Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobate prin ORDINUL nr. 1.315 din 1 iulie 2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 11 iulie 2022.────────── 1. Prevederi generale 1.1 Prezentele instrucţiuni tehnice au drept scop stabilirea unor elemente minime obligatorii în concepţia, execuţia şi exploatarea clădirilor care să conducă la asigurarea protecţiei utilizatorilor, din punct de vedere al cerinţei de siguranţă în exploatare. 1.2 Prevederile prezentelor instrucţiuni tehnice sunt obligatorii pentru toţi factorii cu atribuţii în concepţia, realizarea şi exploatarea construcţiilor, la: - proiectarea şi realizarea construcţiilor civile noi; – lucrări de modificare sau la schimbarea destinaţiei, ori la orice alte intervenţii efectuate la construcţiile civile existente, indiferent de forma de proprietate, atunci când se intervine asupra ferestrelor, vitrajelor sau altor elemente din sticlă sau se adaugă elemente ce au în componenţă sticlă; – în cazul construcţiilor agricole sau industriale prezentul document are caracter de obligativitate la configurarea vitrajelor şi a altor produse din sticlă şi numai de recomandare la folosirea şi montarea vitrajelor. 1.3 Obligativitatea dimensionării şi configurării corecte a vitrajelor sau elementelor din sticlă revine părţii care transmite comanda de execuţie către producătorul de vitraj. 1.4 Pentru produsele pentru care există standarde europene armonizate se vor respecta versiunile acestora, publicate de către Comisia Europeana în OJEU (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene). De asemenea, se vor respecta versiunile standardelor de încercare prevăzute de către standardele europene armonizate pentru produsele la care fac referire. 1.5 Atunci când pentru anumite categorii de construcţii există şi alte reglementări specifice, acestea se aplică cu condiţia respectării condiţiilor minime prevăzute în prezentul document. 1.6 Prevederile prezentului document nu se aplică clădirilor monumente istorice sau de arhitectură clasificate ca făcând parte din Patrimoniul Naţional potrivit legislaţiei în vigoare. 2. Definiţii 2.1 Cărămizi din sticlă Produse obţinute prin turnarea sub presiune a sticlei topite în forme specifice. Acestea nu pot constitui elemente ale clădirii cu capacitate portantă. 2.2 Coeficient de transfer termic al ferestrei (transmitanţa termică), Uw [W/mpK] Reprezintă inversul rezistenţei termice pe ansamblul ferestrei şi ia în calcul: - coeficientul de transfer termic al vitrajului Ug; – coeficientul de transfer termic al ramei Uf; – coeficientul linear de transfer termic al baghetei distanţier dintre foile de sticlă PSI(s); – coeficientul liniar de transfer termic al şprosurilor PSI(s)' (atunci când există). Acesta se calculează cu ajutorul ecuaţiei (1). (a se vedea imaginea asociată) Unde: Ag = aria vitrajului Af = aria ramei LS, LS' = lungimea baghetei distanţier, respectiv lungimea şprosurilor PSI(s),PSI(S)' = coeficient liniar de transfer termic al baghetei distanţier, respectiv al şprosurilor. Notă: pentru armonizare cu legislaţia europeană se folosesc următorii indici ce provin din limba engleză: - pentru aria vitrajului Ag şi transmitanţa termică a vitrajului Ug, indicele "g" de la "glazing"; – pentru aria ramei Af şi transmitanţa termică a ramei Uf, indicele "f" de la "frame"; – pentru lungimea baghetei distanţier Ls şi coeficientul liniar de transfer termic al acesteia PSI(S), indicele "s" de la "spacer"; – pentru transmitanţa termică a ferestrei Uw, indicele "w" de la "window". 2.3 Coeficient de transfer termic al vitrajului (transmitanţa termică), Ug [W/mpK] Reprezintă inversul rezistenţei termice R [mpK/W] şi este o măsură a cantităţii de căldură ce trece (se pierde) prin vitraj, fiind egală cu cantitatea de căldură ce se transferă de la mediul cu temperatură mai mare către mediul cu temperatură mai scăzută, raportată la diferenţa dintre temperaturile celor două medii separate de vitraj, până la echilibru. Acesta se calculează conform standard pe părţi SR EN 673:2011. 2.4 Configurarea vitrajelor/sticlelor Reprezintă descrierea detaliată a componentelor ce intră în alcătuirea unui vitraj, inclusiv prelucrări şi/sau tratamente. 2.5 Emisivitatea, EPSILON Emisivitatea este o caracteristică a suprafeţei, fiind o funcţie de material, de direcţia emisiei, de lungimea de undă şi de temperatură. Este adimensională şi se situează între 0 şi 1 (0 - pentru corpul alb ideal şi 1 - pentru corpul negru ideal). Efectul principal al acestor suprafeţe cu depuneri "Low-E" constă în respingerea radiaţiilor infraroşii. Practic, căldura emisă de sursele de încălzire din casă (în spectrul radiaţiilor infraroşii) este respinsă înapoi către încăpere. 2.6 Factor solar, g Reprezintă cantitatea procentuală din energia solară incidentă ce pătrunde prin vitraj şi este egală cu suma dintre energia transmisă în mod direct şi partea re-emisă către interior din energia absorbită în masa vitrajului. Uneori se foloseşte un alt indicator, coeficientul de umbrire SC (engl. Shading Coefficient), care este 0,81% din g. Cu cât factorul solar g este mai mic, cu atât protecţia solară asigurată de vitraj este mai mare. 2.7 Heat Soak Test (HST). Metodă distructivă de eliminare aproape în totalitate a sticlelor securizate care conţin incluziuni de N9(i)S (standard pe părţi SR EN 14179) 2.8 Oglinzi Sticle obţinute prin aplicarea unui strat de argint peste care se aplică un strat protector. 2.9 Reacţia la foc Comportare a unui material care, prin propria sa descompunere, alimentează un foc la care este expus, în condiţii specificate. 2.10 Rezistenţa la foc Aptitudinea unui produs pentru construcţii sau element de construcţie de a-şi păstra, pe o durată de timp determinată capacitatea portantă, etanşeitatea la foc, izolarea termică şi/sau orice altă funcţie impusă, specificate într-o încercare standardizată. În funcţie de cerinţele specifice, sticlele pot fi clasificate (a se vedea Tabel 1.): Tabel 1. Clasificarea sticlelor rezistente la foc (a se vedea imaginea asociată) 2.11 Selectivitatea, S Selectivitatea este o valoare adimensională, calculată ca raport între transmisia luminoasă şi factorul solar (S = TL/FS). Un vitraj este cu atât mai performant cu cât selectivitatea este mai ridicată, adică asigură o transmisie luminoasă mai mare pentru un nivel dat al factorului solar sau asigură o protecţie solară mai bună (factor solar mai mic) pentru un nivel dat al transmisiei luminoase. 2.12 Sticlă armată Sticla se obţine în timpul procesului de producţie al sticlei float, prin inserarea unei plase metalice în masa sticlei. Sticla armată polisată suferă o operaţie suplimentară în timpul răcirii: polisarea (şlefuirea) mecanică pentru a se obţine feţe paralele. 2.13 Sticlă călită chimic Sticlă cu suprafeţele tratate chimic prin submersia într-o soluţie de nitrit de potasiu, la o temperatură de 300 - 450 °C 2.14 Sticlă călită termic Sticlă supusă unui tratament termic de încălzire urmată de o răcire cu viteză controlată, mai scăzută faţă de cea din procesul de securizare termică, astfel încât la spargere rezultă câteva linii de spargere din punctul de spargere şi marginile panoului de sticlă. Procesul de călire se face conform standard pe părţi EN1863. 2.15 Sticlă de securitate Sticlă ce asigură protecţie la vandalism, efracţie, atac armat sau explozie. 2.16 Sticlă de siguranţă Sticlă ce asigură protecţie la rănire în caz de spargere accidentală şi protecţie la cădere în gol. 2.17 Sticlă emailată/serigrafiată Sticlă cu un strat de vopsea ceramică pe una dintre feţe, cu grad de acoperire total (sticlă emailată) sau parţial (sticlă serigrafiată). 2.18 Sticlă float Sticlă plană transparentă sau colorată în masă, cu feţele netede şi plan paralele, obţinută prin procedeul de turnare continuă a materialelor topite pe o baie din topitură metalică. 2.19 Sticlă lacuită Sticlă obţinută prin aplicarea unor lacuri/vopseluri pe una din suprafaţe. 2.20 Sticlă ornament Sticla ornament se obţine în timpul procesului de producţie al sticlei float, prin trecerea sticlei printre doi tamburi, rezultând o anumită textură sau model pe suprafaţa/suprafeţele sticlei. 2.21 Sticlă ornament armată Sticla ornament armată este o sticlă ornament în care se inserează o plasă metalică în masa sticlei. 2.22 Sticlă profilată Sticla profilată armată sau nearmată este o sticlă modelată, cu geometrie apropiată de litera U, folosită în sistem autoportant. 2.23 Sticlă securizată termic. Sticlă supusă unui tratament termic de încălzire urmată de o răcire cu viteză controlată, astfel încât, dacă se sparge, cioburile rezultate sunt de dimensiuni mici, cu marginile şi colţurile rotunjite, netăioase. Procesul de securizare se face conform standard pe părţi SR EN12150. 2.24 Sticlă silico-calco-sodică Sticla silico-calco-sodică este sticla produsă prin topirea materiilor prime din categoria silicaţilor, a sodei, dolomitului şi a oxidului de aluminiu, în cuptoare încălzite la peste 1650 °C; în funcţie de proprietăţile ce se doresc a fi obţinute, se pot adăuga diferite alte metale sau oxizi. Sticla silico-calco-sodică este cea mai des folosită sticlă pentru construcţii. 2.25 Sticlă stratificată Sticla stratificată (cunoscută şi ca sticlă laminată) este un ansamblu format din două sau mai multe foi de sticlă (între care pot fi şi foi de origine plastică) lipite între ele cu câte una sau mai multe folii speciale cum ar fi: PVB (poli vinil butiral), EVA (etilen vinil acetat), polimeri ionoplastici, diferiţi policarbonaţi sau răşini. 2.26 Sticlă trasă Sticlă ce se produce prin tragerea continua a sticlei topite pe o serie de cilindri acţionaţi mecanic. 2.27 Transmisie luminoasă, TL [%] Reprezintă procentul din cantitatea de lumină incidentă ce se transmite prin vitraj. Se determină conform standard pe părţi SR EN 410. 2.28 Vitraj izolant (termoizolator) Ansamblu stabil constituit din cel puţin două panouri de sticlă, separate prin unul sau mai multe distanţiere, etanşate ermetic pe contur (standardpe părţi SR EN 1279). 3. Tipuri de sticle utilizate în construcţii 3.1 Sticla float a. Specificarea şi clasificarea produselor de bază din aceasta categorie, compoziţia lor chimică, principalele caracteristici fizice şi mecanice şi criteriile lor generale de calitate sunt tratate în standardul SR EN 572-1 Sticlă pentru construcţii. Produse de bază: sticlă silico-calco-sodică. Partea 1: Definiţii şi proprietăţi fizice şi mecanice generale. b. Dimensiunile şi toleranţele dimensionale specifice, descrierea defectelor, limitele calităţii şi modul de notare pentru fiecare tip de produs de bază fac obiectul altor părţi ale acestui standard pentru fiecare tip de produs: SR EN 572-2 Sticlă pentru construcţii. Produse de bază. Sticlă silico-calco-sodică. Partea 2: Sticlă float; SR EN 572-3 Sticlă pentru construcţii. Produse de bază. Sticlă silico-calco-sodică. Partea 3: Sticlă armată polisată; SR EN 572-4 Sticlă pentru construcţii. Produse de bază. Sticlă silico-calco-sodică. Partea 4: Sticlă trasă; SR EN 572-5 Sticlă pentru construcţii. Produse de bază - Sticlă silico-calco- sodică. Partea 5: Sticlă ornament; SR EN 572-6 Sticlă pentru construcţii. Produse de bază. Sticlă silico-calco-sodică. Partea 6: Sticlă ornament armată; SR EN 572-7 Sticlă pentru construcţii. Produse de bază. Sticlă silico-calco-sodică. Partea 7: Sticlă profilată armată sau nearmată. 3.1.1 Valorile generale ale proprietăţilor fizice şi mecanice ale sticlei float silico-calco-sodice Proprietăţile fizice şi mecanice ale sticlei float silico-calco-sodice sunt date în Tabelul 2. Tabel 2. Proprietăţile fizice şi mecanice ale sticlei float silico-calco-sodice
┌────────────────────┬───────┬─────────┐
│ │ │Valoare │
│Proprietate │Simbol │şi │
│ │ │unitate │
│ │ │de masură│
├────────────────────┼───────┼─────────┤
│Densitatea (la 18 │Rho │2500 [kg/│
│°C) │ │mc] │
├────────────────────┼───────┼─────────┤
│Duritatea (Knoop) │HK (0.1│6 [GPa] *│
│ │/20) │(1) │
├────────────────────┼───────┼─────────┤
│Modulul lui Young │ │7 x 10^10│
│(modulul de │E │[Pa] │
│elasticitate) │ │ │
├────────────────────┼───────┼─────────┤
│Resistenţa la │ │1000 [N/ │
│compresiune │ │mmp] │
├────────────────────┼───────┼─────────┤
│Rezistenţa la │f(g,k) │45 [N/ │
│încovoiere │ │mmp] │
├────────────────────┼───────┼─────────┤
│Coeficientul lui │ │ │
│Poisson │ │ │
│(coeficientul de │μ │0,2 │
│contracţie │ │ │
│transversală) │ │ │
├────────────────────┼───────┼─────────┤
│Capacitatea calorică│ │0,72 x 10│
│specifică │C(p) │^3 [J/ │
│ │ │KgxK] │
├────────────────────┼───────┼─────────┤
│Coeficientul de │ │ │
│dilatare liniară │α │9 x 10^-6│
│(intre 20 °C şi 300 │ │[K^-1] │
│°C) │ │ │
├────────────────────┼───────┼─────────┤
│Rezistenţa la │ │40 [K] * │
│gradient termic │ │(2) │
├────────────────────┼───────┼─────────┤
│Conductivitatea │lambda │1 [W/mxK]│
│termică │ │ │
├────────────────────┼───────┼─────────┤
│Index de refracţie │ │ │
│la radiaţia vizibilă│n │1,5 │
│(la 589,3 nm) │ │ │
├────────────────────┼───────┼─────────┤
│Emisivitatea │Epsilon│0,837 │
│corectată │ │ │
├────────────────────┼───────┼─────────┤
│*(1) Duritatea Knoop│ │ │
│în acord cu ISO 9385│ │ │
│*(2) Valoarea poate │ │ │
│fi influenţata de │ │ │
│calitatea cant-ului │ │ │
└────────────────────┴───────┴─────────┘
3.2 Sticlă cu depuneri 3.2.1 Standard de referinţă Acest tip de sticlă se realizează prin depunerea pe suprafaţa sticlei de bază a unei pelicule formate din unul sau mai multe straturi de oxizi; peliculele pot fi absorbante, reflectorizante etc. Definirea şi clasificarea sticlelor cu depuneri (sau peliculizate), cerinţele şi metodele de încercare, standardul de produs şi evaluarea conformităţii sunt date în standardul pe părţi SR EN 1096. 3.3 Sticlă stratificată 3.3.1 Standarde de referinţă a. Evaluarea conformităţii şi standardul de produs pentru sticlele stratificate sunt detaliate în standardul pe părţi SR EN 14449. b. Definirea şi descrierea părţilor componente, metodele de încercare şi evaluarea aspectului sunt specificate în standardul pe părţi SR EN ISO 12543. 3.3.2 Clasificarea în funcţie de performanţele referitoare la siguranţa şi securitatea în exploatare Sticlele stratificate pot fi: a. sticle de siguranţă contra rănirii. În cazul spargerii accidentale, cioburile rezultate rămân lipite, neexistând pericolul rănirii; b. sticle de siguranţă contra căderii în gol. Acestea susţin greutatea unei persoane ce ar cădea accidental pe sticlă; c. sticle de securitate contra vandalismului / efracţiei; d. sticle de securitate rezistente la foc; e. sticle de securitate contra atacului armat; f. sticle de securitate împotriva exploziilor. 3.3.3 Funcţii suplimentare ale sticlelor stratificate a. în funcţie de performanţele spectro-fotometrice, sticlele stratificate pot avea funcţii de izolare termică, control solar, funcţii de control al luminozităţii şi al reflexiei luminoase; b. sticlele stratificate pot avea funcţie de atenuare acustică, foliile de laminare utilizate având o capacitate mărită de reducere a transmisiei zgomotelor; c. sticlele stratificate pot avea funcţie de control al energiei transmise (TL, FS, etc) în cazul în care ele beneficiază de transparenţă variabilă; d. sticlele stratificate pot avea funcţie de producere de energie atunci când ele integrează celule sau tehnologie fotovoltaică (BIPV). 3.4 Sticlă securizată termic 3.4.1 Standard de referinţă Standardul de referinţă pentru sticla securizată termic este standardul pe părţi SR EN 12150. 3.4.2 Mod de obţinere, proprietăţi Sticla securizată termic se obţine în urma unui proces de încălzire a sticlei, urmat de o răcire bruscă cu o viteză controlată. În cazul spargerii accidentale rezultă cioburi de dimensiuni mici, cu marginile şi colţurile netăioase, neexistând pericolul rănirii persoanelor. Sticla securizată prezintă o rezistenţă ridicată la gradient termic (200 K). În urma securizării, sticla nu mai poate fi procesată din punct de vedere al dimensiunilor (tăiere, găurire, prelucrare cant). 3.5 Sticlă călită termic 3.5.1 Standard de referinţă Standardul de referinţă pentru sticla călită termic este standard pe părţi SR EN 1863. 3.5.2 Mod de obţinere, proprietăţi Sticla călită termic (semi-securizată) se obţine în urma unui proces de încălzire urmat însă de o răcire mai lentă, astfel încât, în urma spargerii accidentale, rezultă fâşii mari de sticlă, fără a se forma "insule" în interiorul panoului de sticlă. Rezistenţa la gradient termic este de 100 K. Cioburile rezultate sunt tăioase, de aceea sticla călită nu poate fi considerată sticlă de siguranţă. În urma călirii, sticla călită nu mai poate fi procesată din punct de vedere al dimensiunilor (tăiere, găurire, prelucrare cant). 3.6 Sticlă călită chimic 3.6.1 Standard de referinţă Standardul de referinţă pentru sticla călită chimic este standard pe părţi SR EN12337. 3.6.2 Mod de obţinere, proprietăţi Sticla călită chimic se obţine prin tratarea chimică a suprafeţei sticlei prin submersia într-o soluţie de nitrit de potasiu, la o temperatură de 300 °C - 450 °C. Rezistenţa mecanică este mult îmbunătăţită. Sticla călită chimic se sparge ca şi sticla float, cioburile rezultate fiind periculoase, de aceea, sticla călită chimic nu este sticlă de siguranţă. 3.7 Sticlă emailată / serigrafiată 3.7.1 Standard de referinţă Standardul conform căruia se produc sticlele emailate/serigrafiate este SR EN 12150-2. 3.7.2 Mod de obţinere Sticlele emailate/serigrafiate se obţin prin depunerea unui strat de vopsea ceramică pe una dintre feţele sticlei. Noile vopsele ceramice utilizate nu conţin metale periculoase (de ex.: plumb, cadmiu, mercur sau crom VI). Vopselele ceramice, arse la temperatură foarte ridicată, se integrează total în suprafaţa sticlei şi conferă produsului o mare durabilitate. 3.8 Sticlă lăcuită. Oglinzi 3.8.1 Standard de referinţa 3.8.1.1 Sticla lăcuită Standardul conform căruia se produc sticlele lăcuite este SR EN 16477-1. 3.8.1.2 Oglinzi Standardul de referinţa pentru oglinzi este standard pe părţi SR EN 1036. 3.8.2 Cerinţe specifice Atât sticlele lăcuite cât şi oglinzile trebuie să respecte cerinţele standardului SR EN 1036: 2008 (în care se face referire la calitatea aerului din interior), restricţiile referitoare la utilizarea substanţelor cu risc (RoHS), precum şi cerinţele REACH (înregistrarea, evaluarea şi autorizarea substanţelor chimice). 3.8.3 Mod de obţinere Sticla lăcuită se obţine prin aplicarea unor lacuri/vopseluri pe suprafaţa sticlei. Oglinzile se obţin prin aplicarea unui strat de argint peste care se aplică un al doilea strat, protector. 3.9 Sticlă rezistentă la foc Sticla utilizată pentru elemente rezistente la foc se va încerca şi clasifica pentru criteriul de performanţă privind rezistenţa la foc, conform standardelor specifice produselor menţionate, în condiţii de utilizare finală. Introducerea pe piaţă se va face în baza declaraţiei de performanţă în care este specificată clasificarea conform cerinţei esenţiale referitoare la protecţia la incendiu, sau în baza agrementului tehnic însoţit de avizul Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcţii, având ca referinţă de clasificare standardul specific de testare al produsului din care sticla este parte componentă. 3.10 Alte produse din sticlă 3.10.1 Cărămizi din sticlă 3.10.1.1 Standard de referinţă Fabricarea cărămizilor din sticlă se face în acord cu standardul SR EN1051. 3.10.1.1 Mod de obţinere Cărămizile din sticlă sunt obţinute prin turnarea sub presiune a sticlei topite în forme specifice (matriţe). 3.10.2 Sticla profilată 3.10.2.1 Standard de referinţă Standardul de referinţă pentru sticla profilată este SR EN 572-7 3.10.2.2 Mod de obţinere Sticla profilată are forma "U" în secţiune şi se obţine prin modelarea sticlei topite în matriţă, înainte de întărire. 4. Date privind configurarea vitrajelor Acest capitol se adresează următorilor factori cu atribuţii în concepţia şi configurarea vitrajelor: proiectanţi (arhitecţi şi ingineri de specialitate), consultanţi de specialitate, verificatori de proiecte, experţi tehnici, părţile care transmit comanda. 4.1 Generalităţi 4.1.1 Numerotarea feţelor unui vitraj izolant Foile de sticlă se numerotează de la exterior către interior, exemplu faţa #1 este către exteriorul clădirii (a se vedea Figura 1.). Pentru a preciza existenţa unei pelicule sau al altui tratament de suprafaţa, este necesară menţionarea feţei pe care este amplasată. Figura 1. Numerotarea feţelor unui vitraj izolant (a se vedea imaginea asociată) 4.1.2 Date referitoare la energia solară Soarele emite energie în spectrul de lungimi de undă între 280 şi 2500 nanometri (a se vedea Tabel 3. şi Figura 2). Tabel 3. Spectrul radiaţiei solare
┌────────────┬────────────┬─────────────┐
│Tip radiaţie│Lungime de │Proporţie │
│solară │undă (nm) │aproximativă │
├────────────┼────────────┼─────────────┤
│UV │280 la 380 │8% │
├────────────┼────────────┼─────────────┤
│Vizibilă │380 la 780 │43% │
│(lumina) │ │ │
├────────────┼────────────┼─────────────┤
│IR scurte │780 la 2500 │49% │
│tip A şi B │ │ │
└────────────┴────────────┴─────────────┘
Trebuie menţionat că energiile generate artificial (prin orice metodă) şi energiile re-radiate de corpurile care au acumulat energie solară, au spectru mai larg de lungimi de undă, inclusiv peste 2500 nm. Figura 2. Spectrul radiaţiei solare conform SR EN 410 (a se vedea imaginea asociată) O parte din radiaţia solară ajunge la marginea atmosferei terestre; ea poartă numele de constantă solară şi are valoarea de 1353 W/mp. Atmosfera reţine o parte din această energie (aproximativ 15%), pe când o parte (aproximativ 6%) este reflectată înapoi în spaţiu. Energia care ajunge pe suprafaţa vitrajului depinde de anotimp (unghiul de incidenţă), de latitudine, de condiţiile meteo, poluare, orientarea geografică a faţadei etc. 4.1.3 Date referitoare la caracteristicile luminoase: transmisia luminoasă şi reflexia luminoasă Aceste caracteristici se referă strict la spectrul vizibil (lungimi de undă între 380 şi 780 nm). Transmisia luminoasă (LT%) este procentul din lumina incidentă transmisă printr-un vitraj iar reflexia luminoasă (LR%) este procentul din lumina incidentă reflectată de un vitraj (a se vedea Figura 3.). O foarte mică parte din lumină este absorbită de vitraj, însă acest lucru nu este cuantificat. Figura 3. Transmisia, reflexia şi absorbţia luminoasă (a se vedea imaginea asociată) 4.1.4 Date referitoare la caracteristicile energetice: energia reflectată, energia absorbită şi cea transmisă direct În momentul în care energia solară (lungimi de undă între 300 şi 2500 nm) ajunge pe suprafaţa unui vitraj, ea se împarte în (a se vedea Figura 4.): - energie reflectată în exterior - Rho Epsilon (ER) – energie transmisă direct - thau Epsilon (ETD) – energie absorbită de vitraj - α Epsilon (EA) care, la rândul ei, va fi re-radiată: - către exterior – q(e) – către interior – q(i) Figura 4. Transmisia, reflexia, absorbţia energetică şi factorul solar (a se vedea imaginea asociată) Energia solară incidentă se poate formula matematic cu ajutorul ecuaţiilor (2) sau (2'): Rho Epsilon + Thau Epsilon + Alpha Epsilon = 1 (2) ER+ETD+EA = 1 (2') Energia absorbită se poate formula matematic cu ajutorul ecuaţiei (3): Alpha Epsilon = qe + qi (3) Factorul Solar (notat g sau FS) reprezintă energia totală transmisă prin vitraj, ca suma între energia transmisă direct şi cea re-radiată către interior (a se vedea ecuaţia (4)). g = Thau Epsilon + qi (4) 4.1.5 Selectivitatea unui vitraj, S Selectivitatea este o valoare adimensională, calculată ca raport între transmisia luminoasă şi factorul solar, care ne arată performanţa unui vitraj. Selectivitatea, S = TL/FS. Selectivitatea va avea valori între 0 şi 2,33: - 0 se obţine în cazul unui vitraj opac; – 2,33 este valoarea maximă posibilă fizic, întrucât lumina reprezintă 43% din energia totală incidentă. Cu cât valoarea selectivităţii este mai mare, cu atât vitrajul este mai performant, adică asigură o transmisie luminoasă mai mare pentru un nivel dat al factorului solar sau asigură o protecţie solară mai bună (factor solar mai mic) pentru un nivel dat al transmisiei luminoase. 4.1.6 Emisivitatea şi coeficientul de transfer termic Emisivitatea unui material (notată de obicei cu s sau cu e) este capacitatea relativă a suprafeţei sale de a reflecta energia. Standardul EN 12898 descrie metoda folosită pentru a măsura emisivitatea normală. Pentru a îmbunătăţi izolaţia termică a sticlei float, pe suprafaţa acesteia se pot depune pelicule lowE ("low- emissivity", de emisivitate scăzută). Sticla obişnuită, float incolor, are o emisivitate normală 0,89 pe când sticlele lowE au emisivităţi ce pot ajunge până la 0,01. În momentul în care există o diferenţă de temperatură între două puncte ale uni corp, va exista un flux de energie care se poate transfera prin 3 modalităţi: conducţie, convecţie şi radiaţie (a se vedea Figura 5.). Figura 5. Modurile de transfer al energiei-iarna (a se vedea imaginea asociată) Un vitraj izolant eficient va limita transferurile (pierderile) de energie prin toate cele 3 modalităţi (a se vedea şi capitolul "Reguli de bază pentru configurarea vitrajelor"): - folosind pelicule cu emisivitate cât mai scăzută (lowE) - radiaţie diminuată; – folosind baghete distanţier cât mai eficiente, cu lăţime ideală (a se vedea Tabel 5 ) şi conducţie scăzută; – amestec de gaze inerte, sigilate ermetic (convecţie scăzută) Coeficientul de transfer termic, Ug (al vitrajului, în limba engleză glazing) este exprimat ca raport între energia pierdută pe unitatea de suprafaţă, la o diferenţă de 1 grad Kelvin (W/mpK). Ug se calculează conform EN 673 în centrul sticlei; influenţa baghetei distanţier nu este cuantificată prin coeficientul Ug, ci se face simţită în calculul transferurilor (pierderilor) de energie la nivelul ferestrei Uw. 4.2 Cerinţele fundamentale Pentru a descrie cât mai exact şi mai unitar caracteristicile produselor pentru construcţii, la nivelul UE se apelează la cerinţele fundamentale. Toate produsele pentru construcţii trebuie să poarte marcaj CE şi să fie însoţite de o declaraţie de performanţă în care sunt descrise cerinţele fundamentale. În funcţie de specificitatea lucrării, proiectantul poate avea anumite cerinţe specifice; aspectul, culoarea şi alţi parametri nu sunt cerinţe specifice, deşi sunt parametri importanţi. Cerinţele fundamentale descrise în declaraţia de performanţa a vitrajului sunt grupate în următoarele categorii: a) rezistenţă mecanică şi stabilitate; b) securitate la incendiu; c) igienă, sănătate şi mediu înconjurător; d) siguranţă şi accesibilitate în exploatare (rezistenţa la armele de foc; rezistenţa la explozii; rezistenţa la efracţie; rezistenţa la impactul cu pendulul; rezistenţa la diferenţe de temperatură şi schimbări bruşte de temperatură; rezistenţa la vânt, zăpadă, şi la încărcări permanente şi impuse); e) protecţie împotriva zgomotului (reducerea transmisiei sunetului propagat prin aer); f) economie de energie şi izolare termică (emisivitate; Valoarea U - Coeficient de transmisie termică; transmisia luminoasă; reflexia luminoasă; energie solară transmisă; energia solară reflectată; factor solar); g) utilizare sustenabilă a resurselor naturale. Prezentul document face referire la cerinţa fundamentală de siguranţă şi accesibilitate în exploatare, celelalte cerinţe fundamentale fiind detaliate în reglementările specifice. 4.3 Acţiuni şi solicitări Principalele acţiuni şi solicitări la care pot fi expuse produsele din sticlă sunt: a) clasificate după variaţia lor în timp: a.1) acţiuni/încărcări permanente (ex.: greutatea specifică proprie a elementului din sticlă, greutatea altor elemente constructive fixate permanent prin diverse metode de elementul din sticlă analizat, cât şi încărcări utile permanente ce acţionează asupra elementului din sticlă analizat); a.2) acţiuni/încărcări variabile sau temporare (ex.: încărcarea din vânt cu efect de presiune sau sucţiune, încărcarea din zăpadă, presiunea hidrostatică exercitată de apa din acvarii/piscine etc.); a.3) acţiuni accidentale (ex.: impactul cu corpuri solide grele, pietre, grindină etc.). b) clasificate după modul în care se exercită acţiunea: b.1) acţiuni/încărcări statice (ex.: încărcarea din zăpadă, presiunea hidrostatică exercitată de apa din acvarii/piscine.); b.2) acţiuni/încărcări cvasi-statice (ex.: încărcarea din vânt cu efect de presiune sau sucţiune.); b.3) acţiuni/încărcări dinamice (ex.: impactul sticlei cu o persoană, explozii, cutremur etc.). c) alte acţiuni speciale sau excepţionale, cum ar fi: acţiuni datorate variaţiilor de temperatură, acţiunea focului, acţiuni de vandalism şi efracţie (atacul manual cu diverse obiecte solide dure, ciocan, topor, rangă), acţiuni exercitate cu arme de foc (impactul sticlei cu glonţ), etc. 4.4 Daune sau riscuri ce pot rezulta în urma spargerii foilor de sticlă Riscurile sau daunele sunt clasificate după cum urmează: - rănirea persoanelor, animalelor sau deteriorarea bunurilor; – cădere în gol, atunci când, prin spargerea geamului, există riscul de a cădea de la o înălţime egală sau mai mare decât înălţimile indicate la punctul 4.5.2.1. lit. e.; – vandalism, efracţie; – prejudicii sociale, atunci când spargerea vitrajului poate provoca daune pentru comunitate, cum ar fi: deteriorarea operelor de artă, acces la explozivi sau substanţe periculoase, evadări din închisoare etc. Nu sunt luate în considerare situaţiile în care prejudiciul poate fi limitat doar la înlocuirea geamurilor. 4.5 Criterii de configurare a vitrajelor a. Se vor respecta prevederile următoarelor normative: Normativ privind proiectarea clădirilor civile din punct de vedere al cerinţei de siguranţă în exploatare, Indicativ NP 068; Normativ pentru proiectarea şi montajul pereţilor cortină pentru satisfacerea cerinţelor de calitate prevăzute în Legea 10/1995, Indicativ NP 102. Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor, indicativ C 107 din 2005 (cu reviziile ulterioare). b. Atunci când sunt cerinţe speciale de protecţie la atac armat sau explozie, se analizează fiecare caz în parte, sticlele fiind clasificate conform: b.1. pentru protecţie la atac armat: SR EN 1063 "Sticlă pentru construcţii. Vitraje de securitate. încercare şi clasificare a rezistenţei la atacul cu glonţ"; b.2. pentru protecţie la explozie: SR EN 13541 "Sticlă pentru construcţii. Vitraje de securitate. încercarea şi clasificarea rezistenţei la presiunea exploziei". c. Pentru configurarea vitrajelor trebuie: c.1. să se cunoască: - destinaţia de utilizare; – dimensiunea şi tipul de instalare; – tipul de aplicaţie (a se vedea 4.5.1.1 şi 4.5.1.2.); – forţele externe care sunt de aşteptat să acţioneze pe geamuri (a se vedea 4.3). c.2. să se definească eventualele daune asociate cu aplicaţia specifică, (a se vedea 4.4). c.3. să se aleagă tipul de sticlă în conformitate cu cerinţele din Tabelul 4, care stabileşte tipul de produs ce trebuie să fie utilizat în funcţie de aplicaţie, solicitările şi riscurile luate în considerare. 4.5.1 Criterii de selectare a vitrajelor în funcţie de aplicaţia în care urmează a fi utilizate 4.5.1.1 Aplicaţii care nu prezintă un potenţial pericol În cadrul acestor aplicaţii avem: a. ferestre, uşi, înrămate în întregime cu continuitate pe tot perimetrul şi în care partea inferioară a vitrajului se află la o înălţime mai mare sau egală cu 900 mm faţă de nivelul pardoselii (1000 mm, sau 1100 mm - în funcţie de regimul de înălţime al etajului clădirii); b. deschiderile din perete cortină, în rame de orice fel şi din orice material, cu condiţiile ca: - atunci când acestea sunt în mod normal deschise, să nu iasă în afara planului clădirii; – să nu existe posibilitatea de trafic pietonal la mai puţin de 5m faţă de clădire. Trotuarul de gardă nu reprezintă zonă de trafic pietonal; – partea inferioară a vitrajului se află la o înălţime mai mare sau egală cu 900 mm faţă de nivelul pardoselii (1000 mm, sau 1100 mm - în funcţie de regimul de înălţime al etajului clădirii). În toate aceste cazuri, se consideră că prejudiciul creat de spargerea vitrajului este asociat numai cu înlocuirea acestuia. 4.5.1.2 Aplicaţii care prezintă un potenţial pericol a. În prezenţa unui potenţial pericol, pentru alegerea vitrajului, trebuie să se respecte cerinţele prezentate în Tabelul 4. b. În cazul unor elemente de vitraj termoizolant cu o singură sticlă de siguranţă/securitate, precum şi cu un impact previzibil doar pe o parte, sticla de siguranţă/securitate trebuie să fie instalată/poziţionată pe partea în care este posibil impactul. Cu toate acestea, în faza de proiectare, trebuie să se ţină cont de consecinţele spargerii sticlelor în ambele părţi. În cazul în care impactul este probabil să apară din ambele părţi şi în aplicaţii în care ferestrele se deschid spre exterior şi ies în exterior din planul faţadei, ambele componente de sticlă trebuie să fie de siguranţă/securitate. c. Pentru clasificarea în urma testului la impact cu pendulul conform SR EN 12600: 2004 a performanţei unui vitraj izolant format din două foi de sticlă de siguranţă/securitate diferite, dar de acelaşi tip (de exemplu, două sticle securizate de grosimi diferite), se ia în considerare clasificarea componentei mai slabe. d. Pentru vitrajele termoizolante duble sau triple formate din sticle de siguranţă/securitate de tipuri diferite, se menţionează caracteristicile pentru fiecare sticlă în parte. e. În cazul vitrajelor termoizolante clasificate în ansamblu pentru aplicaţii anti-explozie, anti- glonţ, poziţia de montaj se face în acord cu poziţia utilizată în timpul testelor de certificare. f. Limita de la care trebuie să se adopte măsuri de eliminare a riscului de cădere în gol este H = 300 mm, aşa cum este definit în Figura 9. g. În Figura 6 sunt reprezentate în albastru zonele de pe o faţadă cu risc de contact accidental al persoanelor cu sticla. Sticlele care conţin zone marcate în albastru trebuie să fie de siguranţă la rănire. Cotele "x" şi "y" se referă la zonele adiacente uşilor. Figura 6. Zonele cu risc de contact accidental al persoanelor cu sticla (a se vedea imaginea asociată) Tabel 4. Vitraje ce trebuie să fie utilizate în aplicaţii cu risc potenţial (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) 4.5.2 Reguli de bază pentru configurarea vitrajelor, ţinând cont de cerinţele fundamentale În toate situaţiile, vitrajele inclusiv prinderile acestora de sistemele structurale ale clădirilor, se vor proiecta şi se vor monta astfel încât pe durata de realizare şi pe durata de exploatare a acestora să fie satisfăcute cerinţele fundamentale: rezistenţă mecanică şi stabilitate; securitate la incendiu; igienă, sănătate şi mediu înconjurător; siguranţă şi accesibilitate în exploatare; protecţie împotriva zgomotului; economie de energie şi izolare termică; utilizarea sustenabilă a resurselor naturale. Prezentul document face referire la cerinţa fundamentală de siguranţa şi accesibilitate în exploatare, celelalte cerinţe fundamentale fiind detaliate în reglementările specifice. 4.5.2.1 Siguranţa la rănire, risc de cădere în gol, vandalism, efracţie a. Adoptarea tipurilor de sticle prevăzute în Tabelul 4 este obligatorie, cu excepţia cazului în care riscurile de vătămare asociate cu aplicaţia specială respectivă, au fost eliminate prin măsuri sau protecţii adecvate. b. Se pot adopta criterii diferite de cele specificate în prezentul document, cu condiţia ca acestea să nu conducă la condiţii mai slabe decât nivelurile minime de performanţă prevăzute în acest document. c. Măsuri suplimentare de protecţie: c.1. Elementele de protecţie, bariere (a se vedea Figura 7.); Acestea trebuie: - să fie independente faţă de vitraj; – să nu fie accesibile/escaladate; – să nu permită trecerea unei sfere cu diametrul de 100 mm. Figura 7. (a se vedea imaginea asociată) c.2. Semnalizarea vitrajelor în zone de acces, partiţii etc. (a se vedea Figura 8.); Semnalizările trebuie: - să fie vizibile, îndeajuns de mari ca dimensiuni, permanente (fără a putea fi îndepărtate); – poziţionarea acestora trebuie să fie între 600 şi 1500 mm faţă de pardoseală. Figura 8. (a se vedea imaginea asociată) d. Vitraje înclinate (ferestre mansardă, luminatoare): - sticla de dedesubt trebuie să fie stratificată; – trebuie să se ţină cont de faptul că energia transmisă direct - TS (ETD) şi energia absorbită de vitraj - as (EA) au valori mai mari în cazul vitrajelor înclinate, deci aportul de energie solară e mai mare, iar riscul de şoc termic este crescut; – de asemenea, trebuie să se ţină cont de faptul că pierderile termice prin vitrajele înclinate sunt mai mari, comparativ cu cele verticale; – trebuie asigurat un drenaj corespunzător, pentru a se evita încărcările suplimentare de apă, acumulările de sedimente sau deteriorarea sticlei prin mătuire etc. e. Dacă există riscul de cădere în gol, sticla se alege după următoarele reguli: - h(p) ≤ 900 mm. Vitrajul de deasupra parapetului trebuie să fie de siguranţă sau de siguranţă şi securitate; – h(p) > 900 mm. Vitrajul de deasupra parapetului poate fi şi normal. – limita de la care trebuie să se adopte măsuri de eliminare a riscului de cădere este de H=300 mm. Figura 9. (a se vedea imaginea asociată) h(p) = înălţimea parapetului; H = înălţimea de cădere între suprafeţe cu diferenţă de nivel. f. Trepte şi pardoseli din sticlă: - grosimile şi tipul sticlelor componente se stabilesc în urma calculelor de specialitate, iar corectitudinea structurii intră în obligaţia părţii care transmite comanda; – sticla nu trebuie să fie în contact direct cu metal, piatră sau sticlă; – se vor evita încărcările concentrate; – trebuie să se aplice un tratament anti-alunecare (tratare chimică cu acid, sablare mecanică, serigrafie ceramică etc.); – se amplasează covoraşe, mochete etc. între uşile de la intrare şi pardoseala de sticlă; – trebuie să se ţină cont de reticenţa (vertij, ameţeală, teamă) unor persoane de a păşi pe pardoseli de sticlă clare/transparente; – trebuie să se ţină cont de asigurarea intimităţii persoanelor care sunt pe pardoseala de sticlă; – trebuie să se ţină cont de faptul că instalarea unui sistem de iluminare/încălzire sub sticlă poate duce la creşterea tensiunii termice induse şi/sau la pierderea aderenţei foliei la sticle. 4.5.2.2 Rezistenţa la vânt, zăpadă, încărcări permanente şi impuse a. Încărcările permanente, variabile (temporare), accidentale şi cele impuse sunt cele definite în Reglementare tehnică "Cod de proiectare. Bazele proiectării structurilor în construcţii", indicativ CR 0-2012. Grupările efectelor datorate diverselor tipuri de încărcări (acţiuni) ce acţionează asupra elementelor din sticlă se vor alege corespunzător de către proiectant, prin verificări făcute atât la Starea Limită Ultimă (S.L.U.), cât şi Starea Limită de Serviciu (S.L.S.); astfel se vor respecta prevederile normativelor privind calculul construcţiilor şi al elmentelor de construcţii (ex.: indicativ CR0, CR1-1-3, CR1-1-4) b. Determinarea grosimilor foilor de sticlă : - odată ce tipul de sticlă a fost ales, se calculează grosimea minimă necesară a sticlelor astfel încât să fie capabilă să suporte atât eforturile maxime (N/mmp) care apar în grupările de încărcări tip S.L.U., cât şi deformaţiile maxime (mm) care apar în grupările de încărcări tip S.L.S.; toate calculele trebuie făcute în conformitate cu normativele şi standardele în vigoare în România; – în calculul şi alegerea configuraţiei vitrajului, trebuie să se ia în considerare şi dimensiunile acestuia, metoda de fixare/ancorare, condiţiile climatice şi celelalte cerinţe specifice; – determinarea grosimilor şi tipurilor de sticlă ale unui vitraj, în funcţie de încărcările aplicate, se face conform standardului EN 16612, în care se dau: – metoda generală de calcul; – determinarea prin testare a rezistenţei la încărcări. Verificarea experimentală se face în laboratoare acreditate. 4.5.3 Protecţia împotriva zgomotelor a. Se vor respecta prevederile Normativului privind acustica în construcţii şi zone urbane, indicativ C125. b. Pentru o mai mare eficienţă a atenuării fonice să va ţine cont de următoarele principii: - o sticlă cu o grosime mai mare atenuează mai bine; - pentru evitarea fenomenului de rezonanţă se vor configura structuri asimetrice; – sticla stratificată este mai eficientă decât sticla monolit, îndeosebi dacă materialul plastic este dedicat atenuării fonice. 4.5.4 Date referitoare la economia de energie 4.5.4.1 Izolare termică a. Vitrajele se vor configura respectând prevederile reglementării tehnice Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor, indicativ C 107. b. Se vor respecta cerinţele minime de performanţă prevăzute în MC 001 - Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor. c. Pentru îmbunătăţirea coeficientului de transfer termic al vitrajului trebuie: c.1. să se utilizeze pelicule de joasă emisivitate. Acestea au proprietatea de a respinge radiaţiile infraroşii, menţinând căldura în interiorul camerei. Cu cât emisivitatea este mai mică, cu atât vitrajul va fi mai performant. Pentru vitrajele triple izolante trebuie să se utilizeze două pelicule de joasă emisivitate. c.2. să se înlocuiască aerul dintre foile de sticlă ale vitrajului izolant cu gaze inerte (cum ar fi: Argon, Krypton). Performanţa acestora creşte de la Argon către Krypton. Cel mai utilizat gaz inert este Argonul, acesta fiind şi cel mai disponibil. c.3. Să se utilizeze baghete distanţier de lăţime optimă (a se vedea Tabelul 5 ). Tabel 5. Laţimi optime ale baghetei/baghetelor distanţier
┌────────┬─────────────────────────────┐
│ │Lăţime optimă bagheta/baghete│
│Gaz │[mm] │
│umplere ├──────────────┬──────────────┤
│ │Vitraj Dublu │Vitraj Triplu │
│ │Izolant │Izolant │
├────────┼──────────────┼──────────────┤
│Aer │16 ÷ 18 │18 ÷ 24 │
├────────┼──────────────┼──────────────┤
│Argon │15 ÷ 18 │16 ÷ 20 │
├────────┼──────────────┼──────────────┤
│Krypton │10 │12 │
└────────┴──────────────┴──────────────┘
d. Pentru îmbunătăţirea coeficientului de transfer termic al ferestrei, pe lângă metodele enumerate mai sus, trebuie: d.1. Să se utilizeze baghete distanţier din materiale izolante termic (aşa-zisele baghete "calde"); d.2. Să se utilizeze rame/profile performante din punct de vedere al izolării termice. 4.5.4.2 Factor solar În alegerea factorului factorului solar "g" se va ţine cont de următoarele aspecte: - asigurarea unui confort interior sporit pe perioada caldă; – reducerea necesarului de energie pentru condiţionarea/ventilarea aerului; – asigurarea unui aport optim de căldură pasivă de la Soare în perioadele reci. Astfel, factorul solar se va alege astfel încât să se obţină un bilanţ energetic raportat la fereastră cât mai bun, utilizând programe de calcul specializate şi ţinându-se cont de mai mulţi factori cum ar fi: - zona climatică în care este amplasată clădirea; – aria vitrată; – orientarea clădirii (vitrajelor). – destinaţia clădirii 4.5.4.3 Transmisia luminoasă Trebuie să se asigure un aport de lumină naturală cât mai ridicat, acest lucru ducând la economie de energie necesară pentru iluminat şi la un confort sporit. Nivelul de transmisie luminoasă trebuie ales astfel încât: - să se asigure un procent cât mai mare din cantitatea de lumină necesară în funcţie de specificul activităţilor desfăşurate în spaţiul respectiv; – să se asigure confortul vizual; – să se evite strălucirile orbitoare. 5. Fabricarea vitrajelor 5.1 Recepţia, depozitarea şi manipularea sticlelor Acest capitol se adresează următorilor factori cu atribuţii în producerea vitrajelor şi a ferestrelor: producători de vitraje, producători de ferestre. Recepţia se face respectând legislaţia europeană şi naţională în vigoare, respectiv verificarea documentelor ce însoţesc produsul (declaraţie de performanţă sau declaraţie de conformitate, după caz, instrucţiunile de siguranţă), existenţa marcajului de conformitate CE atunci când este cazul. 5.1.1 Recepţia sticlelor de la furnizori - trebuie acordată atenţia cuvenită orientării suprafeţei acoperite, conform comenzii - la cerere, aceasta poate fi orientată fie spre interior, fie spre exterior; – fiecare pachet trebuie deschis cu grijă pentru a nu deteriora sticla sau stratul de acoperire (atenţie la contacte cu corpuri dure etc.); – toate livrările vor purta o etichetă de identificare conţinând următoarele date: – denumirea produsului; – marcajul CE; – dimensiunea şi grosimea; – numărul de foi de geam; – greutatea netă; – codul de bare şi numărul şarjei. – înainte de prelucrare, panourile de sticlă se vor controla vizual. Orice eventual defect al stratului de acoperire trebuie raportat imediat furnizorului, raportul fiind însoţit de datele de pe eticheta de identificare; – producătorul vitrajului izolant trebuie să se asigure că procesul tehnologic este adaptat pentru prelucrarea sticlelor cu acoperire magnetronică, iar controlul calităţii poate detecta cât mai repede posibil orice problemă de calitate. 5.1.2 Depozitarea 5.1.2.1 Generalităţi - toate produsele de sticlă se vor păta dacă sunt depozitate în condiţii de umiditate. Pata va avea un aspect de curcubeu, violet-indigo sau aspect alb lăptos; – foile de sticlă cu sau fără depunere trebuie depozitate verticală (la 3 - 7 grade faţă de verticală), în locuri uscate, bine ventilate, pentru evitarea formării condensului pe suprafaţa sticlei; – se va asigura protecţia contra ploii sau a scurgerii apei pe sticlă; – depozitarea nu se va face niciodată afară sau în aer liber; – se va asigura protecţia contra variaţiilor mari de temperatură şi umiditate (sticla cu depunere se va depozita la depărtare de uşile de acces); – pentru evitarea formării condensului pe suprafeţele de sticlă expuse şi în interiorul coletelor, trebuie asigurat ca, înainte de deschiderea pachetelor sigilate, temperatura acestora să fie aceeaşi cu cea ambiantă din magazie. 5.1.2.2 Durata de depozitare - perioadele de depozitare sunt cele calculate de la data recepţionării sticlei: fiecare furnizor de sticlă oferă o anumită perioadă de garanţie de la data recepţiei, în condiţii specificate clar; – pachetele achiziţionate din alte surse decât fabrica în care s-a executat acoperirea trebuie să poarte data la care au fost recepţionate la sursa respectivă, întrucât aceea este data de la care se calculează durata de depozitare; – trebuie adoptat un sistem primul venit-primul ieşit; – pachetul desigilat nu se va resigila; – în cazul deschiderii unui pachet şi al expunerii depunerii, pachetul deschis trebuie să fie acoperit întotdeauna cu o foaie de sticlă float clară pentru a proteja depunerea; – odată scoase din pachet, sticlele cu depunere trebuie prelucrate şi asamblate cât mai repede în vitraj izolant (a se vedea 5.1.4.11) 5.1.3 Manipularea - foile de sticlă cu depunere trebuie manipulate cu mănuşi curate, moi şi uscate; – fiecare foaie de sticlă cu depunere trebuie desprinsă de foaia următoare înainte de a fi ridicată din pachet. Trebuie să se evite orice mişcare relativă între foile de sticlă; – în cazul manipulării sticlei cu ajutorul unor cleme speciale de prindere, zona de prindere trebuie îndepărtată la tăiere; – poziţia depunerii trebuie verificată. Depunerea nu trebuie să intre în contact cu suprafeţe dure sau obiecte tari; – foaia de sticlă nu se pune cu depunerea pe suport (masă de tăiat, role etc.); – în cazul murdăririi uşoare a depunerii, se utilizează o cârpă moale şi uscată, sau cu o soluţie potrivită (ex. alcool izopropilic 75%) urmată de uscare rapidă; – depunerea nu se va şterge cu ajutorul mănuşilor, hârtiei etc.; – în cazul manipulării cu ventuze ce sunt în contact cu suprafaţa cu depunere, trebuie să se asigure că ventuzele sunt fără silicon şi perfect curate. Pentru a le curăţa se utilizează soluţiile recomandate de producător. Se poate folosi un strat intermediar de hârtie (fără acid şi clor, subţire, moale şi permeabilă la aer) între ventuze şi suprafaţă sau învelitori adecvate pe ventuză, însă cu grijă, deoarece acest lucru reduce nivelul de vid. 5.1.4 Prelucrarea produselor 5.1.4.1 Siguranţa personalului La fiecare etapă de procesare, personalul responsabil pentru manipularea sticlei trebuie să aibă echipament adecvat: încălţăminte de protecţie, mănuşi, ochelari de protecţie, salopetă. 5.1.4.2 Debitarea sticlei La tăierea sticlei, următoarele măsuri de precauţie specifice trebuie să fie luate: - uleiul de tăiere utilizat trebuie să fie compatibil cu sticla, suficient de volatil şi să fie solubil în apă; – după tăiere, atunci când sticla este stocată, nu este necesar niciun distanţier special dacă pudra este încă prezentă. Cu toate acestea, în cazul în care pentru orice motiv nu este suficientă pudră, trebuie ca foile de sticlă să fie separate cu distanţiere din plută. Aceleaşi reguli se aplică şi pentru pachete cu mai multe dimensiuni de sticlă. Sticla cu depunere se taie ca şi sticla float, dar trebuie avut în vedere că stratul de depunere poate fi deteriorat mai uşor în cursul operaţiilor de debitare şi curăţare a muchiilor. Trebuie respectate în special următoarele reguli: - sticla va fi pusă pe masa de tăiere cu depunerea în sus, evitându-se astfel deteriorarea depunerii cu eventualele cioburi de sticlă sau cu praful de pe masa de tăiere; – foile de sticlă cu depunere se vor tăia folosindu-se un ulei uşor şi volatil. Acest ulei se poate folosi la toate celelalte tipuri de sticlă; – uleiul nu se va dilua sau amesteca; – se va evita folosirea unei cantităţi excesive de ulei. Banda de ulei nu trebuie să fie mai lată de 10 mm sau mai lată decât zona şlefuită; – pentru forme speciale se pot utiliza şabloane pentru tăiere, dar trebuie multă atenţie să nu se zgârie suprafaţa cu depunere. Sub şablon se va amplasa un strat moale de protecţie (pânză sau pâslă moale); – cioburile fine de sticlă de pe suprafaţa sticlei nu se vor îndepărta cu mâna, ci se vor sufla cu aer (aer uscat şi fără conţinut de ulei). 5.1.4.3 Depozitarea temporară a panourilor debitate În cazul stivuirii pe cărucioare tip A sau L, panourile de sticlă se vor separa cu: - plăcuţe speciale din plută; – strat intermediar de hârtie fără conţinut de clor; – benzi din spumă sau fâşii de carton ondulat. Separarea este obligatorie mai ales la panourile de sticlă de diverse dimensiuni. În cazul utilizării cărucioarelor tip harpă: - corzile trebuie să fie bine întinse iar distanţa între ele să fie suficient de mare astfel încât sticla să poată fi glisată uşor între două corzi; – materialul care acoperă corzile trebuie să fie "moale" şi să se poată roti uşor în jurul corzii. 5.1.4.4 Şlefuirea depunerii pe margine - anumite depuneri care sunt clasa A sau B (conform SR EN 1096) nu trebuie îndepărtate în zona de margine a sticlei; – îndepărtarea depunerii de pe margini este absolut necesară pentru sticlele cu depunere magnetronică de joasă emisivitate asamblate în vitraje izolante, pentru realizarea aderenţei la sigilarea secundară şi pentru evitarea oxidării stratului/straturilor de argint ce intră în compoziţia depunerii; – parametrii mecanismului de şlefuire trebuie ajustaţi (de ex. creşterea presiunii, creşterea vitezei de rotaţie a discului de şlefuit) astfel încât pe zona şlefuită să se îndepărteze toată depunerea; – lăţimea zonei şlefuite trebuie ajustată la adâncimea sigilării secundare, scopul fiind ca limita zonei şlefuite să ajungă cel puţin în centrul cordonului de butil. Acest cordon nu trebuie să fie complet poziţionat pe depunere. Pentru vitrajele izolante standard, această lăţime trebuie să fie de cel puţin 10 mm; – şlefuirea poate fi realizată automat pe masa de tăiere, sau pe linia de vitraj izolant; – depunerea poate fi îndepărtată şi manual cu dispozitive speciale pentru această operaţie; – o şlefuire mai lată se poate realiza prin polizare manuală sau prin trecerea repetată prin echipamentul obişnuit de şlefuire. În acest caz, pot exista urme vizibile, acestea nefiind considerate ca fiind un defect; – praful provenit de la şlefuire trebuie îndepărtat pentru a se evita zgârieturile; – orice urmă de depunere care se întinde perpendicular până pe muchia sticlei trebuie îndepărtată complet. 5.1.4.5 Prelucrarea muchiilor Prelucrarea manuală: - se face cu ajutorul unor dispozitive cu benzi abrazive încrucişate cu rugozitate de 100 - 120; – banda superioară se va deplasa în jos, pentru a reduce la minimum cantitate de material polizat care se depune pe suprafaţa cu depunere; – se pot monta role opritoare pentru a se obţine o presiune constantă a benzilor abrazive şi o lăţime constantă a zonei prelucrate; – foile de sticlă se vor manipula purtând mănuşi adecvate tipului de sticlă prelucrat. Prelucrarea mecanică: - Sticla float poate fi prelucrată pe muchii pe maşini verticale fără nici o problemă; – Sticla cu depunere poate fi prelucrată pe maşini adaptate pentru prelucrarea depunerilor magnetronice. Depozitarea panourilor debitate după prelucrarea muchiilor: a se vedea 5.1.4.3. Este recomandat ca panourile debitate să fie prelucrate, securizate şi montate în vitraje izolante cât mai repede după debitare (a se vedea 5.1.4.11). 5.1.4.6 Găurirea şi prelucrarea CNC Sticla poate fi găurită cu ajutorul maşinilor de găurit sau prelucrată pe maşini CNC, cu condiţia respectării instrucţiunilor de manipulare. Pentru sticlele cu depuneri, utilajele trebuie să fie adaptate prelucrării acestora. Muchiile găurilor trebuie să fie şlefuite astfel încât să se elimine orice neregularitate care ar putea duce la spargerea sticlei în procesul de securizare/călire. 5.1.4.7 Spălarea Sticlele trebuie spălate atât înainte de securizare/călire, cât şi înainte de asamblarea în vitraj izolant. Utilizarea unei instalaţii precum cea descrisă mai jos conduce la rezultate optime. Zona de prespălare: - rampă de prespălare, urmată de o pereche de două perii cilindrice; – prespălarea se poate face cu apă normală, filtrată, cu temperatură între 30 şi 40°C, preferabil mai aproape de 40°C, fără nici un fel de detergent. Zona de spălare: - cuprinde cel puţin 2 perechi de perii cilindrice; – se foloseşte apă demineralizată cu conductivitatea maximă de 20 μS/cm, cu concentraţia maximă de clor de 3 mg/l, valoarea pH-ului fiind de 6 ÷ 8. Zona de clătire: - se foloseşte apă demineralizată, la temperatura ambiantă, cu conductivitatea maximă de 20 μS/cm, concentraţia maximă de clor de 3 mg/l, valoarea pH-ului fiind de 6 ^ 8. Periile: - Din fibre de poliamidă flexibile (moi) şi curate, cu un diametru maxim de 0.2 mm şi cu o lungime între 20-40 mm. – Toate periile trebuie să fie perfect curate şi bine întreţinute. În caz contrar, pot apărea zgârieturi. Uscarea: - Se va folosi o instalaţie de suflare a aerului prevăzută cu filtre curate, întreţinute în mod regulat. Zona post-uscare: - este recomandabil să se utilizeze dispozitive antistatice, pentru a împiedica depunerea prafului pe suprafaţa sticlei. Dacă instalaţia de spălat diferă de cea descrisă, aceasta trebuie să fie testată, pentru a se controla calitatea spălării (să nu existe urme, praf etc.) şi să se asigure că instalaţia nu afectează stratul de acoperire magnetronică. Observaţii: - Apa trebuie pulverizată direct pe sticlă, la limita dintre sticlă şi perie, nu pe perii. – Asiguraţi-vă că foaia de sticlă nu se va opri în interiorul maşinii de spălat. Foile de sticlă nu trebuie să rămână oprite în maşina de spălat, mai ales pe durata rotirii periilor. – După procesul de uscare, pe suprafaţa cu depunere nu trebuie să mai rămână deloc apă. – Pentru a se evita dezvoltarea bacteriilor se poate folosi o sursă de raze UV. – Maşina de spălat trebuie să fie curăţată în mod regulat, mai ales periile şi zonele unde se foloseşte apa dedurizată. – Filtrele se curăţă zilnic, iar bazinul o dată pe săptămână. În cazul periilor, rezultate bune s-au obţinut la curăţarea cu abur, dar pe perii nu trebuie aplicată apă la temperatură şi presiune ridicate. – În cazul în care pe suprafaţa cu depunere apar pete, acestea pot fi îndepărtate cu o cârpă moale şi uscată, sau cu un agent de curăţare pentru sticlă, după care se aplică o uscare rapidă, imediat după ce suprafaţa a fost curăţată. – Pentru depozitarea intermediară a panourilor spălate, se vor utiliza plăcuţe separatoare de plută puse cât mai aproape de muchiile panourilor. – La stivuire se mai pot folosi şi fâşii din spumă specială din polietilenă de 2 mm grosime sau hârtie fără conţinut de clor. – Sticla trebuie să fie inspectată după spălare. – În zona de inspecţie trebuie instalate becuri cu halogen sau LED pentru ca operatorul să poată vedea lumina reflectată de sticlă în momentul în care aceasta iese din maşina de spălat . 5.1.4.8 Tratarea termică (securizare/călire) Înainte de securizare/călire - Orice prelucrare (decupare, găurire etc.) trebuie făcută înainte de securizare/călire; ulterior, sticla nu mai poate fi prelucrată dimensional. Instrucţiuni privind securizarea termică/călirea - Temperaturile şi perioadele de încălzire se stabilesc astfel încât sticla să fie supusă unor regimuri termice "cât mai joase" posibil, pentru a evita spargerea în zona de răcire a cuptorului, toate acestea cu condiţia de a îndeplini cerinţele pentru sticla de securitate. – Foile sunt securizate/călite întotdeauna cu partea cu depunere în sus. – Procesul de securizare trebuie să satisfacă cerinţele standardului pe părţi SR EN 12150. 5.1.4.9 Testul Heat Soak Este o metodă distructivă de eliminare aproape în totalitate a panourilor de sticlă securizată care au incluziuni de NiS, incluziuni ce ar provoca ulterior spargerea spontană a panourilor de sticlă. Prin această metodă nu se elimină complet riscul spargerii datorate prezenţei incluziunilor de NiS, însă se diminuează în mod substanţial. Testarea nu se poate face în mod aleator/prin sondaj doar pe unele panouri de sticlă, ci trebuie făcută pentru toate panourile asupra cărora s-a decis depistarea incluziunilor de NiS. 5.1.4.10 Asamblarea sticlelor în vitraje izolante Asamblarea sticlelor în vitraje izolante se face pe linii de producţie dedicate. Se vor respecta instrucţiunile de mai sus pentru manipulare, tăiere, şlefuirea marginilor, prelucrarea muchiilor, tratare termică sau spălare. Stratul de acoperire va fi întotdeauna orientat spre exterior faţă de linia de producţie, în cazul sistemelor cu role de ghidare. În cazul sistemelor cu pernă de aer, nu contează orientarea stratului. Trebuie acordată o atenţie deosebită următoarelor detalii: - în cazul în care există o diferenţă de altitudine între locul de producţie a vitrajului izolant şi locul de montaj (inclusiv pe traseu) astfel încât să genereze o diferenţa de presiune începând cu 0,3 [kN/mp], trebuie adoptate soluţii pentru egalizarea presiunii dintre foile de sticlă cu cea atmosferică (exemplu instalarea de supape de egalizare a presiunii); – în cazul în care se introduce un gaz inert în cavitatea geamului izolant, acesta trebuie să umple minim 90% din volumul cavităţii; – lăţimea baghetei distanţier are implicaţii nu numai în ceea ce priveşte izolaţia termică (coeficientul Ug) ci şi în nivelul de izolare fonică. O lăţime mai mare a baghetei duce la o îmbunătăţire uşoară a coeficienţilor de izolaţie acustică. În acelaşi timp, dacă bagheta depăşeşte lăţimea optimă (a se vedea Tabel 5) coeficientul de transfer termic se depreciază; – în cazul unor baghete înguste (< 12 mm) există riscul de contact între sticle, în special la temperaturi scăzute, presiune exterioară mare şi în cazul panourilor cu sticlă subdimensionată din punct de vedere al grosimii; – şprosurile dintre sticlele vitrajului izolant au influenţă asupra coeficientului de transfer termic al ferestrei; – pentru a diminua pierderile termice apărute prin conducţie se pot folosi baghete distanţier din materiale compozite sau din plastic; – în cazul depozitării mai multor vitraje izolante pe rastel sub cerul liber, acestea trebuie protejate contra expunerii directe la radiaţia solară sau intemperiilor; Vitrajele triple izolante trebuie să respecte următoarele reguli: - trebuie să conţină două pelicule de joasă emisivitate; – poziţionarea peliculelor de joasă emisivitate va fi pe feţele #2 şi #5 sau #2 şi #4 (numerotarea feţelor unui vitraj începe cu #1 dinspre exterior); – nu se poziţionează niciodată două pelicule de joasă emisivitate în aceeaşi cavitate. Procesul de producţie al vitrajelor izolante trebuie să respecte prevederile standardului pe părţi SR EN1279. 5.1.4.11 Timpi/perioade recomandate între diferite etape în cursul procesării a. sticle cu depunere care nu se mai prelucrează după taiere şi se asamblează direct în vitraj izolant; (a se vedea imaginea asociată) b. Sticle cu depunere care se prelucrează pe cant după care se asamblează în vitraj izolant; (a se vedea imaginea asociată) c. Sticle cu depunere care sunt prelucrate după tăiere (prelucrare cant, găurire, decupare, serigrafiere/emailare/printare, securizare/călire, HST), după care sunt asamblate în vitraj izolant (a se vedea imaginea asociată) 5.1.4.12 Controlul calităţii Procesul de Control al Producţiei în Fabrică (CPF) şi al calităţii produsului trebuie definit în funcţie de standardele în vigoare şi în concordanţă cu cerinţele naţionale în domeniu. O atenţie deosebită trebuie acordată în toate etapele fabricării vitrajelor izolante: - recepţia: – controlul documentaţiei de livrare emisă de furnizor. – după debitare/şlefuire: – controlul vizual al aspectului (zgârieturi, urme de oxidare/coroziune, cioburi etc.); – control vizual al zonei şlefuite (lăţime, rectiliniaritate, gradul de îndepărtare al depunerii); – controlul obişnuit al calităţii tăierii. – după prelucrarea cantului/găurire/spălare: – controlul vizual (zgârieturi, urme de oxidare/coroziune, ciobiri etc.); – controlul vizual al uscării complete a panoului; – verificarea urmelor de ventuze sau distanţiere de plută etc.; – controlul obişnuit al calităţii polizării/găuririi. – înainte de securizare/călire: – se verifică să nu existe cioburi de sticlă (dacă există, acestea se îndepărtează cu atenţie, prin suflare sau respălare). – după securizare/călire: – control vizual (arsuri, fisuri, zgârieturi, ondulaţii, pete roşii etc.) cu ajutorul unui cer artificial, conform standardului EN 1096-1; – uniformitatea culorii; – calitatea optică (distorsiuni, refracţii etc.); – detectarea vizuală a ondulaţiilor; – controlul obişnuit al calităţii securizării (testul de spargere etc.). – după tratamentul heat-soak: – control vizual (arsuri, fisuri, zgârieturi, ondulaţii, pete roşii etc.) cu ajutorul unui cer artificial, conform standardului EN 1096-1; – se controlează ca distanţierele să nu fi provocat deteriorări. – pe linia de montaj a vitrajelor izolante: – controlul vizual se face în conformitate cu standardele de calitate pentru vitrajele izolante. 5.1.4.13 Protecţia mediului, a sănătăţii şi a muncii Pe tot fluxul operaţional, începând de la etapa de producere a sticlei, etapele de debitare şi prelucrare a foilor de sticlă, până la etapele de transport şi montaj pe şantier, se va respecta legislaţia naţională în domeniile protecţiei mediului, sănătăţii şi a siguranţei muncii. 5.2 Instrucţiuni de montaj Acest capitol se adresează următorilor factori cu atribuţii în montajul vitrajelor şi al ferestrelor: montatori vitraje, montatori ferestre, montatori pereţi cortină. 5.2.1 Instrucţiuni de montaj al vitrajelor în ferestre 5.2.1.1 Principii de bază Partea care transmite comanda de execuţie a vitrajelor trebuie să se asigure că: - vitrajele sunt dimensionate corect din punct de vedere al cotelor, al greutăţii, al rezistenţei la solicitările la care sunt supuse şi să fie în conformitate cu performanţele cerute; – să respecte standardele şi reglementările naţionale privind izolarea termică, siguranţa, securitatea, acustica, protecţia împotriva incendiilor etc.; – să fie asigurat accesul pentru întreţinerea, repararea şi, dacă este necesar, înlocuirea vitrajului la un cost redus; Montatorul trebuie să se asigure că: - produsele utilizate pentru poziţionarea şi fixarea vitrajului sunt compatibile cu vitrajul dar şi între ele; – instalarea vitrajelor este în conformitate cu reglementările, standardele şi codurile de bune practici în vigoare şi, de asemenea, cu instrucţiunile specifice emise de producătorul de sticlă; – se evită orice factor care ar putea deteriora geamurile prin stres mecanic sau termic, zgârieturi sau coroziune cauzate de utilizarea unor produse nepotrivite în timpul asamblării sau întreţinerii. Pentru un montaj de bună calitate se va ţine cont de următoarele: - dimensionarea corectă a vitrajelor; – calitatea ramei (durabilitate, rigiditate, drenaj); – fără contact direct între sticlă/vitraj şi ramă, fixarea făcându-se prin cale intermediare, adecvate ca material şi dimensiuni; – vitrajele nu trebuie să fie deteriorate sau modificate după ce au fost fixate (exemplu: ciupituri, tăieri, decupări, prelucrare margine, aplicare de diferite filme, lacuri sau vopsele.); – nu se utilizează produse corozive în timpul instalării sau întreţinerii; – în niciun caz nu trebuie să existe apă stagnantă în platforma ramei, iar produsele de etanşare să nu reţină apă; geamurile nu trebuie aşezate pe un pat de chit; – presiunea maximă pe perimetrul vitrajelor nu trebuie să depăşească 10 N/cm; – elementele de fixare-sigilare (cheder, baghete fixare) trebuie să fie şi să rămană rezistente la apă sau umezeală; – toate materialele utilizate pentru a fixa sticla trebuie să fie compatibile atât între ele, cât şi cu sticla/vitrajul şi, de asemenea, cu rama. O atenţie deosebită trebuie acordată siliconului. Folosirea produselor de vopsit sau de întreţinere pentru lemn poate avea, de asemenea, o influenţă negativă asupra durabilităţii geamurilor. O atestare a compatibilităţii acestor materiale cu geamurile trebuie solicitată producătorului; – îmbinările sigilate ale vitrajului trebuie să fie protejate împotriva radiaţiilor UV; – tensiunile termice şi mecanice în sticlă/vitraj trebuie să fie reduse. 5.2.1.2 Stabilirea (măsurarea) dimensiunilor pentru vitraj În luarea măsurilor pentru stabilirea dimensiunilor vitrajului se va ţine cont de: - rosturile (sau jocurile, sau spaţiile de calare) necesare pentru montajul vitrajului în ramă; – falţul ramei (deschiderea constructivă); – orice caneluri în falţul ramei (sau decupaje de fixare); – toleranţe, atât ale vitrajului cât şi ale ramei. 5.2.1.3 Determinarea grosimii vitrajului (sticlelor componente ale vitrajului) Grosimea şi structura vitrajului ce urmează a fi utilizat depinde de solicitările la care va fi supus şi de cerinţele menţionate în Capitolul 4.5. 5.2.1.4 Cerinţe legate de ramă a. Rigiditatea Elementele de fixare-sigilare (baghetele de fixare) trebuie să fie suficient de rigide pentru a evita deformarea excesivă a vitrajului şi, în special, a baghetelor distanţier şi a sigilanţilor vitrajului izolant. Deformarea între două puncte de suport nu trebuie să depăşească 1/200 din distanţa dintre cele două puncte, până la un maxim de 12 mm (sub acţiunea încărcărilor). Instrucţiuni suplimentare pot fi emise la nivel naţional sau ca parte a proiectelor/instrucţiunilor specifice. b. Drenajul Apa nu trebuie să stagneze în falţul ramei. Următoarele aspecte trebuie respectate: - drenarea ramei. Exemple: rame de lemn prevăzute cu canale şi orificii de drenaj, rame metalice sau PVC prevăzute cu canale de drenaj; – ventilarea ramei. Pe lângă sistemul de drenaj/scurgere a apei, există deschideri de decompresie în partea superioară a cadrului pentru a permite circulaţia aerului. În Figura 10. de mai jos sunt reprezentate aceste aspecte. Figura 10. Schema secţiune transversală ramă-vitraj (a se vedea imaginea asociată) 5.2.1.5 Calele de fixare Geamurile nu trebuie să intre niciodată în contact direct cu rama sau orice alt material dur. Acest lucru poate fi evitat prin utilizarea unor cale de fixare adecvate cerinţelor privind rosturile de calare. a. Tipuri de cale de fixare Există 3 tipuri de cale de fixare (a se vedea Figura 11.): - cale suport (C1): transferă greutatea vitrajului către rama în puncte specifice astfel încât să se protejeze rectangularitatea ramei şi să se limiteze deformarea acesteia. Calele suport se utilizează în toate cazurile, cu excepţia situaţiilor în care se folosesc garnituri de fixare continui şi cu profil U; – cale periferice (C2): permit ca vitrajul să fie poziţionat şi ţinut corect în raport cu falţul ramei şi să asigure rectangularitatea ramei. Acestea sunt utilizate de fiecare dată când există riscul că geamurile să intre în contact cu rama, în special în zona punctelor de închidere sau suspendare ale ramelor mobile; – cale laterale (C3): permit ca vitrajul să fie poziţionat şi să fie ţinut în poziţie corectă în raport cu rama, astfel încât se asigură că distanţa dintre sticlă şi cadru (în planul paralel al geamului) rămâne constantă. În practică, calele C3 sunt utilizate cel mai frecvent ca fiind bagheta de fixare şi etanşare continuă la apă. Pentru vitrajele înclinate (exemplu: luminatoare sau copertine), calele C3 suportă o parte din greutatea geamului. Figura 11. Tipuri cale fixare (a se vedea imaginea asociată) b. Materialul calelor de fixare Calele suport (C1) şi periferice (C2) pot fi din: - Materiale sintetice (ex. polipropilena sau poliamida) cu duritate 70 - 95 DIDC (Shore A - conform ISO 48) şi punctul de înmuiere < 80 °C. – Lemn de esenţa tare (masa volumică > 650 kg / m), tratat pentru a rezista la putrezire; fibrele lemnoase trebuie să fie paralele cu planul geamului. Calele din lemn nu trebuie utilizate când în compoziţia vitrajului există sticlă cu depuneri sau sticlă stratificată. – Calele din EPDM sau neopren nu sunt recomandate (pot avea deformări). Calele laterale (C3): - trebuie să fie fabricate din elastomeri care au o duritate de 50-70 DIDC (Shore A - conform ISO 40 şi EN ISO 2039-1). c. Dimensionarea calelor de fixare Lătimea calelor trebuie să fie cel puţin egală cu grosimea vitrajului. Grosimea calelor trebuie să fie egală cu cel puţin rostul minim de calare. Lungimea calelor trebuie să fie de cel puţin 50 mm. Lungimea calelor se calculează utilizând formula (5): (a se vedea imaginea asociată) unde: l - este lungimea calculată a calei [mm]; 25 - este greutatea sticlei [N/mp *mm]; S - suprafaţa vitrajului [mp]; n - numărul de cale suport ce se pun în partea de jos a vitrajului (n = 1 sau 2 în acord cu tipul ramei); α - unghiul de montaj al vitrajului în raport cu orizontala; σ- rezistenţa admisibilă a calei [N/mmp], limitată la 1.5 [N/mmp] d. Poziţionarea calelor Calele suport şi periferice trebuie să fie poziţionate în funcţie de tipul de deschidere al ramei. Distanţa minimă dintre colţul vitrajului şi marginea calei suport sau periferică trebuie să fie minimum lungimea calei, pentru a evita tensionarea excesivă în zona colţurilor vitrajului (a se vedea Figura 12.) Figura 12. Poziţionarea calelor faţă de colţul vitrajului (a se vedea imaginea asociată) Mai jos sunt reprezentate modurile de poziţionare ale calelor suport şi periferice în funcţie de tipul de deschidere al ramei: - Ramă fixă Calele C2 sunt necesare doar în situaţiile în care fereastra urmează a fi transportată (a se vedea Figura 13.); (a se vedea imaginea asociată) Figura 13. – Deschidere pivotantă pe balamale laterale (spre interior sau exterior) Calele C1 din partea superioară sunt pentru ajustarea rectangularitaţii şi de a permite deschiderea uşoară (a se vedea Figura 14.); (a se vedea imaginea asociată) Figura 14. – Deschidere oscilo-basculantă Calele C1 din partea superioară sunt pentru ajustarea rectangularitaţii şi de a permite deschiderea uşoară (a se vedea Figura 15.); (a se vedea imaginea asociată) Figura 15. – Deschidere pivotantă cu ax orizontal (partea de jos a ramei se deschide exclusiv spre exterior, partea de sus exclusiv spre interior) Calele suport C1 trebuie să fie aproape de colţuri, la o distanţă de minim 50 mm pentru a limita deformarea ramei transversale inferioare care preia greutatea vitrajului. Calele suport C1 din partea superioară trebuie să fie la fel ca cele din partea inferioară, acestea preluând greutatea vitrajului în poziţia pivotata. În funcţie de forma ramei, calele periferice C2 pot fi poziţionate pe fiecare laterală în dreptul axei pivotante sau în dreptul axei pivotante şi spre colţuri (a se vedea Figura 16.); (a se vedea imaginea asociată) Figura 16. – Deschidere pivotantă cu ax vertical în central (exclusiv pentru uşi interioare sau ferestre care delimitează spaţii care pot să fie inundate) Două cale suport C1 trebuie să fie poziţionate la 50 mm de fiecare parte a axei de pivotare (a se vedea Figura 17.); (a se vedea imaginea asociată) Figura 17. – Deschidere pivotantă cu ax vertical în lateral (exclusiv pentru uşi interioare sau ferestre care delimitează spaţii care pot să fie inundate) Două cale suport CI trebuie să fie poziţionate la 50mm de fiecare parte a axei de pivotare (a se vedea Figura 18.) (a se vedea imaginea asociată) Figura 18. – Deschidere basculantă (exclusiv deschidere spre interior) Calele suport C1 se poziţionează în zona balamalelor (a se vedea Figura 19.). (a se vedea imaginea asociată) Figura 19. – Deschidere pivotantă pe balamale la partea superioară (exclusiv deschidere spre exterior) Calele suport C1 trebuie să fie aproape de colţuri, la o distanta de minim 50 mm pentru a limita deformarea ramei transversale inferioare care preia greutatea vitrajului (a se vedea Figura 20.). (a se vedea imaginea asociată) Figura 20. – Deschidere pivotantă pe balamale la partea superioară cu blocare în poziţii intermediare (exclusiv deschidere spre exterior) Calele suport C1 trebuie să fie aproape de colţuri, la o distanţă de minim 50 mm pentru a limita deformarea ramei. Calele periferice C2 se poziţionează în dreptul balamalelor (a se vedea Figura 21.). (a se vedea imaginea asociată) Figura 21. – Deschidere culisantă pe verticală (ghilotină) Se poziţionează calele C2 de pe orizontale astfel încât să corespundă pe verticală cu calele C1 (a se vedea Figura 22.). (a se vedea imaginea asociată) Figura 22. – Deschidere culisantă pe orizontală Calele suport C1 se poziţionează în faţa elementelor de rulare (a se vedea Figura 23.). (a se vedea imaginea asociată) Figura 23. – Vitraj fix, înclinat (luminatoare, copertine) Pe lângă cele două cale suport C1, este nevoie de patru cale periferice C2 (a se vedea Figura 24.). (a se vedea imaginea asociată) Figura 24. – Vitraje în zone opace (parapeţi) Pe lângă cele două cale suport C1, mai este nevoie doar de două cale periferice C2 (a se vedea Figura 25.). (a se vedea imaginea asociată) Figura 25. e. Calele şi drenajul Calele nu trebuie să blocheze drenajul sau să obstrucţioneze canalele de drenaj. Ramele metalice şi din PVC prezintă, în general, caneluri diferite în falţ şi necesită, prin urmare, o piesă intermediară cu o suprafaţă plană bună pe care poate fi instalată în cala de fixare. Există următoarele situaţii: - ramă cu falţ cu canal de colectare (Figura 26.a); – cală cu profil care permite apei să treacă (Figura 26.b); – piesă intermediară între falţ şi cală (Figura 26.c). Figura 26.a (a se vedea imaginea asociată) Figura 26.b (a se vedea imaginea asociată) Figura 26.c (a se vedea imaginea asociată) 5.2.1.6 Stabilirea rosturilor de calare Geamurile nu trebuie să intre niciodată în contact direct cu rama sau orice alt material dur. Acest lucru poate fi evitat prin utilizarea unor cale de fixare adecvate cerinţelor privind rosturile de calare. În Figura 27. sunt reprezentate elementele de baza de care se ţine cont în dimensionarea rosturilor de fixare (calare): Pentru rame cu canale/caneluri în falţ, înălţimea şi lăţimea falţului sunt măsurate din partea superioară a canalelor/canelurilor. Figura 27. (a se vedea imaginea asociată) Dimensiuni minime: a. Rost perimetral Rosturile perimetrale minime sunt date în Tabelul 6. Prin respectarea acestora, se evită riscul de contact direct dintre vitraj şi ramă; Tabel 6. Rosturi perimetrale minime
┌────────────────────┬────┬─────┬───┬──┐
│Suprafaţa vitraj, S │S < │0,25 │2 ≤│S │
│[mp] │0,25│≤ S <│S <│≥ │
│ │ │2 │6 │6 │
├──────────┬─────────┼────┼─────┼───┼──┤
│ │Vitraj │3 mm│3 mm │4 │5 │
│Rost │monolitic│ │ │mm │mm│
│perimetral├─────────┼────┼─────┼───┼──┤
│minim │Vitraj │4 │4 mm*│4 │5 │
│ │izolant │mm* │ │mm*│mm│
└──────────┴─────────┴────┴─────┴───┴──┘
* minimum 4 mm, preferabil 5 mm b. Adâncime falţ În Tabelul 7. sunt date valorile minime ale adâncimii falţului, acestea asigurând şi protecţia sigilanţilor contra radiaţiilor UV precum şi reţinerea mecanică a vitrajului în caz de stress maxim; Tabel 7. Adâncime falţ
┌───────────────────┬────┬─────┬────┬──┐
│Suprafaţa vitraj, S│S < │0,25 │2 ≤ │S │
│[mp] │0,25│≤ S <│S < │≥ │
│ │ │2 │6 │6 │
├─────────┬─────────┼────┼─────┼────┼──┤
│ │Vitraj │10 │13 mm│18 │25│
│Adăncime │monolitic│mm │ │mm │mm│
│minima ├─────────┼────┼─────┼────┼──┤
│falţ │Vitraj │18 │18 │18 │25│
│ │izolant │mm* │mm* │mm* │mm│
└─────────┴─────────┴────┴─────┴────┴──┘
* minimum 18 mm, preferabil 20 mm c. Adâncime fixare mecanică Adâncimea falţului şi rostul perimetral sunt utilizate pentru a calcula adâncimea minimă de fixare (a se vedea Tabel 8.). Tabel 8. Adâncime fixare mecanică
┌────────────────────┬────┬─────┬───┬──┐
│Suprafaţa vitraj, S │S < │0,25 │2 ≤│S │
│[mp] │0,25│≤ S <│S <│≥ │
│ │ │2 │6 │6 │
├──────────┬─────────┼────┼─────┼───┼──┤
│ │Vitraj │7 mm│10 mm│14 │20│
│Adâncime │monolitic│ │ │mm │mm│
│minimă de ├─────────┼────┼─────┼───┼──┤
│fixare │Vitraj │14 │14 │14 │20│
│ │izolant │mm* │mm* │mm*│mm│
└──────────┴─────────┴────┴─────┴───┴──┘
* minimum 14 mm, preferabil 15 mm d. Rost lateral Rostul lateral minim trebuie să fie (luând în considerare şi toleranţele grosimii vitrajului): - 3 mm pentru baghete de fixare şi protecţie la apă; – 4 mm pentru masticuri/garnituri. e. Lăţime falţ Lăţimea falţului este egală cu grosimea vitrajului (luând în considerare şi toleranţele) plus rostul lateral. 5.2.2 Instrucţiuni de montaj al faţadelor/pereţilor cortină Se vor respecta prevederile: - SR EN 13022 - 1:2014. Sticla pentru construcţii. Vitraj structural lipit - Partea 1: Produse de sticlă pentru sisteme de vitraj structural, pentru vitraje simple şi izolante; – SR EN 13022 - 2:2014. Sticla pentru construcţii. Vitraj structural lipit - Partea 2: Reguli de asamblare; – SR EN 13830: 2015 + A1: 2020. Faţade Cortină. Standard de produs. 5.2.3 Instrucţiuni de montaj al sticlelor lăcuite/oglinzi 5.2.3.1 Introducere Întrucât există o gamă destul de largă de produse de sticlă lăcuită şi oglinzi, dar şi mai multe tipuri de folii de siguranţă (PET, PP), cât şi tipuri de adeziv trebuie să se consulte de fiecare dată furnizorii de materiale (sticlă, folie, adezivi). Placarea pereţilor cu sticlă vopsită/oglindă presupune proceduri delicate. Aplicarea corectă a acestora este esenţială pentru a asigura: - siguranţa beneficiarului - prin prevenirea spargerii; – calitatea sticlei - prin protecţia vopselei/ stratului reflexiv; – aspectul sticlei - prin prevenirea apariţiei umbrelor şi a variaţiilor de culoare cauzate de suprafaţa pe care a fost montată sticla. Sticlele lăcuite şi oglinzile obişnuite sunt destinate a fi folosite doar în spaţii interioare. Aceste produse nu trebuie folosite în geam dublu izolator, în parapeţii clădirilor etc. Pentru folosirea în exterior trebuie utilizate sortimente speciale, securizate termic. Sortimentele de sticlă lăcuită şi de oglinzi se fabrică şi în versiunile de siguranţă (un strat filmat de polipropilenă (PP) sau de polietilenă (PET) este aplicat pe spatele vopsit al sticlei). Stratul filmat are un dublu rol: - dacă sticla se sparge, cioburile rămân lipite pe film, evitând astfel producerea de accidente şi stricăciuni; – protejează sticla împotriva zgârierii sau în cazul mediilor cu umiditate foarte accentuată. Versiunile de siguranţă trebuie să fie conforme cu standardul de securitate SR EN 12600. Unele produse pot fi folosite în medii umede (băi, bucătării) dar în nici un caz nu trebuie să fie scufundate în apă. În zonele din apropierea plitelor cu foc deschis trebuie verificat riscul de şoc termic (în cazul unor diferenţe bruşte de temperatură, de peste 40 °C există riscul ca sticla nesecurizată să se spargă). În zonele cu risc de şoc termic trebuie folosită sticla securizată sau alte materiale ce nu prezintă risc (de ex. piatră naturală, metal etc). În cazul placărilor cu panouri mai mari de 1,5 mp se recomandă o grosime de 6 mm. Pentru panourile de mari dimensiuni poate fi necesară folosirea unei sticle şi mai groase. 5.2.4 Instalarea/montajul sticlelor lăcuite şi a oglinzilor la interiorul clădirilor 5.2.4.1 Pregătirea pereţilor Înainte de a monta panouri de sticlă vopsită pe pereţii interiori ai clădirilor, trebuie verificate suprafeţele acestora pentru a evita deteriorarea vopselei de pe spatele panoului de sticlă şi pentru a facilita procesul de montare. Instrucţiuni pentru evitarea deteriorării vopselei - panoul se aplică pe o suprafaţă curată şi uscată; nu se aplică pe un zid care are potenţialul de a face condens; – se efectuează un tratament al suprafeţelor poroase cu un strat de amorsă; – se asigură că vopseaua de pe spatele sticlei nu s-a zgâriat în timpul procesului de montare; – se asigură că sticla nu este udă şi nu a fost scufundată în apă chiar înainte de manipulare sau montare. Instrucţiuni pentru o montare mai uşoară - orice suprafaţă-suport neregulată se îndreaptă şi se şlefuieşte. O suprafaţă netedă va asigura aderenţa optimă a panoului de sticlă; – deformările de planeitate ale stratului suport au o influenţă majoră asupra calităţii montajului şi al aspectului -în special pentru oglinzi. În cazul în care stratul suport are deformări mai mari de 3mm/m, acestea trebuie corectate înainte de a face montajul sticlei. Instrucţiuni pentru mediile cu umiditate ridicată - sticla lăcuită şi oglinzile pot fi montate în medii cu umiditate ridicată (bucătărie, baie etc.) dar este esenţial ca ele să nu fie introduse în apă. În asemenea medii, unele sortimente cu pigmenţi metalici trebuie folosite doar în varianta cu film de siguranţă aplicat pe spatele sticlei; – se asigură că spaţiul cu umiditate ridicată este ventilat corespunzător pentru a evita acumularea de apă pe suprafaţa sticlei. 5.2.4.2 Măsurători Indiferent de dimensiunile plăcii de sticlă este necesară o măsurare de precizie a acestora. În zona ţevilor şi prizelor, diametrul decupajului trebuie să fie cu 1 cm mai larg în diametru decât dimensiunea ţevii, respectiv a prizei. 5.2.4.3 Montarea panourilor de sticlă pe perete Există două tehnici de montare a panourilor de sticlă lăcuită sau de oglinzi, pe pereţi: 5.2.4.3.1 Metoda de fixare folosind adezivi: adezivi pentru faianţă, adeziv siliconic, bandă dublu adezivă Instrucţiuni generale: După ce se alege metoda de fixare trebuie să se utilizeze cel mai adecvat adeziv pentru tipul de sticlă ce urmează a fi montată (cu sau fără folie de siguranţă pe spate). Pentru a asigura compatibilitatea între sticlă, stratul filmat (folia de siguranţă) şi adezivi trebuie consultaţi furnizorii de materiale; produsul se testează înainte de utilizare. Cantitatea de adeziv necesară va depinde de tipul adezivului şi de greutatea panourilor de sticlă. Tabelul 9. menţionează greutăţile specifice pe mp corespondente pentru diferite grosimi ale sticlei: Tabel 9. Greutăţile specifice ale sticlelor în funcţie de grosimi
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Grosimea │Greutatea sticlei kg/ │
│sticlei │mp │
├───────────────┼──────────────────────┤
│3 mm │7,5 │
├───────────────┼──────────────────────┤
│4 mm │10,0 │
├───────────────┼──────────────────────┤
│5 mm │12,5 │
├───────────────┼──────────────────────┤
│6 mm │15,0 │
├───────────────┼──────────────────────┤
│8 mm │20,0 │
├───────────────┼──────────────────────┤
│10 mm │25,0 │
├───────────────┼──────────────────────┤
│12 mm │30,0 │
└───────────────┴──────────────────────┘
Trebuie, de asemenea, testată capacitatea stratului suport de a prelua eforturile date de panoul de sticlă. În cazul în care peretele este acoperit cu vopsea lavabilă, trebuie verificat dacă aceasta are o bună aderenţa la perete. Folosirea unei amorse este recomandată. Adezivul pentru faianţă: - acest tip de adeziv poate fi utilizat cu sortimentele de sticlă lăcuită sau oglindă, dar nu şi cu versiunile cu folie de siguranţă ale acestor panouri de sticlă. Adezivii pentru faianţă există atât sub formă de pulbere pe bază de ciment cât şi ca adeziv pe bază de dispersie; – adezivul pe bază de ciment trebuie utilizat în zonele în care se aplică normele de prevenţie a incendiilor; – adezivii pentru faianţă trebuie aplicaţi uniform atât pe suprafaţa suport cât şi pe spatele plăcii de sticlă (mai ales în zona marginilor); – înainte de începerea lucrului, trebuie citite instrucţiunile de folosire oferite de producătorul adezivului - mai ales cu privire la cantitatea de adeziv ce trebuie aplicată pe mp. Silicon: - adezivul siliconic poate fi utilizat pentru cele mai multe sortimente de sticlă lăcuită şi oglinzi, însă trebuie folosit neapărat silicon de tip neutral. Siliconul acid nu trebuie folosit pentru lipirea sticlei lăcuite sau a oglinzilor; – adezivul siliconic se va aplica în benzi (cordoane) verticale, pentru a permite evacuarea apei în cazul unui eventual condens pe spatele sticlei; – nu se aplică niciodată cordoane de silicon orizontale, sau în altă formă decât cea de cordon vertical; – trebuie respectate instrucţiunile furnizorilor de adezivi în ceea ce priveşte dimensiunile cordonului de silicon, aplicarea de curăţitor şi de amorse (primer) etc.; – trebuie să se respecte timpii de uscare pentru fiecare tip se adeziv siliconic utilizat (care variază de la o marcă la alta). Sticla trebuie să fie susţinută până când adezivul siliconic s-a întărit şi poate prelua greutatea panoului; – plăcile de sticlă lăcuită şi oglinzile pot fi fixate provizoriu, până la întărirea adezivului, cu ajutorul benzii adezive. Rosturi - îmbinările de etanşare previn pătrunderea apei în spatele panoului de sticlă şi sunt absolut vitale pentru mediile cu umiditate ridicată; – rosturile trebuie să aibă minim 3 mm grosime. Trebuie verificată compatibilitatea între chitul de etanşare şi vopseaua sau stratul de pe spatele sticlei. 5.2.4.3.2 Metoda mecanică, utilizând şuruburi de fixare, cleme sau prinderea directă a sticlei pe un cadru Pe rame/cadre Dacă se folosesc rame pentru fixarea sticlei, trebuie avute în vedere următoarele: - se vor utiliza elemente de blocare şi distanţatoare pentru a evita contactul sticlei cu cadrul; – se va evita contactul între plăcile de sticlă şi materiale dure sau casante cum ar fi metalul sau porţelanul. Acest tip de montare este recomandat pentru tavane (obligatoriu de folosit în versiunile de siguranţă). Cu ajutorul agrafelor metalice Dacă se folosesc agrafe metalice pentru fixarea sticlei, trebuie să se respecte următoarele: - se va introduce un distanţier din spumă poliuretanică între agrafa şi sticlă – se va evita contactul între sticlă şi materiale dure sau casante cum ar fi metalul sau porţelanul Cu ajutorul şuruburilor Această metodă nu este recomandată, întrucât introduce tensiuni punctuale în jurul găurii. Dacă totuşi se alege această variantă, trebuie să se utilizeze dibluri şi şaibe speciale din plastic ce nu permit contactul între metal şi sticlă. 5.2.5 Instrucţiuni de montaj al sticlelor profilate 5.2.5.1 Sistemul simplu liniar Instalare în linie, componentele se aşază una lângă cealaltă, cu toate feţele în aceeaşi direcţie (a se vedea Figura 28.). Figura 28. (a se vedea imaginea asociată) Se vor respecta următoarele instrucţiuni de montaj: - se pregăteşte rama metalică (aluminiu) în care vor fi montate sticlele profilate; – sticla trebuie tăiată în aşa fel încât lungimea ei să fie cu 2,5 cm mai scurtă faţă de distanţa pe verticală a spaţiului în care va fi montată. Se măsoară distanţa orizontală a deschiderii în care va fi încadrată sticla profilată. Se marchează jumătatea distanţei. Din acest punct se va începe cu montajul plăcilor de sticlă simultan către stânga şi dreapta; – prima placă de sticlă se va centra pe marcajul făcut anterior şi se va introduce mai întâi în profilul de sus iar apoi în cel de jos. Celelalte plăci se vor introduce asemănător; – se fixează plăcile prin introducerea în spaţiul gol dintre profil şi sticlă a unor bucăţi special dimensionate din polistiren extrudat; – dacă spaţiul rămas nu este suficient pentru ca ultimele două plăci să se încadreze perfect, se taie ultima placă pe verticală astfel încât placa de lângă ea să se încadreze perfect; – se pun profilele orizontale de fixare, atât în partea de sus cât şi în partea de jos; – se pun profilele verticale de fixare, în laterale; – la final, pentru îmbinarea elementelor dar şi pentru etanşare, se completează cu silicon spaţiile dintre plăcile de sticlă precum şi spaţiile din jurul ramei de aluminiu. 5.2.5.2 Sistemul simplu intercalat Instalare în linie, componentele se aşază una lângă alta, întrepătrunse, alternând poziţia feţelor (a se vedea Figura 29.). Figura 29. (a se vedea imaginea asociată) Instrucţiuni montaj: - se procedează la fel ca la sistemul simplu liniar. 5.2.5.3 Sistemul dublu Se distinge prin combinarea a două elemente, dispuse în linie şi aşezate faţă în faţă, cu etanşeitate prin juxtapunere (a se vedea Figura 30.). Instrucţiuni montaj: Figura 30 (a se vedea imaginea asociată) – Se procedează la fel ca la sistemele simple, cu menţiunea că între plăcile "pereche" montate faţă în faţă se utilizează nişte piese speciale de separare cu rol şi de reglaj, în partea de sus a panourilor de sticlă În toate cazurile, în partea de jos se utilizează nişte piese suport care au rolul şi de separare. 6. Criterii de apreciere şi de acceptanţă a aspectului vitrajelor Acest capitol se adresează următorilor factori cu atribuţii în concepţia, realizarea şi exploatarea construcţiilor, respectiv proiectanţi (arhitecţi şi ingineri de specialitate), consultanţi de specialitate, verificatori de proiecte, experţi tehnici, părţile care transmit comanda, producători de vitraje, executanţi, montatori, responsabili tehnici cu execuţia, diriginţi de şantier, proprietari sub orice titlu şi utilizatori ai construcţiilor, precum şi pentru autorităţile administraţiei publice şi organele de control. 6.1 Aspectele de bază Criteriile de apreciere şi acceptanţă a aspectului vitrajelor sunt definite în standardul SR EN 1279:2018 6.2 Alte aspecte vizuale de luat în considerare 6.2.1 Paralelismul şprosurilor Devierea de paralelism dintre barele şprosurilor şi dintre barele şprosurilor şi marginea geamului trebuie să fie: - ≤ 2,0 mm/m în cazul elementelor cu o lungime continuă ≥ 50 cm; – ≤ 1,0 mm/m în cazul elementelor cu o lungime continuă < 50 cm. 6.2.2 Paralelismul dintre şprosuri şi marginea ferestrei E permisă o deviere de paralelism dintre barele şprosurilor şi marginea ferestrei: - ≤ 2,0 mm/m în cazul elementelor cu o lungime continuă ≥ 50 cm; – ≤ 1,0 mm/m în cazul elementelor cu o lungime continuă < 50 cm. 6.2.3 Îmbinarea şprosurilor Îmbinările sau elementele lipite ale şprosurilor pot lăsa să se vadă o anumită discontinuitate la îmbinare. Această discontinuitate care corespunde unei tensiuni tehnice de fabricaţie nu constituie un defect. Pot apărea mici lipsuri la nivelul lacului în apropierea liniilor de tăiere; acestea sunt inerente procesului de fabricaţie şi nu constituie un defect. 6.2.4 Contactul şpros - sticlă La vitrajele izolatoare de mari dimensiuni se pot produce contacte între şprosuri şi foile de sticlă, contacte care lasă urme pe produsele din sticlă şi care generează, uneori, zgomote la manevrarea canaturilor. Acesta nu este un defect de fabricaţie. 6.2.5 Zgârieturile de suprafaţa şi defectele punctuale ale şprosurilor Zgârieturile şi defectele punctuale vizibile în condiţii normale de observaţie constituie defecte de fabricaţie semnificative. Dacă cel puţin unul dintre criteriile de mai jos este depăşit, geamul cu şpros nu este acceptabil: Zgârieturile de suprafaţă pe şprosuri - o zgârietură cu lungime de 5 mm sau cu o lăţime mai mare de 1 mm; – 5 zgârieturi pe mai puţin de 1,50 m liniar de profil; – zgârietura a cărei culoare este identică cu cea a profilului şi cu o lungime ≥ 20 mm; – zgârietura a cărei culoare este diferită de cea a profilului şi cu o lungime ≥ 5 mm. Defectele punctuale pe şprosuri - dimensiunea minimă luată în considerare: 1 mm – dimensiunea maximă admisă: 2 mm; – peste 5 puncte pe mai puţin de 10 cm liniari de profil; – peste 10 puncte pe mai puţin de 50 cm liniari de profil. Fisurarea de suprafaţă a şprosurilor Pe suprafeţele din aluminiu anodizat sau termolăcuit se pot vedea microfisuri imperceptibile în condiţii normale de observaţie, dar vizibile în lumină oblică şi/sau privite de aproape. Acestea nu constituie un defect. 6.2.6 Marcajul vitrajelor izolante Marcajul, acolo unde există, este un element de identificare a fabricaţiei geamului. Cel mai adesea acesta se găseşte pe faţa interioară vizibilă a profilului distanţier. 6.2.7 Îmbinarea profilului distanţier Prezenţa mai multor puncte de îmbinare a profilelor distanţiere nu constituie un defect. Numărul de puncte de îmbinare, în afara îmbinărilor în unghi, poate ajunge la 3 fără ca acest lucru să constituie un defect. Spaţiul dintre două elemente puse cap la cap poate ajunge, local, la 1,5 mm, fără ca acest lucru să constituie un defect. Profilul distanţier nu trebuie să fie vizibil pe suprafaţa prin care se poate privi. 6.3 Restricţii de utilizare a prezentelor criterii Geamurile izolatoare prezintă anumite caracteristici ce depind de compoziţia foilor de sticlă şi de structura (alcătuirea) lor. Anumite fenomene pot apărea ca urmare a acestor caracteristici. 6.3.1 Deformarea obiectelor privite prin vitraj Deformarea sticlelor poate apărea ca urmare a trei cauze ce acţionează izolat sau cumulativ. 6.3.1.1 Deformările sticlelor tratate termic Toleranţele planeităţii globale şi locale maxim admise sunt definite în următoarele standarde: SR EN 12150 - pentru sticla securizată. SR EN 1863 - pentru sticla călită. 6.3.1.2 Variaţia volumului cavităţii de aer sau de gaz Cavitatea formată prin inserarea baghetei distanţier între foile de sticlă îşi modifică volumul în funcţie de temperaturi şi de presiunea atmosferică exterioară. Foile de sticlă ale geamurilor izolante reacţionează la aceste variaţii de volum curbându-se într-o măsură mai mare sau mai mică, către interior sau către exterior, în funcţie de rigiditate şi de condiţiile climatice. Aceste deformări pot fi calculate, dar nu pot fi evitate decât în cazul geamurilor de mici dimensiuni compuse din foi de sticlă groase. Dacă nu există contraargumente întemeiate, sticla exterioară trebuie să aibă o grosime mai mare sau egală cu sticla din interior. Deformările sticlelor cauzate de variaţia volumului de gaz din cavitate nu constituie un defect. 6.3.1.3 Deformarea generată de lipsa de planeitate a suporturilor de montare Orice sistem de montaj (fixare, calare) precum şi planeitatea ramei influenţează planeitatea sticlei. Deformările optice legate de aceste fenomene de deformare sunt inevitabile şi nu constituie un defect. 6.3.2 Colorarea sticlei clare şi a sticlei cu depunere Sticla clară obişnuită prezintă, întotdeauna, o uşoară colorare în transmisie, inerentă compoziţiei sticlei. Culoarea va fi cu atât mai accentuată cu cât sticla va fi mai groasă. Aceasta va influenţa nuanţa elementelor încorporate în vitrajele izolatoare şi, de asemenea, caracterul uniform al nuanţei pereţilor constituiţi din elemente de grosimi diferite, precum şi nuanţa elementelor privite prin geam. Această coloraţie a sticlei clare nu constituie un defect. Îmbunătăţirea performanţelor geamurilor necesită utilizarea geamurilor cu depunere. Acestea pot genera modificări în privinţa redării culorilor. Această variaţie de nuanţă nu constituie un defect. 6.3.3 Variaţiile de aspect Toate tipurile de sticlă, indiferent că este clară, colorată, cu depunere, lăcuită sau ornament, prezintă uşoare variaţii de nuanţă de la o campanie de producţie la alta. Este posibilă apariţia unei diferenţe de nuanţă între un geam şi geamurile alăturate. Această variaţie nu constituie un defect. 6.3.4 "Florile" rezultate în urma tratamentelor termice - anizotropie În stare obişnuită, sticla este un material amorf, deci izotrop, respectiv prezintă proprietăţi optice (indice de refracţie) şi mecanice identice în toate direcţiile. Tratarea termică a sticlei (securizată sau călită) induce în sticlă o zonă de compresiune la nivelul suprafeţei; în urma acestui fenomen sticla devine anizotropă. Lumina naturală şi proprietăţile de reflexie variază în medii anizotrope de la un punct la altul, sticla lăsând să se vadă motive divers colorate care se datorează unor fenomene de interferenţă luminoasă. Anizotropia nu constituie un defect. 6.3.5 Franjele de interferenţă În anumite condiţii, trecătoare, de iluminat, se pot produce fenomene optice prin combinarea razelor reflectate pe suprafaţa geamurilor, care pot conduce la apariţia franjelor colorate, denumite franje de interferenţă (franje Brewster). Acest fenomen se datorează planeităţii şi paralelismului perfect ale feţelor sticlei. Franjele de interferenţă se deplasează atunci când se aplică o presiune asupra centrului geamului. Riscul de apariţie al franjelor este redus în cazul geamurilor cu compoziţie asimetrică. Acest fenomen al franjelor de interferenţă nu constituie un defect al geamului. 6.3.6 Condensul Condensul la suprafaţa foilor de sticlă poate apărea: - pe faţa exterioară a geamului dinspre exterior (faţa #1). – pe faţa exterioară a geamului dinspre interior (faţa #4 în cazul geamului termoizolator dublu, respectiv faţa #6 în cazul geamului termoizolator triplu). – pe una din feţele dinspre cavitate (faţa #2 sau #3 în cazul geamului izolator dublu, respectiv faţa #2, #3 , #4 sau #5 în cazul geamului izolator triplu). 6.3.6.1 Condensul pe faţa vitrajului dinspre încăpere Prezenţa condensului pe faţa geamului dinspre interior este rezultatul uneia din următoarele situaţii: - spaţiu slab încălzit şi/sau insuficient aerisit; – spaţiu foarte umed datorită gradului de ocupare a încăperilor sau a prezenţei unor surse importante de umiditate (bucătărie, plante); – temperaturi exterioare foarte scăzute. În cazul utilizării geamurilor izolante, fenomenul frecvent de condens semnalează, în general, existenţa unui spaţiu prost încălzit, insuficient aerisit sau foarte umed. Doar intervenţia asupra acestor parametri este de natură să conducă la îmbunătăţiri semnificative. Apariţia condensului pe faţa dinspre încăpere nu este un defect. 6.3.6.2 Condensul pe faţa vitrajului dinspre exterior Condensul superficial pe faţa #1 a vitrajului izolant va apărea dacă temperatura de la nivelul acestei feţe a geamului este mult mai scăzută decât temperatura aerului exterior şi dacă punctul de rouă (temperatura la care vaporii de apă devin lichizi) al acestuia din urmă este mai mare decât temperatura sticlei. Temperatura superficială la exteriorul unui geam depinde de: - fluxul de căldură care vine din interior şi traversează sticla. Acesta depinde de diferenţele de temperatură existente între suprafaţa interioară şi suprafaţa exterioară a geamului şi de valoarea Ug a acestuia din urmă; – de transferul (pierderea) de energie prin convecţie, cu aerul exterior; – de transferul (pierderea) de energie prin radiaţie, în special către bolta cerului. Diverse studii precum şi măsurătorile efectuate indică faptul că schimbul de căldură prin radiaţie este relativ limitat pe vremea noroasă. Dimpotrivă, atunci când cerul este senin noaptea, se produc pierderi termice semnificative, către cer. De asemenea, studiile au arătat că: - un geam simplu nu are niciodată o temperatură superficială sub temperatura aerului exterior, astfel încât formarea condensului pe faţa exterioară este exclus; – îmbunătăţirea izolaţiei termice (valoarea Ug scăzută) implică reducerea transferului de căldură către suprafaţa exterioară: suprafaţa vitrată exterioară este mai rece, iar riscul de condens creşte; – atunci când viteza vântului este mare, temperatura sticlei are tendinţa de a se apropia de cea a aerului exterior; – riscul că geamul să aibă o temperatură mult mai scăzută decât cea a aerului exterior scade pe măsură ce aerul exterior se răceşte. În concluzie, condensul superficial la exteriorul geamurilor este un fenomen care se poate observa, uneori, noaptea şi în primele ore ale dimineţii pe geamuri bine izolate, atunci când cerul este senin şi în absenţa vântului. Pierderile termice către cerul senin sunt principala cauză a acestui fenomen. Fenomenul apariţiei condensului pe faţa #1 e o dovadă a unei bune izolaţii termice şi nu constituie un defect. 6.3.6.3 Condensul pe una din feţele din interiorul cavităţii Atunci când apare condens între foile de sticlă, acesta este considerat defect. Geamul izolator trebuie înlocuit. 6.4 Cauzele anumitor defecte care pot şi trebuie să fie prevenite Partea care montează geamurile în tâmplărie, în atelier sau pe şantier este cea care trebuie să ia măsurile necesare în vederea evitării producerii incidentelor de mai jos, a căror listă nu este exhaustivă. 6.4.1 Zgârieturile de pe suprafaţa sticlei Aceste zgârieturi, localizate pe faţa exterioară a geamurilor (#1 şi #4 în cazul geamului dublu izolator) pot avea mai multe cauze, printre care: - deplasarea geamurilor pe suprafeţe care prezintă particule abrazive; – acţiuni de curăţare efectuate cu cârpe murdare sau elemente abrazive; – contactul cu scule de montaj; – accidente, neluarea măsurilor de precauţie şi/sau de protecţie aplicabile pe şantier; – condiţii necorespunzătoare de curăţare a geamurilor. 6.4.2 Stropii incandescenţi Stropii de metal topit (sudură, şlefuire etc.) se pot încrusta pe suprafaţa sticlei atunci când nu se iau măsuri de protecţie. 6.4.3 Urmele şi amprentele de pe suprafaţa sticlei Aceste urme şi amprente, localizate pe feţele exterioare ale geamurilor, pot avea mai multe origini, printre care: - ventuzele sau alte aparate de manevrat; – etichetele adezive; – urmele de degete, manipulare cu mănuşi murdare. 6.4.4 Vizibilitatea elementelor de îmbinare pe suprafaţa vitrată prin care se poate privi Elementele de îmbinare ale geamurilor izolante pot fi vizibile: - în funcţie de poziţia geamului în falţuri; – în funcţie de înălţimea falţurilor. 6.4.5 Absenţa paralelismului barelor şprosurilor la marginile tâmplăriei Această lipsă de paralelism se datorează poziţiei geamului în falţuri. Lipsa de aliniere a şprosurilor între batanţii juxtapuşi. Această lipsă de aliniere se datorează poziţiei relative a batanţilor. 6.4.6 Irizaţiile în spaţiu închis În mediu anaerob, contactul prelungit dintre apă şi sticle depozitate fără element de separaţie poate genera irizarea suprafeţei sticlei. Irizarea indică un atac superficial care alterează proprietăţile optice ale sticlei. 6.4.7 Şiroirea apei pe faţade Apa care şiroieşte pe faţadă poate transporta produse (de ex. var, produse de decofrare) la care geamurile sunt sensibile. Degradările, care se prezintă fie sub formă de depuneri, fie sub formă de crăpături, sunt deseori ireversibile. Trebuie realizate studii pentru a se stabili dacă este necesară înlocuirea geamului sau dacă simpla curăţare poate permite păstrarea acestuia. 7. întreţinerea/mentenanţa vitrajelor Acest capitol se adresează următorilor factori cu atribuţii atribuţii în concepţia, realizarea şi exploatarea construcţiilor, respectiv proiectanţi (arhitecţi şi ingineri de specialitate), consultanţi de specialitate, verificatori de proiecte, experţi tehnici, părţile care transmit comanda, producători de vitraje, executanţi, montatori, responsabili tehnici cu execuţia, diriginţi de şantier, proprietari sub orice titlu şi utilizatori ai construcţiilor, precum şi pentru autorităţile administraţiei publice şi organele de control. 7.1 Instrucţiuni preliminare importante Pentru a asigura o durată de exploatare de mulţi ani trebuie ca sticla să se cureţe periodic. Pentru o protecţie suplimentară se recomandă ca şi peliculele clasa A (conform SR EN 1096) care pot fi poziţionate şi pe faţa exterioară (faţa #1) a vitrajului să fie poziţionate pe faţa #2 (înspre cavitate) a vitrajului izolant, excepţie făcând peliculele pentru care se obţine o anumită performanţă a vitrajului doar prin poziţionarea pe faţa #1 (ex. proprietate anti-reflex, auto-curăţare, anti-bacterial). Executaţi curăţarea şi întreţinerea vitrajului în condiţii de siguranţă. Purtaţi tot timpul echipament de protecţie şi luaţi-vă măsurile de siguranţă necesare în cazul vitrajelor plasate în locuri greu accesibile. Trebuie să se ţină cont de regulile de siguranţă şi instrucţiunile definite de organele abilitate la nivel local sau naţional, asociaţii specializate şi de cerinţele consumatorilor (companii sau persoane fizice). Trebuie să se respecte instrucţiunile prezentate în manualul de utilizare pentru agenţii chimici şi detergenţii utilizaţi. Se va contacta producătorul dacă sunt neclarităţi. Încercaţi să limitaţi folosirea acestora la un minim necesar. Este strict interzisă utilizarea produselor care au în compoziţie acid fluorhidric sau derivaţi ai fluorului, deoarece acestea pot deteriora stratul de depunere de pe suprafaţa sticlei. Este interzisă utilizarea produselor cu un grad foarte ridicat de aciditate şi alcalinitate. Trebuie să se verifice compatibilitatea chimică dintre produsele utilizate şi alte componente (garnituri, vopsele pentru ramă, aluminiu, piatră etc.). Întotdeauna se va realiza testarea pe o suprafaţă mică, înainte de începerea programului special de curăţare. Nu se va spăla sticla când aceasta este complet expusă la soare. Evitaţi spălarea sticlei atunci când este prea rece sau prea cald. În timpul procesului de spălare pot fi verificate garniturile, sistemul de drenare şi rama. Racletele, cârpele şi alte instrumente utilizate trebuie să fie într-o stare bună. 7.2 Prevenirea murdăririi sticlei 7.2.1 În timpul fazei de proiectare: Sistemele de drenare şi evacuare a apei trebuie să fie funcţionale, pentru a preveni scurgerile de apă poluată pe sticlă. Apa tinde să adune impurităţi de pe cărămizi, beton, zinc, acoperiş etc. Trebuie asigurat accesul la geam, astfel încât acesta să poată fi curăţat. 7.2.2 În timpul fazei de instalare: Trebuie prevenite scurgerile provenite din: mortar, beton, rugină, praf excesiv etc. Sticla trebuie protejată împotriva contaminării cu stropi de vopsea, produse utilizate pentru faţadă etc. Sticla nu trebuie să vină în contact cu stropii incandescenţi rezultaţi în urma sudurii sau a prelucrării metalelor. Acest tip de deteriorare nu poate fi reparat. În timpul fazei de construcţie a clădirii se recomandă protejarea vitrajelor cu folie de plastic. Timpul de depozitare a sticlei pe şantier înainte de instalare trebuie să fie cât mai scurt. Sticlele se depozitează într-un loc uscat şi aerisit, protejat de intemperii, variaţii de temperatură şi umiditate. Nu se folosesc produse etanşante, chituri, uleiuri, silicon etc., care lasă urme pe sticlă. Se respectă instrucţiunile prevăzute în acest document. 7.3 Curăţarea vitrajelor după instalare Când sticla este curăţată pentru prima dată după ce a fost instalată (sfârşitul proiectului), aceasta poate fi deosebit de murdară. Se vor urma etapele de mai jos: - se îndepărtează etichetele şi adezivii distanţierelor separatoare din plută cât mai curând posibil. Dacă se întâmpină dificultăţi, se utilizează solvenţi cum ar fi metanol, izopropanol, acetona, sau tricloretilena; – amprentele şi petele de grăsime sau mastic pot fi îndepărtate cu solvenţi cum ar fi acetonă sau amoniac, cu condiţia ca aceste produse să nu atace componentele vitrajului; – se clăteşte cu apă din abundenţă pentru a îndepărta cât mai multă mizerie posibil; – se efectuează programul de curăţare obişnuit; – se examinează toate urmele murdare rămase. Se îndepărtează cu grijă resturile rămase în urma utilizării produselor de etanşare, chituri, ciment etc. folosind un răzuitor special conceput sau o lamă de ras. Trebuie avută mare grijă deoarece există riscul ca sticla să se zgârie. Acest lucru este valabil în mod special pentru sticla cu strat de depunere pe faţa #1 sau #4; – dacă este nevoie, se poate efectua programul de curăţare special. 7.4 Curăţarea obişnuită În cele mai multe cazuri, sticla poate fi curăţată cu apă curată din abundenţă. Uneori poate fi adăugată în apă o cantitate mică de detergent neutru sau dintr-un produs adecvat de curăţare. Vor fi utilizate de asemenea raclete sau cârpe speciale. După ce sticla a fost curăţată, aceasta trebuie clătită cu apă curată şi ştearsă cu un burete sau racletă. 7.5 Frecvenţa întreţinerii/curăţării vitrajelor Frecvenţa de curăţare a sticlei depinde de condiţiile de mediu din jur şi nivelurile de poluare. Sticla devine mai murdară în zone cu mult praf, zone industriale, zone cu trafic rutier intens, zone poziţionate aproape de mare, zone sărace în precipitaţii sau zone cu umiditate mai ridicată (bucătării, băi, toalete etc.). Imposibilitatea de a lua anumite măsuri de precauţie atunci când se proiectează o faţadă sau se montează sticla poate, de asemenea, să influenţeze frecvenţa de curăţare a sticlei (de exemplu, un geam montat pe acoperiş trebuie să aibă o pantă minimă de 10° faţă de orizontală). Sticla trebuie curăţată suficient de frecvent astfel încât programul de curăţare obişnuit descris mai sus, să fie eficient. Frecvenţa minimă de curăţare este de o dată la şase luni. 7.6 Curăţarea specială Atunci când curăţarea obişnuită nu este suficientă, pot fi luate alte măsuri. Eliminarea petelor uleioase şi altor contaminări organice se face cu solvenţi cum ar fi alcoolul izopropilic sau acetona, utilizând o cârpă moale şi curată. Eliminarea altor reziduuri se face curăţând uşor cu o suspensie de oxid de ceriu în apă (între 100-200 grame/litru). După eliminarea petelor se clăteşte bine, iar apoi se urmează programul de curăţare obişnuit. 7.7 Instrucţiuni speciale pentru sticlele cu depunere Nu este necesară luarea unor măsuri de precauţie speciale în cazul în care stratul de depunere este poziţionat în interiorul vitrajelor izolante (de exemplu, poziţia #2 sau #3, care este în contact cu stratul de aer/gaz). Programele de curăţare obişnuită şi de curăţare specială descrise mai sus, sunt adecvate şi pentru vitrajele simple (cu o singură foaie de sticlă), şi pentru situaţiile în care stratul de depunere este situat pe suprafeţele exterioare ale vitrajului izolant (poziţia #1, partea din exteriorul clădirii, sau poziţia #4, partea din interiorul clădirii). Cu toate acestea, trebuie să se ţină cont că suprafeţele cu depunere trebuie spălate cu mai multă atenţie. Orice zgârietură poate penetra stratul de depunere, care nu mai poate fi reparat. Orice acţiune mecanică realizată în exces poate îndepărta stratul de depunere în anumite zone. 7.8 Curăţarea sticlelor lăcuite şi a oglinzilor montate la interior Pentru a asigura o durată de exploatare de mulţi ani trebuie că sticla să se cureţe periodic. 7.8.1 Instrucţiuni generale: Trebuie să se asigure faptul că sticla se curăţă în condiţii de siguranţă. Se vor respecta instrucţiunile referitoare la agenţii chimici şi detergenţii ce urmează a fi utilizaţi şi se vor urma întocmai recomandările producătorului. Nu se folosesc niciodată pentru curăţirea sticlei produse ce conţin acid florhidric sau derivaţi ai clorului sau al amoniacului, întrucât aceştia pot distruge suprafaţa sticlei sau a stratului lăcuit. Nu se folosesc produse cu aciditate sau alcalinitate foarte mare, întrucât pot ataca sticla. Suprafeţele de sticlă mătuite (satinate) nu trebuie niciodată curăţate punctual, ci pe întreaga suprafaţă. Trebuie să se evite curăţarea sticlei dacă este expusă unor surse de căldură sau în cazul unor temperaturi negative. 7.8.2 Măsuri de prevenţie Dacă se iau măsuri de prevenire a murdăririi sticlei aceasta se va curăţa mai uşor şi cu costuri mai reduse. Recomandarea pentru proiectanţi este de a prevedea încă din faza de proiect scurgeri care să evacueze apa eficient. De asemenea, spaţiul trebuie astfel proiectat încât să existe posibilitatea fizică de a curăţa sticla. Cei care instalează sticla trebuie să prevină murdărirea cu ciment, mortar, rugină, vopseluri. Este foarte important să se asigure că sticla nu va fi afectată de scânteile ce rezultă de la sudură sau în urma tăierii metalului - în general astfel de probleme nu pot fi remediate, de multe ori singura soluţie fiind înlocuirea sticlei. 7.8.3 Curăţarea pe timpul şantierului (curăţarea iniţială de după terminarea instalării sticlei) Sticla se poate murdări în special pe timpul construcţiei clădirii. În mod deosebit trebuie să se evite contaminarea cu mortar, ciment, beton, substanţe alcaline care pot coroda suprafaţa sticlei. În urma unor astfel de contacte, trebuie spălata sticlă imediat, fără a aştepta finalizarea lucrării. Uneori este necesară aplicarea unei folii de protecţie din plastic peste sticla instalată. Se îndepărtează etichetele şi separatoarele de plută imediat. Dacă este nevoie se pot folosi solvenţi de tip isopropanol. Urmele de grăsime, amprente etc pot fi curăţate folosind solvenţi acetona sau metil-etil- ketona, cu condiţia ca aceste substanţe să nu intre în contact cu spatele vopsit al sticlei. Se clăteşte din abundenţă cu apă curată. Se inspectează sticla pentru a vedea dacă au rămas zone murdare. 7.8.4 Curăţarea obişnuită Nu se folosesc produse pe bază de acid fluorhidric, fluor, clor, amoniac sau derivaţi întrucât pot ataca suprafaţa sticlei. Curăţarea se va face cu apă curată, în care s-a dizolvat puţin detergent. Nu se îndepărtează impurităţile de pe sticlă dacă aceasta este uscată. După ce sticlă a fost curăţată, se clăteşte cu apă curată şi se usucă cu o racletă pentru sticlă. Se usucă temeinic muchiile oglinzilor cu o cârpă moale şi curată. 7.8.5 Curăţarea specială Dacă curăţarea obişnuită nu dă rezultate puteţi aplica măsuri speciale. Se curăţă petele de grăsime sau alţi poluanţi organici cu o cârpă curată, înmuiată în solvenţi (izopropanol sau acetonă), având grijă să nu se atingă partea vopsită (argintată) a sticlei. Se curăţă celelalte pete cu o cârpă înmuiată în apă în care s-a dizolvat oxid de ceriu (100 ÷ 200 grame/litru). În cazul în care situaţia permite se poate încerca curăţarea cu apă sub presiune, având grijă ca apa să fie la temperatura mediului. Se clăteşte şi se usucă temeinic. Se urmează apoi paşii de la curăţarea obişnuită.
┌────────────┬─────────────────────────┐
│Tip sticlă │ │
│decorativă │Instrucţiuni de curăţire │
│montată la │ │
│interior │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Nu se folosesc substanţe │
│ │abrazive sau puternic │
│ │alcaline │
│ │Nu se folosesc bureţi │
│ │abrazivi, de sârmă etc │
│ │Contaminarea suprafeţei │
│ │satinate cu siliconi sau │
│Sticlă │substanţe similare este │
│satinată, │în general imposibil de │
│sticlă │remediat. Cele mai bune │
│sablată │rezultate le poate da o │
│ │radieră (guma de şters) │
│ │albă, moale. │
│ │Substanţele de curăţat │
│ │pentru curăţenia │
│ │obişnuită sunt cele pe │
│ │bază de alcool (pentru │
│ │curăţat geamuri, eventual│
│ │Butoxi-etanol) │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Nu se folosesc niciodată │
│ │produse pe bază de │
│ │amoniac sau produse │
│Sticlă │abrazive, de tipul │
│lacuită, │anti-calcar. │
│oglindă │Se folosesc produse pe │
│ │bază de alcool pentru │
│ │sticlă şi ferestre. │
│ │Se şterg şi se usucă │
│ │muchiile oglinzilor. │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Sticlă │Se şterg şi se usucă │
│decorativă, │muchiile sticlei. │
│stratificată│ │
└────────────┴─────────────────────────┘
8. Referinţe legislative şi tehnice Standardele europene armonizate aplicabile, inclusiv versiunile acestora, sunt cele prevăzute de comunicarea Comisiei Europene publicată în OJEU. Pentru specificaţiile tehnice datate, în cazul modificărilor sau revizuirilor ulterioare ale oricăreia dintre acestea, respectivul standard se aplică dacă modificările sau revizuirile au fost încorporate prin modificare sau revizuire. Pentru referinţele nedatate, se aplică ultima ediţie a standardului la care se face referire (inclusiv amendamentele). SR EN 81 Reguli de securitate pentru execuţia şi montarea ascensoarelor. SR EN 356 Sticlă pentru construcţii. Vitraje de securitate. Încercare şi clasificare a rezistenţei la atacul manual. SR EN 572-1 Sticlă pentru construcţii. Produse de bază: sticlă silico-calco-sodică. Partea 1: Definiţii şi proprietăţi fizice şi mecanice generale SR EN 572-2 Sticlă pentru construcţii. Produse de bază. Sticlă silico-calco-sodică. Partea 2: Geam float SR EN 572-5 Sticlă pentru construcţii. Produse de bază. Sticlă silico-calco-sodică. Partea 5: Geam ornament SR EN 572-6 Sticlă pentru construcţii. Produse de bază. Sticlă silico-calco-sodică. Partea 6: Geam ornament armat SR EN 572-7 Sticlă pentru construcţii. Produse de bază. Sticlă silico-calco-sodică. Partea 7: Profil de sticlă armat sau nearmat SR EN 673 Sticlă pentru construcţii. Determinarea transmitanţei termice U. Metoda de calcul SR EN ISO 717-1 Acustică. Evaluarea izolării acustice în clădiri şi a elementelor de construcţii. Partea 1 : Izolare la zgomot aerian SR EN 1036-1 Sticlă pentru construcţii. Oglinzi din geam float argintat pentru interior. Partea 1: Definiţii, condiţii şi metode de încercare SR EN 1036-2 Sticlă pentru construcţii. Oglinzi din geam float argintat pentru interior. Partea 2: Evaluarea conformităţii; standard de produs SR EN 14351-1 + A2:2016 - Ferestre şi uşi. Standard de produs, caracteristici de performanţă. Partea 1: Ferestre şi uşi exterioare pentru pietoni. SR EN 1051-1 Sticlă pentru construcţii. Cărămizi de sticlă şi dale de sticlă. Partea 1: Definiţii şi descriere SR EN 1051-2 Sticlă pentru construcţii. Cărămizi de sticlă şi dale de sticlă. Partea 2: Evaluarea conformităţii/Standard de produs SR EN 1063 Sticlă pentru construcţii. Vitraje de securitate. Încercare şi clasificare a rezistenţei la atacul cu glonţ. SR EN 1096 -1 Sticlă pentru construcţii. Sticlă peliculizată. Partea 1. Definiţii şi clasificare SR EN 1096 -2 Sticlă pentru construcţii. Sticlă peliculizată. Partea 2. Cerinţe şi metode de încercare a peliculelor de clasă A,B şi S SR EN 1096 -3 Sticlă pentru construcţii. Sticlă peliculizată. Partea 3. Cerinţe şi metode de încercare a peliculelor de clasă C şi D SR EN 1279-1 Sticlă pentru construcţii. Elemente de vitraje izolante. Partea 1: Generalităţi, toleranţe dimensionale şi reguli pentru descrierea sistemului SR EN 1279-2 Sticlă pentru construcţii. Elemente de vitraje izolate. Partea 2: Metodă de încercare de lung durată şi condiţii pentru pătrunderea umidităţii SR EN 1279-3 Sticlă pentru construcţii. Elemente de vitraje izolante. Partea 3: Metoda de încercare de lungă durată şi condiţii pentru debitul de gaz pierdut şi toleranţele la concentraţia gazului SR EN 1279-5 Sticlă pentru construcţii. Elemente de vitraje izolante. Partea 5: Evaluarea conformităţii SR EN 1863-1 Sticlă pentru construcţii. Sticlă silico-calco-sodică, călită termic. Partea 1: Definiţii şi descriere SR EN 1863-2 Sticlă pentru construcţii. Geam de sticlă silico-calco-sodică călit termic. Partea 2: Evaluarea conformităţii/standard de produs SR EN 12150-1 Sticlă pentru construcţii. Sticlă de securitate silico-calco-sodică, securizată termic. Partea 1: Definiţie şi descriere SR EN 12150-2 Sticlă pentru construcţii. Geam de securitate de sticlă silico-calco-sodică securizat termic. Partea 2: Evaluarea conformităţii/Standard de produs SR EN 12337-1 Sticlă pentru construcţii. Geam de sticlă silico-calco-sodică securizat chimic. Partea 1: Definiţii şi descriere SR EN 12337-2 Sticlă pentru construcţii. Geam de sticlă silico-calco-sodică securizat chimic. Partea 2: Evaluarea conformităţii/Standard de produs SR EN ISO 12543-1â Sticlă pentru construcţii. Geam stratificat şi geam stratificat de securitate. Partea 1: Definiţii şi descrierea părţilor componente SR EN ISO 12543-2 Sticlă pentru construcţii. Geam stratificat şi geam stratificat de securitate. Partea 2: Geam stratificat de securitate SR EN ISO 12543-3 Sticlă pentru construcţii. Geam stratificat şi geam stratificat de securitate. Partea 3: Geam stratificat SR EN ISO 12543-4 Sticlă pentru construcţii. Geam stratificat şi geam stratificat de securitate. Partea 4: Metode de încercare pentru durabilitate SR EN ISO 12543-5 Sticlă pentru construcţii. Geam stratificat şi geam stratificat de securitate. Partea 5: Dimensiuni şi prelucrare margini SR EN ISO 12543-6 Sticlă pentru construcţii. Geam stratificat şi geam stratificat de securitate. Partea 6: Aspect SR EN 12600 Sticlă pentru construcţii. Încercare cu pendul. Metodă de încercare la impact şi clasificare a geamului plan SR EN 12758 Sticlă pentru construcţii. Vitraje şi izolare acustică. Descrierea produselor şi determinarea caracteristicilor SR EN 13022-1 Sticlă pentru construcţii. Vitraj structural lipit. Partea 1: Produse de sticlă pentru sisteme de vitraj structural lipit pentru vitraje simple şi multiple cu şi fără susţinere SR EN 13022-2 Sticlă pentru construcţii. Vitraj structural lipit. Partea 2: Reguli de asamblare SR EN 13501-1 Clasificare la foc a produselor şi elementelor de construcţie. Partea 1: Clasificare folosind rezultatele încercărilor de reacţie la foc. SR EN 13830 Pereţi cortină. Standard de produs SR EN 14179-1 Sticlă pentru construcţii. Geam de securitate de sticlă silico - calco - sodică securizat termic şi tratat Heat Soak. Partea 1: Definiţii şi descriere. SR EN 14179-2 Sticlă pentru construcţii. Geam de securitate de sticlă silico - calco - sodică securizat termic şi tratat Heat Soak. Partea 2: Evaluarea conformităţii/Standard de produs. EN 16612:2013 Glass in Building - Determination of The Load Resistance of Glass Panes by Calculation and Testing. OG nr. 21/1992 privind protecţia Consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare. Mc 001 Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor NP 060 Normativ privind stabilirea performanţelor termo-higroenergetice ale anvelopei clădirilor de locuit existente, în vederea reabilitării şi modernizării lor termice. NP 068 Normativ privind proiectarea clădirilor civile din punct de vedere al cerinţei de siguranţă în exploatare. NP 102 Normativ pentru proiectarea şi montajul pereţilor cortina, pentru satisfacerea cerinţelor de calitate prevăzute de Legea 10/1995. C 107 Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor. P118 Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor. C 125 Normativ privind acustica în construcţii şi zone urbane, indicativ C125. Regulamentul (UE) nr. 305/2011 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI din 9 martie 2011, de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului. Regulamentul Delegat (UE) nr. 568/2014 AL COMISIEI din 18 februarie 2014, de modificare a anexei V la Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte evaluarea şi verificarea constanţei performanţelor produselor de construcţii. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
