Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
INSTRUCŢIUNE nr. 4 din 10 octombrie 2022 pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 97 din Legea nr. 236/2022 privind supravegherea prudenţială a societăţilor de servicii de investiţii financiare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi ale art. 57 din Regulamentul (UE) 2019/2.033 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerinţele prudenţiale ale firmelor de investiţii şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 şi (UE) nr. 806/2014
EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1014 din 19 octombrie 2022
În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 6 alin. (2) şi ale art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 97 din Legea nr. 236/2022 privind supravegherea prudenţială a societăţilor de servicii de investiţii financiare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi ale art. 57 din Regulamentul (UE) 2019/2.033 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerinţele prudenţiale ale firmelor de investiţii şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 şi (UE) nr. 806/2014,
potrivit deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din şedinţa din data de 5.10.2022,
Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta instrucţiune.
ART. 1
(1) În aplicarea prevederilor art. 97 din Legea nr. 236/2022 privind supravegherea prudenţială a societăţilor de servicii de investiţii financiare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, denumită în continuare Legea nr. 236/2022, şi ale art. 57 alin. (4) lit. b) din Regulamentul (UE) 2019/2.033 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerinţele prudenţiale ale firmelor de investiţii şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 şi (UE) nr. 806/2014, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2019/2.033, societăţile de servicii de investiţii financiare (S.S.I.F.) autorizate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2022 îşi majorează cerinţa de capital iniţial necesar conform art. 12 din legea menţionată după cum urmează:
a) S.S.I.F. autorizate pentru a presta servicii şi activităţi de investiţii corespunzătoare unui nivel al capitalului iniţial egal cu echivalentul în lei al sumei de 125.000 euro ating nivelul capitalului iniţial prevăzut la art. 12 alin. (3) din Legea nr. 236/2022, cu respectarea următorului calendar:
(i) de la data intrării în vigoare a prezentei instrucţiuni până la data de 31.12.2022, o majorare de minimum 5.000 euro;
(ii) în perioada 1.01.2023-26.06.2023, o majorare de minimum 5.000 euro;
(iii) în perioada 27.06.2023-26.06.2024, o majorare de minimum 5.000 euro;
(iv) în perioada 27.06.2024-26.06.2025, o majorare de minimum 5.000 euro;
(v) în perioada 27.06.2025-26.06.2026, o majorare de minimum 5.000 euro;
b) S.S.I.F. autorizate pentru a presta servicii şi activităţi de investiţii corespunzătoare unui nivel al capitalului iniţial egal cu echivalentul în lei al sumei de 730.000 euro îşi majorează cerinţa de capital iniţial cu 5.000 euro până la 31.12.2022 şi ating nivelul capitalului iniţial prevăzut la art. 12 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 236/2022, conform prevederilor art. 57 alin. (4) lit. b) din Regulamentul (UE) 2019/2.033, până la data de 26.06.2026.
(2) Fără a aduce atingere dreptului S.S.I.F. de a realiza în mod etapizat majorarea capitalului iniţial, obligaţia de aliniere la cerinţele prevăzute la alin. (1) poate fi realizată oricând până la data de 26.06.2026 printr-o operaţiune unică sau prin efectuarea de majorări mai mari de 5.000 euro, cu condiţia respectării majorărilor anuale anterioare prevăzute la alin. (1) lit. a).
ART. 2
Prezenta instrucţiune se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.
p. Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
Elena Doina Dascălu
Bucureşti, 10 octombrie 2022.
Nr. 4.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: