aplicarea prevederilor art. 3 si 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2004 privind masuri de diminuare a arieratelor din economie

EMITENT: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 17 august 2004
Ordonanţa de urgenţã
Art. 3
(1) Agenţii economici din domeniul minier, al energiei termice şi al transporturilor feroviare, prevãzuţi în anexa nr. 2, aflaţi în proces de restructurare, beneficiazã de amânare în vederea scutirii la platã, în condiţiile prevederilor art. 4, a obligaţiilor fiscale reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului de stat, bugetului asigurãrilor sociale de stat, bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate şi bugetului asigurãrilor pentru şomaj, datorate de cãtre aceştia la data de 31 decembrie 2003, inclusiv dobânzi şi penalitãţi de orice fel, aferente obligaţiilor fiscale, calculate pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, cu excepţia obligaţiilor cu reţinere la sursã şi a taxei pe valoarea adãugatã suspendate în vamã, nestinse prin modalitãţile prevãzute de lege pânã la data eliberãrii certificatelor de obligaţii fiscale.
(2) Sumele ce fac obiectul amânãrii la platã sunt stabilite prin certificate de obligaţii fiscale eliberate de organele fiscale teritoriale competente.
(3) Începând cu data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, pentru obligaţiile fiscale prevãzute la alin. (1) nu se mai datoreazã dobânzi şi penalitãţi de orice fel.
(4) Obligaţiile prevãzute la alin. (1) se evidenţiazã în contabilitatea agenţilor economici în conturi extrabilanţiere pânã la data prevãzutã la alin. (1) al art. 4.
(5) Eventualele profituri rezultate în urma aplicãrii prevederilor prezentului articol nu se impoziteazã, acestea utilizându-se pentru acoperirea pierderilor din anii precedenţi, potrivit legii.
1. Instrucţiuni
1.1. Prevederile art. 3 alin. (1) se vor corobora cu prevederile art. 4 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã, respectiv: "Obligaţiile prevãzute la art. 3 alin. (1) se scutesc la platã, total sau parţial, la data transferului dreptului de proprietate în cazul privatizãrii, în condiţiile legii, ori la data de 31 decembrie 2006, în situaţia în care agenţii economici prevãzuţi în anexa nr. 2 îşi achitã lunar obligaţiile fiscale curente cu termene de platã începând cu data de 1 ianuarie 2004."
1.2. Obligaţiile fiscale menţionate la art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã, datorate de agenţii economici prevãzuţi în anexa nr. 2 la aceasta, se amânã la platã pânã la data transferului dreptului de proprietate, în cazul privatizãrii, ori pânã la data de 31 decembrie 2006, dupã caz, în vederea scutirii, cu condiţia achitãrii lunare a obligaţiilor fiscale curente cu termene de platã începând cu data de 1 ianuarie 2004.
1.3. Obligaţiile cu reţinere la sursã şi taxa pe valoarea adãugatã suspendatã în vamã sunt exceptate de la amânare în vederea scutirii la platã şi se achitã conform prevederilor legale în vigoare.
1.4. În vederea acordãrii înlesnirilor la platã, astfel cum au fost prevãzute la art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã, organele fiscale competente, în a cãror razã teritorialã se aflã domiciliul fiscal al contribuabililor prevãzuţi în anexa nr. 2 la aceeaşi ordonanţã de urgenţã, vor emite certificate de obligaţii fiscale.
1.5. În cazul în care debitorii au sucursale sau puncte de lucru stabile, organele fiscale, în a cãror razã teritorialã se aflã domiciliul fiscal al societãţii persoanã juridicã, vor elibera certificate de obligaţii fiscale, cumulat, atât pentru activitatea proprie, cât şi pentru activitatea sediilor secundare, dupã caz, solicitând în acest scop certificatele de obligaţii fiscale de la organele fiscale în a cãror razã teritorialã se aflã domiciliul fiscal al sucursalelor sau punctelor de lucru stabile.
1.6. Începând cu data intrãrii în vigoare a ordonanţei de urgenţã, pentru obligaţiile fiscale reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului de stat, bugetului asigurãrilor sociale de stat, bugetului Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate şi bugetului asigurãrilor pentru şomaj, datorate la data de 31 decembrie 2003 şi neachitate de cãtre agenţii economici prevãzuţi în anexa nr. 2 la ordonanţa de urgenţã, cu excepţia obligaţiilor cu reţinere la sursã şi a taxei pe valoarea adãugatã suspendatã în vamã, nu se mai datoreazã dobânzi şi penalitãţi de orice fel.
1.7. Pânã la data transferului dreptului de proprietate, în cazul privatizãrii, ori pânã la data de 31 decembrie 2006, dupã caz, obligaţiile fiscale amânate în vederea scutirii la platã se evidenţiazã în contabilitatea agenţilor economici în conturi extrabilanţiere.
1.8. Prevederea legalã de la pct. 1.7 se va corobora cu prevederile art. 4 alin. (3) din ordonanţa de urgenţã.
Ordonanţã de urgenţã
Art. 4
(1) Obligaţiile prevãzute la art. 3 alin. (1) se scutesc la platã, total sau parţial, la data transferului dreptului de proprietate în cazul privatizãrii, în condiţiile legii, ori la data de 31 decembrie 2006, în situaţia în care agenţii economici prevãzuţi în anexa nr. 2 îşi achitã lunar obligaţiile fiscale curente cu termene de platã începând cu data de 1 ianuarie 2004.
(2) Pentru perioada 1 ianuarie 2004 şi pânã la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, obligaţiile curente pot fi reeşalonate şi achitate pânã la data de 25 noiembrie 2004.
(3) În situaţia în care nu sunt îndeplinite prevederile alin. (1), obligaţiile fiscale evidenţiate în conturi extrabilanţiere se înregistreazã în conturi bilanţiere, iar calculul accesoriilor se continuã de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, aplicându-se sancţiunile prevãzute la art. 14, precum şi alte mãsuri privind rãspunderea materialã prevãzute de dispoziţiile legale în vigoare.
2. Instrucţiuni
2.1. Pentru obligaţiile fiscale curente, datorate şi neachitate, cu termene scadente începând cu data de 1 ianuarie 2004 pânã la data intrãrii în vigoare a ordonanţei de urgenţã, inclusiv accesoriile aferente, agenţii economici din domeniul minier, al energiei termice şi al transporturilor feroviare, prevãzuţi în anexa nr. 2 la ordonanţa de urgenţã, pot beneficia de eşalonare la platã cu ultimul termen de platã la data de 25 noiembrie 2004.
2.2. Eşalonarea la platã a obligaţiilor fiscale se acordã pe baza cererii debitorilor, depusã la organele fiscale teritoriale în a cãror razã teritorialã se aflã domiciliul fiscal al contribuabililor.
2.3. Verificarea obligaţiilor fiscale restante, care fac obiectul cererilor de eşalonare la platã, se face pe baza datelor din evidenţa analiticã pe plãtitori de la nivelul organelor fiscale în a cãror razã teritorialã se aflã domiciliul fiscal al contribuabililor şi/sau a unui document de verificare întocmit de organele competente la sediul social al debitorului, pe baza datelor din ultima balanţã de verificare.
În cazul în care debitorii au sucursale şi/sau puncte de lucru stabile, ale cãror obligaţii fiscale fac obiectul cererilor de eşalonare la platã, acestea vor fi defalcate pe fiecare unitate plãtitoare, pe tip de obligaţie fiscalã.
Organul fiscal teritorial unde punctele de lucru şi/sau sucursalele sunt înregistrate ca sedii secundare va confirma organului fiscal în a cãrui razã teritorialã se aflã domiciliul fiscal al societãţii persoanã juridicã obligaţiile solicitate la eşalonare, pe baza evidenţelor proprii.
2.4. Eventualele diferenţe de obligaţii fiscale, precum şi dobânzile şi penalitãţile de întârziere aferente acestora, constatate în urma controalelor efectuate ulterior acordãrii eşalonãrilor la platã, de organele competente, precum şi accesoriile aferente obligaţiilor eşalonate la platã, calculate de la data intrãrii în vigoare a ordonanţei de urgenţã pânã la data acordãrii înlesnirilor la platã, se achitã conform prevederilor legale în vigoare.
2.5. Pe perioada derulãrii eşalonãrii la platã se datoreazã şi se calculeazã dobânzi conform prevederilor legale, care se achitã împreunã cu ratele eşalonate.
2.6. Înlesnirile la platã se acordã de organele fiscale în a cãror razã teritorialã se aflã domiciliul fiscal al contribuabililor, prin încheierea unui act administrativ.
Actul administrativ cuprinde tipul obligaţiilor fiscale eşalonate la platã şi suma acestora, condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru menţinerea valabilitãţii eşalonãrii la platã, cuantumul dobânzilor ce trebuie achitate, precum şi graficele de eşalonare la platã, care fac parte integrantã din acesta.
Actul administrativ şi graficele de platã se întocmesc în douã exemplare, unul pentru debitor şi unul pentru organul fiscal care a aprobat înlesnirea.
2.7. Termenul de soluţionare a cererilor de acordare a eşalonãrii la platã este de cel mult 15 zile lucrãtoare de la data înregistrãrii cererilor.
2.8. Eşalonãrile la platã îşi pierd valabilitatea în situaţia în care debitorii nu achitã ratele de eşalonare în cuantumul şi la termenele prevãzute în graficele de platã, precum şi dacã nu se respectã condiţiile în care au fost acordate.
În cazul pierderii eşalonãrii aprobate, obligaţiile fiscale curente, datorate şi neachitate, cu termene scadente începând cu data de 1 ianuarie 2004 şi pânã la data intrãrii în vigoare a ordonanţei de urgenţã vor fi achitate împreunã cu accesoriile aferente pânã la data de 25 noiembrie 2004.
2.9. În situaţia în care debitorii nu solicitã acordarea de eşalonãri la platã pentru respectivele obligaţii fiscale, acestea trebuie achitate împreunã cu eventualele dobânzi şi penalitãţi de întârziere aferente pânã la data de 25 noiembrie 2004.
2.10. În cazul în care debitorii prevãzuţi în anexa nr. 2 la ordonanţa de urgenţã nu îşi achitã pânã la data de 25 noiembrie 2004 obligaţiile fiscale datorate şi neachitate, cu termene scadente între data de 1 ianuarie 2004 şi data intrãrii în vigoare a ordonanţei de urgenţã, împreunã cu accesoriile aferente, amânarea în vederea scutirii la platã, prevãzutã la art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã, îşi pierde valabilitatea.
2.11. În situaţia prevãzutã la pct. 2.10, precum şi în situaţia în care agenţii economici prevãzuţi în anexa nr. 2 la ordonanţa de urgenţã nu îşi achitã lunar obligaţiile fiscale începând cu data intrãrii în vigoare a ordonanţei de urgenţã, obligaţiile fiscale prevãzute la art. 3 alin. (1) din aceasta, evidenţiate în conturi extrabilanţiere, se înregistreazã în conturi bilanţiere.
2.12. În situaţia prevãzutã la alin. 2.11, pentru obligaţiile fiscale restante la data de 31 decembrie 2003, calculul accesoriilor va continua de la data intrãrii în vigoare a ordonanţei de urgenţã.
2.13. Pot face obiectul prevederilor art. 3 şi 4 din ordonanţa de urgenţã şi sumele rãmase de platã la data emiterii certificatelor de obligaţii fiscale din înlesnirile în derulare, acordate conform prevederilor legale în vigoare.

-------------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016