Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 - Titlul proiectului de act normativ "Constituţia Suveranităţii“ - Proiect de revizuire a Constituţiei României Secţiunea a 2-a - Motivul emiterii actului normativ 1. Descrierea situaţiei actuale În ultimii ani, în legislaţia românească au fost adoptate o serie de norme care contravin, fie punctual, fie în ansamblul lor, spiritului şi literei Constituţiei României, republicată. Această stare de fapt şi de drept este de natură a afecta în mod grav şi direct suveranitatea statului român reglementată de articolul 1 alineatul (1) din Constituţie, suveranitatea fiind înţeleasă atât ca drept al naţiunii la identitate şi autodeterminare, cât şi ca stare de drept conformă cu ordinea constituţională. Reacţia la situaţia de stres la care au fost supuşi statul şi cetăţeanul român ca urmare a apariţiei stării pandemice începând cu luna martie a anului 2020 până în anul 2022, urmată de situaţia de război de la graniţa ţării începând cu anul 2022 până în prezent, atât din punct de vedere economic, cât şi social, a relevat o serie de disfuncţionalităţi la nivelul instituţiilor statului român de natură a afecta în mod direct, fundamental şi ireversibil drepturile şi libertăţile cetăţeanului, dar şi suveranitatea naţională. De fapt, această situaţie care a devenit „normalitate“ în ultimii ani, dar care a mai fost întâlnită, cert, cu o frecvenţă mai redusă, în ultimii 33 de ani de la adoptarea Constituţiei din anul 1991, este cauzată de o reglementare constituţională care în timp s-a dovedit insuficient de clară, uneori chiar lacunară, şi care a lăsat loc unor interpretări şi derapaje periculoase pentru drepturile şi libertăţile cetăţeanului român, pentru dezvoltarea durabilă economică şi socială, dar şi pentru coerenţa şi corecta funcţionare a instituţiilor de siguranţă din România, lucru care a avut ca rezultat încălcarea „spiritului“, dacă nu şi a literei reglementării constituţionale în vigoare. Având în vedere cele de mai sus, rezultă necesitatea imediată a adoptării prezentei iniţiative legislative de revizuire a Constituţiei în vederea remedierii situaţiei descrise şi a recentrării atenţiei şi a priorităţilor statului pe cetăţeanul român şi pe necesitatea asigurării continuităţii fizice, culturale şi spirituale a naţiunii române, toate ducând la clădirea unei noi ordini constituţionale ce poate fi considerată o „A Treia Republică“, fiind respectate în acelaşi timp şi „Limitele revizuirii“ stabilite de art. 152 din Constituţie. În acest scop, plecând de la principiul că suveranitatea naţională reprezintă dreptul poporului de a-și decide singur viitorul şi de a stabili priorităţile statului, organizarea şi funcţionarea acestuia, precum şi dreptul poporului de a controla şi reglementa activitatea statului, conform articolului 2 alineatul (2) din Constituţia României, republicată, „Suveranitatea naţională aparţine poporului român ...“, soluţia normală şi imediat necesară este o amplă revizuire a Constituţiei care să corecteze starea de fapt şi de drept descrisă anterior prin reglementarea şi statuarea la nivel constituţional a unor măsuri generale cu valoare de principiu constituţional menite a consolida drepturile fundamentale ale cetăţeanului şi suveranitatea naţională, dar şi redresarea echilibrului puterilor în stat printr-o redesenare şi rearanjare a atribuţiilor specifice puterilor şi instituţiilor fundamentale ale statului român. Pentru toate aceste motive, şi nu în ultimul rând, pentru a reda cetăţeanului drepturile sale fundamentale şi poporului suveranitatea garantată prin Constituţie, au devenit necesare unele modificări constituţionale.
┌─────────────────────────┬────────────┐
│1^1. În cazul proiectelor│ │
│de acte normative care │ │
│transpun legislaţie │Nu au fost │
│comunitară sau creează │identificate│
│cadrul pentru aplicarea │documente în│
│directă a acesteia, se │legislaţia │
│vor specifica doar actele│comunitară │
│comunitare în cauză, │în domeniu. │
│însoţite de elementele de│ │
│identificare ale │ │
│acestora. │ │
└─────────────────────────┴────────────┘
2. Schimbări preconizate Modificările şi completările aduse actualei Constituţii de proiectul intitulat „Constituţia Suveranităţii“ au ca obiect de reglementare consolidarea şi garantarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului şi restaurarea suveranităţii şi a stării de drept, astfel cum sunt acestea prevăzute de articolul 1 alineatul (1) din Constituţia României, acestea având ca efect o reaşezare structurală a instituţiilor statului român: 1. Separarea şi echilibrul puterilor în stat Articolul 1 alineatele (4) şi (5) propune o organizare a statului bazată pe principiile separaţiei, echilibrului şi cooperării loiale între puterile statului: legislativă, executivă şi judecătorească. Aceasta reprezintă o premisă esenţială a funcţionării democratice, oferind un cadru solid pentru prevenirea abuzurilor de putere şi pentru asigurarea unui control reciproc eficient între ramurile guvernamentale. Reafirmarea obligativităţii respectării Constituţiei, legilor şi hotărârilor judecătoreşti, precum şi deciziilor Curţii Constituţionale întăreşte statul de drept şi contribuie la consolidarea încrederii cetăţenilor în justiţie şi în instituţiile statului. 2. Protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale Un alt aspect de maximă importanţă îl reprezintă revizuirea articolelor care consolidează şi protejează drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. De exemplu, modificările propuse la articolul 21 alineatul (3), care garantează dreptul la un proces echitabil, sau la articolul 22 alineatul (2), care interzice tortura şi tratamentele experimentale, sunt vitale pentru alinierea legislaţiei româneşti la standardele internaţionale în materie de drepturi umane. 3. Claritate şi precizie în textul constituţional Noile alineate propuse aduc o claritate sporită textului constituţional, de exemplu prin precizarea drepturilor legate de identitatea sexuală a copilului, a drepturilor inalienabile ale omului sau prin limitarea posibilităţii de a interveni asupra integrităţii fizice şi mentale a individului. Acestea sunt aspecte sensibile în societatea modernă şi constituie un pas înainte spre protecţia individualităţii şi a demnităţii umane în faţa tehnologiilor emergente şi a practicilor abuzive. 4. Reforma justiţiei şi asigurarea independenţei sistemului judiciar Modificările aduse articolelor referitoare la justiţie, cum ar fi cele de la articolul 23, care reglementează condiţiile arestării preventive, sau la articolele 124, 125 şi 133, care vizează independenţa şi integritatea magistraţilor, reflectă o dorinţă a societăţii de a avea un sistem judiciar imparţial şi eficient. Aceste revizuiri sunt menite să prevină influenţele politice şi să asigure că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii. 5. Întărirea drepturilor sociale şi economice O serie de modificări propuse vizează drepturile sociale şi economice, cum ar fi cele legate de educaţie şi sănătate. Alineatul (8) al articolului 32, care prevede alocarea unui procent minim din PIB pentru finanţarea educaţiei naţionale, şi alineatele (4) şi (5) ale articolului 34, care garantează finanţarea sănătăţii naţionale, sunt măsuri ce subliniază angajamentul statului român faţă de îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor săi. Acestea reflectă conştientizarea faptului că educaţia şi sănătatea sunt piloni esenţiali ai dezvoltării şi progresului unei naţiuni. 6. Transparenţa în sistemul politic şi responsabilitatea aleşilor Revizuirea articolelor legate de funcţionarea sistemului politic, cum ar fi articolul 62, referitor la reprezentarea în Parlament, sau articolul 70, care introduce posibilitatea demiterii parlamentarilor prin referendum local, semnalează o tendinţă spre o mai mare transparenţă şi responsabilizare a reprezentanţilor aleşi. Aceste schimbări pot conduce la o implicare mai activă a cetăţenilor în procesul democratic şi la o mai bună calibrare a reprezentării lor în structurile de putere. 7. Consolidarea statului de drept şi a supremaţiei legii Revizuirile propuse la articolele privind statutul magistraţilor, cum sunt articolul 133, care redefineşte structura şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, şi articolul 134, care reglementează procedura de numire a magistraţilor, promovează un sistem judiciar mai robust şi mai rezistent la presiunile politice sau la corupţie. Acestea sunt esenţiale pentru garantarea unui stat de drept în care legea este aplicată uniform şi în mod echitabil. În concluzie, revizuirea Constituţiei României este un proces care necesită o analiză judicioasă şi o participare activă din partea întregului spectru social şi politic. Modificările propuse reflectă o evoluţie naturală şi o adaptare la schimbările din societatea contemporană, cu scopul de a asigura un cadru legal solid pentru generaţiile viitoare. Prin aceste revizuiri, România îşi poate consolida democraţia, poate proteja mai bine drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi poate asigura o justiţie independentă şi imparţială, toate acestea contribuind la realizarea unei societăţi mai echitabile şi mai prospere. În esenţă, revizuirea Constituţiei nu este numai despre schimbarea unor articole, ci despre reafirmarea valorilor fundamentale ale statului român: democraţia, statul de drept, respectarea drepturilor omului şi buna guvernare. Elementele de noutate aduse de propunerile de revizuire sunt în consonanţă cu tendinţele democratice la nivel mondial şi cu valorile europene pe care România şi-a asumat să le promoveze. De asemenea, ele răspund solicitărilor cetăţenilor pentru mai multă integritate în exercitarea funcţiilor publice, pentru o justiţie corectă şi pentru protejarea drepturilor omului. Încorporarea acestor schimbări în textul fundamental al naţiunii noastre va contribui la consolidarea sentimentului de încredere în instituţiile statului şi în mecanismele de protecţie socială şi juridică. Acest lucru este esenţial pentru a menţine coeziunea socială şi pentru a încuraja dezvoltarea personală şi profesională a fiecărui cetăţean român. Revizuirea Constituţiei este un act de echilibru între tradiţie şi inovaţie, între valorile consacrate şi necesităţile unei societăţi în permanentă schimbare. Fiecare propunere de modificare a Constituţiei poartă în sine potenţialul unei transformări semnificative. De exemplu, introducerea unor prevederi mai clare privind interceptările şi supravegherea cetăţenilor [articolul 23 alineatele (14) şi (15)] nu doar că întăreşte protecţia vieţii private, dar şi subliniază importanţa transparenţei şi a limitelor impuse autorităţilor în exercitarea puterii. Acest lucru este fundamental într-o democraţie sănătoasă, unde dreptul la intimitate şi la protecţia datelor personale este esenţial. În acelaşi timp, prevederile care vizează o mai bună reprezentativitate în Parlament (articolul 62) şi cele care permit cetăţenilor să iniţieze referendumuri pentru demiterea parlamentarilor (articolul 70) sunt exemple de democratizare directă a procesului politic, oferind cetăţenilor un rol mai activ în guvernarea ţării. Pe lângă acestea, accentul pus pe educaţie şi sănătate reflectă o înţelegere profundă a faptului că bunăstarea naţională depinde de investiţia în capitalul uman. Aşadar, alocările bugetare minime stabilite pentru aceste domenii esenţiale (articolele 32 şi 34) sunt nu doar angajamente financiare, ci şi angajamente morale faţă de viitorul societăţii româneşti. În plus, revizuirea care vizează consolidarea drepturilor privind proprietatea [articolul 44 alineatul (10)] şi familia [articolul 48 alineatele (1) şi (2)] se aliniază cu principiile unei societăţi care respectă libertatea individuală şi valorile tradiţionale, promovând în acelaşi timp o viziune modernă şi incluzivă asupra acestor instituţii fundamentale. Nu în ultimul rând, reforma sistemului judiciar şi a structurii Consiliului Superior al Magistraturii (articolele 125, 132 şi 133) va contribui la creşterea încrederii publicului în capacitatea instanţelor de a administra justiţia în mod independent şi imparţial. Aceste schimbări sunt esenţiale pentru îmbunătăţirea percepţiei asupra justiţiei şi pentru asigurarea unui cadru legal care să fie în acelaşi timp ferm şi flexibil, adaptat la realităţile şi provocările societăţii. Prezentul proiect de lege de revizuire a Constituţiei indică un drum spre o Românie mai matură din punct de vedere democratic, o Românie care îşi cunoaşte şi îşi valorifică potenţialul, care îşi respectă cetăţenii şi care îşi asumă un rol activ şi responsabil pe scena europeană şi internaţională. Este un angajament pe care îl luăm nu doar faţă de noi înşine, ci şi faţă de generaţiile viitoare, care vor beneficia de un sistem juridic şi de guvernare actualizat, capabil să le protejeze drepturile şi să le asigure un trai demn. Din aceste considerente, Constituţia României, legea fundamentală a statului, a fost supusă celui mai amplu proces de revizuire de la adoptarea acesteia în 1991. Acest demers a fost generat de dezbateri aprinse, atât în rândul specialiştilor în drept constituţional, cât şi în sfera publică, privind direcţia în care societatea românească doreşte să evolueze. Din acest motiv proiectul de revizuire a adus la lumină o serie de schimbări care vizează întărirea statului de drept, consolidarea principiilor democratice şi adaptarea legislaţiei la realităţile şi provocările secolului XXI. În total, au fost propuse modificări pentru nu mai puţin de 51 de articole, mai exact 1 alineat abrogat, 67 alineate modificate şi 30 nou-introduse, ceea ce subliniază amploarea şi complexitatea demersului legislativ. Procesul de revizuire a început chiar de la articolul 1 din Constituţie, alineatele (4) şi (5), care, în urma revizuirii, subliniază principiile separaţiei puterilor în stat şi respectarea Constituţiei şi a hotărârilor judecătoreşti ca fiind obligatorii. Aceasta reflectă o dorinţă de a întări rolul şi independenţa fiecărei puteri în stat - legislativă, executivă şi judecătorească - şi de a asigura că niciuna nu poate submina statul de drept. Următorul articol de interes este articolul 19 alineatul (2), care a fost abrogat. Această eliminare simplifică şi clarifică legislaţia, eliminând redundanţele şi posibilele confuzii legate de interpretarea textului constituţional în defavoarea cetăţeanului român, care până la prezenta revizuire putea fi extrădat către terţe state. Un alt punct-cheie este reformularea alineatului (3) al articolului 21, care acum garantează dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, subliniind astfel angajamentul ferm al statului pentru protejarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor săi. Modificările aduse articolului 22 sunt, de asemenea, semnificative, în special introducerea de noi alineate care abordează aspecte precum identitatea sexuală a copilului şi protecţia integrităţii individuale fizice sau mentale a persoanei. Acestea sunt adăugări care răspund unor dezbateri sociale actuale şi reflectă preocuparea pentru garantarea drepturilor individuale în faţa unor posibile abuzuri. Articolul 23, care se referă la drepturile şi libertăţile fundamentale în contextul procedurilor penale, a fost de asemenea modificat pentru a restrânge utilizarea arestării preventive şi a asigura protecţia împotriva urmăririi sau monitorizării neautorizate a cetăţenilor. Un alt element relevant îl constituie schimbările aduse articolului 24, care întăresc dreptul la apărare şi accesul la actele de urmărire penală. Aceste modificări se adresează unei probleme sensibile în sistemul judiciar românesc, subliniind necesitatea transparenţei şi echităţii în procesul penal. Articolul 27, referitor la percheziţii, reconfigurează condiţiile în care acestea pot fi efectuate, subliniind necesitatea unui mandat de percheziţie bine fundamentat şi a respectării strict a scopului pentru care a fost emis. Astfel, se pune un accent sporit pe protejarea vieţii private a individului şi pe limitarea puterii de intervenţie arbitrară a statului. În domeniul educaţiei şi sănătăţii, articolul 32 şi, respectiv, articolul 34 vin cu prevederi legate de alocarea unui procent minim din PIB pentru finanţarea acestor sectoare vitale, evidenţiind o preocupare pentru dezvoltarea şi consolidarea sistemelor de educaţie şi sănătate. Modificările aduse articolelor 40 şi 44 vizează transparenţa şi integritatea în cadrul partidelor politice şi a proprietăţii, respingând posibilitatea ca judecătorii, procurorii şi alte categorii de funcţionari publici să facă parte din partide politice sau să deţină funcţii publice alese sau numite pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea funcţiei. Aceasta poate fi interpretată ca o măsură de prevenire a conflictelor de interese şi de consolidare a independenţei justiţiei. Articolul 48, referitor la familie, aduce o definire mai strictă a căsătoriei, limitând-o la uniunea dintre două fiinţe umane de sex opus cu identitatea sexuală dobândită la naştere neschimbată. Această modificare a stârnit controverse, fiind considerată de unii un pas înapoi în privinţa drepturilor civile, în timp ce majoritatea populaţiei României o vede ca o apărare a valorilor tradiţionale. În ceea ce priveşte justiţia, a fost revizuit articolul 52, care acum subliniază dreptul persoanei vătămate de autorităţi publice de a obţine recunoaşterea dreptului sau interesului legitim şi repararea pagubei, reflectând o îmbunătăţire a mecanismelor de protecţie a cetăţenilor împotriva abuzurilor statului. Articolul 62 reconfigurează pragul pentru reprezentarea în Parlament, încurajând un spectru politic mai diversificat şi facilitând accesul minorităţilor şi independenţilor la procesul legislativ. Acest lucru poate avea un impact pozitiv asupra pluralismului şi reprezentativităţii în cadrul democraţiei româneşti. Schimbările aduse la articolele referitoare la autoritatea judiciară şi la funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, precum articolele 125 şi 133, vizează independenţa şi responsabilitatea magistraţilor, instituind mecanisme mai stricte de selecţie, numire şi sancţionare şi clarificând rolul Consiliului în garantarea independenţei justiţiei. Aceste modificări sunt menite să consolideze încrederea publicului în sistemul judiciar şi să asigure o justiţie corectă şi eficientă. Pe lângă cele menţionate, revizuirea Constituţiei introduce şi un nou titlu VI - „Participarea României în organisme şi alianţe internaţionale“, care stabileşte procedurile prin care România poate adera, modifica tratatele sau se poate retrage din organisme şi alianţe internaţionale, subliniind supremaţia Constituţiei şi a interesului suveran al poporului român în aceste procese. În concluzie, proiectul de revizuire a Constituţiei României propune modificări substanţiale care pot influenţa în mod semnificativ structura politică şi socială a ţării. Aceste schimbări reflectă o încercare de a echilibra între nevoia de modernizare şi adaptare la contextul actual şi cea de păstrare a unor valori tradiţionale. Prezenta revizuire îmbină unele articole care creează o deschidere către principii moderne de guvernare şi protecţie a drepturilor omului cu alte amendamente care consolidează aspecte conservatoare ale societăţii. Fiecare articol şi alineat revizuit poartă în sine potenţialul de a remodela viitorul României, iar deciziile luate astăzi vor avea ecouri pe termen lung în viaţa politică, socială şi individuală a fiecărui cetăţean. Procesul de revizuire constituţională este, în esenţă, un dialog între trecut, prezent şi viitor - un dialog care trebuie să fie deschis, onest şi incluziv. Prin participarea activă la acest dialog, fiecare cetăţean (dintre sutele care au participat la dezbaterile deschise în ultimul an şi jumătate) a contribuit la conturarea unei Românii mai juste şi mai echilibrate, o naţiune care îşi respectă trecutul, se angajează în prezent şi priveşte cu speranţă şi încredere către viitor. Dezbaterile privind revizuirea Constituţiei nu s-au limitat doar la cercurile politice sau la experţii în drept constituţional, ci au avut loc în mod deschis, atât la întruniri publice, cât şi în online, pornind de la principiul că fiecare voce contează şi trebuie să fie auzită, întrucât deciziile care se iau acum vor avea ecouri în deceniile care urmează. România se află într-un punct de inflexiune, unde fiecare decizie poate înclina balanţa între stagnare şi progres. Revizuirea Constituţiei ne oferă şansa de a alege progresul, de a ne alinia cu cele mai bune practici democratice şi de a ne asigura că statul nostru va fi pregătit să navigheze complexităţile lumii contemporane. Acest demers presupune nu doar schimbări legislative, ci şi o transformare culturală, o deschidere către noi forme de guvernanţă şi un angajament ferm către statul de drept şi justiţie socială. Revizuirea Constituţiei ne întăreşte astfel capacitatea de a funcţiona ca o societate bazată pe respectul pentru fiecare individ şi pe promovarea interesului comun. Este o reafirmare a faptului că, în România, fiecare cetăţean contează şi că vocea sa este fundamentală în determinarea cursului pe care naţiunea noastră îl va urma. Prin prezenta revizuire a Constituţiei se stabileşte un standard ridicat de guvernanţă democratică, se consolidează instituţiile şi se garantează protecţia şi respectarea drepturilor omului în România. Este un proces guvernat de principii de echitate, justiţie şi transparenţă, asigurându-se că fiecare cetăţean se simte reprezentat şi protejat de lege. Această revizuire constituţională nu este doar o responsabilitate a clasei politice, ci şi o oportunitate pentru fiecare cetăţean de a contribui la conturarea unei societăţi mai bune. Este un apel la acţiune civică şi la participarea activă în viaţa publică, o dovadă că democraţia este vie şi că fiecare persoană are un rol de jucat în dezvoltarea ei. Acesta este adevăratul sens al revizuirii Constituţiei - nu un act formal, ci o reînnoire a angajamentului faţă de principiile democraţiei şi ale statului de drept, o reafirmare a valorilor care stau la baza societăţii noastre. Prin prezenta iniţiativă legislativă populară de revizuire, România concretizează oportunitatea de a demonstra maturitatea sa democratică şi de a stabili o nouă piatră de temelie în edificarea unui stat modern şi prosper. Aceste modificări se constituie în mijloace prin care se consolidează democraţia, suveranitatea şi starea de drept în România. Proiectul de revizuire a Constituţiei pleacă de la rigoarea principiului deja enunţat de actuala Constituţie, conform căruia suveranitatea aparţine poporului român, şi propune un set de modificări care au ca scop: 1. întărirea şi garantarea drepturilor cetăţeanului (vor fi modificate şi completate articolele 1, 19, 21, 22, 23, 24, 27, 28, 34, 44 şi 48 din Constituţie), şi anume: - menţionarea expresă a egalităţii celor trei puteri conferă acestora, în plus, o garanţie constituţională, iar la nivelul cooperării dintre acestea excluderea oricărei tendinţe, a unei posibile ierarhizări între ele; – esenţa statului de drept este respectarea hotărârilor judecătoreşti; practica ultimilor ani şi conduita celor chemaţi să respecte o hotărâre judecătorească au confirmat că este nevoie şi de o consacrare constituţională a acestei obligaţii; – în plan internaţional, încă din anul 2004, se foloseşte expresia „optim şi previzibil“; este mai actual şi în concordanţă cu realitatea legislaţiei, cu aplicarea ei şi cu disfuncţionalităţile reale, respectiv volumul mare de lucru, lipsa de personal şi logistică, legislaţia instabilă; – interdicţia de a supune cetăţenii la tratamente medicale experimentale sau la orice fel de tratament medical fără consimţământul scris, complet şi onest informat al pacientului; – protejarea identităţii sexuale dobândite la naştere a copiilor; – mandatul de arestare preventivă este emis de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Este important ca această măsură să fie luată numai de către un judecător al instanţei competente material să judece fondul cauzei, evitându-se situaţia ca arestarea să fie dispusă de către un judecător de la o altă instanţă, situată pe aceeaşi rază teritorială cu parchetul care formulează sesizarea, iar judecata să fie realizată de altă instanţă (situaţie existentă în actualitatea judiciară). Dispoziţiile în materie de arestare preventivă (inclusiv cele de competenţă) trebuie să fie reglementate constituţional, întrucât libertatea individuală se impune a fi protejată de arbitrar la acest nivel; – interdicţia monitorizării cetăţeanului român fără încuviinţarea prealabilă a instanţei; – fără menţiunea expresă a sancţionării de către lege, textul constituţional nu obligă la emiterea unor norme obligatorii care să prevină posibila utilizare a unor mijloace de probă obţinute ilegal; – principiul egalităţii de arme între acuzare şi apărare se impune cu necesitate, fiind o garanţie a dreptului părţilor la un proces echitabil, conform art. 6 din CEDO, garanţie impusă ca o cerinţă obligatorie de instanţa europeană în toate cauzele finalizate prin condamnarea statului român; – trebuie luată în considerare garanţia suplimentară a inviolabilităţii domiciliului, deoarece, uneori, percheziţia este dispusă de tribunal într-o cauză pentru care competenţa judecăţii în fond aparţine curţii de apel; – s-a consacrat o practică, care, în mod greşit, a devenit regulă, de a se emite autorizaţii în faza actelor premergătoare, în condiţiile în care pentru o garantare a drepturilor cetăţenilor ar trebui impusă cerinţa începerii urmăririi penale. Nu de puţine ori se apelează la legi speciale (Legea siguranţei naţionale) cu limite mai generoase în materie, cu referire la condiţiile autorizării date de către judecător. În această ultimă ipoteză este eludat sistemul de repartizare aleatoriu, obligatoriu în toate celelalte cauze când se sesizează instanţa, întrucât judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care emit mandatele de siguranţă naţională, sunt judecători „anume desemnaţi“, nefiind supuşi principiului repartizării aleatorii; – întărirea şi garantarea dreptului la apărare, fără imixtiuni şi condiţionări din partea statului; – interdicţia de a limita sau condiţiona obţinerea, deţinerea şi folosirea de orice monedă în numerar; – familia întemeiată pe căsătoria liber consimţită între doi oameni de sex opus, născuţi bărbat şi femeie; – dreptul persoanei de a se autodetermina şi dezvolta în libertate conform liberului său arbitru; – interdicţia de a se creşte, a se scădea, a se perturba sau a să schimba integritatea individuală fizică sau mentală a persoanei prin mijloace tehnologice fără acordul acesteia; 2. limitarea puterii şi a influenţei asupra societăţii a serviciilor de informaţii (vor fi modificate şi completate articolele 40, 116, 118 şi 119), şi anume: - membrii şi foştii membri ai serviciilor de informaţii nu vor putea deţine funcţii publice numite sau alese pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea exercitării acestor funcţii; – serviciile de informaţii şi cele asimilate acestora se vor organiza exclusiv în sistem civil, în condiţiile legii, ceea ce însemnă demilitarizarea serviciilor de informaţii; – numirea şefilor serviciilor de informaţii va fi făcută de către Parlament în şedinţă comună a celor două Camere; 3. mărirea puterii Parlamentului (vor fi modificate şi completate articolele 62, 65, 72, 74, 75, 108, 115, 118, 119 şi 146), şi anume: - întărirea democraţiei şi creşterea reprezentativităţii Parlamentului prin impunerea la nivel constituţional a unui prag electoral de 1% pentru intrarea în Parlament; – Parlamentul va desemna procurorul general şi procurorii-şefi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; – opinăm pentru eliminarea tezei finale cu privire la revocarea de către Cameră a măsurii luate în caz de infracţiune flagrantă. Imixtiunea Camerelor, de revocare a acestor măsuri în cursul unui proces penal, aduce atingere principiului separaţiei puterilor în stat şi independenţei justiţiei; – scăderea numărului de semnături necesare pentru o iniţiativa legislativă cetăţenească de la 100.000 la 30.000 de semnături; – eliminarea adoptării tacite a legilor; – limitarea delegării legislative a executivului; – dreptul exclusiv al Parlamentului de a da acordul prealabil pentru ca, pe timp de pace, trupe străine să intre, să staţioneze sau să desfăşoare operaţiuni pe teritoriul României; – includerea în CSAT a şefilor celor două Camere ale Parlamentului; – scăderea numărului de parlamentari care pot sesiza CCR de la 50 la 20 de deputaţi şi, respectiv, de la 25 la 10 senatori; 4. diminuarea puterii Preşedintelui (vor fi modificate şi completate articolele 83, 90, 94, 103 şi 142), şi anume: - scăderea mandatului Preşedintelui de la 5 la 4 ani; – limitarea dreptului Preşedintelui de a organiza referendumuri; – Preşedintele va acorda gradele de mareşal, de general şi de amiral numai cu avizul conform al comisiilor de specialitate ale Parlamentului; – obligarea Preşedintelui să desemneze candidat la funcţia de prim-ministru pe candidatul desemnat de către partidul care are cel mai mare număr de parlamentari; – Preşedintele nu va mai desemna judecători la CCR; 5. întărirea şi garantarea independenţei justiţiei (vor fi modificate şi completate articolele 124, 125, 126, 132, 133, 134, 146 şi 147), şi anume: - creşterea controlului administrativ la nivelul instanţelor prin sporirea puterii preşedinţilor de instanţă (evaluarea, desemnarea pentru celelalte funcţii de conducere, delegare, detaşare, transfer) reprezintă un pericol evident pentru independenţa judecătorilor, independenţă care trebuie garantată până la cel mai înalt nivel; – neimplicarea şi neapartenenţa judecătorilor la serviciile secrete, dar şi în asociaţiile şi societăţile oculte, secrete, discrete sunt obligatorii; – excluderea factorului politic de la numirea în funcţie a judecătorilor, respectiv a Preşedintelui României; se impune regândirea acestui mecanism în condiţiile în care propunerile de numire aparţin garantului independenţei justiţiei, respectiv Consiliului Superior al Magistraturii; pentru procurori propunerea de numire în funcţie poate fi formulată de către Ministerul Public, ale cărui atribuţii sunt exercitate, în prezent, prin intermediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; – pe lângă funcţiile didactice din învăţământul superior, se impune garantarea prezenţei judecătorilor şi în funcţiile didactice de la Institutul Naţional al Magistraturii (care poate fi regândit, în viitor, ca fiind Institutul Naţional al Judecătorilor) şi Şcoala Naţională de Grefieri. În mod similar pot fi aduse completări şi în ceea ce priveşte prezenţa procurilor şi în funcţiile didactice de la Institutul Naţional al Magistraturii (care poate fi regândit, în viitor, ca fiind Institutul Naţional al Procurorilor) şi Şcoala Naţională de Grefieri; – independenţa justiţiei poate fi garantată doar de judecători, întrucât doar aceştia se bucură de o independenţă reală. De aceea se impune regândirea la nivel constituţional a autorităţii care aduce garanţii de independenţă justiţiei şi, astfel, consolidării statului de drept, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, din care nu vor mai face parte procurori; – Consiliul Superior al Magistraturii poate avea în componenţa sa un număr maxim de 10 judecători aleşi fiecare de adunările generale ale judecătorilor de la nivelul întregii ţări, împrejurare ce ar fi în măsură să asigure o reprezentativitate deplină a celor aleşi (care, de altfel, îi reprezintă pe toţi judecătorii, şi nu doar pe cei de la nivelul instanţei de unde provin). Se impune regândirea structurii numărului de judecători corespunzători fiecărei instanţe, în raport cu numărul acestora şi al judecătorilor existent la nivel naţional; – durata mandatului membrilor se impune a fi regândită, întrucât perioada de şase ani nu a adus totdeauna rezultatele cele mai bune, doar o consolidare a influenţelor şi excesului de putere; – de asemenea, se impune a fi precizat expres, la nivel constituţional, faptul că mandatul preşedintelui Consiliului Superior al Judecătorilor are o durată de un an, că acest mandat de funcţie de conducere nu poate fi nici prelungit, reînnoit sau supus unei alte „inovaţii juridice“; – prevederea referitoare la participarea Preşedintelui României la şedinţele Consiliului, introdusă la revizuirea din 2003, se impune a fi abrogată; – se impun a fi înlăturate şi readaptate normele de procedură referitoare la hotărârile pronunţate de Consiliul Superior al Judecătorilor sub aspectul naturii lor juridice şi al căii de atac; – Curtea Constituţională va putea constata neconstituţionalitatea unui tratat şi ulterior ratificării; – nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale de către judecători şi procurori va constitui abatere disciplinară şi se va sancţiona în condiţii stabilite printr-o lege organică; 6. apărarea şi sporirea avuţiei naţionale (vor fi modificate şi completate articolele 116, 136 şi 140), şi anume: - bugete minimale şi maximale stabilite prin Constituţie: 6% - educaţie, 9% - sănătate, 2% - apărare pe timp de pace; – funcţiile publice numite sau funcţiile şi calităţile pentru care se realizează desemnare directă vor fi ocupate pentru maximum 2 mandate de maximum 4 ani; – redevenţele datorate pentru contractele de concesiune se vor actualiza la nivelul preţurilor practicate în Uniunea Europeană din cinci în cinci ani; – Curtea de Conturi va controla modul de gestionare a resurselor publice şi va raporta Parlamentului cel puţin o dată pe an cele constatate, raportul fiind public; 7. întărirea democraţiei, garantarea suveranităţii naţionale şi apărarea supremaţiei Constituţiei şi a interesului suveran al poporului în derularea relaţiilor internaţionale (vor fi modificate şi completate articolele 70, 97, 120, 148 şi 149), şi anume: - posibilitatea demiterii prin referendum a aleşilor prin vot direct: Preşedinte, parlamentari, primari şi preşedinţi de consilii judeţene; – îndeplinirea obligaţiilor luate de România prin tratate doar cu respectarea Constituţiei României şi în interesul superior şi suveran al poporului român; – aderarea şi retragerea României din organismele şi alianţele internaţionale se vor face doar prin lege adoptată prin decizia suverană a poporului român exprimată prin referendum. Ghidul complet al modificărilor aduse Constituţiei române în proiectul de revizuire Iată de ce, deşi Constituţia României, legea supremă a statului, este documentul care defineşte structura fundamentală a societăţii româneşti, principiile după care se guvernează şi drepturile cetăţenilor săi, ca orice document viu, ea necesită actualizări periodice pentru a rămâne relevantă şi eficientă în contextul schimbărilor sociale, politice şi tehnologice. Din aceste motive, prezentul proiect de revizuire a Constituţiei României aduce o serie de schimbări semnificative, vizând o gamă largă de domenii, de la separaţia puterilor în stat la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, justiţie, administrare publică şi până la reglementări în sfera apărării naţionale şi relaţiilor internaţionale. În total, proiectul propune revizuirea a 51 de articole, având în vedere adăugarea, modificarea sau abrogarea unor alineate specifice. Pentru a înţelege amploarea şi profunzimea acestor schimbări, vom trece în revistă fiecare articol afectat, împreună cu alineatele aferente, explicând în acelaşi timp conţinutul şi implicaţiile acestora. Vom începe cu articolul 1, care suferă modificări la alineatele (4) şi (5), stabilind principiile separaţiei, echilibrului şi cooperării între puterile statului şi obligativitatea respectării Constituţiei şi a deciziilor judiciare. În cadrul articolului 19, alineatul (2) este abrogat, iar articolul 21 vede o schimbare la alineatul (3), punând accent pe dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Articolul 22 este revizuit la alineatul (2) pentru a interzice tortura şi tratamentele inumane sau degradante, iar după alineatul (3) sunt adăugate trei noi alineate, (4)-(6), care protejează identitatea sexuală biologică a copilului şi integritatea individuală fizică sau mentală a persoanei. Modificările continuă cu articolul 23, în care alineatul (4) subliniază condiţiile excepţionale pentru cercetarea şi judecarea cu privarea de libertate a persoanei, iar după alineatul (13) sunt adăugate alte două noi alineate, (14) şi (15), care reglementează supravegherea cetăţenilor şi limitarea libertăţii individuale. Articolul 24 primeşte trei noi alineate, (3)-(5), care asigură dreptul la apărare fără condiţionări, interzic folosirea de documente clasificate în procese judiciare fără accesul persoanelor şi avocaţilor şi garantează principiul egalităţii de arme în procesul penal. Privind educaţia şi sănătatea, articolul 32, respectiv articolul 34 sunt completate cu alineate noi care stipulează procentul din PIB alocat anual acestor domenii şi autonomia unităţilor de învăţământ şi sănătate în utilizarea veniturilor proprii. Aceste adăugări sunt cruciale pentru asigurarea unui nivel de finanţare adecvat şi pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite cetăţenilor. Alte modificări importante se referă la articolul 40, unde alineatul (3) prevede interdicţia membrilor unor profesii specifice de a face parte din partide politice, şi articolul 44, care introduce un nou alineat (10), ce garantează dreptul cetăţeanului de a dispune liber de averea sa. În domeniul justiţiei, articolul 125 subliniază inamovibilitatea judecătorilor şi condiţiile legale pentru numirea, promovarea sau sancţionarea acestora, iar articolul 133 detaliază structura şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, inclusiv rolul său de garant al independenţei justiţiei. Un alt aspect deosebit de relevant este reprezentat de modificările aduse articolelor care reglementează structura şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Astfel, articolul 143 stabileşte noile condiţii pentru judecătorii acestei instanţe, iar articolul 146 detaliază competenţele Curţii, inclusiv pronunţarea asupra constituţionalităţii legilor şi tratatelor internaţionale. Aceste schimbări au un impact semnificativ asupra modului în care sunt protejate drepturile şi libertăţile fundamentale, precum şi asupra separaţiei puterilor în stat. Articolul 147, la rândul său, defineşte efectele deciziilor Curţii Constituţionale, în timp ce noul articol adăugat, articolul 148, subliniază supremaţia Constituţiei şi a interesului suveran al poporului în cadrul relaţiilor internaţionale, stabilind un cadru clar pentru aderarea, ratificarea revizuirii tratatelor constitutive şi retragerea României din organismele şi alianţele internaţionale, toate acestea trebuind să se facă prin referendum. Pentru a înţelege mai bine contextul şi necesitatea acestor modificări, este esenţial să avem în vedere evoluţiile din ultimii ani şi modul în care acestea au influenţat structura societăţii româneşti. Schimbările propuse reflectă dorinţa de a aduce legislaţia naţională în acord cu standardele internaţionale, de a răspunde nevoilor cetăţenilor şi de a consolida instituţiile statului. Un exemplu în acest sens este introducerea alineatelor noi în articolul 22, care, pe lângă interdicţia torturii, adresează şi probleme contemporane precum drepturile persoanelor în contextul avansului tehnologic, protejându-le integritatea fizică şi mentală în faţa posibilelor abuzuri legate de utilizarea tehnologiei. Aceasta demonstrează o conştientizare a realităţilor digitale şi a impactului tehnologiilor emergente asupra drepturilor omului. În acelaşi timp, creşterea alocărilor bugetare pentru educaţie şi sănătate indică o recunoaştere a importanţei acestor sectoare vitale pentru dezvoltarea durabilă a societăţii. Prin stabilirea unor procente minime din PIB care trebuie investite în aceste domenii, proiectul de revizuire urmăreşte să asigure resursele necesare pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor. Pe de altă parte, modificările privind funcţionarea Curţii Constituţionale şi a Consiliului Superior al Magistraturii vin să întărească independenţa justiţiei şi să asigure un echilibru mai bun între puterile statului. Acest lucru este esenţial într-o democraţie, unde respectarea legii şi garantarea drepturilor cetăţenilor depind de o justiţie imparţială şi eficientă. De asemenea, abordarea privind alegerile şi mandatul unor funcţii publice, cum sunt cele de primar sau Preşedinte, reflectă o încercare de a creşte responsabilitatea aleşilor faţă de electorat, prin posibilitatea demiterii acestora prin referendum. Aceasta ar putea conduce către o mai mare implicare a cetăţenilor în procesul democratic şi la o răspundere crescută din partea oficialilor publici. Noul cadru legislativ propus prin acest proiect de revizuire a Constituţiei aduce, fără îndoială, schimbări profunde în structura juridică şi instituţională a României. Acestea sunt menite să actualizeze şi să alinieze legislaţia naţională la evoluţiile societale şi la standardele internaţionale, să consolideze drepturile şi libertăţile fundamentale şi să asigure un echilibru mai stabil între puterile statului. În concluzie, proiectul de revizuire a Constituţiei României reprezintă un pas important în procesul continuu de perfecţionare a cadrului legal în care funcţionează societatea românească. Prin aceste modificări sunt vizate nu doar consolidarea structurii statului de drept şi asigurarea unei mai bune protecţii a cetăţenilor, dar şi adaptarea la schimbările complexe ale lumii contemporane. În cele ce urmează facem o prezentare a modificărilor şi completărilor normelor constituţionale şi a motivelor care au stat la adoptarea acestora în succesiunea apariţiei acestora în legea de revizuire a Constituţiei şi în textul constituţional, astfel cum va fi revizuit: 1. Alineatele (4) şi (5) ale articolului 1 se vor modifica şi vor avea următorul cuprins: "(4) Statul se organizează potrivit principiilor separaţiei, echilibrului şi cooperării loiale între cele trei puteri egale - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale. Puterea legislativă este reprezentată de Parlament, puterea executivă este reprezentată de Guvern şi de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, iar puterea judecătorească este reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti.(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale, a legilor, dar şi respectarea hotărârilor judecătoreşti şi a deciziilor Curţii Constituţionale sunt obligatorii." Imperativul echilibrului puterilor în stat - Constituţia României, adoptată în 1991 şi revizuită în anul 2003, a reprezentat piatra de temelie a democraţiei postcomuniste şi a statului de drept în România. Articolul 1, care stabileşte fundamentele sistemului politic şi statal, este subiectul unei propuse revizuiri menite să consolideze principiile separaţiei, echilibrului şi cooperării loiale între puterile statului. Alineatul (4) al articolului 1 are în prezent următoarea formulare: „(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.“ Adăugarea frazei „Puterea legislativă este reprezentată de Parlament, puterea executivă este reprezentată de Guvern şi de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, iar puterea judecătorească este reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti.“ are scopul de a explica care este fiecare putere în parte, excluzând prin omisiune Preşedintele din rândul celor trei puteri. Prin prezenta modificare este anticipat şi precizat şi modul de interpretare şi aplicare a articolului 80 alin. (1) teza a 2-a, în care se precizează că „Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.“ Conform „spiritului“ şi „literei“ acestui articol, funcţia de mediator pune Preşedintele în afara şi deasupra oricăreia dintre cele trei puteri. Pentru acest motiv, participarea implicită a Preşedintelui în activitatea uneia sau mai multor puteri ale statului, fie şi din poziţia de „Şef al statului“, transformă Preşedintele din mediator, din „arbitru“ între stat şi societate, dar şi între puterile statului, în parte implicată în „jocul de putere“, în arbitru jucător şi căpitan al uneia dintre „echipe“, în prezent în „echipa executivului“, fapt de natură a distorsiona funcţionarea democraţiei prin ruperea echilibrului dintre puterile statului în favoarea puterii executive, dar şi de a submina puterea şi suveranitatea poporului român, societatea rămânând, în actuala interpretare şi aplicare a Constituţiei anterior prezentei modificări, fără „mediator“ şi „reprezentant“ în faţa statului. La alineatul (5), care avea anterior modificării următoarea formulare: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.“, se adaugă şi propoziţia „dar şi respectarea hotărârilor judecătoreşti şi a deciziilor Curţii Constituţionale sunt obligatorii.“ Această precizare, deşi ar fi trebuit să fie subînţeleasă în formularea anterioară a Constituţiei, este necesar şi obligatoriu a fi introdusă în textul Constituţiei revizuit tocmai pentru a da eficienţă şi concreteţe principiului echilibrului puterilor în stat, anterior menţionat, dar şi obligativităţii respectării legilor şi supremaţiei Constituţiei. Respectarea hotărârilor judecătoreşti este garanţia aplicării directe şi a eficienţei şi a concreteţei stării de drept într-o societate, stare cunoscută şi sub titulatura mai des uzitată de „stat de drept“, motiv pentru care introducerea ca principiu constituţional a obligativităţii respectării hotărârilor judecătoreşti este o măsură necesară. În acelaşi timp, introducerea în Constituţie a caracterului obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale este manifestarea şi aplicarea directă a primei părţi a prezentului alineat (5), în care se spune explicit că „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale ... este obligatorie“, respectarea deciziilor Curţii Constituţionale fiind concretizarea supremaţiei Constituţiei şi cel mai important mijloc de garantare a suveranităţii naţionale. Modificările aduse însuşi articolului 1 al Constituţiei, deşi aparent redundante şi repetitive faţă de anterioara formulare, au rolul de a preciza şi întări principiile şi regulile de funcţionare ale statului român, aceste noi garanţii fiind necesare şi din prisma derapajelor şi disfuncţionalităţilor observate în urma ultimilor 33 de ani de aplicare a Constituţiei din 1991, esenţa statului de drept fiind respectarea hotărârilor judecătoreşti. Pentru aceste motive, menţionarea expresă a egalităţii celor trei puteri conferă acestora, în plus, o garanţie constituţională, iar la nivelul cooperării între acestea excluderea oricărei tendinţe, a unei posibile ierarhizări între ele. Importanţa revizuirii alineatelor (4) şi (5) ale articolului 1 - revizuirea propusă pentru alineatele (4) şi (5) ale articolului 1 din Constituţia României nu este doar un demers formal, ci o necesitate în contextul actual, în care practicile politice şi interpretările legale au arătat adesea nevoia unei clarificări şi consolidări a textului constituţional. Aceste modificări pot servi drept un mecanism de prevenire a conflictelor de competenţă între puterile statului şi de asigurare a unei funcţionări armonioase a acestuia. Adoptarea unor formulări mai explicite în cadrul Constituţiei este în concordanţă cu tendinţele observate în alte state europene, care au ales să detalieze în mod explicit atribuţiile şi relaţiile dintre puterile statului. De exemplu, Constituţia Germaniei, cunoscută sub numele de Grundgesetz, stipulează în mod clar rolul şi funcţiile diferitelor organisme ale statului, precum şi principiul separaţiei puterilor, care serveşte drept bază pentru organizarea instituţională a ţării. Această claritate ajută la evitarea ambiguităţilor şi la consolidarea statului de drept prin oferirea unui cadru bine definit pentru acţiunea instituţiilor. Analizând articolele revizuite ale Constituţiei României în contextul comparativ european, observăm că efortul de a detalia şi de a consolida principiul separaţiei puterilor este o tendinţă generală. De exemplu, Constituţia Franţei asigură o separare clară între funcţiile executive şi legislative, prevăzând mecanisme specifice pentru rezolvarea diferendelor care pot apărea între acestea. Această abordare contribuie la menţinerea unui echilibru stabil şi la evitarea suprapunerii sau conflictelor de interese între diferitele ramuri ale guvernării. În acelaşi spirit de claritate şi stabilitate, Constituţia Spaniei defineşte în termeni precişi rolurile şi relaţiile dintre Parlament, Guvern şi sistemul judiciar, punând un accent deosebit pe independenţa puterii judecătoreşti ca fundament al libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor. Prin această structurare, Constituţia Spaniei urmăreşte să protejeze principiile democratice şi să asigure un echilibru durabil între puterile statului, evitând astfel centralizarea excesivă a puterii sau riscul unui derapaj autoritarist. Revenind la contextul românesc, revizuirea propusă a articolului 1 din Constituţia României este de asemenea o reflectare a experienţelor acumulate şi a provocărilor întâmpinate în procesul de consolidare a democraţiei şi statului de drept. Această iniţiativă legislativă poate fi privită ca un pas necesar în maturizarea instituţională a României şi în alinierea sa cu practicile democratice europene, oferind o bază mai solidă pentru funcţionarea instituţiilor şi pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. În plus, propunerea de revizuire a articolelor 4 şi 5 este în armonie cu prevederile articolului 16 referitoare la egalitatea în drepturi. Egalitatea puterilor statului, aşa cum este redefinită, consolidează ideea de egalitate juridică a cetăţenilor, întrucât garantează că nicio putere nu poate suprima sau submina autoritatea celeilalte, asigurând astfel un cadru de drept echitabil pentru toţi. În concluzie, revizuirea articolului 1 din Constituţia României, prin clarificarea şi întărirea principiului separaţiei puterilor şi prin explicitarea obligativităţii respectării hotărârilor judecătoreşti şi a deciziilor Curţii Constituţionale, constituie o etapă esenţială în evoluţia democratică a ţării. Acest proces de revizuire nu doar că asigură alinierea la standardele europene, dar şi consolidează încrederea cetăţenilor în mecanismele de stat, creând premisele pentru o guvernare eficientă şi echitabilă. Prin aceste schimbări, Constituţia României va deveni un instrument mai adaptabil şi mai clar în definirea rolului fiecărei puteri în parte, precum şi în reglementarea relaţiilor dintre acestea, ceea ce va contribui la prevenirea şi rezolvarea potenţialelor conflicte instituţionale. Astfel se va asigura nu doar funcţionarea armonioasă a statului, ci şi protecţia valorilor democratice şi statului de drept în România. Revizuirea articolului 1 reprezintă, în esenţă, o reafirmare a angajamentului faţă de principiile fundamentale ale democraţiei constituţionale. Aceasta nu este doar o adaptare la realităţile sociale şi politice contemporane, ci şi o măsură preventivă împotriva interpretărilor abuzive sau a uzurpărilor de putere, care ar putea submina echilibrul instituţional stabilit prin legea fundamentală a ţării. Reinserarea şi detalierea acestor principii în textul Constituţiei nu numai că întăresc fundamentul democratic al statului român, dar şi reiterează angajamentul faţă de statul de drept şi respectul nerestrictiv pentru deciziile judiciare şi constituţionale. Prin aceasta se oferă cadrul pentru o justiţie independentă şi imparţială, esenţială pentru funcţionarea oricărui stat democratic. Finalizând, revizuirea articolelor 4 şi 5 din Constituţia României este o manifestare a maturităţii politice şi a înţelegerii necesităţii unui cadru constituţional robust. Este o recunoaştere a faptului că o democraţie puternică nu se construieşte doar prin legi, ci şi prin garantarea respectării acestora în spiritul unei cooperări loiale între toate ramurile puterii. Este, în acelaşi timp, un semnal că statul român îşi întăreşte fundamentele pentru a se asigura că evoluţiile viitoare se vor înscrie într-o tradiţie democratică consolidată şi respectuoasă faţă de voinţa cetăţeanului şi supremaţia legii. Astfel, revizuirea articolelor 4 şi 5 este mai mult decât o simplă actualizare textuală; ea reprezintă o afirmare a maturizării instituţionale şi o consolidare a structurii democratice a României, în acord cu dinamica societăţii şi aspiraţiile cetăţenilor săi pentru o guvernare transparentă şi eficientă. În acest proces de revizuire, România îşi reafirmă angajamentul de a urma cele mai bune practici şi standarde europene, asigurând astfel o aliniere a legislaţiei naţionale cu principiile şi valorile democratice care stau la baza Uniunii Europene. Această schimbare constituţională este, în esenţă, un pas spre consolidarea unui stat în care fiecare putere îşi exercită rolul în mod independent, dar într-un spirit de colaborare, contribuind la un echilibru sănătos şi la buna funcţionare a întregului sistem politic. Aceasta va consolida încrederea cetăţenilor în capacitatea instituţiilor de a le proteja drepturile şi libertăţile şi de a răspunde adecvat la aşteptările lor. Prin urmare, revizuirea propusă nu este doar o necesitate tehnică, ci un angajament profund faţă de principiile de bază ale democraţiei şi ale statului de drept. Îmbunătăţirea clarităţii textului constituţional va avea ca rezultat o mai bună înţelegere a rolurilor instituţionale şi va elimina ambiguităţile care pot duce la conflicte de competenţă sau interpretări eronate ale legii. Aceasta va contribui la o mai mare stabilitate instituţională şi la consolidarea încrederii publice în integritatea şi eficienţa guvernării. În concluzie, propunerea de revizuire a articolului 1 din Constituţia României reprezintă un pas fundamental în direcţia întăririi structurii democratice a statului şi a asigurării unui echilibru solid între puterile acestuia. 2. Alineatul (2) al articolului 19 se abrogă. Alineatul (2) al articolului 19 are în prezent următoarea formulare: „(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.“ Abrogarea alineatului (2) din articolul 19 elimină derogarea instituită faţă de principiul enunţat de alineatul (1) al aceluiaşi articol din Constituţie, şi anume că „(1) Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România.“ Este eliminată pe această cale posibilitatea ca cetăţeanul român să fie extrădat în terţe ţări în care acesta ar putea face obiectul unor cercetări sau condamnări penale. Motivul principal pentru care este eliminată posibilitatea extrădării cetăţeanului român în terţe state este nevoia de a consolida dreptul cetăţeanului român de avea un proces echitabil, drept garantat de art. 21 alin. (2) din Constituţie, care să se desfăşoare în limba oficială a României, care este limba română potrivit art. 13 din Constituţie, dar şi să beneficieze de dreptul la apărare acordat şi garantat de articolul 24 din Constituţie. Aceste drepturi îşi găsesc în mod plenar exerciţiul doar în garantarea de către statul român a accesului cetăţeanului român la o instanţă naţională, judecata urmând să fie făcută în limba română şi în baza singurelor legi pe care cetăţeanul român este obligat (şi prezumat) să le cunoască - legile României şi, nu în ultimul rând, în prezenţa unui avocat „ales sau numit din oficiu“ cu care să se poată consulta în limba oficială a statului fără a fi nevoie de interpuşi precum interpreţii şi traducătorii. Nu în ultimul rând, distanţele mari sau foarte mari faţă de domiciliul cetăţeanului român la care se pot afla ţările care cer extrădarea cetăţeanului român extrădabil potrivit actualelor norme ale Constituţiei constituie o piedică majoră, de multe ori insurmontabilă, pentru exercitarea relaţiilor de familie, cu atât mai mult cu cât există posibilitatea deţinerii în recluziune a cetăţeanului român pe perioade lungi sau, uneori, foarte lungi de timp, fapt care încălcă flagrant obligaţia instituită de art. 26 din Constituţie ca statul român să ocrotească viaţa de familie a cetăţenilor săi. Motivul secundar pentru care este eliminată derogarea prevăzută de alineatul (2) al art. 19 din Constituţie este necesitatea ca statul român să îşi asume integral costurile pentru judecarea şi, eventual, apărarea, detenţia şi reeducarea cetăţeanului român, fapt care constituie o parte esenţială a responsabilităţii statului român în relaţiile cu partenerii săi internaţionali, dar şi a dreptului suveran al României de a judeca şi pedepsi conform propriilor legi cetăţenii români, precum şi cetăţenii străini care săvârşesc infracţiuni pe teritoriul României. Se urmăresc pe această cale întărirea şi garantarea drepturilor cetăţeanului. Din perspectiva relaţionării cu alte articole din Constituţie, abrogarea alineatului (2) al art. 19 ar duce la o coerenţă sporită între principiile fundamentale privind drepturile cetăţenilor şi aplicarea acestora. De exemplu, articolul 22 referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică s-ar alinia mai bine cu un regim juridic care nu permite extrădarea, reiterând astfel angajamentul statului român de a proteja aceste drepturi în faţa oricăror ameninţări externe, inclusiv cele judiciare. În comparaţie cu alte constituţii europene, abrogarea acestui alineat ar poziţiona România într-un grup de ţări care au optat pentru garantarea nonextrădării cetăţenilor săi ca principiu constituţional. De exemplu, constituţia Germaniei, în articolul său 16, alineatul (2), precizează că „niciun german nu poate fi extrădat în străinătate“. Această prevedere reflectă o abordare similară cu cea pe care România ar urma să o adopte prin abrogarea alineatului (2) din articolul 19, punând accent pe suveranitatea naţională şi protecţia cetăţenilor în faţa sistemelor juridice străine. În lumina dezbaterilor privind suveranitatea naţională şi globalizarea justiţiei penale, abrogarea alineatului (2) ar putea fi văzută de unii ca un pas înapoi în cooperarea internaţională penală, dar ca o întărire a suveranităţii naţionale şi a responsabilităţii statului român în raport cu cetăţenii săi, dar şi cu partenerii internaţionali ai acestuia. 3. Alineatul (3) al articolului 21 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, optim şi previzibil, de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege." Formularea actuală a alineatului (3) al articolului 21, „Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor întrun termen rezonabil.“ a fost completată cu formularea „optim şi previzibil, de către o instanţă independentă şi imparţială.“ şi are ca scop să stabilească ca principiu constituţional recomandarea din Programul-cadru al Comisiei Europene pentru eficienţa justiţiei (CEPEJ). Comisia a adoptat Programul-cadru intitulat „Un obiectiv nou pentru sistemele judiciare: soluţionarea fiecărei cauze într-un termen optim şi previzibil“, în care se susţine că „termenul rezonabil“ este doar o condiţie - „limita de jos“ a dreptului la un proces echitabil, astfel că el trebuie înlocuit cu un alt termen, „optim şi previzibil“, ca fiind un standard mai stimulativ şi eficace. Prezenta modificare a alineatului (3) din articolul 21 vine ca răspuns faţă de recomandarea CE-CEPEJ, adoptată la 8 decembrie 2006, denumită „Compendiu“, recomandare făcută sistemelor judiciare naţionale de a stabili unele durate-cadru pentru procedurile judiciare în aplicarea noului concept intitulat „termen optim şi previzibil“. În câteva state europene (Finlanda, Slovenia, Norvegia) s-au adoptat unele soluţii pentru stabilirea unor durate-cadru ale procedurii judiciare, în raport cu complexitatea cauzelor, fixându-se chiar anumite termene fixe în materie penală şi, distinct, în materie civilă, însă nu s-a intervenit la nivel constituţional, România fiind astfel prima ţară care implementează recomandarea CE-CEPEJ. Această modificare vine că răspuns la întrebarea retorică pe care o formula profesorul Ion Deleanu cu prilejul adoptării legilor de modificare a codurilor de procedură: „Consacrarea prin legea de procedură civilă a sintagmei «termen optim şi previzibil» nu semnifică oare revizuirea implicită şi inadmisibilă a dispoziţiilor constituţionale, care se referă la un «termen rezonabil»?“ În acest fel, se implementează la nivel constituţional acest concept de „termen optim şi previzibil“, care este o varietate nouă şi mai exigentă a „termenului rezonabil“, şi vine să dea o justificare la nivel constituţional pentru expresiile „soluţionarea cu celeritate a cauzelor“, „soluţionarea de urgenţă şi cu precădere“, „termen scurt“, „de urgenţă“, „de îndată“ ş.a. În acelaşi articol se adaugă şi sintagma „instanţă independentă şi imparţială instituită de lege“ şi are ca scop armonizarea Constituţiei cu dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede la art. 6 că „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi întrun termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege (…)“ Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil este garantat doar în situaţia în care judecata este realizată de o „instanţă independentă şi imparţială instituită de lege“. În susţinerea necesităţii implementării acestei modificări a textului constituţional vom menţiona unele aspecte deja reţinute de jurisprudenţa CEDO: "Prin independenţă se înţelege independenţă faţă de alte puteri (executivă şi legislativă) (Beaumartin împotriva Franţei, pct. 38) şi independenţă faţă de părţi (Sramek împotriva Austriei, pct. 42). Respectarea acestei cerinţe se verifică, în special, pe baza unor criterii de natură statutară, precum modalităţile de numire şi durata mandatului membrilor instanţei sau existenţa unor garanţii suficiente împotriva presiunilor externe." În sensul art. 6 § 1, instanţa trebuie să fie imparţială. Imparţialitatea se defineşte de regulă prin lipsa oricărei prejudecăţi sau atitudini părtinitoare şi trebuie evaluată [Micallef împotriva Maltei (MC), pct. 93-101; Nicholas împotriva Ciprului, pct. 49]: (i) potrivit unui demers subiectiv, ţinându-se seama de convingerea personală şi comportamentul judecătorului, adică dacă acesta a demonstrat părtinire sau prejudecăţi personale în cauză; şi, de asemenea, (ii) potrivit unui demers obiectiv, care constă în a stabili dacă instanţa a oferit, în special prin compunerea sa, suficiente garanţii pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparţialitatea sa. "Curtea a subliniat că şi aparenţele pot avea importanţă sau, aşa cum spune un proverb englezesc, «justice must not only be done, it must also be seen to be done» («nu trebuie doar să se facă dreptate, trebuie să se şi vadă că se face dreptate»). Întro societate democratică, instanţele trebuie să inspire încredere justiţiabililor. Orice judecător despre care poate exista o temere legitimă privind lipsa de imparţialitate trebuie aşadar să fie recuzat [Micallef împotriva Maltei (MC), pct. 98]. În ceea ce priveşte o cerere de recuzare, instanţa trebuie să răspundă argumentelor avansate în susţinerea cererii (Harabin împotriva Slovaciei, pct. 136)." Având în vedere toate dispoziţiile jurisprudenţiale citate mai sus, se impune completarea textului constituţional cu dispoziţiile reglementate în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi statuate în mod statornic în jurisprudenţa Curţii, în acest fel instituindu-se la nivel constituţional noi garanţii pentru exercitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului român. Articolul 21 din actuala Constituţie a României stipulează că orice persoană poate apela la instanţele judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Niciun act juridic nu poate împiedica exercitarea acestui drept. Modificarea alineatului (3) subliniază şi mai mult necesitatea unei justiţii accesibile şi eficiente, un pilon fundamental într-o societate democratică, care respectă drepturile şi libertăţile cetăţenilor săi. Pe lângă alinierea la standardele europene, această revizuire este în concordanţă cu alte articole ale Constituţiei României. De exemplu, articolul 16 afirmă egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Prin urmare, un proces echitabil, optim şi previzibil este o extensie naturală a acestei egalităţi în faţa justiţiei. În comparaţie cu alte constituţii europene, noul text al articolului 21 alineatul (3) al Constituţiei României este în linie cu principiile consacrate la nivelul Uniunii Europene. Spre exemplu, Constituţia Germaniei prevede în articolul 101 că „Nimeni nu poate fi luat de sub judecătorul său natural“, iar articolul 103 garantează dreptul la un proces echitabil. Aceste dispoziţii reflectă angajamentul faţă de principiul statului de drept şi protecţia drepturilor individuale, similară cu revizuirea propusă pentru articolul 21 din Constituţia României. Prin urmare, revizuirea articolului 21 şi alinierea acestuia la standardele europene nu numai că întăresc angajamentul României faţă de principiile democratice şi de stat de drept, dar contribuie şi la consolidarea încrederii cetăţenilor în sistemul judiciar. Aceasta este o reformă esenţială care va favoriza, de asemenea, o mai mare predictibilitate în jurisprudenţa naţională şi va sprijini eficienţa procedurilor judiciare, reducând astfel durata excesiv de lungă a proceselor, o problemă des întâlnită în sistemul judiciar românesc. În plus, aducerea alineatului (3) al articolului 21 în acord cu standardele europene va avea un impact pozitiv asupra mediului de afaceri din România, deoarece investitorii şi companiile vor beneficia de o mai mare securitate juridică şi de un cadru legal previzibil. Acest lucru poate stimula creşterea economică şi poate îmbunătăţi climatul de investiţii, atrăgând astfel mai mult capital străin şi generând noi oportunităţi de angajare pentru cetăţeni. Revizuirea articolului 21 şi adoptarea conceptului de „termen optim şi previzibil“ reflectă şi o abordare proactivă în ceea ce priveşte gestionarea volumului crescut de cazuri din instanţele de judecată. Această abordare poate reduce semnificativ numărul de cazuri amânate şi poate asigura că cetăţenii nu vor suferi din cauza întârzierilor nejustificate. În esenţă, o justiţie rapidă este o justiţie mai aproape de idealurile de corectitudine şi eficienţă, pe care orice sistem judiciar ar trebui să le încorporeze. Este important de notat că revizuirea propusă nu se limitează doar la îmbunătăţirea timpului de soluţionare a cazurilor, ci se extinde şi la calitatea procesului judiciar în ansamblul său. Prin includerea cerinţelor de independenţă şi imparţialitate a instanţei se garantează că fiecare caz va fi judecat pe baza faptelor şi a legii aplicabile, fără influenţe exterioare sau prejudecăţi. În acest mod se asigură atât integritatea procesului judiciar, cât şi încrederea publică în sistemul de justiţie. În concluzie, modificarea articolului 21 din Constituţia României este o etapă crucială în evoluţia sistemului de justiţie şi a statului de drept în România. Prin implementarea noţiunii de „termen optim şi previzibil“ se asigură că drepturile cetăţenilor la un proces echitabil sunt respectate conform celor mai înalte standarde europene. De asemenea, se consolidează principiile de independenţă şi imparţialitate ale justiţiei, elemente vitale întrun sistem judiciar modern şi eficient. Revizuirea trebuie văzută în contextul mai larg al reformelor judiciare şi al necesităţii de a spori transparenţa, eficienţa şi responsabilitatea sistemului judiciar. O astfel de schimbare constituţională reprezintă nu doar o aliniere la directivele europene, ci şi o afirmare a angajamentului României faţă de valorile democratice şi de respectare a drepturilor omului. Acesta nu este doar un pas înainte pentru sistemul judiciar românesc, ci şi un mesaj puternic că România este dedicată protejării şi promovării statului de drept, asigurând astfel un mediu stabil şi echitabil pentru toţi cetăţenii săi. În lumina acestor considerente, revizuirea articolului 21 este nu doar necesară, ci imperativă pentru progresul societăţii româneşti în ansamblu. În concluzie, amendarea articolului 21 din Constituţia României este un pas esenţial spre consolidarea unei justiţii transparente, eficiente şi, mai ales, conforme cu standardele europene şi internaţionale de proces echitabil. Această reformă constituţională are potenţialul de a îmbunătăţi semnificativ percepţia publică asupra sistemului judiciar şi de a creşte încrederea în mecanismele de aplicare a legii. În esenţă, prin această revizuire, România se angajează întro cale de modernizare şi îmbunătăţire a justiţiei, un pilon central în funcţionarea unei democraţii sănătoase. Această iniţiativă trebuie să fie însoţită de alte măsuri de reformă care să asigure aplicarea efectivă a principiilor consacrate în noul alineat al articolului 21. Acestea pot include investiţii în infrastructura judiciară, formarea continuă a magistraţilor şi implementarea tehnologiilor informatice care să eficientizeze gestionarea cazurilor. În plus, este esenţială promovarea unei culturi a responsabilităţii şi integrităţii în rândul profesioniştilor din justiţie, pentru a garanta că noile standarde constituţionale sunt respectate cu cea mai mare seriozitate. În definitiv, revizuirea articolului 21 nu trebuie privită ca un simplu act de conformare la recomandările europene, ci ca o reafirmare a angajamentului României faţă de principiile de bază ale dreptăţii şi ale unui stat de drept. Aceasta reprezintă un angajament faţă de cetăţeni şi o promisiune de a le oferi o justiţie care nu doar că respectă litera legii, dar care este şi promptă, eficientă şi echitabilă în faţa fiecărui individ. Revizuirea constituţională este, aşadar, o piatră de temelie în edificarea unui sistem judiciar care să inspire încredere şi respect şi care să asigure că drepturile şi libertăţile fiecărui cetăţean român sunt protejate şi promovate în concordanţă cu cele mai înalte standarde internaţionale. Este un pas curajos şi necesar pe drumul evoluţiei democratice a României, spre o societate în care justiţia este cu adevărat pentru toţi, o justiţie care nu doar se pronunţă, dar şi se aplică în mod concret şi vizibil în viaţa de zi cu zi a fiecărui cetăţean. Prin această revizuire România îşi asumă responsabilitatea de a-şi alinia sistemul judiciar nu doar la aşteptările propriilor cetăţeni, dar şi la dinamica schimbărilor legislative la nivel mondial, asigurându-se că legislaţia sa constituţională este în pas cu inovaţiile juridice internaţionale. Acest efort nu doar că va îmbunătăţi calitatea justiţiei, dar va contribui şi la imaginea României ca stat membru al Uniunii Europene, dedicat respectării şi promovării drepturilor omului şi a valorilor democratice. În final, trebuie să recunoaştem că revizuirea articolului 21 este mai mult decât o simplă ajustare legală, este o reflecţie a aspiraţiilor unui popor spre o justiţie mai bună şi o societate mai dreaptă. Este un pas înainte spre consolidarea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului şi un semnal că România îşi ia angajamentul de a asigura că justiţia nu este doar teoretică, ci practică şi accesibilă pentru fiecare persoană. 4. Alineatul (2) al articolului 22 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi niciunui fel de pedeapsă sau de tratament inuman, degradant sau experimental. " Într-un stat de drept, constituţia reprezintă fundamentul pe care se construieşte întregul edificiu juridic şi social. Ca orice temelie, ea trebuie să fie solidă, dar şi adaptabilă la dinamica societăţii pe care o susţine. Astfel, revizuirea articolelor constituţionale nu este doar un drept, ci şi o obligaţie, atunci când acestea nu mai corespund realităţilor sau aspiraţiilor cetăţenilor. În acest sens, articolul 21 din Constituţia României, care abordează dreptul la un proces echitabil, necesită o atenţie deosebită şi o actualizare la standardele europene contemporane. La actuala formulare a textului constituţional a alineatului (2) din art. 22 - „Nimeni nu poate fi supus torturii şi niciunui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.“ - a fost adăugat termenul de „experimental“, fapt care face ca interdicţia „supunerii“ unei persoane la tortură, orice fel de pedeapsă sau la orice „tratament inuman sau degradant“ să fie extinsă şi la tratamentele experimentale. În acest mod, la nivel constituţional este instituită interdicţia de a „supune o persoană“, adică de a o forţa împotriva propriei voinţe, la orice fel de tratament experimental. Cum textul constituţional este scris într-un limbaj simplu, care să-l poată face înţeles de orice persoană vorbitoare de limba română, atât termenul „tratament“, cât şi termenul „experimental“ au strict întinderea noţională uzuală, dată de definiţia de dicţionar. Astfel, termenul „tratament“ poate fi înţeles atât ca „Fel de a se purta cu cineva, atitudine, comportare faţă de cineva.“ (având ca sinonime: comportare, purtare), astfel cum era adesea restrânsă (fără temei) sfera noţională a acestui termen în interpretarea uzuală a vechiului text constituţional, cât şi ca „Totalitatea mijloacelor dietetice, medicamentoase, balneoclimaterice şi igienice de combatere a unei boli.“, cu sensul de îngrijire medicală, ansamblu de mijloace igienice, dietetice, medicamentoase, balneare, climaterice etc. cu care se tratează o boală (sinonime: cură terapie), sau „Mod, metodă, mijloc terapeutic folosit în combaterea bolilor.“, dar şi „Ansamblu de operaţii executate asupra unui material sau a unui organism etc. pentru a obţine modificări de calitate, de formă, de structură etc. în scop industrial, economic sau ştiinţific.“ De asemenea, şi termenul „experimental“ este înţeles în sensul uzual al acestuia, şi anume „cu titlu de încercare“. În acest mod, la nivel constituţional se instituie interdicţia categorică şi neechivocă de a supune, de a forţa orice persoană să îi fie administrate orice mijloace dietetice, medicamentoase, balneoclimaterice şi igienice de combatere a unei boli, orice mod, metodă, mijloc terapeutic folosit în combaterea bolilor sau orice ansamblu de operaţii executate asupra unui material sau a unui organism etc. pentru a obţine modificări de calitate, de formă, de structură etc. în scop industrial, economic sau ştiinţific, cu titlu de încercare, orice mijloace dietetice, medicamentoase, balneoclimaterice şi igienice de combatere a unei boli“ care nu sunt deja dovedite ca fiind eficiente şi sigure în tratarea bolilor pentru care sunt recomandate a fi administrate. Măsura este absolut necesară pentru întărirea dreptului cetăţeanului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, puse în concordanţă cu libertatea conştiinţei. Fiecare dintre acestea sunt elemente indisolubil legate de suveranitatea poporului văzut ca totalitate a cetăţenilor ale căror drepturi şi libertăţi trebuie să fie garantate. Alineatul (2), aşa cum este formulat acum, exclude categoric supunerea unei persoane la tratamente care nu respectă demnitatea şi integritatea sa umană, consolidând astfel protecţia împotriva abuzurilor ce pot decurge din experimentele medicale sau ştiinţifice. Această modificare este în deplină armonie cu valorile umaniste promovate de Uniunea Europeană şi cu prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care în articolul 3 stipulează: „Dreptul la integritate a persoanei“. Conform acestui articol, orice persoană are dreptul la respectarea integrităţii sale fizice şi mentale, iar în cadrul medicinei şi biologiei trebuie respectate, printre altele, consimţământul liber şi informat al persoanei vizate, interzicerea practicilor eugenice şi interzicerea folosirii corpului uman şi a părţilor sale ca sursă de profit. Este important să remarcăm că revizuirea articolului 22 din Constituţia României este în consonanţă şi cu prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului, în special cu articolul 3 care interzice tortura şi tratamentele inumane sau degradante. Această aliniere la standardele internaţionale reflectă angajamentul României de a promova şi proteja drepturile omului în cadrul său juridic intern, consolidând astfel statutul său de membru al comunităţii europene şi internaţionale. Comparând textul revizuit al articolului 22 cu cele ale altor constituţii europene, se poate observa că majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au incluse în documentele lor fundamentale prevederi similare ce vizează interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane. De exemplu, Constituţia Germaniei (Grundgesetz), în articolul 1, afirmă inviolabilitatea demnităţii umane şi subliniază că „a o respecta şi a o proteja este obligaţia tuturor puterilor de stat“. Această prevedere este completată de articolul 104, care interzice tratamentul inuman sau degradant în timpul detenţiei. Similar, Constituţia Spaniei, în articolul 15, garantează dreptul la viaţă şi interzice tortura şi orice formă de pedeapsă sau tratament inuman sau degradant. Astfel, propunerea de revizuire a Constituţiei României pentru a include interdicţia tratamentelor experimentale este nu doar o necesitate internă, ci şi o aliniere la standardele drepturilor omului recunoscute şi adoptate pe plan internaţional. Această schimbare va consolida încrederea în sistemul de justiţie şi va asigura că practicile medicale şi ştiinţifice se vor desfăşura cu respectarea demnităţii şi drepturilor fundamentale ale fiecărui individ. În concluzie, revizuirea articolului 22 pentru a explica interdicţia tratamentelor experimentale reprezintă un pas important în actualizarea şi adaptarea Constituţiei României la valorile şi principiile care guvernează societatea modernă. Aceasta va servi nu doar ca o garanţie a respectării drepturilor individuale, ci şi ca o platformă pentru dezvoltarea unui cadru legal mai robust în domeniul medical şi ştiinţific, asigurându-se că progresul nu sacrifică integritatea umană. Prin adoptarea unei astfel de modificări, România îşi reconfirmă angajamentul faţă de protecţia drepturilor omului şi îşi consolidează poziţia ca stat democratic, aliniat la valorile şi normele internaţionale în domeniul drepturilor fundamentale. 5. După alineatul (3) al articolului 22 se introduc alineatele (4), (5) şi (6), care vor avea următorul cuprins: "(4) Identitatea sexuală biologică a copilului dobândită la naştere nu se poate modifica până la vârsta de 18 ani.(5) Dreptul persoanei de a se autodetermina şi dezvolta în libertate conform liberului său arbitru şi cu respectarea statutului de persoană responsabilă ca atribute ale demnităţii umane sunt drepturi inalienabile ale omului şi sunt garantate şi protejate de statul român.(6) Nicio autoritate, instituţie sau individ nu poate, prin orice mecanism tehnologic, să crească, să scadă, să perturbe sau să schimbe integritatea individuală fizică sau mentală a persoanei, fără consimţământul scris, expres, informat şi liber exprimat al persoanei sau, în cazul interzisului judecătoresc sau al pacientului care nu îşi poate exprima voinţa, fără consimţământul scris, expres, informat şi liber exprimat al reprezentantului legal." Tot la articolul 22 din Constituţia României mai sunt introduse două alineate cu scopul garantării şi întăririi protecţiei „Dreptului la viaţă şi integritate fizică şi psihică“ a cetăţeanului român din perspectiva noilor provocări şi pericole aduse de evoluţiile sociale şi tehnologice din ultimii ani, evoluţii imposibil de anticipat la nivelul anilor în care a fost adoptată Constituţia (1991) sau revizuită aceasta (2003). Astfel, la nou-introdusul alineat (4) este interzisă până la vârsta de 18 ani orice formă de intervenţie asupra trupului minorului având ca scop modificarea identităţii sexuale dobândite la naşterea acestuia. La adoptarea acestor modificări se are în vedere atât interesul superior al copilului, cât şi dreptul acestuia de a decide şi de a dispune în cunoştinţă de cauză de trupul său după momentul atingerii maturităţii psihice, urmând a fi eliminate orice posibile influenţe premature asupra dezvoltării fizice şi psihice normale a cetăţeanului român. Nu în ultimul rând este avut în vedere şi caracterul ireversibil al oricăror modificări premature de gen, modificări ce vor avea atât un efect negativ asupra dezvoltării minorului, cât şi influenţa directă pe care schimbările de gen operate în timpul minoratului le vor avea asupra natalităţii în România, aspect care influenţează în mod direct atât drepturile persoanei, cât şi suveranitatea naţională. Astfel, alineatul (4) aduce în discuţie o temă sensibilă şi totodată crucială: identitatea sexuală biologică a copilului şi interdicţia modificării acesteia până la atingerea majoratului. Acest punct are implicaţii profunde asupra drepturilor copilului, continuând să echilibreze dreptul acestuia la autonomie personală cu protecţia sa adecvată în perioada de formare. Este important de menţionat că această reglementare nu are ca scop limitarea drepturilor individuale, ci mai degrabă asigurarea unui cadru stabil pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, fără a fi supus unor presiuni sau decizii care ar putea avea consecinţe pe termen lung asupra sănătăţii fizice şi mentale. În acest sens, revizuirea trebuie privită ca o măsură de precauţie, care protejează minorii de decizii premature ce ar putea afecta ireversibil cursul natural al dezvoltării lor. Acest aspect se aliniază şi cu prevederile articolului 49 din Constituţia României, care stipulează protecţia specială a copiilor şi tinerilor, subliniind necesitatea asigurării condiţiilor optime pentru dezvoltarea lor fizică, intelectuală şi socială. Această protecţie nu este doar o responsabilitate morală, ci şi una legală, statul având datoria de a crea un mediu în care copiii să poată creşte şi evolua în siguranţă, fără a fi expuşi riscului de a lua decizii care le depăşesc maturitatea emoţională şi cognitivă. Totodată, la nou-introdusul alineat (5) a fost edictat „dreptul persoanei de a se autodetermina şi a se dezvolta conform liberului său arbitru“, un drept ce este născut din însăşi statutul cetăţeanului de persoană responsabilă şi prezumată absolut aptă şi normală din punct de vedere mental. Prezenta modificare a avut în vedere evoluţia doctrinară a ultimelor decenii în domeniul studiului libertăţilor personale, evoluţie impusă de ultimele evoluţii tehnologice care prezintă mari provocări pentru statutul de fiinţă liberă şi raţională a omului, aceasta fiind impecabil sintetizată de către Curtea Constituţională a Germaniei în formularea sintetică „Protejarea demnităţii omului are la bază ideea că omul este o fiinţă intelectual-morală înclinată să se autodetermine şi să se dezvolte în libertate. Demnitatea inalienabilă a omului stă tocmai în necesitatea de a-i fi respectat statutul de persoană responsabilă“. (DFR - BVerfGE 45, 187 - Lebenslange Freiheitsstrafe (unibe.ch)) În acest fel, „liberul arbitru“, principiu fundamental al gândirii creştine şi europene, a fost introdus în sfera dreptului la integritate psihică, „liberul arbitru“ fiind principiul şi rădăcina tuturor drepturilor şi libertăţii umane sintetizat în libertatea omului de a alege între bine şi rău după propria conştiinţă, drept universal care include în sine principiul tuturor libertăţilor cetăţeneşti şi în special libertatea conştiinţei (reglementată de art. 29 din Constituţie), dar şi libertatea de exprimare (reglementată de art. 30 din Constituţie) sau libertatea individuală (reglementată de art. 23 din Constituţie) sau libertatea de circulaţie (reglementată de art. 25 din Constituţie). Mai mult decât atât, alineatul (5) pune accent pe un principiu fundamental - demnitatea umană şi dreptul inalienabil al fiecărui individ de a se autodetermina. Aceasta constituie o extensie a articolului 30, care protejează libertatea de exprimare. Prin protejarea dreptului la autodeterminare al omului, statul român reafirmă angajamentul său faţă de valorile democratice şi respectul pentru drepturile omului. Acest nou alineat reflectă o înţelegere modernă a demnităţii umane, în care fiecare persoană este considerată capabilă să îşi gestioneze propriul destin, într-un cadru legal ce oferă protecţie şi respect pentru deciziile individuale. Ca o continuare şi concretizare a principiului enunţat la alineatul (5), la alineatul (6), şi acesta nou-introdus, au fost avute în vedere atât evoluţiile tehnologice din ultimii ani, cât şi ultimele rezultate ale studiilor celor mai evoluate laboratoare de cercetare în domeniu, toate acestea creând premizele unor posibile intruziuni tehnologice de natură a perturba integritatea fizică sau mentală a persoanei, acestea putând fi realizate inclusiv, dar fără a ne limita, prin folosirea neurotehnologiei. Având în vedere riscurile potenţiale reprezentate de nereglementarea unui domeniu care poate avea efecte directe asupra cetăţeanului român ca individ, dar şi a colectivităţilor în ansamblul lor, ambele putând cauza influenţe necontrolate asupra societăţii şi deci, implicit, asupra suveranităţii naţionale, norma constituţională a interzis implicit folosirea oricărui dispozitiv al cărui scop este creşterea, scăderea sau perturbarea integrităţii individuale fizice sau mentale a persoanei, ceea ce implică şi interdicţia accesării sau manipulării activităţii neuronale sau diminuarea autonomiei voinţei sau capacităţii cetăţenilor de a lua decizii în mod liber. Cu toate astea, în acord cu principiul instituit de art. 26 al. 2 din Constituţie (Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.), textul constituţional lasă cetăţeanului libertatea de a folosi asemenea mijloace tehnologice, dacă se obţine în prealabil „consimţământul scris, expres, informat şi liber exprimat al persoanei sau, în cazul interzisului judecătoresc sau al pacientului care nu îşi poate exprima voinţa, consimţământul scris, expres, informat şi liber exprimat al reprezentantului legal.“ Reglementarea anticipată a acestui domeniu este necesar a fi introdusă la nivel constituţional pentru apărarea preventivă a valorilor sociale ocrotite de statul român, dar şi pentru apărarea drepturilor şi integrităţii fizice şi mentale ale cetăţeanului român, ca elemente fundamentale ale suveranităţii naţionale. În această linie, alineatul (6) abordează o preocupare contemporană: impactul tehnologiei asupra integrităţii personale. În condiţiile unui avans tehnologic rapid şi adesea imprevizibil, este esenţial ca legislaţia să ofere garanţii împotriva abuzurilor tehnologice care ar putea să violeze integritatea fizică sau psihică a unui individ. Această prevedere este în concordanţă cu articolul 26 din Constituţie, care protejează dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, consolidând astfel baza legală pentru protecţia cetăţenilor în faţa tehnicilor invazive ce ar putea pătrunde în sfera privată fără consimţământul explicit al persoanei. Analizând comparativ textul revizuit al articolului 22 cu alte constituţii europene, putem observa că există o tendinţă generală de a actualiza şi adapta textele fundamentale la realităţile secolului XXI. De exemplu, Constituţia Germaniei recunoaşte şi protejează identitatea de gen, însă nu impune o vârstă specifică pentru recunoaşterea schimbărilor de gen. Pe de altă parte, în Constituţia Spaniei, dreptul la integritate fizică şi morală este considerat inviolabil, fără a se referi explicit la tehnologiile care ar putea afecta aceste aspecte ale integrităţii individuale. În contextul revizuirii articolului 22 din Constituţia României, adoptarea unor măsuri specifice pentru protecţia identităţii sexuale biologice a copiilor şi a integrităţii fizice şi psihice a persoanelor reflectă o abordare proactivă şi orientată spre viitor. Acest demers se aliniază cu principiile drepturilor omului promovate la nivel european şi internaţional, dar şi cu necesitatea de a proteja cetăţenii în faţa posibilelor abuzuri care pot rezulta din utilizarea necorespunzătoare a noilor tehnologii. Este important de remarcat că, deşi revizuirea articolului 22 aduce clarificări necesare în contextul actual, aceasta trebuie să se efectueze cu o atenţie deosebită la echilibrul dintre protecţia drepturilor minorilor şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului. 6. Alineatul (4) al articolului 23 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) În mod excepţional şi motivat, cercetarea şi judecarea în procesul penal se fac cu privarea de libertate a persoanei. Arestarea preventivă se dispune de judecătorul instanţei de judecată competentă să judece fondul cauzei, în condiţiile legii, doar dacă este strict necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal şi numai în cursul procesului penal, după punerea în mişcare a acţiunii penale." Actuala formulare a alineatului (4) al articolului 23 - „Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal.“ se modifică instituindu-se noi garanţii de ordin procesual pentru cetăţenii români. Prima astfel de garanţie este stipularea caracterului excepţional al privării de libertate a persoanei: „În mod excepţional şi motivat, cercetarea şi judecarea în procesul penal se fac cu privarea de libertate a persoanei.“ Principalul scop urmărit de această modificare este protecţia individuală împotriva unei lipsiri arbitrare sau nejustificate de libertate. Se stipulează de la nivel constituţional atât caracterul excepţional al măsurii privării de libertate, dar şi faptul că aceasta trebuie să fie motivată, fapt care duce la accentuarea principiului legalităţii privării de libertate, din punct de vedere procesual şi material, impunând astfel respectarea scrupuloasă a principiului supremaţiei dreptului. O altă garanţie procesuală instituită la nivel constituţional este aceea conform căreia „Arestarea preventivă se dispune de judecătorul instanţei de judecată competente să judece fondul cauzei“, fapt care este de natură a garanta o cunoaştere temeinică a cazului supus judecăţii, dar şi a necesităţii luării unei măsuri excepţionale cu privire la persoana cercetată sau judecată. O altă condiţie este ca arestarea preventivă să se facă în condiţiile legii, întărire şi confirmare suplimentară a principiului legalităţii privării de libertate. Pentru a îndeplini condiţia legalităţii, orice detenţie trebuie aplicată „potrivit căilor legale“. De aceea, în cazul unei privări de libertate, este deosebit de important să fie respectat principiul general al securităţii juridice. Prin urmare, se stabileşte de la nivel constituţional că este esenţial ca toate condiţiile privării de libertate să fie clar definite în dreptul naţional şi legea însăşi să fie previzibilă în aplicare pentru a satisface cerinţa „legalităţii“ prevăzută de Constituţie, un standard care impune normelor de drept să fie suficient de precise, întrucât să permită persoanei, inclusiv şi cu o consultaţie specializată, să prevadă rezonabil consecinţele ce pot deriva dintr-un anumit comportament în circumstanţele particulare ale cauzei sale. Implementarea la nivelul Constituţiei a principiului legalităţii privării de libertate „calitatea legii“ implică imperativul ca o normă de drept care autorizează privarea de libertate să fie suficient de accesibilă, clară şi previzibilă în aplicare. Factorii relevanţi pentru evaluarea „calităţii legii“ - denumite uneori şi „garanţii împotriva arbitrarului“ - vor include existenţa unor dispoziţii legale clare pentru a putea ordona o detenţie, menţinerea acestei măsuri şi definirea duratei acesteia, precum şi existenţa unor remedii efective prin care reclamantul să poată contesta „legalitatea“ şi „durata“ detenţiei, astfel cum este stipulat şi în practica unanimă a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Ultimele două condiţii completează seria garanţiilor procesuale stabilite la nivel constituţional, şi anume condiţia ca măsura privării de libertate să fie luată „dacă este strict necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal şi numai în cursul procesului penal, după punerea în mişcare a acţiunii penale“, toate acestea impunând noi standarde de aplicare a drepturilor cetăţeanului atât legiuitorului, cât şi judecătorului naţional. Este esenţial să menţionăm că aceste modificări constituţionale nu sunt izolate, ci se încadrează într-un context mai larg de adaptare la prevederile şi principiile enunţate în alte documente fundamentale, precum Convenţia europeană a drepturilor omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, revizuirea articolului 23 trebuie privită şi prin prisma alinierii la standardele de protecţie a drepturilor omului la nivel european. Analizând alte constituţii europene, observăm că principiul proporţionalităţii şi necesităţii în privarea de libertate este un standard comun. De exemplu, Constituţia Germaniei (Grundgesetz) prevede în mod expres că „libertatea individuală poate fi restrânsă doar pe baza unei legi şi doar în respectarea formelor prevăzute de aceasta“. Similar, Constituţia Franţei stipulează că „nimeni nu poate fi arbitrar arestat“ şi că privarea de libertate trebuie să se bazeze pe motive legal definite şi să respecte procedurile legislative stabilite. Aceste principii ale statului de drept sunt reflectate şi în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care subliniază dreptul fiecărei persoane de a nu fi privată de libertate în mod arbitrar. Comparativ, modificarea propusă pentru articolul 23 din Constituţia României încorporează aceste valori fundamentale, consolidând premisele unui sistem judiciar care respectă drepturile omului şi principiul legalităţii. Prin această revizuire, România face paşi importanţi spre armonizarea legislaţiei sale cu standardele şi practicile europene în materie de justiţie şi drepturile omului. În plus faţă de aceste comparaţii cu constituţiile altor state europene, este de subliniat că o astfel de reglementare constituţională privind arestarea preventivă contribuie semnificativ la consolidarea încrederii publice în sistemul de justiţie. Aceasta pentru că, în acord cu recomandările internaţionale, se recunoaşte că privarea de libertate trebuie să fie măsura de ultim resort, aplicată numai când alte măsuri mai puţin intruzive nu sunt suficiente pentru a atinge scopurile legitime ale procesului penal. 7. La articolul 23, după alineatul (13) se adaugă alineatele (14) şi (15), care vor avea următorul cuprins: "(14) Niciun cetăţean român nu poate fi urmărit sau monitorizat şi nici nu îi pot fi interceptate conversaţiile sau comunicările fără încuviinţarea prealabilă dată de un judecător potrivit legii şi se realizează numai de organele de urmărire penală. Este interzisă folosirea în proces a documentelor şi înregistrărilor obţinute cu încălcarea normelor legale care le reglementează sau realizate de alte organe decât cele de urmărire penală.(15) În nicio situaţie şi pentru niciun motiv nu poate fi invocatǎ existenţa unui drept colectiv pentru limitarea libertăţii individuale." La articolul 23 din Constituia României cu denumirea marginală de „Libertatea individuală“ se introduc 2 noi alineate care aduc garanţii suplimentare pentru apărarea libertăţii individuale a cetăţeanului, garanţii adaptate la noile evoluţii tehnologice, dar şi la unele derapaje apărute în ultimii ani la nivel politic şi social. Alineatul 14, nou-introdus de către prezenta revizuire, introduce interdicţia absolută de a urmări sau monitoriza cetăţeanul român sau de a-i intercepta conversaţiile sau comunicările de orice fel fără o prealabilă încuviinţare a unei instanţe judecătoreşti. Aceasta se constituie într-o garanţie concretă şi o modalitate activă şi reactivă de apărare a dreptului la viaţă intimă şi privată a cetăţeanului, aşa cum este reglementat acesta de art. 26 alin. (1) din Constituţie - „Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.“, fiind, totodată, şi o concretizare a obligaţiei constituţionale a autorităţilor de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată“ printr-o obligaţie de a nu face anumite activităţi care duc la ştirbirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Prezenta reglementare vine să contracareze o tentaţie a autorităţilor statului de a institui o prezumţie generală de vinovăţie şi de pericol social ce este aruncată asupra fiecărui cetăţean şi a societăţii în general prin instituirea unor modalităţi şi instalarea unor mijloace tehnice integrate de supraveghere în masă cu caracter „preventiv“. Într-o epocă în care tehnologia avansează cu paşi giganţi şi informaţiile circulă la viteza luminii, protecţia datelor personale şi a intimităţii devine un subiect fierbinte pe agenda publică. În acest context, revizuirea articolului 23 din Constituţia României nu este doar o necesitate, ci o obligaţie în faţa cetăţeanului modern, care îşi vede dreptul la viaţă privată ameninţat de posibilităţi tehnologice nemaiîntâlnite în trecut. Articolul 23, care se ocupă de libertatea individuală şi siguranţa persoanei, stă la baza statului de drept şi garantează că niciun cetăţean nu poate fi privat de libertatea sa fără respectarea procedurilor legale. Alineatul (15), astfel cum a fost reglementat de prezenta revizuire, reafirmă şi întăreşte drepturile individuale ale cetăţeanului, prioritizându-le în mod absolut faţă de orice presupus „drept colectiv“. Prezenta reglementare vine să stopeze orice tentaţie totalitară a guvernanţilor, ştiut şi recunoscut la nivel istoric fiind că „drepturile colective“ au fost invocate de regimurile fasciste şi comuniste pentru anularea drepturilor individuale. Această măsură este cu atât mai necesară cu cât „drepturile colective“, nefiind reglementate şi enumerate limitativ la nivel constituţional, nu pot fi opuse şi prioritizate faţă de ansamblul de drepturi şi libertăţi prevăzute în mod expres pentru individ de către Constituţie. Necesitatea reglementării imediate a prezentei aserţiuni cu valoare constituţională este întărită de apariţia din ce în mai frecventă în ultimii patru ani a sintagmei „drepturi colective“ ca justificare a implementării unor politici publice liberticide şi vine să întărească principiul enunţat în Convenţia de la Oviedo (la care România este parte), conform căruia „Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei.“ De aceea, în contextul actual se impun o analiză minuţioasă şi adaptarea prevederilor constituţionale la realităţile securităţii naţionale şi la dinamica ameninţărilor transnaţionale. Revizuirea articolului 23 protejează atât securitatea cetăţenilor, cât şi libertăţile şi drepturile lor inalienabile, impunând ca nicio reală sau presupusă ameninţare a securităţii naţionale să nu aibă ca efect subminarea drepturilor fundamentale în numele unui presupus interes de securitate naţională. Este esenţială menţionarea faptului că adăugarea alineatelor (14) şi (15) la articolul 23 al Constituţiei României intră în rezonanţă cu prevederile articolului 8 al Convenţiei Europene a drepturilor omului privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, care stipulează că orice interferenţă a autorităţii publice cu exercitarea acestor drepturi poate fi făcută doar conform legii şi trebuie să fie necesară într-o societate democratică. Prin urmare, modificările propuse la Constituţie sunt în deplin acord cu criteriile de necesitate, proporţionalitate şi legalitate impuse de standardele europene în materie de protecţie a drepturilor omului. Analizând textul revizuit şi în comparaţie cu alte constituţii europene, observăm că multe state membre ale Uniunii Europene şi-au adaptat cadrul constituţional pentru a reflecta aceste principii. De exemplu, în Germania, articolul 10 al Grundgesetz (Legea fundamentală) garantează confidenţialitatea corespondenţei, a poştei şi a telecomunicaţiilor, subliniind necesitatea unui mandat judecătoresc pentru restrângeri. Similar, Constituţia Spaniei, în articolul 18, protejează dreptul la intimitate personală şi familială şi la inviolabilitatea domiciliului, precum şi secretul comunicaţiilor şi prevede că restrângerea acestor drepturi este permisă numai printr-o decizie judecătorească. Aceste exemple demonstrează alinierea modificărilor propuse la standardele internaţionale şi la practicile democratice consolidate. Revizuirea articolului 23 din Constituţia României nu este o simplă ajustare legislativă, ci o reafirmare a angajamentului României faţă de valorile democratice şi drepturile fundamentale ale omului. Reflectând la experienţele altor naţiuni europene şi integrând în acelaşi timp specificul naţional, această revizuire este un pas necesar spre consolidarea unui stat de drept autentic, în care libertatea individuală şi protecţia vieţii private sunt considerate piloni inamovibili ai democraţiei. În concluzie, revizuirea propusă are potenţialul de a echilibra în mod eficient nevoia de securitate a statului cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, constituind un reper în evoluţia juridică şi democratică a României. Este un angajament faţă de cetăţean şi o recunoaştere a evoluţiei societăţii în era digitală, care solicită o protecţie sporită în faţa intruziunilor nelegitime în viaţa privată. Prin aceste amendamente, România se aliniază la standardele europene şi internaţionale, respectând angajamentele asumate prin tratatele şi convenţiile la care este parte. Mai mult, aceste schimbări legislative reflectă şi o maturizare a societăţii civile, care devine tot mai conştientă de importanţa şi fragilitatea drepturilor civile în faţa avansului tehnologic şi al măsurilor de supraveghere. Acest echilibru între libertate şi securitate este cheia dezvoltării durabile a unei societăţi în care fiecare individ se simte protejat şi liber să-şi exprime opinia, să comunice şi să trăiască fără teama unei supravegheri nejustificate. Trecând dincolo de barierele legale şi intrând în sfera etică şi a moralei sociale, revizuirea articolului 23 are şi rolul de a educa şi sensibiliza opinia publică şi pe cei aflaţi la putere asupra importanţei integrităţii personale şi a demnităţii umane. Este un apel la respectarea principiului conform căruia fiecare persoană are dreptul să fie lăsată în pace, un drept fundamental într-o societate care se pretinde a fi liberă şi democratică. 8. La articolul 24, după alineatul (2) se adaugă alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins: "(3) Dreptul la apărare poate fi exercitat direct sau prin apărător ales, fără a exista posibilitatea condiţionării accesului la actele care fac obiectul unui dosar aflat pe rolul parchetelor şi instanţelor de deţinerea unei autorizaţii sau unui certificat emis de vreo autoritate publică.(4) Este interzisă folosirea de organele de urmărire penală, de orice instanţă de judecată sau de orice autoritate sau instituţie de documente sau informaţii clasificate la care nu are acces o persoană sau avocatul ales al acesteia, fără a fi necesară vreo autorizare prealabilă, dacă prin aceste documente sau în baza acestora se restrânge orice drept sau se afectează orice interes legitim al acesteia.(5) În tot cursul procesului penal este garantat principiul egalităţii de arme între acuzare şi apărare la cel mai înalt nivel." Introducerea unui nou alineat după alineatul (2) al articolului 24 din Constituţia României, articol ce are denumirea marginală „Dreptul la apărare“, stipulează în mod explicit dreptul oricărui cetăţean de a se apăra direct sau prin apărător „fără a exista posibilitatea condiţionării accesului la actele care fac obiectul unui dosar aflat pe rolul instanţelor de deţinerea unei autorizaţii sau unui certificat emis de vreo autoritate publică“. Se interzice în acest mod orice justificare sau posibilitate de a împiedica accesul la actele unui dosar aflat pe rolul instanţelor de judecată a cetăţeanului vizat de acesta, autorităţile neputând condiţiona studierea actelor şi realizarea unei apărări efective şi concrete în modalitatea şi de către apărătorul liber ales de către cetăţeanul parte în proces de obţinerea sau deţinerea prealabilă a unei autorizaţii sau a unui certificat emis de vreo autoritate publică. Prezenta normă nou-introdusă la nivel constituţional va face imposibilă justificarea limitării sau condiţionării dreptului la apărare de natura informaţiilor ce constituie probatorii existente în dosarele aflate pe rolul instanţelor, indiferent dacă acestea au deţinut anterior construirii acestora ca probe o anumită clasificare sau grad de secretizare. De asemenea, prezenta normă constituţională face imposibilă clasificarea apărătorilor şi avocaţilor în funcţie de nivelul de autorizare de acces la informaţii clasificate pe care aceştia îl au, fapt care va face imposibilă „selecţionarea“ de către stat a unor avocaţi „agreaţi“ pentru a participa în anumite speţe juridice şi va întări dreptul la apărare al fiecărui cetăţean, indiferent de natura speţei în care acesta este parte. Aceste garanţii sunt întărite şi confirmate prin stipularea expresă în Constituţie a „principiului egalităţii de arme între acuzare şi apărare la cel mai înalt nivel“, principiu care nu are anterior prezentei revizuiri o reflectare la nivel de constituţie. Dreptul la egalitatea de arme a fost consacrat pentru prima dată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 27 iunie 1968, în Cauza Neumeister c. Suediei, iar prima condamnare pentru nerespectarea acestui drept a fost pronunţată prin Hotărârea din 16 iulie 1971, în Cauza Ringeisein c. Austriei. Esenţa acestei garanţii constă în faptul că fiecărei părţi i se conferă o posibilitate rezonabilă în a-şi prezenta cauza în astfel de condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajoasă faţă de adversarul său; astfel, instanţa de judecată trebuie să creeze posibilităţi egale, suficiente şi adecvate de folosire a tuturor mijloacelor procedurale pentru argumentarea poziţiei fiecărei părţi. Observăm că practica judiciară şi evoluţia normelor internaţionale de protecţie a drepturilor omului sugerează că este momentul pentru o actualizare a acestui text constituţional. Propunerile de revizuire a articolului 24 vizează îmbunătăţirea accesului la justiţie şi garantarea unui proces echitabil prin trei adăugiri importante. Prima adăugire, alineatul (3), subliniază că dreptul la apărare poate fi exercitat direct sau prin intermediul unui apărător ales, fără condiţionări legate de accesul la actele dosarului. Aceasta este o schimbare semnificativă, deoarece elimină barierele birocratice care pot împiedica un proces echitabil. Al doilea alineat propus, (4), aduce în discuţie problema informaţiilor clasificate şi accesul la acestea în cadrul proceselor judiciare. Interzicerea folosirii de către autorităţi a informaţiilor clasificate la care persoana acuzată sau apărătorul său nu au acces reprezintă o măsură crucială pentru asigurarea transparenţei şi a unui proces echitabil. În fine, alineatul (5) consolidează principiul egalităţii de arme, garantând astfel că niciuna dintre părţi nu este dezavantajată în procesul judiciar. Analizând raportarea noilor alineate la alte articole din Constituţia României, observăm o coerenţă şi o aliniere la principiile generale ale statului de drept şi ale protecţiei drepturilor omului. De exemplu, articolul 21, care garantează accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, este întărit prin aceste adăugiri. De asemenea, articolul 53, care reglementează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, este acum mai bine echilibrat prin alineatul (4) al articolului 24, protejând astfel dreptul la apărare împotriva unor posibile abuzuri prin clasificarea excesivă a informaţiilor. Revizuirea propusă a articolului 24 trebuie să fie privită şi prin prisma contextului internaţional. Comparând cu alte constituţii europene, găsim că multe dintre ele includ prevederi similare care subliniază importanţa dreptului la un proces echitabil şi la o apărare adecvată. De exemplu, Constituţia Germaniei (Grundgesetz), în articolul 103, garantează dreptul la un proces echitabil, iar Constituţia Spaniei, în articolul 24, asigură dreptul la apărare şi la un proces public fără întârzieri nejustificate. Aceste constatări subliniază o tendinţă comună în Europa, orientată spre garantarea drepturilor fundamentale în procesul de judecată. Mai mult decât atât, aceste comparări relevă un angajament general pentru respectarea şi protejarea drepturilor omului, aşa cum sunt ele înţelese şi aplicate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Această aliniere nu numai că întăreşte sistemul juridic naţional, dar şi consolidează poziţia României în cadrul comunităţii europene, arătând o deschidere către standardele democratice şi respectul pentru drepturile fundamentale ale cetăţenilor. În concluzie, revizuirea articolului 24 din Constituţia României este o măsură imperativă pentru a asigura un proces echitabil şi pentru a garanta dreptul la apărare fără restricţii nejustificate. Modificările propuse reflectă nu doar o necesitate internă, ci şi o armonizare cu practicile şi principiile dreptului european. Este esenţial ca România să se alinieze la aceste standarde pentru a promova un sistem judiciar transparent şi echitabil, care să protejeze drepturile şi libertăţile fundamentale ale fiecărui cetăţean. În acest sens, revizuirea articolului 24 are o importanţă strategică, contribuind la consolidarea încrederii cetăţenilor în sistemul de justiţie şi la îmbunătăţirea percepţiei internaţionale asupra României ca stat membru al Uniunii Europene, respectuos al valorilor şi principiilor statului de drept. 9. Alineatul (3) al articolului 27 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Percheziţia se dispune de către judecătorul instanţei de judecată competente să judece fondul cauzei şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege şi numai în scopul şi în limitele prevăzute în mandatul de percheziţie. Informaţiile şi bunurile căutate se individualizează expres în mandatul de percheziţie, care se emite numai motivat şi numai dacă percheziţia este absolut necesară pe descoperirea infracţiunilor cercetate la data solicitării încuviinţării." Actuala formulare a textului constituţional revizuit, „Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege.“ a fost modificată şi completată avându-se în vedere contextul actual al schimbărilor social-politice şi al dezvoltării tehnologice rapide şi, mai ales, necesitatea protejării drepturilor şi libertăţilor individuale este un pilon central pentru orice democraţie care se respectă. Având în vedere practica judiciară cotidiană în care pot fi întâlnite nenumărate abuzuri devenite interpretări şi aplicări acceptate ale actualului text constituţional, o revizuire a textului articolului 27 alin. (3) din Constituţia României nu este doar o necesitate, ci o obligaţie care decurge din dinamica societăţii moderne şi din angajamentul faţă de principiile statului de drept. Articolul 27 alin. (3) din Constituţia României reglementează un aspect crucial al drepturilor omului - percheziţia. Forma actuală a textului stipulează că: „Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege.“ Cu toate acestea, în lumina noilor provocări ale secolului XXI, este imperativ să examinăm dacă această prevedere constituţională mai este suficientă pentru a asigura un echilibru adecvat între nevoia de securitate a statului şi respectarea drepturilor inalienabile ale cetăţenilor. Unul dintre argumentele principale în favoarea revizuirii acestei prevederi este necesitatea de a consolida principiul proporţionalităţii şi specificitatea în cadrul procesului de percheziţie. În forma propusă pentru revizuire se accentuează ideea că percheziţiile trebuie să fie strict legate de scopul şi limitele mandatului de percheziţie, precum şi necesitatea ca informaţiile şi bunurile căutate să fie clar individualizate în mandat. Această abordare mai detaliată şi circumstanţiată asigură că drepturile fundamentale ale persoanelor vizate sunt respectate cu stricteţe, evitându-se astfel abuzurile care pot apărea atunci când prevederile legale sunt vagi sau excesiv de generale. Prin cerinţa ca mandatul de percheziţie să fie emis „numai motivat şi numai dacă percheziţia este absolut necesară“ se oferă o garanţie în plus că acţiunile autorităţilor vor fi întotdeauna justificate şi proporţionale cu gravitatea faptei investigate. Mai mult decât atât, propunerea de revizuire a articolului 27 alin. (3) subliniază importanţa competenţei judecătorului care dispune percheziţia. Prin specificarea că percheziţia trebuie să fie dispusă de „judecătorul instanţei de judecată competente să judece fondul cauzei“ se asigură că decizia este luată de o entitate care cunoaşte în profunzime detaliile şi complexitatea cazului. Aceasta duce la un nivel mai înalt de acurateţe şi legalitate în procesul judiciar, consolidând astfel încrederea publicului în sistemul de justiţie. De asemenea, în era digitală în care trăim, caracterul specific şi detaliat al mandatului de percheziţie devine şi mai relevant. Având în vedere volumul mare de date şi informaţii personale stocate în medii digitale, este esenţial să se asigure că percheziţiile sunt efectuate cu respectarea vieţii private şi a confidenţialităţii individuale. Prin urmare, individualizarea explicită a informaţiilor şi bunurilor căutate în mandatul de percheziţie este un pas crucial în protejarea acestor drepturi în contextul digital. În plus, revizuirea propusă aduce Constituţia României în aliniere cu standardele internaţionale şi practicile judiciare ale altor state democratice, unde protecţia datelor şi a vieţii private este privită ca o componentă esenţială a statului de drept. Astfel, România ar demonstra un angajament ferm faţă de valorile democratice şi ar îmbunătăţi imaginea sa pe arena internaţională. Un alt aspect demn de luat în considerare este faptul că revizuirea acestui articol constituţional ar putea preveni potenţialele încălcări ale drepturilor omului care pot fi aduse în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Este binecunoscut că România a fost condamnată în trecut pentru nerespectarea drepturilor la viaţă privată datorită aplicării necorespunzătoare a percheziţiilor. Prin urmare, o formulare mai clară şi mai restrictivă ar putea reduce aceste riscuri şi ar consolida respectarea drepturilor omului în legislaţia naţională. Pe de altă parte, criticii pot argumenta că revizuirea articolului 27 alin. (3) ar putea limita capacitatea autorităţilor de a acţiona rapid şi eficient în lupta împotriva infracţionalităţii. Cu toate acestea, este esenţial să recunoaştem că orice măsură de siguranţă trebuie să opereze în limitele respectului pentru drepturile fundamentale. O democraţie matură trebuie să găsească echilibrul corect între protecţia cetăţenilor şi protecţia libertăţilor individuale. Concluzionând, revizuirea textului articolului 27 alin. (3) din Constituţia României este un pas necesar pentru a asigura că legislaţia ţării rămâne în pas cu evoluţiile tehnologice şi sociale şi pentru a reflecta un angajament neschimbat faţă de protejarea drepturilor omului în era informaţională. Această revizuire este despre a găsi un echilibru între securitatea naţională şi integritatea personală, între autoritatea statului şi libertatea individuală. În definitiv, este despre consolidarea statului de drept într-o societate care îşi pune tot mai multe speranţe în justiţia corectă şi imparţială. Prin această schimbare, Constituţia ar deveni un document mai viu, mai adaptat realităţilor complexe ale lumii în care trăim şi un garant mai puternic al drepturilor cetăţenilor. Revizuirea articolului 27 alin. (3) nu este doar o chestiune de actualizare legală, ci şi o declaraţie de principii, un angajament că România va continua să protejeze drepturile şi libertăţile nu doar ca o măsură de actualizare normativă, ci şi ca o măsură de consolidare a încrederii populaţiei în instituţiile care au rolul de a apăra justiţia şi legalitatea. În final, modificarea propusă este o garanţie că drepturile omului şi principiile fundamentale ale democraţiei rămân ancorate în realităţile secolului nostru, asigurând o protecţie eficientă şi adaptată la provocările timpului. În concluzie, revizuirea articolului 27 alin. (3) din Constituţia României reprezintă o evoluţie necesară pentru a asigura că drepturile cetăţenilor sunt protejate în mod adecvat în faţa noilor provocări ale societăţii. Acest demers juridic reflectă o înţelegere profundă a nevoii de a echilibra autoritatea judiciară cu respectul pentru sfera privată a individului. Dacă va fi adoptată, noua formulare a articolului va reprezenta un pas important spre consolidarea unui sistem judiciar care pune drepturile omului în centrul preocupărilor sale, reflectând astfel valorile unei societăţi care doreşte să progreseze în concordanţă cu principiile democratice şi respectul pentru demnitatea umană. Modificările propuse vin nu numai să întărească cadrul legal existent, dar şi să ofere o claritate sporită în aplicarea legii, facilitând astfel o interpretare uniformă şi predictibilă. Acest lucru este esenţial pentru a evita arbitrarul şi pentru a asigura că fiecare caz este tratat cu echitate şi conform unor standarde clare, reducând astfel incertitudinea juridică şi consolidând încrederea în sistemul de justiţie. În definitiv, o percheziţie constituie o intruziune semnificativă în viaţa privată a unei persoane, iar cadrul în care aceasta se desfăşoară trebuie să fie cât mai precis definit pentru a proteja împotriva oricăror forme de abuz. Revizuirea articolului 27 alin. (3) este, aşadar, nu doar o necesitate legală, ci şi o manifestare a responsabilităţii sociale şi a dedicaţiei faţă de valorile fundamentale ale unei societăţi care îşi respectă cetăţenii. 10. După alineatul (1) al articolului 28 se introduc trei noi alineate, respectiv (2), (3) şi (4), după cum urmează: "(2) Autorităţile publice garantează secretul corespondenţei. (3) Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin alt mijloc electronic de comunicare, înregistrarea în mediul ambiental, localizarea sau urmărirea prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere, înregistrarea de imagini, obţinerea listei convorbirilor telefonice ori alte asemenea tehnici prevăzute de lege se dispun de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă material să judece fondul cauzei numai pentru motive temeinice, dacă aceste măsuri sunt absolut necesare pentru probarea infracţiunii pentru care există suspiciuni rezonabile şi se pun în aplicare numai de organele de urmărire penală.(4) În cazul în care există urgenţă deosebită în luarea uneia dintre măsurile prevăzute la alin. (2), procurorul poate, cu titlu provizoriu, să dispună prin ordonanţă, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, luarea măsurii pe o perioadă de cel mult 48 de ore. Îndată după luarea măsurii, procurorul se adresează instanţei de judecată competente care decide asupra măsurii dispuse de procuror şi, dacă s-a cerut, asupra luării măsurii în continuare. Dacă măsura dispusă de procuror este infirmată, instanţa va dispune, când este cazul, distrugerea probelor obţinute, care se realizează de către procuror pe bază de proces-verbal, ce se depune la instanţă." În ultimii ani, societatea românească a fost martora unor dezbateri aprinse legate de necesitatea revizuirii Constituţiei, documentul fundamental care stă la baza funcţionării întregului aparat de stat. Printre multele articole ce ar putea fi supuse revizuirii, articolul 28, care se referă la secretul corespondenţei, a captat în mod deosebit atenţia opiniei publice şi a specialiştilor în drept. Prin urmare, acest articol îşi propune să explice motivele pentru care este necesară introducerea a trei noi alineate - (2), (3) şi (4) - în cadrul articolului 28 din Constituţia României. În era digitală în care trăim, protecţia datelor personale şi a vieţii private a devenit o preocupare centrală. Corespondenţa electronică, convorbirile telefonice şi alte forme de comunicare prin mijloace electronice sunt acum fundamentale în viaţa de zi cu zi. În acest context, alineatul (2) propus vine să consolideze în textul constituţional garanţia secretului corespondenţei, oferind astfel un cadru legal mai robust pentru protecţia acestui drept fundamental. Textul în formularea propusă include în sfera protejată orice formă de corespondenţă, indiferent de modalitatea în care aceasta se face, acoperind toate înţelesurile uzuale ale cuvântului astfel cum sunt acestea descrise în DEX: I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conţinutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. Pe de altă parte, alineatul (3) răspunde la provocările contemporane legate de supravegherea electronică şi la necesitatea echilibrării dreptului la viaţă privată cu cerinţele de securitate naţională şi prevenire a infracţiunilor. În formularea alineatului 3 au fost incluse Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin alt mijloc electronic de comunicare, înregistrarea în mediul ambiental, localizarea sau urmărirea prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere, înregistrarea de imagini, obţinerea listei convorbirilor telefonice ori alte asemenea tehnici prevăzute de lege, formularea „prin alte mijloace“ dând un caracter nelimitativ enumerării, lăsându-l flexibil faţă de viitoarele evoluţii tehnologice imposibil de anticipat la data redactării prezenţei completări a textului constituţional. Prin stipularea că măsurile de supraveghere pot fi dispuse numai de către judecătorul de drepturi şi libertăţi se asigură un control judiciar strict şi se previne abuzul de astfel de măsuri de către organele de urmărire penală. Alineatul (4) introduce un mecanism de urgenţă, recunoscând că în anumite situaţii excepţionale timpul este esenţial pentru prevenirea unei infracţiuni sau pentru protejarea siguranţei publice. Prin această prevedere se oferă posibilitatea procurorului de a acţiona rapid, dar totodată se menţine supremaţia controlului judiciar, instanţa având ultimul cuvânt în validarea sau invalidarea măsurilor luate. Este important de menţionat că aceste modificări propuse nu sunt fără precedent. Alte state europene cu tradiţii democratice solide au reglementări similare, care le permit autorităţilor să acţioneze eficient în combaterea criminalităţii, respectând în acelaşi timp drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Astfel, revizuirea Constituţiei în acest sens ar alinia România la standardele internaţionale şi ar demonstra angajamentul ţării faţă de protecţia drepturilor omului. În concluzie, introducerea alineatelor (2), (3) şi (4) la articolul 28 din Constituţia României nu numai că este necesară, ci şi imperativă în contextul actual. Aceste modificări constituţionale vor crea un echilibru între necesitatea de a asigura securitatea cetăţenilor şi de a proteja drepturile şi libertăţile individuale. Prin această revizuire, România va putea să răspundă adecvat provocărilor secolului XXI, să consolideze statul de drept şi să îşi afirme angajamentul faţă de valorile democratice şi respectul faţă de viaţa privată a fiecărui cetăţean. Pe lângă întărirea cadrului legal naţional, revizuirea articolului 28 şi introducerea noilor alineate vor avea un impact pozitiv şi în plan internaţional. România va putea să demonstreze că este în pas cu evoluţiile tehnologice şi că este capabilă să îşi adapteze legislaţia pentru a răspunde eficient la noile provocări ale securităţii cibernetice şi protecţiei datelor. Un astfel de pas ar putea, de asemenea, să sporească încrederea partenerilor internaţionali în angajamentul României de a respecta şi de a promova standardele europene şi internaţionale în domeniul drepturilor fundamentale. Redefinirea şi adaptarea Constituţiei la realităţile secolului XXI sunt un demers care cere responsabilitate şi viziune. În acest proces trebuie să avem în vedere nu doar contextul actual, ci şi posibilele evoluţii viitoare, pentru a asigura că drepturile cetăţenilor vor fi protejate în faţa oricăror tehnologii emergente care ar putea pune în pericol viaţa privată. În final, revizuirea articolului 28 şi adăugarea noilor alineate constituie o oportunitate de a consolida democraţia şi statul de drept în România. Este un pas necesar pentru a asigura că legislaţia ţării reflectă şi protejează valorile fundamentale ale societăţii în era informaţiei. Prin această actualizare se va garanta că drepturile omului, în special dreptul la viaţă privată, sunt respectate şi apărate cu fermitate. Această revizuire trebuie privită nu doar ca o necesitate legală, ci şi ca un angajament etic faţă de cetăţeni. Este esenţial să se înţeleagă că protejarea datelor personale şi a vieţii private nu înseamnă a împiedica autorităţile să îşi îndeplinească rolul în prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, ci a asigura că orice măsură luată în acest sens este proporţională, necesară şi în conformitate cu legea. Revizuirea Constituţiei şi, în particular, a articolului 28 este o dovadă a maturizării societăţii româneşti şi a sistemului său juridic. Ea reflectă conştientizarea că drepturile individuale şi securitatea colectivă nu sunt concepte antagonice, ci, dimpotrivă, se pot întări reciproc într-un cadru legislativ bine definit şi echilibrat. În acest sens, propunerile de amendare a articolului 28 sunt un pas înainte spre consolidarea unei societăţi care pune la fel de mult preţ pe siguranţa cetăţenilor săi, precum şi pe respectarea şi protejarea libertăţilor individuale. Este o evoluţie firească într-un stat de drept, care trebuie să fie pregătit să răspundă dinamic la schimbările tehnologice şi sociale. În concluzie, revizuirea Constituţiei şi adăugarea alineatelor (2), (3) şi (4) la articolul 28 constituie o necesitate imperioasă pentru a asigura un echilibru între libertăţile fundamentale şi securitatea naţională în conformitate cu normele democratice. Această actualizare legislativă va reflecta angajamentul României faţă de drepturile omului, adaptându-se la realităţile şi provocările erei digitale. Astfel, această revizuire nu este doar o simplă actualizare a textului, ci şi o reafirmare a angajamentului faţă de o societate democratică, modernă şi adaptată la noile tehnologii. Este un moment de cotitură în istoria constituţională a României, care va marca fără îndoială un pas înainte în consolidarea democraţiei şi a respectului pentru drepturile omului. Cu o Constituţie revizuită şi adaptată la cerinţele actuale, România va face un pas decisiv spre asigurarea unui viitor în care drepturile cetăţeneşti sunt protejate şi respectate, consolidând astfel încrederea în instituţiile statului şi în mecanismele de protecţie juridică. O astfel de iniţiativă va contribui la întărirea statului de drept şi la promovarea unei guvernări transparente, responsabile şi responsive faţă de nevoile cetăţenilor. Pentru a înţelege mai bine contextul şi importanţa acestor schimbări, trebuie să privim dincolo de textul legii şi să analizăm impactul practic asupra vieţii de zi cu zi a fiecărui individ. Într-o lume în care tehnologia avansează rapid şi în care informaţiile circulă la nivel global cu o viteză fără precedent este esenţial să avem un cadru legal care să protejeze eficient drepturile fundamentale. Modificările propuse la articolul 28 sunt un răspuns la aceste provocări şi reprezintă un pas necesar pentru adaptarea legislaţiei la realităţile actuale şi viitoare. Ele sunt menite să garanteze că orice formă de supraveghere este justificată, proporţională şi limitată de garanţiile judiciare, asigurând astfel că respectul pentru viaţa privată rămâne un pilon al societăţii româneşti. Aceste prevederi vor contribui la crearea unui cadru de siguranţă juridică în care cetăţenii se pot simţi protejaţi în faţa posibilelor abuzuri şi în care libertatea individuală nu este sacrificată în numele securităţii. Prin introducerea unor limite clare şi a unui control judiciar eficient se urmăreşte prevenirea oricăror încălcări ale drepturilor fundamentale. Nu în ultimul rând, este esenţial să recunoaştem că revizuirea Constituţiei este un proces dinamic, care trebuie să reflecte evoluţia societăţii şi să fie pregătit pentru provocările viitorului. În acest sens, adăugarea alineatelor (2), (3) şi (4) la articolul 28 este un exemplu de progres legislativ care susţine adaptabilitatea şi sustenabilitatea sistemului juridic românesc în faţa inovaţiilor tehnologice. Prin această actualizare se urmăresc nu doar protejarea drepturilor individuale, ci şi consolidarea încrederii populaţiei în mecanismele de apărare a acestor drepturi. Este un semn de maturizare democratică şi de înţelegere a faptului că securitatea naţională şi drepturile omului nu trebuie să fie în contradicţie, ci trebuie să coexiste într-un echilibru benefic pentru societate. În concluzie, revizuirea articolului 28 este un pas înainte în alinierea României la standardele internaţionale în materie de protecţie a drepturilor omului şi a vieţii private. Este o măsură care reafirmă angajamentul faţă de valorile democratice şi oferă garanţii suplimentare că orice acţiune a statului în domeniul supravegherii este efectuată în conformitate cu principiile de legalitate, necesitate şi proporţionalitate. 11. La articolul 32, după alineatul (7) se adaugă alineatul (8), care va avea următorul cuprins: "(8) Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unităţile şi instituţiile de învăţământ pot obţine şi utiliza autonom venituri proprii." După alineatul (7) al articolului menţionat, propunem adăugarea unui nou alineat, alineatul (8), care să stipuleze: „(8) Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unităţile şi instituţiile de învăţământ pot obţine şi utiliza autonom venituri proprii.“ Această propunere nu este doar o simplă ajustare legislativă, ci o măsură imperativă pentru a asigura dezvoltarea şi modernizarea sistemului educaţional românesc. În contextul actual, finanţarea insuficientă a educaţiei a devenit o realitate îngrijorătoare, ce afectează calitatea învăţământului şi limitează accesul la resurse educaţionale adecvate. Implementarea alineatului (8) ar garanta că educaţia naţională va beneficia anual de un procent minim din PIB, ceea ce reprezintă o bază solidă pentru planificarea pe termen lung a investiţiilor în infrastructură, tehnologie educaţională, programe de formare a cadrelor didactice şi iniţiative de cercetare. Mai mult, prin acordarea autonomiei financiare instituţiilor de învăţământ, acestea ar putea gestiona mai eficient resursele, încurajând inovaţia şi adaptabilitatea la nevoile specifice ale fiecărui context educaţional. Autonomia financiară ar putea, de asemenea, să stimuleze competitivitatea şi să îmbunătăţească calitatea serviciilor educaţionale oferite elevilor şi studenţilor. Este important să subliniem că, în multe ţări dezvoltate, investiţia în educaţie este văzută ca o prioritate naţională, corelată direct cu progresul social şi economic. Un exemplu în acest sens îl reprezintă statele nordice, care alocă un procent semnificativ din PIB pentru educaţie şi, ca rezultat, se bucură de sisteme educaţionale de top la nivel mondial. În plus, un procent de 6% din PIB nu este doar un număr arbitrar, ci este recomandat de UNESCO drept minimul necesar pentru a asigura o educaţie de calitate şi pentru a atinge obiectivele de dezvoltare durabilă în domeniul educaţiei. În cazul României, această cifră reprezintă nu numai o aliniere la standardele internaţionale, dar şi un angajament ferm pentru viitorul educaţiei şi al tineretului ţării. Este esenţial să remarcăm că o finanţare adecvată a educaţiei contribuie la reducerea disparităţilor sociale şi la crearea de oportunităţi egale pentru toţi cetăţenii. Fără acces la o educaţie de calitate, copiii şi tinerii din medii defavorizate sunt privaţi de şansa de a-şi atinge potenţialul şi de a contribui efectiv la societatea în care trăiesc. Revizuirea Constituţiei pentru a include alineatul (8) în articolul 32 ar trimite un semnal puternic în societate despre valoarea pe care o acordăm educaţiei şi ar pune bazele unei schimbări pozitive în mentalitatea instituţională şi în priorităţile politice. Este o investiţie în capitalul uman, în inovaţie şi în viitorul durabil al României. Concluzionând, este imperativ să recunoaştem că educaţia nu este doar un drept constituţional, ci şi o necesitate strategică pentru dezvoltarea naţională. Aşadar, revizuirea articolului 32 pentru a include alineatul (8) ar asigura cadrul necesar pentru un sistem de educaţie robust, capabil să răspundă provocărilor secolului XXI şi să contribuie activ la creşterea calităţii vieţii în România. 12. La articolul 34, după alineatul (3) se adaugă alineatele (4) şi (5), care vor avea următorul cuprins: "(4) Nimeni nu poate fi supus împotriva voinţei sale la niciun tratament profilactic sau medical şi nici la prelevarea sau transplantul de organe. Tratamentele medicale sunt posibile doar cu consimţământul scris, complet şi onest informat.(5) Pentru finanţarea sănătăţii naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 9% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unităţile şi instituţiile de sănătate pot obţine şi utiliza autonom venituri proprii." Introducerea alineatului (4) în articolul 34 din Constituţie, ce are denumirea marginală de „Dreptul la ocrotirea sănătăţii“, are ca scop statuarea la nivel constituţional a dreptului oricărui cetăţean de a beneficia sau nu de anumite tratamente profilactice sau medicale şi instituie obligaţia deja existentă la nivel infraconstiuţional de a administra medicamente „doar cu consimţământul scris, complet şi onest informat“ şi se constituie într-o garanţie suplimentară faţă de dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi, drept deja garantat de art. 26 din Constituţie. Acest nou alineat constituie în acelaşi timp şi integrarea la nivel constituţional a unor principii enunţate în Convenţia de la Oviedo, convenţie ratificată de statul român prin Legea nr. 17 din 22 februarie 2001. Articolul 5 din Convenţie prevede că: „O intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză. Această persoană primeşte în prealabil informaţii adecvate în privinţa scopului şi naturii intervenţiei, precum şi în privinţa consecinţelor şi riscurilor. Persoana vizată poate în orice moment să îşi retragă în mod liber consimţământul.“ Soluţia implementării la nivel constituţional a acestor principii şi valori deja recunoscute de statul român se constituie într-un mijloc de întărire şi garantare ale acestor valori şi principii, fiind în acelaşi timp mijlocul cel mai efectiv de implementare, conştientizare şi popularizare ale unor reguli fundamentale pentru ocrotirea dreptului la sănătate. Alineatul (4) al articolului 34 vine să întărească şi să ridice la nivelul de normă constituţională şi un principiu fundamental al bioeticii: autonomia pacientului. Într-o epocă unde tehnologia medicală avansează rapid, capacitatea individului de a decide asupra propriului corp şi sănătate nu poate fi ignorată. Această propunere de amendament asigură că nicio persoană nu va fi supusă unui tratament medical sau profilactic fără acordul său informat. Condiţia existenţei consimţământului scris, complet şi onest informat este un pilon al eticii medicale moderne. Aceasta nu numai că protejează dreptul la autonomie, dar şi întăreşte încrederea între pacienţi şi profesioniştii din sănătate. În plus, alineatul propus subliniază importanţa respectării voinţei individului în ceea ce priveşte prelevarea şi transplantul de organe, o procedură medicală care poate salva vieţi, dar care necesită o decizie profund personală. Pe de altă parte, alineatul (5) aduce în discuţie un aspect adesea neglijat, dar de o importanţă vitală: finanţarea sistemului de sănătate. Prin stabilirea unui prag minim de 9% din produsul intern brut al ţării pentru sănătate se asigură o bază solidă pentru îmbunătăţirea continuă a serviciilor medicale. Un sistem de sănătate bine finanţat este un pilon esenţial pentru o societate sănătoasă şi pentru garantarea dreptului la sănătate pentru toţi cetăţenii. În plus, alineatul propune o sursă duală de finanţare, combinând bugetul de stat cu cel al autorităţilor publice locale. Aceasta ar permite o mai bună adaptare la nevoile specifice ale fiecărei comunităţi şi ar asigura o distribuţie mai echitabilă a resurselor. De asemenea, posibilitatea ca unităţile şi instituţiile de sănătate să obţină şi să utilizeze autonom venituri proprii deschide calea spre o mai mare flexibilitate şi eficienţă în gestionarea fondurilor. Acum să ne focalizăm pe impactul pe care aceste schimbări l-ar putea avea asupra societăţii. În primul rând, cu un cadru legislativ care pune un accent mai mare pe consimţământul informat, pacienţii vor beneficia de o mai mare putere de decizie şi vor fi mai protejaţi în faţa abuzurilor. Al doilea, stabilirea unui prag financiar clar pentru sănătate, va forţa Guvernul să prioritizeze acest sector vital, ceea ce ar putea conduce la reducerea timpilor de aşteptare, la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale şi la accesul sporit la noi tehnologii şi tratamente. Acest lucru ar putea avea un efect pozitiv asupra speranţei de viaţă şi a stării generale de sănătate a populaţiei. De asemenea, prin asigurarea unei finanţări adecvate s-ar putea adresa şi problema migraţiei personalului medical. În ultimii ani, România a confruntat o scurgere a creierelor în domeniul sănătăţii, cu mulţi medici şi asistenţi medicali alegând să practice în alte ţări. O finanţare mai generoasă ar putea ajuta la retenţia acestor profesionişti calificaţi prin îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi oferirea de salarii competitive. Mai mult, alineatul (5) al articolului 34 ar putea stimula inovaţia şi eficienţa în sectorul sănătăţii. Cu posibilitatea de a genera şi utiliza venituri proprii, spitalele şi clinicile ar putea investi în echipamente de ultimă oră şi în programe de formare continuă pentru personal. Acest aspect este crucial pentru a ţine pasul cu progresele rapide din medicină şi pentru a oferi pacienţilor cele mai bune opţiuni de tratament disponibile pe plan mondial. Pentru a exemplifica, luăm cazul sistemelor de sănătate din alte ţări, unde autonomia financiară a instituţiilor medicale a dus la creşterea calităţii serviciilor şi la inovaţii semnificative în domeniu. Experienţa internaţională demonstrează că atunci când unităţile de sănătate sunt împuternicite să gestioneze eficient resursele, rezultatele sunt benefice atât pentru pacienţi, cât şi pentru întregul sistem de sănătate. În concluzie, revizuirea articolului 34 din Constituţie, prin adăugarea alineatelor (4) şi (5), reprezintă o evoluţie necesară pentru a reflecta valorile şi nevoile actuale ale societăţii româneşti. Aceste modificări ar pune România în rândul statelor care respectă şi promovează drepturile omului în domeniul sănătăţii, totodată asigurând o finanţare adecvată şi sustenabilă a sistemului medical. Este un pas în direcţia corectă pentru garantarea unui viitor mai sănătos şi mai prosper pentru toţi cetăţenii. 13. Alineatul (3) al articolului 40 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului, judecătorii şi procurorii naţionali şi nici personalul asimilat acestora, magistraţii europeni, membrii activi ai armatei, ai serviciilor de informaţii, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică. Aceste categorii profesionale nu pot face parte din partide politice şi nu pot deţine funcţii publice numite sau alese pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea exercitării acestor funcţii." Textul iniţial al alineatului (3) din articolul 40 din Constituţia României a fost modificat prin adăugarea la categoriile profesionale care nu pot face parte din partidele politice şi a membrilor serviciilor de informaţii. Această adăugare este necesară ca urmare a faptului că, potrivit prezentei legi de revizuire a Constituţiei, serviciile de informaţii au devenit instituţii demilitarizate, situaţie care implică necesitatea completării şi modificării alin. (3) din art. 40 în sensul indicării şi a membrilor serviciilor de informaţii printre categoriile afectate de această interdicţie, cu atât mai mult cu cât şi în textul Constituţiei anterior revizuirii membrii serviciilor de informaţii erau incluşi în rândul „membrilor activi ai armatei“. Totodată, altă modificare adusă alin. (3) din art. 40 din Constituţie este instituirea unei interdicţii pentru categoriile profesionale menţionate mai sus de a „deţine funcţii publice numite sau alese pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea exercitării acestor funcţii“. Prezenta dispoziţie este inspirată din legislaţia Statelor Unite şi are menirea de a face imposibilă menţinerea unor legături privilegiate ale politicienilor şi funcţionarilor numiţi sau aleşi cu structurile din care au făcut parte, trecerea timpului ducând la estomparea legăturilor personale şi influenţei pe care persoanele care fac parte din categoriile profesionale enumerate le-ar putea păstra cu foştii colegi şi subalterni. Demersul de revizuire a alineatului (3) din articolul 40 pleacă de le premisa că în inima democraţiei stă principiul separării puterilor, un fundament ce garantează echilibrul şi buna funcţionare a oricărui stat de drept. Revizuirea alineatului (3) al articolului 40 din Constituţie nu este doar o simplă modificare legislativă, ci o necesitate imperativă ce răspunde nevoii de a consolida independenţa şi imparţialitatea anumitor funcţii şi instituţii publice. Necesitatea revizuirii acestui text constituţional îşi are rădăcinile în istoricul problematicilor legate de politizarea excesivă a funcţiilor-cheie ale statului. Judecătorii Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului, magistraţii, procurorii şi alte categorii de funcţionari publici trebuie să fie veritabili garanţi ai imparţialităţii şi echidistanţei în faţa legii, iar apartenenţa lor la partide politice poate umbri această obligaţie fundamentală. În ultimii ani, am fost martorii unor cazuri în care liniile dintre puterea judecătorească şi cea executivă sau legislativă s-au estompat, punând în pericol principiul separării puterilor şi, implicit, democraţia însăşi. Scopul acestor interdicţii este de a preveni conflictele de interese şi de a asigura că deciziile luate de aceste persoane sunt întru totul pentru binele public, nu pentru interesele unui partid sau grupuri de influenţă. Modificarea propusă pentru alineatul (3) al articolului 40 vizează întărirea acestei bariere dintre funcţionarii publici şi partidele politice, astfel încât să se evite orice suspiciune de parţialitate. Interdicţia de a face parte din structurile partidelor politice pentru o perioadă de cinci ani după încetarea funcţiilor publice vine să consolideze această idee, oferind un tampon temporal care să permită revenirea la o stare de neutralitate perceptibilă în societate. Această revizuire nu este fără precedent. Multe democraţii consolidate au reglementări similare, menite să protejeze integritatea şi independenţa funcţiilor statale. De exemplu, în ţările cu tradiţie democratică îndelungată este bine înţeles că anumite roluri - în special cele judiciare şi cele legate de apărarea naţională - trebuie să rămână apolitice, pentru a asigura încrederea cetăţenilor în imparţialitatea şi eficacitatea acestora. Mai mult, restricţia de a deţine funcţii publice numite sau alese pentru o perioadă de cinci ani după încetarea serviciului este esenţială pentru a evita fenomenul „uşii rotative“, unde foşti membri ai puterii publice se pot reintegra rapid în politică sau în alte funcţii care ar putea influenţa deciziile şi politicile în mod inadecvat. Această măsură consolidează şi mai mult zidul dintre cariera în serviciul public şi activităţile politice, asigurând astfel că deciziile sunt luate cu gândul la binele comun, nu la avantajele personale sau la loialităţi politice. În acest mod se garantează că expertiza acumulată în timpul exercitării funcţiei nu este utilizată în scopuri partizane, ci rămâne în slujba statului şi a cetăţenilor săi. Este important de menţionat că această revizuire nu doar că protejează integritatea funcţiilor publice, ci şi consolidează încrederea populaţiei în instituţiile statului. Când funcţionarii publici şi magistraţii sunt văzuţi ca fiind deasupra bătăliilor politice, respectul şi încrederea în deciziile lor cresc. Acest lucru este esenţial pentru funcţionarea unei democraţii sănătoase, unde cetăţenii trebuie să fie convinşi că legile şi deciziile sunt aplicate în mod echitabil şi obiectiv. Cu toate acestea, propunerea de revizuire a articolului 40 poate genera şi controverse. Criticii pot argumenta că restricţiile impuse ar putea limita drepturile individuale ale funcţionarilor publici, inclusiv dreptul lor la liberă asociere. Totuşi, această perspectivă nu ia în considerare faptul că funcţiile vizate de această revizuire sunt de o importanţă deosebită pentru structura de putere a statului şi, prin urmare, necesită un grad mai mare de restricţie pentru a păstra imparţialitatea şi integritatea sistemului. Revizuirea articolului 40 din Constituţie, aşa cum este propusă, reprezintă un pas important în consolidarea principiului separaţiei puterilor şi în protejarea statului de drept. Prin această separare clară între cariera în serviciul public şi activitatea politică, statul român îşi poate întări fundaţia democratică şi poate construi un mediu de guvernare mai transparent şi mai responsabil. În concluzie, propunerea de revizuire a articolului 40 din Constituţie este un demers necesar pentru a asigura integritatea şi eficienţa instituţiilor statului. Ea marchează recunoaşterea faptului că anumite funcţii publice trebuie exercitate cu o independenţă absolută de orice influenţă politică. Prin implementarea acestei modificări, România se aliniază la standardele internaţionale în materie de bune practici administrative şi se asigură că pilonii săi democratici sunt solidificaţi pentru viitor. Această reformă constituţională nu se rezumă doar la o schimbare de litere în textul fundamental, ci reprezintă o evoluţie în gândirea politică şi administrativă. Ea subliniază angajamentul faţă de principii democratice solide şi faţă de o guvernare curată, lipsită de tentaţii partizane sau de corupţie. Prin această revizuire se creează un cadru mai clar şi mai sigur pentru cei care servesc interesul public, contribuind astfel la consolidarea încrederii cetăţenilor în instituţiile care le modelează viaţa cotidiană. Este un pas crucial către maturizarea politică şi instituţională a societăţii româneşti, care va beneficia de o administraţie consacrată principiilor de justiţie şi echitate. În acest context este vital ca revizuirea să fie înţeleasă nu ca o restricţie, ci ca o garanţie a independenţei şi neutralităţii esenţiale pentru funcţionarea corectă a statului. În cele din urmă, această separare dintre sfera politică şi cea administrativ-judiciară este piatra de temelie a unei democraţii care se respectă şi care îşi respectă cetăţenii. Datoria noastră colectivă este să ne asigurăm că modificările aduse Constituţiei nu sunt doar reflectări ale unor idealuri abstracte, ci transformări concrete care aduc beneficii reale în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor. Această revizuire contribuie la crearea unei societăţi în care justiţia şi administraţia sunt cu adevărat în serviciul omului, nu la dispoziţia intereselor de grup sau politice. În final, amendarea articolului 40 din Constituţie este mai mult decât o schimbare legislativă. Este un angajament faţă de o Românie mai justă, mai echitabilă şi, în cele din urmă, mai prosperă. Este un pas spre asigurarea faptului că fundamentele democraţiei noastre nu sunt doar protejate, ci şi întărite în faţa provocărilor viitoare. Asemenea revizuiri constituţionale sunt vitale într-o lume în continuă schimbare, unde adaptabilitatea şi rezilienţa instituţională devin cheia progresului şi stabilităţii. Cu această propunere de revizuire, România îşi reafirmă angajamentul de a respecta şi promova valorile democratice, de a separa clar sfera politică de cea administrativă şi judiciară şi de a asigura că fiecare cetăţean poate avea încredere în imparţialitatea şi integritatea celor care deţin funcţii publice. Prin urmare, revizuirea articolului 40 nu este doar o necesitate, ci şi o oportunitate de a ne alinia la cele mai înalte standarde democratice şi de a consolida încrederea în structurile noastre de guvernare. Este un semn al maturizării societăţii româneşti şi al dorinţei de a construi un viitor în care principiile de bază ale democraţiei nu sunt doar respectate, ci şi apărate cu vigilenţă. 14. La articolul 44, după alineatul (9) se adaugă alineatul (10), care va avea următorul cuprins: "(10) Cetăţeanul român are dreptul să îşi păstreze, să folosească şi să dispună de averea sa în mod liber şi necondiţionat, conform propriei voinţe. Obţinerea, deţinerea şi folosirea de orice monedă în numerar nu poate fi limitată sau condiţionată." Alineatul adăugat la articolul 44 din Constituţia României având denumirea marginală „Dreptul de proprietate privată“ stipulează în mod expres şi dreptul cetăţeanului român de a-şi păstra, folosi şi dispune de avere în mod liber şi necondiţionat, fiind excluse orice fel de condiţionare şi limitare legală în acest sens. Totodată, alineatul adăugat articolului 44 stipulează dreptul cetăţeanului român de a obţine, deţine şi folosi orice monedă în numerar, drept devenit constituţional şi care nu poate fi limitat sau condiţionat. Aceste dispoziţii introduse în Constituţia revizuită constituie o aplicaţie directă şi o consecinţă firească a libertăţii individuale şi un mod de protejare a siguranţei persoanei, astfel cum este aceasta reglementată la nivel constituţional de art. 23 alin. (1), care prevede că „Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.“, dar şi un efect direct al dispoziţiei prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol 44 din Constituţie, care prevede că dreptul de proprietate este garantat. Aceste modificări se impun ca fiind absolut necesare din perspectiva unor iniţiative neconstituţionale şi abuzive de a limita dreptul de a obţine, folosi şi păstra în proprietate diferite bunuri şi monede. Assignment: Scrieţi un articol de blog de cel puţin 1.000 de cuvinte cu titlul „Îmbunătăţirea libertăţii economice prin revizuirea Constituţiei: Cazul articolului 44.“ Conţinutul articolului: „expunere de motive pentru revizuirea textului articolului 44 din Constituţie. La articolul 44 după alineatul 9 se adaugă alineatul 10 care va avea următorul cuprins: «(10) Cetăţeanul român are dreptul să îşi păstreze, să folosească şi să dispună de averea sa în mod liber şi necondiţionat, conform propriei voinţe. Obţinerea, deţinerea şi folosirea de orice monedă în numerar nu poate fi limitată sau condiţionată.» Articolul ar trebui să fie de tipul analitic şi argumentativ. Text: Titlul: Îmbunătăţirea libertăţii economice prin revizuirea Constituţiei: Cazul articolului 44 Introducere Libertatea economică reprezintă un pilon fundamental al unei societăţi democratice şi prospere. Aceasta asigură nu doar bunăstarea individuală, ci şi dezvoltarea colectivă. Însă în contextul actual, caracterizat de transformări rapide şi provocări globale, legislaţia naţională trebuie să fie nu doar adaptabilă, ci şi anticipativă. În acest sens, revizuirea articolului 44 din Constituţia României, prin adăugarea unui nou alineat, este menită să consolideze libertatea economică a cetăţeanului român. Contextul actual şi provocările economice într-o lume globalizată, unde tranzacţiile financiare şi mişcarea capitalului sunt rapide şi voluminoase; reglementările în domeniul economic trebuie să ofere securitate, dar şi flexibilitate. Economia României, în proces de creştere şi integrare în structurile europene şi internaţionale, se confruntă cu diverse provocări: de la volatilitatea pieţelor financiare la necesitatea atragerii investiţiilor străine. În acest peisaj, cetăţenii trebuie să fie capabili să îşi gestioneze averea cu maximă libertate, pentru a putea reacţiona eficient la dinamica economică. Adăugarea alineatului (10) la articolul 44 din Constituţia României este un pas esenţial în direcţia consolidării libertăţii economice. Acesta nu doar că răspunde la nevoia de a proteja dreptul cetăţeanului de a dispune de bunurile sale, ci şi de a asigura un cadru legal stabil şi previzibil pentru tranzacţii economice. În esenţă, textul revizuit vine să garanteze că niciun factor extern - fie el statal, fie privat - nu poate impune restricţii arbitrare asupra modului în care cetăţenii îşi exercită controlul asupra resurselor financiare proprii. Adăugarea alineatului (10) la articolul 44 din Constituţie a avut în vedere mai multe argumente: În primul rând, acest nou alineat reafirmă principiul autonomiei personale în sfera economică, un drept inalienabil într-o societate liberă. În al doilea rând, el asigură protecţia împotriva posibilelor abuzuri ale statului, care ar putea încerca să limiteze accesul la anumite monede sau modalităţi de tranzacţionare. În al treilea rând, prin garantarea dreptului de a utiliza orice monedă în numerar, alineatul (10) promovează diversitatea şi competitivitatea în cadrul sistemului financiar. În fine, propunerea alineatului (10) poate servi ca un catalizator pentru reforme economice mai ample, stimulând o piaţă financiară robustă şi deschisă, esenţială pentru atragerea investiţiilor şi pentru creşterea economică sustenabilă. Includerea alineatului (10) în Constituţia României va avea un impact profund asupra societăţii, promovând o cultură economică bazată pe libertate şi responsabilitate individuală. Acesta ar putea reduce birocraţia şi ar facilita iniţiativele antreprenoriale, oferind cetăţenilor posibilitatea de a inova şi de a participa activ la economia de piaţă. Prin această măsură se vor încuraja o mai bună distribuţie a resurselor şi o creştere economică incluzivă. Concluzii. Revizuirea articolului 44 din Constituţia României pentru a include alineatul (10) este mai mult decât o simplă modificare legislativă; este o reafirmare a angajamentului ţării noastre faţă de principiile libertăţii economice şi ale statului de drept. Acest pas ar putea transforma profund modul în care cetăţenii interacţionează cu economia şi ar putea deschide calea către o societate mai dinamică şi mai prosperă. În final, adoptarea acestui alineat nu numai că va consolida încrederea investitorilor şi va sprijini dezvoltarea economică, dar va asigura şi respectarea drepturilor fundamentale ale fiecărui cetăţean de a-şi controla propriile resurse financiare. Astfel, România se va alinia la standardele internaţionale de protecţie a proprietăţii şi libertăţii economice. În concluzie, revizuirea Constituţiei pentru includerea alineatului (10) la articolul 44 nu este doar o necesitate legală, ci şi o oportunitate de a consolida încrederea cetăţenilor în sistemul economic şi de a încuraja participarea activă la viaţa economică a ţării. Este un angajament faţă de viitor, o investiţie în stabilitatea şi prosperitatea României. În acest demers au fost avute în considerare şi experienţele altor naţiuni care au adoptat măsuri similare de protecţie a libertăţii economice, pentru a ne asigura că România adoptă cele mai bune practici internaţionale. Comparând şi analizând diferite modele constituţionale, putem identifica cele mai eficiente strategii care să ne permită să ne atingem obiectivele fără a compromite principiile democratice sau stabilitatea financiară. Un exemplu relevant este Constituţia Elveţiei, care oferă un model de echilibru între protecţia proprietăţii private şi interesul public. Prin adoptarea unei abordări similare, România ar putea beneficia de un cadru legal care să susţină iniţiativele individuale şi să asigure o piaţă liberă şi echitabilă. În încheiere, propunerea de revizuire a articolului 44, prin adăugarea alineatului (10), reprezintă o oportunitate de afirmare a unui angajament ferm al României faţă de principiile libertăţii economice şi ale democraţiei. Acest demers constituţional poate servi drept un impuls pentru a revigora economia naţională şi pentru a consolida încrederea cetăţenilor în capacitatea şi voinţa instituţiilor statului de a proteja şi promova drepturile individuale, având în vedere că, în definitiv, dreptul la libertate economică şi controlul asupra resurselor proprii sunt esenţiale pentru demnitatea şi prosperitatea fiecărui cetăţean. Aşadar, revizuirea articolului 44 pentru a reflecta aceste drepturi fundamentale nu este doar o chestiune de politică internă, ci şi un mesaj puternic către comunitatea internaţională despre valorile şi viziunea României privind dezvoltarea economică şi respectul pentru drepturile omului. În concluzie, adăugarea alineatului (10) la articolul 44 al Constituţiei României reprezintă un pas crucial spre consolidarea unui cadru legal care să respecte şi să promoveze libertatea economică. Acest amendament constituţional poate oferi cetăţenilor români siguranţa că pot folosi resursele financiare în maniera cea mai potrivită pentru nevoile şi aspiraţiile lor, fără restricţii nejustificate sau intervenţii arbitrare. 15. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 48 se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între doi oameni de sex opus, născuţi bărbat şi femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Uniunea religioasă între un bărbat şi o femeie nu are efecte juridice şi poate fi celebrată şi fără a fi încheiată căsătoria civilă." Dispoziţiile constituţionale revizuite la alineatul (1) al articolului 48 constituie o precizare necesară a formulării anterioare a alineatului (1) al articolului 48, care prevedea că: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.“ În fapt, definiţia cuvântului „soţ“ şi a pluralului acestuia „soţi“ prezintă un grad prea mare de generalitate, însemnând de la „Bărbat căsătorit considerat în raport cu soţia lui“, respectiv „Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie“, dar şi „Asociat, colaborator, ortac, părtaş, tovarăş, însoţitor“ sau „Obiect care, împreună cu altul (similar), formează o pereche“, iar verbul „a soţi“ (a se însoţi) înseamnă „a ASOCIA. GRUPA. ÎNSOŢI. ÎNTOVĂRĂŞI. UNI.“, respectiv „A se întovărăşi. 2 vt (Îrg) A face părtaş“, abia ultimul înţeles uzual fiind „3 (Reg) A se căsători“. Având în vedere realitatea lingvistică, dar şi ambiguizarea şi relativizarea accentuată a relaţiilor sociale din ultima perioadă, în Constituţia revizuită textul a fost reformulat, cuvântul „soţi“ fiind înlocuit cu formularea „doi oameni de sex opus“, textul constituţional impunând ca orice căsătorie să poată fi încheiată doar între oameni, ca o primă condiţie, şi care să fie de sex opus, ca o a doua condiţie fundamentală. Totodată, având în vedere şi funcţiunea biologică, nu doar socială, a familiei şi rolul fundamental al acesteia în transmiterea şi continuitatea bagajului genetic şi cultural al cetăţenilor de pe teritoriul României, formularea explicită conform căreia familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între doi oameni de sex opus trebuia să fie completată şi precizată în sensul că aceştia trebuie să fie născuţi bărbat şi femeie, făcând imposibilă căsătoria cu sau între persoane care şi-au schimbat sexul. Alineatul (2) din art. 48 din Constituţie va fi modificat în sensul în care: „Uniunea religioasă între un bărbat şi o femeie nu are efecte juridice şi poate fi celebrată şi fără a fi încheiată căsătoria civilă.“ Modificarea a fost realizată deoarece textul iniţial al acestui alineat prevedea „Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.“, fapt care contravine cu spiritul şi litera primelor 3 alineate din art. 29 din Constituţie care prevăd că: „(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. (…) (3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. (…)“ Această contradicţie era accentuată de condiţionarea înfăptuirii unui act ritualic de realizare prealabilă a unui act de stare civilă, fapt care este de natură a limita atât libertatea gândirii şi a opiniilor (cetăţeanul fiind liber să considere că se poate căsători religios fără să facă şi un act de stare civilă în acest sens), precum şi libertatea credinţelor religioase, credinţe care pot fi de natură a exclude intervenţia statului în relaţiile personale dintre soţi. Mai mult, textul constituţional al alin. (1) teza a doua şi alin. (2) din art. 29, respectiv „Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale. (2) Libertatea conştiinţei este garantată“, este contrazis de fosta formulare a alin. (2) din art. 48 care constrângea cetăţenii să realizeze o căsătorie civilă pentru a putea beneficia de o căsătorie religioasă. Nu în ultimul rând, formularea anterioară care condiţiona îndeplinirea unui act cultural de îndeplinirea prealabilă a unui act de către o autoritate a statului intră în profundă contradicţie şi cu laicitatea statului român, toate aceste încălcări şi contradicţii ale principiilor, valorilor şi drepturilor constituţionale constituind motivele pentru care a trebuit operată modificarea alineatului (2) din art. 48. În concluzie, propunerea de revizuire a alineatelor (1) şi (2) ale acestui articol este o mărturie a voinţei societăţii româneşti de a reafirma valorile tradiţionale în definiţia juridică a familiei, în contextul unui peisaj social tot mai diversificat. Revizuirea propusă vizează clarificarea termenilor în care familia este definită şi reglementată în cadrul legislativ românesc. Alineatul (1) subliniază caracterul heterosexual al căsătoriei şi specifică că aceasta se întemeiază pe consimţământul liber exprimat între un bărbat şi o femeie, născuţi ca atare. În plus, modificarea propune accentuarea egalităţii de gen şi a responsabilităţilor părinteşti în creşterea şi educaţia copiilor. Alineatul (2) vine să stipuleze că aspectele legate de încheierea, desfacerea şi nulitatea căsătoriei vor continua să fie reglementate exclusiv prin lege, iar uniunea religioasă dintre un bărbat şi o femeie nu va produce efecte juridice în absenţa unei căsătorii civile. Această clarificare este menită să sublinieze separarea statului de biserică şi independenţa juridică a căsătoriei civile faţă de cea religioasă. În esenţă, argumentele care susţin această revizuire se bazează pe dorinţa de a întări noţiunea de familie tradiţională şi de a oferi un cadru juridic mai precis pentru reglementarea relaţiilor familiale, considerându-se că este esenţial să existe o definiţie clară şi neechivocă a familiei în Constituţie, care să reflecte şi să protejeze valorile culturale şi sociale specifice României. 16. Art. 52 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, de un organ judiciar sau de o instanţă de judecată printr-un act administrativ, prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, prin acte ale procurorului sau prin hotărâri judecătoreşti, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului sau a hotărârii judecătoreşti şi repararea pagubei.(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şiau exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.(4) Răspunderea magistraţilor pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă se stabileşte prin lege organică, care trebuie să includă răspunderea civilă, disciplinară şi penală a magistratului care a produs vătămarea dreptului sau interesului legitim al judecătorului sau procurorului.(5) Drepturile şi răspunderea judecătorilor şi procurorilor la data admiterii în funcţie nu pot fi diminuate prin lege ulterior numirii prin decret al preşedintelui." Revizuirea alineatului (1) al articolului 52, care până la revizuire are următoarea formulare: „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.“, răspunde unei nevoi de clarificare şi extindere a drepturilor persoanelor vătămate de autorităţile publice. Este vital ca cetăţenii să aibă la dispoziţie mecanisme eficiente pentru a-şi apăra drepturile şi interesele legitime. Acest lucru presupune nu doar recunoaşterea şi anularea actelor administrative sau a hotărârilor judecătoreşti ce le afectează, dar şi posibilitatea reală de a obţine repararea pagubelor suferite. Prin reformularea acestui alineat şi menţionarea explicită a cauzelor care pot aduce atingere intereselor legitime ale cetăţeanului, respectiv „nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri“, „acte ale procurorului sau prin hotărâri judecătoreşti“, se creează premisele unei protecţii juridice mai robuste şi se transmite un mesaj clar privind seriozitatea cu care statul tratează drepturile individuale. Alineatele (2) şi (3) rămân nemodificate. Alineatul (4), nou-introdus în articolul 52, vine să răspundă unei probleme sensibile şi de mare importanţă: răspunderea magistraţilor. Prin stabilirea unei legi organice care să includă răspunderea civilă, disciplinară şi penală a magistraţilor se garantează că aceştia vor acţiona cu o mai mare prudenţă şi responsabilitate. Astfel, se asigură că drepturile cetăţenilor sunt protejate şi că orice abatere gravă sau acţiune rea-credincioasă din partea magistraţilor nu rămâne nesancţionată. Aceasta contribuie la creşterea încrederii în sistemul judiciar şi la consolidarea independenţei justiţiei. Ultimul alineat, nou-introdusul alineat (5), abordează protecţia statutului judecătorilor şi procurorilor, un aspect-cheie în menţinerea independenţei şi imparţialităţii sistemului judiciar. Prin interzicerea diminuării drepturilor şi răspunderii acestora prin legi ulterioare numirii lor se oferă o garanţie suplimentară că magistraţii îşi pot exercita atribuţiile fără teama unor repercusiuni arbitrare. Astfel, această clauză consolidează principiul separaţiei puterilor în stat şi protejează magistraţii de influenţe externe care ar putea afecta judecăţile lor. Concluzionând, revizuirea articolului 52 din Constituţie este o măsură necesară pentru a asigura că drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor sunt protejate eficient. Modificările propuse aduc o serie de îmbunătăţiri semnificative în cadrul legal existent, oferind o mai mare claritate, responsabilitate şi protecţie. Această revizuire nu doar că întăreşte fundamentul juridic pentru respectarea şi garantarea drepturilor individuale, dar reprezintă şi un angajament ferm al României de a respecta principiile statului de drept şi de a se alinia la standardele internaţionale de justiţie. Este esenţial să reţinem că această revizuire nu este un scop în sine, ci un mijloc prin care se urmăreşte construirea unui sistem judiciar mai echitabil şi mai transparent, care să inspire încredere cetăţenilor. Într-o democraţie matură şi responsabilă, fiecare cetăţean are dreptul de a se aştepta ca statul să îşi asume responsabilitatea pentru greşelile comise de reprezentanţii săi şi să ofere garanţii reale pentru protecţia drepturilor şi intereselor sale. Revizuirea articolului 52 vine să întărească aceste aşteptări şi să confirme angajamentul României faţă de principii democratice solide. Existenţa unui cadru legal bine definit, care să protejeze eficient drepturile cetăţenilor şi să impună răspunderea autorităţilor, este fundamentală. Articolul 52, în forma sa revizuită, promite să ofere acest cadru, consolidând astfel încrederea în instituţiile statului şi contribuind la crearea unei societăţi bazate pe respectul faţă de lege şi dreptate. Analizând parcursul legal şi social al României în ultimii ani, devine evident că revizuirea articolului 52 nu este doar un act de reformă, ci şi un simbol al maturizării juridice a statului. Amendamentele propuse reflectă o înţelegere profundă a importanţei drepturilor individuale şi a mecanismelor de protecţie juridică în faţa abuzurilor de orice natură. Prin aceste schimbări, statul român îşi reafirmă angajamentul de a fi un garant al dreptăţii şi al respectului pentru demnitatea umană. 17. Alineatul (2) al articolului 62 se modifică şi va avea următorul cuprins: "În Parlamentul României vor fi reprezentaţi cetăţenii care au ales un partid care a obţinut cel puţin 1% din voturile populaţiei sau de către parlamentari independenţi care au obţinut cel puţin 73.000 de voturi pentru Camera deputaţilor şi 168.000 de voturi pentru Senat. Semnăturile pentru susţinerea candidaturilor partidelor politice şi a candidaţilor independenţi pot fi strânse şi online, cetăţenii putând semna cu orice fel de semnătură digitală recunoscută de lege." Alineatul (2) al articolului 62, cu fosta formulare „Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie.“, a fost modificat pentru a garanta reprezentarea unui număr cât mai mare de cetăţeni în Parlamentul României. În acest sens s-a stabilit la nivel constituţional un prag electoral pentru accesul în Parlament de minimum 1% pentru orice partid şi de cel puţin 73.000 de voturi pentru Camera Deputaţilor şi, respectiv, 168.000 de voturi pentru Senat pentru persoanele care vor să candideze ca independenţi. Prezenta măsură, inspirată din modul de reglementare în Constituţia Italiei, este de natură de a creşte reprezentativitatea cetăţenilor români în Parlament, precum şi a minorităţilor naţionale, care vor putea să îşi trimită în Parlament orice reprezentant hotărăsc membrii acesteia, unul sau mai mulţi parlamentari, fără a mai fi necesară o „selecţie“ realizată de stat din rândul „organizaţiilor agreate“ ca reprezentând minorităţile naţionale. Prezenta modificare va avea ca efect o democratizare sporită şi o creştere a rolului şi puterii Parlamentului în arhitectura statului român, care va pleca de la constatarea că în inima democraţiei parlamentare stă principiul reprezentării cetăţeneşti, un pilon care garantează că vocea poporului este auzită şi respectată în structurile de putere ale statului. În acest context, propunerea de revizuire a textului articolului 62 din Constituţia României reprezintă un subiect de maxim interes, esenţial pentru sănătatea şi evoluţia democratică a societăţii româneşti. Conform propunerii de revizuire, un partid va trebui să obţină cel puţin 1% din voturile populaţiei pentru a fi reprezentat în Parlament, în timp ce parlamentarii independenţi vor necesita un prag de 73.000 de voturi pentru Camera Deputaţilor şi 168.000 pentru Senat. Această schimbare va remodela în mod substanţial peisajul politic, dând o şansă mai mare micilor partide şi independenţilor de a contribui la deciziile naţionale. Pentru a înţelege importanţa acestei revizuiri, trebuie să analizăm sistemul actual. În prezent, legislaţia electorală din România impune praguri electorale destul de ridicate pentru partidele politice - 5% din voturile exprimate, praguri care pot descuraja participarea politică şi diversitatea în Parlament. Prin contrast, reducerea acestui prag la doar 1% va încuraja pluralismul şi va oferi oportunitatea ca şi vocile mai puţin auzite să fie reprezentate. Plecând de la premisa că diversitatea de opinii şi reprezentarea unui spectru cât mai larg de interese ale cetăţenilor sunt esenţiale pentru funcţionarea democratică, propunerea de revizuire este un pas în direcţia corectă. Modificările făcute la textul constituţiei vor duce la o creştere a numărului de partide şi independenţi în Parlament, contribuind astfel la o mai mare fragmentare a puterii şi la prevenirea acumulării acesteia în mâinile câtorva entităţi dominante. În plus, prin această schimbare se recunosc importanţa şi rolul pe care îl pot juca parlamentarii independenţi în politică. Votul pentru un candidat independent este adesea un vot de încredere în capacitatea individuală de a reprezenta interesele alegătorilor, independent de liniile directoare ale unui partid politic. Pragul propus pentru independenţi rămâne suficient de accesibil pentru a permite figurilor publice cu o bază solidă de susţinători să intre în cursa pentru un loc în Parlament. Pragurile diferenţiate reflectă natura distinctă a candidaturilor partidelor faţă de cele independente şi recunosc provocările diferite pe care le implică fiecare tip de candidatură. Abordând subiectul din perspectiva cetăţeanului, această revizuire a articolului 62 va contribui la o mai mare implicare civică şi la o încredere sporită în procesul electoral. Într-o eră în care sentimentul de alienare faţă de clasa politică este tot mai pronunţat, posibilitatea de a vedea reprezentat în Parlament un spectru mai larg de opţiuni poate servi drept catalizator pentru participarea electorală. De asemenea, permiterea strângerii de semnături online pentru susţinerea candidaturilor este un pas spre modernizarea procesului electoral şi adaptarea acestuia la era digitală. Digitalizarea a devenit o componentă inevitabilă a vieţii noastre zilnice, iar politicile şi sistemele noastre electorale trebuie să ţină pasul cu aceste schimbări. Semnăturile digitale sunt recunoscute în multe domenii ale administraţiei publice şi private, deci extinderea lor în sfera susţinerii candidaturilor ar putea încuraja o participare civică mai largă, în special printre tineri. Criticii acestei revizuiri pot argumenta că un Parlament cu o reprezentare mai fragmentată ar putea conduce la instabilitate politică sau la dificultăţi în formarea majorităţilor necesare pentru guvernare. Totuşi, experienţele din alte democraţii europene sugerează că un asemenea sistem poate stimula dialogul interpartidic şi colaborarea, aspecte care pot contribui la o guvernare mai echilibrată şi la legiferare mai atentă la nevoile diverse ale societăţii. Comparând cu alte ţări europene, observăm că România nu este singura care se confruntă cu provocările reprezentării echitabile în cadrul parlamentelor naţionale. De exemplu, în Germania, pragul pentru a intra în Bundestag este de 5% din voturi sau câştigarea a cel puţin trei mandate directe. În Polonia, pragul pentru Sejm este de 5%, dar pentru coaliţii electorale acesta creşte la 8%, spre deosebire de România în care poate ajunge chiar la 10% pentru coaliţii. Prin contrast, ţări precum Olanda nu au un prag electoral deloc, permiţând astfel o gamă variată de partide în Parlament. Această diversitate poate să pară dezavantajoasă în termeni de stabilitate guvernamentală, dar, pe de altă parte, oferă o imagine mai veridică a spectrului politic şi a preferinţelor electorale ale cetăţenilor. Pentru a înţelege mai bine, să aruncăm o privire asupra Constituţiei Italiei, care oferă un exemplu de sistem electoral mixt, combinând reprezentarea proporţională cu cea majoritară. În Italia, acest sistem permite o reprezentare echilibrată între partidele mari şi cele mici, precum şi între candidaţii independenţi, asigurând astfel că toate spectrele politice sunt reprezentate în Parlament. Această comparaţie ne conduce la întrebarea esenţială: ar putea modelul italian să servească drept inspiraţie pentru România? Prin adoptarea unui prag mai scăzut pentru accesul în Parlament, similar aproape cu sistemul italian, România ar putea favoriza pluralismul politic şi ar putea reduce concentrarea de putere în mâinile câtorva partide dominante. În concluzie, revizuirea alineatului (2) al articolului 62 din Constituţia României constituie o reformă cu potenţialul de a aduce un suflu nou în politica românească, promovând inclusivitatea şi diversitatea. Prin scăderea pragului electoral şi recunoaşterea rolului parlamentarilor independenţi, această propunere de revizuire ar putea nu doar să îmbunătăţească reprezentativitatea în Parlament, dar şi să consolideze încrederea cetăţenilor în instituţiile democratice ale ţării. Aşadar, revizuirea propusă nu este doar o chestiune de cifre şi praguri electorale, ci un subiect care atinge fundamentele democraţiei prin prisma participării şi reprezentării. Este un apel la o democraţie mai flexibilă, care să se adapteze la dinamica socială contemporană şi la nevoia de recunoaştere a diversităţii politice. O Românie cu un Parlament mai divers va contribui la consolidarea democraţiei şi la creşterea implicării cetăţenilor în viaţa politică. Această reformă constituţională reprezintă o oportunitate de a construi un sistem politic mai deschis şi mai receptiv la schimbările din societate, precum şi la aspiraţiile şi nevoile alegătorilor săi. 18. După litera k) a alin. (2) al art. 65 se adaugă o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins: "l) desemnează procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procurorii-şefi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pentru un mandat de patru ani, reînnoibil o singură dată." La articolul 65 din Constituţia României, având denumirea marginală de „Şedinţele Camerelor“, este adăugată după litera k) litera l), care aduce o nouă atribuţie Parlamentului, o atribuţie ce va spori rolul şi importanţa „organului reprezentativ suprem al poporului român“: „Desemnarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a procurorilor-şefi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism“. În prezent, articolul 65 din Constituţia României reglementează atribuţiile Parlamentului, iar alineatul (2), care include până la litera k), acoperă o gamă largă de competenţe. Însă, în contextul sociopolitic actual, se conturează necesitatea unei ajustări legislative prin adăugarea literei l). Această modificare propune ca Parlamentul să joace un rol decisiv în numirea procurorului general şi a procurorilor-şefi ai celor mai importante direcţii de investigaţii din ţară. Acordarea acestei atribuţii Parlamentului, aflată până la prezenta modificare printre atribuţiile şi puterile preşedintelui conform art. 94 alin. (1) lit. c) din Constituţie, are ca scop democratizarea şi transparentizarea atât a concursurilor, cât şi a numirilor pentru funcţiile de conducere ale Parchetului General şi ale direcţiilor din cadrul acestuia, fapt care constituie o întărire a funcţiei supreme în stat a Parlamentului. Se pleacă de la premisa că în inima democraţiei stă principiul separaţiei puterilor în stat, un pilon esenţial care asigură echilibrul şi buna funcţionare a unei societăţi. La baza acestui principiu se află ideea că puterea legislativă, executivă şi judiciară trebuie să funcţioneze independent, fiecare având atribuţii bine definite şi niciuna neputând interveni în domeniul celeilalte. Din această perspectivă, o importanţă majoră pentru arhitectura puterii judiciare din România o are revizuirea textului articolului 65 din Constituţie, în vederea adăugării unei noi litere, litera l). Articolul 65 din Constituţia României se referă la rolul şi atribuţiile Parlamentului, instituţia supremă de reprezentare a poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării. Propunerea de revizuire vizează adăugarea unui nou punct, litera l), care stipulează că, în şedinţă comună, Camerele Parlamentului „desemnează procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procurorii-şefi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism“. Această modificare reprezintă un punct de cotitură în modul de numire a celor mai înalte funcţii în mecanismul de urmărire penală din România. În primul rând, trebuie să înţelegem contextul actual în care această propunere de revizuire este adusă în discuţie. În ultimii ani, România a făcut progrese semnificative în lupta împotriva corupţiei şi în consolidarea statului de drept, un proces susţinut de instituţii europene şi internaţionale. Totuşi, această luptă este departe de a fi finalizată şi există preocupări constante legate de influenţa politică în numirea procurorilor de rang înalt, care poate submina independenţa sistemului judiciar. Prin propunerea de revizuire se doreşte crearea unui proces de numire mai transparent şi mai responsabil, care să asigure că persoanele selectate pentru aceste roluri cruciale în lupta împotriva corupţiei sunt alese pe baza meritelor profesionale, şi nu a afilierilor sau simpatiilor politice. Acest lucru ar putea contribui la o mai mare încredere în sistemul de justiţie, esenţială pentru consolidarea democraţiei. Dezbaterea privind modificarea articolului 65 se înscrie într-o tendinţă mai largă de reformă a sistemului judiciar, care vizează alinierea practicilor din România la standardele europene. Aceste standarde subliniază necesitatea protejării independenţei procurorilor şi evitarea ingerinţelor externe în actul de justiţie. Unul dintre argumentele puternice în favoarea revizuirii este acela că, prin stabilirea unui cadru legal clar pentru desemnarea procurorului general şi a procurorilor-şefi ai DNA şi DIICOT, se va reduce riscul de politizare a justiţiei. În acelaşi timp, se garantează că aceste poziţii-cheie sunt ocupate de profesionişti cu o reputaţie impecabilă, fapt esenţial pentru credibilitatea şi eficienţa sistemului judiciar. Argumentele în favoarea acestei revizuiri sunt multiple: Primul şi cel mai important argument este consolidarea principiului separaţiei puterilor în stat - legislativ, executiv şi judecătoresc. Prin implicarea directă a Parlamentului în desemnarea procurorilor de vârf se asigură o mai mare independenţă a acestora faţă de influenţele executive, ceea ce este un pilon fundamental într-un stat de drept. Această schimbare ar putea reduce riscul de politizare a justiţiei, un aspect frecvent criticat de organismele europene şi internaţionale de monitorizare a statului de drept. Un al doilea argument este legat de responsabilizarea şi transparentizarea procesului de numire. Implicarea Parlamentului presupune dezbateri publice, audieri şi posibilitatea ca societatea civilă să participe la procesul de scrutare a candidaţilor. Aceasta ar putea conduce la o selecţie mai riguroasă şi la un proces mai deschis, sporind astfel încrederea publicului în sistemul judiciar. De asemenea, trebuie să luăm în considerare şi contextul internaţional. Multe dintre statele membre ale Uniunii Europene au proceduri similare în vigoare, ceea ce sugerează că un astfel de mecanism de numire este compatibil cu valorile democratice şi cu principiile de bună guvernare recunoscute la nivel european. Acest aliniament cu standardele europene este esenţial pentru a asigura o colaborare eficientă şi recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare între statele membre. Un argument suplimentar vine din nevoia de a contracara fenomenul corupţiei. Procurorii-şefi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt în prima linie în lupta împotriva acestui flagel. Asigurându-se că numirea lor este făcută într-un mod transparent şi independent se creşte eficacitatea luptei împotriva corupţiei şi se îmbunătăţeşte imaginea justiţiei la nivel naţional şi internaţional. În plus, limitarea mandatului la patru ani, cu posibilitatea de reînnoire o singură dată, este o măsură care previne stagnarea şi promovează dinamismul în cadrul instituţiilor judiciare. Această limitare ar putea de asemenea descuraja eventualele tendinţe de acumulare a puterii pe termen lung în mâinile unui singur individ. În concluzie, revizuirea articolului 65 din Constituţie, prin adăugarea literei l), este o măsură care merită luată în considerare serios din perspectiva fortificării statului de drept şi a alinierii la standardele europene. Este un pas necesar pentru a asigura că structurile-cheie ale sistemului judiciar sunt conduse de persoane competente, alese printr-un proces transparent şi echitabil. Acesta ar fi un semnal puternic că România este dedicată combaterii corupţiei şi întăririi democraţiei. În final, propunerea de revizuire a Constituţiei nu este doar o chestiune de conformare la un model european, ci o demonstraţie a maturizării politice interne. Este un moment în care decidenţii politici pot arăta că pun interesul public şi principiile de integritate juridică mai presus de orice calcule politice de moment. Astfel, revizuirea articolului 65 este nu numai necesară, ci şi imperativă pentru dezvoltarea continuă a unui sistem de justiţie robust, care să servească cu adevărat interesele cetăţeanului şi să contribuie la consolidarea statului de drept în România. Aşadar, iniţiativa de revizuire a Constituţiei şi, în special, a articolului 65 trebuie să fie privită ca o oportunitate de a reforma şi de a îmbunătăţi mecanismele judiciare şi de supraveghere, în conformitate cu cele mai înalte standarde democratice. Nu este doar o chestiune de aliniere la directivele europene, ci şi de asumare a unui angajament ferm pentru consolidarea democraţiei şi a statului de drept în societatea românească. În acest proces este esenţial ca toate părţile interesate - politicieni, membri ai sistemului judiciar, experţi în drept şi cetăţeni - să colaboreze şi să contribuie cu argumente constructive. 19. La articolul 70, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) şi va avea următorul cuprins: "(3) Calitatea de deputat sau de senator încetează şi în situaţia în care acesta este demis din funcţie printr-un referendum local convocat în circumscripţia electorală în care a fost ales de către un număr de 7.300 cetăţeni pentru un deputat, respectiv de 16.800 cetăţeni pentru un senator. Semnăturile pentru convocarea referendumului pot fi strânse şi online, cetăţenii putând semna cu orice fel de semnătură digitală recunoscută de lege. Referendumul pentru demiterea unui parlamentar nu poate fi organizat în ultimele 6 luni de mandat. Parlamentarul este demis dacă jumătate plus unu dintre cei prezenţi la referendum votează pentru demitere, indiferent de cvorumul de participare. După constatarea încetării mandatului parlamentarului de către Curtea Constituţională, mandatul vacant va fi ocupat până la organizarea viitoarelor alegeri de către următorul candidat ales în circumscripţia electorală respectivă la ultimele alegeri." Revizuirea articolului 70 din Constituţia României, prin introducerea unui nou alineat care va permite cetăţenilor să demită parlamentarii prin referendum local, nu este doar un simplu amendament, ci un pas major în consolidarea democraţiei participative şi în asigurarea răspunderii directe a aleşilor faţă de electorat. Prezenta propunere de revizuire este un efect direct al articolului 2 alineatul (1) care prevede că „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.“ şi vine ca o aplicare directă a exercitării suveranităţii naţionale direct prin referendum. Într-o vreme când dinamica politică este într-o continuă schimbare, iar vocea cetăţeanului trebuie să fie mai prezentă şi democraţia „mai directă“, revizuirea textului unor articole din Constituţie devine o necesitate stringentă. Conform propunerii, calitatea de deputat sau senator poate înceta nu doar prin demisie sau incompatibilitate, ci şi prin voinţa directă a cetăţenilor, exprimată printr-un referendum. Acest mecanism de revocare, cunoscut şi sub numele de „recall“, este un instrument democratic care le conferă alegătorilor puterea de aşi retrage încrederea acordată unui parlamentar, înainte de încheierea mandatului acestuia. Introducerea alineatului (3) la articolul 70 aduce în prim plan ideea de responsabilitate directă a reprezentanţilor faţă de cei care i-au ales. Pentru a iniţia referendumul de demitere este necesară mobilizarea unui număr semnificativ de cetăţeni - 7.300 pentru un deputat şi 16.800 pentru un senator. Aceste cifre nu sunt aleatorii, ele reprezintă o pondere rezonabilă a electoratului dintr-o circumscripţie, asigurând astfel că doar un demers cu un suport popular autentic va putea avea loc. Această cifră reprezintă o participare semnificativă, conferind un prag de seriozitate cererii populaţiei. În cazul în care majoritatea votanţilor optează pentru demiterea parlamentarului, indiferent de cvorum, Curtea Constituţională va constata încetarea mandatului, iar locul vacant va fi ocupat de următorul candidat de pe lista electorală, până la următoarele alegeri. Această prevedere introduce un nou nivel de răspundere directă a parlamentarilor faţă de alegătorii lor. Deşi, pe hârtie, parlamentarii sunt delegaţi ai poporului şi ar trebui să îi reprezinte interesele, uneori decalajul dintre promisiunile electorale şi acţiunile efective poate crea nemulţumire în rândul electoratului. Revizuirea propusă permite cetăţenilor să acţioneze direct atunci când simt că reprezentantul lor nu îşi îndeplineşte mandatul în mod satisfăcător. Motivaţia acestei revizuiri se învârte în jurul ideii de responsabilitate directă a parlamentarilor faţă de electorat. Acest nou alineat ar permite cetăţenilor să demită un deputat sau senator prin referendum local, dând astfel putere comunităţilor să revoce mandatul unui parlamentar care nu mai reprezintă interesele şi voinţa celor care l-au ales. Acest mecanism de control direct ar putea transforma în mod fundamental relaţia dintre alegători şi aleşi, asigurând o mai mare răspundere şi transparenţă în procesul legislativ. Punctul central al acestei propuneri este că, în esenţă, un parlamentar trebuie să fie un servitor al poporului, nu doar un reprezentant. Acesta trebuie să fie în permanentă legătură cu realităţile şi nevoile circumscripţiei sale electorale. În cazul în care el sau ea deviază de la aceste aşteptări, cetăţenii ar avea un instrument concret pentru a-şi exprima nemulţumirea - referendumul local. O astfel de măsură poate servi drept catalizator pentru o mai mare implicare civică, întrucât cetăţenii sunt chemaţi să participe activ în procesul de supraveghere şi evaluare a activităţii parlamentarilor. Prin posibilitatea convocării unui referendum local, parlamentarii sunt stimulaţi să îşi îndeplinească promisiunile electorale şi să menţină o legătură constantă cu baza lor electorală, sub riscul pierderii mandatului în caz de performanţe slabe sau comportament neadecvat. Revizuirea articolului 70 şi introducerea acestei prevederi legislative vine, de asemenea, în contextul unei dorinţe globale de reînnoire a încrederii în instituţiile democratice. În ultimii ani observăm o tendinţă de creştere a scepticismului cetăţenilor faţă de capacitatea reprezentanţilor aleşi de a servi interesele publice. Acest instrument de „recall“ poate funcţiona ca un mecanism de corecţie, un fel de „buton de reset“ pentru alegerile făcute de electorat, oferind oamenilor şansa de a-şi revizui deciziile atunci când reprezentanţii lor nu mai corespund aşteptărilor. Înţelegerea profundă a acestui mecanism presupune şi o analiză a condiţiilor de implementare. Referendumul pentru demiterea unui parlamentar nu poate fi organizat în ultimele 6 luni de mandat, asigurându-se astfel că acesta nu este folosit ca instrument politic în perioadele preelectorale. În plus, pentru ca demiterea să fie efectivă, este necesar ca jumătate plus unu dintre participanţii la referendum să voteze pentru demitere, eliminându-se astfel dependenţa de un cvorum de participare care ar putea împiedica expresia voinţei populare. Prin urmare, mecanismul propus în noul alineat (3) al articolului 70 îmbină echilibrat principiile democraţiei reprezentative cu cele ale democraţiei directe. Această abordare respectă suveranitatea naţională, sporind în acelaşi timp responsabilitatea şi transparenţa în guvernare. Ea reflectă un principiu de bază al democraţiei: puterea derivă din voinţa poporului. Din această perspectivă, noul alineat al articolului 70 prevedere şi introduce un nou nivel de răspundere directă a parlamentarilor faţă de alegătorii lor, răspundere care nu se limitează doar la scrutinul electoral periodic, ci poate fi activată în orice moment al exercitării mandatului. Acest mecanism de „recall“ - cum este cunoscut în alte sisteme legislative - îşi propune să crească gradul de „accountability“ (responsabilitate) al reprezentanţilor aleşi şi să încurajeze o mai mare congruenţă între acţiunile parlamentarilor şi voinţa celor care i-au votat. Pentru a înţelege mai bine contextul şi posibilele implicaţii ale acestei revizuiri este util să aruncăm o privire asupra modului în care alte state au încorporat proceduri similare în structura lor constituţională. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, mecanismul de „recall“ este o trăsătură comună în multe dintre statele sale, permiţând alegătorilor să îşi revoce oficialii aleşi înainte de expirarea termenului lor. În California, acest proces a fost folosit în mod notoriu când, în 2003, guvernatorul Gray Davis a fost demis şi înlocuit de Arnold Schwarzenegger. Procedura de recall în SUA este diferită de la stat la stat, dar, în esenţă, permite cetăţenilor să demită un oficial printr-o petiţie urmată de un vot. În contrast, ţări precum Marea Britanie nu dispun de un astfel de mecanism direct, dar au introdus în 2015, prin „Recall of MPs Act“, posibilitatea declanşării unui proces de recall dacă un parlamentar este condamnat la închisoare sau este suspendat din Camera Comunelor pentru o perioadă. Totuşi, acest proces este mult mai restrâns şi nu este iniţiat direct de către alegători. În unele ţări, precum Lituania şi Slovacia, constituţiile permit demiterea reprezentanţilor prin referendumuri iniţiate de cetăţeni. Aceasta demonstrează o recunoaştere a importanţei supravegherii publice directe în menţinerea integrităţii şi responsabilităţii în rândul oficialilor aleşi. Pentru a înţelege mai bine această iniţiativă, putem privi spre modelul elveţian de democraţie directă, unde cetăţenii au o putere considerabilă asupra deciziilor politice. În Elveţia, referendumurile şi iniţiativele populare sunt instrumente obişnuite prin care populaţia îşi exercită voinţa. Prin comparaţie, introducerea unui mecanism similar în România ar putea consolida democraţia participativă şi ar putea creşte gradul de implicare civică. Mai mult, această propunere se aliniază cu tendinţele actuale de digitalizare şi accesibilitate crescută a proceselor democratice. Posibilitatea strângerii de semnături online pentru convocarea unui referendum reflectă adaptarea la realităţile societăţii moderne, unde tehnologia joacă un rol tot mai important în facilitarea participării civice. În România, unde utilizarea tehnologiei şi a internetului este în continuă creştere, implementarea unei astfel de opţiuni ar putea stimula implicarea cetăţenilor în procesul democratic. În plus, pragul stabilit pentru numărul de semnături necesare iniţierii unui referendum - 7.300 pentru un deputat şi 16.800 pentru un senator - asigură că doar un suport semnificativ din partea electoratului poate declanşa un astfel de proces. Aceasta previne abuzurile şi asigură că demiterea unui parlamentar este rezultatul unei voinţe colective autentice, şi nu al unor manevre politice sau impulsuri momentane. În ceea ce priveşte cvorumul de participare, faptul că demiterea se poate realiza indiferent de acesta, cu condiţia ca majoritatea celor prezenţi să voteze pentru, subliniază intenţia de a oferi putere reală cetăţenilor. Revenind la propunerea de revizuire a Constituţiei României, revizuirea articolului 70 ar putea oferi un instrument puternic de implicare civică şi ar putea funcţiona ca un veritabil mecanism de echilibru în sfera politică. Această posibilitate de a demite parlamentari prin referendum local ar putea determina o mai mare transparenţă şi ar putea asigura că deciziile politice sunt mai aliniate cu dorinţele electoratului. 20. Alineatul (3) al articolului 72 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei." În contextul dinamic al realităţilor sociopolitice actuale, revizuirea textului legislativ devine o necesitate stringentă pentru asigurarea unui sistem juridic coerent şi eficient. Articolul 72 din Constituţia României, referitor la imunitatea deputaţilor şi senatorilor, nu face excepţie de la acest imperativ. Punctul de plecare al propunerii de revizuire a articolului 72 alineatul (3) este principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii. În forma sa actuală, alineatul conferă parlamentarilor un grad de protecţie care poate fi interpretat ca un privilegiu incompatibil cu acest principiu fundamental. Este esenţial să înţelegem că imunitatea parlamentară nu este şi nu trebuie să fie un scut pentru cei care încalcă legea. Într-o democraţie robustă, nimeni nu este mai presus de lege, nici cei aleşi să o reprezinte. De aceea, revizuirea propusă are ca scop alinierea imunităţii parlamentare la standardele de justiţie aplicabile oricărui cetăţean. Amendamentul sugerează că, în cazul unei infracţiuni flagrante, deputaţii şi senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei, cu informarea imediată a ministrului justiţiei şi a preşedintelui Camerei respective, fiind eliminată posibilitatea parlamentarilor de a revoca această măsură, posibilitate oferită în prezent prin ultima frază a alineatului (3): „În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.“ Această modificare ar putea contribui la eliminarea percepţiei de impunitate care planează asupra clasei politice şi, implicit, la creşterea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului. Într-o analiză a implicaţiilor acestei revizuiri trebuie să punem în balanţă drepturile şi libertăţile individuale ale parlamentarilor cu nevoia de a asigura integritatea şi responsabilitatea în exercitarea funcţiilor publice. Imunitatea parlamentară a fost concepută iniţial ca o garanţie împotriva abuzurilor de putere, protejând libertatea de expresie şi de decizie a aleşilor poporului în cadrul procedurilor legislative. Totuşi, în practică, inviolabilitatea poate deveni un obstacol în calea aplicării legii şi a justiţiei. Cazurile de infracţiune flagrantă necesită o reacţie rapidă şi eficientă din partea autorităţilor judiciare, iar procesul actual, care necesită aprobarea Camerei din care face parte parlamentarul în cauză, poate întârzia sau chiar împiedica administrarea justiţiei. Modificarea propusă aduce în discuţie nu doar eficientizarea procesului judiciar, ci şi asigurarea unei mai bune transparenţe în cadrul instituţiilor statului. Prin eliminarea pasului de aprobare preliminară din partea Camerei pentru reţinerea parlamentarilor în caz de infracţiune flagrantă se măreşte capacitatea justiţiei de a acţiona neîmpiedicat şi în timp real. Aceasta este o mişcare spre o separaţie a puterilor în stat mai clar definită, în care legislativul nu intervine în activitatea justiţiei. De asemenea, propunerea de revizuire răspunde unei cereri sociale de a vedea că legea este egal aplicată tuturor cetăţenilor, indiferent de poziţia sau funcţia ocupată. Acest pas poate fi privit ca o evoluţie naturală în maturizarea procesului democratic, în care transparenţa şi responsabilitatea devin valori fundamentale. În concluzie, revizuirea alineatului (3) al articolului 72 din Constituţie este o necesitate în contextul actual, pentru a alinia legislaţia românească la standardele de dreptate şi echitate. Această schimbare legislativă poate juca un rol crucial în refacerea încrederii publice în instituţiile statului şi în consolidarea statului de drept. Prin asigurarea că niciun membru al Parlamentului nu poate evita consecinţele legale ale acţiunilor sale se întăreşte integritatea sistemului juridic şi se reafirmă angajamentul României faţă de principiile democratice. Revizuirea alineatului (3) este, aşadar, un pas important în direcţia corectă. Este un semnal că România se angajează să îşi perfecţioneze continuu cadrul constituţional pentru a reflecta realităţile şi aspiraţiile societăţii sale. Acest amendament constituţional nu numai că va elimina o anomalie în raportul dintre cetăţeni şi reprezentanţii lor, dar va şi fortifica încrederea într-un sistem de guvernare echitabil. În final, trebuie să recunoaştem că orice amendament adus Constituţiei reprezintă o decizie gravă, ce nu trebuie luată cu uşurinţă. Este de datoria parlamentarilor să cântărească cu seriozitate această propunere şi să asigure că modificările vor aduce beneficii întregii societăţi, şi nu doar unui grup sau altuia. Revizuirea articolului 72 alineatul (3) din Constituţie este mai mult decât o simplă ajustare legală; este o afirmaţie a angajamentului României faţă de principiile de integritate şi echitate în servirea cetăţenilor săi. Această evoluţie legislativă reprezintă un pas către consolidarea democraţiei şi a statului de drept, în care fiecare individ, indiferent de rangul sau statutul social, este egal în faţa legii. Pe măsură ce societatea românească avansează este esenţial ca şi cadrul său legislativ să progreseze în acelaşi ritm. Amendamentul propus la articolul 72 alineatul (3) este un indicator al acestei evoluţii şi al dorinţei de a asigura o justiţie corectă şi imparţială pentru toţi. 21. Alineatul (1) al articolului 74 se modifică şi va avea următoarea formulare: "(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 30.000 de cetăţeni cu drept de vot. Semnăturile pentru susţinerea iniţiativelor legislative cetăţeneşti pot fi strânse şi online, cetăţenii putând semna cu orice fel de semnătură digitală recunoscută de lege." Modificarea alineatului (1) din articolul 74 (cu denumirea marginală de Iniţiativa legislativă), care are în prezent următoarea formulare „(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.“, este de natură a spori democraţia în România, de a creşte gradul de implicare şi încrederea românului în Parlament, dar şi influenţa şi puterea cetăţeanului în actul de legiferare din România. Pentru acest motiv a fost scăzut numărul cetăţenilor cu drept de vot care trebuie să semneze o iniţiativă legislativă de la 100.000 la 30.000 de cetăţeni, fiind eliminate şi celelalte condiţii menţionate în precedenta formulare a textului constituţional, toate fiind de natură a îngreuna procesul de legiferare populară. În acest spirit trebuie să privim şi propunerea de revizuire a articolului 74, care solicită o atenţie egală. Acest articol, referindu-se la iniţiativa legislativă, este o componentă-cheie în procesul de legiferare şi în funcţionarea democraţiei participative. Alineatul (1) al articolului 74, în forma sa actuală, stipulează că iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, deputaţilor, senatorilor şi unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Propunerea de modificare a acestui prag la 30.000 de cetăţeni este o recunoaştere a necesităţii de a facilita implicarea cetăţenească în procesul legislativ. Astfel, prin scăderea numărului necesar de cetăţeni pentru a propune iniţiative legislative, se deschid noi orizonturi pentru participarea activă a societăţii civile în mecanismele de guvernare. Argumentele care susţin revizuirea sunt multiple şi vizează atât consolidarea democraţiei, cât şi creşterea eficienţei procesului legislativ. Pragul actual de 100.000 de cetăţeni poate descuraja grupurile mai mici şi mai puţin reprezentative să iniţieze legi ce ar putea aduce beneficii comunităţilor locale sau grupurilor de interese specializate. Reducerea acestuia la 30.000 deschide calea pentru o varietate mai mare de propuneri legislative, oferind un impuls vital pentru iniţiativele cetăţeneşti şi pentru diversitatea dezbaterilor publice. Un alt argument important este acela al eficienţei. Cu un prag mai redus, colectarea semnăturilor necesare devine o sarcină mai accesibilă, permiţând astfel ca propunerile de legi să ajungă mai rapid pe agenda parlamentară. Acest lucru poate conduce la o mai bună adaptare a legislaţiei la realităţile sociale şi economice în schimbare, asigurând că legile răspund în mod adecvat nevoilor cetăţenilor. În plus, scăderea pragului pentru iniţiativa legislativă poate stimula interesul cetăţenilor faţă de procesul democratic. Oamenii ar putea fi mai înclinaţi să participe la elaborarea politicilor care îi afectează direct, dacă ştiu că au o şansă reală să fie auziţi. În acest mod se pot îmbunătăţi nu doar cantitatea, dar şi calitatea participării civice. Considerând toate aceste argumente, revizuirea articolului 74 alineatul (1) este nu doar o oportunitate, ci o necesitate pentru a sprijini o participare mai activă a cetăţenilor în viaţa politică. Aceasta ar putea conduce la o mai mare receptivitate a clasei politice la solicitările cetăţeneşti şi la o reprezentare mai fidelă a voinţei poporului. De asemenea, permiterea strângerii de semnături online pentru susţinerea iniţiativelor legislative cetăţeneşti este un pas spre democratizarea procesului legislativ şi adaptarea acestuia la era digitală. Digitalizarea a devenit o componentă inevitabilă a vieţii noastre zilnice, iar politicile şi sistemele noastre electorale trebuie să ţină pasul cu aceste schimbări. Semnăturile digitale sunt recunoscute în multe domenii ale administraţiei publice şi private, deci extinderea lor în sfera susţinerii candidaturilor ar putea încuraja o participare civică mai largă, în special printre tineri. Această modificare ar putea avea un impact semnificativ asupra participării cetăţeneşti la procesul legislativ şi ar putea reflecta un pas spre o democraţie mai incluzivă şi mai accesibilă. Pentru a înţelege mai bine raţiunea din spatele acestei propuneri este instructiv să realizăm o comparaţie cu alte constituţii europene. De exemplu, în Germania, iniţiativa legislativă populară necesită semnăturile a 0,1% din electorat pentru a fi considerată, în timp ce în Italia sunt necesare 50.000 de semnături sau 5 comitete regionale de susţinători. În continuare, putem observa că în Spania, pentru a introduce o iniţiativă legislativă populară, este nevoie de 500.000 de semnături, ceea ce reprezintă un prag semnificativ mai mare comparativ cu propunerea românească. Această diferenţă sugerează că pragurile de iniţiativă legislativă variază larg în rândul statelor europene, fiecare ţară ajustându-se la propriul context politic şi cultural. Pragurile ridicate, aşa cum sunt cele din Spania, pot descuraja participarea cetăţenească şi pot limita direct democraţia participativă. Pe de altă parte, un număr mic de semnături necesar, cum este propus în România, ar putea facilita implicarea cetăţenilor în procesul legislativ, dar ar putea pune în pericol seriozitatea iniţiativelor legislative prin posibilitatea apariţiei unui număr mare de propuneri cu suport limitat sau insuficient analizate. În acest peisaj divers, analiza şi adaptarea pragului de iniţiativă legislativă trebuie să ţină cont de echilibrul delicat dintre accesibilitate şi eficienţă. Propunerea de modificare a Constituţiei României pare să încerce să găsească acest echilibru, reducând barierele pentru cetăţeni, fără a sacrifica integritatea procesului legislativ. Argumentele în favoarea acestei revizuiri sunt multiple. În primul rând, pragul actual de 100.000 de semnături poate fi considerat descurajant pentru iniţiativele cetăţeneşti, mai ales în contextul în care mobilizarea unui număr atât de mare de persoane este adesea dificilă din punct de vedere logistic şi financiar. Reducerea numărului la 30.000 ar putea stimula un activism mai intens şi ar putea oferi o voce mai puternică grupurilor mai mici şi segmentelor de populaţie care până acum s-ar fi putut simţi excluse din procesul de formare a legilor. În al doilea rând, condiţia actuală care impune colectarea semnăturilor din cel puţin un sfert din judeţele ţării poate crea inegalităţi între cetăţeni, în funcţie de regiunea de rezidenţă. Astfel, cetăţenii din zonele mai puţin populate sau din cele unde implicarea civică este mai scăzută ar putea avea dificultăţi în aşi face auzită vocea. Modificarea propusă va remedia acest dezavantaj, oferind o reprezentare mai echitabilă a populaţiei în procesul legislativ. În plus, există argumentul că pragul redus de semnături ar putea încuraja o mai mare diversitate de iniţiative legislative. Acest lucru ar putea conduce la o dezbatere publică mai vastă şi mai profundă, care să reflecte mai fidel preocupările şi necesităţile cetăţenilor. Diversitatea şi pluralismul ideilor sunt piloni fundamentali ai oricărei democraţii sănătoase, iar facilitarea accesului la procesul legislativ este esenţială pentru încurajarea acestora. Totodată, este important să subliniem că propunerea de reducere a numărului de semnături necesare nu înseamnă diminuarea importanţei sau gravităţii unei iniţiative legislative. Mecanismele de filtrare şi dezbatere în cadrul Parlamentului rămân în vigoare pentru a asigura că doar propunerile bine fundamentate şi de interes public vor avansa în procesul legislativ. În concluzie, propunerea de modificare a articolului 74 din Constituţie este un pas esenţial în direcţia consolidării democraţiei participative. Prin scăderea pragului necesar de cetăţeni pentru iniţiativa legislativă se facilitează implicarea directă a populaţiei în procesul de creare a legilor, reflectând astfel mai fidel voinţa cetăţenilor şi dinamica societăţii. Democraţia nu este statică; ea trebuie să evolueze odată cu societatea pe care o serveşte. Revizuirea acestui articol constituţional arată că România este pregătită să facă paşi concreţi pentru a îmbunătăţi procesele democratice şi pentru a răspunde mai bine nevoilor cetăţenilor săi. Este momentul ca iniţiativele legislative să nu mai fie monopolizate de un număr restrâns de actori şi să devină accesibile pentru o plajă mai largă a populaţiei. Acest lucru nu numai că ar încuraja un dialog mai constructiv între cetăţeni şi instituţiile statului, dar ar şi creşte gradul de transparenţă şi responsabilitate al decidenţilor politici în faţa electoratului. 22. Alineatul (2) al articolului 75 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost respinse." Modificarea adusă alin. (2) al articolului 75 din Constituţie, articol având denumirea marginală de „Sesizarea Camerelor“, elimină posibilitatea primei Camere sesizate a Parlamentului de a „adopta tacit“ texte de lege, posibilitate acordată de formularea anterioară („În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.“) Eliminarea posibilităţii adoptării tacite creşte responsabilitatea Parlamentului şi are menirea să crească încrederea cetăţenilor în parlamentari, elemente absolut necesare pentru confirmarea rolului sporit al acestei instituţii în raport cu celelalte puteri. În inima mecanismului legislativ al oricărei democraţii se află nu doar principiul reprezentativităţii, ci şi cel al eficienţei. Constituţia României, legea supremă a statului, este pilonul principal pe care se sprijină întregul edificiu normativ, iar procedurile legislative trebuie să reflecte nu numai voinţa populară, ci şi capacitatea de a răspunde rapid şi adecvat la necesităţile societăţii. Articolul 75 din actuala Constituţie, în forma sa prezentă, stabileşte modul de lucru al Camerelor Parlamentului în procesul de adoptare a legilor în prima Cameră sesizată, făcând posibilă adoptarea tacită, fără niciun fel de dezbatere, a unor legi care pot fi de importanţă majoră pentru societatea românească. De aceea alineatul (2) este de o importanţă deosebită, deoarece defineşte termenele în care prima Cameră sesizată este obligată să se pronunţe asupra unei iniţiative legislative. În contextul sociopolitic actual, revizuirea acestui alineat nu este doar o necesitate, ci o urgentă imperioasă. În prezent, procedurile legislative pot fi lente şi ineficiente, iar termenele stabilite de alineatul (2) al articolului 75 sunt adeseori nerespectate, motiv pentru care multe legi sunt adoptate „tacit“ de prima Cameră sesizată. Acest lucru generează întârzieri semnificative în procesul legislativ, ceea ce afectează dinamica adoptării legilor şi, implicit, capacitatea de reacţie a statului la schimbările rapide din societate. Mai grav chiar este faptul că este afectat fundamental principiul de bază de funcţionare a Parlamentului României: bicameralismul. De ce este atât de important să se revizuiască acest articol şi, mai ales, termenele pe care le impune? În primul rând, trebuie să avem în vedere ritmul accelerat al schimbărilor cu care se confruntă România, atât pe plan intern, cât şi în context internaţional. Legislaţia trebuie să fie agilă şi să poată fi adaptată rapid pentru a face faţă provocărilor emergente, fie că vorbim despre crize economice, fie tehnologice, fie provocări de natură socială. Mai mult, revizuirea articolului 75 ar putea contribui la îmbunătăţirea calităţii dezbaterilor parlamentare. Stabilind termene clare şi imperative, parlamentarii ar fi încurajaţi să se organizeze şi să discute iniţiativele legislative într-un mod mai structurat şi mai eficient. Această disciplină procedurală ar putea reduce cazurile în care legi importante sunt amânate la nesfârşit sau sunt adoptate în grabă, fără o analiză aprofundată a implicaţiilor lor. O problemă frecvent întâlnită în cadrul procedurii legislative este suprapunerea termenelor şi lipsa unui mecanism clar de prioritizare a proiectelor de lege. Modificarea propusă ar putea asigura că legile cu adevărat urgente şi esenţiale sunt tratate cu prioritatea cuvenită, evitându-se astfel blocajele legislative care pot avea un impact negativ asupra întregii ţări. În plus, termenul extins pentru legile de complexitate deosebită, cum ar fi codurile, recunoaşte nevoia de timp suplimentar pentru a asigura că aceste documente vitale sunt analizate cu atenţia necesară. Consecinţele nerespectării termenelor actuale sunt minime, iar acest lucru trebuie schimbat. Prin introducerea unei prevederi care consideră respinse proiectele de legi sau propunerile legislative în cazul depăşirii termenelor se instituie un stimulent puternic pentru eficienţă şi responsabilitate legislativă, fiind consolidat principiul bicameralismului din Parlamentul României. Această măsură ar putea preveni situaţii în care proiecte esenţiale pentru dezvoltarea şi bunăstarea societăţii sunt neglijate sau uitate în sertarele birocratice. Este esenţial să subliniem că revizuirea articolului 75 nu trebuie privită ca o simplă formalitate procedurală, ci ca o reafirmare a angajamentului României faţă de principiile statului de drept şi ale unei guvernări eficiente. Prin această modificare se asigură că procesul legislativ devine mai predictibil şi mai transparent, sporind încrederea cetăţenilor în instituţiile statului. În concluzie, revizuirea articolului 75 din Constituţia României este un pas critic în consolidarea democraţiei şi a eficienţei guvernamentale. Acesta nu doar că va facilita un proces legislativ mai rapid şi mai coerent, dar va şi îmbunătăţi calitatea legilor adoptate. 23. Alineatul (1) al articolului 83 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Mandatul Preşedintelui României este de 4 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului care va avea loc în acelaşi an calendaristic cu alegerea Parlamentului." Modificarea alineatului (1) al articolului 83 din Constituţie, articol cu denumirea marginală „Durata mandatului“, are ca efect scăderea mandatului Preşedintelui de la 5 ani la 4 ani, revenindu-se la durata mandatului Preşedintelui astfel cum era reglementat anterior revizuirii Constituţiei din anul 2003. Realitatea ultimilor 20 de ani a demonstrat că nu există nicio justificare pentru un mandat de 5 ani al Preşedintelui în condiţiile în care toţi ceilalţi aleşi ai României au mandate de 4 ani. Acest lucru a dus la o sporire artificială şi nejustificată a rolului şi puterii Preşedintelui, demonstrat deja că aceasta nu avut ca efect şi o sporire a stabilităţii instituţiilor statului român sau o coerenţă şi continuitate sporite ale proiectelor guvernamentale. Dimpotrivă, un mandat prezidenţial mai lung ca durată decât mandatul Parlamentului a făcut ca de multe ori Preşedintele să îşi impună discreţionar voinţa, chiar dacă aceasta nu mai reflecta voinţa majorităţii votanţilor din România. Nu în ultimul rând, decalarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare a avut ca efect creşterea nejustificată a costurilor statului român şi prelungirea nejustificată a perioadelor electorale. Propunerea vine într-un moment în care sincronizarea dintre ciclurile electorale prezidenţiale şi parlamentare a devenit un subiect de interes naţional, având implicaţii semnificative asupra stabilităţii politice şi eficienţei guvernării. În forma actuală, articolul 83 stipulează că mandatul Preşedintelui României este de 5 ani. Modificarea propusă sugerează o reducere a acestei perioade la 4 ani, cu prevederea ca Preşedintele să depună jurământul în acelaşi an calendaristic cu alegerea Parlamentului. Această modificare ar aduce o aliniere a ciclurilor electorale şi, prin urmare, ar putea contribui la o mai bună coeziune între puterile statului. De ce este necesară o astfel de schimbare? În primul rând, armonizarea termenelor electorale ar putea reduce perioadele de coabitare, acele intervale în care Preşedintele şi majoritatea parlamentară provin din spectre politice opuse. Acestea sunt adesea caracterizate prin conflicte şi blocaje în procesul decizional, aspecte care îngreunează implementarea politicilor publice şi pot conduce la instabilitate politică. Armonizarea termenelor electorale nu doar că atenuează tensiunile politice, dar şi facilitează o mai bună colaborare între instituţiile statului. O astfel de colaborare este esenţială pentru progresul şi dezvoltarea continuă a naţiunii în ansamblu. În plus, cetăţenii ar beneficia de o viziune unitară şi de o mai mare coerenţă în implementarea strategiilor naţionale pe termen lung. În al doilea rând, revizuirea mandatului Preşedintelui ar putea conduce la o mai bună reprezentare democratică. Cu un ciclu electoral sincronizat, cetăţenii ar avea ocazia să îşi exprime opiniile într-un mod mai coerent, votând în acelaşi context politic pentru ambele ramuri ale guvernării. Această schimbare ar putea, de asemenea, să contribuie la creşterea participării la vot, un factor vital în consolidarea democraţiei româneşti. Mai mult decât atât, un ciclu electoral sincronizat între alegerile parlamentare şi prezidenţiale ar putea simplifica procesul electoral pentru cetăţeni, făcându-l mai puţin confuz şi mai uşor de urmărit. În prezent, cu alegeri desfăşurate la intervale diferite, există o tendinţă de scădere a interesului public şi de oboseală electorală, aspecte care se reflectă adesea într-o participare scăzută la urne. Prin sincronizare însă electoratul ar deveni mai motivat şi mai implicat în procesul democratic. Un alt argument în favoarea revizuirii mandatului prezidenţial este legat de eficienţa administrativă. Cu un mandat de 4 ani aliniat ciclului parlamentar s-ar putea reduce suprapunerile şi perioadele de tranziţie dintre administraţii, permiţând o tranziţie mai netedă şi o continuitate mai mare în administrarea afacerilor statului. Astfel, ar fi posibilă evitarea situaţiilor în care proiecte importante pentru dezvoltarea ţării sunt întârziate sau abandonate din cauza schimbărilor politice. În plus, o perioadă de mandat mai scurtă ar putea intensifica răspunderea politică a Preşedintelui faţă de electorat. Acesta ar fi stimulat să îşi realizeze promisiunile electorale într-un timp mai condensat, fapt care ar putea spori eficienţa administraţiei prezidenţiale şi ar putea face guvernarea mai responsabilă şi mai transparentă în ochii cetăţenilor. De asemenea, revizuirea mandatului prezidenţial poate fi văzută ca o oportunitate de a moderniza şi de a adapta sistemul politic românesc la dinamica schimbărilor sociale şi politice contemporane. Într-o lume în care rapiditatea schimbărilor este tot mai accentuată, flexibilitatea şi capacitatea de adaptare a instituţiilor statului la noile realităţi devin imperative. Reducerea duratei mandatului prezidenţial la 4 ani, în aliniere cu alegerile parlamentare, reflectă o înţelegere a nevoii de a răspunde mai prompt şi mai eficient la aşteptările cetăţenilor. Pentru toate aceste motive, soluţia adoptată de prezenta iniţiativă de revizuire a Constituţiei este revenirea la un mandat de 4 ani pentru Preşedintele României, mandat care va trebui să se încheie şi să înceapă în acelaşi an cu celelalte mandate ale aleşilor din România (fapt care impune menţionarea acestui lucru în modalitatea de ducere la îndeplinire în normele tranzitorii ale prezentei legi). 24. La articolul 90, după alineatul (1) se adaugă alineatele (2) şi (3), care vor avea următorul cuprins: "(2) Niciun fel de referendum nu poate fi organizat simultan cu alegerile, indiferent de natura acestora.(3) Nu se pot iniţia referendumuri consultative pe teme pentru care Constituţia exclude iniţiativa cetăţenească sau care implică proceduri finalizate prin referendumuri obligatorii." La articolul 90 din Constituţia României, cu denumirea marginală „Referendumul“, după alineatul (1) (cu formularea „Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.“) au fost adăugate două noi alineate care limitează dreptul Preşedintelui de a propune referendumuri. Această completare în vederea limitării dreptului Preşedintelui de a propune referendumuri se impune a fi făcută din prisma experienţei ultimilor 33 de ani în care diferiţi preşedinţi au abuzat de acest drept pentru a-şi atinge scopuri personale, electorale, fără însă a produce şi efectele declarativ urmărite prin organizarea acestor proceduri care presupun un cost enorm pentru statul român. Amintim în acest sens „Referendumul pentru trecerea la parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari“ din 2009 organizat de Traian Băsescu şi Referendumul pe tema justiţiei impus de Klaus Werner Iohannis în anul 2019. Ambele referendumuri consultative au fost organizate în perioade electorale şi au fost folosite ca mijloace de propagandă, însă au rămas fără niciun efect concret în ordinea de drept a statului român. Pentru a limita posibilitatea exercitării pe viitor a unor asemenea abuzuri de drept de către preşedinţii în exerciţiu ai României au fost introduse cele două alineate, primul interzicând organizarea referendumurilor „simultan cu alegerile, indiferent de natura acestora“, iar al doilea limitează explicit posibilitatea organizării unor referendumuri „pe teme pentru care Constituţia exclude iniţiativa cetăţenească sau care implică proceduri finalizate prin referendumuri obligatorii“, interdicţie implicită în Constituţia în vigoare anterior prezentelor modificări. Faţă de precedentele mai sus menţionate, revizuirea textului articolului 90 din Constituţie devine nu doar relevantă, ci şi imperativă. În primul rând, trebuie subliniată importanţa separării referendumurilor de alegerile politice, indiferent că vorbim de cele locale, parlamentare sau prezidenţiale. Alineatul (2) propus vine să consolideze ideea că fiecare proces electoral sau consultativ trebuie să fie tratat cu o importanţă egală şi să fie evaluat independent, fără a fi influenţat de altul. Organizarea simultană a unui referendum cu alegeri poate induce în eroare electoratul, poate dilua mesajele şi poate reduce semnificaţia fiecărui vot în parte. Apoi, adăugarea alineatului (3) este menită să clarifice şi să limiteze domeniile în care Preşedintele României poate solicita referendumuri consultative. Aceasta aduce un plus de claritate în cadrul legal şi împiedică iniţierea unor referendumuri pe teme care, conform Constituţiei, nu pot fi supuse voinţei populare sau care au fost deja tranşate prin referendumuri anterioare. Această propunere nu numai că protejează esenţa votului anterior exprimat de cetăţeni, dar şi respectă principiul separării puterilor în stat, evitând situaţiile în care legislativul este ocolit prin iniţiative populare pe subiecte care sunt de competenţa sa exclusivă. Înainte de a intra în detalii este esenţial să înţelegem contextul actual şi de ce aceste adăugiri sunt nu doar convenabile, dar necesare pentru integritatea procesului democratic. România a fost martora unor situaţii în care referendumurile au fost folosite în scopuri politice mai degrabă decât ca un instrument de consultare directă a poporului pe teme de interes naţional. În aceste circumstanţe, referendumurile pot fi percepute ca un vehicul pentru agenda politică a celor la putere, ceea ce subminează încrederea în acest mecanism democratic. Prin urmare, stabilirea unui cadru clar în care referendumurile sunt separate de alegerile politice serveşte la întărirea independenţei şi la asigurarea obiectivităţii fiecărui proces consultativ sau electoral. Acest lucru ajută la prevenirea confuziei în rândul alegătorilor şi la asigurarea unei participări mai informate şi mai concentrate pe subiectele propuse. De asemenea, acest cadru menţine integritatea fiecărui vot, fie că este pentru alegerea reprezentanţilor, fie pentru a decide asupra unei chestiuni specifice de interes public. Pe de altă parte, limitarea iniţiativelor de referendum consultative la teme care nu sunt excluse de Constituţie sau nu au fost deja decise prin referendumuri obligatorii este o măsură care respectă suveranitatea naţională şi principiile de bază ale statului de drept. Aceasta nu îngrădeşte dreptul cetăţeanului la iniţiativă, ci, dimpotrivă, îl canalizează spre subiecte unde opinia publică poate avea un impact real şi constructiv. Analizând istoricul referendumurilor din România, observăm că unele au fost organizate într-un mod care a pus sub semnul întrebării neutralitatea acestora şi a evidenţiat nevoia de reformă în acest domeniu. De exemplu, referendumurile simultane cu alegerile au avut adeseori rezultate controversate, reflectând o participare divizată şi o încărcătură emoţională crescută, care au afectat obiectivitatea deciziilor cetăţenilor. Aceste observaţii nu sunt valabile doar în cazul României; multe alte democraţii se confruntă cu provocări similare şi au adoptat reglementări pentru a asigura că referendumurile rămân un instrument de exprimare a voinţei populare, liber de influenţe externe şi de confuzia temporală cu alte procese electorale. În lumina acestor exemple, propunerea de revizuire a articolului 90 este un pas obligatoriu spre maturizarea democratică a României. Alineatele (2) şi (3) propuse nu sunt doar un răspuns la problemele identificate, ci şi o previziune care vizează prevenirea abuzurilor viitoare şi întărirea procesului democratic. Prin aceste modificări, Constituţia României ar reflecta mai bine principiile de separare a puterilor şi de respectare a voinţei populare exprimate în mod autentic şi deliberativ. În plus, această revizuire ar putea servi drept model de bună practică pentru alte naţiuni care se confruntă cu provocări similare în gestionarea referendumurilor. Astfel, România s-ar poziţiona ca un exemplu de urmat în spaţiul democratic internaţional, arătând că este capabilă să îşi ajusteze cadrul constituţional în funcţie de cerinţele evoluţiei societăţii şi ale statului de drept. În concluzie, modificările propuse la articolul 90 sunt esenţiale pentru întărirea democraţiei şi pentru asigurarea unei participări eficiente şi responsabile a cetăţenilor în procesele decizionale. Acestea vor garanta că fiecare mecanism democratic va funcţiona într-un mod corect şi transparent, fără a fi vulnerabil la manipulare sau la confuzie. Revizuirea Constituţiei nu este doar un act de îmbunătăţire legislativă, ci şi un angajament faţă de valorile şi principiile democratice care stau la baza societăţii româneşti. Prin adoptarea acestor alineate noi, România va demonstra că este pregătită să se alinieze la standardele democratice internaţionale şi să îşi asume un rol activ în promovarea unui sistem politic curat şi eficient. Aceasta va consolida încrederea cetăţenilor în instituţiile statului şi va creşte calitatea vieţii democratice prin asigurarea faptului că fiecare voce este auzită şi fiecare vot contează. Îmbunătăţirea cadrului constituţional este un proces continuu care necesită viziune, angajament şi, mai presus de toate, o înţelegere profundă a valorilor care ghidează societatea. Propunerile de modificare a articolului 90 sunt rodul unei astfel de înţelegeri şi sunt menite să fortifice acele valori, asigurând că instrumentele democraţiei rămân eficiente şi relevante. Astfel, această iniţiativă de revizuire este o evoluţie necesară în alinierea practicilor politice cu standardele democratice actuale. Este o dovadă de maturitate şi responsabilitate, care reflectă dorinţa României de a avansa şi de a se dezvolta în continuare ca o democraţie stabilă şi respectată. 25. Litera b) a articolului 94 se modifică şi va avea următorul cuprins: "b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral numai cu avizul conform al comisiilor de specialitate ale Parlamentului;" Articolul 94 din Constituţie, cu denumirea marginală „Alte atribuţii“ (ale Preşedintelui), a fost modificat la litera b) a unicului alineat al acestuia, fiind limitată posibilitatea acordării discreţionare de către Preşedinte a gradelor de „mareşal, de general şi de amiral“, în urma revizuirii propuse Preşedintele putând acorda aceste grade „numai cu avizul conform al comisiilor de specialitate ale Parlamentului“. Această modificare a fost impusă de istoria ultimilor 33 de ani în care toţi preşedinţii României, toţi persoane fără nicio calificare militară, au acordat discreţionar peste 1.000 de astfel de grade, creând o camarilă de oameni fără nicio competenţă sau cu unele competenţe extrem de limitate în domeniul lor de activitate, care însă au devenit extrem de loiali factorului politic care le-a acordat aceste distincţii, o loialitate care depăşeşte limitele normale într-un stat democratic şi funcţional tocmai datorită faptului că ele sunt nejustificate de cele mai multe ori. Pentru aceste motive, în actuala formă revizuită a Constituţiei s-a impus obţinerea de către Preşedinte a unui „aviz conform al comisiilor de specialitate ale Parlamentului“ anterior oricărei înaintare în gradele de mareşal, de general şi de amiral, rolul determinant în această procedură revenind Parlamentului prin comisiile sale de specialitate, aşa cum se întâmplă de altfel şi în state cu o democraţie consolidată, cum sunt Statele Unite ale Americii. În lumina acestor schimbări, se deschide o dezbatere amplă privind echilibrul puterilor în stat şi modul în care acestea interacţionează în procesul decizional. Prin această nouă prevedere, Parlamentul îşi asumă un rol mai activ în procesul de acordare a celor mai înalte grade militare, ce nu mai rămân la discreţia exclusivă a Preşedintelui. Un argument puternic în favoarea acestei revizuiri este necesitatea transparenţei şi a responsabilităţii în structurile statului. Într-un context în care gradul militar reflectă nu doar o recunoaştere a competenţei, ci şi a integrităţii şi a serviciului dedicat naţiunii, este esenţial ca acesta să fie rezultatul unui proces riguros şi obiectiv. De asemenea, prin implicarea comisiilor de specialitate se oferă o garanţie că persoanele care vor primi aceste titluri onorifice vor avea competenţele şi experienţa necesare pentru a le purta cu demnitate. Este o modalitate de a asigura că gradul militar nu este doar o recompensă pentru loialitatea politică, ci o recunoaştere a meritelor autentice. Pe de altă parte, criticii acestei revizuiri susţin că aceasta ar putea conduce la o politizare excesivă a armatei, prin faptul că Parlamentul, o instituţie politică, ar avea un cuvânt decisiv în acordarea gradelor militare. Temerile sunt că deciziile comisiilor ar putea fi influenţate de agenda politică a partidelor mai degrabă decât de competenţa şi calităţile individuale ale celor propuşi pentru avansare. Astfel, faţă de sistemul anterior în care riscul politizării era mare, deoarece acordarea gradelor depindea de o singură persoană - Preşedintele -, şi nu de un organism colegial, cum ar fi comisiile parlamentare, în urma revizuirii se trece la o abordare multipartită, care va avea efect direct o evaluare mai obiectivă a candidaţilor la titlurile de general, şi la o diminuare a influenţelor partizane. Mai mult, revizuirea poate contribui la consolidarea rolului şi imaginii armatei în societate. Prin sublinierea necesităţii de competenţă profesională şi integritate morală se creşte standardul pentru ocuparea celor mai înalte funcţii militare, ceea ce poate conduce la o mai mare încredere din partea cetăţenilor în instituţiile de apărare ale ţării. Este important de menţionat că revizuirea nu înlătură rolul Preşedintelui în acordarea gradelor, ci îl echilibrează cu un control suplimentar, în scopul de a asigura o mai mare rigurozitate şi transparenţă în acest proces. Acest echilibru între puterile statului este un pilon central al democraţiilor moderne şi, prin urmare, revizuirea articolului 94 din Constituţie poate fi privită ca un pas înainte în consolidarea acestui principiu. În final, este esenţial să recunoaştem că revizuirea reprezintă un pas în procesul continuu de reformă şi modernizare a instituţiilor statului, dar şi că România îşi aliniază practicile la standardele internaţionale, îmbunătăţind astfel structura de guvernare şi întărind statul de drept. În concluzie, revizuirea literei b) a articolului 94 din Constituţie reprezintă un moment important în evoluţia democratică a României. Ea aduce în discuţie nu doar procesul de acordare a gradelor militare, ci şi principiile de bază ale funcţionării statului. Prin această modificare se promovează responsabilitatea, transparenţa şi profesionalismul într-un domeniu esenţial pentru securitatea naţională. 26. Alineatul (2) al articolului 97 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Preşedintele poate fi demis din funcţie prin referendum convocat de un număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, care trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării. Semnăturile pentru convocarea referendumului pot fi strânse şi online, cetăţenii putând semna cu orice fel de semnătură digitală recunoscută de lege. Referendumul pentru demiterea Preşedintelui nu poate fi organizat în ultimele 6 luni de mandat. Preşedintele este demis dacă jumătate plus unu din cei prezenţi la referendum votează pentru demitere, indiferent de cvorumul de participare." Prezenta propunere de revizuire este un efect direct al articolului 2 alineatul (1) care prevede că „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.“ şi vine ca o aplicare directă a exercitării suveranităţii naţionale direct prin referendum. Într-o vreme când dinamica politică este într-o continuă schimbare, iar vocea cetăţeanului trebuie să fie mai prezentă şi democraţia „mai directă“, revizuirea textului unor articole din Constituţie devine o necesitate stringentă. În acest sens a fost revizuit şi articolul 97 din Constituţie, al cărui alineat (2) propune un mecanism democratic de echilibrare a puterii prin posibilitatea demiterii Preşedintelui direct de către popor. Această propunere de revizuire este o reflectare a principiului suveranităţii populare şi a nevoii de a adapta instrumentele constituţionale la realităţile sociale curente. În cele ce urmează vom expune motivele pentru care considerăm această revizuire nu doar oportună, dar esenţială. În primul rând, în prezent, cerinţa ca un referendum de demitere să fie iniţiat de Parlament poate conduce la blocarea procesului de către majorităţile politice, care pot fi tentate să îşi protejeze propriul interes în detrimentul celui naţional. Prin posibilitatea de a demite Preşedintele direct de către cetăţeni şi stabilirea numărului de semnături necesare pentru declanşarea unui referendum la 100.000 de cetăţeni se democratizează acest proces şi se oferă un răspuns adecvat la situaţii în care Preşedintele ţării îşi depăşeşte atribuţiile sau nu îşi îndeplineşte datoriile constituţionale. Această modificare înseamnă, de fapt, o încredere mai mare acordată cetăţenilor şi o recunoaştere a rolului lor activ în supravegherea mandatului prezidenţial. Mai mult decât o simplă schimbare numerică, acest amendament la alineatul (2) al articolului 97 reflectă o tendinţă adusă de prezenta revizuire de a împuternici cetăţenii în procesele politice majore. Este o recunoaştere a faptului că, în era informaţiei, oamenii sunt mai informaţi şi mai implicaţi în viaţa civică şi, prin urmare, trebuie să aibă un cuvânt mai greu de spus în deciziile care îi afectează direct. Pe de altă parte, restricţia ca referendumul pentru demiterea Preşedintelui să nu poată fi organizat în ultimele 6 luni de mandat este de asemenea o inovaţie pertinentă. Aceasta previne situaţii în care procesul de demitere ar putea fi folosit ca un instrument de campanie electorală, distrăgând atenţia de la problemele reale şi de la o dezbatere electorală constructivă. De asemenea, stabilirea unui prag de jumătate plus unu pentru demitere, indiferent de cvorumul de participare, este un aspect esenţial care vizează eficientizarea procesului. Prin această prevedere se evită situaţiile în care un cvorum mare, greu de atins, poate invalida voinţa majorităţii celor care participă efectiv la vot. Acest aspect este vital pentru a asigura că decizia de demitere este cu adevărat una care reflectă dorinţa populaţiei, şi nu rezultatul unei prezenţe scăzute la vot, care ar putea fi influenţată de diverşi factori externi. Această reconfigurare a mecanismului de demitere a Preşedintelui prin referendum consolidează principiul răspunderii liderilor politici în faţa cetăţenilor. Este un pas înainte spre o democraţie participativă, unde fiecare vot contează şi unde fiecare cetăţean are puterea de a influenţa direct cursul politic al naţiunii. În plus, această revizuire constituţională poate servi drept un avertisment pentru orice Preşedinte în funcţie, reamintindu-i că este responsabil în faţa poporului şi că mandatul său poate fi revocat dacă nu îşi îndeplineşte promisiunile sau dacă îşi pierde legitimitatea. Acest mecanism poate acţiona ca un factor de echilibru şi de autoreglementare în interiorul sistemului politic, contribuind la prevenirea abuzurilor de putere şi la încurajarea unui comportament etic şi transparent. Totodată, revizuirea propusă este în concordanţă cu valorile democratice fundamentale şi cu practicile internaţionale. În multe democraţii consolidate, cetăţenii au la dispoziţie instrumente similare pentru a-şi exprima suveranitatea şi pentru a-şi apăra drepturile. Prin alinierea la aceste standarde, România îşi consolidează statutul de stat democratic şi responsabil, reafirmându-şi angajamentul faţă de principiile de guvernare participativă şi transparentă. Pentru a înţelege mai bine această propunere este util să analizăm comparativ alte constituţii din lume. De exemplu, în SUA, procesul de impeachment al Preşedintelui necesită votul majorităţii Camerei Reprezentanţilor şi două treimi din Senat, fiind un proces strict legislativ. În Franţa, demiterea Preşedintelui este posibilă doar pentru cazuri de încălcare gravă a legilor ţării, iar procedura implică Parlamentul reunit în Congres şi Curtea Constituţională. În schimb, propunerea pentru România facilitează un proces mai direct de implicare a cetăţenilor în mecanismul de supraveghere şi sancţionare a şefului statului, reflectând astfel tendinţele actuale spre o democraţie mai participativă. Argumentele în favoarea acestei revizuiri sunt multiple: în primul rând, procesul de demitere devine mai accesibil şi mai transparent pentru populaţie. Nu mai este necesară o majoritate parlamentară, care poate fi influenţată de jocuri politice sau alianţe conjuncturale, ci doar voinţa directă a cetăţenilor. Acest lucru ar putea descuraja preşedinţii de la a adopta comportamente autoritare sau de la a lua decizii care contravin intereselor poporului. În al doilea rând, schimbarea propusă ar putea reduce riscul de a vedea preşedinţia ca un post aproape intangibil, sporind răspunderea liderului faţă de alegători. Totodată, prin stabilirea unui prag de cel puţin 100.000 de cetăţeni dintr-un sfert din judeţe se evită abuzurile şi se asigură că doar demersuri cu un sprijin substanţial pot declanşa un referendum. Concluzionând, revizuirea alineatului (2) al articolului 97 din Constituţie este o măsură care răspunde la cerinţele unei societăţi dinamice şi ale unei cetăţenii active. Este o recunoaştere a faptului că, într-o democraţie sănătoasă, puterea ultimă trebuie să rămână în mâinile poporului şi că liderii politici trebuie să rămână în serviciul acestuia. Acest amendament constituţional propune nu doar o simplificare tehnică, ci o evoluţie a sistemului politic, o adaptare necesară la contextul actual în care dialogul civic şi participarea cetăţenească sunt mai importante ca niciodată. Din toate cele de mai sus se poate deduce că modificarea alineatului (2) al articolului 97 este nu doar necesară, ci şi benefică pentru întărirea structurii democratice a statului român. Esenţa democraţiei stă în capacitatea sistemului de a se reforma şi de a se adapta la voinţa cetăţenilor săi. O constituţie nu este un document static, ci unul viu, care trebuie să respire la unison cu aspiraţiile şi nevoile poporului pe care îl serveşte. Ajustarea mecanismelor de control şi echilibru, precum cel propus pentru demiterea Preşedintelui, este un pas necesar pentru a asigura că aceste aspiraţii nu sunt doar auzite, ci şi îndeplinite. Transformarea propusă de alineatul (2) al articolului 97 subliniază importanţa adaptabilităţii şi evoluţiei constante a cadrului constituţional în faţa schimbărilor societale. Este o recunoaştere a faptului că democraţia nu este doar un sistem de guvernare, ci un proces continuu de perfecţionare şi de îmbunătăţire a relaţiei dintre stat şi cetăţeni. Prin urmare, este esenţial ca acest proces de revizuire să fie inclusiv şi transparent, implicând în mod activ societatea civilă, partidele politice, experţi constituţionali şi, cel mai important, cetăţenii obişnuiţi. Dezbaterile publice, consultările şi campaniile de informare ar trebui să fie pilonii pe care se construieşte această revizuire, asigurându-se că fiecare voce este auzită şi că decizia finală reflectă voinţa colectivă a naţiunii. Astfel, revizuirea alineatului (2) al articolului 97 nu trebuie privită ca un simplu amendament legislativ, ci ca o piatră de temelie pentru consolidarea democraţiei participative în România. Ea simbolizează angajamentul faţă de principiile de transparenţă, răspundere şi implicare civică. În final, aceasta nu reprezintă doar o victorie pentru cetăţeanul simplu, ci pentru întregul edificiu democratic. Introducerea acestei revizuiri în Constituţia României va deschide calea spre alte reforme necesare care pot aduce sistemul politic şi mai aproape de cetăţeni. Este o promisiune că statul român este dispus să evolueze şi să se adapteze la cerinţele timpului în care trăim, să fie un stat modern, în care fiecare cetăţean contează şi are puterea de a schimba lucrurile. Revizuirea alineatului (2) al articolului 97, aşadar, este o necesitate într-o epocă în care democraţia trebuie să se manifeste activ şi să se autoperfecţioneze. Ea reflectă spiritul unei cetăţenii responsabile, dornice să participe la consolidarea fundamentelor statului de drept şi la îmbunătăţirea guvernanţei. În plus, nu trebuie neglijat nici impactul tehnologiei şi al digitalizării în acest context. Posibilitatea de a strânge semnături online pentru iniţierea unui referendum este o reflectare a epocii digitale în care trăim. Aceasta ar putea simplifica procesul de participare civică şi ar putea încuraja o mai mare implicare din partea cetăţenilor, în special a tinerilor, care sunt mai predispuşi să folosească instrumentele digitale. În concluzie, amendamentul propus aduce în prim plan conceptul de democraţie directă şi extinde sfera de acţiune a cetăţenilor în procesele politice. Este un pas către o Românie mai democratică, unde fiecare individ are nu doar dreptul, dar şi capacitatea de a influenţa deciziile care îi modelează viitorul. Dezbaterile care vor urma în jurul acestei revizuiri constituţionale vor testa maturitatea dialogului civic din România şi vor oferi un barometru al angajamentului faţă de valorile democratice şi de participare. Prin toate aceste considerente, revizuirea alineatului (2) al articolului 97 apare nu numai ca o necesitate, ci şi ca o oportunitate de a întări fundamentele statului de drept şi de a promova o guvernanţă care respectă şi valorizează participarea activă a cetăţenilor la viaţa politică. Este o invitaţie deschisă către fiecare cetăţean de a lua parte la sculptarea viitorului democratic al României, un viitor în care puterea este cu adevărat în mâinile poporului. 27. Alineatul (1) al articolului 103 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Preşedintele României propune spre aprobare Parlamentului candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru de către partidul sau alianţa de partide care are majoritatea în Parlament. În situaţia în care acesta nu obţine votul de încredere al Parlamentului, Preşedintele va desemna un alt candidat în urma consultării partidelor reprezentate în Parlament." Alineatul (1) al articolului 103, cu denumirea marginală „Învestitura“, are până la momentul intrării în vigoare a prezenţei revizuiri următoarea formulare: „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.“ Această formulare insuficient de clară a lăsat Preşedintelui posibilitatea de a nominaliza prim-miniştri după propria voinţă şi conform unei agende care a fost de cele mai multe ori străină electoratului, diverşi preşedinţi numind în fruntea executivului persoane provenite din partide care nu obţinuseră majoritatea voturilor alegătorilor români. În acest fel au fost impuse în numeroase rânduri majorităţi parlamentare artificiale care au avut guvernări dezastruoase. Nu în ultimul rând, această formulare lacunară a textului constituţional a lăsat posibilitatea persoanelor care au ocupat poziţia de Preşedinte de a transforma această funcţie din una de mediator între puterile statului şi reprezentant al statului (conform art. 80 din Constituţie) în una de jucător în interiorul puterii executive, denaturând echilibrul între puterile din statul român. Pentru aceste motive, prezenta modificare a alineatului (1) impune Preşedintelui să propună spre aprobare Parlamentului „candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru de către partidul sau alianţa de partide care are majoritatea în Parlament“, şi nu persoana desemnată discreţionar de acesta. Doar în situaţia în care persoana desemnată de partidul sau alianţa de partide care a obţinut cel mai mare număr de voturi nu reuşeşte să obţină votul de învestitură al Parlamentului Preşedintele va putea propune o persoană aleasă de către acesta „în urma consultării partidelor reprezentate în Parlament“. În acest fel, Constituţia, astfel cum va fi revizuită de prezentul proiect, va readuce voinţa electoratului pe poziţia preeminentă pe care trebuie să o aibă într-o democraţie şi Preşedintele va reveni la atribuţiile sale fundamentale: reprezentant al statului şi mediator între puterile statului. Revizuirea propusă nu doar că restabileşte echilibrul puterilor în stat, ci şi consolidează principiul democratic al guvernării, asigurând că alegerea prim-ministrului reflectă voinţa poporului exprimată prin vot. Această modificare constituţională este esenţială pentru a evita situaţiile în care un partid minoritar poate să controleze Guvernul, prin intermediul unei nominalizări prezidenţiale, în detrimentul partidului sau alianţei care a câştigat majoritatea sufragiilor. Democraţia presupune ca deciziile să fie luate de majoritatea aleasă de popor, iar acest amendament, la articolul 103, vine să fortifice acest pilon fundamental. Este o garanţie în plus că Guvernul va reflecta orientarea politică pentru care cetăţenii au votat, consolidând astfel încrederea în mecanismele democratice şi în corectitudinea procesului de formare a executivului. În plus, revizuirea textului articolului 103 din Constituţie subliniază rolul şi importanţa Parlamentului în procesul de învestire a Guvernului, consolidând astfel principiul separaţiei puterilor în stat şi pe cel al suveranităţii naţionale. Acest amendament împiedică orice încercare de concentrare a puterii în mâinile unei singure entităţi sau persoane şi asigură că Executivul este cu adevărat o extensie a voinţei legislative, adică a voinţei populare exprimate prin reprezentanţii aleşi. Un alt argument în favoarea acestei revizuiri constă în faptul că ea previne formarea unor guverne instabile şi efemere, care să fie rezultatul unor negocieri obscure sau alianţe de circumstanţă, nedorite de electorat. Prin această modificare se asigură o coerenţă şi o stabilitate mai mari în politicile guvernamentale, iar partidele politice vor trebui să îşi asume cu mai multă seriozitate platformele şi promisiunile făcute în campania electorală, având în vedere că alegătorii îşi vor vedea reprezentate interesele în mod direct prin partidul majoritar sau alianţa de guvernare. Rolul şi responsabilitatea Preşedintelui în procesul de desemnare a prim-ministrului devin astfel mai clare şi mai limitate, contribuind la o democraţie mai robustă şi mai transparentă. Această revizuire a articolului 103 din Constituţie este, de asemenea, un pas înainte către o guvernare responsabilă, în care cetăţenii pot să îşi exercite drepturile şi să îşi facă auzită vocea într-un mod mai eficient şi mai concret. În concluzie, revizuirea alineatului (1) al articolului 103 este o necesitate pentru alinierea legislaţiei româneşti la standardele democraţiilor consolidate, unde alegerea Guvernului este transparentă şi direct corelată cu voinţa poporului. Această schimbare constituţională va contribui la stabilitatea politică şi va reduce posibilitatea de manevre politice care să devieze de la mandatul clar conferit de cetăţeni prin vot. Este un pas esenţial pentru a asigura că liderii aleşi şi politicile implementate sunt într-adevăr în serviciul poporului, reflectând fidel opţiunile sale politice şi asigurând un Guvern efectiv reprezentativ. Prin această revizuire se întăreşte fundamentul pe care se clădeşte orice democraţie: suveranitatea poporului şi respectarea voinţei acestuia. Este o evoluţie naturală şi necesară în maturizarea procesului democratic din România, care va aduce beneficii pe termen lung atât în ceea ce priveşte calitatea guvernării, cât şi în consolidarea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului. Astfel, revizuirea alineatului (1) al articolului 103 este nu doar o cerinţă de moment, ci o investiţie în viitorul democratic al României, asigurând că fiecare vot contează şi că fiecare voce este auzită în procesul de decizie politică. În final, este important să subliniem că această reformă constituţională nu trebuie privită ca un scop în sine, ci ca un mijloc prin care se poate atinge o guvernare mai eficientă şi mai legitimă. Ea trebuie însoţită de alte măsuri care să sprijine transparenţa, responsabilitatea şi integritatea în administraţia publică. Toate acestea, împreună cu revizuirea articolului 103, vor contribui la consolidarea democraţiei şi la creşterea încrederii populaţiei în sistemul politic şi în reprezentanţii săi. Aşadar, schimbarea propusă este un pas esenţial în evoluţia democratică a României, un pas care va ajuta la construirea unei societăţi mai juste, mai transparente şi mai reprezentative pentru toţi cetăţenii săi. Aşteptările sunt mari, iar revizuirea constituţională în discuţie este răspunsul adecvat la solicitările cetăţeneşti pentru o mai bună guvernare. Este momentul ca vocea poporului să fie nu doar auzită, ci şi să fie determinantă în procesul de formare a Guvernului. În acest fel, România poate progresa spre o democraţie matură, în care fiecare decizie politică este ancorată ferm în voinţa cetăţenilor şi în suveranitatea poporului român, în spiritul legii fundamentale a ţării. 28. Alineatele (2) şi (3) ale articolului 108 se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Prin hotărâri de Guvern nu se poate modifica sau adăuga la conţinutul normei primare care ordonă emiterea hotărârii.(3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta, şi pot reglementa exclusiv în domeniul rezervat legilor ordinare." Alineatele (2) şi (3) ale articolului 108, cu denumirea marginală de Actele Guvernului, aduc precizări necesare, întărind unele limitări implicite în textul anterior revizuirii în ceea ce priveşte posibilitatea Guvernului de a emite hotărâri şi ordonanţe. Astfel, având în vedere în special experienţa anilor 2020-2022, ani în care România a fost guvernată de către Executiv prin hotărâri şi ordonanţe, în prezentul proiect de revizuire un punct important este limitarea oricărei posibilităţi de a guverna prin acte care eludează sau întârzie controlul Parlamentului. Pentru aceste motive, la textul alineatului (2) (anterior prezentei revizuiri având formularea „Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.“) a fost adăugată o precizare şi limitare importantă: „Prin hotărâri de Guvern nu se poate modifica sau adăuga la conţinutul normei primare care ordonă emiterea hotărârii.“ Această precizare, deşi aparent superfluă şi subînţeleasă într-o stare de drept constituţională, a devenit necesară după experienţa anilor 2020-2021 când, prin hotărâri de Guvern, se stabileau/prelungeau de către Guvern stările de alertă şi se „stabileau măsuri care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19“, măsuri restrictive de drepturi şi libertăţi care nu erau nicăieri menţionate în legea care ordona emiterea hotărârii. Pentru aceleaşi motive se completează şi textul alineatului (3) al articolului 108 din Constituţie (având formularea „Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.“), adăugându-se importanta menţiune că acestea „pot reglementa exclusiv în domeniul rezervat legilor ordinare“. În acest mod se tinde la a se limita posibilitatea Guvernului de a reglementa prin ordonanţe de Guvern în domenii esenţiale rezervate legilor organice, astfel cum sunt acestea enumerate în articolul 73 alineatul (3). Prezentele revizuiri ale textului constituţional sunt de natură a proteja drepturile fundamentale ale cetăţeanului de orice posibil abuz venit din partea Executivului şi sunt, în acelaşi timp, mijloace fundamentale de întărire a rolului Parlamentului de „organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“, astfel cum este prevăzut în art. 61 din Constituţie. De asemenea, prin revizuirea articolului 108 din Constituţie se încearcă o mai bună separare a puterilor în stat, în spiritul principiilor democratice şi al statului de drept. În acest context este esenţială clarificarea rolului Guvernului ca entitate executivă, care nu trebuie să îşi aroge puteri legiuitoare ce ar submina autoritatea Parlamentului şi echilibrul constituţional. Este evident că, în trecut, utilizarea excesivă a hotărârilor de Guvern şi a ordonanţelor de urgenţă a creat un precedent îngrijorător. Situaţii de criză sau circumstanţe extraordinare nu ar trebui să devină un pretext pentru extinderea nejustificată a puterii executive. Prin urmare, propunerea de revizuire a articolului 108 vine să stabilească un cadru mai riguros şi să limiteze folosirea acestor instrumente legislative la situaţii cu adevărat excepţionale, în acord cu o lege specială de abilitare şi cu respectarea strictă a domeniilor rezervate legilor ordinare. În plus, această iniţiativă de revizuire este un răspuns la cerinţele societăţii civile, care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de posibilele derapaje în exerciţiul puterii executive. Prin implementarea acestor modificări se urmăresc creşterea transparenţei şi a răspunderii în procesul de guvernare, precum şi asigurarea unui control parlamentar mai efectiv. Un alt aspect relevant este acela că revizuirea articolelor menţionate poate avea efecte pozitive asupra calităţii actului normativ. Limitând capacitatea Guvernului de a interveni prin hotărâri şi ordonanţe în domenii care ar trebui să fie reglementate prin legi adoptate de Parlament, se promovează o legislaţie mai stabilă şi predictibilă. Astfel, revizuirea ar putea contribui la reducerea numărului de norme cu caracter temporar şi la creşterea implicării parlamentare în procesul legislativ, asigurând în acelaşi timp că legile reflectă voinţa şi nevoile cetăţenilor. În concluzie, revizuirea alineatelor (2) şi (3) ale articolului 108 din Constituţie reprezintă un pas important în fortificarea statului de drept şi în consolidarea democraţiei româneşti. Prin aceste modificări se asigură că rolul legislativ al Parlamentului rămâne primordial şi că Guvernul acţionează în limitele autorităţii sale executive, în strictă conformitate cu legea şi cu principiile separaţiei puterilor în stat. Revizuirea constituţională propusă nu este doar o reacţie la provocările trecutului, ci şi o anticipare prudentă a viitorului. Ea reafirmă angajamentul României faţă de valorile democratice şi protecţia drepturilor cetăţenilor săi, asigurând că orice măsuri excepţionale rămân sub strictul control al cadrului legislativ. Astfel, revizuirea articolului 108 este un act de responsabilitate instituţională şi un semnal clar că statul de drept nu poate fi compromis, chiar şi în timpuri tulburi. Prin aceste schimbări, România se aliniază la standardele internaţionale şi la bunele practici democratice, oferind un exemplu de maturitate constituţională şi de respect pentru principiile fundamentale ale unui stat democratic. În acest fel, revizuirea articolului 108 devine un pilon pentru consolidarea unui sistem juridic echitabil, în care guvernarea se realizează cu respectarea deplină a suveranităţii poporului şi a normelor statului de drept. Finalizând, este imperativ să recunoaştem că această revizuire nu numai că răspunde la o nevoie actuală, ci şi pregăteşte terenul pentru un viitor în care guvernarea prin ordonanţe şi hotărâri este o excepţie strict reglementată, nu o normă. Acest lucru va contribui la o mai mare stabilitate legislativă şi la consolidarea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului. Revizuirea propusă are potenţialul de a restaura echilibrul dintre puterile statului şi de a întări mecanismele de control democratic, esenţiale într-o societate care îşi doreşte să prospere în respectul legii şi al drepturilor omului. 29. Se modifică alineatele (3), (5) şi (6) ale articolului 115, care vor avea următorul cuprins: "(3) Ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei. (...)(5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedura de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Camera sesizată se pronunţă de urgenţă asupra ordonanţei, aceasta fiind trimisă celeilalte Camere care decide de asemenea în procedura de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1). Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei de urgenţă. Dacă în termen de cel mult 90 de zile de la adoptarea de către prima Cameră sesizată Camera decizională nu se pronunţă asupra ordonanţei de urgenţă, aceasta este considerată respinsă.(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică şi nici de desfiinţare, înstrăinare sau concesionare a unor bunuri aflate în proprietate publică." Constituţia României, adoptată în 1991 şi revizuită ulterior în 2003, reprezintă fundamentul juridic al statului de drept, fiind legea supremă a ţării. Prin urmare, când vine vorba de amendarea acesteia, fiecare articol, fiecare alineat trebuie analizat cu cea mai mare rigurozitate şi responsabilitate. În acest context, propunerea de revizuire a articolului 115 referitor la ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă emise de Guvern implică modificări semnificative în ceea ce priveşte legislaţia secundară şi controlul parlamentar asupra actelor normative emise de Executiv. Unul dintre cele mai controversate aspecte abordate de articolul 115 în forma sa actuală este procesul de emitere şi aprobare a ordonanţelor de urgenţă. Aceste instrumente, menite să permită Guvernului să reacţioneze rapid în situaţii care nu pot suferi amânare, au fost adesea criticate pentru că ar putea fi utilizate excesiv sau în scopuri care depăşesc cadrul unei situaţii de urgenţă veritabile. Revizuirea propusă aduce în lumină necesitatea unui control parlamentar mai strict şi a unui cadru clar care să limiteze riscul abuzurilor în utilizarea ordonanţelor de urgenţă. Modificările aduse la alineatele (3), (5) şi (6) ale articolului 115 sunt concepute pentru a întări rolul Parlamentului şi pentru a asigura că orice măsură de urgenţă adoptată de Guvern va intra în vigoare numai după o evaluare adecvată şi o dezbatere parlamentară în regim de urgenţă, precum şi după publicarea în Monitorul Oficial. Acest lucru este vital pentru transparenţa procesului legislativ şi pentru responsabilizarea Executivului faţă de reprezentanţii aleşi ai poporului. Alineatul (3) aduce în prim plan condiţia ca ordonanţele să fie aprobate de Parlament într-un termen bine definit. Aceasta este o garanţie că aceste instrumente legislative sunt temporare şi că nu pot înlocui rolul esenţial al legiuitorului permanent. În cazul în care Parlamentul nu reuşeşte să se pronunţe în termenul stabilit, ordonanţa îşi pierde efectul, ceea ce previne o posibilă „legiferare prin ordonanţe“ pe termen nelimitat. În ceea ce priveşte alineatul (5), acesta reiterează necesitatea de a avea un control democratic asupra ordonanţelor de urgenţă. În plus, stabilirea unui termen de 90 de zile pentru ca o Cameră decizională să se pronunţe asupra ordonanţei de urgenţă subliniază importanţa unei acţiuni legislative prompte şi eficiente. Acest termen limitează perioada de incertitudine juridică şi asigură că dispoziţiile ordonanţei nu devin parte a legislaţiei naţionale fără un control parlamentar adecvat. În lipsa unei decizii în acest interval, ordonanţa de urgenţă este considerată respinsă, ceea ce reprezintă un echilibru între nevoia de acţiune rapidă a Executivului şi supremaţia legislativă în statul de drept. Alineatul (6) vine ca o măsură de siguranţă suplimentară, stabilind domenii în care ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate. Prin interzicerea utilizării acestui instrument în materii sensibile, cum ar fi cele ce ţin de legile constituţionale sau de drepturile fundamentale, se asigură protejarea structurii de bază a statului şi a valorilor democratice. Astfel, se evită riscul ca drepturi şi libertăţi fundamentale să fie modificate sau restricţionate fără un proces legislativ adecvat şi fără o dezbatere parlamentară amplă care să permită participarea cetăţenilor şi a diferitelor forţe politice la formarea voinţei legislative. În concluzie, revizuirea articolului 115 din Constituţia României propune o serie de măsuri care consolidează principiile statului de drept şi ale democraţiei prin: întărirea rolului de control al Parlamentului asupra actelor normative emise de Guvern, clarificarea procedurii legislative de urgenţă şi limitarea domeniilor în care pot fi emise ordonanţe de urgenţă. Aceste modificări contribuie la o mai bună echilibrare a puterilor în stat şi la garantarea că orice acţiune guvernamentală este exercitată în deplină conformitate cu Legea fundamentală a ţării şi cu respectul datorat drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Revizuirea propusă pentru articolul 115 se aliniază la tendinţele democratice europene, care subliniază importanţa supremaţiei legislaţiei parlamentare şi a limitării puterii executive de a guverna prin decrete. În acest mod se asigură un echilibru sănătos între nevoia de flexibilitate şi reactivitate a Guvernului şi principiul esenţial al statului de drept, acela că toate puterile statului sunt limitate de lege şi răspund în faţa reprezentanţilor poporului. 30. După alineatul (2) al articolului 116 se adaugă un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: "(3) Funcţiile publice numite sau funcţiile şi calităţile pentru care se realizează desemnare directă, pentru care nu se organizează concurs, pot fi ocupate pentru un mandat de maximum 4 ani care poate fi reînnoit o singură dată, dacă nu este prevăzută o altă durată a mandatului sau a numărului de mandate prin prezenta Constituţie." În contextul actual sociopolitic, o discuţie aprinsă a început să se contureze în jurul mecanismelor de numire în funcţii publice, punctând necesitatea unei revizuiri a Constituţiei României, în special a textului articolului 116. Această necesitate de actualizare legislativă vine ca răspuns la cerinţele de transparenţă şi eficienţă în administraţia publică şi la aspiraţiile democratice ale societăţii. Subliniem că articolul 116 reglementează regimul juridic al funcţionarilor publici, punând accent pe modul de numire şi exercitare a funcţiilor publice. În forma sa actuală, articolul nu prevede limitări clare în ceea ce priveşte durata mandatelor sau numărul de reînnoiri ale acestora pentru funcţiile numite, aspect care poate genera o stagnare şi o lipsă de dinamism în administraţie. Propunerea de revizuire, exprimată prin adăugarea alineatului (3) la articolul 116, vine să aducă o soluţie la această problemă. Prin introducerea unui mandat de maximum 4 ani, reînnoibil o singură dată, se urmăreşte creşterea responsabilităţii şi a performanţei funcţionarilor publici prin perspectiva unui orizont temporal bine definit. Această schimbare ar putea asigura o mai bună adaptare a administraţiei la schimbările rapide din societate şi economie. Această limitare a numărului de mandate este în concordanţă cu practicile democratice din multe alte ţări, unde funcţiile de natură executivă sau administrativă sunt periodic supuse unui proces de reîmprospătare. Aceasta nu doar că stimulează o competiţie sănătoasă pentru atingerea rezultatelor, dar şi oferă oportunitatea aducerii de noi perspective şi idei inovatoare în sistem. În acest fel, se poate contribui la evitarea acumulării puterii în mâinile unei singure persoane pe o perioadă îndelungată, ceea ce ar putea reduce riscurile de corupţie şi nepotism. Este important de menţionat că, deşi restricţia de mandat ar putea părea o constrângere, aceasta, de fapt, încurajează o planificare strategică şi o viziune pe termen lung. Funcţionarii publici vor fi astfel încurajaţi să implementeze politici publice eficiente şi să atingă obiectivele stabilite într-un interval de timp mai concentrat, sporind astfel randamentul administrativ. Pe de altă parte, criticii acestei revizuiri pot argumenta că limitarea mandatelor ar putea duce la pierderea de expertiză şi la un deficit de continuitate în administraţia publică. Ei susţin că experienţa acumulată de funcţionarii publici pe durata unor mandate îndelungate este valoroasă şi contribuie la stabilitatea şi predictibilitatea proceselor administrative. Totuşi, este esenţial să realizăm că, într-un mediu în continuă schimbare, adaptabilitatea şi inovaţia sunt de asemenea vitale. Reînnoirea forţelor şi a ideilor poate contracara riscul stagnării şi poate aduce un suflu nou în administraţie. În plus, introducerea unui sistem de mandat limitat ar putea încuraja mai multe persoane calificate să participe la procesul de administraţie publică, ştiind că există un orizont de timp clar pentru fiecare rol. Acest lucru ar putea creşte diversitatea şi calitatea candidaţilor, promovând meritele şi competenţele ca principale criterii de selectare în funcţiile publice. În concluzie, revizuirea propusă a articolului 116 din Constituţia României, prin adăugarea alineatului (3), reprezintă un pas important spre o administraţie publică mai responsabilă şi mai performantă. Limitarea mandatelor la o perioadă de maximum 4 ani, cu posibilitatea unei singure reînnoiri, este o măsură care poate ajuta la prevenirea stagnării în administraţie şi la promovarea unui management proaspăt şi dinamic. În concluzie, revizuirea articolului 116 din Constituţia României pentru a include un alineat care limitează durata mandatelor în funcţii publice numite, reînnoibile o singură dată, este un pas necesar spre o administraţie publică dinamică şi responsabilă. Limitarea mandatelor contribuie la prevenirea concentrării puterii, stimulează inovaţia şi asigură o actualizare constantă a competenţelor administrative. Această propunere de revizuire are potenţialul de a transforma administraţia publică, făcând-o mai adaptabilă şi mai deschisă la schimbările care survin în societate. Stimulând astfel performanţa şi responsabilitatea, ne asigurăm că structurile publice nu doar că răspund nevoilor cetăţenilor, dar şi că o fac într-un mod eficient şi transparent. 31. Alineatele (4) şi (5) ale articolului 118 se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(4) Serviciile de informaţii şi cele asimilate acestora se organizează exclusiv în sistem civil, în condiţiile legii. Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi statale este interzisă.(5) Pe timp de pace, pe teritoriul României pot intra, staţiona, desfăşura operaţiuni sau trece trupe străine numai cu acordul prealabil al Parlamentului şi în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la care România este parte." Plecând de la premisa că democraţia şi securitatea naţională sunt doi piloni fundamentali care stau la baza oricărui stat de drept, în acest context, revizuirea textului articolului 118 din Constituţia României, referitoare la organizarea serviciilor de informaţii şi statutul trupelor străine pe teritoriul naţional, devine nu doar o necesitate, ci şi o manifestare a adaptării legislaţiei la realităţile securitare contemporane. Alineatele (4) şi (5) ale articolului 118 se propun a fi modificate pentru a reflecta cu mai mare claritate principiile unui stat civil, precum şi pentru a asigura un control parlamentar consolidat asupra prezenţei forţelor străine pe teritoriul României. Prin această revizuire se doreşte întărirea cadrului legal care guvernează securitatea naţională şi alinierea la standardele internaţionale în domeniu. Este esenţial să înţelegem contextul şi importanţa articolului 118 în structura Constituţiei: acest articol se referă, anterior revizuirii, la „Forţele armate“ - acesta fiind şi titlul marginal al acestui articol, ulterior revizuirii acesta reglementând şi cu privire la organizarea şi funcţionarea serviciilor de informaţii, dar şi la regimul trupelor străine pe teritoriul ţării. În forma sa actuală, prevederile constituţionale lasă loc unei anumite ambiguităţi şi nu oferă garanţiile necesare pentru o supervizare democratică eficientă a acestor domenii sensibile. Propunerea de revizuire a alineatului (4) aduce în prim plan necesitatea unei structuri de informaţii civile, evitând astfel militarizarea serviciilor de informaţii. Această schimbare este motivată de tendinţa globală de a separa activităţile de informaţii de cele militare (în organizaţia NATO România fiind singura care are structuri de informaţii exclusiv militarizate!!!), pentru a asigura transparenţa şi responsabilitatea în faţa autorităţilor civile şi a cetăţenilor. Organizarea serviciilor de informaţii într-un sistem exclusiv civil, astfel cum reglementează textul constituţional revizuit, contribuie la consolidarea încrederii publice şi la prevenirea abuzurilor care ar putea surveni în contextul unor structuri cu profil militar. Schimbarea propusă pentru alineatul (5) subliniază rolul Parlamentului ca principal garant al suveranităţii naţionale în ceea ce priveşte prezenţa trupelor străine pe teritoriul României. Această prevedere consolidează principiul democratic conform căruia deciziile de o asemenea gravitate trebuie luate cu transparenţă totală şi în deplin acord cu reprezentanţii aleşi ai poporului. În plus, condiţionarea staţionării, operaţiunilor sau tranzitului trupelor străine de acordul prealabil al Parlamentului şi de conformitatea cu legile naţionale sau tratatele internaţionale asigură o supraveghere riguroasă şi o conformitate cu angajamentele internaţionale ale României. Acest cadru de reglementare propus oferă un echilibru între necesitatea asigurării securităţii naţionale şi respectarea suveranităţii statului în relaţiile internaţionale. Într-un peisaj geopolitic dinamic, în care ameninţările transfrontaliere şi schimbările de echilibru de putere devin tot mai frecvente, este imperativ ca legislaţia naţională să fie adaptabilă şi să ofere răspunsuri adecvate. Totodată, textul revizuit al articolului 118 în detaliu este în concordanţă cu valorile democratice şi cu standardele de drept internaţional. Prin aceste schimbări, România îşi reafirmă angajamentul faţă de principiile statului de drept şi îşi întăreşte capacitatea de a face faţă provocărilor securitare actuale şi viitoare. Este important de menţionat că revizuirea articolului 118 nu reprezintă un act izolat, ci face parte dintr-un proces mai amplu de modernizare a Constituţiei. Acest demers urmăreşte să consolideze instituţiile democratice şi să asigure protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale în acord cu dinamica schimbărilor sociale şi politice. În concluzie, revizuirea alineatelor (4) şi (5) ale articolului 118 din Constituţia României este o etapă vitală în consolidarea cadrului legal pentru securitatea naţională. Aceasta reflectă o viziune modernă asupra rolului serviciilor de informaţii şi a relaţiilor internaţionale, promovând o abordare civilă, transparentă şi responsabilă. Prin aceste ajustări se asigură alinierea legislaţiei naţionale la standardele internaţionale şi se răspunde eficient la provocările specifice secolului XXI. 32. După alineatul (5) al articolului 118 se adaugă alineatul (6), care va avea următorul cuprins: "(6) Pe timp de pace bugetul apărării naţionale nu poate depăşi 2% din bugetul naţional al anului respectiv." În ultimii ani, discuţiile privind alocările bugetare pentru apărare au devenit un subiect fierbinte pe agenda politică şi socială. În contextul acestor dezbateri, propunerea de revizuire a articolului 118 din Constituţie, prin adăugarea unui nou alineat care să limiteze bugetul apărării naţionale la 2% în timp de pace, este parte dintr-un curent mai larg de reevaluare a cheltuielilor militare la nivel global. Motivele sunt multiple şi complexe, începând cu nevoia de echilibru între siguranţa naţională şi responsabilitatea fiscală, până la presiunile internaţionale pentru limitarea cursei înarmărilor şi promovarea păcii. Al doilea motiv este legat de eficienţa alocaţiilor bugetare. Impunerea unui plafon de 2% din bugetul naţional va stimula o gestionare mai prudentă şi mai strategică a resurselor, obligând instituţiile responsabile să prioritizeze şi să optimizeze cheltuielile. Un alt argument care susţine revizuirea constă în nevoia de a asigura fonduri suficiente pentru alte domenii vitale, cum ar fi sănătatea, educaţia sau infrastructura. Într-o lume în schimbare rapidă, investiţiile în aceste sectoare pot fi la fel de cruciale pentru securitatea naţională precum apărarea militară în sine. Continuând, trebuie să analizăm şi impactul social al unei asemenea măsuri, căci trebuie avută în vedere influenţa pe care bugetul apărării o are asupra societăţii în ansamblu. Resursele financiare sunt limitate, iar orice decizie privind alocaţiile bugetare reflectă în mod direct priorităţile unei naţiuni. Astfel, stabilirea unui prag maxim pentru bugetul apărării răspunde la o cerinţă de echitate socială, permiţând redistribuirea fondurilor către programe sociale care au impact direct asupra calităţii vieţii cetăţenilor. Mai mult decât atât, un buget al apărării ce nu depăşeşte 2% din bugetul naţional va avea efecte pozitive asupra imaginii internaţionale a ţării, cu atât mai mult cu cât acesta se încadrează în limita de contribuţie sugerată a fi necesară pentru un parteneriat loial în cadrul alianţelor militare din care România face parte, motiv pentru care nu sunt justificate temerile că restricţionarea bugetului apărării ar putea împiedica dezvoltarea şi modernizarea continuă a forţelor armate, precum şi capacitatea de a răspunde eficient la provocările securităţii cibernetice şi la alte forme noi de agresiune. Limitarea cheltuielilor militare pe timp de pace transmite un mesaj de pace şi stabilitate, de încredere în mecanismele internaţionale de securitate şi de angajament faţă de soluţionarea conflictelor prin mijloace diplomatice şi economice, mai degrabă decât prin forţă militară. Într-o eră în care „hard power“-ul tinde să prevaleze asupra „soft power“-ului, o astfel de politică poate contribui la consolidarea rolului ţării pe scena internaţională ca un actor responsabil şi pacifist. În concluzie, revizuirea articolului 118 din Constituţie pentru a include un plafon de 2% din bugetul naţional al anului respectiv pentru apărarea naţională în timp de pace este o măsură pertinentă, utilă şi imediat necesar în a fi implementată. 33. După alin. (1) al articolului 119 se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins: "(2) Din Consiliul Suprem de Apărare a Ţării fac parte de drept preşedintele, prim-ministrul, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, ministrul apărării, ministrul justiţiei şi şefii serviciilor de informaţii. Şefii serviciilor de informaţii sunt desemnaţi pentru o perioadă de 4 ani în şedinţă comună a Parlamentului." În urma revizuirii se introduce un nou alineat la articolul 119 din Constituţie după alineatul 1. Acest alineat prevede o structură clară şi definită pentru Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), incluzând desemnarea şefilor serviciilor de informaţii pentru un mandat de patru ani, într-o şedinţă comună a Parlamentului. Această revizuire propusă are implicaţii semnificative din punctul de vedere al controlului democratic asupra serviciilor de informaţii şi al consolidării transparenţei în cadrul mecanismelor de securitate naţională. Iniţiativa de revizuire a Constituţiei pleacă de la constatarea că trăim într-o epocă în care ameninţările la adresa securităţii naţionale sunt din ce în ce mai complexe şi necesită o coordonare eficientă între diferitele ramuri ale puterii de stat. Prin urmare, o structură bine definită a CSAT, cu membri cu mandate fixe, poate contribui la o mai mare stabilitate şi predictibilitate în cadrul proceselor de decizie strategică. De asemenea, implicarea Parlamentului în desemnarea şefilor serviciilor de informaţii adaugă un strat suplimentar de supervizare şi responsabilitate. Aceasta înseamnă că deciziile luate în cadrul CSAT vor reflecta voinţa reprezentativă a cetăţenilor, transpunându-se nu doar într-o legitimare a funcţiilor de conducere, dar şi într-o garanţie că persoanele selectate sunt cele mai apte să servească interesele naţionale. Astfel, se creează premisele pentru o mai bună aliniere a serviciilor de informaţii la principiile statului de drept şi la valorile democratice fundamentale. În plus, stabilirea unui mandat fix de patru ani pentru şefii serviciilor de informaţii facilitează un ciclu de planificare şi evaluare care poate eficientiza activitatea acestor instituţii. Cu un orizont de timp clar, se pot stabili obiective pe termen mediu şi se poate monitoriza progresul în realizarea acestora. Aceasta nu doar că îmbunătăţeşte performanţa serviciilor de informaţii, dar asigură şi o mai mare transparenţă în faţa populaţiei şi a reprezentanţilor ei aleşi. Un mandat fix, spre deosebire de unul desemnat ad-hoc sau la discreţia unui singur oficial, încurajează răspunderea şi reduce riscul de abuzuri ale puterii sau influenţe politice neadecvate. Criticii ar putea argumenta că o astfel de schimbare ar putea rigidiza structura CSAT şi ar putea conduce la o politizare a serviciilor de informaţii. Cu toate acestea, este esenţial să subliniem că desemnarea şefilor de către Parlament, prin vot transparent şi deschis, asigură un proces democratic de selecţie, care nu doar că oferă legitimitate, dar şi facilitează echilibrul şi controlul între puterile statului. Fără îndoială, trebuie să existe mecanisme de control şi echilibru adecvate pentru a preveni orice derapaje de la normele democratice. În concluzie, revizuirea articolului 119 din Constituţia României prin introducerea unui nou alineat ce reglementează compoziţia şi modul de desemnare a membrilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este un pas înainte spre consolidarea democraţiei şi a supravegherii civice asupra instituţiilor-cheie ale statului. Această modificare constituţională are potenţialul de a asigura o mai mare coerenţă în politicile de securitate naţională, de a creşte eficienţa în combaterea ameninţărilor şi, în final, de a proteja valorile şi libertăţile cetăţeneşti în faţa noilor provocări globale. Revizuirea articolului 119 nu este doar o chestiune de procedură legislativă, ci o manifestare a voinţei colective de a adapta structurile statului la realităţile secolului XXI. În timp ce ne străduim să ne consolidăm democraţia şi să protejăm valorile pe care se întemeiază societatea noastră, este esenţial să reflectăm asupra modului în care structurile de putere şi responsabilitate sunt organizate şi reglementate. Această revizuire constituţională este un exemplu de cum legislaţia poate evolua pentru a răspunde nevoilor actuale, asigurând o guvernare eficientă şi responsabilă. În acest context, este important să recunoaştem rolul vital al unei Constituţii adaptabile, care să poată răspunde dinamic la transformările sociale şi politice. Revizuirea articolului 119, astfel, devine nu doar o necesitate imediată, ci şi o oportunitate de a reafirma angajamentul naţiunii noastre faţă de principiile de bază ale unei societăţi deschise şi transparente. Acest act de reformă constituţională poate servi drept catalizator pentru o serie de îmbunătăţiri instituţionale care să fortifice statul de drept şi să promoveze o administraţie publică în serviciul cetăţeanului. Pentru a concluziona, introducerea alineatului (2) la articolul 119 din Constituţie este un pas semnificativ către întărirea fundamentelor democratice ale României. Într-o lume în care echilibrul puterilor şi supravegherea civică sunt mai importante ca oricând, această revizuire ar putea deveni un model de urmat în consolidarea independenţei şi transparenţei instituţiilor statului. Prin creşterea rolului Parlamentului în procesul de numire a şefilor serviciilor de informaţii se asigură că aceste entităţi vitale funcţionează în conformitate cu voinţa poporului şi sub supravegherea directă a reprezentanţilor săi. 34. După alineatul (2) al articolului 120 se introduc patru noi alineate, alineatele (3)-(6), cu următorul cuprins: "(3) Preşedinţii consiliilor judeţene, primarii municipiului Bucureşti şi ai sectoarelor acestuia, primarii de municipii, oraşe sau comune sunt aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat pentru un mandat de patru ani, reînnoibil o singură dată.(4) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor.(5) În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.(6) Preşedinţii consiliilor judeţene, primarul municipiului Bucureşti şi sectoarelor acestuia, primarii de municipii, oraşe sau comune, precum şi consilierii judeţeni, generali sau locali pot fi demişi din funcţie prin referendum convocat de un număr de cetăţeni egal cu cel puţin 20% din cetăţenii care l-au votat. Semnăturile pentru convocarea referendumului pot fi strânse şi online, cetăţenii putând semna cu orice fel de semnătură digitală recunoscută de lege. Referendumul pentru demiterea aleşilor locali nu poate fi organizat în ultimele 6 luni de mandat. Alesul local este demis dacă jumătate plus unu dintre cei prezenţi la referendum votează pentru demitere, indiferent de cvorumul de participare." Revizuirea Constituţiei României reprezintă un subiect de o importanţă crucială pentru întărirea democraţiei şi pentru alinierea legislaţiei naţionale la standardele europene. În acest context, propunerea de revizuire a articolului 120 aduce în discuţie mecanisme-cheie legate de alegerea şi demiterea autorităţilor locale, un proces care trebuie să reflecte competenţa, dorinţa şi alegerea cetăţenilor. Pentru a înţelege mai bine propunerile de modificare, să analizăm actualele reglementări şi să le comparăm cu cele introduse prin alineatele (3)-(6). Actualmente, alineatul (2) al articolului 120 din Constituţia României prevede că „Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti“. Prefectul este reprezentantul Guvernului la nivel local şi supraveghează aplicarea legilor şi a ordonanţelor guvernamentale. În schimb, propunerile de revizuire introduse prin alineatele (3)-(6) vizează o democratizare mai profundă a procesului de alegere a autorităţilor locale. Să începem cu alineatul (3), care propune ca preşedinţii consiliilor judeţene, primarii, inclusiv ai municipiului Bucureşti şi ai sectoarelor acestuia, să fie aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Această schimbare ar putea asigura o mai mare legitimitate şi o reprezentativitate sporită a voinţei cetăţenilor, întrucât actuala Constituţie nu specifică mecanismul de alegere a acestor funcţii în mod explicit. Prin alineatul (3), totodată, se propune limitarea posibilităţii de realegere a preşedinţilor de consilii judeţene şi a primarilor la doar un singur mandat suplimentar. Această măsură ar putea preveni perpetuarea puterii în mâinile unui singur individ şi încurajează o circulaţie mai activă a elitei politice. De exemplu, în Franţa, primarii pot servi un număr nelimitat de mandate, ceea ce poate duce la o stagnare politică. În schimb, în Germania, primarii marilor oraşe sunt adesea limitaţi la maximum două mandate consecutive, promovând astfel schimbarea şi inovaţia în administraţia locală. Alineatul (4) adaugă o clarificare importantă: candidatul care obţine majoritatea voturilor în primul tur este declarat ales. Aceasta înseamnă că, spre deosebire de prezentul sistem, unde este posibilă alegerea în funcţie după un singur tur de scrutin, cu o majoritate relativă de voturi ce poate reprezenta interesele unei minorităţi din comunitate, revizuirea ar aduce un proces electoral mai decisiv şi care să reprezinte voinţa majorităţii cetăţenilor care îşi exprimă votul. Prin această schimbare se urmăreşte consolidarea unui mandat puternic şi clar pentru cei care vor conduce administraţiile locale. Alineatul (5) prevede o soluţie pentru situaţiile în care niciun candidat nu obţine majoritatea în primul tur de scrutin: un al doilea tur între cei mai votaţi doi candidaţi. Astfel, se asigură că alesul local va avea sprijinul unei majorităţi relative a alegătorilor, un principiu fundamental într-o democraţie reprezentativă, spre deosebire de sistemul actual care nu prevede un al doilea tur de scrutin pentru alegerea autorităţilor locale. Alineatul (6) introduce posibilitatea demiterii autorităţilor locale prin referendum, iniţiat de cetăţeni. Această propunere de revizuire aduce un instrument democratic suplimentar în mâinile electoratului, permiţându-i să îşi retragă încrederea acordată dacă reprezentanţii aleşi nu îşi îndeplinesc mandatul în mod satisfăcător. În contrast cu situaţia actuală, unde demiterea este posibilă doar prin proceduri juridice sau politice mai rigide, acest mecanism ar putea spori răspunderea directă a aleşilor faţă de alegători. Pentru a pune aceste schimbări într-un context mai larg, este folositor să le comparam cu sistemele constitutive ale altor ţări europene. De exemplu, în Franţa, alegerile locale se desfăşoară în două tururi, similar cu propunerea din alineatul (5). În Germania, primarii şi preşedinţii de consilii sunt de asemenea aleşi prin vot direct de către cetăţeni, ceea ce reflectă principiul democratic al alegerii directe propus în alineatul (3). În ceea ce priveşte demiterea prin referendum, aceasta este o practică întâlnită în unele ţări, precum Slovenia, unde alegătorii au dreptul să iniţieze referendumuri pentru revocarea primarilor. Astfel, propunerile de revizuire a articolului 120 din Constituţia României par să fie în acord cu tendinţele democratice din alte state membre ale Uniunii Europene. Aceste modificări ar putea contribui la consolidarea procesului democratic local şi la creşterea încrederii cetăţenilor în autorităţile alese. Este esenţial ca orice revizuire constituţională să fie analizată cu atenţie şi dezbătută în mod transparent, pentru a se asigura că schimbările reflectă voinţa poporului şi consolidează statul de drept. Un alt aspect care merită atenţie este modalitatea de strângere a semnăturilor pentru declanşarea referendumului, care reprezintă un important pas spre democratizarea reală a societăţii româneşti. Tehnologia actuală şi tendinţa de digitalizare a proceselor, modalităţile online de colectare a semnăturilor, aşa cum se întâmplă în alineatul (6), pot facilita participarea cetăţenilor şi pot face procesul mai accesibil, în special pentru generaţiile tinere, fiind pentru acestea un catalizator pentru implicarea activă în viaţa „cetăţii“. În concluzie, revizuirea articolului 120 din Constituţia României, aşa cum este propusă, ar putea reprezenta un pas important spre o guvernare locală mai responsabilă şi mai aproape de cetăţeni. Prin implementarea acestei revizuiri, România ar alinia practicile sale democratice la cele ale altor state europene şi ar oferi o garanţie mai puternică a implicării civice în administrarea locală. În acelaşi timp, este vital să se asigure că aceste schimbări sunt însoţite de campanii de educaţie civică şi de dezvoltarea unei culturi politice care să promoveze participarea activă şi informată a cetăţenilor la viaţa democratică. 35. Alineatul (3) al articolului 124 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Judecătorii sunt exclusiv cetăţeni români, sunt independenţi şi se supun numai legii. Orice dispoziţie administrativă are rolul de a asigura funcţionarea sistemului judiciar fără a aduce atingere activităţii de judecată realizate de judecători." Revizuirea textului alineatului (3) al articolului 124 din Constituţia României, menţionată mai sus, vine să înlocuiască vechea formulare „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.“, judecată a fi prea laconică faţă de evoluţiile din sfera justiţiei din ultimii ani, dar şi faţă de perspectivele posibilelor dezvoltări ulterioare ale acestei esenţiale funcţiuni sociale. Acesta a fost modificat astfel: „Judecătorii sunt exclusiv cetăţeni români, sunt independenţi şi se supun numai legii. Orice dispoziţie administrativă are rolul de a asigura funcţionarea sistemului judiciar fără a aduce atingere activităţii de judecată realizate de judecători.“ Acest alineat, în noua formulare, subliniază consolidarea independenţei sistemului judiciar şi necesitatea ca judecătorii să rămână neinfluenţaţi de orice factori externi, fie ei politici sau administrativi. De ce este această revizuire esenţială? În primul rând, în raport cu evoluţiile politice în structurile şi alianţele din care România face parte, dar şi anticipând progresul tehnologic fulminant al anilor viitori, alineatul revizuit porneşte prin a reglementa că „Judecătorii sunt exclusiv cetăţeni români…“, fapt care face imposibilă accederea la această funcţie a unor cetăţeni din terţe ţări cu care suntem sau vom fi în diferite alianţe politice, statale sau militare, dar şi faptul că judecătorul este şi va fi în primul rând o fiinţă umană şi apoi cetăţean român, fapt care va face imposibilă „externalizarea“ realizării actului de justiţie către entităţi nonumane dotate cu inteligenţă artificială sau orice evoluţii ulterioare ale acesteia. Apoi, trebuie să înţelegem că independenţa justiţiei este un pilon central al oricărei democraţii consolidate. Fără aceasta, echilibrul dintre puterile statului, un principiu la baza statului de drept, ar fi grav afectat. Prin propunerea de revizuire se urmăreşte întărirea acestui principiu şi asigurarea că judecătorii pot funcţiona fără presiuni externe, garantându-se astfel un proces echitabil pentru toţi cetăţenii. Este esenţial să reţinem că, deşi dispoziţiile administrative sunt necesare pentru buna funcţionare a sistemului judiciar, acestea trebuie să fie concepute şi aplicate într-un mod care să nu intervină în independenţa judecătorilor şi în procesul de judecată propriu-zis. Orice amestec nejustificat în actul de justiţie nu doar că subminează încrederea publică în sistemul judiciar, dar poate şi să conducă la erori judiciare cu consecinţe grave asupra vieţilor individuale şi asupra întregii societăţi. Ce înseamnă, de fapt, independenţa judecătorilor? Aceasta înseamnă că deciziile lor trebuie să fie luate fără nicio formă de influenţă, presiune sau ameninţare, indiferent de sursa acestora. În plus, independenţa judecătorilor presupune şi un grad de autonomie în administrarea resurselor necesare bunei funcţionări a instanţelor. Astfel, revizuirea propusă vine să clarifice şi să întărească aceste aspecte, contribuind la consolidarea încrederii populaţiei în sistemul de justiţie şi la promovarea unei percepţii de imparţialitate şi echitate. Este important să menţionăm că modificarea la care ne referim nu este una izolată, ci trebuie să se înscrie într-un context mai larg de reforme judiciare. Aceste reforme sunt menite să aducă îmbunătăţiri în ceea ce priveşte eficienţa, accesibilitatea şi transparenţa în justiţie, contribuind astfel la întărirea statului de drept. În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem provocările cu care se confruntă sistemul judiciar într-o lume în continuă schimbare. Prin urmare, revizuirea textului constituţional trebuie să fie însoţită de măsuri care să asigure adaptabilitatea şi capacitatea sistemului de a răspunde noilor tipuri de litigii şi provocări juridice ale secolului XXI. Aceasta presupune o viziune riguroasă asupra rolului justiţiei în societate şi recunoaşterea faptului că revizuirea alineatului (3) al articolului 124 din Constituţie nu este doar o chestiune de actualizare textuală, ci de reafirmare a unui angajament faţă de principiile fundamentale ale justiţiei şi, implicit, faţă de cetăţean. Concluzionând, revizuirea alineatului (3) al articolului 124 din Constituţia României nu reprezintă doar o necesitate juridică, ci şi o cerinţă democratică. Acest demers este vital pentru a asigura că justiţia în România rămâne o instituţie puternică, independentă şi adaptată provocărilor timpului nostru. Prin această revizuire, ne asumăm responsabilitatea de a proteja drepturile şi libertăţile cetăţenilor, precum şi de a menţine încrederea acestora într-un sistem judiciar echitabil şi eficient. 36. După alin. (3) al articolului 124 se introduc două noi alineate, alineatul (4) şi alineatul (5), cu următorul cuprins: "(4) Judecătorii nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informaţii naţional sau internaţional. Judecătorii care au avut aceste calităţi înainte de numirea în funcţie sunt eliberaţi din funcţie. (5) Judecătorii în funcţie nu pot fi membri în asociaţii şi societăţi oculte, secrete sau discrete. Judecătorii în funcţie pot fi exclusiv membri ai unor asociaţii profesionale, iar activitatea desfăşurată să vizeze domeniul justiţiei." Cele două propuneri de adăugare la textul articolului 124 a alineatelor (4) şi (5) vizează clarificarea şi delimitarea statutului judecătorilor în relaţie cu serviciile de informaţii şi apartenenţa la asociaţii sau societăţi. Alineatul (4) stipulează că judecătorii nu pot fi lucrători operativi, acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii, naţionale sau internaţionale. Mai mult, prevede că judecătorii care au avut asemenea calităţi înainte de numirea în funcţie sunt eliberaţi din aceasta. Această clarificare este esenţială pentru a evita conflictele de interese şi pentru a asigura că deciziile în justiţie sunt luate exclusiv pe baza dovezilor şi a legii, fără influenţe ascunse sau loialităţi care ar putea afecta imparţialitatea. Este un pas important în consolidarea independenţei justiţiei şi în creşterea transparenţei în acest domeniu vital al statului de drept. Alineatul (5) merge şi mai departe în această direcţie, interzicând membrilor sistemului judiciar să facă parte din asociaţii şi societăţi oculte, secrete sau discrete. Această prevedere vizează să elimine posibilitatea ca deciziile judecătorilor să fie influenţate de apartenenţa la astfel de grupuri, care ar putea avea propriile agende şi interese. Permiţând apartenenţa exclusivă la asociaţii profesionale axate pe justiţie, se doreşte garantarea că activitatea judecătorilor este dedicată în întregime serviciului public şi principiilor de bază ale sistemului judiciar. Astfel, se consolidează ideea că judecătorii trebuie să rămână piloni ai imparţialităţii şi echităţii, nealteraţi de influenţe exterioare sau angajamente care ar putea aduce atingere independenţei şi obiectivităţii lor. Aceste noi alineate propuse clarifică şi întăresc viziunea despre rolul şi integritatea judecătorilor în statul de drept. Ele reflectă o înţelegere profundă a consecinţelor pe care le pot avea conflictele de interese şi apartenenţele neadecvate asupra sistemului de justiţie. Integrarea lor în textul Constituţiei reprezintă un pas critic în direcţia unei justiţii cu adevărat independente, una care este protejată de orice potenţială sursă de corupţie sau de influenţă nelegitimă. Aceste prevederi sunt menite să elimine orice suspiciune că deciziile judecătoreşti ar putea fi influenţate de loialităţi ascunse sau interese neclare, consolidând astfel principiul separaţiei puterilor în stat şi independenţa justiţiei. Analizând alte constituţii europene, observăm că multe dintre ele prezintă articole care protejează independenţa sistemului judiciar şi stabilesc limite clare pentru a preveni conflictul de interese şi influenţele exterioare asupra magistraturii. De exemplu, Constituţia Germaniei (Grundgesetz) prevede în mod expres că judecătorii sunt subiectul doar legii, subliniind independenţa acestora de orice putere exterioară. Similar, Constituţia Franţei garantează independenţa judiciară, iar membrii Consiliului Superior al Magistraturii, responsabil de numirea şi cariera judecătorilor, nu pot avea activităţi politice sau comerciale care să pună în pericol această independenţă. Prin contrast, în unele ţări din Europa de Est, relaţia dintre serviciile de informaţii şi sistemul judiciar a fost mai opacă, generând îngrijorări serioase legate de independenţa şi integritatea justiţiei. În acest context, introducerea unor prevederi similare celor propuse pentru articolul 124 din Constituţia României ar putea juca un rol esenţial în clarificarea şi consolidarea principiilor de bază ale unui sistem judiciar independent şi imparţial. Este important de menţionat că, în timp ce revizuirea constituţională este un proces complex şi adesea controversat, aceasta oferă ocazia de a alinia legislaţia naţională la standardele şi practicile democratice recunoscute la nivel internaţional. Acest pas nu numai că ar consolida statul de drept în România, dar ar şi contribui la creşterea încrederii partenerilor internaţionali în sistemul judiciar românesc şi, implicit, în stabilitatea politică şi economică a ţării. În concluzie, propunerea de adăugare a alineatelor (4) şi (5) la articolul 124 din Constituţia României este o măsură necesară pentru a întări independenţa justiţiei şi pentru a asigura că judecătorii sunt liberi de orice influenţă externă care ar putea compromite imparţialitatea şi corectitudinea lor. Aceste schimbări constituţionale nu doar că vor aduce România în linie cu cele mai bune practici europene, dar vor servi şi ca un semnal clar că ţara se angajează ferm pe calea reformelor judiciare şi consolidării democraţiei. Pe măsură ce România continuă să evolueze şi să se adapteze la standardele internaţionale, este esenţial să se asigure că sistemul său judiciar rămâne puternic, independent şi, mai presus de toate, de încredere în ochii cetăţenilor săi. Revizuirea Constituţiei pentru a reflecta aceste principii fundamentale este un pas vital în această direcţie. În final, aceste amendamente propuse nu doar că reafirmă angajamentul României faţă de principiile justiţiei imparţiale şi transparente, dar oferă şi o garanţie în plus că judecătorii îşi vor exercita mandatul cu cea mai înaltă integritate profesională şi etică. Adoptarea lor va trimite un semnal puternic, atât în interiorul ţării, cât şi pe plan internaţional, că România îşi consolidează statul de drept şi îşi asumă cu seriozitate combaterea oricăror forme de influenţă nepermisă în sistemul său judiciar. Astfel, reforma constituţională privind articolul 124 trebuie privită nu doar în contextul legislativ intern, ci şi în cel al standardelor europene şi internaţionale în materie de justiţie. Aceasta va alinia România cu cele mai bune practici globale şi va contribui la creşterea prestigiului său juridic şi democratic pe scena mondială. Este imperativ ca această revizuire să fie însoţită de un dialog deschis şi constructiv între toate părţile interesate, inclusiv Guvernul, sistemul judiciar, barourile, organizaţiile nonguvernamentale şi cetăţenii. Numai printr-o comunicare eficientă şi o abordare colaborativă putem asigura că schimbările propuse se vor materializa într-un mod care să servească cel mai bine intereselor justiţiei şi ale poporului român. Dezbaterea publică şi transparenţa procesului de revizuire constituţională sunt, de asemenea, esenţiale pentru a încuraja acceptarea şi susţinerea largă a acestor modificări. Este vital ca cetăţenii să fie informaţi şi să înţeleagă consecinţele acestor schimbări asupra vieţii lor cotidiene şi asupra funcţionării statului de drept. În concluzie, revizuirea articolului 124 din Constituţia României reprezintă o etapă fundamentală în evoluţia sistemului judiciar şi a democraţiei în ţara noastră. Amendamentele propuse pentru alineatele (4) şi (5) nu sunt doar un răspuns la nevoia de transparenţă şi integritate în justiţie, ci şi o afirmare a determinării României de a avea un sistem judiciar robust, care să respecte principiile statului de drept şi să protejeze drepturile cetăţenilor săi. Prin aceasta, România va putea să se alinieze la standardele europene şi internaţionale, să îşi consolideze democraţia şi să îşi asigure un viitor drept şi prosper pentru toţi cetăţenii săi. 37. Alineatele (1), (2) şi (3) ale articolului 125 se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(1) Judecătorii numiţi în funcţie sunt cetăţeni români şi sunt inamovibili, în condiţiile legii. (2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor şi procurorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Judecătorilor, în condiţiile legii sale organice.(3) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior şi funcţiilor didactice de la Institutul Naţional al Judecătorilor şi Procurorilor şi Şcolii Naţionale de Grefieri." Revizuirea alineatelor (1), (2) şi (3) ale articolului 125 din Constituţia României vizează consolidarea garanţiilor de independenţă pentru judecători, precum şi clarificarea competenţelor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ceea ce priveşte numirea, promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor şi procurorilor. Aceste modificări sunt esenţiale pentru asigurarea unui sistem judiciar echitabil şi eficient, liber de influenţe externe şi de presiuni politice sau administrative. Alineatul (1) subliniază statutul de inamovibilitate al judecătorilor, ceea ce reprezintă un pilon central în protejarea lor împotriva arbitrarului şi a ingerinţelor în procesul judiciar. Inamovibilitatea judecătorilor este un principiu recunoscut la nivel internaţional ca fiind fundamental pentru independenţa justiţiei, permiţându-le să îşi exercite funcţia fără teama de represalii sau de consecinţe negative asupra carierei lor. Prin urmare, revizuirea acestui alineat este menită să întărească această garanţie şi să confirme angajamentul României faţă de standardele internaţionale în materie de justiţie. De asemenea, aceasta ar putea reduce riscul de influenţă politică în sistemul judiciar, consolidând astfel încrederea publicului în imparţialitatea şi integritatea instanţelor de judecată. Alineatul (2) vizează clarificarea şi delimitarea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii. În prezent, CSM joacă un rol crucial în asigurarea independenţei şi autonomiei judecătorilor şi procurorilor, dar propunerile de revizuire sunt concepute pentru a cristaliza şi mai mult aceste prerogative. Prin definirea explicită a competenţelor CSM în procesul de numire şi carieră a magistraţilor se urmăreşte eliminarea oricărui dubiu sau ambiguitate care ar putea permite influenţe exterioare asupra acestui proces vital. Claritatea acestor prevederi ar servi drept un zid de protecţie împotriva tentativelor de subminare a independenţei judiciare, fiind o condiţie sine qua non pentru un sistem judiciar imparţial şi eficient. Alineatul (3) stabileşte incompatibilităţile funcţiei de judecător, cu excepţia anumitor funcţii didactice. Această prevedere are rolul de a asigura că judecătorii se dedică în totalitate sarcinilor lor judiciare, fără a fi distraşi de alte obligaţii profesionale sau de potenţiale conflicte de interese. Prin permiterea anumitor activităţi didactice se recunoaşte valoarea adăugată pe care o aduc experienţa şi cunoştinţele magistraţilor în formarea viitoarelor generaţii de jurişti. Totodată, această excepţie este strict delimitată pentru a evita orice confuzie cu privire la alte tipuri de activităţi care ar putea compromite independenţa sau imparţialitatea judecătorilor. Revizuirea alineatelor menţionate anterior este, aşadar, o etapă esenţială în procesul de reformare şi modernizare a sistemului judiciar din România. Aceasta nu doar că aliniază legislaţia naţională la standardele internaţionale, dar oferă şi o bază solidă pentru un sistem judiciar care să fie văzut drept un exemplu de integritate şi eficienţă. În concluzie, propunerile de modificare a articolului 125 reflectă o înţelegere profundă a nevoii de a proteja şi consolida independenţa justiţiei în România. Acestea sunt fundamentale pentru un stat de drept funcţional, unde fiecare cetăţean poate avea încredere că drepturile şi libertăţile sale sunt apărate de un sistem judiciar echitabil şi imparţial. Revizuirea şi actualizarea acestor alineate constituie un pas înainte spre realizarea unei justiţii care nu doar că respectă principiile democratice, ci le şi promovează activ în cadrul societăţii. Prin această reformă, România poate demonstra angajamentul său ferm către consolidarea unui stat de drept în care independenţa sistemului judiciar este garantată şi protejată de influenţele exterioare. Este esenţial să se înţeleagă că aceste schimbări nu sunt doar o cerinţă formală, ci o necesitate reală care răspunde atât la aşteptările cetăţenilor, cât şi la cerinţele unui sistem judiciar modern şi eficace, în acord cu cele mai înalte standarde internaţionale. În acest context, o comparaţie cu alte constituţii din Europa poate oferi perspectivă asupra modului în care diverse state abordează protecţia independenţei sistemului judiciar. De exemplu, în Germania, principiul inamovibilităţii judecătorilor este ferm ancorat în Legea fundamentală, iar Consiliul Judiciar Federal (Bundesrichterrat) are atribuţii clare în ceea ce priveşte selecţia şi promovarea magistraţilor. Similar, în Franţa, Consiliul Superior al Magistraturii (Conseil Supérieur de la Magistrature) are un rol decisiv în garantarea independenţei judiciare, având competenţe precise în numirea şi cariera magistraţilor. Aceste sisteme evidenţiază importanţa unui cadru legislativ clar şi robust pentru susţinerea independenţei justiţiei şi România, prin revizuirea propusă a articolului 125, se îndreaptă în aceeaşi direcţie. Importanţa inamovibilităţii judecătorilor, a rolului Consiliului Superior al Magistraturii şi a incompatibilităţilor funcţiilor publice cu cea de judecător sunt toate aspecte care contribuie la crearea unei justiţii autonome şi imune la presiunile externe. Luând în considerare modelele judiciare din Europa, este clar că orice sistem care îşi propune eficienţă şi corectitudine trebuie să îşi fundamenteze acţiunile pe principii robuste de independenţă. În acest sens, revizuirea legislaţiei româneşti este nu doar oportună, ci şi necesară pentru alinierea la cele mai bune practici europene şi internaţionale. După cum s-a observat, independenţa justiţiei nu este un concept abstract, ci o realitate vie, care se reflectă în calitatea vieţii de zi cu zi a fiecărui cetăţean. O justiţie independentă şi imparţială asigură că legile sunt aplicate echitabil şi că drepturile şi libertăţile individuale sunt protejate împotriva abuzurilor. Acesta este motivul pentru care revizuirea alineatelor (1)-(3) ale articolului 125 reprezintă o piatră de temelie în consolidarea unui astfel de sistem judiciar. În final, adoptarea acestor revizuiri va reprezenta un pas major în afirmarea şi asigurarea unei justiţii autonome, un element-cheie în orice democraţie matură şi funcţională. Este o responsabilitate pe care România o are nu doar faţă de cetăţenii săi, dar şi în contextul european şi internaţional, demonstrând angajamentul său neclintit faţă de valorile şi principiile fundamentale ale statului de drept. Revizuirea alineatelor (1)-(3) ale articolului 125 constituie astfel o prioritate legislativă şi un imperativ moral, care ar trebui să unească toate forţele politice şi sociale într-un efort comun. Acest proces de reformă nu este doar o chestiune de conformare la normele externe, ci reprezintă, în esenţă, o reafirmare a identităţii naţionale ca stat de drept şi o confirmare a angajamentului faţă de principiile justiţiei independente, echitabile şi transparente. Acest lucru implică o supervizare atentă, mecanisme de control eficiente şi o mentalitate de responsabilitate şi integritate în rândul tuturor actorilor judiciari. 38. Alineatul (3) al articolului 126 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, dar şi dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit competenţei sale." Revizuirea acestui articol este un act de rafinare a mecanismelor justiţiei, menit să asigure un echilibru funcţional între diversele instanţe şi să garanteze cetăţeanului o justiţie echitabilă şi predictibilă. Propunerea de modificare a alineatului (3) al articolului 126 vizează întărirea rolului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în asigurarea unei interpretări şi aplicări unitare a legii pe teritoriul României. Astfel, se doreşte prevenirea discrepanţelor şi a interpretărilor divergente care pot apărea în practica judiciară, elemente ce pot conduce la o incertitudine juridică dăunătoare. Acest articol de reformă constituţională vine să răspundă la o nevoie stringentă de coerenţă şi predictibilitate în cadrul sistemului justiţiei din România. În prezent, alineatul (3) al articolului 126 prevede că „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de recurs în interesul legii“. Această formulare, deşi valoroasă, lasă loc unei anumite ambiguităţi în ceea ce priveşte extensia şi limita competenţelor Înaltei Curţi. Noua propunere clarifică şi extinde aceste competenţe, conferind Curţii un rol mai activ în unificarea practicii judiciare, prin dezlegarea chestiunilor de drept ce pot avea o importanţă majoră în materie. Această revizuire este esenţială pentru consolidarea încrederii cetăţeanului în sistemul judiciar. O interpretare unitară a legii înseamnă predictibilitate şi echitate, iar acestea sunt piloni ai statului de drept şi ai democraţiei. O justiţie predictibilă este o justiţie în care fiecare cetăţean poate să îşi înţeleagă drepturile şi să anticipate rezultatele litigiilor în care este implicat, contribuind astfel la o societate mai justă şi mai ordonată. În plus, modificarea propusă poate avea un impact pozitiv în reducerea suprasolicitării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin clarificarea competenţelor acesteia se poate evita aglomerarea rolului său cu cazuri care, deşi importante, pot fi rezolvate la nivelul instanţelor inferioare, asigurând astfel o mai bună gestionare a resurselor judiciare. Revizuirea propusă se aliniază şi cu tendinţele europene privind funcţionarea sistemelor juridice. Un sistem în care interpretarea legii este armonizată la nivel naţional contribuie la un mediu juridic mai stabil şi facilitează cooperarea judiciară transfrontalieră. În Uniunea Europeană, unde statele membre sunt chemate să aplice legi şi principii comune, o astfel de coerenţă este şi mai necesară pentru a asigura respectarea drepturilor fundamentale şi a libertăţilor cetăţeneşti într-un spaţiu juridic integrat. În acest sens, compararea cu alte constituţii europene poate oferi perspective valoroase. Luând exemplul Germaniei, unde Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiţie) funcţionează ca ultimă instanţă în sistemul judiciar pentru litigii civile şi penale, vedem un model similar celui propus pentru România. Instanţa germană asigură uniformitatea interpretării legilor, dar şi soluţionarea chestiunilor juridice majore. Această abordare a fost recunoscută ca fiind eficientă în menţinerea unei jurisprudenţe coezive şi a unui sistem judiciar predictibil. Similar, Înalta Curte din Franţa, Cour de Cassation, are atribuţii similare, fiind responsabilă de asigurarea unei aplicări uniforme a legii în întreaga ţară şi de revizuirea deciziilor instanţelor inferioare, când este necesar. Este un exemplu clar de instanţă supremă care funcţionează ca un garant al coerenţei şi consecvenţei în aplicarea legii, un pilon pe care se bazează şi propunerea de modificare a articolului 126 din Constituţia României. Analizând modelul italian, unde Corte di Cassazione serveşte un scop similar, vedem cum această instanţă supremă contribuie la armonizarea interpretării legilor şi la rezolvarea problemelor de drept complexe. Astfel, modelele internaţionale pot furniza un argument solid pentru reforma propusă, subliniind beneficiile unui sistem judiciar bine structurat, cu o instanţă supremă puternică. În concluzie, revizuirea articolului 126 din Constituţia României este un pas necesar în evoluţia sistemului juridic naţional, având potenţialul de a alinia practica judiciară românească cu standardele europene şi de a îmbunătăţi în mod semnificativ eficienţa şi predictibilitatea justiţiei. Astfel, reforma articolului 126 poate contribui decisiv la consolidarea încrederii populaţiei în sistemul de justiţie şi la întărirea statului de drept în România. Prin adoptarea acestei modificări, România ar face un pas important spre realizarea unui echilibru judiciar ce reflectă cele mai bune practici europene şi îşi promovează un mediu legal coeziv şi echitabil pentru toţi cetăţenii săi. Aceasta nu doar că va consolida încrederea în sistemul judiciar, dar va şi asigura o mai bună aliniere cu mecanismele de justiţie din spaţiul european, contribuind la o integrare judiciară mai eficientă şi mai profundă în cadrul Uniunii Europene. Este momentul ca România să facă următorul pas în modernizarea şi armonizarea sistemului său de justiţie cu realităţile şi cerinţele secolului XXI. Revizuirea articolului 126 reprezintă o oportunitate unică pentru a construi o justiţie mai accesibilă şi mai previzibilă, un obiectiv ce nu poate fi ignorat în aspiraţia de a crea o societate bazată pe respectarea legii şi protecţia drepturilor individuale. 39. Alineatul (2) al articolului 132 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior şi funcţiilor didactice de la Institutul Naţional al Judecătorilor şi Procurorilor şi Şcolii Naţionale de Grefieri." Revizuirea articolului 132 din Constituţia României, care reglementează incompatibilitatea funcţiei de procuror, a intrat recent în vizorul reformei, vine ca răspuns la necesitatea unei alinieri la legislaţiile europene, dar şi la noile provocări sociale şi juridice. În acest context, revizuirea articolului 132 devine esenţială pentru asigurarea unei justiţii independente şi eficiente. Actualul text al alineatului (2) al articolului 132 stipulează că funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată. Această prevedere a fost interpretată într-o manieră restrictivă, limitând posibilităţile profesionale ale procurorilor şi, implicit, capacitatea sistemului judiciar de a beneficia de expertiză şi diversitate. Propunerea de revizuire a acestui alineat vine să relaxeze aceste restricţii, permiţând procurorilor să ocupe funcţii didactice în învăţământul superior, la Institutul Naţional al Judecătorilor şi Procurorilor, precum şi la Şcoala Naţională de Grefieri. Această modificare reflectă o deschidere către o mai mare flexibilitate în cariera magistraţilor şi o recunoaştere a importanţei schimbului de cunoştinţe între teorie şi practică. Pentru a înţelege mai bine raţiunea din spatele acestei revizuiri este util să comparăm prevederile constituţionale din România cu cele din alte ţări europene. De exemplu, Constituţia Franţei sau cea a Germaniei nu detaliază incompatibilităţile funcţiei de procuror în textul lor constituţional, ci lasă această determinare legislaţiei secundare. Aceasta oferă o mai mare flexibilitate şi adaptabilitate în funcţie de necesităţile şi evoluţiile societăţii. În schimb, Spania, prin Constituţia sa, stipulează explicit că judecătorii şi procurorii nu pot exercita alte funcţii publice în afara acelor excepţii legate strict de funcţionarea justiţiei. Această diferenţă de abordare ridică întrebări importante despre echilibrul dintre independenţa şi responsabilităţile magistraţilor, precum şi despre modul în care incompatibilităţile sunt stabilite pentru a proteja integritatea sistemului judiciar, fără a împiedica dezvoltarea profesională şi contribuţia la educaţia juridică. Revizuirea propusă pentru articolul 132 din Constituţia României găseşte un mijloc de echilibru, permiţând procurorilor să împărtăşească cunoştinţele acumulate şi să se implice în formarea viitoarelor generaţii de jurişti, fără a compromite independenţa sistemului judiciar. Un argument puternic în favoarea acestei revizuiri ar putea fi acela că implicarea procurorilor în educaţia juridică contribuie la consolidarea legăturii dintre teoria şi practica dreptului. Prin transmiterea experienţei lor practice, procurorii pot oferi studenţilor o perspectivă realistă asupra aplicării legii, o componentă esenţială pentru formarea unei baze solide în cadrul profesiilor juridice. Mai mult, participarea procurorilor la viaţa academică poate stimula cercetarea şi dezvoltarea de noi abordări în domeniul juridic, ceea ce este de un real folos întregului sistem de justiţie. În plus, această deschidere către lumea academică poate ajuta la diminuarea lacunelor existente între teoria juridică şi realităţile din instanţele de judecată. Procurorii, având acces la ultimele cercetări şi la dezbateri teoretice, pot aduce îmbunătăţiri practice în interpretarea şi aplicarea legilor. Această simbioză între teoria şi practica juridică poate duce la o mai bună înţelegere a dreptului şi la o aplicare a justiţiei care să fie în acord cu dinamica societăţii contemporane. Prin echilibrarea responsabilităţilor profesionale cu posibilitatea de a contribui la educaţia juridică, propunerea de revizuire a articolului 132 reprezintă un pas înainte către o justiţie adaptabilă şi dinamică. Colaborarea dintre sfera judiciară şi cea academică nu numai că poate îmbogăţi înţelegerea dreptului, dar poate şi să creeze o generaţie de jurişti mai bine pregătiţi pentru provocările viitorului. În definitiv, revizuirea articolului 132 din Constituţia României este o oportunitate de a construi un sistem judiciar mai robust şi mai adaptat la complexitatea lumii moderne. Prin promovarea unei mai bune interconectări între teoria juridică şi practica judiciară şi prin asigurarea unei mai mari flexibilităţi în carierele profesionale ale magistraţilor, această revizuire poate contribui la creşterea calităţii actului de justiţie în România. În concluzie, revizuirea articolului 132 din Constituţia României, prin introducerea excepţiilor care permit procurorilor să ocupe funcţii didactice, reprezintă un pas necesar în modernizarea profesiei judiciare şi alinierea acesteia la standardele europene. Acest lucru implică un angajament continuu pentru îmbunătăţirea calităţii instruirii juridice, promovarea cercetării în domeniul dreptului şi asigurarea unei interacţiuni productive între universităţi şi instituţiile judiciare. Schimbările aduse Constituţiei României, inclusiv cele din articolul 132, reflectă aspiraţiile societăţii pentru un stat de drept mai puternic şi mai echitabil. Aceste aspiraţii se leagă de o viziune mai largă, în care justiţia nu este doar o funcţie a statului, ci un serviciu oferit cetăţenilor, cu scopul de a proteja libertăţile individuale şi de a promova o societate mai justă şi mai prosperă. Prin urmare, revizuirea articolului 132 este mai mult decât o simplă ajustare legală; este o parte a unui efort mai amplu de modernizare a sistemului judiciar românesc. Este o ocazie de a reflecta asupra rolului pe care magistraţii îl joacă în societate şi de a redefini ce înseamnă pentru ei să servească cu adevărat interesele publice. Revizuirea articolului 132 reprezintă, astfel, nu doar o modificare a unei secţiuni a Constituţiei, ci o reflecţie asupra viitorului justiţiei în România. Ea trebuie să fie văzută ca o oportunitate de a consolida statul de drept şi de a garanta că fiecare cetăţean beneficiază de protecţia echitabilă a legilor ţării. Pentru toate aceste motive, revizuirea articolului 132 din Constituţia României nu este doar o necesitate juridică, ci şi o expresie a evoluţiei societale şi a aspiraţiilor de progres ale naţiunii. 40. Articolul 133 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. (2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 15 membri, din care: a) 10 sunt aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi sunt validaţi de Senat; aceştia sunt aleşi: - 2 din rândul judecărilor de la judecătorii, de către judecătorii care funcţionează în cadrul judecătoriilor; – 3 din rândul judecătorilor de la tribunal, de către judecătorii care funcţionează în cadrul tribunalelor; – 3 din rândul judecătorilor de la curţile de apel, de către judecătorii care funcţionează în cadrul curţilor de apel; – 2 din rândul judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unul ales de judecătorii care funcţionează în secţia penală şi unul ales de judecătorii care funcţionează în cadrul celorlalte secţii; b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, care nu au făcut parte din partide politice în ultimii 5 ani, aleşi de Senat; aceştia participă numai la lucrările în plen; c) ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.(3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a), în ordinea descrescătoare a gradului profesional, respectiv vechimii.(4) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, prelungit în niciun mod, dintre judecătorii prevăzuţi la alineatul (2).(5) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 4 ani.(6) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret sau deschis, potrivit legii." Propunerea de revizuire a articolului 133 din Constituţia României vine să răspundă nevoii de consolidare a independenţei justiţiei şi de adaptare a cadrului legislativ la realităţile şi provocările actuale. Prin urmare, este important să analizăm motivele care stau la baza acestei iniţiative, comparând propunerile de modificare cu textul actual şi anticipând impactul pe care acestea le-ar putea avea asupra sistemului judiciar românesc. Articolul 133 în forma actuală defineşte Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ca fiind structura responsabilă cu asigurarea independenţei sistemului judiciar şi supravegherea carierei magistraţilor. Principalele aspecte reglementate de acest articol ţin de compoziţia CSM, de modalitatea de alegere a membrilor săi, precum şi de durata mandatelor. În forma sa actuală, CSM este compus din 19 membri, cu un preşedinte ales pentru un mandat de trei ani, care poate fi reînnoit. Revizuirea propusă aduce schimbări semnificative, printre care eliminarea celor 5 procurori şi reducerea numărului de membri de la 19 la 15 membri, dar şi limitarea mandatului preşedintelui la un an, fără posibilitatea reînnoirii în niciun mod. Aceste modificări sunt menite să sporească eficienţa şi responsabilitatea CSM, dar şi să asigure o reprezentare echilibrată între diferitele niveluri ale sistemului judiciar şi societatea civilă. O altă schimbare majoră este legată de modalitatea de alegere a membrilor Consiliului. În noua propunere, membrii sunt aleşi de comunitatea pe care o reprezintă, ceea ce ar putea să contribuie la o mai mare autonomie şi la o reflectare mai fidelă a diversităţii şi specializărilor din cadrul sistemului judiciar. De asemenea, introducerea specialiştilor din societatea civilă, care nu au avut afilieri politice recente, poate fi văzută ca o garanţie suplimentară a imparţialităţii şi independenţei justiţiei. Aceste modificări propuse trebuie analizate în contextul mai larg al evoluţiilor din sistemul judiciar şi al standardelor europene în materie de independenţă a justiţiei. De exemplu, Comisia de la Veneţia a subliniat în repetate rânduri importanţa protejării independenţei sistemului judiciar faţă de presiunile politice şi a recomandat consolidarea acestui principiu prin mecanisme de autoguvernare ale magistraturii. Reducerea influenţei politice în numirea membrilor CSM şi asigurarea unui echilibru între diferitele paliere ale sistemului judiciar şi societatea civilă răspund acestor recomandări. În plus, limitarea mandatului preşedintelui CSM la un an, cu interdicţia de reînnoire pentru niciun motiv, vizează a preveni acumularea de putere pe termen lung în mâinile unei singure persoane, un aspect criticat în trecut de diferite organisme internaţionale. Aceasta poate rezulta într-o rotaţie mai frecventă şi o distribuţie mai echitabilă a responsabilităţilor, contribuind astfel la o conducere mai dinamică şi transparentă. Totodată, propunerea de a avea reprezentanţi ai societăţii civile în CSM, care să nu aibă legături politice recente, este un pas important spre depolitizarea justiţiei şi asigurarea unui control social asupra modului în care este administrată. Această măsură poate întări încrederea publicului în independenţa şi imparţialitatea sistemului judiciar. Analiza comparativă dintre textul actual şi cel propus pentru revizuirea articolului 133 din Constituţia României arată că schimbările vizează o adaptare la contextul actual, o eficientizare a funcţionării CSM şi o consolidare a independenţei justiţiei. Este o recunoaştere a faptului că dinamica societăţii româneşti şi normele europene impun o reevaluare continuă a mecanismelor de garantare a statului de drept. Aspectele de inovare aduse de revizuire nu sunt doar un răspuns la critici sau recomandări externe, ci şi o încercare de a răspunde unor nevoi interne evidenţiate de practica judiciară. Aceste schimbări pot contribui la creşterea calităţii actului de justiţie şi la o mai mare responsabilizare a celor care îşi asumă roluri-cheie în cadrul CSM. Prin analiza propunerii de revizuire putem observa că există un efort de a alinia sistemul judiciar românesc la standardele europene. În concluzie, propunerea de revizuire a articolului 133 din Constituţia României reflectă o tendinţă pozitivă de modernizare şi adaptare a sistemului judiciar la standardele de independenţă şi imparţialitate. Unul dintre principalele argumente pentru revizuirea articolului 133 este acela de a asigura o mai bună reprezentativitate a judecătorilor de la toate nivelurile instanţelor de judecată, începând de la judecătorii şi ajungând până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi diversitate în cadrul CSM. Dacă în prezent membrii sunt numiţi prin diferite mecanisme care pot fi susceptibile la influenţe politice sau de altă natură, articolul astfel cum a fost revizuit vizează o selecţie mai directă şi autonomă a reprezentanţilor. Aceasta ar putea duce la o mai mare încredere în sistemul judiciar, întrucât deciziile CSM vor reflecta mai clar voinţa şi interesele profesionale ale magistraţilor, fără a fi filtrate sau influenţate de agenda politică. Este o schimbare semnificativă, deoarece întăreşte principiul independenţei magistraturii faţă de celelalte puteri în stat. De asemenea, prin limitarea mandatului preşedintelui CSM la doar un an, cu imposibilitatea reînnoirii, se urmăreşte evitarea concentrării prelungite a autorităţii într-o singură mână, un factor care a fost adesea asociat cu riscul de influenţă şi abuz. În acest fel, propunerea încurajează un ciclu constant de noi perspective şi abordări în conducerea CSM, ceea ce poate duce la decizii mai echilibrate şi la o mai mare transparenţă în activitatea consiliului. Schimbările propuse în contextul actualului articol 133 urmăresc să aducă sistemul judiciar românesc mai aproape de standardele internaţionale privind independenţa justiţiei şi să răspundă la preocupările exprimate atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Pentru a aprecia întreaga măsură a propunerilor de revizuire este instructiv să le comparăm cu reglementările din alte ţări europene. De exemplu, în Franţa, Consiliul Superior al Magistraturii (Conseil Supérieur de la Magistrature) are atribuţii similare şi este compus atât din magistraţi aleşi, cât şi din membri numiţi de preşedintele Republicii, preşedintele Adunării Naţionale şi preşedintele Senatului. Această structură mixtă oferă o reprezentare diversificată şi încearcă să echilibreze influenţa politică şi autonomia judiciară. În Germania, Consiliul Judiciar Federal (Bundesrichterrat) este responsabil pentru administrarea şi cariera judecătorilor federali, fiind compus exclusiv din judecători aleşi de colegii lor. Acest sistem de autoguvernare reflectă o încredere profundă în capacitatea magistraturii de a-şi gestiona propriile afaceri în mod independent, fără intervenţia directă a puterilor politice. Astfel, exemplul german oferă o perspectivă valoroasă asupra importanţei autonomiei în cadrul sistemului judiciar şi asupra modalităţilor prin care aceasta poate fi realizată. În Italia, Consiliul Superior al Magistraturii (Consiglio Superiore della Magistratura) este constituit în mare parte din magistraţi aleşi direct de către colegii lor, cu câţiva membri extrajudiciari, inclusiv preşedintele Republicii şi alţi membri ai Parlamentului. Această structură îmbină autonomia judiciară cu o formă de supraveghere democratică, încercând să menţină un echilibru între independenţa justiţiei şi răspunderea faţă de societate. Comparând aceste modele cu propunerea de revizuire a articolului 133 din Constituţia României putem observa că există o varietate de abordări în Europa în ceea ce priveşte compoziţia şi funcţionarea consiliilor superioare ale magistraturii. Acest lucru demonstrează că nu există o formulă unică sau perfectă, ci mai degrabă diferite soluţii adaptate la contextul şi istoria fiecărui stat. În contextul românesc, propunerea de revizuire pare să se îndrepte spre un model care valorizează autonomia judiciară şi participarea activă a magistraturii în autoguvernarea sistemului judiciar. Se observă o tendinţă de depărtare de la influenţa politică şi de a încuraja un echilibru între expertiza juridică şi controlul democratic. Este esenţial ca, în timp ce ne străduim să modernizăm şi să îmbunătăţim sistemul judiciar, să păstrăm şi să promovăm principiile fundamentale ale statului de drept şi să respectăm tradiţiile juridice naţionale. Propunerile de revizuire a articolului 133 sunt în concordanţă cu aceste valori şi contribuie la o justiţie care să servească în mod eficient şi echitabil nevoile societăţii. Concluziile care se desprind din această analiză comparativă sunt că, deşi fiecare sistem judiciar are specificităţile sale, există o direcţie comună către întărirea independenţei şi responsabilizării magistraturii. Reformele propuse în România urmează această tendinţă generală, cu o atenţie deosebită acordată participării şi reprezentativităţii la nivelul structurilor de autoguvernare ale sistemului judiciar. Concluzionând, propunerea de revizuire a articolului 133 din Constituţia României este un demers care contribuie semnificativ la consolidarea independenţei sistemului judiciar. 41. Articolul 134 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii, selectaţi prin concurs naţional anual de admitere în magistratură, organizat de Institutul Naţional al Magistraturii, dintre persoanele licenţiate în drept, cu o vechime de minimum 8 ani în profesii juridice sau în învăţământul juridic superior.(2) Procurorii nu pot fi mutaţi sau transferaţi în funcţie de judecător decât prin promovarea examenului de la alin. (1).(3) Judecătorii şi procurorii pot fi delegaţi sau detaşaţi în funcţii de execuţie sau de conducere numai de Consiliul Superior al Magistraturii prin examen sau concurs naţional, organizat de Institutul Naţional al Magistraturii.(3) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.(4) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La aceeaşi instanţă pot fi atacate hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii prin care se respinge sancţionarea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor.(5) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.(6) Inspecţia Judiciară efectuează cercetarea prealabilă a judecătorilor şi procurorilor şi funcţionează sub autoritatea ministrului justiţiei, ca direcţie cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Justiţiei. La această direcţie funcţionează inspectori judiciari, care au o carieră juridică de minimum 12 ani în funcţii juridice, inclusiv în funcţia de magistrat. Funcţiile de inspector judiciar se ocupă prin concurs organizat la nivel naţional de Institutul Naţional al Magistraturii, iar mandatul inspectorilor judiciari are o durată de 6 ani, care poate fi reînnoit o singură dată pentru aceeaşi durată. Pe perioada exercitării mandatului, inspectorii judiciari au aceleaşi drepturi şi obligaţii cu judecătorii şi procurorii, fiind asimilaţi acestora, în funcţie de vechimea deţinută în funcţia juridică. Sancţionarea inspectorilor judiciari se realizează de ministrul justiţiei, potrivit legii organice care reglementează răspunderea magistraţilor." Scopul declarat al revizuirii articolului 134 este creşterea competenţei judecătorilor şi procurorilor, creşterea încrederii cetăţenilor în justiţie, dar şi adaptarea şi modernizarea sistemului judiciar în conformitate cu standardele europene şi internaţionale. (1) Propunerea privind modul de numire a judecătorilor şi procurorilor - actualul text al art. 134 - prevede că judecătorii şi procurorii sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Noua propunere aduce o schimbare semnificativă: numirea se va face pe baza unui concurs naţional anual de admitere în magistratură, organizat de Institutul Naţional al Magistraturii. Această schimbare ar putea oferi un plus de transparenţă şi meritocraţie în sistemul de justiţie, asigurând că cel mai bine pregătiţi candidaţi acced în funcţii importante. Pe de altă parte, condiţia de vechime de minimum 8 ani în profesii juridice sau în învăţământul juridic superior va fi un filtru eficient pentru a garanta experienţa necesară exercitării cu profesionalism a acestor roluri esenţiale în justiţie. (2) Mobilitatea procurorilor în comparaţie cu reglementările actuale, care permit o mai mare flexibilitate în mutarea procurorilor - noua propunere condiţionează orice transfer de promovarea examenului de la alin. (1). Această măsură este concepută să asigure că procurorii nu sunt supuşi unor mutări arbitrare, contribuind astfel la consolidarea independenţei acestora în cadrul sistemului judiciar. Este esenţial ca procurorii să fie protejaţi de influenţe exterioare, inclusiv politice, pentru a putea administra justiţia în mod imparţial şi echitabil. (3) Delegarea şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor - noul proiect de revizuire propune ca delegarea sau detaşarea în funcţii de execuţie sau de conducere să fie realizată exclusiv de CSM, prin examen sau concurs. Acest lucru diferă de practica actuală, unde aceste procese pot fi gestionate mai direct de către instituţiile judiciare. Prevederea subliniază dorinţa de a centraliza şi standardiza procesul de delegare şi detaşare, oferind o imagine de unitate şi coerenţă în sistemul judiciar. În plus, introducerea unui examen sau concurs naţional pentru aceste poziţii reafirmă angajamentul faţă de principiile meritocraţiei şi competenţei profesionale. (4) Rolul CSM ca instanţă de judecată în materie disciplinară - o altă schimbare semnificativă este aceea că CSM va îndeplini rolul de instanţă de judecată pentru răspunderea disciplinară a magistraţilor, fără implicarea ministrului justiţiei, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului general în procesul de vot. Aceasta este o îndepărtare clară de la actuala structură, unde aceste figuri de autoritate au drept de vot în materie disciplinară. Această modificare va contribui la o mai mare independenţă a procesului disciplinar, izolându-l de potenţiale influenţe politice. (5) Extinderea atribuţiilor CSM - propunerea de revizuire extinde atribuţiile CSM, menţionând că acesta îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei. Aceasta înseamnă că CSM va avea un cuvânt mai greu în garantarea independenţei sistemului judiciar, orientare care reflectă tendinţele europene de consolidare a autonomiei justiţiei faţă de celelalte puteri ale statului. (6) Inspecţia Judiciară sub autoritatea ministrului justiţiei - ultima modificare propusă arată că Inspecţia Judiciară va funcţiona sub autoritatea ministrului justiţiei, cu o structură şi un mandat clar definit. Aceasta ar putea asigura o supraveghere mai eficientă şi un control mai bun asupra activităţii magistraţilor, prin intermediul unui corp de inspectori cu experienţă şi vechime în domeniul juridic. Este important de remarcat că aceşti inspectori vor avea un statut echivalent cu cel al judecătorilor şi procurorilor, fapt ce subliniază responsabilitatea şi seriozitatea rolului lor în sistemul judiciar. Această prevedere vine să întărească mecanismele de control şi să asigure o mai mare responsabilizare a magistraţilor. În concluzie, propunerile de revizuire a articolului 134 din Constituţia României aduc modificări semnificative care ar putea avea un impact profund asupra sistemului de justiţie din ţară. De la creşterea transparenţei şi consolidarea meritocraţiei la asigurarea unei mai mari independenţe a magistraţilor şi a procesului disciplinar, schimbările propuse reflectă o dorinţă de a alinia sistemul judiciar românesc la standardele europene. În final, modificările aduse articolului 134 răspund nu doar nevoilor imediate ale sistemului judiciar, ci şi anticipează provocările viitoare, asigurând flexibilitatea, adaptabilitatea şi durabilitatea acestuia în faţa schimbărilor din societatea românească şi din contextul internaţional. Revizuirea Constituţiei, în special a articolului 134, este nu doar o oportunitate de a îmbunătăţi funcţionarea justiţiei, dar şi o responsabilitate faţă de principiile statului de drept. Aceasta trebuie să fie ghidată de un consens larg şi de respectul pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Comparând cu alte constituţii din Europa, observăm că multe state membre ale Uniunii Europene au optat pentru sisteme judiciare care accentuează independenţa magistraturii şi transparenţa proceselor de numire. De exemplu, în Germania, judecătorii federali sunt numiţi de preşedintele federal şi un consiliu compus din miniştrii de justiţie ai landurilor şi membri ai Bundestagului, cu scopul de a echilibra influenţele politice. În Franţa, Consiliul Superior al Magistraturii joacă un rol primordial în garantarea independenţei justiţiei. Este evident că există o varietate de abordări în Europa, dar toate au ca punct comun angajamentul faţă de protejarea independenţei sistemului judiciar şi asigurarea unui proces de numire echitabil şi transparent pentru magistraţi. Analiza comparativă a acestor modele europene poate oferi o perspectivă valoroasă în procesul de revizuire constituţională din România. Luând ca reper bunele practici ale altor state, România poate adapta şi perfecţiona propunerile de modificare a articolului 134 astfel încât să corespundă nu doar nevoilor interne, ci şi să alinieze legislaţia la standardele şi principiile europene. Este de remarcat că, în ciuda diversităţii sistemelor judiciare europene, toate ţările împărtăşesc convingerea că independenţa justiţiei este o piatră de temelie a democraţiei şi a statului de drept. Acest consens european poate servi drept fundament solid pentru reformele propuse în România, asigurând că acestea vor fi în acord cu valorile şi obiectivele comune ale statelor membre ale Uniunii Europene. În concluzie, revizuirea articolului 134 din Constituţia României reprezintă un pas important în direcţia consolidării sistemului judiciar şi alinierea acestuia la standardele internaţionale de independenţă şi eficienţă. Schimbările propuse sunt menite să aducă îmbunătăţiri semnificative în procesul de numire, mobilitate şi responsabilizare a magistraţilor, dar şi să crească gradul de transparenţă şi de control în ceea ce priveşte răspunderea disciplinară şi funcţionarea Inspecţiei Judiciare. Reformele constituţionale sunt esenţiale pentru a răspunde provocărilor contemporane şi pentru a asigura un sistem judiciar puternic, capabil să protejeze drepturile şi libertăţile cetăţenilor în faţa oricăror presiuni sau abuzuri. 42. Alineatul (4) al articolului 136 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. Redevenţele datorate pentru contractele de concesiune se vor actualiza la nivelul preţurilor practicate în Uniunea Europeană din cinci în cinci ani." Articolul 136 din Constituţia României se referă la proprietatea publică şi privată, fiind un pilon central în ceea ce priveşte reglementarea patrimoniului naţional. Alineatul (4) al acestui articol, în forma sa actuală, stabileşte că bunurile proprietate publică sunt inalienabile, cu posibilitatea ca, în condiţiile legii, acestea să fie date în folosinţa regiilor autonome, să fie concesionate, închiriate sau date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică, fără a menţiona însă o periodicitate clară pentru actualizarea redevenţelor aferente concesiunilor. Propunerea de revizuire a alineatului (4) vizează introducerea unui mecanism de actualizare a redevenţelor pentru contractele de concesiune la fiecare cinci ani, în acord cu preţurile practicate în Uniunea Europeană, ceea ce ar putea să conducă la o mai bună reflectare a valorii reale a bunurilor concesionate şi o mai mare eficienţă în administrarea patrimoniului statului. Comparând această propunere cu reglementările actuale, observăm că revizuirea ar putea aduce mai multă claritate şi predictibilitate în gestionarea proprietăţii publice. În prezent, lipsa unui termen fix pentru actualizarea redevenţelor poate duce la situaţii în care statul român nu beneficiază de venituri adecvate la valoarea pieţei pentru bunurile sale. De exemplu, în cazul unor contracte de concesiune de lungă durată, inflaţia şi fluctuaţiile pieţei pot eroda semnificativ valoarea redevenţelor iniţiale. Un alt aspect relevant este alinierea la standardele europene. În Uniunea Europeană, actualizarea periodică a redevenţelor este o practică comună, menită să asigure o concurenţă corectă şi o valorificare optimă a bunurilor publice. Prin urmare, adoptarea unei astfel de măsuri în legislaţia românească la nivel constituţional va contribui la o mai bună integrare în mecanismele de piaţă europene şi la protejarea intereselor economice ale României. În plus, revizuirea alineatului (4) din articolul 136 va asigura şi un grad crescut de transparenţă în administraţia publică, un aspect esenţial în lupta împotriva corupţiei şi în creşterea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului. Transparenţa în revizuirea periodică a contractelor de concesiune ar putea descuraja practicile neconcurenţiale şi ar putea oferi o imagine mai clară asupra modului în care sunt valorificate activele naţionale. În concluzie, revizuirea articolului 136 alineatul (4) din Constituţia României pare a fi nu doar o aliniere la standardele europene, ci şi un pas necesar pentru o mai bună administrare a patrimoniului public naţional. O astfel de schimbare ar putea aduce beneficii economice semnificative, ar putea creşte eficienţa administrativă şi ar putea consolida statul de drept prin creşterea transparenţei şi responsabilităţii. Pentru a înţelege mai bine contextul european în care se încadrează această propunere de revizuire, este util să facem o comparaţie cu alte constituţii europene. Când privim către modelele constituţionale ale altor state membre UE, observăm că majoritatea dintre acestea au mecanisme de actualizare a redevenţelor stabilite pentru bunurile concesionate, care asigură o adaptare la dinamica economică şi la evoluţia pieţei. De exemplu, Constituţia Germaniei prevede că bunurile federale trebuie administrate în interesul publicului, cu posibilitatea de a fi concesionate, dar cu obligativitatea unei gestionări eficiente, ceea ce implicit presupune revizuirea periodică a contractelor pentru a reflecta condiţiile de piaţă actuale. Similar, Franţa are în legislaţia sa clauze care asigură că exploatarea resurselor naturale sau a bunurilor de interes public se face în concordanţă cu principiile economiei de piaţă, iar contractele de concesiune sunt supuse unor actualizări periodice pentru a se asigura că statul obţine un venit corect şi echitabil. Prin contrast, în România, actuala formulare a articolului 136 din Constituţie nu prevede un cadru explicit pentru actualizarea redevenţelor, ceea ce poate duce la subevaluarea bunurilor concesionate şi la pierderi pentru bugetul statului. Având în vedere acest context, propunerea de revizuire a alineatului (4) al articolului 136 este nu doar binevenită, ci şi necesară pentru a aduce legislaţia românească în pas cu practicile din alte state europene şi pentru a îmbunătăţi gestiunea resurselor naţionale. Mai mult, această modificare ar putea servi drept un stimulent pentru atragerea de noi investiţii, investitorii având o imagine clară asupra costurilor pe termen lung şi asupra stabilităţii cadrului legislativ. Acest lucru este esenţial într-un climat economic global în care competiţia pentru capital este intensă şi unde claritatea şi predictibilitatea regulilor pot face diferenţa în alegerea unei destinaţii de investiţii. Pe lângă aspectele economice, revizuirea articolului 136 are şi o dimensiune socială importantă. Proprietatea publică, prin definiţie, aparţine cetăţenilor şi gestionarea eficientă a acesteia reflectă respectul faţă de resursele comune. Actualizarea periodică a redevenţelor pentru concesiuni ar putea asigura că beneficiile economice sunt distribuite mai echitabil, contribuind la reducerea disparităţilor sociale şi la finanţarea serviciilor publice esenţiale. În concluzie, revizuirea articolului 136 alineatul (4) din Constituţia României reprezintă o oportunitate pentru a moderniza cadrul legal şi pentru a răspunde mai eficient la dinamica economică actuală. Aceasta ar putea fi un pas important în direcţia unei gestionări mai transparente şi mai responsabile a bunurilor naţionale, un element-cheie în consolidarea încrederii publice în instituţiile statului şi în promovarea unor politici economice sustenabile. Prin urmare, revizuirea propusă nu este doar o ajustare tehnică, ci un angajament faţă de principiile de bună guvernare şi de respectare a interesului comun. Aceasta este un exemplu de bune practici pentru alte modificări legislative necesare, contribuind la o aliniere continuă a legislaţiei româneşti la standardele europene şi la valorile democratice. 43. Alineatul (3) al articolului 140 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează Parlamentului cel puţin o dată pe an cele constatate. Raportul este public" Textul actual al alineatului (3) al articolului 140 stipulează că: „Curtea de Conturi, exercitând controlul asupra formării, administrării şi utilizării resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, raportează Parlamentului şi Guvernului conform legii.“ Această formulare, deşi funcţională, lasă loc de ambiguităţi şi poate duce la întârzieri în comunicarea rezultatelor controlului, dat fiind că nu specifică un cadru temporal clar pentru raportare. Propunerea de revizuire a articolului 140 alineatul (3) aduce în prim-plan obligativitatea Curţii de Conturi de a raporta Parlamentului cel puţin o dată pe an rezultatele controlului. Această modificare are potenţialul de a îmbunătăţi considerabil transparenţa în procesul de supraveghere a finanţelor publice şi de a asigura o mai bună responsabilizare a instituţiilor statului în faţa cetăţenilor. De asemenea, publicarea raportului ar facilita o participare mai activă a societăţii civile şi a mass-media în procesul de monitorizare a cheltuielilor publice, permiţând un control social mai eficient şi o presiune constantă asupra autorităţilor pentru a gestiona cu prudenţă resursele ţării. Mai mult, propunerea de revizuire subliniază importanţa rolului Curţii de Conturi ca organism independent, capabil să efectueze controale obiective şi să raporteze fără constrângeri politice. În contrast, textul actual poate fi interpretat ca permiţând o anumită flexibilitate în relaţia dintre Curtea de Conturi, Parlament şi Guvern, ceea ce poate afecta independenţa şi eficacitatea controlului. Analizând alte constituţii europene, observăm că în multe state membre ale Uniunii Europene organismele similare Curţii de Conturi din România au obligaţia de a raporta periodic şi transparent activităţile lor. De exemplu, în Germania, conform articolului 114 din Grundgesetz (Legea fundamentală), Curtea Federală de Conturi raportează direct Bundestagului şi Bundesratului (cele două camere ale Parlamentului), asigurând astfel o mai mare transparenţă şi un control parlamentar eficient asupra utilizării fondurilor publice. Similar, în Franţa, Curtea de Conturi (Cour des comptes) prezintă rapoarte anuale Parlamentului şi Consiliului Constituţional, având un rol crucial în evaluarea şi publicarea informaţiilor privind finanţele publice. Aceste comparări internaţionale subliniază faptul că obligativitatea raportării anuale şi publice este o practică comună şi eficientă în asigurarea unui control riguros asupra resurselor publice, un principiu pe care revizuirea propusă îl aduce şi în legislaţia românească. Revizuirea articolului 140 al Constituţiei României reprezintă un pas necesar către alinierea la standardele de transparenţă şi responsabilitate financiară practicate la nivel european. Modificările propuse oferă un cadru mai clar pentru activitatea Curţii de Conturi şi întăresc mecanismele de supraveghere a fondurilor publice, contribuind astfel la consolidarea democraţiei şi la creşterea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului. Articolul 140 revizuit poate servi drept exemplu de bune practici în regiune şi poate marca un punct de referinţă pentru reformele în domeniul fiscal şi administrativ. Prin adoptarea acestor modificări, România ar demonstra angajamentul său faţă de principiile de integritate financiară şi ar putea influenţa pozitiv percepţia internaţională asupra sistemului său de guvernare. Astfel, revizuirea articolului 140 nu este doar o chestiune de conformare la standardele europene, ci şi o oportunitate de a reconstrui încrederea publică şi de a întări structura democratică a României. Este un moment-cheie pentru a consolida temeliile unei administraţii financiare responsabile şi transparente, care să servească interesele cetăţenilor în mod eficient şi echitabil. Democratizarea informaţiei financiare şi accesul facil al publicului la rapoartele Curţii de Conturi vor juca un rol esenţial în stimularea participării cetăţeneşti şi în responsabilizarea decidenţilor politici. În acest context, revizuirea articolului 140 poate fi văzută ca o invitaţie deschisă către cetăţeni de a lua parte activ în supravegherea fondurilor lor şi de a contribui la o guvernanţă mai curată şi mai responsabilă. Prin această propunere de revizuire, România ar putea demonstra că este posibilă reconcilierea dintre nevoile de flexibilitate şi agilitate în administrarea resurselor şi cerinţele de rigoare şi transparenţă impuse de un stat de drept modern. Este imperativ ca modificările legislative să fie însoţite de un angajament real pentru implementarea lor efectivă şi pentru educarea publicului cu privire la importanţa supravegherii resurselor publice. Astfel, în contextul revizuirii articolului 140, se deschide calea spre un dialog constructiv între autorităţi şi cetăţeni, un dialog care să contribuie la o guvernanţă mai bună şi la o societate mai justă. În esenţă, revizuirea articolului 140 nu este doar o chestiune de legislaţie, ci o reflectare a voinţei colective de a avansa în direcţia unei transparenţe totale în ceea ce priveşte utilizarea banului public. Este o măsură care, prin alinierea la cele mai înalte standarde europene, poate inaugura o nouă eră de responsabilitate fiscală în România. Prin adoptarea acestor schimbări, România ar putea deveni un model de urmat în regiune, demonstrând că transparenţa şi responsabilitatea în gestionarea fondurilor publice sunt nu doar deziderate, ci realităţi efective. În concluzie, revizuirea articolului 140 din Constituţia României reprezintă o iniţiativă care poate fortifica instituţiile democratice şi poate creşte eficienţa în administrarea banului public. Este un apel la acţiune pentru a asigura că resursele naţionale sunt folosite în interesul poporului şi că orice formă de gestionare defectuoasă este adusă în atenţia publicului şi sancţionată corespunzător. Fiecare cetăţean are dreptul să cunoască modul în care sunt cheltuite fondurile publice şi să aibă încredere în mecanismele de control ale statului. Revizuirea propusă a articolului 140 poate să contribuie la realizarea acestui ideal şi să marcheze un pas important către consolidarea statului de drept şi a democraţiei în România. Prin urmare, această revizuire constituţională nu este doar o chestiune de conformitate cu normele europene, ci şi o expresie a maturizării politice şi a progresului social. Ea reflectă o înţelegere profundă a faptului că, într-o democraţie sănătoasă, fiecare leu din vistieria naţională trebuie să fie supus unui control riguros şi transparent. 44. Alineatul (3) al articolului 142 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Trei judecători sunt numiţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trei de Guvern, doi de Camera Deputaţilor şi unul de Senat." Articolul 142 din Constituţie se referă la componenţa Curţii Constituţionale şi la modul de numire al judecătorilor acesteia. Potrivit textului actual, Curtea Constituţională este alcătuită din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de nouă ani, care nu poate fi reînnoit sau prelungit. Judecătorii Curţii Constituţionale sunt numiţi astfel: trei de către Camera Deputaţilor, trei de către Senat şi trei de către Preşedintele României. Această structură a fost menită să asigure un echilibru între puterile statului şi să garanteze independenţa Curţii. Propunerea de revizuire a alineatului (3) al articolului 142 presupune o schimbare semnificativă în privinţa numirii judecătorilor. Conform noii formule, trei judecători ar urma să fie numiţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trei de Guvern, doi de Camera Deputaţilor şi unul de Senat. Această propunere de reconfigurare a mecanismului de numire are scopul de a aduce o reprezentare mai fidelă a celor trei puteri în stat - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul Curţii Constituţionale. În primul rând, implicarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procesul de numire a trei judecători poate fi văzută ca un pas către consolidarea independenţei şi profesionalismului Curţii Constituţionale. Prin această schimbare se recunoaşte rolul crucial al celei mai înalte instanţe judecătoreşti în promovarea unor cadre cu o înaltă competenţă juridică şi cu o experienţă relevantă în domeniul dreptului constituţional. Acest lucru ar putea contribui la sporirea legitimităţii deciziilor Curţii Constituţionale şi la consolidarea încrederii publice în această instituţie. Pe de altă parte, implicarea Guvernului în numirea a trei judecători şi excluderea Preşedintelui României din această activitate reprezinte o confirmare şi o întărire a rolului Guvernului ca element central al puterii executive şi care reflectă voinţa politică a majorităţii parlamentare şi, totodată, o readucere a Preşedintelui la rolul acestuia de mediator între puterile statului, şi nu de „şef de stat“ jucător, exponent al puterii executive. Astfel, echilibrul puterilor în stat, un principiu fundamental în orice democraţie, este consolidat prin modificările aduse textului constituţional în vigoare. În comparaţie cu actualul sistem de numire a judecătorilor Curţii Constituţionale, textul revizuit al Constituţiei împarte responsabilitatea între cele trei ramuri ale puterii: legislativă, executivă şi judecătorească. Acest echilibru a fost conceput pentru a preveni supremaţia uneia dintre puteri şi pentru a asigura un control reciproc. Trecerea de la un sistem în care Preşedintele are un rol decisiv în numirea judecătorilor la unul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Guvernul sunt mai proeminente reprezintă o schimbare de paradigmă şi constituie o consolidare a echilibrului puterilor în stat şi, mai ales, o creştere a independenţei Curţii Constituţionale. Modificarea propusă trebuie, de asemenea, comparată cu practicile din alte state europene. De exemplu, în Germania, judecătorii Curţii Constituţionale Federale sunt aleşi de Bundestag (camera inferioară a Parlamentului) şi Bundesrat (reprezentanţii statelor federale), ceea ce reflectă o structură federală şi un echilibru între diferitele niveluri de guvernare. În Franţa, membrii Consiliului Constituţional sunt numiţi de Preşedintele Republicii, de preşedintele Adunării Naţionale şi de preşedintele Senatului, fiecare având dreptul de a desemna câte o treime din membrii Consiliului. Această diversitate de modele reflectă încercarea de a adapta structura de numire a judecătorilor la specificul constituţional şi la tradiţiile juridice ale fiecărui stat. Analizând mai departe propunerea de revizuire din perspectiva comparată, se observă că în unele ţări europene există o tendinţă de a separa şi mai clar puterile statului, model adoptat şi de varianta revizuită a Constituţiei. Acest lucru vine din dorinţa de a proteja independenţa justiţiei constituţionale de influenţele politicului. De exemplu, în Spania, judecătorii Tribunalului Constituţional sunt numiţi de rege la propunerea camerelor Parlamentului, a Guvernului şi a organelor judiciare, cu scopul de a asigura reprezentativitate şi echilibru. Un punct important în dezbaterea privind revizuirea articolului 142 este legat de percepţia independenţei judecătorilor. În formularea revizuită a textului Constituţiei, fiecare dintre cele trei puteri ale statului nominalizează un număr egal de judecători, ceea ce poate oferi o imagine de neutralitate şi echidistanţă. Este esenţial ca Curtea Constituţională să fie privită ca un arbitru imparţial al legalităţii şi constituţionalităţii actelor normative, pentru a păstra încrederea publicului în sistemul juridic. Concluzionând, revizuirea articolului 142 din Constituţia României are în vedere necesitatea de a reflecta realităţile contemporane şi de a consolida independenţa Curţii, dar şi de a menţine un echilibru între puterile statului. 45. Alineatul unic al articolului 143 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională, o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior şi să nu fi făcut parte din partide politice în ultimii cinci ani anterior numirii în funcţia de judecător." Propunerea de revizuire a alineatului unic al articolului 143 din Constituţia României se referă la criteriile pe care trebuie să le îndeplinească judecătorii Curţii Constituţionale pentru a fi numiţi în funcţie. Noua redactare propune standarde înalte de pregătire juridică şi competenţă profesională, precum şi o experienţă de minimum 18 ani în domeniul juridic sau în învăţământul juridic superior. Mai mult decât atât, se cere ca potenţialii judecători să nu fi fost membri ai unor partide politice în ultimii cinci ani înainte de numirea lor. Acest ultim element este adăugat pentru a asigura imparţialitatea şi independenţa judecătorilor, fiind un punct esenţial pentru integritatea justiţiei constituţionale. Actualul text al Constituţiei nu impune o restricţie clară privind apartenenţa la formaţiuni politice anterioare numirii. Astfel, comparaţia relevă un pas semnificativ spre depolitizarea Curţii Constituţionale, aliniindu-se la standardele unor ţări europene unde aceste criterii sunt deja în vigoare. De exemplu, în Germania, judecătorii Curţii Constituţionale (Bundesverfassungsgericht) sunt selectaţi pe baza unor criterii stricte de independenţă şi profesionalism, iar experienţa lor juridică este esenţială pentru exercitarea funcţiei. De asemenea, în Franţa, membrii Consiliului Constituţional (Conseil Constitutionnel) sunt desemnaţi într-un mod care promovează independenţa faţă de partidele politice, cu scopul de a asigura o justiţie imparţială şi de înaltă calitate. Studiind aceste exemple, putem observa că propunerea de revizuire a articolului 143 din Constituţia României se îndreaptă în direcţia corectă pentru a întări încrederea cetăţenilor în integritatea Curţii Constituţionale şi pentru a se alinia mai bine cu practicile democratice consolidate la nivel european. Este imperativ să înţelegem că fundamentul unei democraţii consolidate rezidă într-o justiţie constituţională imparţială şi întrun cadru juridic care promovează competenţa şi independenţa. Prin urmare, această propunere de revizuire nu doar că urmăreşte să ridice standardele de integritate ale judecătorilor Curţii Constituţionale, ci şi să consolideze principiile statului de drept în România. În final, adoptarea unei astfel de revizuiri ar putea avea un impact pozitiv asupra percepţiei publice şi asupra funcţionării justiţiei constituţionale. De asemenea, ar putea reprezenta un semnal puternic că România este dedicată îmbunătăţirii sistemului său juridic şi alinierii la cele mai înalte standarde europene, ceea ce ar putea spori încrederea partenerilor internaţionali în angajamentul ţării noastre faţă de valorile democratice şi statul de drept. Astfel, revizuirea articolului 143 poate fi văzută nu doar ca o reformă internă necesară, ci şi ca o mişcare strategică în contextul mai larg european şi internaţional. În concluzie, revizuirea propusă pentru articolul 143 din Constituţia României reprezintă un pas înainte spre o justiţie constituţională mai robustă şi mai adaptată la exigenţele actuale. Prin aceasta se urmăreşte nu numai alinierea la standardele europene, dar şi consolidarea încrederii cetăţenilor în mecanismele de control constituţional. 46. Literele a)-d) ale articolului 146 se modifică şi vor avea următorul cuprins: "a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 20 de deputaţi sau de cel puţin 10 senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 20 de deputaţi sau de cel puţin 10 senatori;c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 20 de deputaţi sau de cel puţin 10 senatori;d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului sau de un număr de cel puţin 20 de deputaţi sau de cel puţin 10 senatori;" Modificările aduse acestui text fundamental nu sunt doar o chestiune de formă, ci de substanţă, având potenţialul de a influenţa decisiv modul în care cetăţenii şi instituţiile îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile. Articolul 146 al Constituţiei României defineşte atribuţiile Curţii Constituţionale, instituţie esenţială în procesul de supraveghere a respectării supremaţiei Constituţiei. În forma sa actuală, articolul prevede mecanismele prin care Curtea Constituţională intervine pentru a asigura conformitatea actelor juridice cu Legea fundamentală a ţării. Revizuirea acestui articol, conform propunerilor enumerate de la a) la d), aduce modificări semnificative: În primul rând, litera a) extinde dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale înainte de promulgarea legilor. Comparativ cu actualul text, această propunere adaugă Avocatul Poporului şi un număr redus de parlamentari în lista celor care pot iniţia o asemenea sesizare. Această schimbare democratizează accesul la justiţia constituţională şi poate îmbunătăţi supravegherea preventivă a actelor legislative, asigurându-se că legile care ajung să fie promulgate sunt în deplină concordanţă cu principiile şi prevederile constituţionale. Această modificare este în linie cu tendinţele din alte state europene, unde instituţii similare Avocatului Poporului sau numărul redus de parlamentari au capacitatea de a sesiza curţile constituţionale, reflectând o deschidere crescută către un control juridic accesibil şi eficient. Litera b) păstrează în esenţă dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale pentru tratatele internaţionale, menţinându-se pragul de parlamentari necesar pentru iniţierea controlului de constituţionalitate. Acest aspect subliniază importanţa supravegherii integrării normelor internaţionale în ordinea juridică internă, o practică comună în multe jurisdicţii europene, asigurând armonizarea legislaţiei naţionale cu cea internaţională şi evitând posibile conflicte normative. Schimbarea propusă la litera c) aduce o noutate în ceea ce priveşte controlul constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, extinzând dreptul de sesizare şi la grupurile parlamentare. Aceasta poate avea ca efect creşterea responsabilităţii legislative şi încurajarea unui dialog constructiv între majoritate şi opoziţie în procesul de adoptare a regulilor interne ale Parlamentului. Comparativ cu alte sisteme constituţionale din Europa, această propunere poate fi văzută ca un pas înainte spre consolidarea principiilor democratice şi a statului de drept. Ultima modificare, cea adusă de litera d), este poate cea mai semnificativă, deoarece oferă Avocatului Poporului şi unui număr redus de parlamentari posibilitatea de a ridica excepţii de neconstituţionalitate direct, fără a mai aştepta ca acestea să fie soluţionate iniţial de instanţele judecătoreşti. Aceasta facilitează un răspuns mai rapid în cazul legilor sau ordonanţelor ce ar putea contraveni Constituţiei, reprezentând un control juridic preventiv eficient. În comparaţie cu alte state europene, unde excepţiile de neconstituţionalitate sunt în general tratate în instanţe, această propunere evidenţiază o dorinţă de a consolida rolul Curţii Constituţionale ca gardian al Constituţiei şi de a accelera procesul de verificare a conformităţii legilor. Aceste modificări în ansamblu sunt orientate către o mai mare accesibilitate şi eficienţă în controlul constituţionalităţii actelor normative, aliniindu-se astfel cu standardele europene privind drepturile fundamentale şi supremaţia legii. În concluzie, revizuirea art. 146 din Constituţia României, aşa cum este propusă, reflectă o evoluţie naturală şi necesară în contextul contemporan, răspunzând la cerinţele unei societăţi dinamice şi ale unei guvernări transparente şi responsabile. Aceste schimbări propuse aduc o mai bună aliniere a României la practicile constituţionale europene şi pot contribui la consolidarea statului de drept. 47. Alineatele (3) şi (4) ale articolului 147 se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate pe aceleaşi temeiuri de fapt şi de drept. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat.(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, precum şi pentru toată durata în care actul normativ declarat neconstituţional a produs efecte." Articolul 147, care se ocupă de autoritatea deciziilor Curţii Constituţionale, este subiectul unei propuneri de revizuire care merită o atenţie deosebită. Modificările propuse aduc în discuţie două puncte majore: tratatele şi acordurile internaţionale şi publicarea deciziilor Curţii Constituţionale. În forma actuală, alineatele (3) şi (4) ale articolului 147 stipulează rolul Curţii Constituţionale în verificarea constituţionalităţii tratatelor şi reglementează modul de publicare şi efectele deciziilor Curţii. Schimbările sugerate vizează clarificarea şi consolidarea acestor aspecte. Alineatul (3) propus oferă o certitudine juridică mai mare în ceea ce priveşte tratatele internaţionale. Dacă un tratat este declarat constituţional, acesta nu mai poate fi contestat ulterior pe aceleaşi motive. Această revizuire ar putea preveni blocajele juridice şi ar armoniza practica românească cu cea europeană, unde astfel de clauze sunt comune. Pe de altă parte, alineatul (4) propus accentuează autoritatea deciziilor Curţii şi efectele lor asupra viitorului legislativ şi juridic. Publicarea în Monitorul Oficial conferă deciziilor o vizibilitate şi accesibilitate sporite, iar precizarea că deciziile au putere doar pentru viitor subliniază principiul neretroactivităţii legii, aliniinduse la standardele internaţionale de drept şi la practica constituţională europeană. Analizând alineatul (3) în comparaţie cu textul actual, observăm o încercare de a elimina redundanţele procedurale şi de a asigura o mai bună integrare a dreptului internaţional în sistemul juridic naţional. În prezent, chiar şi după o decizie afirmativă a Curţii Constituţionale, tratatele internaţionale pot fi încă subiectul contestaţiilor de neconstituţionalitate, ceea ce poate duce la întârzieri în procesul de ratificare şi la o incertitudine juridică nefavorabilă dezvoltării relaţiilor internaţionale. Prin contrast, alineatul (4) în forma sa revizuită consolidează statutul deciziilor Curţii ca fiind definitive şi general obligatorii. Această schimbare reflectă o abordare mai fermă şi mai clară în ceea ce priveşte efectele juridice ale hotărârilor Curţii, eliminând orice ambiguitate legată de aplicabilitatea şi temporalitatea acestora. Este o măsură care ar putea contribui la stabilitatea juridică şi la predictibilitatea deciziilor judiciare, elemente esenţiale într-un stat de drept. În contextul european, multe constituţii naţionale prevăd deja mecanisme similare pentru tratatele internaţionale şi pentru efectele deciziilor curţilor constituţionale. De exemplu, în Germania, deciziile Bundesverfassungsgericht (Curtea Constituţională Federală) sunt considerate finale şi obligatorii, iar în Franţa, tratatele internaţionale au o autoritate mai mare decât legile naţionale, odată ce sunt ratificate şi publicate. Aceste comparaţii evidenţiază faptul că propunerile de revizuire pentru articolul 147 din Constituţia României nu sunt doar relevante, dar şi necesare pentru alinierea legislaţiei româneşti la standardele şi practicile europene. Prin adoptarea acestor modificări, România ar urma un trend european de consolidare a statului de drept şi de asigurare a unei mai bune coerenţe şi stabilităţi în aplicarea dreptului intern şi internaţional. Având în vedere aceste argumente, revizuirea articolului 147 se prezintă nu doar ca o necesitate, ci şi ca o oportunitate de dezvoltare juridică. Ea reflectă un angajament faţă de principiile democratice, respectul pentru drepturile omului şi integrarea eficientă în spaţiul juridic european. În plus, ar reprezenta un pas important în consolidarea încrederii cetăţenilor în mecanismele constituţionale şi în autoritatea Curţii Constituţionale. Concluzionând, propunerile de revizuire a articolului 147 din Constituţia României ar trebui privite ca un progres în direcţia corectă. Ele nu doar răspund la necesităţile actuale ale societăţii româneşti, dar şi aduc legislaţia naţională în pas cu tendinţele constituţionale europene. Această revizuire ar putea servi drept model pentru alte naţiuni care caută să îşi modernizeze cadrul constituţional, subliniind rolul României ca actor responsabil şi progresist pe scena europeană. În final, este esenţial ca orice revizuire a Constituţiei să fie precedată de un dialog amplu şi deschis, implicând atât specialişti în drept constituţional, cât şi societatea civilă. Prin acest proces putem asigura că modificările aduse nu doar respectă valorile fundamentale ale democraţiei şi statului de drept, dar şi răspund în mod eficient şi echitabil la nevoile şi aspiraţiile cetăţenilor. În lumina acestor considerente, revizuirea articolului 147 reprezintă nu doar un pas necesar, dar şi un angajament faţă de menţinerea şi fortificarea unui sistem juridic robust, care să poată face faţă provocărilor secolului XXI. Este, de asemenea, crucial ca în procesul de revizuire să se aibă în vedere nu numai alinierea la standardele europene, ci şi specificităţile naţionale. O abordare echilibrată va asigura că modificările vor fi nu numai compatibile cu normele internaţionale, ci şi potrivite pentru contextul unic al României. Acest echilibru este esenţial pentru a nu pierde din vedere identitatea juridică şi culturală a ţării în cursul integrării europene. În final, revizuirea articolului 147 propune o serie de schimbări care, în esenţă, sunt menite să sporească eficienţa şi coerenţa sistemului juridic românesc în relaţia cu mecanismele şi principiile de drept internaţional. Acest demers este în concordanţă cu angajamentul României de a respecta şi promova valorile democratice şi drepturile fundamentale, în acord cu angajamentele sale internaţionale şi aspiraţiile cetăţenilor săi. Astfel, propunerile de revizuire a articolului 147 trebuie să fie evaluate cu atenţie, atât în termeni de compatibilitate cu normele şi valorile europene, cât şi în lumina specificităţilor şi nevoilor naţionale. 48. După alineatul (4) al articolului 147 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: "(5) Nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale de către judecători şi procurori constituie abatere disciplinară şi se sancţionează în condiţii stabilite prin lege organică." Articolul 147 din Constituţia României, care se referă la efectele deciziilor Curţii Constituţionale şi rolul lor în ierarhia normativă naţională, în forma sa actuală, stabileşte de la alineatele (1) până la (4) că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, au putere numai pentru viitor, cu excepţia deciziilor de neconstituţionalitate a legilor înainte de promulgare, şi că textele declarate neconstituţionale nu pot fi trimise spre reexaminare în acelaşi termen legislativ. În acest context, propunerea de revizuire şi introducere a alineatului (5) la articolul menţionat vine să consolideze autoritatea Curţii şi să asigure respectarea deciziilor acesteia de către magistraţi. Introducerea alineatului (5) ar însemna că nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale de către judecători şi procurori nu ar mai fi doar o încălcare a principiilor de bază ale statului de drept, ci ar deveni o abatere disciplinară explicită, sancţionabilă conform unei legi organice. Aceasta ar putea avea un impact semnificativ asupra independenţei judiciare, dar şi asupra modului în care justiţia este percepută de către public. Comparând cu reglementările constituţionale actuale, modificarea propusă introduce un mecanism de răspundere directă pentru magistraţi, care în prezent nu există în această formă. Practic, alineatul (5) ar aduce o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte consecinţele ignorării hotărârilor Curţii Constituţionale. În prezent, deşi deciziile Curţii sunt obligatorii, nu există prevederi care să stipuleze clar şi direct sancţiunile în cazul nerespectării acestora de către judecători şi procurori. Implementarea acestui nou alineat ar putea, pe de o parte, să întărească statul de drept, iar pe de altă parte să genereze o presiune suplimentară asupra magistraţilor, riscând să afecteze independenţa justiţiei. Privind spre alte sisteme constituţionale europene, observăm diverse abordări. De exemplu, în Germania, deciziile Curţii Constituţionale Federale (Bundesverfassungsgericht) sunt considerate definitive şi au autoritate asupra tuturor autorităţilor publice, iar nerespectarea acestora poate atrage consecinţe serioase. În Franţa, deciziile Consiliului Constituţional („Conseil Constitutionnel“) sunt de asemenea obligatorii pentru puterile publice şi pentru toate autorităţile administrative şi judiciare. Aceste sisteme încorporează respectul faţă de deciziile curţilor constituţionale ca parte esenţială a statului de drept, iar sancţiunile pentru nerespectarea hotărârilor sunt bine definite. În acest sens, propunerea de revizuire a articolului 147 din Constituţia României ar putea reprezenta un pas înainte în alinierea la aceste standarde, însă este crucial să analizăm modul în care se echilibrează întărirea autorităţii Curţii cu protejarea independenţei judiciare. Poziţia unui judecător sau procuror ar trebui să fie una de echidistanţă, iar imparţialitatea şi autonomia deciziilor lor judiciare sunt piloni ai unui sistem de justiţie corect şi eficient. Cu toate acestea, propunerea aduce în discuţie necesitatea unui control mai stringent asupra aplicării legilor şi a deciziilor Curţii, pentru a evita orice tentativă de subminare a autorităţii acesteia. Sancţionarea nerespectării deciziilor Curţii prin lege organică sugerează o procedură mai clară şi mai directă, care va contribui la evitarea întârzierilor şi ambiguităţilor în aplicarea justiţiei. Totodată, acesta ar putea servi ca un avertisment pentru judecători şi procurori să trateze cu maximă seriozitate hotărârile Curţii Constituţionale. Această abordare ar putea avea implicaţii în ceea ce priveşte independenţa sistemului judiciar, întrucât ar putea să creeze un precedent pentru posibile presiuni asupra magistraţilor. Un echilibru delicat trebuie menţinut între autoritatea Curţii şi libertatea judiciară, pentru a nu se ajunge la o influenţare negativă asupra deciziilor judecătoreşti prin prisma potenţialelor sancţiuni. Pe de altă parte, un argument puternic în favoarea revizuirii este acela că o astfel de măsură ar putea contribui la consolidarea statului de drept şi la o mai bună aplicare a legii. Respectarea deciziilor Curţii Constituţionale este fundamentală pentru funcţionarea corectă a statului de drept, iar o clarificare a sancţiunilor pentru nerespectarea acestor decizii ar putea descuraja tentativele de ignorare sau încălcare a hotărârilor Curţii, consolidând astfel respectul faţă de regulile constituţionale. 49. Titlul VI din Constituţia României se modifică şi va avea următorul cuprins: "Titlul VI - Participarea României în organisme şi alianţe internaţionale Articolul 148 - Supremaţia Constituţiei şi a interesului suveran al poporului în derularea relaţiilor internaţionale România îşi îndeplineşte întocmai şi cu bună-credinţă angajamentele luate şi obligaţiile care îi revin conform tratatelor constitutive ale organismelor şi alianţelor internaţionale la care a aderat, cu respectarea Constituţiei României şi în interesul superior şi suveran al poporului român. Articolul 149 - Aderarea, ratificarea revizuirii tratatelor constitutive şi retragerea României din organismele şi alianţele internaţionale(1) România poate adera la organisme şi alianţe internaţionale, poate ratifica revizuirea tratatelor constitutive sau se poate retrage din organismele şi alianţele internaţionale din care face parte prin lege adoptată prin decizia suverană a poporului român exprimată prin referendum. (2) Referendumul pentru aderarea, ratificarea modificării tratatelor constitutive sau retragerea din organismele şi alianţele din care România face parte poate fi iniţiat de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor sau de către un număr de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă şi exercită dreptul prevăzut în prezentul articol trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.(3) Proiectul de lege prin care se prevede aderarea, ratificarea modificării tratatelor constitutive sau retragerea din organismele şi alianţele din care România face parte se adoptă de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.(4) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.(5) Legea de aderare la organismele şi alianţele internaţionale, de ratificare a revizuirii tratatelor constitutive ale acestora sau de retragere din organismele şi alianţele din care România face parte este adoptată după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire, şi va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor referendumului.(6) Respingerea prin referendum a ratificării tratatelor constitutive revizuite ale organizaţiilor şi alianţelor la care România este parte are ca efect retragerea României din acele organizaţii sau alianţe internaţionale." Prezentul proiect de revizuire a Constituţie modifică cu totul titlul VI din Constituţie - Integrarea euroatlantică. Această modificare nu echivalează sub nicio formă cu intenţia României de a părăsi sistemul de alianţe din care face parte, însă este o rescriere a unor norme devenite obsolete odată cu integrarea efectivă în Uniunea Europeană şi în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord. În realitate, textul Constituţiei astfel cum a fost scris în anul 2003 reprezenta o declaraţie de intenţie, stabilind modul în care urma să se facă aderarea la organismele euroatlantice, aşa cum rezultă din textul în vigoare până la data intrării în vigoare a prezentei revizuiri: "Titlul VI - Integrarea euroatlantică ART. 148 Integrarea în Uniunea Europeană (1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. (4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2). (5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene. ART. 149 Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor." Or, în momentul de faţă, fiind deja membri cu drepturi depline ale celor două organizaţii şi tratatele fiind deja parte integrantă din dreptul intern în temeiul art. 11 alin. (2) din Constituţia României („Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.“), cele două dispoziţii constituţionale au devenit inutile, fiind depăşite de etapa istorică în care ne aflăm. Cu toate acestea, necesitatea unei reglementări constituţionale speciale dedicate modului de aplicare a tratatelor la care România este parte rămâne de actualitate, fiind necesară o clarificare a ierarhiei şi priorităţii de aplicare a normelor comunitare atunci când acestea se află în concurs cu cele constituţionale, precum şi modalitatea prin care poporul român poate decide să adere, să modifice tratatele fundamentale sau să părăsească unele organizaţii/organisme din care România face parte. Este motivul pentru care s-a impus modificarea în tot a articolelor 148 şi 149 din Constituţia din 1991, astfel cum a fost revizuită în anul 2003. Articolul 148 va avea denumirea marginală „Supremaţia Constituţiei şi a interesului suveran al poporului în derularea relaţiilor internaţionale“ şi va avea următoarea formulare: „România îşi îndeplineşte întocmai şi cu bună-credinţă angajamentele luate şi obligaţiile care îi revin conform tratatelor constitutive ale organismelor şi alianţelor internaţionale la care a aderat, cu respectarea Constituţiei României şi în interesul superior şi suveran al poporului român.“ Această formulare prioritizează respectarea Constituţiei României faţă de orice tratat la care România este sau va fi parte, aceasta fiind însăşi esenţa independenţei unei ţări, astfel cum este definită România prin însăşi articolul 1 din Constituţie: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.“ Pentru acest motiv şi având în vedere şi limitele revizuirii stipulate de art. 152 din Constituţie („caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român“), independenţa statului garantată de exercitarea prioritară a normelor Constituţiei nu poate face obiectul unei revizuiri şi deci nici unei limitări impuse de tratate la care România ar fi parte. Pe cale de consecinţă, şi „interesul superior şi suveran al poporului român“ va trebui prioritizat în mod absolut faţă de orice normă a unui tratat la care România este sau va fi parte. Pe de altă parte, articolul 149 din Constituţie stabileşte, folosindu-se de principiul simetriei actelor juridice, modul în care România poate decide să „adeere la organisme şi alianţe internaţionale, poate ratifica revizuirea tratatelor constitutive sau se poate retrage din organismele şi alianţele internaţionale din care face parte“, fapt nestipulat în Constituţia revizuită în 2023, fapt care constituie o mare lipsă, dacă nu cumva chiar un nonsens juridic. Iată de ce se impune stabilirea unei modalităţi clare a modalităţii în care acest lucru se poate face - „prin lege adoptată prin decizia suverană a poporului român exprimată prin referendum“. Totodată, pentru motive de simetrie cu iniţiativele populare de revizuire a Constituţiei, la art. 149 au fost introduse alineatele (2)-(5) prin care s-a statuat că „Referendumul pentru aderarea, ratificarea modificării tratatelor constitutive sau retragerea din organismele şi alianţele din care România face parte poate fi iniţiat de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor sau de către un număr de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot“. Nu în ultimul rând, alineatul (6) din articolul 149 stipulează clar că „Respingerea prin referendum a ratificării tratatelor constitutive revizuite ale organizaţiilor şi alianţelor la care România este parte are ca efect retragerea României din acele organizaţii sau alianţe internaţionale“, fapt care permite poporului român ca, în mod suveran şi independent, să decidă dacă modificarea unor tratate fundamentale ale organizaţiilor din care România face deja parte mai respectă sau nu scopurile iniţiale ale acelei organizaţii şi mai respectă interesul suveran şi superior al poporului român. Toate aceste măsuri sunt luate în considerarea şi cu respectarea ansamblului dispoziţiilor constituţionale şi cu scopul de a proteja şi garanta interesul cetăţeanului român. În lumina acestei noi configuraţii a articolelor 148 şi 149 este esenţial să ne raportăm la reglementările constituţionale similare din alte state europene pentru a înţelege mai bine contextul în care propunerile de revizuire îşi găsesc locul. O comparaţie cu alte constituţii europene va evidenţia gradul de flexibilitate sau rigiditate pe care România şi-l asumă în relaţia cu organismele internaţionale. De exemplu, Constituţia Germaniei, în articolul 24, permite transferul de suveranitate către instituţii internaţionale, un principiu care a permis integrarea ţării în structurile europene şi internaţionale. În Franţa, articolul 53 prevede că tratatele internaţionale sunt ratificate sau aprobate printr-o lege, iar Constituţia Spaniei, la articolul 93, permite încheierea de tratate prin care se transferă competenţe anume atribuite de Constituţie către o organizaţie internaţională sau instituţie interguvernamentală, cu aprobarea majorităţii absolute a fiecărei Camere a Parlamentului. Aceste prevederi demonstrează o deschidere mai mare sau mai mică faţă de cedarea unor părţi ale suveranităţii naţionale şi implică grade diferite de participare a cetăţenilor la deciziile care afectează poziţia ţării pe scena internaţională. În comparaţie, noua formulare a articolului 149 din Constituţia României pune un accent mai mare pe consultarea şi aprobarea directă prin referendum a poporului pentru orice schimbare majoră de direcţie în politica externă, ceea ce reflectă o tendinţă de consolidare a suveranităţii şi democraţiei participative. În lumina acestor considerente, revizuirea articolelor 148 şi 149 din Constituţia României se înscrie într-o tendinţă generală de adaptare a textelor constituţionale la realităţile şi dinamica relaţiilor internaţionale contemporane. În acest sens, revizuirea propusă contribuie la clarificarea şi actualizarea poziţiei României în raport cu obligaţiile şi drepturile ce decurg din apartenenţa la organisme şi alianţe internaţionale. Această actualizare este necesară, întrucât relaţiile internaţionale nu sunt statice, iar tratatele şi alianţele se pot modifica în timp, reflectând schimbări în echilibrul de putere, interesele de securitate sau priorităţile economice. Prin urmare, este vital ca mecanismele constituţionale să permită o adaptare flexibilă la aceste schimbări, fără a compromite principiile suveranităţii naţionale şi supremaţia Constituţiei. În concluzie, propunerile de revizuire a articolelor 148 şi 149 din Constituţia României aduc în prim-plan necesitatea unei abordări moderne, care să pună accent pe suveranitate, democraţie şi pe capacitatea de adaptare a legislaţiei fundamentale la contextul internaţional în evoluţie. În acest cadru, rolul cetăţeanului este esenţial, fiind chemat să participe activ şi să decidă asupra direcţiilor majore de politică externă ale ţării sale. Este un pas în direcţia consolidării statului de drept şi a respectului pentru voinţa poporului, aliniindu-se totodată cu tendinţele democratice globale de implicare civică şi responsabilizare a deciziilor politice. Revizuirea articolelor constituţionale trebuie să răspundă la întrebări esenţiale privind balanţa dintre suveranitatea naţională şi integrarea în structurile supranaţionale, precum şi la modul în care cetăţenii sunt parte activă în aceste procese. Dezbaterile pe această temă nu sunt doar teoretice, ci se reflectă în viaţa de zi cu zi a fiecărui cetăţean, în drepturile şi obligaţiile pe care le presupune apartenenţa la comunităţi mai largi, cum ar fi Uniunea Europeană. În acest context, propunerile de revizuire a Constituţiei României sunt o manifestare a evoluţiei gândirii juridice şi politice în raport cu suveranitatea şi rolul statelor întrun cadru internaţional tot mai complex şi interconectat. Prin aceasta se caută echilibrul între respectarea suveranităţii naţionale şi asumarea responsabilităţilor ce decurg din apartenenţa la organisme şi alianţe internaţionale, într-un mod care să reflecte interesele cetăţenilor. În concluzie, revizuirea articolelor 148 şi 149, aşa cum a fost propusă, reprezintă o recunoaştere a nevoii de a defini mai clar şi de a actualiza cadrul constituţional în concordanţă cu realităţile actuale ale României pe scena internaţională. Dezbaterile viitoare vor fi cruciale pentru a asigura că aceste modificări vor sluji într-adevăr interesul naţional, respectând suveranitatea şi voinţa poporului român, în timp ce navighează în apele adesea tulburi ale politicii internaţionale. Este un demers necesar, care trebuie să fie însoţit de o largă consultare publică şi de un dialog deschis între toate părţile interesate, de la politicieni şi experţi în drept constituţional până la cetăţeni obişnuiţi. Pentru că în cele din urmă Constituţia este cartea de identitate a naţiunii, iar fiecare cuvânt din ea trebuie să reflecte cu exactitate valorile, principiile şi aspiraţiile poporului pe care îl reprezintă. Astfel, revizuirea articolelor 148 şi 149 poate fi văzută ca o oportunitate de a reafirma aceste valori în faţa provocărilor secolului XXI, asigurându-se că România îşi menţine o poziţie de forţă şi de demnitate în concertul naţiunilor. Este, de asemenea, un moment pentru a reevalua şi reconstrui mecanismele prin care cetăţenii îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile, într-o lume în care graniţele dintre naţional şi internaţional sunt din ce în ce mai fluide. În final, această revizuire constituţională trebuie să răspundă la o întrebare fundamentală: cum poate România să îşi păstreze suveranitatea şi să îşi promoveze interesele într-un peisaj global în continuă schimbare, fără a sacrifica valorile democratice şi drepturile cetăţenilor săi? Răspunsul la această întrebare va ghida nu numai redactarea textului revizuit al Constituţiei, ci şi viitorul parcurs al României pe arena internaţională. Este esenţial ca, în cadrul acestui proces de revizuire, să avem în vedere nu doar textul de lege, ci şi spiritul ce animă acele prevederi. O Constituţie trebuie să fie un document viu, care să corespundă atât nevoilor actuale ale societăţii, cât şi să aibă flexibilitatea necesară pentru a se adapta viitoarelor schimbări. În concluzie, revizuirea articolelor 148 şi 149 din Constituţia României reprezintă un pas esenţial în afirmarea identităţii naţionale şi a suveranităţii statului român în contextul internaţional actual. Acest demers nu este doar un exerciţiu de actualizare a unui text legal, ci este o manifestare a maturităţii politice şi juridice a naţiunii, o reafirmare a valorilor democratice şi un angajament faţă de principiile statului de drept. Revizuirea trebuie să asigure că România rămâne un partener de încredere în cadrul alianţelor internaţionale, respectându-şi angajamentele, dar fără a renunţa la dreptul de a-şi decide propriul destin. În acest sens, noul text propus pentru articolele 148 şi 149 consolidează rolul poporului român ca suveran în deciziile referitoare la alianţele şi tratatele internaţionale, asigurând astfel că nicio schimbare majoră nu poate fi făcută fără consimţământul direct al cetăţenilor. Astfel, revizuirea propusă a articolelor 148 şi 149 din Constituţia României ar trebui să fie văzută nu numai ca o necesitate juridică, ci şi ca o ocazie de a consolida democraţia şi de a încuraja participarea activă a cetăţenilor la viaţa politică. Prin aceasta se poate asigura că deciziile fundamentale care afectează destinul naţional sunt luate într-un mod transparent şi responsabil. 50. După alineatul 2 al articolului 154 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: "(3) Prevederile alineatului (1) al articolului 83 se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei Constituţii, mandatul Preşedintelui în exerciţiu încetând la data de 30 noiembrie a anului în care vor avea loc primele alegeri parlamentare după adoptarea prezentei Constituţii." Propunerea de revizuire a articolului 154 din Constituţia României, prin introducerea unui nou alineat, alineatul (3), din titlul VIII - Dispoziţii finale şi tranzitorii vine ca efect al modificării articolului 83 din Constituţia României, articol care, în urma revizuirii, va avea următorul cuprins: „(1) Mandatul Preşedintelui României este de 4 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului care va avea loc în acelaşi an calendaristic cu alegerea Parlamentului.“ În contextul prezentat, propunerea de revizuire a articolului 154 din Constituţia României, care introduce alineatul (3), devine un element-cheie în asigurarea unei tranziţii netede către noua structură a mandatelor. Această normă tranzitorie este vitală pentru a asigura că schimbarea nu va crea un vid constituţional sau un dezechilibru în cadrul ciclurilor electorale. Prin această prevedere se garantează că actualul Preşedinte îşi va încheia mandatul în conformitate cu noile reglementări, asigurând astfel o tranziţie ordonată şi respectarea voinţei electoratului exprimate prin votul pentru această modificare. Este important de remarcat că, deşi schimbarea poate părea minoră la prima vedere, ea are implicaţii profunde asupra modului în care este exercitată puterea executivă în România. Acest alineat (3) nou-introdus este, de fapt, o punte între vechiul şi noul sistem, o garanţie că tranziţia va fi echilibrată şi că nu va afecta negativ funcţionarea instituţiilor statului în perioada de adaptare la noua legislaţie. Revizuirea Constituţiei este un proces complex şi semnificativ, ce necesită o analiză atentă şi o dezbatere amplă în societate. Propunerea de modificare a articolului 154, în contextul revizuirii articolului 83, trebuie privită ca o parte a unui efort mai larg de îmbunătăţire a sistemului politic românesc. O decizie de asemenea magnitudine trebuie să fie luată cu maximă responsabilitate, având în vedere binele comun şi viitorul democratic al ţării. În concluzie, introducerea alineatului (3) la articolul 154 este esenţială pentru a asigura că modificarea duratei mandatului Preşedintelui României de la 5 la 4 ani se face fără a perturba funcţionarea normală a instituţiilor şi fără a încălca principiile de bază ale democraţiei. Aceasta reprezintă o etapă necesară pentru a alinia ciclurile electorale şi pentru a creşte eficienţa şi coeziunea în administrarea afacerilor publice. Prin această revizuire se deschide calea către o guvernare mai coerentă şi o reprezentare politică mai eficientă a voinţei cetăţenilor. Procesul de revizuire constituţională trebuie să fie transparent, incluziv şi bazat pe un consens larg, pentru a reflecta corect voinţa poporului. Această schimbare în structura mandatelor trebuie să fie comunicată clar şi să fie înţeleasă de cetăţeni, astfel încât să participe activ la procesul democratic. Aşadar, această iniţiativă nu este doar o simplă ajustare a unei norme constituţionale, ci o măsură care va consolida democraţia şi va aduce România mai aproape de standardele europene în materie de guvernare. Secţiunea a 3-a - Impactul socioeconomic al proiectului de revizuire a Constituţiei 1. Impactul macroeconomic România a propus o serie de modificări constituţionale, fiecare având potenţialul de a influenţa considerabil peisajul macroeconomic al ţării. În cele ce urmează vom analiza implicaţiile acestor schimbări, evaluând impactul lor asupra stabilităţii economice, atractivităţii pentru investitori şi asupra drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, care la rândul lor, afectează mediul economic. 1. Reforma constituţională şi separaţia puterilor - modificările propuse clarifică separaţia puterilor în stat, esenţială pentru funcţionarea unei democraţii şi pentru asigurarea unui mediu de afaceri stabil. Aliniatele (4) şi (5) ale articolului 1 consolidează principiile separaţiei, echilibrului şi cooperării loiale între puteri, oferind un cadru mai predictibil pentru procesul legislativ şi deciziile juridice. Acest lucru poate creşte încrederea investitorilor în sistemul judiciar şi în capacitatea statului de a garanta un mediu de afaceri echitabil. 2. Abrogarea articolului 19 - abrogarea alineatului (2) al articolului 19 elimină un nivel de incertitudine juridică. 3. Dreptul la un proces echitabil şi predictibil - reformularea articolului 21 alineatul (3) subliniază dreptul la un proces echitabil şi la o justiţie previzibilă, elemente esenţiale în construirea unui climat de afaceri atractiv. Un sistem judiciar eficient şi transparent poate reduce costurile tranzacţionale şi poate încuraja investiţiile, contribuind astfel la creşterea economică pe termen lung. 4. Protecţia împotriva tratamentelor inumane - modificarea articolului 22 alineatul (2), prin sublinierea interzicerii torturii şi a tratamentului inuman sau degradant, consolidează statutul României în materie de drepturile omului. Aceasta poate îmbunătăţi imaginea ţării pe plan internaţional şi poate atrage investiţii din partea companiilor care pun un accent deosebit pe respectarea drepturilor umane şi pe responsabilitatea socială corporativă. Astfel, se poate stimula o economie sustenabilă şi etică care să atragă parteneriate pe termen lung. 5. Drepturi ale identităţii sexuale şi autodeterminare - introducerea alineatelor (4)-(6) ale articolului 22 stabileşte o serie de principii legate de identitatea sexuală şi integritatea personală, subliniind respectarea drepturilor inalienabile ale omului. Aceste schimbări constituţionale pot avea repercusiuni asupra politicilor companiilor şi asupra mediului de lucru, încurajând diversitatea şi incluziunea. De asemenea, acesta poate fi un semnal pozitiv pentru investitorii străini care prioritizează egalitatea şi nondiscriminarea în practicile lor corporative. 6. Procedura penală şi drepturile inculpaţilor - modificarea alineatului (4) al articolului 23 vizează în mod specific condiţiile privind arestarea preventivă. Aceasta ar putea avea un impact pozitiv asupra percepţiei internaţionale a justiţiei din România, sugerând un sistem mai echilibrat şi mai respectuos faţă de drepturile inculpaţilor. În context economic, acest aspect ar putea reduce riscurile asociate cu investiţiile şi ar putea încuraja iniţiativele de afaceri, întrucât companiile caută un cadru legal predictibil şi un stat de drept consolidat. 7. Supravegherea cetăţenilor şi protecţia datelor - adăugarea alineatelor (14) şi (15) la articolul 23 consolidează protecţia împotriva supravegherii neautorizate şi a interceptărilor ilegale. Această schimbare ar putea avea un impact pozitiv asupra industriei tehnologice şi a serviciilor digitale, creând un mediu mai sigur pentru dezvoltarea şi implementarea inovaţiilor în domeniul IT. De asemenea, ar putea atrage companii care dezvoltă soluţii de securitate cibernetică şi protecţie a datelor, contribuind astfel la diversificarea economiei şi la crearea de noi locuri de muncă. 8. Dreptul la apărare şi accesul la justiţie - introducerea alineatelor (3)-(5) la articolul 24 vizează facilitarea accesului la apărare şi la actele de procedură. Acest lucru poate influenţa pozitiv mediul de afaceri prin asigurarea unui proces juridic mai transparent şi mai accesibil pentru toţi cetăţenii, inclusiv pentru antreprenorii şi companiile care se confruntă cu litigii. Un sistem de justiţie deschis şi echitabil este un semn bun pentru investitori, indicând un stat de drept funcţional. 9. Procedurile de percheziţie şi protecţia proprietăţii private - modificările aduse alineatului (3) al articolului 27, care reglementează condiţiile şi formele în care se efectuează percheziţiile, reprezintă o garanţie suplimentară a protecţiei proprietăţii private. Acestea pot consolida sentimentul de securitate juridică pentru proprietarii de afaceri şi pot determina o creştere a investiţiilor private, având un impact direct asupra creşterii economice. 10. Secretul corespondenţei şi comunicaţiilor - noile alineate introduse la articolul 28 subliniază garanţiile privind secretul corespondenţei şi al comunicaţiilor, esenţiale în era digitală. Prin aceste modificări se oferă un cadru legal mai clar pentru protecţia datelor şi intimitatea cetăţenilor, aspecte importante pentru companiile din domeniul tehnologiei şi telecomunicaţiilor. Acest cadru legal îmbunătăţit poate contribui la dezvoltarea unui sector IT robust, atrăgând investiţii străine şi stimulând inovarea. 11. Educaţia şi alocările bugetare - alineatul (8) adăugat la articolul 32 impune alocarea unui procent minim din PIB pentru educaţie. Această modificare poate avea un impact semnificativ asupra dezvoltării capitalului uman şi, implicit, asupra potenţialului economic al ţării. Investiţiile în educaţie pot îmbunătăţi calitatea forţei de muncă şi pot crea premisele pentru o economie bazată pe cunoaştere şi inovare. 12. Sănătatea naţională şi investiţiile în sănătate - prin alineatele (4) şi (5) adăugate la articolul 34 se stabilesc alocări bugetare minime pentru sănătate, având potenţialul de a îmbunătăţi calitatea sistemului medical şi de a face România mai atractivă pentru forţa de muncă calificată şi pentru investitorii care valorizează sănătatea şi bunăstarea angajaţilor lor. Investiţiile în sănătate pot duce, de asemenea, la reducerea costurilor sociale şi la creşterea productivităţii muncii. 13. Neutralitatea politică a anumitor categorii profesionale - modificarea alineatului (3) al articolului 40, care impune restricţii privind apartenenţa la partide politice pentru anumite categorii de funcţionari, poate spori imparţialitatea şi eficienţa administrativă. Acest aspect este deosebit de important pentru investitori, întrucât sugerează un mediu de afaceri mai puţin susceptibil la influenţe politice arbitrare. 14. Protecţia proprietăţii private - alineatul (10) adăugat la articolul 44 consolidează dreptul la proprietate privată, un pilon central al economiei de piaţă. Asigurarea libertăţii de a deţine, folosi şi dispune de bunuri înseamnă un stimulent puternic pentru iniţiativa privată şi pentru investiţii. De asemenea, aceasta măsură poate preveni intervenţiile arbitrare ale statului în economie, contribuind la un mediu de afaceri mai stabil şi predictibil. 15. Definirea familiei şi efectele juridice ale căsătoriei - modificările propuse la articolul 48 stabilesc noi definiţii pentru familia şi căsătoria în contextul constituţional. Aceste schimbări ar putea avea implicaţii sociale profunde şi ar putea influenţa politica companiilor în ceea ce priveşte beneficiile pentru angajaţi şi recunoaşterea drepturilor cuplurilor. Aceasta poate afecta, de asemenea, mediul de afaceri prin impactul asupra drepturilor sociale şi asupra consumului, în funcţie de modul în care familiile sunt recunoscute şi sprijinite de stat. 16. Răspunderea autorităţilor şi accesul la justiţie - articolul 52 reformat subliniază răspunderea statului şi a magistraţilor în cazul erorilor judiciare. Acest lucru poate creşte încrederea în sistemul juridic şi poate reduce riscurile de litigii nedrepte pentru cetăţeni şi companii. Efectul macroeconomic poate include o îmbunătăţire a climatului de investiţii şi o reducere a costurilor asociate cu litigiile. 17. Reprezentarea în Parlament - modificarea la articolul 62 poate schimba dinamica reprezentării politice în Parlament şi poate avea implicaţii asupra legiferării în domeniul economic. Un Parlament mai reprezentativ ar putea conduce la o legislaţie mai echilibrată şi mai favorabilă dezvoltării afacerilor şi creşterii economice. 18. Desemnarea procurorilor-şefi - introducerea unei noi litere la articolul 65, care stabileşte procedura de desemnare a procurorului general şi a şefilor de direcţii importante, poate influenţa independenţa sistemului judiciar. Un sistem judiciar independent este crucial pentru un mediu economic sănătos, oferind certitudinea aplicării legii şi protejând interesele de afaceri. 19. Mandatul Preşedintelui României - schimbarea la articolul 83, care prevede scurtarea mandatului Preşedintelui României la 4 ani, poate aduce o mai mare aliniere cu ciclurile electorale parlamentare, conducând la o mai mare stabilitate politică şi, implicit, macroeconomică. 20. Interdicţia organizării referendumurilor simultan cu alegerile - modificarea adăugată la articolul 90 subliniază separaţia proceselor electorale de cele de consultare populară prin referendum. Aceasta poate preveni suprapunerea agendelor politice cu consultările cetăţeneşti, asigurând o exprimare mai clară a voinţei populare pe teme de importanţă naţională, ceea ce poate avea un efect stabilizator pe termen lung pentru mediul economic. 21. Neutralitatea forţelor armate - schimbarea adusă literei b) a articolului 94, care condiţionează acordarea gradelor militare de avizul Parlamentului, poate creşte gradul de transparenţă şi de responsabilitate în cadrul forţelor armate. Acest lucru poate contribui la o imagine pozitivă a României, esenţială în atragerea investiţiilor străine, mai ales în sectoare sensibile cum ar fi apărarea şi securitatea naţională. 22. Demiterea Preşedintelui - modificarea la articolul 97, care facilitează procesul de demitere a Preşedintelui României printr-un referendum iniţiat de cetăţeni, poate creşte participarea civică şi poate reflecta o democraţie directă mai puternică. Acest lucru poate fi perceput ca un mecanism de echilibru şi control, oferindu-le cetăţenilor şi mediului de afaceri un sentiment sporit de siguranţă în ceea ce priveşte stabilitatea şi predictibilitatea mediului politic. 23. Desemnarea prim-ministrului - articolul 103 modificat clarifică procedura de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru, ceea ce poate scurta perioada de incertitudine politică în cazul în care guvernul este dizolvat sau al căderii unui guvern. O tranziţie rapidă şi eficientă la un nou guvern poate minimiza perturbările în politica economică şi poate asigura continuitatea mediului de investiţii. 24. Limitarea puterii executive în materie legislativă - schimbările propuse la articolul 108 şi 115, care restrâng capacitatea Guvernului de a emite hotărâri şi ordonanţe fără aprobarea Parlamentului, sunt semnificative pentru stabilitatea legislativă. Aceste modificări pot reduce riscul de schimbări abrupte în politica economică, oferind o mai mare predictibilitate pentru mediul de afaceri. 25. Limitarea mandatelor în funcţii publice - introducerea unui nou alineat la articolul 116 vizează limitarea mandatelor în funcţiile publice numite, ceea ce poate conduce la o mai mare rotativitate şi la o reducere a posibilităţii de acumulare a influenţei pe termen lung. Aceasta poate creşte dinamismul şi eficienţa administraţiei publice, influenţând pozitiv mediul economic prin introducerea de noi perspective şi competenţe în gestionarea afacerilor publice. 26. Organizarea serviciilor de informaţii - modificările aduse articolului 118, care prevăd organizarea serviciilor de informaţii exclusiv în sistem civil, pot creşte transparenţa şi controlul civil asupra acestora. Acest lucru poate îmbunătăţi percepţia privind securitatea naţională şi poate consolida încrederea partenerilor internaţionali şi a investitorilor în capacitatea României de a gestiona eficient informaţiile şi riscurile de securitate. 27. Bugetul apărării naţionale - limitarea bugetului apărării naţionale, conform noului alineat adăugat la articolul 118, poate avea implicaţii asupra echilibrului bugetar şi asupra alocărilor de resurse pentru alte sectoare importante. Această măsură poate contribui la o distribuţie mai echitabilă a fondurilor publice şi la consolidarea altor domenii vitale, cum ar fi educaţia sau sănătatea, cu efecte pozitive asupra dezvoltării pe termen lung a economiei. 28. Rolul şi compoziţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării - schimbările aduse articolului 119, care reglementează compoziţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pot asigura o mai mare reprezentativitate şi un echilibru între puterile statului în cadrul CSAT. Prin aceasta se poate garanta o mai bună coordonare a politicilor de securitate naţională şi de apărare, cu repercusiuni asupra stabilităţii şi securităţii macroeconomice. 29. Alegerea autorităţilor locale şi demiterea prin referendum - modificările la articolul 120 vizează procesul de alegere şi posibilitatea de demitere a autorităţilor locale. O mai mare responsabilizare a acestor autorităţi poate încuraja un management mai eficient la nivel local şi poate creşte gradul de implicare civică. Implicarea cetăţenilor în guvernarea locală poate avea efecte pozitive asupra dezvoltării economice regionale, prin adoptarea de politici publice adaptate nevoilor comunităţilor. 30. Independenţa sistemului judiciar - modificările aduse articolelor 124 şi 133 consolidează independenţa sistemului judiciar şi interzic implicarea magistraţilor în activităţi politice sau de informaţii. Aceste modificări pot întări încrederea în sistemul de justiţie şi pot asigura că deciziile juridice sunt luate exclusiv pe baza legii, fără influenţe exterioare, ceea ce este esenţial pentru un mediu economic sigur şi predictibil. 31. Numirea şi sancţionarea magistraţilor - articolul 125 reformulat aduce clarificări în procedura de numire şi sancţionare a judecătorilor şi procurorilor. Prin asigurarea unei proceduri transparente şi echitabile se pot preveni influenţele nejustificate şi se poate garanta aplicarea uniformă a legii. Un sistem judiciar corect şi imparţial este un factor-cheie pentru atragerea de investiţii şi pentru asigurarea unui mediu de afaceri sănătos. 32. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - modificarea articolului 126 subliniază rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii. Aceasta poate consolida sistemul legal şi poate reduce incertitudinile juridice, contribuind la un mediu economic stabil şi propice creşterii. 33. Incompatibilitatea funcţiei de procuror - prin ajustarea articolului 132 se stabileşte clar incompatibilitatea funcţiei de procuror cu alte funcţii publice sau private, cu excepţia anumitor funcţii didactice. Această clarificare poate contribui la evitarea conflictelor de interese şi la asigurarea unei mai bune focalizări pe rolul esenţial al procurorilor în aplicarea legii. Un corp procurorial independent şi dedicat poate avea un efect semnificativ asupra mediului economic prin combaterea corupţiei şi a criminalităţii economice. 34. Consolidarea Consiliului Superior al Magistraturii - modificările aduse articolului 133 vizează consolidarea independenţei şi eficienţei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Prin aceste schimbări, CSM va avea un rol mai puternic în garantarea independenţei justiţiei şi în supervizarea magistraturii. Aceasta poate îmbunătăţi încrederea generală în sistemul de justiţie şi poate contribui la un mediu de afaceri mai atractiv pentru investitori. 35. Responsabilitatea patrimonială a statului şi răspunderea magistraţilor - articolul 134 reformulat accentuează răspunderea patrimonială a statului în cazul erorilor judiciare şi stabileşte răspunderea civilă, disciplinară şi penală a magistraţilor. Acest lucru poate determina o mai mare atenţie în procesul judiciar şi poate reduce cazurile de malpraxis în justiţie, oferind astfel un mediu mai sigur pentru desfăşurarea activităţilor economice. 36. Proprietatea publică şi regimul acesteia - modificarea adusă alineatului (4) al articolului 136 vizează inalienabilitatea bunurilor proprietate publică şi condiţiile în care acestea pot fi concesionate sau închiriate. Prin această măsură se asigură protecţia şi valorificarea eficientă a patrimoniului statului, ce poate avea un impact pozitiv asupra gestionării resurselor şi poate atrage investiţii în domenii strategice pentru economia naţională. 37. Rolul Curţii de Conturi în gestionarea resurselor publice - articolul 140, prin noua sa formulare, întăreşte rolul Curţii de Conturi în controlul gestionării resurselor publice şi în raportarea acestor constatări Parlamentului. Transparenţa şi răspunderea în utilizarea fondurilor publice sunt esenţiale pentru combaterea corupţiei şi pentru promovarea unei administrări eficiente, aspecte care influenţează indirect mediul de afaceri şi investiţiile. 38. Componenţa Curţii Constituţionale şi independenţa acesteia - articolul 142 aduce modificări în privinţa numirii judecătorilor Curţii Constituţionale, oferind o repartizare echilibrată între diferitele autorităţi ale statului în procesul de numire. Aceasta poate creşte independenţa Curţii Constituţionale şi poate asigura o mai mare obiectivitate în deciziile sale, ceea ce este vital pentru consolidarea statului de drept şi pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cu repercusiuni directe asupra climatului de afaceri. 39. Profesionalizarea judecătorilor Curţii Constituţionale - reformele aduse articolului 143 sunt orientate spre profesionalizarea judecătorilor Curţii Constituţionale, cerânduse o pregătire juridică superioară şi o vastă experienţă în domeniu. Această măsură poate contribui la o mai mare competenţă şi la o interpretare mai coerentă a Constituţiei, elemente-cheie pentru predictibilitatea şi stabilitatea juridică, esenţiale într-un mediu economic dinamic şi în continuă evoluţie. 40. Rolul Curţii Constituţionale în asigurarea constituţionalităţii legilor şi tratatelor - articolul 146, prin noile modificări, subliniază rolul Curţii Constituţionale în evaluarea prealabilă a constituţionalităţii legilor şi tratatelor, precum şi în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate. Această instanţă devine astfel un garant fundamental al conformităţii actelor normative cu principiile supreme ale statului, o condiţie sine qua non pentru un mediu de afaceri predictibil şi pentru securitatea juridică a investiţiilor. 41. Efectul deciziilor Curţii Constituţionale - modificările aduse articolului 147 consolidează efectul deciziilor Curţii Constituţionale, asigurându-le acestora caracterul de obligativitate generală şi efectul pentru viitor. Acest cadru juridic consolidat poate asigura respectarea regulilor de joc în economie şi poate preveni aplicarea retroactivă a normelor, factori esenţiali pentru un mediu de afaceri stabil şi de încredere. Prin aceasta, se creează condiţii favorabile pentru creşterea economică sustenabilă şi pentru atragerea investiţiilor pe termen lung. 42. Participarea României în organisme şi alianţe internaţionale - noile prevederi din titlul VI accentuează supremaţia Constituţiei şi a interesului suveran al poporului român în derularea relaţiilor internaţionale. Prin aceasta se asigură că aderarea, ratificarea revizuirii tratatelor sau retragerea din organisme şi alianţe internaţionale se face cu aprobarea expresă a populaţiei. Această măsură poate influenţa direct direcţia de dezvoltare economică a României şi poate consolida poziţia sa pe scena internaţională. 43. Tranziţia la mandatul Preşedintelui României - articolul 154, cu noua sa adăugare, pregăteşte tranziţia la mandatul de 4 ani pentru Preşedintelui României, asigurând o aliniere cu ciclurile electorale şi o mai mare coerenţă în politica internă. Acesta poate avea un impact benefic asupra continuităţii şi stabilităţii politicilor macroeconomice, factori importanţi în menţinerea unui mediu investiţional atractiv şi în asigurarea creşterii economice. Concluzii: În concluzie, modificările propuse la Constituţia României au un potenţial semnificativ de a influenţa mediul macroeconomic printr-o serie de mecanisme interconectate. Acestea includ consolidarea separaţiei puterilor, asigurarea unui cadru juridic stabil şi predictibil, protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale, îmbunătăţirea transparenţei şi răspunderii în gestionarea resurselor publice şi consolidarea instituţiilor democratice. Toate aceste aspecte constituie fundamentele unui mediu de afaceri sănătos şi propice investiţiilor, care la rândul său stimulează creşterea economică şi dezvoltarea sustenabilă. Pe măsură ce România se străduieşte să asigure o economie robustă şi competitivă, aceste modificări constituţionale reflectă o recunoaştere a necesităţii de a moderniza şi de a adapta structurile instituţionale pentru a răspunde provocărilor actuale şi viitoare. Implementarea eficientă şi cu bună-credinţă a acestor schimbări va fi esenţială pentru a asigura că beneficiile anticipate se vor materializa în avantaje tangibile pentru cetăţeni şi mediul de afaceri. Într-un context global în care stabilitatea şi predictibilitatea sunt la mare preţ, România se poziţionează astfel nu numai ca un partener de încredere pe plan internaţional, ci şi ca o destinaţie atractivă pentru investiţii străine. Prin aceste reforme, ţara ar putea să îşi crească competitivitatea economică şi să consolideze statul de drept, elemente vitale într-o economie globală interconectată. 1^1. Impactul asupra mediului concurenţial şi domeniului ajutoarelor de stat Nu este cazul. 2. Impactul asupra mediului afaceri În orizontul socioeconomic actual, Constituţia unei ţări funcţionează ca o coloană vertebrală pentru întregul corp al naţiunii, inclusiv pentru mediul de afaceri, care este foarte sensibil la schimbările legislative şi la climatul juridic în general. Modificările constituţionale vizate de prezenta revizuire ating semnificativ o serie de domenii, de la structura şi echilibrul puterilor în stat la drepturile şi libertăţile fundamentale şi până la reglementări legate de justiţie şi procese penale. Pentru a înţelege mai bine impactul acestor schimbări asupra mediului de afaceri, este esenţial să analizăm punctual fiecare dintre aceste amendamente şi să anticipăm efectele lor potenţiale: Modificarea alineatelor (4) şi (5) ale articolului 1, care vizează organizarea statului pe principiile separaţiei, echilibrului şi cooperării între puterile statului, ar putea aduce un plus de predictibilitate în cadrul procesului legislativ. Aceasta ar însemna că legile care afectează mediul de afaceri ar trebui să fie elaborate într-un mod mai transparent şi cu o mai mare implicare a tuturor ramurilor puterii. Astfel, afacerile ar beneficia de stabilitate şi ar putea să îşi planifice pe termen mediu şi lung activităţile economice, într-un cadru legal mai bine definit. Modificarea alineatului (3) al articolului 21, care garantează dreptul la un proces echitabil, ar putea avea un impact semnificativ asupra încrederii investitorilor. Asigurarea unui cadru juridic în care litigiile comerciale sunt soluţionate într-un mod predictibil şi eficient este esenţială pentru atragerea şi menţinerea investiţiilor. Clauza de optimizare a termenelor de soluţionare a cauzelor ar putea reduce timpii de aşteptare în procesele judiciare, ceea ce ar însemna o reducere a costurilor asociate întârzierilor şi o dinamică mai bună în relaţiile comerciale. De asemenea, modificarea alineatului (2) al articolului 22 şi introducerea unor noi alineate care interzic tortura şi tratamentele inumane sau degradante întăresc respectarea drepturilor omului în cadrul proceselor penale şi al condiţiilor de detenţie. Aceste schimbări ar putea îmbunătăţi imaginea României la nivel internaţional şi ar putea consolida încrederea în sistemul judiciar, un factor crucial pentru mediul de afaceri, în special în ceea ce priveşte relaţiile cu partenerii externi şi accesul la pieţele internaţionale. În plus, prin introducerea alineatelor (4), (5) şi (6) la articolul 22 se consolidează protecţia integrităţii individuale, inclusiv în contextul avansului tehnologic. Garantarea dreptului la autodeterminare şi la dezvoltarea personală, precum şi protecţia împotriva oricărui mecanism tehnologic care ar putea afecta integritatea fizică sau mentală fără consimţământul informat subliniază angajamentul României faţă de protejarea şi respectarea drepturilor omului. Această abordare poate influenţa pozitiv climatul de afaceri, prin creşterea siguranţei juridice şi a protecţiei datelor, atrăgând astfel investiţii în domenii inovatoare şi tehnologice. Un alt aspect important îl reprezintă revizuirea alineatului (4) al articolului 23 care se referă la condiţiile de privare de libertate în cadrul procesului penal. Această modificare subliniază necesitatea unei abordări echilibrate şi proporţionale în privinţa măsurilor preventive, insistând pe ideea că arestarea preventivă este o măsură excepţională. Aceasta poate avea un impact indirect asupra afacerilor, prin faptul că un mediu juridic care încurajează respectarea drepturilor individuale şi aplică măsuri preventive cu prudenţă este, în general, mai atractiv pentru mediul de afaceri. Investitorii caută stabilitate şi previzibilitate, iar această modificare poate contribui la crearea unei imagini de stat de drept consolidat. Introducerea alineatelor (14) şi (15) la articolul 23, care asigură protecţia împotriva urmăririi şi monitorizării fără încuviinţarea prealabilă a unui judecător, adaugă un nivel suplimentar de securitate juridică pentru cetăţeni şi afaceri. În contextul în care protecţia datelor personale şi confidenţialitatea comunicaţiilor sunt subiecte de maximă importanţă, aceste amendamente pot consolida încrederea în mediul de afaceri şi pot asigura un cadru adecvat pentru dezvoltarea sectorului tehnologic şi a serviciilor digitale. Pe de altă parte, modificările aduse alineatului (3) al articolului 27, legate de procedura de percheziţie, introduc un mecanism mai strict de control judiciar asupra acestui demers, ceea ce ar putea determina o mai mare protecţie a drepturilor şi intereselor operatorilor economici. Această schimbare legislativă ar putea reduce riscurile abuzurilor în cadrul investigaţiilor penale şi ar putea avea ca rezultat un mediu de afaceri perceput ca fiind mai sigur şi mai predictibil. De asemenea, introducerea alineatelor (2), (3) şi (4) la articolul 28, care se referă la secretul corespondenţei şi la condiţiile în care pot fi interceptate comunicările, consolidează principiul confidenţialităţii. Aceasta este o garanţie crucială pentru afaceri, oferindu-le asigurarea că informaţiile sensibile şi proprietatea intelectuală sunt protejate eficient de către stat. Crearea unui mediu în care secretul corespondenţei este respectat în mod strict contribuie la stabilitatea şi securitatea mediului de afaceri, facilitând desfăşurarea activităţilor comerciale fără temeri legate de scurgeri de informaţii sau spionaj industrial. Continuând, modificarea alineatului (3) al articolului 27, care prevede condiţiile specifice pentru emiterea mandatelor de percheziţie, aduce o mai mare protecţie juridică pentru persoane şi companii. Prin individualizarea explicită a informaţiilor şi bunurilor căutate în mandat se evită abuzurile şi se protejează mai bine proprietatea privată şi informaţiile confidenţiale ale afacerilor. Aceasta ar putea duce la un climat de afaceri în care securitatea juridică este îmbunătăţită şi în care companiile se pot concentra pe creştere şi inovare fără temeri nejustificate privind intervenţiile arbitrare ale statului. De asemenea, introducerea de noi alineate la articolul 28, care consolidează dreptul la apărare şi interzic folosirea de informaţii clasificate în procesele penale, ar putea avea un impact pozitiv asupra protecţiei drepturilor şi intereselor mediului de afaceri. Aceste modificări subliniază importanţa accesului neîngrădit la justiţie şi la un proces echitabil, precum şi necesitatea transparenţei în cadrul proceselor judiciare. Prin restricţionarea folosirii informaţiilor la care părţile sau avocaţii lor nu au acces se asigură un proces în care toate părţile sunt tratate echitabil şi unde deciziile se bazează pe dovezi accesibile tuturor celor implicaţi. În contextul unei economii globalizate, unde afacerile operează într-un mediu tot mai conectat şi interdependent, aceste schimbări constituţionale pot influenţa percepţia internaţională asupra României ca destinaţie de investiţii. Legislaţia care promovează transparenţa, protecţia drepturilor fundamentale şi un sistem judiciar eficient contribuie la crearea unui cadru de afaceri atractiv pentru investitorii străini şi pentru parteneriatele internaţionale. În particular, amendamentul la articolul 27 care vizează percheziţiile şi prevede că acestea trebuie să fie efectuate în limitele şi scopurile exprimate clar în mandatul de percheziţie ar putea reduce riscul de a avea loc percheziţii nejustificate la sediile companiilor. Acest lucru ar putea diminua perturbările operaţionale şi ar putea asigura un sentiment crescut de siguranţă juridică pentru mediul de afaceri. Pe de altă parte, introducerea alineatelor noi la articolul 22, care protejează integritatea personală şi interzic orice formă de manipulare tehnologică fără consimţământul explicit, sunt de o importanţă deosebită în era digitală. Aceste prevederi pot crea un cadru legislativ favorabil pentru dezvoltarea industriei IT şi a cercetării în domeniul tehnologic, atrăgând investiţii în sectoare de vârf şi consolidând poziţia României ca hub tehnologic în regiune. O analiză detaliată a fiecărui amendament constituţional şi a potenţialului său impact asupra mediului de afaceri relevă că aceste schimbări sunt menite să aducă mai multă claritate şi siguranţă juridică, să protejeze drepturile fundamentale şi să îmbunătăţească eficienţa şi imparţialitatea sistemului judiciar. Acestea sunt elemente esenţiale pentru un mediu de afaceri sănătos şi pentru atragerea investiţiilor străine, elemente care contribuie, în ultimă instanţă, la creşterea economică şi la prosperitatea societăţii în ansamblu. În acelaşi timp, modificările propuse la articolul 32 privind finanţarea educaţiei naţionale şi la articolul 34 referitoare la finanţarea sănătăţii naţionale, prin alocarea unui procent minim din PIB, semnalează o investiţie strategică în capitalul uman şi în serviciile de sănătate. Acest lucru ar putea avea repercusiuni pozitive asupra pieţei muncii şi asupra calităţii vieţii, atrăgând talente şi forţă de muncă calificată, esenţiale pentru dezvoltarea şi competitivitatea mediului de afaceri. Educaţia şi sănătatea sunt piloni fundamentali pentru o societate prosperă şi pentru o economie dinamică, iar acest angajament de investiţii ar putea stimula inovaţia şi crearea de noi oportunităţi de afaceri. Schimbările propuse la articolul 40, care vizează interdicţia membrilor anumitor categorii profesionale de a face parte din partide politice, pot contribui la consolidarea percepţiei de integritate şi imparţialitate a instituţiilor statului. Acest lucru este deosebit de relevant pentru mediul de afaceri, unde predictibilitatea deciziilor instituţionale şi imparţialitatea autorităţilor pot determina decizii de investiţii pe termen lung şi pot influenţa relaţiile de afaceri atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Modificarea articolului 48, care defineşte familia pe baza căsătoriei între un bărbat şi o femeie, ar putea avea implicaţii în domeniul politicilor de resurse umane ale companiilor. Această schimbare ar putea influenţa modul în care companiile abordează diversitatea şi incluziunea în cadrul politicilor interne şi ar putea avea implicaţii asupra imaginii brandurilor în rândul consumatorilor sau partenerilor care acordă o importanţă sporită drepturilor omului şi egalităţii. Continuarea impactului modificărilor Constituţiei României asupra mediului de afaceri este strâns legată de modificările aduse articolului 62, care vizează reprezentarea în Parlament a cetăţenilor. Reducerea pragului pentru reprezentarea parlamentară la 1% din voturile populaţiei sau numărul specific de voturi pentru parlamentarii independenţi ar putea încuraja o diversitate mai mare de opinii şi interese în procesul legislativ. În acest mod, mediul de afaceri ar putea beneficia de o reprezentare mai largă şi de oportunitatea de a influenţa mai eficient politicile economice şi legislative. Adăugarea literelor k) şi l) la alin. (2) al art. 65, care se referă la desemnarea procurorului general şi a procurorilor-şefi ai unor direcţii importante, va conferi Parlamentului un rol crucial în procesul de numire a acestor de vârf ai justiţiei. Această schimbare ar putea fi percepută ca un pas către o mai mare transparenţă şi responsabilizare în sistemul judiciar, ceea ce ar putea consolida încrederea în eficienţa şi imparţialitatea acestuia. Un sistem judiciar perceput ca fiind mai responsabil şi mai puţin susceptibil la influenţe politice poate stimula încrederea investitorilor şi poate îmbunătăţi mediul de afaceri prin asigurarea unui climat de legalitate şi corectitudine. Continuând cu analizarea modificărilor aduse articolului 70, considerăm că introducerea posibilităţii ca un deputat sau un senator să fie demis din funcţie printr-un referendum local reprezintă o inovaţie democratică semnificativă, care ar putea avea un efect de purificare a clasei politice. Această schimbare poate creşte responsabilitatea aleşilor faţă de alegători şi poate contribui la eliminarea barierelor care împiedică transparenţa şi integritatea în guvernare. Pentru mediul de afaceri, acest lucru ar putea însemna un climat politic mai stabil şi mai predictibil, cu politicieni mai atenţi la nevoile şi interesele comunităţii de afaceri, având în vedere că pot fi direct răspunzători în faţa electoratului pentru deciziile lor. Modificarea alineatului (3) al articolului 72, care reglementează condiţiile în care deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei, aduce clarificări importante în ceea ce priveşte imunitatea parlamentară. Acest alineat nou prevede că în cazul infracţiunilor flagrante parlamentarii pot fi reţinuţi şi percheziţionaţi, iar ministrul justiţiei este obligat să informeze de îndată preşedintele Camerei respective. Această modificare echilibrează nevoia de protecţie a demnităţii funcţiei parlamentare cu cea de asigurare a statului de drept şi de combatere a impunităţii. În contextul afacerilor, aceasta poate consolida încrederea în integritatea sistemului legislativ şi poate diminua riscul de corupţie, oferind un mediu mai curat şi mai etic pentru desfăşurarea activităţilor economice. Propunerea de modificare a iniţiativei legislative prin articolul 74, care reduce numărul necesar de cetăţeni pentru iniţiativa legislativă la 30.000, poate facilita procesul de elaborare a legilor prin implicarea directă a cetăţenilor. Aceasta poate conduce la o mai mare participare civică şi la un proces legislativ mai deschis la contribuţii din partea societăţii civile, inclusiv a actorilor din mediul de afaceri. În plus, termenele mai scurte pentru pronunţarea primei Camere asupra proiectelor de legi, prevăzute de modificările la articolul 75, ar putea eficientiza procedurile parlamentare şi ar putea reduce perioada de incertitudine legislativă, aspect benefic pentru planificarea pe termen lung în afaceri. La rândul său, schimbarea mandatului Preşedintelui României la 4 ani, conform articolului 83, ar putea avea un impact asupra ciclurilor politice şi economice, aliniind mandatul preşedintelui cu cel al Parlamentului. Aceasta ar putea conduce la o mai mare stabilitate politică şi ar putea facilita implementarea unor strategii pe termen lung pentru dezvoltarea economică şi pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri. De asemenea, un mandat mai scurt ar putea intensifica competiţia politică şi ar putea încuraja liderii să pună în aplicare reforme rapide şi eficiente, în concordanţă cu cerinţele şi aşteptările sectorului de afaceri şi ale cetăţenilor. Modificările aduse articolelor 90 şi 97, care prevăd condiţii mai stricte pentru organizarea referendumurilor şi pentru demiterea Preşedintelui, sunt menite să crească pragul de participare civică şi să asigure că deciziile importante sunt luate cu un larg consens. Acestea pot avea ca rezultat un cadru politic mai stabil şi pot diminua riscul de schimbări bruşte în politica naţională, ceea ce ar putea oferi mediului de afaceri un orizont predictibil de planificare şi decizie. Pe lângă acestea, modificarea alineatului (1) al articolului 103, care stabileşte procedura de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru, ar putea asigura o mai bună reprezentare a voinţei electoratului în procesul de guvernare. Acest lucru ar putea conduce la o guvernare mai eficientă şi la o aliniere mai strânsă a politicilor guvernamentale cu nevoile şi interesele mediului de afaceri, permiţând o mai bună colaborare între sectorul public şi cel privat. Analizând modificările propuse la nivelul articolelor care reglementează funcţionarea Guvernului şi a ordonanţelor de urgenţă, precum articolele 108 şi 115, observăm o încercare de a restricţiona folosirea ordonanţelor în afara unui cadru strict definit de legea specială de abilitare, punând accent pe rolul Parlamentului în procesul legislativ. Aceste schimbări ar putea reduce semnificativ numărul de ordonanţe de urgenţă, conferind o mai mare stabilitate cadrului normativ şi predictibilitate pentru mediul de afaceri, care aduce deseori critici pentru schimbările frecvente şi neprevăzute în legislaţie. În acelaşi context, propunerea pentru articolul 116 care limitează mandatul funcţiilor publice numite la maximum 4 ani, cu posibilitatea unei singure reînnoiri, subliniază dorinţa de profesionalizare şi de evitare a perpetuării în funcţii publice, ceea ce ar putea duce la o mai mare eficienţă şi responsabilizare în sectorul public. Acest lucru este esenţial pentru un mediu de afaceri dinamic, care necesită stabilitate şi un parteneriat solid cu instituţiile statului. Astfel, schimbările constituţionale propuse sunt de natură să ofere companiilor un cadru de predictibilitate şi competitivitate sporită, esenţiale pentru succesul în economia globală. Modificarea alineatelor (4) şi (5) ale articolului 118 impune o restricţie clară a activităţilor militare şi paramilitare în afara cadrului statal, cu implicaţii directe în asigurarea unui mediu de afaceri pacific şi stabil. În plus, stabilirea unui buget pentru apărarea naţională care nu depăşeşte 2% din bugetul naţional, aşa cum prevede noul alineat (6) al articolului 118, poate fi văzută ca o garanţie a echilibrării cheltuielilor statului şi ca un indicator al priorităţilor naţionale în ceea ce priveşte investiţiile. Această abordare poate încuraja o alocaţie bugetară mai concentrată pe dezvoltare economică şi infrastructură, elemente-cheie pentru creşterea competitivităţii mediului de afaceri. Articolul 119, împreună cu noul său alineat (2), consolidează structura Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, introducând membri noi şi stabilind proceduri clare pentru desemnarea şefilor serviciilor de informaţii. O astfel de structură poate spori eficienţa în luarea deciziilor strategice de securitate naţională, ceea ce are, indirect, un efect pozitiv asupra mediului de afaceri prin asigurarea unui context de stabilitate şi securitate. Analizând modificările aduse la nivelul administraţiei publice locale prin articolele 120 şi 133, putem observa o încercare de descentralizare şi de creştere a responsabilităţii administrativ-teritoriale. Acest lucru poate duce la o mai bună gestionare a resurselor şi la o mai mare autonomie în dezvoltarea regională, oferind astfel companiilor locale şi investitorilor oportunităţi de colaborare mai eficientă cu autorităţile locale. De exemplu, posibilitatea de a demite aleşii locali prin referendum, prevăzută în noile alineate ale articolului 120, poate încuraja o mai mare transparenţă şi poate responsabiliza conducerea locală, creând un mediu propice pentru dezvoltarea afacerilor la nivel local şi regional. În domeniul justiţiei, schimbările aduse articolelor 124, 125 şi 133, care vizează independenţa, inamovibilitatea şi răspunderea magistraţilor, precum şi reorganizarea Consiliului Superior al Magistraturii, sunt de natură să fortifice încrederea în sistemul judiciar. Aceste amendamente sunt esenţiale pentru a asigura un mediu de afaceri în care drepturile sunt protejate, iar litigiile sunt soluţionate într-o manieră echitabilă şi eficientă. Articolul 134, care abordează rolul Consiliului Superior al Magistraturii în procesul de numire a magistraţilor şi în răspunderea disciplinară, subliniază importanţa unui sistem judiciar independent şi responsabil în faţa legii. Includerea procesului de numire şi promovare a magistraţilor şi procurorilor în competenţa Consiliului, cu scopul de a asigura un grad înalt de profesionalism şi integritate, este un pas înainte pentru consolidarea statului de drept şi pentru crearea unui mediu de afaceri în care dreptatea este imparţială şi nediscriminatorie. Această schimbare poate avea un impact semnificativ asupra percepţiei interne şi internaţionale asupra climatului de investiţii din România. Referitor la gestionarea proprietăţii publice, articolul 136 aduce clarificări în privinţa inalienabilităţii bunurilor de stat şi a condiţiilor în care acestea pot fi gestionate. Prin stabilirea unui cadru legislativ clar pentru administrarea bunurilor publice se asigură transparenţa şi se previne posibilitatea de abuzuri sau de înstrăinare nejustificată a proprietăţii statului. Acest aspect este vital pentru mediul de afaceri, deoarece oferă siguranţa că investiţiile în infrastructură sau alte proiecte de interes public sunt realizate în mod responsabil şi cu respectarea legii. Controlul exercitat de Curtea de Conturi, conform modificărilor aduse articolului 140, poate contribui la o mai bună gestionare a resurselor publice şi la o transparenţă sporită în utilizarea fondurilor statului. Prevederea care obligă Curtea să raporteze Parlamentului cel puţin o dată pe an şi publicitatea raportului pot încuraja o abordare mai responsabilă a cheltuielilor publice, beneficiind astfel mediul de afaceri prin asigurarea unui mediu fiscal echitabil şi prin prevenirea risipei resurselor publice. Modificările propuse pentru Curtea Constituţională, reflectate în articolele 142 şi 143, vizează profesionalizarea şi consolidarea independenţei acestei instituţii. Revizuirea criteriilor de numire a judecătorilor Curţii Constituţionale, precum şi clarificarea prerogativelor acesteia sunt menite să asigure că deciziile de constituţionalitate sunt luate de către judecători competenţi şi imparţiali, ceea ce este fundamental pentru un mediu de afaceri stabil, în care legile şi regulamentele sunt aplicate în mod consistent şi echitabil. Articolul 146, prin litera a), accentuează rolul Curţii Constituţionale în verificarea conformităţii legilor cu Constituţia înainte de promulgarea acestora, ceea ce ar putea preveni conflictele legale şi ar putea oferi mediului de afaceri o mai bună previzibilitate legislativă. De asemenea, litera b) subliniază importanţa supremaţiei Constituţiei în domeniul tratatelor internaţionale, iar litera d) asigură că orice excepţie de neconstituţionalitate poate fi analizată în detaliu de Curtea Constituţională, contribuind la un cadru juridic solid şi coerent. În privinţa articolului 147, alineatele (3) şi (4) întăresc principiul că deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive şi general obligatorii, asigurând astfel predictibilitatea şi stabilitatea interpretării legilor în România. Acest lucru este crucial pentru mediul de afaceri, care se bazează pe consistenţa şi claritatea legislaţiei pentru a lua decizii strategice în ceea ce priveşte investiţiile şi expansiunea. Noile prevederi ale articolului 148 subliniază că România îşi respectă angajamentele internaţionale, însă fără a submina suveranitatea naţională sau principiile Constituţiei. Acest echilibru între responsabilităţile internaţionale şi independenţa naţională este esenţial pentru un mediu de afaceri care operează într-un context global, oferind o garanţie că angajamentele externe nu vor aduce atingere drepturilor şi libertăţilor interne sau intereselor economice naţionale. Articolul 149 aduce în discuţie mecanismele de aderare, ratificare şi eventuală retragere a României din organismele şi alianţele internaţionale, stabilind un proces democratic prin care poporul român poate decide asupra acestor aspecte esenţiale. Acesta este un pas important în consolidarea suveranităţii şi în implicarea directă a cetăţenilor în deciziile de politică externă, care pot avea efecte semnificative asupra mediului de afaceri. Prin garantarea unui proces transparent şi participativ, afacerile pot avea încredere în stabilitatea şi predictibilitatea cadrului politic şi economic în care operează. În concluzie, propunerile de modificare a Constituţiei României pot avea un impact profund asupra mediului de afaceri, prin îmbunătăţirea stabilităţii juridice şi prin consolidarea unui stat de drept care respectă principiile democraţiei şi ale economiei de piaţă. Modificările aduse sunt menite să sporească eficienţa şi transparenţa proceselor legislative şi judiciare, să protejeze drepturile fundamentale şi să promoveze un mediu de afaceri competitiv şi atractiv pentru investiţii. Într-o lume din ce în ce mai interconectată, unde afacerile sunt foarte influenţate de schimbările legislative şi de climatul politic, aceste schimbări constituţionale pot reprezenta un pas important spre consolidarea unui cadru economic robust, capabil să susţină creşterea şi dezvoltarea pe termen lung. O Constituţie adaptată la dinamica socială şi economică actuală poate furniza instrumentele necesare pentru a naviga provocările specifice secolului XXI şi pentru a răspunde eficient la nevoile cetăţenilor şi ale comunităţii de afaceri. Prin aceste modificări, România îşi poate asuma un rol mai activ şi mai convingător pe scena internaţională, promovând un mediu de afaceri deschis, inovativ şi sustenabil, în beneficiul tuturor actorilor implicaţi. 3. Impactul social Într-un context în care legile fundamentale ale unei naţiuni sunt supuse revizuirii, este esenţial să înţelegem implicaţiile pe care aceste schimbări le pot avea asupra structurii sociale, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, precum şi asupra echilibrului puterilor în stat. În cele ce urmează vom analiza fiecare dintre cele 50 de modificări propuse ale Constituţiei României şi vom încerca să anticipăm efectele lor asupra societăţii: 1. Modificările alineatelor (4) şi (5) ale articolului 1 introduc în Constituţie principiile separaţiei, echilibrului şi cooperării loiale între cele trei puteri în stat - legislativă, executivă şi judecătorească -, precizând în acelaşi timp că acestea sunt egale în cadrul democraţiei constituţionale. Acest lucru poate consolida înţelegerea şi respectul faţă de rolul şi funcţiile fiecărei puteri, contribuind la prevenirea abuzurilor de putere şi la asigurarea unui control reciproc eficient. Prin evidenţierea supremaţiei Constituţiei şi a obligativităţii respectării legilor şi deciziilor judecătoreşti se întăreşte statul de drept şi se promovează o cultură a legalităţii. 2. Abrogarea alineatului (2) al articolului 19 poate avea implicaţii semnificative atât asupra drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti fundamentale, cât şi ca efect al sentimentului de încredere pe care cetăţenii români îl vor avea în statul lor ca urmare a interzicerii extrădării către terţe state a cetăţenilor. Continuând cu alineatul (3) al articolului 21, modificarea aduce în prim-plan dreptul la un proces echitabil şi la o soluţionare a cauzelor într-un termen rezonabil. Aceasta reprezintă o garanţie fundamentală a drepturilor omului, influenţând direct credibilitatea şi eficienţa sistemului judiciar. Garantarea independenţei şi imparţialităţii instanţelor judecătoreşti este esenţială pentru încrederea publicului în justiţie şi pentru protejarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Prin modificarea alineatului (2) al articolului 22, care interzice tortura şi tratamentele inumane sau degradante, se consolidează protecţia drepturilor omului în România. Adoptarea unei astfel de modificări reflectă angajamentul statului român faţă de valorile europene şi internaţionale, contribuind la consolidarea unui climat de respect faţă de demnitatea umană. Aceasta poate avea un impact pozitiv în relaţiile internaţionale, precum şi în percepţia cetăţenilor asupra statului de drept. Adăugarea alineatelor (4), (5) şi (6) la articolul 22 aduce în discuţie aspecte sensibile precum identitatea sexuală şi integritatea fizică şi mentală a persoanei. Prin protecţia identităţii sexuale biologice până la vârsta de 18 ani se asigură un cadru legal care respectă dezvoltarea naturală a copilului. În acelaşi timp, garantarea drepturilor inalienabile ale omului şi interzicerea perturbării integrităţii individuale fără consimţământul liber exprimat sunt măsuri care subliniază importanţa autonomiei personale şi a protecţiei vieţii private în societatea românească. Aceste schimbări pot genera dezbateri ample în rândul publicului şi ar putea avea implicaţii majore asupra politicilor de sănătate şi educaţie, precum şi asupra legislaţiei privind drepturile minorilor şi ale persoanelor cu dizabilităţi. Modificarea alineatului (4) al articolului 23, care se referă la condiţiile de privare de libertate în procesul penal, vine să întărească principiul legalităţii şi necesităţii în aplicarea măsurilor preventive. Această schimbare este de natură să sporească încrederea în sistemul judiciar prin asigurarea că măsurile restrictive de libertate sunt aplicate cu prudenţă şi numai în situaţii justificate, evitându-se astfel detenţiile arbitrare şi respectându-se prezumţia de nevinovăţie. Introducerea alineatelor (14) şi (15) la articolul 23 are implicaţii directe asupra dreptului la viaţă privată şi a respectului pentru libertatea individuală. Prin aceste modificări se consolidează protecţia împotriva supravegherii neautorizate şi a interceptărilor ilegale, garantându-se astfel că drepturile cetăţenilor la confidenţialitatea comunicării sunt respectate. Aceasta va conduce la o mai mare transparenţă în activităţile organelor de urmărire penală şi la consolidarea încrederii publice în mecanismele de supraveghere ale statului. Modificările aduse articolului 24 vizează dreptul la apărare, oferind o protecţie sporită împotriva utilizării abuzive a informaţiilor clasificate şi garantând principiul egalităţii de arme în procesul penal. Aceste schimbări reafirmă angajamentul României pentru un sistem judiciar echitabil, unde fiecare parte implicată într-un proces are acces la toate mijloacele necesare pentru a-şi susţine cauza. În plus, introducerea alineatelor (3)-(5) subliniază necesitatea unui acces nediscriminatoriu la actele de procedură şi interzice orice formă de condiţionare a acestui drept, consolidând astfel principiile fundamentale ale unui stat de drept. Modificarea alineatului (3) al articolului 27, referitoare la condiţiile în care poate fi dispusă o percheziţie, vine să întărească garanţiile procesuale şi să asigure respectarea drepturilor persoanelor vizate de astfel de măsuri. Prin aceasta se caută o echilibrare între nevoile de securitate ale statului şi protejarea intimităţii şi a drepturilor individuale, prevenindu-se astfel abuzurile şi sporind încrederea cetăţenilor în actele de justiţie. Specificarea explicită a necesităţii motivării mandatelor de percheziţie şi individualizarea informaţiilor şi bunurilor căutate reprezintă un pas important în asigurarea transparenţei şi a responsabilităţii în exercitarea puterii judiciare. Introducerea alineatelor noi la articolul 28, care se referă la secretul corespondenţei şi interceptările comunicaţiilor, subliniază dorinţa de a întări protecţia vieţii private a cetăţenilor. Această măsură poate avea un impact semnificativ asupra modului în care sunt percepute şi respectate drepturile fundamentale în România, stabilind un cadru mai clar şi mai strict pentru autorităţile care efectuează astfel de activităţi de supraveghere. La articolul 32, adăugarea alineatului (8) privind finanţarea educaţiei naţionale stabileşte un prag minim de alocare bugetară, ceea ce poate contribui la îmbunătăţirea calităţii sistemului educaţional. O pondere mai mare din PIB destinată educaţiei înseamnă resurse semnificative pentru infrastructura şcolară, pentru salariile cadrelor didactice şi pentru programele educaţionale, având potenţialul de a reduce decalajele educaţionale şi de a stimula dezvoltarea intelectuală a tinerei generaţii. Modificările aduse articolului 34, legate de finanţarea sănătăţii naţionale şi de consimţământul pentru tratamentele medicale, evidenţiază preocuparea pentru îmbunătăţirea sistemului de sănătate şi pentru autonomia pacientului. Prin garantarea unui procent minim din PIB pentru sănătate şi prin condiţionarea tratamentelor medicale de consimţământul informat al pacientului, se pun bazele unui sistem sanitar mai eficient şi mai centrat pe nevoile individului. Articolul 40, în noua sa formulare, abordează aspecte importante legate de apartenenţa la partide politice a diverselor categorii profesionale, precum şi de restricţiile postocupare a funcţiilor publice. Această schimbare poate avea ca scop creşterea încrederii în neutralitatea şi imparţialitatea anumitor funcţii şi instituţii, precum şi asigurarea unui grad mai mare de integritate şi independenţă pentru persoanele care ocupă aceste funcţii. Adăugarea alineatului (10) la articolul 44, care consolidează dreptul de proprietate şi libertatea economică a cetăţenilor, poate avea consecinţe pozitive asupra mediului de afaceri din România. Prin garantarea dreptului de a dispune de averea proprie şi de a folosi orice monedă în numerar, statul român arată un angajament faţă de principiile economiei de piaţă şi sprijinirea iniţiativei private. Modificările propuse la articolul 48, care privesc fundamentarea familiei pe căsătoria dintre două fiinţe umane de sex opus cu identitatea sexuală dobândită la naştere neschimbată, pot genera ample dezbateri sociale şi culturale. Aceste schimbări au potenţialul de a influenţa percepţia tradiţională asupra familiei şi căsătoriei în România, dar şi de a ridica întrebări legate de drepturile minorităţilor sexuale. Articolul 52, în noua sa redactare, subliniază răspunderea statului şi a magistraţilor pentru erorile judiciare şi introduce posibilitatea sancţionării magistraţilor care au acţionat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Această modificare are un impact direct asupra încrederii cetăţenilor în sistemul judiciar, oferind un mecanism de răspundere clar şi consolidând principiul responsabilităţii în exercitarea funcţiei publice. Acest lucru poate conduce la o mai mare profesionalizare a magistraturii şi la o reducere a erorilor judiciare, oferind totodată persoanelor vătămate căi de atac eficiente pentru a-şi proteja drepturile. Amendamentul propus la articolul 62 privind pragul de reprezentativitate în Parlamentul României, în contextul unui sistem politic multipartid, poate avea ca efect o mai mare diversitate în sfera politică. Prin această schimbare, partidele mai mici ar putea avea o şansă mai bună să fie reprezentate în forul legislativ, ceea ce ar putea duce la o reprezentare mai echitabilă a intereselor diverse ale cetăţenilor şi la o dinamică politică mai incluzivă. În acelaşi timp, această modificare ar putea impulsiona participarea civică şi stimula un dialog politic mai amplu la nivel naţional. Introducerea noii litere l) la alin. (2) al art. 65, care reglementează desemnarea procurorului general şi a procurorilor şefi ai unor direcţii importante de către Parlament, poate fi interpretată ca o măsură de creştere a răspunderii în faţa reprezentanţilor aleşi ai poporului. Această schimbare poate contribui la consolidarea supravegherii parlamentare asupra numirii unor funcţii-cheie în sistemul judiciar şi la asigurarea unei mai mari transparenţe şi responsabilităţi în desemnarea procurorilor de top. Modificarea alineatului (1) al articolului 83, care prevede scurtarea mandatului Preşedintelui României de la 5 la 4 ani, cu exercitarea acestuia de la data depunerii jurământului în acelaşi an calendaristic cu alegerea Parlamentului, ar putea avea ca efect alinierea ciclurilor electorale prezidenţiale cu cele parlamentare. Aceasta ar putea duce la o sincronizare a agendelor politice şi la o potenţială stabilizare a ciclurilor electorale. În plus, această modificare poate îmbunătăţi coerenţa şi eficienţa procesului legislativ prin reducerea perioadelor de coabitare între Preşedinte şi un Parlament cu o majoritate diferită. Revizuirea legislaţiei privind organizarea referendumurilor, stipulată în adăugările la articolul 90, poate avea un impact semnificativ asupra exercitării suveranităţii naţionale şi a democraţiei participative. Prin interzicerea organizării de referendumuri simultan cu alegerile şi prin clarificarea temelor care pot fi supuse consultării populare se urmăreşte evitarea suprapunerii sau confuziei între diferite procese electorale şi referendare. Aceasta ar putea contribui la o mai bună înţelegere şi participare a cetăţenilor la deciziile naţionale importante, precum şi la o mai mare legitimitate a rezultatelor referendumurilor. Modificarea literei b) a articolului 94, care condiţionează acordarea gradelor înalte de mareşal, general şi amiral de avizul comisiilor de specialitate ale Parlamentului, subliniază dorinţa de a creşte gradul de supraveghere civilă asupra forţelor armate. Această schimbare poate fi interpretată ca un pas către întărirea controlului democratic asupra forţelor armate şi ca o măsură de asigurare că promovările în rangurile înalte ale armatei sunt supuse unui proces transparent şi echitabil, bazat pe merit şi competenţe profesionale. Articolul 97, în noua sa formă, care facilitează iniţierea procedurii de demitere a Preşedintelui prin referendum, poate fi văzut ca o extindere a mecanismelor de control democratic asupra celei mai înalte funcţii în stat. Prin scăderea numărului de cetăţeni necesari pentru iniţierea referendumului de demitere se încurajează participarea activă a cetăţenilor la viaţa politică şi se oferă o cale directă de exprimare a voinţei populare în chestiuni de importanţă naţională. Amendamentul adus articolului 103, care vizează procedura de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru, urmăreşte să optimizeze procesul de formare a Guvernului. Prin această modificare se încearcă asigurarea unei legături mai strânse între majoritatea parlamentară şi Executiv, în scopul de a facilita o guvernare stabilă şi eficientă. Aceasta poate avea ca efect o mai mare coeziune în cadrul alianţelor politice şi o mai bună reflectare a voinţei electoratului în politica naţională. Modificările aduse articolelor 108 şi 115, referitoare la reglementarea hotărârilor de Guvern şi a ordonanţelor, sunt proiectate să consolideze principiul separaţiei puterilor în stat şi să limiteze capacitatea Executivului de a emite reglementări fără un control parlamentar adecvat. Aceste modificări subliniază importanţa unui proces legislativ transparent, în care legile să fie supuse dezbaterii şi aprobării de către reprezentanţii aleşi ai poporului, evitându-se astfel legislaţia prin ordonanţe fără un fundament solid în voinţa legislativă. În plus, aceste schimbări ar putea conduce la o mai mare predictibilitate, iar actele normative să fie mai bine fundamentate şi mai puţin supuse schimbărilor ad-hoc, ceea ce ar putea îmbunătăţi climatul de afaceri şi încrederea cetăţenilor în actul de guvernare. Alineatul nou-adăugat la articolul 116, care stabileşte durata mandatelor pentru funcţiile publice numite, aduce o limită clară a numărului de mandate consecutive, cu scopul de a preveni stagnarea în anumite poziţii şi de a încuraja o circulaţie mai dinamică a elitelor administrative. Această schimbare poate contribui la o mai mare eficienţă în administraţie şi la evitarea concentrării puterii în mâinile unui număr restrâns de persoane. Modificările aduse articolului 118, care reglementează organizarea serviciilor de informaţii şi cele asimilate acestora, reflectă o preocupare pentru consolidarea supravegherii civile şi pentru transparenţa în cadrul structurilor de securitate naţională. Prin aceste schimbări se urmăreşte asigurarea că activităţile de informaţii se desfăşoară în conformitate cu principiile statului de drept şi că personalul militar este încadrat doar în structurile specifice forţelor armate. Aceasta ar putea avea ca rezultat o mai bună delimitare a rolurilor în cadrul aparatului de securitate şi o mai clară definiţie a responsabilităţilor civile şi militare. Adăugarea alineatului (6) la articolul 118, care stabileşte un plafon pentru bugetul apărării naţionale, poate fi interpretată ca o măsură de echilibrare a priorităţilor bugetare, asigurând că investiţiile în securitate nu vor afecta negativ alte domenii esenţiale cum ar fi educaţia sau sănătatea. Această limitare la 2% din bugetul naţional subliniază un angajament către o politică de apărare responsabilă şi sustenabilă, care să nu pună presiune excesivă asupra resurselor financiare ale ţării. Modificarea articolului 119, inclusiv introducerea noului alineat (2), reflectă o dorinţă de a creşte reprezentativitatea şi legitimitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Prin includerea unor membri suplimentari şi stabilirea unui cadru clar de desemnare a şefilor serviciilor de informaţii se urmăreşte asigurarea unei mai mari transparenţe şi un control democratic sporit asupra instituţiilor vitale pentru securitatea naţională. Această schimbare ar putea duce la o supraveghere mai eficientă a deciziilor care influenţează politica de apărare şi securitate a României. Revizuirea articolului 120 privind alegerea autorităţilor locale şi procedura de demitere prin referendum local reprezintă o încercare de a aduce mai aproape cetăţenii de procesul de guvernare locală şi de a le oferi un mecanism direct de răspuns în cazul în care reprezentanţii lor nu îndeplinesc aşteptările comunităţii. Aceste modificări pot încuraja un angajament civic sporit şi pot contribui la creşterea responsabilităţii aleşilor locali faţă de alegători. Modificările aduse articolului 124, care subliniază independenţa judecătorilor şi interzicerea asocierilor acestora cu servicii de informaţii sau organizaţii oculte, vizează consolidarea încrederii publice în imparţialitatea şi integritatea sistemului judiciar. Prin aceste schimbări se urmăreşte asigurarea că judecătorii îşi exercită funcţia în deplină independenţă şi fără influenţe externe care ar putea compromite echidistanţa şi corectitudinea lor. Articolul 125, în noua formulare, menţionează inamovibilitatea judecătorilor şi detaliază procedurile de numire, promovare şi sancţionare, toate fiind de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii. Această structurare vizează o mai mare claritate şi un cadru mai riguros pentru cariera magistratului, întărind independenţa şi profesionalismul judiciar. Modificarea articolului 126, care se referă la rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii de către instanţele judiciare, este crucială pentru coerenţa sistemului juridic şi pentru evitarea interpretărilor contradictorii ale legii. Aceasta poate avea un impact pozitiv asupra predictibilităţii şi uniformităţii practicilor judiciare şi poate contribui la consolidarea încrederii cetăţenilor în justiţie. În contextul articolului 132, care abordează incompatibilităţile funcţiei de procuror, se urmăreşte asigurarea unei linii clare între activitatea profesională şi alte interese care ar putea afecta obiectivitatea şi imparţialitatea procurorilor. Această precizare are ca scop garantarea unei procuraturi integre şi concentrate pe îndeplinirea misiunii sale de aplicare a legii şi de urmărire penală, fără interferenţe din alte sfere de activitate. Revizuirea articolului 133, care vizează structura şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), reflectă o preocupare pentru întărirea independenţei justiţiei şi pentru asigurarea unui proces de numire şi sancţionare transparent al magistraţilor. Prin aceste modificări se urmăreşte creşterea responsabilităţii şi eficienţei CSM în rolul său de garant al independenţei sistemului judiciar. De asemenea, se propune o mai mare implicare a societăţii civile şi o separare clară a puterilor în stat, prin limitarea influenţei executive şi legislative asupra deciziilor CSM. Articolul 134, în noua sa redactare, abordează procedura de numire a judecătorilor şi procurorilor, punând accent pe un proces de selecţie riguros şi transparent. Prin stabilirea unui concurs naţional anual de admitere în magistratură se urmăreşte asigurarea unui înalt nivel de competenţă şi profesionalism în rândul celor care vor servi în funcţiile judiciare. Aceasta poate influenţa pozitiv calitatea actului de justiţie şi poate creşte încrederea publicului în capacitatea instituţiilor judiciare de a administra dreptatea în mod echitabil şi eficient. Modificarea alineatului (4) al articolului 136, care se referă la inalienabilitatea bunurilor proprietate publică, are potenţialul de a proteja interesele naţionale şi de a preveni privatizările nejustificate sau speculative. Această schimbare poate avea un impact semnificativ asupra patrimoniului naţional, asigurând că resursele şi bunurile de valoare rămân în proprietatea statului şi sunt utilizate în interesul colectiv. Prin condiţionarea administrării, concesionării sau închirierii bunurilor publice de respectarea unui cadru legal strict se poate asigura o mai bună gestionare a resurselor şi o protecţie împotriva folosirii neadecvate a acestor active. Articolul 140, cu noua sa redactare, întăreşte rolul Curţii de Conturi în supravegherea gestionării resurselor publice, subliniind importanţa transparenţei şi a responsabilităţii fiscale. Raportările periodice şi publice ale Curţii pot contribui la o mai mare conştientizare asupra modului în care sunt cheltuite fondurile publice şi pot determina autorităţile să acţioneze cu mai multă prudenţă în administrarea bugetului. Modificarea articolului 142, care reglementează compoziţia Curţii Constituţionale, are drept scop asigurarea unui echilibru între diferitele puteri ale statului şi reprezentanţii acestora în cadrul Curţii, precum şi întărirea independenţei acestei instituţii esenţiale pentru democraţie. Prin această schimbare se urmăreşte o reprezentare echitabilă şi diversificată, care să reflecte diferite perspective şi să asigure un control constituţional imparţial şi eficient. În ceea ce priveşte articolul 143, modificarea condiţiilor de numire a judecătorilor Curţii Constituţionale subliniază importanţa unei pregătiri juridice superioare şi a unei reputaţii profesionale şi morale neîntinate. De asemenea, prin interzicerea afilierii politice în ultimii cinci ani anterior numirii se urmăresc evitarea influenţelor partizane şi asigurarea unei judecăţi constituţionale obiective şi neutre. Aceasta poate duce la o mai mare încredere în deciziile Curţii şi la o mai bună protecţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Modificările propuse pentru articolul 146, care vizează atribuţiile Curţii Constituţionale în materie de control al constituţionalităţii, întăresc rolul acesteia ca gardian al supremaţiei Constituţiei. Prin extinderea posibilităţilor de sesizare a Curţii şi prin detalierea procedurilor de control se oferă un cadru mai clar pentru apărarea ordinii constituţionale şi pentru prevenirea adoptării unor acte normative care ar contraveni principiilor fundamentale ale statului de drept. Revizuirea articolului 147, care clarifică efectele deciziilor Curţii Constituţionale, este esenţială pentru asigurarea respectării acestor hotărâri şi pentru stabilirea unui cadru juridic coerent. Aceste modificări subliniază faptul că deciziile Curţii au caracter obligatoriu şi efecte generale, contribuind astfel la uniformitatea practicii judiciare şi la prevenirea apariţiei unor conflicte de norme. De asemenea, prin introducerea noului alineat (5) se stabileşte o sancţiune clară pentru nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, ceea ce poate duce la o mai mare disciplină juridică şi la consolidarea statului de drept. Titlul VI adăugat în Constituţie, dedicat participării României în organisme şi alianţe internaţionale, relevă o abordare modernă şi pragmatică a politicii externe, bazată pe respectarea angajamentelor internaţionale şi pe protecţia intereselor naţionale. Prin aceste modificări se subliniază importanţa suveranităţii poporului român în luarea deciziilor majore care afectează statutul ţării pe arena internaţională, precum aderarea sau retragerea din organisme şi alianţe. Aceasta poate conduce la o aliniere mai strânsă a politicilor externe cu voinţa cetăţenilor şi la o mai mare transparenţă în procesul de aderare sau retragere din structurile internaţionale, asigurând că interesele naţionale sunt întotdeauna protejate şi promovate corespunzător. În final, alineatul nou-introdus la articolul 154, care stabileşte aplicabilitatea modificărilor la mandatul Preşedintelui în exerciţiu, este un exemplu de claritate legislativă şi de previzibilitate în gestionarea tranziţiei constituţionale. Această schimbare echilibrează necesitatea de a respecta voinţa exprimată de cetăţeni în ultimele alegeri cu nevoia de a asigura o aplicare corectă şi ordonată a noilor prevederi constituţionale. Astfel, se stabileşte un cadru de tranziţie care permite adaptarea la noul context constituţional, fără a crea discontinuităţi sau incertitudini în exerciţiul funcţiilor statului. Concluzionând, analiza celor 50 de modificări propuse ale Constituţiei României scoate în evidenţă un efort concertat de a actualiza şi de a adapta cadrul legislativ fundamental la realităţile şi la nevoile societăţii româneşti contemporane. De la întărirea separaţiei puterilor în stat şi consolidarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti la optimizarea proceselor politice şi la întărirea mecanismelor de control democratic, fiecare schimbare propusă are potenţialul de a influenţa în mod semnificativ structura socială, politică şi juridică a ţării. Este esenţial ca aceste modificări să fie supuse unui proces amplu de consultare publică, în care toate părţile interesate - cetăţeni, instituţii ale statului, organizaţii ale societăţii civile şi partide politice - să aibă ocazia de a-şi exprima opinia şi de a contribui la forma finală a Constituţiei. 4. Impactul asupra mediului Nu este cazul. 5. Alte informaţii Nu este cazul. Secţiunea a 5-a - Efectele prezentului act normativ asupra legislaţiei în vigoare a) Acte normative în vigoare ce vor fi modificate ca urmare a intrării în vigoare a proiectului de act normativ: Prin acest proiect de revizuire a Constituţiei, România se pregăteşte să facă paşi semnificativi în direcţia consolidării statului de drept, garantării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi eficientizării mecanismelor de guvernare. În cele ce urmează vom trece în revistă şi vom analiza schimbările propuse prin ultimul proiect de revizuire a Constituţiei României, subliniind impactul pe care acestea le-ar putea avea asupra legislaţiei naţionale. De asemenea, vom evidenţia care sunt legile şi actele normative ce ar putea suferi modificări ca urmare a acestor revizuiri constituţionale. 1. În primul rând, revizuirea alineatelor (4) şi (5) ale articolului 1 aduce precizări suplimentare privind organizarea statului, principiile separaţiei puterilor în stat şi supremaţia Constituţiei. Aceste modificări ar putea influenţa interpretarea şi aplicarea unor acte normative care reglementează funcţionarea instituţiilor statului, precum legi privind organizarea judiciară, legi care definesc atribuţiile Parlamentului, ale Guvernului sau ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 2. Abrogarea alineatului (2) al articolului 19 are consecinţe asupra drepturilor cetăţenilor, care nu vor mai putea fi extrădaţi către terţe state, având efecte asupra Legii nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală 3. Modificarea alineatului (3) al articolului 21, care subliniază dreptul la un proces echitabil şi la o soluţionare optimă şi previzibilă a cauzelor, ar putea avea un impact semnificativ asupra Codului de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) şi a Codului de procedură penală (Legea nr. 135/2010). Aceasta ar putea conduce la revizuirea normelor privind procedura judiciară şi la accelerarea proceselor, cu scopul de a asigura eficienţa sistemului judiciar. 4. Modificarea alineatului (2) al articolului 22 referitor la interzicerea tratamentelor experimentale ar putea avea efecte asupra legislaţiei sănătăţii (Legea nr. 95/2006) şi a celei referitoare la drepturilor pacienţilor (Legea nr. 46/2003), consolidând protecţia împotriva abuzurilor şi stabilind standarde mai clare pentru tratamentul persoanelor. 5. Introducerea alineatelor (4), (5) şi (6) după alineatul (3) al articolului 22 marchează o etapă importantă în recunoaşterea şi protecţia identităţii sexuale şi integrităţii fizice şi mentale a persoanei. Acest lucru ar putea influenţa Codul civil (Legea nr. 287/2009), legislaţia privind drepturile minorilor (Legea nr. 272/2004), a persoanelor cu handicap, precum şi legi specifice privind tehnologiile medicale şi biotehnologiile (Legea nr. 95/2006). 6. Modificarea alineatului (4) al articolului 23 consolidează reglementările privind arestarea preventivă, afectând direct Codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010) şi poate chiar condiţiile de detenţie, cu un impact asupra drepturilor persoanelor aflate într-un proces penal. 7. Adăugarea alineatelor (14) şi (15) la articolul 23 subliniază protecţia vieţii private în contextul urmăririi penale şi al interceptării comunicaţiilor, având potenţialul de a modifica Codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010), Legislaţia pentru protecţia datelor cu caracter personal (Legea nr. 506/2004), dar şi legislaţia privind supravegherea şi interceptarea comunicaţiilor (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice şi Legea nr. 198 din 6 iulie 2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice). 8. Extinderea articolului 24 cu alineatele (3)-(5) reafirmă dreptul la apărare în procesul penal şi principiul egalităţii de arme, punând presiune pe ajustarea procedurilor penale - Codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010) şi pe legislaţia privind clasificarea informaţiilor de stat (Legea nr. 182/2002). 9. Modificarea alineatului (3) al articolului 27, care vizează condiţiile de efectuare a percheziţiilor, ar putea impune revizuiri ale Codului de procedură penală (Legea nr. 135/2010) în vederea asigurării unui cadru legal mai strict pentru protecţia domiciliului şi a proprietăţii private. 10. Introducerea noilor alineate (2), (3) şi (4) după alineatul (1) al articolului 28, dedicat secretului corespondenţei şi interceptărilor, ar putea conduce la reforme semnificative în legislaţia ce reglementează supravegherea şi interceptarea comunicaţilor (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice şi Legea nr. 198 din 6 iulie 2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice), cu implicaţii directe asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, dar şi asupra Codului de procedură penală (Legea nr. 135/2010). 11. Modificarea articolului 32, prin adăugarea alineatului (8), legată de finanţarea educaţiei naţionale, ar putea conduce la ajustări bugetare şi modificări ale legilor finanţelor publice, cu scopul de a se asigura alocarea procentului stabilit din PIB pentru educaţie, având efecte directe asupra legii bugetului de stat. 12. Adăugarea alineatelor (4) şi (5) la articolul 34, privind tratamentele medicale şi finanţarea sănătăţii, ar putea necesita modificări ale legislaţiei privind sănătatea (Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, drepturile pacienţilor şi finanţele publice), pentru a garanta dreptul la consimţământ informat şi alocarea resurselor financiare necesare. 13. Schimbările aduse alineatului (3) al articolului 40, care restricţionează apartenenţa la partide politice pentru anumite categorii profesionale, ar putea avea un impact asupra legilor care reglementează statutul magistraţilor (Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor), funcţionarilor publici şi al altor categorii de profesionişti [Legea nr. 188/1999 (*republicată*) privind Statutul funcţionarilor publici*)]. 14. Modificarea articolului 44 cu adăugarea alineatului (10) despre dreptul la proprietate şi utilizarea bunurilor, inclusiv moneda, poate influenţa legislaţia fiscală [Codul fiscal din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015)] şi cea bancară (Legea nr. 312/2004 şi legislaţia financiar-bancară aferentă), precum şi reglementările privind tranzacţiile şi deţinerea de active financiare. 15. Revizuirea articolului 48 despre căsătorie şi familie, prin alineatele (1) şi (2), va avea un impact semnificativ asupra legislaţiei familiale, impunând ajustări ale Codului civil şi posibil ale altor acte normative care reglementează relaţiile de familie, încheierea şi desfacerea căsătoriei, precum şi statutul şi drepturile copiilor. 16. Reformularea articolului 52, care se referă la dreptul la un proces echitabil şi la repararea pagubei, poate determina schimbări în legislaţia privind răspunderea statului şi a magistraţilor (Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor), precum şi în procedurile de atac împotriva actelor administrative şi hotărârilor judecătoreşti. 17. Modificările aduse la articolul 62 privind reprezentarea în Parlament vor avea consecinţe asupra legislaţiei electorale (Legea nr. 208/2015), schimbând pragul de reprezentativitate pentru partide şi condiţiile de acces în Parlament pentru candidaţii independenţi. 18. Adăugarea unei noi litere la articolul 65, litera l), care prevede desemnarea procurorului general şi a şefilor principalelor direcţii de investigaţii, ar putea influenţa Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară. 19. Extinderea articolului 70 prin introducerea alineatului (3) privind încetarea mandatului deputaţilor sau senatorilor în urma unui referendum local ar avea un impact asupra legilor electorale (Legea nr. 208/2015), dar şi a reglementărilor referitoare la statutul parlamentarilor şi procedurilor de destituire a acestora (Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor). 20. Modificarea alineatului (3) al articolului 72, care se referă la imunitatea parlamentară în caz de infracţiune flagrantă, ar putea avea consecinţe asupra legislaţiei penale şi a statutului deputaţilor şi senatorilor, fiind necesare ajustări ale reglementărilor privind procedura de ridicare a imunităţii parlamentare şi condiţiile în care aceasta poate fi suspendată (Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor). 21. În ceea ce priveşte alineatul (1) al articolului 74, modificările propuse prin iniţiativa legislativă ar putea duce la o redefinire a procesului prin care cetăţenii pot contribui direct la formarea legislaţiei naţionale, afectând în mod direct legislaţia privind iniţiativa legislativă populară (Legea nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei civice de către cetăţeni). 22. Alineatul (2) al articolului 75, prin modificarea termenelor în care prima Cameră sesizată se pronunţă asupra proiectelor de legi, ar putea avea implicaţii asupra eficienţei procesului legislativ şi ar putea duce la revizuirea reglementărilor interne ale Parlamentului referitoare la procedurile legislative. 23. Prin modificarea alineatului (1) al articolului 83, care redefineşte mandatul Preşedintelui României ca fiind de 4 ani şi condiţionat de data depunerii jurământului în anul alegerilor parlamentare, se impune o revizuire a legislaţiei privind alegerea Preşedintelui (Legea nr. 370/2004) şi poate, de asemenea, afecta legile electorale (Legea nr. 115/2015, actualizată în 2024). 24. Adăugarea alineatelor (2) şi (3) la articolul 90, care reglementează organizarea referendumurilor, ar putea influenţa legislaţia privind procedurile de consultare a populaţiei şi ar putea impune noi restricţii privind calendarul şi circumstanţele în care referendumurile pot fi iniţiate. 25. Prin modificarea literei b) a articolului 94 se consolidează rolul Parlamentului în procesul de acordare a gradelor militare superioare, ceea ce ar putea impune ajustări ale legislaţiei militare şi ale procedurilor de promovare în ierarhia militară, implicând o mai mare transparenţă şi control parlamentar asupra acestui proces. 26. Modificarea alineatului (2) al articolului 97, referitoare la demiterea Preşedintelui prin referendum la iniţiativa cetăţenilor, ar putea genera necesitatea de revizuire a legilor privind organizarea şi desfăşurarea referendumurilor (Legea nr. 3/2000), precum şi a celor care stabilesc condiţiile şi termenii pentru exercitarea acestui drept cetăţenesc. 27. Cu privire la alineatul (1) al articolului 103, care vizează procedura de desemnare a candidatului pentru funcţia de primministru, modificările propuse ar putea influenţa legislaţia electorală şi pe cea privind funcţionarea Guvernului (Legea nr. 90/2001), cu posibile implicaţii asupra echilibrului de putere între instituţiile statului. 28. Alineatele (2) şi (3) ale articolului 108, care se referă la emiterea hotărârilor şi ordonanţelor de către Guvern, ar putea determina o reevaluare a cadrului legislativ ce guvernează actul normativ secundar şi ar putea limita capacitatea executivului de a interveni în domeniul legislaţiei primare fără un mandat clar din partea legislativului. 29. Modificările aduse la articolul 115 privind ordonanţele de urgenţă ale Guvernului şi procedura lor de aprobare de către Parlament ar putea conduce la restrângerea utilizării acestui instrument legislativ şi la o mai mare responsabilizare a Guvernului în faţa Parlamentului, impunând astfel o revizuire a legilor care reglementează procesul legislativ şi controlul parlamentar asupra actelor guvernamentale. 30. Introducerea alineatului (3) al articolului 116, care limitează durata mandatelor pentru funcţiile publice numite, poate avea implicaţii asupra legislaţiei privind administraţia publică şi statutul funcţionarilor publici (Legea nr. 188/1999), posibil necesitând revizuiri ale legilor ce stabilesc durata mandatelor şi condiţiile de reînnoire pentru diferite funcţii în cadrul statului. 31. Modificările aduse la articolul 118, prin alineatele (4) şi (5), care vizează organizarea serviciilor de informaţii şi condiţiile de staţionare a trupelor străine pe teritoriul României, ar putea conduce la revizuiri ale legislaţiei naţionale de securitate (Legea nr. 51/1991, Legea nr. 14/1992, Legea nr. 1/1998, Legea nr. 92/1996, Legea nr. 191/1998) şi apărare, inclusiv la reglementările privind cooperarea internaţională în domeniile militar şi de informaţii. 32. Adăugarea alineatului (6) la articolul 118, referitor la bugetul apărării naţionale, ar putea implica ajustări bugetare şi modificări ale legislaţiei privind finanţele publice, cu scopul de a delimita clar procentul de fonduri alocate pentru apărare în raport cu bugetul naţional. 33. Introducerea alineatului (2) la articolul 119, care stipulează compoziţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, ar putea afecta legislaţia privind securitatea naţională şi ar putea impune clarificări legate de atribuţiile şi procedurile de numire a membrilor acestui consiliu (Legea nr. 415/2002). 34. Modificările propuse pentru articolul 120, prin introducerea alineatelor (3)-(6), privind alegerea preşedinţilor consiliilor judeţene şi a primarilor, precum şi posibilitatea demiterii acestora prin referendum, ar putea avea un impact profund asupra legislaţiei electorale locale (Legea nr. 155/2015), a statutului autorităţilor administraţiei publice locale (Legea nr. 393/2004) şi a procedurilor de revocare din funcţie (Legea nr. 215/2001). 35. Schimbările la articolul 124, care se concentrează pe independenţa judecătorilor, ar putea influenţa legislaţia privind statutul magistraturii (Legea nr. 303/2002), independenţa sistemului judiciar şi restricţiile privind activităţile profesionale ale judecătorilor în afara sistemului judiciar. Acestea ar putea duce la modificări ale legilor ce reglementează cariera judecătorilor şi posibile revizuiri ale legilor privind incompatibilităţile şi interdicţiile aplicabile acestora. 36. Introducerea alineatelor (4) şi (5) la articolul 124, care interzic judecătorilor să fie lucrători sau colaboratori ai serviciilor de informaţii şi să fie membri în asociaţii secrete, ar putea avea efecte asupra legislaţiei naţionale de siguranţă şi asupra actelor normative care reglementează activitatea serviciilor de informaţii şi relaţia acestora cu sistemul judiciar (toate supra menţionate). 37. Reformularea şi adăugarea de noi alineate la articolul 125, care se referă la inamovibilitatea, numirea şi incompatibilităţile judecătorilor, implică revizuiri ale legilor justiţiei, în special ale celor care privesc statutul şi cariera profesională a magistraţilor (Legea nr. 303/2002). Aceste schimbări vor viza transparenţa şi criteriile de numire în funcţii, precum şi clarificarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii în procesele de numire şi sancţionare a judecătorilor. 38. Modificarea alineatului (3) al articolului 126, care consolidează rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii, va presupune ajustări ale legislaţiei judiciare şi poate influenţa procesele de dezlegare a unor chestiuni de drept, cu implicaţii directe asupra unităţii practice judiciare şi asupra jurisprudenţei. 39. Schimbările la articolul 132 privind incompatibilitatea funcţiei de procuror ar putea impune revizuiri ale legilor privind statutul procurorilor, cariera profesională şi activităţile compatibile sau incompatibile cu funcţia de membru al Ministerului Public (Legea nr. 303/2002). 40. Reforma articolului 133, care redefineşte structura şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), va avea un impact major asupra legislaţiei organice a CSM şi poate influenţa profund modul în care sunt garantate independenţa şi responsabilitatea magistraturii. Modificările vor implica, de asemenea, o eventuală reevaluare a rolului şi atribuţiilor Inspecţiei Judiciare. 41. Articolul 134, prin propunerile de modificare, aduce în discuţie procedurile de numire a judecătorilor şi procurorilor şi întăreşte independenţa sistemului judiciar prin stabilirea unor condiţii mai stricte pentru aceste procese. Acest lucru ar putea conduce la o revizuire a legilor privind organizarea judiciară (Legea nr. 303/2002) şi la o reformă a proceselor de selecţie şi promovare în magistratură. 42. Prin modificarea alineatului (4) al articolului 136, care se referă la inalienabilitatea bunurilor proprietate publică, se pot impune restricţii suplimentare asupra gestionării acestor bunuri, posibil afectând legislaţia privind privatizarea şi administrarea patrimoniului statului, precum şi reglementările privind concesiunile şi închirierile (Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii). 43. Schimbarea alineatului (3) al articolului 140, ce priveşte rolul Curţii de Conturi în controlul gestionării resurselor publice, ar putea duce la o mai mare transparenţă şi responsabilizare în utilizarea fondurilor publice, necesitând astfel ajustări ale legislaţiei financiare şi ale reglementărilor privind raportarea şi urmărirea cheltuielilor bugetare (Legea nr. 94/1992). 44. Modificarea alineatului (3) al articolului 142, referitoare la numirea judecătorilor Curţii Constituţionale, ar putea influenţa procesul de selecţie şi numire a acestora, având potenţialul de a modifica legislaţia privind funcţionarea Curţii Constituţionale şi statutul judecătorilor constituţionali (Legea nr. 47/1992). 45. Reformularea alineatului unic al articolului 143, care stabileşte criteriile pentru judecătorii Curţii Constituţionale, ar putea duce la revizuiri ale regulilor de numire şi la o posibilă redefinire a profilului profesional şi etic aşteptat de la judecătorii Curţii (Legea nr. 47/1992). 46. Modificările propuse pentru literele a)-d) ale articolului 146, care extind posibilităţile de sesizare a Curţii Constituţionale şi condiţiile pentru examinarea constituţionalităţii legilor, vor necesita o reevaluare a mecanismelor de control constituţional şi a procedurilor de sesizare a Curţii. Aceste schimbări vor avea consecinţe asupra rolului Curţii în sistemul judiciar şi asupra echilibrului dintre puterile statului. 47. Prin alineatele (3) şi (4) ale articolului 147 se consolidează autoritatea deciziilor Curţii Constituţionale, iar aceasta va avea implicaţii asupra aplicabilităţii şi respectării deciziilor Curţii în cadrul sistemului legal naţional. Acest lucru ar putea conduce la clarificări legislative privind efectele deciziilor Curţii asupra legilor şi tratatelor. 48. Introducerea alineatului (5) la articolul 147, care stabileşte consecinţele nerespectării deciziilor Curţii Constituţionale de către magistraţi, va impune revizuiri ale legislaţiei privind răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor, precum şi ale normelor care reglementează sancţionarea abaterilor disciplinare în magistratură. 49. Modificarea titlului VI al Constituţiei aduce în prim-plan rolul poporului şi al referendumului în procesul de aderare, ratificare a modificărilor tratatelor constitutive sau de retragere a României din organisme şi alianţe internaţionale. Aceste schimbări ar putea necesita ajustări ale legislaţiei privind referendumul naţional (Legea nr. 3/2000) şi vor avea un impact asupra suveranităţii şi independenţei statului român în relaţia cu organismele şi alianţele internaţionale. 50. Adăugarea alineatului (3) la articolul 154, privind aplicabilitatea modificării mandatului Preşedintelui României, va avea implicaţii directe asupra legislaţiei electorale şi asupra continuităţii mandatului preşedintelui în exerciţiu (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2019 privind modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României şi modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor). În concluzie, proiectul de revizuire a Constituţiei României prevede o serie de modificări semnificative care vor avea un impact major asupra întregului cadru normativ naţional. b) Acte normative ce urmează a fi elaborate în implementarea noilor dispoziţii: aceleaşi ca cele menţionate mai sus.
┌───────────────────────┬──────────────┐
│1. Compatibilitatea │ │
│proiectului de act │ │
│normativ cu legislaţia │Nu este cazul.│
│în domeniul │ │
│achiziţiilor publice │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│2. Conformitatea │Nu au fost │
│proiectului de act │identificate │
│normativ cu legislaţia │documente în │
│comunitară în cazul │legislaţia │
│proiectelor ce transpun│comunitară în │
│prevederi comunitare │domeniu. │
├───────────────────────┼──────────────┤
│3. Măsuri normative │ │
│necesare aplicării │Nu este cazul.│
│directe a actelor │ │
│normative comunitare │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│4. Hotărâri ale Curţii │ │
│de Justiţie a Uniunii │Nu este cazul.│
│Europene │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│5. Alte acte normative │ │
│şi/sau documente │Nu este cazul.│
│internaţionale din care│ │
│decurg angajamente │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│6. Alte informaţii │Nu este cazul.│
├───────────────────────┼──────────────┤
│1. Informaţii privind │ │
│procesul de consultare │ │
│cu organizaţii │ │
│neguvernamentale, │Nu este cazul.│
│institute de cercetare │ │
│şi alte organisme │ │
│implicate │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│2. Fundamentarea │ │
│alegerii organizaţiilor│ │
│cu care a avut loc │ │
│consultarea, precum şi │ │
│a modului în care │Nu este cazul.│
│activitatea acestor │ │
│organizaţii este legată│ │
│de obiectul proiectului│ │
│de act normativ │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│3. Consultările │ │
│organizate cu │ │
│autorităţile │ │
│administraţiei publice │ │
│locale, în situaţia în │ │
│care proiectul de act │ │
│normativ are ca obiect │ │
│activităţi ale acestor │ │
│autorităţi, în │ │
│condiţiile Hotărârii │Nu este cazul.│
│Guvernului nr. 521/2005│ │
│privind procedura de │ │
│consultare a │ │
│structurilor asociative│ │
│ale autorităţilor │ │
│administraţiei publice │ │
│locale la elaborarea │ │
│proiectelor de acte │ │
│normative │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│4. Consultările │ │
│desfăşurate în cadrul │ │
│consiliilor │ │
│interministeriale, în │ │
│conformitate cu │ │
│prevederile Hotărârii │Nu este cazul.│
│Guvernului nr. 750/2005│ │
│privind constituirea │ │
│consiliilor │ │
│interministeriale │ │
│permanente │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│5. Informaţii privind │ │
│avizarea de către: │Avizele │
│a) Consiliul │consultative │
│Legislativ; │se vor obţine │
│b) Consiliul Suprem de │după │
│Apărare a Ţării; │parcurgerea │
│c) Consiliul Economic │fazelor │
│şi Social; │prevăzute de │
│d) Consiliul │Legea nr. 189/│
│Concurenţei; │1999. │
│e) Curtea de Conturi. │ │
├───────────────────────┴──────────────┤
│Secţiunea a 7-a - Activităţi de │
│informare publică privind elaborarea │
│şi implementarea proiectului de act │
│normativ │
├───────────────────────┬──────────────┤
│ │Proiectul │
│ │legii de │
│ │revizuire a │
│ │Constituţiei a│
│1. Informarea │fost supus │
│societăţii civile cu │dezbaterii │
│privire la necesitatea │publice timp │
│elaborării actului │de 18 luni şi │
│normativ │este │
│ │rezultatul │
│ │direct al │
│ │acestor │
│ │consultări │
│ │deschise. │
├───────────────────────┼──────────────┤
│2. Informarea │ │
│societăţii civile cu │ │
│privire la eventualul │ │
│impact asupra mediului │ │
│în urma implementării │ │
│proiectului de act │Nu este cazul.│
│normativ, precum şi │ │
│efectele asupra │ │
│sănătăţii şi │ │
│securităţii cetăţenilor│ │
│sau diversităţii │ │
│biologice │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│3. Alte informaţii │Nu este cazul.│
├───────────────────────┴──────────────┤
│Secţiunea a 8-a - Măsuri de │
│implementare │
├───────────────────────┬──────────────┤
│1. Măsurile de punere │ │
│în aplicare a │ │
│proiectului de act │ │
│normativ de către │ │
│autorităţile │ │
│administraţiei publice │Nu este cazul.│
│centrale şi/sau locale │ │
│- înfiinţarea unor noi │ │
│organisme sau │ │
│extinderea │ │
│competenţelor │ │
│instituţiilor existente│ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│2. Alte informaţii │Nu au fost │
│ │identificate. │
└───────────────────────┴──────────────┘
A TREIA REPUBLICĂ "Constituţia Suveranităţii“ - Proiect de revizuire a Constituţiei României ARTICOL UNIC Constituţia României din 21 noiembrie 1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se modifică şi se completează astfel: 1. La articolul 1, alineatele (4) şi (5) se vor modifica şi vor avea următorul cuprins: "(4) Statul se organizează potrivit principiilor separaţiei, echilibrului şi cooperării loiale între cele trei puteri egale - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale. Puterea legislativă este reprezentată de Parlament, puterea executivă este reprezentată de Guvern şi de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, iar puterea judecătorească este reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti.(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale, a legilor, dar şi respectarea hotărârilor judecătoreşti şi a deciziilor Curţii Constituţionale este obligatorie." 2. La articolul 19, alineatul (2) se abrogă. 3. La articolul 21, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, optim şi previzibil, de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege." 4. La articolul 22, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi niciunui fel de pedeapsă sau de tratament inuman, degradant sau experimental." 4. La articolul 22, după alineatul (3) se introduc alineatele (4), (5) şi (6), care vor avea următorul cuprins: "(4) Identitatea sexuală biologică a copilului dobândită la naştere nu se poate modifica până la vârsta de 18 ani.(5) Dreptul persoanei de a se autodetermina şi dezvolta în libertate conform liberului său arbitru şi cu respectarea statutului de persoană responsabilă ca atribute ale demnităţii umane sunt drepturi inalienabile ale omului şi sunt garantate şi protejate de statul român.(6) Nicio autoritate, instituţie sau individ nu poate, prin orice mecanism tehnologic, să crească, să scadă, să perturbe sau să schimbe integritatea individuală fizică sau mentală a persoanei, fără consimţământul scris, expres, informat şi liber exprimat al persoanei sau, în cazul interzisului judecătoresc sau al pacientului care nu îşi poate exprima voinţa, fără consimţământul scris, expres, informat şi liber exprimat al reprezentantului legal." 5. La articolul 23, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) În mod excepţional şi motivat, cercetarea şi judecarea în procesul penal se fac cu privarea de libertate a persoanei. Arestarea preventivă se dispune de judecătorul instanţei de judecată competente să judece fondul cauzei, în condiţiile legii, doar dacă este strict necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal şi numai în cursul procesului penal, după punerea în mişcare a acţiunii penale." 6. La articolul 23, după alineatul (13) se adaugă alineatele (14) şi (15), care vor avea următorul cuprins: "(14) Niciun cetăţean român nu poate fi urmărit sau monitorizat şi nici nu îi pot fi interceptate conversaţiile sau comunicările fără încuviinţarea prealabilă dată de un judecător potrivit legii şi se realizează numai de organele de urmărire penală. Este interzisă folosirea în proces a documentelor şi înregistrărilor obţinute cu încălcarea normelor legale care le reglementează sau realizate de alte organe decât cele de urmărire penală.(15) În nicio situaţie şi pentru niciun motiv nu poate fi invocatǎ existenţa unui drept colectiv pentru limitarea libertăţii individuale." 7. La articolul 24, după alineatul (2) se adaugă alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins: "(3) Dreptul la apărare poate fi exercitat direct sau prin apărător ales, fără a exista posibilitatea condiţionării accesului la actele care fac obiectul unui dosar aflat pe rolul parchetelor şi instanţelor de deţinerea unei autorizaţii sau certificat emis de vreo autoritate publică.(4) Este interzisă folosirea de organele de urmărire penală, de orice instanţă de judecată sau de orice autoritate sau instituţie de documente sau informaţii clasificate la care nu are acces o persoană sau avocatul ales al acestuia, fără a fi necesară vreo autorizare prealabilă, dacă prin aceste documente sau în baza acestora se restrânge orice drept sau se afectează orice interes legitim al acesteia.(5) În tot cursul procesului penal este garantat principiul egalităţii de arme între acuzare şi apărare la cel mai înalt nivel." 8. La articolul 27, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Percheziţia se dispune de către judecătorul instanţei de judecată competente să judece fondul cauzei şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege şi numai în scopul şi în limitele prevăzute în mandatul de percheziţie. Informaţiile şi bunurile căutate se individualizează expres în mandatul de percheziţie, care se emite numai motivat şi numai dacă percheziţia este absolut necesară pentru descoperirea infracţiunilor cercetate la data solicitării încuviinţării." 9. La articolul 28, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, respectiv (2), (3) şi (4), după cum urmează: "(2) Autorităţile publice garantează secretul corespondenţei. (3) Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin alt mijloc electronic de comunicare, înregistrarea în mediul ambiental, localizarea sau urmărirea prin GPS, ori prin alte mijloace electronice de supraveghere, înregistrarea de imagini, obţinerea listei convorbirilor telefonice ori alte asemenea tehnici prevăzute de lege se dispun de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă material să judece fondul cauzei numai pentru motive temeinice, dacă aceste măsuri sunt absolut necesare pentru probarea infracţiunii pentru care există suspiciuni rezonabile şi se pun în aplicare numai de organele de urmărire penală.(4) În cazul în care există urgenţă deosebită în luarea uneia dintre măsurile prevăzute la alin. (2), procurorul poate, cu titlu provizoriu, să dispună prin ordonanţă, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, luarea măsurii pe o perioadă de cel mult 48 de ore. Îndată după luarea măsurii, procurorul se adresează instanţei de judecată competente care decide asupra măsurii dispuse de procuror şi, dacă s-a cerut, asupra luării măsurii în continuare. Dacă măsura dispusă de procuror este infirmată, instanţa va dispune, când este cazul, distrugerea probelor obţinute, care se realizează de către procuror pe bază de proces-verbal, ce se depune la instanţă." 10. La articolul 32, după alineatul (7) se adaugă alineatul (8), care va avea următorul cuprins: "(8) Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unităţile şi instituţiile de învăţământ pot obţine şi utiliza autonom venituri proprii." 11. La articolul 34, după alineatul (3) se adaugă alineatele (4) şi (5), care vor avea următorul cuprins: "(4) Nimeni nu poate fi supus împotriva voinţei sale la niciun tratament profilactic sau medical şi nici la prelevarea sau transplantul de organe. Tratamentele medicale sunt posibile doar cu consimţământul scris, complet şi onest informat.(5) Pentru finanţarea sănătăţii naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 9% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unităţile şi instituţiile de sănătate pot obţine şi utiliza autonom venituri proprii." 12. La articolul 40, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului, judecătorii şi procurorii naţionali, precum şi personalul asimilat acestora, magistraţii europeni, membrii activi ai armatei, ai serviciilor de informaţii, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică. Aceste categorii profesionale nu pot face parte din partide politice şi nu pot deţine funcţii publice numite sau alese pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea exercitării acestor funcţii." 13. La articolul 44, după alineatul 9 se adaugă alineatul 10, care va avea următorul cuprins: "(10) Cetăţeanul român are dreptul să îşi păstreze, să folosească şi să dispună de averea sa în mod liber şi necondiţionat, conform propriei voinţe. Obţinerea, deţinerea şi folosirea de orice monedă în numerar nu pot fi limitate sau condiţionate." 14. La articolul 48, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între două fiinţe umane de sex opus având identitatea sexuală dobândită la naştere neschimbată, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere, de încetare şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Uniunea religioasă între un bărbat şi o femeie nu are efecte juridice şi poate fi celebrată şi fără a fi încheiată căsătoria civilă." 15. Articolul 52 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, de un organ judiciar sau de o instanţă de judecată printr-un act administrativ, prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, prin acte ale procurorului sau prin hotărâri judecătoreşti este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului sau a hotărârii judecătoreşti şi repararea pagubei.(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şiau exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.(4) Răspunderea magistraţilor pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă se stabileşte prin lege organică, care trebuie să includă răspunderea civilă, disciplinară şi penală a magistratului care a produs vătămarea dreptului sau interesului legitim al judecătorului sau procurorului.(5) Drepturile şi răspunderea judecătorilor şi procurorilor la data admiterii în funcţie nu pot fi diminuate prin lege ulterior numirii prin decret al preşedintelui." 16. La articolul 62, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) În Parlamentul României vor fi reprezentaţi cetăţenii care au ales un partid care a obţinut cel puţin 1% din voturile populaţiei sau de către parlamentari independenţi care au obţinut cel puţin 73.000 de voturi pentru Camera Deputaţilor şi 168.000 de voturi pentru Senat. Semnăturile pentru susţinerea candidaturilor partidelor politice şi a candidaţilor independenţi pot fi strânse şi online, cetăţenii putând semna cu orice fel de semnătură digitală recunoscută de lege." 17. La art. 65, după litera k) a alin. (2) se adaugă o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins: "l) Desemnează procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procurorii-şefi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism." 18. La articolul 70, după alineatul (2) se introduce alineatul (3), care va avea următorul cuprins: "(3) Calitatea de deputat sau de senator încetează şi în situaţia în care acesta este demis din funcţie printr-un referendum local convocat în circumscripţia electorală în care au fost aleşi de către un număr de 7.300 cetăţeni pentru un deputat, respectiv de 16.800 cetăţeni pentru un senator. Semnăturile pentru convocarea referendumului pot fi strânse şi online, cetăţenii putând semna cu orice fel de semnătură digitală recunoscută de lege. Referendumul pentru demiterea unui parlamentar nu poate fi organizat în ultimele 6 luni de mandat. Parlamentarul este demis dacă jumătate plus unul dintre cei prezenţi la referendum votează pentru demitere, indiferent de cvorumul de participare. După constatarea încetării mandatului parlamentarului de către Curtea Constituţională, mandatul vacant va fi ocupat până la organizarea viitoarelor alegeri de către următorul candidat ales în circumscripţia electorală respectivă la ultimele alegeri." 19. La articolul 72, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei." 20. La articolul 74 alineatul (1) se modifică şi va avea următoarea formulare: "(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 30.000 de cetăţeni cu drept de vot. Semnăturile pentru susţinerea iniţiativelor legislative cetăţeneşti pot fi strânse şi online, cetăţenii putând semna cu orice fel de semnătură digitală recunoscută de lege." 21. La articolul 75, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost respinse." 22. La articolul 83, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Mandatul Preşedintelui României este de 4 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului care va avea loc în acelaşi an calendaristic cu alegerea Parlamentului." 23. La articolul 90, după alineatul (1) se adaugă alineatele (2) şi (3), care vor avea următorul cuprins: "(2) Niciun fel de referendum nu poate fi organizat simultan cu alegerile, indiferent de natura acestora.(3) Nu se pot iniţia referendumuri consultative pe teme pentru care Constituţia exclude iniţiativa cetăţenească sau care implică proceduri finalizate prin referendumuri obligatorii." 24. La articolul 94, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: "b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral numai cu avizul conform al comisiilor de specialitate ale Parlamentului" 25. La articolul 97, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Preşedintele poate fi demis din funcţie prin referendum convocat de un număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, care trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării. Semnăturile pentru convocarea referendumului pot fi strânse şi online, cetăţenii putând semna cu orice fel de semnătură digitală recunoscută de lege. Referendumul pentru demiterea Preşedintelui nu poate fi organizat în ultimele 6 luni de mandat. Preşedintele este demis dacă jumătate plus unu dintre cei prezenţi la referendum votează pentru demitere, indiferent de cvorumul de participare." 26. La articolul 103, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Preşedintele României propune spre aprobarea Parlamentului candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru de către partidul sau alianţa de partide care are majoritatea în Parlament. În situaţia în care acesta nu obţine votul de încredere al Parlamentului, Preşedintele va desemna un alt candidat în urma consultării partidelor reprezentate în Parlament." 27. La articolul 108, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Prin hotărâri de Guvern nu se poate modifica sau adăuga la conţinutul normei primare care ordonă emiterea hotărârii.(3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta, şi pot reglementa exclusiv în domeniul rezervat legilor ordinare." 28. La articolul 115 se modifică alineatele (3), (5) şi (6) care vor avea următorul cuprins: "(3) Ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei. (...)(5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedura de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Camera sesizată se pronunţă de urgenţă asupra ordonanţei, aceasta fiind trimisă celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1). Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei de urgenţă. Dacă în termen de cel mult 90 de zile de la adoptarea de către prima Cameră sesizată Camera decizională nu se pronunţă asupra ordonanţei de urgenţă, aceasta este considerată respinsă.(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică şi nici de desfiinţare, înstrăinare sau concesionare a unor bunuri aflate în proprietate publică." 29. La articolul 116, după alineatul (2) se adaugă un nou alineat, alineatul (3), după cum urmează: "(3) Funcţiile publice numite sau funcţiile şi calităţile pentru care se realizează desemnare directă, pentru care nu se organizează concurs sau examen, pot fi ocupate pentru un mandat de maximum 4 ani care poate fi reînnoit o singură dată, dacă nu este prevăzută o altă durată a mandatului sau a numărului de mandate prin Constituţie." 30. La articolul 118, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(4) Serviciile de informaţii şi cele asimilate acestora se organizează exclusiv în sistem civil, în condiţiile legii. Personal cu statut militar poate fi încadrat exclusiv în sistemul forţelor armate din cadrul Ministerului Apărării, în structura Jandarmeriei Române, în structurile operative de intervenţie antiteroristă din cadrul serviciilor de informaţii şi în sistemul penitenciar din cadrul Ministerului Justiţiei. Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi statale este interzisă.(5) Pe timp de pace, pe teritoriul României pot intra, staţiona, desfăşura operaţiuni sau trece trupe străine numai cu acordul prealabil al Parlamentului şi în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la care România este parte." 31. La articolul 118, după alineatul (5) se introduce alineatul (6), care va avea următorul cuprins: "(6) Pe timp de pace bugetul apărării naţionale nu poate depăşi 2% din bugetul naţional al anului respectiv." 32. La articolul 119, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (2), după cum urmează: "(2) Din Consiliul Suprem de Apărare a Ţării fac parte de drept preşedintele, prim-ministrul, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, ministrul apărării, ministrul justiţiei şi şefii serviciilor de informaţii. Şefii serviciilor de informaţii sunt desemnaţi pentru o perioadă de 4 ani în şedinţă comună a Parlamentului, mandatul acestora putând fi reînnoit o singură dată pentru aceeaşi durată." 33. La articolul 120, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (3)-(6), cu următorul cuprins: "(3) Preşedinţii consiliilor judeţene, primarii municipiului Bucureşti şi ale sectoarelor acestuia, primarii de municipii, oraşe sau comune sunt aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat pentru un mandat de patru ani, reînnoibil o singură dată.(4) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor.(5) În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.(6) Preşedinţii consiliilor judeţene, primarul municipiului Bucureşti şi ale sectoarelor acestuia, primarii de municipii, oraşe sau comune, precum şi consilierii judeţeni, generali sau locali pot fi demişi din funcţie prin referendum convocat de un număr de cetăţeni egal cu cel puţin 20% din cetăţenii care l-au votat. Semnăturile pentru convocarea referendumului pot fi strânse şi online, cetăţenii putând semna cu orice fel de semnătură digitală recunoscută de lege. Referendumul pentru demiterea aleşilor locali nu poate fi organizat în ultimele 6 luni de mandat. Alesul local este demis dacă jumătate plus unu dintre cei prezenţi la referendum votează pentru demitere, indiferent de cvorumul de participare." 34. La articolul 124, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Judecătorii sunt exclusiv cetăţeni români, sunt independenţi şi se supun numai legii. Orice dispoziţie administrativă are rolul de a asigura funcţionarea sistemului judiciar fără a aduce atingere activităţii de judecată realizată de judecători." 36. La articolul 124, după alin. (3) se introduc două noi alineate, alineatul (4) şi alineatul (5), cu următorul cuprins: "(4) Judecătorii nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informaţii naţional sau internaţional. Judecătorii care au avut aceste calităţi înainte de numirea în funcţie sunt eliberaţi din funcţie. (5) Judecătorii în funcţie nu pot fi membri în asociaţii şi societăţi oculte, secrete sau discrete. Judecătorii în funcţie pot fi exclusiv membri ai unor asociaţii profesionale, iar activitatea desfăşurată să vizeze domeniul justiţiei." 37. La articolul 125, alineatele (1), (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(1) Judecătorii numiţi în funcţie sunt cetăţeni români şi sunt inamovibili, în condiţiile legii. (2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor şi procurorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.(3) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior şi funcţiilor didactice de la Institutul Naţional al Judecătorilor şi Procurorilor şi Şcolii Naţionale de Grefieri." 38. La articolul 126, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, dar şi dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit competenţei sale." 39. La articolul 132, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior şi funcţiilor didactice de la Institutul Naţional al Judecătorilor şi Procurorilor şi Şcolii Naţionale de Grefieri." 40. Articolul 133 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 15 membri, din care: a) 10 sunt aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi sunt validaţi de Senat; aceştia sunt aleşi: - 2 din rândul judecărilor de la judecătorii, de către judecătorii care funcţionează în cadrul judecătoriilor; – 3 din rândul judecătorilor de la tribunal, de către judecătorii care funcţionează în cadrul tribunalelor; – 3 din rândul judecătorilor de la curţile de apel, de către judecătorii care funcţionează în cadrul curţilor de apel; – 2 din rândul judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unul ales de judecătorii care funcţionează în secţia penală şi unul ales de judecătorii care funcţionează în cadrul celorlalte secţii; b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, care nu au făcut parte din partide politice în ultimii 5 ani, aleşi de Senat; aceştia participă numai la lucrările în plen; c) ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.(3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a), în ordinea descrescătoare a gradului profesional, respectiv a vechimii.(4) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, prelungit în niciun mod, dintre judecătorii prevăzuţi la alineatul (2).(5) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 4 ani.(6) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret sau deschis, potrivit legii." 41. Articolul 134 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii, selectaţi prin concurs naţional anual de admitere în magistratură, organizat de Institutul Naţional al Magistraturii, dintre persoanele licenţiate în drept, cu o vechime de minimum 8 ani în profesii juridice sau în învăţământul juridic superior.(2) Procurorii nu pot fi mutaţi sau transferaţi în funcţie de judecător decât prin promovarea examenului de la alin. (1).(3) Judecătorii şi procurorii pot fi delegaţi sau detaşaţi în funcţii de execuţie sau de conducere numai de Consiliul Superior al Magistraturii prin examen sau concurs naţional, organizat de Institutul Naţional al Magistraturii.(3) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.(4) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La aceeaşi instanţă pot fi atacate hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii prin care se respinge sancţionarea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor.(5) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.(6) Inspecţia Judiciară efectuează cercetarea prealabilă a judecătorilor şi procurorilor şi funcţionează sub autoritatea ministrului justiţiei, ca direcţie cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Justiţiei. La această direcţie funcţionează inspectori judiciari, care au o carieră juridică de minimum 12 ani în funcţii juridice, inclusiv în funcţia de magistrat. Funcţiile de inspector judiciar se ocupă prin concurs organizat la nivel naţional de Institutul Naţional al Magistraturii, iar mandatul inspectorilor judiciari are o durată de 6 ani, care poate fi reînnoit o singură dată pentru aceeaşi durată. Pe perioada exercitării mandatului, inspectorii judiciari au aceleaşi drepturi şi obligaţii cu judecătorii şi procurorii, fiind asimilaţi acestora, în funcţie de vechimea deţinută în funcţia juridică. Sancţionarea inspectorilor judiciari se realizează de ministrul justiţiei, potrivit legii organice care reglementează răspunderea magistraţilor." 42. La articolul 136, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. Redevenţele datorate pentru contractele de concesiune se vor actualiza la nivelul preţurilor practicate în Uniunea Europeană din cinci în cinci ani." 43. La articolul 140, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează Parlamentului cel puţin o dată pe an cele constatate. Raportul este public." 44. La articolul 142, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Trei judecători sunt numiţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trei de Guvern, doi de Camera Deputaţilor şi unul de Senat." 45. Articolul 143 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională, o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior şi să nu fi făcut parte din partide politice în ultimii cinci ani anterior numirii în funcţia de judecător." 46. La articolul 146, literele a)-d) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 20 de deputaţi sau de cel puţin 10 senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 20 de deputaţi sau de cel puţin 10 senatori;c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 20 de deputaţi sau de cel puţin 10 senatori;d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului sau de un număr de cel puţin 20 de deputaţi sau de cel puţin 10 senatori;" 47. La articolul 147, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate pe aceleaşi temeiuri de fapt şi de drept. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat.(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, precum şi pentru toată durata în care actul normativ declarat neconstituţional a produs efecte." 48. La articolul 147, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: "(5) Nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale de către judecători şi procurori constituie abatere disciplinară şi se sancţionează în condiţii stabilite prin lege organică." 49. Titlul VI din Constituţia României se modifică şi va avea următorul cuprins: "Titlul VI - Participarea României în organisme şi alianţe internaţionale Art. 148 - Supremaţia Constituţiei şi a interesului suveran al poporului în derularea relaţiilor internaţionale România îşi îndeplineşte întocmai şi cu bună-credinţă angajamentele luate şi obligaţiile care îi revin conform tratatelor constitutive ale organismelor şi alianţelor internaţionale la care a aderat, cu respectarea Constituţiei României şi în interesul superior şi suveran al poporului român. Art. 149 - Aderarea, ratificarea revizuirii tratatelor constitutive şi retragerea României din organismele şi alianţele internaţionale (1) România poate adera la organisme şi alianţe internaţionale, poate ratifica revizuirea tratatelor constitutive sau se poate retrage din organismele şi alianţele internaţionale din care face parte prin lege adoptată prin decizia suverană a poporului român exprimată prin referendum. (2) Referendumul pentru aderarea, ratificarea modificării tratatelor constitutive sau retragerea din organismele şi alianţele din care România face parte poate fi iniţiat de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, sau de către un număr de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă şi exercită dreptul prevăzut în prezentul articol trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. (3) Proiectul de lege prin care se prevede aderarea, ratificarea modificării tratatelor constitutive sau retragerea din organismele şi alianţele din care România face parte se adoptă de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. (4) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. (5) Legea de aderare la organismele şi alianţele internaţionale, de ratificare a revizuirii tratatelor constitutive ale acestora sau de retragere din organismele şi alianţele din care România face parte este adoptată după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire şi va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor referendumului. (6) Respingerea prin referendum a ratificării tratatelor constitutive revizuite ale organizaţiilor şi alianţelor la care România este parte are ca efect retragerea României din acele organizaţii sau alianţe internaţionale." 50. La articolul 154, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: "(3) Prevederile alineatului (1) al articolului 83 se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei Constituţii, mandatul Preşedintelui în exerciţiu încetând la data de 30 noiembrie a anului în care vor avea loc primele alegeri parlamentare după adoptarea prezentei Constituţii." AVIZ referitor la iniţiativa legislativă a cetăţenilor intitulată „A TREIA REPUBLICĂ «Constituţia Suveranităţii» - Proiect de revizuire a Constituţiei României“ Analizând iniţiativa legislativă a cetăţenilor intitulată „A TREIA REPUBLICĂ «Constituţia Suveranităţii» - Proiect de revizuire a Constituţiei României“, formulată de un comitet de iniţiativă în baza prevederilor Legii nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, republicată, cu modificările ulterioare, şi transmisă de împuternicitul comitetului de iniţiativă, cu Adresa înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr. R640 din 20.03.2024, şi înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr. D322 din 20.03.2024, CONSILIUL LEGISLATIV, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, şi al art. 33 alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 3 alin. (2) din Legea nr. 189/1999, republicată, cu modificările ulterioare, Avizează negativ iniţiativa legislativă, pentru următoarele considerente: 1. Prezenta iniţiativă legislativă a cetăţenilor are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii fundamentale, scopul iniţiativei fiind „consolidarea şi garantarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului şi restaurarea suveranităţii şi a stării de drept, astfel cum sunt acestea prevăzute de articolul 1 alineatul 1 din Constituţia României, acestea având ca efect o reaşezare structurală a instituţiilor statului român“. 2. Prin obiectul său de reglementare, propunerea legislativă se încadrează în categoria legilor constituţionale, fiind incidente prevederile art. 73 alin. (2) din Constituţia României, republicată, iar, potrivit art. 151 alin. (1) din Legea fundamentală, propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat. 3. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunţă asupra oportunităţii soluţiilor legislative preconizate. Totodată, menţionăm că avizul Consiliului Legislativ este consultativ, continuarea procesului legislativ nefiind condiţionată de felul avizului emis. 4. Precizăm faptul că, anterior, a fost înregistrată în cadrul Consiliului Legislativ o iniţiativă legislativă cetăţenească având un conţinut identic, în legătură cu care a fost emisă Nota de restituire nr. A111 din 20.03.2024. 5. La pct. 1, la textul propus pentru art. 1 alin. (4), menţionăm că limitele exercitării fiecărei puteri în stat rezultă din atribuţiile organelor care le reprezintă, prevăzute în titlul III din Constituţie, motiv pentru care prevederea egalităţii acestora ar putea intra chiar în contradicţie cu ansamblul dispoziţiilor constituţionale care stabilesc respectivele atribuţii, din care s-ar putea deduce prevalenţa uneia dintre puteri. Astfel, potrivit art. 103 alin. (3) teza a doua din Constituţie, „Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor“, iar, potrivit art. 113 alin. (1), „Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor“. Aşadar, exercitarea mandatului de către Guvern - putere executivă - depinde de voinţa Parlamentului - putere legislativă. De asemenea, potrivit art. 108 alin. (2), „Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor“. Aşadar, spre deosebire de Parlament, Guvernul nu are competenţa originară de reglementare primară a relaţiilor sociale, ci doar de a adopta legislaţia secundară. Prin urmare, din aceste dispoziţii constituţionale s-ar putea deduce o preeminenţă a puterii legislative faţă de cea executivă. Referitor la noua teză introdusă la alin. (4), prin care se menţionează autorităţile care exercită fiecare dintre cele trei puteri, constatăm că norma omite menţionarea Preşedintelui României ca reprezentant al puterii executive, alături de Guvern. Din expunerea de motive rezultă că omisiunea este una intenţionată şi are la bază interpretarea iniţiatorilor asupra art. 80 alin. (1) teza a doua din Constituţie. Menţionăm că, deşi Constituţia României, în actuala formă, nu conţine o normă care să prevadă în mod expres autorităţile care exercită fiecare dintre cele trei puteri ale statului, apartenenţa Preşedintelui României la puterea executivă rezultă din dispoziţiile cuprinse în capitolul II al titlului III din Legea fundamentală, referitoare la rolul, atribuţiile şi actele acestuia. Prin urmare, Preşedintele României nu poate fi exclus din sfera puterii executive. La alin. (5), semnalăm că modificarea textului în sensul adăugării obligativităţii respectării deciziilor Curţii Constituţionale constituie un paralelism legislativ cu art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală. 6. La pct. 2, referitor la abrogarea art. 19 alin. (2), precizăm că această dispoziţie a fost introdusă prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, iar raţiunea acestei completări a fost aceea de a „da expresie unor exigente ale acquis-ului comunitar, legate de lupta împotriva terorismului, infracţionalităţii transnaţionale, a crimei organizate, traficului de droguri şi de fiinţe umane“, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în Decizia nr. 148/2003. Prin urmare, încheierea respectivelor convenţii internaţionale de către România vizează inclusiv protejarea dreptului fundamental la viaţă, integritate fizică şi psihică a cetăţenilor români, consacrat de art. 22 din Constituţie. Prin abrogarea art. 19 alin. (2) se elimină o garanţie a unui drept fundamental, fiind încălcate limitele revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (2) din Legea fundamentală. Precizăm că instanţa de contencios constituţional a formulat doar observaţii privind modalitatea de redactare a textului, fără a aduce critici pe fond reglementării propuse. 7. La pct. 3, cu referire la norma propusă pentru art. 21 alin. (3), în ceea ce priveşte prevederea potrivit căreia soluţionarea cauzelor se va realiza „de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege“, semnalăm că acest aspect este deja reglementat în normele de la art. 124 şi 133 din Constituţie, atât în forma actuală, cât şi în soluţiile referitoare la aceste articole propuse prin proiect, creându-se astfel un paralelism legislativ. 8. La pct. 4, la textul preconizat pentru art. 22 alin. (2), menţionăm că sensul termenului de „tratament“ din sintagma „tratament inuman ori degradant“ folosit în actuala redactare a normei este acela de „atitudine“ sau „fel de a se purta“. În acest context, soluţia de modificare constând în adăugarea interdicţiei supunerii la tratamente experimentale imprimă normei un caracter echivoc, întrucât sintagma „tratament experimental“ nu ar avea sens dacă accepţiunea termenului de „tratament“ ar fi cea de mai sus, iar, pe de altă parte, un cuvânt nu poate avea sensuri diferite în acelaşi context. Totodată, interdicţia se aplică şi în prezent, în măsura în care acţiunile prin care se realizează un experiment asupra corpului unei persoane se încadrează în noţiunea de „tratament inuman sau degradant“ sau, după caz, în aceea de „tortură“. În cazul în care textul propus vizează, de fapt, efectuarea de tratamente medicale experimentale, acesta nu se încadrează în domeniul de reglementare al art. 22 alin. (2), ci, ţinând seama de jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sfera dreptului la viaţă intimă, familială sau privată ori în cea a dreptului la ocrotirea sănătăţii. În orice situaţie însă interdicţia nu ar putea viza decât tratamentele experimentale aplicate fără consimţământul persoanei. 9. La al doilea pct. 4, semnalăm că textul propus pentru art. 22 alin. (5) nu decurge în mod organic din primul alineat, în acord cu prevederile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât plasarea acestui alineat în cuprinsul art. 22 ar putea afecta coerenţa reglementării. Pe de altă parte, norma propusă nu este suficient de clară. Observaţia este valabilă, în mod corespunzător, şi pentru situaţia de la pct. 26, unde norma propusă pentru art. 97 alin. (2) nu se corelează cu domeniul din denumirea articolului respectiv, pentru pct. 30, unde norma propusă pentru art. 116 alin. (3) nu ţine de structura administraţiei publice centrale de specialitate, neexistând astfel o corelare cu denumirea respectivului articol, dar şi pentru pct. 31, unde textul preconizat pentru art. 118 alin. (4) cu privire la serviciile de informaţii şi cele asimilate acestora, dar şi la alte structuri nu se încadrează organic în cuprinsul art. 118, precum şi pentru pct. 50, cu referire la norma propusă pentru art. 154 alin. (3), care nu are legătură tematică cu domeniul reglementat prin articolul respectiv. 10. La pct. 5-9 se introduc mai multe dispoziţii de detaliu din domeniul procedurii penale, dispoziţii ce nu sunt specifice unei legi fundamentale, care, dată fiind poziţia sa în vârful ierarhiei actelor normative, ar trebui să cuprindă dispoziţii cu un grad mare de generalitate, caracterizate prin stabilitate în timp. Menţionăm că, prin Decizia nr. 80/2014, Curtea Constituţională a reţinut că „nivelul de detaliere a principiilor constituţionale trebuie să fie unul minim, această sarcină revenind actelor normative inferioare. Mai mult, o reglementare prea amănunţită a unui domeniu/a unei relaţii sociale are drept efect instabilitatea textului constituţional. În acest sens, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a arătat că «necesitatea modificării într-un sistem dat este dependentă de durata şi nivelul de detaliu al textului constituţional». Cu cât textul constituţional este mai detaliat, cu atât el se identifică mai mult cu legislaţia ordinară şi este cu atât mai expus unor modificări relativ frecvente (a se vedea Raportul cu privire la revizuirea Constituţiei, adoptat de Comisia de la Veneţia Ia cea de-a 81-a sesiune plenară, 11-12 decembrie 2009). Aşadar, Curtea constată că, prin prisma procedurii de revizuire, Constituţia României este una rigidă astfel încât reglementările ce detaliază pană la amănunt principii constituţionale - adevărate constante ale dreptului - nu se pot regăsi în textul Constituţiei“. Ridicarea la rang constituţional a unor dispoziţii procedurale ar putea să îngreuneze capacitatea statului de a reacţiona la schimbările sociale, economice sau tehnologice şi de a adapta legislaţia pentru a asigura protecţia eficientă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Faţă de cele de mai sus, întrucât limitează posibilitatea statului de a interveni prompt în reglementarea unor aspecte procedurale care au ca scop garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, soluţiile legislative preconizate sunt susceptibile de a aduce atingere limitelor revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie. 11. La pct. 5, referitor la norma propusă pentru art. 23 alin. (4), menţionăm că, în Decizia nr. 80/2014 (paragrafele 69-73), Curtea Constituţională a reţinut, referitor la o reglementare similară, că, în privinţa primei teze, „sintagma «cercetarea şi judecarea» este improprie, textul constituţional trebuind să se refere la cele două faze ale procesului penal, urmărirea penală şi judecata. Dar, în măsura în care se face trimitere la noţiunea de proces penal chiar în textul analizat, devine redundantă menţionarea fazelor acestuia, măsura arestării preventive, de principiu, fiind aplicabilă în ambele faze“. Astfel fiind, Curtea a recomandat reformularea textului. În ceea ce priveşte cea de a doua teză, Curtea a recomandat eliminarea textului, întrucât la nivelul Constituţiei se face referire la competenţa care este stabilită prin aplicarea unor criterii cuprinse într-o lege (Codul de procedură penală). Mai mult, s-a subliniat că norma este neclară sub aspectul indicării instanţei judecătoreşti competente să dispună măsura arestării preventive, din text înţelegându-se că numai instanţa competentă să judece fondul cauzei ar putea dispune această măsură. Totodată, prin utilizarea noţiunii de „instanţă de judecată“ este instituită o terminologie neunitară în cuprinsul Constituţiei. În plus, Curtea a apreciat că „sintagma «instanţa de judecată competentă să judece fondul cauzei» nu poate fi de nivelul unei norme constituţionale, care trebuie să se caracterizeze, printre altele, prin generalitate şi stabilitate“. Observaţiile de mai sus sunt valabile şi pentru norma propusă la pct. 8 pentru art. 27 alin. (3) teza întâi, referitoare la percheziţie, Curtea Constituţională reţinând, în paragraful 105 din Decizia nr. 80/2014 referitor Ia utilizarea, în cadrul Constituţiei, a sintagmei „instanţa de judecată competentă să judece fondul cauzei“, că sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele expuse la analiza efectuată în privinţa modificării similare a art. 23 alin. (4) din Constituţie. 12. Norma propusă la pct. 6 pentru art. 23 alin. (14), referitoare la interzicerea urmăririi, monitorizării şi interceptării conversaţiilor sau comunicărilor fără încuviinţarea prealabilă dată de un judecător, nu reprezintă un aspect al libertăţii individuale, ci al dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, consacrat de art. 26 din Constituţie, text rămas nemodificat. În ceea ce priveşte prevederea potrivit căreia astfel de activităţi pot fi realizate numai de organele de urmărire penală, precizăm că aceasta are ca efect imposibilitatea desfăşurării activităţilor specifice culegerii de informaţii de către organele competente potrivit legii, cu consecinţa afectării posibilităţii de contracarare a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale a României. O astfel de soluţie vine în contradicţie cu prevederile referitoare la posibilitatea restrângerii exerciţiului drepturilor şi libertăţilor pentru apărarea securităţii naţionale, prevăzută la art. 53 din Constituţie. Mai mult decât atât, întrucât, prin consecinţele sale, imposibilitatea desfăşurării unor activităţi pentru asigurarea securităţii naţionale afectează major posibilitatea statului de a proteja cetăţenii, aceasta reprezintă o suprimare a unei garanţii a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Prin urmare, o astfel de soluţie legislativă încalcă limitele revizuirii prevăzute la art. 152 alin. (2) din Legea fundamentală. În ceea ce priveşte teza a doua a art. 23 alin. (14), aceasta este neclară, întrucât, deşi utilizează noţiunea de „proces“, care poate viza atât procesul penal, cât şi cel civil, stabileşte regula potrivit căreia în cadrul „procesului“ nu pot fi utilizate decât documente şi înregistrări realizate de organele de urmărire penală. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar avea în vedere numai procesul penal, norma nu ar putea fi acceptată, întrucât ar limita drastic sfera documentelor (cum ar fi înscrisurile sau rapoartele de expertiză ori de constatare) şi a înregistrărilor care pot constitui mijloace de probă. Această soluţie ar afecta atât posibilitatea statului de a trage la răspundere persoanele care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, cât şi dreptul la apărare. La textul propus pentru art. 23 alin. (15), sintagma „drepturi colective“ imprimă normei un caracter echivoc. Menţionăm că, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie, „Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav“. În măsura în care textul propus vizează una dintre situaţiile enumerate, instituind practic o excepţie de la acesta în privinţa libertăţii individuale, soluţia preconizată ar putea încălca limitele revizuirii prin aceea că suprimă posibilitatea statului de a proteja acele valori. 13. La art. 24 alin. (3) şi (4), astfel cum sunt propuse la pct. 7, cu privire la condiţionarea accesului la anumite acte care „fac obiectul unui dosar de deţinerea unei autorizaţii sau a unui certificat emis de vreo autoritate publică“, semnalăm că, prin Decizia nr. 284/2023, Curtea Constituţională a stabilit că o astfel de soluţie legislativă, referitoare la condiţionarea accesului la informaţiile clasificate de deţinerea certificatului de securitate sau a autorizaţiei de acces corespunzător nivelului de secretizare, este constituţională. Astfel, Curtea a reţinut că respectivele prevederi „nu au ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţionează de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, etape justificate prin importanţa pe care asemenea informaţii o poartă, astfel că nu se poate susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că însăşi Constituţia prevede, potrivit art. 53 alin. (1), posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi - inclusiv a garanţiilor aferente unui proces echitabil - pentru raţiuni legate de apărarea securităţii naţionale“. În aceste condiţii, norma propusă prin proiect trebuie reanalizată, ţinând seama de necesitatea subliniată în Decizia Curţii Constituţionale nr. 21/2018 (citată în cuprinsul paragrafului 135 din Decizia nr. 284/2023), a menţinerii unui just echilibru între interesele care intră în conflict - cel public, general, al statului, referitor la protejarea informaţiilor de interes pentru securitatea naţională sau pentru apărarea unui interes public major, respectiv cel individual, al părţilor unei cauze penale concrete. Menţionăm că în deciziile sus-menţionate Curtea a reţinut că numai un judecător poate aprecia cu privire la respectivele interese, astfel încât prin soluţia pe care o pronunţă să asigure respectivul just echilibru. 14. În ceea ce priveşte norma propusă la pct. 7 pentru art. 24 alin. (5), precizăm că, referitor la o soluţie legislativă identică, prin Decizia nr. 80/2014 (paragraful 95), Curtea Constituţională a reţinut că „principiul egalităţii armelor este o garanţie a procesului echitabil, şi nu a dreptului la apărare, iar sfera sa de aplicare nu se circumscrie numai procesului penal, ci şi celorlalte categorii de litigii (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 27 octombrie 1993, pronunţată în Cauza Dombo Beheer B.V. împotriva Olandei, paragraful 33). De asemenea, Curtea mai observă că principiul egalităţii armelor în procesul penal nu vizează acuzarea şi apărarea, ci părţile acestuia“. Pentru aceste motive, Curtea a recomandat reformularea normei propuse, precum şi prevederea acesteia în cuprinsul art. 21 din Constituţie, fiind un element component al conceptului de proces echitabil. 15. La pct. 8, apreciem că normele propuse pentru teza a doua a art. 27 alin. (3), care detaliază condiţiile referitoare la dispunerea percheziţiei, nu sunt specifice Legii fundamentale, locul unor astfel de dispoziţii fiind în cuprinsul Codului de procedură penală. De altfel, reglementarea propusă nici nu este suficient de precisă, întrucât face referire la „descoperirea infracţiunilor cercetate la data solicitării încuviinţării“ şi exclude posibilitatea dispunerii percheziţiei în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă a inculpatului sau în cazul în care există suspiciuni rezonabile că în locul unde se solicită efectuarea percheziţiei există mijloace materiale de probă ce au legătură cu infracţiunea ce face obiectul cauzei. 16. La pct. 9, referitor la completarea art. 28, precizăm că, în Decizia nr. 80/2014. cu privire la o soluţie legislativă similară, Curtea Constituţională a reţinut că aceasta încalcă limitele revizuirii, prevăzute la art. 152 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, Curtea a precizat că „modul de redactare a textului reduce posibilitatea de intervenţie a statului în secretul corespondenţei, astfel cum aceasta este configurată în propunerea de revizuire a Constituţiei, numai la situaţia procesului penal, neglijând, în mod evident, şi alte situaţii - care trebuie strict determinate - în care aceasta s-ar impune. Aceasta ar echivala cu imposibilitatea statului de a-şi îndeplini obligaţiile pozitive ce îi incumbă în privinţa apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 24 iulie 2012, pronunţată în Cauza Dordevic împotriva Croaţiei, paragraful 139). Astfel, în accepţiunea propunerii de revizuire a Constituţiei, în cazul unor dezastre naturale, al unor accidente grave sau al altor ameninţări grave la adresa persoanelor, nu li s-ar permite autorităţilor publice cu competenţe în gestionarea acestor situaţii să facă toate eforturile necesare pentru salvarea de vieţi omeneşti, mai ales dacă se are în vedere limitarea operată cu privire la datele de trafic sau de localizare“ (paragraful 109). În plus, Curtea a constatat că „datele de trafic şi cele de localizare beneficiază şi ele de o protecţie juridică, însă nu pot fi asimilate celei de care beneficiază mijloacele legale de comunicaţie, ele nesubsumându-se acestui concept. De aceea, tratarea lor trebuie să se facă distinct de acest concept, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea suprimării drepturilor şi libertăţilor altor persoane“ (paragraful 112). Menţionăm şi faptul că „înregistrarea în mediul ambiental“, la care se referă textul propus, afectează dreptul la viaţă intimă familială şi privată, şi nu secretul corespondenţei. 17. La pct. 10 şi 11, referitor la completarea art. 32 şi 34 din Legea fundamentală în sensul prevederii unor procente minime din produsul intern brut care ar urma să fie alocate domeniilor educaţie, respectiv sănătate, ar putea pune Guvernul în imposibilitatea de a elabora un buget care să răspundă nevoilor în ordinea priorităţilor, în funcţie de contextul social, economic sau internaţional existent la un moment dat. Astfel, stabilirea prin Constituţie a nivelului minim al alocărilor pentru anumite sectoare ar putea determina alocarea insuficientă a fondurilor pentru alte domenii importante, cum ar fi infrastructura, ordinea publică, apărarea sau protecţia socială, prin care statul asigură protecţia unor drepturi fundamentale. Prin urmare, norma ar putea fi susceptibilă de încălcarea implicită a limitelor revizuirii prin crearea premiselor diminuării nivelului de protecţie a acestora. 18. La pct. 12, la textul propus pentru art. 40 alin. (3) teza a doua, interdicţia de a ocupa funcţii publice timp de 5 ani de la încetarea exercitării funcţiilor publice pentru care se interzice dreptul de a face parte din partide politice ar putea fi excesivă în raport cu unele categorii de funcţionari publici. 19. La pct. 13, prin completarea art. 44 cu un nou alineat, alin. (10), în sensul prevederii posibilităţii folosirii şi dispunerii de către cetăţeni în mod nelimitat şi necondiţionat de „averea“ deţinută, se elimină posibilitatea statului de a impune limite legale pentru exercitarea dreptului de proprietate, limite necesare pentru asigurarea exercitării dreptului de proprietate de către toţi titularii. De asemenea, la teza a doua se elimină posibilitatea statului de a adopta orice fel de reglementare a tranzacţiilor financiare, reglementări care ar putea fi necesare, de exemplu, pentru combaterea spălării banilor sau finanţării terorismului. Prin urmare, norma propusă este susceptibilă de încălcarea limitelor revizuirii, prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie, prin eliminarea unei garanţii a dreptului de proprietate constând în posibilitatea statului de a interveni legislativ în domeniul dreptului de proprietate. 20. Semnalăm că textul propus pentru art. 44 alin. (10), identificat prin cifra „(10)“, este marcat în mod eronat ca fiind pct. 14 al articolului unic, motiv pentru care este necesar a fi eliminat. Astfel, se impune renumerotarea corespunzătoare a punctelor articolului unic, în sensul că doar părţile dispozitive trebuie marcate ca puncte, nu şi normele care sunt introduse. 21. La pct. 15, la textul propus pentru art. 48 alin. (1), prin folosirea sintagmei „având identitatea sexuală dobândită la naştere neschimbată“, norma propusă nu permite căsătoria între un bărbat şi o femeie dacă unul dintre aceştia şi-a modificat caracteristicile fizice specifice sexului său. Astfel, un bărbat care şi-a modificat aceste caracteristici nu se poate căsători cu un alt bărbat întrucât acesta nu este de sex opus, potrivit textului propus, însă nu s-ar putea căsători nici cu o femeie, deşi este respectată condiţia de sex, întrucât şi-a schimbat „identitatea sexuală“. Prin urmare, textul este discriminatoriu şi încalcă limitele revizuirii. 22. La pct. 16, la norma propusă pentru art. 52 alin. (1), norma este ambiguă, întrucât se amestecă dreptul cetăţeanului vătămat printr-un act administrativ de a se adresa instanţei de contencios administrativ cu dreptul de a exercita căile de atac împotriva actelor procurorului şi a hotărârilor instanţelor de judecată. De altfel, posibilitatea folosirii căilor de atac este deja prevăzută la art. 129 din Constituţie. Referitor la textele propuse pentru alin. (4) şi (5), semnalăm că acestea nu se integrează organic în cuprinsul art. 52, prin conţinutul lor normativ fiind legate, mai degrabă, de art. 125 şi 132. 23. La pct. 17, la textul propus pentru art. 62 alin. (2), norma are o redactare imprecisă. În fapt, aşa cum rezultă şi din expunerea de motive, intenţia iniţiatorilor este de a reglementa pragul electoral, şi nu condiţiile de reprezentare a cetăţenilor în Parlamentul României. 24. La pct. 18, prin norma propusă pentru art. 65 alin. (1) lit. l), potrivit căreia Parlamentul desemnează procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procurorii-şefi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, se realizează un transfer de atribuţii de la puterea executivă la cea legislativă, modificându-se astfel echilibrul puterilor în stat. Ca o consecinţă a soluţiei preconizate, ministrul justiţiei nu îşi va mai putea exercita eficient, în temeiul art. 132 alin. (1) din Constituţie, autoritatea asupra procurorilor care deţin aceste funcţii, potrivit principiului controlului ierarhic, fiind astfel afectată capacitatea Ministerului Public de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, potrivit art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin urmare, apreciem că soluţia propusă este susceptibilă de încălcarea limitelor revizuirii Constituţiei, prevăzute de art. 152 alin. (2). 25. La pct. 19, norma propusă pentru art. 70 alin. (3), prin care se prevede posibilitatea demiterii deputatului sau senatorului prin organizarea unui referendum organizat în acest sens în circumscripţia electorală în care a fost ales, este contrară dispoziţiilor art. 69 din Constituţie, potrivit cărora mandatul senatorilor şi deputaţilor este reprezentativ. Prin Decizia nr. 520/2022, Curtea Constituţională a reţinut, făcând trimitere la jurisprudenţa sa, că „art. 69 alin. (2) din Constituţie garantează parlamentarului independenţa faţă de corpul electoral şi de structurile politice care l-au înaintat în această funcţie. (...) Acest text constituţional trebuie să constituie punctul de plecare în explicarea raporturilor constituţionale dintre deputat şi alegătorii săi, partidul politic care l-a propulsat, Camera din care face parte. Interpretarea acestui articol constituţional nu poate fi decât în sensul că deputatul, din punct de vedere juridic, nu are nicio răspundere juridică faţă de alegătorii din circumscripţie care l-au ales şi nici faţă de partidul pe lista căruia a candidat. Raporturile sale cu alegătorii şi partidul sunt raporturi morale, politice, dar nu juridice. El nu mai este ţinut să îndeplinească vreo obligaţie faţă de aceştia, el este obligat numai poporului. În acelaşi sens, în doctrină^1 s-a subliniat că, „potrivit teoriei mandatului reprezentativ, Parlamentul primeşte un mandat colectiv, dat de către întreaga naţiune adunării reprezentative. Alegătorii nu stabilesc dinainte sarcinile parlamentarului, el este autorizat de către naţiune să o exprime şi reprezinte. Fiind considerat alesul şi reprezentantul naţiunii, parlamentarul nu păstrează nicio legătură juridică cu alegătorii din circumscripţia electorală, nu răspunde faţă de aceştia şi nu poate fi revocat decât de întreaga naţiune, lucru practic imposibil.“ ^1 Ioan Muraru, Simina Tănăsescu (coordonatori), Constituţia României - comentariu pe articole, Ediţia 3, Editura CH Beck, Bucureşti, 2022, p. 608. Prin urmare, odată ales, deputatul sau senatorul reprezintă interesele întregului popor şi, în consecinţă, nu poate fi demis prin votul corpului electoral care l-a ales. Întrucât mandatul reprezentativ constituie o garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în Decizia nr. 80/2014, paragraful 220, suprimarea acestei garanţii prin norma propusă încalcă limitele revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie. 26. La pct. 20, norma propusă pentru art. 72 alin. (3) are ca efect afectarea parţială a inviolabilităţii parlamentarului, prin eliminarea posibilităţii Camerei sesizate de a dispune revocarea reţinerii deputatului sau senatorului în caz de infracţiune flagrantă. Soluţia legislativă nu este însă corelată cu dispoziţiile art. 72 alin. (2), care prevăd necesitatea încuviinţării Camerei din care face parte senatorul sau deputatul pentru reţinerea acestuia. Încuviinţarea anterioară sau posterioară reţinerii este o parte componentă esenţială a inviolabilităţii parlamentare, care, aşa cum a precizat Curtea Constituţională în Decizia nr. 799/2011, implică faptul că, „de regulă, un parlamentar nu poate fi arestat, cercetat sau urmărit în materie penală“. În aceeaşi decizie, Curtea a precizat că „reglementarea constituţională a imunităţii parlamentare este justificată de necesitatea protecţiei mandatului parlamentar, ca garanţie a înfăptuirii prerogativelor constituţionale şi, totodată, o condiţie a funcţionării statului de drept. În activitatea sa, parlamentarul trebuie să se bucure de o reală libertate de gândire, expresie şi acţiune, astfel încât să-şi exercite mandatul în mod eficient. Instituţia imunităţii parlamentare, sub cele două forme ale sale, protejează parlamentarul faţă de eventualele presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei sale, fiindu-i astfel asigurată independenţa, libertatea şi siguranţa în exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor care-i revin potrivit Constituţiei şi legilor“. Prin urmare, nu poate fi acceptată o soluţie legislativă, prin care este eliminat un aspect constitutiv al inviolabilităţii parlamentare. Astfel, sunt incidente, mutatis mutandis, cele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 799/2011, în care a precizat că, „văzând că prin proiectul legii de revizuire a Constituţiei este eliminată inviolabilitatea parlamentarului, adică acea imunitate de procedură care protejează parlamentarul împotriva urmăririlor penale abuzive sau vexatorii, instituţia imunităţii parlamentare fiind astfel golită de conţinut, Curtea constată că modificarea propusă sub acest aspect este neconstituţională, deoarece are ca efect suprimarea unei garanţii a unui drept fundamental al persoanei care ocupă o demnitate publică, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie“. 27. La pct. 25, la norma propusă pentru art. 94 lit. b), întrucât acordarea gradelor de mareşal şi general este o activitate specifică puterii executive, Preşedintele României fiind, de altfel, şi comandantul forţelor armate, potrivit art. 92 alin. (1), condiţionarea acordării acestor grade de avizul comisiilor parlamentare constituie o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat. 28. La pct. 27, la textul propus pentru art. 103 alin. (1), constatăm că acesta este lipsit de precizie şi este susceptibil de a genera un blocaj în procedura de învestire a Guvernului, întrucât nu are în vedere posibilitatea ca niciun partid şi nicio alianţă de partide să nu aibă majoritatea în Parlament. 29. La art. 115 alin. (5), astfel cum este propus la pct. 29, textul propus pentru teza a 5-a, potrivit căreia „nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei de urgenţă“ nu este suficient de clar, întrucât nu rezultă care anume termen este avut în vedere. Se impune, de aceea, completarea normei cu o precizare expresă în acest sens. Pe de altă parte, pentru îndeplinirea cerinţei accesibilităţii, este necesar ca textul să prevadă şi care este modalitatea prin care se asigură publicitatea într-o astfel de situaţie, întrucât expirarea respectivului termen şi, implicit, încetarea efectelor ordonanţei de urgenţă trebuie aduse la cunoştinţa cetăţenilor, cărora li se impune cunoaşterea legii. La alin. (6) nu este clar ce se are în vedere prin „desfiinţarea“ bunurilor. Referitor la înstrăinarea bunurilor proprietate publică, menţionăm că, prin ipoteză, acestea nu pot fi înstrăinate, fiind inalienabile. În ceea ce priveşte concesionarea bunurilor proprietate publică, precizăm că aceasta este un act de administrare specific puterii executive şi nu s-ar putea realiza printr-un act normativ cu putere de lege, ci numai printr-un act administrativ. 30. La pct. 32, la norma propusă pentru art. 118 alin. (6), semnalăm că stabilirea bugetului pentru apărare pe timp de pace la maximum 2% din bugetul naţional ar putea determina imposibilitatea îndeplinirii de către forţele armate a rolului lor constituţional, prevăzut de art. 118 alin. (1), de garantare a suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. 31. La pct. 33, la textul propus pentru art. 119 alin. (2), semnalăm că ultima teză nu se încadrează organic în cuprinsul articolului. 32. La art. 124 alin. (3), propus la pct. 35, precizăm că stabilirea condiţiei ca judecătorii să fie „exclusiv cetăţeni români“ nu este corelată cu dispoziţiile art. 16 alin. (3), rămas nemodificat, potrivit cărora funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară“, prin urmare şi de către persoanele care, pe lângă cetăţenia română, mai au şi o altă cetăţenie. În acest context, semnalăm şi faptul că precizarea din cuprinsul art. 125 alin. (1), propus la pct. 37, potrivit căreia judecătorii numiţi în funcţie sunt „cetăţeni români“ este superfluă şi trebuie eliminată. 33. La pct. 36, la norma preconizată pentru art. 124 alin. (4), semnalăm că teza a doua este retroactivă, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, care reprezintă o garanţie a drepturilor fundamentale. Prin urmare, textul propus încalcă limitele revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (2). 34. Ca observaţie de ordin general, referitoare la dispoziţiile prin care ar urma să se reglementeze, la nivel constituţional, aspecte legate de statutul judecătorilor şi procurorilor, propuse la pct. 37, 39 şi 41, semnalăm că prin proiect se ridică la rang constituţional anumite instituţii publice reglementate în prezent la nivel de lege, şi anume: Institutul Naţional al Judecătorilor şi Procurorilor (denumit, la pct. 41, Institutul Naţional al Magistraturii), Şcoala Naţională de Grefieri şi Inspecţia Judiciară. Reglementarea propusă este însă incompletă, întrucât, cu excepţia dispoziţiei din cuprinsul art. 134 alin. (6), propusă la pct. 41, referitoare la natura juridică a Inspecţiei Judiciare, nu se face nicio precizare privind natura juridică a celorlalte entităţi. În ceea ce priveşte Inspecţia Judiciară, precizăm că stabilirea, la nivel constituţional, că aceasta se organizează „ca direcţie cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Justiţiei“ este contrară principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie. Pe de altă parte, reglementarea unor aspecte detaliate referitoare la statutul judecătorilor şi procurorilor nu este specifică unor norme de rang constituţional. 35. La art. 133, astfel cum este propus la pct. 40, se stabileşte componenţa Consiliului Superior al Magistraturii cu excluderea procurorilor, care ar urma să fie reprezentaţi doar de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. O astfel de componenţă a Consiliului nu ţine seama însă nici de rolul acestuia de garant al independenţei justiţiei şi nici de atribuţiile referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, care sunt reglementate prin proiect similar celor existente în prezent. Astfel, potrivit art. 134 alin. (1), propus la pct. 41, Consiliul propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, Consiliul îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor. Menţionăm că, în Decizia nr. 799/2011, Curtea Constituţională a subliniat că „îndeplinirea rolului constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, acela de garant al independenţei justiţiei, precum şi a principalelor atribuţii care privesc cariera şi răspunderea disciplinară a magistraţilor presupune ca judecătorii şi procurorii să aibă o pondere corespunzătoare imperativului constituţional, consacrat de art. 133 alin. (1). Aşa fiind, în virtutea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, componenţa acestui organism trebuie să reflecte specificitatea acestei activităţi, calitatea de magistraţi a membrilor - aşa cum o impune însăşi titulatura acestui organism suprem de reprezentare, care cunosc în mod direct implicaţiile activităţii desfăşurate de această categorie profesională, fiind definitorie pentru hotărârile pe care le adoptă Consiliul“. Prin urmare, soluţia legislativă de eliminare a procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi adoptată. 36. Din punctul de vedere al structurării textelor, semnalăm că, la pct. 41, două alineate ce alcătuiesc norma propusă pentru art. 134 sunt marcate cu cifra „(3)“. 37. La art. 136 alin. (4), propus la pct. 42, semnalăm că ultima teză, referitoare la actualizarea redevenţelor în funcţie de preţurile practicate la nivelul Uniunii Europene, este lipsită de previzibilitate şi este susceptibilă de a aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice. 38. La art. 147 alin. (4), propus la pct. 47, textul propus instituie caracterul retroactiv al efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, prevăzând că acestea sunt obligatorii „şi pentru toată durata în care actul normativ declarat neconstituţional a produs efecte“. Dincolo de caracterul contradictoriu al normei care stabileşte, în acelaşi timp, că deciziile produc efecte „numai pentru viitor“, precizăm că o astfel de soluţie aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, întrucât pune în discuţie toate efectele produse prin aplicarea normelor, de la intrarea lor în vigoare şi până la declararea neconstituţionalităţii acestora. Consecinţele negative ale unei astfel de reevaluări a tuturor situaţiilor şi raporturilor juridice născute sau stinse ca urmare a activităţii normelor declarate neconstituţionale sunt evidente, astfel încât soluţia legislativă nu poate fi adoptată. 39. Referitor la pct. 49, ca observaţie generală, precizăm că întreaga normă conţine termeni şi expresii care nu sunt proprii dreptului internaţional public, cum ar fi: organisme şi alianţe internaţionale; angajamente luate; ratificarea revizuirii tratatelor modificatoare ş.a. Menţinerea acestora în cuprinsul proiectului este de natură să creeze confuzie în aplicare şi poate conduce la insecuritatea normei juridice, nefiind respectate prevederile Legii nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, nu sunt respectate dispoziţiile art. 7 alin. (4), potrivit cărora „textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce“. 40. Cu privire la denumirea titlului VI, astfel cum este propusă la pct. 49, semnalăm faptul că, pe plan internaţional, România are calitatea de subiect de drept internaţional primordial şi acţionează în calitatea sa de suveran. Prin urmare, în relaţiile internaţionale, România se implică doar în raporturi juridice la care participă doar subiecte de drept internaţional public. Or, potrivit dreptului internaţional public, calitatea de subiect de drept internaţional aparţine unor categorii determinate de entităţi, între care nu se găsesc „Organisme şi alianţe internaţionale“, aşa cum se menţionează denumirea titlului VI. Precizăm că România poate participa la înţelegeri juridice internaţionale, poate avea calitatea de membru al organizaţiilor internaţionale ş.a. Prin urmare, sub aspectul terminologiei folosite, denumirea titlului VI trebuie revăzută. Observaţia este valabilă, în mod corespunzător, pentru toate situaţiile din cuprinsul pct. 49. Totodată, menţionăm că substantivele „angajamentele“ şi „obligaţiile“, folosite în cuprinsul normei propuse pentru art. 148, sunt sinonime. Mai mult, România îşi asumă obligaţii nu doar în temeiul unor tratate constitutive la care a aderat, ci şi în temeiul altor instrumente juridice internaţionale. De asemenea, precizăm că România îşi asumă drepturi şi obligaţii nu doar prin aderarea la anumite tratate, ci şi ca urmare a ratificării unor instrumente juridice internaţionale, aderarea şi ratificarea fiind două modalităţi distincte de exprimare a consimţământului statului de a dobândi şi a-şi asuma drepturi şi obligaţii pe plan internaţional. Prin urmare, menţinerea expresiei „Tratatele Constitutive (...) la care a aderat“ este de natură să limiteze participarea României la relaţiile internaţionale, motiv pentru care este necesară revederea normei. În ceea ce priveşte denumirea marginală propusă pentru art. 149, menţionăm că aceasta cuprinde termeni care sunt utilizaţi în context eronat, nefiind avute în vedere definiţiile acestora astfel cum se găsesc în dreptul internaţional public cutumiar privind încheierea tratatelor şi în Legea nr. 590/2003 privind tratatele. Cu titlu de exemplu, precizăm că nu se ratifică revizuirea tratatelor, ci se ratifică instrumentul juridic internaţional prin intermediul căruia a fost revizuit un tratat. Menţionăm că, potrivit normelor de drept internaţional public şi Legii nr. 590/2003 privind tratatele, expresia „se prevede aderarea, ratificarea...“, din cuprinsul normei propuse pentru alin. (3), nu este corectă, deoarece prin lege internă se exprimă consimţământul statului de a deveni parte la un tratat. De asemenea, referitor la norma propusă pentru alin. (6) al art. 149, semnalăm că retragerea României dintr-o organizaţie internaţională se realizează doar în condiţiile şi termenii din cuprinsul actului constitutiv al organizaţiei şi nu ca efect al „respingerii prin referendum a ratificării Tratatelor constitutive revizuite ale organizaţiilor şi alianţelor la care România este parte“, astfel cum se prevede în proiect. Observaţiile sunt valabile, în mod corespunzător, pentru întreaga normă propusă pentru art. 149. Având în vedere cele menţionate mai sus, este necesară revederea normei, în caz contrar, promovarea acesteia atrage răspunderea internaţională a României. Ţinând seama de aspectele mai sus menţionate, prezenta iniţiativă legislativă a cetăţenilor nu poate fi adoptată. PREŞEDINTE FLORIN IORDACHE Bucureşti, 8 aprilie 2024. Nr. 364. DECLARAŢIE - extras - Subsemnaţii: - CHITIC MIRCEA-VICTOR-DANIEL, – PURIC LIVIU DAN, reprezentat prin CHITIC MIRCEA-VICTOR-DANIEL, – BALTAG GABRIELA, reprezentată prin CHITIC MIRCEA-VICTOR-DANIEL, – LEUŞCA RAYMOND-NICOLAE, reprezentat prin CHITIC MIRCEA-VICTOR-DANIEL, – SIPOŞ ADRIAN, reprezentat prin CHITIC MIRCEA-VICTOR-DANIEL, – ŞUTA MIRCEA-DAN, reprezentat prin CHITIC MIRCEA-VICTOR-DANIEL, – GOIA FLORIN-IONEL, reprezentat prin CHITIC MIRCEA-VICTOR-DANIEL, – ŞTEFAN DANIELA, reprezentată prin CHITIC MIRCEA-VICTOR-DANIEL, – BARNOŞ DĂNUŢ, – DINU-AVRĂMUŢĂ CEZAR CĂTĂLIN, – CIOBANU-DOBRESCU RĂZVAN, – MIHAIL JENI-ANGELICA, având calitatea de alegători, declarăm prin prezenta, pe proprie răspundere, cunoscând prevederile art. 326 Cod Penal, cu privire la falsul în declaraţii, că înţelegem să ne constituim într-un comitet de iniţiativă legislativă având drept scop promovarea unui proiect legislativ întocmit în temeiul art. 74 din Constituţie având titulatura „Legea Suveranităţii“ sau „Legea Pentru Protejarea Interesului Superior şi Suveran al Poporului şi Cetăţeanului Român“ în condiţiile prevăzute de Legea nr. 189/1999, republicată, privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
