Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   INDRUMAR Nr. 53052 din 1985  pentru intocmirea regulamentelor de ordine interioara in unitatile socialiste de stat si pentru incheierea contractelor de munca in forma scrisa    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

INDRUMAR Nr. 53052 din 1985 pentru intocmirea regulamentelor de ordine interioara in unitatile socialiste de stat si pentru incheierea contractelor de munca in forma scrisa

EMITENT: CONSILIUL CENTRAL AL UNIUNII GENERALE A SINDICATELOR
PUBLICAT: BULETINUL OFICIAL NR. 53 din 31 octombrie 1985
Dezvoltarea economico-socialã a tarii în condiţiile perfecţionãrii cadrului organizatoric al democraţiei muncitoresti, de participare nemijlocitã a maselor la conducerea economiei pe baza principiilor autoconducerii muncitoresti şi autogestiunii, impune întãrirea rãspunderii oamenilor muncii, a organelor de conducere colectivã, pentru asigurarea unei eficiente sporite a întregii activitãţi, precum şi o temeinica organizare şi disciplina în munca.
În acest scop, toate persoanele încadrate în munca, în raport cu atribuţiile ce le revin, potrivit contractului lor de munca, au obligaţia de a respecta cu stricteţe regulile de disciplina stabilite în unitãţile în care lucreazã, contribuind la instaurarea unui climat corespunzãtor pentru o buna desfãşurare a activitãţii unitãţilor respective şi pentru fructificarea maxima a potenţialului economic al acestora, în interesul bunastarii generale.
Normele privind organizarea şi disciplina muncii în fiecare unitate se stabilesc, potrivit Legii organizãrii şi disciplinei muncii în unitãţile socialiste de stat nr. 1/1970 şi în raport cu specificul activitãţii, printr-un regulament de ordine interioarã.
În vederea întocmirii regulamentelor de ordine interioarã şi a încheierii contractelor de munca în forma scrisã, Ministerul Muncii şi Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor, potrivit <>art. 23 din Legea nr. 1/1970 , dau urmãtoarele îndrumãri:

I. CU PRIVIRE LA ÎNTOCMIREA REGULAMENTULUI DE ORDINE INTERIOARĂ

A. Unitãţile în care se întocmesc regulamente de ordine interioarã şi modul de elaborare a acestora

1. Regulamentele de ordine interioarã se întocmesc în întreprinderi şi centrale, celelalte unitãţi economice de stat, instituţii, ministere şi celelalte organe centrale şi locale de stat, denumite în prezentul îndrumar unitãţi.
2. Proiectul regulamentului de ordine interioarã se întocmeşte de conducerea unitãţii şi comitetului sindicatului, se afişeazã în unitate la loc vizibil, timp de 20 de zile, şi se definitiveaza pe baza propunerilor de imbunatatire fãcute de persoanele încadrate în munca.
Regulamentul de ordine interioarã se aproba de consiliul oamenilor muncii şi comitetului sindicatului şi se semneazã de conducãtorul unitãţii şi de preşedintele comitetului sindicatului.
În unitãţile în care conducerea colectivã este asigurata de alte organe, regulamentul de ordine interioarã se aproba de acestea.
Dupã semnarea regulamentului, conducerea unitãţii şi comitetul sindicatului vor lua mãsurile necesare pentru a-l aduce la cunostinta tuturor persoanelor încadrate în munca, în care scop va fi afişat în secţii, sectoare, ateliere sau alte locuri de munca.
3. Regulamentul de ordine interioarã intra în vigoare dupã 10 zile de la data semnãrii lui.
4. Regulamentul de ordine interioarã poate fi modificat, potrivit procedurii prevãzute pentru întocmirea lui, ori de cîte ori necesitãţile legate de organizarea şi disciplina muncii în unitate o cer.
5. Ministerele, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi comitetele uniunilor sindicatelor de ramura, vor coordona şi controla modul în care se întocmesc regulamentele de ordine interioarã în unitãţile din subordine.
6. În sectoarele în care natura activitãţii impune instituirea unui regim de disciplina specific se întocmesc statute disciplinare.

B. Cuprinsul regulamentului de ordine interioarã

1. La întocmirea regulamentului de ordine interioarã se vor avea în vedere dispoziţiile Codului muncii, ale Legii organizãrii şi disciplinei muncii în unitãţile socialiste de stat nr. 1/1970, ale <>cap. IV şi VI din Legea nr. 5/1978 cu privire la organizarea şi conducerea unitãţilor socialiste de stat, precum şi la funcţionarea acestora pe baza autoconducerii muncitoresti şi autogestiunii economico-financiare şi ale <>Decretului nr. 400/1981 pentru instituirea unor reguli privind exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor, întãrirea ordinii şi disciplinei în munca în unitãţile cu foc continuu sau care au instalaţii cu grad ridicat de pericol în exploatare, prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare a unitãţii, precum şi cele din prezentul îndrumar, tinindu-se seama de profilul, specificul şi complexitatea sarcinilor unitãţii.
2. Regulamentul de ordine interioarã va cuprinde o parte introductivã, în care se vor arata importanta şi necesitatea asigurãrii unei stricte discipline a muncii pentru unitatea respectiva.
Prevederile regulamentului de ordine interioarã vor fi grupate în urmãtoarele capitole: dispoziţii generale, obligaţiile conducerii unitãţii, obligaţiile personalului muncitor, organizarea timpului de lucru în unitate, recompense, sancţiuni disciplinare.
În unitãţile care au în structura lor organizatoricã unitãţi componente (fabrici, uzine, santiere, exploatãri şi alte unitãţi similare), regulamentul de ordine interioarã va cuprinde, la fiecare dintre capitolele sale, şi dispoziţii suplimentare pentru unitãţile respective, corespunzãtor specificului activitãţii lor.
3. În capitolul I "Dispoziţii generale" al regulamentului se va preciza ca regulile de disciplina stabilite prin regulamentul de ordine interioarã se aplica tuturor persoanelor încadrate în munca în unitate, indiferent de durata contractului de munca, celor care lucreazã în cadrul unitãţii ca detasati, precum şi elevilor şi studenţilor care fac practica în unitate. Cu privire la cei care lucreazã în cadrul unitãţii ca delegaţi ai unei alte unitãţi, se va mentiona ca sînt obligaţi sa respecte, pe lîngã disciplina muncii din unitatea care i-a delegat, şi regulile de disciplina specifice locului de munca unde îşi desfãşoarã activitatea pe timpul delegarii.
4. Capitolul II "Obligaţiile conducerii unitãţii" va cuprinde în mod concret, în raport cu specificul activitãţii unitãţii - întreprindere, alta unitate economicã, instituţie ori organ de stat -, îndatoririle conducerii unitãţii privind organizarea muncii şi crearea condiţiilor necesare în vederea desfãşurãrii normale a producţiei, precum şi cele referitoare la întãrirea ordinii şi disciplinei, în principal cu privire la:
a) gospodãrirea eficienta a bunurilor încredinţate colectivului de oameni ai muncii, asigurarea îndeplinirii ritmice şi integrale a sarcinilor stabilite prin plan, introducerea progresului tehnic şi ridicarea calitãţii producţiei, reducerea consumurilor de materii prime, materiale, combustibil şi energie, sporirea gradului de utilizare a materialelor refolosibile, asigurarea aprovizionarii şi desfacerii producţiei, creşterea mai accentuata a productivitatii muncii, realizarea eficientei financiar-valutare a operaţiunilor de comerţ exterior, a rentabilitatii tuturor produselor şi serviciilor şi, pe aceasta baza, autofinantarea întregii activitãţi;
b) luarea tuturor mãsurilor necesare pentru buna organizare şi desfãşurare a proceselor de producţie în condiţii de deplina siguranta, pentru supravegherea permanenta a utilajelor, verificarea punctelor de control şi comanda, respectarea tehnologiilor, a tuturor normelor de exploatare, întreţinere, reparaţii, întãrirea ordinii şi disciplinei, organizarea controlului sistematic al îndeplinirii îndatoririlor de cãtre fiecare lucrator, tragerea la rãspundere a celor care incalca obligaţiile de serviciu ce le revin;
c) punerea la dispoziţia persoanelor încadrate în munca, potrivit specificului muncii lor şi condiţiilor avute în vedere la stabilirea normelor de munca, a dotãrii tehnice de care unitatea dispune, a materialelor, documentaţiei şi echipamentului de protecţie şi de lucru, precum şi luarea de mãsuri pentru asigurarea stãrii lor corespunzãtoare în vederea utilizãrii depline a capacitãţilor de producţie şi a folosirii complete şi eficiente a timpului de lucru;
d) stabilirea instrucţiunilor pentru funcţionarea şi exploatarea instalaţiilor, maşinilor, agregatelor şi utilajelor folosite în unitate, instrucţiunilor tehnice de lucru, normelor de manipulare, depozitare şi folosire a materiilor prime şi materialelor, instrucţiunilor proprii de protecţie a muncii, precum şi a celorlalte norme specifice activitãţii din unitate;
e) stabilirea normelor de munca şi prescripţiilor de calitate, precum şi a procesului tehnologic;
f) luarea de mãsuri pentru îmbunãtãţirea condiţiilor de munca, asigurarea condiţiilor de protecţie a muncii şi de respectare a normelor igienico-sanitare; asigurarea instruirii personalului în acest domeniu;
g) aprovizionarea la timp şi în bune condiţii a tuturor secţiilor şi compartimentelor de lucru cu materii prime, materiale, combustibili şi energie, cu respectarea consumurilor normate;
h) repartizarea şi utilizarea judicioasã a forţei de munca, dimensionarea la strictul necesar a personalului, organizarea orientarii profesionale, selecţionarea, încadrarea în munca şi promovarea personalului, potrivit cerinţelor stabilite pentru fiecare loc de munca, asigurarea evidentei cadrelor, aplicarea unor criterii obiective de apreciere anuala a acestora;
i) asigurarea pregãtirii profesionale a membrilor asociaţi şi perfecţionarea pregãtirii lor profesionale în raport cu calificarea şi cu drepturile prevãzute de lege;
j) organizarea de acţiuni de popularizare a legislaţiei în rindurile întregului personal muncitor, inclusiv a prevederilor <>Decretului nr. 400/1981 , pentru asigurarea cunoaşterii şi respectãrii stricte a tuturor drepturilor şi îndatoririlor ce le revin în calitate de membri ai colectivelor de munca şi de cetãţeni ai Republicii Socialiste România;
k) examinarea cu atentie şi luarea în considerare a sugestiilor şi propunerilor fãcute de oamenii muncii în vederea îmbunãtãţirii activitãţii în toate compartimentele, precum şi informarea acestora asupra modului de rezolvare;
l) luarea mãsurilor pentru eliberarea de legitimatii tuturor persoanelor încadrate în munca, cu indicarea locului de munca al fiecãreia;
m) întocmirea caracterizarilor privind activitatea profesionalã a personalului la plecarea din unitate.
În acest capitol se va prevedea, totodatã, ca persoanele care asigura conducerea unitãţii - în afarã de obligaţiile pe care le au în aceasta calitate - au şi celelalte îndatoriri ale persoanelor încadrate în munca.
5. În capitolul III "Obligaţiile personalului muncitor" vor fi prevãzute, în raport cu profilul activitãţii unitãţii, îndatoririle persoanelor încadrate în munca, în calitatea lor de proprietari ai mijloacelor de producţie, de producãtori şi beneficiari ai valorilor materiale şi spirituale, în principal cu privire la:
a) respectarea cu stricteţe a ordinii şi disciplinei la locul de munca, urmãrirea şi aplicarea cu fermitate a normelor şi instrucţiunilor referitoare la desfãşurarea procesului de producţie, îndeplinirea cu simt de inalta rãspundere a îndatoririlor de serviciu, manifestarea intransigentei fata de orice abatere de la regulile stabilite;
b) respectarea programului de lucru:
- executarea întocmai şi la timp a obligaţiilor de serviciu ce le revin;
c) folosirea integrala şi cu maximum de eficienta a timpului de munca pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu;
d) respectarea normelor de munca şi a prescripţiilor de calitate stabilite;
e) însuşirea şi respectarea procesului tehnologic şi de munca stabilit pentru compartimentul, respectiv locul de munca, la care îşi desfãşoarã activitatea;
f) folosirea maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor încredinţate, la parametrii de funcţionare prevãzuţi în documentaţia tehnica şi în condiţii de deplina siguranta;
g) utilizarea eficienta a materiilor prime, materialelor, combustibililor şi energiei, sporirea gradului de valorificare a acestora, recuperarea tuturor resurselor materiale şi energetice refolosibile;
h) respectarea consumurilor normate de materii prime, materiale, combustibili şi energie, luarea mãsurilor necesare pentru evitarea risipei de orice fel, înlãturarea oricãrei neglijente în pãstrarea şi administrarea bunurilor;
i) respectarea normelor de protecţie a muncii, precum şi a celor privind folosirea echipamentului de protecţie şi de lucru şi de prevenire a incendiilor sau a oricãror alte situaţii care ar putea pune în primejdie clãdirile, instalaţiile unitãţii ori viata, integritatea corporalã sau sãnãtatea unor persoane;
j) înştiinţarea de îndatã a şefului ierarhic superior despre existenta unor nereguli, abateri, greutãţi sau lipsuri în aprovizionarea locului de munca, în întreţinerea maşinilor, utilajelor etc., propunerea de mãsuri pentru prevenirea unor asemenea situaţii;
k) interdicţia lasarii fãrã supraveghere, în timpul programului de munca, a maşinilor şi instalaţiilor în funcţiune;
l) interdicţia pãrãsirii locului de munca pînã la sosirea schimbului, în unitãţile în care activitatea este organizatã pe schimburi; în caz de neprezentare a schimbului, persoana incadrata în munca este obligatã sa anunţe şeful ierarhic, pentru a fi luate mãsurile necesare;
m) pãstrarea, dezvoltarea şi apãrarea patrimoniului încredinţat, gospodãrirea judicioasã a acestuia;
n) respectarea dispoziţiilor legale privind pãstrarea secretului de stat şi a celor referitoare la documentele, datele sau informaţiile care nu sînt destinate publicitãţii;
o) respectarea regulilor de acces în locurile de munca unde intrarea este permisã numai în anumite condiţii;
p) comportarea corecta în cadrul relaţiilor de serviciu, promovarea de raporturi de întrajutorare cu toţi membrii colectivului de lucru, de asigurare a unui climat de disciplina muncitoreasca şi combaterea oricãror manifestãri necorespunzãtoare;
r) menţinerea ordinii şi curãţeniei la locul de munca;
s) ridicarea necontenita a calificãrii profesionale, a nivelului de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice şi de cultura generalã, frecventarea şi absolvirea cursurilor de perfecţionare organizate sau recomandate de unitate.
6. În capitolul IV "Organizarea timpului de lucru în unitate" vor fi prevãzute, în raport cu profilul şi specificul unitãţii, urmãtoarele:
a) ora începerii şi ora terminãrii programului de lucru, ţinînd seama de anotimp, lumina naturala şi alte elemente de organizare raţionalã a activitãţii;
b) modul de organizare a lucrului - în schimburi, tura, turnus, program de exploatare etc. - cu indicarea duratei şi condiţiilor în care se fac predarea şi preluarea schimbului;
c) durata pauzei pentru masa şi orele la care se acorda la locurile de munca pentru care este stabilitã;
d) durata pauzelor pentru alaptare acordate femeilor cu copii mici şi orele cînd acestea urmeazã a fi acordate; posibilitatea ca pauzele sa fie înlocuite, la cererea mamei, cu reducerea programului de lucru;
e) modul de organizare a serviciului pe unitate şi, unde este cazul, a orelor de garda;
f) modul de acordare a zilei de repaus sãptãmînal, în cazul în care acest repaus nu poate fi asigurat duminica, precum şi a zilei libere în cadrul saptaminii de lucru reduse;
g) modul în care se tine evidenta prezentei personalului (pontaj, condica de prezenta etc.), precum şi evidenta orelor efectuate peste program;
h) regulile privind accesul în unitate, circulaţia în cadrul acesteia a persoanelor încadrate în munca şi a persoanelor strãine; stabilirea locurilor de munca unde accesul sau circulaţia este permisã numai în condiţiile anume stabilite; asigurarea exercitãrii controlului asupra respectãrii acestor reguli;
i) modul în care se face programarea concediilor de odihna şi se tine evidenta acestor concedii, a concediilor de boala, concediilor de studii, concediilor fãrã plata, precum şi a absentelor nemotivate.
7. La capitolul V "Recompense" se va prevedea ca persoanele care îşi îndeplinesc în cele mai bune condiţii sarcinile ce le revin pot primi sau, dupã caz, pot fi propuse, sa li se acorde, potrivit dispoziţiilor legale, urmãtoarele recompense:
a) trepte sau gradatii la retributia tarifara, cu reducerea vechimii minime prevãzute de lege;
b) participarea la realizarea producţiei, a beneficiilor şi la împãrţirea beneficiilor, acordarea de premii şi de alte recompense materiale;
c) ordine, medalii, titluri de onoare, diplome de onoare, insigne, titluri distinctive;
d) înscrierea în cartea de onoare;
e) înscrierea în tabloul de onoare, evidentierea în munca, multumire verbalã sau în scris.
Se va preciza, de asemenea, ca recompensele acordate se noteaza în fişa sau dosarul personal, iar cele prevãzute la lit. c) şi d) se înscriu şi în carnetul de munca al persoanei încadrate în munca.
8. În capitolul VI "Sancţiuni disciplinare" se va prevedea ca încãlcarea cu vinovãţie a obligaţiilor de munca, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinarã şi se sancţioneazã indiferent de funcţia pe care o are persoana care a savirsit-o.
Se va preciza ca sancţiunile cu caracter disciplinar ce pot fi aplicate personalului în caz de abatere disciplinarã sînt, potrivit art. 100 alin. 1 din Codul muncii, urmãtoarele:
a) mustrare;
b) avertisment;
c) retragerea uneia sau mai multor gradatii sau trepte de retribuire pe o perioada de 1-3 luni sau, în cazul celor încadraţi cu retributia la nivelul de baza, diminuarea acesteia cu 5-10% pe aceeaşi perioada;
d) reducerea retributiei şi reducerea indemnizaţiei de conducere pe durata de 1-3 luni, cu 5-10%;
e) retrogradarea în funcţie sau în categorie - în cadrul aceleiaşi profesii - pe durata de 1-3 luni;
f) desfacerea disciplinarã a contractului de munca.
De asemenea, se va preciza ca sancţiunea disciplinarã se aplica numai dupã cercetarea prealabilã a faptei ce constituie abatere, ascultarea persoanei în cauza şi verificarea susţinerilor fãcute de aceasta în apãrare. Se vor mentiona persoanele care rãspund de îndeplinirea acestei obligaţii legale.
Se va mentiona, totodatã, posibilitatea desfacerii contractului de munca pentru abateri grave de la disciplina muncii, de la normele eticii şi echitãţii socialiste sau pentru lipsa de rãspundere în realizarea planului, de cãtre adunarea generalã a oamenilor muncii sau adunãrile oamenilor muncii pe secţii, ateliere ori alte unitãţi de producţie similare, potrivit prevederilor <>art. 64 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 5/1978 .
În acest capitol se va mentiona şi dreptul adunãrilor oamenilor muncii pe secţii, ateliere sau formaţii de lucru de a hotãrî desfacerea contractului de munca al personalului din aceste unitãţi, în condiţiile <>art. 64 alin. 1 lit. x) din Legea nr. 5/1978 , mãsura care urmeazã a fi luatã potrivit procedurii prevãzute de art. 134 din Codul muncii.
Se va arata, totodatã, ca sancţiunile disciplinare se stabilesc de organul de conducere colectivã sau de conducãtorul unitãţii ori compartimentului de munca; se vor indica şefii compartimentelor din unitate care pot aplica sancţiunile "mustrare" şi "avertisment", precum şi sancţiunile ce se aplica de maiştri.
Se va arata ca abaterile disciplinare sãvîrşite de o persoana incadrata în munca în perioada detaşãrii în alta unitate se sancţioneazã de conducerea unitãţii la care aceasta este detasata. Sancţiunile privind retragerea uneia sau mai multor gradatii ori trepte de retribuire şi retrogradarea în funcţie pot fi aplicate persoanelor încadrate în munca, detasate, numai cu acordul conducerii unitãţii care le-a detaşat, iar sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de munca se aplica de conducerea unitãţii care le-a detaşat.
De asemenea, se va arata ca abaterile disciplinare sãvîrşite de o persoana incadrata în munca în timpul delegarii în alta unitate se sancţioneazã de cãtre conducerea unitãţii care a delegat-o.
Se va preciza, totodatã, ca în comunicarea scrisã ce se face persoanei încadrate în munca, în legatura cu sancţiunea aplicatã, se vor prevedea şi calea de atac, termenul de introducere a plingerii şi organele competente sa soluţioneze plîngerea.

La întocmirea regulamentului de ordine interioarã, consiliul oamenilor muncii şi comitetul sindicatului vor urmãri ca prevederile înscrise în regulament sa corespundã pe deplin dispoziţiilor Codului muncii şi celorlalte acte normative şi sa reprezinte o concretizare la specificul şi profilul unitãţii.

II. CU PRIVIRE LA ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE MUNCA ÎN FORMA SCRISĂ

1. În conformitate cu prevederile art. 64 din Codul muncii, încadrarea în munca se realizeazã prin încheierea unui contract individual de munca în forma scrisã.
Contractul de munca va cuprinde:
a) denumirea unitãţii, sediul acesteia şi persoana competenta sa încheie contractul de munca în calitate de reprezentant legal al unitãţii;
b) numele, prenumele şi domiciliul persoanei încadrate în munca;
c) data încheierii contractului şi numãrul sub care a fost înregistrat în registrul numerelor matricole din unitatea parte în contract;
d) durata pentru care se încheie contractul; dacã se încheie pe durata determinata se va preciza perioada pe care se încheie.
În cazul în care încheierea contractului de munca pe durata nedeterminatã s-a fãcut în temeiul unei dispoziţii de repartizare obţinutã de un absolvent al învãţãmîntului superior - cursuri de zi - se va preciza perioada de stagiu stabilitã potrivit <>Decretului nr. 54/1975 ;
e) meseria sau funcţia pe care urmeazã sa o îndeplineascã persoana incadrata în munca, cu indicarea locului de munca, dacã precizarea specialitatii respective o face necesarã.
În cazul în care munca urmeazã sa fie prestatã într-o unitate componenta, cu activitate permanenta în alta localitate, se va preciza ca locul de munca al celui în cauza va fi acea unitate.
Dacã activitatea persoanei încadrate în munca impune deplasãri periodice ori permanente, (pentru control, supraveghere, îndrumare etc.), se va face precizare despre aceasta.
În cazul în care activitatea persoanei încadrate în munca urmeazã sa se desfãşoare pe santiere sau în diferite alte puncte de lucru, se vor preciza localitãţile sau raza teritorialã în care urmeazã sa presteze munca.
În cazul în care activitatea persoanei încadrate în munca urmeazã sa se desfãşoare în condiţii deosebite de munca (vãtãmãtoare, periculoase), se vor face precizãrile necesare în legatura cu aceasta, inclusiv timpul din programul de munca cît lucreazã în condiţiile respective;
f) volumul de munca ce urmeazã sa fie prestat - o norma intreaga sau o fracţiune de norma (cu indicarea fracţiunilor respective);
g) retributia tarifara de încadrare pe care urmeazã sa o primeascã persoana incadrata în munca pentru activitatea prestatã.
Pentru muncitorii calificaţi şi necalificati se vor mentiona categoria şi treapta de retribuire, pentru personalul tehnic, economic, de alta specialitate, administrativ, de deservire şi de paza, clasa de retribuire şi gradatia, iar pentru cei încadraţi cu retributie fixa şi indemnizaţie, care este cuantumul acestora. Se vor mai mentiona sporurile, retribuţiile majorate, indemnizaţiile şi celelalte drepturi care fac parte din retributia tarifara de încadrare.
Se va face menţiunea dacã persoana este retribuitã în acord global sau în alta forma de retribuire.
De asemenea, pentru categoriile de persoane încadrate în munca, cãrora li se fac reţineri din retributia tarifara, pînã la cunoaşterea rezultatelor referitoare la îndeplinirea sarcinilor, se va face menţiunea şi despre aceasta situaţie.
Dacã cel ce urmeazã a fi încadrat este şi pensionar, se vor mentiona felul pensiei, precum şi dispoziţiile legale care i se aplica în privinta cumulului pensiei cu retributia;
h) obligaţiile generale ale unitãţii şi ale persoanei încadrate în munca.
Se va mentiona ca obligaţiile pe care şi le asuma unitatea, precum şi cele ce revin persoanei încadrate în munca, sînt cuprinse în legi, decrete şi alte acte normative, în regulamentul de ordine interioarã, în regulamentul de organizare şi funcţionare a unitãţii, în contractul colectiv de munca, în contractul-angajament, în normele de protecţie a muncii, de prevenire şi stingere a incendiilor, afişate în unitate;
i) obligaţii specifice ale unitãţii.
Se vor preciza şi alte obligaţii ale conducerii unitãţii, ca de pilda: obligaţia de a asigura persoanei încadrate în munca, în condiţiile legii, o locuinta ca accesoriu al contractului de munca, cazarea în spaţii destinate nelocalnicilor, transportul zilnic din localitatea de domiciliu, transportul periodic pentru vizitarea familiei, folosirea cantinelor, cãminelor, creselor pentru copii etc.;
j) obligaţii specifice ale persoanei încadrate în munca, altele decît cele prevãzute la lit. h);
k) semnatura pãrţilor.
Acestui contract de munca i se anexeazã o fişa pentru verificarea condiţiilor de încadrare, completatã cu datele rezultate din actele prezentate de persoana care solicita încadrarea în munca şi cu concluziile verificãrii în ce priveşte îndeplinirea condiţiilor speciale cerute în vederea încheierii contractului de munca.
2. Personalul nou încadrat sau care la încadrare are o vechime neîntreruptã în munca mai mica de 5 ani dobîndeşte calitatea de membru asociat al colectivului de munca. În contractul de munca al persoanei care are calitatea de membru asociat se va preciza:
a) obligaţia conducerii unitãţii de a asigura pregãtirea profesionalã a membrilor asociaţi şi perfecţionarea pregãtirii lor profesionale;
b) obligaţia persoanei de a lucra în unitate minimum 5 ani în condiţiile prevãzute în contractul-angajament sau pînã la împlinirea acestei perioade în cazul încadrãrii în condiţiile pãstrãrii vechimii neîntrerupte în munca. În cazul în care membrii asociaţi pãrãsesc unitatea înainte de împlinirea termenului de 5 ani din proprie initiativa, în mod nejustificat, sau ca urmare a desfacerii contractului de munca din motive ce le sînt imputabile, aceştia au obligaţia sa restituie cheltuielile efectuate de unitate cu pregãtirea lor profesionalã, precum şi celelalte cheltuieli ale unitãţii de care au beneficiat cu titlu gratuit în perioada respectiva; de asemenea, membrii asociaţi pierd dreptul de a primi suma ce li s-a consemnat la C.E.C. ca participare la realizarea producţiei, a beneficiilor şi la împãrţirea beneficiilor;
c) dreptul de a participa cu vot consultativ la elaborarea şi adoptarea hotãrîrilor.
3. În cazul unor incadrari în munca pe durata determinata pentru efectuarea lucrãrilor care necesita în perioadele de virf un consum sporit de munca la lucrãri cu caracter sezonier în agricultura, în silvicultura, construcţii, întreţinere de drumuri, încãrcãri-descãrcãri şi altele asemenea, va fi utilizata forma simplificata a contractului de munca aprobatã de Comisia guvernamentalã pentru rationalizarea sistemului informaţional.
4. În vederea încheierii contractului de munca, persoana care solicita încadrarea este obligatã sa prezinte urmãtoarele acte:
a) buletinul de identitate;
b) carnetul de munca, iar în lipsa acestuia, o declaraţie prin care sa se arate ca nu a mai fost incadrata în munca sau motivele pentru care nu poate prezenta carnetul de munca;
c) acte din care sa rezulte ca are studiile, respectiv calificarea cerutã pentru funcţia (meseria) pe care urmeazã sa o ocupe;
d) acte din care sa rezulte starea sãnãtãţii;
e) dovada privind situaţia debitelor de la unitatea la care a lucrat anterior;
f) caracterizarea activitãţii persoanei în cauza eliberata de unitatea de la care a plecat;
g) orice alte acte cerute de lege pentru încadrarea în meseria sau funcţia respectiva.
În situaţiile prevãzute de lege, la contractul de munca se va anexa actul (extras) prin care adunarea oamenilor muncii din secţii, ateliere sau formaţii de lucru a hotãrît încadrarea în munca a persoanelor respective.
5. Contractul de munca - cu excepţia celor prevãzute la pct. 3 - se încheie în doua exemplare, din care unul se pãstreazã la unitate, iar celãlalt se inmineaza persoanei încadrate în munca.
În termen de cel mult 30 de zile de la încadrare, unitatea va întocmi pentru persoana incadrata în munca carnetul de munca, dacã aceasta nu a avut carnet de munca întocmit anterior.
În cazul cînd, din dovada privind situaţia debitelor, rezulta debite neachitate, unitatea care încadreazã este obligatã sa încunoştiinţeze unitatea creditoare sau persoana creditoare despre încadrarea efectuatã.
La încetarea contractului de munca unitatea este obligatã sa inmineze celui în cauza carnetul de munca completat la zi şi o dovada privind situaţia debitelor.
6. În contractul de munca încheiat potrivit prevederilor pct. 1 vor fi consemnate toate modificãrile aduse ulterior acestui contract, ca urmare a consimtamintului pãrţilor sau ca efect al unei dispoziţii legale (schimbarea funcţiei sau a meseriei în condiţiile legii, suspendarea sau încetarea contractului, cu menţionarea datei şi a temeiului legal al mãsurii în cauza etc.) şi se vor comunica persoanei în cauza, prin formulare tipizate.
7. În cazul în care unitatea trimite persoana incadrata în munca la o şcoala sau curs cu scoatere din producţie, în condiţiile prevãzute de lege, contractul de munca se completeazã printr-un act adiţional la contractul de munca, în dublu exemplar, unul pentru unitate şi altul pentru persoana în cauza, care va cuprinde urmãtoarele:
a) obligaţia unitãţii de a suporta - direct sau prin alt organ - parţial sau integral, în condiţiile legii, cheltuielile pentru instruirea persoanei respective;
b) obligaţia persoanei încadrate în munca de a lucra în unitatea respectiva cel puţin 5 ani de la terminarea formei de instruire în raport cu necesitãţile producţiei, cheltuielile suportate de unitate, durata şi importanta formei de instruire;
c) obligaţia persoanei încadrate în munca ca în cazul nerespectãrii angajamentului de a lucra în unitate în perioada stabilitã prin actul adiţional, precum şi în cazul eliminãrii sale din şcoala (curs), pentru abateri, sau al pãrãsirii acesteia din motive ce îi sînt imputabile, sa plãteascã o despãgubire egala cu cheltuielile suportate de unitate pentru pregãtirea sa în cadrul formei de instruire respective.
8. La încadrarea în funcţie a conducãtorilor de unitãţi şi a altor cadre de conducere stabilite de ministere, celelalte organe centrale şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, contractul de munca va cuprinde şi angajamentul persoanelor respective cu privire la rãspunderea ce şi-o asuma pentru:
a) pãstrarea, apãrarea şi valorificarea la nivel superior a fondurilor materiale şi bãneşti preluate prin procesul-verbal întocmit;
b) restituirea, la termenele şi în condiţiile legii, a valorii mijloacelor materiale pe care statul le-a pus la dispoziţia unitãţii;
c) luarea mãsurilor necesare pentru buna gospodãrire a unitãţii, pentru introducerea tehnicii noi şi a tehnologiilor avansate şi creşterea eficientei economice a întregii activitãţi.
În contractul de munca al cadrelor din conducerea unitãţii - directorul, directorul adjunct tehnic şi de producţie sau inginerul şef, directorul adjunct comercial, contabilul şef -, precum şi al altor cadre care ocupa funcţii de conducere similare, se va face menţiunea anuala de confirmare în funcţie de cãtre adunarea generalã a oamenilor muncii.
9. Pentru încheierea contractelor de munca în forma scrisã se vor utiliza formularele tipizate, aprobate de Comisia guvernamentalã pentru rationalizarea evidentei în unitãţile socialiste.

III. Prezentul îndrumar a fost înregistrat la Ministerul Muncii la nr. 53052/1985 şi înlocuieşte Îndrumarul Ministerului Muncii şi Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor nr. 66427/1973, republicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 14 din 21 ianuarie 1975.

-----------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016